Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2827/2018 AI generated

Fiscal objection to administrative letter: Inadmissibility of action to compel decision when correspondence does not constitute a taxable administrative act

Case Number Decizia nr. 2827/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's ruling that the taxpayer's claims were inadmissible. The dispute concerned a tax procedure where a corporation, after receiving a notification of a tax inspection, requested the tax administration to issue a decision for a re-verification of duties on gas and diesel fuel for a specific period, but the administration responded via a letter stating that re-verification was not applicable under the applicable rules because the specific duties had not previously been the subject of an inspection. The taxpayer challenged this response, arguing it constituted a refusal to issue a mandatory administrative act and sought either a court order to compel the administration to issue a decision on the objection or the annulment of the response letter. The court held that the contested letter was a mere communication of the administration's opinion regarding the inapplicability of the re-verification rule, rather than a fiscal administrative act that created, modified, or extinguished legal relations, and therefore could not be challenged via a fiscal objection. Consequently, since no valid fiscal administrative act existed to trigger the administrative objection mechanism, the subsequent court action to compel a decision or annul the response was inadmissible; the taxpayer's right to challenge the matter would only arise after the issuance of an actual administrative act following the inspection.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Fiscal objection to administrative letter: Inadmissibility of action to compel decision when correspondence does not constitute a taxable administrative act: În acelaşi timp, faţă de dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. care stabilesc că doar deciziile de soluţionare pot face obiectul cererilor de chemare în judecată în contencios administrativ şi vastei jurisprudenţe pe această temă, instanţa de judecată trebuia să analizeze în primul rând dacă există o decizie de soluţionare (dacă Adresa răspuns contestaţie este o decizie de soluţionare) care poate fi anulată pentru motivele expuse de Societate, şi în al doilea rând dacă autoritatea fiscală şi-a îndeplinit sau nu obligaţia de a soluţiona contestaţia în termen legal.

Keywords

AI generated
action for annulment challenge of administrative decisions tax inspection tax procedure rights of the taxpayer matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.07.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în principal, în măsura în care instanţa consideră că adresa nr. x/30.12.2014 nu poate fi asimilată unei decizii de soluţionare a contestaţiei fiscale, obligarea ANAF la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale în termen de 10 de zile de la pronunţarea hotărârii, precum şi la plata de penalităţi în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii primului capăt de cerere; iar în subsidiar, în măsura în care instanţa consideră că adresa nr. x/30.12.2014 poate fi asimilată unei decizii de soluţionare a contestaţiei fiscale, anularea adresei nr. x/30.12.2014 emisă în soluţionarea contestaţiei fiscale, obligarea ANAF la soluţionarea în fond a contestaţiei fiscale în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii, precum şi plata de penalităţi în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii primului capăt de cerere; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3083 din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

- A respins acţiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia De Administrare A Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a reiterat prezentarea situaţiei de fapt şi a susţinut în esenţă, că Adresa răspuns contestaţie nu poate fi asimilată în nici un caz unei decizii de soluţionare a Contestaţiei fiscale, fie ea şi "informă", prin respectiva comunicare a DGAMC nefiind adoptată o soluţie în ceea ce priveşte Contestaţia fiscală - de respingere ori de admitere a acesteia, simpla referire la faptul că Adresa nr. x/09.10.2014 emisă de DGAMC nu reprezintă o "decizie de respingere şi nici act administrativ fiscal" neputând fi considerată ca soluţionare a Contestaţiei fiscale.

S-a mai arătat că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu depăşirea limitelor învestirii, întrucât instanţa de fond a analizat în mod eronat dreptul Societăţii la contestaţie deşi era învestită cu o acţiune "în obligare" la soluţionarea contestaţiei.

Consideră că instanţa de fond a urmat un raţionament greşit în soluţionarea prezentei cauze dat fiind faptul că soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii a pornit prin analiza efectuată asupra Adresei de răspuns - şi de stabilirea caracterului acesteia de act administrativ, instanţa conchizând că aceasta nu poate fi calificată ca act administrativ.

Subliniază că societatea a formulat o contestaţie fiscală împotriva Adresei de răspuns, contestaţie ce nu a fost soluţionată în mod legal (i.e. prin emiterea unei decizii de soluţionare - act administrativ fiscal) în cadrul termenului de 45 de zile stabilit de C. proc. fisc. - acesta fiind motivul pentru care subscrisa a solicitat concursul instanţei judecătoreşti în vederea obligării autorităţii fiscale la emiterea unei decizii.

