Mortgage validity upon corporate president’s alleged mandate excess: no absolute nullity without proven conditional mandate or third-party knowledge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower court's decision to deny the absolute nullity of the mortgage and credit contracts. The dispute concerned a cooperative's attempt to invalidate a mortgage guaranteeing a refinancing loan for a tenant, arguing that the board president exceeded his mandate by failing to secure a specific financial guarantee prior to signing, whereas the defendant bank and subsequent assignees prevailed. The Court determined that the lower instances correctly applied the law, finding that the relevant General Assembly resolution approving the mortgage was unconditional and unchallenged, and that any alleged excess of mandate by the corporate representative would only render the contract relatively null and void, which was cured by subsequent ratification and performance; the Court further rejected procedural challenges, ruling that the dissolved and liquidated tenant company lacked procedural capacity and that former shareholders could not be substituted into the litigation as there was no universal transfer of the company's estate upon liquidation. Key legal bases included Articles 32, 38, and 488 of the Civil Procedure Code regarding procedural capacity and grounds for cassation, Article 55 of Law No. 1/2005 concerning the representation of cooperatives to third parties, and Article 132 of Law No. 85/2006 regarding the closure of insolvency proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 56 Legea nr. 85/2006, art. 38 C. proc. civ, art. 948 C. civ, art. 55 din Legea nr. 31/1990, art. 20 din Legea nr. 1/2005, art. 64 din Legea nr. 31/1990; Mortgage validity upon corporate president’s alleged mandate excess: no absolute nullity without proven conditional mandate or third-party knowledge: -nulitatea absolută parţială a contractului de credit încheiat la data de 3 august 2011 între reclamantă şi pârâţi de rang 1-7 cu privire la capitolul 13 „Garanţii şi poliţe de asigurare”, nulitatea absolută parţială a actului adiţional nr. 1 din 21 noiembrie 2011; nulitatea absolută parţială nr. 2 din 6 august 2013 cu privire la art. 4 ultimul alineat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Societate radiată din registrul comerțului. Lipsa capacității procesuale de folosință. Cerere de introducere în cauză a foștilor asociați. Condiții și efecte
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziții generale. Participanții la procesul civil. Părțile
Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute
faliment
societate radiată
excepția lipsei capacității de folosință
foști asociați
introducere în cauză
C. proc. civ., art. 32, art. 38, art. 56
Legea nr. 85/2006, art. 132 alin. (2)
În cazul persoanelor juridice transmiterea legală a calităţii procesuale se realizează prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice care are calitatea de parte în proces.
În cazul în care societatea pârâtă a fost dizolvată şi radiată din registrul comerţului, este corectă soluția instanței de apel de admitere a excepției lipsei capacității de folosință a acesteia și de respingere a lărgirii cadrului procesual prin introducerea în cauză a foștilor asociați ai societății falite radiate, în condițiile în care nu se poate vorbi despre o transmitere convenţională a calităţii procesuale în sensul dispozițiilor art. 38 C. proc. civ.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314 din 11 februarie 2021
Notă : Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.
A.Obiectul cererii introductive
1. Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Sibiu, astfel cum a fost completată, reclamanta A. SCM a chemat în judecată pe pârâţii B. SA Bucureşti şi Sucursala Sibiu - B., SC C. SRL Sibiu prin administrator judiciar D. IPURL Bucureşti, SC E., F. şi G., H. şi I., J. şi K., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:
- nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 873 din 4 august 2011 de către BNP L., încheiat între reclamanta A. SCM şi pârâta B. SA prin Sucursala Sibiu - B. SA, având ca obiect construcţii industriale şi edilitare reprezentând restaurantul X, situat în Sibiu, str. Y, nr. 32, înregistrat în CF Sibiu 103769 nr. top 1947/3/9/7, aflat în proprietatea reclamantei, orice alte amelioraţiuni, extinderi, servituţi, drept de acces, create în favoarea imobilului, orice alte construcţii edificate pe terenurile imobilului;
-anularea Încheierii de carte funciară de înscriere a dreptului de ipotecă şi a interdicţiei de înstrăinare în CF 103769 Sibiu nr. top 1947/3/9/7;
-nulitatea absolută parţială a contractului de credit încheiat la data de 3 august 2011 între reclamantă şi pârâţi de rang 1-7 cu privire la capitolul 13 „Garanţii şi poliţe de asigurare”, nulitatea absolută parţială a actului adiţional nr. 1 din 21 noiembrie 2011; nulitatea absolută parţială nr. 2 din 6 august 2013 cu privire la art. 4 ultimul alineat.
- nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 14 martie 2014 între pârâta de rang 1 B. în calitate de cedent şi pârâţii de rang 4 F. şi G., în calitate de cesionari, având ca obiect creanţa în valoare de 791.154,13 euro, cu privire la art. 1.2 alin. 4 privind ipoteca imobiliară de prim rang asupra imobilului construcţii industrial şi edilitare reprezentând restaurantul X, situat în Sibiu, str. Y, nr. 32, înregistrat în CF Sibiu 103769 nr. top 1947/3/9/7;
- anularea Încheierii de notare a contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 14 martie 2014, înscris la poziţia C4 în CF 103769 Sibiu nr. top 1947/3/9/7; cu cheltuieli de judecată.
În primul ciclu procesual:
B. Hotărârea primei instanţe
2. Prin sentinţa civilă nr. 1091 din 24 decembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/85/2014, Tribunalul Sibiu, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea, astfel cum a fost formulată şi completată.
C. Hotărârea instanţei de apel
3. Prin decizia civilă nr. 504 din 5 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta A. SCM, a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. SCM astfel cum a fost formulată şi completată.
S-a respins apelul declarat de pârâţii F. şi G. împotriva aceleiaşi sentinţe.
4. Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a interpretat greşit probele administrate în cauză şi a făcut o aplicare greşită a legii.
Sub acest aspect, s-a apreciat că nu se poate face abstracţie de prima hotărâre, respectiv hotărârea AGEA A. STM nr. 2 din 6 august 2009, întrucât atât această hotărâre, cât şi hotărârea AGEA A. STM nr. 4 din 8 iunie 2011 urmăresc acelaşi scop, respectiv garantarea creditului contractat de SC C. SRL pentru efectuarea de investiţii şi amenajări la Restaurantul X din Sibiu.
S-a mai constatat că nu a existat voinţa socială a A. SCM în privinţa garantării creditului contractat de pârâta SC C. SRL, situaţie la care nu a existat un consimţământ valabil al societăţii la încheierea contractului de credit nr. 26 din 3 august 2011 şi a contractului de ipotecă autentificat de BNP L. sub nr. 873 din 4 august 2011, încheiate între B. SA şi A. SCM în vederea garantării creditului contractat de C. SRL pentru suma de 1.000.000 euro cu dobânda şi accesoriile aferente, precum şi că preşedintele Consiliului de Administraţie, M., a acţionat în lipsa voinţei societăţii la încheierea contractului de ipotecă cu creditorul B. SA prin Sucursala Sibiu.
Instanţa de apel a mai reţinut că, în fapt, prin invocarea de către reclamantă a lipsei capacităţii de a contracta a preşedintelui A. SCM, în numele reclamantei, se înţelege că aceasta reclamă contractarea în lipsa condiţiilor angajate, în lipsa acordului său, care nu a fost decât condiţionat, iar condiţiile nu au fost îndeplinite.
În aceste împrejurări, instanţa de apel a apreciat că greşit a reţinut tribunalul că, în speţă, există doar o depăşire a limitelor mandatului exercitat de către preşedintele M., mandatul acestuia la încheierea contractului de ipotecă fiind acela de a semna ipotecarea bunului cu condiţia asigurării garanţiei, lipsind mandatarea pentru modalitatea în care s-a realizat angajarea voinţei societăţii, a lipsit în fapt acordul, respectiv consimţământul.
În consecinţă, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. de la 1864 în ceea ce priveşte existenţa consimţământului ca şi condiţie esenţială de valabilitate a actului juridic şi a art. 55 din Legea nr. 31/1990 referitoare la reprezentarea în raporturile cu terţii şi a admis acţiunea reclamantei.
5. Prin încheierea nr. 76 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia a II-a civilă, a admis cererea intimatei-pârâte B. SA şi a dispus lămurirea dispozitivului deciziei nr. 504/2016, în sensul ca obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâţilor să fie suportată în cotă de ½ de către B. şi în cotă de ½ de către F. şi G. şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii F. şi G.
