AFIR appeal rejected; retroactive irregularity rules under GEO 66/2011 inapplicable, annulment upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.10.2014, sub nr. x/2014, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. x/29.09.2014 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.07.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 46/2016 din 12 mai 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. x/29.09.2014, emisă de AFIR, precum şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat de AFIR la data de 25.07.2014 şi înregistrat sub nr. x/7.08.2014.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu reţinerea cauzei spre rejudecare, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

În motivarea recursului a criticat faptul că prima instanţă a reţinut inaplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, sens în care a apreciat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

A arătat că intimata-reclamantă a beneficiat de facilitatea oferită de O.U.G. nr. 59/2006, semnând în data de 03.07.2007 contractul nr. x/2007 având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru proiectul intitulat "Realizare abator de păsări în judeţul Bacău". Potrivit art. 2 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) din acest act normativ, în cazul nerespectării obligaţiilor însuşite de beneficiar prin contractul de finanţare, autoritatea contractantă poate înceta executarea contractului, fără înştiinţare şi fără să plătească finanţarea nerambursabilă, solicitând restituirea completă a sumelor deja plătite în cadrul contractului.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond nu a interpretat corect situaţia de fapt, prevederile legale şi clauzele contractuale incidente, sentinţa fiind dată cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie şi cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, reţinând în mod netemeinic şi nelegal faptul că actele administrative reprezentate de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.08.2014 şi de decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 33.349/29.09.2014 ar fi fost emise de AFIR cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/26.02.2015, dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituţionale prin prisma faptului că aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile, deoarece permit aplicarea normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003. Instanţa de contencios constituţional a apreciat că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, iar schimbarea ulterioară a condiţiilor legale nu are nicio influenţă asupra legalităţii acestuia, întrucât calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din cele două ordonanţe în discuţie, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

A susţinut că în speţă se impune a se analiza dacă aplicabilitatea neregulii, astfel cum a fost definită de O.G. nr. 79/2003, şi aplicarea principiului proporţionalităţii pot schimba concluzia inserată în titlul de creanţă contestat.

Comparând noţiunea de neregulă definită de cele două ordonanţe, a menţionat că cea din art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 este o preluare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995, potrivit cărora constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate, o asemenea definiţie regăsindu-se şi în art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999. Astfel, definiţia neregulii este asemănătoare în cele două acte normative.

În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, a arătat că acesta se regăseşte în O.U.G. nr. 66/2011, în O.G. nr. 79/2003 nefiind reglementat.

Recurenta-pârâtă a precizat că în Decizia nr. 66/2015 Curtea Constituţională a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe, în sensul că reglementează şi cu privire la potenţialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, în schimb, sub aspectul corecţiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003. Analizând coroborat textele celor două ordonanţe cu art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, reiese că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans.

Prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora, sens în care a invocat Hotărârea C.J.U.E. din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, pct. 26, Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, pct. 108, Concluziile avocatului general C. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'Indre, punctele 59 şi 60). De asemenea, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, pct. 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, pct. 47), s-a reţinut că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate să revoce asistenţa acordată şi să solicite beneficiarului rambursarea finanţării (Hotărârea din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, pct. 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, pct. 32). În consecinţă, producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor naţionale acţionează cu prioritate, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului de stat.

A susţinut că în această materie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului Uniunii Europene şi statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător, iar prin similitudine, obligaţia de recuperare a fondurilor naţionale utilizate necorespunzător intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. Prin definiţia neregulii, astfel cum este prevăzută în O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul naţional a armonizat legislaţia internă cu normele europene.

În consecinţă, recurenta-pârâtă a apreciat că procesul-verbal de constatare nr. x/07.08.2014 a fost legal emis, cu respectarea normelor legale în vigoare la momentul emiterii, iar în ceea ce priveşte modul de aplicare a corecţiei financiare, se impunea retragerea întregului sprijin financiar acordat, dat fiind faptul că neregulile identificate (conflict de interese) afectează în integralitate contractul de finanţare.

A arătat că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, dar acest aspect nu poate echivala cu anularea unui act emis în temeiul unui text de lege care ulterior a fost declarat neconstituţional, întrucât la data emiterii procesului-verbal de constatare contestat dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 erau valabile, iar încadrarea neregulilor constatate trebuia şi a fost făcută conform acestui act normativ.

Recurenta-pârâtă a considerat că nu este corect a se reţine acest incident ca unic motiv de anulare a actului atacat, întrucât potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor. Astfel, o corectă aplicare a Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale presupune evaluarea neregulilor din actul administrativ atacat potrivit legislaţiei în vigoare la data producerii acestora şi nu anularea actului motivat de faptul că acesta nu a fost emis în temeiul O.G. nr. 79/2003, act normativ faţă de care exista o normă tranzitorie de aplicare la data emiterii procesului-verbal de constatare. A susţinut că instanţa trebuia să verifice dacă neregulile constatate se încadrează în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 şi să procedeze la anularea actului dacă acestea nu se puteau încadra în această reglementare.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.

A arătat că prima instanţă a dat eficienţă Deciziei nr. 66/11015 a Curţii Constituţionale printr-o interpretare corectă, conform art. 147 din Constituţie, recurenta apreciind în mod greşit că prin această decizie s-ar fi statuat că nu pot fi sancţionate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 eventuale nereguli săvârşite anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe.

A susţinut că, întrucât nu a beneficiat de fonduri europene, ci de fonduri de la bugetul de stat, motivele ce vizează protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt străine de obiectul cauzei.

