Recognition and execution of UK prison sentence under Framework Decision 2008/909/JAI and Law 302/2004

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene. Marea Britanie

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Index alfabetic: Drept procesual penal

- recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea nr. 302/2004, art. 153 şi urm.

Cererile de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti de condamnare pronunţate de instanţele din Marea Britanie în scopul executării pedepselor privative de libertate în România, primite până la data de 31 decembrie 2020, sunt guvernate de Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 şi, în consecinţă, în cazul acestor cereri, sunt incidente dispoziţiile prevăzute în Titlul VI, Capitolul I - Dispoziţii generale şi Capitolul II - Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene, Secţiunea 1 şi a 2-a din Legea nr. 302/2004, republicată.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 5/A din 12 ianuarie 2021

Prin sentința nr. 222 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare britanice.

S-au constatat îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a recunoscut hotărârea nr. T20190335 pronunţată la data de 15 octombrie 2019 de Curtea Coroanei din Southwark, definitivă la aceeaşi dată, prin care cetăţeanul român A., deţinut într-un penitenciar din Regatul Unit al Marii Britanii, a fost condamnat la pedeapsa de 60 luni închisoare pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de jaf prevăzute de secţiunea I (1) din Legea jafului 1968, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de furt prevăzută în art. 228 alin. (1) C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 60 luni (1.827 zile) închisoare într-un penitenciar din România, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de 400 zile până la 20 octombrie 2020 şi în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Împotriva acestei sentințe, persoana condamnată A. a declarat apel.

Examinând apelul, sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, în principal, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea nr. T20190335 pronunţată la data de 15 octombrie 2019 de Curtea Coroanei din Southwark, definitivă la aceeaşi dată, s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la pedeapsa închisorii de 60 luni (1.827 zile) pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de jaf, prevăzute de secțiunea I (1) a Legii jafului 1968.

Fiecare dintre faptele descrise are corespondent în legislația română în infracțiunea de furt, prevăzută în art. 228 alin. (1) C. pen.

Considerentele hotărârii străine relevă că, pentru fiecare capăt de acuzare, cetăţeanul român a primit o condamnare de doi ani şi jumătate (30 de luni), stabilindu-se că are de executat o pedeapsă totală de 60 de luni.

Întrucât, la data de 6 noiembrie 2020, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cererea formulată de către autoritățile judiciare britanice privind transferarea cetăţeanului român A. într-un penitenciar din România, prin adresa din 3 decembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova în vederea recunoașterii hotărârii de condamnare pronunțată în Marea Britanie.

Având în vedere data sesizării autorităţilor judiciare române, precum şi faptul că Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană continuă să guverneze executarea cererilor primite de autoritatea de executare până la 31 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în continuare, incidente în cauză dispoziţiile prevăzute în Titlul VI, Capitolul I (Dispoziţii generale) şi Capitolul II (Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene), Secţiunea 1 şi a 2-a din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 167, cuprinse în Titlul VI, Capitolul II, Secţiunea a 2-a din Legea nr. 302/2004, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la art. 163 din aceeaşi lege.

Prin urmare, verificând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea pronunțată în străinătate față de cetățeanul român A. este definitivă şi executorie, iar faptele comise de acesta în Marea Britanie sunt incriminate în legislaţia penală română, fiecare dintre acestea constituind infracțiunea de furt reglementată de art. 228 alin. (1) C. pen.

Analizând necesitatea aplicării în cauză a dispozițiilor referitoare la adaptarea pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că natura pedepsei aplicate persoanei transferabile prin hotărârea de condamnare străină, respectiv închisoarea, corespunde cu natura pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, iar în ceea ce privește durata pedepsei aplicate pentru faptele săvârșite în Marea Britanie, aceasta este compatibilă cu legea română.

În ceea ce privește cerința prevăzută în art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea 302/2004, republicată, se are în vedere că, deşi persoana transferabilă nu este de acord să fie transferată într-un penitenciar din România, consimțământul său nu este necesar faţă de împrejurarea că autoritățile judiciare din Marea Britanie au dispus expulzarea persoanei condamnate A., aplicându-i-se totodată interdicția de a intra pe teritoriul acestui stat.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul de apel, referitor la necesitatea recunoaşterii şi executării unei pedepse reduse la 30 de luni de închisoare, în locul celei de 60 de luni ce rezultă din hotărârea de condamnare străină, nu poate fi valorificat în lipsa unor înscrisuri care să dovedească cele susținute.

În consecinţă, neconturându-se existenţa niciunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii nr. T20190335 pronunţată la data de 15 octombrie 2019 de Curtea Coroanei din Southwark, definitivă la aceeaşi dată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova este legală şi temeinică, sub toate aspectele analizate.

Faţă de considerentele expuse şi având în vedere că hotărârea pronunțată în străinătate este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravine ordinii publice a statului român, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 222 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.