D. Hotărârea instanţei de recurs
6. Împotriva deciziei civile nr. 504 din 5 octombrie 2016, lămurită prin Încheierea civilă nr. 76 din 14 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia a II-a civilă, au declarat recurs pârâtele B. SA Bucureşti şi B. SA - Sucursala Sibiu şi pârâţii F. şi G., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. şi, respectiv, art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1294 din 24 aprilie 2018, a admis recursurile, a casat decizia civilă nr. 504 din 5 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia a II-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
8. Pentru a pronunţa astfel, Înalta Curte a apreciat ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens, Înalta Curte a reţinut că tribunalul a apreciat că reclamanta A. SCM a invocat drept motiv de nulitate depăşirea limitelor mandatului acordat reprezentantului său pentru semnarea contractului de ipotecă, context în care a analizat această susţinere, concluzionând că o eventuală depăşire a limitelor împuternicirii date de mandat, împrejurare care nu a fost reţinută în cauză, nu antrenează nulitatea absolută a actului, cu atât mai mult cu cât actul a fost ratificat tacit. Pe de altă parte, s-a reţinut de instanţa de fond că motivele invocate în acţiune au vizat împrejurări ulterioare încheierii contractului de ipotecă, şi nu condiţii de fond sau de formă a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că prin invocarea de către reclamantă a lipsei capacităţii de a contracta a preşedintelui A. SCM, în numele reclamantei, se înţelege că reclamanta a vizat contractarea în lipsa condiţiilor angajate, în lipsa acordului său, care nu a fost decât condiţionat, iar condiţiile nu au fost îndeplinite, motiv pentru care a înlăturat apărarea pârâţilor F. şi G. referitoare la faptul că motivele de nulitate constând în cauza ilicită, lipsa obiectului determinat şi licit şi lipsa consimţământului nu au făcut obiectul analizei primei instanţe. Nerespectarea condiţiilor echivalează cu lipsa mandatului pentru modalitatea în care s-a angajat voinţa societăţii, respectiv a consimţământului acesteia la semnarea contractului de ipotecă şi nu doar cu depăşirea limitelor mandatului, fiind prin urmare sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 948 C. civ.
Înalta Curte a apreciat, în raport de cele reţinute, că instanţa de apel face confuzie între lipsa capacităţii de a contracta sau a consimţământului reclamantei şi depăşirea limitelor mandatului acordat preşedintelui consiliului de administraţie pentru încheierea actelor a căror nulitate s-a cerut a se constata.
Înalta Curte a constatat că prima instanţă a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor de nulitate derivate din depăşirea limitelor mandatului preşedintelui consiliului de administraţie al reclamantei A. SCM, reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 1/2005 şi ale Legii nr. 31/1990, iar prin decizia recurată instanţa de apel, încălcând dispoziţiile art. 478 alin. 1 şi 3 C. proc. civ., a extins analiza şi asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul judecăţii tribunalului.
A mai reţinut Înalta Curte că prin criticile invocate în apel reclamanta A. SCM a schimbat fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv a cauzei acesteia.
E. Hotărârea instanţei de apel
10. În rejudecare, după casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia sub nr. x/85/2014*, iar, prin decizia civilă nr. 403 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia a II-a civilă, a respins apelurile declarate de reclamanta A. SCM şi pârâţii F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 1091/C/2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/85/2014.
A obligat apelanta A. SCM la plata cheltuielilor de judecată, reduse la suma de 25.000 lei, către intimata B. SA Bucureşti şi B. - Sucursala Sibiu.
11. Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit extrasului de Carte Funciară pentru informare nr. 29761 din 27 mai 2011, eliberat de OCPI Sibiu - BCPI Sibiu, reiese că în anul 2007 pârâta-intimată SC C. SRL a încheiat cu reclamanta A. SCM contractul de închiriere nr. 9/2007, având ca obiect imobilul situat în Sibiu, Str. Y nr. 32, înregistrat în CF nr. 103769, având nr. top 1947/3/9/7, contractul de închiriere fiind notat în CF în baza încheierii de intabulare nr. 23178 din 21 mai 2007.
La data de 6 august 2009, AGEA A. SCM Sibiu, cu votul a 100% din membrii cooperatori a adoptat Hotărârea A. nr. 2 din 6 august 2009, publicată în M. Of. al României, partea a VII-a, nr. 37 din 14 septembrie 2009, prin care a aprobat ipotecarea imobilului din Sibiu, str. Y nr. 32, înscris în CF 44488 Sibiu nr. top 1947/3/9/7 pentru garantarea creditului ce îl va contracta locatarul acestui imobil, SC C. SRL, cu condiţia ca, pe durata existenţei ipotecii, această societate să depună şi să lase în contul şi la dispoziţia A. SCM o garanţie în sumă de 242.110 euro, sumă ce urma să revină A. SCM în cazul în care C. SRL ar fi fost în imposibilitate să restituie creditul, iar imobilul ipotecat ar fi fost executat silit sau cu condiţia ca, pe durata existenţei ipotecii, C. SRL să aducă A. SCM, drept garanţie în locul sumei de 242.110 euro, un imobil, construcţie şi teren care să valoreze 242.110 euro, urmând ca acest imobil să revină de drept A. SCM în cazul în care C. SRL ar fi fost în imposibilitate să restituie creditul, iar imobilul din Sibiu, str. Y nr. 32, înscris în CF 444888 nr. top 1947/3/9/7 ar fi executat silit.
