Appellate court's de novo review of pretrial investigation legality during merits hearing violates res judicata of preliminary chamber decision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the cassation appeal filed by the prosecution, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for re-judgment, resulting in the prosecution's victory. The dispute arose from a criminal trial for drug trafficking and complicity, where the appellate court had ordered the cessation of the criminal proceedings under Article 16(1)(e) of the Code of Criminal Procedure, arguing that essential pre-trial procedural requirements—specifically the extension of the criminal investigation for the accomplice and the initiation of the prosecution for a specific modality of the offense—were missing. The ICCJ ruled that the appellate court erred by re-examining the legality of the pretrial investigation and the consistency of the charges with the prosecution's acts during the merits hearing, a verification that falls exclusively within the scope of the preliminary chamber procedure under Articles 342-347 of the Code of Criminal Procedure. By doing so, the appellate court violated the res judicata effect of the final decision of the preliminary chamber judge, who had already deemed the court's seizure and the investigation acts lawful, thereby making the cessation of proceedings a legal error under Article 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen, art. 347 C. proc. pen, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen; Appellate court's de novo review of pretrial investigation legality during merits hearing violates res judicata of preliminary chamber decision: Prin decizia nr. 109/A din 20 februarie 2020 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 121 din 21 iunie 2019 pronunţate de către Tribunalul Bihor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie
Index alfabetic: Drept procesual penal
- recurs în casaţie
C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 8
În ipoteza în care instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitoare la lipsa unei condiţii prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, cu motivarea că nu există o ordonanţă de începere a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale pentru variantele normative ale unei infracţiuni reţinute prin rechizitoriu în sarcina autorului şi nu există o ordonanţă de extindere a urmăririi penale pentru fapta reţinută prin rechizitoriu în sarcina complicelui, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., întrucât reluarea în cursul judecăţii a elementelor care fac obiectul procedurii de cameră preliminară, în scopul de a verifica dacă au fost parcurse etapele obligatorii ale urmăririi penale şi dacă există concordanţă între faptele pentru care s-a dispus efectuarea urmăririi penale, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, eludează dispoziţiile art. 342 - art. 347 C. proc. pen. şi aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 46/RC din 4 februarie 2021
Prin sentinţa penală nr. 121 din 21 iunie 2019 a Tribunalului Bihor, s-au dispus următoarele:
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat.
S-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul B.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii A. şi B.
Prin decizia nr. 109/A din 20 februarie 2020 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 121 din 21 iunie 2019 pronunţate de către Tribunalul Bihor.
S-a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, între altele:
Cu privire la inculpatul A.:
S-au înlăturat dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 reţinute în favoarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internațional de droguri de risc, prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la inculpatul B.:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 420 alin. (10) C. proc. pen., curtea de apel a reţinut, între altele, următoarele:
I. Cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului A.:
Prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, dosar nr. X., s-a dispus:
- Prin ordonanţa din data de 23 februarie 2018 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Această ordonanţă a fost emisă ca urmare a sesizării din oficiu din data de 23 februarie 2018, cu privire la faptul că o persoană din Brăila cunoscută sub numele de A. comercializează droguri de risc, în special marijuana, unor consumatori din Galaţi şi Brăila.
- Prin ordonanţa din data de 27 februarie 2018 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
- Prin ordonanţa din data de 27 februarie 2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi introducere în ţară de droguri de risc prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
Această ordonanţă a fost emisă ca urmare a faptului că din actele de urmărire penală efectuate în cauză există probe şi indicii temeinice care să conducă la bănuiala rezonabilă că faptele de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc pentru care s-a început urmărirea penală au fost săvârșite de către suspectul A.
- Prin ordonanţa din data de 27 februarie 2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi introducere în ţară de droguri de risc prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., având în vedere faptul că din probele de la dosar rezultă că faptele au fost comise de către suspectul A.
- Prin ordonanţa din data de 4 aprilie 2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Această ordonanţă a fost emisă ca urmare a faptului că din actele de urmărire penală efectuate în cauză există probe şi indicii temeinice care să conducă la bănuiala rezonabilă că infracţiunea de complicitate la trafic de droguri de risc a fost săvârșită de către suspectul B.
