Partial reversal in forest restitution scheme cuts penalties, acquits J of money laundering

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol formulată de inculpatul A.

I. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada ianuarie - aprilie 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

4. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. faptă de la începutul lunii mai 2011.

S-au aplicat dispoziţiile disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

5. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea. nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

6. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-au constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) vechiul din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 şi următoarele vechiul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi cu infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 85 alin. (1) vechiul C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare mai sus menţionată.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 01.11.2016 emis de către Curtea de Apel Braşov şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi ale Sentinţei penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015 inclusiv şi de la data de 01.11.2016 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 34.400 RON, respectiv 440 euro ridicate de la locuinţa inculpatului A. cu ocazia percheziţiei domiciliare, instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 21.11.2014; măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile inculpatului A., instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

II. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile.art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 47 din C. pen. rap la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

4. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 25.01.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

5. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen., pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

6. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014 şi de la data de 21.11.2014 la data de 15.05.2015 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului B. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014; măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunului mobil aparţinând inculpatului B. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 07.04.2015.

III. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din luna mai 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 06.03.2015 şi de la data de 07.03.2015 la data de 15.05.2015 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului C. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului C. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

IV. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) vechiul C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul D. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea disp art. 861 şi următoarele vechiul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 26/03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 423/01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare mai sus menţionată.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani. S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 26/03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 423/01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D. durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 20.01.2015 inclusiv şi de la data de 11.02.2015 la data de 18.02.2015 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului D. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului D. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

V. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului E., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influentă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. durata reţinerii şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014 şi de la data de 21.11.2014 la data de 28.11.2014 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului E. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile şi imobile aparţinând inculpatului E. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

VI. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului F., la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada ianuarie 2011 - aprilie 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului F., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada februarie 2011 - aprilie 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă rezultând o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului F. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului F. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

VII. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen., art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-a dispus condamnarea inculpatului G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011. S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen., art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-a dispus condamnarea inculpatului G., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă din datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului G. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului G. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

VIII. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei H., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 din C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatei H. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei H. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

IX. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei I., la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei I., la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei I., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

4. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei I., la o pedeapsa de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatei I. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

X. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului J., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului J. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

XI. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului K., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale prev. de art. 12 lit. a) teza a II -a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 28.02.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului K., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durata de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului K. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului K. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului K. instituita prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

XII. 1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului L., la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 13.01.2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului L. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului L. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 3 ani calculată în conformitate cu disp. art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul L. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti sector 6, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. s-a impus condamnatului L. să execute obligaţia prev. la lit. d) a acestui articol, aceea de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul L. a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6 Bucureşti, conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Conform art. 94 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. au fost comunicate Serviciului de Probaţiune Bucureşti sector 6.

S-a atras atenţia condamnatului L. asupra disp. art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului L. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului L. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

În baza art. 112 lit. b), d) şi e) din C. pen., art. 289 alin. (3) din C. pen., art. 290 alin. (5) din C. pen., art. 291 alin. (2) din C. pen., art. 292 alin. (4) din C. pen. şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 s-a dispus confiscarea următoarelor sume:

- de la inculpatul A. 2.288.000 euro şi 10.000 RON

- de la inculpatul B. 1.000.000. euro

- de la inculpatul C. 15.000 euro;

- de la inculpatul E. 1.000.000 euro;

- de la inculpatul F. 250.000 euro,

- de la inculpatul G. 23.000 euro şi 10.000 RON

- de la inculpatul J. 45.000 euro

- de la inculpatul K. 1.670.240 RON

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului reprezentat de adresa nr. x conex y/2011 a Instituţiei Prefectului judeţului Buzău; a înscrisului reprezentat de adresa nr. x/19.01.2011 a Primăriei comunei PPPPP., jud. Buzău şi a înscrisului reprezentat de adresa înregistrată la Instituţia Prefectului judeţului Buzău sub nr. x/13.01.2011.

În baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 19, 20, 21 şi 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349,1357,1359 şi 1381 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de către partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice cu sediul în Bucureşti, şi s-a dispus obligarea inculpaţilor A., B., F., G., H., I. şi a părţii responsabile civilmente SC M. SRL cu sediul în Mun. Bucureşti în solidar la plata unei sume de 21.740.241 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României la data executării, în favoarea acestei părţi civile.

În baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 19, 20, 21 şi 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, 1357, 1359 şi 1381 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cu sediul în Bucureşti, str. x A, sector 2 şi a dispus obligarea inculpaţilor B., F., G., H., I. şi a părţii responsabile civilmente SC M. SRL în solidar la plata unei sume de 5.052.202 RON în favoarea acestei părţi civile.

În baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 19, 20, 21 şi 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, 1357, 1359 şi 1381 C. civ. s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de către părţile civile N. domiciliat în Bucureşti, şi O. domiciliată în Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de către P. SA cu sediul în Bucureşti, bd. x, sector 3 privind închiderea contului de depozit nr. x aparţinând inculpatului E. la instituţia bancară respectivă şi asupra căreia s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014, respectiv privind acordul transferului sumei de bani indisponibilizate în alte conturi curente.

În baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 274 din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A., B., F., G., H. şi I., fiecare dintre aceştia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL, precum şi pe inculpaţii C., D., E., J., K. şi L. la plata câte unei sume de 6.235 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă.

În acest sens a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 14.04.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, înaintat Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-au dispus următoarele:

1. Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:

I. A., angajat în cadrul SC Q. SRL Urziceni, adresa la care locuieşte efectiv: judeţul Ialomiţa, fără antecedente penale, inculpat în Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de;

- dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că, la începutul anului 2011, prin intermediul numitului D., A. a remis suma de 23.000 euro şi suma de 10.000 RON consilierului juridic G. pentru activitatea pe care acesta o desfăşura în calitate de reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău - parte în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele;

- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în prima jumătate a anului 2011, a remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău - B. în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate;

- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada ianuarie - aprilie 2011 a remis suma de 250.000 euro judecătorului F. din cadrul Judecătoriei Pătârlagele pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2011 care îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care A. era parte;

- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că la începutul lunii mai 2011, i-a dat suma de 15.000 euro inspectorului şef al Inspectoratului Silvic Teritorial Focşani, C. în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe Titlul de proprietate nr. x/2011 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău;

- cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, a remis suma de 1.000.000 euro numitului E., angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva care a pretins a avea influenţă asupra prefectului judeţului Buzău - B. şi a altor funcţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate;

- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu L., K. şi D. s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de L., societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M., cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) din C. pen.

II. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 47 din C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că în anul 2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, l-a determinat pe A. să remită o sumă de bani consilierului juridic G. pentru activitatea pe care acesta o desfăşura în calitate de reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău - parte în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele;

- luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de prefect al judeţului Buzău, în prima jumătate a anului 2011, a primit de la suspectul A. suma de 1.000.000 euro în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv, emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate;

- instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 19.01.2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău a determinat-o pe I., prin intermediul suspectei R. - coordonator al Colectivului de lucru de pe lângă Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, ca, în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, să falsifice adresa nr. x. 2011 cu prilejul întocmirii acesteia, în sensul de a consemna, în mod nereal, că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006;

- fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 25.01.2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, cu ştiinţă, a semnat adresa nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale referitoare la faptul că nu a fost comunicată contestatorului L. Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/2006;

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, în cursul anului 2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, cu ştiinţă, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a semnat adresa nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nu a promovat interesele Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, a urgentat punerea în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate, fapte ce au produs un prejudiciu statului în sumă de 89.787.721 RON, echivalentul a 21,7 milioane euro şi totodată un folos necuvenit pentru A. în aceeaşi sumă care reprezintă şi o consecinţă deosebit de gravă în sensul art. 183 din C. pen.

- spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 22.07.2011, cu intenţia de a disimula provenienţa sumei de 45 000 euro provenind din săvârşirea infracţiunii de luare de mita, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău, în care a menţionat un preţ supraevaluat, care nu a fost achitat în realitate de cumpărătorul J., cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) din C. pen.

2. Trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la începutul lunii mai 2011, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Silvic Teritorial Focşani, a pretins inculpatului A. suma de 25.000 euro şi a primit de la acesta suma de 15.000 euro, în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe Titlul de proprietate nr. x/2011 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău.

3. Trimiterea în judecată a inculpaţilor asupra cărora a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar:

I. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1). din C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., constând în aceea că, la începutul anului 2011, a acceptat, cu ştiinţă, să intermedieze darea sumelor de 10.000 RON şi 23.000 euro de către A. suspectului G., în scopul de a-l informa din timp despre situaţiile în care nu ar fi posibilă prezenţa unui consilier juridic din partea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău la termenele acordate în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele;

- constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu A., L. şi K., s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de L., societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M.", cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) din C. pen.

IV. E., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada ianuarie 2011- decembrie 2011, în calitate de angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a primit de la suspectul A. suma de 1.000.000 euro, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două tranşe, pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău - B. şi alţi funcţionari din cadrul regiei menţionate, asupra cărora a pretins/avea influenţă pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

V. F., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele a primit, în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2011, suma de 250.000 euro de la suspectul A. pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2011 ce îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care A. era parte;

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele, prin exercitarea cu rea - credinţă a funcţiei, în perioada februarie 2011 - 12.04.2011, a soluţionat dosarul civil nr. x/2011, având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006 formulată de SC M. SRL, dispunând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure, din care suprafaţa de 2.830,65 ha se afla la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în proprietatea statului, în favoarea suspectului A., cumpărător al drepturilor litigioase de la SC M. SRL, deşi această societate nu deţinea calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea 1/2000 şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii M., dispunând totodată reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea M., chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, V. - autorul solicitanţilor, deţinând doar 9% din acţiunile societăţii, cauzând statului în această modalitate un prejudiciu în sumă de 89.787.721 RON (echivalentul a 21,7 milioane euro) şi totodată, obţinerea unui avantaj patrimonial pentru A. în acelaşi cuantum, cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) din C. pen.

4. Trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

I. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, în calitate de consilier juridic în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Serviciul Controlul Legalităţii Actelor Administrative şi Contenciosului Administrativ a primit suma de 10.000 RON şi 23.000 euro de la D., apărătorul ales al SC M. SRL - reclamantă în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele în scopul de a-l informa din timp pe acesta din urmă despre situaţiile în care nu ar fi posibilă prezenţa consilierului juridic din partea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău la termenele acordate în dosarul anterior menţionat;

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011, în calitate de consilier juridic - reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, cu ştiinţă, nu a propus probe în cauză şi a solicitat:

- admiterea plângerii formulată de SC M. SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a instituţiei al cărei reprezentant era,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure, din care suprafaţa de 2830,65 ha se afla la acel moment în proprietatea statului, în favoarea inculpatului A., cumpărător al drepturilor litigioase de la SC M. SRL, deşi această societate nu deţinea calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea 1/2000 şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii M.,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea M., chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, V. - autorul solicitanţilor, deţinând doar 9% din acţiunile societăţii şi nu a recurat hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2011, faptele având ca rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 89.787.721 RON (echivalentul a 21,7 milioane euro) şi totodată, obţinerea unui avantaj patrimonial pentru A. în acelaşi cuantum,cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

II. H., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, l-a determinat pe G. ca, la datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011, în calitate de consilier juridic - reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, cu ştiinţă, să nu propună probe în cauză şi să solicite:

- admiterea plângerii formulată de SC M. SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a instituţiei al cărei reprezentant era,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure, din care suprafaţa de 2830,65 ha se afla la acel moment în proprietatea statului, în favoarea inculpatului A., cumpărător al drepturilor litigioase de la SC M. SRL, deşi această societate nu deţinea calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea 1/2000 şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii M.,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea M., chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, V. - autorul solicitanţilor, deţinând doar 9% din acţiunile societăţii şi nu a recurat hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2011, faptele având ca rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 89.787.721 RON (echivalentul a 21,7 milioane euro) şi totodată, obţinerea unui avantaj patrimonial pentru A. în acelaşi cuantum.

III. I., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat adresa nr. x. 2011 cu prilejul întocmirii acesteia, consemnând, în mod nereal, că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006, precum şi "Registrul Expediere Corespondenţă", în care a consemnat, în mod nereal, la fila x verso, că " S-a constatat înregistrarea a 295 poziţii în anul 2007" şi a semnat;

- uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a I-a din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, a transmis Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău adresa nr. x/19.01.2011, cunoscând că este falsă, în vederea repunerii în termenul de 30 de zile prevăzut de lege în care L., S. şi T. puteau formula plângere la instanţa de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a comisiei menţionate;

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, eliberând în fals adresa nr. x. 2011, cauzând un prejudiciu statului în sumă de aproximativ 89 787 721,70 RON şi totodată un folos necuvenit pentru A. în aceeaşi sumă;

- sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută art. 259 alin. (2) din din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a sustras mai multe file din "Registru Expediere Corespondenţă" al Primăriei comunei PPPPP., jud. Buzău, precum şi recipisa din care rezultă că Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006 a fost comunicată contestatorilor L., S. şi T. la data de 04.09.2006, cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

IV. J., administrator în cadrul SC W. SRL Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de:

- spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 22.07.2011, cu intenţia de a disimula provenienţa sumei de 45.000 euro provenind din comiterea infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul B., a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău, în care a menţionat un preţ supraevaluat, preţ pe care nu l-a achitat în realitate.

V. K., angajat la X. SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 28.02.2011, a încheiat un contract de intermediere cu A., utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei sale de şef al Ocolului Silvic UUUUU. şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;

- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu A., L. şi D., s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de L., societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M.", cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

VI. L., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii ianuarie 2011, a întocmit şi semnat cererea înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău sub nr. x din 13.01.2011 prin care solicita să i se comunice "răspunsul la contestaţia formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005", precizând în fals că "până în acest moment nu mi s-a comunicat rezultatul contestaţiei"

- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu A., K. şi D. s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de acesta, societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M.", cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

2. Clasarea cauzei privind pe inculpata R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., instigare la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 323 teza a I din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1), pentru că a intervenit decesul acesteia.

3. Disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor la nivelul unităţii de parchet într-un nou dosar, cu privire la:

- infracţiuni de spălare de bani şi evaziuni fiscale sesizate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (sesizare nr. CN 1927/02.10.2013 şi sesizare nr. ONPCSB:C XIV 1560/10.02.2015)

- celelalte fapte reţinute în procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 07.01.2013, respectiv art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, folosindu-se de înscrisuri pe care le-a obţinut în virtutea calităţilor oficiale deţinute în cadrul Direcţiei Silvice Buzău şi în cadrul Ocolului Silvic UUUUU. - K. intenţionează să obţină aproximativ 2.635 ha în zona denumită "Muntele Siriului", prin achiziţionarea drepturilor litigioase de la unul dintre moştenitorii acţionarilor fostei Societăţi Y., în acest sens urmând a fi identificat un număr de înregistrare liber în condica de intrări documente a Primăriei comunei Siriu, judeţul Buzău, în perioada 2005 - 2006 şi înregistrarea în fals a unei cereri de retrocedare, cerere care va primi un răspuns nefavorabil, însă va fi de natură a repune în termen acţiunea de constatare în justiţie. Ulterior, cu ajutorul avocaţilor Z. şi D., K. va solicita în instanţă recunoaşterea dreptului de proprietate pentru aceste suprafeţe de pădure, garanţia reuşitei acestui demers fiind relaţia foarte strânsă între avocaţi şi judecătorul F.;

- complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. de către AA., constând în aceea că, l-a ajutat, cu intenţie, pe inculpatul E. să intervină pe lângă prefectul judeţului Buzău - inculpatul B. pentru a-l determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5.132,29 ha revendicate de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, soţul său - inculpatul E. primind de la inculpatul A. suma de 100.000 euro pentru intervenţia făcută la prefect;

- infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de AA. care, contrar dispoziţiilor legale, a menţionat în declaraţia de avere aferentă anului 2011 că veniturile obţinute de aceasta şi soţul său au fost de 92.368 RON, în condiţiile în care cei doi au depus în bancă, în numerar, în perioada respectivă, suma de 568.127,91 RON;

- infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., având în vedere declaraţia martorului BB. conform căreia inculpatul D. i-a relatat că inculpatul A. "a dat 4 maşini cadou lui, tatălui său, unui judecător de la Tribunalul Buzău, secţia penală şi unei judecătoare de la Tribunalul Buzău, secţia civilă (...) pentru că şi-au folosit influenţa în soluţionarea dosarului cu cele 5.000 de ha"

- infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen., constând în aceea că, inculpatului B. i s-a pretins de către o persoană necunoscută suma de 150.000 euro pentru a interveni pe lângă magistraţi în scopul revocării măsurii arestării preventive.

- infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., comisă de inculpata I., constând în aceea că, a falsificat adresa nr. x/06.09.2006 a Primăriei Comunei PPPPP., prin care se comunica numiţilor L., S. şi T. Hotărârea nr. 353/25.08.2006 a Comisie Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buzău.

- infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, reclamate de N. şi O., prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., în legătură cu emiterea titlului de proprietate nr. x/19.12.2012, având ca obiect suprafaţa de 5.666 ha şi 1.309 mp teren forestier, înscris în cartea funciară a comunei Zagon de la nr. x până la nr. y şi în cartea funciară Sita Buzăului la nr. x.

4. Disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 vechiul C. pen., pretins săvârşită de primarul CC. şi mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) şi (4) vechiul C. pen. pretins comisă de expertul DD. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, unitate competentă din punct de vedere material şi teritorial, căreia i s-au transmis actele referitoare la aceste fapte, împreună cu un exemplar al rechizitoriului.

5. Disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. pretins comisă de EE. - referent agricol în cadrul Primăriei comunei PPPPP., judeţul Buzău şi membru al Comisiei Locale de Fond Funciar PPPPP. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, unitate competentă din punct de vedere material şi teritorial, căreia i se vor transmite actele referitoare la aceste fapte, împreună cu un exemplar al rechizitoriului.

Pentru a dispune în acest sens, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a reţinut, în sinteză, următoarele:

Conform "Actului Constitutiv al Societăţii Comerciale M. SRL"(atestat de avocat FF. din cadrul Baroului Bucureşti prin încheierea de atestare nr. 12/06.01.2006), L., T. şi S. - în calitate de asociaţi, au hotărât înfiinţarea SC M. SRL, cu sediul în Bucureşti, str. x, pe durată nelimitată, având ca domeniu principal de activitate "silvicultură, exploatare forestieră şi servicii anexe".

Activitatea principală a societăţii este de silvicultură şi exploatare forestieră, precum şi servicii auxiliare silviculturii şi exploatării forestiere.

Capitalul social este de 210 RON împărţit în 21 de părţi sociale egale, cu o valoare de 10 RON fiecare, iar administratorul societăţii pe o perioadă nelimitată a fost desemnat asociatul L., cu puteri depline de administrare, reprezentare, angajare a societăţii şi gestionare a patrimoniului social.

Conform art. 16 din Statutul SC M. SRL, această societate "are ca scop redobândirea patrimoniului societăţii "Societatea M." care a fost o societate anonimă pe acţiuni, fondată în 1894, cu sediul în Bucureşti, înmatriculată la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti sub nr. x/1932 - societate care a fost naţionalizată la data de 11.06.1948 conform Legii nr. 119/1948".

SC M. SRL a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 12.01.2006 (C.U.I. x), fiind emis Certificatul de înregistrare seria x nr. x

Conform Certificatului de Moştenitor nr. x/23.01.1986, L., S. şi T. sunt moştenitorii defunctului L., persoană care, astfel cum rezultă din extrasul din Tabelul de acţionari înregistrat la Camera de Comerţ cu nr. x/10.09.1947, a deţinut 72.000 (9%) din acţiunile Societăţii M.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate se va realiza cu procedura şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991, de comisiile locale, şi, respectiv, comisiile judeţene.

În conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, mai multe categorii de persoane, printre care şi formele asociative de proprietate şi alte forme asociative cu diferite denumiri.

Obiectul dreptului de reconstituire îl reprezintă terenurile cu vegetaţie forestieră, păşunile şi fâneţele care au aparţinut foştilor membrii ai formelor asociative, terenuri care au fost preluate de stat, fiind incidente principiile restituirii integrale şi al restituirii pe fostul amplasament.

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate va fi formulată de către comisia ad-hoc a formei asociative, pentru formele asociative, care se înfiinţează după intrarea în vigoare a Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor (denumit în continuare Regulament), aprobat prin H.G. nr. 890/2005 (art. 63 alin. (3) sau de către reprezentantul legal al formei asociative existente (art. 63 alin. (2) din acelaşi act normativ).

Nu trebuie confundată calitatea de titular al cererii de reconstituire cu calitatea de titular al dreptului de proprietate reconstituit. Astfel, din analiza de ansamblu a dispoziţiilor legale se desprinde concluzia că nu persoana juridică (obşte, composesorat, comunitatea grănicerească de avere, etc.) este persoana îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, ci persoanele fizice (foştii moşneni, răzeşi, composesori, grăniceri sau moştenitorii acestora).

Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au putut fi formulate până la data de 30.11.2005.

Competenţa de soluţionare a cererilor de reconstituire aparţine comisiilor de fond funciar (art. 25 din Legea nr. 1/2000), iar în cazul în care persoanele juridice sunt nemulţumite de măsurile comisiilor de fond funciar, atunci acestea pot formula plângere, împotriva unor astfel de măsuri, plângere care va urma procedura prevăzută de art. 80 din Regulament raportat la art. 51 - 59 din Legea nr. 18/1991.

Astfel, împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, celor interesaţi, a hotărârii comisiei judeţene asupra contestaţiei persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului (art. 53 din Legea nr. 18/1991).

Punerea în posesie se va realiza, în principiu, potrivit procedurii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 1/2000, iar titlul de proprietate se va emite de către comisia judeţeană de fond funciar, în a cărei rază teritorială se află sediul formei asociative şi se semnează de prefect, secretarul general al instituţiei prefectului, de directorul oficiului judeţean de cadastru şi publicitate imobiliară şi de şeful inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză au rezultat următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr. x/22.09.2005 la Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar PPPPP., judeţul Buzău, L., S. şi T., în calitate de moştenitori ai defunctului V., acţionar al Societăţii M. (cu o cotă de 9%), au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005 "reconstituirea drepturilor ce ne revin pentru terenurile forestiere, construcţiile, utilajele şi căile ferate care au deservit terenurile forestiere şi care au aparţinut fostei societăţi".

Conform procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei PPPPP., în urma analizei comisiei locale din şedinţa din data de 02.03.2006, s-a respins cererea nr. x/22.09.2005 întrucât, "în conformitate cu Capitolul VIII art. 63 alin. (1) unde se specifică care sunt formele asociative cărora li se restituite terenuri forestiere, SC M., nu face parte din categoria asociaţiilor amintite în art. 63 alin. (1) din regulamentul aprobat prin HC nr. 890/2005".

În termenul legal, la data de 28.04.2006, împotriva hotărârii Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar PPPPP. au formulat contestaţie L., S. şi T. (înregistrată cu nr. x/2006), susţinând că "Practic cererea noastră s-a făcut în numele unui COMITET AD-HOC aşa cum prevede legislaţia în vigoare, inclusiv H.G. nr. 890/2005 (3), iar ulterior am înfiinţat SOCIETATEA COMERCIALĂ M. SRL [(...) ] având ca activitate principală SILVICULTURA şi exploatarea forestieră".

Conform actului constitutiv al SC M. SRL, atestat prin Încheierea nr. 12 din 06.01.2006 a avocatului FF. din cadrul Baroului Bucureşti, părţile contractante sunt L., T. şi S. care, în calitate de asociaţi, au hotărât înfiinţarea societăţii menţionate având ca domeniu principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, administrator pe o perioadă nelimitată fiind desemnat asociatul L.

Scopul declarat al noii societăţi înfiinţată a fost "redobândirea patrimoniului:

"Societăţii M." care a fost o societate anonimă pe acţiuni, fondată în 1894, cu sediul social în Bucureşti, înmatriculată la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti sub nr. x/1932 şi care a fost naţionalizată la data de 11.06.1948, conform Legii nr. 119/1948".

Contestaţia anterior menţionată a fost respinsă de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău prin art. 14 din Hotărârea nr. 353/2006.

În acest context, inculpaţii K., D., L. şi A. au constituit, în a doua jumătate a anului 2010, un grup infracţional organizat care să pregătească şi să pună în aplicare planurile săvârşirii unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dare de mită şi de cumpărare de influenţă, în scopul precizat al obţinerii, în condiţii de ilegalitate şi în regim de urgenţă, a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de aproximativ 5.000 hectare, situat pe raza comunei PPPPP., judeţul Buzău.

Astfel, conform declaraţiilor inculpaţilor L. şi K., în perioada în care acesta din urmă ocupa funcţia de şef al GG. l-a cunoscut pe cel dintâi care solicita documente cu privire la drepturile de proprietate ale Societăţii M. asupra pădurilor din zona PPPPP., între cei doi intervenind "o relaţie de amiciţie".

În anul 2010, după ce inculpatul K. şi-a dat demisia din cadrul Direcţiei Silvice Buzău, cu ocazia unei întâlniri avute cu inculpatul L. l-a întrebat despre stadiul în care se află solicitările acestuia de reconstituire a dreptului de proprietate pentru Societatea M. În acest context, K. susţine că a obţinut o copie de pe documentele aflate în posesia inculpatului L. referitoare la solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în anul 2006 la Primăria com. PPPPP., jud. Buzău.

După ce a analizat aceste documente, inculpatul K. a luat legătura cu inculpatul avocat D., rudă de gradul III cu acesta şi fost coleg în cadrul Direcţiei Silvice Buzău, căruia i-a prezentat înscrisurile obţinute de la inculpatul L. Ulterior a urmat o întâlnire între aceşti trei inculpaţi în cadrul căreia au hotărât continuarea demersurilor în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

Conform declaraţiei inculpatului K., după aproximativ o lună de zile, a fost sunat de inculpatul D. care i-a solicitat să se întâlnească cu el şi inculpatul A., persoană dispusă să suporte "cheltuielile ocazionate de această retrocedare".

Ulterior au avut loc mai multe întâlniri între aceşti patru inculpaţi în cadrul cărora au convenit asupra modului în care urmau să acţioneze în continuare.

În realizarea scopului urmărit de grupul infracţional, inculpatul A. i-a remis inculpatului E. suma de 1.000.000 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă prefectul judeţului Buzău, inculpatul B. pentru a-l determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor activităţi referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate solicitată în numele SC M. SRL, pentru sprijinul acordat în acest sens, inculpatul B. primind, la rândul său, de la inculpatul A., suma de 1.000.000 euro.

Prin adresa înregistrată la Prefectura Judeţului Buzău sub nr. x/13.01.2011, inculpatul L., în calitate de administrator al SC M. SRL a solicitat să i se comunice rezultatul contestaţiei formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x din 02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005, menţionând faptul că până la acel moment nu i-a fost comunicat rezultatul contestaţiei.

Adresa a fost repartizată coordonatorului Colectivului de lucru de pe lângă Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău - suspecta R. prin rezoluţia prefectului B., conform căreia "urgent adresă către Com. Locală PPPPP. pentru a transmite contestaţia formulată conf. art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 890/2005, apoi referat cu propunere către Com. Jud. T: 21.01.2011".

Inculpata I. - secretar al Primăriei com. PPPPP., jud. Buzău, a declarat că, la data de 19.01.2011, după ce a primit adresa nr. x/19.01.2011 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buzău anterior menţionată, prin care i se cerea să transmită în termen de 24 de ore dacă a comunicat petentului L. H.C.J. nr. 353/2006, a fost contactată telefonic de către suspecta R. care i-a solicitat să transmită, de urgenţă, răspunsul întrucât îl aşteaptă prefectul B. care "vrea ca răspunsul să fie în sensul că nu a fost găsită această comunicare. Întrucât din verificările efectuate în mapa "L 247/2005 - adrese şi situaţii f. func.; comunicări răspunsuri cetăţeni; adrese la Instituţia Prefectului; răspunsuri 2006 comunicări. Corespondenţa" am găsit într-un plic recipisa care făcea dovada faptului că Hotărârea nr. 353/2006 fusese comunicată numitului L., hotărâre prin care i se respingea contestaţia, m-am speriat şi întrucât primarul nu era în unitate, am întârziat cu transmiterea răspunsului aşteptând să discut cu CC.

Am prezentat această situaţie şi juristului HH. căruia i-am şi arătat recipisa identificată. Nu am reuşit să luăm o hotărâre împreună şi întrucât am fost sunată de mai multe ori de R. pentru a transmite de urgenţă răspunsul în sensul solicitat, iar primarul nu se întorsese în unitate am redactat adresa nr. x/19.01.2011 pe care am semnat-o la rubrica "primar", iar la rubrica "secretar" a fost semnată de II., angajată în cadrul Compartimentului Asistenţă Socială. Aceasta din urmă nu cunoştea situaţia reală.

Am transmis adresa la Instituţia Prefectului Buzău la sfârşitul programului, după ce anterior rupsesem recipisa care face obiectul prezentei cauze. Nu i-am povestit niciodată primarului CC. despre această situaţie".

Totodată, inculpata I. a rupt filele cuprinzând înregistrările din perioada 31.08.2006 - 31.12.2006 din "Registru Expediere Corespondenţă" al Primăriei comunei PPPPP., judeţul Buzău.

Răspunsul Primăriei com. PPPPP., transmis prin fax, în aceeaşi zi, la ora 15:29 şi formulat în sensul că nu s-a găsit dovada comunicării modului de soluţionare a contestaţiei petentului L. a fost înregistrat la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău cu nr. 789/19.01.2011 şi a fost repartizat, în aceeaşi zi, suspectei R.

La data de 21.01.2011 aceasta a tehnoredactat adresa cu nr. x conex y/2011 a Comisiei Judeţene (ataşată la dosarul cauzei, fila nr. x, vol. nr. 2) în care îi făcea cunoscut inculpatului L. că "prin hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353 din 25.08.2006 - art. 14, contestaţia dumneavoastră a fost respinsă, deoarece cererea adresată Comisiei Locale PPPPP. nu face obiectul Legii nr. 247/2005 - Capitolul VIII art. 63 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 prin care se specifică formele asociative cărora li se restituie terenurile forestiere". R. a declarat că a prezentat această adresă prefectului B. pentru a o semna, însă nu a fost de acord cu conţinutul ei şi a corectat-o scriind olograf pe adresa prezentată de aceasta următoarele: "pe baza documentelor puse la dispoziţie de către Com. Locală PPPPP. la data respectivă. Modul de soluţionare a contestaţiei a fost transmis Com. Locale cu adresa nr. (...)

Prin adresa nr. x/19.01.2011 (pe care o anexăm în copie) Com. Locală PPPPP. ne răspunde că la dosar "nu s-a găsit dovada comunicării (...) modului de soluţionare a contestaţiei.".

Suspecta a tehnoredactat adresa astfel cum a fost corectată de inculpatul prefect B. la data de 25.01.2011 şi a transmis-o inculpatului L. astfel cum rezultă din registratura electronică a Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău.

La data de 21.01.2011, SC M. SRL - prin administratorul L. a formulat plângere, semnată "prin avocat" D. împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău, chemând în judecată această comisie alături de Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar PPPPP..

Plângerea a făcut obiectul Dosarului civil nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele care a fost repartizat judecătorului F. şi a avut fixat ca prim termen de judecată data de 21.02.2011. Până la acest termen, la dosar a fost ataşată procura autentificată sub nr. x/10.02.2011 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK. conform căreia L., în calitate de reprezentant legal al SC M. SRL îl împuternicea pe avocatul D. să reprezinte societatea în faţa tuturor instanţelor de judecată, instituţii de drept privat sau de stat competente în vederea soluţionării oricăror procese aflate pe rol sau care vor fi promovate de societate sau de terţe persoane, inclusiv în Dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele.

De altfel, plângerea a fost însoţită şi de împuternicirea avocaţială x conform căreia avocatul D. era împuternicit de către clientul SC M. SRL în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/28.01.2011 să asiste/să reprezinte clientul în faţa Judecătoriei Pătârlagele.

La termenul din data de 21.02.2011, la prima strigare a cauzei, s-au prezentat avocatul D. pentru SC M. SRL, iar pentru Comisia Judeţeană Buzău a răspuns inculpatul consilier juridic G., desemnat prin delegaţia nr. x/21.02.2011 a Comisiei Judeţene Buzău, pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, semnată de prefectul B., lipsă fiind reprezentantul Comisiei Locale PPPPP. pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Conform încheierii pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/2011 la data de 21.02.2011, "la solicitarea instanţei Consilierul juridic G., pentru Comisia Judeţeană Buzău, precizează că nu a formulat întâmpinare, dar apreciază acţiunea petentei ca fiind legală şi temeinică şi solicită admiterea acesteia". Totodată, consilierul juridic G. a precizat în cadrul aceleiaşi şedinţe că nu se opune la probele solicitate de avocatul D. pentru petenta SC M. SRL şi că "este de acord cu reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente acolo unde acest lucru este posibil".

Instanţa de judecată, în baza art. 167 din C. proc. civ., a încuviinţat pentru petentă proba cu înscrisurile de la dosar şi alte înscrisuri ce urmează a fi depuse, precum şi proba cu expertiză tehnică de specialitate topografie cadastru cu obiectivele solicitate verbal de către avocatul D., respectiv: să se identifice conform documentelor depuse la dosar vechiul amplasament al societăţii în suprafaţă de 5.134 ha teren forestier şi 175, 05 poieni pe raza com. PPPPP., jud. Buzău; să se identifice de pe acest amplasament ce terenuri sunt ocupate şi care sunt libere şi în funcţie de aceasta să se stabilească amplasamentul, iar pentru terenul care este ocupat să se stabilească dacă există un alt amplasament care este liber şi poate fi atribuit.

Totodată, nefiind prezente toate părţile în cauză, cu încălcarea dispoziţiilor legale [art. 202 alin. (1) din C. proc. civ. în vigoare la acel moment, conform căruia, "dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertize, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare"], a fost numit ca expert pentru efectuarea expertizei numitul DD. pe baza listei de experţi comunicată de Biroul Expertize Locale din cadrul Tribunalului Buzău, listă care nu există la dosarul cauzei.

S-a dispus repetarea adresei către Comisia Locală PPPPP. pentru a comunica documentaţia care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene Buzău referitoare la petentă şi s-a acordat termen de judecată pentru administrarea probelor încuviinţate la data de 11.04.2011.

În conformitate cu aceeaşi încheiere din data de 21.02.2011, după strigarea cauzei s-a prezentat consilierul HH. pentru Comisia Locală PPPPP., care a solicitat reluarea cauzei, cerere admisă de către instanţă. La apelul nominal făcut în şedinţa publică la a doua strigare s-a prezentat pentru Comisia Locală PPPPP. consilierul juridic HH., pentru Comisia Judeţeană Buzău a răspuns consilierul juridic G., lipsă fiind apărătorul petentei SC M. SRL.

Instanţa a procedat la aducerea la cunoştinţă reprezentantului Comisiei Locale PPPPP. a măsurilor dispuse la prima strigare a cauzei şi a poziţiei Comisiei Judeţene Buzău faţă de acţiunea expusă prin reprezentantul său. Consilierul juridic HH. a depus la dosar o întâmpinare formulată de Comisia Locală PPPPP. şi a precizat că prin întâmpinare a invocat mai multe excepţii, arătând că nu este de acord cu acţiunea, solicitând respingerea acesteia.

După ce i s-a înmânat reprezentantului Comisiei Judeţene Buzău un exemplar de pe întâmpinarea formulată de Comisia Locală PPPPP., instanţa de judecată a menţinut măsurile dispuse la prima strigare a cauzei şi termenul acordat la data de 11.04.2011, când urmau a se pune în discuţie excepţiile ridicate prin întâmpinarea formulată de Comisia Locală PPPPP..

Martorul HH. a declarat că, urmare unei discuţii telefonice purtate cu prefectul B. după ce a părăsit sala de şedinţă, gândindu-se că este posibil ca plângerea formulată în Dosarul nr. x/2011 să fie admisă, a formulat o cerere de strămutare cu suspendarea judecăţii procesului înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. x/2011) şi totodată, la data de 07.03.2011, în dosarul Judecătoriei Pătârlagele, a formulat cererea înregistrată la Comisia Locală de Fond Funciar PPPPP. cu nr. 117/04.03.2011 privind arătarea titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a Obştei Moşnenilor Sibiceni ca titular al dreptului de proprietate privind suprafaţa de 975 ha situată în punctul "Bălescu" şi a oraşului Nehoiu - prin primar, oraşul fiind proprietar în punctul "Miclouş".

Prin nota de şedinţă depusă la Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele la data de 04.04.2011, inculpatul A., prin procurator avocat D. a cerut instanţei de judecată să ia act de faptul că între SC M. SRL şi acesta a intervenit contractul de vânzare-cumpărare drepturi litigioase (cesiune de drepturi litigioase cu titlu oneros/autentificat sub nr. x/10.02.2011), solicitând scoaterea din cauză a SC M. SRL şi introducerea în cauză a inculpatului A.

Nota de şedinţă a fost însoţită de contractul de vânzare drepturi litigioase, autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK. cu nr. 394/10.02.2011 conform căreia vânzătoarea (cedenta) SC M. SRL cesiona lui A. cu titlu oneros toate drepturile litigioase care făceau obiectul dosarului civil nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, a tuturor celorlalte drepturi de orice natură conexe obiectului principal şi a oricăror altor drepturi suplimentare de orice natură, întindere, formă, cuantum, izvorâte din obiectul principal, neprevăzute la data încheierii prezentului contract. Preţul cesiunii drepturilor litigioase a fost stabilit de către părţi prin raportare la valoarea de 292 euro/ha plătibil în RON la cursul BNR din ziua plăţii, în trei etape, respectiv prima rată în sumă de 15.000 euro la data semnării contractului, a doua rată în sumă de 100.000 euro la data de 30.04.2011, iar a treia rată se va achita numai în funcţie de suprafaţa retrocedată, în baza hotărârii judecătoreşti rămasă irevocabilă calculând o valoare de 292 euro/ha plătibil în RON la cursul BNR din ziua plăţii, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti din Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

În situaţia în care acţiunea nu ar fi fost admisă, cesionarul se obliga să nu solicite cedentei restituirea ratelor 1 şi 2 în sumă de 115.000 euro, iar cedenta nu putea solicita cesionarului rata nr. 3.

Conform acestui contract cedenta a remis cesionarului la data de 15.12.2010 (deci anterior introducerii plângerii înregistrată la Judecătoria Pătârlagele cu nr. x/2011, când inculpaţii nu cunoşteau modul în care a fost soluţionată contestaţia formulată de inculpatul L. împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău) mai multe documente, printre care: cererea de retrocedare din data de 15.09.2005 înregistrată sub nr. x 611/2005 la Primăria com. PPPPP.; procesul-verbal din data de 02.03.2006 prin care s-a respins cererea de retrocedare; contestaţia din data de 26.04.2006, iar la data de 28.01.2011 adresa nr. x/25.01.2011 a Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău.

Nota de şedinţă avea ataşată şi procura judiciară autentificată sub nr. x/08.03.2011 la Biroul Notarului Public LL. conform căreia A. îl împuternicea pe avocatul D. să-l reprezinte cu depline puteri şi să-i susţină interesele în faţa Judecătoriei Pătârlagele, jud. Buzău, în dosarul civil nr. x/2011, precum şi în orice alt dosar aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti din România la toate termenele de judecată.

Tot la data de 04.04.2011 a fost depus la Dosarul nr. x/2011 raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar DD. şi răspunsul formulat de SC M. SRL prin procurator D. la întâmpinarea depusă de către Comisia Locală PPPPP. la termenul din data de 21.02.2011.

La data de 05.04.2011, Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Buzău a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului PPPPP. în Dosarul nr. x/2011, solicitând admiterea în principiu a cererii, comunicarea ei părţilor din cauză şi, pe fond, respingerea plângerii petentei ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată.

La al doilea termen de judecată acordat în Dosarul nr. x/2011, la apelul nominal făcut în şedinţa publică s-au prezentat pentru petenta SC M. SRL - avocat D., pentru Comisia Judeţeană Buzău - consilierul juridic G., lipsă fiind reprezentantul Comisiei Locale PPPPP. pentru aplicarea legilor de fond funciar, acesta din urmă formulând o cerere scrisă la data de 08.04.2011 prin care solicita judecata în lipsă, fiind plecat la o altă instanţă şi respingerea acţiunii.

Instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile ridicate de Comisia Locală de Fond Funciar PPPPP., atât consilierul juridic G., reprezentant al Comisiei Judeţene Buzău, cât şi avocatul D. solicitând respingerea acestora. După ce a unit excepţiile invocate de Comisia Locală PPPPP. prin întâmpinare cu fondul cauzei, instanţa a luat act că petenta a vândut drepturile litigioase numitului A. şi a pus în discuţia părţilor cererea acestuia din urmă de introducere a sa în cauză, în calitate de petent, precum şi scoaterea din cauză a petentei SC M. SRL Avocatul D. a solicitat admiterea cererii, precizând că A. este prezent în sala de judecată. La solicitarea instanţei A. a arătat că este asistat de avocatul D. şi că îşi susţine cererea privind introducerea sa în cauză.

Consilierul juridic G. a fost de acord cu cererea lui A. şi instanţa a admis cererea, dispunând introducerea în cauză, în calitate de petent, a numitului A. şi scoaterea din cauză a petentei SC M. SRL.

De asemenea, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de arătare a titularului dreptului formulată de Comisia Locală PPPPP. în întregul său şi a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de Direcţia Silvică Buzău, urmând ca pe fond să se pronunţe asupra acesteia. De asemenea, s-a respins de către instanţă cererea de amânare a cauzei formulată de MM. prin apărător, întrucât aceasta nu este parte în dosar.

De precizat că la toate aceste cereri avocatul D. şi consilierul juridic G. au formulat cerere de respingere a acestora. Pentru a se îndeplini procedura de citare telefonic cu Direcţia Silvică Buzău în calitate de intervenientă s-a acordat termen de judecare a cauzei la data de 18.04.2011.

Conform încheierii din data de 11.04.2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2011, după strigarea cauzei, în condiţiile anterior menţionate, s-a prezentat consilierul juridic NN. în calitate de reprezentant al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva din cadrul Direcţiei Silvice Buzău care a solicitat reluarea cauzei. Instanţa a admis cererea şi la apelul nominal s-au prezentat A. asistat de avocat D., pentru Comisia Judeţeană Buzău a răspuns consilierul juridic G., pentru intervenienta Direcţia Silvică Buzău - consilierul juridic NN., lipsă fiind reprezentantul comisiei locale PPPPP. pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Instanţa a adus la cunoştinţă consilierul juridic NN. măsurile dispuse la prima strigare a cauzei şi întrucât părţile prezente au arătat că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepţii de ridicat, instanţa a constatat cauza ca fiind în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fond. Avocatul D. a solicitat respingerea excepţiilor invocate în cauză şi pe fond admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată şi omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză. Petentul A. a susţinut concluziile procuratorului său, iar consilierul juridic G. pentru Comisia Judeţeană Buzău a solicitat, fără nici un fel de motivare, respingerea excepţiilor ridicate de Comisia Locală PPPPP. prin întâmpinare, iar pe fond admiterea acţiunii şi omologarea raportului de expertiză întocmit de expert DD.

Consilierul juridic NN., reprezentantul Direcţiei Silvice Buzău a solicitat admiterea excepţiilor invocate de Comisia Locală PPPPP., iar pe fond respingerea plângerii pentru motivele astfel cum au fost expuse în cererea de intervenţie. Instanţa de judecată a amânat pronunţarea pentru data de 12.04.2011.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele (preşedinte F.) în Dosarul nr. x/2011, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus:

- au fost respinse excepţiile şi cererile formulate de intimata Comisia comunală PPPPP. de aplicare a legilor fondului funciar;

- s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Buzău;

- s-a luat act că petenta SC M. SRL a cesionat (vândut) cesionarului A. toate drepturile litigioase care fac obiectul prezentei cauze, dispunându-se scoaterea din cauză a cedentei şi introducerea în calitate de petent a cesionarului;

- s-a anulat în parte în ceea ce priveşte petenta (cedenta) SC M. SRL Hotărârea nr. 353/2006 (art. 14) a Comisiei Judeţene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- s-a reconstituit dreptul de proprietate petentului A. în calitate de cesionar al SC M. SRL pentru suprafaţa totală de 5132,29 ha pădure situată atât pe vechiul amplasament, cât şi pe alte amplasamente, astfel cum au fost menţionate în raportul de expertiză întocmit în cauză, omologat de instanţa de judecată.

- Comisia Locală PPPPP. de aplicare a Legilor Fondului Funciar a fost obligată ca la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti să pună în posesie petentul cesionar şi să întocmească documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate;

- Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost obligată să elibereze titlul de proprietate conform dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti.

Actele de urmărire penală administrate în cauză au demonstrat faptul că, pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească, inculpatul F. a primit de la inculpatul A. suma de 250.000 euro.

Ulterior, pronunţării Sentinţei civile nr. 706/12.04.2011 a Judecătoriei Pătârlagele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea nr. 4179/18.05.2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2011, a respins cererea formulată de petenta Comisia Locală de Fond Funciar PPPPP. prin care se solicita strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

Cu adresa nr. x/13.04.2011, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Buzău a solicitat atât Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău, cât şi Comisiei Locale de Fond Funciar PPPPP., comunicarea unui exemplar al raportului de expertiză şi promovarea recursului în Dosarul nr. x/2011, motivând nelegalitatea soluţiei dispusă în respectiva cauză.

Instituţia Prefectului Judeţului Buzău cu adresa nr. x/13.04.2011 semnată de prefectul B. a comunicat Direcţie Silvice Buzău că, întrucât nu are cunoştinţă despre motivarea instanţei de judecată, hotărârea nefiind redactată, nu poate aprecia dacă se impune declararea recursului împotriva Sentinţei civile nr. 706/12.04.2011 a Judecătoriei Pătârlagele.

Fiind audiat martorul HH., acesta a declarat că după pronunţarea sentinţei civile în Dosarul nr. x/2011 a redactat motivele de recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, pe care le-a prezentat primarului com. PPPPP. - CC. pentru a le verifica şi semna, însă spre surprinderea sa acesta i-a comunicat că le va pune în discuţia Comisiei Locale şi abia după aceea le va semna.

La data de 05.05.2011 prin adresa înregistrată cu nr. x/2011 la Primăria com. PPPPP. şi semnată de primarul CC. şi secretarul I., consilierului juridic HH. i se solicita ca în conformitate cu atribuţiile pe care le exercită în cadrul Primăriei com. PPPPP. să evalueze situaţia şi să comunice în scris, detaliat şi argumentat, dacă sunt motive pentru formularea recursului în Dosarul nr. x/2011 privind retrocedarea de suprafeţe cu vegetaţie forestieră către societatea M. în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 706/2011 comunicată Comisiei Locale de Fond Funciar PPPPP. la data de 26.04.2011.

Răspunsul consilierul juridic a fost înregistrat la Primăria com. PPPPP. cu nr. 2160/06.05.2011 şi a fost avizat de secretarul I. Concluzia acestui răspuns era că având în vedere atât poziţia procesuală a Comisiei Judeţene Buzău conferită de dispoziţiile art. 6 lit. a), b), c) şi j) din H.G. nr. 890/2005 coroborat cu dispoziţiile art. 52 din Legea 18/1991, cât şi actele depuse în probaţiune de către petentă, în aplicarea art. 5 lit. j) din H.G. nr. 890/2005, Comisia Locală PPPPP. urmează să decidă cu privire la solicitarea făcută de către primarul com. PPPPP. prin adresa cu nr. x/05.05.2011.

Conform procesului-verbal din data de 06.05.2011, înregistrat la Primăria com. PPPPP. cu nr. 2124/06.05.2011 Comisia Locală PPPPP. a votat pentru a nu se declara recurs împotriva Sentinţei civile nr. 706/12.04.2011 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/2011. De precizat că votul membrilor Comisiei Locale nu a fost unanim, inginerul OO. - şeful ocolului Silvic PPPPP. votând pentru declararea recursului, iar referentul PP. abţinându-se de la vot.

Semnificativ este faptul că, anterior şedinţei din data de 06.05.2011, respectiv la 21.04.2011, inculpatul A. a solicitat Comisiei locale de aplicarea a legilor fondului funciar PPPPP., ca în termen de 2 zile de la primirea notificării să remită Comisiei judeţene Buzău documentaţia necesară validării Sentinţei civile nr. 706/12.04.2011, în caz contrar urmând a solicita daune-interese în valoare de 100.000 RON/zi, de întârziere, în sarcina membrilor Comisiei locale.

Deşi hotărârea judecătorească nu era irevocabilă şi încă nu se stabilise dacă împotriva acesteia se va exercita calea de atac prevăzută de lege, Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar PPPPP., luând act de dispozitivul sentinţei civile executorie nr. 706/12.04.2011 a Judecătoriei Pătârlagele în baza art. 278 pct. 6 din secţiunea a V-a C. proc. pen. în sensul aplicării vremelnice a acesteia, a dispus înscrierea în Anexa 37 a inculpatului A. cu suprafaţa de 5132,29 ha pădure, amplasament pe raza Ocolului Silvic PPPPP. în conformitate cu raportul de expertiză tehnică omologat de către instanţa de judecată, urmând a se face propunere Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar conf. art. 6 alin. (1) lit. b) şi c) din H.G. nr. 890/2005 (în acest sens, procesului-verbal din data de 28.04.2011 înregistrat la Primăria com. PPPPP. cu nr. 2023/28.04.2011).

Propunerea a fost făcută prin referatul nr. x/28.04.2011 înregistrat la Primăria comunei PPPPP. - Comisia locală de fond funciar cu nr. 2024/28.04.2011.

Atât procesul-verbal cât şi referatul anterior menţionate, au fost înaintate Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar Buzău de către Primăria comunei PPPPP. cu adresa nr. x/28.04.2011.

Cu adresa nr. x/03.05.2011, Direcţia Silvică Buzău a solicitat Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău amânarea validării reconstituirii dreptului de proprietate pentru cesionarul A., motivat de faptul că nu era de acord cu solicitarea Comisiei locale PPPPP. privind aplicarea vremelnică a Sentinţei civile nr. 706/12.04.2011 deoarece dispoziţiile legilor fondului funciar derogă de la dispoziţiile C. proc. civ. În acest sens, au fost invocate dispoziţiile art. 34 din H.G. nr. 890/2005 conform cărora persoanele care au formulat plângeri la judecătorie vor fi puse în posesie provizoriu cu suprafeţele stabilite pe baza hotărârii Comisiei judeţene până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. Întrucât prin Hotărârea Comisiei judeţene nr. 353/25.08.2006 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva propunerii Comisiei locale PPPPP. de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate al cedentei SC M. SRL, s-a apreciat că art. 34 din H.G. nr. 890/2005 nu este aplicabil în cauză.

Prin Hotărârea nr. 408/06.05.2011, Comisia judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Buzău a aprobat propunerile cuprinse în referatul nr. x/28.04.2011 cu privire la punerea în aplicare a Sentinţei civile nr. 706/2011 a Judecătoriei Pătârlagele şi a Sentinţei civile nr. 551/25.03.2011 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/2011 cu privire la validarea anexei nr. 37 suplimentară - 1 poziţie cu suprafaţa de 5132,29 ha.

Inculpatul G., în calitatea sa de consilier juridic care a reprezentat Comisia judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Buzău în dosarul civil nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, nu a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 706/12.04.2011 pronunţată în dosarul menţionat la solicitarea inculpatei H., şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, cea care, de altfel, i-a cerut să formuleze şi concluzii de admitere a acţiunii astfel cum a fost formulată în cauza menţionată.

Prin adresa nr. x/26.05.2011 semnată de prefectul B., Instituţia Prefectului - Judeţul Buzău soma Direcţia Silvică Buzău - Ocolul Silvic PPPPP. şi Comisia locală de fond funciar PPPPP. de a se conforma atât sentinţei civile, cât şi Hotărârii nr. 408/2011 a Comisiei judeţene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, precizând că acţiunea introdusă la Judecătoria Pătârlagele (Dosar nr. x/2011) de către Direcţia Silvică Buzău împotriva Hotărârii comisiei cu activitate jurisdicţională nr. 408/2011 nu suspendă punerea în executare a hotărârii irevocabile.

Inculpatul A. a fost pus în posesie de Primăria comunei PPPPP. cu suprafaţa de 5.055,87 ha teren forestier prin procesul-verbal nr. x/26.05.2011, terenul fiind pus la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar PPPPP. de către Ocolul Silvic PPPPP. prin procesul-verbal de punere la dispoziţie din data de 24.05.2011, înregistrat la acest ocol cu nr. x/2011.

Cu adresa nr. x/26.05.2011, Comisia locală de aplicare a legilor fondului Funciar PPPPP. a înaintat Instituţiei Prefectului - Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău procesul-verbal de punere în posesie pentru scrierea titlului de proprietate "conform Legii nr. 247/2011 autor A."

La rândul său, Colectivul de lucru din cadrul Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău, cu adresa nr. x/30.05.2011 a înaintat documentaţia depusă de către Comisia locală de aplicare a legilor fondului Funciar PPPPP. Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, în vederea emiterii titlului de proprietate inculpatului A. pentru suprafaţa de 5 055,87 ha.

Titlul de proprietate nr. x/2011 a fost scris la data de 31.05.2011 de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, fiind înaintat, în vederea semnării, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani la data de 02.06.2011, prin intermediul martorului QQ., cu adresa nr. x/01.06.2011.

Titlul de proprietate a fost semnat în aceeaşi zi de inculpatul C. - inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani şi restituit, la aceeaşi dată, prin intermediul aceluiaşi martor QQ., fără adresă, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău.

Pentru a semna în aceste condiţii titlul de proprietate nr. x/2011, inculpatul C. a pretins inculpatului suma de 25 000 euro, din care a primit 15 000 euro.

La aceeaşi dată de 02.06.2011, titlul de proprietate nr. x/2011 a fost predat Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău pentru a fi semnat de prefect şi subprefect, iar la data de 03.06.2011, titlul de proprietate semnat de persoanele în drept a fost transmis de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău Primăriei PPPPP., cu adresa nr. x/03.06.2011.

Tot în aceeaşi zi de 03.06.2011, titlul de proprietate a fost înaintat, sub semnătură, inculpatului A. (în acest sens, adresa nr. x/19.01.2015 a Primăriei comunei PPPPP.).

De precizat că, în această perioadă, prin adresa nr. x/30.05.2011 emisă către Judecătoria Pătârlagele, semnată de inculpatul B., Instituţia Prefectului Judeţul Buzău, Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat respingerea plângerii formulată de către Direcţia Silvică Buzău în Dosarul nr. x/2011 Judecătoriei Pătârlagele, ca neîntemeiată şi nelegală. Prin intermediul acestei plângeri, Romsilva solicitase anularea Hotărârii nr. 408/06.05.2011 a Comisiei Judeţene ce a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea inculpatului A.

La data de 11.05.2011, ora 21:00 a fost încheiată "Convenţia" autentificată cu nr. x la Biroul Notarilor Publici JJ. şi RR., prin care inculpatul A. se obliga în mod ferm să vândă investitorului SS. Societate în Comandită terenul situat în extravilanul com. PPPPP., judeţul Buzău, având o suprafaţă de 5.132,29 ha, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, întocmit de expert DD., omologat prin Sentinţa civilă nr. 706/2011 în Dosar nr. x/2011.

La data de 15.06.2011 inculpatul A. şi soţia acestuia, TT. au încheiat cu SS. Societate în Comandită cu sediul în Timişoara contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/15.06.2011 la Biroul Notarial JJ. şi Asociaţii, având ca obiect suprafaţa de 5.055,87 ha teren pădure, preţul stabilit fiind de 4300 euro/ha.

A doua zi, la 16.06.2011 în contul x/RON deschis la UU. SA A. a primit de la cumpărătoarea SS. din Timişoara suma de 89.787.721 RON (echivalentul a aprox. 21,7 milioane euro), reprezentând contravaloarea contractului anterior precizat.

Conform sesizării nr. C XI 1927/02.10.2013 a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, pe data de 17.06.2011 din contul anterior menţionat este transferată prima tranşă de bani către SC M. SRL, în sumă de 292.292 RON, restul până la concurenţa sumei de 6.116.293 RON, fiind transferată ulterior, până la data de 20.10.2011.

Din sesizarea Oficiului Naţional de Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor nr. C XI 1927 din 02.10.2013 rezultă că, în perioada imediat următoare încasării sumei de 89.787.721 RON reprezentând preţul terenului forestier dobândit în baza hotărârii judecătoreşti care face obiectul prezentei cauze, vândut la data de 15.06.2011, inculpatul A. a ridicat în numerar sume de bani foarte mari, printre care: 1.507.500 euro (17.06.2011); 1.507.500 euro (20.06.2011); 1.005.000 euro (22.06.2011); 1.005.000 euro (24.06.2011), inculpatul neputând justifica modul în care a folosit aceşti bani.

În susţinerea acuzaţiilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a sprijinit pe o serie întreagă de înscrisuri (procese-verbale; adrese; contracte; sentinţe civile; extrase certificate; fişe de post;raport de constatare criminalistică; raport de expertiză criminalistică, declaraţii de avere şi declaraţii de suspecţi, inculpaţi, martori, persoane vătămate, părţi civile, astfel cum sunt acestea relevate la filele x ale rechizitoriului.

În actul de sesizare a instanţei de judecată s-au mai învederat în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, următoarele:

Prin adresa nr. x/12.12.2014, Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică a solicitat, în principal, restituirea bunului (terenul în suprafaţă de 5132,29 ha) în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, iar în subsidiar, obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la repararea prejudiciului evaluat la acest moment la suma de 89.787.721 RON (preţul la care s-a realizat transferul dreptului de proprietate între A. şi SS.), precum şi acordarea despăgubirilor băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, valoarea exactă (actualizată) a despăgubirilor urmând a fi precizată (dacă se impune) pe parcursul soluţionării litigiului.

În plus, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând:

- contravaloarea materialului lemnos exploatat de la momentul predării suprafeţelor de teren până la data reîntregirii proprietăţii publice şi

- contravaloarea lucrărilor necesare reîmpăduririi suprafeţelor exploatate de către deţinătorii de la momentul predării suprafeţelor de teren până la data reîntregirii proprietăţii publice.

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin adresa nr. x/10.12.2014, s-a constituit parte civilă cu suma de 25 milioane euro, raportată atât la valoarea cu care a fost vândută această suprafaţă, dar şi la calitatea pădurii, precizând că o valoare mai exactă se poate stabili numai printr-o expertiză tehnică de specialitate.

Constituirea de parte civilă a Ministerului Finanţelor Publice în prezenta cauză s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 865 din C. civ. potrivit cărora obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului acestui drept, respectiv, pe prevederile art. 223 din C. civ., conform cărora "În raportările civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură - este cea care administrează fondul forestier proprietate publică a statului, astfel cum reglementează art. 11 din Legea nr. 46/2008.

Potrivit art. 19 alin. (1) din noul C. proc. pen., obiectul acţiunii civile îl reprezintă tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal sunt cele dezvoltate în literatura de specialitate cu privire la răspunderea civilă delictuală: să existe o faptă ilicită de natură să producă prejudicii materiale sau morale, infracţiunea să fi produs efectiv un prejudiciu material sau moral, între infracţiunea comisă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.

Prejudiciul produs trebuie să fie unul cert, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii sale, condiţii îndeplinite în cauză.

Astfel, prejudiciul reţinut în cauză a fost determinat de diminuarea nelegală a patrimoniului public al statului cu suprafaţa de 5055,87 ha şi este în sumă de 89.787.721 RON, sumă care reprezintă, aşa cum s-a arătat anterior, valoarea de piaţă a terenului în litigiu.

De altfel, conform adresei nr. x/06.04.2015 a RNP - Romsilva - Direcţia Silvică Buzău, valoarea terenului cu vegetaţie forestieră, la nivelul lunii iunie 2011 pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. x/31.05.2011, stabilită în baza H.G. nr. 118/17.02.2010 pentru aprobarea Metodologiei de achiziţionare prin cumpărare, schimb sau donaţie de către stat prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi ceilalţi administratori ai terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului, era de 108.771.165,5 RON.

În cauză s-au constituit părţi civile şi N. (moştenitor al lui VV., conform certificatului de moştenitor nr. x/13.03.1998, proprietarul a 48.000 acţiuni reprezentând 20 % din capitalul social al Societăţii Anonime "M.", cu sediul în Bucureşti, str. x nr. 1/4 şi în calitate de moştenitor al lui WW.) şi O. (în calitate de moştenitoare a numitei WW., în calitate de moştenitor al defunctului XX., proprietar a 48.000 acţiuni reprezentând 20 % din capitalul social al Societăţii Anonime "M.", cu sediul în Bucureşti, str. x nr. 1/4) - filele x.

Pe parcursul procedurii de cameră preliminară au fost depuse cereri şi excepţii de către inculpaţii A., B., C., F., E., D., K., H., G. şi J.

Prin încheierea din data de 28.07.2015, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, printre altele, a respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii A., B., C., F., E., D., K., H., G. şi J. cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei de judecată, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii, urmând a se acorda termen pe fondul cauzei după rămânerea definitivă a respectivei încheieri.

Pentru a pronunţa soluţia respectivă, Judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Procedând în conformitate cu prevederile art. 342 C. proc. pen., a constatat că instanţa sesizată, Curtea de Apel Ploieşti, este competentă atât din punct de vedere material cât şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în baza disp. art. 38 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi a art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

De asemenea, a constatat faptul că este legal sesizată, că probele sunt legal administrate şi că efectuarea actelor de urmărire penală a avut loc, de asemenea, conform dispoziţiilor legale. Au fost respectate întru totul disp. art. 327 - 330 din C. proc. pen. privind rezolvarea cauzei şi sesizarea instanţei, ale art. 100 şi 101 din C. proc. pen. privind administrarea probelor - nefiind incident art. 102 din C. proc. pen. ce vizează excluderea probelor obţinute în mod nelegal - precum şi ale art. 305 şi urm. din C. proc. pen. privind efectuarea urmăririi penale.

De asemenea, nu este incident în cauză niciun caz de nulitate relativă sau absolută dintre cele prevăzute de art. 281 şi 282 din C. proc. pen.

Toate cererile formulate şi excepţiile invocate de către inculpaţii A., B., C., F., E., D., K., H., G. şi J. sunt neîntemeiate, bazându-se pe interpretarea deformată a textelor de lege pe care se sprijină acestea.

S-a reţinut, că în conformitate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., nulitatea oricărui act efectuat sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile din noua reglementare.

În acest sens, nulitatea relativă a unui act efectuat sub imperiul vechiul C. proc. pen. intervine, potrivit art. 280 şi 282 din C. proc. pen., numai dacă se constată cumulativ: o încălcare a uneia din dispoziţiile care reglementa desfăşurarea procesului penal la data îndeplinirii actului; existenţa unei vătămări procesuale efective care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului; invocarea nulităţii în cursul sau imediat după efectuarea actului la care a participat persoana interesată, ori până la închiderea procedurii în cameră preliminară în situaţiile în care persoana nu a participat la efectuarea actului.

Prevederile art. 197 alin. (1) şi (4) din vechea reglementare sunt lipsite de relevanţă în contextul noului C. proc. pen. şi nu pot fi invocate drept temei pentru alte condiţii de reţinere a nulităţilor.

O probă poate fi exclusă numai dacă actul prin care a fost dispusă/autorizată/administrată este afectat fie de o nulitate absolută, fie de o nulitate relativă invocată în condiţiile prevăzute de art. 282 din C. proc. pen.

Având în vedere aceste împrejurări, simpla enunţare a unor pretinse nelegalităţi sau a unor vătămări potenţiale nu poate atrage nulitatea relativă/excluderea actului, în măsura în care nu este indicat în mod concret în ce a constat vătămarea suferită de inculpat şi motivul pentru care această vătămare nu ar putea fi înlăturată în alt mod, spre exemplu prin refacerea actului/readministrarea probei în cursul judecăţii.

Susţinerea formulată de către toţi inculpaţii în sensul că nu există probe în acuzarea lor reprezintă un aspect legat de temeinicia trimiterii în judecată care nu poate face obiectul procedurii camerei preliminare, în această etapă verificându-se, conform art. 342 din C. proc. pen., legalitatea sesizării instanţei, competenţa acesteia, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale.

Excepţia formulată în sensul că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitate ce derivă din încălcarea dispoziţiilor art. 328 din C. proc. pen., a dispoziţiilor art. 10 din C. proc. pen., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 8 din C. proc. pen., este nefondată.

Motivele invocate de inculpaţi vizează pretinsa nerespectare a disp. art. 328 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. care reglementează cuprinsul rechizitoriului, potrivit cărora "rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prev. la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. (...) în rechizitoriu se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate".

Actul de sesizare trebuie să se caracterizeze prin claritate şi rigoare, astfel încât descrierea faptelor să nu fie echivocă sau lacunară şi să nu vicieze stabilirea limitelor sesizării şi, implicit, dreptul la apărare al inculpaţilor.

După cum rezultă din rechizitoriu, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor sunt descrise în toate elementele esenţiale pentru stabilirea obiectului judecăţii conform art. 371 din C. proc. pen., dar şi pentru asigurarea deplinei exercitări a dreptului la apărare al inculpaţilor, fiind indicată conduita inculpaţilor considerată ilicită, împrejurările în care au fost comise faptele penale, ca şi urmarea produsă.

Susţinerile referitoare la omisiunea indicării unor elemente faptice corespunzător elementelor constitutive ale infracţiunilor nu pot fi analizate potrivit procedurii strict reglementate de lege în faza camerei preliminare, vizând, în realitate, verificarea temeiniciei acuzaţiilor.

Inculpatului B. nu i s-a încălcat dreptul la apărare prin modalitatea în care i s-a adus la cunoştinţă învinuirea întrucât procesele-verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi inculpării cuprind menţiunile referitoare la faptă şi încadrare juridică, fiind semnate, atât de inculpat, cât şi de apărătorii aleşi ai acestuia.

Solicitarea privind nulitatea depoziţiei martorului protejat YY., care se pretinde că ar fi fost audiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 92 din C. proc. pen. este, de asemenea, nefondată.

Dispoziţiile art. 281 - 282 din C. proc. pen. impun un regim al nulităţilor ce restrânge sfera cazurilor de nulitate absolută. Singurele situaţii în care se poate invoca o atare nulitate în legătură cu efectuarea actelor de urmărire penală sunt cele prev. de art. 281 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.:

- "lipsa suspectului sau a inculpatului în cursul urmăririi penale, atunci când prezenţa sa este obligatorie potrivit legii" şi art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.:

- "asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului precum şi a celorlalte părţi atunci când asistenţa este obligatorie", celelalte cazuri de nulitate absolută vizând exclusiv desfăşurarea judecăţii.

Totuşi, niciuna din aceste situaţii nu este incidenţă în speţă. Drept urmare, aspectele invocate de către inculpaţi trebuie evaluate conform art. 280 rap. la art. 282 din C. proc. pen. din perspectiva nulităţilor relative, pentru care legea prevede necesitatea îndeplinirii mai multor condiţii: să existe o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal; prin nerespectarea cerinţei legale să se aducă o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali; vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului;vătămarea să privească un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate; nulitatea să fie invocată în termenul prevăzut de lege.

În speţă, de asemenea, nu se poate constata îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii.

Prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din data de 08.12.2014 prin care s-a admis reaudierea martorului protejat YY., s-a acordat posibilitatea inculpaţilor de a formula întrebări martorului protejat, acestea urmând a fi adresate martorului de către organul de urmărire penală cu ocazia reaudierii.

S-a procedat în acest sens, întrucât reaudierea martorului în prezenţa avocaţilor nu era posibilă datorită lipsei mijloacelor tehnice necesare audierii prin intermediul mijloacelor audio/video, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul desfăşurării procedurii de audiere.

Inculpaţii în cauză au avut cunoştinţă de întregul materialul probator ce stă la baza trimiterii în judecată, iar acuzaţia penală nu este întemeiată nicidecum doar pe depoziţia acestui martor.

Actul de sesizare nu se fundamentează pe alte împrejurări sau constatări decât cele care se regăsesc în actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, aşa încât dreptul la apărare a fost pe deplin respectat. Mai mult, inculpaţii au posibilitatea de a solicita audierea acestui martor în instanţă şi de a-i pune întrebări.

Invocarea nulităţii procesului-verbal de sesizare din oficiu este şi ea nefondată.

Împrejurarea invocată în excepţie nu constituie o încălcare a vreunei dispoziţii procesuale (procesul-verbal de sesizare din oficiu nefiind mijloc de probă în sensul art. 90 vechiul C. proc. pen.) şi nu s-a indicat nicio vătămare efectivă a unui drept al inculpatului care să nu poată fi înlăturată în alt mod.

Potrivit prevederilor în vigoare la data efectuării actului, organul de urmărire penală se sesizează din oficiu când află "pe orice cale" că s-a săvârşit o infracţiune.

Sesizarea din oficiu nu limitează în nici un mod drepturile vreunei persoane, aşa că este exclusă producerea unei vătămări în această fază a procesului penal.

Susţinerea că inculpaţii nu au avut parte de un proces obiectiv şi echitabil, cererile în probaţiune fiind respinse, este de asemenea nefondată.

Caracterul echitabil şi obiectiv al procesului nu presupune admiterea tuturor cererilor formulate de părţi, ci examinarea acestora prin prisma scopului procesului penal şi garantarea efectivă a drepturilor procesuale, exigenţe îndeplinite în speţă.

Inculpaţii nu au fost împiedicaţi să propună probe, să dea declaraţii suplimentare, deci au putut să îşi exprime punctul de vedere în tot cursul urmăririi penale de o manieră efectivă, să cunoască toate probele prezentate de procuror, fiind permanent asistaţi de avocaţi acestea fiind garanţiile cuprinse în art. 6 parag. 1 Convenţie, privind dreptul la un proces echitabil.

Susţinerea inculpatului B. că nu i-a fost comunicată ordonanţa prin care s-a respins proba cu expertiză este nereală, aceasta fiindu-i comunicată la data de 07.04.2015, prin fax, apărătorului ales ZZ..

Susţinerea inculpatului C. formulată în sensul că nu sunt descrise faptele deduse judecăţii de o manieră care să poată fi considerată aptă să îndeplinească rolul de învestire a instanţei de judecată, pe care trebuie să-l deţină rechizitoriul nu a fost primită. Este evident că data comiterii faptei reţinută în sarcina acestui inculpat în dispozitivul rechizitoriului, respectiv "începutul lunii mai 2011" constituie o eroare materială, situaţie de altfel îndreptată, probele administrate în cauză relevând fără echivoc că perioada comiterii faptei reţinută în sarcina inculpatului C. este sfârşitul lunii mai (31.05.2011) - începutul lunii iunie 2011 (02.06.2011), situaţie prezentată, de altfel, pe larg în expozitivul rechizitoriului.

Celelalte motive de nelegalitate invocate de inculpaţi fac referire, în realitate, la fondul cauzei, acest aspect nefiind de natură să atragă neregularitatea sesizării, nulitatea actelor de procedură sau excluderea probelor administrate.

Necesitatea efectuării unor expertize sau audieri de persoane nu fac obiectul verificărilor în camera preliminară, suplimentarea probatoriului urmând a fi solicitată în cursul cercetării judecătoreşti.

S-a arătat că nu face obiectul verificărilor în cameră preliminară încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Prin încheierea din data de 10.12.2015 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost respinse ca nefondate contestaţiile formulate de către inculpaţii A., B., C., E., D., H., G., J. şi AAA. împotriva încheierii din data de 28.07.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Ca urmare a rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus începerea judecăţii, Curtea a acordat termen în vederea începerii judecăţii în primă instanţă.

Curtea a procedat la aplicarea art. 374 şi 375 din C. proc. pen.

Astfel, s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, făcându-se o prezentare a acestuia; li s-a explicat tuturor celor 12 inculpaţi în ce constă învinuirea care li se aduce; au fost înştiinţaţi toţi inculpaţii cu privire la dreptul de a nu face declaraţii, atrăgându-li-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, atunci când aceştia socotesc că este necesar.

De asemenea, li s-a pus în vedere tuturor inculpaţilor că pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă aceştia recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor, aducându-li-se la cunoştinţă disp. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Dintre inculpaţi, numai doi - G. şi I. - au consimţit să aplice pentru procedura în cazul recunoaşterii învinuirii prev. de art. 375 din C. pen., însă Curtea a respins cererea acestora, apreciind că este în interesul unei bune administrări a prezentei cauze o atare soluţie.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, Curtea a procedat în conformitate cu prevederile art. 376 din C. proc. pen., cu motivarea că au existat 3 inculpaţi - A., G. şi I. - care au refuzat în mod expres să furnizeze declaraţii în cauză.

Dacă în ceea ce îi priveşte pe ultimii doi - aceleaşi persoane care au solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii - aceştia şi-au menţinut decizia până la sfârşitul cercetării judecătoreşti, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., acesta a solicitat să dea declaraţii ulterior, chiar de câteva ori, prin urmare abia după administrarea tuturor celorlalte probe în prezenta cauză, aspect de care Curtea a ţinut cont în aprecierea comportamentului procesual şi a sincerităţii acestei persoane.

Sintetizând, în prezenta cauză, au fost administrate următoarele mijloace de probă pe parcursul cercetării judecătoreşti: declaraţii inculpaţi; declaraţii părţi civile; declaraţii persoane responsabile civilmente, declaraţii martori; înscrisuri; rapoarte de expertiză.

De asemenea, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii au formulat o serie de cereri care au fost soluţionate şi motivate potrivit încheierilor de şedinţă existente la dosarul cauzei.

La ultimul termen de judecată din data de 29.05.2018, după ce Curtea a declarat terminată cercetarea judecătorească - dat fiind că făcuse aplicarea disp. art. 387 alin. (1) din C. proc. pen. la termenul anterior - inculpatul A. a venit în faţa instanţei de judecată cu o serie nouă de cereri: schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată; suplimentarea probatoriilor; excepţia de neconstituţionalitate a articolelor din C. proc. pen. privind martorii cu identitate protejată: art. 126, art. 114 şi art. 129 din C. proc. pen. desecretizarea ordonanţei de atribuire a identităţii protejate; precizarea din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, având în vedere perioada mare de timp de la data atribuirii identităţii fictive şi până în prezent, dacă măsurile de protecţie se mai justifică având în vedere că potrivit art. 126 alin. (5) din C. proc. pen. "procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, iar în caz contrar, dispune prin ordonanţă motivată încetarea acestora" expertizarea înregistrărilor martorului BBB., în sensul stabilirii autenticităţii acestora, dacă au suferit alterări, modificări de orice mod. Dacă există originalul pe suportul iniţial, dacă nu, cum s-a făcut transferul de pe acesta pe suportul ulterior şi dacă această metodă este suficientă pentru a asigura veridicitatea şi autenticitatea iniţială a înregistrării.

Toate aceste cereri au fost inadmisibile raportat la momentul procesual în care inculpatul A., prin noul său apărător - avocat CCC. - a găsit de cuviinţă să le solicite, în condiţiile în care afirmaţia acestui inculpat că "încă nu se declarase închisă cercetarea judecătorească" este una pro causa şi totalmente eronată.

Cercetând actele şi lucrările dosarului raportat le textele de lege incidente în materie, Curtea a constatat că toate acuzaţiile aduse celor 12 inculpaţi de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti se adeveresc, probele în sprijinul existenţei faptelor; al săvârşirii acestora cu vinovăţia prevăzută de lege, al inexistenţei unor cauze justificative şi al imputabilităţii acestora fiind de netăgăduit.

Situaţia de fapt reţinută în cuprinsul rechizitoriului a fost confirmată şi de inculpaţii G. şi I., care au recunoscut săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi, inclusiv în faza cercetării judecătoreşti, dar şi de martorii audiaţi pe parcursul procesului care şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Inculpaţii şi-au menţinut în faţa instanţei de fond poziţia procesuală pe care au avut-o pe parcursul urmăririi penale.

Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., la care au participat inculpaţii K., D., L. şi A. din probele administrate în cauză a rezultat că aceştia au iniţiat şi constituit în anul 2010 un grup infracţional organizat care a continuat să-şi desfăşoare activitatea până în anul 2011.

Grupul infracţional a fost iniţiat de către inculpatul K., dar a fost condus de către inculpatul A., iar ceilalţi inculpaţi au avut atribuţii în cadrul grupului bine definite şi repartizate pe membrii grupului.

Grupul a avut o structură ierarhică, iar în ceea ce priveşte sarcinile membrilor, acestea erau următoarele:

Inculpatul K. a fost cel care a iniţiat constituirea grupului infracţional organizat şi ulterior a pus la dispoziţia acestuia informaţiile obţinute în virtutea funcţiei deţinute anterior în calitatea sa de şef al Ocolului Silvic UUUUU. şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău.

Inculpatul L. a pus la dispoziţia grupului documentaţia deţinută în calitatea sa de moştenitor al defunctului V. - acţionar al Societăţii M.

Tot inculpatul L. a avut atribuţii legate de semnarea adresei redactate de inculpatul D. prin care se urmărea repunerea în termenul prevăzut de lege pentru a putea ataca Hotărârea nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Buzău, dar şi de a-l mandata pe inculpatul D. să reprezinte SC M. SRL în faţa tuturor instanţelor de judecată, instituţii de drept privat sau de stat competente în vederea soluţionării oricăror procese aflate pe rol sau care vor fi promovate de societate sau de terţe persoane (procură judiciară autentificată cu nr. x la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK.);

Inculpatul D. a avut atribuţii legate de redactarea înscrisurilor necesare reconstituirii dreptului de proprietate, cunoscând că acestea conţin menţiuni false şi de a întreprinde tot ceea ce este necesar ca procedurile aferente procesului de reconstituire a dreptului de proprietate să se deruleze în regim de urgenţă;

Inculpatul A., conducătorul grupului infracţional organizat, care era la curent cu toate acţiunile întreprinse de acesta, a avut totodată calitatea de "trezorier "al grupului infracţional, cel care trebuia să asigure finanţarea acestuia în acţiunile ilegale întreprinse.

Membrii grupului infracţional au stabilit ca, după introducerea acţiunii civile în instanţa de judecată având ca obiect plângerea formulată împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Buzău, inculpatul A. să cumpere dreptul litigios de la inculpatul L. Totodată, inculpatul A. a avut atribuţii legate de punerea la dispoziţia grupului a sumelor de bani ce urmau a fi remise, cu titlu de mită sau de cumpărare de influenţă, persoanelor implicate în procesul de retrocedare a terenului în cauză, cum este situaţia inculpaţilor F., E., B., G. şi C.

Conform art. 367 alin. (6) din C. pen., prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen. se poate realiza prin una din următoarele acţiuni: iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui asemenea grup.

Acţiunile prevăzute în textul incriminator sunt alternative, astfel încât săvârşirea oricăreia dintre acestea realizează conţinutul infracţiunii.

Prin acţiunea de iniţiere a unui grup infracţional organizat se înţelege comiterea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea grupului, intrând în această acţiune toate actele întreprinse în vederea constituirii grupului infracţional.

Prin acţiunea de constituire se înţelege intrarea în grupul infracţional, activitatea acestuia fiind determinată de durata acestuia şi realizarea unui scop comun.

În cauză, grupul infracţional există în accepţiunea textului incriminator, inculpaţii au acţionat coordonat, fiecare a întreprins roluri determinate, faptele infracţionale convenite prezintă gravitate şi ele au antrenat obţinerea de foloase materiale ilicite.

Activitatea infracţională nu a fost rezultatul unor înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfăşurat în timp, în mod repetat, respectându-se în principiu aceeaşi modalitate de săvârşire a faptelor, iar grupul infracţional organizat a fost constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă, de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cei patru inculpaţi au negat săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat,însă declaraţiile acestora sunt contrazise de întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, chiar declaraţiile inculpatului K. au confirmat faptul că acesta a fost iniţiatorul grupului infracţional organizat.

Acesta a declarat că în anul 2010, după ce şi-a dat demisia din cadrul Direcţiei Silvice Buzău s-a întâlnit pe raza municipiului Bucureşti, la o cafenea, cu L., însă nu şi-a amintit cine a avut iniţiativa acestei întâlniri. Cu acea ocazie a discutat cu L. despre stadiul în care se află solicitările acestuia de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor deţinute de Societatea M., inculpatul precizându-i că are în curs de desfăşurare un proces în legătură cu care a formulat şi o sesizare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar celelalte cereri au rămas în aşteptare.

Faţă de aceste împrejurări, inculpatul K. i-a solicitat o copie de pe documentele pe care le deţinea, înscrisuri pe care le-a obţinut cu ocazia unei alte întâlniri care a avut loc tot în municipiul Bucureşti, la o cafenea.

După ce a studiat aceste documente, inculpatul K. a luat legătura cu avocatul D., rudă de gradul trei şi fost coleg de-al său, acesta îndeplinind funcţia de consilier juridic în cadrul Direcţiei Silvice Buzău anterior anului 2010, căruia i-a prezentat documentele pe care le obţinuse de la L..

Ulterior a avut loc o nouă întâlnire cu L. la care au participat inculpaţii K. şi D., ocazie cu care şi acest din urmă inculpat a primit, în xerox, o copie a documentelor de la L.

După o perioadă de timp, inculpatul K. a fost sunat de inculpatul D. care i-a solicitat să se întâlnească cu el şi cu inculpatul A. A fost de acord şi în cadrul discuţiilor purtate cu aceştia s-a convenit ca A. să suporte "cheltuielile" ocazionate de această retrocedare, urmând ca, după ce va studia documentele, să se stabilească şi sub ce formă.

În acest sens au avut loc mai multe întâlniri între inculpaţii K., D., A. şi L., ocazie cu care cel dintâi le-a comunicat celorlalţi inculpaţi că aproximativ 3000 ha din pădurea revendicată din vechiul amplasament au fost retrocedate altor persoane, la acel moment fiind liberă o suprafaţă de aproximativ 2000 ha.

În final, pentru a avea certitudinea că fiecare va realiza beneficii urmare activităţii infracţionale desfăşurate, cei patru inculpaţi au convenit ca A. şi L. să încheie un contract de vânzare drepturi litigioase (contract ce a fost încheiat la data de 10.02.2011 şi autentificat sub nr. x/2011), inculpatul K. şi A. - un contract de intermediere cumpărare a dreptului litigios (încheiat la data de 28.02.2011 şi autentificat cu nr. x/2011 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK.) având ca obiect suprafaţa de 5309 ha teren forestier deţinut de către SC M. SRL (fosta M.) pe raza jud. Buzău, comuna PPPPP., iar inculpaţii D. şi A. - un contract de asistenţă juridică (încheiat la data de 25.02.2011, cu nr. x).

Întrucât acest din urmă contract prevedea un onorariu în sumă de doar 5.000 RON şi un onorariu de succes în cuantum de 100.000 plătibil în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, ulterior, după încheierea "Convenţiei " autentificată cu nr. x la Biroul Notarilor Publici JJ. şi RR., prin care inculpatul A. se obliga în mod ferm să vândă investitorului SS. Societate în Comandită terenul cu vegetaţie forestieră situat în extravilanul com. PPPPP., judeţul Buzău, pentru suma de 4300 euro/ha, la data de 10.06.2014 inculpaţii A. şi D. au încheiat un nou contract de asistenţă juridică (nr. x/2011). Obiectul acestui contract îl reprezenta asistenţa juridică la încheierea contractului de vânzare cumpărare a terenului care a făcut obiectul convenţiei anterior menţionată, onorariul stabilit fiind de 300 000 euro, deşi nu rezultă că inculpatul D. ar fi acordat asistenţa juridică la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pe data de 17.06.2011, din contul x/RON deschis la UU., inculpatul A. a transferat prima tranşă de bani către SC M. SRL, în sumă de 292.292 RON, restul până la concurenţa sumei de 6.116.293 RON, fiind transferată ulterior, până la data de 20.10.2011.

În sensul celor afirmate de inculpatul K. au fost şi declaraţiile inculpatului D. care a arătat că în cursul anului 2010, inculpatul K. i-a cerut în mod special să se întâlnească, a fost de acord şi acesta i-a prezentat verbal situaţia unui anume L. care încercase să obţină reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră pe raza com. PPPPP., în numele Societăţii M. cu fostul sediul în Comandău.

Şi inculpatul D. a recunoscut că au avut loc mai multe întâlniri cu L., la toate participând şi K. şi întrucât a aflat de la acesta din urmă că L. nu are resurse pentru a susţine demersurile care urmau a fi efectuate, respectiv solicitări la Arhivele Statului, expertize, s-au gândit la posibilitatea aplicată în practică de cesiune a drepturilor litigioase.

Inculpatul D. a declarat că, ştiind că A. beneficiază de resurse financiare, s-a întâlnit cu acesta, i-a prezentat speţa şi l-a întrebat dacă este de acord să cumpere dreptul litigios.

Au urmat mai multe întâlniri între inculpaţii D., K., A. şi L. şi, conform declaraţiei primului inculpat, "Constatând că există această înţelegere, am demarat procedurile în sensul că am solicitat mai multe acte de la Arhivele Statului, unde personal am mers de mai multe ori şi am studiat toate dosarele care aveau legătură cu SC M. SRL şi care mi-au fost prezentate, iar la începutul lunii ianuarie am formulat o adresă către Instituţia Prefectului Judeţului Buzău prin care solicitam răspuns cu privire la contestaţia formulată de L. în cursul anului 2006, împotriva Hotărârii Comisiei Locale PPPPP. prin care i se respinsese cererea de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la pădurea deţinută de SC M. SRL Personal am dus această adresă la registratura Instituţiei Prefectului Buzău, ataşând la aceasta şi alte documente doveditoare."

Inculpatul L. a declarat, la rândul său, că în anul 2010, K. i-a relatat că există o persoană interesată de cumpărarea dreptului litigios referitor la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acele aproximativ 5000 ha pădure situate pe raza jud. Buzău pentru fosta Societate M.

A fost de acord cu această propunere şi în aceste împrejurări a fost contactat de către numitul A. care era însoţit de avocatul său - D. "Am purtat mai multe discuţii cu cele două persoane menţionate şi nu îmi amintesc dacă la vreuna dintre ele sau la mai multe a participat şi K. În cadrul acestor întâlniri am pus la dispoziţie avocatului D. şi lui A., în copie xerox, actele de proprietate astfel cum au fost menţionate ulterior în contractul de vânzare drepturi litigioase încheiat la data de 10.02.2011, precum şi alte documente referitoare la dreptul de proprietate asupra pădurilor deţinut de fosta societate M.

Urmare acestor discuţii, la sugestia avocatului D. căruia i-am spus că nu am primit nici un răspuns cu privire la modul în care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei Locale PPPPP. de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în anul 2006, în luna ianuarie 2011 m-am adresat Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău solicitând un răspuns cu privire la contestaţia anterior menţionată."

Inculpatul A. a declarat iniţial că, în cursul anului 2010, s-a întâlnit cu inculpaţii D. şi K., în cadrul discuţiilor purtate cel din urmă propunându-i să cumpărare un drept litigios referitor la o suprafaţă de teren cu vegetaţie forestieră de cca. 13.000 ha, situată pe raza judeţelor Buzău şi Covasna.

A fost interesat de această propunere, astfel încât s-a întâlnit şi cu L., cel care revendicase terenul în cauză. "După mai multe negocieri ne-am înţeles asupra preţului şi în consecinţă am încheiat un contract de vânzare-cumpărare drepturi litigioase cu L. şi un contract de comision cu K."

Spre deosebire de această primă declaraţie, dar şi de susţinerile celorlalţi trei inculpaţi, în încercarea de a demonstra că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa de constituirea unui grup infracţional organizat, inculpatul A. a revenit asupra primelor declaraţii, date în prezenţa apărătorului ales în faţa organelor de urmărire penală, dar şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, susţinând că: "prima întâlnire cu L. a avut loc pe data de 09.02.2011 Îmi amintesc această dată întrucât a doua zi am semnat contractul de vânzare drepturi litigioase cu acesta. Preţul acestui contract a fost negociat exclusiv de mine cu L., întrucât acesta din urmă nu a acceptat prezenţa vreunei alte persoane la aceste discuţii.

Niciodată nu a existat o întâlnire în cadrul căreia să participăm eu, L., K. şi D."

Această susţinere a inculpatului A. a fost contrazisă nu numai de declaraţiile celorlalţi inculpaţi, dar şi de conţinutul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat cu nr. x/10.02.2011, conform căruia A. a primit actele de la vânzătorul L. la data de 15.12.2010, respectiv, 28.01.2011.

Susţinerile inculpaţilor K., D., L. şi A. că nu au cunoscut, până la data 25.01.2011, faptul că fusese respinsă contestaţia formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x din 02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005 formulată de inculpatul L. sunt contrazise de chiar modul în care au acţionat aceşti inculpaţi, care au convenit asupra vânzării dreptului litigios în cursul anului 2010, anterior datei la care au efectuat demersuri de a primi un răspuns la contestaţia anterior menţionată, împrejurare care rezultă din chiar declaraţiile acestor inculpaţi date în prezenţa apărătorilor aleşi.

Inculpaţii nu au putut explica motivul pentru care au negociat un drept litigios anterior momentului în care acesta a luat fiinţă, motiv pentru care, de altfel, inculpatul A., aşa cum s-a arătat anterior, şi-a şi schimbat declaraţia iniţială.

Relevantă a fost şi afirmaţia inculpatului K.: "Din punctul meu de vedere, prin comparaţie cu alte procese având ca obiect reconstituiri ale dreptului de proprietate, procesul în cauză desfăşurat la Judecătoria Pătârlagele a durat extrem de puţin şi consider că dacă aş fi ştiut acest lucru eu şi D. nu am mai fi apelat la intermediarul A."

În cursul cercetării judecătoreşti, la întrebările reprezentantului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inculpatul A. nu numai că nu a putut prezenta o explicaţie raţională asupra modului în care pretinde că s-ar fi întâlnit cu ceilalţi inculpaţi, dar s-a şi contrazis în propriile susţineri, aspecte ce au relevat caracterul total nesincer al celor relatate de inculpat:

"(...) prima dată ne-am întâlnit cu D., ulterior, în 2010, cu K., şi la sfârşitul lui ianuarie, începutul lui februarie cu L.".

"(...) nu am fost toţi patru niciodată prezenţi la aceeaşi masă, ci doar doi cu doi separat, doar în aceeaşi încăpere, dar la mese diferite, eu împreună cu L. şi D. cu K."

Susţinerile inculpatului A. astfel cum au fost prezentate mai sus au fost contrazise de aspectele arătate de către ceilalţi coinculpaţi, respectiv K., L. şi D. (în cazul acestui ultim inculpat, avându-se în vedere declaraţiile date în cursul urmăririi penale, întrucât în faţa primei instanţe acesta şi-a menţinut parţial declaraţiile).

Astfel, inculpatul K., în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, menţinute şi în faţa instanţei de fond, a precizat:

"(...) Ulterior au avut loc mai multe întâlniri între noi trei (cu referire la persoana acestuia şi coinculpaţilor D. şi A.) şi L., ocazie cu care le-am comunicat că aproximativ 3000 ha din pădurea revendicată, şi mă refer la vechiul amplasament, sunt retrocedate altor persoane (...)".

Aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatului L. dată în cursul urmăririi penale, acesta nu a negat întâlnirea pe care a avut-o cu coinculpaţii A., D. şi K., precizând că nu îşi aminteşte să fi existat vreo astfel de întâlnire.

Acelaşi lucru l-a declarat inculpatul L. şi în faţa instanţei de fond, precizând că "din câte îmi amintesc nu ne-am întâlnit niciodată toate cele 4 persoane pentru a discuta despre problematica drepturilor ce urmau a fi solicitate în instanţă".

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul D., în cursul urmăririi penale, a confirmat existenţa mai multor întâlniri dintre inculpaţii K., A. şi L., la o parte dintre acestea participând şi inculpatul D.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul D. a revenit asupra acestui aspect, precizând că nu s-a întâlnit niciodată, în acelaşi timp, cu coinculpaţii K., A. şi L.

Sub acest aspect declaraţia inculpatului D. pare "trasă la indigo" cu cea a inculpatului A. ["(...) nu am fost toţi patru niciodată prezenţi la aceeaşi masă, ci doar doi cu doi separat, doar în aceeaşi încăpere, dar la mese diferite, eu împreună cu L. şi D. cu K."] însă aceasta nu poate valora mai mult decât o încercare a inculpaţilor de a înlătura acuzaţia de "constituirea a unui grup infracţional organizat", în condiţiile în care inculpatul K. confirmă întâlnirile dintre cei patru inculpaţi (...) Ulterior au avut loc mai multe întâlniri între noi trei şi L.(...), iar inculpatul L. nu le neagă cu vehemenţă, precizând că nu îşi aminteşte să fi avut loc.

În cursul cercetării judecătoreşti a rezultat o altă dovadă a înţelegerii frauduloase "puse la cale" de inculpatul A. cu coinculpaţii D., L. şi K., constând în declaraţiile părţilor civile DDD. şi N., conform cărora, din momentul în care inculpatul L. i-a cunoscut pe inculpaţii D., A., pe "domnii de la Romsilva" dar şi pe alţii, atitudinea acestuia s-a schimbat în sensul că nu mai răspundea la telefon şi o certa pe bunica acestora, în vârstă de 90 de ani ai căror moştenitori erau.

Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, comisă de inculpatul K.

Probele administrate în prezenta cauză au demonstrat faptul că în anul 2011, inculpatul K. a încheiat un contract de intermediere cu inculpatul A., utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiilor deţinute de acesta de şef al Ocolului Silvic UUUUU. şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, în scopul obţinerii unor importante sume de bani.

Conform adresei nr. x/31.10.2014 a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Buzău, inculpatul K. a fost angajatul Direcţiei Silvice Buzău în perioada 01.01.2005 - 09.09.2010, îndeplinind următoarele funcţii: 01.01.2005 - 08.03.2005- inginer silvic în centrala Direcţiei Silvice Buzău, 09.03.2005 - 10.04.2008- şef al GG., 11.04.2008 - 02.04.2009-director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, 03.04.2009 - 30.04.2009 - inginer silvic în centrala Direcţiei Silvice Buzău, 01.05.2009 - 09.09.2010 - şef al Ocolului Silvic UUUUU., 09.09.2010 - 15.09.2010-inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic UUUUU..

Potrivit fişelor postului, în această perioadă, printre alte atribuţii, inculpatul le îndeplinea şi pe acelea de:

- îndeplinirea atribuţiilor care revin personalului silvic, potrivit legii, în aplicarea prevederilor legale referitoare la restituirea pădurilor private din raza ocolului silvic;

- asigura organizarea cadastrului forestier şi al fondului forestier, proprietate publică a statului, întocmirea periodică a inventarului acestuia, cu respectarea normelor tehnice şi a prevederilor legale în vigoare;

- realizarea programului de punere în valoare a masei lemnoase ce urmează a se recolta anual, în conformitate cu posibilitatea pădurilor, stabilite prin amenajamente silvice;

- valorificarea în condiţii de eficienţă economică sporită a masei lemnoase şi a celorlalte produse ale pădurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- răspundea în mod direct de activitatea de fond forestier, de derularea contractelor de furnizare a masei lemnoase (pe picior şi fasonată), precum şi a contractelor de prestări servicii de exploatare a lemnului;

- urmărea şi răspundea de păstrarea de către personalul angajat a confidenţialităţii afacerilor încheiate, precum şi a secretului preţurilor, prevăzute în contracte.