La data de 2 noiembrie 2009 s-a încheiat între SC C. SRL, în calitate de împrumutat, N. Bank, în calitate de împrumutător şi A. SCM, în calitate de garant ipotecar, contractul de credit nr. 8 prin care C. SRL a primit un credit în valoare de 1.790.000 lei de la N. Bank.
A. SCM a garantat returnarea creditului acordat SC C. SRL, în conformitate cu Hotărârea AGEA A. SCM, nr. 2 din 6 august 2009, prin încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1062 din 2 octombrie 2009 de BNP L., în favoarea Băncii N. - prin Agenţia Sibiu, fiind înscris un drept de ipotecă în valoare de 1.790.000 lei, cu interdicţiile aferente în CF aferentă imobilului prin Încheierea de Carte Funciară nr. 52492 din 2 noiembrie 2009.
Ulterior, la data de 19 noiembrie 2009, numitul M. este ales în calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al A. SCM, cum reiese din Hotărârea A. SCM nr. 3 din 19 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea a VII-a nr. 1 din 8 ianuarie 2010.
A mai reţinut instanţa de apel că prin contractul de credit nr. 26 din 3 august 2011 pârâta SC C. SRL a contractat de la B. SA - Sucursala Sibiu un împrumut în valoare de 1.000.000 euro pentru refinanţarea unui credit de investiţii obţinut pe data de 2 noiembrie 2009 de la N. Bank. Creditul a fost acordat pentru o perioadă de 84 de luni.
Potrivit anexei nr. 3 la contractul de credit şi în baza contractului de ipotecă nr. 873 din 4 august 2011 autentificat de BNP L., împrumutul a fost garantat, printre altele, şi cu imobilul reprezentând Restaurant X - situat în Sibiu, str. Y, nr. 32, - înscris în CF 103769 Sibiu - proprietatea A. SCM.
A. SCM a fost reprezentată la semnarea contractului de credit şi de ipotecă de M., preşedintele Consiliului de administraţie al societăţii, după cum rezultă din contractul de credit nr. 26 din 3 august 2011 şi contractul de ipotecă nr. 873 din 4 august 2011 care fac referire la Hotărârea A. nr. 4 din 8 iunie 2011, hotărâre prin care AGEA a decis, cu votul a 100% din numărul membrilor cooperatori, ipotecarea imobilului din Sibiu, str. Y nr. 32, înscris în CF 44488 Sibiu nr. top 1947/3/9/7, pentru garantarea creditului de refinanţare pe care locatarul acestui imobil, C. SRL, îl va contracta.
În dosarul execuţional nr. x/2013, deschis la cererea creditoarei SC E. SRL în vederea recuperării creanţelor pe care C. SRL le avea faţă de această creditoare, Banca a formulat cerere de participare la distribuirea sumelor, în data de 29 ianuarie 2014. Executarea silită a încetat în data de 13 martie 2014, urmare a solicitării creditoarei E. SRL.
La data de 14 martie 2014 între Bancă şi pârâtul F. a intervenit contractul de cesiune cu privire la creanţa pe care Banca o avea la momentul respectiv faţă de C. SRL, privind suma de 791.151,13 euro, compusă din 768.361,80 euro - credit restant, 20.940,99 euro dobânzi restante şi penalizatoare, 1.848,34 euro comisioane restante.
Cesiunea a privit şi garanţia reală imobiliară asupra Restaurantului X.
În consecinţă, a reţinut instanţa de apel, în conformitate cu art. 1568 alin. 1 C. civ., cesionarul a preluat creanţa, împreună cu garanţiile şi cu toate accesoriile acesteia, situaţia de fapt a fost corect reţinută de către tribunal, în sensul că la baza încheierii contractului de credit încheiat cu B. SA a stat hotărârea nr. 4 din 8 iunie 2011, şi nu hotărârea nr. 2 din 6 august 2009.
