Inadmissibility of civil party's appeal against final cassation decision in criminal case

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 222 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Teleorman, secția penală, a condamnat pe inculpații:

1.- D.E. la 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246, raportat la art. 258 C. pen. și la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

A contopit pedepsele și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere și a fixat termen de încercare de 3 ani, stabilind și măsurile de supraveghere, cărora inculpata urmează a se supune.

2.- P.M. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

A contopit pedepsele și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a fixat termen de încercare de 5 ani și a stabilit măsurile de supraveghere, cărora inculpata menționată se va supune pe durata acestuia.

A confiscat de la inculpata P.M. 200.000 lei, reprezentând contravaloarea a două bucăți brânză și 10 litri vin și de la inculpata D.E., 600.000 lei, reprezentând contravaloarea carne de miel și de vițel.

A obligat inculpata D.E. să plătească părții civile SC P.I. SRL Craiova echivalentul în lei, la cursul valutar de la data efectuării plății, a 800 dolari S.U.A., reprezentând diferență chirie și 4.734 dolari S.U.A., reprezentând chirie necuvenit încasată.

Aceeași inculpată a mai fost obligată să plătească părții civile menționate suma de 156.974.675 lei, reprezentând T.V.A.

A respins, ca nefondată, cererea părții civile, privind obligarea inculpatei la plata daunelor morale.

S-a reținut că inculpata D.E., în calitate de director general la SC A.A. SA Craiova, cu știință, a impus părții vătămate SC P.I. SRL Craiova o chirie mai mare, decât cea legal prevăzută pentru zona respectivă, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Aceeași inculpată, cu complicitatea inculpatei P.M., pentru a o angaja ca vânzătoare pe martora A.N., a primit de la aceasta din urmă diferite bunuri alimentare, în valoare de 600.000 lei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatei P.M., care, în luna aprilie 1999, a intermediat cu știință primirea bunurilor de către inculpata D.E., întrunește elementele constitutive a complicității la infracțiunile de dare și de luare de mită, în concurs ideal

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 676 din 19 decembrie 2000, a respins apelurile declarate de inculpatele menționate și de partea civilă, împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondate.

Prin decizia nr. 5395 din 6 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpata D.E., împotriva acestei din urmă hotărâri, a extins efectele recursului și asupra inculpatei P.M., a casat hotărârile atacate, cu privire la condamnarea inculpatei D.E. pentru infracțiunea de abuz în serviciu și cu privire la încadrările juridice reținute inculpatelor D.E. și P.M. pentru fapta de acceptare de bunuri de la martora A.N.

Cu privire la inculpata D.E., a înlăturat dispozițiile art. 861 C. pen. și a repus pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. pen., a achitat pe inculpata menționată, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, raportat la art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 256, cu aplicarea art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat-o pe inculpata D.E. la 6 luni închisoare și, conform art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni. A înlăturat obligarea inculpatei la despăgubiri către partea civilă.

Cu privire la inculpata P.M., a înlăturat aplicarea art. 861 C. pen., a repus pedepsele în individualitatea lor și a schimbat încadrarea juridică, din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat-o pe aceasta la 6 luni închisoare.

A contopit pedepsele și, în baza art. 81 C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Prin aceeași hotărâre, instanța de recurs a luat act de retragerea recursului declarat de partea civilă SC P.I. SRL Craiova. Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice, instanța de recurs a reținut că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat fără îndoială că aprobarea încadrării în muncă a martorei a fost dată de către inculpată la 1 februarie 1996, că angajarea se făcea pentru o activitate care urma să înceapă la 1 martie 1996 și că nici o probă nu face dovada că inculpata D.E. a pretins sau a primit bani sau alte foloase, ori că a acceptat promisiunea unor astfel de foloase, pentru a o încadra în muncă pe numita A.N.

Ca atare, fapta inculpatei care, după o lună și 20 zile de la data la care a aprobat cererea de angajare a martorei A.N., ca vânzător, a primit, prin intermediul coinculpatei P.M., carne de miel și de vițel, în valoare de 600.000 lei, constituie infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen.

Împotriva acestei din urmă decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., susținând că achitarea inculpatei D.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, raportat la art. 258 C. pen., de către instanța de recurs, este consecința unei grave erori de fapt.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, prin decizia nr. 46 din 26 ianuarie 2004, a respins recursul în anulare, ca nefondat.

Împotriva deciziei date în soluționarea recursului în anulare, partea civilă SC P.I. SRL Craiova a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Inadmisibilitatea, ca excepție procesuală, privește, între altele, contestarea dreptului părții, cu privire la calea procesuală aleasă pentru protecția judiciară, a pretenției deduse spre soluționare instanței de judecată, în fond și căi de atac.

Este de reținut, în acest sens, că normele legale, privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor, în limitele competenței atribuite acestora, sunt imperative, de ordine publică.

Ca atare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor, pronunțate cu încălcarea lor.

În consecință, calea procesuală exercitată de persoane aflate în situații identice trebuie să fie aceeași, admisibilitatea fiind condiționată de folosirea acesteia în condițiile legii.

În prezent, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Reglementarea menționată are aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective, asupra accesului la justiție, generată de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu un nou recurs, declarat de partea vătămată, împotriva deciziei date în soluționarea unui recurs în anulare.

Potrivit legii procesuale penale, cu referire la normele constituționale și convenției menționate, admisibilitatea unei căi de atac este examinată, în raport de condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, între care se înscrie și cea privitoare la existența unei hotărâri judecătorești stabilită de lege, ca fiind susceptibilă de reformare sau retractare, în cadrul soluționării căii de atac exercitate de parte.

În acest context, concluzionând, este admisibilă calea de atac aleasă de parte în condițiile uzului de drept și este inadmisibilă calea procesuală corespunzătoare abuzului de drept.

Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

În raport de dispozițiile art. 4141, raportat la art. 417 și 415 C. proc. pen., decizia pronunțată în soluționarea recursului în anulare este o hotărâre definitivă și executorie.

Ca atare, decizia menționată neavând caracter nedefinitiv, în raport de dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. aceasta nu este supusă recursului.

Din coroborarea normelor procesuale penale menționate, rezultă principiul unicității căii de atac a recursului, în raport de care dreptul la această cale procesuală se stinge prin exercitare și, pe cale de consecință, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 56/1993, republicată, a fost prevăzută posibilitatea atacării cu recurs la Completul de 9 judecători a hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum, această ipoteză nu se regăsește, în speță, cauza penală nu poate fi supusă controlului judecătoresc Completului de 9 judecători, cu încălcarea normelor speciale de atribuire a competenței.

Așa fiind, recursul declarat de partea vătămată SC P.I. SRL Craiova urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Totodată, văzând și cererea de cheltuieli, dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la restituirea cheltuielilor de judecată făcute în recurs de intimata-inculpată D.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă SC P.I. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 46 din 26 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, privind pe inculpata D.E.

Obligă recurenta SC P.I. SRL Craiova să plătească 6.000.000 lei, din care 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, în favoarea statului și 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatei-inculpate D.E.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 mai 2004.