În aceste condiţii trebuie remarcat că împrejurarea scoasă în evidenţă de către acest inculpat în sensul că nu a fost niciodată angajatul Ocolului Silvic PPPPP., devine lipsită de relevanţă, inculpatul K., prin funcţiile deţinute şi atribuţiile avute cunoscând extrem de bine informaţiile necesare şi esenţiale de care avea nevoie inculpatul A.

La data de 28.02.2011, inculpatul K. şi inculpatul A. au încheiat contractul de intermediere autentificat cu nr. x/2011 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK., obiectul contractului constituindu-l obligaţia celui dintâi de a intermedia cumpărarea dreptului litigios având ca obiect suprafaţa de 5309 ha teren forestier deţinut de către SC M. SRL (fosta M.) pe raza jud. Buzău, comuna PPPPP.. Preţul contractului a fost stabilit la suma de 200.000 euro, plătibilă în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a obţinut integral dreptul revendicat.

Conform clauzelor contractuale, intermediarul - inculpatul K. - avea următoarele obligaţii: să-l informeze de îndată pe beneficiar asupra acceptării ofertei, să faciliteze stabilirea contactului între beneficiar şi vânzătorul dreptului litigios, să efectueze demersuri profesionale uzuale necesare pentru a determina părţile să încheie operaţia comercială avută în vedere.

Inculpatul K. a arătat că, după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, constatând că s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de aproximativ 5000 ha pădure, a avut o discuţie cu A., solicitându-i majorarea preţului contractului de intermediere la suma de 400.000 euro. Inculpatul A. a fost de acord, motiv pentru care inculpatul K. a redactat un draft de contract pe care însă inculpatul A. nu l-a mai semnat, deşi a intrat în posesia acestuia.

La data de 16.06.2011 inculpatul A. a achitat inculpatului K., prin transfer bancar, suma de 1.670.240 RON reprezentând contravaloarea contractului de intermediere nr. x/28.02.2011.

Obiectul astfel cum a fost precizat în contractul de intermediere autentificat cu nr. x/2011 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK. nu a corespuns realităţii, scopul real în care a fost încheiat acest contract fiind acela de plată a informaţiilor pe care inculpatul K. le-a furnizat atât inculpatului A., cât şi inculpatului L., informaţii pe care cel dintâi le-a obţinut în virtutea funcţiilor deţinute în cadrul Direcţiei Silvice Buzău, astfel cum s-a arătat anterior.

Acest aspect a rezultat chiar din declaraţiile inculpatului K.: "Întrucât L. ne-a precizat mie şi avocatului D. că nu este de acord să ne plătească pentru serviciile pe care i le-am oferit, acest lucru urmând să-i revină cumpărătorului, la data de 28.02.2011 am încheiat contractul de intermediere autentificat sub nr. x/28.02.2011 la Biroul Notarilor"

Totodată, inculpatul K. a precizat că, în baza contractului de intermediere menţionat, a desfăşurat următoarele activităţi: i-a prezentat inculpatului A. date legate de proprietatea revendicată de inculpatul L. a acordat consultaţii tehnice de specialitate având în vedere calitatea sa de inginer silvic care a participat ca membru în comisii locale de fond funciar de pe raza jud. Buzău a acordat consultaţii cu privire la amplasamentul pădurilor solicitate a fi reconstituite evaluarea acestora în funcţie de specie, calitate, accesibilitate şi alţi parametrii tehnici.

În plus, inculpatul K. a avut o întâlnire cu expertul desemnat în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele să efectueze expertiza tehnică pentru a-i indica acestuia limitele proprietăţii revendicate.

În plus, din declaraţia inculpatului K. furnizată Curţii la data de 01.03.2016 a reieşit că, de fapt, contractul de intermediere încheiat la 17 zile după contractul intermediat (!!) ar fi avut ca obiect consilierea inculpatului A. cu privire la evaluarea şi valorificarea superioară atât a suprafeţei forestiere cât şi a materialului aflat pe acesta.

Prin urmare, se observă cu uşurinţă încercările nesincere ale acestei persoane de a justifica încheierea contractului de intermediere în contra chiar a conţinutului expres al acestuia, dar şi în contra oricărei logici a desfăşurării cronologice a evenimentelor.

Infracţiunile de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul A. şi de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul E.

În perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, în calitate de angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, inculpatul E. a primit de la suspectul A. suma de 1.000.000 euro, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două tranşe, pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău - B. şi alţi funcţionari din cadrul regiei menţionate, asupra cărora a pretins/a avut influenţă pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

Primirea sumei de 1.000.000 euro de către inculpatul E. este probată de declaraţia martorului protejat YY. care a relatat că atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţa de judecată că cel dintâi a primit suma de 1.000.000 euro de la A., în două tranşe, o primă tranşă de 500.000 euro, iar restul de bani sub forma unor acţiuni denominate în valută, emise de BNR.

Inculpatul A. a negat comiterea faptei astfel cum a fost reţinută în sarcina sa, susţinând că BNR nu emite acţiuni denominative în valută, în susţinerea declaraţiei depunând la dosarul cauzei adresele nr. x/06.01.2015 a Ministerului Finanţelor Publice - Cabinet Secretar de Stat şi x/05.12.2014 a Băncii Naţionale a României - Direcţia Juridică.

Or, chiar din această adresă a Ministerului Finanţelor Publice depusă în apărare rezultă că acest minister, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale este autorizat să emită pe piaţa internă titluri de stat denominate în RON şi valută, şi pe pieţele externe. Totodată, în această adresă s-a precizat că, "raportat la specificul deosebit al activităţii de contractare al datoriei publice (termeni specifici utilizaţi de persoane cu o pregătire profesională de specialitate) este posibil ca la nivelul percepţiei martorilor, sintagma "acţiuni denominative valutare "să coincidă cu unul din instrumentele expuse anterior (ex. titluri de stat denominate - în RON şi valută-lansate pe piaţa internă)".

Martorul protejat a mai arătat că inculpatul E., în prezenţa unor persoane, a susţinut că urmează să primească un milion de euro de la A. pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău, B. şi angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor Bucureşti, în vederea facilitării punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de aproximativ 5.000 ha teren forestier, situat pe raza comunei PPPPP., judeţul Buzău.

Declaraţia martorului s-a coroborat cu adresa nr. x/13.03.2015 a UU. SA - Direcţia Juridică & Guvernanţă Corporativă, Departamentul Contencios - Colectivul Relaţii cu Organele de Cercetare Penală, conform căreia inculpatul A. a cumpărat, la data de 21.06.2011, 98 bucăţi titluri de stat seria x, valoarea tranzacţiei fiind de 5.022.041,36 euro, scadente la data de 29.11.2013, răscumpărate de unitatea bancară la data de 05.12.2011 pentru suma de 4752399,26 euro.

Şi din adresele nr. x/11.02.2015 şi y/05.03.2015 ale Ministerului Finanţelor Publice a rezultat că Ministerul Finanţelor Publice emite titluri de stat pe o gamă variată de maturităţi pe care le plasează prin intermediul unor bănci, printre care şi UU. S.A, care au calitatea de dealeri primari şi care participă la licitaţiile organizate de Banca Naţională a României, în calitate de agent desemnat al statului.

Persoanele fizice interesate în cumpărarea de titluri de stat în formă dematerializată pot participa, fie la licitaţiile pe piaţă primară, prin intermediul unui dealer primar, sau pot cumpăra titluri de stat deja emise şi care se tranzacţionează pe piaţa secundară aflate în portofoliile dealerilor primari sau ale altor instituţii financiare autorizate să efectueze astfel de tranzacţii.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută a fost confirmată şi de dialogul purtat la data de 15.11.2015, în jurul orei 10:18, în incinta restaurantului Pensiunii "EEE." amplasat pe DN 1 la ieşirea din localitatea Cornu, judeţul Prahova, de inculpatul E. cu o altă persoană, înregistrat autorizat, dialog în cadrul căruia inculpatul E. recunoaşte că a avut "partea lui" pe care nu o va restitui pentru că el nu "apare undeva".

Inculpaţii D. şi A. au recunoscut că au apelat la inculpatul E. pentru a le prezenta pădurea situată pe raza Ocolului Silvic PPPPP., declaraţiile acestora coroborându-se cu declaraţia inculpatului E.

Pentru a acredita ideea că între ei nu a existat nici un fel de înţelegere, inculpaţii E. şi B. au declarat că deşi se cunosc, fiind o perioadă foarte scurtă de timp colegi de serviciu, nu au nici un fel de relaţii, aşa încât,era imposibil ca cel dintâi să intervină pe lângă prefectul B. în sensul acuzaţiilor care li se aduc.

Această apărare a fost contrazisă de listingul apelurilor iniţiate de pe telefonul de serviciu al prefectului inculpat B. din perioada anilor 2010-2011 din analiza căruia rezultă că, dacă în perioada 01.01.2010-10.01.2011 inculpatul B. a apelat-o pe martora AA., soţia inculpatului E., de 4 ori (la datele de 07.09.2010, 24.09.2010, 01.10.2010 şi 09.12.2010), în perioada 11.01.2011-28.06.2011 acelaşi inculpat a apelat-o pe martoră de 62 de ori, pentru ca apoi, până la sfârşitul anului 2011, să o mai apeleze de numai trei ori, la datele de 06.07.2011, 12.09.2011 şi 19.09.2011. S-a constatat astfel frecvenţa deosebită a apelurilor iniţiate de inculpatul B. în perioada în care activitatea infracţională era în curs de desfăşurare, fără a lua în considerare eventualele apeluri iniţiate de martoră către acesta, pentru care nu se deţin listingurile aferente.

Referitor la aceste apeluri telefonice, inculpatul B. a declarat că în cursul anilor 2010 - 2011 martora AA. i-a sesizat telefonic nereguli ale activităţii desfăşurate de şefii acesteia, FFF. şi C. referitoare la faptul că cel dintâi "nu elibera în timp util documente cu regim special agenţilor economici pe linie silvică şi probleme legate de instalaţii de debitat lemn".

Pe de altă parte, martora AA. a susţinut că îl cunoaşte pe inculpatul B. din anul 1994, de când s-a angajat în cadrul Direcţiei Silvice Buzău şi a avut cu acesta doar relaţii de serviciu.

Aceste afirmaţii ale inculpatului B. şi martorei AA., precum şi aceea a martorei formulată în sensul că s-a adresat prefectului B. la solicitarea acestuia, "spunându-mi că are foarte multe reclamaţii formulate împotriva şefului meu FFF."au fost contrazise atât de adresa nr. x/02.03.2015 a Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău, conform căreia, la nivelul acestei instituţii a fost înregistrată o singură reclamaţie împotriva martorului FFF. la data de 08.02.2010, înregistrată cu n.1820/2010, reclamaţie care a fost transmisă, spre competentă soluţionare, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău şi Ministerului Mediului şi Pădurilor, dar şi de declaraţia martorului menţionat.

Astfel, singura reclamaţie identificată la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău a fost înregistrată la data de 08.02.2010, iar la data de 08.04.2010, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău - Serviciul de Investigare a fraudelor a comunicat cu adresa nr. x/08.04.2010 că aspectele sesizate nu s-au confirmat, astfel încât se constată că reclamaţia a fost soluţionată cu mult înainte de perioada în care au avut loc discuţiile telefonice.

Prin Rezoluţia nr. x/P/2011 din data de 14.07.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului FFF. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 42 alin. (1) lit. a1) din Legea nr. 407/2006, modificată prin Legea nr. 197/2007, deoarece s-a stabilit că fapta în materialitatea ei nu există (învinuitul nu se afla pe fondul de vânătoare) şi neînceperea urmăririi penale împotriva aceluiaşi învinuit pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 287 alin. (1) din C. pen., întrucât cel în cauză avea permis-port armă şi nu se poate vorbi de existenţa acestei fapte.

Din declaraţiile martorului FFF. a reieşit că în perioada anilor 2009 - 2011 a îndeplinit funcţia de coordonator al Inspecţiei Silvice Judeţene Buzău şi membru în Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Buzău şi întrucât C. nu a fost de acord cu numirea lui AA. în funcţia deţinută de el, în luna martie 2011 a fost acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de braconaj şi port ilegal de armă, deşi la momentul constatării infracţiunii a prezentat permisul de armă şi autorizaţia de vânătoare.

Urmare înregistrării dosarului penal, după câteva zile, a fost destituit din funcţia de coordonator al ISJ Buzău, astfel cum rezultă şi din Decizia nr. 66/03.05.2012 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani.

În raport cu toate aceste împrejurări, a apărut ca nesinceră susţinerea martorei că în cadrul discuţiilor telefonice purtate în anii 2010 - 2011 cu inculpatul B., acesta "dorea să fie informat întrucât cunoştea persoanele implicate în scandalul menţionat care dura de ani de zile".

De asemenea, din cuprinsul cercetărilor efectuate în cauză rezultă că în anul 2011 inculpatul E. şi soţia acestuia au realizat venituri deosebit de importante pe care nu le-au putut justifica şi care nu s-au coroborat cu declaraţiile de avere aferente anilor 2010-2011 ale martorei AA.

Astfel, în perioada 08.07.2011 - 29.07.2011, inculpatul E. a împrumutat o persoană fizică cu suma totală de 185.000 euro (în acest sens, contractele de împrumut atestate cu nr. 1/08.07.2011 şi nr. 2/29.07.2011 la Cabinet de avocat D. - inculpat în prezenta cauză).

Totodată, în cursul anului 2011, inculpatul E. şi soţia acestuia, AA. au depus în numerar, în diferite bănci, cu titlu de "depunere numerar economii" suma totală de 568.127,91 RON. Din totalul depunerilor efectuate, suma de 387.000 RON a fost depusă de AA., iar suma de 181.127,91 RON a fost depusă de inculpatul E. Analizând în ordine cronologică depunerile efectuate în cursul anului 2011, situaţia se prezintă pentru AA., după cum urmează:

- la 04.01.2011- suma de 42.000 RON la GGG.;

- la 17.01.2011- suma de 25.000 RON la GGG.;

- la 20.06.2011- suma de 120.000 RON la GGG.;

- la 24.06.2011- suma de 40.000 RON la HHH.;

- la 24.06.2011- suma de 40.000 RON la UU.;

- la 23.12.2011 -suma de 80.000 RON la HHH.

Pentru sumele depuse de E., cronologic, situaţia se prezintă astfel:

- la 08.08.2011- suma de 21.127,91 RON la III.;

- la 23.12.2011- suma de 80.000 RON la HHH.;

- la 23.12.2011- suma de 40.000 RON la GGG.;

- la 23.12.2011- suma de 40.000 RON la III.

Referitor la depunerea sumei de 40.000 RON efectuată la data de 24.06.2011 la UU., în contul martorei AA., aceasta a fost efectuată de E., din această sumă, în aceeaşi zi fiind achiziţionate unităţi de fond de întreaga valoare, menţiunea băncii referitor la operaţiune fiind "x- UNIT FOND".

Din analiza declaraţiilor de avere ale martorei AA., aferente anilor 2010 şi 2011 s-au desprins următoarele aspecte:

- în declaraţia de avere aferentă anului 2010, înregistrată la ITRSV Focşani sub nr. x/28.03.2011, se menţionează că la data declaraţiei AA. deţinea suma de 120.000 RON la HHH. şi suma de 20.000 RON la JJJ. Ca surse de venit în anul 2010, au fost menţionate salariul personal în sumă de 21.477 RON, salariul inculpatului E. în sumă de 20.000 RON, vânzarea unui autoturism cu suma de 40.000 RON şi suma de 6.000 RON obţinută de la RNP Romsilva. În concluzie suma totală a veniturilor obţinute de AA. şi E. în anul 2010, conform declaraţiei, este de 87.477 RON.

- conform declaraţiei de avere aferentă anului 2011, înregistrată la ITRSV Focşani sub nr. x/11.06.2012, la data completării acesteia, AA. deţinea suma de 120.000 RON la HHH. (sumă egală cu cea declarată pentru 2010), suma de 20.000 RON la JJJ. (identic 2010) şi suplimentar faţă de anul precedent suma de 50.000 RON la GGG., cu menţiunea că acest cont a fost deschis în anul 2012, concluzia fiind aceea că suma a fost depusă în cont la GGG. în cursul anului 2012 până la data depunerii declaraţiei de avere, respectiv 11.06.2012. Ca surse de venit aferente anului 2011 sunt menţionate salariul personal în sumă de 17.368 RON, salariul inculpatului E. în sumă de 55.000 RON şi vânzarea unui autoturism cu suma de 20.000 RON. Suma totală a veniturilor declarate ca fiind obţinute în 2011 de AA. şi inculpatul E. este de 92.368 RON.

Analizând depunerile în numerar efectuate în cursul anului 2011 de E. şi AA. la diferite bănci şi având în vedere informaţiile cuprinse în declaraţiile de avere menţionate, s-au desprins următoarele inadvertenţe:

- suma reprezentând veniturile aferente celor doi în anii 2010 şi 2011, respectiv 179.845 RON este net inferioară depunerilor efectuate de cei doi în 2011, respectiv 568.127,91 RON, din aceasta, suma de 387.000 RON fiind depusă doar de AA.;

- în declaraţia de avere aferentă anului 2011 este menţionată suma de 50.000 RON în contul deschis la GGG., cont care, însă, aşa cum s-a arătat, a fost deschis în anul 2012 (conform aceleiaşi declaraţii de avere), însă, se constată că în cursul anului 2011 martora AA. a depus la aceeaşi bancă suma totală de 187.000 RON pe care nu a declarat-o, ceea ce demonstrează sursa ilicită a acesteia;

- nu este menţionată în declaraţia de avere aferentă anului 2011 suma de 40.000 RON depusă la UU. de E. în contul numitei AA., cu suma în cauză achiziţionându-se unităţi de fond; de asemenea, nu este menţionată nici suma de 185000 euro împrumutată de inculpatul E. unei persoane fizice,aşa cum am precizat anterior.

S-a constatat o discrepanţă netă între sumele declarate ca fiind obţinute din salariu sau alte surse de cei doi şi sumele depuse în bănci numai în cursul anului 2011, precizându-se că în această analiză nu au fost luate în calcul cheltuielile necesare unei familii, respectiv cheltuieli de întreţinere, hrană, utilităţi etc.

Explicaţiile furnizate de către inculpatul E. în faţa instanţei de judecată la data de 25.04.2016 cu privire la provenienţa sumei de bani, ca provenind din retrageri bancare şi alte surse. Nu au fost dovedite, reprezentând simple alegaţii fără suport probator.

Mai mult decât relevant este şi faptul că, la data de 20.06.2011, când inculpatul A. a ridicat în numerar suma de 1.507.500 euro de la UU., soţia inculpatului E. - martora AA. a închiriat de la UU. - Agenţia Buzău o casetă de valori.

De altfel şi inculpatul A. a închiriat, la data de 17.06.2014, la aceeaşi bancă - Agenţia Ialomiţa, două casete de valori, ceea ce evidenţiază, o dată în plus, corelarea acţiunilor dintre inculpaţi.

De asemenea, în perioada imediat următoare încasării sumei de 89.787.721 RON reprezentând preţul terenului forestier dobândit în baza hotărârii judecătoreşti care face obiectul prezentei cauze, vândut la data de 15.06.2011, inculpatul A. a ridicat în numerar sume de bani foarte mari, printre care: 1.507.500 euro (17.06.2011); 1.507.500 euro (20.06.2011); 1.005.000 euro (22.06.2011); 1.005.000 euro (24.06.2011), inculpatul neputând justifica modul în care a folosit aceşti bani, fiind evident că parte din aceştia au fost daţi inculpatului E.

Cercetările efectuate în cauză au demonstrat faptul că inculpatul A., în perioada 17.06.2011 - 24.06.2011 a retras în numerar suma de 5.025.000 euro.

Cu privire la aceste sume de bani, inculpatul A. a declarat că: "Am plătit către mai multe persoane fizice împrumuturi contractate în perioada 2010 - 2011 în valoare de aproximativ 1,6 milioane euro în numerar. Aceste persoane sunt din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa şi le cunosc sub numele de KKK., însă nu pot preciza numele reale ale acestora. În legătură cu aceste împrumuturi nu am întocmit nici un înscris doveditor. Banii au fost restituiţi a doua zi după încasarea preţului de la societatea cumpărătoare a celor aproximativ 5.000 ha pădure.

Din câte îmi amintesc am acordat şi un împrumut în valoare de 1 milion ROL numitului MMM., însă nu îmi amintesc dacă în numerar sau virament bancar, tot în vara anului 2011".

Totodată, inculpatul a declarat că în perioada anilor 2011 - 2014 a sponsorizat mai multe biserici, a ajutat la repatrierea unor persoane decedate, a finanţat - prin virament bancar - SC Q. SRL şi a achitat o datorie către stat în cuantum de 41 miliarde ROL, prin virament bancar, pentru SC NNN. SRL Satu Mare.

Deşi a susţinut că dovada faptului că în cursul anului 2009 a contractat un împrumut de 26 miliarde ROL la care se adaugă o dobândă lunară de 10% o a constituit dosarul care a fost instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, inculpatul A. nu a prezentat nicio probă din care să rezulte că acest împrumut a fost restituit în perioada 17.06.2011 - 24.06.2011 când a retras în numerar, din bancă, suma de aproximativ 5 milioane euro, declarând că: "Nu s-a încheiat nici un înscris la momentul la care am restituit aceşti bani şi nu pot preciza numele acelor persoane, însă acestea pot fi identificate în dosarul la care am făcut referire anterior, Una dintre aceste persoane este şi KKK. zis LLL.".

Fiind audiat în acest sens, la solicitarea inculpatului A., martorul KKK., persoană având un comportament procesual lipsit de o minimă educaţie, a declarat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de judecată că nu a împrumutat niciodată vreo sumă de bani de la A. şi niciodată nu a fost vizitat în domiciliul său de către inculpatul A.

După audierea martorului, în aceeaşi zi, în jurul orei 19:30 - 19.40, ginerele inculpatului A. i-a solicitat martorului KKK. să vină în domiciliul său, unde i-a găsit pe OOO. (fiul inculpatului) şi sora acestuia. Conform declaraţiei martorului, OOO. "a scos două coli scrise la calculator şi uitându-se pe acestea, mi-a spus că eu ar trebui să declar la DNA Ploieşti că am luat de la A. 26 milioane de euro şi că în acest fel tatăl său putea scăpa întrucât poate să justifice banii.(3.000.000 euro conform declaraţiei acestuia din instanţă).

Mi-a arătat hârtia din care mi-a citit spunându-mi că aceea este declaraţia lui A. din 12.03.2015 pe care a dat-o la DNA Ploieşti după plecarea mea de la această instituţie.

Auzind despre suma mare de bani m-am uitat mirat la el şi i-am spus că eu nu am lua de la tatăl său niciodată aceşti bani".

Auzind despre suma mare de bani m-am uitat la el şi i-am spus că eu nu am de la tatăl său niciodată aceşti bani".

Totodată inculpatul A. a invocat faptul că retragerile în numerar menţionate mai sus au fost folosite în scopul împrumutării unor societăţi comerciale al căror asociat/administrator este, depunând în acest sens la dosar o serie de documente intitulate "Contract de împrumut".

Analizând contractele de împrumut depuse în apărare s-a constatat că în perioada 11.10.2011 - 09.12.2011, inculpatul A. - printr-un număr de 8 contracte a creditat SC Q. SRL cu suma totală de 5.847.000 RON, dar pentru suma de 5.800.000 RON împrumuturile au fost acordate prin bancă, deci transferul banilor a avut loc electronic din contul lui A. în contul firmei respective şi într-o altă monedă decât sumele ridicate în numerar, astfel cum rezultă din extrasele de cont bancar existente la dosarul cauzei.

În consecinţă, invocarea unor contracte de împrumut nu a fost relevantă în apărare, întrucât operaţiunile au fost identificate ca fiind efectuate prin bancă şi din alte sume de bani decât cele ridicate în numerar. De altfel, pe toate cele 8 contracte prezentate se face menţiunea că operaţiunea de creditare se efectuează în RON.

Analizând fluxurile bancare aferente anului 2011 s-a constatat că pe întreg parcursul anului sumele retrase în cash nu au mai fost depuse în cont, pentru ca, prin intermediul băncii, să fie schimbate în moneda naţională şi din suma rezultată în urma acestor operaţiuni să fie creditate societăţile comerciale pentru care s-au prezentat contractele de împrumut.

Ca urmare a faptului că prin contul bancar nu s-a identificat restituirea sumei de 5.025.000 euro, concluzia certă a fost că sumele în numerar au rămas în posesia inculpatului A., destinaţia sumei fiind cu totul alta decât creditarea invocată.

Infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a I-a din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută art. 259 alin. (2) din din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., comise de inculpata I. şi infracţiunile de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. şi de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., comise de inculpatul B.

Astfel, inculpata I., în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat adresa nr. x/19.01.2011 cu prilejul întocmirii acesteia, consemnând, în mod nereal, că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare a contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006 la solicitarea inculpatului B. - prefect al judeţului Buzău, solicitare ce i-a fost adresată prin intermediul suspectei R., precum şi "Registrul Expediere Corespondenţă", în care a consemnat, în mod nereal, la fila x verso, că " S-a constatat înregistrarea a 295 poziţii în anul 2007" şi a semnat.

Ulterior, inculpata a transmis Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău adresa nr. x/19.01.2011, cunoscând că este falsă, în vederea repunerii în termenul de 30 de zile prevăzut de lege în care L., S. şi T. puteau formula plângere la instanţa de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a comisiei menţionate.

Prin acţiunile întreprinse inculpata I. a încălcat în mod nepermis şi disp. art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Astfel, potrivit art. 43 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat: "Funcţionarii publici au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici".

Prin urmare, este pe deplin îndeplinită condiţia menţionată în Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 în conformitate cu care dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Prin îndeplinirea, cu încălcarea legii a atribuţiilor de serviciu, inculpata I., alături de alţi inculpaţi a cauzat un prejudiciu statului în sumă totală de 21.740.241 euro şi totodată un folos necuvenit pentru inculpatul A. în aceeaşi sumă.

De asemenea, a cauzat şi un prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva de 5.052.202 RON.

Pentru a ascunde activitatea infracţionala desfăşurată, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpata I. a sustras mai multe file din "Registru Expediere Corespondenţă" al Primăriei comunei PPPPP., jud. Buzău şi a distrus recipisa din care a rezultat că Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006 a fost comunicată contestatorilor L., S. şi T. la data de 04.09.2006.

La data de 25.01.2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, cu ştiinţă, inculpatul B. a semnat adresa nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale referitoare la faptul că nu a fost comunicată contestatorului L. Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/2006.

Inculpata I. a recunoscut în cele din urmă toate faptele astfel cum au fost reţinute în sarcina sa, aplicând pentru procedura recunoaşterii învinuirii prev. de art. 375 din C. proc. pen.

Aceasta a arătat: "În legătură cu învinuirea de sustragere de înscrisuri, precizez aşa cum am arătat şi anterior că recipisa în cauză nu am sustras-o ci am distrus-o, în sensul că am rupt-o în bucăţi mici şi am aruncat-o".

Analizându-se Registrul de expediere corespondenţă al Primăriei comunei PPPPP., judeţul Buzău, s-a constatat că, în anul 2006, s-au operat înregistrări până la data de 31.08.2006 (295 poziţii), la finalul cărora au fost consemnate menţiunile inculpatei I. atunci când registrul a fost solicitat de către Direcţia Naţională Anticorupţie, dată la care a şi numerotat filele acestui registru, astfel cum recunoaşte şi inculpata.

Sustrăgând filele din acest registru inculpata I. a urmărit să distrugă orice probă din care ar fi putut rezulta faptul că a fost comunicată Hotărârea nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buzău.

O dovadă a faptului că în registrul menţionat au fost operate înregistrări şi ulterior datei de 31.08.2006 a constituit-o Recomandatele nr. x, x1, x2, x3, x6 care, conform adresei nr. x/15.09.2014 a Primăriei comunei PPPPP. a reprezentat dovada comunicării Hotărârii nr. 353/2006 a Comisiei judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Buzău persoanelor menţionate în această hotărâre: PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT. Prin aceeaşi adresă Primăria comunei PPPPP. a precizat şi faptul că au fost înaintate comunicări şi celorlalte persoane la care face referire Hotărârea nr. 353/2006 (UUU., MM., VVV., WWW.), dovezile fiind ataşate la dosarele unor instanţe de judecată.

Aceste dovezi ale comunicării Hotărârii nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buzău tuturor persoanelor la care se referă hotărârea menţionată au dovedit, cu prisosinţă, că într-adevăr, inculpata I. a emis o astfel de comunicare şi către inculpatul L., iar ulterior a distrus dovada acestei comunicări, astfel cum a şi recunoscut.

Declaraţiile inculpatei I. (din faza de urmărire penală, întrucât în faţa instanţei de judecată aceasta şi-a rezervat dreptul la tăcere) s-au coroborat cu declaraţiile martorului HH. care, în calitate de consilier juridic al Primăriei com. PPPPP., a formulat întâmpinare în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele în care a invocat excepţia tardivităţii plângerii "motivată de faptul că Hotărârea Comisiei Judeţene Buzău nr. 353/2006, comunicată Comisiei Locale PPPPP. la data de 31.08.2006 a fost trimisă petenţilor în data de 04.09.2006, deci în termenul legal prevăzut de Legea nr. 18/1991, acesta nefiind contestată în termenul defipt de lege - 30 de zile". De altfel, întâmpinarea menţionată a fost semnată nu numai de către consilierul juridic HH., dar şi de către primarul com. PPPPP. - CC. şi secretarul I.

Martorul HH. a declarat că, atunci când a făcut aceste menţiuni în întâmpinare, a avut în vedere recipisa care i-a fost înmânată personal de către I., în copie xerox, conform căreia hotărârea Comisiei Judeţene Buzău a fost comunicată moştenitorilor defunctului L. la data de 04.09.2006.

O altă dovadă a faptului că inculpatului L. i-a fost comunicată Hotărârea nr. 353/2006 a constituit-o şi faptul că acesta cunoştea conţinutul deciziei menţionate anterior primirii adresei nr. x conex y/2011 a Instituţiei Prefectului- Judeţul Buzău, motiv pentru care a şi negociat cu inculpatul A. încă din anul 2010 dreptul litigios.

Foarte important în acest context al distrugerii de către inculpata I., la solicitarea inculpatului B. (adresată prin intermediul altei persoane), a dovezii comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006, este faptul că, potrivit aceleiaşi declaraţii a inculpatei I. din data de 06.11.2014, începând cu anul 2011 aceasta nu mai putea deţine, în conformitate cu dispoziţiile legale (art. V din Legea nr. 251/2006), funcţia de secretar al Primăriei com. PPPPP., întrucât deşi absolvise Facultatea de Drept din cadrul Universităţii A.I. Cuza din Iaşi în anul 1997 nu promovase examenul de licenţă. Inculpata a relatat că în luna decembrie 2010 a mers la prefectul judeţului Buzău, inculpatul B., căruia i-a demonstrat că a absolvit o facultate de drept şi l-a rugat să o menţină în funcţie până în vara anului 2011 când urma să susţină examenul de licenţă. Prefectul a fost de acord, suspecta continuându-şi activitatea în calitate de secretar de primărie, iar în luna iulie 2011 a promovat şi examenul de licenţă.

Sugestivă a fost şi afirmaţia inculpatei I., formulată în sensul că "Ulterior, în ziua în care a avut loc şedinţa Comisiei Locale de Fond Funciar PPPPP. având ca subiect promovarea recursului împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţată în Dosarul nr. x/2011, înainte de a începe, pe holul primăriei m-am întâlnit cu avocatul D. care era însoţit de A., iar cel dintâi m-a luat de o parte şi mi-a transmis că sunt menţinută în funcţie de prefectul B.".

Martorul CC. inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată a confirmat faptul că a avut o întâlnire cu inculpaţii I., H. şi prefectul B. în biroul acestuia din urmă, în urma discuţiilor purtate cu acea ocazie concluzionând că "este uman ca I. să-şi continue activitatea", fapt care s-a şi întâmplat, iar ulterior, în luna iulie 2011, inculpata I. a şi promovat examenul de licenţă.

Acesta a depus, în copie, file dintr-o agendă personală, aferentă perioadei 07.11.2010 - 14.03.2011, cuprinzând însemnări cu privire la problematica menţinerii/eliberării din funcţia de secretar a inculpatei I., discuţii pe care le-a purtat inclusiv cu inculpaţii B. şi H.

Referitor la inculpatul B. deşi acesta iniţial a negat faptul că ar fi purtat vreo discuţie cu inculpata I. pe această temă, la data de 12.03.2015 a recunoscut că "referitor la această inculpată mi-am amintit după ce am studiat actele din dosar că într-adevăr aceasta a venit în biroul meu, fiindu-mi prezentată de inculpata H. Îmi amintesc că era însoţită şi de o altă persoană, probabil de către primarul com. PPPPP.. Am discutat despre menţinerea acesteia în funcţie, spunându-le că nu mă opun la această situaţie de menţinere în funcţie, în condiţiile în care găsesc o soluţie legală sub acest aspect". Aceeaşi poziţie a adoptat şi în declaraţia din faţa instanţei de judecată în care a mai arătat şi că a îndrumat-o pe inculpata I. să ia legătura cu Agenţia Funcţionarului Public deoarece el nu a dispus de competenţe legale în acest sens.

Inculpatul B. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, respectiv, de fals intelectual, susţinând că "niciodată nu i-am solicitat suspectei R. - coordonator al Colectivului de lucru de pe lângă Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău să solicite vreunei persoane să falsifice vreun înscris sau să modifice vreo adresă". După decesul suspectei R., inculpatul B. a precizat că "Nu exclud posibilitatea, la acest moment, ca anumite persoane să se folosească de numele meu pentru a influenţa anumiţi funcţionari publici".

Modul în care s-a implicat inculpatul B. în formularea răspunsului de către Instituţia Prefectului Judeţul Buzău către inculpatul L., dar şi menţinerea secretarei I. în funcţie a confirmat faptul că B. i-a solicitat acesteia din urmă ca adresa nr. x/19.01.2011 să fie formulată în sensul "că nu a fost găsită comunicarea". Şi declaraţiile contradictorii ale inculpatului cu privire la aceste împrejurări au atestat faptul că declaraţia inculpatei I. corespunde adevărului, inculpatul având cunoştinţă de demersurile ce urmau a fi efectuate de inculpatul L. în înţelegere cu inculpaţii D., A. şi K.

Astfel,inculpatul B. a susţinut iniţial că " pe baza răspunsului primit de la Primăria com. PPPPP., angajaţi din cadrul Colectivului tehnic au formulat răspuns solicitantului L., ataşându-se din câte îmi amintesc adresa primăriei, întrucât aceasta era procedura instituită printr-un ordin scris al prefectului. Precizez că Instituţia Prefectului a fost cea care a răspuns solicitantului şi nu primăria, întrucât L. se adresase instituţiei noastre. Cu certitudine răspunsul a fost întocmit de funcţionari din cadrul Colectivului de lucru şi nu m-am implicat în nici un fel în întocmirea acestuia", poziţia, de altfel, menţionată şi în declaraţia dată în instanţă.

Totuşi, după decesul suspectei R., inculpatul a revenit asupra primei declaraţii, susţinând că: "Pe data de 19.01.2011 s-a primit de către Instituţia Prefectului Judeţului Buzău o solicitare din partea lui L. prin care arăta că nu i s-a răspuns la contestaţia pe care a depus-o la Comisia Locală PPPPP. pentru Comisia Judeţeană Buzău la nivelul anului 2006. Am pus rezoluţie pe respectiva solicitare, neînţelegând exact ce cere în sensul de a se solicita Comisiei Locale PPPPP. trimiterea documentaţiei către Comisia Judeţeană Buzău.

Nu am mai purtat nici o discuţie cu doamna R., până în jurul orelor 12:00, când a trebuit să părăsesc prefectura, tatăl meu având nişte probleme de sănătate şi se impunea să-i procur un medicament şi să mă deplasez în com. Bozioru, jud. Buzău. La ieşirea din cabinet m-am întâlnit cu doamna R., care mi-a relatat că acea contestaţie a fost deja analizată în Comisia Judeţeană Buzău, s-a transmis la Comisia Locală PPPPP., dar doamna secretară i-a spus telefonic că momentan nu găseşte dovada comunicării către domnul L.. I-am spus ca răspunsul să reflecte realitatea şi "vorbim mâine". Dânsa mi-a spus că este posibil ca a doua zi să nu vină la serviciu având nişte probleme de rezolvat, atunci i-am solicitat să întocmească adresa către domnul L. şi să o introducă la mapa de corespondenţă. Precizez că în Prefectura Buzău mapele de corespondenţă intrau la semnat între orele 08:00 - 08.15".

Această declaraţie a fost flagrant contrazisă nu numai de înregistrările din registrul electronic de intrare -ieşire al Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău şi data faxului menţionată pe adresa nr. x/2011 transmisă Primăriei comunei PPPPP., dar şi de declaraţia suspectei R., în prezent decedată.

Conform registrului de intrare -ieşire al Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, la nr. x/2011, la rubrica "observaţii" s-a consemnat:

"B. a scris: Răsp. contest. Proces-Verbal nr. 887/2006 PPPPP. R. a scris: răspuns: s-a respins contestaţia în hcj 353/2006 lucrat de XXX.". La rubricile "stare" şi "mod rez" s-a menţionat "EXPEDIAT", respectiv, "NEFAVORABIL".

Din acelaşi registru a rezultat şi faptul că, la nr. 728/2011, a fost înregistrată adresa emisă către Primăria com. PPPPP., fiind întocmită de R. la ora 08:33:11 şi expediată la data de 19.01.2011, ora 10:09:53.

Şi menţiunile olografe prin care inculpatul B. a modificat adresa nr. x conex y/2011 astfel cum a fost concepută de suspecta R. au dovedit în mod indubitabil intenţia inculpatului de a-i ajuta pe inculpaţii L., A., D. în demersurile acestora de a demonstra că nu este tardivă plângerea pe care o vor formula la instanţa de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, în raport de dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 18/1991.

Astfel, la data de 21.01.2011 suspecta R. a tehnoredactat adresa cu nr. x conex y/2011 a Comisiei Judeţene (ataşată la dosarul cauzei) în care, raportându-se strict la solicitare (comunicarea rezultatului contestaţiei formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x din 02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005), i-a făcut cunoscut inculpatului L. că "prin hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353 din 25.08.2006 - art. 14, contestaţia dumneavoastră a fost respinsă, deoarece cererea adresată Comisiei Locale PPPPP. nu face obiectul Legii nr. 247/2005 - Capitolul VIII art. 63 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 prin care se specifică formele asociative cărora li se restituie terenurile forestiere".

Suspecta R. a declarat că a prezentat adresa nr. x/19.01.2011 a Primăriei com. PPPPP. prefectului B. pentru a o semna, însă nu a fost de acord cu conţinutul ei şi a corectat-o scriind olograf pe adresa prezentată de aceasta următoarele:

"pe baza documentelor puse la dispoziţie de către Com. Locală PPPPP. la data respectivă. Modul de soluţionare a contestaţiei a fost transmis Com. Locale.

Prin adresa nr. x/19.01.2011 (pe care o anexăm în copie) Com. Locală PPPPP. ne răspunde că la dosar "nu s-a găsit dovada comunicării (...) modului de soluţionare a contestaţiei.".

Din Raportul de expertiză tehnică criminalistică nr. 169.024/28.01.2015 al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova - Serviciul Criminalistic a rezultat că scrisul olograf menţionat anterior a fost executat de inculpatul B.

Suspecta a tehnoredactat adresa astfel cum a fost corectată de inculpatul prefectul B. la data de 25.01.2011 şi a transmis-o inculpatului L. aşa cum a rezultat din registratura electronică a Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău, fiind depusă ulterior în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

În acest context, relevant este şi faptul că inculpatul a apelat-o pe martora AA. la data de 18.01.2011, ora 14:59 (cu o zi înainte de a se transmite adresa nr. x/19.01.2011 către Primăria comunei PPPPP.), la data de 19.01.2011, la orele 11:46 şi 20,26-data la care se înregistrează la Instituţia Prefectului Judeţul Buzău adresa nr. x/19.01.2011 a primăriei menţionate, dar şi la data de 26.01.2011, ora 14:08, zi în care i-a fost comunicată inculpatului L. adresa nr. x conex y/2011.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul L..

Inculpatul L., cu intenţie, deşi cunoştea rezultatul contestaţiei pe care a formulat-o în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005, a întocmit şi semnat cererea înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău sub nr. x din 13.01.2011, precizând în fals că "până în acest moment nu mi s-a comunicat rezultatul contestaţiei".

Astfel cum s-a arătat anterior, în cauză s-a făcut dovada că inculpatului L. i-a fost comunicată Hotărârea nr. 353/2006, înscrisul care dovedea acest fapt fiind distrus de inculpata I. Şi martorul HH. a văzut această dovadă şi, raportându-se la aceasta, a invocat excepţia tardivităţii acţiunii care făcea obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

Prin negocierea vânzării dreptului litigios încă din anul 2010, a fost evident că inculpatul L. cunoştea, la momentul la care a formulat adresa nr. x/2011, faptul că acea contestaţie a fost respinsă prin Hotărârea nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra terenurilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău.

Infracţiunile de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul A. şi de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul F.

Întrucât cei doi inculpaţi nu au recunoscut comiterea acestor infracţiuni, nu a putut fi stabilită data exactă la care a avut loc remiterea sumei de bani, însă, a rezultat cu certitudine că faptele au fost comise în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2011, în baza unei înţelegeri anterioare pronunţării hotărârii judecătoreşti de către inculpatul F.

Din declaraţia iniţială a martorului YYY. a rezultat că, în cursul lunii martie 2011, înainte de a fi pronunţată hotărârea judecătorească în Dosarul nr. x/2011, s-a întâlnit cu A. într-o pizzerie din oraşul Nehoiu, jud. Buzău, comunicându-i că firma pe care martorul o reprezenta, respectiv SC ZZZ. din Luxemburg, este interesată să achiziţioneze pădurea pe care o solicitase în instanţă. Cu acea ocazie, A. i-a spus că nu are nici un fel de probleme cu reconstituirea dreptului de proprietate întrucât "i-a dat personal judecătorului care instrumenta cauza suma de 250.000 euro, bani pe care el personal i-a înmânat judecătorului la domiciliul acestuia din urmă care îl aştepta în papuci de casă".

Ulterior, la sfârşitul lunii martie sau aprilie 2011 martorul YYY. s-a întâlnit cu A., pe raza localităţii Nehoiu, în barul cunoscut sub numele de "AAAA.", iar după aproximativ o săptămână şi jumătate - două săptămâni a avut loc o a doua întâlnire cu A., în aceeaşi locaţie.

"La prima discuţie avută în condiţiile anterior precizate am discutat un preţ aproximativ - 4300 euro/ha - 4500 euro/ha pădure şi l-am întrebat despre partea juridică, respectiv când îmi poate da dosarul complet. Mi-a răspuns că în foarte scurt timp şi că toate probleme sunt rezolvate în sensul că se vor da hotărâri judecătoreşti favorabile, aşa cum am declarat cu ocazia primei audieri."

Totodată, martorul a precizat că "la cea de-a doua întâlnire l-am întrebat pe A. despre legalitatea actelor cu referire la Societatea M. - proprietara pădurii, reţinând faptul că L. deţinea doar 9% din acţiuni. A. mi-a răspuns că se vor da nişte soluţii finale, că s-a rezolvat şi că a dat mită judecătorului, aşa cum am arătat în prima declaraţie."

Conform şi celei de a doua declaraţii a martorului YYY., inculpatul A. i-a relatat că a dat mită judecătorului care a pronunţat hotărârea judecătorească în cadrul discuţiei care a avut loc cu ocazia primei întâlniri de pe raza oraşului Nehoiu, "atunci când l-am întrebat cum a reuşit să aibă hotărâri judecătoreşti atât de ilegale, în afara legii şi acesta mi-a răspuns "ce vorbeşti, am mers la judecător acasă, era în papuci şi i-am dat 250.000 euro".

YYY. a relatat că inculpatul A. se referea la judecătorul care a pronunţat hotărârea prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate care face obiectul prezentei cauze, întrucât "noi discutam despre această pădure atunci când a făcut afirmaţiile şi nu ne refeream la alte hotărâri judecătoreşti sau alte suprafeţe de pădure. Nu avea nici un sens să se refere la un alt judecător. Era evident că se referea la judecătorul cauzei.

Cunoşteam că la Tribunalul Pătârlagele este un singur judecător care s-a ocupat de cauza aceasta. Evident că este aprecierea mea că este vorba de acest judecător."

Întâlnirile martorului YYY. cu inculpatul A. sunt confirmate de actele prezentate în cauză de cel dintâi,dar şi de declaraţia martorului K.

Faptul că inculpatul A. obişnuia să comunice persoanelor cu care discuta sumele de bani date cu titlu de mită a rezultat şi din procesul-verbal de redare a conţinutului convorbirilor purtate de acest inculpat cu martorul BBB. la data de 27.07.2012.

În legătură cu conţinutul acestor înregistrări, ca de altfel şi cu al celorlalte existente în prezentul dosar, trebuie făcută constatarea că niciunul dintre inculpaţi nu a contestat realitatea aspectelor consemnate sau a persoanelor cărora li se atribuie spusele, în condiţiile în care aceştia au avut acces la audierea suporţilor optici respectivi.

De asemenea, din declaraţia martorului protejat YY. din data de 14.11.2014, a rezultat că A. a afirmat şi faptul că nu sunt probleme nici cu judecătorul care urmează să pronunţe hotărârea judecătorească, întrucât s-a aranjat şi cu acesta.

Fiind audiat la data de 15.09.2016 la Curtea de Apel Ploieşti, martorul a declarat că îşi menţine declaraţia anterior menţionată şi că, cunoaşte de la inculpatul E. faptul că la Judecătoria Pătârlagele totul este rezolvat.

O altă dovadă a faptului că inculpatul F. a primit suma de 250.000 euro de la inculpatul A. pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2011 o constituie şi faptul că acesta din urmă cunoştea, anterior datei pronunţării hotărârii judecătoreşti, că acţiunea care făcea obiectul acestui dosar va fi admisă.

În acest sens s-au reţinut nu numai declaraţia martorului YYY., dar şi declaraţiile martorului BB. care a relatat că în cursul anului 2010 l-a angajat ca avocat pe inculpatul D. pentru a-l reprezenta în două dosare. Totodată, la data de 10.03.2011 inculpatul D. a avut şi calitatea de martor în Dosarul nr. x/2010 care avea ca obiect plângerea contravenţională formulată de BB. împotriva unei sancţiunii ce i-a fost aplicată de poliţia rutieră,cauză aflată pe rolul Judecătoriei Sighişoara.

Martorul BB. a arătat că nu îşi aminteşte "dacă la cea de-a doua deplasare sau atunci când a avut calitatea de martor, dar cu certitudine la una din aceste deplasări, la întoarcere, ne-am oprit din nou în Gara Braşov, unde D. s-a întâlnit cu A. L-am auzit personal pe acesta din urmă când îl întreba pe D. când se termină procesul întrucât are cumpărători serioşi şi nu trebuie tergiversat. Totodată, l-am auzit pe A. spunându-i avocatului să se folosească de toate pârghiile pentru a nu se face recurs ca să rămână soluţia irevocabilă la fond.

După această întâlnire, în drumul spre Buzău, avocatul D. mi-a povestit că nu o să fie nicio problemă cu dosarul pentru că îl stăpâneşte foarte bine".

Astfel, s-a constatat că deşi procesul nu era finalizat cei doi inculpaţi cunoşteau că acţiunea din dosarul x/2011 va fi admisă, astfel încât era necesar ca avocatul D. " să se folosească de toate pârghiile pentru a nu se face recurs ca să rămână soluţia irevocabilă la fond".

Şi împrejurarea că inculpatul A. a convenit cu martorii BBBB. şi QQ., asociaţi ai SC CCCC. SRL Buzău, anterior datei de 12.04.2011 când s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 706/2011 în dosarul numărul x/2011, respectiv, în cursul lunii martie 2011,servicii pentru măsurători şi înscrierea în cartea funciară a terenului cu vegetaţie forestieră care făcea obiectul dosarului menţionat, dată la care a şi achitat un avans din suma de 10.000 euro negociată la acel moment de BBBB. cu A. ca reprezentând preţul lucrării ce urma a fi efectuată demonstrează o dată în plus faptul că inculpatul A. cunoştea faptul că acţiunea va fi admisă de judecătorul F. anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de către magistrat.

Conform declaraţiilor martorului QQ., "Întrucât A. i-a comunicat asociatului meu BBBB. că se grăbeşte, acesta din urmă m-a contactat telefonic şi mi-a transmis această împrejurare. I-am spus că eu nu pot lăsa lucrările pe care le aveam în curs de execuţie însă dacă va majora onorariul convenit sunt de acord să efectuez lucrarea într-un termen cât mai scurt. A. a fost de acord, fără a se stabili însă o anumită sumă.

La acel moment hotărârea judecătorească nu era definitivă, fapt pe care l-am constatat personal atunci când BBBB. mi-a înmânat documentele puse la dispoziţie de A.".

Martorul QQ. a precizat şi faptul că la data la care a aflat că hotărârea judecătorească a rămas definitivă a încheiat un contract de prestări servicii - nr. x/2011 - în care a menţionat data la care a primit avansul de la A. "Am trecut această dată întrucât acesta a fost momentul la care a intervenit verbal convenţia dintre noi şi A.".

"Cu data de 15.03.2011 am întocmit şi factura nr. x, conform căreia am primit de la A., în baza contractului nr. x/2011, avansul de 40.000 RON. Precizez totodată că, cu de la mine putere, în contractul de prestări servicii am adăugat la preţul convenit de 40.000 RON suma de 30.000 RON ca urmare a discuţiei referitoare la urgentarea lucrării".

În acelaşi sens au fost şi declaraţiile martorului BBBB., conform căreia "A. mi-a spus că are o pădure de cca 5000 ha situată pe raza localităţii PPPPP., aşteaptă să iasă hotărârea instanţei în care o să fie nominalizat pe baza expertizei amplasamentul pădurii, dar până atunci doreşte să începem lucrarea întrucât se grăbea".

Totodată, martorul a relatat că suma de bani primită cu titlu de avans de la inculpatul A. a predat-o asociatului său, martorul QQ. "şi nu i-am folosit o perioadă de aproximativ o lună, până când a ieşit hotărârea de la judecătoria Pătârlagele. Nu am folosit aceşti bani întrucât era posibil din punctul nostru de vedere ca hotărârea judecătorească să nu-i fie favorabilă inculpatului A. şi atunci trebuia să-i restituim banii (...). Când s-a pronunţat sentinţa judecătorească, ne-a fost adusă de avocatul D. şi la rugămintea acestuia am finalizat lucrarea înainte de a rămâne definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească".

Inculpaţii F. şi A. nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor de dare, respectiv, luare de mită reţinute în sarcina lor, susţinând că s-au văzut o singură dată, în şedinţa de judecată din data de 11.04.2011.

Cu toate acestea, Curtea, în baza argumentelor aduse anterior a considerat ca fiind pe deplin dovedite faptele mai sus menţionate, la cele de mai sus adăugându-se şi următoarele:

a) Susţinerile inculpaţilor A. de faţă cu terţe persoane în legătură cu sumele de bani pe care acesta le remitea cu titlu de mită valorează foarte puternic în cauză fiind practic echivalente cu o recunoaştere explicită a faptelor.

b) Inculpatul A. a fost deja condamnat în mod definitiv într-o cauză - Dosar nr. x/2015 al Tribunalului Buzău - Sentinţa penală nr. 54 din data de 28.04.2016 a aceleiaşi instanţe pentru o faptă de dare de mită la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Ceea ce a fost însă cel mai important a fost dat de împrejurarea că respectiva infracţiune de dare de mită a avut loc în acelaşi context, legat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru inculpatul A. în calitate de cesionar al SC M. SRL pentru suprafaţa totală de 5132,29 ha pădure, mituitul în cauză fiind funcţionarul responsabil în mod obişnuit cu transmiterea documentelor către instituţiile din Municipiul Buzău - agentul agricol din cadrul Primăriei PPPPP., EE.

Dacă la aceasta se mai adăugă şi cealaltă condamnare suferită de către acelaşi inculpat, este adevărat într-un alt dosar - x/2015 al Curţii de Apel Braşov, tot pentru infracţiuni de corupţie - aceea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., s-a relevat într-un mod de netăgăduit practica acestei persoane în a săvârşi infracţiuni de corupţie, dare de mită şi trafic de influenţă cu scopul de a-şi rezolva problemele pe căi nelegale.

c) Întreaga coroborare a probelor administrate în cauză aşa cum s-a arătat anterior şi cum s-a arătat şi în continuare şi-ar pierde orice sens în lipsa admiterii faptelor de dare şi respectiv de luare de mită despre care facem vorbire. Prin prisma aspectelor arătate, Curtea le-a apreciat ca fiind dincolo de orice îndoială rezonabilă, data doar aproximativă a săvârşirii infracţiunilor respective la locuinţa judecătorului F. nefiind de natură a înlătura elementele constitutive ale celor două infracţiuni prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. şi respectiv art. 289 alin. (1) din C. pen.

Infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul F.

Urmare cointeresării materiale a judecătorului F. de către inculpatul A., cel dintâi a pronunţat Sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011 a Judecătoriei Pătârlagele, definitivă prin nerecurare la data de 12.05.2011, prin care s-au dispus următoarele: "S-au respins ca neîntemeiate excepţiile privind: lipsa calităţii procesuale active; lipsa capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu, lipsa capacităţii civile a SC M. SRL şi excepţia privind tardivitatea plângerii invocate de către intimata Comisia comunală PPPPP. de aplicare a legilor fondului funciar.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de arătarea titularului dreptului formulată de Comisia comunală PPPPP. de aplicare a legilor fondului funciar.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, judeţul Buzău

S-a luat act că petenta SC M. SRL, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. x, a cesionat (vândut) cesionarului A., domiciliat or. Ţăndărei, strada x nr. 4, judeţul Ialomiţa, toate drepturile litigioase care fac obiectul prezentei cauze.

S-a dispus scoaterea din cauză a cedentei şi introducerea în cauză în calitate de petent a cesionarului.

S-a anulat în parte în ce priveşte petenta (cedentă) SC M. SRL hotărârea 353/25.08.2006 (art. 14) a Comisiei judeţene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

S-a reconstituit dreptul de proprietate petentului A. în calitate de cesionar al SC M. SRL pentru suprafaţa totală de 5132,29 ha teren pădure astfel: a) pe vechiul amplasament: suprafaţa de 54,28 ha teren individualizată în schiţa plan anexă nr. 7 la raportul de expertiză DD. prin poligon haşurat determinat prin punctele indicate în raportul de expertiză amplasat în trup nr. II; suprafaţa de 508,77 ha teren (trup II) individualizat în schiţa anexă nr. 7 la raportul de expertiză prin poligon haşurat, determinat prin punctele menţionate în raportul de expertiză; suprafaţa de 1742,59 ha (trup nr. III) individualizat în schiţa plan anexă nr. 8 la raportul de expertiză prin poligon haşurat, determinat prin punctele indicate în raportul de expertiză. b) pe alte amplasamente: suprafaţa de 1042,2 ha teren amplasat în x individualizat în schiţa plan anexă nr. 9 la raportul de expertiză prin poligon de culoare albastră; 1785,45 ha teren amplasat în x, individualizat în schiţa plan anexă nr. 9 la raportul de expertiză prin poligon de culoare albastră.

S-a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză.

A fost obligată intimata Comisia locală PPPPP. de aplicare a legilor fondului funciar ca la rămânerea definitivă a prezentei să pună în posesie petentul cesionar şi să întocmească documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate.

A fost obligată intimata Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să elibereze titlul de proprietate, conform dispoziţiilor prezentei."

Relevant în acest context a fost faptul că, aşa cum s-a demonstrat anterior, între inculpatul F. şi inculpatul A. a existat o înţelegere de admitere a acţiunii formulată în Dosarul nr. x/2011, înţelegere care a intervenit anterior datei la care a fost pronunţată hotărârea judecătorească în cauza respectivă.

Deşi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a învederat în cuprinsul rechizitoriului o serie întreagă de pretinse încălcări ale dispoziţiilor legale pe care le-ar fi săvârşit inculpatul F. cu ocazia cercetării judecătoreşti, dar şi a pronunţării sentinţei respective - plângerea formulată de către SC M. SRL este tardivă; SC M. SRL nu deţine calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate; o suprafaţă de 2830,65 ha teren cu vegetaţie forestieră retrocedată se afla în proprietatea statului; s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă solicitată deşi inculpatul L., prin autorii săi, a deţinut doar 9% din acţiunile fostei Societăţi M.; s-a dispus desemnarea expertului desemnat de inculpatul A. prin avocatul său inculpat D. - Curtea nu a analizat şi, drept urmare, nici nu a reţinut aceste acuzaţii.

Pentru a proceda în sensul acestei non - acţiuni, Curtea a constatat că sentinţa judecătorească civilă definitivă mai sus menţionată se bucură de autoritate de lucru judecat neputând fi desfiinţată decât prin intermediul căilor ordinare (nu mai este cazul) sau extraordinare de atac.

Prezenta instanţă penală de judecată nu este o instanţă civilă de control judiciar prin intermediul căreia să se analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti a instanţei de fond.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că, în mod indubitabil, judecătorul F. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Într-adevăr, în momentul în care inculpatul F. a ales să primească o anumită sumă de bani - în cazul de faţă este vorba de 250.000 euro - pentru a-şi îndeplini, practic, nimic altceva decât atribuţiile de serviciu, acest fapt a alterat complet actul deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Nu are nicio importanţă dacă inculpatul F. ar fi pronunţat aceeaşi sentinţă şi în lipsa primirii vreunei sume de bani, acest lucru a reprezentat de fapt o simplă speculaţie.

Ceea ce este relevant în speţă este dat de faptul că procesul de evaluare a modului în care are loc procedura judiciară, dar şi acela de evaluare a probelor administrate au avut loc cu profunda afectare negativă creată de acţiunea comisivă anterioară a acestei persoane constând în aceea că a primit mită.

Aşadar, soluţia emisă de către inculpatul F. a avut loc cu evidenta încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1) şi art. 90 alin. (2) din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

În acest sens, art. 1 alin. (2) din actul normativ mai sus menţionat prevede că: "judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali".

Art. 5 alin. (1): "Magistraţii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice ale profesiei de magistrat şi să participe la formarea profesională continuă".

Art. 90 alin. (2) "Magistraţii sunt obligaţi să desfăşoare activitatea judiciară în mod independent, dând dovadă de o conduită imparţială şi să respecte secretul profesional".

Practic, inculpatul F. a ales să abdice de la dezideratele mai sus menţionate.

S-a remarcat faptul că în cauza de faţă infracţiunea de luare de mită are o înrâurire hotărâtoare cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, în lipsa primeia dintre ele neputând subzista cea de-a doua.

Strict teoretic, într-o speţă este însă posibil să existe doar infracţiunea de luare de mită, indiferent de acţiunile ce compun latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii - pretindere, primire sau acceptare - fără însă a se dezvolta şi acţiunea subsecventă, aceea de abuz în serviciu (spre exemplu, persoana mituită,pur şi simplu, din diverse motive nu duce la îndeplinire actul ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau actul contrar acestora).

Nu este însă cazul în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F. care a ales să pronunţe hotărârea judecătorească respectivă şi prin care în mod direct a obţinut pentru inculpatul A. un folos necuvenit, cauzând însă şi un prejudiciu Statului Român şi Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.

Aşadar şi în cazul inculpatului F. a fost îndeplinită condiţia prevăzută în Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 potrivit căreia dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul B.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, în cursul anului 2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, cu ştiinţă, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul B. a semnat adresa nr. x conex nr. x/2011 conţinând menţiuni nereale, nu a promovat interesele Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, a urgentat punerea în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate, fapte ce au produs un prejudiciu statului în sumă de 21.740.241 euro şi totodată un folos necuvenit pentru A. în aceeaşi sumă. De asemenea, a cauzat şi un prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor în cuantum de 5.052.202 RON.

Pentru acest ajutor acordat, inculpatul B. a primit de la inculpatul A., direct sau prin intermediul inculpatului E., suma de un milion de euro.

Situaţia de fapt a fost confirmată de dialogul purtat de inculpaţii A. şi D. cu martorul BBB. (identificat cu ocazia percheziţiei informatice efectuată pe suportul electronic HDD (...) (500 GB) în baza mandatului de percheziţie informatică nr. 246/2014 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suport care a fost ridicat cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 15.10.2014 de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov la domiciliul numitului BBB.), fiind evident că acesta era modul de a proceda folosit de inculpaţii A. şi D.

Inculpatul B. a îndeplinit funcţia de prefect al judeţului Buzău în perioada octombrie 2009 - mai 2012.

Potrivit Fişei postului P 10 semnată de inculpatul B. la data de 13.10.2010 în calitate de ocupant al postului de prefect, acesta, printre alte atribuţii, le avea şi pe acelea de:

- a asigura, la nivelul judeţului aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice

- a dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitat

În contra declaraţiilor date de inculpatul B. pe tot parcursul procesului penal, probele administrate în cauză au demonstrat că acesta s-a implicat atât în repunerea în termenul prevăzut de lege în care S. C. M. SRL putea formula contestaţie împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 353/2006, astfel cum rezultă, în special, din declaraţia inculpatei I. şi suspectei R., dar şi din adresa nr. x conex y/2011 (care conţine menţiuni olografe ale prefectului referitoare la modul de concepere a acesteia, furnizând informaţii suplimentare faţă de cele solicitate, astfel încât să evidenţieze inclusiv faptul nereal al necomunicării hotărârii comisiei judeţene menţionate), astfel cum s-a demonstrat anterior, cât şi din emiterea mai multor decizii semnate în nume personal, prin care, invocându-se anumite prevederi legale sunt contracarate acţiunile altor instituţii ale statului.

Nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău de către prefectul B. în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure a rezultat şi din declaraţiile inculpatului G., ale martorului HH., din adresa nr. x/13.04.2011 a Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, nota de concluzii nr. x/30.05.2011 depusă în Dosarul nr. x/2011.

Solicitarea inculpatului B. de urgentare a punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului A. cu suprafaţa de teren care face obiectul prezentei cauze s-a constatat în mod indubitabil din adresele nr. x/26.5.2011, nr. y, z/2011 ale Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, semnate de prefectul B.

În acest sens, prin adresa nr. x/30.05.2011 emisă de către Instituţia Prefectului Judeţul Buzău către Judecătoria Pătârlagele, inculpatul B. a solicitat respingerea plângerii formulate în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele de către Direcţia Silvică Buzău, ca neîntemeiată şi nelegală, plângere prin intermediul căreia Romsilva solicitase anularea Hotărârii nr. 408/06.05.2013 a Comisiei Judeţene şi a anexei suplimentare nr. 37, întocmită de Comisia Locală pentru Aplicarea legilor fondului funciar PPPPP. în ceea ce priveşte validarea dreptului de proprietate pentru inculpatul A.

Faţă de acest subiect s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2165/18.03.2005, ca urmare a interpretării eronate la nivelul instanţelor de judecată, prin care s-a stabilit că în aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 3, alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificare şi completarea Legii nr. 18/1991, Romsilva are capacitate procesuală activă.

În acest dosar x/2011 s-a sesizat şi Ministerul Finanţelor Publice, care, prin adresa din 08.06.2011, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu către Judecătoria Pătârlagele, împotriva Comisiei Judeţene de Fond Funciar, Comisiei Locale PPPPP. şi a lui A., solicitând anularea Hotărârii nr. 408/06.05.2011 a Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar Buzău a anexei suplimentare nr. 37, întocmită de Comisia Locală pentru Aplicarea legilor fondului funciar PPPPP. în ceea ce priveşte validarea dreptului de proprietate pentru inculpatul A.

Prin Sentinţa civilă nr. 1037/09.06.2011 a Judecătoriei Pătârlagele s-a respins plângerea formulată de petenta Romsilva, prin Direcţia Silvică Buzău, în contradictoriu cu intimatele Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar PPPPP., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Buzău şi A. şi s-au menţinut dispoziţiile Hotărârii Comisiei Judeţene Buzău nr. 408/06.05.2011, motivându-se că "prin Hotărârea nr. 408/2011 a Comisiei Judeţene Buzău prin care s-a validat anexa nr. 37 suplimentară - 1 poziţie cu suprafaţa de 5 132,29 ha a fost emisă ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate şi în conf. cu dispoziţiile art. 34 din H.G.890/2005 care obligă pe cele două intimate la finalizarea procedurilor privind reconstituirea dreptului de proprietate".

Prin adresa nr. x/13.04.2011, Direcţia Silvică Buzău a solicitat Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău să declare recurs împotriva Sentinţei civile nr. 706/2011 a Judecătoriei Pătârlagele, prin aceeaşi adresă indicând motivele de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti menţionată.

În aceeaşi zi Instituţia Prefectului Judeţului Buzău, cu adresa nr. x/13.04.2011 semnată de prefectul B. a răspuns Direcţie Silvice Buzău, că, întrucât nu are cunoştinţă despre motivarea instanţei de judecată, hotărârea nefiind redactată, nu poate aprecia dacă se impune declararea recursului împotriva Sentinţei civile nr. 706/12.04.2011 a Judecătoriei Pătârlagele.

Prin adresa nr. x/26.05.2011, semnată de prefectul B., Instituţia Prefectului - Judeţul Buzău soma Direcţia Silvică Buzău, Ocolul Silvic PPPPP. şi Comisia locală de fond funciar PPPPP. să se conformeze atât sentinţei civile, cât şi Hotărârii nr. 408/2011 a Comisiei judeţene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, precizând că acţiunea introdusă de Direcţia Silvică Buzău împotriva Hotărârii comisiei cu activitate jurisdicţională, nu suspendă punerea în executare a hotărârii irevocabile.

Prin adresele nr. x, y, z/09.05.2011, semnate de inculpatul B., Instituţia Prefectului Judeţul Buzău - Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat Comisiei Locale pentru aplicarea legilor fondului funciar PPPPP. ca în termen de trei zile să ia legătura cu Ocolul Silvic PPPPP. pentru stabilirea amplasamentelor şi preluarea suprafeţei de teren aprobată prin Hotărârea nr. 408/2011 în vederea punerii în posesie, întocmirii documentaţiei aferente şi predarea acesteia către Comisia Judeţeană Buzău pentru emiterea titlului de proprietate.

Termenul de trei zile impus de prefectul B. evidenţiază intenţia acestuia de a urgenta punerea în posesie a inculpatului A.

Conform "Procesului-verbal încheiat în şedinţa Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor din data de 29.04.2011 (Hot. Nr. 407/2011)" al Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău, la propunerea inculpatului B. s-a hotărât ca şedinţa de lucru a Comisiei Judeţene de fond funciar să se desfăşoare în ziua de vineri a primei săptămâni din fiecare lună, stabilind totodată ca următoarea şedinţă să aibă loc la data de 06.05.2011, dată la care s-a adoptat Hotărârea nr. 408/06.05.2011 prin care s-au aprobat propunerile cuprinse în referatul nr. x/28.04.2011 cu privire la punerea în aplicare a Sentinţei civile nr. 706/2011 a Judecătoriei Pătârlagele şi a Sentinţei civile nr. 551/25.03.2011 a aceleiaşi instanţe de judecată (Dosar nr. x/2011) cu privire la validarea anexei nr. 37 suplimentară - 1 poziţie cu suprafaţa de 5132/29 ha.

Şi această împrejurare care a determinat adoptarea Hotărârii nr. 408/2011 cu aproximativ o luna mai devreme, a dovedit o dată în plus intenţia inculpatului B. de a urgenta punerea în posesie a inculpatului A. cu terenul dobândit în baza hotărârii judecătoreşti.

Motivarea propunerii invocată de către inculpatul B., formulată în sensul că se impune această modificare "deoarece constat că spre sfârşitul lunii apar mai multe şedinţe programate şi vor începe probleme legate şi de recensământ şi alte probleme" nu a putut fi avută în vedere.

Inculpatul B. a negat pe tot parcursul procesului penal săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa, menţionând că "nu intra în atribuţia mea de prefect promovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra terenurilor Buzău. De asemenea, nu aveam ca atribuţie punerea în posesie a persoanelor cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere. Îmi amintesc că punerea în posesie a inculpatului A. a fost făcută având în vedere şi un punct de vedere al Direcţiei Silvice Buzău la referatul Comisiei Locale PPPPP. referitor la posibilitatea acestei comisii de a dispune punere în posesie provizorie în conformitate cu disp. art. 34 din H.G. nr. 890/2005".

Această apărare a fost neadevărată, întrucât, astfel cum a rezultat din art. 6 din H.G. nr. 890/2005, Comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar Buzău, din care făcea parte şi inculpatul, având funcţia de preşedinte al Comisiei, avea, printre alte atribuţii, şi pe acelea de:

- a organiza instruirea comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale şi asigură distribuirea legilor, a prezentului regulament, a hărţilor şi planurilor la zi, precum şi a altor materiale necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestora;

- a asigura îndrumarea şi controlul comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale prin desemnarea pe comune, oraşe şi municipii a membrilor din comisia judeţeană;

- a verifica legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora;

- a soluţiona contestaţiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale;

- a valida sau invalida propunerile comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare;

- a analiza propunerile comisiilor locale de revocare a titlurilor de proprietate eliberate în condiţiile art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, verifică temeinicia acestor propuneri şi hotărăsc în consecinţă;

- a identifica terenurile atribuite ilegal şi, în calitate de prefect, va promova acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare;

- a analiza lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia judeţeană, respectiv comisia municipiului Bucureşti este parte şi decide asupra măsurilor ce trebuie luate;

- a atribui şi a dispune delimitarea în teren, completarea proceselor-verbale de punere în posesie a comunelor, oraşelor şi municipiilor pentru terenurile forestiere proprietate publică ce le revin;

- a prelua şi analiza cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere în cazul persoanelor care solicită reconstituirea dreptului de proprietate privată pe raza teritorială a mai multor localităţi din judeţ; în aceste cazuri comisia judeţeană va îndeplini, în mod corespunzător, şi atribuţiile prevăzute la lit. b), c), d) şi h) de mai sus;

- a exercita orice alte atribuţii ce le revin potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.

Raportat la aceste atribuţii, neadevărată a fost şi susţinerea inculpatului că nu avea nici o atribuţie de punere în posesie a inculpatului A.

În cauză s-a făcut dovada, aşa cum s-a arătat anterior, că inculpatul B. s-a implicat în mod direct în procedura de punere în posesie a inculpatului A.

Extrem de relevante în acest sens au fost înscrisurile privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru SC M. SRL ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 01.04.2015 la imobilul situat în comuna SSSSS., sat RRRRR., judeţul Buzău, deţinut de inculpatul B.

Printre aceste înscrisuri s-a atras atenţia, în mod special, acţiunea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele (din care lipseşte prima filă) şi cererea formulată în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Pătârlagele pentru termenul de judecată din data de 01.02.2011, ambele prin avocat, în numele SC M. SRL, înscrisuri nesemnate însă de avocatul D., titularul semnăturii.

Inculpatul B. a arătat că "aceste documente mi-au fost înmânate în copie de către membrii colectivului de lucru din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău cu ocazia şedinţei judeţene de fond funciar în cadrul căreia a fost validată Anexa 37 a Comisiei Locale PPPPP. cu privire la suprafaţa de aproximativ 5.000 ha pădure reconstituită în favoarea inculpatului A.

Precizez încă odată că toate aceste înscrisuri mi-au fost înmânate la acel moment, inclusiv acţiunile formulate de SC M. SRL prin avocat, înscrisuri care nu sunt semnate şi nici ştampilate. Îmi recunosc menţiunile făcute pe adresa nr. x/11.04.2011 a Ocolului Silvic PPPPP. şi pe fila x verso din dosarul ridicat de organele de urmărire penală. Toate aceste menţiuni, din câte îmi amintesc, le-am făcut chiar în timpul şedinţei de fond funciar, cu ocazia discuţiilor referitoare la faptul că o parte din amplasament ar fi aparţinut statului român"

Această declaraţie s-a apreciat ca fiind nesinceră, întrucât exemplarul celor două acţiuni existente la nivelul Colectivului de lucru din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău sunt semnate şi ştampilate de către avocatul D.

La rândul său, inculpatul D. a declarat, de altfel, că "niciodată nu am înmânat aceste înscrisuri inculpatului B. - direct sau prin intermediul altor persoane. Precizez însă că inculpatul A. obişnuia să-mi solicite diferite lucrări formulate de către cabinetul de avocatură în numele SC M. SRL, lucrări pe care le printam din calculator şi i le dădeam fără a le semna întrucât acesta dorea doar să le citească. Nu îmi amintesc dacă în astfel de împrejurări i-am înmânat şi înscrisurile ce mi-au fost prezentate astăzi cu ocazia audierii".

Foarte sugestive au fost şi declaraţiile martorului HH., conform cărora, la data de 21.02.2011,după ce a părăsit sala de şedinţă, "am plecat spre sediul Primăriei com. PPPPP., iar la intrarea în comună am fost contactat telefonic de prefectul de la acel moment - B. care m-a apostrofat reproşându-mi cum îmi permit să fac asemenea afirmaţii în faţa instanţei de judecată referindu-se la menţiunea mea că este vorba de un blat al Comisiei Judeţene. I-am răspuns că nu m-am referit la dumnealui, ci la Comisia Judeţeană, iar acesta mi-a replicat că spre deosebire de alţii citeşte documentele, iar SC M. SRL are dreptate. În acest sens mi-a invocat şi faptul că dreptul acestei societăţi a fost recunoscut de către Direcţia Silvică Buzău în întâmpinarea formulată în litigiu contra VVV. în cuprinsul căreia s-a arătat că terenul revendicat de obşte a aparţinut în trecut societăţii M.".

În apărare inculpatul B. a invocat şi faptul că " Îmi amintesc cu certitudine că în cadrul termenului de declarare a căilor de atac împotriva hotărârii pronunţată în Dosarul nr. x/2011 am semnat o adresă către Comisia Locală PPPPP. prin care recomandam ca în situaţia în care se identifică motive de nelegalitate privind punerea în posesie să se declare recurs. Nu îmi amintesc dacă am primit răspuns la această adresă".

La dosar a fost ataşată această adresă care a fost înregistrată cu nr. x/28.04.2011 la Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, fiind semnată de prefectul B., purtând rezoluţia "Urgent prin fax" şi semnătura acestuia, prin care se solicita Comisiei locale PPPPP. ca, "în regim de urgenţă, să exercitaţi toate căile de atac în Dosarul nr. x/2011, în care aţi avut calitate procesuală".

Din verificările efectuate în cauză s-a constatat că această adresă a fost întocmită tocmai pentru a putea fi folosită ca mijloc de probă în apărare în eventualitatea unui proces penal.

În acest context s-a reţinut că din adresa nr. x/31.10.2014 a Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău-Serviciul Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale - rezultă că "nu există în registratura Instituţiei Prefectului Judeţul Dâmboviţa o dovadă că ar fi fost înregistrată sub nr. x/28.04.2011 o adresă către altă instituţie, ci, la nr. x/26.04.2011, este înregistrată "comunicare de către Judecătoria Pătârlagele a Sentinţei civile nr. 171/277/2011", situaţie de fapt care a fost confirmată şi de extrasul certificat conform cu originalul din registrul de intrare, din datele de 26.04.2011 - 28.04.2011".

Inculpatul G. a declarat că a aflat de adresa nr. x/28.04.2011 după ce expirase termenul de declarare a recursului şi fusese validată punerea în executare a sentinţei prin hotărârea Comisiei Judeţene.

"Cunosc că adresa emisă către Comisia Locală PPPPP. poartă data de 28.04.2011, însă nu cunosc data efectivă la care a fost întocmită. Nu cunosc dacă a fost transmisă Comisiei Locale PPPPP. această adresă. Atunci când mi-a fost restituit dosarul cuprinzând toate documentele aferente dosarului nr. x/2011 de către H., am găsit în acesta o fotocopie a adresei anterior menţionată, respectiv cea prin care se solicita Comisiei Locale PPPPP. să se declare recurs împotriva sentinţei Judecătoriei Pătârlagele".

Şi inculpata H. a declarat că nu a cunoscut că a fost emisă această adresă până la data la care " în dosarul în care sunt cercetată DNA ne-a solicitat un punct de vedere cu privire la retrocedarea în cauză şi atunci a fost pentru prima dată când am văzut această adresă la dosarul consilierului juridic G. Nu am invocat această adresă în răspunsul făcut către DNA deoarece G. nu a venit cu adresa la mine, la momentul la care a fost întocmită. Precizez că toate adresele care se emit în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău au menţiuni cu iniţialele şefului de serviciu, aceasta fiind o cutumă".

Art. 3 din Ordinul privind stabilirea unor măsuri referitoare la circulaţia documentelor şi semnarea corespondenţei în cadrul Instituţiei Prefectului- Judeţul Buzău, prevede că "toate documentele întocmite de structurile funcţionale ale Instituţiei Prefectului- Judeţul Buzău, ca răspuns al unor solicitări sau din oficiu, se vor semna de prefect şi contrasemna de subprefect, după caz, şeful care coordonează activitatea structurii respective, precum şi de persoana care a redactat documentul".

Or, contrar acestui ordin, adresa nr. x/28.04.2011 a fost semnată doar de prefectul B., nu şi de persoana care este menţionată că ar fi redactat-o (inculpatul G.) şi nici de şeful serviciului, inculpata H.

Prin acţiunile întreprinse inculpatul B. a încălcat în mod nepermis şi disp. art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Astfel, potrivit art. 43 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat: "Funcţionarii publici au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici".

Prin urmare, a fost pe deplin îndeplinită condiţia menţionată în Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 în conformitate cu care dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul B. şi dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., comisă de inculpatul A.

Inculpatul B., în calitate de prefect al judeţului Buzău, în prima jumătate a anului 2011, a primit de la suspectul A. suma de 1.000.000 euro în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv, emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate, astfel cum s-a demonstrat anterior.

Situaţia de fapt reţinută în cauză în legătură cu remiterea, în cursul anului 2011, de către inculpatul A., a sumei de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău, inculpatul B. a fost demonstrată de declaraţiile martorului cu identitate protejată YY. în faza de urmărire penală menţinute în faţa instanţei de judecată. Scopul în care au fost primiţi aceşti bani de către prefectul B. a rezultat din activitatea desfăşurată de acesta, care, contrar declaraţiilor date, s-a implicat în repunerea în termenul prevăzut de lege în care SC M. SRL putea formula contestaţie împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 353/2006, nu a promovat interesele Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure şi a urgentat punerea în posesie a inculpatului A. cu suprafaţa de teren menţionată.

Inculpaţii B. şi A. nu au recunoscut comiterea acestor infracţiuni reţinute în sarcina lor.

Din probele administrate în cauză a rezultat însă că în perioada ianuarie 2011 - 18.01.2012, inculpatul B. şi familia acestuia au achiziţionat mai multe bunuri imobile şi mobile în valoare totală de 124885,86 RON şi 25 500 euro în condiţiile în care, conform declaraţiei de avere aferentă anului 2011, familia B. a realizat venituri în sumă de 83.941 RON.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. DDDD. din Buzău cu nr. x/03.03.2011, inculpatul B. şi soţia acestuia, EEEE. au achiziţionat o suprafaţă de 2358 mp teren arabil situat în intravilanul com. SSSSS., jud. Buzău, cu suma de 30.000 RON;

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. JJ. şi Asociaţii din Buzău cu nr. 340/18.01.2012 sus-numiţii au achiziţionat o suprafaţă de 3294 mp teren cu categoria de folosinţă livadă în comuna Bozioru cu suma de 2500 euro;

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. FFFF. din Bucureşti cu nr. 839/21.09.2011, GGGG., fiul inculpatului B., a cumpărat un imobil situat în municipiul Bucureşti, pentru care a achitat un avans de 23000 euro, sumă de bani despre care GGGG. a declarat, pe parcursul urmăririi penale, că a "obţinut-o " de la tatăl său. Condiţiile în care inculpatul B. a dobândit cei 23000 euro vor fi prezentate cu ocazia analizării infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina acestuia.

- în luna mai 2011 inculpatul B. a solicitat şi obţinut autorizaţia de construire nr. x/2011 emisă de Primăria com. SSSSS., judeţul Buzău, conform căreia s-a autorizat construirea unei anexe gospodăreşti evaluată de inculpat la suma de 22 500 RON.

Inculpatul B. deţine şi autoutilitara x, înmatriculat cu nr. x, achitată în luna ianuarie 2011 cu suma totală de 74.385,86 RON.

Acest autovehicul a fost identificat în cursul urmăririi penale în imobilul deţinut de inculpatul B. în comuna SSSSS., satul RRRRR., judeţul Buzău, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la acest imobil.

Şi din discuţia ambientală înregistrată autorizat, purtată de inculpatul B. şi soţia acestuia, EEEE. la data de 04.12.2014 a rezultat că aceştia deţineau o maşină (proces-verbal din data de 23.01.2015, dosar urmărire penală).

Susţinerea inculpatului B. formulată în sensul că "Referitor la autoutilitara marca x înmatriculată sub numărul x, identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare, arăt că aceasta a fost cumpărată de mine în luna noiembrie 2010, din câte îmi amintesc, de la o societate aflată în insolvenţă (SC HHHH. SRL) şi nu am înscris-o pe numele meu până la acest moment datorită valorii taxei de înmatriculare. Banii cu care am achiziţionat această maşină provin din vânzarea unui autoturism marca x, în perioada respectivă" este nereală.

În acest sens, conform adresei nr. x/04.03.2015 a SC IIII. SRL, în luna decembrie 2010 inculpatul B. l-a rugat pe administratorul societăţii menţionate, JJJJ. "să îl ajut în sensul de a cumpăra de la SC "HHHH. SRL "autoutilitara x şi a da spre folosinţă maşina lui B., lucru pe care l-am făcut.

Iar B. în cursul lunii ianuarie 2011 mi-a dat în numerar contravaloarea maşinii fără TVA. Din neglijenţă nu am înmatriculat maşina pe SC "IIII." SRL iar suma primită în numerar de la B. am depus-o în lunile ianuarie 2011 şi februarie 2011 la casieria societăţii ca aport propriu".

S-a apreciat că, inculpatul B. a procedat în acest mod tocmai pentru a ascunde sursa ilicită a banilor cu care a fost achiziţionat acest autovehicul. Deosebit de important în acest context a fost faptul că, la data de 12.03.2015, cu ocazia audierii sale, fiind întrebat de organele de urmărire penală dacă deţine şi alte bunuri decât cele menţionate în procesul-verbal de aplicare a măsurilor asigurătorii, inculpatul a răspuns negativ, nefăcând nici o referire la maşina anterior menţionată.

Nici inculpatul A. nu a recunoscut remiterea sumei de 1.000.000 euro cu titlu de mită inculpatului B., dar nici nu a putut justifica destinaţia sumei totale de 5.025.000 euro ridicată în numerar din bancă în perioada 17.06.2011 - 24.06.2011, astfel cum s-a arătat anterior.

Foarte sugestiv în această privinţă a fost faptul că în perioada anterior menţionată, respectiv, 17.06.2011 - 24.06.2011, inculpatul B. a iniţiat cinci apeluri telefonice către martora AA., soţia inculpatului E. (la datele de 16.06.2011 - orele 16:26:00 şi 16:36:00, 17.06.2011 - ora 18:49:00 şi 21.06.2011- orele 07:36:00 şi 07:46:00, aşa cum rezultă din listingul convorbirilor telefonice.

Prin urmare, chiar dacă momentul efectiv al remiterii sumei de bani nu a putut fi stabilit întrucât inculpaţii nu au recunoscut comiterea infracţiunilor astfel cum au fost reţinute în sarcina lor, s-a constatat că, în mod cert, inculpatul B. a primit suma de 1.000.000 euro în prima jumătate a anului 2011.

Infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., comise de inculpaţii C., respectiv, A.

Inculpatul C. a îndeplinit funcţia de inspector şef al I.T.R.S.V. Focşani începând cu anul 2007, cu o întrerupere de un an în perioada 2009 - 2010.

Conform fişei postului, inculpatul C. îndeplinea şi următoarele atribuţii:

- participa, potrivit reglementărilor în vigoare, la acţiunea de aplicare a prevederilor legale de retrocedare a fondului funciar şi răspundea de îndeplinirea atribuţiilor I.T.R.S.V. în aplicarea prevederilor respective;

- coordona şi asigura exercitarea controlului cu privire la respectarea prevederilor regimului silvic de către deţinătorii cu orice titlu de păduri;

- coordona şi asigura exercitarea controlului cu privire la respectarea regimului silvic de către persoanele fizice şi juridice, altele decât cele menţionate la pct. 17, care desfăşoară activităţi supuse regimului silvic;

- îndeplinea, în condiţii legale, orice alte sarcini primite de la superiorii ierarhici.

Procedura privind eliberarea titlurilor de proprietate este reglementată de Hotărârea nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (1) " după operaţiunile de validare şi punere în posesie, pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, comisia judeţeană emite titluri de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 45. Documentaţiile pentru emiterea titlului de proprietate se întocmesc în două exemplare, dintre care unul se reţine la comisia judeţeană, iar celălalt se transmite inspectoratului teritorial de regim silvic şi cinegetic pentru arhivare. Formularele de titluri de proprietate se tipăresc prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pe hârtie specială format A3, ca imprimat cu regim special, în carnete a câte 100 de file. Formularele de titlu de proprietate existente se predau comisiei judeţene pe bază de protocol şi proces-verbal de predare-primire".

Conform alin. (2) din acelaşi act normativ, titlul de proprietate se semnează de prefect, de secretarul general al instituţiei prefectului, de directorul oficiului judeţean sau al municipiului Bucureşti de cadastru şi publicitate imobiliară şi de şeful inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare.

În perioada 31.05.2011 - 02.06.2011, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, inculpatul C. a pretins inculpatului A. suma de 25.000 euro şi a primit de la acesta suma de 15.000 euro, în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe Titlul de proprietate nr. x/2011 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău, dar şi pentru urgentarea derulării acestei proceduri.

Remiterea sumei de 15.000 euro (din cea de 25 000 euro pretinsă) de către inculpatul A. inculpatului C. a fost recunoscută de inculpaţii A. şi D. în cadrul discuţiei pe care aceştia au purtat-o cu martorul BBB., astfel cum a rezultat din procesul-verbal din data de 14.01.2015 de redare a conţinutului acestei convorbiri.

Convorbirea anterior menţionată a fost identificată cu ocazia percheziţiei informatice efectuată pe suportul electronic HDD (...) (500 GB) în baza mandatului de percheziţie informatică nr. 246/2014 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suport care a fost ridicat cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 15.10.2014 de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov la domiciliul numitului BBB.

Referitor la sumele de bani date cu titlu de mită de A., inculpatul D. a susţinut, în cadrul discuţiei avute cu G. la data de 21.10.2014, că "Ştiu sumele (...) s-au învârtit de la cinşpe mii până la cincizeci de mii. Toate (...) toate s-au învârtit aici!".

Contrar acestui dialog, inculpaţii A. şi C. nu au recunoscut comiterea infracţiunilor de dare, respectiv, luare de mită reţinute în sarcina lor.

Astfel, inculpatul A., deşi a recunoscut că a avut loc această discuţie, astfel cum a fost redată a susţinut că afirmaţiile nu corespund realităţii, "ci am procedat în această modalitate întrucât doream să obţin un preţ cât mai mic în situaţia în care BBB. ar fi fost de acord să vândă terenul în suprafaţă de aproximativ de 30.000 ha teren forestier pe care îl obţinuse în baza unei hotărâri judecătoreşti".

Inculpatul A. a relatat, totodată, că nu are cunoştinţă de împrejurările în care a fost semnat titlul de proprietate, de întocmirea şi semnarea acestuia ocupându-se PFA KKKK." Această firmă autorizată a fost angajată de mine în baza unui contract şi nu îmi amintesc dacă mi-a fost recomandată de o persoană anume. Am angajat această firmă ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti la data de 12.04.2011 în vederea efectuării măsurătorilor cadastrale pentru întocmirea cărţilor funciare".

Declaraţiile inculpatului A. au fost contrazise nu numai de declaraţiile martorilor QQ. şi BBBB. care au negat că ar fi fost angajaţi de inculpat şi pentru întocmirea şi semnarea titlului de proprietate, dar şi de celelalte probe administrate, respectiv, declaraţiile martorilor LLLL., MMMM., NNNN., OOOO. şi înscrisurile ridicate de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, I.T.R.S.V. Focşani, Instituţia Prefectului Judeţului Buzău şi Primăria com. PPPPP. care demonstrează faptul că nu a fost respectată procedura de semnare şi înregistrare a titlului de proprietate nr. x/2011 de către Inspectoratul Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Focşani.

Astfel, martorul QQ., administrator al SC CCCC. SRL Buzău din anul 2006, societate ce are ca obiect de activitate cadastru, topografie şi geodezie a declarat că în cursul lunii martie 2011, asociatul său BBBB. a fost contactat de către A., care i-a solicitat "servicii pentru măsurători şi înscrierea în cartea funciară a unui teren forestier de 5.500 ha". Cu ocazia acelei prime discuţii, A. i-a înmânat asociatului său şi o sumă de bani - aproximativ 5.000 - 7.000 RON, reprezentând un avans din suma de 10.000 euro negociată la acel moment de BBBB. cu A. ca reprezentând preţul lucrării ce urma a fi efectuată.

Ulterior, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x/10.03.2011 între beneficiarul A. şi prestatorul SC CCCC. SRL Buzău, după întocmirea lucrării martorul QQ. predând documentaţia Comisiei locale de fond funciar PPPPP..

După aproximativ o săptămână de la data semnării procesului-verbal nr. x/26.05.2011 de punere în posesie a inculpatului A. cu suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de către Comisia locală de fond funciar PPPPP., martorul QQ. a fost contactat telefonic de către inculpat, "care era foarte nervos, întrebându-mă dacă mai stă mult după noi. Eu i-am răspuns că noi ne-am terminat lucrarea şi că nu depind de noi termenele de avizare şi de eliberare a titlului de proprietate. În aceste împrejurări A. mi-a povestit că titlul este scris, dar că nu este semnat".

A doua zi, la data de 02.06.2011 martorul QQ. s-a deplasat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău unde secretarul acestei instituţii, martora LLLL. i-a înmânat adresa nr. x/01.06.2011 prin care se transmiteau Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani titlurile de proprietate nr. x (scris pe numele lui A.), y şi z, pentru a le preda instituţiei menţionate, în vederea semnării acestora de către inculpatul C.

Martorul QQ. a recunoscut că în dimineaţa zilei de 02.06.2011, în timp ce se afla în incinta O.C.P.I. Buzău, a purtat o discuţie telefonică cu inculpatul C., comunicându-i că doreşte să se întâlnească "cu el întrucât aveam o problemă de rezolvat. Acesta m-a întrebat despre ce este vorba, iar eu i-am răspuns că doresc să discut în legătură cu un titlu de proprietate. Mi-a răspuns că nu-l pot găsi în acea zi şi să-i las titlul la secretariatul I.T.R.S.V. Focşani".

Discuţia telefonică a rezultat şi din listingul telefonic aflat la fila nr. x din volumul nr. 30 dosar urmărire penală, conform căruia, la data de 02.06.2011, ora 08:28, inculpatul C. l-a sunat pe martorul QQ. cu care a discutat timp de 17 secunde.

În aceeaşi zi, martorul QQ. şi inculpatul A. s-au deplasat pe raza municipiului Focşani, unde, cel dintâi a predat adresa nr. x/01.06.2011 şi titlurile de proprietate ataşate acesteia la secretariatul I.T.R.S.V. Focşani, unde au fost înregistrate ulterior cu nr. 3800/06.06.2011. "Nu pot preciza dacă în prezenţa mea secretara a şi dat număr de înregistrare borderoului pe care i l-am predat. Am plecat acasă fără a mai aştepta întoarcerea şefului I.T.R.S.V. Focşani C.".

Martorul a relatat că a desfăşurat cu această ocazie şi alte activităţi pe raza municipiului Focşani, activităţi care au durat aproximativ o oră, timp în care A. nu l-a însoţit, însă nu cunoaşte ce a făcut inculpatul în această perioadă de timp.

Martorul QQ. a mai precizat şi faptul că atunci când a ajuns pe raza municipiului Focşani, împreună cu A., a mers la restaurantul "PPPP.", unde s-a întâlnit cu martorul OOOO., persoană care îl cunoştea pe directorul C. şi căruia i-a solicitat să vorbească cu C. pentru "a urgenta semnarea titlului de proprietate emis pe numele lui A. OOOO. a fost de acord, însă nu pot preciza dacă l-a şi sunat pe C.".

Martorul OOOO. a negat această întâlnire, declaraţie menţinută şi la Curtea de Apel Ploieşti şi care apare ca nereală sub acest aspect în contextul în care a recunoscut că deţine un restaurant pe strada pe care locuiesc el şi inculpatul C., precum şi faptul că îi cunoaşte atât pe inculpatul C., cât şi pe martorul QQ. Mai mult, martorul OOOO. nu a putut da explicaţii în legătură cu convorbirea telefonică pe care a purtat-o cu inculpatul C. la data de 02.06.2011, ora 15:52, timp de trei minute şi nouă secunde (fila nr. x, vol. nr. 30 dosar urmărire penală), în condiţiile în care a menţionat că "obişnuim să discutăm foarte rar la telefon - aproximativ o dată pe lună, când de obicei stabilim să ne întâlnim la o cafea".

Conform declaraţiei martorului QQ., în aceeaşi zi de 02.06.2011, "după întoarcerea mea de la Focşani, în timp ce mă aflam pe raza municipiului Buzău, am fost contactat telefonic de către A. sau fiul acestuia - nu-mi amintesc cu exactitate, care mi-a comunicat că titlul de proprietate este gata în sensul că a fost semnat de I.T.R.S.V. Focşani şi să merg să-l ridic de acolo. Am fost de acord şi fiind însoţit de A. şi de fiul acestuia (al cărui nume nu mi-l amintesc şi pe care îl vedeam pentru prima oară în această împrejurare) cu maşina acestora marca x ne-am deplasat la I.T.R.S.V. Focşani.

Acolo m-am întâlnit singur cu C. - şeful I.T.R.S.V., care mi-a spus că titlul lui A. este în regulă şi este gata, dar că celelalte trecute pe borderou au o problemă. Mi-a înmânat titlul lui A., iar cu privire la celelalte titluri a precizat că le opreşte pentru a le analiza".

Martorul QQ. a declarat că inculpatul A. nu i-a povestit în ce împrejurări a aflat că titlul său de proprietate poate fi ridicat în aceeaşi zi în care a fost predat la O.C.P.I. Buzău pentru a fi semnat şi că nici cu C. nu a purtat discuţii pe această temă.

Declaraţia martorului QQ. s-a coroborat cu documentaţia aferentă scrierii titlului de proprietate nr. x/2011 şi cu modalitatea de înregistrare a acesteia la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău şi I.T.R.S.V. Focşani.

Astfel, cu adresa nr. x/01.06.2011, prin intermediul martorului QQ., OCPI Buzău a înaintat către ITRSV Focşani, pentru semnare, trei titluri de proprietate, printre care şi cel cu nr. x/2011.

Conform caietului pe baza căruia OCPI Buzău preda la secretariatul subprefectului judeţului Buzău titlurile de proprietate pentru a fi semnate de către subprefect şi prefect, titlul de proprietate nr. x/2011 a fost înaintat secretarei subprefectului judeţului Buzău, pe bază de semnătură, la data de 02.06.2011, ceea ce demonstrează că titlul în cauză, în aceeaşi zi, a fost transmis de către O.C.P.I. Buzău către I.T.R.S.V. Focşani, a fost semnat de şeful acestei instituţii, a fost restituit O. C. pen. I. Buzău şi totodată a fost înaintat Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău.