Hotărârea respectivă nu a fost atacată, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 3 din Legea nr. 1/2005, de niciun membru cooperator al A. SCM.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 7 alin. 3, art. 14 alin. 1, art. 16 alin. 1, art. 20 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, art. 46, art. 59, art. 60, art. 63 şi art. 64 din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a reţinut că reclamanta A. SCM nu poate opune creditorilor săi faptul că preşedintele consiliului său de administraţie şi-a depăşit mandatul sub sancţiunea nulităţii absolute, o eventuală sancţiune nefiind decât nulitatea relativă, de vreme ce Codul civil prevede instituţia ratificării actelor mandatarului efectuate cu depăşirea mandatului.
Privind întinderea mandatului, s-a reţinut de către instanţa de apel că C. SRL a respectat hotărârea nr. 2/2009, respectiv a constituit garanţie în favoarea A., materializată în fila CEC în valoare de 242.110 euro, în scopul garantării creditului încheiat cu N. Bank SA.
Relativ la refinanţarea creditului de către B., criticile reclamantei A. privesc împrejurări ulterioare încheierii contractului de ipotecă, deci nu privesc validitatea actului de vreme ce nulitatea este sancţiunea care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, ceea ce nu este cazul în speţă, a mai apreciat instanţa de apel.
Rezultă că pârâţii F. şi G. au dobândit, prin încheierea contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 460 de BNP O., o creanţă certă deţinută de B., cesiunea fiind notificată către C. SRL şi A. SCM.
De la momentul cesiunii, C. SRL a devenit debitorul pârâţilor pentru suma de 791.151,13 euro, iar A. a devenit garantul ipotecar în favoarea acestora.
S-a apreciat că în mod corect tribunalul a reţinut că decizia penală nr. 629/A din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, în dosarul nr. x/97/2014, privind fapta inculpatului M. de luare de mită pentru a convoca AGEA A. SCM şi pentru a convinge pe asociaţi să voteze pentru vânzarea imobilului în care funcţiona restaurantul X către C. SRL, la preţul de 300.000 euro, preţ inferior valorii de piaţă a imobilului, nu poate duce la admiterea apelului reclamantei, neexistând legătură directă nici între situaţia de fapt şi nici între instituţiile de drept civil, respectiv penal, aplicabile în speţă.
F. Calea de atac împotriva deciziei civile nr. 403 din 29 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba - Iulia în dosarul nr. x/85/2014*.
12. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. SCM - societate cooperativă meşteşugărească, prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5, 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia, cu consecinţa admiterii apelului formulat de către reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1091/C din 24 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/85/2014, cu cheltuieli de judecată.
13. În motivarea recursului, reclamanta a criticat încălcarea dispoziţiilor art. 32, art. 56 C. proc. civ., prin aceea că prin încheierea din 8 octombrie 2019 s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a SC C. SRL fără a se dispune şi scoaterea din cauză a acestei societăţi radiate, deşi aceasta nu mai putea sta în judecată.
Consecutiv acestei dispoziţii, instanţa a respins cererea de introducere în cauză a asociaţiilor C. SRL - radiată, H. şi J., fără a motiva aceasta, deşi exista posibilitatea ca după radiere să se ajungă la transmiterea universală a patrimoniului către asociaţi - succesori ai societăţii, transmisiune ce presupune atât transmiterea drepturilor, cât şi a obligaţiilor societăţii, răspunderea asociaţilor fiind stabilită în art. 219 C. civ. cu referire la art. 235 din Legea nr. 31/1990 şi art. 137 alin. 1 teza a treia din Legea nr. 85/2006.
S-a mai susţinut că instanţa de apel a acordat cheltuieli de judecată intimatei B. depuse şi solicitate după închiderea dezbaterilor.
Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prin decizia de casare nr. 1294 din 24 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului doar pentru analiza motivului de nulitate invocat de către reclamanta-apelantă cu privire la depăşirea limitelor mandatului preşedintelui consiliului de administraţie, M., fără a se da indicaţii sau pronunţa asupra unor probleme de drept ridicate în cauză în vederea respectării obiectului şi cauzei juridice a acţiunii.
Instanţa de apel, a susţinut recurenta-reclamantă, a preluat greşit din expunerea instanţei de fond şi a reţinut că la data de 2 octombrie 2009 M. nu avea calitatea de preşedinte al Consiliului de administraţie al A. SCM, deşi la dosar era depus certificat de la ORC Sibiu din care reiese că acesta deţinea calitatea de preşedinte conform hotărârii nr. 1 din 24 octombrie 2005, iar la 19 noiembrie 2009 a fost reales în această funcţie.
