Withholding of tax security deposit restitution due to pending damages claim under Article 1064 of the Code of Civil Procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Reclamanta SC A. SRL Cluj în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat o cerere de restituirea cauţiunii în cuantum de 135.892,50 RON, consemnată la B. - Sucursala Cluj, la dispoziţia Curţii de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2015 solicitând respingerea recursului promovat în cauză şi menţinerea sentinţei civile recurate, conform recipisei de consemnare nr. x din 18.11.2015.

Prin Sentinţa nr. 49 din 2 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de restituire a cauţiunii formulată de reclamanta SC A. SRL Cluj, reprezentată legal prin administrator C., prin av. dr. D. din Baroul Arad

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de restituire a cauţiunii formulată de societatea de societatea A. SRL, în cuantum de 135.892,50 RON.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat sentinţa de fond, arătând în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că în mod eronat a motivat prima instanţă, soluţia de respingere a cererii de restituire cu motivarea că recursul cu privire la cererea de suspendare a fost soluţionat ulterior soluţionării pe fond a litigiului privind anularea deciziei de impunere, suspendarea producându-şi efectele.

În opinia recurentei, lipsa de celeritate în soluţionarea cererilor justiţiabililor nu poate fi imputată reclamantei şi nu poate priva societatea de drepturile sale, culpa pentru nesoluţionarea cu celeritate şi într-un termen rezonabil a cererilor formulate de către justiţiabil aparţine în exclusivitate instanţelor de judecată.

Dispoziţiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, stabilind în mod neechivoc că în situaţia în care cererea pentru care a fost depusă cauţiunea, a fost respinsă, restituirea cauţiunii este obligatorie. Aşadar, indiferent de momentul la care a fost soluţionat recursul cu privire la cererea de suspendare, atât timp cât cererea a fost respinsă, restituirea cauţiunii este obligatorie.

În ceea ce priveşte susţinerea că nu ar fi îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 1064 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât în cauză există o acţiune în despăgubiri asupra cauţiunii depuse de societatea A. SRL, formulată de către pârâte în termenul legal de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei, apreciază că este neîntemeiată, întrucât, aşa cum a arătat prin notele scrise, depuse la termenul de judecată din data de 2.03.2018, cererea formulată de către pârâte nu are natura unei cereri de despăgubire, prevăzută de art. 1064 alin. (2) C, proc. civ.

Astfel, prin întâmpinarea depusă în cadrul litigiului care face obiectul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, cu termen de judecată fixat pentru data de 27.04.2018, societatea A. SRL a arătat în esenţă că cererea formulată de pârâte este inadmisibilă, din perspectiva dispoziţiilor Codului de procedură fiscală. În măsura în care acestea apreciază că societatea A. SRL datorează obligaţii fiscale accesorii pentru suma de 416.105 RON, ar fi trebuit să emită în primul rând o decizie referitoare la obligaţiilor fiscale accesorii (adică un titlu de creanţă, precum decizia privind stabilirea obligaţiilor fiscale accesorii) care să concretizeze aceste sume, prin indicarea provenienţei acestora şi a modului în care au fost stabilite. Acest titlu de creanţă ar trebui mai apoi să treacă prin etapele care presupun exercitarea dreptului de a contesta legalitatea şi temeinicia deciziei referitoare la obligaţiilor fiscale accesorii, ulterior fiind emis şi titlul executoriu în baza căruia se va începe executarea silită în cazul neconformării debitorului, potrivit art. 220 şi următoarele C. proc. fisc. .

Organele fiscale nu pot ignora această succesiune de etape în stabilirea şi executarea creanţelor fiscale, chiar şi accesorii. în speţă, fiscul încearcă să se îndestuleze din cauţiunea consemnată la dispoziţia instanţei, deşi, în mod clar, aceasta este consemnată cu un alt scop. Astfel, prejudiciile pe care cauţiunea ar trebui să le acopere nu sunt reprezentate de debitul principal şi cel accesoriu, pentru care legea prevede o modalitate specifică de recuperare. Doar în situaţia în care aceste sume nu ar putea fi recuperate prin modalitatea generală impusă de lege, s-ar putea uza de o cerere de plată a despăgubirilor din cauţiune.

Cu toate acestea, în situaţia dedusă judecăţii în cadrul dosarului x/2018, creditorul fiscal nu a făcut dovada că această creanţă nu ar putea fi recuperată în baza normelor generale ce reglementează materia executării silite fiscale. Prin urmare, la acest moment, organelor fiscale le este deschisă calea emiterii deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, urmând ca în ipoteza emiterii unui titlu executoriu subsecvent, acesta să fie pus în executare potrivit prevederilor Capitolului VIII din Titlul VII.

Analizând cererea de plata a despăgubirilor din cauţiune, se poate observa că aceasta nu este însoţită de un act administrativ fiscal care să individualizeze obligaţiile fiscale. Deciziile de accesorii la care fac referire reclamantele privesc o serie de obligaţii fiscale, calculate pe diferite perioade de timp. Nu rezultă cu claritate a) care sunt accesoriile în cuantumul indicat de reclamante, dintre sumele care figurează în decizii, b) nici dacă acestea au fost calculate pe durata indicată de reclamante şi c) nici faptul că fiscul a ţinut cont de obligaţiile fiscale care nu sunt datorate de către subscrisa, în urma anulării parţiale a deciziei de impunere x nr. x/29.05.2015, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2015. Subliniem că în acest dosar, instanţa supremă a admis în parte acţiunea formulată de subscrisa, obligând D.G.R.F.P. Cluj-Napoca la soluţionarea contestaţiei şi anulând în parte decizia de impunere atacată.

