Accessory intervention inadmissibility for association president lacking direct personal interest in annulment of measures imposed on the legal entity
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the third-party intervener, upholding the Court of Appeal's decision that rejected her accessory intervention as inadmissible in principle. The dispute concerned an application for accessory intervention filed by the president of a non-governmental association in an ongoing administrative challenge seeking to annul a decision issued by the Court of Accounts of Romania against the association. The appeal court had previously held that the applicant lacked a direct, personal interest in the annulment of measures directed solely at the legal entity, and no specific measures had been imposed on her individual capacity. Applying Article 61(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court affirmed that while accessory intervention requires a voluntary stance supporting one party, the intervener must demonstrate a proprietary interest such that their own rights would be affected by an adverse ruling; consequently, the mere status of being the association's president did not confer such direct interest. The court also rejected an exception of nullity regarding the appeal form, finding that the stated grounds were subsumable under the casation motive of incorrect application of substantive law, but ultimately the substantive lack of interest rendered the intervention inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Accessory intervention inadmissibility for association president lacking direct personal interest in annulment of measures imposed on the legal entity: Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2018, a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de terţul intervenient A.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de intervenţie accesorie în sensul admiterii contestaţiei formulate prin care s-a solicitat anularea Încheierii nr. 109/11.10.2016 pronunţată de Curtea de Conturi a României
În esenţă, recurenta a susţinut că intimata Asociaţia Macedonenilor din România foloseşte împotriva sa Decizia nr. 7/24.08.2016, decizie ce face obiectul Dosarului nr. x aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, invocând motivele deciziei în vederea excluderii sale din asociaţie.
II. Soluţia instanţei de recurs.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă
Înalta Curte constată că art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancţiunii nulităţii recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.
Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").
Ca urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Curtea de Conturi, ca nefondată.
Examinând încheierea recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentă este nefondat, încheierea pronunţată în cauză fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) şi (3) noul C. proc. civ.:
"(1) Orice are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.
(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."
În sensul dispoziţiilor citate, rezultă că prin intervenţia accesorie, terţul participă voluntar la judecată pentru a apăra drepturile uneia dintre părţile iniţiale ale procesului.
Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii, ci urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie favorabilă părţii pentru care a intervenit. Ca atare, natura juridică a intervenţiei accesorii este aceea de apărare.
Totuşi, în mod corect s-a apreciat că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit. Pentru ca cererea sa să fie admisă în principiu, terţul intervenient trebuie să justifice un interes propriu, ceea ce înseamnă că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunţarea unei hotărâri defavorabile părţii pentru care intervine.
În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a stabilit că simpla calitate a terţului A. de Preşedinte al Asociaţiei Macedonenilor din România nu conferă acesteia un interes direct în anularea unor măsuri care privesc entitatea juridică, iar nu persoana fizică, terţul neavând dispusă în privinţa sa nici o măsură de către pârâta Curtea de Conturi a României.
Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că, faţă de obiectul cererii, A. nu justifică un interes propriu, drepturile sale nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.
GGC - NN