Tot greşit a reţinut instanţa de apel şi faptul că C. SRL ar fi respectat hotărârea nr. 2/2009, prin emiterea filei CEC în valoare de 242.110 euro în scopul garantării creditului, deşi, în realitate, mandatul acordat preşedintelui consiliului de administraţie a fost ca ipotecarea imobilului să se facă numai după depunerea în contul societăţii A. a sumei de 242.110 euro, astfel încât acceptarea filei CEC s-a făcut cu depăşirea mandatului conferit prin hotărârea AGEA.
S-a mai criticat reţinerea de către instanţa de apel a faptului că A. vizează, prin criticile aduse în apel, împrejurări care sunt ulterioare contractului de ipotecă încheiat la 4 august 2011, deşi hotărârea A. a fost adoptată la 8 iunie 2011, împrejurările fiind, deci, anterioare hotărârii AGEA nr. 4 din 8 iunie 2011.
De asemenea, arată recurenta-reclamantă, hotărârea nr. 4 din 8 iunie 2011 s-a publicat în Monitorul Oficial la data de 9 august 2011, după încheierea contractului de ipotecă şi de credit din 4 august 2011, fără a se efectua vreo verificare cu privire la mandatul preşedintelui Consiliului de Administraţie, rezultând în acest fel că, potrivit art. 3 care vizează declaraţii şi garanţii din contractul de ipotecă, la punctele f, g, autorizarea garantului ipotecar a fost făcută în mod corespunzător după obţinerea aprobărilor din partea organelor sale de conducere şi că nu încalcă niciuna dintre prevederile actelor constitutive ori a regulamentelor de organizare ale reprezentantului garantului (preşedintele Consiliului de Administraţie).
Aceasta, cu atât mai mult cu cât în contractul de ipotecă la acelaşi pct. 3 lit. b se face referire la faptul că bunul ipotecat este grevat de sarcini conform extrasului de autentificare nr. 435 din 1 august 2011 din CF, ataşat la anexa 1 a contractului alături de acordul nr. 188542 din 27 iulie 2011 emis de N. Bank, date din care aveau cunoştinţă despre ipotecarea imobilului sub condiţia depunerii de către C. a sumei de 242.110 euro, anterior încheierii contractului de ipotecă şi anterior publicării hotărârii AGEA, acte efectuate cu 10 zile înainte de publicarea hotărârii, pentru că în drept instanţa de apel invocă art. 55 din Legea nr. 1/2005 în care se prevede că în raport cu terţii societatea este angajată pentru actele organelor sale chiar dacă acestea depăşesc obiectul de activitate al societăţii în afară de cazul în care aceasta dovedeşte că terţii cunoşteau sau trebuiau să cunoască împrejurările date, ori acelea din cauză depăşesc limitele puterii prevăzute de lege.
Prin urmare, a apreciat recurenta, a fost încălcată dispoziţia art. 55 din Legea nr. 1/2005 cu privire la cunoaşterea de către terţi - B. a mandatului acordat preşedintelui Consiliului de Administraţie şi, implicit, depăşirea acestui mandat la data încheierii contractului.
Instanţa de apel a dat o interpretare eronată şi dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Statutul A. şi art. 55, 65 din Legea nr. 1/2005, încălcând în acest fel normele de drept care reglementează vânzarea sau garantarea activelor unor societăţi cooperatiste, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
G. Apărările intimaţilor-pârâţi
14. Prin întâmpinarea depusă, B. SA a solicitat, în principal, anularea recursului, ca netimbrat şi, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.
15. Şi intimaţii F. şi G. au formulat întâmpinare, invocând excepţia netimbrării recursului, precum şi nulitatea recursului, în raport de motivele de recurs care, în opinia intimaţilor, nu se încadrează strict în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi nefondat şi menţinerea deciziei nr. 403/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, cu cheltuieli de judecată.
H. Considerentele instanţei de recurs
16. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. 2 C. proc. civ. a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
17. Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte a constatat recursul nefondat pentru următoarele considerente:
18. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
Potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În argumentarea acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat normele prevăzute de art. 32, art. 56 C. proc. civ. cu referire la decizia nr. 2/2016 - RIL pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constând în aceea că prin încheierea din 8 octombrie 2009 s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a SC C. SRL, fără a se dispune şi scoaterea din cauză a acestei societăţi radiate.