- Prin ordonanţa din data de 8 mai 2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având în vedere faptul că din probele de la dosar rezultă că fapta a fost comisă de către suspectul B., care, în cursul lunii februarie 2018, l-a ajutat pe inculpatul A. să pună în vânzare cantitatea de 4,76 kg cannabis.
Prin rechizitoriul nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galați, au fost trimiși în judecată inculpații A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul A., în cursul lunii februarie 2018, fără drept, a procurat, transportat, deținut şi depozitat, iar ulterior, la data de 26 februarie 2018, urmare a ajutorului dat de inculpatul B., a pus în vânzare cantitatea de aproximativ 4.760 g cannabis, înscris ca drog de risc în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000.
S-a mai reţinut în actul de sesizare că inculpatul A., în cursul lunii februarie 2018, a participat împreună cu numitul C., care lucrează şi locuieşte temporar în Spania, la expedierea şi introducerea în ţară la data de 21 februarie 2018, fără drept, prin intermediul unui colet expediat din Spania în România, a cantităţii de 4.760 g cannabis, înscris ca drog de risc în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000. De asemenea, s-a reținut că inculpatul B., în cursul lunii februarie 2018, l-a ajutat pe inculpatul A. să pună în vânzare, la data de 26 februarie 2018, cantitatea de 4.760 g cannabis (marijuana), înscris ca drog de risc în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000.
Analizând actele procesuale din dosarul de urmărire penală, instanţa de apel a constatat lipsa ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale cu privire la infracţiunea de trafic de droguri de risc, în varianta procurării, reţinută mai apoi prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.
Într-adevăr, în cauză, s-a început urmărirea penală in rem, dar doar cu privire la infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în varianta vânzării, reținându-se în acest sens că o persoană din Brăila cunoscută sub numele de A. comercializează droguri de risc, în special marijuana, unor consumatori din Galaţi şi Brăila.
Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilitățile proprii sau relaţiile pe care le are în lumea traficanților, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri, în vederea obţinerii de avantaje pecuniare.
Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul drogurilor către consumatori.
În lipsa ordonanţei de începere a urmăririi penale cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului A., toate actele efectuate şi toate probele administrate ulterior sunt în afara cadrului procesual, deci nule, neexistând niciun argument legal pentru a se considera că urmărirea penală este reluată ope legis.
Începerea urmăririi penale poate avea loc doar în faza de urmărire penală (art. 305 alin. 1 C. proc. pen.); or, nefiind dispusă începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de trafic de droguri de risc, reţinută mai apoi în sarcina inculpatului A., lipseşte o condiţie necesară pentru exercitarea acţiunii penale, caz prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. e) teza finală C. proc. pen.
II. Cu privire la infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului B.:
Potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată date cu privire la participarea unor alte persoane, dispune extinderea urmăririi penale. Or, în cauză, organul de urmărire penală, fără a dispune extinderea urmăririi penale cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului B., a emis ordonanţa de continuare a urmăririi penale din data de 4 aprilie 2018 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B., pentru săvârşirea infracțiunii prevăzute în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că în cursul lunii februarie 2018 l-a ajutat pe inculpatul A. să pună în vânzare cantitatea de 4,76 kg cannabis (marijuana), înscris ca drog de risc în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000, după care a emis ordonanţa din data de 8 mai 2018 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii mai sus arătate.
În lipsa ordonanţei de extindere a urmăririi penale cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului B., toate actele efectuate şi toate probele administrate ulterior sunt în afara cadrului procesual, deci nule, neexistând niciun argument legal pentru a se considera că urmărirea penală este reluată ope legis.
Extinderea urmăririi penale poate avea loc doar în faza de urmărire penală (art. 311 C. proc. pen.); or, nefiind dispusă extinderea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de risc, reţinută mai apoi în sarcina inculpatului B., lipseşte o condiţie necesară pentru exercitarea acţiunii penale, caz prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. e) teza finală C. proc. pen.
