Challenge to government emergency ordinance as non-administrative norm exceeds administrative jurisdiction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României -Cabinetul Primului Ministru, reprezentat de prim-ministru B., şi Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, reprezentat de secretarul de stat C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea O.U.G nr. 95/2014 ca neconstituţională şi nelegală (inclusiv a eventualei legi de aprobare apărută până la pronunţare) şi implicit a O.G. nr. 1/2015 şi H.G. nr. 99/2015, sau obligarea pârâtului la modificarea acestor acte astfel încât să respecte legile şi principiile de drept internaţional ale democraţiei, prin eliminarea ilegalităţilor, greşelilor, confuziilor şi mistificărilor.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 ca neîntemeiată.

- A admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Cabinetul Primului Ministru şi Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, ca inadmisibilă.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2 a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii.

A precizat că în mod greşit, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, obiectul acţiunii sale fiind faptul că este vătămat în dreptul său privind indemnizaţia de revoluţionar prin prevederile art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2014 care îi diminuează pentru 2015 indemnizaţia cu 20%, lăsând-o la nivelul anului 2010.

În esenţă, recurenta a arătat că acest art. IV nu are nicio legătură cu obiectul ordonanţe de urgenţă, nu are motivarea obligatorie şi nu justifică situaţia extraordinară.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 martie 2018, Completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului şi, apreciind că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantului de anulare a O.U.G nr. 95/2014 ca neconstituţională şi nelegală (inclusiv a eventualei legi de aprobare apărută până la pronunţare) şi implicit a O.G. nr. 1/2015 şi H.G. nr. 99/2015, sau obligarea pârâtului la modificarea acestor acte astfel încât să respecte legile şi principiile de drept internaţional ale democraţiei, prin eliminarea ilegalităţilor, greşelilor, confuziilor şi mistificărilor.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004,

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

(...)

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.".

În cauză, se constată că obiectul acţiunii, astfel cum a fost precizat, îl constituie anularea O.U.G. nr. 95/2014.

Potrivit art. 108 din Constituţia României, ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, iar, conform art. 115, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Ordonanţele emise de Guvern au caracter de lege, fiind adoptate în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competenţelor legislative ale Parlamentului către Guvern.

Astfel, contrar alegaţiilor recurenţilor-reclamanţi, ordonanţele emise de Guvern nu au caracter de act administrativ deoarece prin ordonanţe Guvernul legiferează în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative.

Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ are competenţa de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.

Deci, ordonanţele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, legile şi ordonanţele Guvernului sunt supuse controlului de constituţionalitate numai prin sesizarea Curţii Constituţionale. Astfel, în cazul ordonanţelor nu se examinează legalitatea acestora ci numai constituţionalitatea lor.

Cât priveşte critica recurentului referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, având în vedere că din actele aflate la dosare, nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în faţa instanţei de fond.

De asemenea, în raport cu cele reţinute anterior, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale.

În raport cu aceste dispoziţii menţionate, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, pentru că anularea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, act cu caracter normativ cu putere de lege, excedează competenţelor instanţei de contencios administrativ.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că nu sunt incidente motive de casare a hotărârii recurate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3401 din 17 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2018.

GGC - GV