Conform menţiunilor din registrul de intrări-ieşiri al OCPI Buzău - poziţia nr. x, titlul de proprietate nr. x/2011 a fost predat Primăriei com. PPPPP. la data de 03.06.2011.

Martora LLLL., secretar al O.C.P.I. Buzău a precizat că, atunci când a primit, la data de 02.06.2011, de la ITRSV Focşani,titlul de proprietate nr. x/2011, nu l-a înregistrat în registrul de intrări-ieşiri întrucât nu era însoţit de adresă de înaintare emisă de către ITRSV Focşani.

Din registrul de intrări-ieşiri al OCPI Buzău s-a constatat că o copie a titlului de proprietate nr. x/2011, semnat de toţi reprezentanţii, inclusiv prefect şi subprefect a fost înaintată ITRSV Focşani la data de 03.06.2011 cu adresa nr. x/2011.

Din acelaşi registru a rezultat că la poziţia x din 08.06.2011 este înregistrată adresa din 06.06.2011 a ITRSV Focşani, unde, la rubrica "conţinutul pe scurt al documentului" s-a menţionat: "adresă restituire 3 titluri 2 Nehoiu + 1 PPPPP.". Martora LLLL. a arătat că această menţiune a făcut-o doar pe baza adresei de înaintare a ITRSV Focşani.

Înregistrările referitoare la titlul de proprietate nr. x/2011 existente la I.T.R.S.V. Focşani nu s-au coroborat cu cele existente la O.C.P.I. Buzău şi Instituţia Prefectului Judeţul Dâmboviţa, fiind ulterioare chiar şi datei la care titlul de proprietate, semnat de inculpatul C. fusese deja predat inculpatului A.

Conform declaraţiilor martorului MMMM., care din anul 2008 îndeplineşte funcţia de şef Serviciu control silvic şi cinegetic din cadrul ITRSV Focşani, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară din raza de competenţă a ITRSV Focşani transmiteau titlurile de proprietate semnate doar de directorul oficiului de cadastru, împreună cu anexele (procesul-verbal de punere în posesie, hotărâri de validări ale dreptului de proprietate sau sentinţe judecătoreşti, hărţi cadastrale etc.), la secretariatul ITRSV Focşani, fiind repartizate de către inspectorul şef către compartimentul său. Aceste lucrări le primea de la secretariat pe bază de semnătură, semnătură pe care o aplica în registrul de intrare - ieşire al ITRSV Focşani.

Pentru titlurile de proprietate primite de la O.C.P.I.-urile de pe raza de competenţă a ITRSV Focşani, mai puţin cele de la O.C.P.I. Vrancea, documentaţia era însoţită de un raport de verificare a datelor întocmit de către colegii săi de la Inspecţiile Silvice Judeţene. În această situaţie martorul doar efectua copii de pe documentaţie şi întocmea adresa către O.C.P.I. de restituire a titlului de proprietate semnat şi ştampilat de către inspectorul şef.

Din registrul de intrare - ieşire aferent anului 2011 al I.T.R.S.V. Focşani, a rezultat că la poziţia nr. 3800 din 06.06.2011 la rubrica "numărul şi data documentului" se regăsea numărul 2963 din 27.05.2011, la rubrica "de unde provine documentul" era înscris O.C.P.I. Galaţi şi O.C.P.I. Buzău, la rubrica "conţinutul pe scurt al documentului" era înscris "ref. la semnare titlu de prop. teren silvic". Semnătura de la rubrica "compartimentul căruia i s-a repartizat documentul şi semnătura de primire" aparţinea numitului MMMM. La rubrica "data expedierii" era înscrisă data 07.06.2011, iar la rubrica "destinatar" era înscris O.C.P.I. Buzău O.C.P.I. Galaţi.

Fiindu-i prezentată, cu ocazia audierii, documentaţia ridicată de la ITRSV Focşani aferentă semnării titlului de proprietate nr. x/31.05.2011 emis pe numele de A. pentru suprafaţa de 5055 ha şi 8600 mp, martorul MMMM. a arătat că din această documentaţie lipseşte raportul de verificare ce trebuia întocmit de Inspecţia Silvică Buzău, dar şi titlul de proprietate anterior menţionat care ar fi trebuit să fie semnat doar de reprezentantul O.C.P.I. Buzău.

Conform declaraţiilor martorului MMMM., atunci când i-a fost repartizată lucrarea nr. 3800/006.06.2011, aceasta nu avea ataşat titlul de proprietate nr. x/2011. "Acum îmi amintesc că am întrebat la secretariat, cred că pe NNNN. nu sunt sigur, unde este al treilea titlul de proprietate menţionat în adresa OCPI Buzău şi mi s-a răspuns că a fost deja restituit oficiului menţionat". Martorul a precizat că nu cunoaşte împrejurările în care a fost semnat titlul de proprietate menţionat, însă, "Contrar celor constatate am întocmit o adresă de restituire a celor trei titluri de proprietate către OCPI Buzău. Am procedat în acest mod întrucât am avut confirmarea că respectivul titlu de proprietate fusese returnat OCPI Buzău".

Ulterior a primit, în copie, de la O.C.P.I. Buzău, titlul de proprietate semnat la toate rubricile, emis pe numele de A. şi l-a ataşat în biblioraftul în care arhiva documentaţia venită de la O.C.P.I. Buzău.

Contrar situaţiei de fapt astfel cum a fost expusă anterior şi cum rezultă din materialul de urmărire penală administrat în cauză, fiind audiat în calitate de suspect şi inculpat la data de 20.01.2015, inculpatul C. a susţinut că nu a existat nici o situaţie în care să fi semnat titlu de proprietate fără a fi fost respectată procedura şi că, deşi îl cunoaşte pe martorul QQ., " nu am purtat nicio discuţie cu acesta referitoare la prezenta speţă. Acesta este colaborator al PFA KKKK. şi nici cu numitul BBBB. nu am purtat vreo discuţie în sensul anterior menţionat. Nici o altă persoană nu a intervenit în sensul celor anterior menţionate la mine".

În acelaşi timp, inculpatul C. nu a putut explica cum a fost posibil ca un titlu de proprietate semnat de acesta la 06.06.2011 să-i fi fost înmânat inculpatului A. la data de 03.06.2011.

S-a făcut precizarea că dincolo de probele evidente mai sus menţionate, la fel ca în cazul inculpatului F., infracţiunile de luare respectiv de dare de mită au reieşit şi din propria mărturisire a inculpatului A. făcută inculpatului D. cu valoare de recunoaştere.

Infracţiunile de instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 47 din C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., comisă de inculpatul B.,dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., săvârşită de inculpatul A.,de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1). din C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., comisă de inculpatul D.,de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. comisă de inculpatul G.

La data de 20.10.2014, consilierul juridic G. din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău - Serviciul Controlul Legalităţii Actelor Administrative şi contencios administrativ a denunţat faptul că, în cursul anului 2011, a primit, în trei tranşe, suma de 10.000 RON şi 23.000 euro de la D. - apărătorul ales al SC M. SRL - reclamantă în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele în scopul de a-l informa din timp de situaţiile în care nu ar fi posibilă prezenţa sa sau a altui consilier juridic din partea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău la acest proces pentru ca, la rândul său, să facă demersuri în sensul de a nu avea loc o astfel de situaţie şi, implicit, dosarul să nu se amâne din acest motiv.

Inculpatul G. a precizat că, iniţial, avocatul D. i-a promis suma de 5000 euro, fiindu-i remisă suma de 10.000 RON de către avocatul D., în numerar, anterior termenului din data de 11.04.2011, iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului forestier între A. şi societatea cumpărătoare, al cărei nume nu şi-l aminteşte, a mai primit de la avocatul D. sumele de 18.000 euro, respectiv 5000 euro.

De asemenea, inculpatul G. a arătat că nu avea obligaţia de a participa la fiecare termen de judecată din dosarul în care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Buzău este parte, "necesitatea de a participa la proces fiind apreciată în fiecare caz în parte de către conducătorul instituţiei şi de şeful serviciului - H.".

Această situaţie de fapt a explicat faptul de ce, aşa cum s-a arătat anterior, a fost nevoie ca la data de 10.04.2011, ora 17:20 (duminica), în timp ce se afla la Braşov, inculpatul G. să fie contactat telefonic de către inculpata H. care i-a spus că este obligatoriu să se prezinte a doua zi în dosarul de la Judecătoria Pătârlagele. "A doua zi, conform indicaţiilor primite de la H. în Dosarul nr. x/2011 am formulat concluzii de admitere a acţiunii".

Semnificativ în acest context este faptul că şi inculpata H. a discutat telefonic la data de 09.04.2011 (sâmbăta) cu inculpatul B., care, la rândul său, în perioada 04.04.2011 - 08.04.2011 a apelat-o telefonic de cinci ori pe martora AA..

La data de 21.10.2014, în jurul orei 19:00, inculpatul G. s-a întâlnit cu inculpatul D., ocazie cu care a avut loc o discuţie între cei doi, înregistrată autorizat, în cadrul căreia avocatul a recunoscut că i-a dat banii inculpatului G. Acesta din urmă a declarat că D. a susţinut că i-a dat banii întrucât "prefectul B. i-a spus lui A. să se ocupe şi de mine în sensul să-mi dea şi mie 10 - 15.000 de euro şi în aceste împrejurări A. l-a rugat pe el să-mi dea această sumă de bani. Tot avocatul mi-a mai spus că auzind suma pe care trebuia să mi-o dea i-a replicat lui A. că suma de 15.000 euro este prea mică, ţinând cont că eu am venit special de la Braşov pentru a mă prezenta la instanţă, în dosarul de la Judecătoria Pătârlagele şi că trebuie să-mi dea suma de 25000 euro, lucru cu care A. a fost de acord".

Declaraţia inculpatului G. s-a coroborat cu procesul-verbal întocmit la data de 10.11.2014 având ca obiect redarea dialogului purtat de G. şi D. la data de 21.10.2014.

Inculpatul D. a declarat că i-a dat inculpatului G., la solicitarea inculpatului A., o sumă de bani pusă într-o pungă, despre care A. a afirmat că este în cuantum de 20.000 euro, " din atitudinea acestuia eu deducând că bani sunt daţi pentru poziţia pe care consilierul juridic a avut-o pe parcursul procesului.

Nu este adevărat că i-aş fi dat consilierului juridic G. şi suma de 10.000 RON.

La rândul meu, i-am dat lui G. banii primiţi de la A., fără a-i număra, nu îmi amintesc dacă în aceeaşi zi, întâlnindu-ne în acest sens într-o casă aparţinând socrilor lui, în care nu locuieşte nimeni, situată în sat (...), oraş Pătârlagele".

Inculpatul D. a mai precizat că "la momentul la care A. mi-a dat banii pentru suspectul G., ambalaţi într-o pungă, acesta mi-a spus că este vorba de o sumă de 20.000 - 25.000 euro, nu mai reţin exact. Deplasarea pe care am făcut-o la locuinţa socrilor suspectului G. am efectuat-o în vara anului 2011, împreună cu fratele suspectului din localitatea Mărunţişu până în satul Poeni, pe o distanţă de aproximativ 1 km. La momentul înmânării sumei de bani nu a participat şi fratele suspectului G. Am înţeles din discuţiile purtat cu suspectul G. că în perioada respectivă stătea efectiv în casa socrilor, întrucât era în concediu împreună cu fetele care erau în vacanţa de vară".

Susţinerile acestuia s-au coroborat cu susţinerile inculpatului G. care a arătat că sumele de 18.000 euro, respectiv 5.000 euro, le-a primit în domiciliul soacrei sale - QQQQ., respectiv, în maşina avocatului, de fiecare dată nefiind prezentă vreo altă persoană, dar şi cu declaraţiile martorului RRRR.

Acesta din urmă a relatat că fratele său - inculpatul G. şi inculpatul D. s-au întâlnit de mai multe ori, una dintre întâlniri având loc în domiciliul său, la solicitarea inculpatului D.

Cu toate acestea, inculpatul A. a negat faptul că i-ar fi înmânat vreo sumă de bani inculpatului D. pentru a i-o da consilierului juridic G.

Fiind confruntat inculpatul D. cu inculpatul A., cel dintâi a revenit asupra declaraţiilor şi a susţinut că "A. nu mi-a înmânat nici o sumă de bani pe care s-o înmânez lui G.

Precizez că am susţinut în declaraţiile anterioare că aş fi primit un pachet cu bani de la A. pentru a i-l da suspectului G., întrucât la prima audiere mi-am dat seama că este vorba de un denunţ şi că am fost înregistrat ambiental şi am considerat că aşa îmi menţin ceea ce am vorbit faţă de G.

I-am spus acest lucru lui G. pentru ca acesta să nu-mi mai ceară alte sume de bani, fiind agasat în acest sens de către suspect".

Totuşi, cu ocazia confruntării cu inculpatul G., inculpatul D. a revenit din nou asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând că i-a dat suma de 20.000 euro sau 25.000 euro inculpatului G., însă "Aceşti bani erau ai mei şi i-am dat pentru că mi se făcuse milă de el în urma discuţiilor anterioare la care am făcut referire. I-am spus că banii provin de la A. Acesta i-a luat şi i-a dus într-o cameră alăturată fără să-i numere. I-am relatat lui G. că-i dau această sumă de bani întrucât A. este mulţumit de preţul obţinut în urma vânzării pădurii, încasând cu aproximativ 2.700.000 euro mai mult decât suma estimată."

Aceeaşi poziţie a adoptat-o inculpatul D. şi în faţa instanţei de judecată prin declaraţia din data de 30 mai 2016 în care a arătat, printre altele că, într-adevăr, la solicitarea inculpatului G. l-a împrumutat pe acesta cu 20.000 sau 25.000 euro nu mai reţine exact, bani provenind din onorariul primit de la inculpatul A. prin virament bancar în cuantum de 400.000 euro.

Inculpatul G. şi-a menţinut declaraţiile şi a precizat că "D. nu mi-a dat aceste sume de bani pentru a mă prezenta sau depune concluzii scrise în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Pătârlagele. Aceste sume de bani au fost date pentru a-i comunica lui D. dacă la termenele de judecată se va prezenta vreun reprezentant al Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău, respectiv vreun consilier juridic".

Reală a fost şi susţinerea inculpatului G. conform căreia "După întâlnirea din data de 21.10.2014, am fost sunat de nenumărate ori de D. care mi-a solicitat să ne întâlnim pentru a ne pune de comun acord cu privire la următoarea situaţie: întrucât avea suspiciunea că este urmărit în legătură cu acest caz şi se va afla că ne-am întâlnit, să spunem dacă vom fi întrebaţi de către organele judiciare, acelaşi răspuns, respectiv că ne-am întâlnit pentru a discuta în legătură cu un teren. Această discuţie a avut loc cu ocazia întâlnirii anterior menţionată din parcarea situată în centrul comercial SSSS.

Ca o dovadă în plus a acestei convenţii, D., văzând că nu răspund ulterior la telefon, mi-a transmis un mesaj în care făcea referire la faptul că părinţii lui nu vând terenul. Acest mesaj ar fi trebuit să ascundă discuţia purtată în data de 21.10.2014."(în acest sens, procesul-verbal din data de 05.03.2015.

Infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpata H. şi infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpatul G.

Probele administrate în cauză au demonstrat că inculpata H., în calitate de şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa l-a determinat pe inculpatul G. ca, la datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011, în calitate de consilier juridic - reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, cu ştiinţă, să nu propună probe în cauză şi să solicite admiterea plângerii formulată de SC M. SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a instituţiei al cărei reprezentant era.

Conform fişei postului, în calitate de şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, inculpata H. avea, printre alte atribuţii, şi pe aceea de coordonare a activităţii, repartizarea corespondenţei, a lucrărilor din cadrul serviciului.

Totodată, Procedura privind desfăşurarea activităţilor juridice înregistrată la Instituţia Prefectului judeţului Buzău cu nr. x/16.02.2011 a descris condiţiile şi modul de desfăşurare a activităţilor în cadrul Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale.

Astfel, s-a arătat că şeful compartimentului coordonează activitatea juridică în domeniile de competenţă, stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, prin fişa postului şi prin rezoluţia scrisă a şefului ierarhic şi totodată coordonează activitatea generală şi urmăreşte realizarea obiectivelor stabilite în domeniul juridic.

Potrivit aceleiaşi proceduri, consilierul juridic întocmeşte documentaţia, formulează acţiunea pentru sesizarea instanţelor judecătoreşti şi susţine în faţa acestora acţiunea formulată, precum şi căile de atac.

Contrar Fişei postului consilierului juridic G. nr. 5/01.11.2010, valabilă în cursul anului 2011, conform căreia acesta avea obligativitatea conformării dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici, fiind subordonat şefului serviciului, subprefecţilor şi prefectului, procedura privind activităţile juridice prevede că, indiferent de forma în care îşi desfăşoară activitatea profesională, consilierul juridic se subordonează, numai pe linie administrativă instituţiei în care îşi desfăşoară profesia.

Potrivit aceleiaşi Fişe a postului nr. 5/01.11.2010, consilierul juridic G. avea ca atribuţie evidenţierea acţiunilor şi dosarelor aflate pe rolul Judecătoriei Pătârlagele şi reprezentarea instituţiei în cadrul acestor cauze.

Inculpatul G. a fost desemnat de şeful Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale - inculpata H., prin rezoluţia aplicată pe citaţie, să participe la data de 21.02.2011 în dosarul civil nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele având ca obiect plângerea formulată de SC M. SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău.

Inculpatul G. a declarat că anterior primului termen de judecată în dosarul menţionat a fost chemat de şefa Serviciului Juridic - inculpata H. în biroul acesteia, unde i-a solicitat să formuleze concluzii de admitere a acţiunii în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, spunându-i că sunt documente noi care justifică aceste concluzii de admitere. "Nu mi-a precizat care sunt aceste documente şi nici nu cunosc împrejurările în care şefa mea a luat la cunoştinţă de acele documente. Am întrebat-o de ce nu las la aprecierea instanţei şi aceasta mi-a răspuns că dreptul de proprietate al reclamantei este evident faţă de actele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, la primul termen de judecată din data de 21.02.2011 am precizat în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele că nu formulez întâmpinare, apreciind acţiunea reclamantei ca fiind legală şi temeinică, solicitând totodată admiterea acesteia. Întrucât avocatul D. al reclamantei SC M. SRL a solicitat probe, am arătat că nu mă opun la acestea, precizând încă o dată că sunt de acord cu reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, acolo unde acest lucru este posibil."

Afirmaţiile inculpatului s-au coroborat cu rezoluţia "dl. G.. Discuţie! - reprezentare!" şi semnătură aplicată de inculpata H. pe citaţia emisă în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău cu nr. 1413 din 04.02.2011.

Conform declaraţiei inculpatului G., pe data de 08.04.2011 a fost chemat din nou de şefa serviciului - inculpata H. care i-a cerut "încă o dată să fiu de acord cu acţiunea formulată în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele comunicându-mi că mă va contacta telefonic pentru a-mi transmite dacă este necesar să mă prezint la următorul termen din acest dosar din data de 11.04.2011".

La data de 10.04.2011, ora 17:20, inculpatul G. a fost contactat telefonic de către inculpata H. care i-a comunicat că este obligatoriu să se prezinte a doua zi în dosarul de la Judecătoria Pătârlagele (în acest sens, listing-ul telefonic al telefonului de serviciu deţinut de inculpată de la fila nr. x din volumul nr. 30 dosar urmărire penală). S-a menţionat că inculpata H. fusese sunată, la rândul său, cu o seară înainte (sâmbăta), la ora 20:50 de inculpatul B. astfel cum a rezultat din listing-ul telefonic de la dosar urmărire penală.

Iniţial, inculpata H. nu a recunoscut faptul că l-a sunat pe inculpat, însă ulterior, ştiind că la dosarul cauzei au fost ataşate listing-urile telefonului său de serviciu din care rezultă că l-a contactat pe G. la data de 10.04.2011, ora 17:20, cu ocazia confruntării cu inculpatul a declarat că "Este posibil să fi vorbit cu acesta la telefon în data de 10.04.2011, dar discuţiile nu au avut ca obiect Dosarul nr. x/2011. Este posibil să fi primit bip de la G. şi eu să-l fi sunat pentru a vedea ce doreşte. Nu îmi amintesc ce obiect au avut acele discuţii".

A fost reală şi susţinerea inculpatului G. formulată în sensul că "A doua zi m-am prezentat la serviciu, unde la orele 07:40, am intrat în registratura electronică luând număr de înregistrare pentru delegaţie pentru a reprezenta instituţia în dosarul sus-amintit. Această delegaţie am dus-o doamnei H. care, la rândul său, i-a dus-o prefectului B. pentru a o semna. Cu această ocazie am purtat o discuţie cu inculpata H. care mi-a spus să ne menţinem punctul de vedere în sensul admiterii acţiunii".

Astfel, chiar dacă inculpata H. a declarat că la cel de-al doilea termen de judecată G. nu şi-a întocmit o altă delegaţie în dosar, întrucât a avut termen în cunoştinţă, declaraţia inculpatului s-a coroborat atât cu menţiunile efectuate cu privire la" DELEGAŢIE-4432" din Registrul de intrare în format electronic al Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, dar şi cu ordinul de deplasare semnat de prefectul B.

Inculpatul G. s-a conformat solicitării inculpatei H., astfel cum s-a arătat anterior, prezentându-se şi formulând concluzii de admitere în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

La data de 26.04.2011 a fost înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţul Buzău cu numărul x/26.04.2011 sentinţa civilă pronunţată în Dosarul nr. x/2011, pe comunicarea care însoţea această sentinţă, H. aplicând rezoluţia " dl. G. discuţie!" şi a semnat (a se vedea în acest sens comunicarea nr. x/26.04.2011, dosar urmărire penală)

Inculpatul G. a arătat că, ulterior, dar "în termenul legal de a fi contestată această hotărâre, a fost completată rezoluţia de şeful de serviciu - H., cu menţiunea "comisia locală va formula recurs". Precizez că, comunicarea purtând prima menţiune "discuţie" mi-a fost repartizată mie. Ulterior, în cadrul discuţiilor purtate cu H. referitor la legalitatea sentinţei, aceasta a adăugat pe comunicarea ce îmi fusese deja repartizată cea de-a doua menţiune referitoare la declararea recursului de către comisia locală. Comunicarea cu hotărârea judecătorească au rămas la şeful de serviciu H. şi din acel moment nu cunosc ce s-a întâmplat, dacă sentinţa respectivă a fost atacată sau nu cu recurs" (a se vedea în acest sens comunicarea nr. x/26.04.2011, fila nr. x din volumul nr. 3 dosar urmărire penală).

Totodată, inculpatul a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate cu şeful de serviciu - H. atunci când a aplicat rezoluţia "recurs Comisia Locală PPPPP.", aceasta a menţionat că nu vor declara recurs ei, ci comisia locală.

În susţinerea afirmaţiilor sale formulate în sensul că i s-a solicitat să nu declare recurs, inculpatul G. a invocat faptul că anterior rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei nr. 706/12.04.2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Buzău a validat această sentinţă civilă, la propunerea Comisiei Locale PPPPP., prin Hotărârea nr. 408/06.05.2011. Astfel, chiar dacă ar fi dorit să declare recurs împotriva Sentinţei civile nr. 706/2011 ulterior momentului adoptării Hotărârii nr. 408/2011 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar, dar anterior expirării termenului de recurs, acest lucru nu ar mai fi fost posibil.

Inculpata H. a negat că l-ar fi determinat pe consilierul juridic G. să declare în instanţă că este de acord cu acţiunea formulată în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, susţinând că nu a purtat nici o discuţie cu G. în legătură cu acest dosar.

Totodată, inculpata a declarat, astfel cum s-a arătat şi anterior că nu a discutat niciodată cu G., telefonic sau în mod direct, cu privire la prezenţa acestuia la termenele de judecată în dosarul anterior menţionat şi că inculpatul G. a fost cel care a hotărât să nu se declare recurs împotriva hotărârii pronunţată în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, declaraţie menţinută şi în faţa instanţei de judecată în data de 29.03.2016.

Această apărare a inculpatei a fost contrazisă de probele administrate în cauză şi chiar de declaraţiile contradictorii ale acesteia.

Inculpata H. nu a putut da explicaţii pertinente în legătură cu rezoluţiile olografe pe care le-a aplicat pe o serie de înscrisuri care interesează cauza şi prin care solicita consilierului juridic G. "discuţie", în condiţiile în care a susţinut că "nici nu puteam purta vreo discuţie întrucât consilierul juridic era obligat prin statut, prin fişa postului, să depună toate diligenţele în dosar".

Astfel, fiindu-i prezentate, cu ocazia audierii mai multe citaţii emise în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, înregistrate la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău şi comunicări din Dosarul nr. x/2011 înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău, dar şi citaţii înregistrate la Instituţia Prefectului judeţului Buzău, inculpata a declarat că menţiunile olografe şi semnătura existente pe aceste înscrisuri îi aparţin, "iar rezoluţia "discuţie" nu era imperativă, consilierul juridic fiind cel care aprecia dacă era cazul să poarte discuţia respectivă".

Conform Raportului de expertiză criminalistică nr. 169.024 din 28.01.2015 al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciul Criminalistic, scrisul şi semnăturile prezente pe înscrisurile anterior menţionate au fost executate de inculpate H., cu excepţia celor de pe citaţia înregistrată la Instituţia Prefectului cu nr. x/24.05.2011 care reproduc scrisul şi semnătura aceleiaşi inculpate.

Important în acest context a fost şi faptul că, anterior termenului din 11.04.2011, inculpatul G. a fost căutat de inculpatul D. şi întrebat dacă va participa el sau un alt consilier juridic la şedinţa de judecată din data menţionată: "I-am spus că eu nu voi participa pentru că nu am primit o dispoziţie în acest sens".

Şi susţinerea inculpatei H. că G. a fost cel care a hotărât să nu se declare recurs împotriva Sentinţei civile nr. 706/2011 a Judecătoriei Pătârlagele a fost contrazisă de celelalte afirmaţii ale inculpatei.

S-a reţinut în acest sens că deşi inculpata a precizat că inculpatul G. i-a comunicat că hotărârea este legală şi temeinică, totuşi aceasta recunoaşte că a scris rezoluţia conform căreia Comisia locală PPPPP. ar fi trebuit să declare recurs. Inculpata nu a oferit o explicaţie pertinentă referitoare la necesitatea declarării recursului de către Comisia locală, în condiţiile în care Comisia Judeţeană nu proceda în acelaşi sens.

Şi în adresa nr. x/28.02.2011 a Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău invocată de inculpata H. în apărare în care se solicita primăriilor să exercite căile legale de atac prevăzute de C. proc. civ. independent de orice demers al Comisiei judeţene Buzău atrage atenţia, în acelaşi timp, ca, pe viitor, să se acorde o mai mare atenţie proceselor aflate pe rol, în caz contrar primăriile fiind singurele răspunzătoare de cheltuielile de judecată şi daunele stabilite în sarcina comisiei judeţene.

Prin acţiunile întreprinse inculpaţii H. şi G. au încălcat în mod nepermis şi disp. art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Astfel, potrivit art. 43 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat: "Funcţionarii publici au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici".

Prin urmare, este pe deplin îndeplinită condiţia menţionată în Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 în conformitate cu care dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Infracţiunile de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., comise de inculpaţii B. şi J.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că, la data de 21.09.2011, GGGG., fiul inculpatului B., a achiziţionat, prin programul prima casă, un apartament situat pe raza municipiului Bucureşti, încheind în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/21.09.2011, conform căruia cumpărătorul a achitat suma totală de 57.000 euro, din care 23.000 euro a reprezentat contribuţie proprie.

Existând suspiciunea că aceşti bani pot proveni din sumele de bani primite, în condiţiile anterior menţionate, cu titlu de mită de către inculpatul B. de la inculpatul A., a fost audiat martorul GGGG. care a precizat că, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.09.2011, suma de 23.000 euro menţionată în acesta a obţinut-o de la tatăl său, B. care, la rândul său, a dobândit-o din vânzarea unui teren, conform contractului autentificat cu nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău.

Procedându-se la verificarea susţinerilor martorului, s-a constatat că inculpatul B. şi soţia acestuia, EEEE. au cumpărat în anul 2008 trei terenuri în suprafaţa totala de 4953 mp, conform contractelor de vânzare cumpărare autentificate la Biroul Notarului Public LL., având sediul secundar în Măgura, jud. Buzău, cu numerele x/18.09.2008, y/18.09.2008 şi z/12.08.2008, preţul total achitat fiind de 3 200 RON (aproximativ 867 euro).

Ulterior, la data de 22.07.2011, B. şi soţia acestuia au vândut cele trei suprafeţe de teren achiziţionate în anul 2008, cu suma de 3200 RON (aproximativ 867 euro), soţilor TTTT. şi J., încasând suma de 45.000 euro, conform contractului autentificat cu nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău.

La data la care a fost încheiat contractul x/2011, preţul unui metru pătrat de teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza comunei Berca, judeţul Buzău era evaluat la 0,35 RON, conform grilei de evaluare a terenurilor extravilane aflate în circumscripţia Judecătoriei Buzău, întocmită de Colectivul de evaluatori.

Inculpatul J., fiind audiat la data de 29.01.2015, a declarat că în anul 2011 preţul unui hectar de teren cu vegetaţie forestieră se vindea în zona menţionată cu aproximativ 2000 euro - 2500 euro.

Şi din contractele de vânzare cumpărare înaintate la dosar de către Primăria Comunei Berca, judeţul Buzău cu adresa nr. x/02.04.2015 a rezultat că, în perioada 2010 - 2012, preţul unui metru pătrat de teren cu vegetaţie forestieră situat în extravilanul comunei Berca, judeţul Buzău era cuprins între 0,30 RON şi 2,75 RON.

Astfel, din circumstanţele faptice obiective prezentate a rezultat că inculpatul B. şi soţia acestuia, EEEE., pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 45 000 euro provenind din suma de bani obţinută cu titlu de mită de la inculpatul A. de către inculpatul B., au încheiat contractul de vânzare cumpărare cu TTTT. şi J. autentificat sub nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău, în care au menţionat un preţ supraevaluat care nu a fost achitat în acest cuantum de cumpărătorul J.

Inculpaţii B. şi J. au negat săvârşirea infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina lor, însă declaraţiile acestora nu se coroborează, ceea ce a demonstrat în plus atitudinea nesinceră a acestora.

Astfel, inculpatul J. a declarat că,în cursul lunii iunie 2011, în timp ce se afla în casa sa de vacanţă situată în comuna Berca, judeţul Buzău, " a venit la mine o persoană care s-a prezentat a fi B. şi care mi-a spus că deţine terenul situat vis-a-vis de locuinţa mea, în suprafaţă de 5000 mp. cu aproximaţie, teren cu vegetaţie forestieră pe care intenţionează să-l vândă. Mi-a spus că ar putea să-l parceleze pentru a obţine un preţ mai mare, însă dacă îi ofer 50.000 euro este de acord să mi-l vândă în integralitatea lui. I-am spus că suma cerută este foarte mare, împrejurare în care am făcut schimb de numere de telefon.

Ulterior, m-am gândit şi l-am contactat telefonic, oferindu-i suma de 40.000 euro. B. a spus că se mai gândeşte, iar după o perioadă de timp de aproximativ o săptămână, am mers la biroul acestuia din Instituţia Prefectului şi am căzut de acord asupra sumei de 45.000 euro", respectiv 9 euro/mp.

"B. a fost cel care s-a ocupat de întocmirea actelor de vânzare-cumpărare, acesta constatându-mă cu o zi înainte de semnarea contractului pentru a ne întâlni la sediul Biroului Notarului Public U. din TTTTT. pentru perfectarea actelor de vânzare-cumpărare. A doua zi, cu ocazia semnării contractului, i-am înmânat, în numerar, suma de 45.000 euro. La înmânarea banilor nu a asistat nicio altă persoană".

Contrar acestei depoziţii, inculpatul B. a susţinut că au existat trei întâlniri anterior semnării contractului de vânzare, preţul fiind primit cu câteva zile înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare: "A urmat o a treia întâlnire, în care mi-a dat banii, în numerar, în euro, fără a fi prezentă vreo altă persoană. Personal m-am ocupat de întocmirea documentaţiei necesară vânzării terenului în cauză. Astfel, cea de-a patra întâlnire pe care am avut-o cu J. a fost cea de la sediul biroului notarial, unde am încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/2011".

S-a arătat că inculpaţii se contrazic nu numai cu privire la numărul de întâlniri pe care l-au avut, dar şi cu privire la momentul la care s-au dat banii.

Ambii inculpaţi au menţionat că nu a fost de faţă nici o persoană atunci când s-a achitat preţul terenului.

În dovedirea faptului că a plătit preţul stipulat în contract, inculpatul J. a susţinut că suma de 45.000 euro provenea, o parte din vânzarea unui teren pe care l-a deţinut pe raza mun. Buzău către UUUU. (aproximativ 100.000 RON), iar cealaltă parte (80.000 RON), că a împrumutat-o de la o cunoştinţă - VVVV. din mun. Buzău, fost angajat al societăţii sale W. SRL Buzău cu care nu a încheiat nici un înscris în acest sens.

Din verificările efectuate în cauză s-a constatat că fostul angajat al inculpatului J., numitul VVVV. a decedat la data de 10.11.2014 (în acest sens, extras din registrul de deces eliberat de Primăria Buzău, dosar urmărire penală).

Fiind audiată sora numitului VVVV., martora WWWW., aceasta a relatat că la momentul decesului, fratele său era pensionat pe grad de invaliditate din ianuarie 2013, iar până la această dată fusese încadrat cu salariul minim pe economie.

"Cunoscând veniturile pe care acesta le realiza la nivelul anului 2011, arăt că este imposibil ca fratele meu să fi împrumutat vreo persoană cu suma de 80.000 RON. Acesta nu avea astfel de resurse financiare, de multe ori fiind nevoită eu să-i asigur strictul necesar".

În ceea ce priveşte "vânzarea unui teren pe care l-am deţinut pe raza mun. Buzău către UUUU. (aproximativ 100.000 RON)", inculpatul J. a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x/13.04.2007 la Biroul Notarului Public XXXX. din Buzău, conform căruia inculpatul J. nu avea calitatea de vânzător, ci pe aceea de mandatar al numitei YYYY., pentru care vindea un teren proprietatea acesteia Societăţii Comerciale "ZZZZ. "SA, preţul fiind de 104 305 RON.

S-a constatat astfel că, în raport de calitatea inculpatului de mandatar şi nu de vânzător, dar şi în raport de data la care a fost încheiat (13.04. 2007), acest contract depus în apărare nu prezintă nici un fel relevanţă în cauză.

Deşi inculpatul J. a susţinut că a cumpărat terenul în anul 2011 "cu preţul de 45.000 euro, întrucât intenţionam să-l vând ulterior ca teren construcţii - case, 12 loturi a 400 mp", a recunoscut că şi în prezent terenul figurează ca teren silvic şi nu l-a exploatat.

Fiind audiată martora AAAAA., soţia inculpatului J., aceasta a declarat că a semnat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/22.07.2011, însă nu a cunoscut împrejurările în care a fost încheiat.

Mai mult, în declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Ploieşti în data de 8.11.2016 soţia inculpatului J. a prezentat o altă versiune a provenienţei sumei de 45.000 euro cu care s-ar fi achiziţionat terenul în cauză: 10.000 euro din vânzarea unui teren din apropierea Buzăului, cu un an şi jumătate mai înainte, iar 35.000 euro din vânzarea unui rest din acelaşi teren din Buzău, operaţiune efectuată ulterior primeia.

Prin urmare, s-a relevat cu uşurinţă totala lipsă de credibilitate a soţilor J. şi AAAAA. ale căror declaraţii s-au contrazis în mod flagrant.

Deşi inculpatul B. a susţinut că înainte de a se întâlni cu J. a fost contactat de o familie din Bucureşti, care i-a oferit suma de 35.000 euro, iar ulterior a mai primit o ofertă de 7 euro/mp pentru terenul în cauză, oferte pe care le-a refuzat, nu a precizat numele acestor persoane şi nici nu a prezentat vreo dovadă în acest sens.

De asemenea, inculpatul nu a dovedit nici afirmaţiile formulate în sensul că valoarea terenului a crescut ulterior anului în care l-a achiziţionat datorită utilităţilor aduse în zonă, extinderii perimetrului construibil şi prin efectul noului Cod Silvic care permitea construirea de case de vacanţă pe terenuri forestiere.

Această apărare nu a fost primită, în primul rând, datorită faptului că actul normativ invocat de inculpatul B. era în vigoare şi la momentul la care acesta a achiziţionat terenul în cauză (12.08.2008 - 18.09.2008), Legea nr. 46/19.03.2008 privind Codul silvic intrând în vigoare la data de 30.03.2008.

În al doilea rând şi inculpatul B. a recunoscut că, pentru a obţine autorizaţie de construire pe acest teren era necesar, conform Codului Silvic, compensarea suprafeţei construite cu altă suprafaţă ce urma să intre în fondul forestier, ceea ce presupunea costuri suplimentare pentru cumpărătorul terenului.

O altă dovadă a faptului că suma de 45000 euro nu a reprezentat preţul real al contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/22.07.2011 a constituit-o şi menţiunea făcută de inculpatul B. în declaraţia de avere nr. 556/29.08.2011, conform căreia a înstrăinat suprafaţa de 4850 mp teren situat în localitatea Berca cu suma de 45.000 RON.

În încheierea acestei secţiuni s-au mai reţinut două aspecte:

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, s-au impus următoarele precizări, după cum a remarcat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Potrivit legilor fondului funciar procedura reconstituirii dreptului de proprietate presupune parcurgerea mai multor etape.

În raport cu această situaţie, s-a constatat că activităţile îndeplinite de inculpaţi - secretar, prefect, jurist, judecător - sunt în strânsă corelaţie, ele raportându-se la una/unele, după caz, din etapele procedurii de reconstituire a "dreptului de proprietate" pentru inculpatul A.

Activităţile inculpaţilor - funcţionari publici cu atribuţii în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere - nu au putut fi privite ca activităţi infracţionale distincte, în cauză fiind vorba de o unitate naturală de infracţiune.

Luate separat, pe etape, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, acţiunile infracţionale ale acestora nu pot genera singure rezultatul infracţiunii. Între acestea există o legătură de cauzalitate, finalizarea unei etape a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate determină începerea unei noi etape, până la emiterea titlului de proprietate.

În cauza de faţă, rezultatul infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, s-a produs după finalizarea ultimei etape a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv, emiterea titlului de proprietate.

Dacă activitatea infracţională ar fi fost întreruptă înainte de emiterea titlului de proprietate urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu nu s-ar mai fi realizat.

La momentul emiterii titlului de proprietate statul a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5.055,87 ha, care a ieşit din patrimoniul public al acestuia şi a intrat, fără drept, în patrimoniul inculpatului A., producându-se prejudiciul care constituie totodată şi un folos necuvenit pentru inculpatul A.

De la data respectivă, inculpatul A. a putut efectua acte de dispoziţie cu privire la suprafaţa de teren menţionată în titlul de proprietate, acestea fiind înscrise şi în cartea funciară de la O.C.P.I. Buzău.

În această procedură a reconstituirii dreptului de proprietate nu era necesar ca în fiecare etapă să se fi îndeplinit un act abuziv de către inculpaţi, ci ca actul abuziv efectuat într-o etapă să stea la baza emiterii unui nou act efectuat în etapa următoare, chiar dacă acest din urmă act nu are la rândul său un caracter abuziv.

S-a menţionat că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru inculpatul A. nu se putea efectua omiţând parcurgerea unei anumite etape.

Referitor la infracţiunea de spălare a banilor, conform vechii reglementări, aceasta putea fi imputată oricărei persoane, iar subiectul activ al infracţiunii nu era calificat, putând avea această calitate orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii şi, în consecinţă, participantul la infracţiunea principală poate fi subiectul activ al infracţiunii prevăzută de art. 23 din Legea nr. 656/2002.

În noua reglementare a infracţiunii de spălare de bani a fost consfinţită posibilitatea reţinerii infracţiunii de spălare de bani şi în sarcina autorului sau participantului la comiterea infracţiunii principale din care provine bunul, soluţia adoptată fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile europene în materia spălării banilor. Totodată s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 6 alin. (2) lit. c) din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii potrivit cărora cunoaşterea provenienţei ilicite a bunului se poate deduce şi din împrejurări concrete ale comiterii faptei.

Acesta este motivul pentru care această infracţiune a fost reţinută şi în sarcina inculpatului B.

1. Inculpatul A.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, la începutul anului 2011, prin intermediul inculpatului D., a remis suma de 23.000 euro şi suma de 10.000 RON consilierului juridic G. pentru activitatea pe care acesta o desfăşura în calitate de reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău - parte în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în prima jumătate a anului 2011, a remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău - inculpatul B. în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a inculpatului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada ianuarie- aprilie 2011 a remis suma de 250.000 euro judecătorului F. din cadrul Judecătoriei Pătârlagele pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2011 care îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care inculpatul A. era parte, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A. constând în aceea că, la începutul lunii mai 2011, i-a dat suma de 15.000 euro inspectorului şef al Inspectoratului Silvic Teritorial Focşani, inculpatul C. în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe Titlul de proprietate nr. x/2011 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în cursul anului 2011, a remis suma de 1.000.000 euro numitului E., angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva care a pretins a avea influenţă asupra prefectului judeţului Buzău - inculpatul B. şi a altor funcţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu inculpaţii L., K. şi D. s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5132,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de inculpatul L., societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M.", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen.

2. Inculpatul B.

Fapta inculpatului B. constând în aceea că în anul 2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, l-a determinat pe inculpatul A. să remită o sumă de bani consilierului juridic G. pentru activitatea pe care acesta o desfăşura în calitate de reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău - parte în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 47 din C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului B. constând în aceea că, în calitate de prefect al judeţului Buzău, în prima jumătate a anului 2011, a primit de la inculpatul A. suma de 1.000.000 euro în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv, emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de nelegalitate a inculpatului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B. constând în aceea că, la data de 19.01.2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău a determinat-o pe inculpata I., prin intermediul suspectei R. - coordonator al Colectivului de lucru de pe lângă Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, ca, în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, să falsifice adresa nr. x. 2011 cu prilejul întocmirii acesteia, în sensul de a consemna, în mod nereal, că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B. constând în aceea că, la data de 25.01.2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, cu ştiinţă, a semnat adresa nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale referitoare la faptul că nu a fost comunicată contestatorului L. Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B. constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, în cursul anului 2011, în calitate de prefect al judeţului Buzău, cu ştiinţă, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, şi a disp. art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, a semnat adresa nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nu a promovat interesele Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, a urgentat punerea în posesie în condiţii de nelegalitate a inculpatului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate, fapte ce au produs un prejudiciu statului în sumă de 21.740.241 euro şi totodată un folos necuvenit pentru inculpatul A. în aceeaşi sumă dar şi un prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în cuantum de 5.052.202 RON, care reprezintă şi o consecinţă deosebit de gravă în sensul art. 183 C. pen., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B. constând în aceea că, la data de 22.07.2011, cu intenţia de a disimula provenienţa sumei de 45 000 euro provenind din săvârşirea infracţiunii de luare de mita, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău, în care a menţionat un preţ supraevaluat, care nu a fost achitat în realitate de cumpărătorul J., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, prev.de art. 38 alin. (1) din C. pen.

3. Inculpatul C.

Fapta inculpatului C. constând în aceea că, la începutul lunii mai 2011, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Silvic Teritorial Focşani, a pretins inculpatului A. suma de 25.000 euro şi a primit de la acesta suma de 15.000 euro, în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe Titlul de proprietate nr. x/2011 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

4. Inculpatul D.

Fapta inculpatului D. constând în aceea că, la începutul anului 2011, a acceptat, cu ştiinţă, să intermedieze darea sumelor de 10.000 RON şi 23.000 euro de către inculpatul A. inculpatului G., în scopul de a-l informa din timp despre situaţiile în care nu ar fi posibilă prezenţa unui consilier juridic din partea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău la termenele acordate în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1). din C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului D. constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu inculpaţii A., L. şi K., s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5132,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de inculpatul L., societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M.", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, prev.de art. 38 alin. (1) din C. pen.

5. Inculpatul E.

Fapta inculpatului E., constând în aceea că, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, în calitate de angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a primit de la inculpatul A. suma de 1.000.000 euro, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două tranşe, pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău - B. şi alţi funcţionari din cadrul regiei menţionate, asupra cărora a pretins/avea influenţă pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

6. Inculpatul F.

Fapta inculpatului F. constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele a primit, în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2011, suma de 250.000 euro de la inculpatul A. pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2011 ce îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care A. era parte, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului F. constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele, prin exercitarea cu rea - credinţă a funcţiei şi prin încălcarea disp. art. 1 alin. (2); art. 5 alin. (1) şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, în perioada februarie 2011 - 12.04.2011, a soluţionat dosarul civil nr. x/2011, având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006 formulată de SC M. SRL, dispunând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure, în favoarea inculpatului A., cauzând statului în această modalitate un prejudiciu în sumă de 21.740.241 euro şi totodată, obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpatul A. în acelaşi cuantum, dar şi un prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor în cuantum de 5.052.202 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, prev.de art. 38 alin. (1) din C. pen.

7. Inculpatul G.

Fapta inculpatului G. constând în aceea că, în cursul anului 2011, în calitate de consilier juridic în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Serviciul Controlul Legalităţii Actelor Administrative şi Contenciosului Administrativ a primit suma de 10.000 RON şi 23.000 euro de la D., apărătorul ales al SC M. SRL - reclamantă în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele în scopul de a-l informa din timp pe acesta din urmă despre situaţiile în care nu ar fi posibilă prezenţa consilierului juridic din partea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău la termenele acordate în dosarul anterior menţionat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului G. constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011, în calitate de consilier juridic - reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, prin încălcarea disp. art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu ştiinţă, nu a propus probe în cauză şi a solicitat:

- admiterea plângerii formulată de SC M. SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a instituţiei al cărei reprezentant era,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure, în favoarea inculpatului A., cumpărător al drepturilor litigioase de la SC M. SRL,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea M. şi nu a recurat hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2011, faptele având ca rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 21.740.241 euro şi totodată, obţinerea unui avantaj patrimonial pentru inculpatul A. în acelaşi cuantum, dar şi un prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în cuantum de 5.052.202 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen.

8. Inculpata H.

Fapta inculpatei H. constând în aceea că, în calitate de şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, prin încălcarea disp. art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, l-a determinat pe G. ca, la datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011, în calitate de consilier juridic - reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, cu ştiinţă, să nu propună probe în cauză şi să solicite:

- admiterea plângerii formulată de SC M. SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a instituţiei al cărei reprezentant era,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure, în favoarea inculpatului A., cumpărător al drepturilor litigioase de la SC M. SRL,

- reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea M. şi nu a recurat hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2011, faptele având ca rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 21.740.241 euro şi totodată, obţinerea unui avantaj patrimonial pentru A. în acelaşi cuantum, dar şi un prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în cuantum de 5.052.202 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. comb. cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

9. Inculpata I.

Fapta inculpatei I. constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat adresa nr. x. 2011 cu prilejul întocmirii acesteia, consemnând, în mod nereal, că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006, precum şi "Registrul Expediere Corespondenţă", în care a consemnat, în mod nereal, la fila x verso, că " S-a constatat înregistrarea a 295 poziţii în anul 2007" şi a semnat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatei I. constând în aceea că, la data de 19.01.2011 a transmis Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău adresa nr. x/19.01.2011, cunoscând că este falsă, în vederea repunerii în termenul de 30 de zile prevăzut de lege în care L., S. şi T. puteau formula plângere la instanţa de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a comisiei menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a I-a din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatei I. constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a disp. art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, eliberând în fals adresa nr. x. 2011, a cauzat un prejudiciu statului în sumă de 21.740.241 euro şi totodată un folos necuvenit pentru inculpatul A. în aceeaşi sumă, dar şi un prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în cuantum de 5.052.202 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatei I. constând în aceea că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, la data de 19.01.2011 a sustras mai multe file din "Registru Expediere Corespondenţă" al Primăriei comunei PPPPP., jud. Buzău, precum şi recipisa din care rezultă că Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006 a fost comunicată contestatorilor L., S. şi T. la data de 04.09.2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută art. 259 alin. (2) din din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real şi formal de infracţiuni, prev. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

10. Inculpatul J.

Fapta inculpatului J. constând în aceea că, la data de 22.07.2011, cu intenţia de a disimula provenienţa sumei de 45.000 euro provenind din comiterea infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul B., a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău, în care a menţionat un preţ supraevaluat, preţ pe care nu l-a achitat în realitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

11. Inculpatul K.

Fapta inculpatului K. constând în aceea că, la data de 28.02.2011, a încheiat un contract de intermediere cu inculpatul A., utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei sale de şef al Ocolului Silvic UUUUU. şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000;

Fapta inculpatului K. constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu inculpaţii A., L. şi D., s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5132,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de inculpatul L., societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M.", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, urmând a se face aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

12. Inculpatul L.

Fapta inculpatului L. constând în aceea că, în cursul lunii ianuarie 2011, a întocmit şi semnat cererea înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău sub nr. x din 13.01.2011 prin care solicita să i se comunice "răspunsul la contestaţia formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005", precizând în fals că "până în acest moment nu mi s-a comunicat rezultatul contestaţiei", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului L., constând în aceea că, în cursul anului 2010, împreună cu inculpaţii A., K. şi D. s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5132,29 ha teren forestier - pădure - care aparţinuse "Societăţii M.", în numele nou înfiinţatei SC M. SRL administrată de acesta, societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind "redobândirea patrimoniului Societăţii M.", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, urmând a se face aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Deoarece de la data săvârşirii faptelor deduse judecăţii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale se vor analiza şi dispoziţiile legilor penale succesive pentru a se identifica legea penală mai favorabilă în sensul art. 5 din C. pen. şi al Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 265 din 06.05.2014.

Cu referire la inculpatul A., în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aceasta a fost în mod vădit, legea nouă, pentru următoarele considerente:

Acest inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea unui număr de 4 fapte de dare de mită, unei infracţiuni de cumpărare de influenţă şi a unei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat.

Sub un prim aspect s-a relevat faptul că, necunoscându-se în mod precis, cu exactitate referitoare la dată, momentul comiterii infracţiunilor de dare de mită, fiind certă doar perioada de aproximativ 6 luni - primele - ale anului 2011 în care acestea au avut loc, nu putea fi vorba despre aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. referitoare la unitatea infracţiunii continuate, aceasta chiar şi după apariţia Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 368/30.05.2017, fiind de esenţa acestei unităţi de infracţiune cunoaşterea concretă a intervalelor la care au avut loc respectivele acţiuni pentru a se putea aprecia asupra caracterizării lor şi, implicit, asupra infracţiunii în întregul său.

Sub un al doilea aspect s-a relevat faptul că, dacă în ceea ce priveşte infracţiunile de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. în vigoare rap. la art. 6 din Legea nr. 76/2000, respectiv de art. 255 alin. (1) vechiul C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (la momentul comiterii faptelor) intervalul sancţionator este sensibil acelaşi - de la 2 la 7 ani în prezent şi de la 6 luni la 7 ani conform legislaţiei anterioare), nu la fel se prezintă lucrurile cu celelalte două infracţiuni.

Astfel, infracţiunea de cumpărare de influenţă sancţionată în prezent de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi era sancţionată, potrivit legislaţiei de la momentul comiterii faptei - art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - cu închisoare de la 2 la 10 ani.

De asemenea, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat sancţionată în prezent cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi era sancţionată potrivit legislaţiei de la momentul săvârşirii faptei - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - cu închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin urmare, în condiţiile necesităţii aplicării unor pedepse situate către mijlocul intervalelor sancţionatoare datorită complexităţii activităţii infracţionale a inculpatului A., dar şi a periculozităţii sporite a acestui individ, s-a constatat că, în pofida sancţionării mai drastice a concursului de infracţiuni în C. pen. actual, cu spor fix obligatoriu faţă de C. pen. anterior, tot noua reglementare este mai favorabilă acestei persoane.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, dată fiind antecedenţa infracţională a acestui inculpat, dacă s-ar fi ales sancţionarea sa conform vechilor reglementări, Curtea ar fi fost nevoită să aplice un anumit spor chiar şi în această ipoteză.

Aşadar, pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. s-au aplicat pedepse cu închisoarea situate între minimul special al pedepsei şi mijlocul intervalului punitiv, în cazul infracţiunilor de dare de mită cuantumurile acestora diferind doar în funcţie de nivelul sumei reprezentând mita, fiind mai scăzut în cazul unor sume mai mici şi mai mare în cazul unor sume importante de bani, acelaşi criteriu fiind avut în vede şi în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În plus, pentru infracţiunile de dare de mită, în baza art. 67 alin. (1) din C. pen., faţă de natura şi gravitatea acestora, unele deosebite, faţă de împrejurările speciale ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante şi faţă de persoana infractorului, Curtea a apreciat că se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţie publică şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani.

În ceea ce priveşte interzicerea exercitării unor drepturi ca pedeapsă complementară aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi de constituire de grup infracţional organizat, aceasta fiind obligatorie conform art. 67 alin. (2) din C. pen., Curtea a apreciat, raportat la aceleaşi considerente anterioare că se impune tot interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi pe aceeaşi durată.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A., angajat în cadrul SC Q. SRL Urziceni, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada ianuarie - aprilie 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. faptă de la începutul lunii mai 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea. nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 şi următoarele vechiul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6,06,2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi cu infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 85 alin. (1) vechiul C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare mai sus menţionată.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 01.11.2016 emis de către Curtea de Apel Braşov şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi ale Sentinţei penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015 inclusiv şi de la data de 01.11.2016 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 34.400 RON, respectiv 440 euro ridicate de la locuinţa inculpatului A. cu ocazia percheziţiei domiciliare, instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 21.11.2014; măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile inculpatului A., instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu referire la inculpatul B. s-a susţinut că Legea penală mai favorabilă este tot legea nouă reprezentată de C. pen. actual, Legea nr. 78/2000 în varianta actuală şi Legea nr. 686/2002 aşa cum se prezintă aceasta în momentul de faţă.

În acest sens, strict în ceea ce priveşte intervalele sancţionatoare referitoare la cele 6 infracţiuni diferite pentru care a fost condamnat inculpatul B., acestea sunt următoarele:

- Infracţiunea de instigare la dare de mită este sancţionată de art. 47 din C. pen. rap. la 290 alin. (1) din C. pen. ref. art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani, iar de art. 25 din vechiul C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 de la data faptei era sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 7 ani.

- Infracţiunea de luare de mită este sancţionată de art. 289 alin. (1) din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, iar de art. 254 alin. (2) vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de la data faptei era sancţionată cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

- Infracţiunea de instigare la fals intelectual este sancţionată de art. 47 C. pen. rap la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani; iar de art. 25 vechiul C. pen. rap. la art. 289 vechiul C. pen. era sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

- Infracţiunea de fals intelectual este sancţionată de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani; iar de art. 289 vechiul C. pen. era sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

- Infracţiunea de abuz în serviciu este sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 309 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. cu închisoarea de la 4 la 14 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică; iar de art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la data comiterii faptei rap. la art. 248 vechiul C. pen. şi art. 2481 vechiul C. pen., cu aplic. 41 alin. (2) vechiul C. pen. era sancţionată cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

- Infracţiunea de spălare de bani este sancţionată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu închisoarea de la 3 la 10 ani; iar de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 era sancţionată cu închisoarea de la 3 la 12 ani.

În condiţiile în care s-ar aplica pedepse principale având cuantumuri situate între minimul special al fiecărei pedepse şi mijlocul intervalului punitiv, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale şi având un comportament procesual adecvat pe de o parte; dar batjocorind prin faptele comise înalta funcţie publică deţinută, pe de altă parte, s-a relevat că, în pofida sancţionării mai severe a concursului de infracţiuni în C. pen. actual, cu spor fix şi obligatoriu, faţă de C. pen. anterior, tot noua reglementare în mod global este mai favorabilă acestei persoane.

Curtea a reţinut că inculpatul B. a transformat practic, în vederea obţinerii unor foloase materiale enorme, instituţia prefectului într-o funcţie prin intermediul căreia a găsit de cuviinţă să îşi îndestuleze averea personală în detrimentul vădit al intereselor statului pe care tocmai prin prisma demnităţii deţinute ar fi trebuit să le apere cu onoare şi tenacitate.

Faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor, faţă de împrejurările cu totul deosebite ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana infractorului, s-ar impune aplicarea faţă de inculpatul B. şi a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţie, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) pe o durată de 3 ani.

Acest lucru s-a dispus în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunile de instigare la dare de mită, instigare la fals intelectual şi spălare de bani, şi în temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul B., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 47 din C. pen. rap la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 25.01.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen., pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014 şi de la data de 21.11.2014 la data de 15.05.2015 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului B. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014; măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunului mobil aparţinând inculpatului B. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 07.04.2015.

Cu privire la inculpatul C. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 aşa cum arată aceasta în prezent.

Într-adevăr, infracţiunea de luare de mită este sancţionată de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) Legea nr. 78/2000 cu închisoarea de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea exercitării dreptului/de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, iar de art. 254 alin. (2) vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de la data faptei era sancţionată cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Deci maximul special al vechii reglementări este cu un an şi 8 luni mai mare decât al celei actuale.

Chiar dacă minimul special este mai scăzut conform vechilor reglementări, acest aspect nu a prezentat relevanţă în cauză, deoarece instanţa s-a orientat către o pedeapsă de 5 ani închisoare, conformă cu gradul mare de pericol social al faptelor şi de periculozitate a infractorului.

Această persoană a arătat dispreţ faţă de funcţia publică de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani, alegând să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în mod necinstit, condiţionând soluţionarea acestora de primirea unei sume de bani.

Inculpatul nu a fost cunoscut cu antecedente penale şi a avut un comportament procesual corect, dar aceste aspecte nu au scăzut din afectarea gravă a realizării cu onestitate a relaţiilor, îndatoririlor de serviciu, nefiind oportună decât aplicarea unei pedepse într-un cuantum semnificativ şi cu executarea efectivă a acesteia în scopul realizării funcţiilor de prevenţie, coerciţie şi reeducare ale pedepsei.

De asemenea, în temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a impus şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, faţă de împrejurările deosebite ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, precum cea a inculpatului însuşi, dar şi faţă de persoana acestuia, lipsită de inhibiţii în a primi sume de bani necuvenite cu titlu de mită.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din luna mai 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 06.03.2015 şi de la data de 07.03.2015 la data de 15.05.2015 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului C. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului C. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpatul D. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 cum se prezintă aceasta la acest moment.

Astfel, infracţiunea de complicitate la luare de mită este sancţionată de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu închisoare de la 2 la 7 ani; iar de art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) vechiul C. pen. şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 de la data săvârşirii faptei cu închisoare de la 6 luni la 7 ani.

Infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat este sancţionată de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi; iar de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de la data comiterii faptei era sancţionată cu închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Aşadar, în condiţiile necesităţii aplicării unor pedepse orientate către mijlocul intervalelor sancţionatoare datorită complexităţii activităţii infracţionale a acestui inculpat - care şi-a transferat calitatea de avocat în aceea de intermediar al activităţilor infracţionale a inculpatului A. - dar şi a periculozităţii sale, se remarcă faptul că, în ciuda sancţionării mai severe a concursului de infracţiuni în C. pen. actual, cu spor fix şi obligatoriu, faţă de Codul anterior, tot noua reglementare este mai favorabilă acestei persoane.

Dat fiind că inculpatul D., pe de o parte, este cunoscut cu antecedente penale, iar pe de altă parte suferă de afecţiuni serioase ale sănătăţii, instanţa s-a orientat, aşa cum s-a menţionat, către cuantumuri ale pedepselor la un nivel situat între minimul special al acestora şi jumătatea intervalului sancţionator pentru fiecare infracţiune, în regim de executare efectivă.

A fost necesară şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor, faţă de împrejurările deosebite ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana acestui inculpat.

Acest lucru s-a dispus în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la luare de mită şi în temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul D., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) vechiul C. pen. rap. la art. 6 din L nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul D. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea disp art. 861 şi următoarele din vechiul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 26/03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 423/01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare mai sus menţionată.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 26/03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 423/01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D. durata reţinerii şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 20.01.2015 inclusiv şi de la data de 11.02.2015 la data de 18.02.2015 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului D. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului D. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpatul E. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 aşa cum se prezintă aceasta în momentul de faţă.

Astfel, infracţiunea de trafic de influenţă este sancţionată de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu închisoare de la 2 la 7 ani; iar de art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 de la data comiterii faptei era sancţionată cu închisoare de la 2 la 12 ani.

Prin urmare, maximul special al vechii reglementări este cu 5 ani mai mare decât al actualei reglementări, în condiţiile în care minimul special este acelaşi.

Curtea s-a orientat la o pedeapsă cu închisoarea sensibil mai mare decât jumătatea intervalului sancţionator având în vedere suma imensă de bani pe care a primit-o această persoană, care şi ea a arătat total dispreţ faţă de funcţia publică deţinută - inginer silvic, angajat la Direcţia Silvică Buzău.

Inculpatul nu a fost cunoscut cu antecedente penale şi a avut un comportament procesual adecvat, însă aceste chestiuni pălesc faţă de afectarea gravă a relaţiilor sociale pe care le ocroteşte infracţiunea de trafic de influenţă, nefiind oportună decât aplicarea unei pedepse într-un cuantum semnificativ şi cu executarea efectivă a acesteia.

De asemenea, în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. se impune şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, faţă de împrejurările speciale ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana inculpatului, lipsit de orice inhibiţii în a primi o asemenea sumă de bani - 1.000.000 euro - în schimbul traficării influenţei sale.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. durata reţinerii şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014 şi de la data de 21.11.2014 la data de 28.11.2014 inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului E. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile şi imobile aparţinând inculpatului E. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpatul F. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 aşa cum se prezintă aceasta în momentul de faţă.

Inculpatul va fi condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni:

- Infracţiunea de luare de mită este sancţionată de art. 289 din C. pen. cu referire la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu închisoare de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta; iar de art. 254 alin. (2) vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de la data săvârşirii faptei cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

- Infracţiunea de abuz în serviciu este sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. cu închisoare de la 4 la 14 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică; iar de art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la data comiterii faptei rap. la art. 248 vechiul C. pen. şi de art. 2481 vechiul C. pen. era sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În condiţiile în care se vor aplica pedepse principale având cuantumuri situate între minimul special al fiecărei pedepse şi mijlocul intervalului punitiv, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale şi având un comportament procesual adecvat, pe de o parte; dar afectând în mod extrem de grav prin faptele comise magistratura deţinută, pe de altă parte, se observă că în ciuda sancţionării mai severe a concursului de infracţiuni în actualul C. pen., cu spor fix şi obligatoriu, faţă de C. pen. anterior, tot noua reglementare este mai favorabilă acestei persoane.

Inculpatul F., în calitate de judecător la Judecătoria Pătârlagele a ales să nesocotească relaţiile sociale care reglementează îndeplinirea corectă şi imparţială a atribuţiilor de magistrat ce îi reveneau, preferând să abdice de la menirea nobilă de a împărţi dreptatea în mod echitabil, în schimbul unei sume foarte însemnate de bani.

De asemenea, în temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. se impune aplicarea şi a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani, raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor, la împrejurările speciale ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, precum cea a inculpatului însuşi, dar şi faţă de persoana acestuia.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul F., la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada ianuarie 2011 - aprilie 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul F., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada februarie 2011 - aprilie 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă rezultând o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului F. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului F. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpatul G. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 aşa cum se prezintă aceasta în momentul de faţă.

Astfel, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni:

- Infracţiunea de luare de mită este sancţionată de art. 289 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu închisoare de la 1 an la 3 ani şi 4 luni şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta; iar de art. 254 alin. (2) vechiul C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 de la data săvârşirii faptei şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 de la data săvârşirii faptei, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. era sancţionată cu închisoare de la 1 an la 4 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

- Infracţiunea de abuz în serviciu este sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu închisoare de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică; iar de art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la data comiterii faptei rap. la art. 248 vechiul C. pen. şi de art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 de la data comiterii faptei şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. era sancţionată cu închisoare de la 1 an şi 8 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

S-a observat, prin urmare intervalele sancţionatorii mai mici potrivit noii legislaţii penale care, chiar şi în condiţiile unei sancţionări mai severe a concursului de infracţiuni cu spor fix şi obligatoriu, apare ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Aceasta şi deoarece, indiferent de C. pen. aplicabil, Curtea nu a optat decât pentru executarea efectivă a pedepsei rezultante, prejudiciul produs prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu fiind unul extrem de mare, iar situaţia juridică a terenului cu suprafaţa forestieră retrocedat de Judecătoria Pătârlagele prin activitatea infracţională şi a inculpatului G., devenind una complexă.

Prin urmare, consecinţele infracţiunii nu au putut fi diminuate sau înlăturate prin simpla voinţă a acestui inculpat, persoană care deşi a avut un comportament procesual adecvat nu poate beneficia de o clemenţă şi mai mare din partea instanţei de judecată.

S-a considerat, aşadar, aplicarea unor pedepse apropiate de minimul special al intervalelor punitive ca fiind în aceste condiţii suficientă, cu condiţia relevată anterior, ca pedeapsa rezultantă să fie executată efectiv.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a impus aplicarea şi a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor, faţă de împrejurările speciale ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana inculpatului.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen., art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 l-a condamnat pe inculpatul G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen., art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 l-a condamnat pe inculpatul G., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă din datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului G. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului G. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpata H. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce o priveşte pe această inculpată este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 aşa cum se prezintă aceasta în momentul de faţă.

Infracţiunea de instigare la abuz în serviciu este sancţionată de 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu închisoare de la 4 ani la 14 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică; iar de art. 25 vechiul C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la data săvârşirii faptei rap. la art. 248 vechiul C. pen. şi de art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., era sancţionată cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Apare ca fiind evidentă severitatea vechii reglementări, chiar şi în situaţia alegerii unei pedepse cu închisoarea apropiată din punct de vedere al cuantumului de minimul special al pedepsei.

Dat fiind prejudiciul foarte mare care a fost creat statului şi prin activitatea infracţională a inculpatei H., şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, Curtea nu s-a orientat decât către o pedeapsă cu executarea efectivă, apreciind şi că în cauză nu este incidentă nicio circumstanţă atenuantă prev. de art. 75 C. pen.

Inculpata nu a avut antecedente penale şi a avut un comportament procesual corect, dar aceste aspecte nu pot prevala decisiv asupra constatării că, în contra prevederilor legale care reglementau activitatea desfăşurată la locul de muncă aşa cum s-a arătat în cap. IV, aceasta s-a folosit de funcţia publică pentru a-l determina pe inculpatul G. să îşi exercite în mod defectuos sau să nu îşi exercite deloc atribuţiile de serviciu.

Având în vedere cuantumul mare al minimului special al pedepsei pentru infracţiunea de abuz în serviciu - 4 ani- Curtea a apreciat că o pedeapsă orientată, totuşi, către acest minim este suficientă pentru sancţionarea şi reeducarea acestei persoane.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a impus şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii care a generat daune materiale foarte mari, faţă de împrejurările speciale ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana inculpatei.

În consecinţă, raportat la cele astfel arătate în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata H., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 din C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatei H. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei H. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpata I. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce o priveşte pe această inculpată este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 aşa cum se prezintă aceasta în momentul de faţă.

Astfel, inculpata a fost condamnată pentru săvârşirea a patru infracţiuni:

- infracţiunea de fals intelectual este sancţionată de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 din C. proc. pen., cu închisoare de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni; iar de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 396 din C. proc. pen., era sancţionată cu închisoare de la 4 luni la 3 ani şi 4 luni.

- infracţiunea de uz de fals este sancţionată de art. 323 teza I din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda de la 180 la 300 de zile-amendă; iar de art. 291 teza I vechiul C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. era sancţionată cu închisoare de la la 2 luni la 2 ani.

- infracţiunea de abuz în serviciu este sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu închisoare de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică; iar de art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la data săvârşirii faptei rap. la art. 248 vechiul C. pen. şi de art. 2481 vechiul C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. era sancţionată cu închisoare de la 3 ani şi 4 luni la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

- infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri este sancţionată de art. 259 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu închisoare de la 10 luni şi 20 zile la 4 ani, 5 luni şi 10 zile; iar de art. 242 alin. (1) şi (3) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., era sancţionată cu închisoare de la 2 luni la 4 ani.

S-a observat că, în condiţiile unor pedepse relativ asemănătoare, diferenţa a fost făcută de sancţionarea mai severă a infracţiunii de abuz în serviciu conform vechii reglementări, ceea ce face ca chiar şi în pofida sancţionării mai drastice a concursului de infracţiuni în noua reglementare, cu spor fix şi obligatoriu conform C. pen. actual, tot acesta din urmă să poată fi apreciată ca mai favorabilă.

S-au impus însă câteva precizări:

1. Curtea, deşi s-a orientat către pedepse îndreptate către minimul special al intervalului punitiv nu a dispus decât executarea efectivă a pedepsei rezultante indiferent care ar fi cuantumul acesteia în condiţiile în care activitatea infracţională a acestei persoane a condus la producerea unui prejudiciu extrem de mare, situaţia acestei inculpate fiind asemănătoare cu a inculpatului G. aşa cum s-a arătat anterior.

2. Solicitarea inculpatei I. de a i se aplica vechiul C. pen. pentru considerentul potrivit acestuia efectul reţinerii circumstanţelor atenuante ar fi cu mult mai amplu decât potrivit C. pen. actual nu a putut fi avută în vedere deoarece în cazul concret instanţa nu constată incidenţa niciunei circumstanţe atenuante.

În acest sens, nici conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii şi nici atitudinea sa după săvârşirea acesteia nu trebuie a fi reţinute în conformitate cu art. 74. alin. (1) lit. a) şi c) vechiul C. pen., întregul context al desfăşurării planului infracţional, dar şi împrejurarea că, practic, faptele comise de această persoană au stat la baza celorlalte infracţiuni deosebit de grave săvârşite de ceilalţi inculpaţi conducând la concluzia certă că nu se impune o atare abordare.

3. În conformitate cu prevederile art. 124 din vechiul C. pen. prescripţia specială a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prev. de art. 289 din vechiul C. pen. şi respectiv art. 291 teza I din vechiul C. pen., urmează a interveni la data de 19.07.2018 ca urmare a împlinirii termenului de 7 ani şi 6 luni de la data săvârşirii infracţiunii, conform art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din vechiul C. pen.

Curtea nu a putut, la momentul pronunţării prezentei sentinţe, să facă aplicarea unei situaţii viitoare şi ipotetice în vederea alegerii legii penale mai favorabile.

Revenind la individualizarea judiciară a pedepselor, în temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a impus şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, faţă de împrejurările speciale ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana inculpatei.

În consecinţă, raportat la cele astfel arătate în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata I., la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata I., la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata I., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 375 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata I., la o pedeapsa de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatei I. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Cu privire la inculpatul J. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este Legea nr. 656/2002 în forma actuală şi raportată la prevederile actualului C. pen.

În acest sens s-a constatat că infracţiunea de spălare de bani este sancţionată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în forma actuală cu închisoare de la 3 ani la 10 ani; iar de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 de la data săvârşirii faptei era sancţionată cu închisoare de la 3 ani la 12 ani.

Inculpatului J. i s-a aplicat o pedeapsă principal situată la minimul special al intervalului sancţionator, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale şi având un comportament procesual corect, chiar dacă nu a recunoscut comiterea activităţii infracţionale.

Chiar şi aşa, s-a apreciat că respectiva pedeapsă nu poate fi decât una cu executare efectivă, doar în acest fel putându-se asigura rolurile preventiv, coercitiv şi educativ ale respectivei sancţiuni penale.

De asemenea, în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a impus şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, faţă de împrejurările speciale ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana inculpatului implicat în conivenţa infracţională cu inculpatul B.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul J., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului J. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpatul K. s-a reţinut că Legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este C. pen. actual raportat la prevederile Legii nr. 78/2000 aşa cum se prezintă aceasta în momentul de faţă.

Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni:

- infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale este sancţionată de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 cu închisoare de la 1 la 5 ani; iar de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 de la data comiterii faptei era sancţionată cu aceeaşi pedeapsă;

- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este sancţionată de art. 367 din C. pen. cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi; iar de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de la data comiterii faptei era sancţionată cu închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin urmare, în condiţiile identităţii de sancţiune în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, diferenţa netă este dată de sancţionarea cu mult mai drastică a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat potrivit vechii reglementări.

În aceste condiţii, chiar şi în pofida unei sancţionări mai severe a concursului de infracţiuni conform C. pen. actual, cu spor fix obligatoriu, tot acesta din urmă a reprezentat legea penală mai favorabilă inculpatului K.

Curtea s-a orientat către aplicarea unor pedepse situate la mijlocul intervalelor sancţionatoare şi cu executare efectivă, ţinând cont, ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi de complexitatea deosebită a schemei infracţionale în care a fost angrenat şi inculpatul K., persoană care a concurat la reuşita desfăşurării celorlalte infracţiuni.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a impus, de asemenea, aplicarea şi a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, faţă de împrejurările deosebite ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana inculpatului, la data săvârşirii faptelor inginer silvic în cadrul X. SRL.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul K., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 28.02.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul K., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durata de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului K. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului K. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului K. instituita prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Cu privire la inculpatul L. s-a reţinut că legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat este C. pen. actual.

Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni:

- infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este sancţionată de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda de la 180 la 300 de zile-amendă; iar de art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen. era sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda de la 500 RON la 30.000 RON;

- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este sancţionată de art. 367 alin. (din C. pen. cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi; iar de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de la data comiterii faptei era sancţionată cu închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

S-a observat că, chiar şi în condiţiile unei sancţionări mai aspre a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în C. pen. actual şi în condiţiile unei sancţionări mai severe a concursului de infracţiuni în acelaşi act normativ, cu spor fix obligatoriu, tot C. pen. actual reprezintă legea penală mai favorabilă datorită pedepsei mult mai reduse pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

Curtea s-a orientat către aplicarea unor pedepse situate între minimul special şi jumătatea intervalelor sancţionatoare, ţinând cont de împrejurarea că inculpatul L. a fost declanşatorul întregului plan infracţional chiar şi în condiţiile în care acesta nu l-a prevăzut în toate detaliile sale ulterioare.

Totuşi, dată fiind vârsta extrem de înaintată a acestei persoane - 82 de ani, s-a apreciat că executarea efectivă a pedepsei rezultante, în regim de detenţie, nu este necesară.

Într-adevăr, Curtea a reţinut că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 91 alin. (1) din C. pen. în sensul că:

a) pedeapsa rezultantă aplicată - de 2 ani şi 6 luni închisoarea, ca urmare a aplicării unor pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat - este mai mică de 3 ani închisoare;

b) inculpatul L. nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an;

c) inculpatul L. şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana acestui inculpat, de conduita foarte bună avută anterior săvârşirii infracţiunii şi de posibilităţile sale certe de îndreptare reieşite din realizările profesionale deţinute se apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, Curtea a observat că în cauză nu este incidentă niciuna dintre situaţiile prev. de art. 91 alin. (3) din C. pen. care determină imposibilitatea dispunerii suspendării pedepsei sub supraveghere.

În plus, în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a impus aplicarea şi a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, faţă de împrejurările deosebite ale cauzei care a angrenat numeroase persoane cu funcţii publice importante, dar şi faţă de persoana inculpatului.

În consecinţă, faţă de cele astfel arătate, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul L., la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 13.01.2011.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul L. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului L. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an.

S-au aplicat disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 3 ani calculată în conformitate cu disp. art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul L. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti sector 6, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. s-a impus condamnatului L. să execute obligaţia prev. la lit. d) a acestui articol, aceea de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul L. a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6 Bucureşti, conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Conform art. 94 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. s-au comunicat Serviciului de Probaţiune Bucureşti sector 6.

S-a atras atenţia condamnatului L. asupra disp. art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatului L. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului L. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Raportat la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi pentru care aceştia vor fi condamnaţi astfel cum s-a arătat anterior, Curtea a făcut aplicarea şi a dispoziţiilor legale privind confiscările speciale ce se impun a fi luate asupra sumelor de bani date/primite, astfel:

- de la inculpatul A. s-au confiscat sumele de 1.288.000 euro şi 10.000 RON în temeiul art. 290 alin. (5) din C. pen. şi suma de 1.000.000 euro în temeiul art. 292 alin. (4) din C. pen.

- de la inculpatul B. s-a confiscat suma de 1.000.000 euro în temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. suma de 45.000 euro ce reprezintă obiectul material al infracţiunii de spălare de bani fiind inclusă în aceasta;

- de la inculpatul C. s-a confiscat suma de 15.000 euro, efectiv primită, în temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen.

- de la inculpatul E. s-a confiscat confisca suma de 1.000.000 euro în temeiul art. 291 alin. (2) C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen.

- de la inculpatul F. s-a confiscat suma de 250.000 euro în temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen.

- de la inculpatul G. s-au confiscat sumele de 23.000 euro şi 10.000 RON în temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen.

- de la inculpatul J. s-a confiscat suma de 45.000 euro în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen.

- de la inculpatul K. s-a confiscat suma de 1.670.240 RON în temeiul art. 112 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile în procesul penal, Curtea, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a înscrisului reprezentat de adresa nr. x conex y/2011 a Instituţiei Prefectului judeţului Buzău; a înscrisului reprezentat de adresa nr. x/19.01.2011 a Primăriei comunei PPPPP., jud. Buzău şi a înscrisului reprezentat de adresa înregistrată la Instituţia Prefectului judeţului Buzău sub nr. x/13.01.2011 ca fiind înscrisuri falsificate.

Cu privire la acţiunile civile exercitate în cauza de faţă, s-au reţinut următoarele:

Statul Român, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, la data de 12.12.2014, încă din faza de urmărire penală, solicitând:

a) în principal, în temeiul art. 25 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., restituirea bunului (terenul în suprafaţă de 5132.29 ha) în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin revenirea bunului în proprietatea publică a statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii (actele prin care a fost scos bunul imobil din domeniul public al statului, contractul de vânzare-cumpărare precum şi toate actele subsecvente încheiate ca urmare a acestui demers),

b) în subsidiar în temeiul art. 20 alin. (5) lit. c) din C. proc. pen., în măsura în care la data soluţionării acţiunii civile repararea pagubei în natură nu mai este posibilă, obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la repararea prejudiciului evaluat la acest moment la suma de 89,787,721 RON (echivalentul sumei de 21.7 milioane euro - preţul la care s-a realizat transferul dreptului de proprietate între A. şi SS.), precum şi acordarea despăgubirilor băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, valoarea exactă (actualizată) a despăgubirilor urmând a fi precizată pe parcursul soluţionării litigiului.

c) distinct de pretenţiile menţionate anterior, s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând contravaloarea.

- materialului lemnos exploatat de la momentul predării suprafeţelor de teren până la data reîntregirii proprietăţii publice şi

- contravaloarea lucrărilor necesare reîmpăduririi suprafeţelor exploatate de către deţinători de la momentul predării suprafeţelor de teren până la data reîntregirii proprietăţii publice.

În susţinerea pretenţiilor s-a învederat că art. 135 din Constituţia României reglementează regimul juridic al proprietăţii statuând la alin. (1) că statul ocroteşte proprietatea în raport cu titularul ei, potrivit alin. (2) aceasta fiind publică sau privată.

Calitatea de persoană vătămată şi de parte civilă în cadrul acestui proces penai este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 865 din C. civ., potrivit cărora obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului acestui drept, respectiv ale art. 223 din C. civ., potrivit cărora "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit. în nume propriu ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens" (în cazul de faţă, nu există o prevedere legală expresă care să înlăture calitatea Ministerului Finanţelor Publice de reprezentant al statului).

Solicitarea a fost menţinută în faţa în faţa instanţei de judecată.

Printr-o cerere de precizare a cererii de constituire ca parte civilă, Statul Român, la data de 28.11.2017, cu respectarea disp. art. 20 alin. (5) din C. proc. pen. în temeiul concluziilor promovate de experţii tehnici desemnaţi de instanţa de judecată, prin lucrările de expertiza efectuate în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Ploieşti, a detaliat cel de-al treilea punct al cererii de constituire ca parte civilă a Statului Român în acest dosar, în sensul că a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumelor de:

- 23.228.820 RON reprezentând contravaloarea masei lemnoase (determinată de expertul BBBBB. prin raportul de expertiză, 270 lei/mc - răşinoase, 180 lei/mc - fag şi alte specii) prin raportare la volumul de masa lemnoasă efectiv exploatată de 95.505 mc(determinată de expertul CCCCC. prin raportul de expertiză, răşinoase - 67088 mc, fag şi alte specii - 28417 mc), pentru perioada 2011 - 2016,

- 278.960 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor (determinată de expertul CCCCC. prin raportul de expertiză) necesare reîmpăduririi suprafeţei de 34,87 ha, ca diferenţă rămasă de reîmpădurit între suprafaţa de 87,11 ha care trebuia să fie reîmpădurită şi suprafaţa de 52,24 ha efectiv reîmpădurită, conform amenajamentului silvic, pentru perioada 2011 - 2016.

2. La rândul său, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire penală, menţinându-şi poziţia în faţa instanţei de judecată astfel cum rezultă şi din înscrisul din data de 26.02.2016.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de administrator, s-a constituit parte civilă cu suma de 5.052.202 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, respectiv contravaloarea masei lemnoase care s-ar fi recoltat dacă ar fi fost în continuare administratorul suprafeţei de 5055,87 ha, suprafaţa efectiv pusă în posesie şi înscrisă în titlul de proprietate (faţă de 5132,29 ha, cât s-a dispus prin sentinţă).

Deoarece, amenajamentul silvic pentru suprafaţa respectivă a expirat în anul 2011, calculul s-a realizat pornind de la profitul brut realizat pe ha la nivelul Ocolului Silvic PPPPP., în perioada 01.06.2011-31.12.2015.

S-a menţionat că suma de 5.052.202 RON reprezintă profitul brut pe care Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Buzău, l-ar fi putut realiza ca administrator al terenului forestier menţionat.

S-a solicitat admiterea cererii de constituire ca parte civilă pentru suma de 5.052.202 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, respectiv contravaloarea masei lemnoase care s-ar fi recoltat dacă ar fi fost în continuare administratorul acestor suprafeţe, întrucât conform art. 17 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de administrator, are obligaţia să exploateze masa lemnoasă de pe suprafaţa pe care o administrează.

Astfel, prejudiciul creat, prin neexploatarea masei lemnoase, a fost în sumă de 5.052.202

3. În prezenta cauză s-au mai constituit părţi civile N. şi O. la data de 3.02.2016.

S-a arătat în respectiva cerere că N. este moştenitor al tatălui său VV. şi al mătuşii sale WW. (decedata), soţia defunctului XX., ambii acţionari ai fostei Societăţi M.

O. este moştenitoarea defunctei WW., conform Certificatului de moştenitor nr. x/16.12.2014.

În patrimoniul Societăţii M. au existat, printre multe alte proprietăţi, atât suprafaţa de 5.666 ha şi 1.309 mp teren forestier, situat în comuna Zagon, judeţul Covasna cât şi suprafaţa de 5.132,29 ha teren forestier, situata în judeţul Buzău, acestea făcând obiectul mai multor dosare civile şi care constituie obiectul infracţiunilor comise de către inculpaţi.

În pofida unei situaţii juridice extrem de complicate explicata în cuprinsul rechizitoriul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţionala Anticorupţie, situaţia juridica a petenţilor raportata la activitatea infracţionala a inculpaţilor, este extrem de simpla, iar temeinicia dreptului acestora este evidenta.

Societatea M., societate ce a funcţionat la nivelul anilor 1945 şi care a fost deţinătoarea, printre altele, şi a suprafeţei de 5.132,29 ha teren forestier, situata în judeţul Buzău, avea mai mulţi acţionari, autorii petenţilor XX. şi VV. având împreuna 96.000 acţiuni (câte 48.000 fiecare), reprezentând 40% din acţiuni, în timp ce autorul inc. L., respectiv defunctul L. avea în proprietate 21.600 acţiuni, ceea ce reprezenta 9% din totalul acestora (numărul total de acţiuni fiind 240.000).

Printr-o activitate simplă, de falsificare, inculpatul L., în urma activităţii conjugate a inculpaţilor, a devenit proprietar a 91% din patrimoniul aparţinând Societăţii M.

În urma acestor manopere dolosive, pe lângă statul român, subiect pasiv general al infracţiunilor de fals, dare/luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, spălare de bani, constituirea de grup infracţional organizat şi petenţii s-a considerat subiect pasiv special, deoarece, în mod direct, în urma activităţilor infracţionale a inculpaţilor, inculpatul L. a dobândit, în final, 100% din suprafaţa forestieră aparţinând SOCIETĂŢII M. şi, bineînţeles, petenţii au fost în imposibilitate de a solicita şi obţine recunoaşterea dreptului de proprietate.

S-a învederat instanţei ca au întreprins numeroase demersuri în vederea revendicării bunurilor Societăţii M., din 1945, toate fiind respinse, în timp ce inculpaţii au făcut uz de hotărârea Judecătoriei Pătârlagele.

Pe cale de consecinţa, justa reparare a pagubei consta în anularea titlului de proprietate obţinut nelegal, precum şi a tuturor actelor subsecvente şi respectiv a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.06.2011, încheiat între inculpatul A. şi SS.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., coroborat cu art. 1391 din C. civ., s-a cerut acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 50.000 euro, câte 25.000 euro de la inc. L. şi de la inculpatul A., care, prin activitatea infracţionala săvârşita, i-a pus în imposibilitatea valorificării dreptului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 19 şi art. 20 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1391 din C. civ.

În cauză s-a dispus efectuarea a două expertize tehnice judiciare în domeniile silvicultură, respectiv industrializarea lemnului, acestea fiind întocmite de către experţii BBBBB. şi CCCCC.

Prima dintre aceste expertize a avut ca obiective:

- Calcularea valorii terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5055,87 ha;

- Stabilirea cantităţii materialului lemnos deja exploatat de la momentul punerii în posesie, de pe suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de 5055,87 ha din litigiu; a esenţelor materialului lemnos şi a valorii de piaţă a acestei cantităţi;

- Stabilirea necesităţii de reîmpădurire a suprafeţei exploatate raportate la situaţia de fapt constatată pe teren. În ipoteza unui răspuns afirmativ, stabilirea contravalorii lucrării necesare acestui demers.

Concluziile acestei expertize au fost următoarele:

- Valoarea terenului ce constituie Unitatea de Producţie XI Silvirom, V_TER, este de 7.209.812 RON. Raportat la cele 5055,9 ha cât însumează întreaga suprafaţă a acestei unităţi de producţie, se obţine valoarea de 1426 RON/ha. Valoarea vegetaţiei forestiere ce ocupă 5040,0 ha, V_VEG, este de 135.962.352 RON. Raportat la cele 5055,9 ha, cât însumează întreaga suprafaţă a unităţii de producţie, rezultă o valoare de 26.892 RON/ha.

- Masa lemnoasă exploatată în cei 5 ani (2011/2012 - 2015/2016), perioadă în care s-au aplicat prevederile amenajamentului, s-a situat sub valorile prevăzute în amenajament, atât sub raportul volumului masei lemnoase din produse principale cât şi din secundare. Rezultă că se va produce o acumulare de masă lemnoasă. Sistarea oricăror intervenţii începând cu data de 11.05.2015 a dus şi va duce în continuare la mărirea volumului masei lemnoase.

- Luând în calcul valorile de 270 RON/mc, care este preţul de piaţă a lemnului de răşinoase şi 180 mc, care este preţul de piaţă a lemnului de fag, rezultă că pentru 73533 mc, cât s-au extras din arboretelor acestei unităţi de producţie, în cei 5 ani cât s-a aplicat amenajamentul, s-ar fi putut încasa 18.067.050 RON.

- Toate suprafeţele de pe care s-au exploatat arborii erau regenerate natural în proporţie de 60 - 70%. Pentru restul, s-au executat împăduriri artificiale, plantaţii cu puieţi de molid şi larice. În momentul actual nu există suprafeţe goale, neîmpădurite.

Ca urmare a necesităţii elucidării unor probleme ridicate în timpul şedinţei din data de 6.01.2017 s-a solicitat expertului BBBBB. completarea raportului de expertiză specialitatea silvicultură în temeiul art. 180 alin. (1) C. proc. pen., expertul urmând a răspunde şi la următoarele chestiuni ce au rezultat din punerea în discuţie a raportului de expertiză:

- Să se stabilească cantitatea de lemn permisă a fi exploatată în perioada 2011 - 2016 conform amenajamentului silvic;

- Să se stabilească care este valoarea masei lemnoase care ar fi putut fi exploatată în aceeaşi perioadă de timp, conform amenajamentului silvic, urmând a se stabili ce cantitate de masă lemnoasă se putea exploata şi care este contravaloarea acesteia;

- Să se stabilească ce cantitate de masă lemnoasă a exploatat în concret SS., în perioada 2011 - 2016, perioadă în care societatea era proprietarul terenului respectiv.

- Să se stabilească care ar fi costurile minime ale lucrărilor de întreţinere absolut necesare, faţă de specificul pădurii, în perioada 2011 - 2016.

- Să se stabilească care sunt costurile efectiv suportate de SS. în perioada 2011 - 2016, pentru întreţinerea pădurii.

Răspunsurile la solicitările menţionate au fost următoarele:

- cantitatea de lemn permisă a fi exploatată în perioada 2011 - 2016 conform amenajamentului silvic a fost, în total, 127.885 mc dintre care: 94.680 mc sub formă de tăieri principale; 15.775 mc sub formă de tăieri secundare; 13.080 mc sub formă de tăieri de igienă şi 4.350 mc sub formă de tăieri de conservare. S-au exploatat, însă, doar 73.553 mc.

- În perioada 2011 - 2016, SS. a exploatat 73.533 mc, dintre care: 53.679 mc molid şi brad, şi 19.854 mc fag. La o valoare de piaţă de 270 RON/mc, pentru molid şi brad, şi 180 RON/mc pentru fag, a rezultat o valoare totală de 18.067.050 RON;

- Costurile efectiv suportate de SS. pentru perioada solicitată pentru lucrări silvice au fost de 413.656 lei (Adresa SC DDDDD. SRL nr. 71/09.08.2017);

- Costurile efectiv suportate de SS. pentru perioada solicitată cu serviciile de pază şi punere în valoare a masei lemnoase au fost de 3.782.922 RON (Adresa SC DDDDD. SRL nr. 71/09.08.2017).

Cea de a doua expertiză a avut ca obiective:

- Să se stabilească cantitatea de material lemnos deja exploatat de la momentul punerii în posesie, de pe suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de 5055,87 ha din litigiu, a esenţelor materialului lemnos, respectiv a valorii de piaţă acestei cantităţi.

De asemenea, expertul a efectuat o estimare a celor trei aspecte inveterate anterior, (cantităţi, esenţe, valori) pentru perioada de ia momentul întocmirii raportului de expertiză, în continuare, în funcţie de toate normele legale care reglementează modul de exploatare a vegetaţiei forestiere, estimare raportată, perioadă de timp.

- Să se stabilească necesitatea de reîmpădurire a suprafeţelor exploatatei raportat la situaţia de fapt, constatată pe teren, iar în ipoteza unui răspuns afirmativ se stabilească contravaloarea lucrărilor necesare acestui demers. Contravaloarea respectivă va fi exprimată, pe de o parte, până la momentul întocmirii raportului de expertiză, iar pe de altă parte, în continuare prin estimare raportată la o perioadă de timp.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06 ianuarie 2017, instanţa a dispus completarea obiectivelor cu următoarele:

- Să se stabilească cantitatea de lemn permis a fi exploatată în perioada 2011 - 2016 conform amenajamentului silvic.

- Să se stabilească care este valoarea masei lemnoase care ar fi putut fi exploatate în aceeaşi perioadă de timp (2011 - 2016), conform amenajamentului silvic.

- Să se stabilească ce cantitatea de masă lemnoasă a exploatat în concret SS. în perioada 2011 - 2016, perioadă în care societatea era proprietarul terenului respectiv.

- Să se stabilească care ar fi costurile minime ale lucrărilor de întreţinere absolut necesare faţă de specificul pădurii în perioada 2011 - 2016.

- Să se stabilească care sunt costurile efectiv suportate de SS. în perioada 2011 - 2016 pentru întreţinerea pădurii.

Concluziile acestei expertize au fost următoarele:

Volumul total masă lemnoasă exploata în perioada 2011 - 2016- 94 472,68 mc. Valoarea masei lemnoase exploatate în perioada 2011 - 2016 - 15 206 350,59 lei. Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă exploatată 160,96 RON/mc. Volumul de masă lemnoasă exploatată pe specii: molid aprox. 50 080,00 mc; fag aprox. 25 513,00 mc; brad aprox. 17008,00 mc; mesteacăn aprox. 954,00 mc; anin aprox 950 mc; alte specii max 1000 mc.

Conform amenajamentului silvic SS. avea obligaţia ca anual să împădurească 28,1 hectare şi pentru întreaga perioadă -2011 - 2016, 140,5 hectare.

Avându-se în vedere ca s-au exploatat 62% din totalul de masă lemnoasă permisă de amenajament, dacă se respectă procentul, SS. ar fi trebuit să împădurească în acest interval 87,11 hectare.

Conform evidenţelor puse la dispoziţia expertului, SS. a plantat în această perioadă suprafaţa de 52,24 hectare, cu 34,87 hectare mai puţin.

Studiind documentele puse la dispoziţie a rezultat ca:

- în anul 2016 pentru plantarea a 11,24 hectare SS. a cheltuit suma de 118800 RON, au rezultat costuri de împădurire pentru un hectar de 10570 RON/hectar;

- în anul 2015 pentru plantarea a 16,5 hectare SS. a cheltuit 123450 RON, au rezultat costuri de împădurire pentru un hectar de 7480 RON/hectar;

- în anul 2014 pentru plantarea a 25,2 hectare SS. a cheltuit 151340 RON, au rezultat costuri de împădurire pentru un hectar de 6005 RON/hectar;

Astfel că expertul a considerat drept cost mediu pentru împădurirea unui hectar suma de 8000 RON/hectar.

Pentru cele 87,11 hectare rezultate în urma aplicării procentului de exploatare (62%) asupra obligaţiilor totale de împădurire rezulta un cost minim:

87,11 ha x 8000 RON/ha - 696800 RON;

În amenajamentul silvic s-a precizat că anual se pot face următoarele tăieri: tăieri de regenerare 18936 mc/an; tăieri de îngrijire 3155 mc/an; tăieri igienă 2616 mc/an; tăieri de conservare 870 mc/an.

Volum total tăieri anuale permise: 25 577 mc/an; volum total tăieri permise în perioada 2011 -2016: 6 ani x 25 577 mc/an = 153 462 mc; volum total tăieri realizate efectiv în perioada 2011 - 2016: 4 492,68 mc (62%)

Conform calculelor făcute la răspunsul pentru obiectivul 1, a rezultat un preţ mediu al masei lemnoase de 159,95 RON/mc.

