Territorial jurisdiction for IT specialists' labor claims: applicability of judicial staff exclusion to auxiliary personnel under CPC Art. 127

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/21.06.2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEŞTI şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat avându-se în vedere art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, art. 17 din Secţiunea 4 a capitolului VIII anexa V din Legea nr. 153/2017 coroborat cu art. 22 alin. (1), (2) din secţiunea 6 a aceluiaşi capitol cu aplicarea nr. crt. 4 lit. B), capitolul I din anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, în integralitatea lui (salarii de bază conform indemnizaţiilor de încadrare pentru procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu recunoaşterea vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului) şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, cât şi pe viitor.

Prin sentinţa nr. 1519 din 1 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanţii fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., motiv pentru Tribunalului Argeş este competent în soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 105/2020 din 21 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanţilor, având calitatea de personal auxiliar de specialitate - specialişti IT, nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. referitoare la competenţa teritorială facultativă, aceste prevederi aplicându-se doar în cazul persoanelor ce deţin una din funcţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, şi anume judecător, procuror, asistent judiciar, grefier.

Totodată, a reţinut că prin Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii nu s-a statuat în sensul că noţiunea de "grefier" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. ar include întreaga categorie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea (categorie din care fac parte şi specialiştii IT).

Prin urmare, tribunalul a constatat că potrivit disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, competenţa teritorială de soluţionare a prezentului conflict individual de muncă revine Tribunalului Dâmboviţa, în circumscripţia căruia reclamanţii îşi au locurile de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 iunie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că, cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Argeş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018), întrucât acţiunea a fost introdusă la 21 iunie 2019, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens sunt şi considerentele deciziei nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă, iar "art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamanţii funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa (având calitatea de specialişti IT), care este organizat şi exercită atribuţii în circumscripţia teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, instanţa competentă să soluţioneze fondul cererii. Prin urmare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa exercită atribuţii în aceeaşi rază teritorială cu instanţa la care litigiul pendinte urmează a fi soluţionat în primă instanţă.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Înalta Curte consideră că scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin acest text legal sunt nominalizaţi, fără nicio distincţie, subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanţelor la care aceştia funcţionează, instanţe judecătoreşti ori parchete, instanţe/parchete civile ori militare.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul (incluzând şi personalul auxiliar de specialitate) să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza, operează prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Argeş, instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, învecinată Curţii de Apel Prahova, în a cărei circumscripţie se află Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, instanţa unde îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2020.