Consecutiv acestei dispoziţii, instanţa de apel a respins cererea de introducere în cauză a asociaţilor SC C. SRL - radiată, H. şi J., fără motivare.
Înalta Curte constată nefondate susţinerile recurentei-reclamante în raport de considerentele încheierii pronunţate în şedinţa publică de la 8 octombrie 2009 de către Curtea de Apel Alba-Iulia şi din care rezultă fără dubiu că instanţa de apel a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a SC C. SRL, excepţie pe care a şi admis-o motivat de faptul că societatea C. SRL a fost radiată din registrul comerţului, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 8/C/2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/85/2014, având ca obiect falimentul debitoarei C. SRL, faliment care s-a închis prin aceeaşi hotărâre.
Prin sentinţa civilă nr. 8/C din 12 ianuarie 2017, Tribunalul Sibiu a închis procedura falimentului debitoarei C. SRL şi a dispus radierea acesteia din registrul comerţului, urmare a constatării că în averea debitoarei nu mai există bunuri de valorificat şi că s-a efectuat distribuţia finală a fondurilor obţinute din lichidare, fiind incidente prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.
Instanţa de apel a respins cererea de introducere în cauză a pârâţilor H. şi J., foşti asociaţi ai societăţii radiate C. SRL, prin trimitere la considerentele decizorii ale sentinţei nr. 8/C/2017 din care nu rezultă că ar fi avut loc vreo transmitere către foştii asociaţi a vreunei sume reziduale rezultată în urma distribuirii în procesul lichidării din dosarul de faliment.
Cum transmiterea calităţii procesuale, în sensul dispoziţiilor art. 38 C. proc. civ., nu a avut loc în cauză întrucât, în cazul persoanelor juridice transmiterea legală a calităţii procesuale se realizează prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice care are calitatea de parte în proces, ceea ce în speţă nu s-a înfăptuit, pârâta C. SRL fiind dizolvată şi radiată din registrul comerţului, iar despre o transmitere convenţională a calităţii procesuale nu se poate vorbi, în mod corect instanţa de apel, raportându-se la considerentele sentinţei de închidere a falimentului şi radierii SC C. SRL, a respins cererea de introducere în cauză a foştilor asociaţi ai SC C. SRL, critica recurentei-reclamante fiind neîntemeiată.
Nu se poate reţine o încălcare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 32 şi art. 56 C. proc. civ. şi nici a dispoziţiilor deciziei nr. 2/2016 RIL pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel procedând corect la admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a SC C. SRL şi de respingere a lărgirii cadrului procesual prin introducerea în cauză a foştilor asociaţi ai societăţii falite radiate.
19. Cât priveşte cel de-al doilea aspect invocat de către recurenta-reclamantă în argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., anume nerespectarea normelor de procedură prevăzute de art. 452 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a acordat în mod greşit cheltuieli de judecată intimatei B. SA, depuse şi solicitate după închiderea dezbaterilor, Înalta Curte constată că şi acest argument este nefondat, din încheierea de şedinţă din 8 octombrie 2019 rezultând neîndoielnic faptul că dezbaterile nu erau închise la momentul la care B. a depus la dosar concluziile scrise şi dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate. Ulterior depunerii acestor înscrisuri a fost acordat cuvântul de către instanţa de apel reprezentantului A. asupra apelului declarat de către pârâţii, soţii F. G., astfel încât nu se poate vorbi despre o încheiere a dezbaterilor anterior epuizării tuturor susţinerilor părţilor, conform dispoziţiilor art. 394 C. proc. civ.
20. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.
Potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate reprezentat de aceea că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a acesteia.
Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ceea ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).
Interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.
Aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel.
În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului şi apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.
21. În speţă, recurenta-reclamantă susţine că a fost încălcată dispoziţia art. 55 din Legea nr. 1/2005 cu privire la cunoaşterea de către terţi (B.) a mandatului acordat preşedintelui Consiliului de Administraţie şi, implicit, a depăşirii acestui mandat la data încheierii contractului, precum şi că s-a dat o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 55, art. 65 din Legea nr. 1/2005 care reglementează vânzarea sau garantarea activelor unor societăţi cooperatiste, fără a menţiona însă în mod expres şi explicit modalitatea în care instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale menţionate şi în ce a constat interpretarea eronată a acestor dispoziţii legale.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate recurenta nu prezintă decât argumente de netemeinicie a hotărârii recurate, criticând mai cu seamă modalitatea în care instanţa de fond şi, ulterior, instanţa de apel au reţinut situaţia de fapt, astfel cum aceasta a rezultat din probatoriile administrate în cauză, respectiv din analiza înscrisurilor depuse în susţinerea şi combaterea acţiunii.