Valoarea masei lemnoase care ar fi putut fi exploatată în intervalul 2011 - 2016: - 153 462 mc x 159,95 RON/mc = 24 546 247,00 RON.

În urma studierii documentelor puse la dispoziţie de reprezentanţii SS., aceasta a cheltuit în perioada 2011 - 2016 pentru întreţineri şi replantări suma de 453614,10 RON astfel: 2011 - 0 RON; 2012 - 6035 RON - pentru îngrijiri descopleşiri; 2013 - 35864 RON - pentru îngrijiri curăţiri; 2014 - 169 465 RON din care: 64150 RON achiziţie de puieţi de molid, larice,paltin de munte; 87190 RON împăduriri şi completări/protecţia plantaţiilor 18125 RON lucrări de îngrijire; 2015 - 123450 RON din care: 52360 RON achiziţie de puieţi de molid şi larice; 71090 RON lucrări de împăduriri, completări molid şi larice/protecţia plantaţiilor; 2016- 118800 RON din care: 46750 RON achiziţie de puieţi molid, larice, paltin de munte; 72050 RON împăduriri, completări şi protecţia plantaţiilor.

Concluziile rapoartelor de expertiză mai sus menţionate nu au putut fi fructificate în prezentul cadru procesual ca urmare a situaţiei juridice create, astfel cum a fost aceasta expusă în cele ce urmează.

În vederea soluţionării juste a laturii civile a cauzei trebuie plecat de la principiul de necontestat stabilit în art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară potrivit căruia hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

Interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, raţionamentul logico-juridic urmărit de judecător, modul în care au fost încuviinţate, administrate şi apreciate probele reprezintă aspecte ce nu pot forma obiectul verificărilor instanţei penale, întrucât astfel de verificări ar aduce atingere principiului constituţional al independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, principiu de cel mai înalt rang consfinţit de art. 124 alin. (3) Constituţia României.

Aşadar, deşi ca urmare a condamnării tuturor inculpaţilor trimişi în judecată pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, dar în mod particular a inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen., ar apărea ca necesară restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, Curtea a constatat că acest lucru nu este posibil în acest cadru procesual.

Aceasta deoarece nicio restabilire a situaţiei anterioare comiterii infracţiunii nu este posibilă fără ca actul care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. x din data de 31.05.2011 emis de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău pe numele inculpatului A., dar şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2921 încheiat la data de 15.06.2011 între cel din urmă şi SS. Societate în comandită; adică sentinţa civilă 706 din 12.04.2011 a Judecătoriei Pătârlagele irevocabilă prin nerecurare la 12.05.2011, să fie desfiinţată.

Or, după cum s-a arătat anterior, acest lucru nu s-a întâmplat decât prin intermediul unei căi de atac, în cazul de faţă extraordinare şi anume revizuirea.

Într-adevăr, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 teza I din C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă un judecător (...) care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză".

Drept urmare, în cazul în care prezenta hotărâre de condamnare va rămâne definitivă, se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii în materie civilă.

Ca o consecinţă directă a acestei prime constatări, a rezultat cu evidenţă că nu pot fi anulate pe această cale nici actele subsecvente despre care s-a făcut vorbire în cele ce preced, orice discuţie referitoare la normele de drept civil care apără proprietatea imobiliară a subdobânditorului de bună credinţă înscris în Cartea funciară fiind lipsită de relevanţă în prezenta procedură.

Prin urmare, acesta a fost motivul pentru care solicitarea principală a părţii civile Statul Român exprimată prin Ministerul Finanţelor Publice privind restituirea bunului în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor prin revenirea bunului în proprietatea publică a statului şi prin anularea actelor juridice "produs al infracţiunii" nu poate fi admisă.

Tot în acest context apare ca fiind nefondată şi solicitarea aceleiaşi părţi civile de obligare a inculpaţilor la plata sumelor reprezentând contravaloarea materialului lemnos exploatat de la momentul predării suprafeţelor de teren până la data reîntregirii proprietăţii publice şi a lucrărilor necesare reîmpăduririi suprafeţelor exploatate de către deţinători de la momentul predării suprafeţelor de teren până la data reîntregirii proprietăţii publice, ambele chestiuni fiind indisolubil legate de capătul de cerere principal.

Cu toate acestea, s-a aflat în situaţia producerii unui prejudiciu în patrimoniul Statului Român dar şi al Romsilva cuantificabil în bani şi pe care inculpaţii vinovaţi de naşterea acestuia alături de partea responsabilă civilmente vor trebui să-l plătească.

În acest sens, prin interpretarea per-a-contrario a dispoziţiilor art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 256 din C. proc. pen. conform cărora instanţa de judecată se pronunţă prin hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, când schimbarea acelei situaţii a rezultat din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor:

- art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ.: "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral"

- art. 1357 alin. (1) din C. civ.: "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare"

- art. 1359 din C. civ.: "Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat şi când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios şi, prin felul în care se manifestă, creează aparenţa unui drept subiectiv"

- art. 1381 alin. (1) şi (2) din C. civ.: "Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.

Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat".

În cauza pendinte, date fiind precizările efectuate anterior cu privire la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, prejudiciul în dauna Statului Român a fost compus din valoarea terenului ce constituie Unitatea de Producţie XI Silvirom precum şi a vegetaţiei forestiere ce ocupă acest teren, calculată de către expert silvicultură BBBBB. la o valoare maximală cumulată de 28.318 RON/ha, pentru o suprafaţă totală măsurată de 5055,87 ha.

S-a observat că această valoare a fost mai mare decât cea achitată de SS., societate în comandită, inculpatului A. la preţul de 4300 euro/ha, cu atât mai mult cu cât cursul de schimb leu-euro din anul 2011 era mai mic decât cel din prezent.

Curtea nu a mai acordat părţii civile Statul Român suma totală de 143.172.164 RON (7.209.812 RON valoare teren + 135.962.352 RON valoare vegetaţie forestieră) pentru simplul motiv că această parte civilă a cerut o sumă mai mică, de doar 89.787.721 RON (echivalentul sumei de 21.740.241 euro-preţul achitat de SS.), iar în materie civilă aşa cum este bine cunoscut, operează principiul disponibilităţii acesteia.

O menţiune: dezdăunarea părţii civile Statul Român cu suma mai sus menţionată exprimată în euro are la bază faptul că respectivul cuantum este cel mai mare rezultat din preţul pieţei dar în cadrul limitei stabilite de către expertiza silvicultură.

Altfel, preţul tranzacţionat între doi particulari nu ar fi putut reprezenta decât cel mult un indiciu al cuantumului prejudiciului, indiciu ce ar fi fost necesar a fi completat prin alte mijloace de probă.

Tot în cadrul prejudiciului care trebuie să fie acoperit, dar având ca titular pe partea civilă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva se regăseşte şi suma de 5.052.202 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, adică a masei lemnoase care s-ar fi exploatat/recoltat dacă această parte civilă ar fi fost în continuare administratorul suprafeţei de 5.055,87 ha, suprafaţă efectiv pusă în posesie şi înscrisă în titlul de proprietate, faţă de 5132,29 ha cât s-a dispus prin sentinţă.

Suma respectivă are, desigur, un caracter estimativ ţinând cont de profitul brut realizat pe hectar la nivelul Ocolului Silvic PPPPP. în perioada iunie 2011 - decembrie 2015, potrivit tabelului înaintat de această parte civilă.

Mai este necesară o precizare: nu trebuie confundată noţiunea de prejudiciu cu aceea de folos necuvenit care a fost obţinut de către inculpatul A. Din considerente care ţin de evidenţă, în ultima noţiune nu se include suma de 5.052.202 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, aceasta constituind numai prejudiciul adus Romsilva.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Cum suma de 21.740.241 euro reprezentând prejudiciul adus părţii civile Statul Român serveşte la despăgubirea acestuia, ea nu poate fi confiscată de la inculpatul A., urmând a fi plătită în solidar numai cu inculpaţii care au săvârşit infracţiuni producătoare de prejudiciu - B., F., G., H. şi I. - şi cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL.

În caz contrar, dacă inculpatul A., căruia nu i se poate confisca suma respectivă potrivit celor arătate anterior, nu ar fi obligat nici la plata prejudiciului s-ar ajunge la situaţia absurdă în care această persoană să rămână, cel puţin momentan, în posesia sumei de bani reprezentând produsul final al infracţiunilor, ceea ce nu poate fi acceptat.

Nu acelaşi lucru este valabil cu privire la prejudiciul produs în dauna părţii civile Romsilva pentru care sunt responsabili în mod exclusiv inculpaţii care au săvârşit infracţiuni cauzatoare de prejudiciu, astfel cum au fost aceştia menţionaţi şi care vor fi obligaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea acestora.

Drept urmare, faţă de cele astfel reţinute, Curtea în baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 19, 20, 21 şi 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, 1357,1359 şi 1381 din C. civ. a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de către partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice cu sediul în Bucureşti, şi a dispus obligarea inculpaţilor A., B., F., G., H., I. şi a părţii responsabile civilmente SC M. SRL cu sediul în Mun. Bucureşti str. x bl. R3 sc. A, sector 6 în solidar la plata unei sume de 21.740.241 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României la data executării, în favoarea acestei părţi civile.

În baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 19, 20, 21 şi 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, 1357, 1359 şi 1381 din C. civ. a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cu sediul în Bucureşti, str. x A, sector 2 şi dispune obligarea inculpaţilor B., F., G., H., I. şi a părţii responsabile civilmente SC M. SRL în solidar la plata unei sume de 5.052.202 RON în favoarea acestei părţi civile.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă introdusă de către părţile civile N. şi O., aceasta a fost privită ca nefondată în condiţiile în care aceste persoane nu au avut un drept de proprietate recunoscut sau reconstituit conform legilor speciale de fond funciar.

Nu a fost posibil, faţă de această împrejurare, ca cele două părţi civile să obţină prin intermediul unui proces penal ceea ce nu deţineau nici înaintea acestuia şi anume recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra cotei părţi din terenul aparţinând autorilor lor. De altfel, chiar aceştia au învederat în cererea de constituire ca părţi civile că au întreprins numeroase demersuri în vederea revendicării bunurilor Societăţii M.

Din acest motiv nici solicitarea acestor persoane de acordare a unor despăgubiri morale nu este justificată.

Aşadar, în baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 19, 20, 21 şi 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, 1357, 1359 şi 1381 din C. civ. a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de către părţile civile N. domiciliat în Bucureşti, şi O. domiciliată în Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. a respins cererea formulată de către P. SA cu sediul în Bucureşti, bd. x, sector 3 privind închiderea contului de depozit nr. x aparţinând inculpatului E. la instituţia bancară respectivă şi asupra căreia s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014, respectiv privind acordul transferului sumei de bani indisponibilizate în alte conturi curente, această cerere nefiind practic motivată, nerezultând din cuprinsul acesteia de ce anume ar trebui închis contul de depozit nr. x pe numele inculpatului E.

În baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 274 din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A., B., F., G., H. şi I., fiecare dintre aceştia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL, precum şi inculpaţii C., D., E., J., K. şi L. la plata câte unei sume de 6.235 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (55.000 RON urmărire penală; 11.860 RON onorarii expertize tehnice judiciare; 53 termene a câte 150 RON).

Prin încheierea din din data de 16 iulie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 278 şi art. 279 din C. proc. pen., a admis sesizarea din oficiu înlăturând erorile materiale şi omisiunile vădite strecurate în minuta hotărârii penale nr. 72 pronunţată în data de 28 iunie 2018, în sensul că:

- la pct. II.1 alin. (1) se va menţiona instigare la dare de mită prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. în loc de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (2) din C. pen.

- la pct. IV.1 alin. (1) se va menţiona art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani în loc de art. 67 alin. (1) din C. pen.

- la pct. VI.2 alin. (1) se va menţiona abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. în loc de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 397 alin. (1) din C. pen.

- la pct. X alin. (1) se va menţiona spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în loc de art. 29 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- la pct. XI.2 alin. (1) se va menţiona constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. în loc de art. 367 alin. (2) din C. pen.

la pct. XII.1 alin. (1) se va menţiona art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 1 an în loc de art. 67 alin. (1) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

Împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data de 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat apel: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpaţii I., G., F., K., H., A., B., J., D., E., L., C., părţile civile N., O., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, precum şi partea responsabilă civilmente SC M. SRL.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat hotărârea instanţei de fond, sub aspectul legalităţii, pentru următoarele aspecte:

1. În ceea ce priveşte greşita deducere din pedeapsa aplicată inculpatului C. a perioadei reţinerii şi arestării preventive de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014 şi de la data de 21.11.2014 la data de 06.03. 2015. Or, în mod corect trebuia să se deducă următoarea perioadă: 20.01.2015, 21.01.2015 - 06.03.2015 şi 07.03.2015 - 15.05.2020.

2. În ceea ce priveşte greşita efectuare a concursului pedepselor complementare aplicate inculpatului L., pedeapsa rezultantă fiind în mod eronat mai mică de 1 an. A menţionat că este nelegală şi încheierea din 16 iulie 2018 prin care prima instanţă a dispus conform art. 278 şi 279 din C. proc. pen., în sensul că a dispus rectificarea duratei pedepsei complementare aplicate inculpatului L. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pe o durată de 1 an, în loc de o durată de 2 ani.

Instanţa a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., conform cărora dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, în cazul concursului de infracţiuni se aplică cea mai grea dintre acestea, respectiv pe o durată de 2 ani.

În speţă, raţionamentul instanţei este greşit în ceea ce priveşte efectuarea operaţiunilor privind calculul pedepsei complementare rezultante în momentul efectuării concursului acestora, conform art. 45 din din C. pen., rezultând astfel o pedeapsă complementară rezultantă nelegală, pe o durată de 1 an, dar şi urmare a rectificării ulterioare a pedepsei complementare aplicate inculpatului pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe o durată de 1 an, în loc de o durată de 2 ani, aşa cum se dispusese iniţial. Totodată, a arătat că aceasta nu se putea îndrepta conform procedurii de îndreptare a erorii materiale sau de înlăturare a unei omisiuni vădite, încheierea menţionată anterior fiind, de asemenea, nelegală.

Apelantul inculpat B. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- a precizat, totodată, că motive de apel vizează şi încheierile de şedinţă pronunţate la termenele de judecată pronunţate la datele de 15.06.2017 (numai în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererilor de probatoriu formulate la termenele de judecată din data de 30.05.2017 şi 14.06.2017), 03.05.2018 (în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererilor de probatoriu formulate la termenele de judecată din data de 27.04.2018) şi 28.03.2018 (în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererilor de excludere a unor probe formulate la termenul de judecată din data de 27.03.2018),

Sentinţa este nelegală:

- Sentinţa penală nr. 72 din data de 28.06.2018 a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor: art. 401, art. 403 alin. (1) lit. b), c) şi d), art. 403 alin. (2), toate din C. proc. pen. cu referire la prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţia României republicată şi la prevederile art. 6 alin. (1) şi alin. (3) lit. a), b) şi d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti; art. 2, art. 10 alin. (5), art. 349 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la legalitatea procesului penal, dreptul la apărare, rolul instanţei de judecată; art. 5 alin. (1) din C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile; în temeiul unor probe nelegal obţinute, în acest mod fiind încălcate prevederile art. 102 alin. (2) din C. proc. pen.

- într-o primă critică a menţionat că hotărârea atacată este nemotivată, neconţinând menţiunile obligatorii prevăzute de art. 403 alin. (1) lit. b), c) şi d) din din C. proc. pen. şi reprezintă o preluare integrală a rechizitoriului nr. x din data de 14.04.2015 întocmit de către D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti. Astfel, nu pot fi deduse motivele care au stat la baza pronunţării soluţiei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale şi nu răspunde exigentelor impuse de art. 6 din Convenţie;

- prin modalitatea de soluţionare a cererilor de probatorii formulate la termenele de judecată de la datele de 30.05.2017, 14.06.2017, 27.03.2018 şi 27.04.2018 judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 2, art. 10 alin. (5), art. 349 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la legalitatea procesului penal, dreptul la apărare şi rolul instanţei de judecată întrucât din motivarea sentinţei rezultă că a folosit probele şi situaţiile factuale pe care a încercat să le combată prin intermediul cererilor soluţionate prin încheierile de şedinţă din datele de 15.06.2017, 28.03.2018 şi 03.05.2018;

- a arătat că, în mod greşit, s-a stabilit legea penală mai favorabile ca fiind noul C. pen., deşi, în mod evident vechiul C. pen. era legea mai favorabilă, precum şi că s-a pornit de la pedeapsa ce urma a fi aplicată şi nu de la criteriile generale de stabilire a legii penale mai favorabile, urmărindu-se, astfel, aplicarea unor pedepse cât mai mari;

- Sentinţa penală nr. 72 din data de 28.06.2018 a fost pronunţată în temeiul unor probe nelegal obţinute, respectiv procesul-verbal din data de 14.01.2015 prin care a fost redat dialogul purtat la data de 27.07.2012 în mediul ambiental, la o cafenea din mun. Braşov de către coinculpaţii A., D. şi martorul BBB. A apreciat că această probă a fost nelegal obţinută şi ar fi trebuit exclusă de către instanţa de fond. Totodată, o probă nelegală obţinută este şi procesul-verbal, din data de 10.11.2014, de redare a dialogului purtat în mediul ambiental, la data de 21.10.2014 de către coinculpaţii G. şi D. Această probă este nelegal obţinută întrucât nu se pot stabili împrejurările în care a fost efectuată respectiva înregistrare.

În concluzia criticilor de nelegalitate a solicitat admiterea apelului cu consecinţa desfiinţării hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Sentinţa este netemeinică:

- Sentinţa penală nr. 72 din data de 28-06-2018 este netemeinică deoarece a fost condamnat, cu toate că din probele administrate la dosarul cauzei, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, rezultă că nu a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată. A solicitat achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

În concluziile scrise a precizat că pentru următoarele infracţiuni nu pot fi reţinute ca fiind incidente anumite prevederi, motivat de faptul că dispoziţia de trimitere în judecată din cuprinsul rechizitoriului nu face referire la această infracţiune şi nici prin sentinţă nu a fost dispusă o schimbare a încadrării juridice în acest sens. Astfel:

- referitor la infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 25 din vechiul C. pen., cu referire la art. 289 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen. a menţionat că nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, a menţionat că G. nu face parte din niciuna dintre categoriile de persoane menţionate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- referitor la infracţiunea de de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen. şi infracţiunea de de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen. a menţionat că nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- sub aspectul criticilor de netemeinicie a mai precizat că D. şi AA. nu au fost primiţi în audienţă la datele de 20 şi 21 ianuarie 2011 şi 10.02.2011, că aceştia nu au fost audiaţi cu privire la această împrejurare, precum şi că nu au fost administrate probe din care să rezulte dacă subsemnatul era în instituţie la datele şi orele respective;

- a menţionat că nu a depus o declaraţie de avere pentru suma de 45.000 RON. Acea declaraţie de avere nu este înregistrată la ANI şi la Prefectură sau Garda de Mediu, situaţie în care aceasta nu poate avea valoare probatorie.

Apelantul inculpat A. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- a menţionat că la ultimul termen de judecată din data de 29.05.2018, a formulat cereri de probaţiune şi o cererea de schimbare a încadrării juridice. Or, deşi Curtea a respins cererile de probaţiune ca inadmisibile, cererea de schimbare a încadrării juridice trebuia reţinută ca fiind apărare pe fond, care ar fi trebuit motivată, ca respingere. Faţă de aceste aspecte a apreciat sentinţa criticată ca fiind nemotivată;

- greşita condamnare a inculpatului A. la o pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă constând în aceea că "la începutul anului 2011, prin intermediul inculpatului D., a remis suma de 23.000 euro şi suma de 10.000 RON consilierului juridic G. pentru activitatea pe care acesta o desfăşura în calitate de reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău - parte în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele" fiind incidente dispoziţiile art. 16 din C. proc. pen.

- greşita condamnare a inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă constând în aceea că "în prima jumătate a anului 2011, a remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău - inculpatul B. în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoririi, respectiv emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a inculpatului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate",

- greşita condamnare a inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă constând în aceea că "în perioada ianuarie - aprilie 2011 a remis suma de 250.000 euro judecătorului F. din cadrul Judecătoriei Pătârlagele pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2011 care îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care inculpatul A. era parte"

- greşita condamnare a inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă constând în aceea că "la începutul lunii mai 2011, i-a dat suma de 15.000 euro inspectorului şef al Inspectoratului Silvic Teritorial Focşani, inculpatul C., în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe Titlul de proprietate nr. x/2011 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Buzău"

- greşita condamnare a inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă constând în aceea că "în cursul anului 2011 (???), a remis suma de 1.000.000 euro numitului E., angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, care a pretins că avea influenţă asupra prefectului judeţului Buzău - inculpatul B. şi a altor funcţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate"

- greşita condamnare a inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În concluziile scrise depuse, în esenţă, a considerat sentinţa atacată nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

- nelegalitate sentinţei penale apelate sub aspectul nerespectări dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

- netemeinicia sentinţei penale apelate sub aspectul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor presupus săvârşite;

- nulitatea sentinţei apelante faţă de nerespectarea prevederilor art. 403 alin. (1) lit. c) cu aplicarea art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În principal, a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât:

- instanţa de fond s-a limitat la a menţine o copie fidela a rechizitoriului, lipsind argumentele în baza cărora judecătorul şi-a format convingerea personală cu privire la sentinţa pe care a pronunţat-o;

- nulitate faţă de nemotivarea soluţiei privind cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. referitoare la unitatea infracţiunii continuate (necunoaşterea concreta a intervalelor de timp la care au avut loc acţiunile pentru a se putea aprecia asupra caracterizării lor şi, implicit, asupra infracţiunii în întregul său).

- această soluţie se impune şi în situaţia reţinerii precizărilor făcute de către unitatea de parchet la termenul din 11.06.2020, în vederea respectării dublului grad de jurisdicţie fiind indicate noi susţineri în ceea ce priveşte faptele pretins săvârşite.

Totodată, a solicitat ca în temeiul prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a), art. 423 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. sa se dispună:

- admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei cu privire la faptele pentru care a fost condamnat şi pronunţarea unei hotărâri procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale la judecata de fond şi să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., fiind incidente prevederile art. 16 lit. b) şi c din C. proc. pen., întrucât fapta nu exista, nu există probe că fapta a fost săvârşita de inculpat, fapta nu este prevăzuta de legea penală, precum şi respingerea cererii privind latura civilă.

- în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, cumpărare de influenţă şi de constituire a unui grup infracţional organizat deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

- admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei cu privire la faptele pentru care a fost condamnat şi pronunţarea unei hotărâri procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale la judecata de fond şi în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. să se dispună: încetarea procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de: dare de mită prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzuta de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

- în ceea ce priveşte şedinţa de judecată din data de 11 iunie 2020 a invocat nulitatea absolută. În acest sens, a menţionat că prezenţa apelanţilor inculpaţi în sala de judecata nu a fost permisă, aceştia fiind prezenţi în holul mare al clădirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind respectate prevederile art. 351 (oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea), art. 352 (publicitatea şedinţei de judecata), art. 364 (participarea inculpatului la judecata) din C. proc. pen., art. 8 C. proc. pen., Directiva (UE) 2016/43 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016, articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "carta"), art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) şi art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 24, art. 127 Constituţia României.

Totodată, la termenul din 11.06.2020 în judecata apelului, contrar prevederilor art. 420 alin. (6) teza finală din C. proc. pen. procurorul nu a avut primul cuvânt, ulterior fiind nesocotită prevederea art. 420 alin. (7) din C. proc. civ. fiind respinsa cererea în ceea ce priveşte dreptul la replică cu privire la chestiunile noi apărute în cuvântul procurorului după susţinerile apelanţilor inculpaţi şi intimaţilor, inclusiv în sensul dat de art. 351 alin. (1) din C. proc. pen., fiind refuzată posibilitatea unui drept la replica şi analiza nulităţilor faţă de noile susţineri ale acuzării.

Apelantul inculpat K. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

Primul motiv de apel a vizat netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei apelate decurgând din:

- lipsa aprecierii efective a elementelor de probă de către prima instanţa;

- (ne)reflectarea aplicaţiunii standardului probei "dincolo de orice îndoiala rezonabilă", de către primă instanţă în cadrul motivelor de fapt ale sentinţei apelate, încălcându-se astfel prevederile art. 103 alin. (2) teza a II-a, art. 396 alin. (2) şi art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

- nemotivarea sentinţei apelate cu privire la chestiunile de fapt ce fac obiectul judecaţii, echivalează cu lipsa unui grad de jurisdicţie efectivă în fond cu privire la acuzaţia penală, încălcându-se astfel prevederile art. 2 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nr. 7/1984;

- lipsa unei motivări efective cu privire la examenul de tipicitate;

- nemotivarea în fapt şi în drept a sentinţei apelate afectează simultan dreptul la un proces echitabil sub aspectul garanţiei explicite privind dreptul de acces la un judecător [art. 6 § (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului];

- a precizat că remediul procesual rezidă exclusiv în desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către prima instanţa;

Al doilea motiv de apel vizează netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei apelate din perspectiva modului în care a fost soluţionată acţiunea penală exercitată în cauză în raport cu apelantul-inculpat.

În concluziile scrise a invocat:

- nulitatea absolută a sentinţei apelate, incidentă potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., decurgând din nerespectarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, respectiv ale art. 354 alin. (1) din C. proc. pen.

- lipsa unui grad de jurisdicţie în fond ca efect al nemotivării sentinţei apelate, lipsa motivelor de fapt şi de drept ale soluţiilor de condamnare dispuse faţă de apelantul-inculpat K.;

- a formulat critici de nelegalitate şi/sau netemeinicie pe fondul acuzaţiilor penale reţinute împotriva apelantului-inculpat.

Astfel, cu privire la acuzaţia de efectuare de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite [art. 12, lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000]:

- prima critică a vizat faptul că fapta reproşată pentru care s-a dispus soluţia de condamnare nu există. Prima instanţă a încălcat prezumţia de nevinovăţie ca efect al nerespectării exigenţelor impuse de prevederile art. 99 alin. (1), art. 103 alin. (2) teza II-a şi art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., sub aspectul sarcinii probei şi standardului probatoriu al acuzaţiei penale,

- a doua critică (subsidiară) de nelegalitate este aceea că fapta reproşată apelantului-inculpat nu îndeplineşte trăsătura esenţială a tipicităţii (obiective).

Astfel, cu privire la acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea iniţierii [art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. proc. pen.]:

- prima critică de nelegalitate vizează faptul că fapta reproşată pentru care s-a dispus soluţia de condamnare nu există. Concluzia contrară a primei instanţe încalcă prezumţia de nevinovăţie deoarece nu au fost respectate exigenţele impuse de prevederile art. 99, alin. (1), art. 103, alin. (2) teza II-a şi art. 396, alin. (2) din C. proc. pen., sub aspectul sarcinii probei şi standardului probatoriu al acuzaţiei penale.

- a doua critică (subsidiară) de nelegalitate este aceea că fapta reproşată apelantului-inculpat nu îndeplineşte trăsătura esenţială a tipicităţii (obiective).

Apelantul inculpat G. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- un prim motiv de apel a vizat încheierea de şedinţa a Curţii de Apel Ploieşti din data de 04.02.2016 prin care inculpatului i s-a respins cererea ca judecata acestuia sa se facă în procedura simplificata;

- al doilea motiv de apel vizează greşita individualizare a pedepsei. Aceasta greşita individualizare a pedepsei care s-a reflectat în modalitatea de executare a pedepsei este confirmată de participaţia penală a inculpatului. Or, participaţia inculpatului a fost una neînsemnată;

- al treilea motiv de apel vizează nelegala condamnare a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Soluţia pronunţată în prima instanţa este nelegală având în vedere atât Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale cât şi deciziile instanţelor de judecata, în special cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, conform Fisei postului consilierului juridic G. nr. 5/01.11.2010 valabilă în cursul anului 2011, acesta avea obligativitatea conformării dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici, fiind subordonat şefului serviciului (inc. H.), subprefecţilor şi a prefectului. Astfel, aşa cum au reţinut organele judiciare, suma de bani primită sub formă de mită a fost pentru ca inculpatul G. să îi anunţe pe inculpatul D. dacă la termenele de judecata se va prezenta vreun reprezentant al Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău, respectiva vreun consilier juridic, în nici un caz să-şi îndeplinească în mod defectuos îndatoririle de serviciu;

- al patrulea motiv de apel îl reprezintă faptul că instanţa de fond nu a dat eficienţă circumstanţelor atenuante legale, raportat la persoana şi conduita inculpatului, atât înainte de săvârşirea infracţiunii cât şi după aceasta;

- un alt motiv de apel îl vizează aplicarea, de către instanţa de fond, a principiului mitior lex, al legii penale mai favorabile. Astfel, legea penală mai favorabilă este cea prevăzută în C. pen. anterior datei de 01 februarie 2014.

În concluziile scrise a solicitat:

- admiterea apelului formulat de către inculpatul G., astfel cum a fost motivat, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri temeinică şi legală prin care sa se dispună:

a. achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fapta prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen., pe considerentele reţinute de art. 16 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen.

b. reducerea corespunzătoare a eventualei pedepse aplicate, urmând a da eficienta dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei din cuprinsul cărora rezultă că acesta a avut calitatea de martor denunţător, facilitând identificarea şi tragerea la răspundere penală şi a altor persoane care au calitatea de coinculpaţi în prezenta cauza;

c. aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen. procedând la reducerea corespunzătoare a pedepsei conform procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei;

d.reindividualizarea eventualei pedepse sub aspectul împrejurărilor ce au condus la realizarea faptelor recunoscute, făcând trimitere la circumstanţele atenuante, prevăzute de disp. art. 75 alin. (2) din C. pen., şi orientarea spre un dozaj care să permită executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate, prin aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a respectivei pedepse.

- A solicitat să se constatate că legea penală mai favorabilă este cea prevăzuta de C. pen. anterior datei de 1 februarie 2014, cu toate consecinţele de rigoare.

Apelantul inculpat J. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- într-o primă critică a arătat că hotărârea primei instanţe este nemotivată, judecătorul fondului nu a efectuat o minimă analiză juridică a cauzei, ci s-a rezumat la a prelua identic actul de sesizare, într-o manieră nejustificată, lipsind orice analiză critică, reală, a situaţiei inc. J.;

- actul de sesizare şi sentinţa apelată se întemeiază pe probe neloiale şi nelegale, lovite de nulitate absolută, care nu pot sta la baza unei soluţii legale de condamnare. Concret, soluţia de condamnare are la bază, în mod esenţial, declaraţiile date în calitate de martor de inc. J., precum şi depoziţia dată în calitate de martor de soţia acestuia, TTTT., administrate cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 10 din C. proc. pen.

- în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor imputată inc. J.;

- greşita încadrare juridică a acuzaţiei formulate împotriva inc. J., în sensul că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 626/2002 nu pot fi reţinute, iar aplicarea lor în speţă reprezintă exclusiv rezultatul soluţionării greşite, atât de către procuror, cât şi de judecătorul primei instanţe, a unui concurs de calificări;

- nelegalitatea dispoziţiei de confiscare specială a sumei de 45.000 euro.

A solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti, iar în subsidiar, achitarea inc. J. pentru infracţiunea de spălare de bani, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În concluziile scrise a reiterat motivele pe care le-a prezentat în cuprinsul cererii de apel.

Apelantul inculpat E. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- hotărârea apelată nu cuprinde motivarea soluţiei de condamnare în sensul dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., instanţa fondului limitându-se doar la preluarea din rechizitoriu a situaţiei de fapt stabilită de procurorul de caz, fără a efectua o analiza concretă a probelor administrate şi fără a răspunde apărărilor invocate de inculpatul E.;

- condamnarea inculpatului E. s-a bazat în măsură determinantă pe mărturia anonimă a martorului protejat YY., încălcându-se disp. art. 103 alin. (3) din C. proc. pen.

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenta prev de art. 291 din C. pen.

- a solicitat achitarea inculpatului apelant conform art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Apelantul inculpat F. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- sentinţa apelată este nemotivată;

- sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina apelantului inculpat F. a menţionat că lipseşte motivarea care a stat la baza condamnării pentru aceasta infracţiune, aspect pe care l-a dezvoltat în cuprinsul motivelor de apel. Astfel, deşi magistratul fondului la fila x din sentinţa reţine că nu va analiza aceasta acuzaţie arătata de DNA în cuprinsul rechizitoriului, deoarece apreciază ca sentinţa judecătoreasca civilă pronunţată de apelantul inculpat se bucura de autoritate de lucru judecat, neputând fi desfiinţată decât prin intermediul căilor ordinare sau extraordinare de atac, sens în care nu se poate erija într-o instanţă civilă de control judiciar pentru a analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti, apreciază fără niciun fel de suport probator că fapta de abuz în serviciu a fost săvârşita de către apelantul inculpat în mod indubitabil. Or, s-a reţinut în jurisprudenţa instanţelor de control judiciar că "nu se poate stabili ca hotărârea judecătoreasca sau soluţia în sine reprezintă o îndeplinire defectuoasa" a atribuţiilor de serviciu de către magistratul judecător, care a pronunţat respectiva hotărâre/soluţie. În acest sens, a considerat că soluţia legală ce trebuia pronunţată în cauză, după o minuţioasa analiză, atât a dispoziţiilor legale în materia fondului funciar cât şi a probelor administrate în cauză, era aceea de achitare în temeiul disp. art. 16 lit. b) teza 1 din C. proc. pen.

- referitor la infracţiunea de luare de mita, la fila x din sentinţa criticată Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, nu a putut fi stabilită data exactă la care a avut loc remiterea sumei de bani, în cuantum de 250.000 euro dată cu titlu de mită a apelantului inculpat, însă apreciază ca fapta de luare de mita cu certitudine ar fi fost comisa în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2011, în baza unei înţelegeri anterioare pronunţării hotărârii judecătoreşti. La baza condamnării apelantul inculpat, instanţa de fond a redat în integralitate depoziţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, persoane care nu au văzut momentul remiterii sumei de bani, relatând doar aspecte învederate de alte persoane. A menţionat că organul de urmărire penală a nesocotit decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi, dispunând trimiterea în judecată pe baza probelor prezentate în lumina disp. art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., inserate în cuprinsul propunerii de arestare preventiva respinsă. Or, prin hotărârea de respingere a propunerii de arestare preventivă, magistratul de drepturi şi libertăţi a dispus ca organul de urmărire penală, să dispună reaudierea martorului YYY. şi să identifice şi alte persoane care au participat la pretinsa discuţie purtată de A. cu martorul YYY., care ar fi avut loc la o pizzerie din localitatea Nehoiu.

A precizat că hotărârea de condamnare este nelegala şi pentru această infracţiune, deoarece în cauză nu există o probă directă care să conducă la ideea că apelantul inculpat a luat suma de 250.000 euro pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă în cauză. Astfel că, a considerat că soluţia legală care trebuia să fie pronunţată în cauză, era aceea de achitare în temeiul disp. art. 16 lit. c) din C. proc. pen.

În concluziile scrise a reiterat motivele pe care le-a prezentat în cuprinsul cererii de apel.

Apelantul inculpat D. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- legea penală mai favorabilă aplicabilă în speţă o reprezintă legea penală veche, având în vedere, pe de o parte, sporul facultativ pentru infracţiuni aflate în concursul real, iar pe de altă parte, efectele pe care le produc multiplele circumstanţe atenuante, precum şi modalitatea de executare fără privare de libertate;

- pe fondul cauzei, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen., arătând că inculpatul D. atât în urmărirea penală, cât şi în cercetarea judecătoreasca a avut o poziţie constantă probată şi verosimilă sub aspectul că nu a săvârşit vreo infracţiune dintre cele pretins reţinute în sarcina sa în actul de sesizare a instanţei. A menţionat că denunţul formulat de inculpatul G. la data de 14.10.2014 în care face vorbire despre pretinsa infracţiune de dare de mita din partea inculpatului D. în realitate nu reprezintă o probă pentru a fi avută în vedere în acuzare;

- a menţionat că în cauză nu poate fi reţinută infracţiunea de grup infracţional organizat, arătând, printre altele, că având calitatea de avocat a acordat asistenţă juridică pe bază de contract şi delegaţie pentru A. şi L. şi a obţinut toate înscrisurile numai pe cale legala;

- în concluzie, a solicitat în principal, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. achitarea în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. c) din C. proc. pen.

În concluziile scrise a reiterat motivele pe care le-a prezentat în cuprinsul cererii de apel.

Apelanta inculpată I. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- nu s-a făcut o analiză completă şi coerentă a probelor cauzei, a situaţiilor de fapt şi a infracţiunilor pentru care a fost învestită instanţa de judecată;

- în dezvoltarea motivelor de apel a arătat că din probe reiese faptul că toate infracţiunile pentru care a fost dedus judecăţii nu au fost demonstrate, astfel că solicită achitarea, întrucât faptele nu există.

În concluziile scrise, în esenţă, a solicit admiterea căii de atac şi pe fond achitarea, în conformitate cu art. 396 pct. 5 şi art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) din C. proc. pen., întrucât faptele de fals şi uz de fals, abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri nu sunt de natură să confirme încadrările juridice şi limitele pedepselor.

În subsidiar, în conformitate cu art. 122 din vechiul C. pen., a solicitat a se constata că a intervenit prescripţia pentru toate cele 5 infracţiuni pentru care a fost condamnată, întrucât acestea au limite de pedeapsă care se circumscriu, pentru intervalul 31.08.2006 şi 19.01.2011, în limite care fac aplicabile dispoziţiile prescripţiei, cu toate consecinţele achitării pentru acestea.

Apelanta inculpată H. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, consecinţă a stabilirii eronate a situaţiei de fapt, aplicării greşite a legii, atât sub aspect substanţial, cât şi sub aspect procedural, nesoluţionarea unor cereri esenţiale pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei;

- hotărârea nu este motivată;

- deşi există probe la dosar şi s-a solicitat valorificarea procesuală a informaţiilor pe care acestea le decelează, prima instanţa: nu a analizat şi nu a stabilit statutul legal al consilierului juridic, în raport cu care infracţiunea reţinuta în sarcina inculpatei nu putea să existe; nu a examinat şi nu a valorificat procesual situaţia din care rezulta inexistenţa faptei reţinute în sarcina sa şi nu a motivat omisiunea înlăturării concluziilor pe care procedeul probatoriu al confruntării le impune în cauza de faţă, în sensul neîndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii penale, cu referire la incidenţa în cauză a impedimentului privind punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale; în privinţa sa nu a fost cercetat şi nu s-a constatat existenţa niciunui scop, interes, motiv care să genereze rezoluţia infracţională, ceea ce se coroborează cu susţinerea inculpatului G., consemnată în procesul-verbal de confruntare, în sensul ca nu i-a solicitat, nici în scris şi nici verbal, să îndeplinească vreun act contrar legii;

- prima instanţa nu a stabilit situaţia de fapt. Astfel, în raport cu susţinerile inculpatului G. nu se poate constata, dincolo de orice îndoială, că fapta există, nu este îndeplinită condiţia stabilita prin dispoziţiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. Or, din evaluarea probatoriului administrat în cauză, rezultă că fapta reţinută în sarcina sa nu exista. Pe de altă parte, a menţionat că instanţa de fond a stabilit eronat situaţia de fapt ca urmare a interpretării greşite a reglementărilor interne din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, cu referire la fisa postului şefului Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, contencios administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, a fisei postului consilierului juridic G. şi a Procedurii nr. x/16.02.2011 privind desfăşurarea activităţilor juridice. Totodată, situaţia de fapt a fost stabilită cu nesocotirea dispoziţiilor legale referitoare la exerciţiul dreptului la tăcere al inculpatului G. Or, instanţa de fond a luat act de exercitarea de către inculpatul G. a dreptului la tăcere, însă, cu neobservarea naturii acestui drept şi consecinţelor procesuale ale exercitării acestuia, a valorizat declaraţia dată la urmărirea penală, în calitate de inculpat, golind de conţinut normele precitate care garantează dreptul inculpatului de a nu se autoincrimina. În fine, nestabilirea corecta şi completa a situaţiei de fapt este şi consecinţa respingerii unor cereri formulate de inculpată esenţiale pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele;

- instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea. Or, instanţa de fond, în condiţiile descrise prin actul de sesizare, a reţinut ca sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. În acest sens, a menţionat că în cauză exista un impediment pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale şi pe care prima instanţă nu l-a observat. Astfel, rezulta neechivoc din conţinutul rechizitoriului faptul ca norma legala pretins nerespectată de către inculpată, corespunzător actelor materiale reţinute prin actul de inculpare şi care, drept urmare, atrag răspunderea penală conform dispoziţiilor art. 297 din C. pen., este Procedura nr. x/16.02.2011 şi, în consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, cu referire la teza conform căreia nu pot fi reglementate infracţiuni prin acte inferioare legii. Pe de altă parte, a arătat că infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată, ca urmare a nepunerii de acord a textului din legea penală cu decizia Curţii Constituţionale, în termenul imperativ/de decădere statuat la nivel de lege fundamentala. Prin urmare, a precizat că a fost condamnată pentru o faptă neprevăzută de legea penală. Pe de alta parte, dacă s-ar putea aprecia ca judecata ar putea avea loc şi în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, căreia fără temei i s-ar acorda statutul de legislator pozitiv, este de observat ca infracţiunea de abuz în serviciu priveşte exclusiv "încălcarea legii", cu referire la neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasa a unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

- din actul de sesizare nu rezultă efectuarea urmăririi penale sub aspectul faptei de a îndeplini defectuos un act în raport cu dispoziţiile art. 43 lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi trimiterea în judecată pentru comiterea acestei fapte. Rezultă că în prima instanţă judecata a avut loc cu privire la fapte care nu constituie obiectul judecaţii, întrucât nu sunt "arătate în actul de sesizare a instanţei". Or, singura posibilitate a instanţei de a modifica rechizitoriul priveşte exclusiv schimbarea încadrării juridice a faptei. Rezultă prin urmare,ca hotărârea primei instanţe este nelegală, ca urmare a angajării răspunderii penale sub aspectul unei fapte cu a cărei judecata nu a fost sesizata.

În concluziile scrise a combătut concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public la data de 11.06.2020.

Apelantul intimat inculpat C. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

A solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fapta nu există,deoarece nu există nicio faptă de pretindere a autorului, cum de altfel nu există nicio faptă de remitere/primire a unor sume de bani. În subsidiar, achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., teza întâi, sub aspectul lipsei elementului material al laturii obiective cu privire la infracţiunea de luare de mită, mai exact inexistenţa acţiunii de pretindere/primire a sumelor de bani.

În acest sens a arătat că:

- înregistrarea în mediul ambiental realizată de către martorul BBB. (care conţinea o conversaţie dintre acesta şi inculpatul A., acesta din urmă afirmând în cadrul discuţiei că a ar fi dat suma de 15.000 euro, şefului ITRSV Focşani) este singurul mijloc de probă pe care Ministerul Public clădeşte structura întregii acuzări, deoarece în afara acestei afirmaţii făcută de către A., nu există niciun alt mijloc de probă care să ateste cel puţin o singură întâlnire fizică între A. sau un interpus al acestuia şi inculpatul C. Cu privire la această înregistrare, a invocat nulitatea absolută a acestei probe;

- în ceea ce priveşte modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii, reţinute în sarcina inculpatului C. atât varianta alternativă a pretinderii unei sume în cuantumul de 25.000 euro, cât şi varianta alternativă a primirii sumei de 15.000 euro a arătat că nu există probe directe sau indirecte care să susţină cele două modalităţi alternative a infracţiunii de luare de mită în forma pretinderii şi primirii sumelor de bani.

În concluziile scrise, motivele pentru care a apreciat că sentinţa atacată este nelegală sunt următoarele:

- lipsa totală de motivare a sentinţei ce face obiectul prezentului apel, prin care prima instanţă a preluat expressis verbis conţinutul actului de sesizare, fără să verifice/analizeze în ce măsură sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii;

- din cuprinsul sentinţei lipseşte cu desăvârşire raţionamentul logico-juridic al magistratului cauzei, avut în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare, neexistând nicăieri o analiză a probelor administrate în mod nemijlocit de către instanţă şi nici a apărărilor formulate în sprijinul soluţiei de achitare;

- contradicţiile existente în cuprinsul sentinţei privitoare la momentul temporal al săvârşirii infracţiunii;

- reţinerea în mod nelegal a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000, contrar Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2017 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală;

- nelegala deducere a arestului, în contextul în care au fost reţinute alte perioade în care inculpatul C. s-a aflat sub imperiul măsurilor preventive.

Motivele pentru care a apreciat că sentinţa atacată este netemeinică sunt următoarele:

- expunerea stării de fapt este una ambiguă, contradictorie care nu este de natură să susţină acuzaţia adusă inculpatului C., imprecizia în descrierea faptei fiind de natură a naşte un dubiu extrem de serios nu numai cu privire la comiterea faptei prevăzute de legea penală ci şi cu privire la existenţa acţiunilor persoanelor în maniera închipuită de Ministerul Public;

- soluţia instanţei se sprijină pe probe administrate în mod nelegal şi neloial;

- instanţa a ignorat probele pozitive de nevinovăţie (declaraţiile inculpatului A., C., a martorilor BBB., QQ., D. şi OOOO.);

- soluţia instanţei, preluând în integralitate susţinerile Ministerului Public din Rechizitoriu nu face niciun fel de vorbire despre probele administrate nemijlocit de către magistratul fondului.

Apelantul intimat inculpat L. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- primul motiv de nelegalitate al sentinţei pronunţate de către instanţa de fond pe care l-a invocat, îl constituie încălcarea dispoz. art. 5 din C. pen. şi a Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale şi pe cale de consecinţa nesocotirea principiului legii penale mai favorabile. În acest sens a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. la dispoz. art. 322 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reglementată în dispoz. art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen.

- nelegala condamnare pe infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privata; nemotivarea soluţiei de condamnare; intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale pe aceasta infracţiune;

- nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei apelate cu referire la condamnarea dispusă pe infracţiunea de constituire a unui grup infracţional prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. încălcarea dispoz. art. 367 alin. (6) din C. pen. Pe această faptă penală dedusă judecaţii, instanţa de fond a preluat în întregime cele susţinute în actul de inculpare, fără a efectua o analiză proprie a mijloacelor de probă şi a apărărilor formulate şi fără a efectua în mod real o cercetare judecătoreasca pe care să-şi fundamenteze soluţia dată, urmare a convingerilor rezultate din aceasta cercetare

- pe latura civilă, a arătat că sentinţa apelata este nelegala şi încalcă dispoz. art. 249 şi urm. din C. proc. pen., deoarece, deşi, nu s-a reţinut vreun prejudiciu în sarcina sa, nu a fost obligat la plata vreunei sume de bani şi nu s-a dispus confiscarea speciala în persoana sa, instanţa de fond a dispus menţinerea măsurilor.

A solicitat admiterea apelului şi în temeiul dispoz. art. 421, pct. 2, lit. a) din C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei apelate, rejudecarea cauzei şi pe cale de consecinţa:

- pe infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, încetarea procesului penal, potrivit dispoz. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu aplicarea dispoz. art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia speciala a răspunderii penale. În subsidiar, a solicitat achitarea subsemnatului în baza dispoz. art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. şi alin. (5) din C. pen., în principal, raportat la dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen., prima teză, iar în subsidiar, lit. c), cu referire la dispoz. art. 5 din C. pen.

- pe infracţiunea de constituire a unui o grup infracţional organizat achitarea subsemnatului în baza dispoz. art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. şi alin. (5) din C. pen., în principal, raportat la dispoz art. 16 lit. c) din C. proc. pen., iar în subsidiar, lit. b), teza finală din din C. proc. pen., cu aplicarea dispoz. art. 5 din C. pen.,

- pe latura civilă a procesului penal, după rejudecare, a solicitat să se dispună încetarea/ridicarea măsurilor asigurătorii înfiinţate de către procuror în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor mobile şi imobile (sechestru asigurător) precum şi asupra conturilor bancare (poprire asigurătorie).

În concluziile scrise a prezentat aceleaşi motive de apel, însă în dezvoltarea s-a raportat la aspectele ce au rezultat din dezbaterile din apel. În esenţă, a înţeles să critice hotărârea pentru următoarele: nemotivarea sentinţei de la fond, nelegala condamnare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată; nemotivarea soluţiei de condamnare, nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei apelate cu referire la condamnarea dispusă pe infracţiunea de constituire a unui grup infracţional art. 367 alin. (1) din C. pen.

Pe latura civilă a cauzei penale, a solicitat respingerea acţiunilor civile ca fiind neîntemeiate şi ridicarea măsurilor asigurătorii instituite încă de la urmărirea penală asupra bunurilor şi conturilor sale bancare.

Apelanta persoană responsabilă civilmente SC M. SRL a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- primul motiv de apel vizează faptul că instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile C. civ. în vigoare, deşi atât pretinsele infracţiuni cât şi raporturile juridice de natură civilă deduse judecaţii au avut loc în anul 2011, în luna ianuarie, în timpul în care în vigoare era C. civ. abrogat, de la 1869 iar noul C. civ. a intrat în vigoare la data de 01. 10.2011 după data săvârşirii pretinselor fapte penale.

Astfel, în mod greşit s-a apreciat asupra legii civile aplicabile şi s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile.

- s-a apreciat că prin sentinţa apelată au fost încălcate dispoz. art. 86 şi 371 din C. proc. pen. Astfel, instanţa, de fond a nesocotit actul de sesizare şi implicit dispoz. art. 371 din C. proc. pen., care obliga instanţa să se limiteze la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare.

- netemeinicia sentinţei apelate sub aspectul greşitei apreciere a situaţiei de fapt; a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei; precum şi neîndeplinirea condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

În cauză, nici în persoana subscrisei şi nici în persoana reprezentantului său legal (inc. L.) nu a fost reţinută vreo fapta ilicită care să fie săvârşită cu vinovăţie şi care să producă pretinsul prejudiciu. În aceste condiţii, obligarea sa, prin sentinţa de la fond, în solidar cu ceilalţi inculpaţi faţă de care nu există o răspundere solidară, la plata pretinsului prejudiciu, încalcă flagrant dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv dispoz. art. 998 - 999 din C. civ. abrogate, aplicabil laturii civile din procesul penal pendinte.

În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei, şi pe cale de consecinţa, respingerea acţiunilor civile formulate de către părţile civile, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Autonoma a Pădurilor - Romsilva, ca fiind neîntemeiate.

În concluziile scrise depuse a reiterat aspectele prezentate în motivele de apel.

Apelantul parte civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- un prim aspect menţionat este acela că imobilul- teren cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha, aparţine domeniului public al statului conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi art. 136 alin. (4) din Constituţia României, imobilul - teren făcând parte din fondul forestier naţional, proprietate publică a Statului Român, imobil administrat, anterior emiterii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate, de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Buzău.

În acest sens, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra imobilului teren cu vegetaţie forestieră sus menţionat, aflat în proprietatea publică a Statului Român, s-a efectuat cu vicierea procedurii prevăzute de legile fondului funciar, faptele inculpaţilor care au afectat validitatea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 5132,29 ha cu vegetaţie forestieră impunându-se a fi analizate şi din perspectiva dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, ce impun parcurgerea procedurii administrative obligatorii de dezafectare, anterior oricărui act de reconstituire, din domeniul public al Statului.

Astfel, imobilul cu vegetaţie forestieră ce face obiectul activităţii infracţionale din prezenta cauză este cuprins în categoria bunurilor prevăzute la pct. l.4 din anexa Legii nr. 213/1998 şi aparţine fondului forestier naţional, care nu este proprietate privată.

Aşadar, s-a considerat că, în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile a Statului Român, prima instanţă trebuia să aibă în vedere în principal necesitatea reîntregirii fondului forestier naţional, proprietate publică a Statului, aspect reclamat de interesul public şi utilitatea specială căreia îi sunt afectate terenurile cu vegetaţie forestieră, şi pe cale de consecinţă să dispună restituirea bunului în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii.

- în ceea ce priveşte anularea actelor juridice produs al infracţiunii, în aplicarea principiului tempus regit actum, prima instanţă nu a avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, şi nici pe cele ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

În raport cu data la care s-au emis/întocmit/încheiat înscrisurile produs al activităţii infracţionale, prin care a fost dezafectat în mod ilegal imobilul teren cu vegetaţie forestieră din proprietatea publică a Statului, cu observarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 287/2009- privind C. civ., s-a arătat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. (1) şi art. 221 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, dispoziţiile art. 89 pct. 2 din aceeaşi Lege nr. 71/2011, ce privesc abrogarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/1998, au intrat în vigoare ia data de 1 octombrie 2011.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în forma în vigoare la data încheierii actelor juridice produs al infracţiunilor, sunt pe deplin aplicabile în cauza de fată, sancţiunea nulităţii absolute a actelor juridice încheiate cu nerespectarea regimului juridic de proprietate publică a Statului, în ceea ce priveşte imobilul - teren cu vegetaţie forestieră avut în vedere, se impune, fiind lipsită de relevanţă juridică cercetarea bunei-credinţe a subdobânditorului imobilului, sub aspectul aplicării sancţiunii.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale apelate în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile exercitate de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, rejudecând, latura civilă admiterea în totalitate a acţiunii civile sus menţionată, astfel cum aceasta a fost formulată şi precizată în cursul judecăţii în primă instanţă, în sensul de a dispune, în temeiul art. 25 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., restituirea bunului (terenul în suprafaţă de 5132.29 ha) în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin revenirea bunului în proprietatea publică a statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii (actele prin care a fost scos bunul imobil din domeniul public al statului, contractul de vânzare-cumpărare precum şi toate actele subsecvente încheiate ca urmare a acestui demers).

Distinct de pretenţia menţionată anterior, în temeiul concluziilor promovate de experţii tehnici desemnaţi de instanţa de judecată, prin lucrările de expertiză efectuate în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Ploieşti, au solicitat a se dispune obligarea inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente la plata sumelor de:

- 23.228.820 RON reprezentând contravaloarea masei lemnoase (determinată de expertul BBBBB. prin raportul de expertiză, 270 lei/mc - răşinoase, 180 lei/mc - fag şi alte specii) prin raportare la volumul de masă lemnoasă efectiv exploatată de 95.505 mc (determinată de expertul CCCCC. prin raportul de expertiză, răşinoase - 67088 mc, fag şi alte specii - 28417 mc), pentru perioada 2011 - 2016,

- 278.960 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor(determinate de expertul CCCCC. prin raportul de expertiză) necesare reîmpăduririi suprafeţei de 34,871 ha, ca diferenţă rămasă de reîmpădurit între suprafaţa de 87,11 ha care trebuia să fie reîmpădurită şi suprafaţa de 52,24 ha efectiv reîmpădurită, conform amenajamentului silvic, pentru perioada 2011 - 2016.

În completarea motivelor de apel au arătat că este necesară restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, ţinând cont şi de faptul că inculpaţii au fost condamnaţi pentru toate infracţiunile astfel cum acestea au fost deduse judecăţii; că au fost desfiinţate în totalitate înscrisurile reprezentate de adresa nr. x conex y/2011 a Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, adresa nr. x/19.01.2011 a Primăriei PPPPP. şi adresa nr. x/13.01.2011 înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău, înscrisuri prin care s-au atestat de către inculpaţi în realizarea rezoluţiilor infracţionale aspecte contrare realităţii ce au condus la producerea urmării imediate - reconstituirea dreptului de proprietate a suprafeţei de 5132,29 ha cu vegetaţie forestieră prin Sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011 pronunţată de inculpatul F.; precum şi că inculpatul F. a fost condamnat pentru infracţiunile deduse judecăţii;

- s-a menţionat că nu poate fi primită motivarea primei instanţe în sensul că restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii nu este posibilă în cadrul procesual penal dedus judecăţii din perspectiva art. 17 din Legea nr. 304/2004.

În concluziile scrise depuse au apreciat că soluţia promovată de prima instanţă în soluţionarea acţiunii civile a Statului Român este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt generate de activitatea infracţională a inculpaţilor. În argumentare au reiterat aspectele prezentate în motivele de apel, precum şi în completarea motivelor de apel.

Apelanta parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, considerând că este netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte:

- a criticat soluţia instanţei de fond pe motiv că principalul artizan în falsificarea probelor în vederea obţinerii celor 5.132,29 ha teren forestier a fost inculpatul L., iar acesta nu a fost obligat la plată, în solidar, cu celelalte părţi. Conform înscrisurilor de la dosarul cauzei, Societatea M. avea mai mulţi acţionari care, împreună, deţineau 240.000 de acţiuni. L., autorul lui L., deţinea 21.600 acţiuni ceea ce reprezintă 9% din totalul acţiunilor. Cu toate acestea, L. a obţinut întreaga suprafaţă forestieră, adică 100%, în timp ce autorul său deţinea doar 9%.

În cadrul SC M. SRL, L. era reprezentant legal, având calitatea de administrator, împuternicit şi acţionar.

Constituirea SC M. SRL a fost autorizată prin Încheierea nr. 2781/12.01.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosar nr. x/11.01.2006, având ca fondatori pe L., T. S., iar administrator pe L.

Or, conform sentinţei civile 706/2011 a Judecătoriei Pătârlagele prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, cererea de reconstituire a fost înregistrată la Comisia Locală PPPPP. sub nr. x/22.09.2005, anterior constituirii SC M. SRL, cerere formulată de trei persoane fizice respectiv de către L., T., S.

Aşa cum rezultă din actul de inculpare, L. "a întocmit şi semnat adresa înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău sub nr. x din 13.01.2011 prin care solicita să i se comunice "răspunsul la contestaţia formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005", precizând în fals că "până în acest moment nu mi s-a comunicat rezultatul contestaţiei"". De asemenea, a fost trimis în judecată şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, "constând în faptul că împreună cu A., K. şi D. s-au înţeles să obţină în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 hectare teren forestier".

Toate actele şi faptele SC M. SRL au fost efectuate prin reprezentantul legal al acesteia L.

Instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul L. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi constituire de grup infracţional organizat.

Astfel, au apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond nu a reţinut pe latură civilă nici un prejudiciu în sarcina inculpatului L.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., aşa cum reiese şi din rechizitoriu şi din cercetarea judecătorească rezultă că acesta împreună cu membrii grupului infracţional organizat - L., K. şi D. au pus la cale modalităţile de obţinere nelegală a suprafeţei de 5.134,29 hectare teren forestier, A. fiind conducătorul acestui grup, motiv pentru care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. De asemenea, instanţa de fond a stabilit că A., în calitate de cumpărător de drepturi litigioase, este vinovat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită judecătorului pentru a da o soluţie favorabilă, care s-a concretizat prin pronunţarea Sentinţei nr. 706/2011, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5.134,29 hectare teren forestier în favoarea lui A. Instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. A. a mai fost găsit vinovat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, tot în scopul obţinerii nelegale a suprafeţei de 5.134,29 hectare teren forestier.

A solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a Sentinţei penale nr. 72/28.06.2018, în sensul de a obliga pe inculpaţii L. şi A. la plata către subscrisa a sumei 5.052.202 Iei, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, respectiv B., F., G., H., I. şi partea responsabilă civilmente SC M. SRL.

Apelanţii părţi civile N. şi O. au solicitat, în esenţă, ca înscrisurile: adresa nr. x conex y/2011 a Instituţiei Prefectului judeţului Buzău; a înscrisului reprezentat de adresa nr. x/19.01.2011 a Primăriei comunei PPPPP., jud. Buzău şi a înscrisului reprezentat de adresa înregistrată la Instituţia Prefectului judeţului Buzău sub nr. x/13.01.2011 trebuie să nu fie desfiinţate.

În cursul cercetării judecătoreşti realizate în apel, Înalta Curte a procedat la audierea inculpaţilor apelanţi B., A. şi I., la termenul din 19 martie 2019, D. şi F., la termenul din 23 mai 2019, L., la termenul din 06 iunie 2019, ceilalţi inculpaţi apelanţi nefiind audiaţi în condiţiile în care nu au fost de acord cu acest lucru.

De asemenea, instanţa de apel a procedat la administrarea probatoriilor admise prin încheierile din 04 iunie 2019, 26 septembrie 2019, 06 decembrie 2019, 22 ianuarie 2020, la dosarul cauzei fiind depuse înscrisurile încuviinţate apelanţilor, răspunsurile la relaţiile solicitate de către instanţă diverselor instituţii, fiind audiaţi şi martorii EEEEE., FFFFF. şi RRRR., audiaţi la termenul din 06 iunie 2019, YY., CC., HH. şi BBB., la termenul din 28 iunie 2019, GGGGG., la termenul din 05 septembrie 2019, YYY. la termenul din 26 septembrie 2019, KKK. şi HHHHH., audiaţi la termenul din 13 noiembrie 2019, fiind realizată percheziţia informatică dispusă în cauză cu privire la suporţii optici de stocare de date informatice, ridicaţi cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 15.10.2014 la domiciliul martorului BBB. în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, ataşate la acest dosar, au fost audiate şi vizionate în şedinţă publică, înregistrările audio-video existente pe aceşti suporţi.

În cursul soluţionării cauzei în apel, au fost formulate cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi cereri de administrate a altor probatorii, cereri de constatare a nulităţii unor probe administrate în cu cursul urmăririi penale, toate fiind soluţionate potrivit încheierilor de la termenele la care au fost soluţionate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. proc. pen., constată, cu unanimitate, ori cu majoritate, după cum se va indica în considerentele deciziei, că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti şi de apelanţii inculpaţi B., H., J., G., I. împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data de 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, sunt fondate, iar apelurile declarate de inculpaţii A., C., D., E., F., K., L., de părţile civile civile N., O., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi partea responsabilă civilmente SC M. SRL sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta:

Preliminar analizării criticilor apelanţilor cu privire la temeinicia soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, Înalta Curte va cerceta acele critici care vizează legalitatea soluţiei pronunţate.

I. Inculpatul apelant A. a criticat sentinţa primei instanţe, susţinând că modul în care judecătorul fondului a procedat cu privire la cererile pe care le-a formulat la termenul din 29.05.2018, în special cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, este unul nelegal, în condiţiile în care, chiar dacă aceste cereri erau unele inadmisibile faţă de momentul formulării, era necesară motivarea soluţiei de respingere, mai ales în privinţa cererii de schimbare a încadrării juridice.

Ca atare, susţine apelantul că sentinţa atacată este nemotivată. Chiar dacă nemotivarea unei sentinţe în C. proc. pen. nu are o sancţiune expresă, învederează acesta că, prin raportare la prevederile C. proc. civ., care ar constitui norma generală potrivit art. 2 alin. (2) C. proc. civ., se impune pronunţarea unei soluţii de desfiinţare a hotărârii atacate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, apelantul susţine faptul că soluţia menţionată se impune şi prin prisma dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest mod realizându-se exerciţiul dreptului la o judecată efectivă, precum şi respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

În lipsa motivării sentinţei, instanţa de control judiciar nu poate analiza criticile formulate de către apelanţi şi implicit, legalitate şi temeinicia hotărârii atacate.

Pe de altă parte, susţine apelantul că aşa cu rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Boldea contra României, cauza Albina contra României, art. 6 parag. 1 din Convenţie impune în sarcina instanţelor obligaţia de a analiza efectiv motivele, argumentele şi probele, fără ca aceasta să impună o motivare în detaliu pentru fiecare argument invocat, importantă fiind analiza reală a problemelor esenţiale supuse analizei.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reţine în primul rând, faptul că inculpatul apelant A., prin apărătorul ales, la termenul din 29 mai 2018, nu a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, ci a formulat o cerere privind administrarea probei testimoniale, cerere care a fost respinsă de către judecătorul fondului motivat.

În acest sens, în încheierea din data de 29 mai 2018 se menţionează expres faptul că respingerea cererii inculpatului A., precum şi a cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de către inculpatul L. se întemeiază pe prevederile art. 387 alin. (1) C. proc. pen., fiind depăşit momentul procesual la care se puteau formula cereri, cercetarea judecătorească fiind terminată.

În hotărârea atacată se menţionează faptul că la termenul de judecată din 29 mai 2019 inculpatul A. a venit în faţa instanţei de judecată cu o serie nouă de cereri: schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată; suplimentarea probatoriilor; excepţia de neconstituţionalitate a articolelor din C. proc. pen. privind martorii cu identitate protejată: art. 126, art. 114 şi art. 129 C. proc. pen. desecretizarea ordonanţei de atribuire a identităţii protejate; precizarea din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, având în vedere perioada mare de timp de la data atribuirii identităţii fictive şi până în prezent, dacă măsurile de protecţie se mai justifică având în vedere că potrivit art. 126 alin. (5) C. proc. pen. "procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, iar în caz contrar, dispune prin ordonanţă motivată încetarea acestora" expertizarea înregistrărilor martorului BBB., în sensul stabilirii autenticităţii acestora, dacă au suferit alterări, modificări de orice mod, dacă există originalul pe suportul iniţial, dacă nu, cum s-a făcut transferul de pe acesta pe suportul ulterior şi dacă această metodă este suficientă pentru a asigura veridicitatea şi autenticitatea iniţială a înregistrării.

Judecătorul fondului a precizat, de asemenea, motivele pentru care a respins cererile formulate de către inculpatul A., respectiv faptul că acestea au fost depuse după încheierea cercetării judecătoreşti, fiind indicat şi textul legal ce justifică măsura.

În al doilea rând, instanţa de apel, din analiza încheierii menţionate, reţine faptul că apărătorul ales al inculpatului A., cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei a invocat problema schimbării încadrării juridice, solicitând repunerea cauzei pe rol.

În mod evident, formularea unei asemenea cereri cu ocazia dezbaterilor reprezintă o apărare pe fondul cauzei, judecătorul fondului analizând-o, implicit, atunci când a stabilit încadrarea juridică a faptelor pe care le-a reţinut în sarcina inculpatului în baza probatoriului administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

În măsura în care acesta considera că se impune stabilirea unei alte încadrări juridice a faptelor, evident era necesar a proceda la repunerea cauzei pe rol pentru discutarea contradictorie a acestui aspect, însă, cum judecătorul fondului a apreciat ca fiind corectă încadrarea faptelor dată prin actul de sesizare a instanţei şi cu privire la care a fost realizată întreaga cercetare judecătorească, nu existau motive pentru a se dispune repunerea cauzei pe rol.

Judecătorul fondului a indicat în considerentele hotărârii atacate elementele pentru care a apreciat că faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor ce au fost reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, acestea fiind şi motivele pentru care nu a putut dispune schimbarea încadrării juridice solicitată de inculpatul apelant, prin intermediul apărătorului ales.

În aceste condiţii, nu poate fi reţinută critica vizând nemotivarea hotărârii sub acest aspect.

II. Critici cu privire la considerentele hotărârii atacate au fost formulate şi de către inculpatul apelant B.

A susţinut acesta că sentinţa atacată este nemotivată în ceea ce îl priveşte, neconţinând menţiunile obligatorii prev. de art. 403 C. proc. pen., pasajele din hotărâre care îl vizează fiind preluări din rechizitoriul întocmit de către D.N.A - Serviciul Teritorial Ploieşti, sentinţa reprezentând o preluare fidelă a actului de sesizare, aspect care nu poate echivala cu o motivare care să răspundă exigenţelor textului legal anterior menţionat.

De asemenea, învederează apelantul că motivarea sentinţei împiedică instanţa de control judiciar să verifice raţionamentul judecătorului fondului la pronunţarea soluţiei şi îi încalcă dreptul la apărare în condiţiile în care nu poate identifica şi combate motivele pentru care a fost condamnat. Mai mult această hotărâre nu răspunde exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind standardul minimal de motivare pe care trebuie să-l îndeplinească o hotărâre judecătorească.

Critici cu privire la considerentele hotărârii atacate a formulat şi apelantul inculpat F., acesta învederând, de asemenea, că sentinţa reprezintă o copie fidelă a rechizitoriului, fără o analiză concretă a probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi a apărărilor constante ale apelantului inculpat.

Consideră şi acest apelant că hotărârea este vădit nelegală şi se impune a se reţine nulitatea absolută a acesteia în condiţiile în care nu au fost respectate prevederile art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Susţine că au fost încălcate şi prevederile art. 38 alin. (2) C. proc. pen. vizând dublul grad de jurisdicţie, art. 10 alin. (5) C. proc. pen., dreptul la apărare, art. 8 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, astfel încât nulitatea nu poate fi acoperită în apel, fiind obligatorie trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

A învederat inculpatul apelant că lipsa motivării reţinerii situaţiei de fapt pune la îndoială procesul de deliberare al judecătorului de la prima instanţă, respectiv judecata propriu zisă, hotărârea de condamnare neputând a fi asimilată unei judecăţi legale, reale, efective şi echitabile care să răspundă exigenţelor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma jurisprudenţei instanţei europene a drepturilor omului.

De asemenea, lipsa unei judecăţi reale la instanţa de fond afectează legalitatea judecăţii şi la instanţa de apel, care se află în situaţia de a se pronunţa, argumentat, cu privire la starea de fapt ca instanţă de fond, pentru prima şi ultima data, ceea ce este nelegal şi inechitabil, întrucât se ignoră dreptul apelantului inculpat la un proces echitabil în dublu grad de jurisdicţie.

Apreciază apelantul că pentru aceste motive se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la prima instanţă, chiar dacă încălcarea normelor privind echitatea şi dublul grad de jurisdicţie nu figurează printre cazurile de nulitate absolută prevăzute de lege, însă acest lucru este suplinit prin prevederile legale referitoare la judecarea cauzei într-un mod echitabil, precum şi de dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Critici similare a formulat şi apelantul inculpat J., care a solicitat tot desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, considerând că judecătorul fondului nu a realizat o veritabilă motivare a sentinţei pronunţate, ci doar o preluare a actului de sesizare a instanţei, singurele diferenţe existente constând în înlocuirea cu sinonime a cuvintelor de început a paragrafelor, precum şi în prezentarea în altă ordine faţă de cea din rechizitoriu a presupuselor infracţiuni.

În aceste condiţii, susţine apelantul, garanţiile de echitate a procesului penal nu au fost respectate, iar absenţa unei judecăţi reale şi efective în prima instanţă nu poate suplinită în calea de atac, întrucât o asemenea ipoteză ar echivala cu privarea de facto a părţilor de accesul efectiv la un dublu grad de jurisdicţie.

Singurul remediu, în opinia apelantului, pentru asigurarea unei judecăţi efective în primă instanţă, este desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti.

Apelantul K. a criticat sentinţa primei instanţe din acelaşi punct de vedere, solicitând, de asemenea, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Argumentele prezentate sunt, în esenţă, similare cu cele susţinute de apelanţii anterior menţionaţi, suplimentar acesta invocând şi doctrină în susţinerea punctului său de vedere referitor la posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare.

A învederat acesta că ipoteza suplimentară de trimitere a cauzei spre rejudecare subsecventă admiterii apelului este incidentă în situaţia în care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în primă instanţă sau există un viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, garantat de art. 2 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acest caz sui generis de trimitere spre rejudecare nu este prevăzut de C. proc. pen., însă a fost reţinut în practica judiciară prin aplicarea directă în dreptul intern a standardelor convenţionale şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg.

Mai mult, susţine apelantul că din interpretarea sistematica a prevederilor art. 103, alin. (2), teza a II-a, art. 396, alin. (2) - (4), respectiv art. 403, alin. (1), lit. c) C. proc. pen., rezultă obligativitatea ca hotărârea prin care este rezolvat fondul acţiunii penale în primul grad de jurisdicţie să reflecte modul în care prima jurisdicţie de judecata a aplicat standardul probei "dincolo de orice îndoiala rezonabilă" atunci când a pronunţat o soluţie de condamnare, prin "analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate".

Precizează apelantul că sentinţa apelată reia integral conţinutul rechizitoriului, fiind reflectate suplimentar doar în extras declaraţiile pe care apelantul inculpat le-a dat în cursul cercetării judecătoreşti, fără a fi realizată o analiză în planul valorii probante, doar fiind contestată sub aspectul credibilităţii.

Pe cale de consecinţă, apreciază apelantul că acest mod de redactare a hotărârii judecătoreşti echivalează cu o nemotivare a hotărârii, din interpretarea sistematică a textelor de lege menţionate rezultând obligativitatea realizării atât a unui examen individual asupra fiecărui item probator - analiza atomistica - cât şi o evaluare globala a tuturor elementelor de proba administrate în cauză, care pot fi folosite în procesul penal - analiza holistică, analiză care este expres prevăzută de C. proc. civ.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statuându-se că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de proba, sau cel puţin de a le aprecia. A nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, făcând imposibil controlul judiciar, aspect ce conduce la încălcarea prevederilor art. 6 § (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Similar, inculpatul apelant E. a susţinut că hotărârea primei instanţe este nemotivată, fiind reluate elementele cuprinse în actul de sesizare a instanţei de judecată, fără a fi indicate argumentele pe care s-a sprijinit soluţia de condamnare, iar în aceste condiţii sentinţa este una profund ilegală deoarece atât C. proc. pen., cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă la motivarea detaliată, împrejurare ce impune admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri.

Înalta Curte, analizând aceste critici, consideră că este necesară o precizare prealabilă referitoare la soluţia ce poate fi adoptată în situaţia în care argumentele apelanţilor ar fi întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. instanţa, judecând apelul, în cazul admiterii căii de atac, desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă dacă "judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută".

Rezultă că toate aceste critici pot fi examinate doar prin prisma existenţei unui caz de nulitate absolută pentru a se putea dispune soluţia solicitată de către apelanţi, respectiv desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, celelalte motive pentru care s-ar putea adopta această măsură nefiind vizate de aceste critici.

În conformitate cu prevederile art. 281 C. proc. pen., nulitatea absolută este determinată de încălcarea dispoziţiilor expres prevăzute la alin. (1) lit. a) - f), între aceste cazuri nefiind prevăzută situaţia în care hotărârea instanţei nu cuprinde considerentele care au determinat adoptarea soluţiei.

Nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a sentinţei apelate poate constitui un caz de nulitate relativă, în condiţiile art. 282 C. proc. pen. respectiv: "Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.".

În condiţiile în care prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. sunt extrem de restrictive, în sensul că acestea nu permit desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru alte nulităţi decât cele absolute, chiar dacă instanţa apreciază că există un caz de nulitate relativă, soluţia pe care aceasta o poate lua este aceea a desfiinţării sentinţei atacate şi, după rejudecarea cauzei, pronunţarea unei soluţii cu privire la fond, urmând ca în considerentele deciziei pronunţate în apel să fie complinită lipsa existentă în hotărârea primei instanţe.

Faţă de prevederile legale menţionate anterior, Înalta Curte apreciază că pronunţarea unei soluţii de desfiinţare a sentinţei apelate şi trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă poate fi dispusă, în mod excepţional, în baza prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum acesta a fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil.

Conform principiilor care se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor, Convenţia nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective (cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980).

Or, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt într-adevăr "ascultate", adică analizate temeinic de către instanţa de judecată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, în special, în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de probe ale părţilor [cauza Perez împotriva Franţei [MC] nr. 47.287/99 şi cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994].

Cu toate acestea, dacă art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, el nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk, citată mai sus).

În plus, conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi analizat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse judecăţii (cauza Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997).

Aplicând în speţă criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, în raport de conţinutul concret al sentinţei pronunţate de prima instanţă, neanalizarea în detaliu a apărărilor inculpaţilor nu echivalează cu lipsa de motivare a hotărârii, în considerentele acesteia fiind expusă situaţia de fapt, prin trimitere la mijloacele de probă pe baza cărora instanţa de fond a stabilit vinovăţia apelanţilor.

Curtea Europeană a statuat, inclusiv în hotărârile menţionate de către apelanţi, că este încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpaţilor în situaţia în care hotărârea pronunţată nu este motivată, dar este de remarcat faptul că instanţa europeană a analizat fie inexistenţa considerentelor deciziei judecătoreşti, fie insuficienta motivare a hotărârilor pronunţate de către instanţele naţionale pe întreg parcursul procesului, adică atât hotărârea pronunţată de instanţa de fond, cât şi decizia pronunţată de instanţa de control judiciar (cauza Boldea v. România).

Analizând hotărârea atacată, prin prisma consideraţiilor anterior prezentate, Înalta Curte reţine că aceasta este motivată în mod adecvat, instanţa de fond, contrar susţinerilor inculpaţilor apelanţi menţionaţi realizând o analiză a materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Împrejurarea că instanţa de fond a preluat în considerentele sentinţei descrierea stării de fapt cuprinsă în actul de sesizare nu reprezintă o nemotivare a hotărârii, în condiţiile în care practica judiciară este una constantă în a indica în considerentele deciziei judecătoreşti a elementelor care reprezintă starea de fapt aşa cum acesta este reliefată în actul de sesizare a instanţei. Se prezintă în acest mod limitele judecăţii, astfel că este un element care nu poate lipsi din motivarea hotărârii.

Pe de altă parte, este greu de imaginat, în condiţiile în care instanţa reţine aceeaşi stare de fapt ca aceea prezentată în rechizitoriu, în urma analizei probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, utilizarea unei alte terminologii decât aceea din actul de sesizare, cu atât mai mult cu cât starea de fapt este una complexă, cu anumite particularităţi tehnice deosebite.

De asemenea, prima instanţă a realizat şi o analiză a probelor administrate în cauză, analiză care, chiar dacă nu este una exhaustivă, este suficientă pentru a determina motivele pentru care apărările inculpaţilor au fost înlăturate, fiind indicate probele care au justificat reţinerea stării de fapt.

Pe de altă parte, în măsura în care anumite elemente nu au fost suficient examinate de către instanţa de fond, instanţa de apel va suplini, în măsura criticilor formulate, această deficienţă, astfel încât pe ansamblul său procesul penal în care sunt implicaţi inculpaţii apelanţi să îşi păstreze caracterul echitabil prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior menţionate.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe de o parte şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi jurisprudenţa instanţei europene invocată, pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine existenţa unor deficienţe în privinţa hotărârii atacate care să determine adoptarea unei soluţii de desfiinţare a acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

III. Alte critici cu privire la legalitatea sentinţei a formulat inculpatul apelant B., acesta învederând, în esenţă, faptul că judecătorul fondului a respins în parte cererile de administrare a unor probe noi prin încheierea de şedinţă de la termenul din 15 iunie 2017, iar în măsura în care ar fi fost admise aceste cereri soluţia pe fondul cauzei ar fi fost una de achitare, în condiţiile în care prin administrarea acestor probe s-ar fi ajuns la excluderea din ansamblul probator a unor probe administrate nelegal.

De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 28 martie 2018 a fost respinsă cererea de excludere a probelor nelegal obţinute, cerere formulată de către coinculpatul C., precum şi cererea de administrare a unor noi probe.

Mai mult, susţine apelantul, alte cereri similare de administrare a unor probe au fost respinse de către judecătorul fondului, prin încheierea de şedinţă din 03 mai 2018, prin administrarea acestora fiind urmărită aceeaşi finalitate, excluderea din ansamblul probator a unor probe nelegal obţinute care au servit drept temei al soluţiei de condamnare.

Prin raportare la toate aceste elemente, apelantul susţine că judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 2, 10 alin. (5), 349 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la legalitatea procesului penal, dreptul la apărare şi rolul instanţei de judecată, împrejurare care determină existenţa unei stări de incompatibilitate, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Un argument suplimentar pentru reţinerea acestei incompatibilităţi îl reprezintă, în opinia apelantului, şi modul în care a fost stabilită legea penală mai favorabilă, fiind reţinut ca fiind mai favorabil noul C. pen. pentru a permite judecătorul aplicarea unor pedepse cât mai mari.

Cu privire la aceste critici Înalta Curte reţine, cu titlu preliminar, faptul că invocarea unei stări de incompatibilitate a judecătorului investit cu soluţionarea unei cauze penale se poate realiza în condiţiile art. 64 şi urm. C. proc. pen. atât din punct de vedere al cazurilor care creează starea de incompatibilitate, cât şi din punct de vedere temporal.

Incompatibilitatea magistratului, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. intervine atunci când "există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.". Textul legal menţionat are o sferă de cuprindere extrem de largă, însă acesta nu poate fi interpretat în sensul că lipsa de imparţialitate a magistratului rezultă din modul în care acesta a soluţionat anumite cereri formulate de către părţi. Aplicarea unor prevederi legale potrivit interpretării pe care magistratul a considerat-o ca fiind corectă nu este de natură a dovedi lipsa de imparţialitate a acestuia, aceasta reprezentând modalitatea concretă de exercitare a atribuţiilor legale potrivit convingerii intime a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) C. proc. pen. ".subiecţii procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.". Deci, potrivit acestei prevederi legale, persoana care a suspiciuni rezonabile că imparţialitatea magistratului este afectată trebuie să formuleze cererea de recuzare de îndată, iar nu după trecerea unui interval de timp apreciabil, ori chiar după soluţionarea cauzei într-o manieră apreciată ca nefavorabilă.

În fine, exerciţiul dreptului la apărare al inculpaţilor, aşa cum acesta este prevăzut de art. 10 C. proc. pen., nu poate constitui un temei suficient pentru a aprecia că orice cerere pe care aceştia o formulează trebuie să fie încuviinţată de organul judiciar, iar în cazul în care aceasta este respinsă, manifestarea de voinţă reprezintă un element de natură a justifica suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea acestuia este afectată.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (6) C. proc. pen., exerciţiul dreptului la apărare trebuie să se realizeze cu bună-credinţă, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege, iar legea de procedură penală consacră şi dreptul organelor judiciare de a aprecia cu privire la modul în care acest drept este exercitat, atât din punct de vedere al legalităţii, cât mai ales din punct de vedere al utilităţii, prin raportare la obiectul cauzei.

Cu referire la cererile de probaţiune, art. 100 C. proc. pen. prevede, pe de o parte, că cererea privitoare la administrarea unor probe se admite sau se respinge, motivat, iar pe de altă parte, că dispoziţia de respingere poate avea drept temei împrejurarea că proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii sau că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă.

Indiferent de soluţia adoptată de magistrat, de admitere sau respingere a cererii formulate, în măsura în care aceasta este fundamentată legal şi faptic, nu poate constitui temei pentru a justifica o suspiciune rezonabilă în sensul prevederilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Aplicând aceste consideraţii preliminare la cauza de faţă, Înalta Curte reţine în primul rând faptul că magistratul investit cu soluţionarea cauzei în fond a procedat conform propriei convingeri atunci când a soluţionat cererile de probaţiune formulate de către inculpaţi, iar argumentele legale şi raţionamentul logico-juridic care au justificat adoptarea măsurii sunt menţionate în încheierile de şedinţă invocate de către apelant.

Nemulţumirea apelantului cu privire la soluţia acordată nu poate justifica în nici un mod suspiciunea rezonabilă cu privire la imparţialitatea judecătorului fondului, acesta neacţionând într-un mod abuziv şi netransparent în adoptarea măsurilor dispuse, ci în conformitate cu prevederile legale.

Cererile de probaţiune invocate de către apelant, atât cele pe care le-a formulat personal, cât şi cele ale celorlalţi inculpaţi, au fost analizate de către judecătorul fondului, acesta indicând pe de o parte temeiul juridic al adoptării măsurii, iar pe de altă parte elementele de fapt care l-au condus la dispunerea soluţiei.

Procedând astfel, magistratul a respectat atât normele de procedură penală aplicabile, cât şi dreptul la apărare al inculpaţilor, neexistând elemente care să conducă la concluzia că acesta a dat dovadă de lipsă de imparţialitate în soluţionarea cauzei cu care a fost investit.

Pe de altă parte, Înalta Curte remarcă faptul că în cursul procedurii desfăşurate în faţa Curţii de Apel Ploieşti apelantul B. nu a formulat nici o cerere de recuzare la adresa magistratului investit cu soluţionarea cauzei, cu toate că, faţă de argumentele invocate, suspiciunea rezonabilă cu privire la lipsa de imparţialitate a acestuia trebuie să se fi născut de îndată şi nu după pronunţarea soluţiei din prima instanţă.

În aceste condiţii, cu toate că apelantul a grupat criticile sale sub denumirea generică de motive de nelegalitate, susţinând încălcarea dreptului la apărare ca urmare a nerespectării prevederilor art. 2 şi 10 C. proc. pen., în esenţă acestea reprezintă o cerere de recuzare a judecătorului investit cu judecarea fondului cauzei, cerere formulată mult după momentul prevăzut de lege.

Faţă de formularea legală, care are un caracter de generalitate, instanţa de apel nu poate respinge această cerere ca fiind tardiv formulată, însă nu o poate analiza ca fiind temei pentru a se constata nulitatea absolută a procedurilor desfăşurate în faţa instanţei fondului, în condiţiile în care nu se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. pen.

De asemenea, prin prisma prevederilor art. 282 C. proc. pen. vizând nulităţile relative, condiţiile în care acestea se pot invoca, instanţa de apel nu poate proceda la această analiză, nulităţile relative putând fi invocate în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu până la următorul termen de judecată cu procedura completă, în caz contrar nulitatea relativă acoperindu-se.

Rezultă că, această critică a apelantului B., faţă de argumentele prezentate, este nefondată, pe de o parte, iar pe de altă parte nici nu poate fi formulată direct în calea de atac a apelului, prevederile legale anterior menţionate împiedicând instanţa de control judiciar a cerceta o eventuală nulitate relativă care s-a acoperit în condiţiile art. 282 alin. (5) lit. a) C. proc. pen. ca urmare a pasivităţii apelantului.

Elementele vizând pretinsa greşită aplicare a legii penale mai favorabile nu pot constitui un motiv care să justifice constatarea lipsei de imparţialitate a magistratului judecător, identificarea normei care a justificat tragerea la răspundere penală a apelantului fiind parte constitutivă a procesului de deliberare a magistratului judecător, la finalul procedurii, iar această critică va fi analizată distinct în cadrul motivelor de apel, stabilirea eronată a legii penale mai favorabile putând conduce eventual la desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, fără a se putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

IV. Alte critici de nelegalitate formulate de către acelaşi apelant vizează nulitatea anumitor probe administrate în cursul urmăririi penale, menţionate expres de către apelant şi care în opinia acestuia ar fi fost nelegal obţinute, fiind încălcate prevederile art. 2 şi 102 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la criticile formulate, Înalta Curte reţine în primul rând faptul că aspectele vizând urmărirea penală, în conformitate cu prevederile art. 342 C. proc. pen., pot fi analizate în cursul procedurii de cameră preliminară. Potrivit prevederii legale menţionate "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală."

În condiţiile în care inculpatul apelant invocă anumite pretinse nelegalităţi ale efectuării actelor de procedura penală în cursul urmăriri penale, aceste aspecte trebuiau invocate în cursul procedurii de cameră preliminară.

Dacă acestea au fost invocate în cadrul procedurii menţionate, ele nu mai pot fi reiterate în cadrul apelului, soluţia adoptată de către judecătorul de cameră preliminară bucurându-se de autoritate de lucru judecat, iar dacă nu au fost invocate, nu mai pot face obiectul aspectelor ce se analizează de către instanţa de apel.

Analizând, în concret, criticile inculpatului apelant, Înalta Curte constată că acesta nu a invocat aspectele menţionate anterior în procedura de cameră preliminară, criticile pe care le-a formulat cu privire la probaţiune fiind analizate şi prin încheierea penală din 28 iulie 2015 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară al Curţii de Apel Ploieşti acestea au fost respinse, soluţie menţinută prin Încheierea nr. 1685/10 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, apelantul nu invocă faptul că aceste aspecte de nelegalitate a probaţiunii au fost prezentate în procedura de cameră preliminară, ci susţine că au fost invocate de către apărătorul inculpatului C. la termenul din 27 martie 2018 în faţa instanţei de fond.

În aceste condiţii, instanţa de apel nu mai poate verifica aceste critici, soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti fiind una definitivă, intrată în puterea de lucru judecat, iar împrejurarea că nelegalitatea probelor indicate nu a fost invocată în cursul procedurii de cameră preliminară constituie un element care, suplimentar, conduce la această soluţie.

Pe de altă parte, susţinerea inculpatului apelant referitoare la faptul că aceste probe ar fi fost obţinute în condiţii care impun aplicarea sancţiunii nulităţii absolute prev. de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. nu poate fi primită, textul legal nefiind aplicabil cauzei, neputând vorbi de prezenţa obligatorie a procurorului la întocmirea unui proces-verbal de redare a dialogului purtat în mediul ambiental între doi inculpaţi, după cum nu se poate reţine că nedepunerea ordonanţei pentru desemnarea unui colaborator al organului de urmărire penală are aceeaşi semnificaţie.

Extrapolarea realizată de către apelantul inculpat, în sensul obligativităţii participării procurorului la punerea în executare a măsurii de supraveghere tehnică prin emiterea a unor acte procedurale nu poate fi acceptată, neavând nici o acoperire legală şi nici un substrat logic.

Toate aceste elemente, respectiv încălcarea de către organul de urmărire penală a unor obligaţii stabilite prin normele de procedură penală, reprezintă în mod evident condiţiile necesare pentru reţinerea unei eventuale nulităţi relative a actelor procedurale menţionate de apelant, însă aceste nulităţi, vizând urmărirea penală, nu pot fi invocate direct în faţa instanţei de control judiciar, fiind necesară prezentarea lor judecătorului de cameră preliminară. În măsura în care acest lucru nu a fost realizat de către apelant nulităţile s-au acoperit la finalizarea procedurii de cameră preliminară.

Interpretarea pe care apelantul o dă Deciziei nr. 554/2017 a Curţii Constituţionale a României, în sensul că prin aceasta s-a instituit o obligaţie în sarcina judecătorului de a invoca din oficiu nulităţile relative, nu poate fi primită, în condiţiile în care din considerentele şi dispozitivul deciziei menţionate rezultă că judecătorului i-a fost recunoscut dreptul de a invoca respectiva nulitate relativă, fără ca aceasta să reprezinte o obligaţie pentru acesta.

Mai mult, chiar dacă exista posibilitatea invocării nulităţii relative şi din oficiu, aceasta trebuia să se realizeze în condiţiile art. 282 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., respectiv până la închiderea procedurii de cameră preliminară, fiind pretinse încălcări survenite în cursul urmăririi penale. În mod evident, nulitatea relativă ce vizează procedura de administrare a probelor în cursul urmăririi penale se poate invoca numai până la momentul finalizării procedurii anterior menţionate şi nu direct în faţa instanţei de fond, ori în faţa instanţei de apel.

Suplimentar, apelantul inculpat a susţinut că probele pe care le-a menţionat în motivele sale de apel sunt obţinute în mod nelegal, fiind incidentă nulitatea absolută a acestora, în condiţiile precizate de către Curtea Constituţională în Decizia nr. 302/2017, respectiv acestea au fost administrate de către un organ de necompetent, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 142 alin. (1), 143 alin. (1), 148 alin. (10), 286 C. proc. pen. cu referire la art. 306 şi 324 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen.

Învederează acesta faptul că punerea în executare a măsurii supravegherii tehnice trebuia realizată personal de către procuror, în condiţiile în care acesta trebuia să efectueze urmărirea penală, ori putea să dispună ca organul de urmărire penală să efectueze anumite acte de procedură penală.

Susţine apelantul că din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că procurorul de caz nu a fost cel care a pus în executare măsura supravegherii tehnice dispuse prin ordonanţă, iar acesta nu a emis o altă ordonanţă, în conformitate cu prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. prin care să dispună ca organul de cercetare penală sau alţi lucrători specializaţi din cadrul poliţiei să o realizeze.

Înalta Curte analizând şi această critică, consideră că este esenţial a se stabili preliminar dacă punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică a fost realizată de către un organ necompetent, conform susţinerilor apelantului, situaţie în care ar fi incidentă sancţiunea nulităţii absolute potrivit deciziei invocate.

În conformitate cu prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002: "(1) În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează ofiţeri de poliţie, constituind poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

(2) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub autoritatea exclusivă a procurorului şef al acestei direcţii.

(3) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului.

(4) Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie sunt obligatorii pentru ofiţerii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."

Rezultă din analiza acestui text legal faptul că lucrătorii de poliţie care funcţionează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au competenţa de a efectua acte de cercetare penală în cauzele aflate în competenţa direcţiei, activitatea acestora desfăşurându-se sub autoritatea exclusivă a procurorului şef al direcţiei, precum şi sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului.

În aceste condiţii, efectuarea de acte de urmărire penală în prezenta cauză, indiferent de natura acestora, de către lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie făcea parte din sfera lor de competenţă, nefiind în prezenţa situaţiei avute în vedere de Curtea Constituţională a României în decizia evocată de apelant.

Potrivit deciziei menţionate: "În acest context, Curtea reţine că, în doctrină, în ceea ce priveşte noţiunea de competenţă, s-a constatat că aceasta este inseparabilă de organele procesului penal, organele judiciare penale fiind repartizate după criteriile de competenţă prevăzute de lege asupra anumitor infracţiuni sau anumitor acte ori măsuri dintr-o anumită fază a procesului penal. Tocmai această circumstanţiere, delimitare şi repartizare a exerciţiului atribuţiilor organelor judiciare proiectează noţiunea competenţei penale. În acelaşi timp, nici nu s-ar putea imagina exerciţiul acestor atribuţii fără aceste măsuri impuse prin organizarea competenţei, ce determină însăşi capacitatea pe care o au diferitele organe judiciare de a-şi îndeplini funcţiile esenţiale prevăzute de lege, respectiv asupra căror cauze penale, în ce grad şi în ce circumscripţie teritorială îşi pot exercita competenţele."

Cum în prezenta cauză, actele efectuate de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost efectuate în conformitate cu competenţa materială şi personală stabilită de lege nu se poate reţine incidenţa nulităţii absolute invocate de către apelant.

Pretinsele încălcări ale prevederilor legale ce vizează modul de administrare a probelor în cursul urmăririi penale nu pot fi subsumate unor cazuri de nulitate absolută, ci ele pot constitui temeiuri pentru reţinerea unor nulităţi relative, însă, aşa cum anterior s-a indicat, în calea de atac a apelului invocarea acestora este tardivă, legea prevăzând că toate aceste aspecte trebuie prezentate în cursul procedurii de cameră preliminară, ulterior acestui moment nulităţile relative fiind, în conformitate cu prevederile art. 282 alin. (5) C. proc. pen., acoperite.

Un alt aspect privind nelegalitatea sentinţei invocat de către apelantul B. vizează starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat judecătorul fondului în condiţiile în care acesta ar fi fost cercetat de către Direcţia Naţională Anticorupţie într-o cauză penală, aşa cum acest lucru rezultă din anumite articole de presă.

Înalta Curte a analizat anterior condiţiile în care putea fi invocată incompatibilitatea magistratului investit cu soluţionarea cauzei în fond, concluzionând că invocarea sa direct în calea de atac a apelului nu este posibilă în măsura în care elementele care au justificat dubiul cu privire la imparţialitatea judecătorului existau la momentul soluţionării cauzei de către acesta.

Articolul de presă invocat de către apelant a fost publicat cu mult înainte de sesizare instanţei cu rechizitoriul x, iar acesta putea să ia cunoştinţă de elementele cuprinse în respectivul material încă de atunci, ori ulterior pe parcursul soluţionării prezentei cauze în fond, neexistând elemente plauzibile pentru a considera că doar ulterior pronunţării sentinţei apelate a cunoscut faptele invocate.

Pe de altă parte, împrejurarea invocată de apelant, respectiv cercetarea magistratului fondului de către aceeaşi unitate de parchet într-o cauză penală nu rezultă din art. de presă indicat.

V. Ultima critică de nelegalitate formulată de către acest apelant vizează faptul că soluţia a fost pronunţată de către un complet de judecată care nu era specializat în soluţionarea cauzelor de corupţie conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Susţine apelantul că analizând dosarul cauzei, coroborat cu relaţiile şi documentele furnizate instanţei de apel de către Curtea de Apel Ploieşti nu rezultă specializarea completului care a soluţionat cauza în soluţionarea cauzelor de corupţie, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a sentinţei penale atacate.

