Workplace injury damages appeal inadmissible; judgments in individual labor conflicts not subject to cassation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as inadmissible, upholding the appellate decision (which had affirmed the trial court's rejection of the claim against the employer and intervenor for damages arising from a workplace accident). The dispute was an individual labor conflict, and under Article 483(2) of the Civil Procedure Code and Article 214 of Law No. 62/2011, judgments in such cases are subject only to appeal, not cassation. The challenged decision was therefore final, and the appeal violated the principle of legality of legal remedies (Article 457 C. proc. civ.), making the extraordinary appeal impermissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 78 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ; Workplace injury damages appeal inadmissible; judgments in individual labor conflicts not subject to cassation: The dispute was an individual labor conflict, and under Article 483(2) of the Civil Procedure Code and Article 214 of Law No. 62/2011, judgments in such cases are subject only to appeal, not cassation. The challenged decision was therefore final, and the appeal violated the principle of legality of legal remedies (Article 457 C. proc. civ.), making the extraordinary appeal impermissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as inadmissible in the dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 2.11.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu (SC CEO S.A. Tg. Jiu), solicitând să fie obligată la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale şi a sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) reprezentând daune morale, sume ce i se cuvin ca urmare a infirmităţii permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25.02.2013, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 959 din 31 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost admisă excepţia de necompetenţă a secţiei I Civilă din cadrul Tribunalului Vâlcea şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.
Prin încheierea din 3 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost scoasă cauza de pe rolul acestei secţii şi a înaintat dosarul secţiei I Civilă, ca urmare a dispoziţiilor sentinţei Tribunalului Vâlcea.
Prin sentinţa civilă nr. 311 din 28 noiembrie 2016 Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei I Civilă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Gorj.
Prin sentinţa nr. 42 din 16 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Gorj şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vâlcea. S-a constatat ivit conflictul de competenţă şi a fost înaintat dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Prin decizia nr. 378 din 2 martie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut că litigiul face parte din categoria conflictelor de muncă şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, în temeiul prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii (forma în vigoare la data introducerii acţiunii), art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 107 şi art. 1 16 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 986/19.09.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă cererea formulată de reclamant, în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 512/22.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost admis apelul formulat de reclamant, s-a dispus anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub numărul de dosar x/2015
La termenul de judecată din data de 26.06.2018 s-a dispus citarea în cauză a CET GOVORA S.A., în calitate de intervenient.
Prin sentinţa civilă nr. 1093 din 9 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a terţului intervenient CET GOVORA S.A. şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta şi terţul intervenient.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A..
Prin decizia nr. 1897/din 11.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1093 din 9 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2015, intimate fiind pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. TG. JIU şi terţul S.C. CET GOVORA S.A., prin administrator judiciar B., şi prin administrator special C..
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) oct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul a expus situaţia de fapt, exprimându-şi, totodată, nemulţumirea faţă de soluţia dată prin decizia atacată.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar ca nefondat
Intimata-intervenientă a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.
Prin încheierea din 7 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus punct de vedere.
Prin încheierea din 5 martie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluţionat conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-Civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen pentru judecata acestuia.
Este de menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezentul recurs este formulat împotriva unei decizii pronunţate într-un litigiu de muncă.
Conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului".
Deopotrivă, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, "Hotărârile instanţei de fond-în soluţionarea conflictelor individuale de muncă, sunt supuse numai apelului".
Decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.
Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1897/2019 din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1897/2019 din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.