Suspension of administrative tax assessment enforcement: legal basis for interim relief based on subsequent annulment and imminent financial harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Deciziei nr. 26819 din 4 octombrie 2016, emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal nr. x din 27.07.2016 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a dispus suspendarea executării efectelor Procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/27.07.2016 şi a Deciziei nr. 26819/04.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în speţă nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, apreciind că prin hotărârea atacată nu s-a arătat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat, ci doar că a existat "o deficienţă de colaborare între două autorităţi", în condiţiile în care la data de 21.07.2014, s-a transmis către ANAF Argeş spre executare silita debitul principal stabilit prin Procesul-verbal nr. x/15.01.2014, cu adresa APDRP (actuala AFIR) nr. 16.680/21.05.2014, care menţiona că pentru a evita calcularea unor dobânzi şi penalităţi în sarcina debitorului SC A. SRL, imediat recuperării să se procedeze la virarea sumelor recuperate în contul APDRP.

Prin plata efectuată de ANAF Argeş în data de 21.07.2016 în sumă de 859.077,48 RON, a fost recuperat cuantumul debitului constituit şi o fracţiune din accesoriile aferente debitului FEADR, cu o întârziere de 881 zile.

Recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă o dobândă care se calculează la soldul rămas de plată, din prima zi de după expirarea termenului de plată, precum şi dispoziţiile art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora autorităţile competente care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, au obligaţia de a calcula cuantumul acesteia şi de a emite un proces-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care constituie titlu de creanţă şi care se comunică debitorului.

De asemenea, susţine că are obligaţia de a calcula penalităţi de întârziere pentru perioada cuprinsă între data la care titlul de creanţă a devenit executoriu şi data la care contul AFIR a fost creditat cu suma pe care o avea de încasat de la reclamantă.

Mai susţine că nu se poate invoca reaua sa credinţă, deoarece în culpă se află beneficiarul şi executorului ANAF, prin angajaţii săi, care a prejudiciat interesele beneficiarului.

Consideră că pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, recurenta-reclamantă neprezentând argumente juridice cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat.

Mai arată că întrucât emiterea actelor administrative a căror suspendare se solicită este consecinţa nerespectării de către reclamantă a dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, aparenţa dreptului este în favoarea sa, iar prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării din oficiu, actul administrativ unilateral fiind titlu executoriu, astfel că formularea de către reclamantă a acţiunii de anulare nu o exonerează pe acesta de obligaţia de plată instituită prin actul administrativ atacat, suspendarea executării actelor administrative fiind o situaţie de excepţie.

O altă critică formulată este aceea potrivit căreia în speţă nu este îndeplinită nici condiţia pagubei iminente., deoarece executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ şi care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, căci deşi din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Consideră că intimata-reclamantă nu a putut aduce vreun argument cu privire la existenţa condiţiei pagubei iminente, în condiţiile în care chiar instanţa a reţinut că nu se poate constata un cuantum foarte ridicat al datoriei, recurenta apreciind că simpla menţionare a existenţei unei creanţe nu duce de facto la constatarea existenţei unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Recurenta-pârâtă mai arată că posibilitatea ca reclamanta să nu-şi poată executa contractele în derulare nu pot atrage dovedirea cazului bine justificat, fiind necesar ca reclamanta să administreze probe din care să rezulte prejudiciul concret material viitor şi previzibil, iar nu unul doar posibil, câtă vreme prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, iar pentru a opera suspendarea actului administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatei-reclamante SC A. SRL

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 19.06.2017, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-reclamantă susţine că la data de 27 februarie 2017, Curtea de Apel Piteşti a soluţionat în primă instanţă cererea în anularea actului administrativ, în sensul admiterii acesteia şi anulării Deciziei nr. 26818 din 27 iulie 2016 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, intimata apreciind că soluţia astfel dată confirmă susţinerile sale în privinţa actului administrativ atacat.

Consideră că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Deciziei nr. 26819 din 4 octombrie 2016, emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal nr. x din 27.07.2016 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate.

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a admiterii cererii de suspendare de către prima instanţă, instituţia pârâtă a recurat hotărârea de fond, cererea de recurs astfel formulată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că sentinţa respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantei.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie, nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că şi acest motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la existenţa cazului bine justificat de suspendare, Înalta Curte constată că prin Sentinţa nr. 37/F-cont din data de 27 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016 al s-a admis contestaţia şi a fost anulată Decizia nr. 26818/04.10.2016 emisă de AFIR, cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal nr. x/27.07.2016.de asemenea, a fost anulat Procesul-verbal nr. x din data de 27.07.2016 de stabilire a creanţelor rezultate prin aplicarea dobânzii, în consecinţa anulării obligaţiei de plată a sumei de 35.905,73 RON cu titlu de dobândă, în sarcina contestatoarei.

În consecinţă, dincolo de considerentele arătate de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii recurate, criticile recurentei vor fi respinse, deoarece anularea actelor administrative fiscale creează o îndoială suficient de serioasă privind legalitatea acestora.

În ceea ce priveşte ceea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se observă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reţine că, în speţă, este întrunită şi condiţia pagubei iminente, sub ambele aspecte prin care aceasta este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă reţinând în mod corect consecinţele pe care executarea silită le poate produce asupra debitoarei, iar pe de altă parte, faptul că cel puţin la nivel de aparenţă, s-au relevat elemente de nelegalitate ale actelor contestate, ce nu pot fi imputate reclamantei. Cu alte cuvinte, este de netăgăduit că există o diminuare a patrimoniului reclamantei, ce constituie o pagubă nu numai în sens economic, dar şi în sens juridic, câtă vreme s-a reţinut aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat, iar temeiurile ce au stat la baza sumelor imputate au caracter litigios, făcând obiectul unei acţiuni în anulare.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu raportare la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamantă, recursul declarat de către pârâtă fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2018.

GGC - GV