Cu toate că organul de urmărire penală a omis să dispună extinderea urmăririi penale cu privire la fapta inculpatului B., acesta a procedat în conformitate cu legea în ceea ce îl priveşte pe coinculpatul A., în sensul că a emis ordonanţa din data de 27 februarie 2018 prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Având în vedere cele arătate, soluţia cu privire la inculpatul B. nu poate fi decât aceea de încetare a procesului penal față de acesta, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Împotriva deciziei nr. 109/A din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală şi pentru cauze cu minori, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea a declarat recurs în casație, fiind invocat cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.
Prin încheierea din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție, Secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei nr. 109/A din 20 februarie 2020 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Analizând cauza, în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, ca fiind fondat, în principal, în considerarea celor ce succed:
În conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau a sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau a prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori a inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.
În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.
În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, s-a invocat, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., greşita încetare a procesului penal, dispusă de instanța de apel față de inculpații A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Din perspectiva aspectelor aduse în discuție în fața instanței de recurs în casație, se constată că atât motivele procurorului, cât şi apărările intimaţilor inculpaţi, au ca numitor comun susțineri referitoare la conţinutul actelor procesuale emise în cauză, în raport cu situaţia de fapt ce a făcut obiectul cercetării penale, legalitatea acestora, implicit legalitatea sesizării instanței, respectiv aptitudinea ordonanțelor emise de către procuror de a crea cadrul legal pentru tragerea la răspundere penală pentru faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, punctul de pornire al criticilor formulate de către procuror constituindu-l considerentele şi soluţia instanţei de apel.
Procedând, în acest context, la verificarea deciziei penale atacate, se constată că pentru a pronunţa soluţia de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului A., respectiv infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului B., instanţa de apel a pus în discuţie şi a evaluat aspecte ce se circumscriu etapei procesuale a camerei preliminare, precum verificarea legalităţii actelor de urmărire penală ce au stat la baza formulării acuzaţiilor.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că obiectul procedurii în camera preliminară, astfel cum este stabilit prin art. 342 C. proc. pen., îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Prin urmare, conform art. 342 C. proc. pen., legalitatea actelor procesuale dispuse în cauză, respectiv a actelor de începere a urmăririi penale in rem și in personam, a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectarea dreptului la apărare, respectiv etapa anterioară emiterii actului de sesizare, se verifică în cadrul procedurii de cameră preliminară. Analiza legalităţii se face de către judecătorul de cameră preliminară din perspectiva cazurilor de nulitate prevăzute în dispozițiile art. 281- art. 282 C. proc. pen. şi a regimului juridic al nulităților.
În speţă, după sesizarea instanţei de fond prin rechizitoriul nr. X. emis la data de 19 mai 2018 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, s-a adus la cunoștință inculpaţilor obiectul procedurii de cameră preliminară, precum și posibilitatea de a formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Cereri şi excepţii în procedura de camera preliminară au fost formulate numai de către inculpatul B., care a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia mijloacelor de probă constând în denunţul formulat de inculpatul A. făcut în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, declaraţia inculpatului A. şi declaraţia martorului protejat.
Prin încheierea penală nr. 110/Î/CP/2018 din 27 iunie 2018, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor a respins cererile și excepțiile formulate de inculpatul B.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. X. din data de 19 mai 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, privind pe inculpaţii A. şi B., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
A dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) şi introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată).
Încheierea judecătorului de camera preliminară a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei inculpatului B., prin încheierea penală nr. 92/CCP/2018 din 3 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Astfel, în contextul celor arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind greşit demersul instanţei de apel, finalizat cu reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi pronunţarea soluţiei de încetare a procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În acest sens, se are în vedere că reluarea în cursul judecăţii a aspectelor care fac obiectul procedurii de cameră preliminară, în scopul de a verifica dacă au fost parcurse etapele obligatorii în urmărirea penală, dacă există concordanţă între faptele pentru care s-a dispus, prin ordonanţă, efectuarea urmăririi penale, pentru care s-au pus în mişcare acţiunile penale şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, eludează dispoziţiile art. 342 - art. 347 C. proc. pen. şi aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţată în cauză de judecătorul de cameră preliminară.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere că nelegalitatea constatată nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa supremă, deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept.
Față de considerentele menționate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei nr. 109/A din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală şi pentru cauze cu minori.
A desfiinţat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea, Secția penală şi pentru cauze cu minori.