În speţă însă, nefiind comunicat nici măcar titlul de creanţă care individualizează accesoriile, nu reclamanta nu a putut să se conformeze unei anumite conduite pretinse de organele fiscale. Societatea A. SRL nu poate realiza plata acestor accesorii pe calea comună în materie fiscală, lipsă fiind tocmai titlul în baza căruia să se efectueze plata. Solicitarea organelor fiscale apare, din această perspectivă, neîntemeiată, întrucât, în primul rând, în discuţie este tocmai neexecutarea propriilor obligaţii de către organele fiscale (emiterea unui act administrativ).

Aşadar, procedura demarată de către pârâte în cadrul Dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezintă. în fapt, o executare silită mascată demarată împotriva societăţii A. SRL, prin intermediul căreia pârâtele încearcă recuperarea unor sume, încercare să eludeze procedura legală, de emitere a unor titluri executorii şi punerea acestora în executare.

În concluzie, cererea de despăgubire formulată de către pârâte nu se încadrează pe dispoziţiile art. 1064 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât să genereze respingerea cererii formulate de către societatea A. SRL, motiv pentru care consideră că soluţia instanţei de judecată din cadrul Curţii de Apel Cluj de respingere a cererii de restituire formulată de societatea A. SRL este nelegală.

Având în vedere aceste aspecte, consideră ca se impune admiterea recursului şi casarea în totalitate a Sentinţei nr. 49/2.03.2018 a Curţii de Apel Cluj, cu consecinţa admiterii cererii de restituire a cauţiunii cuantum de 135.892,50 RON.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Astfel, se reţine din probatoriul administrat, că prin decizia de impunere x nr. x din 29.05.2015, s-au stabilit în sarcina petentei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 2.717.850 RON . Împotriva acestei decizii petenta a formulat contestaţia fiscală, iar soluţia data acestei contestaţii a fost aceea că soluţionarea contestaţiei a fost suspendată pentru suma de 1.848.702 RON până la soluţionarea procesului penal, iar pentru restul sumei constând în 473.200 RON creanţe principale şi 395.948 accesorii contestaţia a fost respinsă ca nefondată sau ca nemotivata.

Împotriva acestei decizii, petenta a formulat acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Apel sub nr. x/2015 şi apoi numărul 993/33/2015*. În cadrul acestui litigiu prin încheierea din 26.11.2015 instanţa a dispus suspendarea executării întregii decizii de impunere până la soluţionarea definitivă a acţiunii înregistrate.

Prin Decizia nr. 4056/2017, Înalta Curte a soluţionat definitiv litigiul, în sensul că a admis recursul formulat de către reclamantă, sentinţa din prima instanţă a fost casata, iar în rejudecarea acţiunii s-a admis în parte cererea de chemare în judecată respectiv în ceea ce priveşte punctele 1 şi 3 fiind obligată intimata DGRFP Cluj-Napoca la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate pentru suma totală 1. 848. 702 RON şi fiind anulată decizia de impunere pentru suma de 57.095 RON impozit pe profit şi accesorii aferente.

În speţa cererea de suspendare a fost admisă în prima instanţă, iar suspendarea şi-a produs efectele până la data de 13.12.2017 când a fost soluţionat definitiv litigiul pe fond. Recursul împotriva încheierii de suspendare a fost soluţionat prin Decizia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numărul 4.105/14.12.2017.

Din actele aflate la dosar rezultă, că pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca se află Dosarul nr. x/2018, al cărui obiect este reprezentat de cerere de despăgubiri formulată de Direcţia Generală Regională Cluj-Napoca, Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata de despăgubiri în sumă de 96.411 RON care să fie achitată din cauţiunea în sumă de 135.892,50 RON depusă în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 193/07.03.2018 DGRFP Cluj-Napoca a soluţionat contestaţia reclamantei pentru suma de 1.848.702 RON prin respingerea contestaţiei.

Totodată, se constată că prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 124 din 8.01.2018 s-au calculat obligaţii fiscale accesorii în cuantum total de 352,234 RON reprezentând dobânzi şi 189.613 RON reprezentând penalităţi de întârziere, iar prin Decizia nr. 361/3.04.2018 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluţionare Contestaţii a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 124 din 8.01.2018.

Potrivit art. 1064 alin. (1) din C. proc. civ., " Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus."

Dispoziţiile art. 1064 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd: "Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus."

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că atâta vreme cât pe rolul instanţelor de judecată există o cerere de acordare despăgubiri, în speţă nu îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1064 din C. proc. civ., pentru a se dispune restituirea cauţiunii.

Nu intră în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cererii de restituire a cauţiunii să verifice admisibilitatea acţiunii în despăgubiri, ci exclusiv existenţa unei asemenea acţiuni introduse în termenul prevăzut de art. 1064 alin. (2) din C. proc. civ.. În egală, nici împrejurarea că a fost emisă o decizie nouă de impunere nu prezintă relevanţă, aceasta nefiind prevăzută de textul menţionat ca fiind un fine de neprimire pentru restituirea cauţiunii (doar introducerea acţiunii în despăgubiri având acest caracter).

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 49 din 2 martie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 49 din 2 martie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2018.

GGC - GV