În acelaşi timp, faţă de dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. care stabilesc că doar deciziile de soluţionare pot face obiectul cererilor de chemare în judecată în contencios administrativ şi vastei jurisprudenţe pe această temă, instanţa de judecată trebuia să analizeze în primul rând dacă există o decizie de soluţionare (dacă Adresa răspuns contestaţie este o decizie de soluţionare) care poate fi anulată pentru motivele expuse de Societate, şi în al doilea rând dacă autoritatea fiscală şi-a îndeplinit sau nu obligaţia de a soluţiona contestaţia în termen legal.

Specific, în considerarea faptului că Adresa răspuns contestaţie nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi calificată drept o decizie de soluţionare, precum şi faptul că prin cererea introductivă Societatea a solicitat, în principal, obligarea organelor fiscale la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei datorita încălcării obligaţiei acestora, este evident că instanţa de fond trebuia să se pronunţe asupra obligării organelor fiscale la emiterea decizie de soluţionare a contestaţiei.

În schimb, instanţa de fond a ales să procedeze la analiza a însuşi dreptului Societăţii de a contesta Adresa răspuns, efectuând constatări cu privire la încadrarea acesteia în sfera actelor administrative (inclusiv asimilate) şi ajungând la un răspuns negativ - care ulterior i-a fundamentat soluţia asupra inadmisibilităţii.

Mai mult decât atât, chiar într-o asemenea ipoteză în care actul contestat de Societatea nu ar fi un act administrativ - fiscal, iar Societatea a înţeles să formuleze o contestaţie fiscală împotriva acestuia în condiţiile prevăzute de art. 205 C. proc. fisc. , organul competent în soluţionarea contestaţiei fiscale este obligat să pronunţe o decizie de soluţionare a contestaţiei. în conformitate cu art. 210 şi 211 din acelaşi act normativ, având posibilitatea de a respinge contestaţia fiscală ca inadmisibilă în ipoteza în care aprecia că actul atacat nu este un act administrativ - fiscal.

Aşadar organul fiscal - iar nu instanţa de judecată avea posibilitatea de a stabili faptul că Societatea nu ar fi formulat o contestaţie fiscală împotriva unui act administrativ fiscal, organul fiscal fiind cel învestit cu soluţionarea acesteia în timp ce instanţa a fost învestită cu o acţiune având ca obiect obligarea organului fiscal la emiterea unei decizii.

De asemenea, recurenta a mai arătat că în speţă, nu exista decizia de reverificare care este singurul act administrativ care conferea organului de control puterea şi competenţa de a efectua o inspecţie fiscală asupra contribuabilului, această lipsă aflându-se practic la baza solicitării subscrisei ce a declanşat prezentul litigiu.

În consecinţă, susţine recurenta, societatea este pe deplin îndreptăţită să conteste în mod separat decizia de reverificare - şi deci nu doar să aştepte finalizarea operaţiunii administrative ce îi succedă, fiind în aceeaşi măsură îndreptăţită să solicite emiterea şi comunicarea unei decizii de reverificare - atunci când organul fiscal încalcă această obligaţie legală.

4. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 martie 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, l-a declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Înalta Curte reţine că în urma transmiterii de către ANAF - DGAMC a avizului de inspecţie fiscală nr. x/19.08.2014 prin care reclamanta era informată cu privire la faptul că începând cu data de 22.09.2014 va face obiectul unei inspecţii fiscale, aceasta a adresat ANAF- DGAMC o cerere prin care a solicitat emiterea şi comunicarea deciziei privind reverificarea A. începând cu data de 22.09.2014 (sau cu o dată ulterioară) cu privire la accizele pentru păcură şi accizele pentru gaz natural aferente perioadei 01.01.2009 - 31.12.2011.

Pârâta ANAF - DGAMC a emis adresa nr. x/09.10.2014 prin care a comunicat reclamantei că în situaţia prezentată prin cererea formulată nu sunt aplicabile prevederile art. 1051 - Reguli privind reverificarea din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind C. proc. fisc. , deoarece accizele pentru păcură şi accizele pentru gaz natural nu au făcut obiectul vreunei inspecţii fiscale în sensul Capitolului II - Realizarea inspecţiei fiscale din acelaşi act normativ.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei adrese, înregistrată sub nr. x/26.08.2014, solicitând anularea deciziei de respingere nr. x/09.10.2014, obligarea DGAMC la emiterea unei decizii de reverificare pe care să o comunice societăţii cu privire la inspecţia fiscală desfăşurată la sediul A. cu privire la accizele pentru păcură şi accizele pentru gaz natural aferente perioadei 01.01.2009 - 31.12.2011.

