Illegality of suspension of proceedings despite request for judgment in absentia
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, set aside the Court of Appeal’s decision to maintain the suspension of proceedings, and remanded the case to the lower court for continued judgment, resulting in a procedural victory for the appellant. The dispute concerned a procedural challenge to a ruling that suspended a civil judgment appeal under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates suspension when no legally cited parties appear in court; however, the appellant had explicitly requested judgment in absentia in the initial appeal filing. The decisive legal basis was the interpretation of Article 411(1)(2) in conjunction with Article 223 of the Code of Civil Procedure, which establishes that a request for judgment in absentia prevents suspension of proceedings even if parties do not appear, rendering the lower court’s failure to acknowledge this written request and its subsequent suspension illegal.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 223 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Illegality of suspension of proceedings despite request for judgment in absentia: "Art. 223. - (1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Încheierea de suspendare a judecării cauzei
Prin încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a menţinut măsura suspendării recursului.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii pronunţată la data de 18 ianuarie 2018, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de fond, pentru continuarea judecăţii.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut că măsura suspendării este nelegală, Curtea de Apel Bucureşti reţinând greşit că în cauză nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 223 din C. proc. civ., republicat:
"Art. 223. - (1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."
În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat:
"Judecătorul va suspenda judecata: (…) 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei."
Analizând actele existente în dosarul instanţei de fond, Înalta Curte reţine că, la data de 16 ianuarie 2017, reclamantul A. a înregistrat o cerere de recurs pe rolul Curţii de Apel Bucureşti formulată împotriva Sentinţei nr. 328 din 23 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că în cauză nu s-a solicitat judecata în lipsă, fără a observa că pe prima pagină a cererii de recurs, recurentul solicitase judecarea cauzei în lipsă, inserând textul în antetul cererii.
Pentru aceleaşi motive, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a menţinut măsura suspendării recursului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că menţinerea măsurii suspendării judecării cauzei, este nelegală, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., câtă vreme recurentul solicitase judecarea cauzei în lipsă.
În consecinţă, pentru toate aceste aspecte, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză şi va casa încheierea pronunţată la data de 18 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dispunând trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de din 18 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.
GGC - NN