Înalta Curte reţine din relaţiile furnizate de către Curtea de Apel Ploieşti, prin adresa din 14 iunie 2019, faptul că prin acte administrative succesive atât ale Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi ale Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, la nivelul acestei instanţe au fost constituite complete specializate conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, acestea funcţionând şi în perioada soluţionării cauzei.

La momentul înregistrării cauzei la Curtea de Apel Ploieşti funcţionau un număr de 16 completuri specializate în soluţionarea în fond a cauzelor de corupţie, acestea fiind înfiinţate prin HCSM nr. 530/06.05.2010, HCSM nr. 751/27.09.2011 şi Decizia nr. 17/15.11.2013 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti, iar repartizarea cauzelor în sistemul informatic ECRIS se putea realiza numai către completurile care aveau competenţa de a soluţiona categoriile de cauze menţionate.

În aceste condiţii, nu se poate reţine susţinerea apelantului vizând faptul că judecătorului fondului nu era specializat în soluţionarea cauzelor de corupţie în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, din relaţiile furnizate de instanţa de fond rezultând contrariul.

VI. Critici cu privire la legalitatea sentinţei atacate a formulat şi apelantul J., acesta susţinând în esenţă că actul de sesizare al instanţei, preluat ca atare în hotărârea primei instanţe se întemeiază în mod esenţial pe probe lovite de nulitate absolută, care nu pot sta la baza unei soluţii de legale de condamnare.

Se invocă, ca fiind probe lovite de nulitate absolută, declaraţiile pe care inculpatul le-a dat în calitate de martor, precum şi declaraţia pe care soţia sa a dat-o în calitate de martor, probe care au fost administrate, susţine apelantul, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 10 C. proc. pen.

Prezintă apelantul condiţiile în care aceste declaraţii au fost date în faţa organului de urmărire penală, susţinând că prin modalitatea concretă de acţiune, în condiţiile în care procurorul de caz avea prefigurată soluţia pe care urma să o adopte în ceea ce îl priveşte, pe baza elementelor faptice pe care le cunoştea din ansamblul probelor deja administrate, acesta trebuia să nu procedeze la audierea sa în calitate de martor, iar soţiei sale trebuia să îi aducă la cunoştinţă dreptul de a nu da declaraţie pentru a nu contribui la acuzarea soţului.

Susţine acesta că probele astfel obţinute, în mod neloial, au fost folosite în actul de acuzare împotriva sa, iar instanţa de fond a pronunţat soluţia de condamnare, în ceea ce îl priveşte tocmai pe baza acestor declaraţii, starea de fapt fiind reţinută din coroborarea lor.

În condiţiile în care prevederile art. 118 C. proc. pen. consacră dreptul martorului de a nu se acuza, declaraţia dată de acesta neputând fi folosită împotriva sa după ce a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în cauză, apelantul susţine că declaraţiile sale date în calitate de martor, precum şi corelativ, în considerarea prevederilor art. 117 C. proc. pen., declaraţiile soţiei sale, sunt administrate şi utilizate cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 C. proc. pen., aspecte care potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, Decizia nr. 802/2017, atrag nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care a probele au fost administrate şi excluderea necondiţionată a probei în faza camerei preliminare.

În aceste condiţii apelantul a susţinut că declaraţiile menţionate, din data de 29.01.2015 nu reprezintă probe legale şi loiale, fiind lovite de nulitate absolută, iar soluţia ce se impune este excluderea lor, în condiţiile art. 102 C. proc. pen., şi, corelativ, declaraţia pe care a dat-o în calitatea de suspect se impune a fi exclusă, fiind o probă derivată.

Înalta Curte, analizând aceste critici, apreciază preliminar faptul că jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată de către apelant nu poată să îşi găsească aplicare în prezenta cauză.

Astfel, în decizia invocată de către apelant Curtea analizează probele administrate prin practici neloiale, aşa cum acestea sunt definite în art. 101 C. proc. pen., precum şi probele obţinute în mod nelegal, în condiţiile art. 102 alin. (1) C. proc. pen.: "Curtea observă că legea procesual penală în vigoare interzice în mod absolut administrarea probelor prin practici neloiale, prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) - (3), ca şi folosirea procedeelor de obţinere nelegală a probelor, legiuitorul excluzând în mod absolut astfel de practici/procedee din câmpul legalităţii. Acest aspect reiese foarte clar din modul de formulare al textelor menţionate. Astfel, dacă, în mod obişnuit, nelegalitatea probelor este determinată de încălcarea unor reguli procedurale impuse de lege, în cazul principiului loialităţii administrării probelor legiuitorul foloseşte expresii prohibitive în mod absolut ["este oprit a se întrebuinţa (...)", "nu pot fi folosite (...)", "este interzis (...)"], similar ipotezei probelor obţinute prin tortură, precum şi probelor derivate din acestea ["nu pot fi folosite (...)"]. Cu alte cuvinte, mijloacele de constrângere enumerate în art. 101 alin. (1) din C. proc. pen., tehnicile de ascultare care afectează conştienţa persoanei [art. 101 alin. (2) din C. proc. pen.], provocarea unei persoane să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe [art. 101 alin. (3) din C. proc. pen.], ca şi folosirea torturii în obţinerea probelor [art. 102 alin. (1) din C. proc. pen.] atrag nulitatea absolută a mijlocului de probă astfel obţinut, consecinţa fiind excluderea necondiţionată a probei.".

Ceea ce se invocă în prezenta cauză de către apelant este faptul că declaraţia pe care a dat-o în calitate de martor a fost folosită de către procuror în fundamentarea acuzaţiei formulate împotriva sa, iar instanţa de fond a utilizat-o pentru reţinerea stării de fapt care a condus la condamnarea sa.

În mod evident nu suntem în prezenţa unei probe nelegale, această declaraţie nefiind obţinută prin tortură, în condiţiile art. 102 alin. (1) C. proc. pen., după cum nu suntem nici în prezenţa unei probe administrată în mod neloial, condiţiile art. 101 C. proc. pen. nefiind îndeplinite în cauză.

Ca atare, condiţiile nulităţii absolute menţionate de către Curtea Constituţională în decizia menţionată de către apelant nu sunt îndeplinite şi ca atare nu se pune problema aplicării acestei hotărâri a instanţei de contencios constituţional.

Pe de altă parte, ceea ce invocă apelantul reprezintă în mod evident o încălcare a prevederilor art. 118 C. proc. pen., însă sancţiunea ce poate interveni în această situaţie este doar nulitatea relativă, nulitate care putea fi reţinută până la momentul finalizării procedurii de cameră preliminară, în condiţiile în care această încălcare a legii a intervenit în cursul urmăririi penale, aşa cum anterior s-a menţionat.

Similar, este de remarcat faptul că şi pretinsa încălcare a prevederilor art. 117 C. proc. pen., vizând audierea în calitate de martor a soţiei inculpatului, reprezintă tot un caz de nulitate relativă care putea fi invocată în faţa judecătorului de cameră preliminară.

Cum în procedura de cameră preliminară aceste nulităţi relative nu au fost reţinute prin încheierea din data de 28.07.2015, definitivă prin Încheierea nr. 1685/10 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cursul cercetării prezentului apel nu se pot constata nulităţile invocate, acest aspect fiind tranşat în mod definitiv prin hotărârile menţionate şi intrând în puterea lucrului judecat.

Instanţa de apel, atunci când va analiza starea de fapt reţinută de prima instanţa va avea în vedere în ce măsură declaraţia pe care inculpatul J. a dat-o în calitatea de martor a fost utilizată în conturarea stării de fapt reţinută în sarcina sa, prevederile art. 118 C. proc. pen. interzicând folosirea acesteia împotriva sa, fără ca să interzică utilizarea elementelor probatorii rezultate în defavoarea altor inculpaţi.

VII. Inculpatul G. a criticat ca nelegală, în condiţiile art. 408 alin. (2) C. proc. pen., încheierea de şedinţă din data de 04.02.2016 prin care i-a fost respinsă cererea de judecare a cauzei în procedura simplificată, invocând, în esenţă, că prin măsura dispusă a fost lipsit de beneficiul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Critica formulată de către apelant este apreciată ca fiind în mod evident nefondată, în condiţiile în care judecătorul fondului, la pronunţarea soluţiei a avut în vedere prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum acest lucru rezultă din examinarea sentinţei apelate.

Legea permite instanţei investite cu judecarea cauzei să respingă cererea de soluţionare a acesteia în procedură simplificată, art. 375 alin. (4) C. proc. pen., însă impune judecătorului obligaţia de a aplica o pedeapsă inculpatului în limite reduse cu o treime, în cazul pedepsei închisorii, în măsura în care starea de fapt reţinută este aceeaşi cu aceea recunoscută de inculpat.

În prezenta cauză judecătorul fondului a apreciat că, în privinţa inculpatului G., este necesară desfăşurarea unei cercetări judecătoreşti în procedura normală, iar la finalul acesteia, reţinând aceeaşi situaţie de fapt ca aceea recunoscută de inculpat a procedat la stabilirea pedepsei în limitele diminuate în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă nu există elemente care să conducă la constatarea unei nelegale aplicări a legii în hotărârea atacată, nemulţumirea inculpatului cu privire la cuantumul pedepsei urmând a fi analizată în cadrul motivelor de netemeinicie.

De altfel, apelantul, în cadrul acestui motiv de apel prezintă toate ipotezele legale cu privire la situaţia în care judecătorul fondului nu acceptă cererea de soluţionare a cauzei în procedura simplificată, neindicând abaterea de la norma legală în prezenta cauză.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, cu o singură excepţie ce va fi detaliată în cele ce urmează, şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, probe ce au fost readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale (astfel cum această legalitate s-a stabilit prin încheierea din 28 iulie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin încheierea din data de 10.12.2015 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), situaţia de fapt a fost reţinută în mod corect la primul grad de jurisdicţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va relua starea de fapt reţinută în prezenta cauză în condiţiile în care judecătorul fondului a realizat o amplă analiză a probelor dosarului, elementele care au format obiectul criticilor apelanţilor urmând a fi analizate punctual, cu privire la fiecare infracţiune ce face obiectul cauzei.

Cu toate acestea, preliminar, instanţa de apel va rezuma starea de fapt prezentă în cauză, împrejurare necesară pentru clarificarea tuturor acţiunilor inculpaţilor.

Astfel, determinantă pentru conturarea cadrului în care au acţionat aceştia este conduita inculpatului L., conduită anterioară faptelor ce constituie obiectul cauzei şi fără o conotaţie penală.

Acesta considerându-se urmaşul legitim al acţionarilor Societăţii M. a demarat demersuri legale pentru recuperarea bunurilor existente în patrimoniul social şi care făcuseră obiectul naţionalizării în perioada comunistă.

Între aceste bunuri figura şi suprafaţa de aproximativ 5000 ha teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza teritorială a com. PPPPP., iar, în cadrul demersurilor sale, inculpatul L. a formulat o cerere către Comisia Locală de Fond Funciar PPPPP. prin care, în conformitate cu legislaţia reparatorie privind fondul funciar, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Cererea înregistrată cu nr. x/22.09.2005 la Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar PPPPP., judeţul Buzău, prin care L., S. şi T., în calitate de moştenitori ai defunctului V., acţionar al Societăţii M. (cu o cotă de 9%), au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005 "reconstituirea drepturilor ce ne revin pentru terenurile forestiere, construcţiile, utilajele şi căile ferate care au deservit terenurile forestiere şi care au aparţinut fostei societăţi", a fost respinsă conform procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei PPPPP., întrucât, în urma analizei comisiei locale din şedinţa din data de 02.03.2006, s-a stabilit că "în conformitate cu Capitolul VIII art. 63 alin. (1), unde se specifică care sunt formele asociative cărora li se restituite terenuri forestiere, SC M., nu face parte din categoria asociaţiilor amintite în art. 63 alin. (1) din regulamentul aprobat prin HC nr. 890/2005".

În termenul legal, la data de 28.04.2006, împotriva hotărârii Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar PPPPP. au formulat contestaţie L., S. şi T. (înregistrată cu nr. x/2006), susţinând că cererea a fost respinsă nelegal pentru temeiurile indicate.

Contestaţia anterior menţionată a fost respinsă de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău prin art. 14 din Hotărârea nr. 353/2006.

Toate aceste demersuri ale inculpatului L. au fost unele legale, însă după soluţionarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii adoptate de către comisia locală de fond funciar, acesta nu a urmat calea legală pentru a contesta hotărârea comisiei judeţene la instanţa de judecată, lăsând să treacă termenul pentru exercitarea plângerii fără a efectua demersurile necesare.

Această inactivitate a inculpatului L. a determinat cauzal toate acţiunile ilegale ale inculpaţilor, în componenta vizând reconstituirea dreptului de proprietate.

Conştient de faptul că nu are puterea financiară şi nici contactele necesare pentru a obţine recunoaşterea drepturilor pretinse, inculpatul L. a acceptat propunerea inculpatului K. de a fi sprijinit în demersurile sale, iar acesta a atras în această întreprindere pe inculpatul D., avocat, precum şi, prin mijlocirea ultimului, pe inculpatul A., persoană cu potenţial financiar şi care a mai fost implicată în acţiuni de reconstituire a drepturilor de proprietate cu privire la terenuri cu vegetaţie forestieră.

În condiţiile în care, pentru a putea sesiza instanţa de judecată cu o plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar, era necesară, în prealabil, falsificarea înscrisurilor ce atestau comunicarea hotărârii comisiei judeţene de fond funciar către inculpatul L., inculpaţii menţionaţi au apelat la inculpatul E. pentru a interveni pe lângă Prefectul Judeţului Buzău, inculpatul B., în vederea obţinerii unui document din care să rezulte că respectiva hotărâre nu a fost comunicată.

Acesta, cu sprijinul inculpatei I., a procurat înscrisul necesar inculpaţilor menţionaţi, respectiv un răspuns la cererea înregistrată sub nr. x/13.01.2011 la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău formulată de inculpatul L. prin care solicita să i se comunice modul de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva hotărârii Comisiei Locale de Fond Funciar PPPPP..

În răspunsul formulat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău se menţionează, contrar realităţii, că nu s-a găsit dovada de comunicare a modului de soluţionare a contestaţiei formulate, aspectul fiind inserat la cererea expresă a inculpatului B., acesta modificând adresa iniţială în sensul de mai sus.

De asemenea, inculpata I. a distrus toate dovezile din care rezulta comunicarea realizată de comisia locală către inculpatul L., respectiv recipisa de comunicare şi filele din registrul de corespondenţă al Primăriei comunei PPPPP..

Anterior primirii răspunsului la această solicitare, respectiv 25.01.2011, inculpatul L. a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene prin care i-a fost respinsă contestaţia, fiind format Dosarul nr. x/21.01.2011, ce a fost repartizat pentru soluţionare completului compus din judecătorul F.

Cauza a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011, la al doilea termen de judecată, fără ca inculpatul G., consilierul juridic reprezentant al Comisiei Judeţene Buzău, să realizeze o veritabilă apărare a instituţiei, acesta solicitând, în acord cu inculpatul D., respingerea excepţiilor invocate în cauză de către martorul HH., consilierul juridic al Comisiei Locale de Fond Funciar PPPPP., şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii aşa cum aceasta a fost formulată.

Prin sentinţa civilă menţionată au fost respinse excepţiile şi cererile formulate de către intimata Comisia Comunală PPPPP. de aplicare a legilor fondului funciar, s-a luat act de cesiunea intervenită între petenta SC M. S.R.L şi cesionarul A., a fost anulată în parte Hotărârea nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea petentului A. în calitate de cesionar pentru suprafaţa totală de 5132,29 ha pădure, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, dispunându-se obligarea comisiei locale ca la rămânerea definitivă a hotărârii să pună în posesie petentul şi să întocmească documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate, iar comisia judeţeană a fost obligată corelativ să elibereze titlul de proprietate cu privire la aceste suprafeţe de teren.

Sentinţa menţionată a rămas definitivă prin nerecurare, atât comisia locală de fond funciar, cât şi comisia judeţeană neexercitând calea de atac prevăzută de lege, în condiţiile în care inculpatul G. nu a procedat în acest sens ca urmare a solicitării inculpatei H., cea care i-a cerut de altfel şi să formuleze concluzii de admitere a acţiunii formulate, iar inculpatul A. a obţinut la data de 03.06.2011 titlul de proprietate pentru suprafaţa de teren menţionată.

Toată această desfăşurare accelerată a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate a fost posibilă ca urmare a faptului că inculpaţii implicaţi au fost cointeresaţi material de către coinculpatul A., intervenţiile inculpatului B., în calitatea sa de prefect al Judeţului Buzău, materializate prin adresele adresate instituţiilor implicate în procedură, prin care solicita urgentarea conformării la hotărârea pronunţată de Judecătoria Pătârlagele, precum şi celeritatea cu care inculpatul C. a semnat titlul de proprietate emis, fiind grăitoare în acest sens.

Ulterior dobândirii titlului de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră menţionat, inculpatul A., la data de 15.06.2011, a procedat la vânzarea sa către SS. Societate în Comandită cu sediul în Timişoara contractul de vânzare-cumpărare fiind autentificat sub nr. x/15.06.2011 la Biroul Notarial JJ. şi Asociaţii şi având ca obiect suprafaţa de 5.055,87 ha teren pădure, preţul stabilit fiind de 4300 euro/ha.

Din preţul obţinut, respectiv 89.787.721 RON (echivalentul a aprox. 21,7 milioane euro), inculpatul a achitat sumele de bani conform înţelegerilor intervenite între el şi coinculpaţii din prezenta cauză, aşa cum acestea sunt menţionate în actul de sesizare a instanţei de judecată.

I. Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., la care au participat inculpaţii K., D., L. şi A.

Judecătorul fondului a reţinut faptul că inculpaţii menţionaţi au iniţiat şi constituit în anul 2010 un grup infracţional organizat care a continuat să-şi desfăşoare activitatea până în anul 2011.

Grupul infracţional a fost iniţiat de către inculpatul K., dar a fost condus de către inculpatul A., iar ceilalţi inculpaţi au avut atribuţii în cadrul grupului bine definite şi repartizate pe membrii grupului.

Grupul a avut o structură ierarhică, iar în ceea ce priveşte sarcinile membrilor, acestea erau următoarele:

Inculpatul K. a fost cel care a iniţiat constituirea grupului infracţional organizat şi ulterior a pus la dispoziţia acestuia informaţiile obţinute în virtutea funcţiei deţinute anterior în calitatea sa de şef al Ocolului Silvic UUUUU. şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău;

Inculpatul L. a pus la dispoziţia grupului documentaţia deţinută în calitatea sa de moştenitor al defunctului V. - acţionar al Societăţii M.

Tot inculpatul L. a avut atribuţii legate de semnarea adresei redactate de inculpatul D. prin care se urmărea repunerea în termenul prevăzut de lege pentru a putea ataca Hotărârea nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Buzău, dar şi de a-l mandata pe inculpatul D. să reprezinte SC M. SRL în faţa tuturor instanţelor de judecată, instituţii de drept privat sau de stat competente în vederea soluţionării oricăror procese aflate pe rol sau care vor fi promovate de societate sau de terţe persoane (procură judiciară autentificată cu nr. x la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK.);

Inculpatul D. avea atribuţii legate de redactarea înscrisurilor necesare reconstituirii dreptului de proprietate, cunoscând că acestea conţin menţiuni false şi de a întreprinde tot ceea ce este necesar ca procedurile aferente procesului de reconstituire a dreptului de proprietate să se deruleze în regim de urgenţă.

Inculpatul A., conducătorul grupului infracţional organizat, care era la curent cu toate acţiunile întreprinse de acesta, a avut totodată calitatea de "trezorier" al grupului infracţional, cel care trebuia să asigure finanţarea acestuia în acţiunile ilegale întreprinse.

Membrii grupului infracţional au stabilit ca, după introducerea acţiunii civile în instanţa de judecată având ca obiect plângerea formulată împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Buzău, inculpatul A. să cumpere dreptul litigios de la inculpatul L. Totodată, inculpatul A. a avut atribuţii legate de punerea la dispoziţia grupului a sumelor de bani ce urmau a fi remise, cu titlu de mită sau de cumpărare de influenţă, persoanelor implicate în procesul de retrocedare a terenului în cauză, cum este situaţia inculpaţilor F., E., B., G. şi C.

A. Inculpatul apelant K. a criticat hotărârea primei instanţe ca netemeinică susţinând că în mod eronat s-a reţinut prin aceasta că a confirmat, prin declaraţiile pe care le-a dat, că ar fi avut iniţiativa constituirii grupului infracţional. Susţine acesta că în toate declaraţiile date în cauză a negat fără echivoc comiterea faptei, iar faptul că a avut iniţiativa primei întâlniri cu inculpatul L. nu poate primi o conotaţie penală, acţiunea sa neputând constitui modalitatea alternativă a elementului material al infracţiunii în discuţie, în lipsa probaţiunii "dincolo de orice îndoială rezonabilă" a prefigurării structurii şi scopului grupării de către prezumtivul iniţiator.

Înalta Curte analizând aceste susţineri ale apelantului inculpat apreciază că ele sunt nefondate în condiţiile în care declaraţiile pe care acesta le menţionează prefigurează tocmai activităţile pe care le-a desfăşurat şi care în mod corespunzător au fost reţinute de către judecătorul fondului ca reprezentând elementul material al infracţiunii, în modalitatea normativă a iniţierii grupului infracţional.

Astfel, în declaraţia pe care apelantul a dat-o în calitate de suspect în cursul urmăririi penale la 06 noiembrie 2014, acesta a precizat faptul că după ce în anul 2010 şi-a dat demisia din funcţia de şef al Ocolului Silvic UUUUU. s-a întâlnit cu L., persoană pe care o cunoscuse anterior, prin prisma atribuţiilor pe care le avea la Ocolul Silvic, şi despre care ştia că solicita documente cu privire la drepturile de proprietate ale Societăţii M. asupra pădurilor din zona PPPPP.. Întâlnirea a avut loc în Bucureşti, iar discuţiile au vizat stadiul în care se află solicitările sale de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor. I-a solicitat coinculpatului copie de pe documentele pe care le deţine şi le-a obţinut în cadrul unei alte întâlniri, ocazie cu care a aflat că inculpatul L. nu a primit nici un răspuns de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar cu privire la contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei Locale PPPPP. prin care i-a fost respinsă cererea formulată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

În respectiva declaraţie apelantul a mai precizat faptul că după aceste întâlniri a luat legătura cu coinculpatul D., avocat şi rudă cu el, căruia i-a prezentat documentele obţinute de la L., iar acesta i-a confirmat opinia sa că pădurea putea fi retrocedată.

A urmat o altă întâlnire între cele trei persoane menţionate anterior, în urma căreia s-a concluzionat că retrocedarea pădurilor era posibilă, iar la aproximativ o lună de la acest moment inculpatul a fost sunat de către D. care l-a solicitat să se întâlnească cu A. În urma discuţiilor purtate s-a concluzionat ca ultimul să suporte cheltuielile ocazionate de retrocedare.

După acest moment au avut loc mai multe întâlniri şi cu inculpatul L., în cadrul acestora fiind stabilite atât suprafeţele de teren care puteau face obiectul retrocedării în natură, cât şi care este preţul unui hectar de pădure în zona respectivă.

Toate aceste demersuri au fost finalizate prin încheierea între A. şi L. a unui contract de vânzare drepturi litigioase (contract ce a fost încheiat la data de 10.02.2011 şi autentificat sub nr. x/2011), între inculpatul K. şi A. a unui contract de intermediere cumpărare a dreptului litigios (încheiat la data de 28.02.2011 şi autentificat cu nr. x/2011 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi JJ. şi KK.) având ca obiect suprafaţa de 5309 ha teren forestier deţinut de către SC M. SRL (fosta M.) pe raza jud. Buzău, comuna PPPPP., iar între inculpaţii D. şi A. a unui contract de asistenţă juridică (încheiat la data de 25.02.2011, cu nr. x).

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile relevante pe care inculpatul apelant le-a mai dat în cursul urmăririi penale, atât la 10 decembrie 2014, în calitate de suspect, cât şi la 12 februarie 2015, în calitate de inculpat, după cum în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti faţa primei instanţe, la 01 martie 2016, acesta nu a susţinut o altă stare de fapt.

Aceste declaraţii ale inculpatului apelant K. sunt confirmate prin declaraţiile inculpaţilor L., D., fiecare dintre cei menţionaţi relatând condiţiile în care au avut loc întâlnirile, precum şi elementele discutate.

Singurul care nu confirmă întâlnirile, în modalitatea descrisă de către coinculpaţii menţionaţi, este inculpatul A., acesta susţinând că în realitate întâlnirile desfăşurate au avut loc în grupuri distincte, de două persoane, pe de o parte el cu inculpatul L., iar pe de altă parte ceilalţi inculpaţi.

Faţă de starea de fapt reţinută în mod corespunzător de prima instanţă, aşa cum anterior s-a arătat, instanţa de apel consideră că activităţile inculpatului K. nu pot avea o conotaţie penală diferită de cea reţinută în hotărârea atacată.

Este evident faptul că acesta a fost cel care a iniţiat, în modalitatea descrisă anterior, întâlnirile între coinculpaţii menţionaţi pentru a se demara procedurile judiciare şi administrative ce erau necesare în vederea obţinerii retrocedării suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră ce s-a aflat în proprietatea Societăţii M. anterior naţionalizării.

Susţinerile inculpatului referitoare la faptul că nu cunoştea stadiul procedurilor administrative sau judiciare de reconstituire a dreptului de proprietate, după cum nu îl cunoştea pe inculpatul A. la momentul iniţierii activităţii infracţionale, nu sunt elemente care să conducă la concluzia că nu se poate reţine în sarcina sa comiterea infracţiunii în modalitatea iniţierii grupului infracţional organizat.

În primul rând aceste susţineri nu par a fi întemeiate, în condiţiile în care, după cum inculpatul apelant a declarat, acesta cunoştea demersurile pe care inculpatul L. le-a desfăşurat în cursul anului 2005, fiind persoana care i-a înmânat copii după aşa numitele "Muf-uri", documente care evidenţiau structura persoanelor juridice şi fizice de la care se naţionalizaseră terenuri cu vegetaţie forestieră.

De asemenea, a susţinut acesta în faţa primei instanţe, în concordanţă cu cele declarate în cursul urmăririi penale, că în anul 2010 după ce a demisionat din funcţia pe care o avea la ocolul silvic a luat legătura că inculpatul L., pentru a discuta despre rezultatul demersurilor sale, iar acesta i-a spus că realizează mai multe activităţi pentru a recupera respective terenuri, iar în cadrul primei întâlniri pe care au avut-o acesta i-a prezentat mai multe documente.

În aceste condiţii, în mod evident inculpatul cunoştea stadiul procedurilor administrative şi judiciare pe care inculpatul L. le iniţiase, fiind pus la curent în cadrul întâlniri menţionate.

În alt doilea rând, instanţa de apel remarcă faptul că nici în actul de sesizare, după cum nici în hotărârea atacată nu s-a reţinut faptul că inculpatul apelant K. l-ar fi cunoscut iniţial pe coinculpatul A.

Se reţine în hotărârea atacată faptul că după prima întâlnire dintre inculpaţii menţionaţi, K. a luat legătura cu inculpatul D., avocat şi rudă cu acesta, căruia i-a prezentat documentele obţinute de la L., iar după o anumită perioadă de timp apelantul a fost sunat de D. care i-a solicitat să se întâlnească cu inculpatul A., iar după discuţiile purtate cu acesta s-a convenit ca ultimul să suporte cheltuielile ocazionate de această retrocedare.

Rezultă, în aceste condiţii, că acţiunile inculpatului sunt cele care caracterizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a grupului infracţional, în modalitatea iniţierii acestuia, activităţile inculpatului fiind cele care au condus la crearea acestei forme de organizare, inculpatul apelant fiind cel care a identificat persoana care pretindea anumite drepturi cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră şi a creat o conexiune între acesta şi cel care a devenit finanţatorul demersurilor judiciare şi administrative, licite şi ilicite.

Apelantul a susţinut că probele administrate în cauză ar fi trebuit să ateste că în momentul, locul şi modalităţile faptice indicate de Parchet, coinculpaţii şi-au exprimat reciproc voinţa de a acţiona coordonat şi structurat în vederea comiterii anumitor infracţiuni, însă nicio probă legal administrată în cauză nu evocă participarea inculpatului A. la întâlnirile desfăşurate în cursul anului 2010, iar "acesta nu avea cunoştinţa practic de nimic privind această fază", aşa cum a declarat inculpatul D.

Mai susţine apelantul că din probele administrate în cauză rezultă că nu a existat nici o altă întâlnire cvadripartită sau o altă formă de comunicare la care să participe toţi inculpaţii, iar prin raportare la acest element nu se poate concluziona că membrii grupării ar fi luat rezoluţia infracţională plurală de a acţiona în mod coordonat şi structurat în vederea comiterii uneia sau mai multor infracţiuni în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră. De asemenea, nu rezultă din probele administrate prefigurarea naturii infracţiunilor - program în vederea cărora membrii grupării au luat şi executat rezoluţia infracţională. Mai mult inculpatul K. nu a asistat la discuţiile purtate de către L. cu A., după cum nu a asistat la discuţiile dintre A. şi D..

Pe cale de consecinţă susţine apelantul că existenţa acţiunii ce constituie modalitatea alternativă a elementului material al laturii obiective nu este demonstrată prin nici o probă directă sau indirectă.

Înalta Curte, prealabil, menţionează că din analiza prevederilor art. 367 alin. (1) C. pen. nu rezultă cu necesitate că activităţile de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat presupun prezenţa simultană a tuturor membrilor grupului pentru ca aceştia să îşi exprime plenar manifestarea de voinţă cu privire la comiterea infracţiunilor care fac obiectul grupului.

Aceste manifestări de voinţă se pot exprima şi la diferite intervale de timp, cu atât mai mult cu cât modalităţile concrete alternative de comitere a infracţiunii, aşa cum ele sunt menţionate în textul legal, nu presupun concomitenţa temporală în desfăşurarea acţiunilor coinculpaţilor.

Potrivit prevederilor legale elementul material al laturii obiective a infracţiunii poate fi constituit din acte de iniţiere a grupului infracţional organizat, acte de constituire, aderare ori sprijinire a grupării infracţionale, toate acestea în mod obiectiv fiind situate la diferite intervale temporale distincte.

În mod evident actele de iniţiere sunt cele care se comit la momentul incipient al grupării, fiind acele fapte care determină sau pregătesc constituirea grupului, în vreme ce actele de constituire sunt acţiunile desfăşurate după momentul formării pluralităţii infracţionale. Aderarea sau sprijinirea grupului infracţional organizat se realizează pe toată perioada de activitate a acestuia.

Esenţială este desfăşurarea activităţii grupului o anumită perioadă de timp, aceasta fiind o condiţie de existenţă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, care are menirea de a face diferenţa între pluralitatea constituită de infractori - incriminată de dispoziţiile art. 367 din C. pen. - şi pluralitatea ocazională, cu scopul de a evita ca simpla participaţie penală la săvârşirea unei infracţiuni să fie sancţionată de două ori, atât ca infracţiune distinctă, cât şi ca autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea efectiv comisă, ceea ce ar fi inadmisibil.

Aplicând aceste consideraţii la speţa de faţă, instanţa de apel consideră că toate aspectele anterior menţionate, criticate de către apelantul K., nu pot fi primite, instanţa de fond reţinând în mod just, din coroborarea probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, starea de fapt cu privire la această infracţiune.

Astfel, din coroborarea declaraţiilor pe care inculpaţii K., L. şi D. le-au dat în prezenta cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe rezultă faptul că aceştia s-au întâlnit în repetate rânduri, atât în formule restrânse, doi sau trei inculpaţi, cât şi toţi patru, aşa cum a reţinut de altfel şi judecătorul fondului.

În acest sens relevantă este tocmai declaraţia inculpatului apelant K., care fiind audiat de către judecătorul fondului a precizat toate întâlnirile care au avut loc între inculpaţi, cât şi faptul că în cursul lunii ianuarie 2011 a avut loc o întâlnire cvadripartită în cursul căreia s-au discutat "termenii încheierii unui contract prin care inculpatul A. să preia dumnealui demersurile de reconstituire a dreptului de proprietate" (declaraţia din 1 martie 2016).

Declaraţia menţionată demonstrează pe de o parte că a existat o manifestare de voinţă din partea coinculpaţilor cu privire la comiterea faptelor ce le sunt imputate, aceasta fiind, contrar susţinerilor apelatului, simultană, iar pe de altă parte că a existat un program cu privire la rezultatele pe care inculpaţii urmau să le obţină prin activitatea grupului.

Înalta Curte reţine şi faptul că apelantul inculpat, în cursul urmăriri penale, a declarat că au existat un număr de 4 - 5 întâlniri la care au participat toţi coinculpaţii (declaraţia de inculpat din 12 februarie 2015), iar în faţa instanţei de fond a menţionat că îşi menţine toate declaraţiile date anterior în cauză.

În aceste condiţii, în mod evident susţinerile apelantului în sensul că nu există probe în cauză care să confirme manifestarea de voinţă concordantă a inculpaţilor în sensul constituirii grupului infracţional nu pot fi primite, declaraţiile anterior menţionate, care se coroborează cu cele declarate de către coinculpaţii IIIII. şi D., fiind tot atâtea probe ce demonstrează manifestarea conştientă a inculpaţilor în sensul comiterii acestei infracţiuni.

Pe de altă parte, alături de aceste declaraţii, pentru a formaliza într-un mod scris înţelegerea intervenită, inculpaţii au înţeles să încheie şi contractele menţionate anterior vizând vânzarea drepturilor litigioase, intermedierea acestei vânzări şi asistenţa juridică acordată la încheierea acestor tranzacţii.

De asemenea, în privinţa scopului pentru care a fost constituit grupul infracţional organizat, Înalta Curte constată că acesta a avut drept obiect obţinerea prin orice mijloace a reconstituirii dreptului de proprietate, iar desfăşurarea ulterioară a acţiunilor inculpaţilor demonstrează că aceştia au avut în vedere încă de la început întreprinderea unor demersuri care nu sunt în acord cu legea.

Rezultă acest lucru din faptul că toate înţelegerile anterior menţionate, prin care inculpaţii şi-au asumat obligaţii reciproce în cadrul grupului, au fost realizate anterior solicitării unei verificării cu privire la modul în care a fost soluţionată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar contestaţia inculpatului L. cu privire la hotărârea Comisiei Locale PPPPP., element ce demonstrează conivenţa infracţională a acestora.

În mod evident, în măsura în care acţiunile pe care inculpaţii urmau să le desfăşoare erau unele legale primul lucru ce urma a fi verificat era modul în care a fost soluţionată contestaţia inculpatului L. cu privire la hotărârea Comisiei Locale PPPPP..

Acest lucru nu s-a realizat la momentul intervenirii înţelegerilor dintre inculpaţi, ci ulterior, în cursul lunii ianuarie 2011, când a fost adresată o cerere Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău, în condiţiile reţinute în hotărârea atacată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte consideră că toate criticile formulate de către apelantul K. cu privire la temeinicia reţinerii în sarcina sa a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat sunt nefondate, probele administrate în cauza sub acest aspect demonstrând mai presus de orice îndoială rezonabilă comiterea acestei fapte de către inculpat.

Faptul că acesta a negat comiterea infracţiunii nu poate reprezenta un element care să conducă instanţa de apel la reţinerea unei alte stări de fapt, în condiţiile în care declaraţiile pe care le-a dat în cauză, coroborate cu celelalte probe administrate, menţionate în hotărârea atacată şi evocate anterior, demonstrează contrariul.

B. Apelantul inculpat D. a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat susţinând în esenţă că în mod eronat s-a reţinut în sarcina sa comiterea faptei în condiţiile în care acţiunile pe care le-a desfăşurat sunt corelative calităţii de avocat pe care a avut-o pe baza contractelor încheiate cu cei doi clienţi ai săi, inculpaţii A. şi L.

Astfel, a învederat acesta că a obţinut toate înscrisurile pe cale legală, adresând cereri organelor competente, nu a folosit nici un înscris fals şi nici nu a avut cunoştinţă de existenţa unui asemenea înscris, nu a acţionat alături de nici un inculpat pentru a favoriza sau a obţine pe căi nelegale reconstituirea de drepturi, după cum nu avut nici o înţelegere pentru comiterea unei infracţiuni. Mai mult, nu a avut nici un avantaj material sau moral, contractele de asistenţă juridică fiind fiscalizate.

Întâlnirile dintre coinculpaţi, cărora rechizitoriul şi sentinţa atacată le-a conferit o conotaţie penală, au fost unele care au avut drept scop găsirea unor soluţii prin care să se revendice, să se obţină un drept litigios, restituirea suprafeţei de pădure ce a fost deţinută de societatea M.

De asemenea, susţine apelantul că toate acţiunile pe care le-a desfăşurat au fost realizate în limitele contractelor de asistenţă juridică, iar interpretarea dată prin rechizitoriu conduce la o situaţie de inovare juridică ilegală, de interzicere a recuperării bunurilor preluate anterior abuziv de reprezentanţii unui stat totalitarist şi abuziv. Acţiunile realizate în baza contractelor încheiate nu pot constitui activităţi care să fie încadrate într-o asociere criminală în condiţiile în care aveau finalitatea anterior menţionată.

Înalta Curte analizând criticile formulate de către acest apelant consideră că ele nu pot fi primite în condiţiile în care din probele existente la dosarul cauzei rezultă că acţiunile pe care inculpaţii le-au desfăşurat nu au respectat limitele legale în procesul de recuperare a pretinselor drepturi asupra suprafeţelor de teren forestier.

În mod evident, în măsura în care toate acţiunile inculpaţilor s-ar fi limitat strict la utilizarea cadrului legal constituit pentru obţinerea reconstituirii drepturilor de proprietate asupra bunurilor preluate abuziv în timpul regimului comunist, aserţiunile apelantului ar fi fost unele justificate, însă, în cauză, aceste activităţi au depăşit acest cadru legal.

Punctul de la care a pornit întreg procesul de recuperare a bunurilor care au aparţinut Societăţii M. a fost unul la care nu se mai putea vorbi de respectarea prevederilor legale adoptate pentru crearea posibilităţii pentru foştii proprietari de a îşi recupera bunurile.

Inculpatul L. utilizase căile legale prin care putea solicita acest lucru, iar demersurile sale nu au fost încununate de succes, ajungând chiar să acceseze instanţele de la nivel european, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a obţine recunoaşterea pretinselor sale drepturi, după cum rezultă din declaraţia inculpatului K. dată în calitate de suspect la 06 noiembrie 2014.

Ca atare, întâlnirile pe care inculpaţii le-au avut nu au avut drept obiectiv identificarea unor căi legale prin care să se obţină recunoaşterea dreptului de proprietate pretins de către inculpatul L., ci stabilirea unor paşi de urmat prin care să se dobândească respectiva suprafaţă de teren, în condiţiile în care strict legal nu mai era posibil lucrul respectiv, plângerea împotriva soluţiei adoptate de către organele administrativ jurisdicţionale prevăzute de lege fiind în mod evident tardivă.

Este real că inculpatul apelant a conceput cererea pe care coinculpatul L. a depus-o la Prefectura Judeţului Buzău, însă, anterior formulării acestei solicitări au fost efectuate demersurile necesare pentru ca răspunsul primit de la instituţia menţionată să fie unul favorabil continuării procedurii de reconstituire a pretinselor drepturi de proprietate. Aceste demersuri nu au fost unele legale, ci au vizat obţinerea unui înscris cu un conţinut fals, care să ateste că soluţia adoptată de către Comisia Judeţeană cu privire la contestaţia inculpatului L. împotriva hotărârii Comisiei Locale PPPPP. nu i-a fost comunicată în condiţii legale.

Toate activităţile ulterioare acestui moment, respectiv formularea plângerii la Judecătoria Pătârlagele, precum şi asistenţa asigurată coinculpatului A. în tranzacţionarea terenului obţinut prin reconstituirea dreptului de proprietate, nu pot fi privite, în aceste condiţii, ca fiind unele fără semnificaţie penală, reprezentând în mod evident acte materiale ale laturii obiective a infracţiunii menţionate, respectiv acţiuni care conduceau la rezultatul urmărit prin constituirea asocierii infracţionale.

Faptul că inculpatul a înregistrat în evidenţele sale fiscale toate sumele de bani obţinute în baza contractelor de asistenţă juridică încheiate cu inculpatul A. nu este de natură a înlătura caracterul penal al faptelor sale, neavând nici o relevanţă cu privire la acest aspect.

C. Critici cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat a formulat şi inculpatul apelant A., acesta susţinând, în acord cu ceilalţi coinculpaţi anterior menţionaţi, că în mod eronat judecătorul fondului a dat semnificaţie penală acţiunilor legale prin care s-a urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră care au aparţinut Societăţii M.

Precizează acesta că din nici o probă nu rezultă faptul că inculpaţii ar fi stabilit să intervină pe lângă funcţionarii de la Comisia Locală şi Judeţeană, la prefect, la jurişti, ori să obţină un document fals, iar dacă ar fi cunoscut că pentru obţinerea imobilului pădure revendicat era necesară utilizarea unui înscris fals nu ar mai fi cumpărat acel drept litigios.

Demersurile avute în vedere la încheierea convenţiilor civile au fost unele legale, iar interpretarea dată prin rechizitoriu a tuturor acestor acţiuni nu poate fi primită, nefiind posibilă reţinerea ca infracţiuni a acestor activităţi prin care se urmărea recuperarea bunurilor preluate abuziv de către reprezentanţii unui stat totalitar.

În concluzie toţi cei patru inculpaţi acuzaţi de comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat aveau capacitatea de a încheia acte juridice, iar obiectul obligaţiei contractuale era în circuitul civil, astfel încât nu era necesară elaborarea unei structuri organizate de persoane în vederea tranzacţionării.

Criticile formulate de către apelantul inculpat A. sunt apreciate ca fiind nefondate, argumentele pe care acesta le-a prezentat fiind în esenţă cele pe care ceilalţi coinculpaţi le-au învederat, motiv pentru care nu se va proceda la reluarea consideraţiilor anterior expuse.

Inculpatul apelant, cu privire la această infracţiune, se referă în mod exclusiv la convenţiile civile încheiate, prin care au fost formalizate scriptic înţelegerile coinculpaţilor, fără a prezenta în vreun mod condiţiile care au condus la realizarea înţelegerii între coinculpaţi.

Mai mult, acest apelant inculpat a susţinut că nu au avut loc mai multe întâlniri la care să participe împreună cu inculpatul L., ci doar o întâlnire anterioară semnării actelor la notarul prin care achiziţiona drepturile litigioase cu privire la suprafaţa de teren ce făcea obiectul cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Pătârlagele. Întâlnirea a avut loc, conform susţinerilor inculpatului, probabil în data de 07 februarie 2011, dată precizată în faţa primei instanţe, iar negocierea s-a purtat între patru ochi, fără participarea inculpaţilor D. şi K.

Înalta Curte remarcă faptul că în prima declaraţie pe care inculpatul apelant A. a dat-o în prezenta cauză, la data de 19 noiembrie 2014, acesta a susţinut că încheierea contractului de vânzare cumpărare a drepturilor litigioase s-a realizat după mai multe negocieri, realizându-se o înţelegere cu privire la preţul plătit.

Ulterior, în cadrul declaraţiile pe care le-a dat în cauză, apelantul a nuanţat condiţiile în care s-a ajuns la un acord pentru vânzarea cumpărarea drepturilor litigioase, susţinând în final, că a existat o singură întâlnire pe care a avut-o cu vânzătorul L., realizată cu puţin timp anterior momentului încheierii contractului.

Toată această poziţie oscilantă, cu privire la condiţiile în care a fost realizată tranzacţionarea respectivelor drepturi, a fost în mod corect interpretată de către judecătorul fondului, acesta reţinând în mod corespunzător, din coroborarea tuturor declaraţiilor pe care inculpaţii le-au dat în cauză, faptul că au existat mai multe întâlniri al căror scop era acela de a stabili modalitatea de a obţine retrocedarea terenului cu vegetaţie forestieră, prin mijloace în contradicţie cu legea, în condiţiile în care, cu puterea evidenţei, aceştia ştiau care era soluţia adoptată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Buzău.

În mod evident instanţa de control judiciar nu poate face abstracţie de probele existente la dosarul cauzei din care rezultă faptul că soluţia adoptată de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Buzău a fost comunicată inculpatului L. încă din anul 2006, iar pentru ca acesta să poată formula plângere împotriva soluţiei la Judecătoria Pătârlagele în anul 2011, deci după trecerea termenului legal, a fost nevoie de realizarea manoperelor care s-au finalizat cu adresa nr. x conex y/2011 a Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău, prin care acestuia i se comunica, în mod fals, că nu există dovezi ale procedurii de comunicare.

D. Apelantul inculpat L. a criticat sentinţa primei instanţe cu privire la starea de fapt reţinută în ceea ce îl priveşte, cu referire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, susţinând că aceasta a reţinut în mod eronat ca având conotaţie penală acţiunile sale licite, acţiuni care nu erau prohibite de vreo lege, ceea ce reprezintă în mod evident o greşită apreciere a stării de fapt.

De asemenea, susţine apelantul că judecătorul fondului a reţinut constituirea grupului pe baza declaraţiilor coinculpaţilor, urmare a interpretării eronate a acestora, contrară sensului în care au fost date şi realităţii faptice, iar din hotărârea apelata nu rezultă pretinsul mod coordonat în care ar fi acţionat împreună cu ceilalţi trei coinculpaţi, în condiţiile în care nu este acuzat că ar fi săvârşit vreo infracţiune care ar fi intrat în scopul grupului sau ar fi ajutat pe ceilalţi să comită faptele pentru care se pretinde că ar fi luat fiinţă grupul organizat.

Precizează apelantul că instanţa de fond în mod eronat a omis să constate că nu este vorba de o retrocedare nelegală, câtă vreme aceasta este rezultatul unei sentinţe judecătoreşti irevocabile şi, pe cale de consecinţă, această reconstituire este una perfect legală.

Mai susţine apelantul că tipicitatea infracţiunii incriminate de art. 367 C. pen. nu este îndeplinită şi dovedită în ceea ce îl priveşte în condiţiile în care în sarcina sa sunt reţinute 3 acţiuni legale şi desfăşurate în legătură cu o singură împrejurare, cedarea prin act autentic a dreptului litigios către coinculpatul A. Deci nu a existat o acţiune coordonată şi desfăşurată într-o structură bine definită, acţiune care să aibă drept scop vreo faptă penală.

Critică apelantul hotărârea primei instanţe şi pentru că s-a dat relevanţă probatorie declaraţiilor părţilor civile cu privire la conduita pe care a adoptat-o după ce i-a cunoscut pe coinculpaţii A. şi D., susţinând acesta că aceste declaraţii sunt unele hilare, fără legătură cu pricina şi care nu au cum proba latura subiectivă a infracţiunii.

De altfel, susţine acesta că prin hotărârea atacată s-a reţinut că a nu a prevăzut rezultatul faptei, împrejurare ce demonstrează lipsa intenţiei în comiterea infracţiunii, neavând reprezentarea derulării pretinselor fapte penale.

Analizând aceste critici, Înalta Curte apreciază că ele sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corect în sarcina inculpatului apelant L. comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În primul rând este de remarcat faptul că reţinerea stării de fapt pe baza declaraţiilor coinculpaţilor nu este în esenţa sa un element care să fie interzis de lege, ori care să conducă la concluzia că starea de fapt a fost eronat stabilită. În plus, instanţa de fond a realizat o coroborare a acestor declaraţii şi cu alte probe existente la dosarul cauzei, esenţiale fiind convenţiile civile încheiate între coinculpaţi, prin care aceştia au formalizat scriptic înţelegerile realizate.

De asemenea, au fost avute în vedere şi declaraţiile părţilor civile O. şi VV., neexistând elemente care să conducă la concluzia că acestea au un caracter "hilar", cei menţionaţi prezentând constatările personale cu privire la conduita inculpatului apelant la un moment ulterior constituirii grupului, iar informaţia obţinută fiind valorificată în mod just pentru determinarea stării de fapt, cu accent pe latura subiectivă a infracţiunii.

În conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) C. proc. pen. "Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.", iar potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol declaraţiile suspectului sau inculpatului reprezintă mijloace prin care se obţin probe.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. pen. "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.".

Din coroborarea textelor legale menţionate anterior rezultă, fără putinţă de tăgadă, că stabilirea stării de fapt pe baza declaraţiilor coinculpaţilor este permisă de lege, iar anumite infracţiuni caracterizate printr-un ridicat nivel de conspirativitate, cum este cazul şi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, pot fi probate în principal prin declaraţiile celor care au participat la comiterea lor.

În alt doilea rând, instanţa de apel reţine faptul că acţiunile reţinute în sarcina apelantului inculpat ca fiind parte a activităţii desfăşurate în cadrul grupului, în esenţa lor, nu sunt unele ilicite, însă, în condiţiile concrete ale speţei dobândesc acest caracter.

Trebuie pornit de la faptul că inculpatul L. era conştient de faptul că termenul de exercitare a căii de atac împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva hotărârii Comisiei Locale PPPPP. a expirat, iar toate demersurile ulterioare pentru reconstituirea dreptului de proprietate erau sortite eşecului.

În aceste condiţii, semnarea cererii prin care se solicita Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău să i se comunice "răspunsul la contestaţia formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005", cerere prin care se atesta în fals că nu a fost comunicat rezultatul contestaţiei, reprezintă în mod evident o activitatea care era esenţială pentru activităţile ulterioare ale grupului şi pentru atingerea scopului stabilit.

În lipsa acestei cereri, toate activităţile grupului nu puteau să se realizeze, răspunsul prin care se atesta în fals că nu i-a fost comunicată inculpatului L. soluţia la contestaţia formulată fiind esenţial pentru admisibilitatea plângerii formulate la Judecătoria Pătârlagele, în lipsa adresei de la Prefectura Buzău cererea fiind respinsă ca tardiv formulată.

În alt treilea rând, instanţa de apel nu poate reţine criticile ce vizează neindicarea modului de acţiune coordonată în cadrul grupului, în condiţiile în care în cuprinsul sentinţei atacate se prezintă în mod detaliat toate acţiunile inculpaţilor, precum şi atribuţiile pe care fiecare le-a avut în cadrul structurii acestuia.

Contrar susţinerilor apelantului, cesiunea drepturilor litigioase pe care a realizat-o în favoarea coinculpatului A. nu are o conotaţie penală, dar activităţile desfăşurate pentru a asigura obţinerea de către ultimul a acelor drepturi, respectiv reconstituirea proprietăţii cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră, au un asemenea caracter, iar între acestea se încadrează şi cea stabilită în sarcina inculpatului L., anterior menţionată.

De asemenea, acţiunea coordonată a membrilor grupului infracţional este prezentată amplu în sentinţa apelată, toate activităţile având o succesiune logică, lipsa unei acţiuni blocând desfăşurarea ulterioară a demersurilor membrilor grupului.

Nu poate fi acceptată susţinerea apelantului că nu ar fi prevăzut rezultatul activităţii grupului, în condiţiile în care acesta este unul cert, consemnat şi în contractul de vânzare cumpărare a drepturilor litigioase şi vizează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră, iar la nivelul personal obţinerea preţului stipulat pentru cesiunea realizată.

De asemenea, acţiunile ilegale prin care acest rezultat urma a fi obţinut au fost prefigurate de către apelant, obţinerea unui înscris din care să rezulte în mod fals că mai este în termenul legal pentru exercitarea acţiunii în instanţa de judecată fiind condiţionată de formularea unei solicitări prin care să se pretindă în mod mincinos că nu a fost primită comunicarea hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău, iar această cerere nu putea fi formulată de către o altă persoană din cadrul grupului.

În fine, cu privire la caracterul legal al retrocedării suprafeţei de teren, instanţa de apel reţine că invocarea sentinţei judecătoreşti irevocabile pronunţată de către inculpatul F. ca un element care conduce la concluzia menţionată nu este de natură a consacra o asemenea obligaţie în sarcina instanţei penale, după cum legalitatea retrocedării nu reprezintă obiectul dosarului.

Aşa cum a motivat şi prima instanţă, în prezenta cauză nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus admiterea plângerii pe care inculpatul L. a formulat-o împotriva hotărârilor comisiilor de fond funciar, instanţa penală nefiind instanţă de control judiciar faţă de instanţa civilă, ci se analizează acţiunile celor care au fost implicaţi în pronunţarea soluţiei menţionate, activităţile acestora fiind în conflict cu legea.

Nu este în căderea instanţei penale a stabili în ce măsură inculpatul era îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, dacă mai erau şi alte persoane îndreptăţite, precum şi dacă pretenţiile sale erau admisibile prin prisma dispoziţiilor legale adoptate pentru repararea abuzurilor comise în timpul naţionalizării.

În schimb, în limita sesizării sale, instanţa trebuie să stabilească dacă acţiunile desfăşurate pentru obţinerea drepturilor pretinse au fost realizate în limitele impuse de lege, ori au fost comise infracţiuni ca urmare a încălcării normelor penale.

II. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul L.

Judecătorul fondului a reţinut că inculpatul menţionat, cu intenţie, deşi cunoştea rezultatul contestaţiei pe care a formulat-o în data de 26.04.2006 împotriva procesului-verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP. prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005, a întocmit şi semnat cererea înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău sub nr. x din 13.01.2011, precizând în fals că "până în acest moment nu mi s-a comunicat rezultatul contestaţiei."

Apelantul inculpat a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă, susţinând că aceasta, în mod eronat, a stabilit pe baza probelor indirecte şi contradictorii existente la dosarul cauzei faptul că ar primit comunicarea Hotărârii nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar.

Astfel, susţine acesta că este de neconceput ca din coroborarea declaraţiilor unei coinculpate, I., cu aceea a martorului HH. să se stabilească atât existenţa unei înscris, cât şi conţinutul acestuia.

Singura persoană care susţine că ar fi văzut conţinutul acelei comunicări este coinculpata I., însă aceasta nu este constantă în afirmaţiile făcute şi, oricum, aceste susţineri nu se coroborează nici cu declaraţiile celorlalte părţi, ori cu cele ale martorilor. Mai mult aspectele menţionate în declaraţii sunt ilogice, cu privire la momentul realizării comunicării şi nici nu lămuresc aspecte esenţiale, respectiv cine a primit comunicarea, la ce data şi dacă există o semnătură de primire pe acea comunicare.

Susţine apelantul că nu este suficientă existenţa recipisei de comunicare nici pentru dovedirea vinovăţiei sale şi nici pentru stabilirea stării de fapt menţionate în rechizitoriu, în condiţiile în care nu s-a dovedit ce anume i s-a comunicat, respectiv hotărârea menţionată.

De asemenea, apelantul susţine că judecătorul fondului nu a analizat declaraţiile martorului EE., cel indicat de către inculpata I. ca având atribuţii de comunicare a hotărârii la nivelul anului 2006, declaraţii din care rezultă că nu avea aceste atribuţii şi nu cunoaşte dacă respectiva comunicare a fost realizată.

Mai mult, nu a fost avută în vedere declaraţia martorului CC., care susţine că inculpata I. i-a spus în repetate rânduri că respectiva comunicare nu a fost făcută din cauza volumului mare de lucru la timpul respectiv.

Declaraţia este susţinută şi de adresa nr. x/15.09.2014 semnată de acelaşi martor, în calitate de Primar al comunei PPPPP. şi de secretara I., din care rezultă că nu a fost realizată comunicarea către inculpat. Judecătorul fondului nu motivează de ce a înlăturat acest mijloc de probă şi de ce nu i-a dat cuvenita valoare probatorie.

Suplimentar, susţine apelantul şi că declaraţia martorului HH. a fost reţinută eronat de prima instanţă, fiind una nesinceră şi contradictorie, motiv pentru care solicită înlăturarea acesteia. Astfel, martorul precizează că a văzut recipisa de comunicare în copie, însă o singură recipisă nu putea constitui dovada a trei comunicări, realizate în aceeaşi zi, 04.09.2006, când adresa de răspuns nu fusese redactată, aceasta fiind redactată la 06.09.2006. Mai mult martorul a susţinut că a pierdut copia recipisei respective, fără a indica condiţiile în care s-a realizat acest lucru.

Declaraţia martorului intră în contradicţie cu declaraţia inculpatei I. care a precizat că i-a arătat originalul recipisei şi nu o copie, ceea ce denotă nesinceritatea celor două persoane.

În faţa primei instanţe martorul menţionat şi-a nuanţat declaraţia în sensul că nu a găsit dovada comunicării soluţionării contestaţiei, ci doar un înscris, în copie, ce părea un fel de recomandată, iar ulterior aceasta a dispărut.

Faţă de aceste contradicţii apelantul consideră că prima instanţă a reţinut în mod eronat că a existat o comunicare a hotărârii prin care a fost soluţionată contestaţia, ci probabil ceea ce a văzut martorul era dovada de comunicare a hotărârii comisiei locale.

Susţine apelantul că, în privinţa laturii subiective a pretinsei fapte penale, judecătorul fondului fără nici un temei a reţinut că a cunoscut la momentul formulării adresei către Instituţia Prefectului faptul că îi fusese respinsă contestaţia împotriva soluţiei date cererii de reconstituire de către Comisia Locală PPPPP., raţionamentul fiind contrar realităţii faptice, în contra logicii simple şi a probatoriului administrat din care a rezultat că inexistenţa comunicării.

Prin concluziile scrise, suplimentar, apelantul inculpat L., faţă de faptul că inculpata I. în faţa instanţei de apel a dat o declaraţie prin care a infirmat declaraţiile date anterior în cauză, în cursul urmăririi penale, a solicitat a se avea în vedere elementele astfel prezentate, precum şi faptul că declaraţia inculpatei menţionate se coroborează cu susţinerile sale constante în sensul că este nevinovat şi că nu a primit comunicarea Hotărârii Comisiei Judeţene.

Criticile formulate de către apelant sunt apreciate de instanţa de apel ca fiind nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corect starea de fapt.

Preliminar, cu privire la declaraţia dată de către inculpata I. în cursul cercetării judecătoreşti realizate în apel, la termenul din 19 martie 2019, Înalta Curte consideră aceasta nu poate fi privită ca fiind una sinceră, argumentele prezentate de către inculpată pentru a justifica schimbarea de atitudine nefiind unele convingătoare.

Se remarcă faptul că inculpata a fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de suspect la data de 06 noiembrie 2014, iar în calitate de inculpată la 12 februarie 2015, de fiecare dată în prezenţa apărătorului ales JJJJJ., audierea din data de 09 februarie 2015 fiind amânată tocmai pentru lipsa apărătorului ales.

De asemenea, în faţa instanţei de fond inculpata a înţeles să utilizeze procedura specială prevăzută de art. 375 C. proc. pen. pentru a beneficia de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., tot în prezenţa apărătorului ales.

Pentru a justifica schimbarea conţinutului declaraţiei sale în faţa instanţei de control judiciar, inculpata a susţinut că cele relatate în cursul urmăririi penale i-au fost sugerate de către procuror, iar anterior audierii sale de către instanţa de judecată a fost chemată de către procuror care i-a solicitat să-şi asume faptele pretins comise şi să se prevaleze de dreptul la tăcere. A mai învederat aceasta că a dat declaraţia în cursul urmăririi penale fiind ameninţată de către procuror că va fi arestată. De asemenea, a precizat că prima declaraţie pe care a dat-o în cursul urmăririi penale nu i-a fost dictată de către procuror, în vreme ce restul declaraţiilor i-au fost dictate, în prezenţa apărătorului ales.

În condiţiile în care inculpata a fost asistată cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale de către apărătorul său ales apare ca fiind greu credibilă susţinerea sa în sensul că procurorul de caz i-a sugerat răspunsurile la întrebările esenţiale pentru cauză, iar conduita acesteia, chiar în situaţia în care procurorul ar fi ameninţat-o cu luarea unei măsuri preventive, nu se poate justifica.

Mai mult, în faţa primei instanţe inculpata putea să relateze toate elementele pe care le dorea, neexistând nici o explicaţie plauzibilă pentru ca inculpata să fie de acord cu pretinsa solicitare a procurorului de a recunoaşte faptele pentru care a fost trimisă în judecată, cu atât mai mult cu cât nici nu se susţine că acesta ar fi proferat vreo ameninţare, aşa cum ar fi procedat în cursul urmăririi penale.

În fine, analizând declaraţiile pe care această inculpată le-a dat în cursul urmăririi penale, prin raportare la precizarea făcută, în sensul că prima declaraţie pe care a dat-o nu i-a fost dictată de procuror, instanţa de apel constată că prima declaraţie este aceea din data de 28 octombrie 2014, în calitate de martor, declaraţie în care sunt descrise activităţile în care aceasta a fost implicată, iar cu privire la aceasta inculpata nu a susţinut că ar fi fost influenţată.

Următoarea declaraţie a dat-o în cauză la 06.11.2014, în calitate de suspectă, în prezenţa apărătorului ales, iar în cuprinsul acesteia se menţionează elementele legate de recipisa de comunicare a hotărârii comisiei judeţene către inculpatul L., fiind prezentate într-un mod amplu acţiunile inculpatei. În condiţiile în care inculpata a fost asistată de către apărătorul ales care a semnat fără obiecţiuni această declaraţie posibilitatea de influenţare de către procuror a celor relatate nu poate fi acceptată, avocatul acesteia putând cu certitudine să reacţioneze la un eventual abuz.

Declaraţia dată în calitate de inculpată la 12 februarie 2015 a reprezentat doar o completare a primei declaraţii, inculpata răspunzând punctual întrebărilor formulate de către apărătorii coinculpaţilor ceea ce exclude influenţarea sa de către procuror.

În aceste condiţii, concluzia formulată anterior cu privire la nesinceritatea inculpatei în faţa instanţei de apel apare ca fiind pe deplin justificată, în mod evident declaraţiile date în cursul urmăririi penale fiind cele care reflectă realitatea, iar modificarea poziţiei procesuale apare ca fiind rezultatul soluţiei aplicate de prima instanţă în ceea ce o priveşte. Ca atare, declaraţiile menţionate vor fi avute în vedere de instanţa de apel, iar declaraţia dată în apel va fi reţinută doar în măsura în care se coroborează cu acestea.

Cu privire la susţinerile inculpatului apelant L. vizând greşita reţinere de către judecătorul fondului a faptului că hotărârea Comisiei Judeţene Buzău nr. 353 din 25.08.2006 i-a fost comunicată, instanţa de apel reţine faptul că acest lucru rezultă din susţinerile inculpatei I. care se coroborează cu declaraţiile martorului HH., aspect care a fost în mod just stabilit de către judecătorul fondului.

Potrivit susţinerilor inculpatei I., în declaraţia din data de 06 noiembrie 2014, la momentul la care a primit adresa de la Prefectura Buzău prin care i se solicita să comunice data la care a fost transmisă Hotărârea nr. 353/25.08.2006 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor contestatorilor L., S. şi T. a efectuat verificări în evidenţele special ţinute la sediul primăriei şi a găsit într-un plic recipisa care făcea dovada faptului că această hotărâre a fost comunicată inculpatului L..

În condiţiile în care, potrivit declaraţiei menţionate, inculpata a fost contactată telefonic de mai multe ori de către R. care i-a solicitat de urgenţă să trimită un răspuns în care să se menţioneze că nu a fost găsită comunicarea, solicitarea fiind formulată în conformitate cu cererea prefectului B., aceasta a procedat în acest sens, redactând adresa nr. x/19.01.2011 cu conţinutul solicitat.

A mai precizat inculpata că, deoarece primarul localităţii nu era în sediul primăriei, anterior emiterii adresei menţionate s-a consultat şi cu martorul HH., căruia i-a arătat recipisa, dar nu au reuşit să se hotărască ce să facă, iar ulterior întocmirii adresei a rupt recipisa respectivă în bucăţi mici şi a aruncat-o.

Susţinerile acestei inculpate sunt confirmate de către martorul HH., acesta declarând atât faptul că a fost consultat de cea menţionată cu privire la modul în care trebuie sa răspundă la solicitarea prefecturii, dar nu în privinţa naturii exacte a problemei cu care se confrunta inculpata. (declaraţia din 28 octombrie 2014)

Rezultă din coroborarea celor două declaraţii că în mod cert hotărârea comisiei judeţene a fost comunicată inculpatului L., iar dovada realizării acestei comunicări a existat la Primăria com. PPPPP., fiind distrusă de către inculpata I. în condiţiile descrise, element ce infirmă susţinerile inculpatului apelant L..

Nu există nici un motiv pentru a se considera că cele două declaraţii menţionate nu pot face dovada atât a existenţei înscrisului menţionat, cât şi a conţinutului acestuia, legea neimpunând anumite condiţii speciale pentru demonstrarea conţinutului actului.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor apelantului cele două probe nu au un caracter indirect, atât inculpata, cât şi martorul prezentând organelor judiciare elemente care au legătură directă cu obiectul probaţiunii, respectiv existenţa dovezii de comunicare a hotărârii către inculpatul apelant, iar constatările relatate au fost unele personale şi nu mediate, cei doi observând respectiva recipisă, inculpata chiar procedând la distrugerea ei.

În privinţa susţinerii apelantului referitoare la faptul că recipisa de comunicare a hotărârii comisiei judeţene nu reprezintă un document suficient pentru a demonstra faptul că a cunoscut efectiv soluţia adoptată, instanţa de apel consideră că aceasta nu poate fi primită, în mod evident prin primirea respectivei comunicări putându-se presupune la un nivel ridicat de probabilitate că acesta a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii, nefiind posibilă dovedirea prin alte mijloace că această activitate cognitivă.

De asemenea, instanţa de apel apreciază ca fiind irelevant cine a realizat concret comunicarea hotărârii comisiei judeţene către apelant, respectiv dacă acest lucru a fost realizat de către martorul EE., aşa cum a menţionat inculpata I. în prima declaraţie dată în cauză, ori de altă persoană, ceea ce prezintă importanţă pentru cauză fiind faptul comunicării înscrisului.

În privinţa declaraţiilor martorului CC., precum şi a adresei nr. x/15.09.2014 semnată de acelaşi martor, în calitate de Primar al comunei PPPPP. şi de secretara I., din care rezultă că nu a fost realizată comunicarea către inculpat, Înalta Curte constată că elementele cuprinse în cele două mijloace de probă nu prezintă relevanţă probatorie în condiţiile în care martorul a fost indus în eroare de inculpata I. care i-a relatat că nu a identificat recipisa de comunicare a hotărârii către inculpatul L., iar adresa a fost întocmită de aceeaşi inculpată.

Este de remarcat faptul că martorul a declarat în cursul urmăririi penale, la 26 ianuarie 2015, că la momentul la care a devenit primar nu avea experienţă în domeniul fondului funciar, motiv pentru care în activitatea desfăşurată în acest sector s-a bazat foarte mult pe secretara I. şi pe juristul HH., element care întăreşte concluzia anterior enunţată.

Cu privire la caracterul nesincer şi contradictoriu al declaraţiilor martorului HH., Înalta Curte nu poate îmbrăţişa punctul de vedere al apelantului. Nu există elemente care să conducă la concluzia nesincerităţii martorului menţionat, iar faptul că în declaraţii succesive apar anumite discrepanţe la nivel de detaliu nu poate constitui o dovadă a acestei pretinse conduite.

În primul rând, martorul a susţinut constant că a văzut o copie a recipisei de comunicare a hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău, iar faptul că există o contradicţie între această declaraţie şi susţinerile inculpatei I. nu este de natură a conduce la invalidarea declaraţiei.

În al doilea rând faptul că martorul nu a putut explica condiţiile în care a dispărut copia recipisei de pe biroul său nu prezintă nici o relevanţă probatorie în prezenta cauză, iar susţinerile apelantului referitoare la responsabilitatea martorului şi a inculpatei I. pentru faptul că această comunicare nu s-ar fi realizat, situaţie în care ar fi încercat ascunderea inacţiunii lor prin distrugerea şi a filelor din registrul de intrare/ieşire al Primăriei PPPPP., nu poate fi reţinută ca fiind o construcţie logică, fiind fără o bază factuală, răspunderea eventual administrativă pentru nerealizarea comunicării fiind în mod cert mult mai blândă decât o eventuală sancţiune penală.

În ultimul rând, prezentarea unor date eronate cu privire la momentul realizării comunicării nu poate constitui un element care să conducă la concluzia nesincerităţii martorului, intervalul de timp scurs până la momentul audierii martorului de către organul judiciar fiind suficient de îndelungat pentru a conduce la alterarea unor elemente care nu prezintă o importanţă deosebită. Esenţial este faptul comunicării hotărârii către inculpatul L., iar nu momentul la care acest lucru s-a produs.

Mai mult, Înalta Curte reţine faptul că, în fapt, nici nu există o eroare cu privire la data menţionată de către martor ca fiind data la care ar fi fost comunicată hotărârea, adresa invocată de apelant ca temei pentru a face această susţinere, nr. 3642/06.09.2006, făcând obiectul unei cauze penale, disjunsă din prezenta, cauză în care inculpata I. era cercetată pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

III. Infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a I-a C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută art. 259 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., comise de inculpata I. şi infracţiunile de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., comise de inculpatul B.

Judecătorul fondului a reţinut că inculpata I., în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat adresa nr. x/19.01.2011 cu prilejul întocmirii acesteia, consemnând, în mod nereal, că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare a contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006 la solicitarea inculpatului B. - prefect al judeţului Buzău, solicitare ce i-a fost adresată prin intermediul suspectei R., precum şi "Registrul Expediere Corespondenţă", în care a consemnat, în mod nereal, la fila x verso, că " S-a constatat înregistrarea a 295 poziţii în anul 2007" şi a semnat.

Ulterior, inculpata a transmis Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău adresa nr. x/19.01.2011, cunoscând că este falsă, în vederea repunerii în termenul de 30 de zile prevăzut de lege în care L., S. şi T. puteau formula plângere la instanţa de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a comisiei menţionate.

Cu privire la starea de fapt astfel reţinută inculpata apelantă I. a formulat critici, susţinând în esenţă că nu se face vinovată de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţelor de judecată demonstrând acest lucru.

Prealabil, Înalta Curte reţine faptul că inculpata I. a dat în cursul urmăririi penale declaraţii prin care recunoştea comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar în faţa judecătorului fondului, prin declaraţia de la termenul de judecată din 03 februarie 2016, a recunoscut integral acuzaţiile ce i se aduceau prin actul de sesizare.

În faţa instanţei de apel aceasta a revenit asupra declaraţiilor anterior date în cauză susţinând că în cursul urmăririi penale a fost ameninţată de către procuror, motiv pentru care a declarat tot ce i s-a solicitat de către organul de urmărire penală, iar anterior audierii de către instanţa de fond acelaşi procuror a chemat-o şi i-a solicitat să îşi asume consecinţele faptelor sale, din această cauză utilizând procedura simplificată la judecata fondului.

Anterior, Înalta Curte a analizat veridicitatea declaraţiei inculpatei I. dată în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în apel, concluzionând că aceasta este nesinceră, elementele invocate de către apelantă pentru a justifica schimbarea de poziţie procesuală nefiind unele convingătoare, ci rezultatul faptului că aceasta nu a obţinut soluţia sperată prin hotărârea fondului.

Înalta Curte apreciază că prima critică formulată de către apelantă, vizând infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale nu este necesar a fi analizată în condiţiile în care această infracţiune nu a făcut obiectul sesizării instanţei de judecată şi nici nu este vizată prin hotărârea atacată.

În privinţa infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., inculpata apelantă a susţinut, în esenţă, că judecătorul fondului a reţinut în mod eronat comiterea faptei în sarcina sa, în condiţiile în care nu a procedat la falsificarea înscrisului în modalităţile stabilite prin actul normativ, iar menţiunile cuprinse în adresa din 19 ianuarie 2011 corespund realităţii, în condiţiile în care recipisa de înaintare a unui document nu reprezintă în sine dovada de comunicare a înscrisului, ci doar de expediere a acestuia. În consecinţă, efectele juridice specifice se produc doar la data comunicării sub semnătură a înscrisurilor.

Instanţa de apel nu poate reţine primele susţineri ale inculpatei în condiţiile în care potrivit prevederilor art. 321 C. pen. infracţiunea de fals intelectual este definită ca "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.". Deci nu se pune problema ca falsificarea înscrisului să se realizeze prin vreuna din modalităţile enumerate de către apelantă, aceste modalităţi fiind specifice infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la care aceasta a făcut constant referire, cu toate că nu a făcut obiectul sesizării instanţei.

Acuzaţia adusă apelantei vizează falsificarea adresei nr. x/19.01.2011 emisă de Primăria com. PPPPP. prin care se atesta în mod necorespunzător adevărului faptul că că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare a contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006.

În declaraţiile pe care inculpata apelantă le-a dat în cursul urmăririi penale, declaraţii apreciate ca fiind sincere de către instanţa de apel, aceasta a prezentat condiţiile în care această adresă a fost întocmită.

În declaraţia din data de 06 noiembrie 2014, apelanta precizează că la momentul la care a primit adresa de la Prefectura Buzău prin care i se solicita să comunice data la care a fost transmisă Hotărârea nr. 353/25.08.2011 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor contestatorilor L., S. şi T., a efectuat verificări în evidenţele special ţinute la sediul primăriei şi a găsit într-un plic recipisa care făcea dovada faptului că această hotărâre a fost comunicată inculpatului L..

În condiţiile în care, potrivit declaraţiei menţionate, inculpata a fost contactată telefonic de mai multe ori de către R. care i-a solicitat de urgenţă să trimită un răspuns în care să se menţioneze că nu a fost găsită comunicarea, solicitarea fiind formulată în conformitate cu cererea prefectului B., aceasta a procedat în acest sens, redactând adresa nr. x/19.01.2011 cu conţinutul solicitat.

A mai precizat inculpata că, deoarece primarul localităţii nu era în sediul primăriei, anterior emiterii adresei menţionate s-a consultat şi cu martorul HH., căruia i-a arătat recipisa, dar nu au reuşit să se hotărască ce să facă, iar ulterior întocmirii adresei a rupt recipisa respectivă în bucăţi mici şi a aruncat-o.

Susţinerile acestei inculpate sunt confirmate de către martorul HH., acesta confirmând atât faptul că a fost consultat de cea menţionată cu privire la modul în care trebuie sa răspundă la solicitarea prefecturii, dar nu în privinţa naturii exacte a problemei cu care se confrunta inculpata. (declaraţia din 28 octombrie 2014)

Rezultă din coroborarea celor două declaraţii că în mod cert hotărârea comisiei judeţene a fost comunicată inculpatului L., iar dovada realizării acestei comunicări a existat la Primăria com. PPPPP., fiind distrusă de către inculpata I. în condiţiile descrise, element ce infirmă susţinerile inculpatului apelant L..

Faţă de aceste declaraţii, instanţa de apel consideră că nu se pot reţine nici susţinerile apelantei referitoare la faptul că recipisa menţionată nu făcea dovada faptului că documentele au fost efectiv înmânate destinatarului, ci doar dovada faptului că acestea au fost trimise prin intermediul serviciului poştal, aceste susţineri fiind unele, în mod neechivoc, pro causa. În mod evident, în condiţiile în care documentele au fost comunicate destinatarului, lucru rezultat din coroborarea probelor menţionate, efectele juridice ale comunicării s-au produs.

De asemenea, elementele invocate de către aceasta în concluziile scrise cu privire la modalitatea de înregistrare a corespondenţei la Primăria com. PPPPP., persoana însărcinată cu înregistrarea acesteia, precum şi faptul că evidenţele aferente activităţii comisiei de fond funciar erau în perioada de referinţă în mod constant în dezordine, nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care s-a stabilit, în mod corect, cu caracter de certitudine, existenţa recipisei privind realizarea comunicării către inculpatul L..

Suplimentar, aspectele învederate referitoare la distincţia dintre modalitatea de comunicare a hotărârilor comisiei judeţene către persoanele care au formulat contestaţie, precum şi aspectele referitoare la distincţia dintre recipisă şi dovada de confirmare a primirii de către destinatar nu pot primite de către instanţa de apel, în condiţiile în care pe de o parte prin distrugerea înscrisului nu este posibilă verificarea în nici un mod a condiţiilor în care a fost realizată comunicarea către inculpatul L. a respectivei hotărâri, iar pe de altă parte, declaraţia martorului HH. certifică faptul că această comunicare a fost realizată la data de 04.09.2006.

Acceptând că aspectele prezentate de către apelanta inculpată ar fi reale, instanţa de apel nu poate înţelege care ar mai fi resorturile logice pentru care aceasta ar fi distrus înscrisul în modalitatea pe are a descris-o. Dacă respectiva recipisă nu făcea dovada primirii comunicării nu era necesară distrugerea sa, iar adresa pe care inculpata a întocmit-o era mai aproape de realitatea obiectivă. Instanţa de apel apreciază că prin distrugerea pe care inculpata a recunoscut-o, aceasta confirmă suplimentar faptul că inculpatul L. a primit comunicarea hotărârii şi, pe cale de consecinţă, susţinerile sale referitoare la realitatea conţinutului adresei nr. x/2011 nu pot fi primite.

De altfel, pentru a fi conform realităţii, având în vedere susţinerile apelantei, răspunsul formulat către Instituţia Prefectului trebuia să cuprindă menţiunea faptului că există un document din care rezulta comunicarea hotărârii, şi eventual o precizare a faptului că nu există semnătura de primire a destinatarului. În schimb, inculpata, pentru a răspunde cerinţelor inculpatului B., a formulat un răspuns care are un sens complet diferit, că nu a fost găsită dovada de comunicare a hotărârii, ceea ce are drept efect juridic repunerea în termenul legal de formulare a plângerii la instanţa de judecată.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, apelanta inculpată susţine că aceasta a fost reţinută în mod eronat în sarcina sa în condiţiile în care infracţiunea de fals nu a fost dovedită în ceea ce o priveşte, iar acreditarea faptului că aceasta ar fi fost consumată prin eliberarea unei adeverinţe care atestă că L., S. şi T. au depus în termenul legal cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu se poate reţine în condiţiile în care acea adeverinţă reprezintă realitatea.

Instanţa de apel nu poate reţine criticile formulate de către apelantă cu privire la acest aspect, în condiţiile în care a apreciat că infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina sa este dovedită. Ca atare, infracţiunea de abuz în serviciu în forma reţinută de judecătorul fondului subzistă, acţiunea acesteia, constând în transmiterea către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău a adresei nr. x/19.01.2011, cunoscând că este falsă, în vederea repunerii în termenul de 30 de zile prevăzut de lege în care L., S. şi T. puteau formula plângere la instanţa de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a comisiei menţionate, fiind pe deplin dovedită.

Şi în cazul acestei infracţiuni apelanta critică elemente care nu au fost reţinute în sarcina sa prin hotărârea atacată, nefăcând obiectul sesizării emiterea unei adeverinţe prin care să se fi certificat că persoanele anterior menţionate ar fi depus în termen legal o cerere iniţială de reconstituire a dreptului de proprietate.

În cazul infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale apelanta inculpată a susţinut că în mod eronat judecătorul fondului a reţinut în sarcina sa comiterea acestei fapte în condiţiile în care nu există nici un fel de probe care să confirme aceste fapte, existând la dosarul cauzei simple afirmaţii care nu se coroborează cu nici un fel de probe.

Înalta Curte nu poate reţine critica menţionată în condiţiile în care distrugerea înscrisurilor rezultă în primul rând din declaraţia inculpatei dată în cursul urmăririi penale, menţinută în faţa primei instanţe, declaraţie prin care aceasta detaliază condiţiile comiterii faptei. A susţinut această că recipisa a distrus-o, în sensul că a rupt-o în bucăţi mici şi a aruncat-o.

Instanţa de apel a menţionat anterior elementele pentru care consideră că declaraţia prin care apelanta inculpată retractează toate declaraţiile pe care le-a dat anterior în cauză nu este una sinceră, nemaifiind cazul a fi reluate argumentele menţionate.

Această recunoaştere a inculpatei se coroborează cu declaraţiile martorului HH. care a indicat faptul că atunci când a formulat întâmpinarea la acţiunea ce făcea obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, prin care a invocat excepţia tardivităţii plângerii a avut în vedere recipisa care i-a fost înmânată de apelanta inculpată I., în copie xerox, înscris din care rezulta faptul că hotărârea Comisiei Judeţene Buzău a fost comunicată moştenitorilor defunctului L. la data de 04.09.2006.

Distinct de această distrugere a unui înscris oficial, în sarcina inculpatei s-a reţinut şi faptul că aceasta a sustras filele din Registrul de expediere corespondenţă al Primăriei com. PPPPP. pentru anul 2006, pentru a împiedica probarea în vreun mod a faptului că s-a realizat comunicare Hotărârii nr. 353/2006 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău.

Comiterea acestui act material rezultă, aşa cum a arătat în mod just judecătorul fondului, din faptul că, deşi în respectivul registru se menţionează că s-au operat înregistrări până la 31.08.2006, inculpata apelantă numerotând filele şi efectuând o menţiune în acest sens la momentul solicitării documentului de către organele de urmărire penală în prezenta cauză, în realitate comunicări au fost efectuate şi ulterior datei menţionate, în cursul anului 2006, în acest sens fiind comunicările menţionate în hotărârea atacată.

În fine, cu privire la infracţiunea de uz de fals reţinută în sarcina sa inculpata apelantă I. a susţinut faptul că fapta putea fi reţinută în sarcina sa doar prin cumulul întregit al celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina sa, însă în condiţiile în care infracţiunea de fals nu este dovedită se poate observa şi inexistenţa dovezilor de vinovăţie pentru comiterea infracţiunii menţionate.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, consideră că există probe suficiente pentru reţinerea în sarcina inculpatei a infracţiunii de fals intelectual, iar trimiterea adresei nr. x/19.01.2011 către Instituţia Prefectului Buzău, cunoscând că elementele cuprinse în aceasta nu corespund realităţii, reprezintă tocmai dovada necesară pentru reţinerea comiterii infracţiunii de uz de fals în sarcina inculpatei.

Apelantul inculpat B. a criticat sentinţa primei instanţe cu privire la temeinicia reţinerii în sarcina sa a comiterii infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual susţinând că nu a determinat-o nici direct şi nici indirect pe inculpata I. să întocmească răspunsul cu un anumit conţinut care nu ar fi conform realităţii aşa cum rezulta din documentele aflate în arhiva Primăriei PPPPP..

Susţine apelantul că primind cererea formulată de inculpatul L. nr. x/13.01.2011 a rezoluţionat-o şi a direcţionat-o către colectivul de lucru condus de către R., stabilind termen de soluţionare data de 21.01.2011.

Nu a cerut doamnei R. să intervină pe lângă coinculpata I. pentru a îi solicita ca răspunsul să aibă un anumit conţinut, după cum nu a discutat niciodată cu această inculpată despre modul în care ar trebui să formuleze răspunsul. La primirea răspunsului de la Primăria PPPPP. nu a avut motive să se îndoiască de veridicitatea conţinutului acestuia.

Declaraţiile inculpatei I. date în cursul urmăririi penale nu pot constitui unic temei al pronunţării unei hotărâri de condamnare în ceea ce îl priveşte şi, de asemenea, nu pot fi avute în vedere în condiţiile în care aceasta în faţa instanţei de apel a precizat că nu le mai menţine motivat de faptul că nu corespund adevărului, conţinutul lor fiindu-i sugerat de către organul de urmărire penală.

În primul rând, Înalta Curte faţă de considerentele prezentate anterior va reţine că declaraţiile pe care inculpata I. le-a dat în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa primei instanţe corespund adevărului, iar declaraţia dată în faţa instanţei de apel nu are corespondent în realitate.

În al doilea rând constată instanţa de apel că judecătorul faptului, contrar susţinerilor apelantului, a reţinut în sarcina sa comiterea acestei infracţiuni prin coroborarea mai multor mijloace de probă cu privire la care acesta în criticile formulate nu face nici o referire.

Astfel, în afară de declaraţia inculpatei I. din data de 06.11.2014, prin care aceasta a precizat că înainte de a emite adresa nr. x/19.01.2011 a fost contactată de către R. care i-a solicitat să trimită de urgenţă răspunsul şi acesta să fie în sensul că nu a fost găsită o comunicare către petentul L., judecătorul fondului a mai avut în vedere şi menţiunile din registrul de intrare - ieşire al Instituţiei Prefectului vizând adresa nr. x/2011, declaraţiile martorei - suspectă R., precum şi, esenţial, menţiunile olografe ale inculpatului prin care acesta a modificat adresa nr. x conex y/2011.

Acest ultim aspect este apreciat de către instanţa de apel ca fiind unul determinat pentru reţinerea în sarcina inculpatului a stării de fapt menţionate în hotărârea atacată.

Astfel, în condiţiile în care numita R. a întocmit răspunsul la solicitarea formulată de către L. într-un mod care lămurea strict problema ridicată de petent, respectiv modul în care a fost soluţionată contestaţia pe care a formulat-o împotriva hotărârii Comisiei Locale PPPPP. de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, inculpatul a intervenit şi a modificat adresa într-un mod care corespundea intereselor coinculpaţilor.

Menţiunile olografe ale inculpatului B. vizează aspectul esenţial pentru inculpaţii constituiţi în grupul infracţional organizat, respectiv faptul că nu a fost realizată o comunicare a modului de soluţionare a contestaţiei către petentul L., în acest sens fiind invocată şi adresa de la Primăria PPPPP., întocmită conform indicaţiilor primite de către inculpata I.

De asemenea, în reţinerea în sarcina inculpatului a acestei infracţiuni este esenţială şi stabilirea motivelor pentru care inculpata I. a procedat în modul reţinut anterior.

În condiţiile în care inculpata menţionată nu ar fi avut nici un interes în respectarea dorinţei apelantului inculpat B., ar fi greu de înţeles solicitudinea cu care aceasta a comis faptele care ţin de ilicitul penal şi cu privire la care aceasta, absolventă a unei facultăţi de drept, clar înţelegea consecinţele.

Însă, faţă de situaţia în care inculpata se afla, depinzând de decizia inculpatului menţionat pentru menţinerea sa în funcţia de secretar al Primăriei com. PPPPP., apare ca foarte verosimil modul în care aceasta a acţionat. Neîndeplinirea solicitării primite de la Prefectul judeţului, prin intermediul numitei R., ar fi condus tocmai la înlocuirea sa din funcţia de secretar ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale.

În aceste condiţii, toate consideraţiile judecătorului fondului cu privire la cele anterior menţionate, aşa cum acestea rezultă din coroborarea probelor menţionate în considerentele hotărârii, sunt apreciate de instanţa de apel ca fiind în concordanţă cu realitatea şi contribuie la reţinerea în sarcina inculpatului apelant a comiterii faptei de instigare la infracţiunea de fals intelectual de către I.

Apelantul a criticat hotărârea primei instanţe şi în privinţa reţinerii în sarcina sa a infracţiunii de fals intelectual, susţinând că în mod netemeinic s-a stabilit că ar fi semnat cu ştiinţă adresa nr. x conex la x/2011 conţinând menţiuni nereale referitoare la faptul că nu a fost comunicată contestatorului L. Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra terenurilor Buzău nr. 353/2006.

Susţine acesta că nu se face vinovat de comiterea faptei, în condiţiile în care a semnat adresa de răspuns având în vedere adresa nr. x din data de 19.11.2011 emisă de Primăria com. PPPPP. şi nu avea nici un motiv să se îndoiască de conţinutul acesteia. De aceea a făcut şi menţiunile olografe pe draft-ul adresei.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte reţine că ele au fost în esenţă analizate anterior, instanţa de apel considerând că modificarea adresei emisă de Prefectura Buzău către inculpatul L. în sensul în care inculpatul B. a făcut-o este o dovadă a faptului că acesta cunoştea caracterul fals al relaţiilor furnizate de către Primăria com. PPPPP., respectiv ca urmare a intervenţiei sale pe lângă inculpata I.

În mod evident din lecturarea cererii formulate de către inculpatul L. adresate Prefecturii jud. Buzău rezultă că acesta a solicitat doar comunicarea modului în care a fost soluţionată contestaţia formulată în data de 26.04.2006 împotriva Procesului Verbal nr. x/02.03.2006 al Comisiei Locale PPPPP., prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/22.09.2005. Colateral se menţiona faptul că nu a primit rezultatul contestaţiei, fără a se solicita ceva legat de acest aspect.

În aceste condiţii răspunsul întocmit de către numita R. ar fi fost suficient pentru a satisface solicitarea primită, însă inculpatul B., pentru a se asigura că adresa este utilă în scopul folosirii la instanţa de judecată, a completat-o în sensul menţionat, respectiv cu inserarea menţiunii referitoare la faptul că nu a fost comunicată petiţionarului hotărârea Comisiei Judeţene de respingere a cererii de retrocedare.

Judecătorul fondului a avut în vedere la reţinerea acestei stări de fapt şi declaraţiile oscilante ale inculpatului cu privire la modul de întocmire a adresei nr. x conex la x/2011, respectiv la implicarea sa, iar acest lucru este apreciat şi de instanţa de apel ca fiind unul care are semnificaţia ce i-a fost atribuită.

Instanţa de apel apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că schimbarea poziţiei apelantului cu privire la modul de emitere demonstrează faptul că acesta cunoştea caracterul fals al conţinutului adresei, argumentele prezentate în considerentele hotărârii fiind unele convingătoare din acest punct de vedere.

Pentru toate aceste considerente criticile formulate de cei doi apelanţi sunt apreciate ca fiind nefondate de instanţa de apel, judecătorul fondului reţinând în mod corect starea de fapt, cu privire la faptele reţinute în sarcina acestora.

IV. Infracţiunile de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul A. şi de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul E.

A reţinut cu privire la aceste infracţiuni judecătorul fondului că în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, în calitate de angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, inculpatul E. a primit de la inculpatul A. suma de 1.000.000 euro, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două tranşe, pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău - B. şi alţi funcţionari din cadrul regiei menţionate, asupra cărora a pretins/avea influenţă pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

Inculpatul A. a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă susţinând în esenţă că nu există probe care să confirme ceea ce aceasta a reţinut.

În primul rând nu se face nici o menţiune cu privire la împrejurările în care s-ar fi realizat acţiunea infracţională de cumpărare a influenţei inculpatului E.

În al doilea rând, condamnarea se întemeiază, în măsură determinantă pe declaraţiile martorului protejat YY. Mai mult aspectele relatate de către acest martor nu au fost percepute în mod direct, ci reprezintă relatarea unor elemente pretins susţinute de coinculpatul E., ceea ce nu le conferă o valoare probatorie indubitabilă şi care, într-o măsură determinantă, să permită o condamnare, mai ales în condiţiile în care nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

Mai mult, judecătorul fondului a interpretat în mod eronat anumite probe existente la dosarul cauzei, coroborând declaraţia martorului protejat cu adresele emise de UU. SA şi Ministerul Finanţelor Publice în privinţa procedurilor de emitere şi tranzacţionare a titlurilor de stat în formă dematerializată, precum şi acţiunile inculpatului A. în acest domeniu.

Susţine apelantul şi că în considerentele hotărârii sunt reţinute împrejurări de fapt care nu sunt elemente de probaţiune care să constituie temei al constatării existenţei infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi, respectiv, trafic de influenţă, respectiv împrejurarea că inculpatul A. nu a putut justifica sumele retrase la scurt timp după primirea preţului pentru terenul cu vegetaţie forestieră înstrăinat, precum şi că acesta a închiriat casete de valori la data de 17.06.2011, la UU. - Agenţia Buzău, iar ulterior la 20.06.2011 acelaşi lucru l-a făcut şi AA., soţia inculpatului E.

Apelantul A. a învederat şi faptul că anumite argumente folosite de către prima instanţă pentru reţinerea acestei infracţiuni în sarcina sa nu sunt de natură a releva elemente care să dovedească existenţa faptelor, ci în realitate dovedesc inexistenţa probelor.

De asemenea, susţine apelantul şi faptul că interpretarea înregistrării realizate în localitate Cornu, jud. Prahova, nu poate conduce decât la constatarea văditei neconcordanţe între cele reţinute în hotărâre şi conţinutul real al dialogului incriminat, care vizează aspecte legate de procese vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri care nu au nici o legătură cu prezenta cauză, numai în finalul discuţiei interlocutorul care nu este identificat făcând o referire generală la numele A. fără a exista în cuprinsul dialogului cele menţionate în hotărâre cu valoare de confirmare a unei stări de fapt inexistente.

Apelantul E. a criticat starea de fapt reţinută de judecătorul fondului susţinând în primul rând că aceasta se bazează în mod determinant pe declaraţia martorului cu identitate protejată YY., probă care nu este suficient de concludentă pentru a crea convingerea fermă că a primit de la A. bani pentru a obţine o soluţie favorabilă în schimbul pretinsei influenţe pe care o avea asupra prefectului de Buzău.

De asemenea, trimiterea la existenţa şi mişcările de fonduri din conturile bancare ale inculpatului apelant nu demonstrează primirea sumei de 1.000.000 euro, iar acesta a depus documente justificative cu privire la sumele depuse în bănci. Mai mult declaraţiile de avere ale soţiei sale, martorul AA., aferente anilor 2010, 2011 au fost interpretate în mod defectuos. Susţinerea martorului protejat în sensul unei aparente legături cu prefectul de Buzău nu a fost suficient conturată.

Mai mult susţine apelantul că interpretarea sintagmei "acţiuni denominative valutare" nu poate fi primită pentru că pe de o parte din adresa Ministerului Finanţelor Publice rezultă faptul că această instituţie nu avea atribuţia de a emite asemenea instrumente financiare, iar pe de altă parte pentru că declaraţiile martorului cu identitate protejată sunt contradictorii, declaraţiile pe care le-a dat în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe neidentificând acelaşi tip de instrument financiar.

Apelantul susţine şi faptul că în hotărârea apelată se face trimitere la discuţiile purtate de E. cu un interlocutor la EEE., jud. Prahova din 15.11.2014, iar sintagmele reţinute în considerente, preluate din rechizitoriu, nu se regăsesc în transcriptul existent la dosarul cauzei.

În procesul-verbal întocmit la 17.11.2014 de D.N.A. sunt consemnate într-o redare rezumativă a înregistrării aceste sintagme, dar un asemenea înscris întocmit de către un funcţionar al poliţiei nu poate fi primit ca mijloc de probă. Acest înscris nu se coroborează cu declaraţia inculpatului E. dat în faţa primei instanţe, care a precizat că expresia " am avut partea mea" se referă în realitate la achiziţionarea propriei sale suprafeţe de teren forestier şi nu la o sumă de bani. Mai mult susţine apelantul că acest act nu este semnat, ceea ce atrage excluderea sa dintre probele administrate. De asemenea, susţine apelantul că lucrătorul de poliţie care a întocmit procesul-verbal din 17.11.2014 recunoaşte că a reţinut cuvintele " partea lui" pe care nu o va restitui pentru că el "nu apare undeva" din discuţiile unor persoane a căror identitate nu o cunoştea. Acest proces-verbal trebuia certificat pentru autenticitate de către procuror pentru a răspunde cerinţelor art. 143 C. proc. pen. Mai mult, expresia menţionată se referea la o situaţie din Covasna unde inculpatul apelant nu are nici o implicare, fără legătură cu prezenta cauză.

Cu privire la aceeaşi discuţie înregistrată ambiental, apelantul susţine că întâlnire a avut ca scop restituirea banilor pe care i-a împrumutat numitului GGGGG., iar cel din urmă fiind interesat în nerestituirea banilor a acţionat ca un agent provocator, incitând apelantul la săvârşirea unei infracţiuni, cu scopul de a oferi probe, conduită interzisă de art. 101 C. proc. pen.