Pârâta ANAF - DGAMC a emis adresa nr. x/30.12.2014 prin care a comunicat reclamantei că adresa nr. x/09.10.2014 emisă de DGAMC nu reprezintă o decizie de respingere şi nici act administrativ fiscal în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală. Totodată, s-a comunicat că prin adresa nr. x/09.10.2014 i s-a comunicat contribuabilului pct. de vedere cu referire la situaţia prezentată, respectiv că nu sunt aplicabile prevederile art. 1051 din O.G. nr. 95/2003 deoarece accizele pentru păcură şi accizele pentru gaz natural nu au făcut obiectul vreunei inspecţii fiscale în sensul Cap. II din acelaşi act normativ. De asemenea, pârâta a făcut vorbire despre Decizia nr. 362/13.11.2014 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, prin care s-a concluzionat că accizele pentru gaz natural şi păcură pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2011 nu au fost verificate anterior, precum şi despre prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003.

Pârâta a menţionat că urmare finalizării inspecţiei fiscale desfăşurate asupra obligaţiilor bugetare reprezentând accize pentru păcură şi pentru gaz natural pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2011 a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.12.2014 în baza căruia a fost emisă decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. x/18.12.2014, act administrativ fiscal ce poate fi contestat conform Titlului IX din codul de procedură fiscală .

Înalta Curte reţine că adresa nr. x/09.10.2014 a fost emisă de ANAF-DGAMC ca urmare a cererii formulate de către reclamantă, prin care i se aduce la cunoştinţă că situaţiei prezentate prin cererea formulată nu îi sunt aplicabile prevederile art. 1051 din O.G. nr. 92/2003 deoarece accizele pentru păcură şi accizele pentru gaz natural nu au făcut obiectul vreunei inspecţii fiscale în sensul Capitolului II - Realizarea inspecţiei fiscale din acelaşi act normativ.

Se constată că adresa nr. x/09.10.2014 nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;" şi nici art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege care asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) din C. proc. fisc. împotriva actelor administrative fiscale se poate formula contestaţie, care este o cale administrativă de atac, la organul fiscal competent.

Însă, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că această adresă nu reprezintă titlu de creanţă şi nici un alt act administrativ fiscal întrucât nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice fiscale, ci prin intermediul acesteia s-a expus opinia organului fiscal în sensul că, pentru efectuarea inspecţiei fiscale la sediul reclamantei, conform avizului de inspecţie fiscală nr. x/19.08.2014, nu este necesară emiterea unei decizii de reverificare în conformitate cu art. 1051 din O.G. nr. 92/2003, nefiind îndeplinite legale în acest sens.

Conform art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc. , deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate în faţa instanţelor de contencios administrativ potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În mod neîntemeiat încearcă recurenta să se prevaleze de dispoziţiile legale dispersate, întrucât câtă vreme cât adresa nr. x/09.10.2014 emisă de pârâta ANAF-DGAMC nu reprezintă un act administrativ fiscal, reclamanta nu avea posibilitatea formulării unei contestaţii administrative împotriva acesteia separat şi distinct de actul administrativ fiscal emis în urma desfăşurării inspecţiei fiscale,

Este evident că adresa nr. x/30.12.2014 are caracterul unei corespondenţe purtate cu recurenta-reclamantă, şi nu poate fi asimilat unui act administrativ susceptibil a fi contestat în faţa instanţei de contencios, cum nici "contestaţia" formulată de aceasta nu are acest caracter de contestaţie în sensul legii.

Prin urmare, în mod corect a stabilit instanţa de fond că cererea de obligare la emiterea deciziei de soluţionare, cât şi cererea de obligare la soluţionarea în fond a contestaţiei sunt inadmisibile, reclamanta având deschisă o cale egală de contestare abia după emiterea actelor administrative urmare a reverificării.

Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SA împotriva Sentinţei nr. 3083 din 19 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2018.

GGC - GV