Revision of administrative claims for concession fees rejected where distinct legal issues do not constitute contradictory res judicata under Art. 509(1)(8) CPC

Asupra revizuirii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contextul procesual. Sentinţa şi Decizia atacate pe calea revizuirii

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 12.07.2017, urmare a dispoziţiilor Deciziei civile nr. 3406 din data de 29.05.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost admis recursul declarat de recurenta reclamantă RA Administraţia Zonei Libere Curtici - Arad, a fost casată în parte sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, a fost menţinută sentinţa atacată în privinţa dezlegării dată asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii raportat la temeiurile de drept expuse de reclamantă, reclamanta RA Administraţia Zonei Libere Curtici a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pe pârâta S.C. D. S.R.L. solicitând instanţei obligarea pârâtei la achitarea sumei de 344.205,03 RON ce reprezintă facturi de redevenţă emise în baza Contractului de concesiune nr. x/07.03.2002, încheiat între R.A. Administraţia Zonei Libere Curtici Arad şi pârâtă, respectiv 36.923,63 RON contravaloare Factură nr. AR S 8609/18.07.2014, 39.396,38 RON contravaloare Factură nr. AR S 8789/01.10.2014, 41.476,50 RON contravaloare Factură nr. AR S 9051/05.01.2015, 46,254,38 RON contravaloare Factură nr. AR S 9321/01.04.2015, 44.965,13 RON contravaloare Factură nr. AR S 9576/01.07.2015, 44,259,75 RON contravaloare Factură nr. AR S 9834/01.10.2015, 46.661,63 RON contravaloare Factură nr. AR S 10114/04.01.2016, 44.267,63 RON contravaloare Factură nr. AR S 10412/01.04.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 81 din 25 ianuarie 2019, Tribunalul Arad a dispus următoarele:

- a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă.

- a admis acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. SRL (fostă A. SRL),

- a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de redevenţă datorată potrivit facturilor AR S 8609/18.07.2014, AR S 8789/01.10.2014, AR S 9051/05.01.2015, AR S 9321/01.04.2015, AR S 9576/01.07.2015, AR S 9834/01.10.2015, AR S 10114/04.01.2016 şi AR S nr. 10412/01.04.2016 emise de pârâtă în temeiul contractului de concesiune nr. x/07.03.2002, suma de 344.205,03 RON.

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8047 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2397 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru lămurirea problemei de drept:

"Dispoziţiile art. 7 alin. (6) lit. e) şi ale art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în varianta consolidată la data de 26.02.2018, rămân aplicabile în privinţa contractelor administrative după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. publicat în M. Of. nr. 485/15.07.2010 şi eliminarea dispoziţiilor referitoare la procedura concilierii din vechiul C. proc. civ.?"

- a respins recursul formulat de pârâta recurentă A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 81/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/2016 în contradictoriu cu reclamanta intimată B.

- a obligat pârâta recurentă A. S.R.L. să plătească reclamantei intimate B. suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 ianuarie 2019, revizuenta S.C. D. S.R.L. a solicitat în temeiul art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. revizuirea Sentinţei nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 * şi a Deciziei civile nr. 2397/CA din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea celor două hotărâri pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 2158 din 14 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2015 şi trimiterea cauzei spre rejudecare ca o consecinţă a încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că soluţia dată asupra modului de soluţionare al excepţiei inadmisibilităţii referitoare la necesitatea sau nu a parcurgerii procedurii prealabile, a condus la situaţia reglementată de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în raport de Decizia civilă nr. 2158 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în data de 14 iunie 2016 în Dosarul nr. x/2015.

A susţinut revizuenta că instanţele de judecata au considerat, pe de o parte, ca pentru exercitarea unui demers judiciar având izvorul în Contractul de concesiune nr. x/07.03.2002 se impune parcurgerea procedurii prealabile şi respectarea termenelor de introducere a acţiunii, instituite de către legiuitor prin Legea nr. 554/2004 cu privire la contractele administrative, iar pe de alta parte, pentru autoritatea contractanta, demersul judiciar întemeiat pe prevederile aceluiaşi contract administrativ nu este condiţionat de parcurgerea procedurii prealabile şi nu trebuie exercitat în termenul de 6 luni reglementat de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, ci în termenul general de prescripţie de 3 ani, fără ca între momentul pronunţării hotărârii iniţiale şi momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire o solicităm să fi apărut modificări legislative care sa genereze aceasta diferenţa de interpretare şi de tratament aplicat părţilor în litigiu. Ambele hotărâri pronunţate au condus la soluţii favorabile intimatei-reclamante din prezenta cauza, autoritatea contractantă C.

Chestiunea litigioasă referitoare la necesitatea introducerii cererii de chemare în judecată în termenul de 6 luni reglementat de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a fost tranşată în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 2158 pronunţata în şedinţa publică din data de 14.06.2016, acest aspect fiind intrat sub autoritate de lucru judecat.

În opinia revizuentei, în primul ciclu procesual instanţele de fond şi de recurs au analizat exclusiv aspectele care au vizat lipsa procedurii prealabile şi tardivitatea procedurii prealabile invocate în cadrul excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, şi nu aspectele referitoare la tardivitatea introducerii acţiunii. Câtă vreme instanţa de fond a admis aceasta excepţie şi a considerat ca procedura prealabilă fie lipseşte cu desăvârşire, fie este tardiv demarată, analizarea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii în raport de momentul parcurgerii procedurii prealabile era de prisos la momentul analizării recursului. Instanţa de recurs, învestită, potrivit dispoziţiilor legale, a analiza doar legalitatea hotărârii instanţei de fond cu privire la aspectele asupra cărora aceasta s-a pronunţat, nu avea căderea să analizeze şi excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Revizuenta a susţinut că în speţă este aplicabil termenul de 6 luni reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004 în privinţa raporturilor dintre revizuenta-pârâtă şi intimata-reclamantă care îşi au izvorul în contractul de concesiune care a fost statuată definitiv prin Decizia civilă nr. 2158/2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2015. Astfel că orice hotărâre judecătorească prin care se infirmă aplicabilitatea acestor dispoziţii şi a termenului de 6 luni intră în vădită contradicţie cu această hotărâre.