De asemenea, apelantul susţine că sunt nerelevante în cauză apelurile iniţiate de coinculpatul B. către AA. în perioada 11.01.2011 - 28.06.2011, apeluri al căror conţinut nu este cunoscut, în condiţiile în care au fost administrate declaraţii de martori din care a reieşit că aceste discuţii s-au purtat pe teme strict profesionale.

Suplimentar, în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, inculpatul apelant a mai susţinut pe de o parte faptul că martorul cu identitate protejată YY. este aceeaşi persoană cu martorul GGGGG., încercându-se astfel crearea unui nou mijloc de probă în acuzare, iar pe de altă parte, că declaraţiile ultimului martor sunt contradictorii cu privire la subiectul discuţiei pe care a purtat-o cu E. la Cornu, fiind contrazise şi de transcriptul înregistrării audio redat prin procesul-verbal din 29 decembrie 2014.

Înalta Curte, analizând criticile formulate de apelanţii inculpaţi A. şi E. apreciază că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corect starea de fapt pe baza probelor existente la dosarul cauzei.

Preliminar, faţă de faptul că inculpaţii apelanţi au solicitat excluderea unor probe existente la dosarul cauzei, probe pe care nu le-au menţionat atunci când au criticat legalitatea sentinţei atacate, Înalta Curte va preciza că argumentele menţionate anterior atunci când a analizat aspectele de nelegalitate invocate sunt aplicabile şi cu privire la aceste probe, excluderea lor nefiind posibilă în calea de atac a apelului, toate aceste elemente făcând obiectul procedurii de cameră preliminară. În faţa judecătorului de cameră preliminară era necesară invocarea acestor pretinse nelegalităţi, care în mod evident nu pot fi susceptibile de sancţiunea nulităţii absolute, competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii probelor aparţinându-i în mod absolut.

De asemenea, instanţa de control judiciar nu identifică elemente care să conducă la constatarea unei nelegalităţi cu privire la declaraţiile martorului cu identitate protejată YY., nelegalitate care să fie sancţionată cu nulitatea absolută pentru a putea fi constatată şi sancţionată direct în apelul de faţă.

Înalta Curte reţine şi că aspectul susţinut de apelantul E., prin concluziile scrise, privind audierea în cursul urmăririi penale a martorului cu identitate protejată YY., concomitent cu audierea aceleiaşi persoane cu identitate reală, martorul GGGGG., este una nefondată. Procurorul nu a procedat la audierea aceleiaşi persoane sub o dublă identitate. A fost audiat martorul cu identitate protejată YY., iar martorul cu privire la care apelantul susţine că este aceeaşi persoană, a fost audiat de judecătorul fondului la solicitarea sa, solicitare încuviinţată la 15.06.2017.

Chiar dacă s-ar reţine faptul că acest martor a fost audiat atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, cum susţine apelantul E., acest lucru nu este sancţionat prin nici o normă penală, neexistând interdicţia de a proceda în acest mod. În mod evident, instanţa de judecată poate constata identitatea de persoană între martorii audiaţi în condiţiile menţionate şi are libertatea de apreciere cu privire la conţinutul probei.

Pe de altă parte, din analiza comparată a declaraţiilor martorului cu identitate protejată YY. şi a declaraţiilor martorului GGGGG., cel cu privire la care s-a pretins că ar fi audiat în condiţiile menţionate, instanţa de apel reţine că elementele faptice prezentate de aceştia nu se suprapun, aspectele ce fac obiectul mărturiei fiecăruia fiind diferite. În aceste condiţii, nu se poate susţine că declaraţia martorului audiat sub identitate protejată este susţinută de declaraţia martorului cu identitate reală, element care conduce la concluzia că nici sub aspectul loialităţii probaţiunii nu se ridică vreo problemă în cauză.

Cu privire la primul aspect criticat de către inculpatul A. referitor la neindicare împrejurărilor în care ar fi avut loc cumpărarea de influenţă şi corelativ traficul de influenţă, Înalta Curte consideră că acest lucru este corespunzător, însă nu prezintă nici o relevanţă din punct de vedere juridic.

Judecătorul fondului a reţinut în mod corespunzător perioada în care faptele s-au petrecut, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, fără a se putea stabili cu certitudine din probele dosarului data exactă a comiterii infracţiunilor. Acest aspect, însă, nu are nici o relevanţă din punctul de vedere juridic, momentul exact, precum şi condiţiile în care cei doi inculpaţi au comis faptele reţinute în sarcina lor neconstituind elemente esenţiale ale laturii obiective a infracţiunilor.

Cea de-a doua critică formulată de către apelantul A., vizând reţinerea stării de fapt şi implicit pronunţarea unei hotărâri de condamnare pe baza mărturiei martorului cu identitate protejată, nu poate fi primită în condiţiile în care judecătorul fondului a avut în vedere, alături de declaraţia martorului şi alte elemente care l-au condus la adoptarea soluţiei.

Astfel, faptele ce fac obiectul acuzării au fost comise în condiţii de maximă confidenţialitate, fiind dificil de probat acţiunile inculpaţilor doar pe baza unor probe directe şi ca atare este necesară utilizarea unor probe indirecte. Din coroborarea acestora rezultă starea de fapt, iar legea nu impune ca pronunţarea soluţiei de condamnare să aibă la bază doar probe directe de vinovăţie.

Alături de declaraţia martorului cu identitate protejată judecătorul fondului a avut în vedere şi elementele rezultate din dialogul purtat de către E. şi o altă persoană, la data de 15.11.2015, în jurul orei 10:18, în incinta restaurantului Pensiunii "EEE." amplasat pe DN 1 la ieşirea din localitatea Cornu, judeţul Prahova, dialog înregistrat autorizat, înscrisurile din care rezultă faptul că Ministerul Finanţelor în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale este autorizat să emită pe piaţa internă titluri de stat denominate în RON şi valută, şi pe pieţele externe, adresele emise de UU. SA, prin care se confirmă faptul că inculpatul A. a achiziţionat titluri de stat în valută, declaraţiile inculpaţilor E., B., ale martorei AA., listingurile apelurilor telefonice iniţiate de pe telefonul de serviciu al inculpatului B., declaraţiile de avere ale soţiei inculpatului E. aferente anilor 2010, 2011, contractele de împrumut atestate de către coinculpatul avocat D.

De asemenea, susţinerea apelantului A. în sensul că declaraţia martorului cu identitate protejată nu poate fi avută în vedere în condiţiile în care acesta prezintă elemente de fapt pe care nu le-a perceput personal nu este acceptată de către instanţa de control judiciar. Elementele relatate de către martor vizează susţinerile inculpatului E. ce au fost percepute direct de către martor astfel încât acestea prezintă în mod evident o valoare probatorie certă. Nu există elemente care să conducă la interpretarea dubitativă a declaraţiilor acestui martor, în condiţiile în care acesta a relatat ce i-a comunicat inculpatul E., motivele pentru care cel din urmă a procedat în acest mod fiind nerelevante.

Mai mult, declaraţia martorului se coroborează într-un mod adecvat cu mijloacele de probă anterior menţionate, ceea ce a susţinut martorul fiind confirmat la un nivel rezonabil prin probaţiunea administrată în cauză.

În privinţa modului în care martorul cu identitate protejată a interpretat şi reprodus denumirea mijloacelor financiare prin intermediul cărora a fost achitată o parte din suma de bani ce reprezenta beneficiul celui care îşi trafica influenţa, Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că exprimarea utilizată de acesta nu este de natură a lipsi de valoare probatorie declaraţia sub acest aspect.

În mod evident, la nivelul persoanelor care nu au un contact direct cu instituţiile bancare, care nu realizează tranzacţii cu mijloace financiare de natura celor folosite de către inculpaţi, este posibilă realizarea unei confuzii cu privire la denumirea corectă a acestora, fără ca acest fapt să fie unul esenţial. Împrejurarea că martorul nu utilizează denumirea corectă nu este de natură să conducă la invalidarea declaraţiei, esenţa acesteia fiind că inculpatul A. i-a dat inculpatului E. jumătate din suma convenită prin intermediul unor instrumente financiare emise de către Ministerul Finanţelor în valută. Adresa menţionată în hotărârea atacată, emisă de instituţia emitentă, este relevantă din acest punct de vedere, fiind explicată posibilitatea confuziei în care persoane fără pregătire profesională de specialitate să se afle cu privire la termenii specifici.

Cu privire la critica formulată de către acelaşi apelant, vizând reţinerea în hotărârea atacată a unor elemente care nu au valoarea probatorie, respectiv a aspectelor ce vizează imposibilitatea justificării modului de folosire a sumelor obţinute după înstrăinarea terenului cu vegetaţie forestieră, Înalta Curte reţine că întreaga analiză a judecătorului fondului cu privire la acest aspect nu este utilizată în constatarea prezentei infracţiuni, concluzia rezultată fiind aceea că destinaţia sumelor retrase de către inculpatul A. a fost alta decât cea declarată de acesta, însă fără a se reţine vreo conotaţie cu privire la prezenta infracţiune.

Cu toate acestea nu se poate omite faptul că pentru inculpatul apelant A. toată această problematică a prezentat în mod evident o importanţă deosebită în condiţiile în care acesta, prin intermediul fiului său, a încercat influenţarea unui martor ce a fost audiat de organul de urmărire penală ca urmare a susţinerilor sale, martorul KKK., persoană pe care a susţinut că a împrumutat-o cu sume importante de bani.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu consideră ca fiind lipsită de relevanţă reţinerea de către prima instanţă a faptului că inculpatul apelant A. a procedat la retragerea unei sume importante de bani la 20.06.2011 de la UU. Agenţia Buzău, iar în aceeaşi zi martora AA. a închiriat la aceeaşi unitate bancară o casetă de valori. Conotaţia dată de judecătorul fondului acestor acţiuni apare ca fiind una justă, acestea relevând o coordonare a acţiunilor inculpaţilor, însă din punctul de vedere al infracţiunilor ce sunt analizate nu se poate considera că această împrejurare a fost reţinută ca având valoarea probatorie.

În fine, cu privire la ultima critică a acestui apelant cu privire la starea de fapt reţinută de către judecătorul fondului în privinţa acestor infracţiuni, Înalta Curte nu poate achiesa la susţinerile sale referitoare la greşita interpretare a elementelor rezultate din înregistrarea discuţiei purtate de către inculpatul E. şi o altă persoană în localul din com. Cornu, jud. Prahova.

Înalta Curte analizând procesul-verbal întocmit la 29 decembrie 2014 de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DNA prin care s-a procedat la redarea în formă scrisă a dialogului ambiental audio purtat de inculpatul E. cu o persoană necunoscută la data de 15 noiembrie 2014, constată că în cuprinsul său inculpatul menţionat face afirmaţiile reţinute de către judecătorul fondului.

Este de remarcat faptul că din analiza procesului-verbal menţionat rezultă indubitabil faptul că inculpatul menţionat cunoştea demersurile vizând reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetaţie forestieră, situate atât pe raza judeţului Buzău, cât şi pe teritoriul jud. Covasna, demersuri care din discuţia purtată păreau a fi nu neapărat legale.

Aspectele relevante cu privire la cauză sunt redate la filele x D.U.P., inculpatul E. afirmând, în contextul în care discuţia viza legătura sa cu inculpatul A., pe de o parte că "ne-au cerut parte, că ăla care a fost moştenitor n-a avut toată partea să cedeze", iar pe de altă parte, la întrebarea interlocutorului dacă el apare pe undeva, că "cum să apar, măi, pe drum.". Deci, contrar celor susţinute de apelant, cele menţionate de către instanţa fondului rezultau din procesul-verbal de transcriere a dialogului ambiental.

Apelantul inculpat E. a criticat starea de fapt reţinută de judecătorul fondului susţinând, în esenţă, aceleaşi aspecte ca şi inculpatul apelant A., motiv pentru care instanţa de apel nu va relua argumentele anterior prezentate, urmând a fi analizate doar criticile care au caracter de noutate.

A susţinut apelantul că judecătorul fondului a dat o interpretare eronată existenţei şi mişcărilor de fonduri din conturile bancare, acestea nedemonstrând primirea sumei de 1.000.000 euro, cu atât mai mult cu cât au fost depuse înscrisuri care să demonstreze provenienţa sumelor de bani.

Instanţa de apel nu poate accepta aceste susţineri ale apelantului în condiţiile în care judecătorul fondului a interpretat în mod just toate activităţile financiare ale inculpatului E. şi ale soţiei sale, documentele pe care acesta le-a depus la dosarul cauzei, în cursul urmăririi penale, dosar U.P., nefiind apte să justifice discrepanţa vădită între veniturile declarate ca fiind provenite din salariu şi sumele de bani de care a dispus acesta în perioada de referinţă. Analiza realizată de către prima instanţă cu privire la toate aceste fonduri pe care inculpatul şi soţia sa le-au depus la diverse instituţii bancare, ori din care au acordat împrumuturi este una exhaustivă şi nu este necesar a fi reluată în considerentele prezentei decizii, Înalta Curte achiesând la concluziile acesteia.

Nu poate fi acceptată nici susţinerea apelantului inculpat referitoare la greşita interpretare a declaraţiilor de avere depuse de către martora AA., prima instanţă doar prezentând menţiunile rezultate din aceste documente şi realizând o activitate de însumare a veniturilor declarate, precum şi a sumelor menţionate ca fiind economi realizate în perioada de referinţă. De altfel, apelantul nici nu explică în ce constă eroarea cuprinsă în hotărâre cu privire la aceste declaraţii de avere.

Cu privire la legătura inculpatului cu coinculpatul B., susţinerile acestuia referitoare la insuficienta conturare a elementelor care indică această relaţie în hotărârea atacată, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a analizat temeinic probele existente la dosarul cauzei, concluzionând întemeiat în sensul existenţei acestei legături între inculpaţi.

Pornind de la declaraţia martorului cu identitate protejată YY., din care rezultă că inculpatul E. a susţinut că urmează să primească suma de 1.000.000 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă inculpatul B., prefectul jud. Buzău, pe baza probelor de la dosar judecătorul fondului a reţinut că în perioada 11.01.2011 - 28.06.2011 inculpatul B. a apelat-o pe martora AA., soţia inculpatului apelant, de 62 ori, pentru ca ulterior să o mai contacteze, până la sfârşitul anului doar de 3 ori.

Frecvenţa atât de ridicată a convorbirilor dintre inculpatul B. şi martora menţionată a fost explicată de către cei doi, în declaraţiile date, prin existenţa unor probleme comune la serviciu, însă aceste susţineri nu s-au confirmat, în condiţiile în care pretinsa reclamaţie formulată la adresa şefului martorei, martorul FFF., nu a existat în realitate. La nivelul Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău a fost înregistrată o singură reclamaţie pe numele persoanei menţionate în cursul anului 2010, deci nu în perioada de referinţă, aşa cum acest lucru rezultă din adresa nr. x/2015 a acestei instituţii, precum şi din declaraţia martorului.

Mai reţine instanţa de apel şi faptul că poziţia inculpatului B. nu a fost constantă în identificarea problemelor care au justificat o comunicare telefonică intensă cu martora AA. în perioada de referinţă.

Astfel, în declaraţia din 12 martie 2015, pe care acesta a dat-o în calitate de inculpat, în cursul urmăririi penale, a susţinut, fiind întrebat asupra acestui aspect, că a purtat discuţiile telefonice întrucât a fost sesizat de către martoră cu privire la nereguli ale activităţii desfăşurate de şefii ei FFF. şi C.

În faţa primei instanţe, în declaraţia din 29 martie 2016, dată în faţa instanţei de fond, inculpatul a susţinut că discuţiile purtate cu martora au avut drept obiect diverse probleme din activitatea ITRSV, atât pentru faptul că ultima era membru în mai multe comisii din partea instituţiei menţionate, cât şi pentru că existau discuţii referitoare la reorganizarea Camerelor Agricole de pe raza judeţului Buzău. Frecvenţa convorbirilor a scăzut ulterior în condiţiile în care problemele se rezolvaseră.

În aceste condiţii, în care declaraţiile celor doi nu se coroborează, nici între ele şi nici cu alte probe existente la dosarul cauzei, fiind chiar contrazise de acestea, instanţa de fond a reţinut în mod just că declaraţiile acestora sunt nesincere şi nu le-a avut în vedere.

Cu privire la identificarea instrumentelor financiare menţionate în declaraţiile martorului cu identitate protejată YY., inculpatul apelant a susţinut că există contradicţii între declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauză. Aspectul a fost anterior analizat, instanţa de apel suplimentar reţinând că folosirea unor termeni care nu corespund în declaraţiile succesive ale martorului nu sunt de natură a conduce la concluzia neconcordanţelor susţinute de apelant, ci demonstrează lipsa unor cunoştinţe de specialitate a martorului. Esenţa declaraţiilor sub acest aspect este că inculpatul E. a primit jumătate din sumă prin intermediul unor instrumente financiare la purtător emise în euro, denumirea acestora fiind nerelevantă.

Criticile vizând reţinerea în hotărârea atacată a unor sintagme care nu se găsesc în procesul-verbal de transcriere a convorbirii înregistrate ambiental purtată de inculpatul E. şi un interlocutor la Cornu, jud. Prahova, au fost anterior analizate, însă suplimentar apelantul susţine că procesul-verbal întocmit la 17.11.2014 care conţine o redare rezumativă a înregistrării ar trebui înlăturat dintre probele cauzei deoarece este întocmit de către un lucrător de poliţie. Această critică, similar celor anterioare ce vizează înlăturarea unor probe, direct în calea de atac a apelului, nu poate fi primită, nelegalitatea probaţiunii fiind necesar a fi invocată în procedura de cameră preliminară.

De asemenea, un alt aspect învederat de către apelant este faptul că expresia reţinută în hotărâre, "am avut partea mea" se referă la faptul că ar fi achiziţionat propria parte de teren forestier şi nu că ar fi avut o parte din suma de bani ca urmare a tranzacţiei încheiate de către inculpatul A., aşa cum rezultă din declaraţia pe care a dat-o în faţa judecătorului fondului.

Instanţa de apel nu poate reţine această susţinere în condiţiile în care ea nu rezultă din conţinutul procesului-verbal de transcriere a convorbirii purtate de inculpatul E. în Cornu, jud. Prahova, elementele evidenţiate anterior referindu-se cu certitudine la sume de bani şi nu la suprafeţe de teren forestier, singura susţinere a inculpatului în faţa instanţei de fond nefiind suficientă a înlătura aspectele evidenţiate.

În fine, legat de aceeaşi discuţie, Înalta Curte nu poate reţine faptul că înregistrarea acesteia ar în contradicţie cu dreptul la un proces echitabil, deoarece interlocutorul inculpatului nu a procedat la provocarea acestuia la comiterea unei infracţiuni, ceea ce este într-adevăr interzis de lege, ci l-a provocat pentru recunoaşterea unei participări anterioare la comiterea unei fapte penale, ceea ce nu este interzis prin nici un text legal, acesta fiind un procedeu loial prin care se urmăreşte scoaterea la iveală a unor fapte deja comise.

În privinţa susţinerilor constante ale acestui apelant inculpat în sensul că persoana cu care a purtat discuţia la Cornu, jud. Prahova în data de 15.11.2014, este martorul GGGGG., aceeaşi persoană cu martorul cu identitate protejată, Înalta Curte nu le va reţine deoarece nu au nici o relevanţă, analiza declaraţiilor celor doi martori realizată anterior demonstrând că aceştia au prezentat elemente faptice diferite. Martorul cu identitate protejată YY. nu a susţinut că a participat la o întâlnire cu inculpatul în locaţia menţionată, iar în măsura în care persoana care a purtat discuţia respectivă este martorul GGGGG. conţinutul procesului-verbal de transcriere prezintă în mod evident mult mai fidel aspectele discutate decât proba testimonială. De aceea toate aspectele menţionate în concluziile scrise depuse la dosar de apelantul inculpat E. cu privire la declaraţiile acestui din urmă martor nu este necesar a fi analizate, conţinutul discuţiei respective fiind stabilit cu certitudine.

V. Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, comisă de inculpatul K.

A reţinut judecătorul fondului că în anul 2011, inculpatul K. a încheiat un contract de intermediere cu inculpatul A., utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiilor deţinute de acesta de şef al Ocolului Silvic UUUUU. şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, în scopul obţinerii unor importante sume de bani.

Apelantul a criticat hotărârea primei instanţe susţinând că în mod eronat s-a reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii în condiţiile în care probele administrate nu întrunesc standardul de probă "dincolo de orice îndoială rezonabilă", în condiţiile în care în toate declaraţiile pe care le-a dat a negat comiterea faptei, iar probele administrate de acuzare nu au fost apte să înlăture prezumţia de nevinovăţie.

Susţine acesta că în cuprinsul actului de sesizare nu se indică, în mod efectiv, tipologia informaţiilor la care se referă acuzare, ceea ce face imposibilă verificarea coerenţei şi caracterului plauzibil al tezei factuale a acuzării, apărând "îndoieli rezonabile" cu privire la elementele ce ţineau de informaţiile oferite.

Pe de altă parte, apelantul susţine că a existat o imposibilitate obiectivă a comiterii faptei, în condiţiile în care terenul cu vegetaţie forestieră se afla pe raza Ocolului Silvic PPPPP., şi nu pe raza Ocolului Silvic UUUUU., în cadrul căruia a lucrat.

De asemenea, apelantul susţine că nu există nici un element de probă din care să rezulte comiterea faptei, respectiv comunicarea informaţiilor respective către coinculpaţii A. şi L., rezultând că inculpatul K. a comunicat o singură dată informaţii la care a avut acces în virtutea funcţiei în cursul anului 2005, într-un cadru legal, când în calitate de Şef al GG. s-a conformat obligaţiei legale de a furniza inculpatului L. copiile unor MUF-uri care evidenţiau structura persoanelor fizice şi juridice de la care se naţionalizaseră aceste terenuri cu vegetaţie forestieră.

Înalta Curte, analizând criticile formulate apreciază că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corespunzător starea de fapt pe baza probelor existente la dosarul cauzei.

În primul rând este de remarcat faptul că inculpatul, chiar dacă nu a funcţionat în cadrul Ocolului Silvic PPPPP., a avut acces la informaţii legate de acest ocol, în condiţiile în care a lucrat o lungă perioadă de timp în cadrul Direcţiei Silvice Buzău, instituţie care asigura coordonarea activităţii la nivelul întregului judeţ, deci şi în ceea ce priveşte ocolul menţionat.

În al doilea rând, reţine instanţa de apel că, în contradicţie cu ceea ce susţine apelantul inculpat, din chiar declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauză rezultă comiterea faptei, în condiţiile în care acesta a recunoscut că a comunicat coinculpaţilor informaţii pe care le cunoştea ca urmare a exercitării funcţiilor menţionate anterior.

Astfel, în declaraţia pe care a dat-o în calitate de suspect la data de 06 noiembrie 2014, în cursul urmăririi penale, acesta a indicat toate elementele pe care le-a comunicat coinculpaţilor, respectiv informaţii cu privire la amplasamentul pădurii şi faptul că o parte din aceasta era deja revendicată, fiind liberă doar o suprafaţă de aproximativ 2000 ha, pe vechiul amplasament, informaţii legate de preţul unui hectar de pădure în zona respectivă. De asemenea, a precizat că a avut o întâlnire cu expertul desemnat în dosarul de instanţă să efectueze o expertiză tehnică pentru a îi indica limitele proprietăţii revendicate, acelaşi lucru făcându-l şi după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, când a prezentat proprietate inculpatului A.

În mod evident informaţiile furnizate de către apelant prezentau o importanţă deosebită pentru inculpatul A., în lipsa acestora fundamentarea deciziei de cumpărare a drepturilor litigioase apărea ca fiind una riscantă, cunoaşterea terenului forestier ce făcea obiectul cererii de reconstituire fiind una esenţială în justificare eforturilor financiare, prin prisma unui posibil profit.

Poziţia procesuală menţionată a fost menţinută de către apelantul inculpat şi la data de 10 decembrie 2014, în declaraţia dată acesta precizând chiar că ajutorul pe care l-a dat consta în acordarea unei consultaţii tehnice de specialitate având în vedere calitatea sa de inginer silvic care a participat ca şi membru în comisii locale de fond funciar pe raza judeţului Buzău. Mai mult, informaţiile furnizate au vizat alături de amplasarea terenurilor şi evaluarea acestora în funcţie de specie, calitate, accesibilitate şi alţi parametrii tehnici.

În faţa instanţei de fond inculpatul a reiterat aspectele prezentate în cursul urmăririi penale, precizând acesta şi faptul că ulterior acestei colaborări cu inculpaţii A., L. şi D., a mai existat o colaborare pentru o suprafaţă de teren situată în Covasna, însă de această dată implicarea sa a fost mult mai redusă, constând în evaluarea terenului cu vegetaţie forestieră.

Toate informaţiile menţionate de către inculpatul K. în declaraţiile date în cursul procesului penal ca fiind furnizate coinculpaţilor le cunoştea, în mod evident, din exercitarea atribuţiilor de serviciu. Aşa cum a reţinut judecătorul fondului, din fişele postului, acesta avea atribuţii care presupuneau organizarea cadastrului forestier şi al fondului forestier, proprietate publică a statului, realizarea programului de punere în valoare a masei lemnoase şi valorificarea în condiţii de eficienţă economică sporită a acestei, a celorlalte produse ale pădurii, răspundea de activitatea de fond forestier, de derularea contractelor de furnizare a masei lemnoase.

Remarcă instanţa de apel că din declaraţiile inculpatului K. mai rezultă că atunci când a colaborat cu coinculpaţii A., L. şi D., cu privire la terenurile forestiere situate în judeţul Covasna, implicarea sa a fost mai redusă, vizând doar evaluarea terenului cu vegetaţie forestieră, aceasta în condiţiile în care nu avea informaţii cu privire la respectivele terenuri, care erau administrate de altă direcţie silvică.

Contrar susţinerilor apelantului inculpat, Înalta Curte reţine că atât în actul de acuzare, cât şi în hotărârea atacată se indică informaţiile care au fost comunicate coinculpaţilor de către apelantul K., aceste fiind extrase din declaraţiile menţionate anterior şi vizând elementele esenţiale pentru a stabili rentabilitatea achiziţionării drepturilor litigioase cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră.

De asemenea, apărarea apelantului în sensul că toate informaţiile pe care le-a comunicat le avea din documentele pe care le-a înmânat în mod legal coinculpatului L. în cursul anului 2005, respectiv din acele MUF-uri, nu poate fi primită. Instanţa de apel are în vedere tocmai declaraţiile apelantului care, în faţa primei instanţe, a explicat ce reprezentau acele înscrisuri eliberate în copie. A precizat acesta că "MUF. era un fel de tabel în care, într-o parte apărea societăţile respective cu cei care fuseseră deposedaţi prin naţionalizare, iar în partea dreaptă era trecută suprafaţa de teren. Rezultă că informaţiile referitoare la suprafeţele care au fost deja restituite foştilor proprietari, precum şi suprafeţele care erau libere pe vechiul amplasament, precum şi cele care vizau amplasarea şi valoarea economică a pădurii nu puteau fi decelate de către apelantul inculpat doar din studierea respectivelor MUF-uri, fiind vorba de informaţii pe care le-a cunoscut în perioada în care funcţiona în cadrul Direcţiei Silvice Buzău.

Astfel, chiar dacă în declaraţiile sale apelantul a susţinut constant că nu a comis fapta ce face obiectul cercetării, în realitate acesta a oferit suficiente informaţii pentru a se constata, dincolo de orice îndoială, săvârşirea infracţiunii, cu atât mai mult cu cât neconcordanţele reţinute de judecătorul fondului existente între declaraţiile menţionate şi modul de încheiere a contractelor de intermediere încheiate cu inculpatul A. justifică concluzia că parte din aceste declaraţii sunt nesincere.

Este adevărat că legea nu impune inculpatului să îşi demonstreze nevinovăţia, organelor de urmărire penală revenindu-le sarcina probării vinovăţiei acestuia până la limita în care orice bănuială legitimă este înlăturată, însă, nici o prevedere legală nu se opune ca declaraţiile inculpatului să fie folosite pentru configurarea unei stări de fapt care este în defavoarea acestuia, chiar dacă formal acesta nu recunoaşte fapta ce face obiectul acuzării.

VI. Infracţiunile de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul A. şi de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul F.

Critici cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă cu privire la această infracţiune au formulat cei doi apelanţi inculpaţi A. şi F.

Primul apelant a susţinut că judecătorul fondului a reţinut în mod eronat declaraţia martorului YYY. drept probă pentru a pronunţa soluţia de condamnare în condiţiile în care aceasta este nesinceră şi contradictorie. Astfel, în cursul lunii martie 2011 când ar fi avut loc întâlnirea dintre martor şi inculpat hotărârea judecătorească nu era încă pronunţată, astfel încât nu era posibil ca A. să afirme că a dat mită judecătorului care a pronunţat-o. De asemenea, nu se poate concilia faptul că martorul a cunoscut modul în care a fost obţinută hotărârea cu demersurile întreprinse de acesta pentru a perfecta o tranzacţie, în numele firmei pe care o reprezenta, în condiţiile în care pretindea că nu are încredere în legalitatea hotărârii judecătoreşti.

De asemenea, învederează apelantul că declaraţia martorului cu identitate protejată YY. a fost apreciată eronat în sentinţă, în condiţiile în care nu a făcut o afirmaţie directă în faţa martorului cu privire la aranjarea soluţiei cu judecătorul care urmează să pronunţe hotărârea. Mai mult, ulterior se reţine în sentinţă faptul că martorul cunoaşte aspectele prezentate din relatările coinculpatului E. Oricum nici una din variantele menţionate nu corespunde adevărului, neexistând probe care să confirme existenţa discuţiei dintre martorul cu identitate protejată şi inculpatul E..

Mai susţine apelantul că din procesul-verbal de redare a convorbirii purtate cu martorul BBB. în mod eronat judecătorul fondului a reţinut că obişnuia să comunice persoanelor cu care discuta sumele de bani date cu titlu de mită, însă acest aspect relevă o vădită lipsă de imparţialitate a instanţei de fond, câtă vreme pentru a trage această concluzie cu caracter de generalitate are în vedere un act singular căruia îi şi acordă valoare probatorie absolută în legătură cu pretinsă mită dată judecătorului F.

În fine, menţionarea faptului că A. a mai fost condamnat de o altă instanţă pentru o faptă de dare de mită şi aprecierea judecătorului fondului că aceasta relevă practica apelantului în a săvârşi infracţiuni de corupţie cu scopul de a rezolva problemele pe căi nelegale, constituie în opinia apelantului un element care demonstrează lipsa unei preocupări pentru o judecată dreaptă şi imparţială la prima instanţă.

Apelantul inculpat F. a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică în condiţiile în care în cauză nu există o probă directă care să conducă la ideea că a luat suma de 250.000 euro pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă în cauza în care era implicat coinculpatul A., iar probele administrate în cauză nu sunt suficient de concludente pentru a se reţine aceasta.

Astfel, declaraţiile martorului YYY. sunt contradictorii, după cum şi declaraţiile martorului cu identitate protejată YY. au acelaşi caracter, aşa cum rezultă şi din declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de apel.

Înalta Curte, în opinia majoritară, consideră aceste critici ca fiind nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod just, din coroborarea probelor aflate la dosarul cauzei, comiterea faptelor de dare de mită de către inculpatul A. şi, corelativ, de luare de mită de către inculpatul F.

Pentru a reţine starea de fapt menţionată în sentinţă, judecătorul fondului a avut în vedere, în primul rând, declaraţia martorului YYY.

Contrar susţinerilor apelanţilor inculpaţi, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, instanţa de apel consideră că poziţia martorului cu ocazia audierii sale atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, a fost una constantă, sinceră, fără ca să existe contradicţii importante între cele susţinute de acesta în declaraţiile succesive date în cauză.

Astfel, martorul a fost audiat în cursul urmăririi penale la 11 noiembrie 2014, precum şi la 12 februarie 2015, de către instanţa de fond la 08 noiembrie 2016, iar de instanţa de apel la 26 septembrie 2019 şi în toate aceste declaraţii acesta a prezentat aceeaşi situaţie de fapt, în esenţă că începând cu luna martie 2011, a avut un număr de patru întâlniri cu inculpatul A., două dintre acestea înainte de a fi pronunţată hotărârea judecătorească în Dosarul nr. x/2011, într-o pizzerie din oraşul Nehoiu, jud. Buzău. La prima întâlnire A. i-a spus că nu are nici un fel de probleme cu reconstituirea dreptului de proprietate întrucât "i-a dat personal judecătorului care instrumenta cauza suma de 250.000 euro, bani pe care el personal i-a înmânat judecătorului la domiciliul acestuia din urmă care îl aştepta în papuci de casă". La cea de-a doua întâlnire inculpatul A. a reiterat susţinerea menţionată.

Toate declaraţiile date în cauză de acest martor au un conţinut similar, acesta prezentând atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţelor de judecată în acelaşi mod starea de fapt percepută direct, motiv pentru care neconcordanţele susţinute de către apelanţi nu pot fi identificate.

De asemenea, nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că declaraţiile martorului YYY. sunt nesincere, elementele invocate de către apelanţi nefiind de natură să conducă la concluzia dorită de aceştia.

În acest sens, declaraţia martorului HHHHH. prin care acesta releva anumite interese financiare ale martorului YYY. şi care l-ar fi determinat pe cel din urmă să facă declaraţii în prezenta cauză în scop de răzbunare, nu poate fi primită, instanţa de apel considerând că această probă prezintă elemente serioase de nesinceritate. Aprecierea martorului HHHHH. cu privire la mobilul care l-a determinat pe ultimul martor menţionat să facă declaraţii în prezenta cauză, respectiv dorinţa de răzbunare, nu poate fi primită, martorul neputând depune mărturie cu privire la alte fapte decât cele constatate personal, nu cu referire la elemente bănuite de către acesta. De asemenea, în condiţiile în care martorul a fost audiat la un interval de timp extrem de îndelungat de la data întâlnirii, pentru prima dată în faţa instanţei de apel, reamintirea extrem de detaliată a tuturor aspectelor discutate naşte importante semne de întrebare cu privire la sinceritatea acestuia. În fine, chiar solicitarea de administrare a acestei probe abia în faţa instanţei de apel, în condiţiile în care se cunoştea de existenţa acestei persoane, ridică un mare semn de întrebare cu privire la veridicitatea declaraţiei acestuia.

Martorul YYY. a indicat în toate declaraţiile că prima întâlnire a avut loc în cursul lunii martie 2011, iar cu acea ocazie inculpatul A. i-a comunicat că a oferit mită judecătorului care judeca cauza la Judecătoria Pătârlagele, aspect care, contrar susţinerilor apelantului inculpat A., era perfect posibil în condiţiile în care cauza era înregistrată pe rolul instanţei şi se cunoştea judecătorul investit cu soluţionarea acesteia. În măsura în care martorul ar fi susţinut că întâlnirea ar fi avut loc anterior înregistrării cauzei la judecătorie şi că atunci inculpatul ar fi făcut afirmaţia menţionată ar fi existat un dubiu cu privire la realitatea susţinerii, însă în cauză acest lucru nu există.

De asemenea, sinceritatea martorului nu poate fi apreciată prin prisma faptului că acesta a continuat demersurile pentru intermedierea achiziţiei terenului forestier de la inculpatul A. cu toate că ştia condiţiile în care acesta a dobândit proprietatea. Considerentele pentru care acesta a continuat demersurile respective nu pot fi apreciate de instanţa de apel, după cum nu pot constitui un temei pentru a înlătura ca nesincere declaraţiile acestuia.

Susţinerile apelanţilor referitoare la faptul că declaraţia martorului cu identitate protejată YY. nu trebuiau să fie reţinute ca temei pentru stabilirea stării de fapt, deoarece acesta nu a perceput personal faptele, aspectele fiindu-i relatate de către inculpatul E. nu pot fi acceptate de către instanţa de apel. Legea nu interzice administrarea şi utilizarea pentru stabilirea stării de fapt a probelor indirecte, aşa cum este şi cazul declaraţiilor martorului, şi, având în vedere că dispoziţiile procesual penal nu fac o ierarhie a importanţei probelor, care sunt lăsate la aprecierea organelor judiciare, administrarea unor probe indirecte, obiective, suficient de convingătoare şi care nu lasă loc nici unor îndoieli, constituie temeiul suficient pentru o hotărâre de condamnare, indiferent de gravitatea infracţiunii comise.

Pe de altă parte, nu există nici un element care să conducă la concluzia că acest martor a făcut declaraţii nesincere în faţa organelor judiciare, iar, în declaraţiile date, acesta nu a relatat alte elemente decât cele ce i-au fost comunicate de către inculpatul E. Martorul nu a afirmat că inculpatul A. i-a spus că nu sunt probleme nici cu judecătorul care urmează să pronunţe hotărârea judecătorească, întrucât s-a aranjat cu acesta. Constant martorul a precizat că nu a purtat discuţii cu inculpatul A. şi că elementele prezentate le cunoaşte din discuţiile pe E.

Fiind audiat şi de instanţa de apel, la 28 iunie 2019, acest martor a reiterat cele declarate anterior în cauză, în sensul că E. i-a spus că s-a dat suma de 250.000 euro unui judecător, fără a îi spune cine a dat suma şi nici cum îl cheamă pe judecător.

Critica formulată de către apelantul A. vizând reţinerea de către judecătorul fondului a faptului că obişnuia să comunice persoanelor cu care discuta sumele de bani date cu titlul de mită nu poate fi primită, în condiţiile în care conduita acestuia rezultă cu certitudine din procesul-verbal de redare a conţinutului convorbirilor purtate de acesta cu martorul BBB.

Înalta Curte reţine faptul că înregistrările realizate de către acest martor au fost vizionate şi audiate în cursul cercetării judecătoreşti realizate în apel, în şedinţă publică, iar ulterior, suporţii electronici au fost supuşi percheziţiei informatice, urmare a constatării nulităţii probei administrate în cursul urmăriri penale, prin încheierea de la termenul din 06 decembrie 2019.

Conţinutul convorbirilor au fost redate prin procesul-verbal întocmit la 10 martie 2020, iar Înalta Curte nu constată existenţa unor discrepanţe între ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal de redare întocmit în cursul urmăririi penal şi cel realizat în apel.

Din acest proces-verbal de redare în format scris a convorbirii ambientale purtate în ziua de 26.07.2012 de către martorul BBB., A. şi D., rezultă acelaşi lucru ce a fost constatat şi de către instanţă, în mod direct, când a procedat la vizionare şi respectiv audierea înregistrării, respectiv că inculpatul A. a comunicat martorului menţionat sumele de bani pe care le-a dat cu titlul de mită unor persoane în prezenta cauză.

În înregistrarea respectivă inculpatul A., corectat la un moment dat cu privire la cuantumul sumelor de către coinculpatul D., nu se referă la suma de bani remisă coinculpatului F., însă relevant este faptul că acesta obişnuia să comunice diverselor persoane cu care intra în contact faptul că pentru a rezolva anumite probleme obişnuieşte să ofere mită. Această constatare validează sinceritatea declaraţiei martorului YYY., discuţiile pe care acesta le-a purtat cu inculpatul A. înscriindu-se pe aceleaşi coordonate cu discuţia pe care inculpatul menţionat a purtat-o cu martorul BBB. Întâlnirea viza realizarea unor afaceri comune, iar în condiţiile în care martorul YYY. a sesizat existenţa unor impedimente, inculpatul a comunicat soluţia adoptată pentru depăşirea acestora, respectiv oferirea de mită persoanei care avea posibilitatea de înlătura obstacolul, în cazul de faţa inculpatul F.

Instanţa de apel, consideră, în majoritate, că judecătorul fondului în mod corect a reţinut această concluzie, neexistând temei pentru a se considera că a procedat astfel din cauza unei lipse de imparţialitate, aşa cum susţine apelantul A., după cum nu se poate considera că menţionarea condamnării anterioare pe care a suferit-o apelantul este o dovadă cu privire la lipsa unei judecăţi drepte şi imparţiale.

Judecătorul fondului a indicat elementele care l-au condus la formarea convingerii intime că inculpatul A. a comis infracţiunea de dare de mită către inculpatul F., iar această convingere s-a format la finalul procesului deliberativ, după rămânerea în pronunţare a cauzei.

În fine, Înalta Curte, reţine în opinia majoritară, că alături de elementele probatorii criticate de cei doi apelanţi, pentru reţinerea în sarcina acestora a comiterii faptelor, judecătorul fondului a coroborat mai multe probe.

Apelanţii s-au referit doar la probele directe menţionate, însă alături de acestea mai există la dosarul cauzei şi probe indirecte, probe analizate amplu în hotărârea atacată şi care demonstrează comiterea faptelor.

Instanţa de apel are în vedere declaraţia martorului BB., din care rezultă că la data de 10.03.2011 inculpatul A. cunoştea că acţiunea din Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele va fi admisă, chiar dacă hotărârea nu era pronunţată.

De asemenea, aceeaşi semnificaţie o au demersurile inculpatului A. de a conveni cu martorii BBBB. şi QQ. achiziţia unor servicii pentru măsurători şi înscriere în cartea funciară a terenului cu vegetaţie forestieră ce făcea obiectul dosarului menţionat anterior datei pronunţării soluţiei de către coinculpatul F. Aceste demersuri rezultă din declaraţiile celor doi martori.

Dacă nu ar fi cunoscut soluţia cu privire la plângerea formulată anterior pronunţării inculpatul A. nu ar fi procedat la încheierea acestui contract de prestare servicii şi nu ar fi achitat avansul în cuantum de 40.000 RON la data de 15.03.2011. Achitarea acestei sume demonstrează, cu certitudine, că inculpatul cunoştea rezultatul demersului său judiciar anterior finalizării procedurii.

Toate aceste argumente sunt pe deplin valabile pentru ca instanţa de apel, în opinia majoritară, să reţină ca nefondate criticile formulate de către apelantul F., probele administrate pentru dovedirea celor două infracţiuni fiind unele comune datorită interdependenţei acestora.

VII. Infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul F.

Cu privire la starea de fapt reţinută în sarcina sa, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, apelantul inculpat F. a susţinut că judecătorul fondului s-a substituit instanţei de control judiciar în materie civilă care ar fi trebuit să realizeze acest control în măsura în care ar fi fost investită cu o cale de atac.

A mai susţinut acesta că din punct de vedere al rolului activ exercitat în cauza civilă, a efectuat toate actele de procedură necesare pentru a cunoaşte poziţia procesuală a comisiilor de aplicare a legii fondului funciar, părţi în proces.

Înalta Curte, în opinia majoritară, consideră că aceste critici sunt nefondate în condiţiile în care judecătorul fondului a precizat în mod expres în hotărârea atacată că nu va analiza elementele de fapt care vizează legalitate şi temeinicia hotărârii civile pronunţate de către inculpatul F., instanţa penală investită cu soluţionarea prezentei cauze neputând realiza un control al legalităţii şi temeiniciei sentinţei.

Ce a reţinut prima instanţă este că în momentul în care inculpatul a acceptat primirea unei sume de bani pentru a îşi îndeplini atribuţiile de serviciu a fost alterat complet actul deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti, fiind lipsit de relevanţă dacă în lipsa primirii vreunei sume de bani acesta ar fi pronunţat o soluţie identică.

În opinia majoritară, starea de fapt reţinută de prima instanţă este pe deplin corespunzătoare realităţii, iar prin considerentele hotărârii atacate instanţa penală nu a realizat un control al legalităţii şi temeiniciei hotărârii civile pronunţate de către inculpatul F., deoarece nu este în competenţa instanţei penale a proceda în acest sens, ci o analiză a conduitei inculpatului care a încălcat prevederile legale edictate pentru a disciplina activitatea sa în calitate de judecător, respectiv dispoziţiile din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, aşa cum acestea sunt menţionate în hotărârea atacată.

De asemenea, în mod corespunzător a stabilit judecătorul fondului că în prezenta cauză infracţiunea de luare de mită are o înrâurire hotărâtoare cu privire la existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, în absenţa primei fapte nefiind de conceput existenţa celei de a doua.

VIII. Infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul B.

Apelantul inculpat B. a criticat hotărârea primei instanţe, susţinând că în cuprinsul acesteia în mod eronat s-a reţinut că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în condiţiile în care adresa nr. x conex y/2011 nu conţinea menţiuni nereale, nu avea atribuţii în promovarea intereselor Comisiei Judeţene în faţa instanţelor de judecată, nu a urgentat punerea în posesie a coinculpatului A., menţiunea referitoare la termenul de 3 zile fiind una utilizată în toate adresele cu acelaşi obiect, nu avea nici o atribuţie legată de emiterea titlului de proprietate pentru acelaşi coinculpat, şi nici nu a intervenit în vreun mod pentru emiterea documentului.

Înalta Curte, analizând aceste critici ale apelantului, apreciază că ele sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corect starea de fapt în privinţa acestei infracţiuni.

Cu privire la primul act material imputat inculpatului, respectiv emiterea adresei nr. x conex y/2011, instanţa de apel a mai analizat anterior condiţiile emiterii acesteia, iar argumentele pentru care a considerat că menţiunile cuprinse în aceasta nu corespund realităţii au fost acolo prezentate, nefiind necesară reluarea lor.

Acţiunile inculpatului apelant sub acest aspect au avut drept efect direct repunerea în termenul legal pentru exercitarea căii de atac contra hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 353/2006 a S. C. M. SRL.

În privinţa susţinerilor inculpatului referitoare la lipsa atribuţiilor legale în promovarea intereselor Comisiei Judeţene, instanţa de apel reţine că, aşa cum şi judecătorul fondului a reţinut, această atribuţie îi era expres stabilită în sarcină inculpatului prin intermediul dispoziţiilor art. 6 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor din 04.08.2005 aprobat prin H.G. nr. 890/2005, în acest text legal fiind precizate şi atribuţiile ce ţineau de emiterea titlurilor de proprietate.

Regulamentul menţiona în mod expres faptul că apelantul inculpat avea calitate de Preşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. a), iar în această calitate, împreună cu ceilalţi membrii ai comisiei, avea obligaţia de a analiza lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia judeţeană respective comisia Municipiului Bucureşti este parte şi decide asupra măsurilor ce trebuie luate. De asemenea, se menţiona expres şi atribuţia de a realiza punerea în posesie pentru terenurile cu vegetaţie forestieră cum este cel din prezenta cauză.

Încălcarea acestor atribuţii trebuie privită în mod evident prin prisma prevederii legale menţionate de către judecătorul fondului, respectiv dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, forma în vigoare la data comiterii faptelor: "Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici."

Legea este cea care stabileşte faptul că inculpatul avea obligaţia de a îşi îndeplini cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu.

În fine, cu privire la susţinerea apelantul că reţinerea în sarcina sa a faptului a urgentat punerea în posesie a coinculpatului A., prin raportarea la adresa nr. x, y, z/09.05.2011, în condiţiile în care termenul de 3 zile menţionat în aceasta era unul uzual, Înalta Curte consideră că această critică nu poate fi verificată în nici un mod, nerezultând din dosarul cauzei existenţa unei practici constante la nivelul comisiei constituite în jud. Buzău.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a avut în vedere numai acest aspect în stabilirea faptului că inculpatul a urgentat punerea în posesie a inculpatului A., în cuprinsul sentinţei fiind menţionate toate demersurile realizate de către inculpat pentru a realiza acest lucru. Sunt indicate toate mijloacele de probă avute în vedere de judecătorul fondului pentru a ajunge la această concluzie.

Instanţa de apel, în măsura în care nu au fost formulate critici cu privire la aceste aspecte nu le va relua, reţinând faptul că judecătorul fondului a reţinut în mod just starea de fapt din coroborarea tuturor probelor menţionate în hotărârea atacată, atât declaraţiile martorilor menţionaţi, cât şi din înscrisurile existente la dosar.

IX. Infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul B. şi dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., comisă de inculpatul A.

A reţinut judecătorul fondului că inculpatul B., în calitate de prefect al judeţului Buzău, în prima jumătate a anului 2011, a primit de la suspectul A. suma de 1.000.000 euro în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv, emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului A. cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate, astfel cum s-a demonstrat anterior.

Apelantul inculpat B. a învederat că din probele administrate în cauză nu rezultă comiterea faptei ce i se impută, iar declaraţia martorului cu identitate protejată YY. nu poate constitui un temei şi un argument pentru condamnarea sa.

În privinţa bunurilor pe care le-a achiziţionat în perioada 2011 - 18.01.2012 a precizat că acestea au fost dobândite din sume licite, veniturile salariale, vânzarea unui autoturism şi a unui teren.

Critici a formulat şi apelantul A. care a susţinut că starea de fapt a fost reţinută numai pe baza declaraţiei martorului cu identitate protejată YY., fără a se menţiona vreo altă probă în legătura cu pretinsa faptă de dare şi luare de mită.

Celelalte aspecte menţionate în hotărâre pentru a justifica reţinerea acestei stări de fapt nu au nici o relevanţă pentru existenţa faptei de dare şi luare de mită reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B.

Pe cale de consecinţă starea de fapt a fost reţinută exclusiv pe baza declaraţiei acestui martor, ceea ce este în contradicţie cu prevederile art. 103 alin. (3) C. proc. pen.

În plus, a susţinut apelantul că este de neconceput şi de neacceptat juridic să se reţină ca absolut adevărată simpla afirmaţie a unei persoane, contrazisă de declaraţiile a altor două persoane, respectiv apelanţii inculpaţi A. şi B..

Înalta Curte, în opinia majoritară, apreciază aceste critici ca nefondate în condiţiile în care nu doar declaraţia martorului cu identitate protejată YY. a fost cea care a determinat reţinerea stării de fapt menţionate.

În mod evident, din declaraţia martorului menţionat a rezultat faptul că inculpatul A. a oferit inculpatului B. suma de 1.000.000 euro pentru ca acesta să îl sprijine în obţinerea dreptului de proprietate cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră, sprijin constând în elementele menţionate anterior, respectiv emiterea adresei nr. x conex y/2011 conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC M. SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate.

Suplimentar faţă de cele reţinute în hotărârea atacată cu privire la mijloacele de probă ce demonstrează comiterea acestei fapte şi care formează convingerea comiterii faptelor ce fac obiectul analizei, se mai reţine că la dosarul cauzei există şi alte probe care conduc la concluzia că starea de fapt a fost reţinută în mod corect de instanţa de fond, fără a fi încălcate prevederile art. 103 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, în declaraţia pe care inculpatul G. a dat-o în cursul urmăririi penale în calitate de suspect la 27 octombrie 2014, filele x D.U.P., acesta a relatat faptul că a avut o întâlnire cu inculpatul D., la iniţiativa sa, la data de 21.10.2014, iar în cadrul discuţiei ultimul inculpat i-a confirmat că ştie de existenţa unui dosar la D.N.A în legătură cu zvonurile existente vizând procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5000 ha pădure şi faptele penale comise, însă sumele pe care le auzise inculpatul G. nu sunt reale, ci s-au dat sume mult mai mici, cuprinse între 15000 euro şi (5)0000 euro. Sumele au fost date de către inculpatul A., iar în ceea ce îl priveşte inculpatul G., B. i-a spus lui A. să se ocupe, în sensul să îi dea 10 - 15 000 euro.

Această declaraţie a inculpatului G. este confirmată de procesul-verbal din 10 noiembrie 2014, prin care s-a realizat redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat la data de 21 octombrie 2014 între G. şi D.

În prealabil, este de remarcat faptul că discuţia înregistrată s-a purtat după momentul la care cercetările penale în prezenta cauză deveniseră cunoscute, iar inculpatul D. manifesta o precauţie deosebită atât în realizarea întâlnirii cu coinculpatul G., aşa cum acest lucru rezultă din declaraţiile ultimului, fiindu-i teamă că este urmărit, aspect confirmat prin procesul-verbal, cât şi în modul de comunicare, limbajul folosit fiind unul eliptic, fără a fi utilizate numele persoanelor la care se referă.

În aceste condiţii, înţelegerea convorbirii purtate nu se poate realiza decât prin raportare la susţinerile inculpatului G., care a indicat persoanele vizate de discuţie, în momentele cheie inculpatul D. vorbind în şoaptă, ori într-un mod criptat.

Elementele din procesul-verbal de transcriere a convorbirii ambientale care confirmă susţinerile inculpatului G. sunt următoarele:

"G.: Bine! Se-aude. eu îţi spun ce se-aude. la PPPPP. în jur de un milion de euro.

D.: Doamne fereşte! (...) [râde].

G.: Serios! N-auzi.? M-am speriat.[cuvânt obscen]. când am auzit!

D.: Mă, K., nici eu n-am luat atât! Dă-o în (...) [cuvânt obscen].

G.: Nu ştiu cât au luat ei!

D.: Dă-o în (...) [cuvânt obscen]. că nici eu n-am luat atât!

G.: Au luat şi ei jumate, dă-i în (...) [cuvânt obscen].

D.: Ce să ia jumate, mă? Cinci sute de mii?

G.: Da!

D.: N-a luat, mă!

G.: Du-te, mă!

D.: K., vrei să-ţi spun ceva, K.? Le ştiu sumele, mă!

G.: îm!

D.: Eu le ştiu. păi, da'.

G.: Hai, mă, c-au luat, mă!,

D.: Băi, K.!

G.: (...) [neinteligibil]. nu ieşea aşa.

D.: Îm-Îm! Greşit! Toată lumea le-a . . . . . . . . . .le-a făcut nu ştiu ce.

G.: Le-a înflorit, ă?

D.: Rău! Ascultă-mă, ce spun! Ştiu sumele (...) [neinteligibil]. Am văzut şi ... aşa ... ştii? N-am avut eu treabă, nu m-am dus, n-am.

G.: Deci, n-ai fost tu băgat acolo!?

D.: N-am avut nicio treabă eu! Da' ştiu! Departe de adevăr! S-au învârtit ... s-au învârtit de la cinşpe mii până în cincizeci de mii! Toate ... toate s-au învârtit aci!

G.: Deci, atâta s-a dat, cinşpe mii!?

D.: Da, mă! De la cinşpe la cincizeci! Aici!

(...)

D.: Da' n-am vorbit niciodată cu el. G.: Nu cred că. î? Ce? Ai fost la B.?

D.: Nu! N-am mă, omule, nicio treabă, mă! înţelegi? Şi eu am venit (...) [neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]. pentru că asta mi-a zis: "Nu te bagi, mă!" A zis că: "Mă, B., el vrea să aibă grijă de tine. Bă!" Şi: "Ştiu eu bre că aşa."

G.: A.!

D.: (...) [neinteligibil-vorbesc în acelaşi timp]. Ai înţeles? Aia a fost!

G.: Am înţeles! Am înţeles!

D.: Altceva n-a fost. Şi eu nu am ... eu nu am avut discuţii cu niciunul dintre ăştia.

G.: Da şi cu (...) [neinteligibil] (...)?

D.: Niciodată! Niciodată!

(...)

G.: Să ştii. E . [neinteligibil]. te-a trimis la mine, ă?

D.: Nu m-a trimis. Nu el m-a trimis la ... la, la tine. I-a zis lu' ăsta.

G.: Lui ăsta i-a zis.

D.: I-a zis: "Băi, ai grijă şi de băiatul ăla!."

G.: Îhî!

D.: Şi ăsta ... că i-am dat o mie, ştii şi eu zic. şi eu zic: ". Eu ştiu! O rezolv eu! Mă duc eu şi o rezolv eu!"

G.: Îhî!

D.: Atât! Că n-am avut altă treabă cu nimeni. (...) [neinteligibil].

G.: îhî!

D.: Altceva, nimic. (...) [neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]. Că întrebasem: Pe cine a transmis (...) "

G.: A! Da.

D.: (...) [neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]. "Dă-o în (...) [cuvânt obscen] mea!"

G.: Ai văzut, am venit. M-a ... m-a sunat seara în (...) [cuvânt obscen] mea! La Braşov, ţii minte că am fost la Braşov atunci când am fost.

D.: (...) [neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]. Te-ai întors, te-ai întors. Da, da. "Dă-i bre mai mult.", "Bre, crezi că e bine douăzeci şi cinci?" (...) [neinteligibil]. şi mata.

G.: Da, oricum. Dă-l în mă-sa.

D.: Da, că eu niciodată nu m-am (...)

G.: Ştiu.

D.: Eu, eu niciodată nu i-am zis că (...) [neinteligibil-vorbeşte în şoaptă].

G.: C-o să zică.

D.: Cât să-i dea lui ăla, cât să-i dea. G.: Da, mă, că (...)

D.: Nu mă bag eu la bani! Da, nu mă bag eu. G.: Deci, el a (...)

D.: El a ... e a (...) [neinteligibil]. tot. Eu, doar, l-am mai ţinut din frâu, că avea momentele alea de nebunie când era disperarea aia (...) [cuvânt obscen] mea! După aceea putea să facă numai prostii"

Înalta Curte reţine, în opinia majoritară, că din coroborarea declaraţiei menţionate, cu procesul-verbal de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat la data de 21 octombrie 2014 între G. şi D., precum şi cu declaraţia martorului cu identitate protejată YY., alături de elementele care au fost menţionate în hotărârea atacată, rezultă comiterea faptelor de dare şi respectiv luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B.

Este de remarcat, în primul rând, faptul că inculpatul D. a susţinut în cadrul discuţiei că pentru realizarea retrocedării în condiţii ilegale a suprafeţelor de teren forestier s-au dat sume de bani, chiar dacă acesta menţionează cuantumuri inferioare celor precizate de martorii YY. şi YYY.

Nu pot fi avute în vedere sumele în cuantumul menţionat de către inculpatul D. în cadrul discuţiei deoarece acestea apar ca fiind în disproporţie faţă de importanţa persoanelor cărora le-au fost acordate.

Astfel, inculpatul G. a recunoscut primirea sumelor de 10.000 RON, 18.000 euro şi respectiv 5.000 euro, pentru a permite soluţionarea cauzei vizând reconstituirea dreptului de proprietate de la Judecătoria Pătârlagele de urgenţă, activitate relativ neînsemnată în cadrul ansamblului de fapte ce fac obiectul cauzei, iar inculpatul B. ar fi primit o sumă doar puţin mai mare cu toate că implicarea acestuia este mult mai importantă, fiind un pion determinat pentru realizarea scopului grupului.

Mai mult, în cadrul discuţiei pe care inculpaţii A., D. au purtat-o cu martorul BBB. la Braşov, suma menţionată ca fiind plătită cu titlul de mită pentru inculpatul C., pentru obţinerea unei semnături era de 15.000 euro.

Toate aceste elemente conduc instanţa de apel la concluzia că suma menţionată în declaraţia martorului cu identitate protejată este cea care corespunde realităţii.

În al doilea rând, în cursul aceleiaşi discuţii inculpatul D. menţionează faptul că inculpatul B. este cel care a insistat pe lângă inculpatul A. să fie recompensat inculpatul G. cu o sumă de bani. În măsura în care, aşa cum s-a arătat, suma primită de acesta este una de aproximativ 25. 000 euro, apare ca fiind greu de crezut că inculpatul B. a primit doar o sumă de 50.000 euro.

Pe de altă parte, toate faptele ce fac obiectul prezentei cauze comise de către inculpatul B. constituie tot atâtea elemente care conduc la concluzia comiterii infracţiunii de luare de mită de către acesta, fiind greu de înţeles acţiunile sale în lipsa unei cointeresări materiale, sub forma unei sume de bani primite de la cel direct interesat în obţinerea dreptului de proprietate, inculpatul A.

În fine, contrar susţinerii inculpatului A., probele indirecte avute în vedere de judecătorul fondului la reţinerea acestei stări de fapt, au importanţa lor, demonstrând îmbogăţirea nejustificată a inculpatului B. tocmai în perioada în care a fost comisă fapta imputată acestuia.

Cu privire la acest aspect, apelantul inculpat B. a susţinut că bunurile enumerate de către judecătorul fondului în hotărârea atacată au fost obţinute din surse legale, însă acesta a eşuat în demonstrarea acestor susţineri.

De asemenea, explicaţiile furnizate de acesta cu privire la neînregistrarea pe numele său a autoutilitarei x, aşa cum acestea sunt reţinute de instanţa de fond, bun cumpărat în luna ianuarie 2011 cu suma de 74.385,86 RON, precum şi cu privire la ascunderea dreptului de proprietate asupra acesteia, nu pot fi apreciate ca fiind concludente.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel, în opinia majoritară apreciază ca fiind nefondate criticile formulate de apelanţii menţionaţi cu privire la starea de fapt reţinută de judecătorul fondului în privinţa infracţiunilor de luare şi dare de mită.

X. Infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., comise de inculpaţii C., respectiv, A..

Judecătorul fondului a reţinut că în perioada 31.05.2011 - 02.06.2011, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, inculpatul C. a pretins inculpatului A. suma de 25.000 euro şi a primit de la acesta suma de 15.000 euro, în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe Titlul de proprietate nr. x/2011 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău, dar şi pentru urgentarea derulării acestei proceduri.

Apelantul inculpat A. a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă, susţinând că aceasta în mod eronat a apreciat conţinutul discuţiei pe care a purtat-o cu martorul BBB. ca o recunoaştere a faptei, în condiţiile în care din conţinutul acestei discuţii nu rezultă nici un element de natură a confirma existenţa vreunui act material care să se circumscrie trăsăturilor esenţiale ale infracţiunilor ce fac obiectul condamnării.

Susţine apelantul că existenţa acestui dialog, la peste 3 ani de la momentul pretinsei infracţiuni, ambiguitatea şi contradictorialitatea afirmaţiilor din procesul-verbal de transcriere a discuţiei nu poate fi interpretat în defavoarea inculpaţilor, ci trebuia apreciat ca fiind lipsit de relevanţă probatorie, în coroborare cu declaraţiile inculpaţilor A., C. şi D., care neagă existenţa faptei pentru care s-a pronunţat condamnarea şi care nu pot fi înlăturate, întrucât nu există alte probe care să le infirme.

Mai susţine apelantul că instanţa de fond a reţinut în mod nejustificat că declaraţiile sale sunt contrazise de declaraţiile martorilor QQ. şi BBBB., precum şi de ale martorilor LLLL., MMMM., NNNN., OOOO. şi de înscrisurile ridicate de la anumite instituţii publice, în condiţiile în care acestea nu conţin nici un element care să demonstreze o implicare a inculpaţilor în eventuale nereguli la ITRSV Focşani, ori să demonstreze vreun act de corupţie.

În al doilea rând, apelantul susţine că judecătorul fondului a interpretat tendenţios declaraţiile martorului QQ., acestea nefiind de natură a demonstra fapta de corupţie şi nici nu a avut în vedere declaraţia martorului OOOO., ce îl disculpa de orice infracţiune.

În fine, apelantul critică hotărârea în privinţa constatării inserate în considerentele acesteia referitoare la existenţa unei mărturisiri a inculpatului A., care este inexistentă.

În concluziile scrise, apelantul inculpat A. a reiterat cererea pentru înlăturarea ca probă din dosarul cauzei a înregistrării convorbirii pe care a purtat-o cu martorul BBB., susţinând că acest lucru se impune în condiţiile în care această înregistrare a fost realizată de către martor, nu a putut fi prezentat mijlocul original de înregistrare, nu s-a realizat expertiza autenticităţii înregistrării, înregistrarea prezintă urme de alterare. Au fost invocate prevederile art. 102 pct. 2 şi 3 C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 802/2017 şi Decizia nr. 22/2018 a Curţii Constituţionale a României, respectiv Hotărârea din 18 martie 2014, Cauza Beraru împotriva României.

La rândul său apelantul inculpat C. a criticat starea de fapt reţinută de judecătorul fondului susţinând în primul rând că se impune a se dispune constatarea nulităţii absolute a mijlocului de probă constând în înregistrarea ambientală a convorbirii dintre A. şi BBB. în condiţiile în care înregistrarea a fost descoperită la o percheziţie domiciliară realizată de către DNA Braşov, într-o altă cauză. Procurorul de caz din acel dosar a desigilat fără a avea mandat de percheziţie informatică mediile de stocare şi a dispus copierea şi transcrierea lor, mandatul necesar fiind solicitat o zi mai târziu.

În al doilea rând, apelantul a susţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă modul în care A. a luat legătura cu el, fie direct, fie printr-un intermediar.

De asemenea, apelantul a precizat şi că fiind audiat în calitate de martor, BBB. a declarat că a perceput discuţia cu A. ca fiind una neserioasă, aspect confirmat şi de cel din urmă, acesta susţinând cu ocazia audierii sale în cursul procesului penal că a făcut afirmaţia vizând darea de mită pentru a se lăuda, dar aceasta nu a existat în realitate.

Mai susţine apelantul că martorii KKKKK. şi OOOO. au precizat că nu au discutat cu el despre urgentarea, semnarea sau orice eventuală modalitate ilicită a semnării titlului de proprietate.

Suplimentar, apelantul susţine că nu exista nici un motiv pentru comiterea infracţiunii, în condiţiile în care semnarea titlului de proprietate demonstra doar primirea acestuia la ITRSV, fără ca instituţia să aibă atribuţii în cenzurarea sau verificarea acestuia, această chestiune fiind una formală.

A mai învederat apelantul şi că testarea cu aparatul poligraf a coinculpatului A. şi interpretarea răspunsului furnizat de acesta la întrebarea esenţială pentru cauză nu poate fi considerată probă în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte, în opinia majoritară, apreciază aceste critici ca fiind nefondate.

În primul rând, cu privire la cererile formulate de către apelanţi de înlăturare de la dosarul cauzei a probei constând în înregistrarea discuţiei ambientale realizată de către martorul BBB., convorbire identificată cu ocazia percheziţiei informatice efectuate în baza mandatului nr. x/2014 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel reiterează aspectele referitoare la momentul la care se poate invoca nulitatea relativă a unei probe, respectiv împrejurarea că această cerere face obiectul procedurii de cameră preliminară, cele hotărâte în acea procedură având caracter definitiv, fiind intrate în puterea lucrului judecat.

În prezenta cauză, prin încheierea de la termenul din 06.12.2019, instanţa pentru motivele precizate în încheierea de şedinţă a admis cererea formulată de inculpatul C., prin apărător ales, de constatare a nulităţii absolute a mijloacelor de probă constând în procesul-verbal din data de 14.01.2015 de redare a conţinutul unei convorbiri în mediul ambiental purtate de către BBB. cu A. şi D., întocmit în Dosarul nr. x/2013 al DNA-ST Ploieşti.

La acelaşi termen, instanţa a dispus efectuarea unei percheziţii informatice asupra sistemelor/suporţilor optici de stocare de date informatice, respectiv suportul electronic HDD (...) şi HDD (...) ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 15.10.2014 la domiciliul martorului BBB. în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, ataşate la acest dosar. Prin procesul-verbal de percheziţie informatică întocmit la 10 martie 2020 au fost redate în formă scrisă convorbirile înregistrate de către martorul BBB., aflate pe mediile de stocare menţionate

De asemenea, Înalta Curte reţine şi faptul că toate aceste înregistrări au fost vizionate şi, respectiv, audiate în şedinţă publică, în prezenţa tuturor inculpaţilor.

Instanţa de apel nu identifică între susţinerile apelanţilor inculpaţi elemente care să o conducă la concluzia că ceea ce invocă aceştia vizează existenţa unor motive care să conducă la reţinerea unui caz de nulitate absolută cu privire la modul realizare a acestei probe.

Teoria dezvoltată de către apelantul A., în concluziile formulate, vizând existenţa unor elemente care să conducă la concluzia că ar exista un caz de inadmisibilitate a probei ce ar permite completului investit cu soluţionarea apelului să dispună excluderea probei, în condiţiile deciziilor Curţii Constituţionale invocate, nu poate fi primită, aspectele invocate de acesta nefiind de natură să conducă la inadmisibilitatea probei, legea permiţând administrarea ca probă a înregistrărilor realizate de părţi.

Împrejurarea că înregistrarea a fost realizată de către martor cu mijloacele sale proprii, fără ca la momentul respectiv să existe o procedură penală în derulare nu este de natură a constitui un element care să conducă la reţinerea unei nulităţi absolute, art. 139 alin. (3) C. proc. pen. stabilind expres admisibilitatea acestui mijloc de probă: "Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.".

În condiţiile în care textul legal menţionat permite utilizarea ca probă în procesul penal a înregistrărilor realizate de alte persoane, în măsura în care privesc propriile convorbiri sau comunicări pe cale le-au purtat cu terţii, cum este cazul şi în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că deciziile Curţii Constituţionale a României invocate nu au aplicabilitate în prezenta cauză, acestea vizând situaţia probelor obţinute nelegal.

Sub acest aspect, instanţa de apel nu poate achiesa la susţinerile apelantului A. referitoare la admisibilitatea ca mijloc de probă a unei înregistrări realizate de către un terţ doar în condiţiile în care se prezintă mijlocul de stocare original pentru a asigura reala posibilitate de expertizare şi pentru a analiza incidenţa prevederilor art. 101 alin. (3) C. proc. pen., provocarea, în condiţiile în care nici un text legal nu impune această cerinţă.

De asemenea, expertiza menţionată de către apelant se poate dispune în condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (1) C. proc. pen. "Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert.". În prezenta cauză, după examinarea directă de către instanţa de apel, în şedinţă publică a înregistrărilor, aceasta a constatat că nu există nici un motiv pentru a se dispune realizarea acestei expertize, nici chiar apelantul neputând să indice elemente care să justifice realizarea unei asemenea lucrări. În esenţă, pasajul de înregistrare cu relevanţă pentru reţinerea stării de fapt cu privire la această infracţiune este unul video-audio, iar în privinţa sa eventualele modificări ar fi fost perceptibile pentru orice persoană, indiferent de specializarea acesteia.

Pe de altă parte, înlăturarea acestor probe pentru motivele menţionate de către apelanţi, ce ţin de invocarea lipsei de autenticitate, existenţa unor pretinse alterări, nu poate fi primită, în condiţiile în care instanţa, vizionând în mod direct proba video şi audio, nu a constatat existenţa unor asemenea elemente, înregistrarea realizată fiind, fără îndoială, oglinda fidela a întâlnirii dintre inculpaţii A. şi D. cu martorul BBB. Elementele indicate de apelant şi care în opinia sa ar vicia proba, lipsa menţionării datei, locului şi a duratei convorbirii, nu pot fi reţinute ca având caracterul de a conduce la concluzia lipsei de autenticitate a înregistrării.

Mai mult, interpretarea pe care apelantul A. o dă dispoziţiilor art. 139 alin. (3) rap. la art. 143 C. proc. pen., în sensul că toate înregistrărilor realizate de către părţi în mod obligatoriu trebuie expertizate, nu poate fi primită, raţionamentul juridic neavând nici un fundament, ultimul text legal reglementând modalitatea în care organul judiciar consemnează activităţi de supraveghere tehnică, ceea ce în cazul înregistrărilor realizate de către părţi sau alte persoane legea nu impune.

Cu privire la reţinerea eronată a naturii discuţiilor purtate de către cei doi inculpaţi cu martorul BBB., Înalta Curte, în opinia majoritară, apreciază, în acord cu cele reţinute de către judecătorului fondului, că din analiza convorbirii rezultă cu certitudine recunoaşterea remiterii sumei de 15.000 euro de către inculpatul A. inculpatului C.

Fără a mai relua pasajele apreciate ca fiind relevante de judecătorul fondului din discuţia menţionată, pasaje care au cu certitudine un asemenea caracter, instanţa de apel, având în vedere şi ce a constatat atunci când procedat la vizionarea înregistrărilor, consideră că aceasta demonstrează fără putinţă de tăgadă actul remiterii sumei de bani, precum şi condiţiile în care aceasta s-a petrecut.

Contrar susţinerilor apelantului inculpat A., Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că discuţia purtată la Braşov şi înregistrată de martorul BBB., prin mijloacele tehnice personale, nu conţine elemente contradictorii ori ambigue, care să conducă la concluzia lipsei de relevanţă a probei şi la înlăturarea acesteia, ci din contră reprezintă o relatare liberă, neprovocată cu privire la modalitatea de comiterea a infracţiunii de dare de mită, iar momentul temporal al realizării întâlnirii este 26 iulie 2012, cum rezultă din denumirea fişierelor, dar şi din cuprinsul discuţiei, precum şi din declaraţia martorului, deci nu la mai bine de 3 ani de la comiterea faptelor.

Motivul pentru care inculpatul a procedat în acest sens este unul nerelevant, dar în mod cert nu se poate reţine susţinerea acestuia că a adoptat acest comportament pentru a obţine un preţ mai mic din partea martorului, prin prezentarea unor cheltuieli inexistente, după cum nici faptul că toată discuţia a fost una neserioasă.

În primul rând, din analiza întregii discuţii rezultă că aceasta a fost iniţiată de către inculpatul A. care îşi dorea să cumpere într-un mod avantajos pentru el terenul cu vegetaţie forestieră pe care martorul BBB. încerca să îl recupereze urmând procedurile legale. În cadrul discuţiei, inculpatul A., secondat de inculpatul D., pentru a îşi demonstra capacitatea de a obţine într-un mod rapid titlurile de proprietate pentru respectivele terenuri, a prezentat demersurile pe care le-a făcut la rândul său pentru obţinerea unor acte de proprietate cu privire la terenuri forestiere, prezentând în acest sens titlul de proprietate vizând terenul ce face obiectul prezentei cauze, menţionând, elementul important pentru discuţie, că a obţinut inclusiv punerea în posesie pentru respectivul teren într-o luna şi jumătate.

În al doilea rând, inculpatul A., pentru a îşi îndeplini scopul de a obţine condiţii mai bune de achiziţie a prezentat toate cheltuielile necesare pentru obţinerea titlului de proprietate, pe care susţinea că le suportă, iar în cadrul acestui moment al discuţiei a intervenit recunoaşterea remiterii sumei de 15.000 euro cu titlu de mită "şefului" de la ITRSV Focşani, inculpatul C. Interesant este faptul că, în condiţiile în care apelantul inculpat A. a indicat o sumă greşită care ar fi fost remisă, inculpatul D. a intervenit şi l-a corectat, specificând suma corectă, ceea ce demonstrează că şi acesta a cunoscut demersurile primului.

În fine, discuţia purtată în formula tripartită menţionată nu a fost în mod cert una neserioasă, în sensul că afirmaţiilor celor implicaţi în convorbire ar fi fost unele fără acoperire în realitate, ori realizate în glumă. Din contră, toată convorbirea apare ca fiind una extrem de aplicată, între persoane care cunoşteau procedurile implicate de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră.

Referirea martorului BBB. la caracterul neserios al discuţiei, prin prisma faptului că la un moment dat se făceau glume, nu poate invalida ceea ce anterior instanţa a menţionat. Ulterior martorul a precizat în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, la 28 iunie 2019, că în realitate propunerea pe care inculpatul A. i-a prezentat-o era una neserioasă în condiţiile în care era mult prea oneroasă, acesta propunându-i cedarea unui sfert din terenurile sale în schimbul activităţilor pe care susţinea că le prestează.

Cu privire la faptul că această probă ar fi trebuit să fie înlăturată în condiţiile în care inculpaţii A., D. şi C. în declaraţiile date în cauză au negat constant comiterea faptelor, instanţa de apel consideră că nu există nici un element care să justifice o asemenea măsură. Poziţia procesuală a inculpaţilor este cu certitudine una care vizează obţinerea unei soluţii favorabile, iar acest lucru se reflectă în declaraţiile pe care le-au dat în faţa organelor judiciare. Valoarea probatorie a declaraţiilor de inculpat nu este una specială, art. 103 alin. (1) C. proc. pen. stabilind că "probele nu au o valoare stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză". În aceste condiţii, declaraţiile de inculpaţi nu pot justifica înlăturarea unor alte probe existente la dosarul cauzei, neexistând nici un temei legal pentru adoptarea acestei soluţii.

Criticile apelantului A. vizând greşita interpretare realizată de către judecătorul fondului a declaraţiilor pe care martorii QQ. şi BBBB., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO. le-au dat în cauză nu poate fi primită.

Esenţa susţinerilor inculpatului apelant A. vizează faptul că nu a fost implicat în nici un mod în dobândirea fizică a titlului de proprietate, această activitate fiind realizată exclusiv de către primii doi martori menţionaţi în condiţiile contractuale, iar judecătorul fondului a reţinut şi interpretat în mod greşit activităţile sale.

Cu privire la martorii QQ. şi BBBB., Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că aceştia sunt reprezentanţii societăţii comerciale cu referire la care inculpatul A. susţine că a fost obligată contractual să efectueze toate demersurile pentru obţinerea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren forestier retrocedată. Potrivit inculpatului relaţiile contractuale au debutat după momentul obţinerii hotărârii pronunţate de Judecătoria Pătârlagele şi au inclus realizarea măsurătorilor cadastrale, obţinerea titlului de proprietate şi întocmirea cărţilor funciare.

Prima susţinere a inculpatului este contrazisă de declaraţiile celor doi martori menţionaţi, ce se coroborează cu înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală provenind de la SC CCCC. SRL Buzău. Martorii au precizat că au fost contactaţi de către inculpat anterior obţinerii hotărârii judecătoreşti, în cursul lunii martie 2011, pentru a executa întocmirea documentaţiei tehnice în vederea punerii în posesie cu terenul forestier conform expertizei judecătoreşti, eliberare titlu de proprietate şi înscrierea în cartea funciară. Deci relaţiile contractuale au debutat anterior dobândirii hotărârii judecătoreşti, iar contractul de prestări servicii nr. x/10.03.2011 şi factura emisă la 15.03.2011 confirmă acest lucru, în concordanţă cu declaraţiile martorilor.

Pe de altă parte, susţinerea inculpatului apelant vizând neimplicarea sa în eliberarea titlului de proprietate de către instituţia condusă de către inculpatul C. nu poate fi primită în condiţiile în care din declaraţiile martorului QQ. rezultă contrariul, respectiv faptul că în data de 02 iunie 2011 inculpatul a fost cel care a asigurat transportul martorului de la Buzău la Focşani atât pentru depunerea documentaţiei, cât şi ulterior, în aceeaşi zi, pentru ridicarea titlului.

Mai mult, martorul precizează inculpatul A. a fost cel care l-a anunţat că poate merge să ridice titlul de proprietate, în aceeaşi zi în care l-a depus pentru semnare, chiar dacă din demersurile anterioare ale martorului a rezultat că inculpatul C., cel care trebuia să semneze titlul, nu era prezent în localitate în aceea zi.

În fine, din declaraţiile acestui martor rezultă faptul că acesta a încercat urgentarea procedurii, apelând în acest sens la martorul OOOO., persoană despre care cunoştea că e în cercul de relaţii al inculpatului C., dar nu ştie dacă intervenţia s-a realizat în realitate.

Cu toate că martorul OOOO. a negat realizarea unei intervenţii pe lângă inculpatul C., judecătorul fondului a apreciat în mod just probele existente la dosarul cauzei, respectiv listingul telefonic, din care rezultă realizarea unei convorbiri între martor şi inculpat în data de 02.06.2011, la ora 15:52, ziua eliberării titlului de proprietate, convorbire cu o durată de 3 min. şi 9 sec, precum şi menţiunea martorului în sensul că nu obişnuia să comunice des cu inculpatul C.

De asemenea, toată procedura de semnare a titlului de proprietate cu vegetaţie forestieră pe numele inculpatului A. de către inculpatul C., aşa cum aceasta este expusă în hotărârea atacată ca urmare a coroborării înscrisurilor obţinute de către organul de urmărire penală de la instituţiile implicate în procedură cu declaraţiile martorilor audiaţi, relevă pe de o parte faptul că titlul de proprietate a fost înmânat inculpatului A. în condiţii care nu respectau procedurile legale pentru întocmirea şi semnarea unor asemenea înscrisuri, lipsind raportul de verificare ce trebuia întocmit de către Inspecţia Silvică Buzău, iar pe de altă parte, că datorită celerităţii cu care actul a fost semnat anumiţi paşi procedurali au fost realizaţi ulterior, ceea a condus la o situaţie neexplicabilă ca titlul să fie emis în data de 06.06.2011, dar să fie predat inculpatului la data de 03.06.2011.

În fine, susţinerea apelantului A., în sensul că nu făcut mărturisiri inculpatului D. în sensul recunoaşterii faptei, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a reţinut în mod corespunzător acest lucru din interpretarea coroborată a înregistrărilor realizate de către martorul BBB. şi a discuţiei avute de inculpatul D. cu martorul G. la data de 21.10.2014.

Criticile formulate de către apelantul inculpat C. sunt în mare parte similare cu cele ale inculpatului A., instanţa de apel prezentând anterior considerentele pentru care le apreciază ca fiind nefondate. Astfel aspectele care ţin de nulitatea probei cu înregistrarea video-audio realizată de către martorul BBB., precum şi cele care vizează reţinerea eronată a stării de fapt pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză cu privire modul de semnare a titlului de proprietate au fost analizate şi nu este cazul a fi reluate.

Distinct, apelantul C. a susţinut că judecătorul fondului nu a indicat modalitatea în care coinculpatul A. a luat legătura cu el, fie direct, fie prin intermediari, precum şi condiţiile şi data la care s-ar fi realizat remiterea sumei de bani cu titlu de mită, elemente care ar avea relevanţă în reţinerea stării de fapt.

Înalta Curte, în opinia majoritară, consideră că aceste aspecte nu au nici o relevanţă din punct de vedere al comiterii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, esenţială fiind remiterea sumei de bani cu titlul de mită, iar din probele administrate în cauză rezultă acest lucru, aşa cum s-a precizat anterior.

Condiţiile concrete în care s-a realizat predarea acestei sume nu au putut fi stabilite, dar instanţa de apel reţine că aceasta este o constantă a majorităţii infracţiunilor de corupţie, în condiţiile în care autorii lor manifestă prudenţă deosebită în comiterea faptelor, iar, de regulă, descoperirea acţiunilor ilegale comise are loc la un anumit timp de la momentul săvârşirii. Ceea este esenţial în cazul infracţiunilor de dare şi luare de mită este demonstrarea faptului că sumele de bani, cum este cazul în cauză, au fost remise şi primite de către inculpaţi, iar în dosarul de faţa acest element este demonstrat prin probatoriul administrat, probe atât directe, cât şi indirecte.

Un alt element susţinut de către apelantul inculpat C. vizează împrejurarea că nu există nici un argument care să justifice comiterea infracţiunii de luare de mită, în condiţiile în care semnarea titlului de proprietate reprezenta doar o dovadă a faptului că acesta a fost depus la ITRSV, fără ca instituţia să aibă atribuţii în cenzurarea sau verificarea acestuia, această chestiune fiind una formală.

Înalta Curte reţine faptul că parţial susţinerile apelantului sunt reale în sensul că semnarea titlului de proprietate de către conducătorul ITRSV Focşani nu era de natură a conduce la cenzurarea titlului de proprietate, însă în conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor din 04.08.2005, art. 75 alin. (2), semnătura şefului inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare era un element obligatoriu, iar în lipsa acesteia titlul de proprietate nu putea fi emis.

Elementul care a determinat comiterea faptelor transpare din înregistrarea video-audio realizată de către martorul BBB., precum şi din declaraţiile martorului QQ., şi acesta este reprezentat de necesitatea esenţială pentru inculpatul A. de a obţine cu celeritate titlul de proprietate în condiţiile în care identificase un cumpărător pentru suprafaţa de teren.

Instanţa de apel reţine faptul că regulamentul menţionat anterior, care reglementează modul de emitere a titlurilor de proprietate, cu toate că stabileşte termene stricte pentru desfăşurarea activităţilor impuse de procedurile necesare reconstituirii dreptului de proprietate, în art. 75 nu impune nici un fel de termen pentru semnarea titlului de proprietate de către reprezentanţii instituţiilor menţionate în textul legal. Această scăpare a normei a determinat în practică posibilitatea tărăgănării emiterii titlurilor de proprietate, lucru care rezultă din înregistrarea menţionată, inculpatul A. precizându-i în repetate rânduri martorului BBB. ca este în măsură să înlăture acest impediment, în acest context precizându-i modul în care a obţinut semnătura inculpatului C. pe titlul de proprietate vizând terenul cu vegetaţie forestieră din prezenta cauză.

În aceste condiţii, chiar dacă semnătura ultimului inculpat era una formală, fără ca instituţia pe care acesta o reprezenta să poată interveni major în elementele esenţiale ale titlului de proprietate, lipsa acesteia împiedica emiterea documentului, şi, pe cale de consecinţă, tranzacţionarea bunului nu era posibilă, neexistând actul care să demonstreze dreptul de proprietate.

În fine, ultima critică a apelantului C., vizând testarea coinculpatului A. cu aparatul poligraf şi interpretarea comportamentului acestuia ca fiind unul simulat la întrebarea legată de oferirea de mită mai multor coinculpaţi nu este necesar a fi analizată în condiţiile în care judecătorul fondului nu a avut în vedere la reţinerea stării de fapt în privinţa acestei infracţiuni acest element.

XI. Infracţiunile de instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., comisă de inculpatul B., dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., săvârşită de inculpatul A., de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1). C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., comisă de inculpatul D., de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. comisă de inculpatul G.

Critici cu privire la considerentele de fapt ale hotărârii atacate cu referire la aceste infracţiunile menţionate anterior au formulat apelanţii inculpaţi B., A. şi D., apelantul inculpat G., care a utilizat procedura simplificată în cauză criticând sentinţa sub alte aspecte.

Apelantul inculpat B. a criticat starea de fapt reţinută prin sentinţa apelată cu privire la această infracţiune susţinând în primul rând că nu l-a cunoscut pe inculpatul A. anterior datei de 19 noiembrie 2014 şi din această cauză nu a avut cum şi nu ar fi avut de ce să îi solicite acestuia să remită inculpatului G. vreo sumă de bani.

De asemenea, precizează că din redarea dialogului purtat în mediu ambiental la data de 21 octombrie 2014 de inculpaţii D. şi G., probă nelegală, nu rezultă că ar fi avut vreo implicare în comiterea acestei presupuse fapte, iar, în aceste condiţii, doar denunţul şi declaraţiile inculpatului G. nu pot constitui un temei pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare cu privire la această faptă. De altfel, inculpatul G. susţine că implicarea sa în remiterea sumei i-a fost comunicată de către D. la data de 21 octombrie 2014.

Suplimentar, apelantul indică faptul că inculpaţii A. şi D. au negat că le-ar fi cerut sau sugerat să remită vreo sumă de bani inculpatului G. şi, mai mult, precizează că nu avut o relaţie bună cu inculpatul D. atunci când au fost colegi şi nici nu l-a primit pe acesta în audienţe la datele de 20 - 21 ianuarie 2011 şi 20 februarie 2011.

Apelantul A. a criticat starea de fapt reţinută de judecătorul fondului susţinând că din probele dosarului nu rezultă nici o acţiune pe care să o fi întreprins în legătură cu remiterea sumelor de 10.000 RON şi 23.000 euro către inculpatul G. de către inculpatul D., acest lucru rezultând din declaraţiile iniţiale ale primului, declaraţii care s-au modificat după formularea denunţului şi realizarea întâlnirii provocate cu ultimul inculpat.

Mai mult, susţine apelantul, că declaraţia inculpatului G. nu se coroborează cu procesul-verbal având ca obiect redarea dialogului purtat de către inculpaţii menţionaţi, numele inculpatului A. nefiind pomenit niciun moment.

De asemenea, apelantul susţine că judecătorul fondului nu a avut în vedere contradictorialitatea declaraţiilor inculpaţilor menţionaţi, care creează o îndoială majoră cu privire la susţinerile acestora, precum şi faptul că până la realizarea întâlnirii dintre cei doi la 21 octombrie 2014, provocată de organele de urmărire penală, nici unul dintre cei doi nu a menţionat numele său.

Suplimentar, inculpatul D. a retractat declaraţia iniţială necorespunzătoare adevărului, precizând în declaraţiile ulterioare că nu A. nu i-a înmânat nici o sumă de bani pe care să o predea inculpatului G., suma provenind din onorariul pe care l-a încasat.

În motivele de apel formulate, apelantul inculpat D. a criticat hotărârea primei instanţe ca netemeinică susţinând că în mod eronat s-a dat eficienţă denunţului şi declaraţiilor coinculpatului G. în reţinerea stării de fapt, în condiţiile în care acestea sunt contradictorii, iar susţinerile sale nu sunt dovedite. Mai mult G. a dat declaraţii în cursul urmăririi penale fără asistenţă juridică, iar în prezenţa apărătorilor aleşi a înţeles să nu dea declaraţii, folosindu-se de dreptul la tăcere.

Susţine apelantul D. că elementul determinat pentru stabilirea contradicţiilor îl constituie procesul-verbal de confruntare din 09.01.2015, unde coinculpatul G. a prezentat o variantă diferită cu privire la sumele de bani primite de la apelant, care de asemenea nu poate fi probată în nici un mod, iar ulterior şi-a exercitat dreptul la tăcere.

Precizează acesta că, în realitate, a înmânat coinculpatului G., într-o singură tranşă suma de 25.000 euro, cu titlu de împrumut, din surse personale, fără legătură cu inculpatul A., după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti şi fără a avea legătură cu activităţile juridice descrise în actul de acuzare, în considerarea legăturii de prietenie existente şi ca urmare a situaţiei financiare precare în care se afla acesta.

Mai indică acesta că şi declaraţiile martorului LLLLL., fratele coinculpatului G., sunt făcute în favoarea ultimului, fiind vădit mincinoase, motiv pentru care a şi formulat plângere penală împotriva acestuia pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Înalta Curte, analizând criticile formulate de către apelanţi apreciază că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului stabilind în mod corect starea de fapt din coroborarea probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în mod nemijlocit în etapa cercetării judecătoreşti.

În primul rând, în acord cu prima instanţă, instanţa de apel nu identifică elemente care să conducă la concluzia că denunţul şi declaraţiile inculpatului G. sunt unele cu caracter nesincer. În declaraţiile pe care le-a dat în cursul urmăririi penale, la 20 octombrie 2014 şi 27 octombrie 2014, în calitate de suspect, acesta a prezentat aceeaşi stare de fapt ca aceea menţionată în denunţul formulat, fără a exista discrepanţe cu privire la elementele esenţiale pentru cauză. În acelaşi sens sunt şi răspunsurile formulate de către inculpatul G. la confruntarea realizată la 09 ianuarie 2015 cu inculpatul D.

Ulterior acest inculpat s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în faţa primei instanţe a înţeles să recunoască faptele aşa cum acestea au fost prezentate în actul de sesizare, solicitând aplicarea procedurii simplificate.

În alt doilea rând, contrar propriilor susţineri, poziţia inculpatului D. a fost una extrem de fluctuantă, declaraţiile acestuia suferind modificări majore pe măsură ce urmărirea penală progresa în cauză, apărând contradicţii importante între declaraţii.

Astfel, fiind audiat pentru prima dată, în calitate de suspect, la 19 noiembrie 2014, a declarat că după soluţionarea cauzei şi vânzarea terenului cu vegetaţie forestieră, a fost contactat de către inculpatul A. care i-a înmânat o sumă de bani pusă într-o pungă, despre care a afirmat că sunt aproximativ 20.000 euro, pentru a îi da coinculpatului G., apelantul susţinând că a bănuit că acest gest a fost făcut pentru poziţia pe care consilierul juridic a avut-o în cursul procesului.

Apelantul D. şi-a menţinut poziţia şi atunci când a fost audiat la 20 noiembrie 2014, în calitate de inculpat, precizând doar că nu a ştiut că suma de bani a fost dată pentru ca inculpatul A. să fie informat din timp cu privire la situaţiile în care nu ar fi posibilă prezenţa unui consilier juridic la soluţionarea cauzei.

Ulterior, în declaraţiile pe care le-a dat în faţa organelor judiciare, în cursul urmăririi penale, ori în faţa instanţelor de judecată, acesta a prezentat o altă situaţie, respectiv că a înmânat respectiva sumă de bani coinculpatului G. cu titlu de împrumut, suma fiind provenită din fondurile proprii, respectiv din onorariul pe care l-a primit de la A.

Cu ocazia confruntărilor realizate la 09 ianuarie 2015 cu inculpaţii A. şi G., D. a prezentat pentru prima dată o versiune diferită de cele susţinute anterior în declaraţiile sale, respectiv că a înmânat suma de 20.000 sau 25.000 euro, bani ce îi aparţineau şi îi avea asupra lui, inculpatului menţionat, din milă, spunându-i acestuia că banii provin de la A. deoarece acesta este mulţumit de preţul obţinut în urma vânzării pădurii. A mai indicat acesta faptul că a fost contactat şi în alte ocazii de inculpatul G. care i-a solicitat anumite sume de bani. De asemenea, a precizat că nu a primit de la A. nici o sumă de bani pe care să o înmâneze lui G.

În faţa primei instanţe, la 30 mai 2016, inculpatul D. a declarat, cu privire la acesta aspect, că după terminarea procesului la Judecătoria Pătârlagele i-a dat coinculpatului G. suma de 25.000 euro, la solicitarea acestuia, cu titlu de împrumut, fără a încheia vreun act scris. Inculpatul a prezentat în detaliu condiţiile în care s-a realizat predarea banilor, persoanele care au participat, precum şi locul unde a avut loc predarea.

În fine, în faţa instanţei de apel, la 23 mai 2019, inculpatul a reiterat că a predat inculpatului G. suma de bani în vara anului 2011, la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, şi a procedat astfel în condiţiile în care se cunosc de mult timp, copilărind împreună şi ajutându-se reciproc cu diverse sume de bani, în diverse situaţii.

Toate aceste elemente conduc instanţa de apel la concluzia adoptată şi de judecătorul fondului, respectiv că elementele relatate de către inculpatul G. corespund realităţii, iar declaraţiile inculpatului D. ulterioare datei de 20 noiembrie 2014 sunt nesincere.

Argumentele pe care apelantul inculpat D. le-a prezentat pentru a justifica schimbarea conţinutului depoziţiilor sale nu sunt apreciate de către instanţa de apel ca fiind unele pertinente, luarea măsurii preventive ori revocarea acestei măsuri nefiind de natură a conduce la denaturarea adevărului în faţa organului judiciar, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul este o persoană cu studii juridice, fiind avocat pledant.

În privinţa susţinerilor apelantului B. vizând faptul că nu l-a cunoscut pe coinculpatul A. anterior datei de 19 noiembrie 2014 şi ca atare nu avea motive să procedeze în sensul reţinut în hotărâre, instanţa de apel consideră că acestea sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Aşa cum în mod just a reţinut judecătorul fondului, din coroborarea declaraţiilor inculpatului G. cu procesul-verbal întocmit la data de 10 noiembrie 2014 având ca obiect redarea dialogului purtat de G. şi D. la data de 21 octombrie 2014 rezultă fără putinţă de tăgadă că acest inculpatul B. a acţionat în sensul reţinut în actul de sesizare a instanţei, respectiv în sensul instigării coinculpatului A. la comiterea infracţiunii de dare de mită.

În privinţa caracterului nelegal al înregistrării dialogului purtat de către G. şi D., pretins de către apelantul B., Înalta Curte anterior a menţionat elementele pentru care nu poate achiesa la acest punct de vedere şi nu le va mai relua aici, iar susţinerea aceluiaşi inculpat în sensul că din cuprinsul procesului-verbal de redare nu rezultă implicarea sa în comiterea faptei nu poate fi primită, judecătorul fondului prezentând în cuprinsul hotărârii atacate pasajele relevante sub acest aspect.

Înalta Curte cu privire la această înregistrare a discuţiei dintre cei doi inculpaţi reiterează elementele anterior precizate cu privire la caracterul conspirat al întâlnirii şi al convorbirii purtate de cei doi inculpaţi, aspecte determinate de frica inculpatului D. că este obiectul unei supravegheri din partea organelor judiciare, în condiţiile în care cunoştea faptul că se realizează o anchetă penală cu privire la condiţiile în care a fost obţinut titlul de proprietate cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră. Pe cale de consecinţă, în cadrul acestei discuţii inculpatul menţionat a evitat folosirea numelui persoanelor la care se referea. Cu toate acestea, singura persoană expres menţionată de către acesta este inculpatul B.

