Recusal of Entire Court Dismissed for Failure to Identify Individual Incompatibility Grounds
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the prior rejection of a motion to recuse all judges of the Court of Appeal and specific prosecutors, and ordered the defendant to pay 1,000,000 lei in judicial costs. The defendant, charged with bribery for tax evasion and accounting fraud, had sought the recusal of entire judicial bodies and prosecutors, citing delays in the resolution of the case, but failed to identify specific statutory grounds for the incompatibility of each individual judge as required by law. The court held that the defendant violated the imperative obligation under Article 52(5) of the Code of Criminal Procedure to concretely indicate the case of incompatibility for every judge when challenging the entire court, ruling that mere allegations of procedural delay do not constitute a valid ground for recusal or cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 255 alin. (1) C. pen, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, art. 52 alin. (5) C. proc. pen; Recusal of Entire Court Dismissed for Failure to Identify Individual Incompatibility Grounds: S-a motivat că această cerere este neîntemeiată, deoarece inculpatul nu a indicat, așa cum era obligat prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen., cazurile de incompatibilitate în care se află fiecare judecător al Curții de Apel Ploiești, iar din actele dosarului nu rezultă că vreunul dintre procurorii pe care i-a vizat ar fi incompatibil în cauză, în raport cu prevederile legii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 11 iunie 2003 al Parchetului Național Anticorupție, inculpatul S.Ș.C. a fost trimis în judecată, între alții, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 de evaziune fiscală, prevăzută de art. 10, 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de fals în evidențele contabile, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000.
La termenul din 6 aprilie 2004, inculpatul S.Ș.C. a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Prahova, care a fost sesizat cu judecarea cauzei.
Ca urmare, dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Ploiești, pentru soluționarea cererii de recuzare formulate.
În fața Curții de Apel Ploiești, inculpatul S.Ș.C. a formulat la data de 7 aprilie 2004 o nouă cerere de recuzare, privind pe toți judecătorii acelei curți și pe procurorii Parchetului Național Anticorupție din județul Prahova.
În urma acestei noi cereri de recuzare, cauza a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 62 din 21 aprilie 2004, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești și a procurorilor din cadrul serviciului teritorial Prahova al Parchetului Național Anticorupție.
S-a motivat că această cerere este neîntemeiată, deoarece inculpatul nu a indicat, așa cum era obligat prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen., cazurile de incompatibilitate în care se află fiecare judecător al Curții de Apel Ploiești, iar din actele dosarului nu rezultă că vreunul dintre procurorii pe care i-a vizat ar fi incompatibil în cauză, în raport cu prevederile legii.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.Ș.C. a declarat recurs, susținând personal că recuză pe magistrații la care s-a referit, deoarece s-a tergiversat soluționarea dosarului în care este implicat.
Pe de altă parte, prin apărătorul inculpatului, nu s-a formulat nici un motiv de casare, lăsându-se la apreciere judecarea recursului, în raport cu împrejurarea că inculpatul nu s-a conformat obligației prevăzute în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., de a indica, pentru fiecare dintre judecătorii instanței recuzate, cazurile de incompatibilitate în care se află.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, potrivit art. 52 alin. (5) C. proc. pen., „abținerea sau recuzarea, care privește întreaga instanță, trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”.
Or, așa cum corect s-a învederat, prin considerentele deciziei atacate, din actele dosarului rezultă că inculpatul nu s-a conformat acestei obligații imperativ prevăzută de lege.
Totodată, este de observat că susținerea formulată de inculpat, în sensul că magistrații la care s-a referit ar fi incompatibili, datorită tergiversării soluționării dosarului în care a fost implicat, nu poate fi luată în considerare în cadrul examinării recursului, deoarece, o atare împrejurare nu este susceptibilă a fi invocată ca motiv de casare, față de reglementarea dată instituției recuzării.
Așa fiind și cum, din examinarea în ansamblu a cauzei, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, nu se constată existența nici unui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează a se respinge recursul declarat de inculpat și a-l obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.Ș.C., împotriva încheierii nr. 62 din 21 aprilie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2064/2004.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi, 5 mai 2004.