Câtă vreme prin Sentinţa civilă nr. 81/25.01.2018 s-a reţinut ca în privinţa raportului juridic dintre părţi nu ar fi incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi nici termenul de prescripţie de 6 luni, este evident ca singura soluţie prin care poate fi restabilită securitatea circuitului juridic şi respectată autoritatea de lucru judecat este aceea de anulare a acestei a doua hotărâre.

Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 martie 2019 intimata R.A Administraţia Zonei Libere Curtici Arad a solicitat respingerea cererii de revizuire apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat cererii de revizuire, invocată de intimata R.A Administraţia Zonei Libere Curtici Arad, Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată.

Contrar susţinerilor intimatei,cererea de revizuire soluţionată prin Decizia 3376 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, este formulată împotriva Deciziei nr. 3406 din 29 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar cererea de revizuire ce formează obiectul prezentului dosar este formulată împotriva Sentinţei civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 * şi a Deciziei civile nr. 2397/CA din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată, hotărârile ce formează obiectul celor două cereri de revizuire fiind diferite.

Examinând cererea de revizuire în condiţiile art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea de revizuire este nefondată.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., instanţa reţine că revizuirea unei hotărâri poate fi cerută atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, "este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanţei de recurs şi celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat" (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, C. proc. civ., adnotat, ediţia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 735).

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă, situaţii care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

În speţă, condiţiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speţă întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect, deşi izvorâte din acelaşi raport juridic, respectiv Contractul de concesiune nr. x/07.03.2002.

Înalta Curte constată că prin Decizia civilă nr. 2158 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în data de 14 iunie 2016 în Dosarul nr. x/2015, a fost soluţionată cererea revizuentei de a se pronunţa o hotărâre judecătorească prin care să se constate că la data de 02.10.2013, ca urmare a ruperii echilibrului financiar al concesiunii şi imposibilităţii obiective de a se exploata bunul, au intervenit cauze de încetare a contractului de concesiune, impunându-se constatarea încetării contractului începând cu această dată, iar în subsidiar, să se constate că la momentul sesizării instanţei, nu mai exista echilibru financiar al concesiunii şi exista o imposibilitate obiectivă de a exploata bunul, motiv pentru care se impunea încetarea contractului începând cu data sesizării instanţei de judecată,

Iar în ceea ce priveşte obiectul Dosarului nr. x/2016, se constată că acesta priveşte cererea intimatei de obligare a revizuentei la plata sumei de 344.205,03, ce reprezintă redevenţă datorată potrivit facturilor emise în baza Contractului de concesiune nr. x/07.03.2002.

Astfel cum s-a arătat şi prin Sentinţa nr. 81 din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Arad, nu pot fi reţinute apărările privind încetarea contractului de concesiune anterior naşterii obligaţiei de plată a redevenţelor pretinse în prezenta cauză, pentru ruperea echilibrului financiar. Prin Decizia civilă nr. 2158/14.06.2016 Pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/2015 s-a respins acţiunea pârâtei având ca obiect constatarea încetării Contractului de concesiune nr. x/2002 încheiat cu reclamanta, cu motivarea că acţiunea reclamantei este tardivă. O reluare a analizei aceloraşi cauze de încetare a contractului de concesiune-ruperea echilibrului financiar-în prezenta cauză nu mai este posibilă, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat. Prin decizia menţionată s-a constat nu numai tardivitatea acţiunii, raportat la aceleaşi elemente pe care pârâta le invocă şi în prezenta cauză, existenţa unei notificări în prezenţa acestora, la data de 02.10.2013 ci şi împrejurarea că încetarea contractului nu operează de drept. Cât timp încetarea contractului nu putea opera de drept şi nici nu s-a parcurs procedura necesară pentru constatarea încetării acesteia, în termenele stabilite de legiuitor, acesta fiind motivul respingerii acţiunii reclamantei în acest sens, nu se poate reţine nici în prezenta cauză încetarea contractului de concesiune şi nici lipsa obligaţiei de plată a redevenţei, cât timp contractul a rămas valabil şi terenul nu a fost predat reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată, deşi cauzele au un izvor juridic comun reprezentat de acelaşi contract de concesiune, nu se poate reţine, faţă de obiectul distinct, că prin dispozitivul sau considerentele deciziei a cărei revizuire se cere, s-a încălcat ceea ce prima instanţă a stabilit cu autoritate de lucru judecat.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauza Stanca Popescu c României şi Iordan Iordanov contra Bulgariei, s-a statuat că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul unei căi extraordinare de atac care nu poate fi deturnată într-un recurs deghizat, de natură a permite rejudecarea unei cauze pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" şi obligă revizuenta la plata sumei de 1824 reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 509 pct. 8 cu referire la art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată, cât şi cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată. Respinge cererea de revizuire formulată de D. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 * şi a Deciziei civile nr. 2397/CA din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Obligă revizuenta la plata sumei de 1.824 reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - NN