Din cauza caracterului conspirat al discuţiei dintre cei doi inculpaţi, în mod evident conţinutul acesteia poate fi lămurit doar prin raportare la declaraţiile participantului care a colaborat cu organele judiciare, respectiv inculpatul G., declaraţia acestuia din 27 octombrie 2014 fiind una care lămureşte atât condiţiile în care a avut loc întâlnirea dintre cei doi, cât şi conţinutul discuţiei cu referire la persoanele vizate de către cei doi în dialog.

Faptul că inculpatul G. a aflat abia la 21 octombrie 2014 despre implicarea inculpatului B. în remiterea sumei de bani pe care a primit-o prin intermediul inculpatului D. de la A. nu are nici o relevanţă cu privire la fapta reţinută în sarcina apelantului B. în condiţiile în care ceea ce s-a reţinut în sarcina sa este că a instigat pe cel care a dat mită să procedeze în acest sens, iar nu că a instigat pe cel care primeşte mita să comită această faptă. Prin urmare nu era necesar ca ultimul să cunoască acţiunile instigatorului, mituitorul fiind cel instigat şi nu mituitul.

Cu privire la atitudinea coinculpaţilor A. şi D., care nu au confirmat implicarea apelantului B. în comiterea acestei fapte, Înalta Curte reţine că pe de o parte că atitudinea constantă a primului inculpat a fost aceea de a nega comiterea oricărei fapte penale, în vreme ce declaraţiile celui de-al doilea inculpat au fost analizate anterior, stabilindu-se caracterul nesincer al celor date după 20 noiembrie 2014. Această conduită procesuală nu poate fi imputată inculpaţilor, iar valoarea probatorie a declaraţiilor acestora este dată de posibilitatea de coroborare cu alte probe existente la dosarul cauzei.

În fine, ultima critică formulată de către apelantul B., respectiv faptul că nu a avut o relaţie de prietenie cu inculpatul D., nu are nici o relevanţă, iar judecătorul fondului nici nu a reţinut în hotărârea atacată acest aspect. În hotărârea atacată acest aspect nu a fost antamat, faptele imputate apelantului inculpat având legătură cu activităţile sale în relaţie cu coinculpatul A., persoană pe care a instigat-o să îi dea sumele de bani menţionate inculpatului G..

Criticile formulate de apelantul A. vizează elementele susţinute şi de către inculpatul apelant B., respectiv că din probatoriul administrat nu rezultă comiterea faptei de dare de mită, acesta învederând că nu pot fi avute în vedere declaraţiile iniţiale ale inculpatului D. deoarece declaraţiile ulterioare pe care le-a dat în cauză le contrazic şi infirmă comiterea faptei reţinute în sarcina sa.

Înalta Curte nu poate accepta această critică, elementele care o conduc la concluzia că declaraţiile iniţiale ale inculpatului D. sunt parţial sincere, în contrapartidă cu declaraţiile ulterioare nesincere ale acestuia, fiind prezentate anterior. Coroborarea acestor declaraţii ale inculpatului D., ulterioare datei de 20 noiembrie 2014, cu declaraţiile apelantului A., prin care acesta neagă integral comiterea oricărei fapte cu conotaţie penală, nu este posibilă în condiţiile în care probele existente la dosarul cauzei, care se coroborează, adecvat demonstrează contrariul. Sunt avute în vedere cu privire la această faptă denunţul şi declaraţiile inculpatului G., care se coroborează cu procesul-verbal de redare a convorbirii din data de 21 octombrie 2014, precum şi cu celelalte probe menţionate în hotărârea atacată.

De asemenea, instanţa de apel nu poate primi susţinerile apelantului inculpat referitoare la schimbarea declaraţiilor inculpatului G., acesta având o atitudine constantă pe parcursul procesului penal, susţinerile sale fiind de altfel confirmate şi de aspectele care au rezultat din procesul-verbal de transcriere a discuţiei înregistrate ambiental din data de 21 octombrie 2014.

Aşa cum anterior s-a menţionat, în mod evident toată această discuţie trebuie interpretată prin prisma declaraţiei inculpatului MMMMM., în condiţiile în care este singurul participant la convorbire care a colaborat cu organele judiciare, iar inculpatul D. la data menţionată cunoştea faptul că se desfăşoară o anchetă penală cu privire la modul în care s-a realizat retrocedarea suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră şi, mai mult, suspecta că este supravegheat. În aceste condiţii, în cadrul dialogului a manifestat o prudenţă deosebită, din analiza întregului proces-verbal rezultând că acesta a evitat cu maximă grijă pomenirea numelui persoanelor care au participat la comiterea faptelor ce fac obiectul prezentei cauze. Doar în anumite momente ale discuţiei sunt precizate numele unor persoane participante la aceste acţiuni, însă în general inculpatul D. utilizează formule prin care evită indicarea numelui celor la care se referă.

Prin prisma acestor elemente, Înalta Curte constată că, deşi în procesul-verbal menţionat nu se menţionează expres numele inculpatului A., există suficiente elemente din care rezultă că şi la acesta se referă inculpatul D. În mod evident, având în vedere şi declaraţiile inculpatului G., precum şi toate probele existente la dosarul cauzei, persoana care trebuia să aibă grijă de inculpatul G., la îndemnul inculpatului B., era coinculpatul A., cel care a finanţat toate activităţile infracţionale, şi cel care a obţinut preţul plătit pentru teren.

Existenţa unor contradicţii între declaraţiile inculpaţilor G. şi D. nu poate conduce la înlăturarea ambelor probe, în condiţiile în care valoarea acestora este necesar a fi apreciată prin raportare la întregul ansamblu probator existent la dosarul cauzei. Mai mult, Înalta Curte remarcă faptul că declaraţiile inculpatului G. se coroborează parţial cu declaraţiile iniţiale ale inculpatului D., acesta fiind cel care şi-a modificat conduita, fără vreun motiv plauzibil, declaraţiile ulterioare ale acestuia fiind apreciate ca nesincere pentru motivele arătate anterior.

De asemenea, criticile formulate de către apelantul inculpat D. gravitează în jurul reţinerii greşite de către judecătorul fondului ca fiind sincere a declaraţiilor inculpatului G., apelantul susţinând că aceste declaraţii sunt marcate de grave contradicţii.

Înalta Curte analizând anterior aceste declaraţii ale inculpatului G. nu a constatat contradicţiile la care apelantul face referire, iar elementele indicate în motivele de apel formulate nu sunt de natură a conduce la o concluzie contrară, inculpatul menţionat având o poziţie constantă, relatând aceeaşi stare de fapt cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, inclusiv atunci când a fost confruntat cu coinculpatul D.

Împrejurarea că inculpatul G. a dat declaraţiile incriminatoare în lipsa unui apărător ales nu are nici o relevanţă, în condiţiile în care audierea acestuia s-a produs când avea calitatea de suspect, fără a fi sub puterea unei măsuri preventive dintre cele menţionate în cuprinsul art. 90 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., caz în care ar fi fost necesară asistenţa juridică obligatorie a acestuia. Opţiunea inculpatului de a proceda în acest mod nu poate fi un element care să invalideze proba, ori să îi reducă valoarea probatorie, după cum şi exercitarea ulterioară a dreptului la tăcere nu are semnificaţia pe care apelantul D. a încercat să i-o atribuie, respectiv aceea de a evita eventuale contradicţii şi neconcordanţe între declaraţii.

Nici contradicţiile existente între declaraţiile inculpatului G. şi răspunsurile acestuia la confruntarea realizată cu inculpatul D. la data de 09 ianuarie 2015 nu se confirmă, inculpatul menţionat relatând aceleaşi elemente ca în declaraţiile anterioare.

În schimb declaraţiile apelantului D. sunt cele care conţin contradicţii majore, inclusiv susţinerile cuprinse în motivele de apel privind resortul intelectual pentru care a înmânat suma de 25.000 euro coinculpatului G. fiind contrazise anterior în declaraţiile date în cauză.

Apelantul a susţinut că a dat această importantă sumă de bani ca urmare a relaţiei de prietenie pe care o avea cu cel menţionat anterior, precum şi în considerarea problemelor financiare pe care acesta a susţinut că le are. Însă, în cursul urmăririi penale, D. a precizat constant că nu are o relaţie de prietenie cu G., fiind doar simple cunoştinţe, aşa cum preciza cu ocazia confruntării. De asemenea, în faţa instanţei de fond acesta a prezentat o altă variantă de natură a justifica înmânarea banilor, respectiv că G. i-a spus că se vehiculează sume mari de bani care ar fi fost încasate de inculpatul A., dar şi de alte persoane, mai exact funcţionari, cu titlul de mită. În această împrejurare ar fi acceptat să îi împrumute suma de bani, pentru a permite acestuia să pornească o afacere alături de o rudă a soţiei. În faţa instanţei de apel, la 23 mai 2019, inculpatul apelant a declarat că se cunoaşte din copilărie cu inculpatul G. şi s-au ajutat reciproc cu sume de bani în diverse situaţii. Există astfel o varietate de susţineri ale apelantului inculpat cu privire la condiţiile în care i-a dat importanta sumă de bani coinculpatului, ceea ce denotă în opinia instanţei de apel o conduită nesinceră a acestuia cu privire la acest aspect.

Singura constantă în declaraţiile inculpatului D. cu privire la remiterea banilor este aceea că nu s-a încheiat nici un act scris prin care să se formalizeze contractul de împrumut, ceea ce ar fi fost pe deplin explicabil în situaţia în care cei doi erau prieteni apropiaţi, dar nu la fel de normal dacă se are în vedere fie faptul că sunt simple cunoştinţe, fie acordarea împrumutului în condiţiile descrise în faţa primei instanţe care par mai degrabă că îmbracă forma unui şantaj.

Cu privire la criticile vizând declaraţia fratelui inculpatului G., LLLLL., în condiţiile în care judecătorul fondului nu a valorificat-o în considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel nu consideră necesar a le analiza.

XII. Infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpata H. şi infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul G.

Critici cu privire la temeinicia hotărârii sub acest aspect a formulat exclusiv apelanta H.

A susţinut apelanta că judecătorul fondului în mod eronat a reţinut activitatea sa infracţională exclusiv pe baza denunţului formulat de către inculpatul G. la 14 octombrie 2014, în condiţiile în care acesta nu a fost audiat ca martor denunţător, iar cele susţinute în denunţ şi în declaraţiile inculpatului menţionat sunt infirmate chiar de către acesta aşa cum acest lucru rezultă din procesul-verbal de confruntare.

Pe de altă parte, denunţul este lipsit de credibilitate, inculpatul G. urmărind beneficiul legal implicat de această procedură, ceea ce face a plana un dubiu cu privire la susţinerile acestuia.

În afara denunţului menţionat, susţine apelanta, nici o altă probă existentă la dosarul cauzei nu demonstrează încălcarea legii prin acţiunile sale.

Mai invocă apelanta că nu avea nici un motiv pentru a comite faptele ce i se reţin în sarcină în actul de sesizare, în vreme ce interesul inculpatului G. de a comite infracţiunea la care se susţine că a instigat este unul demonstrat, acesta primind de la ceilalţi inculpaţi sumele de bani reţinute în rechizitoriu.

De asemenea, relevă apelanta că instanţa de fond a stabilit în mod eronat starea de fapt ca urmare a interpretării eronate a reglementărilor interne din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău cu referire la raporturile de serviciu existente între şeful de serviciu şi consilierul juridic, neexistând o altfel de subordonare decât cea administrativă, neexistând posibilitatea unei imixtiuni în activitatea profesională a ultimului din partea şefului de serviciu.

În fine, ultimul aspect criticat de către apelantă vizează reţinerea stării de fapt pe baza denunţului şi declaraţiilor denunţătorului, în condiţiile în care nu s-a procedat la audierea inculpatului denunţător G. în cursul cercetării judecătoreşti, acesta exercitându-şi dreptul la tăcere. Învederează apelanta că în aceste condiţii, judecătorul fondului trebuia să nu ţină cont de declaraţiile inculpatului menţionat date anterior în cauză, nici una dintre aceste neputând fi folosite împotriva sa şi cu atât mai mult împotriva altor persoane. Instanţa de fond a luat act de exercitarea de către inculpatul G. a dreptului la tăcere, însă, cu neobservarea naturii acestui drept şi a consecinţelor procesuale a exercitării sale, a valorizat declaraţia dată la urmărirea penală, în calitate de inculpat, golind de conţinut normele care garantează dreptul inculpatului de a nu se incrimina.

Înalta Curte analizând aceste critici apreciază că ele sunt nefondate, instanţa de fond reţinând starea de fapt în mod corect pe baza probelor existente la dosarul cauzei.

În prealabil, va fi analizată critica vizând exercitarea dreptului la tăcere din partea inculpatului G. şi consecinţele juridice pretinse de către apelantă.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) C. proc. pen. "Înainte de a fi ascultaţi, suspectului şi inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declaraţie.". De asemenea, art. 83 lit. a) C. proc. pen. consacră expres dreptul inculpatului de a nu da nici o declaraţie pe parcursul procesului penal.

Din analiza prevederilor legale menţionate anterior rezultă că inculpatului îi este recunoscut dreptul la tăcere, iar posibilitatea de a îl exercita îi este adusă la cunoştinţă acestuia anterior oricărei audieri. În măsura în care acesta doreşte să îşi exercite dreptul menţionat organul judiciar nu poate proceda la ascultarea suspectului sau inculpatului, dar dacă renunţă la acest beneficiu declaraţiile pe care le dă pot fi folosite în condiţiile art. 103 alin. (1) C. proc. pen., atât pentru reţinerea stării de fapt în ceea ce îl priveşte, cât şi cu privire la alte persoane.

Pe parcursul procesului penal, suspectul sau inculpatul poate opta în orice moment să îşi exercite dreptul la tăcere, fără ca declaraţiile pe care le-a dat anterior în cauză să fie invalidate, acestea rămânând câştigate cauzei, din coroborarea lor cu alte probe existente la dosar putând fi stabilită starea de fapt atât cu privire la cel care a făcut declaraţie, cât cu în privinţa altor persoane.

Nu există nici o prevedere legală care să conducă la concluzia pretinsă de apelantă vizând imposibilitatea utilizării declaraţiilor pe care inculpatul le-a dat în cauză anterior exercitării dreptului la tăcere, iar corelaţia pe care aceasta a realizat-o între dreptul la tăcere şi prezumţia de nevinovăţie este una care nu poate fi acceptată.

În mod evident, în procesul penal inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, aşa cum aceasta este consacrată constituţional şi prin prevederile art. 4 C. proc. pen., iar organului judiciar este dator să administreze probele necesare pentru a înlătura această prezumţie, orice îndoială urmând a fi interpretată în favoarea inculpatului. Acest lucru nu interzice ca materialul probator să conţină şi declaraţiile pe care inculpatul le-a dat în cauză, din coroborarea cu alte probe putând fi stabilit adevărul judiciar. În măsura în care inculpatul, după un anumit moment procesual, înţelege să uzeze de dreptul de a nu face declaraţii în faţa organelor judiciare conduita sa nu are vreo consecinţă cu privire la declaraţiile pe care anterior le-a dat în cauză, ci doar pe viitor organul de urmărire penală este obligat să administreze alte probe care să conducă la înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie.

În condiţiile în care declaraţiile date de inculpat în cauză anterior exercitării dreptului la tăcere pot fi utilizate împotriva acestuia, cu atât mai mult acele probe pot fi folosite pentru stabilirea stării de fapt cu privire la alte persoane implicate în cauză.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte nu va putea înlătura dintre probele existente la dosarul cauzei denunţul şi declaraţiile date în cauză de către inculpatul G., elementele cuprinse în acestea urmând a fi valorificate în măsura coroborării cu celelalte probe existente la dosarul cauzei pentru stabilirea stării de fapt atât în ceea ce îl priveşte pe inculpatul menţionat, cât şi pe apelanta H.

Critica formulată de către apelantă vizând reţinerea stării de fapt în mod exclusiv pe baza denunţului şi declaraţiilor inculpatului G. nu poate fi primită în condiţiile în care în considerentele hotărârii atacate sunt indicate toate probele avute în vedere de judecătorul fondului alături de cele menţionate anterior, respectiv înscrisurile rezoluţionate de către apelantă, listingul telefonic, menţiunile din Registrul de intrare în format electronic al Instituţie Prefectului Judeţului Buzău, raportul de expertiză criminalistică, declaraţiile apelantei. Toate aceste probe se coroborează într-un mod adecvat în cauză, demonstrând comiterea faptei reţinute în sarcina inculpatei apelante în modalităţile stabilite de către judecătorul fondului.

Faptul că denunţătorul G. nu a fost audiat în cauză ca martor nu este unul de natură a afecta în vreun mod credibilitatea susţinerilor acestuia. În mod obiectiv, în condiţiile în care acţiunile acestuia întruneau elementele constitutive ale unor infracţiuni aflate în corelaţie directă cu infracţiunea pentru care apelanta inculpată era cercetată, audierea sa în cauză nu putea fi realizată în calitate de martor. Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate aprecia ca fiind lipsite de credibilitate declaraţiile inculpatului G. în condiţiile în care acestea au fost constante pe întreg parcursul procesului penal şi sunt confirmate prin coroborarea celorlalte probe existe în dosar.

Mai mult, nici susţinerea apelantei în sensul că toate elementele prezentate în denunţ şi în declaraţia dată de inculpatul G. sunt contrazise prin procesul-verbal de confruntare din 10 februarie 2015, în sensul că acesta a retractat toate afirmaţiile incriminatoare în ceea ce o priveşte, nu se confirmă, instanţa de apel neidentificând în cuprinsul acestui act respectivele contradicţii, inculpatul prezentând starea de fapt în modalitatea realizată şi anterior în cauză prin intermediul declaraţiilor date. Deci nu se poate considera intervenită o retractare a denunţului formulat.

Răspunsul pe care inculpatul G. l-a dat la întrebarea ce i-a fost adresată de coinculpată dacă a fost solicitat de aceasta să facă ceva nelegal, nu are valoarea unei retractări a denunţului, aşa cum o interpretează apelanta. Pe de o parte întrebarea are un caracter extrem de general, vizând atât perioada în care inculpata avea funcţia de Şef Serviciu Legalitate, cât şi o perioadă ulterioară evenimentelor din cauza de faţă, când era Prefect al jud. Buzău, iar pe de altă parte, acesta face parte de strategia de apărare a inculpatului care a susţinut că a acţionat la ordinul legal al superiorului în comiterea faptei, ceea ar constitui o cauză justificativă cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu.

Mai mult, chiar dacă denunţătorul ar mai fi susţinut într-o declaraţie o altă stare de fapt, aceasta nu are caracterul unei retractări a denunţului, cum susţine apelanta, fiecare dintre probele administrate în cauză fiind apreciate de către organul judiciar în corelare cu restul materialului probator.

Credibilitatea denunţului şi declaraţiilor inculpatului G. nu poate fi apreciată prin prisma condiţiilor în care acesta a înţeles să le formuleze, resortul psihic care l-a determinat la adoptarea acestei conduite fiind irelevant. Pentru stabilirea stării de fapt importantă este coroborarea mijloacelor de probă până la nivelul înlăturării prezumţiei de nevinovăţie, iar denunţul şi declaraţiile inculpatului, aşa cum anterior s-a arătat se coroborează cu celelalte probe existente la dosarul cauzei. Din această cauză, discuţiei pe care inculpatul G. a purtat-o cu inculpata I., secretara comunei PPPPP., cu privire la punerea în executare provizorie a hotărârii judecătoreşti, nu îi poate fi dată vreo relevanţă probatorie în cauză.

Pe de altă parte credibilitatea declaraţiilor inculpatei apelante, în care susţine că nu a avut nici un fel de discuţii cu inculpatul G. cu privire la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, este cea care are de suferit în condiţiile în care aceasta nu poate justifica menţiunile olografe pe actele procedurale ce vizau Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, menţiuni din care rezultă interesul manifestat de aceasta cu privire la respectiva cauză. Justificarea oferită cu privire la menţiunea "discuţie" inserată atât pe citaţia iniţială, cât şi comunicarea sentinţei pronunţate, în sensul că juristul este cel care are responsabilitatea modului în care reprezintă interesele instituţiei în cauzele ce îi sunt repartizate, iar punctele de vedere pe care le-a exprimat la cererea acestuia nu sunt imperative nu poate fi primită, în condiţiile în care iniţiativa purtării acestor discuţii i-a aparţinut, iar funcţia pe care o avea îi oferea în mod cert un ascendent în faţa acestui inculpat.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă faptul că în respectivul dosar inculpata a fost interesată în mod particular să poarte discuţii cu inculpatul G., rezoluţiile puse fiind unele imperative, iar convorbirile în mod cert nu au fost iniţiate de inculpatul menţionat. Se confirmă astfel cele susţinute de G. în denunţ şi în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în sensul că a purtat discuţii cu apelanta inculpată la solicitarea acesteia.

Cu privire la acest aspect, al comunicărilor care s-au realizat între coinculpaţi, precum şi al credibilităţii declaraţiilor apelantei inculpate H., instanţa de apel mai reţine şi faptul că aceasta nu a recunoscut iniţial purtarea unei discuţii telefonice cu G. la 10 aprilie 2011, în ziua ce preceda al doilea termen de judecată al cauzei la Judecătoria Pătârlagele, făcând ulterior această recunoaştere în condiţiile în care acest lucru rezulta cu certitudine din listingul apelurilor telefonice. Apelanta inculpată a susţinut că nu îşi aminteşte conţinutul discuţiei, însă din declaraţia inculpatului G. rezultă că acesta a vizat prezentarea sa la şedinţa de judecată în cauza de pe rolul instanţei.

În fine, instanţa de apel nu identifică care este importanţa factuală a întocmirii de către coinculpatul G. a delegaţiei în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele pentru cel de-al doilea termen de judecată, în condiţiile în care acesta s-a prezentat în faţa instanţei cu certitudine şi a formulat concluzii de admitere a plângerii care forma obiectul cauzei.

Înalta Curte, constată că în cauză, din probele administrate, în consonanţă cu cele susţinute de apelantă, nu rezultă care este motivul pentru care aceasta a acţionat în sensul reţinut în actul de acuzare, însă elementul menţionat nu este unul care să constituie o condiţie esenţială pentru reţinerea infracţiunii de instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Instigarea este acea formă a participaţiei penale care constă în determinarea, cu intenţie, a unei persoane să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, art. 47 C. pen., fiind fără relevanţă motivul pentru care instigatorul a procedat în acest sens, importantă fiind, din punct de vedere subiectiv, constatarea existenţei intenţiei în comiterea acţiunii de determinare. Mobilul comiterii infracţiunii nu constituie o condiţiei esenţială a laturii subiective în cazul instigării la comiterea unei infracţiuni.

În privinţa susţinerii apelantei referitoare la mobilul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu pe care inculpatul G. l-ar fi avut, Înalta Curte reţine că această aserţiune nu se confirmă, din actele şi lucrările dosarului rezultând că sumele de bani pe care acesta le-a primit cu titlu de mită aveau drept scop determinarea acestuia în comiterea altor fapte, fără referire la modul în care acesta va pune concluzii în cauza ce forma obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, precum şi ulterior cu privire la nedeclararea căii de atac în cauză.

Critica vizând reţinerea eronată de către judecătorul fondului a naturii raporturilor de serviciu dintre inculpata H. şi inculpatul G. nu poate fi primită în condiţiile în care din considerentele hotărârii rezultă faptul că aceasta a fost reţinută în mod corespunzător. Astfel, judecătorul fondului a prezentat în considerentele hotărârii care erau atribuţiile atât ale inculpatei H., cât şi cele ale inculpatului G., remarcând şi contradicţia existentă între fişa postului pentru ultimul inculpat şi procedura privind activităţile juridice. În vreme ce în primul document se menţiona obligativitatea conformării la dispoziţiile primite de la superiorii ierarhici, fiind subordonat şefului de serviciu, adică inculpata H., cel de-al doilea stabileşte că subordonarea consilierului juridic este doar una administrativă.

Pe de altă parte, instanţa de apel reţine faptul că indiferent de reglementările interne al instituţiei la care funcţionau cei doi inculpaţi, instigarea realizată de către inculpata H. nu a fost realizată în conformitate cu procedurile stabilite, ci aceasta a avut un caracter informal, fără a se identifica dispoziţii scrise care să fie emise de aceasta şi care să impună juristului implicat în cauză adoptarea unei anumite conduite. În măsura în care ar fi procedat în acest sens, prin asumarea în formă scriptică a unei dispoziţii adresate consilierului juridic pentru adoptarea unei conduite determinate în procesul în care acesta realiza reprezentarea juridică a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău, se putea pune problema de respectarea a procedurilor interne ale instituţiei, inculpatul G. având dreptul ca, în conformitate cu fişa postului, filele x, D.u.p., capitolul limite de competenţă, să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră nelegale.

XIII. Infracţiunile de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., comise de inculpaţii B. şi J.

Critici cu privire la starea de fapt reţinută prin hotărârea atacată cu privire la aceste infracţiuni au formulat inculpaţii apelanţi B. şi J.

Primul apelant a menţionat faptul că nu este vinovat de comiterea infracţiunii, iar preţul plătit pentru bunul imobil este unul real şi nu supraevaluat, fiind stabilit de comun acord cu J., om de afaceri potent financiar. A mai subliniat apelantul că declaraţiile contradictorii ale coinculpatului J. cu privire la provenienţa sumei de 45.000 euro este un argument pentru pronunţarea soluţiei de condamnare pentru comiterea acestei fapte.

Apelantul inculpat J. a criticat hotărârea primei instanţe, invocând greşita reţinere a stării de fapt în ceea ce îl priveşte.

A susţinut acesta, în primul rând, că judecătorul fondului cu toate că a reţinut provenienţa licită a bunului ce a făcut obiectul tranzacţiei, a stabilit în mod eronat că preţul la care a fost realizată a achiziţia a fost unul supraevaluat, fără a menţiona care este nivelul acestei supraevaluări, şi nici dacă parte de preţ achitată a avut sau nu o provenienţă licită. În aceste condiţii, susţine apelantul că ceea ce s-a reţinut în sentinţa apelată, respectiv achiziţia unui bun licit, cu sume de provenienţă licită, corelat cu declararea unui preţ mai mare nu întruneşte elementele material al infracţiunii de spălare de bani.

În al doilea rând, apelantul indică faptul că în sentinţa apelată nu se analizează în nici un mod latura subiectivă a infracţiunii de care este acuzat, din nici un mijloc de probă nerezultând faptul că el cunoştea presupusa activitate infracţională dedusă judecăţii, aceasta în condiţiile în care la nivelul anului 2011 inculpatul B. nu făcea obiectul nici unei anchete penale.

Mai mult, nu sunt reţinute sau analizate alte legături sau conexiuni cu ceilalţi inculpaţi, ori cu faptele cercetate în prezenta cauză, elemente de natură, cel puţin, la prezumţia cunoaşterii de către apelant a presupusei activităţi infracţionale din care să fi provenit banii ori bunurile. Se relevă doar o conexiune ocazională, unică între cei doi inculpaţi care nu poate sta la baza unei prezumţii în sensul alin. (4) din art. 29 din Legea nr. 656/2002.

De asemenea, apelantul susţine că în cursul urmăririi penale, precum şi cu ocazia cercetării judecătoreşti desfăşurate în faţa primei instanţe nu s-au administrat probe din care să rezulte caracterul nereal al preţului plătit pentru achiziţionarea terenului în cauză, iar apărările pe care le-a formulat, cu privire la provenienţa sumei de aproximativ 30.000 euro, vizând înţelegerile cu mandantul din contractul de vânzare cumpărare nr. x/2007 cu privire la modul de împărţire a preţului au fost înlăturate fără vreo motivare.

Suplimentar, apelantul susţine că în mod eronat s-a reţinut în considerentele sentinţei apelate faptul că obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor a fost suma de 45.000 euro, în condiţiile în care tot în considerentele hotărârii se reţine că în contractul de vânzare cumpărare a fost menţionat un preţ supraevaluat care nu a fost achitat în acest cuantum de către cumpărător.

În fine, ultima critică formulată vizează reţinerea valorii terenului fără a fi administrată vreo probă tehnică, ştiinţifică, care să o ateste, şi corelativ care ar fi fost fracţia de preţ despre care se afirmă chiar în actul de sesizare că ar fi fost achitată de către inculpat.

Înalta Curte apreciază criticile formulate de către apelanţii B. şi J. ca fiind întemeiate sub următoarele aspecte.

Pentru stabilirea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub. nr. 129/2011 la biroul Notatului Public U. din TTTTT., jud. Buzău, este necesar a se stabili valoare de circulaţie a bunului care face obiectul contractului, iar în cauză acest lucru s-a realizat prin verificarea unei grile de evaluare a terenurilor extravilane aflate în circumscripţia Judecătoriei Buzău, înscris aflat la filele x D.U.P., care a fost coroborată cu contractele de vânzare cumpărare aflate la dosarul de urmărire penală înaintate de către Primăria com. Berca, jud. Buzău.

Înalta Curte consideră că aceste mijloace de probă nu sunt de natură a demonstra într-un mod corespunzător care a fost valoarea de circulaţie a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între coinculpaţi.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel are în vedere faptul că din probele cauzei rezultă că valoarea unui hectar de teren cu vegetaţie forestieră era mult mai mare decât cea reţinută cu privire la terenul ce făcea obiectul tranzacţiei dintre coinculpaţii B. şi J., chiar terenul cu vegetaţie forestieră care a generat prezenta cauză fiind tranzacţionat cu sume mai importante.

Simpla prezentare a unor contracte de vânzare cumpărare încheiate la nivelul unei localităţi din judeţul Buzău nu este suficientă pentru a crea convingerea instanţei de control judiciar că preţul menţionat în contractul de vânzare cumpărare era supraevaluat, multiple elemente putând conduce la variaţii importante de preţ.

Era necesară stabilirea preţului de circulaţie a bunului imobil cumpărat de către inculpatul J. pe baza unei expertize, această valoare fiind influenţată de diverşi factori, cum sunt dimensiunile terenului, gradul de accesibilitate, posibilităţile de exploatare, precum şi altele, fiind imposibil pentru instanţa de judecată să determine o valoare certă a terenului din lipsa cunoştinţelor de specialitate implicate.

În aceste condiţii, reţinând că valoarea de circulaţie a imobilului nu a fost stabilită în mod corespunzător, Înalta Curte consideră că întreaga stare de fapt reţinută cu privire la această infracţiune pretins comisă de inculpaţii B. şi J. de către judecătorul fondului pleacă de la o premisă evident eronată.

În actul de sesizare a instanţei nu s-a reţinut cu privire la această infracţiune că preţul stabilit nu ar fi fost plătit, ci că acesta a fost plătit, dar într-un cuantum mult mai mic decât cel înscris în contractul de vânzare cumpărare, diferenţa de sumă dintre preţul real plătit şi preţul menţionat în act reprezentând obiectul material al infracţiunii. Cum cuantumul acestei diferenţe nu poate fi stabilit în lipsa probelor care să demonstreze valoarea reală de circulaţie a imobilului, nu se poate stabili nici suma care a fost pretins spălată prin comiterea infracţiunii.

Câtă vreme nu a fost stabilită cu certitudine supraevaluarea imobilului, nu poate fi analizată comiterea infracţiunii de spălare a banilor, tocmai elementul esenţial pentru constatarea comiterii acestei infracţiuni lipsind, iar toate elementele probatorii administrate cu privire la condiţiile încheierii contractului, eventualele contradicţii dintre declaraţiile coinculpaţilor, precum şi sursele de venit pe care inculpatul J. le-a folosit pentru achitarea preţului solicitat de inculpatul B. sunt nerelevante.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a stabilit în mod eronat starea de fapt cu privire la comiterea infracţiunii de spălare a banilor, acesta apreciind că sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni cu toate că probele administrate în cauză nu demonstrează fără putinţă de tăgadă existenţa unei supraevaluări a imobilului tranzacţionat.

Distinct de apelurile declarate de către inculpaţi, în cauză au exercitat calea de atac a apelului şi părţile civile O. şi N., aceştia formulând critici cu privire la soluţia adoptată de către judecătorul fondului, susţinând în esenţă că acesta a reţinut în mod eronat că operaţiunile comerciale prin care A. a cumpărat drepturile ce vizau reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafaţa de 5055,87 Ha pădure din localitatea PPPPP. nu sunt legale. Au precizat că operaţiunea juridică prin care L. a înstrăinat întreg dreptul succesoral al Societăţii M., deşi nu moştenise decât cota de 9% acţiuni, este una legală, această încălcare a dreptului său fiind corectată prin Sentinţa civilă nr. 525/2014 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, prin care s-a dispus constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului nr. x/2012, dispunându-se includerea în acest titlu a părţilor civile.

De asemenea, apelanţii au susţinut şi faptul că L. a formulat în termenul legal plângerea la Judecătoria Pătârlagele, probele administrate în cursul urmăririi penale cu privire la modalitatea de realizare a comunicării de către Primăria PPPPP. fiind unele incomplete.

Suplimentar, au învederat apelanţii că inculpatul F. nu a comis infracţiunea de luare de mită, acesta pronunţând o soluţie legală şi temeinică, probându-se fără putinţă de tăgadă că suprafaţa de 5055.87 ha pădure din com. PPPPP. a fost proprietatea M., iar L. era îndreptăţit să pretindă reconstituirea dreptului de proprietate, iar pretinsele înscrisuri emise de autorităţi din Buzău nu sunt false, neexistând dovada comunicări către L..

Cu privire la toate aceste critici care vizează latura penală a cauzei, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, aspectele învederate fiind analizate anterior, când au fost cercetate criticile formulate de către fiecare inculpat apelant cu privire la starea de fapt.

Pe de altă parte, faţă de calitatea acestor apelanţi se pune problema şi de a justifica interesul formulării unor asemenea critici în latură penală, în condiţiile în care interesele lor sunt contrare celor ale inculpaţilor, formularea unei cereri de participare în proces în calitate de parte civilă fiind justificată de suferirea unui prejudiciu în propriul patrimoniu ca urmare a acţiunilor ilicite ale ultimilor, în situaţia inexistenţei unui prejudiciu nefiind posibilă participarea în proces în această calitate.

Încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, aplicarea legii penale mai favorabile, intervenţia prescripţiei răspunderii penale.

Înalta Curte, în unanimitate, respectiv în majoritate, după distincţiile arătate cu ocazia analizării criticilor vizând starea de fapt, reţine faptul că judecătorul fondului a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, acesta stabilind în mod just legea penală mai favorabilă în ceea ce îi priveşte pe aceştia, cu respectarea strictă a Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României.

În cele ce urmează instanţa de apel va analiza criticile formulate de către fiecare inculpat apelant cu privire la încadrarea juridică a faptelor ce le-au fost reţinute în sarcină.

I. A.

A reţinut judecătorul de la prima instanţă că faptele acestuia întrunesc elementele constitutive a 4 fapte de dare de mită, unei infracţiuni de cumpărare de influenţă şi a unei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat.

În motivele de apel formulate inculpatul A. a susţinut în primul rând că în privinţa infracţiunii de dare de mită comisă împreună cu inculpatul G., nu se poate reţine întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii în condiţiile în care sumele de bani nu au fost remise în legătură cu atribuţiile de serviciu ale coinculpatului, ci pentru ca acesta să îi comunice lui D. dacă se va prezenta la termenele de judecată de la Judecătoria Pătârlagele în cauza ce viza terenul cu vegetaţie forestieră, respectiv vreun consilier juridic.

De asemenea, cu privire la aceeaşi infracţiune, apelantul a susţinut că faţă de modul cum s-a reţinut comiterea faptei în hotărârea atacată, respectiv prin remiterea sumelor de bani după finalizarea procedurilor judiciare, o asemenea faptă nu era incriminată ca dare de mită la data pretinsei comiteri a acesteia, deci nu se putea pronunţa o soluţie de condamnare, împrejurare care se menţine chiar dacă se reţine ca lege penală mai favorabilă noua lege penală.

În al doilea rând, apelantul a învederat faptul că în privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în condiţiile în care aceasta a fost inclusă în legislaţia naţională ca urmare a ratificării Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Transnaţionale din 15.11.2000, prin Legea nr. 565/2002, se impune aplicarea legislaţiei internaţionale, în condiţiile în care există neconcordanţe între legislaţia internă şi cea internaţională, respectiv infracţiunea reglementată prin Legea nr. 39/2003, în forma în vigoare în anul 2011, prevede existenţa grupului infracţional chiar în lipsa caracterului transnaţional al acestuia. În conformitate cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale. Susţine apelantul că, în condiţiile în care dispoziţiile constituţionale prevăd prioritatea legislaţiei internaţionale în cazul în care există neconcordanţe între legislaţia internă şi internaţională, iar în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat există neconcordanţa menţionată, infracţiunea nu este prevăzută de legea penală, aplicându-se norma internaţională.

Cu privire la aceeaşi infracţiune apelantul a susţinut că nu se justifică reţinerea în sarcina sa în condiţiile în care nu rezultă din probele cauzei existenţa unor structuri complexe care să fi acţionat în baza unui plan comun, cu sarcini precise, complexe şi metode conspirate, pe o perioadă mai îndelungată de timp, fiind în prezenţa unei participări ocazionale la comiterea unor fapte penale.

Referitor la infracţiunile de dare de mită reţinute în sarcina sa, apelantul a mai susţinut că judecătorul fondului în mod eronat nu a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din 4 infracţiuni de dare de mită, aflate în concurs real, într-o singură infracţiune de dare de mită, în formă continuată, conform art. 34 C. pen., raportat la dispozitivul şi considerentele Decizie nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale a României, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Rohlena contra Cehiei, hotărârea din 27.01.2015. Consideră acesta că sunt îndeplinite toate condiţiile reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care sunt stabilite şi în legislaţia naţională pentru a se putea reţine comiterea infracţiunii în formă continuată, existând o singură rezoluţie infracţională, scopul fiind unul unic, acela de a dobândi cele 5.000 ha de pădure. În fine, apelantul a mai susţinut că cererea pe care acesta a formulat-o de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de cumpărare de influenţă în infracţiunea de dare de mită, cu referire la remiterea sumei de bani inculpatului E., a fost în mod eronat respinsă de judecătorul fondului.

Cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile apelantul a învederat faptul că judecătorul fondului a apreciat în mod greşit ca fiind mai favorabilă legea penală nouă.

Astfel, privitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat a învederat că norma penală anterioară este mai favorabilă în condiţiile în care prevederea legală are în vedere constituirea grupului pentru comiterea unor infracţiuni grave, ceea ce în noua reglementare nu se regăseşte, fiind indicat şi scopul comiterii acestor fapte, respectiv pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, condiţiile de incriminare fiind evident mai restrictive. Mai mult exista şi o excepţie de la încadrarea juridică, respectiv atunci când participaţia penală se realiza în vederea comiterii imediat a uneia sau mai multor infracţiuni şi dacă nu exista o continuitate a activităţii, o structură determinată sau rolul prestabilite pentru membrii grupului.

Nici prin prisma pedepselor prevăzute în normele penale succesive nu se identifică legea penală nouă ca fiind mai favorabilă în condiţiile în care pedeapsa pentru comiterea infracţiunii este mai aspră, în varianta de la art. 367 alin. (2) C. pen. închisoarea de la 3 la 10 ani, în vreme ce în legea veche pedeapsa era de la 5 la 20 de ani, dar fără a depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului.

În privinţa infracţiunilor de dare de mită, în condiţiile în care limitele de pedeapsă sunt sensibil egale apelantul apreciază ca fiind mai favorabilă legea penală anterioară, în vreme ce infracţiunea de cumpărare de influenţă este sancţionată mai blând în noul C. pen.

În fine, un ultim argument pentru care apelatul susţine că legea penală anterioară este legea mai favorabilă în cauză vizează modul de definire a unităţii de infracţiuni.

În concluziile scrise depuse la dosarul de apel apelantul inculpat a reiterat şi dezvoltat toate aceste elemente vizând aplicare prevederilor legii penale mai favorabile, pe care a indicat-o ca fiind legea penală anterioară, susţinând şi că în C. pen. din 1969 nu era incriminată ca infracţiune promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, după îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

De asemenea, a mai solicitat acesta admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă pretins comisă prin remiterea sumei de bani către E. în infracţiunea de dare de mită, cerere pe care a formulat-o în faţa primei instanţe.

Suplimentar apelantul a mai susţinut că aplicarea ca lege penală mai favorabilă a C. pen. anterior se impune şi prin prisma dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale.

A învederat acesta că prescripţia răspunderii penale este o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei şi ca atare se impune analizarea acesteia ulterior stabilirii încadrării şi pedepsei, necondiţionată de încadrarea într-o anumită lege penală, în cazul succesiunii de legi penale în timp.

Înalta Curte analizând toate aceste critici formulate de către apelant apreciază că este sunt nefondate pentru următoarele considerente.

În mod just, faţă de starea de fapt stabilită corect, judecătorul fondului a reţinut că faptele apelantului inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., 4 infracţiuni, cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de dare de mită comisă prin remiterea sumei de bani coinculpatului G., instanţa de apel nu poate accepta susţinerea apelantului vizând neîntrunirea elementelor constitutive ale acesteia, cu referire la faptul că ceea ce i s-a solicitat ultimului nu intra în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care aşa cum s-a reţinut anterior suma de bani menţionată a fost acordată pentru activitatea pe care acesta o desfăşura în calitatea de jurist, reprezentat al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău - parte în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

În conformitate cu prevederile art. 290 rap. la art. 289 C. pen. darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, unui funcţionar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri

În cauză, elementul material al infracţiunii constă în oferirea sumei de 10.000 RON anterior participării la şedinţele de judecată în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, precum şi în promisiunea remiterii altor sume de bani, promisiune respectată, pentru ca inculpatul G. să participe la judecarea respectivului dosar, în calitatea sa de jurist, reprezentant al comisiei menţionate, în vederea evitării tergiversării soluţionării cauzei, celeritatea fiind un element important pentru apelantul inculpat A. Această activitate a inculpatului G. făcea cu certitudine parte dintre atribuţiile sale de serviciu, aşa cum au fost evidenţiate în actele dosarului, prin fişele postului ocupat, iar funcţia pe care o ocupa era una de funcţionar public în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău.

Susţinerea apelantului în sensul că remiterea sumelor de bani s-a realizat ulterior desfăşurării procesului la Judecătoria Pătârlagele nu poate fi primită în condiţiile în care, aşa cum anterior s-a menţionat, o parte din suma totală primită cu titlul de mită a fost remisă anterior soluţionării cauzei. Pe de altă parte, elementul material al infracţiunii de dare de mită are variante alternative de realizare, în cauză fiind reţinute atât promisiunea remiterii unei sume de bani cu acest titlu, cât şi remiterea sumei, în parte, anterior realizării activităţilor la care cel mituit s-a obligat.

Cu privire la aceeaşi infracţiune, Înalta Curte nu poate accepta susţinerea apelantului referitoare la faptul că remiterea sumelor de bani cu titlu de mită ulterior realizării activităţii la care cel mituit s-a obligat nu era incriminată în C. pen. anterior, după cum nu ar fi incriminată nici în legea actuală, în condiţiile în care această formă de comitere a infracţiunii a fost incriminată în ambele legi penale, fapta fiind comisă în varianta alternativă a promisiunii, ceea ce presupune ca premisă remiterea banilor sau foloaselor ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu.

În privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, Înalta Curte nu poate accepta teoria dezvoltată de către apelant privind prevalenţa Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002, la care România este parte asupra dreptului naţional, în condiţiile în care potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţia României pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte au prioritate în faţa dreptului intern doar în privinţa drepturilor fundamentale ale omului, fiind instituită şi aici o excepţie, respectiv cazul în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Convenţia menţionată nu reglementează în domeniul drepturilor fundamentale ale omului, obiectul său fiind, potrivit art. 1, promovarea cooperării în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a criminalităţii transnaţionale organizate şi ca urmare nu poate constitui o normă internaţională căreia Constituţia României i-a acordat prioritate în faţa legislaţiei naţionale.

Pe de altă parte, se reţine că prin ratificarea respectivei convenţii internaţionale România şi-a asumat, în conformitate cu prevederile art. 5, obligaţia de a adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptelor menţionate în cuprinsul acelui articol, iar această obligaţie a fost îndeplinită prin adoptarea Legii 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, legiuitorul naţional stabilind elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional în conformitate cu strategia naţională în materia răspunderii penale.

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate are în vedere infracţiunile cu caracter transnaţional în condiţiile în care scopul adoptării sale a fost tocmai cooperarea împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.

Legiuitorul naţional, în limitele competenţelor sale şi având în vedere suveranitatea României, a incriminat faptele de constituire a unui grup infracţional organizat atât în privinţa faptelor comise exclusiv pe teritoriul naţional, cât şi cu privire la cele care au un caracter transnaţional, aceasta nereprezentând o încălcare a obligaţiilor asumate prin convenţie, fiind respectate pe deplin prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României. Convenţia respectivă face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării sale prin lege, însă ea consemnează obligaţiile asumate de stat, fără a conţine texte legale prin care să se realizeze incriminarea unor fapte din punct de vedere penal.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine susţinerile apelantului vizând pe de o parte lipsa caracterului organizat al grupului infracţional, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din starea de fapt, a existat o asemenea organizare, fiecare dintre membrii grupului având rolurile bine determinate, atribuţii stabilite, iar, pe de altă parte caracterul ocazional al comiterii infracţiunilor, prin raportare la faptul că toate infracţiunile comise au avut o planificare, o desfăşurare logică, în vederea atingerii scopului grupului, respectiv obţinerea de beneficii materiale ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră.

Faţă de datele speţei nu se poate pune problema unei participări ocazionale la comiterea unor fapte penale, în condiţiile în care inculpaţii au plănuit paşii necesari pentru obţinerea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră, stabilind activităţile necesare în vederea realizării scopului grupului. Mai mult activitatea grupului s-a desfăşurat o perioadă apreciabilă de timp, nefiind în prezenţa unor acţiuni infracţionale punctuale, pe parcursul câtorva zile.

Schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunile de dare de mită reţinute în sarcina inculpatului A., în sensul solicitat de către acesta, respectiv într-o infracţiune în formă continuată cu 4 acte materiale distincte nu poate fi primită de instanţa de apel în condiţiile în care de esenţa infracţiune continuate este existenţa unei rezoluţii infracţionale unice, unicitate subiectului pasiv nemaifiind o condiţie în conformitate cu Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale a României.

În cauză această rezoluţiei infracţională unică nu se poate reţine, inculpatul A. acţionând de fiecare dată în bază unei rezoluţii infracţionale distincte în remiterea sumelor de bani cu titlu de mită coinculpaţilor G., B., F. şi C., rezoluţie determinată de anumite elemente de fapt care nu puteau fi preconizate de la momentul iniţial al constituirii grupului infracţional organizat.

Nu se poate reţine că inculpatul a luat o hotărâre unică de a mitui toate persoanele care îl puteau sprijini în demersurile sale de reconstituire a dreptului de proprietate, iar ulterior în executarea acestei rezoluţii infracţionale a acţionat în consecinţă, fiind evident că acesta a acţionat în raport de fiecare persoană distinct, necesitatea plătirii sumelor de bani cu acest titlu relevându-se succesiv, pe măsură ce procedura avansa. În acest sens, cu titlu de exemplu, remiterea sumei de bani cu titlu de mită către inculpatul C. nu putea fi preconizată de la momentul iniţial al acţiunilor membrilor grupului, fiind evident că necesitatea acestei acţiuni a reieşit la momentul la care titlul de proprietate a fost trimis spre semnare la instituţia al cărei conducător era acesta.

Înalta Curte reţine ca fiind reală susţinerea apelantului referitoare la existenţa unui scop unic pentru care a fost desfăşurată întreaga activitate infracţională în prezenta cauză, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră, însă aceasta nu justifică şi reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice cu privire la comiterea tuturor infracţiunilor de dare de mită, fiind imposibilă previzionarea tuturor situaţiilor în care a fost necesară comiterea faptei încă de la momentul luării hotărârii de a desfăşura demersurile pentru atingerea scopului menţionat.

În fine, cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei constând în remiterea unei sume de bani inculpatului E. din infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu poate fi primită, starea de fapt reţinută în această cauză conducând la concluzia că remiterea banilor nu a avut legătură cu sarcinile de serviciu ale inculpatul E., ci cu influenţa pe care acesta o exercita asupra coinculpatului B.

Cu privire la criticile vizând aplicarea legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte consideră că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului realizând o justă identificare a legii care în ansamblul său este mai favorabilă pentru inculpat, cu stricta aplicare a prevederilor art. 5 C. pen., precum şi a Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României.

Reţine, în primul rând, instanţa de apel că judecătorul fondului în analiza pe care a realizat-o în vederea stabilirii legii penale mai favorabile a procedat conform principiilor rezultate din decizia instanţei de contencios constituţional, analizând toate elementele care pot determina caracterul favorabil al unei reglementări prin raportare la o altă reglementare.

Contrar susţinerilor apelantului analiza realizată nu este una superficială, chiar dacă aceasta are anumite scăpări, iar argumentele pe care acesta le-a prezentat nu sunt de natură a conduce la o concluzie contrară

Astfel, cu privire la infracţiunile de dare de mită reţinute în sarcina inculpatului, instanţa de apel consideră că judecătorul fondului atunci când a analizat legea penală mai favorabilă nu a avut în vedere şi prevederilor art. 7 şi 9 din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, şi din această cauză a considerat că nivelul sancţionator pentru acestea este relativ similar şi esenţială este modalitatea de individualizare concretă a sancţiunii. În legea actuală pedeapsa prevăzută de lege închisoarea de la 2 la 7 ani, în vreme ce în C. pen. anterior sancţiunea este relativ similară, însă în prevederile art. 7 şi 9 din legea menţionată sunt incluse dispoziţii care conduc la agravarea majoră a sancţiunilor penale pentru comiterea infracţiunii.

În art. 7, legea făcea distincţie după cum mita era acordată sau nu unei persoane cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, caz în care pedeapsa era de la 6 luni la 7 ani închisoare. Cum unul dintre inculpaţii care a primit mita era judecător, între atribuţiile acestuia figurând şi cele privind judecarea infracţiunilor, în cazul infracţiunii de dare de mită cu privire la acesta sancţiunea era cea menţionată anterior.

Prevederile art. 9 din Legea nr. 78/2000 stabilesc că pedeapsa pentru infracţiunile de dare de mită comise în interesul unei grupări infracţionale se majorează cu 5 ani, ceea ce conduce la concluzia că în cazul infracţiunilor de dare de mită reţinute în sarcina inculpatului pedeapsa prevăzută de lege era de la 6 luni la 10 ani închisoare, respectiv de la 6 luni la 12 ani închisoare în cazul mituitului F., care era judecător la momentul comiterii faptelor.

Cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă, care este pedepsită în prezent potrivit prevederilor art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu închisoare de la 2 la 7 ani, legea penală anterioară prevedea o sancţiune mult mai aspră, respectiv închisoarea de 2 la 10 ani, potrivit art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Contrar susţinerilor apelantului, ultimul text legal menţionat incrimina infracţiunea ce face obiectul analizei, iar conţinutul normei legale anterioare este identic cu cel cuprins în prevederile art. 292 alin. (1) C. pen. Nu a existat în legislaţia penală situaţia ca la momentul comiterii faptelor să nu fi existat o incriminare, care să fi fost introdusă în legislaţia penală ulterior, aşa cum susţine apelantul, fapta reţinută în sarcina inculpatului fiind incriminată şi la nivelului anului 2011, doar că acesta nu a fost cuprinsă în C. pen., ci într-o lege specială, Legea nr. 78/2000.

În fine, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este sancţionată în prezent cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, iar la momentul comiterii faptelor era pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Instanţa de apel acceptă faptul că prin prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, s-a introdus o limitare a cuantumului sancţiunii ce putea fi aplicată inculpatului, în sensul că pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat pedeapsa nu putea fi mai mare decât aceea prevăzută de lege în cazul infracţiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracţional organizat, dar în conformitate cu prevederile art. 1411 C. pen. anterior, "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.", ceea ce conduce la concluzia că la stabilirea legii penale mai favorabile se are în vedere cuantumul reţinut şi de judecătorul fondului, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, în formă consumată.

Cu privire la această infracţiune, criticile formulate de către apelantul inculpat A., sub acelaşi aspect al legii penale mai favorabile, dar care vizează, în fapt, concluzia că sub imperiul legii penale anterioare fapta reţinută în sarcina sa nu constituia infracţiune nu pot fi primite. Faptele reţinute în sarcina inculpatului întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, atât prin prisma noului C. pen., cât şi sub imperiul Legii 39/2003, infracţiunile reţinute în sarcina sa fiind unele grave în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din legea menţionată, toate fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. De asemenea, infracţiunile ce fac obiectul cauzei de faţă au fost comise, aşa cum s-a reţinut anterior, pentru a obţine în mod direct un beneficiu material de fiecare dintre membrii grupului infracţional şi aşa cum s-a menţionat anterior nu se poate considera că suntem în prezenţa unei pluralităţi de infractori spontane, creată în vederea comiterii imediate a unei infracţiuni sau a mai multora, fără a fi întrunite caracteristicile grupului infracţional organizat.

Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului a reţinut în mod just că legea penală actuală are caracterul unei legi penale mai favorabile, cuantumul pedepselor prevăzute de legea penală anterioară fiind mult mai mare, astfel încât nici prevederile, care erau mai favorabile, în materia sancţionării concursului de infracţiuni nefiind apte a compensa disproporţia existentă între sancţiunile stabilite prin legile succesive.

În privinţa susţinerilor apelantului inculpat A. care vizează intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile care fac obiectul acuzării, prin prisma legii penale mai favorabile, prealabil Înalta Curte notează faptul că analiza dezvoltată de către acesta are la bază teoria instituţiilor autonome, teorie care nu poate fi aplicată în condiţiile în care Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014 interzice aplicarea acestui mod de stabilire a legii penale mai favorabile.

Instanţa de contencios constituţional a stabilit cu caracter obligatoriu că "dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile."

În considerentele acestei decizii, care au caracter obligatoriu, la rândul lor, se precizează:

"46. Curtea observă că noţiunea de instituţie autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale şi nici în legea de aplicare a actualului C. pen. Aşa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noţiunii de instituţie autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susţinut în doctrină şi practica judiciară, presupune că ea are o existenţă de sine stătătoare şi nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-şi îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reţine că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine. Această distincţie are o deosebită importanţă pentru înţelegerea conceptului de lege, pentru că numai aşa se poate oferi noţiunii de "lege penală mai favorabilă" un înţeles constituţional.

47. Faptul că legiuitorul a definit în art. 173 din C. pen. noţiunea de lege penală ca fiind "orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege" nu echivalează cu împrejurarea că acele dispoziţii sunt legi, ci doar cu faptul că sunt norme distincte care aparţin legii şi au forţa acesteia. C. pen. constituie o lege unitară, asemenea norme fiind prevăzute şi în legile speciale care reglementează alte relaţii sociale, dar stabilesc, totodată, şi fapte care constituie infracţiuni (cum ar fi infracţiunile reglementate de legislaţia vamală, fiscală etc.). Art. 1 alin. (1) din C. pen. stabileşte că "Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni", motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi de o lege penală. De aceea, înţelesul noţiunii de lege penală consacrat de art. 173 are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracţiuni, legiuitorul urmărind a face legătura materială dintre C. pen. şi alte legi speciale care, deşi nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relaţii sociale, cuprind şi dispoziţii cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispoziţii le scoate din sfera domeniului principal de reglementare (fiscal, vamal etc.) cu scopul de a înlătura orice fel de obiecţii potrivit cărora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală. De altfel, dincolo de interpretarea acestui text, este de observat că acesta nu dispune cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, exigenţele acestui principiu fiind stabilite prin art. 5 din C. pen.

48. Având rolul de garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Curtea Constituţională nu poate ignora şi alte consecinţe de sorginte constituţională, cum ar fi exigenţele ce ţin de lipsa discriminării infractorului, fie ea, în acest caz, pozitivă, care nu numai că justifică, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune că suspecţii/inculpaţii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecaţi sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcţie de legea mai favorabilă, o situaţie juridică identică ori cu cei condamnaţi anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârşi infracţiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", este interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecinţa creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziţie a legii.

49. Toate aceste argumente conduc la constatarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că numai interpretarea prevederilor art. 5 din C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate."

Pe cale de consecinţă, analiza legii penale mai favorabile şi prin raportare la instituţia prescripţiei răspunderii penale nu se poate realiza prin combinarea dispoziţiilor din legi penale succesive, ci tot prin raportarea la legea penală în ansamblul său.

La data comiterii faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. art. 122 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. stabilea termenele de prescripţie la 10 şi respectiv 8 ani, în funcţie de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, iar art. 124 C. pen. stabilea că prescripţia specială înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate, rezultând un termen de prescripţie specială de 15 ani şi respectiv 12 ani.

Cuantumul pedepselor maxime ce puteau fi aplicate inculpatului A. conform legii penale anterioare erau de 10 ani închisoare pentru trei dintre infracţiunile de dare de mită, 10 ani închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, 12 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de mită în care mituitul a fost judecător şi 12 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. În raport de aceste cuantumuri ale pedepselor maxime, instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale intervenea în cauză, luând ca reper anul 2011, în anul 2023 pentru primele infracţiuni menţionate, respectiv în anul 2026, pentru ultimele două infracţiuni.

Potrivit legii penale în vigoare la acest moment, art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 8 ani, când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, respectiv 5 ani, când pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de un an, în vreme ce potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) prescripţia specială înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă o dată, rezultând un termen de prescripţie specială de 16 ani şi respectiv de 10 ani.

Luând ca reper acelaşi an 2011, prin raportare la cuantumul pedepselor stabilite de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, rezultă că prescripţia specială intervine cel mai devreme în anul 2021, deci aceasta nu este îndeplinită nici conform legii noi.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că prescripţia răspunderii penale nu poate fi apreciată ca fiind un element care să conducă la stabilirea legii penale mai favorabile în faţa instanţei de apel, neexistând nici o influenţă asupra cuantumului pedepsei rezultante.

II. B.

Prin sentinţa apelată în sarcina acestui inculpat au fost reţinute un număr de 6 infracţiuni, respectiv o infracţiune de instigare la dare de mită, o infracţiune de luare de mită, o infracţiune de instigare la fals intelectual, o infracţiune de fals intelectual, o infracţiune de abuz în serviciu şi o infracţiune de spălare a banilor.

În primul rând, cu privire la infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatului, având în vedere considerentele exprimate anterior, când a fost analizată starea de fapt, instanţa de apel consideră că se impune ca în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului B. pentru comiterea acestei infracţiuni, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) va fi admis apelul sub acest aspect, desfiinţată parţial sentinţa apelată şi rejudecând se va dispune soluţia de achitare pentru comiterea infracţiunii.

Cu privire la celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, instanţa de apel apreciază că elementele criticate de apelant sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Este de reţinut faptul că inculpatul nu a formulat critici cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, din punct de vedere al reţinerii tipicităţii obiective şi subiective cu privire la fiecare dintre infracţiunile pentru ca i-a fost aplicată câte o sancţiune penală. Pe cale de consecinţă, instanţa de apel nu are a formula consideraţii cu privire la acest aspect în condiţiile în care consideră că judecătorul fondului a realizat o corectă încadrare juridică a acţiunilor inculpatului.

A reţinut în mod just prima instanţă în sarcina inculpatului apelant B. comiterea infracţiunilor menţionate anterior, realizând justa încadrare în textele legale care le incriminează.

Critici au fost formulate de către acesta, în cadrul motivelor de apel, cu privire la reţinerea legii penale mai favorabile.

A susţinut apelantul că în mod eronat judecătorul fondului a reţinut în ansamblu ca lege penală mai favorabilă noul C. pen., în condiţiile în care în mod evident legea penală anterioară avea acest caracter.

Cu privire la infracţiunea de instigare la dare de mită, a susţinut apelantul, că sub imperiul C. pen. anterior pedeapsa prevăzută de lege era închisoare de la 6 luni la 5 ani, în timp ce noul cod prevede pedeapsa închisorii de la 2 ani la 7 ani, legea penală anterioară fiind evident mai favorabilă.

În privinţa infracţiunii de luare de mită învederează apelantul că deşi limitele de pedeapsă prevăzute de noul cod sunt mai mici, prin aplicarea prevederilor privind circumstanţele atenuante, în mod evident vechea lege este mai favorabilă.

Cu privire la infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual limitele de pedeapsă prevăzute în vechiul C. pen. erau de asemenea mai reduse, ceea ce conduce la concluzia că aceasta era legea penală mai favorabilă.

Similară este şi situaţia infracţiunii de fals intelectual care era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sub imperiul C. pen. anterior, în vreme ce noul cod o sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani închisoare.

În privinţa infracţiunii de abuz în serviciu apelantul a precizat că deşi noul C. pen. prevede sancţiuni mai reduse ca şi cuantum, în condiţiile în care s-ar reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante vechiul C. pen. ar fi în mod evident legea penală mai favorabilă, existând posibilitatea stabilirii unei pedepse cu închisoarea orientată sub minimul special de 3 ani.

A mai precizat acesta că vechiul C. pen. este legea penală mai favorabilă şi prin prisma posibilităţilor de aplicare pentru toate infracţiunile a circumstanţelor atenuante reglementate de art. 74 C. pen. anterior, a efectelor acestor circumstanţe, a regimului sancţionator ale concursului de infracţiuni, cât şi a posibilităţii de individualizare a modalităţii de executare a eventualelor pedepse conform art. 81 - 82 sau 681 şi următoarele.

Suplimentar, prin concluziile scrise formulate apelantul a mai susţinut că legea penală anterioară este legea mai favorabilă prin prisma faptului că pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.

Înalta Curte, analizând aceste critici apreciază că ele sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Preliminar, instanţa de apel remarcă faptul că în analiza vizând legea penală mai favorabilă nu se poate porni de la premisa că în cauză se vor reţine anumite circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului pentru ca la determinarea comparativă a cuantumului pedepselor să se pornească de la limitele de pedeapsă reduse prin efectul acestor circumstanţe.

În mod evident, în condiţiile în care circumstanţele atenuante facultative în vechiul C. pen. se puteau acorda în condiţii mult mai uşoare, legea permiţând în procesul de individualizare a pedepsei reţinerea unor împrejurări variate cu acest caracter, iar în noul cod circumstanţele atenuante au un regim mult mai strict, dacă s-ar aplica teoria apelantului în nici o situaţie noua lege penală nu ar mai putea fi considerată ca fiind lege penală mai favorabilă, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale privind concursul de infracţiuni sunt clar mai defavorabile.

Tot cu caracter preliminar, instanţa de apel remarcă faptul că în actul de sesizare şi în hotărârea instanţei de fond, atunci când s-a analizat legea penală mai favorabilă s-a avut în vedere o anumită încadrare a faptelor în raport cu legea penală anterioară, însă această încadrare nu este neapărat necesar cea corectă, iar pe de altă parte nu are un caracter obligatoriu pentru instanţa de control judiciar. De asemenea, apelantul inculpat a apreciat că faptele sale sunt încadrabile în anumite dispoziţii din legislaţia penală anterioară şi prin raportare la aceste prevederi legale a realizat analiza legii penale mai favorabile, însă, în aceleaşi condiţii, instanţa de apel nu este ţinută de aprecierile sale, stabilirea încadrării juridice în condiţiile acestei analize fiind în mod evident apanajul instanţei de judecată.

Pe fondul problemei, Înalta Curte reţine că în privinţa infracţiunii de instigare la dare de mită pedeapsa prevăzută de vechiul C. pen., în conformitate cu prevederile art. 25 rap. la art. 255 alin. (1), era închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Însă, se mai reţine că infracţiunea a fost comisă şi în condiţiile reglementate de art. 9 din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare în anul 2011, respectiv în interesul unui grup infracţional organizat, aspect nereţinut de judecătorul fondului, ceea ce conduce la majorarea limitei superioare a pedepsei cu 5 ani închisoare, infracţiunea fiind astfel sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 10 ani închisoare. În noul C. pen. infracţiunea este prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la 290 alin. (1) C. pen. ref. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este sancţionată cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani.

Infracţiunea de luare de mită, potrivit legii penale anterioare era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, conform art. 254 alin. (2) vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare în anul 2011, în vreme ce potrivit art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

În privinţa infracţiunii de instigare la fals intelectual, Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, în vreme ce potrivit prevederilor legii anterioare, art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care fapta a fost comisă în realizarea scopului urmărit pentru infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului, pedeapsa era închisoarea de la 6 luni la 7 ani închisoare.

Similar este şi modul în care era sancţionat falsul intelectual în legile succesive, pedepsele fiind unele identice cu cele menţionate anterior în condiţiile reţinerii prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru aceleaşi considerente.

În fine, infracţiunea de abuz în serviciu este sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.coroborat cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu închisoarea de la 4 la 14 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică; iar de art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la data comiterii faptei rap. la art. 248 vechiul C. pen. şi art. 2481 vechiul C. pen., cu aplic. 41 alin. (2) vechiul C. pen. era sancţionată cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

Rezultă din această analiză faptul că, în contradicţie cu susţinerile apelantului sancţiunile prevăzute de legea nouă pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa sunt în mod evident mai blânde decât cele care erau stabilite prin legislaţia penală anterioară. În aceste condiţii, din acest punct de vedere noul C. pen. este cu certitudine legea penală mai favorabilă, chiar dacă prevederile ce vizează sancţionarea concursului de infracţiuni sunt mai defavorabile inculpatului apelant, diferenţa de cuantum între sancţiunile prevăzute fiind una insurmontabilă.

Legea penală mai favorabilă se impune a fi analizată şi prin prisma instituţiei prescripţiei speciale a răspunderii penale, aşa cum a susţinut şi apelantul, situaţia ivită ca urmare a scurgerii intervalului de timp necesar pentru soluţionarea prezentei căi de atac putând influenţa soluţia cu privire la acest aspect.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că în contradicţie cu susţinerile apelantului, indiferent de legea prin prisma căreia se analizează instituţia prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, nu se poate constata împlinirea termenului prescripţiei speciale.

Astfel, C. pen. anterior, în art. 122 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. stabilea termenele de prescripţie la 10 şi respectiv 8 ani, în funcţie de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, iar art. 124 C. pen. stabilea că prescripţia specială înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate, rezultând un termen de prescripţie specială de 15 ani şi respectiv 12 ani.

Cuantumul pedepselor maxime ce puteau fi aplicate inculpatului B., conform legii penale anterioare erau de 15 ani închisoare pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi luare de mită, 10 ani închisoare pentru infracţiunii de instigare la dare de mită şi câte 7 ani închisoare pentru cele două infracţiuni de fals. În raport de aceste cuantumuri ale pedepselor maxime, instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale intervenea în cauză, luând ca reper anul 2011, în anul 2026 pentru primele infracţiuni menţionate, respectiv în anul 2023, pentru ultimele două infracţiuni.

Potrivit legii penale în vigoare la acest moment, art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 8 ani, când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, respectiv 5 ani, când pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de un an, în vreme ce potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) prescripţia specială înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă o dată, rezultând un termen de prescripţie specială de 16 ani şi respectiv de 10 ani.

Luând ca reper acelaşi an 2011, prin raportare la cuantumul pedepselor stabilite de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, rezultă că prescripţia specială intervine cel mai devreme în anul 2021, deci aceasta nu este îndeplinită nici conform legii noi.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că prescripţia răspunderii penale nu poate fi apreciată ca fiind un element care să conducă la stabilirea legii penale mai favorabile în faţa instanţei de apel, neexistând nici o influenţă asupra cuantumului pedepsei rezultante,

III. C.

Apelantul inculpat a fost condamnat prin hotărârea atacată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi sancţionată de prevederile art. 289 alin. (1) C. pen.rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Criticile formulate de către acest apelant cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa vizează reţinerea eronată a prevederilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la această chestiune apelantul susţine că judecătorul fondului nu a dat eficienţă Deciziei nr. 2/2017 prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare anterior anului 2014, se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor. Prin raportare la acuzaţia concretă adusă inculpatul reţinerea prevederilor anterior menţionate nu se impune în condiţiile în care activitatea de semnare nu are nici o legătură cu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Înalta Curte cu privire la această critică apreciază că este nefondată în condiţiile în care prevederile ce au făcut obiectul deciziei menţionate de apelant sunt cele cuprinse în forma anterioară a Legii nr. 78/2000, iar forma reţinută în sentinţa apelata este cea în vigoare în prezent, formă care nu are acelaşi conţinut, ceea ce nu face incidente în cauză prevederile art. 4771 teza finală C. proc. pen.

Pe de altă parte, indiferent de reţinerea sau nu a dispoziţiilor cuprinse în legea specială, acţiunile inculpatului aşa cum acestea au fost reţinute în hotărârea atacată, stare de fapt cu privire la care instanţa de apel a apreciat că este corespunzătoare adevărului judiciar, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, atât în privinţa laturii obiective, cât şi în privinţa laturii subiective.

Acţiunile inculpatului au constat în pretinderea unei sume de bani pentru exercitarea unor atribuţii care îi reveneau în virtutea funcţiei pe care o ocupa la momentul comiterii faptei, urmată de primirea acestei sume de la inculpatul A., acţiuni ce reprezintă elementul material al laturii obiective al infracţiunii reţinute în sarcina sa, faptele fiind comise în mod evident de către inculpat cu intenţie directă, fiind îndeplinită şi latura subiectivă.

În privinţa legii penale mai favorabile, instanţa de apel reţine că indiferent de reţinerea sau nu a agravantei din Legea specială, legea nouă este cea care îndeplineşte condiţiile art. 5 C. pen., în condiţiile în care limita inferioară a pedepsei este identică, 3 ani închisoare, iar limita superioară este mai mare în legea veche, 12 închisoare faţă de 10 ani închisoare.

IV. D.

Prin hotărârea atacată în sarcina apelantului inculpat s-a reţinut comiterea infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Criticile formulate de către apelant vizează în primul rând infracţiunea de complicitate la dare de mită, susţinând acesta că în mod eronat judecătorul fondului a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni în condiţiile în care una dintre condiţiile impuse de lege nu este în mod cert întrunită, respectiv cerinţa ca promisiunea, oferirea sau darea de mită să fie realizate în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu ale funcţionarului sau un act contrar acestor îndatoriri. Învederează apelantul că sumele de bani pe care i le-a dat inculpatului G., înmânate oricum cu titlu de împrumut, nu se reţine în sentinţă că au avut ca scop determinarea ultimului să îndeplinească anumite atribuţii, ci doar ca acesta să furnizeze informaţii cu privire la posibilitatea de a nu fi prezent la şedinţa de judecată de la Judecătoria Pătârlagele.

În privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, apelantul susţine faptul că judecătorul fondului a reţinut în mod eronat întrunirea tipicităţii obiective şi subiective a aceştia în condiţiile în care din starea de fapt reţinută în hotărârea atacată rezultă că în esenţă suntem în prezenţa unei pluralităţi infracţionale ocazionale, neputând fi reţinută existenţa elementului constitutiv al înţelegerii anterioare realizate între coinculpaţi şi al constituirii unui grup în vederea comiterii infracţiunilor, existând în realitate o spontaneitate a înţelegerilor, concomitente cu săvârşirea infracţiunilor, fiind exclusă reflecţia anterioară şi asocierea între diferite persoane, într-un scop ilicit.

De asemenea, apelantul a susţinut că în mod eronat judecătorul fondului a reţinut că acţiunile realizate de către coinculpaţi întrunesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în condiţiile în care aceste activităţi sunt unele prin care se urmărea valorificarea unor drepturi, realizarea unei reparaţii, nu doar morală, faţă de perioada de grave abuzuri şi deposedări ilegale, iar toate acestea nu constituie activităţi ce pot fi încadrate într-o asociere criminală, ci reprezintă negocieri în limitele impuse de C. civ. şi legislaţia specială aplicabilă.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, apelantul a susţinut că prin hotărârea atacată s-a reţinut în mod eronat că noul C. pen. are acest caracter în condiţiile în care, sub un prim aspect, condiţiile de reţinere a circumstanţelor atenuante sunt mult mai stricte decât în vechea lege.

De asemenea, un alt element avut în vedere pentru a justifica această concluzie îl reprezintă modul de sancţionare a concursului de infracţiuni, în C. pen. anterior fiind inserată prevederea favorabilă referitoare la aplicarea facultativă a sporului de pedeapsă, în timp ce legea actuală impune aplicarea sporului obligatoriu.

Mai mult, în concluziile scrise depuse la dosar, apelantul învederează că, un motiv suplimentar pentru care legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, îl reprezintă intervenirea prescripţiei răspunderii penale cu privire la infracţiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 C. pen.anterior.

Astfel, pentru infracţiunea menţionată în vechiul cod pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit dispoziţiilor art. 122 şi art. 124 C. pen. anterior, termenul prescripţiei speciale s-a împlinit la sfârşitul anului 2018.

Precizează acesta că susţinerile reprezentantului Parchetului vizând reţinerea şi a prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 la încadrarea juridică a faptei potrivit legii penale anterioare nu se justifică în condiţiile în care această încadrare nu a fost menţionată în rechizitoriu şi nici în hotărârea atacată, iar incidenţa acestor dispoziţii legale nu este posibil a fi reţinută deoarece nu întruneşte calitatea specială care să atragă această încadrare.

Înalta Curte analizând criticile formulate de către apelant cu privire la aceste elemente apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Cu privire la întrunirea elementelor constitutive a infracţiunii de complicitate la dare de mită prin prisma remiterii sumei pentru realizarea unor activităţi care nu intrau în atribuţiile de serviciu ale inculpatului G., instanţa de apel, atunci când a analizat criticile identice ale inculpatului apelant A., a indicat elementele pentru care a apreciat că aceste sume au fost remise pentru realizarea unor atribuţii de serviciu ale inculpatului menţionat, respectiv pentru ca inculpatul G. să participe la judecarea respectivului dosar, în calitatea sa de jurist, reprezentant al comisiei menţionate, în vederea evitării tergiversării soluţionării cauzei, celeritatea fiind un element important pentru apelantul inculpat A. Această activitate a inculpatului G. făcea cu certitudine parte dintre atribuţiile sale de serviciu, aşa cum au fost evidenţiate în actele dosarului, prin fişele postului ocupat, iar funcţia pe care o ocupa era una de funcţionar public în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău.

Similar, în privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, Înalta Curte a prezentat în aceeaşi analiză a criticilor inculpatului A. criteriile în raport de care nu a considerat că faptele inculpaţilor nu pot fi apreciate ca fiind unele ce pot fi subsumate unei pluralităţi ocazionale de infractori, acţiunile coinculpaţilor fiind în mod evident unele care întrunesc tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunii.

Aceştia au acţionat coordonat, pe baza unei distribuţii a sarcinilor grupului între membrii săi, cu stabilirea unei ierarhii, activităţile fiind realizate într-o perioadă de timp considerabilă şi în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, pentru atingerea scopului în care acest grup a fost creat, obţinerea de beneficii pentru fiecare dintre membrii săi prin vânzarea terenului cu vegetaţie forestieră dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în condiţii nelegale.

Aşa cum s-a reţinut în mod corect de către judecătorul fondului, stare de fapt confirmată şi de către instanţa de apel, criticile apelanţilor cu privire la hotărârea atacată fiind respinse ca nefondate, aceştia au realizat coeziunea subiectivă specifică infracţiunii de grup infracţional cu ocazia întâlnirilor realizate anterior demarării procedurilor judiciare şi administrative de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră, iar în realizarea acestei rezoluţii infracţionale au realizat acţiunile ilegale necesare pentru atingerea scopului grupului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a realizat o justă încadrare juridică a faptelor inculpatului apelant D., acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, instanţa de apel apreciază că este necesar, în prealabil, a se analiza în ce măsură intervenirea prescripţia răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită are influenţă cu privire la identificarea legii penale mai favorabile.

Apelantul inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1). C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu prevederile noului C. pen., sancţiunea pentru prima infracţiune este închisoare de la 2 ani la 7 ani, în vreme ce pentru cea de-a doua infracţiune pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la un an la 5 ani.

Potrivit C. pen. anterior, pentru complicitatea la darea de mită, în încadrarea juridică pretinsă de apelant, fără a avea în vedere încadrarea susţinută de reprezentatul parchetului, pedeapsa era închisoarea de la 6 luni la 5 ani închisoare, în vreme ce pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional pedeapsa era de la 5 ani la 20 de ani închisoare.

Chiar dacă s-ar aprecia că în privinţa infracţiunii de complicitate la dare de mită a intervenit prescripţia răspunderii penale, în condiţiile reţinerii încadrării juridice propuse de către apelant, legea penală anterioară nu poate fi considerată ca fiind mai favorabilă, minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional fiind egal cu maximul special al pedepsei prevăzute de noul C. pen. pentru aceeaşi infracţiune. În condiţiile menţinerii coordonatelor de individualizare judiciară a pedepsei stabilite de judecătorul fondului sancţiunea ce se poate aplica conform legii penale anterioare chiar pentru o singură infracţiune este mult mai gravă decât cea stabilită în sentinţa atacată.

În aceste condiţii, în mod evident, noul C. pen. este legea penală mai favorabilă, chiar dacă s-ar accepta susţinerea apelantului cu privire la reţinerea intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită, instituţia prescripţiei răspunderii penale neavând nici o influenţă cu privire la aplicarea prevederilor art. 5 C. pen.

Pe de altă parte, realizând verificarea solicitată de apelant, Înalta Curte nu poate accepta încadrarea juridică la care acesta s-a raportat pentru a pretinde împlinirea termenului de prescripţie specială pentru infracţiunea de complicitate la dare de mită, iar acest lucru nu reprezintă în mod evident agravarea situaţiei inculpatului în propria cale de atac, aşa cum acesta susţine. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea menţionată în forma incriminată în noua lege penală, iar acesta a solicitat, în esenţă, schimbarea încadrării juridice în forma incriminată în legea veche pentru a beneficia de prevederile legii mai favorabile, în accepţiunea sa. Deci analiza din acest punct de vedere se realizează la solicitarea apelantului, iar instanţa de apel trebuie să o facă prin încadrarea juridică corespunzătoare a faptei şi nu prin raportare la ceea ce a susţinut inculpatul, iar în măsura în care i se creează o situaţie mai grea o va respinge.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare la data comiterii faptelor, în cazul infracţiunii de dare de mită comisă în interesul unei grupări criminale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru această infracţiune se majorează cu 5 ani, ceea ce conduce la un maxim de 10 ani închisoare.

Reţinerea acestei prevederi legale la încadrarea juridică a infracţiunii comise de către apelant are în vedere faptul că activitatea sa s-a desfăşurat în interesul grupului infracţional organizat.

Pe cale de consecinţă, faţă de limita maximă a pedepsei determinată în modul menţionat anterior, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale determinat prin aplicarea prevederilor art. 122 lit. c) rap. la art. 124 C. pen. anterior forma în vigoare la data comiterii faptelor, este de 12 ani şi acesta se împlineşte în cursul anului 2023, având ca reper temporal iniţial în calcularea termenului anul 2011.

În aceste condiţii, susţinerea apelantului nu poate fi acceptată, nefiind îndeplinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.

Având în vedere elementele anterior menţionate cu privire la caracterul de lege penală mai favorabilă a noului C. pen., chiar în condiţiile în care s-ar avea în vedere doar infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, Înalta Curte consideră că elementele invocate de către apelant, respectiv cele referitoare la condiţiile mai uşoare de sancţionare a concursului de infracţiuni, precum şi condiţiile mai uşoare de reţinere a circumstanţelor atenuante, nu pot determina o concluzie contrară. Judecătorul fondului a stabilit în mod just legea penală mai favorabilă în cauză cu privire la acest inculpat, iar instanţa de apel nu are motive pentru a modifica soluţia adoptată cu privire la acest aspect.

V. E.

Prin sentinţa atacată în privinţa acestui inculpat s-a reţinut că acţiunile sale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută de noul C. pen., prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Criticile formulate de către apelantul E. cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina sa vizează reţinerea eronată în hotărârea atacată a întrunirii condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că acesta ar fi promis în mod expres cumpărătorului de influenţă că va întreprinde demersurile şi acţiunile necesare în scopul determinării unui funcţionar public să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Susţine acesta că prin noul C. pen. incriminarea infracţiunii a suferit modificări esenţiale în sensul că pentru existenţa laturii obiective a acestei infracţiuni este necesară constatarea unor acţiuni conjugate ale făptuitorului şi anume traficarea influenţei reale sau presupuse trebuie să fie urmată de o promisiune adresată cumpărătorului de influenţă că demersul său va avea reuşita asigurată.

Precizează apelantul că din probele administrate nu rezultă că a promis că va efectua demersuri efective faţă de Prefectul judeţului Buzău.

Înalta Curte analizând criticile formulate de către apelant apreciază că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului realizând o corectă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina acestuia, ca urmare a coroborării probelor administrate în cauză.

Acţiunile inculpatului E. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în forma legislativă cuprinsă în noul C. pen., art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, lege apreciată în mod just ca fiind lege penală mai favorabilă.

În conformitate cu prevederile art. 291 C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în "Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri".

Acţiunile inculpatului apelant E., aşa cum acestea au fost reţinute în hotărârea atacată, starea de fapt fiind apreciată ca fiind una corect reţinută şi de instanţa de apel atunci când a analizat criticile formulate de către apelant, au constat în primirea unei sume de bani, în două tranşe, pentru a interveni pe lângă inculpatul B., Prefectul Judeţului Buzău, pentru a-l determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5132,29 ha revendicat de SC M. SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

Această faptă, în varianta normativă a primirii, reprezintă elementul material al infracţiunii, în vreme ce cerinţa esenţială invocată de către apelant în susţinerea neîntrunirii tipicităţii obiective şi subiective a acestei infracţiuni, este pe deplin îndeplinită, în condiţiile în care acesta nu doar că a promis realizarea traficării de influentă, ci a şi realizat în mod concret actele pe care şi le-a asumat, realizând determinarea inculpatului B. în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.

VI. F.

Prin sentinţa apelată în sarcina inculpatului s-a reţinut comiterea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., şi a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., fapte comise în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

Criticile formulate de către apelantul F. vizează infracţiunea de abuz în serviciu, susţinând acesta că judecătorul fondului a realizat în esenţă o analiză a hotărârii judecătoreşti pe care inculpatul a pronunţat-o şi în raport de soluţia adoptată a stabilit că sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 124 alin. (3) şi art. 129 din Constituţia României, coroborat cu art. 16 şi 17 din Legea nr. 304/2004, efectuându-se implicit un control judiciar al hotărârilor judecătoreşti de către instanţa penală, deci într-un alt cadru decât al căilor de atac.

Susţine apelantul că această analiză este similară modului în care soluţia ar fi fost examinată de către instanţa de apel sau recurs, competentă să judece în materia respectivă. Din punct de vedere al rolului activ exercitat de către inculpat în cauza civilă, acesta a efectuat toate actele de procedură necesare pentru a cunoaşte poziţia procesuală a comisiilor de aplicare a legii fondului funciar părţi în proces.

Apreciază acesta că o hotărâre judecătorească nu poate fi obiectul infracţiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte reţine în prealabil faptul că judecătorul fondului a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului apelant pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în mod nemijlocit de către prima instanţă, acţiunile acestuia întrunind elementele constitutive ale celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa, fiind identificată în mod corespunzător şi legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză.

Apelantul nu a formulat critici cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina sa, elementele prezentate în motivele de apel şi concluziile scrise reprezentând consideraţii teoretice cu privire la această infracţiune.

În privinţa faptului că organul de urmărire penală ar fi nesocotit decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi, dispunând trimiterea în judecată a inculpatului în baza probelor care au fost prezentate cu ocazia formulării propunerii de arestare preventivă, instanţa de control judiciar consideră că această chestiune nu poate forma obiectul apelului de faţa, fiind în mod evident un element care este dat prin lege în competenţa judecătorului de cameră preliminară, acesta fiind îndrituit a analiza toate elementele ce ţin de legalitatea urmăririi penale. Invocarea în faţa instanţei de control judiciar nu mai este posibilă, soluţia judecătorului de cameră preliminară fiind una definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.

Instanţa de apel apreciază că în mod corespunzător prin sentinţa atacată s-a stabilit întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu pornind de la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina apelantului inculpat.

În mod evident, judecătorul fondului nu a analizat hotărârea pronunţată de către inculpatul F. în calitatea sa de judecător la Judecătoria Pătârlagele, în sentinţa atacată nefiind identificate menţiuni cu privire la legalitatea şi temeinicia acestei hotărâri civile, fiind chiar menţionat expres faptul că această verificare nu se poate realiza de către instanţa penală, competenţa exclusivă revenind instanţei civile, în măsura în care va fi sesizată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Conduita inculpatului apreciată ca având relevanţă penală şi care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu vizează faptul că acesta, în condiţiile în care a primit o sumă de bani cu titlu de mită pentru a îşi exercita atribuţiile de serviciu în mod favorabil inculpatului A., a procedat în acest sens, încălcând dispoziţiile din Legea 303/2004 care instituie obligaţii pentru magistraţi de a îşi îndeplini în mod independent atribuţiile de serviciu, în mod imparţial şi doar în condiţiile legii, astfel încât să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii.

Instanţa de apel reţine că judecătorul fondului a indicat în mod eronat numărul articolelor din Legea nr. 303/2004 încălcate de inculpat, fiind necesar a fi avută în vedere forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, respectiv art. 2 şi 4 din Legea nr. 303/2004, însă conţinutul textelor legale erau identice, legea suferind de-a lungul timpului modificări care au impus renumerotarea articolelor.

Înalta Curte consideră că argumentele apelantului referitoare la imposibilitatea reţinerii comiterii infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina judecătorilor nu au un caracter absolut. Toate elementele indicate au în vedere o conduită responsabilă a magistratului, acesta exercitându-şi atribuţiile în deplină independenţă faţă de factori externi, hotărârea adoptată fiind rezultatul propriei conştiinţe, neafectată de vreo influenţă exterioară. În această situaţie, eventuala eroare comisă de către judecător nu poate constitui în mod evident un temei pentru a se reţine în sarcina acestuia comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, corectarea hotărârii fiind realizată prin intermediul căilor de atac reglementate de lege, magistratul răspunzând eventual disciplinar, în condiţiile legii.

În schimb, în cazul în care hotărârea adoptată este rezultatul comiterii unei infracţiuni de luare de mită comisă de magistrat, nu se mai poate considera că acesta pronunţă hotărârea respectivă în baza convingerii pe care şi-a format-o într-un mod independent, pe baza analizării probelor existente la dosarul cauzei, starea de fapt stabilită fiind încadrată în norma legală, fiind evidentă abdicarea de la principiile independenţei şi imparţialităţii care trebuie să îi guverneze activitatea. În această situaţie judecătorul devine în mod evident parţial, fiind obligat să satisfacă interesele mituitorului, iar hotărârea nu mai reprezintă rezultatul convingerii intime formate în baza probelor administrate în cauză, ci o soluţie întemeiată pe interesul uneia dintre părţi.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de apel reţine că sancţionarea penală a inculpatului F. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu este rezultatul faptului că acesta a înţeles să abdice de la principiile ce trebuie să guverneze activitatea oricărui magistrat, principii ce au consacrare legale şi constituie obligaţii primordiale pentru judecători, fiind nerelevantă din acest punct de vedere legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate de către acesta, instanţa penală nefiind îndrituită a verifica aceste aspecte, existând remedii procedurale pentru ca instanţele civile să verifice în ce măsură hotărârea judecătorească este una justă.

VII. G.

Prin sentinţa apelată inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen.

Apelantul a formulat critici exclusiv cu privire la reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de abuz în serviciu, susţinând acesta că din considerentele hotărârii atacate nu rezultă prevederile legale încălcate prin conduita sa culpabilă, prin actul de sesizare indicându-se doar că dispoziţiile încălcate sunt cele cuprinse în "Procedurile privind desfăşurarea activităţilor juridice înregistrate la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău cu nr. x/16.02.2011", precum şi obligaţiile ce decurg din Fişa postului consilierului juridic G. Rezultă din aceste documente că avea obligaţia de a se conforma mandatului primit de la superiorii ierarhici, respectiv şeful serviciului, subprefecţii şi prefectul judeţului.

A mai precizat acesta că elementele care i se impută, respectiv că nu a depus întâmpinare, nu a solicitat administrarea de probe, precum şi că nu a exercitat calea de atac împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Pătârlagele, nu au fost comise cu vinovăţie, ceea ce conduce la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Învederează acesta că a acţionat în sensul reţinut ca urmare a faptului că şefa de serviciu i-a trasat sarcina de a formula concluzii de admiterea a acţiunii ce făcea obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, motiv pentru care nu a depus întâmpinare, pentru aceasta trebuind de altfel să primească mandat prin rezoluţie scrisă şi înscrisul trebuia semnat de către superiorii ierarhici menţionaţi, şi nici nu propus probe, solicitând chiar admiterea acţiunii formulate.

Mai mult, subordonarea ierarhică rezultă din modul în care s-a realizat desemnarea sa pentru reprezentarea instituţiei la termenul de judecată din 11 aprilie 2011, respectiv prin apelarea telefonică în ziua anterioară termenului şi întocmirea delegaţiei în dimineaţa zile şedinţei de judecată, aşa cum rezultă din actele dosarului. În măsura în care nu s-ar fi supus sarcinilor trasate de către superiorul direct, inculpatul precizează că putea fi sancţionat disciplinar.

Decizia de a solicita admiterea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului menţionat a fost luată de alte persoane implicate în aceste demersuri, indiferent de opinia sau conduita inculpatului, şi aceasta a fost obligat să o susţină exercitându-şi atribuţiile de serviciu în relaţii de subordonare şi strict sub sarcinile trasate de către superiori.

Suplimentar, fapta de a pune concluzii de admitere a acţiunii nu încalcă nici o prevedere legală, astfel că infracţiunea nu poate exista, iar concluziile formulate în faţa instanţei civile au reprezentat o reproducere a textului legal aplicabil în cauză şi nu a fraudă a acestuia.

Similar, nedeclararea căii de atac nu îi este imputabilă şi nici nu reprezintă o încălcare a unui text de lege. Probele existente la dosarul cauzei demonstrează că inculpata H. a fost cea care a direcţionat obligaţia de formulare a căii de atac către Comisia Locală PPPPP., iar, chiar dacă ar fi redactat calea de atac, aceasta nu putea ajunge la dosarul cauzei în contra voinţei şefilor ierarhici. Un alt element, care justifică această susţinere este constituit de faptul că hotărârea judecătorească a fost validată anterior expirării termenului pentru formularea căii de atac, aceasta în condiţiile în care textul legal invocat pentru adoptarea acestei decizii de către comisia judeţeană viza terenurile agricole, nu cele cu vegetaţie forestieră şi, deci, sentinţa nu putea fi pusă în executare vremelnică.

În plus, exercitarea căii de atac nu constituia o obligaţie legală, acesta fiind un drept al părţilor nemulţumite de hotărârea judecătorească şi nu o obligaţie.

Pe cale de consecinţă, apreciază apelantul că nu se poate reţine întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina sa, nefiind întrunită tipicitatea subiectivă a infracţiunii deoarece a acţionat fără vinovăţie, respectiv la ordinele superiorilor săi. Mai mult, acesta nu a acţionat cu scopul de a încălca legea, ci doar a respecta ordinele superiorilor.

În fine, apelantul susţine că nici tipicitatea obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu nu este realizată în condiţiile în care nu a realizat acte cu încălcarea legii, ci doar a respectat ordinele superiorilor săi.

Cu privire la legea penală mai favorabilă a susţinut apelantul că aceasta a fost reţinută în mod eronat de prima instanţă ca fiind legea actuală, C. pen. anterior fiind în mod evident mai favorabil prin prisma dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, individualizarea judiciară a pedepselor şi condiţiile de acordare a circumstanţelor atenuante.

Înalta Curte consideră că toate criticile formulate de către apelantul G. cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa pot fi rezumate pe de o parte în lipsa vinovăţiei în comiterea faptei ca urmare a îndeplinirii ordinelor superiorilor, iar pe de altă parte în inexistenţa unor prevederi legale încălcate.

Prima critică, în esenţă, ar putea fi subsumată prevederilor art. 21 alin. (2) C. pen. care instituie cauza justificativă a îndeplinirii unei obligaţii. Potrivit textului legal menţionat, "Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală."

Susţinerile apelantului vizează faptul că a acţionat în limitele atribuţiilor de serviciu, în conformitate cu ordinele superiorilor ierarhici.

Condiţia impusă de lege pentru a se reţine această cauză justificativă este aceea ca obligaţia respectată de către inculpat să fi una care nu este în mod vădit ilegală, chiar dacă îmbracă forma prevăzută de lege.

Instanţa de apel acceptă că din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că, în activitatea sa în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, inculpatul G. era subordonat inculpatei H., însă, aşa cum în mod just a reţinut judecătorul fondului, această subordonare era una administrativă, activitatea sa în procedura privind activităţile juridice fiind una independentă de dispoziţiile şefilor ierarhici.

Apelantul, în raport de funcţia pe care o îndeplinea, avea obligaţia de a evidenţia acţiunile şi dosarele în care era implicată instituţia la care îşi desfăşura activitatea, acţiuni ce erau pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, şi trebuia să realizeze reprezentarea în cadrul acestor cauze.

În aceste condiţii, chiar dacă din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că inculpata H. i-a impus apelantului G. adoptarea unei anumite conduite în activitatea de reprezentare a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, condiţiile concrete de realizare a acestei manifestări a atribuţiilor ce îi erau conferite prin lege coinculpatei nu pot conduce la concluzia unei legalităţi a ordinului dat.

În mod evident pentru a putea fi considerat ca fiind un ordin legal, acesta trebuia să îmbrace formele prevăzute în procedura care a fost anterior menţionată, respectiv dispoziţia trebuia consemnată în scris, în rezoluţia aplicată pe citaţia primită pentru termenul din 21 februarie 2011 în dosarul civil nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele. În schimb, această rezoluţie are un conţinut eliptic, consemnând doar o dispoziţie cert legală, vizând desemnarea inculpatului G. ca reprezentant al instituţiei în cauză, precum şi menţiunea de purtare a unor discuţii pe marginea cauzei.

În aceste condiţii, neexistând o dispoziţie scrisă din partea şefului ierarhic superior, nu se poate reţine că discuţiile purtate ulterior rezoluţionării citaţiei între coinculpată, în cadrul cărora inculpata H. i-a comunicat poziţia pe care trebuie să o adopte în cauză, pot constitui obligaţii instituite în mod legal de către autoritatea competentă în sarcina inculpatului G., existând în mod evident condiţii suficiente pentru acesta să constate ilegalitatea ordinului primit, cu atât mai mult cu cât este o persoană cu studii juridice.

Mandatul primit de către inculpatul G. de la şefii ierarhici, prin raportare strict la elementele consemnate în scris, era unul de reprezentare a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, reprezentare care trebuia să se realizeze cu respectarea strictă a prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, text legal identificat ca fiind încălcat de către acesta de judecătorul fondului.

