Competence for enforcement challenge: binding effect of interlocutory order on territorial jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Someş - Tisa, prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite pornite la cererea creditorului A. de către Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. x/2017.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Satu Mare, prin Sentinţa nr. 2342 din 14 iunie 2018, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale. A admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei pentru anularea formelor de executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

S-a reţinut, în esenţă, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi ale O.U.G. nr. 107/2002, că are calitatea de debitor entitatea cu personalitate juridică, respectiv Administraţia Bazinală de Apă Someş - Tisa, al cărei sediu este în Cluj şi nu Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, prin care au fost efectuate actele de procedură.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 6720 din 18 octombrie 2018, la rândul său, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a admis-o.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa în drept să hotărască asupra conflictului.

S-a reţinut, în esenţă, că excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Satu Mare a fost invocată la cel de-al doilea termen de judecată, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 130 C. proc. civ.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 133 pct. 2 din cod, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect contestaţia la executare formulată de Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Someş -Tisa împotriva executării silite pornită la cererea creditorului A. de către Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. x/2017.

Executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc B. a fost demarată, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 273/LMA/21.04.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, prin care Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa - Sistemul de gospodărire a Apelor Satu Mare a anulat măsura modificării unilaterale a contractului individual de muncă privind suspendarea acordării sporului de fidelitate în procent de 15% din salariul de bază şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului sporul de fidelitate în procent de 15% din salariul de bază începând cu 1.08.2015 până la zi, sume actualizate la data plăţii efective, precum şi cheltuieli de judecată.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată dedusă judecăţii, se reţine că, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Referirea normei legale la domiciliul ori, după caz, sediul debitorului implică raportarea la persoana fizică sau juridică, ce are această calitate în proces, în faza execuţională.

În cauza pendinte, se constată că instanţele între care s-a ivit conflictul negativ de competenţă interpretează diferit, nu norma de competenţă cuprinsă la art. 651 din C. proc. civ., ci calitatea de debitor, în funcţie de care respectiva entitate are sau nu personalitate juridică.

Este de reţinut, însă, că excepţia necompetenţei teritoriale nu poate fi invocată în orice stare a pricinii.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Referitor la verificarea competenţei, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă învestită - Judecătoria Satu Mare, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, în baza dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ. a procedat la verificarea competenţei sale şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, aspect reţinut în încheierea de şedinţă de la termenul din 22 martie 2018 - dosar Judecătoria Satu Mare.

Cum dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanţa de judecată consemnează rezultatul verificării şi stabilirii propriei competenţe are caracter interlocutoriu, rezultă că asupra celor reţinute prin încheierea de şedinţă din 22 martie 2018 Judecătoria Satu Mare nu mai putea reveni.

Caracterul interlocutoriu este definit de dispoziţiile art. 235 C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase", şi semnifică faptul că ceea ce s-a statuat printr-o asemenea încheiere nu mai poate fi schimbat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa, în contradictoriu cu intimatul A., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2018.

GGC - GV