22. Înalta Curte constată că ambele instanţe, de fond şi de apel, au reţinut în urma unei analize amănunţite şi temeinice a împrejurărilor în care au fost încheiate actele juridice reclamate în cauză, precum şi în conformitate cu cele conţinute în cuprinsul actelor juridice respective, aceeaşi situaţie de fapt, potrivit căreia contractul de ipotecă nr. 873 din 4 august 2011 autentificat de către BNP L. încheiat între recurenta-reclamantă A. SCM şi B. SA - prin Sucursala Sibiu, având ca obiect imobilul situat în str. Y nr. 32, Sibiu, proprietatea A. s-a încheiat în baza hotărârii AGEA A. SCM nr. 4 din 8 august 2011, publicată în M. Of. al României, Partea a VII-a, nr. 26 din 9 august 2011, hotărâre ce a fost adoptată cu votul reprezentând 100% din numărul membrilor coproprietari şi care nu a fost atacată în justiţie, în conformitate cu art. 44 alin. 3 din Legea nr. 1/2005.
Documentele au fost semnate de către preşedintele consiliului de administraţie al A. SCM, M., în baza mandatului acordat acestuia în conformitate cu hotărârea AGEA A., nr. 4 din 8 iunie 2011, iar nu în conformitate cu hotărârea AGEA A. nr. 2 din 6 august 2009, şi prin care s-a decis, fără nicio limitare şi fără nicio condiţionare de aducere de garanţii, ipotecarea imobilului menţionat.
23. În raport de această situaţie de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele de fond, în mod corect instanţa de apel, confirmând soluţia tribunalului, a concluzionat în sensul că recurenta-reclamantă A. SCM care este societate cooperatistă şi se supune Legii nr. 1/2005 nu poate opune, conform dispoziţiilor art. 55 din această lege, creditorilor săi faptul că preşedintele Consiliului de Administraţie şi-a depăşit mandatul sub sancţiunea nulităţii absolute.
Pe lângă faptul că o eventuală sancţiune ar fi nulitatea relativă, codul civil prevăzând instituţia ratificării actelor mandatarului, ceea ce în cauză s-a şi întâmplat, contractul de credit încheiat cu B. de către C. SRL, derulându-se fără nicio opoziţie, iar hotărârea AGEA nr. 4 din 8 iunie 2011 a A. nefiind atacată în justiţie conform art. 44 alin. 3 din Legea nr. 1/2005, sub nici un aspect, nu se confirmă nici faptul că preşedintele Consiliului de Administraţie al A. SCM, M., ar fi avut un mandat condiţionat, întrucât hotărârea AGEA A. SCM nr. 2/2009 a avizat constituirea de garanţii în scopul garantării creditului contractat de către C. SRL de la N. Bank (contract de credit nr. 8 din 2 noiembrie 2009), respectiv încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1062 din 2 octombrie 2009 în favoarea Băncii N. SA - prin Agenţia Sibiu, şi nicidecum nu a vizat încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 873 din 4 august 2011 în favoarea B. SA - prin Sucursala Sibiu, pentru garantarea contractului de credit nr. 26 din 3 august 2011 încheiat între C. SRL şi B.
24. Textele legale incidente, art. 55, art. 65, art. 20 din Legea nr. 1/2005 au fost astfel corect reţinute şi aplicate de către cele două instanţe, criticile recurentei-reclamante vizând exclusiv aspecte de interpretare a probelor administrate în cadrul celor două faze procesuale devolutive, fond şi apel, ceea ce se constituie în critici de netemeinicie a hotărârii recurate, şi nu de nelegalitate a acesteia, instanţa de apel fiind suverană în stabilirea situaţiei de fapt, ca urmare a cercetării judecătoreşti desfăşurate în cauză.
Înalta Curte judecă în casaţie şi doar pentru motive de nelegalitate a hotărârii ce se atacă, nu şi pentru motive de netemeinicie.
În speţă, din analiza considerentelor hotărârii atacate, nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat, în litera sau spiritul lor, sau a aplicat greşit textele de lege mai sus menţionate, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate care atrage aplicarea dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în mod corect instanţa de apel procedând la respingerea apelului reclamantei îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 1091/C din 24 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Sibiu, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
25. Pentru considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.