Împrejurarea că în cadrul discuţiilor purtate, inculpata H. i-a comunicat apelantului conduita pe care să o adopte, nu este una de natură a conduce la reţinerea cauzei justificative menţionate, neexistând un ordin legal căruia acesta trebuia să i se supună, sarcinile presupus trasate fiind inexistente, inculpata H. determinându-l, în realitate, la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Analizând această situaţie şi prin prisma lipsei de vinovăţie invocate, instanţa de apel constată că nici aceasta nu se susţine, în condiţiile în care apelantul a fost conştient de împrejurarea că prin modul în care a asigurat reprezentarea instituţiei în faţa instanţei de judecată, respectiv fără a formula întâmpinare, fără a propune probe şi punând concluzii de admitere a plângerii, chiar dacă formularea acestor concluzii a fost una conformă literar cu dispoziţia din legea reparatorie, interesele acesteia erau vătămate. Existenţa unei dispoziţii a superiorului ierarhic nu este de natură a schimba această concluzie, în condiţiile în care aceasta nu a existat, şi chiar dacă ar fi existat, era una vădit nelegală, atât formal, nefiind consemnată în scris, cât şi faptic, fiind vătămate interesele instituţiei. Nu se poate considera că inculpatul apelant G., în condiţiile în care are studii juridice, nu a perceput ilegalitatea solicitării recepţionate de la coinculpată, precum şi ilegalitatea rezultată din poziţia procesuală adoptată prin intermediul său de Comisia Judeţeană Buzău.

În mod evident, o conduită care nu ar fi intrat în coliziune cu legea penală ar fi presupus redactarea întâmpinării la plângerea formulată de inculpatul L., prezentarea acesteia spre avizare şi semnare persoanelor pe care inculpatul le indică ca având competenţe în acest sens, şi parcurgerea paşilor pe care aceşti decidenţi i-ar fi indicat în mod legal. Acest mod de acţiune ar fi demonstrat în mod evident lipsa de vinovăţie a inculpatului în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, însă în cauza de faţă nu existată nici un element din care să rezulte acest lucru.

Neexercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de Judecătoria Pătârlagele se înscrie în acelaşi cadru de comportament al inculpatului apelant G., iar acest lucru rezultă chiar susţinerile sale, referitoare la modul în care a fost modificată rezoluţia completată de inculpata H. pe comunicarea hotărârii. Astfel, acestuia i-a fost repartizată lucrarea iniţial, caz în care ar fi trebuit să realizeze demersurile prevăzute de lege pentru a exercita calea de atac prevăzută de lege, însă nu a procedat în acest sens, iar ulterior inculpata menţionată a completat rezoluţia iniţială în sensul exercitării căii de atac de către comisia locală.

În mod evident, prin raportare la pregătirea de specialitate a inculpatului, acesta cu certitudine putea să aprecieze că rezoluţia aplicată avea un evident caracter ilegal, exercitarea căii de atac de către o altă instituţie în numele Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău nefiind posibilă din punct de vedere juridic.

Din punctul de vedere al laturii subiective a infracţiunii, inacţiunea inculpatului G. era una intenţionată, acesta asumându-şi conduita adoptată, iar aspectele invocate de către acesta nu sunt de natură a îl exonera, nefiind în prezenţa unei fapte care să fie comisă din culpă, ori să intervină cauza justificativă menţionată, elementele analizate anterior înlăturând orice posibilitate de a o reţine.

În mod evident, dacă inculpatul ar fi procedat la redactarea cererii pentru exercitarea căii de atac şi ar fi prezentat-o în procedura avizării pe care a indicat-o în motivele de apel, nesemnarea acesteia de către persoanele care aveau atribuţii în acest sens din cadrul instituţiei ar fi condus la exonerarea sa de orice răspundere penală în cauză, acesta îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu, dar în lipsa unei acţiuni conforme cu cele menţionate susţinerile apelantului referitoare la faptul că oricum nu ar fi fost înaintată o astfel de cerere sunt doar simple speculaţii care nu pot fi în nici un mod verificate şi nu conduc la exonerarea sa de răspundere.

În fine, faptul că exercitarea căii de atac nu ar fi reprezentat o obligaţie pentru el, în condiţiile în care acesta este un drept al persoanei nemulţumite de soluţia adoptată de către instanţă, nu poate fi primit ca apărare în favoarea inculpatului, reţinându-se existenţa unei vătămări a intereselor legale ale comisiei, cauzată de procedura nelegală de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră.

Cu privire la cea de-a doua critică formulată referitoare la inexistenţa unui text legal încălcat, instanţa de apel apreciază că prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici indicat de către judecătorul fondului în considerentele sentinţei apelate, instituie obligaţii ce au fost nerespectate de către apelant, fiind respectate dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 405 a Curţii Constituţionale a României. Potrivit prevederii legale menţionate "Funcţionarii publici au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici". Este drept că text legal conţine o reglementare extrem de cuprinzătoare, dar este de reţinut că prin efectul deciziei menţionate nu pot fi reţinute prevederile care sunt cuprinse în acte normative cu o forţă juridică inferioară legii, texte în care se detaliază în concret atribuţiile categoriilor profesionale. În mod evident, norma legală trebuie interpretată în corelaţie cu aceste dispoziţii cu caracter normativ, pentru că îndatoririle funcţionarilor publici nu sunt reglementate la nivel de detaliu în legi, ordonanţe de urgenţă, ori ordonanţe.

În condiţiile în care căile de atac exercitate au ca obiect hotărârea primei instanţe, nu pot fi adăugate în apel alte texte legale ca fiind încălcate de către inculpatul G., cum sunt cele indicate de către reprezentatul Parchetului, pentru că s-ar depăşi limitele sesizării instanţei, însă nici nu este necesar acest lucru, încălcarea prevederilor textului legal menţionat fiind suficientă pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.

În fine, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de apel apreciază că judecătorul fondului a realizat o justă stabilire a acesteia pornind în mod evident de la cuantumul pedepselor ce puteau fi aplicate inculpatului conform normelor penale succesive, pedepsele prevăzute de noul C. pen. având cuantumuri mult mai reduse decât cele din legea penală anterioară. În aceste condiţii devin nerelevante condiţiile mai favorabile privind sancţionarea concursului de infracţiuni. Condiţiile mai favorabile privind reţinerea circumstanţelor atenuante şi cele vizând suspendarea executării pedepsei nu este necesar a mai fi analizate.

Pentru aceste considerente criticile formulate de apelantul inculpat nu vor fi primite de instanţa de apel.

VIII. H.

Cu privire la această apelantă prin sentinţă s-a reţinut că acţiunile sale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Criticile formulate de apelantă vizează în primul rând reţinerea greşită a tipicităţii obiective a infracţiunii, aceasta susţinând că fapta nu este prevăzută de lege prin raportare la dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, în condiţiile în care, chiar dacă ar fi fost probată instigarea, aceasta viza îndeplinirea defectuoasă a unor atribuţii de serviciu care sunt prevăzute în norme secundare, respectiv în Procedura privind desfăşurarea activităţilor juridice, înregistrată sub nr. x/16.02.2011 la Instituţia Prefectului Buzău, deci nu în legislaţie primară. În aceste condiţii, fapta nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite toate elementele de conţinut, fiind incident cazul de stingere a acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) teza I C. proc. pen.

A mai învederat apelanta şi faptul că urmărirea penală s-a desfăşurat cu privire la fapta îndeplinită cu încălcarea obligaţiilor stabilite prin procedura menţionată, iar condamnarea sa a fost dispusă pentru acţiuni îndeplinite contrar dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, ceea ce reprezintă în mod neechivoc greşita aplicare a legii, în sensul că judecata a avut loc cu privire la fapte care nu constituie obiectul judecăţii.

O altă critică vizează faptul că judecătorul fondului nu a analizat apărările formulate cu privire la inexistenţa infracţiunii prin prisma statului legal al consilierului juridic, aşa cum acesta este determinat prin art. 1, 17 şi 23 din Legea nr. 514/2003, art. 2, 4, 6, 7, 11, 39 - 41 din Statutul profesiei de consilier juridic, precum şi prin art. 45 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, cu referire la independenţa profesională a consilierului juridic şi garantarea acesteia prin măsuri legal prevăzute.

De asemenea, apelanta a susţinut şi faptul că tipicitatea subiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina sa nu este îndeplinită în condiţiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă scopul pentru care ar fi comis această faptă, fiind în afara responsabilităţii penale fapta comisă fără nici un motiv.

Mai învederează apelanta că instanţa de fond a reţinut în mod eronat în sarcina sa comiterea infracţiunii în condiţiile în care exista o imposibilitate legală de comitere a faptei, respectiv potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale, deci era necesară întocmirea unei procuri speciale în acest sens, iar judecătorul cauzei respective nu putea primi şi valorifica procesual concluziile orale ale consilierului juridic.

În fine, apelanta susţine şi faptul că judecătorul fondului a reţinut în mod eronat la încadrarea juridică a faptei prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000 în condiţiile în care inculpatul G. este cel care a obţinut un folos necuvenit, iar această situaţie ar fi presupus demonstrarea intenţiei directe cu care ar fi acţionat, respectiv că procedând la instigarea acestuia ar fi urmărit obţinerea unui folos necuvenit de către autorul infracţiunii, ceea ce nu rezultă în nici un mod din dosarul cauzei.

Înalta Curte, analizând criticile formulate de către apelantă apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele argumente.

Cu privire la prima critică formulată se reţine faptul că anterior, când au fost verificate criticile formulate de către apelantul G., au fost prezentate elementele care conduc la concluzia că reţinerea tipicităţii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin raportare la sintagma "prin încălcarea legii", aşa cum aceasta a rezultat din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, este una justă, persoana instigată încălcând prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici atunci când a desfăşurat activităţile ce îi sunt imputate în prezenta cauză.

Acestea sunt normele din legislaţia primară încălcate de către inculpatul menţionat, iar faptul că în considerentele hotărârii atacate se fac referiri şi cu privire la acte normative cu o forţă juridică inferioară legii nu reprezintă altceva decât o determinare concretă a acestor atribuţii încălcate. În mod evident, legea prin caracterul său general nu poate reglementa la nivel de detaliu atribuţiile tuturor funcţionarilor publici, acest rol revenind legislaţiei derivate, subsidiare, emisă în temeiul legii şi care reglementează strict în limitele acesteia. Determinarea concretă a atribuţiilor de serviciu a fiecărui funcţionar public nu se poate realiza prin lege, fiind necesară reglementarea acestora prin regulamente ori proceduri interne, iar în momentul interpretării sintagmei "îndatoriri de serviciu" din cuprinsul art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, raportarea trebuie să se facă la aceste acte normative.

Instanţa de apel nu poate accepta teza contrară, susţinută de apelantă, în sensul că încălcarea trebuie să vizeze atribuţii de serviciu care să trebuie să fie prevăzute exclusiv în lege, pentru că în acest mod s-ar ajunge la o lipsire de conţinut a normei de incriminare. În mod evident, prevederea atribuţiilor de serviciu pentru toţi funcţionarii publici prin norme legale cu putere de lege, în sensul definit prin decizia menţionată a Curţii Constituţionale, este un lucru imposibil, caracterul de generalitate a legii ca act normativ opunându-se unei asemenea posibilităţi.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu poate reţine susţinerea vizând condamnarea apelantei cu privire la fapte care nu au făcut obiectul judecăţii, cu referire la împrejurarea că prima instanţă a avut în vedere în ceea ce o priveşte încălcarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 188/1999, în condiţiile în care referirea menţionată din cuprinsul hotărârii nu este una care poate produce vreun efect.

Apelanta inculpată H. a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ceea ce presupune ca persoana instigată să fie cea care a încălcat atribuţiile de serviciu, instigatorul putând să fie o persoană care nu are nici o legătură cu unitatea la care instigatul îşi desfăşoară activitatea. Legea nu cere ca instigatorul să aibă o calitate specială, iar acesta poate să procedeze la instigare fără ca activitatea să aibă legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

De asemenea, împrejurarea că în actul de sesizare a instanţei de judecată nu sunt menţionate prevederile art. 43 din Legea nr. 188/1999 ca fiind cele care ar fi fost încălcate de către inculpatul G., nu poate fi interpretată fără a avea în vedere momentul emiterii rechizitoriului şi data la care a fost pronunţată Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

Astfel, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, Serviciul Teritorial Ploieşti a fost emis la data de 14 aprilie 2015, iar decizia menţionată anterior a fost pronunţată la 15 iunie 2016 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517 din 08 iulie 2016, dată la care a şi devenit obligatorie.

Până la momentul intervenirii deciziei menţionate, practica judiciară a fost constantă în sensul că se accepta că atribuţiile de serviciu vizate de norma de incriminare puteau fi prevăzute şi prin acte normative cu o forţă juridică inferioară legii. Pe cale de consecinţă, în rechizitoriu au fost menţionate toate atribuţiile de serviciu încălcate de către inculpatul G. aşa cum acestea erau prevăzute în reglementările în vigoare la momentul comiterii faptelor în regulamente şi proceduri interne, acte juridice normative derivate.

Ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate în faţa primei instanţe, după intervenţia deciziei Curţii Constituţionale au fost precizate prevederile legale încălcate prin conduita inculpatului menţionat, respectiv dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Înalta Curte consideră că în acest mod nu au fost în nici un mod încălcate prevederile art. 371 C. proc. pen., text legal potrivit căruia: "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei.".

Judecata în prezenta cauză s-a realizat cu privire la faptele menţionate în rechizitoriu, precizarea textului legal încălcat prin acţiunile inculpatului G., în contextul menţionat, respectiv ca urmare a intervenirii deciziei Curţii Constituţionale, neavând în mod cert semnificaţia schimbării obiectului judecăţii. Infracţiunea cu privire la care a fost sesizată prima instanţă a rămas aceeaşi, respectiv abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen., iar indicarea prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 se impunea faţă de interpretarea realizată prin decizia instanţei de contencios constituţional, decizie ulterioară întocmirii actului de sesizare a instanţei.

Cea de-a doua critică formulată de apelantă, vizând necercetarea de către prima instanţă a apărărilor întemeiate pe prevederile cuprinse în Legea nr. 514/2003, în Statutul profesiei de consilier juridic, precum şi prin art. 45 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, cu referire la independenţa profesională a consilierului juridic şi garantarea acesteia prin măsuri legal prevăzute, instanţa de apel consideră că aceasta este nefondată, fiind fără relevanţă penală dacă profesia de consilier juridic la nivel legal are reglementate toate condiţiile pentru ca aceasta să fie exercitată într-un mod independent, iar în concret inculpatul G. a înţeles că nu beneficieze de aceste drepturi ce îi sunt conferite de lege.

Prevederile legale menţionate, în mod evident sunt edictate pentru a garanta consilierilor juridici condiţiile pentru a îşi exercita profesia în mod independent, fără a fi supuşi diverselor interferenţe din partea terţilor, dar aceasta nu are nici o importanţă în condiţiile în care aceştia înţeleg să abdice de la rigoarea specifică profesiei şi aleg să îşi îndeplinească atribuţiile cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, în contra intereselor instituţiilor pe care le reprezintă.

În aceste condiţii, împrejurarea că judecătorul fondului nu a analizat aceste critici formulate de apelantă nu are nici o influenţă cu privire la soluţia acordată în privinţa acuzaţiei ce îi este adusă.

Inculpatul G. ar fi putut în baza prevederilor legale menţionate anterior să refuze adoptarea conduitei la care a fost determinat de inculpata H., însă acesta a acceptat să procedeze aşa cum i-a solicitat apelanta, încălcând în mod evident prevederile legale ce vizau obligaţiile pe care legea funcţionarilor publici le impunea, expunându-se astfel sancţiunii penale.

Cu privire la lipsa tipicităţii subiective în cazul infracţiunii de care este acuzată inculpata apelantă H., ca urmare a faptului că nu a fost stabilit scopul în care aceasta a acţionat, Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 47 C. pen. "Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.".

Din analiza acestui text legal se reţine că nu se instituie ca o condiţie esenţială a laturii subiective existenţa unui scop pentru atingerea căruia să fi acţionat infractorul, fiind suficient ca instigatorul să fi comis fapta cu intenţie, iar instigatul să fi săvârşit infracţiunea la care a fost instigat.

În cauza de faţă, aşa cum rezultă din starea de fapt, apelanta inculpata H. a acţionat cu intenţie în determinarea inculpatului G. la comiterea faptelor ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, mobilul sau scopul în virtutea căruia prima a săvârşit fapta fiind unul nerelevant şi nedecelat din probele existente la dosarul cauzei.

De asemenea, împrejurarea că inculpatul G. avea la rândul său motive pentru a acţiona prin încălcarea atribuţiilor sale de serviciu nu are nici o relevanţă în cauză, instigarea fiind posibilă şi în situaţia în care cel instigat avea posibilitatea de a lua hotărârea infracţională, dar nu a realizat acest lucru anterior intervenirii instigatorului.

Pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului a rezultat faptul că inculpatul G. a primit sumele de bani cu titlu de mită pentru realizarea altor atribuţii de serviciu, aşa cum anterior s-a menţionat, iar nu pentru a proceda în modul în care a făcut-o în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

În fine, tot cu privire la criticile care vizează tipicitatea subiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina apelantei, instanţa de apel nu poate accepta susţinerea acesteia potrivit căreia nu este supusă răspunderii penale fapta comisă fără nici un scop, fiind evident că această aserţiune nu are nici un temei legal, scopul comiterii infracţiunii constituind cerinţa esenţială doar în cazurile expres prevăzute de legea penală.

Consideraţiile vizând imposibilitatea comiterii infracţiunii prin raportare la dispoziţiile legii procesual civile invocate nu pot fi primite, conduita la care a fost determinat inculpatul G. de către apelantă reprezentând în mod evident o încălcare a atribuţiilor de serviciu ale acestuia, fiind produsă şi consecinţa prevăzută de lege, respectiv producerea unei pagube în patrimoniul unei persoane juridice.

Instanţa de apel acceptă faptul că art. 69 C. proc. civ. anterior, instituia obligaţia existenţei unei procuri speciale pentru a proceda la recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, însă în cauza concretă, care a făcut obiectul dosarului existent la Judecătoria Pătârlagele, nu s-a pus problema de utilizare a unei asemenea proceduri. Instigatului G. i se impută că nu a făcut demersurile necesare pentru a proteja poziţia instituţiei la care acesta îşi desfăşura activitate, acesta fiind de acord cu admiterea acţiunii civile, fără a formula întâmpinare şi fără a propune probe, neexercitând nici calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinţei, toate acestea echivalând cu o lipsire de apărare a instituţiei. Deci, nu s-a pus nici un moment problema utilizării procedurii menţionate de către apelantă.

În fine, ultima critică formulată de către apelantă, vizând reţinerea eronată a prevederilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, nu poate fi primit de către instanţa de apel.

Infracţiunea reţinută în sarcina apelantei este aceea a instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpatul G., iar în sarcina acestuia a fost reţinută comiterea infracţiunii în forma agravată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În conformitate cu prevederile textului legal menţionat, forma în vigoare în prezent: "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Judecătorul fondului a reţinut în mod just faptul că inculpatul menţionat a comis infracţiunea de abuz în serviciu în forma agravată menţionată, în condiţiile în care prin acţiunile sale a procurat un folos necuvenit pentru altul, respectiv pentru coinculpatul A.

În aceste condiţii, instigarea realizată de către inculpată nu poate viza comiterea unei alte infracţiuni, iar pe de altă parte, din punct de vedere subiectiv nu se poate considera că aceasta a acţionat cu o intenţie limitată la determinare coinculpatului în comiterea infracţiunii în forma prevăzută în C. pen., fără reţinerea agravantei din legea specială, în condiţiile în care, cu certitudine, prin acţiunile pe care apelanta le-a realizat, aceasta a avut în vedere obţinerea unui folos necuvenit de către persoanele care erau reclamanţi în dosarul existent pe rolul Judecătoriei Pătârlagele.

Nu a reţinut instanţa de fond, aşa cum susţine apelanta, că folosul necuvenit i-a aparţinut coinculpatului G., ci în patrimoniul persoanelor menţionate anterior, iar din acest punct de vedere, intenţia directă a inculpatei apelante este uşor de presupus, în condiţiile în care determinarea coinculpatului în adoptarea unei conduite care, în esenţă, lipsea de orice apărare instituţia ale cărei interese trebuia să le reprezinte, nu putea conduce la un alt rezultat decât cel al pierderii procesului cu consecinţa reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea inculpatului A..

În mod evident, intenţia, ca element esenţial pentru constatarea tipicităţii subiective a unei infracţiuni, este dificil de probat prin elemente probatorii certe, mai ales în cauzele în care activităţile se caracterizează prin o anumită conspirare a acţiunilor antisociale, dar aceasta poate fi determinată din analiza conduitei infractorilor. În această cauză, nu se pot administra probe directe din care să rezulte care a fost rezoluţia infracţională sub care a acţionat inculpata apelantă, însă din faptele sale se poate decela care a fost aceasta. În mod evident apelanta nu a avut în vedere determinarea coinculpatului G. la comiterea faptei pentru a crea acestuia un folos necuvenit, pentru că nu există posibilitatea juridică a identificării unui anume beneficiu pe care l-ar fi obţinut acesta ca urmare a admiterii plângerii. Beneficiarii acţiunilor coinculpatului erau persoanele care au formulat plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Buzău, iar inculpata, având în vedere pregătirea sa, cu certitudine cunoştea acest lucru.

Prin raportare la aceste considerente, instanţa de apel apreciază că judecătorul fondului a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei apelante, stabilind, de asemenea, în mod corespunzător legea penală mai favorabilă, respectiv noul C. pen.

IX. I.

În sarcina apelantei inculpate au fost reţinute infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a I-a C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută art. 259 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., toate fiind comise în concurs real şi formal de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

Prealabil, Înalta Curte remarcă faptul că una din infracţiunile vizate de criticile apelantei inculpate nu a făcut obiectul condamnării sale prin sentinţa primei instanţe.

În mod evident, în condiţiile în care încadrarea juridică dată de prima instanţă uneia dintre faptele reţinute în sarcina acesteia, aşa cum de altfel a fost sesizată prin rechizitoriu, este de fals intelectual, aspectele învederate cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale nu vor fi analizate.

În privinţa infracţiunii de fals intelectual apelanta a susţinut că acţiunile reţinute în sarcina sa nu întrunesc tipicitatea obiectivă a acestei infracţiuni în condiţiile în care nu pot fi subsumate nici uneia dintre variantele normative prevăzute de textul legal, respectiv cele menţionate în cazul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În privinţa infracţiunii de abuz în serviciu susţine apelanta că acţiunile sale nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni, în condiţiile în care probele administrate în cauză sunt contradictorii.

Mai mult, în condiţiile în care nu se poate reţine existenţa infracţiunii de fals intelectual nu poate subzista nici infracţiunea de abuz în serviciu, ultima infracţiune neavând o existenţă independentă.

Referindu-se la infracţiunea de fals intelectual apelanta susţine că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă în condiţiile în care menţiunile cuprinse în adresa nr. x/19.01.2011 vizând inexistenţa dovezii de comunicare sunt reale, iar lipsa acesteia nu îi este imputabilă.

În fine, în privinţa infracţiunii de uz de fals, în condiţiile în care nu se poate reţine existenţa infracţiunii de fals intelectual, apelanta susţine că nu se poate pune problema subzistenţei acestei infracţiuni.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, apelanta a susţinut că aceasta este C. pen. anterior, prin prisma faptului că prin raportare la data comiterii faptelor, respectiv 31.08.2006 şi 19.01.2011 a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate infracţiunile şi ca atare se impune pronunţarea unei soluţii prin care să se dispună încetarea procesului penal.

Înalta Curte analizând criticile formulate de apelantă apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.

În privinţa infracţiunii de fals intelectual reţine instanţa de apel că judecătorul fondului a dat o corectă încadrare juridică stării de fapt reţinută în mod just, aşa cum anterior s-a analizat, acţiunile inculpatei întrunind toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni, în sensul că în exercitarea atribuţiilor de secretar al comunei PPPPP., judeţul Buzău, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat adresa nr. x/19.01.2011 cu prilejul întocmirii acesteia, consemnând, în mod nereal, că nu s-a găsit dovada comunicării către L., S. şi T. a modului de soluţionare contestaţiei formulată de aceştia şi analizată în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 353/19.01.2006, precum şi "Registrul Expediere Corespondenţă", în care a consemnat, în mod nereal, la fila x verso, că " S-a constatat înregistrarea a 295 poziţii în anul 2007" şi a semnat.

Criticile apelantei vizând neîntrunirea tipicităţii obiective a infracţiunii, în condiţiile în care acţiunile sale nu pot fi subsumate vreunei variante normative ale infracţiunii nu pot fi primite deoarece în cazul infracţiunii de fals intelectual nu este necesar ca acţiunile inculpatului să fie corespunzătoare modalităţii de comitere a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În conformitate cu prevederile art. 321 C. pen. falsul intelectual constă în: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări"

Rezultă că activitatea incriminată de acest text legal vizează întocmirea înscrisului oficial prin inserarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori omisiunea inserării unor date sau împrejurări. Având în vedere că acţiunea de falsificare se realizează încă de la conceperea înscrisului este exclus ca aceasta să fie comisă prin modalităţile normative reglementate de art. 320 C. pen., infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale presupunând existenţa unui înscris oficial care este ulterior falsificat prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea acestuia în orice mod.

În cauză, inculpata a procedat la falsificare adresei menţionate la momentul întocmirii acesteia, inserând menţiuni necorespunzătoare adevărului. De asemenea, aceasta a procedat în mod similar atunci când a inserat menţiunea referitoare la numărul de poziţii înregistrate în registrul de corespondenţă.

Din punct de vedere al laturii subiective inculpata a acţionat cu intenţie directă în comiterea faptei, nefiind posibil a se aprecia că există cauze care să excludă această formă a vinovăţiei, elementele invocate de către aceasta vizând acţiunile altor persoane nefiind confirmate probatoriu, aşa cum s-a stabilit când au fost analizate criticile formulate cu privire la starea de fapt reţinută.

Criticile cu privire la reţinerea eronată în sarcina apelantei a infracţiunii de abuz în serviciu nu pot fi primite, acţiunile acesteia, aşa cum au fost în mod corespunzător de judecătorul fondului, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii, atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât şi la nivelul laturii subiective.

Apelanta inculpată I. în susţinerile sale pleacă de la premisa că nu poate fi reţinută în sarcina sa comiterea infracţiunii de fals intelectual, însă în condiţiile în care această faptă este pe deplin probată, silogismul logic creat este lipsit de fundament, neexistând premisa esenţială pentru acceptarea sa.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi în privinţa criticilor formulate cu privire la infracţiunea de uz de fals, fapta apelantei întrunind elementele constitutive ale acestei infracţiunii, aşa cum în mod corespunzător s-a reţinut prin sentinţa apelată, subzistenţa infracţiunii de fals intelectual fiind temei pentru a se reţine şi uzul de fals.

Cu privire la criticile vizând stabilirea legii penale mai favorabile, mai ales prin prisma prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte reţine că la momentul pronunţării sentinţei apelate, în mod cert judecătorul fondului a stabilit corect care este legea penală mai favorabilă, argumentele avute în vedere de acesta, atât cu privire la circumstanţele atenuante, care aveau efecte mult mai ample în legislaţia anterioară, cât şi cu privire la prescripţia răspunderii penale fiind unele juste.

În condiţiile în care soluţionarea prezentei căi de atac a presupus trecerea unui interval temporal important, se impune a fi reanalizată legea penală mai favorabilă prin prisma instituţiei prescripţiei răspunderii penale.

În prealabil este de reţinut faptul că infracţiunile care au făcut obiectul acuzării, contrar susţinerilor apelantei, au fost comise la 19 ianuarie 2011, dată de la care se poate calcula termenul de prescripţie a răspunderii penale şi nu anterior acestui moment.

În condiţiile în care s-ar reţine ca lege penală mai favorabilă C. pen. anterior, în forma în vigoare la momentul comiterii infracţiunilor, cuantumul maxim al pedepselor reţinute în sarcina inculpatei era după cum urmează: 5 ani închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual, 2 ani închisoare pentru infracţiunea de uz de fals, 15 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri comisă de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Limitele maxime ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina apelantei au fost stabilite cu respectarea prevederilor art. 1411 C. pen. anterior: "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei."

Prin raportare la prevederile art. 122 alin. (1) lit. b), c) şi d) coroborat cu art. 124 C. pen. anterior, Înalta Curte constată că termenul prescripţiei speciale ar fi împlinit la 19 iulie 2018 pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, în condiţiile în care acesta este de 7 ani şi 6 luni faţă de cuantumul maxim al pedepsei prevăzute în legea penală anterioară. În schimb, pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată termenul de prescripţie specială s-ar împlini la 19 ianuarie 2026, în vreme ce pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri acesta s-ar împlini la 19 ianuarie 2023. Rezultă că pentru infracţiunile sancţionate mai aspru în legislaţia anterioară nu este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Procedând la determinarea legii penale mai favorabile prin compararea doar a infracţiunilor pentru care nu s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale potrivit legii penale anterioare cu modalitatea de sancţionare a acestora potrivit noului C. pen. se constată că concluzia la care a ajuns judecătorul fondului îşi păstrează valabilitatea.

În condiţiile în care nu se poate reţine în favoarea inculpatei nici o circumstanţă antenuantă dintre cele prevăzute la art. 74 C. pen. anterior, pentru argumentele prezentate de judecătorul fondului, la care se adaugă şi conduita adoptată de către apelantă în faţa instanţei de control judiciar, aceasta negând în declaraţia dată comiterea faptelor, contrar atitudinii adoptate la judecata în fond, când a înţeles să acceseze procedura simplificată, cuantumul minim al sancţiunilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată este de 5 ani închisoare în legea anterioară comparativ cu 3 ani închisoare în legea actuală, respectiv de 1 an şi 3 luni închisoare comparativ cu 1 an şi 4 luni închisoare.

Chiar în condiţiile orientării pedepsei pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată la minimul special, în condiţiile reţinerii prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta este mult mai mare decât minimul pedepsei prevăzut de legea penală nouă, iar sancţionarea mai blândă a concursului de infracţiuni nu are o influenţă suficientă pentru a conduce la determinarea unei sancţiuni mai reduse, chiar dacă pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals nu este îndeplinit termenul prescripţiei speciale potrivit noului C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen., acesta împlinindu-se la 19 ianuarie 2021.

Ca atare, instanţa de apel consideră că legea penală mai favorabilă este în continuare noul C. pen., aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, motiv pentru care şi aceste solicitări ale apelantei inculpate I. vor fi respinse ca nefondate.

X. J.

În privinţa acestui apelant inculpat, judecătorul fondului a reţinut că fapta acestuia constând în aceea că, la data de 22.07.2011, cu intenţia de a disimula provenienţa sumei de 45.000 euro provenind din comiterea infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul B., a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.07.2011 la Biroul Notarului Public U. din TTTTT., jud. Buzău, în care a menţionat un preţ supraevaluat, preţ pe care nu l-a achitat în realitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Având în vedere considerentele exprimate anterior, când a fost analizată starea de fapt, instanţa de apel consideră că se impune ca în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului J. pentru comiterea acestei infracţiuni, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011, în condiţiile în care nu există probe care să demonstreze comiterea faptei.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va admite apelul declarat de apelantul inculpat NNNNN., va desfiinţa în parte sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi rejudecând cauza cu privire la acest inculpat va dispune soluţia de achitare în conformitate cu prevederile legale anterior menţionate.

De asemenea, faţă de soluţia de achitare ce va fi pronunţată faţă de apelantul inculpat, instanţa va dispune şi înlăturarea măsurii confiscării speciale cu privire la suma de 45.000 euro.

XI. K.

Prin sentinţa apelată s-a reţinut că fapta inculpatului K. constând în aceea că, la data de 28.02.2011, a încheiat un contract de intermediere cu inculpatul A., utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei sale de şef al Ocolului Silvic UUUUU. şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000;

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cu privire la prima infracţiune, apelantul inculpat a susţinut că modalitatea faptică de comitere descrisă de parchet ca element material al infracţiunii este una pur speculativă, fiind creată în jurul unei inferenţe eronate, respectiv aceea că nu se putea intermedia o cesiune a unui drept litigios, care fusese deja încheiată cu 18 zile anterior, în condiţiile în care contractul de intermediere, instrumentum probationis, se putea încheia subsecvent operaţiunii juridice intermediate, cu titlu recognitiv. În lipsa altor probe privind voinţa reală a părţilor nu se poate da conduitei părţilor contractante semnificaţia descrisă în rechizitoriu.

Mai mult, susţine apelantul că nu putea avea semnificaţia penală reţinută conduita adoptată în lipsa identificării informaţiilor concrete la care se referă ipoteza acuzatorială, în condiţiile în care nu se poate stabili dacă informaţiile au fost obţinute în virtutea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor deţinute în cadrul Direcţiei Silvice Buzău, ceea ce conduce la imposibilitatea reţinerii existenţei acesteia condiţii esenţiale a infracţiunii, cu atât mai mult cu cât din adresa RNP Romsilva Direcţia Silvică Buzău nr. x/05.06.2019 rezultă că informaţiile privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră au regim deschis, nefiind informaţii clasificate în sensul Legii nr. 182/2002.

Cu privire la aceeaşi infracţiune, apelantul a susţinut că fapta nu îndeplineşte trăsătura esenţială a tipicităţii obiective, în condiţiile în care această infracţiune este una cu un subiect activ calificat, respectiv persoana care îndeplineşte una dintre calităţile evocate în reglementarea art. 1 din Legea nr. 78/2000, la momentul comiterii faptei, iar potrivit relaţiilor existente la dosarul cauzei la data săvârşirii infracţiunii acesta nu îndeplinea calitatea de subiect activ al infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie. La data de 28 februarie 2011 acesta nu mai avea nici o calitate în cadrul Direcţiei Silvice Buzău, încetând orice raport juridic cu aceasta la 09 septembrie 2010.

În privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, apelantul inculpat a susţinut, în primul rând, faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă elementul constitutiv al acestei infracţiuni, în condiţiile în care iniţierea întâlnirii cu inculpatul L. nu are, per se, conotaţia penală pe care acuzarea o dă. Această conduită nu are nici o semnificaţie penală în general, cu atât mai puţin ar putea fi considerată că ar proba acţiunea de iniţiere a unui grup infracţional organizat. Ca atare nu există nici un element de probă care să conducă raţional la concluzia că iniţiativa primei întâlniri cu inculpatul L. ar putea fi echivalentă elementului material alternativ al iniţierii unui grup infracţional organizat.

Mai mult, apelantul susţine şi că, la nivel intelectiv, datorită condiţiilor concrete ale speţei, nu îşi putea prefigura la momentul iniţierii contactului cu inculpatul L. scopul grupării a cărei constituire ar fi iniţiat-o şi nici nu îl cunoştea pe inculpatul A., cel care urma să devină liderului şi trezorierul grupului.

Suplimentar, apelantul menţionează că nu se poate reţine întrunirea elementului material al acestei infracţiuni în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă realizarea în cursul anului 2010 a doar 2 întâlniri bipartite OOOOO., respectiv a unei singure întâlniri tripartită între coinculpaţii K., L. şi D., la data 15 decembrie 2010, fără a exista vreo dovadă care să evoce participarea la vreuna dintre întâlniri a coinculpatului A. De asemenea, faptul că nu a asistat la nici o discuţie privind negocierile purtate între coinculpaţii L. şi A., după cum nu a asistat la discuţii cu privire la procedurile implicate pentru reconstituirea dreptului de proprietate, constituie argumente pentru a constata lipsa semnificaţiei penale corespondentă elementului material al acestei infracţiuni cu privire la conduita sa.

În fine, ultima critică vizează neîntrunirea tipicităţii obiective prin prisma faptului că apelantul inculpat, în calitatea reţinută de iniţiator al grupului, trebuia să aibă o poziţie activă în legătură cu prefigurata infracţiune program în legătură cu a cărei comitere realizează actul pregătitor, ori în cauză descrierea conduitei reproşate nu evocă nici un rol în structura pretinsului grup infracţional organizat din perspectiva punerii în executare a rezoluţiilor infracţionale în legătură cu săvârşirea acestor infracţiuni.

Înalta Curte analizând aceste critici apreciază că ele sunt nefondate, judecătorul fondului realizând o corectă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina apelantului inculpat pe baza probelor administrate şi coroborate corespunzător.

În primul rând. instanţa de apel reţine că aspectele criticate de apelant vizând inexistenţa elementului material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu pot fi primite.

Judecătorul fondului a reţinut în mod complet starea de fapt, iar aspectele criticate de către apelant cu privire la acest aspect nu au fost primite de instanţa de control judiciar atunci când au făcut obiectul analizei.

Acţiunile inculpatului K. caracterizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a grupului infracţional, în modalitatea iniţierii acestuia, activităţile inculpatului fiind cele care au condus la crearea acestei forme de organizare, inculpatul apelant fiind cel care a identificat persoana care pretindea anumite drepturi cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră şi a creat o conexiune între acesta şi cel care a devenit finanţatorul demersurilor judiciare şi administrative, licite şi ilicite.

În măsura în care acţiunile sale ar fi avut drept ţel obţinerea prin mijloace legale a drepturilor litigioase în mod evident acestea nu ar fi avut conotaţia penală reţinută în hotărârea atacată, însă, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, coinculpatul L. încercând fără succes redobândirea terenului cu vegetaţie forestieră, iar termenul pentru formularea plângerii împotriva hotărârii comisiei judeţene fiind expirat de mult, nu se poate aprecia că aceste activităţi pe care inculpatul K. le-a desfăşurat nu aveau o asemenea conotaţie.

Pe de altă parte, în cazul elementului material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional legea nu instituie, contrar susţinerilor apelantului, o cerinţă specifică privind existenţa unui număr minim de întâlniri între membrii grupului, ori pe aceea ca aceştia să se fi întâlnit toţi în aceleaşi condiţii de timp şi spaţiu, fiind suficientă realizarea şi întâlnirilor secvenţiale între diverşi membrii ai grupului, condiţia impusă de textul normativ fiind ca activităţile să se desfăşoare coordonat şi o anumită perioadă de timp suficientă pentru atingerea scopului în care grupul a fost constituit.

Cu toate acestea, contrar susţinerilor apelantului instanţa de fond a reţinut, iar instanţa de control judiciar consideră concluzia menţionată ca fiind una cu suport probator solid, că între inculpaţii membrii ai grupului au existat întâlniri comune, în diverse formule numerice, fiind realizată şi o întâlnire la care au participat toţi membrii grupului. Ca atare, chiar dacă ar fi acceptată teza apelantului, privind instituirea prin lege a unei condiţii esenţiale pentru reţinerea elementului material al infracţiunii, respectiv reunirea tuturor membrilor grupului în întruniri comune, şi aceasta este îndeplinită.

Cu privire la susţinerea vizând neîntrunirea tipicităţii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat ca urmare a faptului că apelantul nu ar fi desfăşurat activităţi infracţionale necesare atingerii scopului grupării, instanţa de apel apreciază că aceasta este una nefondată în condiţiile în care pe de o parte iniţierea grupului a fost realizată de către apelant, acesta fiind care a realizat conectarea membrilor grupului, fiind elementul de legătură între aceştia, iar ulterior activităţile sale au vizat furnizarea informaţiilor pe care le deţinea, prin prisma funcţiilor pe care le-a ocupat în Direcţia Silvică Buzău, liderului şi finanţatorului grupului A. pentru ca acesta să se decidă cu privire la modul în care valorifică în mod cât mai bine terenul cu vegetaţie forestieră. Este de remarcat faptul că aceste informaţii au fost folosite de apelant şi pentru constituirea grupului în condiţiile în care i-a prezentat ultimului inculpat menţionat elemente de natură a îl determina să accepte achiziţionarea drepturilor litigioase.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că acţiunile realizate de către inculpatul apelant K. întrunesc toate condiţiile tipicităţii obiective şi subiective ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţionale organizat, în varianta normativă reţinută în sarcina sa prin sentinţa atacată.

În privinţa criticilor formulate de apelant cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, instanţa de control judiciar consideră că acestea sunt, de asemenea, nefondate, prin sentinţa apelantă realizându-se o corectă încadrare în drept a faptelor reţinute în sarcina inculpatului pe baza probelor din dosarul cauzei.

În primul rând, nu se poate accepta susţinerea că starea de fapt reţinută de judecătorul fondului este una pur speculativă, acesta având în vedere toate probele administrate în cauză, nu doar contractele încheiate de către apelant cu inculpatul A. Cu privire la acestea, chiar dacă se poate accepta teoria dezvoltată de apelant privind încheierea ulterioară a contractului în formă scrisă, în condiţiile reunirii anterioare a voinţelor contractanţilor, aceasta nu are vreo influenţă cu privire la reţinerea întrunirii elementului material al infracţiunii, diseminarea informaţiilor rezultând din chiar declaraţiile inculpatului, aşa cum s-a prezentat şi de instanţa de apel când au fost cercetate criticile cu privire la temeinicia hotărârii formulate de apelant. Instanţa de apel acceptă chiar că încheierea contractului în formă scrisă a fost realizată instrumentum probationis, însă acest lucru nu are nici o semnificaţie din punct de vedere penal, esenţială pentru reţinerea comiterii infracţiunii fiind pe de o parte încheierea unei tranzacţii financiare, care fiind constatată şi prin act scris îndeplineşte cu atât mai mult condiţiile de tipicitate obiectivă, iar pe de altă parte, activitatea de comunicare a unor informaţii care au fost obţinute în virtutea funcţiei sau atribuţiilor apelantului.

În al doilea rând, cu privire la cea de-a doua critică formulată de apelant, instanţa de apel învederează faptul că atunci când a realizat analiza criticilor formulate de acesta cu privire la temeinicia hotărârii a constatat că în hotărârea atacată sunt indicate informaţiile comunicate de către inculpatul K. coinculpatului A., stabilind că acestea au fost dobândite de către apelant în exerciţiul atribuţiilor conform funcţiilor pe care le-a ocupat în cadrul Direcţiei Silvice Buzău.

Un alt element invocat de către apelant care nu poate fi îmbrăţişat de către instanţa de apel vizează caracterul acestor informaţii, respectiv că acestea nu sunt incluse în categoria informaţiilor informaţii clasificate în sensul Legii nr. 182/2002, aşa cum acest lucru rezultă din adresa nr. x/05.06.2019 emisă de Direcţia Silvică Buzău. Potrivit textului legal de incriminare, art. 12 lit. a) teza a- II-a din Legea nr. 78/2000, constituie infracţiune încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, fiind nerelevant caracterul public sau confidenţial al acestora. Legea nu impune un caracter confidenţial informaţiilor obţinute de inculpat, acestea putând fi chiar unele publice, după cum rezultă din incriminarea de la lit. b) a aceluiaşi articol, unde este sancţionată penal folosirea informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii.

În fine, ultima critică formulată de apelant cu privire la această infracţiune vizează faptul că nu ar fi avut calitatea specială prevăzută de lege pentru a fi subiect activ.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 subiecţii activi ai infracţiunilor sancţionate prin actul normativ sunt persoanele care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice. De asemenea, potrivit prevederilor art. 12 lit. a) teza a II-a din aceeaşi lege, constituie infracţiune încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, de către persoanele menţionate la art. 1, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În condiţiile în care inculpatul K. a avut până 09 septembrie 2010 diverse funcţii în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Buzău, instituţie publică ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Apelor şi Pădurilor, iar în această perioadă a obţinut informaţiile diseminate ulterior către ceilalţi membrii ai grupului infracţional, acesta îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi subiectul activ al infracţiunii ce face obiectul acuzării. Spre deosebire de prevederile art. 12 lit. a) teza I, care incriminează "efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană", text legal în raport de care se stabileşte că subiectul activ al infracţiunii nu poate fi decât o persoană care se află la momentul comiterii în funcţia ce i-a permis obţinerea informaţiilor, teza a II-a a art. 12 lit. a), are) în vedere un subiect activ calificat, dar care nu este necesar să mai funcţioneze în cadrul autorităţii sau instituţiei publice. Formularea utilizată de legiuitor este una clară, este necesar ca informaţiile să fi fost obţinute de către infractor în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, utilizarea acestora fiind interzisă chiar dacă intervine ulterior încetării raporturilor cu autoritatea sau instituţia publică. Deci, în cauză este irelevant faptul că raporturile de serviciu ale inculpatului cu Direcţia Silvică Buzău au încetat la 09 septembrie 2010, informaţiile pe care acesta le-a comunicat coinculpaţilor fiind obţinute în perioada în care acesta a funcţionat în instituţia publică.

XII. L.

În sarcina acestui inculpat s-a reţinut prin sentinţa atacată comiterea infracţiunilor fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi respectiv a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Apelantul inculpat a criticat soluţia adoptată de prima instanţă în primul rând sub aspectul reţinerii eronate a legii penale mai favorabile, susţinând acesta că dispoziţiile C. pen. Anterior sunt în mod evident mai favorabile în privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile în care art. 290 restrângea condiţiile de incriminare comparativ cu prevederile art. 322 alin. (1) C. pen. Potrivit legii penale anterioare falsul în înscrisuri sub semnătură privată se realiza prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori alterarea în orice mod, pe când în actuala reglementare a fost adăugată şi modalitatea de săvârşire ce constă în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În condiţiile în care vechiul cod nu prevedea ca element material al acestei infracţiuni verbum regens-ul infracţiunii de fals intelectual, apreciază apelantul că legea penală anterioară este mai favorabilă deoarece acţiunea sa nu reprezenta infracţiune.

Suplimentar, apelantul susţine că instanţa de fond a considerat în mod eronat că legea penală actuală este cea favorabilă în condiţiile în care termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea menţionată anterior este mult mai redus, respectiv de 7 ani şi 6 luni.

De asemenea, şi tratamentul sancţionator al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este mai blând în vechea legislaţie, pedeapsa prevăzută de lege fiind cuprinsă între 3 luni şi 2 ani închisoare, în vreme ce în noul cod sancţiunea este închisoarea cuprinsă între 6 luni şi 3 ani.

Cu privire la aceeaşi infracţiune, apelantul a susţinut că starea de fapt a fost reţinută în mod eronat de prima instanţă, din probele administrate în cauză nerezultând tipicitatea subiectivă a infracţiunii, respectiv comiterea faptei cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat criticile formulate de apelant vizează în primul rând reţinerea eronată a elementului material al acestei infracţiuni, în ceea ce îl priveşte. Susţine apelantul că acţiunile pe care le-a desfăşurat nu aveau cum să constituie temei pentru reţinerea tipicităţii obiective a acestei infracţiuni, acestea fiind unele legale, respectiv punerea la dispoziţia membrilor grupului a actelor de moştenitor, semnarea unei cereri redactate de coinculpatul D. şi mandatarea acestuia să reprezinte partea responsabilă civilmente în faţa instanţelor de judecată.

De asemenea, precizează apelantul că judecătorul fondului nu a indicat în ce constă modul coordonat de acţiune al grupului, după cum nu indică care este infracţiunea pe care a comis-o şi care ar fi intrat în scopul grupului. Susţine acesta că nu se poate reţine că scopul grupului a fost acela de a obţine retrocedarea nelegală, în condiţiile în care aceasta a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Apelantul mai susţine şi că prin sentinţa apelată nu se constată că tipicitatea infracţiunii incriminate de art. 367 C. pen. nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte, atât din punct de vedere obiectiv, acţiunile pe care le-a desfăşurat fiind unele legale şi fără a exista elemente de coordonare cu ceilalţi coinculpaţi, iar din punct de vedere subiectiv nu sunt menţionate elementele care conduc la reţinerea vinovăţiei în comiterea faptei.

Înalta Curte analizând criticile formulate de apelant apreciază că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect că, faţă de starea de fapt reţinută în just, aşa cum anterior s-a analizat în cuprinsul prezentei decizii, acţiunile inculpatului L. întrunesc elementele constitutive ale celor două infracţiuni care au făcut obiectul sesizării.

Cu privire la prima critică, Înalta Curte nu poate accepta susţinerile apelantului referitoare la împrejurarea că în vechiul C. pen. nu era prevăzută ca şi modalitate concretă de comitere a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată ceea care a fost reţinută prin sentinţa apelată.

În conformitate cu prevederile art. 290 C. pen. anterior, constituia infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată: "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice". Potrivit art. 288 C. pen. anterior modalităţile în care se putea realiza falsul material în înscrisuri oficiale şi implicit falsul în înscrisuri sub semnătură privată erau contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.

În conţinutul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma reglementată de vechiul C. pen. intra atât falsificarea unui înscris preexistent, cât şi plăsmuirea, crearea, născocirea în mod fraudulos a unui astfel de înscris de natură să producă consecinţe juridice cu condiţia ca înscrisul falsificat să fi fost folosit sau încredinţat unei alte persoane spre folosire. Ar fi contrară voinţei legiuitorului şi ilogic ca falsificarea conţinutului unui înscris sub semnătură privată (acest înscris având şi noţiuni reale - care nu au fost alterate) să constituie infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., dar plăsmuirea unui astfel de înscris care ar presupune crearea, născocirea lui în întregime cu toate elementele sale, să nu constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Jurisprudenţa dezvoltată sub imperiul legii penale anterioare a fost în acest sens, Fostul Tribunal Suprem, cu ocazia pronunţării Deciziei de îndrumare nr. 1/1970, fiind chemat să se pronunţe asupra problemei dacă plăsmuirea în întregime a unui înscris cade sub incidenţa art. 288 C. pen., stabilind că, în ce priveşte elementul material, contrafacerea poate fi totală, când autorul plăsmuieşte înscrisul în întregime, sau parţială, acest din urma mod de falsificare constând de cele mai multe ori în semnarea falsă a pretinsului emitent. În mod evident, până la momentul intrării în vigoare a noului C. pen., decizia de îndrumare menţionată îşi menţine caracterul obligatoriu, neexistând modificări legislative în privinţa acestei norme de incriminare.

Este real faptul că prin C. pen. actual a fost reglementată de o manieră distinctă elementul material al infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", prin stabilirea ca modalităţi alternative de comitere a următoarelor acţiuni: contrafacerea înscrisului, alterarea înscrisului, respectiv atestarea la momentul întocmirii a unei fapte ori împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea de a insera fapte sau împrejurări. Însă, această dorinţă a legiuitorului de a aduce un plus de claritate reglementării, de a împărţi activitatea de falsificare în două subgrupe, cea a activităţilor care afectează autenticitatea unui înscris şi cea a activităţilor care afectează veridicitatea unui înscris, nu este de natură a conduce la concluzia conform căreia legea penală anterioară nu sancţiona activitatea de atestare a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului într-un înscris sub semnătură privată, în vederea producerii de consecinţe juridice şi dacă respectivul înscris era folosit, întrucât prin incriminarea acţiunii de contrafacere se incrimina şi acţiunea plăsmuirii integrale a unui înscris.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că în cauză nu se poate reţine aplicabilitatea prevederilor art. 1 alin. (2) C. pen., ceea ce a susţinut în realitate apelantul.

Cu referire la aceeaşi infracţiune, Înalta Curte consideră că şi criticile formulate de apelant vizând neîntrunirea tipicităţii subiective a infracţiunii nu pot fi primite în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că acesta a cunoscut împrejurarea că procedura administrativă vizând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră fusese finalizată prin respingerea contestaţiei formulate de către Comisia Judeţean Buzău, încă din anul 2006.

În condiţiile în care luase cunoştinţă de soluţia adoptată de către comisia menţionată, formularea cererii în care a inserat menţiunea că nu cunoaşte care a fost modul în care contestaţia sa a fost soluţionată reprezintă în mod evident o inserare intenţionată a unor elemente false în înscrisul sub semnătură privată, manifestare de voinţă cu evidente valenţe penale, care întruneşte şi condiţia specifică a infracţiunii, respectiv folosirea înscrisului falsificat sau încredinţarea unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Criticile vizând reţinerea eronată a tipicităţii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu pot fi acceptate de către instanţa de apel în condiţiile în care acţiunile desfăşurate de către apelantul L. au contribuit în mod decisiv la realizarea obiectivului grupării infracţionale.

Aşa cum rezultă şi din hotărârea atacată, esenţială pentru toată desfăşurarea activităţii grupului a fost formularea cererii către Instituţia Prefectului Buzău, prin care inculpatul L. solicita relaţii cu privire la modul de soluţionare a contestaţiei pe care a formulat-o împotriva hotărârii Comisei Locale PPPPP., înscris în care acesta menţiona în fals că nu cunoaşte soluţia Comisiei Judeţene.

În lipsa acestui înscris nu se putea pune problema activităţii infracţionale a restul membrilor grupului, fiecare dintre acţiuni fiind interdependente, iar prima acţiune a grupării a fost tocmai cererea menţionată, ulterior desfăşurându-se celelalte activităţi care au condus la atingerea scopului pentru care a fost creată gruparea infracţională.

Pe de altă parte, faptul că anumite acţiuni ale inculpatului au avut caracter legal nu are nici o relevanţă în condiţiile în care acestea au fost realizate pentru atingerea scopului grupului infracţional. Legea incriminează distinct infracţiunea de constituire a unui grup infracţional de infracţiunile care fac obiectul acestuia, apreciind ca fiind o manifestare mai gravă a unei pluralităţi infracţionale ocazionale, prin caracteristicile sale vizând numărul membrilor grupului, realizarea unei structuri ierarhice şi stabilirea unor roluri în cadrul grupului pentru membrii săi, precum şi durata de timp în care îşi desfăşoară activitate. De asemenea, prevederea de la art. 367 alin. (3) C. pen. subliniază tocmai caracterul independent al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional faţă de infracţiunile care fac obiectul acestuia, sancţionarea penală a membrilor grupului intervenind indiferent de comiterea sau nu a infracţiunilor care intră în scopul acestuia.

În cauză, însă, inculpatul nu se poate prevala de faptul că nu a comis nici o faptă penală care să conducă la atingerea scopului grupului infracţional, fiind cercetat şi condamnat de prima instanţă pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune care şi în opinia instanţei de control judiciar subzistă.

Contrar susţinerilor apelantului, Înalta Curte reţine că în hotărârea atacată au fost prezentată structura grupului infracţional organizat şi rolul pe care fiecare membru l-a avut în cadrul acestuia pentru atingerea scopului în care a fost creat.

Instanţa de control judiciar consideră că elementele prezentate de către apelant pentru a justifica caracterul legal al retrocedării terenului cu vegetaţie forestieră sunt parţial reale, în sensul că hotărârea judecătorească pronunţată de inculpatul F. este la acest moment definitivă şi irevocabilă, instanţa penală neavând căderea de a analiza motivele juridice pentru acesta a adoptat soluţia menţionată, fiind în căderea instanţelor civile, în măsura în care acestea vor fi sesizate de persoanele interesate cu căi extraordinare de atac, să analizeze valabilitatea acesteia.

Cu toate acestea, acţiunile care au condus la emiterea titlului de proprietate pe numele inculpatului A. şi care fac obiectul prezentei cauze nu au un caracter legal, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa apelată, iar acestea fac ca întreaga procedură să dobândească un asemenea caracter nelegal.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de apel reţine că acţiunile apelantului inculpat L. îndeplinesc condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, fiind reţinute, în analiza cu privire la starea de fapt realizată şi de instanţa de apel, acţiunile acestuia care întrunesc elementul material al laturii obiective, iar din punct de vedere subiectiv, în mod evident acesta a acţionat cu intenţia prevăzută de lege, participarea sa la întâlnirile realizate cu ceilalţi membrii ai grupului, urmate de comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, demonstrând fără putinţă de tăgadă existenţa vinovăţiei în comiterea infracţiunii.

În privinţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine în primul rând faptul că susţinerile apelantului cu privire la neprevederea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legislaţia penală anterioară, au fost analizate prin prisma prevederilor art. 1 alin. (2) C. pen., nefiind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen.

În alt doilea rând, instanţa de apel remarcă faptul că nu se poate proceda la o analiză disociată a infracţiunilor ce fac obiectul sesizării în privinţa apelantului, legea penală mai favorabilă identificată urmând a fi aplicată pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina acestuia.

Astfel, în privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de apel reţine că în conformitate cu prevederile C. pen. Anterior, art. 122 alin. (1) lit. d) rap. la art. 124, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit, în cursul lunii iulie 2018, acesta fiind de 7 ani şi 6 luni. Potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen., termenul special al prescripţiei se împlineşte în cursul lunii ianuarie 2021, deci nu este împlinit la momentul pronunţării soluţiei în prezentul apel. În aceste condiţii C. pen. anterior pare a fi legea penală mai favorabilă.

Însă, comparând limitele de pedeapsă pentru cealaltă infracţiune reţinută în sarcina apelantului inculpat, instanţa de apel constată că noul C. pen. este legea penală mai favorabilă. Astfel, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este sancţionată în prezent cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, iar la momentul comiterii faptelor era pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fără ca pedeapsa să depăşească pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cel mai grav sancţionată dintre cele care fac obiectul grupului, respectiv 12 ani închisoare în cauza de faţă.

Chiar dacă se aplică regulile concursului de infracţiuni din noul C. pen., rezultatul nu poate fi mai mare decât limita minimă a pedepsei prevăzută în vechiul C. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional.

Ca atare judecătorul fondului a reţinut în mod corect legea penală mai favorabilă, C. pen. actual, chiar dacă nu se poate pronunţa soluţia de încetare a procesului penal ca urmare prescripţiei pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Individualizarea pedepselor aplicate apelanţilor inculpaţi

Analizând sentinţa apelată prin prisma prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că, în general, judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 74 C. pen., subsecvent corectei identificări a legii penale mai favorabile pentru fiecare dintre inculpaţii din cauză.

Au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs şi a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Prin raportare la circumstanţele concrete ale comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, la gravitatea rezultatului produs prin acţiunile acestora, motivul şi scopul urmărit, precum şi având în vedere circumstanţe personale ale fiecăruia dintre cei vizaţi de acuzaţiile ce fac obiectul dosarului, unui dintre ei fiind cunoscuţi cu antecedente penale, pedepsele stabilite prin sentinţa apelată au fost în mod just individualizate în privinţa cuantumului şi a modalităţii de executare pentru majoritatea inculpaţilor apelanţi.

Instanţa de apel remarcă faptul că în cadrul motivelor de apel formulate, chestiunea individualizării pedepsei nu a fost menţionată de către majoritatea apelanţilor.

Cu toate acestea, Înalta Curte consideră că prin sentinţa apelată s-au aplicat pedepse mult prea aspre unora dintre apelanţii inculpaţi, aspect ce se impune a fi corijat.

Astfel, în privinţa apelantului inculpat G., judecătorul fondului a considerat că prin raportare la prejudiciul produs prin comiterea faptei de abuz în serviciu, precum şi la situaţia juridică a terenului cu vegetaţie forestieră, care a devenit una extrem de complexă ca urmare a acţiunilor inculpatului, se impune a i se aplica acestuia o pedeapsă cu executare, chiar dacă în cuantum orientat spre minimul special al intervalului punitiv.

În dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte consideră că faptele inculpatului, chiar dacă au un grad de pericol ridicat, având în vedere atât abuzul în serviciu reţinut în sarcina sa, cât şi infracţiunea de luare de mită, nu pot justifica aplicarea unor pedepse cu executare în condiţiile în care criteriile ce ţin de persoana inculpatului, dintre cele menţionate la art. 74 lit. e), f) şi g) C. pen., pledează pentru aplicarea unor sancţiuni care să nu fie executate în regim de deţinere, pentru a permite reintegrarea socială a inculpatului.

Astfel, în mod evident apelantul inculpat a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, acesta formulând un denunţ cu privire la comiterea unor infracţiunii de către ceilalţi coinculpaţi în prezenta cauză, iar ulterior a dat declaraţii în cursul urmăririi penale care au fost de natură a contribui la aflarea adevărului. De asemenea, acesta a înţeles ca în faţa instanţei de fond să utilizeze procedura simplificată, recunoscând faptele reţinute în sarcina sa şi solicitând ca să fie avute în vedere la pronunţarea soluţiei probele administrate în cursul urmăririi penale în ceea ce îl priveşte.

Toată această atitudine denotă, în opinia instanţei de apel, faptul că inculpatul apelant a înţeles gravitatea faptelor comise şi a încercat ca prin conduita adoptată să realizeze, măcar parţial, o reparare a consecinţelor infracţiunilor comise, toate aceste elemente pledând pentru adoptarea unei sancţiuni care să nu impună privarea de libertate a inculpatului.

Pe de altă parte, în condiţiile în care din fişa de cazier judiciar a acestuia rezultă că este la primul contact cu legea penală, argumentele care justifică aserţiunea anterioară capătă o greutate mai mare, fiind evident că acordarea posibilităţii de a executa pedeapsa aplicată fără privare de libertate apare ca fiind cea mai justă soluţie, permiţând apelantului să demonstreze că a înţeles gravitatea faptelor comise şi să adopte o conduită care să îi permită reinserţia socială.

În fine, situaţia familială a inculpatului apelant, precum şi pregătirea profesională a acestuia reprezintă în opinia instanţei de control judiciar tot atâtea argumente care pledează în sensul concluziei anterioare referitoare la necesitatea stabilirii unei pedepse pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului care să nu fie executate în regim de deţinere.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, instanţa de apel va admite apelul inculpatului G., cu privire la acest aspect, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., şi după desfiinţarea parţială a sentinţei atacate, rejudecând cauza, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatului G. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului G. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 faptă din cursul anului 2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va menţine pedeapsa aplicată inculpatului G. de la 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 faptă din datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) C. pen. va aplica inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., va impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., va impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Buzău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., va impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Buzău sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., va atrage atenţia inculpatului G. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Judecătorul fondului a stabilit, de asemenea, în opinia instanţei de control judiciar, o sancţiune mult prea aspră cu privire la apelanta inculpată H.

Este real faptul că infracţiunea comisă de către apelanta inculpată a fost una gravă, gravitate care transpare şi din cuantumul pedepselor stabilit în norma de incriminare, inclusiv în legislaţia penală actuală, caracterizată printr-o reducere a pedepselor stabilite pentru toate infracţiunile, însă nu se poate nega faptul că din ansamblul probelor existente la dosar rezultă contribuţia relativ mai redusă a acţiunilor acestei apelante la producerea rezultatului socialmente periculos.

Ca atare, în aprecierea criteriului prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., instanţa de control judiciar consideră că pentru atingerea scopului pedepsei, fără a se da o prevalenţă deosebită caracterului sancţionator al acesteia, este necesar a se aplica inculpatei apelante o sancţiune mult mai redusă, orientată cât mai aproape de minimul special al pedepsei prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen.

Nu va putea instanţa de apel să reţină în favoarea apelantei inculpate H. circumstanţe atenuante, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care din toată atitudinea procesuală a acestei nu rezultă o conduită care să conducă la concluzia că a depus eforturi pentru a diminua consecinţele infracţiunii comise, ori pentru a demonstra faptul că nu prezintă un grad de periculozitate ridicat.

Pe cale de consecinţă nu se va putea reduce cuantumul pedepsei stabilite de judecătorul fondului la un cuantum care să permită aplicarea prevederilor art. 91 C. pen., suspendarea executării pedepsei.

În raport de aceste elemente, instanţa de apel va admite apelul inculpatului H., cu privire la acest aspect, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., şi după desfiinţarea parţială a sentinţei atacate, rejudecând cauza, va reduce pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă de la începutul anului 2011, aplicată inculpatei H. prin hotărârea atacată la 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În privinţa apelantei inculpatei I., judecătorul fondului a manifestat, de asemenea, o asprime excesivă, aplicându-i acesteia pedepse care prin cuantum par a fi mult prea grele, chiar dacă sunt orientate spre minimul special al intervalului punitiv.

Nu se poate nega că faptele inculpatei, circumscrise tipicităţii obiective şi subiective ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, au avut consecinţe deosebit de grave, fiind unele extrem de importante în lanţul cauzal din dosar, însă, în contrapartidă, conduita inculpatei în cursul urmăririi penale, când a adoptat o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptelor ce făceau obiectul acuzării, precum şi aceea din cursul judecării cauzei în prima instanţa, când a solicitat aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., impuneau pentru judecătorul fondului aplicarea unor pedepse mai blânde, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpata este la primul contact cu legea penală, iar coroborarea criteriilor de individualizare a pedepsei de la art. 74 alin. (1) lit. e), f) şi g) C. pen. ar fi justificat această măsură.

Instanţa de apel va reţine, de asemenea, că prin conduita adoptată, apelanta inculpată a făcut reale demersuri pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunilor reţinute în sarcina sa, împrejurare ce impune reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. cu consecinţa aplicării prevederilor art. 76 C. pen.

Cu toate acestea, Înalta Curte, în opinia majoritară, consideră că atitudinea pe care apelanta a avut-o în cursul soluţionării prezentului apel, când a revenit asupra declaraţiilor pe care le-a dat în cauză în cursul urmăririi penale, susţinând aspecte evident nereale care să justifice schimbarea de atitudine, reprezintă un element care determină instanţa de apel să considere că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în componenta vizând posibilităţile de îndreptare ale infractorului în condiţiile aplicării pedepsei fără executarea acesteia.

Prezentarea unor elemente nereale cu privire la modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală, invocarea unor pretinse presiuni la care ar fi fost supusă de către procurorul de caz, conduc la concluzia că apelanta inculpată nu a conştientizat gravitatea faptelor pe care le-a comis.

În mod evident, în cazul în care ar fi ajuns la concluzia că acţiunile sale încalcă ordinea de drept şi prejudiciază grav interesele societăţii, inculpata ar fi perseverat în conduita sinceră adoptată în faţa judecătorului fondului, aşa cum a procedat inculpatul G., însă aceasta a înţeles să îşi modifice poziţia faţă de acuzaţiile ce fac obiectul cauzei, demonstrând indubitabil că în privinţa sa doar executarea pedepsei este cea care va conduce la îndreptarea sa.

Cu certitudine, dacă atitudinea de recunoaştere şi regret a faptelor ar fi provenit dintr-o conştientizare a gravităţii faptelor, a consecinţelor produse, precum şi dintr-o dorinţă de corijare a conduitei sociale pentru a corespunde coordonatelor de legalitate pe care cetăţenii trebuie să le adopte, inculpata nu ar fi revenit în faţa instanţei de apel asupra declaraţiilor date anterior în cauză, însă, aceasta a demonstrat că poziţia procesuală adoptată în faţa primei instanţe a fost rezultatul intenţiei acesteia de a obţine o sancţiune cât mai blândă, o pedeapsă fără privare de libertate, iar nu rezultatul unui proces intern deliberativ care să conducă la adoptarea unei atitudini corecte faţă de obligaţiile de respectare a normelor de conduită socială în general, precum şi a celor care se bucură de protecţia legii penale, în special.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu va putea proceda la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, neexistând garanţii suficiente cu privire la îndreptarea apelantei inculpate I. doar ca urmare a aplicării unei pedepse cu închisoare a cărei executare a fost suspendată.

În raport de aceste elemente, instanţa de apel va admite apelul inculpatei I., cu privire la acest aspect, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., şi după desfiinţarea parţială a sentinţei atacate, rejudecând cauza, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatei I. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

Va reţine în favoarea inculpatei la încadrarea juridică a infracţiunilor menţionate circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 3 ani închisoare la 2 ani 6 luni şi 20 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) C. pen. va aplica inculpatei I. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani 6 luni şi 20 zile închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Alte critici vizând latura penală a cauzei

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti a criticat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti sub două aspecte ce vizează nelegalitatea acesteia.

În primul rând s-a menţionat faptul că judecătorul fondului a procedat la o greşită deducere din pedeapsa aplicată inculpatului C. a perioadei reţinerii şi arestării preventive de la data de 19.11.2014 la 20.11.2014 şi de la 21.11.2014 la 06.03.2015, în condiţiile în care aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului acesta a fost reţinut la 20.01.2015, ora 18:55 până la 21.01.2015, ora 18:55 şi arestat preventiv de la 21.01.2015 până la 06.03.2015.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine că această critică este întemeiată, judecătorul fondului deducând în mod eronat din pedeapsa aplicată inculpatului C. perioada în care acesta a fost reţinut şi arestat preventiv, deducerea vizând perioada arestului la domiciliu fiind corect realizată.

Astfel, prin ordonanţa nr. x/P/2013 din data de 20.01.2015 emisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a dispus reţinerea inculpatului C., pe o durată de 24 ore, începând de la data de 20.01.2015, ora 18:55, până la data de 21.01.2015, ora 18:55.

Prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21.01.2015 şi până la data de 19.02.2015, inclusiv.

Prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului C., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 20.02.2015 şi până la data de 20.03.2015, inclusiv.

Prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie s-a respins contestaţia formulată de inculpatul C. împotriva încheierii din 16.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea pronunţată la data de 27.02.2015 în Dosarul nr. x/2015 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-a respins cererea inculpatului C. de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Prin încheierea pronunţată la data de 06.03.2015 în Dosarul nr. x/2015 de judecătorul din cadrul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie s-a admis contestaţia formulată de inculpatul C. împotriva încheierii din 27.02.2015 a Curţii de Apel Ploieşti pronunţată în Dosarul nr. x/2015 şi s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul C. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06.03.2015 până la data de 04.04.2015, inclusiv.

Rezultă că se impunea deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului C. a perioadelor în care acesta a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv 20.01.2015 până la data de 06.03.2015, însă, din eroare judecătorul fondului a dispus deducerea unei alte perioade.

Înalta Curte consideră că această chestiune reprezintă în realitate o eroare materială, ce putea fi remediată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., însă, în măsura în care a fost investită cu această critică, o va admite pentru a asigura legalitatea hotărârii judecătoreşti.

În al doilea rând, apelul Parchetului a vizat greşita efectuare a concursului pedepselor complementare aplicate inculpatului L. ceea ce a determinat o pedeapsă rezultantă mai mică, de 1 an, în loc de 2 ani, cum ar fi fost legal.

Tot legat de această chestiune, critica apelantului vizează şi încheierea din 16.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus rectificarea duratei pedepsei complementare aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privat, pe o durată de 1 an, în loc de o durată de 2 ani, aşa cum se dispusese iniţial, în urma acestui artificiu pedeapsa complementară rezultantă devenind legală.

Susţine apelantul că procedura de îndreptare a erorii materiale, conform art. 278 C. proc. pen., este aplicabilă în cazul unor erori materiale evidente strecurate într-un act procesual sau procedural, nu în cazul greşelilor de judecată, după cum procedura prevăzută de art. 279 C. proc. pen. nu era aplicabilă, aceasta vizând doar cazurile expres prevăzute de lege. Modificarea minutei Sentinţei penale nr. 72/2018 în sensul în care s-a făcut, este nelegală şi se impune a fi îndreptată, în sensul stabilirii unei pedepse complementare rezultantă pe o durată de 2 ani, pentru inculpatul L..

Analizând această critică, Înalta Curte consideră că aceasta este nefondată, judecătorul fondului putând să apeleze în mod evident la procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., respectiv atunci când hotărârea conţine o eroare materială evidentă. În această situaţie sunt avute în vedere erorile care rezultă din chiar cuprinsul actului, fără a fi necesară realizarea unui nou proces deliberativ.

Cum în minuta menţionată era stabilită pedeapsa complementară rezultantă pentru inculpatul L. pe o durată de 1 an, în mod evident eroarea a vizat durata stabilită în cazul pedepsei complementare stabilită pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind clară eroarea materială în condiţiile în care pentru infracţiunea mai gravă pedeapsa complementară a fost stabilită pentru un interval mai scurt.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel apreciază că judecătorul fondului a procedat în mod corect la îndreptarea erorii strecurate în minuta sentinţei apelate şi ca atare critica formulată de apelant este apreciată ca fiind nefondată, atât în privinţa încheierii din 16.07.2018, cât şi, corelativ cu privire la sentinţa atacată.

Ca atare în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte ca admite apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti şi după desfiinţarea parţială a sentinţei atacate, cu privire la primul aspect menţionat, rejudecând cauza, în temeiul art. 72 din C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. perioada reţinerii, arestului preventiv de la data de 20.01.2015 până la data de 06.03.2015, precum şi perioada arestului la domiciliu de la data de 07.03.2015 până la data de 15.05.2015

Latura civilă a cauzei, măsuri asigurătorii

Cu privire la modul de soluţionare a laturii civile a cauze prin Sentinţa penală nr. 72/2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti au exercitat calea de atac a apelului părţile civile O. şi N., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi partea responsabilă civilmente SC M. SRL, precum şi inculpatul L. în privinţa măsurii sechestrului asigurător.

Apelanţii părţi civile O. şi N. au criticat soluţia primei instanţe cu privire la modul în care a fost soluţionată cererea Parchetului privind desfiinţarea înscrisurilor pretins falsificate, respectiv adresa nr. x/19.01.2011 a Primăriei com PPPPP., adresa nr. x conex la x/2011 a Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, precum şi adresa cu nr. x/13.01.2011 promovată de inculpatul L. la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău.

Au susţinut apelanţii că ultima cerere reprezintă un act de voinţă al inculpatului şi nu poate fi desfiinţată de nicio autoritate, iar celelalte înscrisuri nu sunt fals în condiţiile în care nu există dovada de comunicare a a deciziei prin care s-a respins contestaţia formulată de L..

Instanţa de apel apreciază ca fiind nefondate aceste critici ale apelanţilor menţionaţi şi remarcă faptul că acestea vizează elemente care nu pot face obiectul căii de atac pe care aceştia au declarat-o.

În condiţiile în care acţiunea civilă pe care apelanţii au formulat-o viza anumite aspecte, criticile pe care aceştia le-au formulat vizează elemente care nu se subsumează cererii formulate şi nu pot face obiectul criticilor în prezenta cale de atac.

Pe de altă parte, Înalta Curte, analizând toate susţinerile apelanţilor reţine că judecătorul fondului a procedat legal şi temeinic atunci când a dispus desfiinţarea acelor înscrisuri, în condiţiile în care acestea sunt cu certitudine rezultatul comiterii infracţiunilor de fals reţinute în cauză în sarcina inculpaţilor L. şi I., prevederile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. impunând adoptarea acestei soluţii.

Apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti solicitând desfiinţarea acesteia în parte, şi rejudecând cauza sa fi admisă acţiunea civilă pe care au exercitat-o, în sensul de a se dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin revenirea bunului în proprietatea publică a statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii, respectiv actele prin care terenul a fost scos din domeniul public al statului, contractul de vânzare cumpărare şi actele subsecvente.

De asemenea, a mai solicitat apelantul şi obligarea inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente la plata sumelor de 23.228.820 RON, contravaloarea masei lemnoase, aşa cum aceasta a fost determinată de către expertul desemnat în cursul cercetării judecătoreşti realizate în prima instanţă, precum şi, 278.960 RON, contravaloare lucrări necesare reîmpăduririi.

A susţinut apelantul că imobilul teren, face parte din fondul forestier naţional, proprietate publică a statului român, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat cu vicierea procedurii prevăzute de legile fondului funciar.

Consideră apelantul că în soluţionarea pretenţiilor civile formulate, judecătorul fondului trebuia să aibă în vedere în principal necesitatea reîntregirii fondului forestier naţional şi pe cale de consecinţă să dispună restituirea bunului şi restabilirea situaţiei anterioare, prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii.

A mai precizat acesta că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea 18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public al statului sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, . nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă sunt dezafectate din domeniul public, iar prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 sunt în acelaşi sens, dispunându-se că "actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută". Pe cale de consecinţă, susţine apelantul că se impunea a se dispune constatarea nulităţii absolute a actelor juridice încheiate cu nerespectarea regimului juridic de proprietate publică a Statului, fiind lipsit de relevanţă juridică cercetarea bunei credinţe a subdobânditorului imobilului.

Înalta Curte, analizând apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, apreciază că acesta este nefondat, judecătorul fondului indicând în considerentele hotărârii atacate care sunt temeiurile ce se opun acordării soluţiei solicitate, precum şi remediile juridice la îndemâna părţii pentru obţinerea îndeplinirii pretenţiilor formulate.

Instanţa de control judiciar, consideră, în acord cu prima instanţă, că hotărârea judecătorească pronunţată de către inculpatul F. nu poate fi în nici un mod cenzurată de către instanţa penală, raţionamentul juridic ce a condus la adoptarea acesteia fiind unul care poate fi supus doar cenzurii instanţei civile prin intermediul căilor de atac extraordinare, potrivit procedurii civile.

A proceda altfel, respectiv prin desfiinţarea Sentinţei nr. 706/2011 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele, ar însemna încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, autoritate care este ataşată oricărei hotărâri judecătoreşti, aşa cum acesta este consacrat în C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa de apel îşi însuşeşte considerentele prezentate în sentinţa apelată, vizând respectarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 şi a dispoziţiilor constituţionale ce instituie principiul independenţei judecătorilor şi a supunerii acestora doar legii.

În condiţiile în care desfiinţarea sentinţei menţionate nu este posibilă, în mod evident toate actele subsecvente care au avut ca temei această hotărâre judecătorească îşi păstrează legalitatea, neexistând temeiuri pentru a se dispune constatarea nulităţii acestora.

În mod evident, situaţia va putea fi remediată, în condiţiile în care persoanele interesate, inclusiv apelatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, vor utiliza căile de atac prevăzute de legea procesual civilă pentru remedierea situaţiei juridice complexe create prin comiterea faptelor penale care au făcut obiectul prezentei cauze.

Tot în faţa instanţei civile vor trebui prezentate argumentele inserate în prezenta cale de atac, urmând că acolo să fie verificate şi apărările formulate de către societate comercială dobânditoare a terenului cu vegetaţie forestieră, respectiv SS.

Argumentele apelantului, referitoare la obligaţia instanţei de a dispune restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunilor din prezenta cauză, cu referire la infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu comise de către inculpatul F. nu pot fi primite, în condiţiile în care aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, dar şi instanţa de apel, condamnarea acestuia a survenit ca urmare a faptului că şi-a încălcat obligaţiile asumate atunci când a depus jurământul pentru exercitarea profesiei de judecător, fără ca analiza să vizeze temeinicia şi legalitatea hotărârii pronunţate în materie civilă.

În fine, aspectele legate de imposibilitatea apelantului de a exercita calea extraordinară de atac indicată de către judecătorul fondului nu sunt unele care pot fi cenzurate de către instanţa penală, şi, oricum nu pot justifica adoptarea unei soluţii diferite.

Cu privire la pretenţiile formulate de acelaşi apelant, vizând obligarea inculpaţilor şi la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea masei lemnoase existentă pe terenul cu vegetaţie forestieră, precum şi a costurilor necesare pentru efectuarea lucrărilor vizând reîmpădurirea aceleiaşi suprafeţe de teren, în condiţiile în care nu a fost admisă cererea vizând restabilirea situaţiei anterioare comiterii faptelor, judecătorul fondului a stabilit în mod just că nu este posibilă admiterea cererii.

Apelanta parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, a criticat sentinţa pronunţată de Curte de Apel Ploieşti susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că inculpaţii L. şi A. pe latură civilă nu i-au produs niciun prejudiciu, având în vedere că inculpatul L. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi constituire de grup infracţional organizat, iar inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi dare de mită. Ca urmare a acţiunilor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi a fost obţinută acea sentinţă pronunţată de către Judecătoria Pătârlagele, sentinţă prin care au dobândit în mod nelegal suprafaţa de 5.134,29 hectare teren forestier, ceea ce a condus la provocarea prejudiciului reţinut în dauna apelantei.

Înalta Curte, consideră că toate criticile formulate de către această apelantă sunt nefondate în condiţiile în care infracţiunile pentru au fost condamnaţi cei doi inculpaţi menţionaţi nu sunt susceptibile să producă în mod direct un prejudiciu în patrimoniul apelantei, fiind în prezenţa unor infracţiuni de pericol, infracţiuni care nu sunt susceptibile să provoace un o pagubă în patrimoniul oricărei persoane, caracteristică specifică infracţiunilor de rezultat. Distincţia reţinută de prima instanţă, are în vedere faptul că inculpaţii obligaţi la plata solidară a despăgubirilor către această parte civilă au fost condamnaţi şi pentru o infracţiunea de rezultat, respectiv abuzul în serviciu.

Cu privire la modul de soluţionare a laturii civile a formulat apel şi partea responsabilă civilmente SC M. SRL care a susţinut în primul rând că judecătorul fondului a aplicat în mod eronat la soluţionarea cauzei prevederile legii civile actuale, în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 6 C. civ. se impunea aplicarea în cauză a legii civile în vigoare la momentul naşterii raportului litigios, respectiv prevederile art. 998, 999 C. civ. anterior.

În al doilea rând a susţinut apelanta că instanţa de fond a depăşit cadrul sesizării sale în condiţiile în care a dispus obligarea sa la plata despăgubirilor stabilite, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, chiar dacă persoana cu care avea un raport juridic de solidaritate, inculpatul L., nu a fost obligat la plata de despăgubiri.

În fine, a mai invocat apelanta că în condiţiile în care reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut în patrimoniul său, dreptul litigios fiind cedat prin act autentic inculpatului A., cu certitudine nu a produs nici un prejudiciu. A precizat apelanta că a încasat exclusiv preţul cedării dreptului litigios de la cesionar şi nu are nici o contribuţie sau răspundere solidară cu aceasta, faţă de acţiunile sale ulterioare şi pretins ilegale. Mai mult, susţine apelanta că pe de o parte terenul a fost preluat în mod abuziv de statul român, iar pe de altă parte că sentinţa pronunţată de Judecătoria Pătârlagele nu este lipsită de efecte juridice ceea ce face imposibilă invocarea unui prejudiciu, căci astfel s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, neexistând fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu. Mai mult, în privinţa sa nu se poate reţine nici o faptă ilicită care să cauzeze un prejudiciu şi nici vreo vinovăţie.

Analizând criticile formulate de către apelantă, instanţa de apel le consideră nefondate, inclusiv aspectele legate de aplicarea legii civile în cauză, cu privire la care susţine apelanta că ar fi C. civ. anterior.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1), (2) şi (5) C. civ., "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare."

Faptele ce fac obiectul prezentei cauze, cu referire la apelanta parte responsabilă civilmente, au fost comise atât anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., cât şi ulterior acestui moment, 01 octombrie 2011, plata preţului stabilit pentru cedarea drepturilor litigioase fiind realizată până la data de 20 octombrie 2011, deci după intrarea în vigoare a Noului C. civ.

Astfel, aşa cum rezultă sesizarea nr. C XI 1927/02.10.2013 a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, pe data de 17.06.2011 din contul x/RON deschis la UU. SA pe numele inculpatului A. este transferată prima tranşă de bani către SC M. SRL, în sumă de 292.292 RON, restul până la concurenţa sumei de 6.116.293 RON, fiind transferată ulterior, până la data de 20.10.2011.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile legii civile anterior menţionate, judecătorul fondului a apreciat în mod just că aceasta este aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii.

Instanţa de apel nu poate fi de acord cu susţinerile apelantei legate de faptul că prin sentinţa penală atacată s-a depăşit cadrul procesual stabilit prin actul de sesizare, fiind astfel încălcate prevederile art. 86 şi 371 C. proc. pen. în condiţiile în care introducerea sa în cauză s-a realizat la solicitarea părţii civile Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care prin adresa nr. x/12.12.2014, Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică a solicitat, în principal, restituirea bunului (terenul în suprafaţă de 5132,29 ha) în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, iar în subsidiar, obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la repararea prejudiciului. În aceste condiţii, cadrul procesual fiind stabilit în conformitate cu această cerere de introducere în cauză a părţii responsabile civilmente, formulată potrivit prevederilor art. 21 C. proc. pen.

De asemenea, obligarea s-a la plata despăgubirilor stabilite de prima instanţă, în solidar cu inculpaţii menţionaţi în sentinţă, s-a realizat în mod legal, judecătorul fondului aplicând în mod just prevederile art. 1369 alin. (1) C. civ., text legal potrivit căruia răspunde solidar cu autorul faptei şi cel care a tras foloase din prejudicierea altei persoane.

În mod evident, în condiţiile în care în patrimoniul părţilor civile s-a înregistrat prejudiciul stabilit corespunzător de către judecătorul fondului, iar în patrimoniul părţii responsabile civilmente se regăseşte o parte din acest acest prejudiciu, fiind evident că a tras foloase din comiterea faptelor penale ce fac obiectul prezentei cauze, dispoziţiile legale menţionate anterior sunt pe deplin aplicabile, justificând obligarea apelantei la plata solidară a despăgubirilor.

În fine, ultimele critici formulate de către apelantă, vizând momentul la care a fost realizată cesiunea drepturilor litigioase, precum şi legalitatea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră, au fost analizate de către instanţa de fond şi de instanţa de apel în prezenta cauză, stabilindu-se elemente contrare celor susţinute de apelantă. Mai mult, în condiţiile în care temeiul răspunderii solidare a apelantei îl constituie prevederile textului legal anterior menţionat, iar acţiunile inculpaţilor au fost stabilite ca fiind ilegale, toate aspectele prezentate de apelantă nu este necesar a fi cercetate.

Apelantul L. a criticat sentinţa pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti şi cu privire la menţinerea măsurilor asigurătorii luate împotriva sa în cursul urmăririi penale, susţinând că aceasta este nelegală în condiţiile nu a fost obligat la plata despăgubirilor către părţile civile, iar cu privire la cheltuielile de judecată acestea pot fi executate silit, deoarece are venituri permanente.

Înalta Curte reţine că faţă de apelantul inculpat a fost luată măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani din conturile sale prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015, iar prin sentinţa atacată aceste măsuri au fost menţinute.

Potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) C. proc. pen. măsurile asigurătorii se pot lua "pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."

Cum în cauză apelantul inculpat L. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel nu poate aprecia criticile vizând nelegalitatea sentinţei ca fiind fondate, textul legal menţionat anterior permiţând instituirea şi menţinerea acestor măsuri pentru a garanta plata cheltuielilor de judecată care au un cuantum relativ ridicat, măsura fiind luată până la concurenţa sumelor la care a fost obligat prin hotărârea judecătorească.

Sintetizând, faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, atât în unanimitate, cât şi în majoritate, după distincţiile prezentate în considerentele prezentei decizii, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti şi de apelanţii inculpaţi B., H., J., G., I. împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data de 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatului B. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2011,

- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 19.01.2011,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 25.01.2011,

- 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2011,

- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., va achita pe inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

În baza art. 38 C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) C. pen. va aplica inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

II. În temeiul art. 72 din C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. perioada reţinerii, arestului preventiv de la data de 20.01.2015 până la data de 06.03.2015, precum şi perioada arestului la domiciliu de la data de 07.03.2015 până la data de 15.05.2015.

III. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatului G. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2011,

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă din datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului G. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 faptă din cursul anului 2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va menţine pedeapsa aplicată inculpatului G. de la 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 faptă din datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) C. pen. va aplica inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., va impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., va impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Buzău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., va impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Buzău sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., va atrage atenţia inculpatului G. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

IV. Va reduce pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă de la începutul anului 2011, aplicată inculpatei H. prin hotărârea atacată la 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

V. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatei I. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011.

Va reţine în favoarea inculpatei la încadrarea juridică a infracţiunilor menţionate circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 3 ani închisoare la 2 ani 6 luni şi 20 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) C. pen. va aplica inculpatei I. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani 6 luni şi 20 zile închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

VI. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., va achita pe inculpatul J. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. va ridica măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului J. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Va înlătura dispoziţia vizând confiscarea sumei de 45.000 euro de la inculpatul J.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în soluţionarea fondului în ceea ce îl priveşte pe inculpatul J. rămân în sarcina acestuia.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii A., C., D., E., F., K., L., de părţile civile civile N., O., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi partea responsabilă civilmente SC M. SRL.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de apelanţii inculpaţi B., H., J., G., I. vor rămâne în sarcina statului.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanţii - inculpaţi A., C., D., E., F., K., L. la plata sumei de câte 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantele - părţi civile N., O. şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta - parte responsabilă civilmente SC M. SRL la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - inculpaţi A., D., B., H., E., J., I., K., G. şi F., precum şi pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi C. şi L., în sumă de câte 800 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate, în privinţa apelanţilor inculpaţi A., B., C., F. şi I.

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti şi de apelanţii inculpaţi B., H., J., G., I. împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data de 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatului B. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2011,

- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 19.01.2011,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 25.01.2011,

- 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2011,

- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

În baza art. 38 C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) C. pen. aplică inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

II. În temeiul art. 72 din C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. perioada reţinerii, arestului preventiv de la data de 20.01.2015 până la data de 06.03.2015, precum şi perioada arestului la domiciliu de la data de 07.03.2015 până la data de 15.05.2015.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatului G. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2011,

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă din datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului G. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 faptă din cursul anului 2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Menţine pedeapsa aplicată inculpatului G. de la 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 faptă din datele de 21.02.2011 şi 11.04.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi (5) C. pen. aplică inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Buzău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., impune inculpatului G., pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Buzău sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului G. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

IV. Reduce pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă de la începutul anului 2011, aplicată inculpatei H. prin hotărârea atacată la 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. rap la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

V. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicată inculpatei I. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., faptă din data de 19.01.2011.

Reţine în favoarea inculpatei la încadrarea juridică a infracţiunilor menţionate circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 3 ani închisoare la 2 ani 6 luni şi 20 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei I. de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) teza I C. proc. pen., respectiv art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen., faptă din data de 19.01.2011.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) C. pen. aplică inculpatei I. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani 6 luni şi 20 zile închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Aplică disp. art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

VI. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., achită pe inculpatul J. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din data de 22.07.2011.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului J. instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

Înlătură dispoziţia vizând confiscarea sumei de 45.000 euro de la inculpatul J.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în soluţionarea fondului în ceea ce îl priveşte pe inculpatul J. rămân în sarcina acestuia.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii A., C., D., E., F., K., L., de părţile civile civile N., O., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi partea responsabilă civilmente SC M. SRL.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de apelanţii inculpaţi B., H., J., G., I. rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii - inculpaţi A., C., D., E., F., K., L. la plata sumei de câte 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelantele - părţi civile N., O. şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanta - parte responsabilă civilmente SC M. SRL la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - inculpaţi A., D., B., H., E., J., I., K., G. şi F., precum şi pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi C. şi L., în sumă de câte 800 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 iulie 2020.

Opinia separată are în vedere:

- în ceea ce îi priveşte pe A., B., C., F.: insuficienţa probelor pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare apreciind ca o convorbire dintre două persoane cu privire la faptele unor terţi (persoane care nu erau prezente) nu poate conduce la condamnarea acelor terţi atât timp cât nu au fost administrate alte probe care să confirme veridicitatea celor afirmate în convorbirea respectivă;

- în ceea ce o priveşte pe I.: severitatea nejustificată a pedepsei stabilite faţă de un inculpat a cărui faptă a fost consecinţa influenţei constante şi agresive exercitată de către superiorii ierarhici.

Cu privire la prima chestiune, insuficienţa probelor, în speţă acuzarea a administrat o probă constând în interceptarea unei convorbiri dintre inculpatul A. şi martorul BBB., probă în care se făceau afirmaţii privind obţinerea punerii în executare a unui titlu de proprietate în mod fraudulos şi cu privire la influenţa pe care o avea inculpatul A. asupra altor persoane implicate în această procedură. Din această discuţie acuzarea a considerat că se impune trimiterea în judecată pentru primirea sumelor de bani faţă de toţi cei despre care se făcea referire în dialog, fără ca să existe probe, ca de exemplu o analiză financiară a stării economice a celor despre care se afirma că au primit banii, de natură să susţină respectivul circuit al banilor (sume de 250.000 euro sau 1.000.000 euro).

Prezumţia de nevinovăţie garantează protecţia persoanelor în procesul penal împotriva pronunţării unei soluţii decurgând inclusiv din probe insuficiente sau care nu se coroborează între ele ori al căror înţeles este incert şi poate fi interpretat într-un mod favorabil inculpaţilor.

Garanţia juridică este strâns legată de aflarea adevărului şi dovedirea corectă a împrejurărilor de fapt ale cauzei, astfel încât folosirea antecedentelor penale ale unui inculpat (A.) pentru a justifica existenţa unei conduite similare în prezenta cauză.

În ceea ce îl priveşte pe F. pentru suma de 250 .000 euro nu există o evaluare financiară a stării economice a inculpatului din care să rezulte primirea acestei sume cu impact asupra oricărui buget al unei persoane fizice. Caracter nelegal al unei hotărâri judecătoreşti nu conduce în mod univoc la concluzia că a fost primită suma de 250.000 de euro de către judecătorul care a pronunţat-o. O soluţie de condamnare a judecătorului acuzat ar fi trebuit să se bazeze pe un probatoriu independent de caracterul nelegal al hotărârii pronunţate de acesta, de natură să susţină în mod obiectiv atât cuantumul sumei primite cât şi circuitul acesteia, standard care nu este atins atunci când declaraţiile unui martor care asistase la discuţiile unor terţi despre primire a banilor sunt negate de către un alt martor prezent, astfel cum este cazul declaraţiilor martorilor YYY. şi HHHHH.

În mod similar, nici în cazul inc. B. nu există un probatoriu de natură să identifice în patrimoniul acestuia suma semnificativă pretins a fi fost dată (1.000.000 euro), aspect negat de altfel într-o altă convorbire redată în dosar dintre inc D. şi martorul G., în care sumele vehiculate erau diferite de suma de 1.000.000 euro (S-au învârtit ... s-au învârtit de la cinşpe mii până în cincizeci de mii! Toate ... toate s-au învârtit aci!), iar rolul inculpatului B. în aceste tranzacţii este incert (D.:. G.: Nu cred că ... î? Ce? Ai fost la B.? D.: Nu! N-am mă, omule, nicio treabă, mă! înţelegi? Şi eu am venit (...) [neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]. pentru că asta mi-a zis: "Nu te bagi, mă!" A zis că: "Mă, B., el vrea să aibă grijă de tine. Bă!" Şi: "Ştiu eu bre că aşa.")

În acelaşi sens prin discuţia pe care inculpaţii A., D. cu martorul BBB. la Braşov, suma menţionată ca fiind plătită cu titlul de mită pentru inculpatul C., pentru obţinerea unei semnături era de 15.000 euro, iar martorul OOOO. a negat realizarea unei intervenţii pe lângă inculpatul C., aspect la care se adaugă faptul că semnarea titlului de proprietate reprezenta doar o dovadă a faptului că acesta a fost depus la ITRSV, fără ca instituţia să aibă atribuţii în cenzurarea sau verificarea acestuia, această chestiune fiind una formală.

În consecinţă faţă de cele ce preced apreciez că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie cu privire la acele infracţiuni.

Referitor la cea de a doua problemă la care face referire opinia minoritară, respectiv sancţiunea inculpatei I., toate împrejurările de fapt şi de drept, cu precădere influenţa exercitată asupra acesteia de către părţile din cauza prezentă, caracterizează infracţiunea comisă de aceasta ca un eveniment care nu ar mai avea posibilitatea să se repete, astfel încât s-ar fi impus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani, în ceea ce o priveşte pe inc. I.

Pentru aceste considerente am formulat opinie separată doar în sensul:

- admiterii căilor de atac şi pronunţării de soluţii de achitare conform art. 16 lit. c) C. proc. pen., respectiv, revocarea măsurilor asigurătorii şi înlăturarea măsurilor de siguranţă corespunzătoare acestor fapte, reducerii cheltuielilor judiciare către stat de la fond şi rămânerii cheltuielilor din apel în sarcina statului, în ceea ce priveşte:

- Pe inculpatul A. pentru

- dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (cu referire la B.);

- dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu referire la F.);

- dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu referire la C.).

- Pe inculpatul B. pentru:

- instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. coroborat cu art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (cu referire la A. şi G.);

- luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., (cu referire la A.).

- Pe inculpatul C. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu referire la A.).

- Pe inculpatul F. pentru:

- infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.;

- infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- suspendare a executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani, în ceea ce o priveşte pe inc. I.

GGC - GV