Jurisdictional extension in employment salary disputes: applicability of active joinder to maintain tribunal competence after claim disaggregation

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, în data de 25.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., prin mandatar K., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să le plătească salariile de încadrare şi celelalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială care să cuprindă şi majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008, începând cu 09.04.2015, respectiv 484,18 RON începând cu 01.12.2015 precum şi diferenţele rezultate între veniturile astfel calculate şi cele efectiv plătite, actualizarea lor cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare până la plata efectivă.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2008, Legea nr. 293/2015, art. 253 alin. (3) Codul muncii, O.G. nr. 13/2011.

Reclamanţii au precizat că au sesizat Tribunalul Galaţi în temeiul art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 08.10.2019, Tribunalul Galaţi a dispus disjungerea cauzei referitoare la pretenţiile reclamantului P., formarea unui nou dosar, repartizat manual aceluiaşi complet de judecată, fiind astfel constituit dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1149/2019 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie invocată din oficiu şi, în temeiul art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul P., prin mandatar K., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Bacău.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că reclamantul P. are calitate de personal contractual conex (şofer), desfăşurând activitate în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău.

Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Tribunalul a apreciat că, potrivit alineatului al treilea al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, nu şi personalului conex.

Prin urmare, s-a reţinut că raportat la obiectul cererii şi la domiciliul reclamantului P., potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantul, respectiv Tribunalului Bacău, având în vedere că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile câtă vreme reclamantul nu avea calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la data sesizării Tribunalului Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 149/2020 din 11 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi la decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, tribunalul a reţinut că deşi reclamantului P., care face parte din categoria personalului conex, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., enumerarea conţinută de alin. (3) al acestui articol (procurori, asistenţi judiciari şi grefieri) are caracter limitativ, exhaustiv, instanţa apreciind că drepturile salariale solicitate de reclamant au aceeaşi cauză (raporturile de serviciu), între ele existând o strânsă legătură, astfel că sunt îndeplinite cerinţele coparticipării procesuale active, instituţie reglementată de art. 59 C. proc. civ.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenta de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de munca aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiaşi articol instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Prin urmare, în cauză, acţiunea introductiva de instanţă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi P., fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuala facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele exista o strânsă legătură.

În atare situaţie, s-a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii anterior evocate, ce recunosc competenta de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

S-a mai reţinut că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată iniţial, a fost adresată de reclamanţi Tribunalului Galaţi în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) si (3) C. proc. civ., ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla unităţile de parchet la care îşi desfăşoară activitatea parte dintre reclamanţi.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care făcea parte şi reclamantul P., s-a apreciat că Tribunalul Galaţi a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă (şi) consecinţa pierderii competentei instanţei iniţial investite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul acestui reclamant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 iulie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Galaţi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că, cele două instanţe - Tribunalul Galaţi şi Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, sub nr. x/2019, la 8 octombrie 2019, mai mulţi reclamanţi, printre care şi P., prin mandatar K. au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă având ca obiect drepturi salariale, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi Ministerul Finanţelor Publice.

Tribunalul Galaţi a disjuns cererea formulată de reclamantul din prezenta cauză, care are calitatea de personal contractual conex (şofer) şi a rămas învestit cu cea formulată de alţi reclamanţi, în considerarea calităţii fiecărui reclamant în parte, reţinând că potrivit alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, nu şi personalului conex.

Totodată, reţinând că reclamantul din prezenta cauză are domiciliul pe raza judeţului Bacău şi este salariat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău, Tribunalul Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Astfel, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea formulată iniţial, a fost adresată de reclamanţi Tribunalului Galaţi în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa (în speţă, parchetul) la care îşi desfăşoară activitatea parte dintre reclamanţi.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamantul P. a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Galaţi, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii faţă de care instanţa a constatat că este competentă teritorial material şi general să soluţioneze cauza, având în vedere obiectul cererii de chemare şi judecată şi locul de muncă al reclamanţilor, precum şi prevederile art. 127 C. proc. civ.

Împrejurarea că Tribunalul Galaţi a disjuns ulterior cererea reclamantului din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 şi art. 269 alin. (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2020.