Pe de altă parte, reţinând în actul contestat art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, recurenta a aplicat norme de drept substanţial cu privire la nereguli săvârşite în intervalul în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, deoarece contractul a fost încheiat în anul 2007, iar atribuţiile şi executarea lui au avut loc în perioada 2007 - 31 martie 2010. Consideră că este discutabilă chiar incidenţa O.G. nr. 79/2003 câtă vreme acest act normativ nu sancţionează neregulile legate de finanţarea de la bugetul de stat.

Totodată, comparaţia definiţiilor date neregulii şi abaterii de către O.G. nr. 79/2003 şi O.U.G. nr. 66/2011 nu are nicio relevanţă în contextul în care recurenta nu a reţinut O.G. nr. 79/2003 în actul de control, instanţa fiind ţinută să verifice legalitatea actului prin prisma temeiurilor de drept reţinute.

A considerat că în materia conflictului de interese nu se poate reţine ca temei O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la un contract din anul 2007.

Mai arată în întâmpinare că recurenta-pârâtă a omis faptul că instanţa de fond a constatat nulitatea actului de control în temeiul deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015 şi nu a păşit la cercetarea fondului cauzei şi, cum recurenta nu a analizat efectiv argumentele instanţei, considerentele hotărârii recurate au rămas în vigoare şi au intrat sub autoritate de lucru judecat

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În urma denunţului formulat de SC D. SRL la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, a fost constituit dosarul penal nr. x/2012 în care, prin adresa din 7.04.2014, înregistrată la A.P.D.R.P. sub nr. x/11.04.2014, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat să se efectueze verificări privind implementarea de către reclamantă a proiectului "Realizare abator de păsări în judeţul Bacău".

Prin ordonanţa din 12.03.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugete administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005.

În baza acestei adrese, A.F.I.R. (fosta A.P.D.R.P.) a emis Nota de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control IRD 0.1 nr. 15749/13.05.2014 şi a procedat la efectuarea unor verificări privind modul de implementare a proiectului sus menţionat, finalizate cu întocmirea la data de 25.07.2014 a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat sub nr. x/7.08.2014, contestat în prezenta cauză.

În acest proces-verbal echipa de control a constatat că SC A. SRL a depus cerere de finanţare prin programul SAPARD românesc pentru proiectul menţionat care a fost declarat eligibil şi a fost încheiat între AFIR şi beneficiarul SC A. SRL contractul de finanţare nr. x din 7.02.2007, Agenţia acordându-i beneficiarului o finanţare nerambursabilă de 4.858.703 RON, reprezentând 50% din valoarea proiectului.

SC A. SRL a organizat selecţii de oferte pentru mai multe categorii de lucrări şi a încheiat contracte de execuţie lucrări atât cu SC D. SRL, cât şi cu SC E. SRL. S-a reţinut în procesul-verbal că în cazul selecţiei de oferte unde a fost declarat câştigător SC E. SRL, din cele constatate de Garda Financiară reiese că au fost încălcate regulile impuse privind atât derularea selecţiei de oferte, fiind evident conflictul de interese, cât şi cele privind realitatea cheltuielilor solicitate spre decontare la Agenţie. Concret, s-a menţionat că SC A. SRL are ca asociaţi şi administratori pe F. şi G., iar SC E. SRL, care a funcţionat în perioada 25.06.2009 - 22.12.2010, în prezent fiind radiată, a avut ca asociat şi administrator pe H., care a fost angajata SC A. SRL şi convieţuieşte cu asociatul G., căruia i-a dat procură să administreze SC E. SRL. S-a menţionat că beneficiarul SC A. SRL a depus înscrisuri întocmite în fals pentru a atesta în mod nereal execuţia unor lucrări de către SC E. SRL, care în realitate au fost executate de SC D. SRL şi a omis evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni, a evidenţiat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi a ascuns unele acte contabile.

Se precizează în procesul-verbal că verificările au avut drept scop evaluarea criteriilor de selecţie a cererii de finanţare pornind de la constatările DNA, respectarea art. 1 alin. (2) şi (7) alin. (1) din contractul de finanţare, a art. 4 din Anexa I la contractul de finanţare şi a art. 14, 17 şi 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În urma acestor constatări s-a decis recuperarea ajutorului acordat pentru cheltuielile solicitate Agenţiei spre decontare în baza contractului încheiat cu SC E. SRL, fiind stabilită o creanţă bugetară în valoare de 670.906,70 RON.

Instanţa de fond a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. x/29.09.2014, precum şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, reţinând că pârâta a constatat încălcarea regulilor privind conflictul de interese conţinute, printre altele, şi de art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011. Dispoziţiile art. 63 din acelaşi act normativ stabilesc următoarele: Prevederile secţiunii a 2-a a cap. II se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Art. 14 reţinut de pârâtă ca fiind încălcat este cuprins în Secţiunea a 2-a a cap. II - Reguli în materia conflictului de interese şi având în vedere data încheierii contractului supus verificării - 24.07.2009 se constată că, într-adevăr, acest temei de drept nu putea fi reţinut.

Pârâta a menţionat ca temei de drept în procesul-verbal contestat şi art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care defineşte neregula, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. În această decizie, Curtea Constituţională constată că materia prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene a fost reglementată prin două acte normative succesive, respectiv O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, şi O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, face o comparaţie a acestor reglementări şi constată că sunt diferite atât în ceea ce priveşte definiţia neregulii, elementul de diferenţiere constituindu-l potenţialitatea producerii prejudiciului, cât şi în ceea ce priveşte sancţiunile aplicabile şi în raport de aceste considerente, susţinerile pârâtei potrivit cărora definiţia neregulii este identică în cele două acte normative nu pot fi reţinute.

Curtea Constituţională analizează şi norma tranzitorie conţinută de art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 şi reţine că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivităţii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greşit pentru determinarea aplicabilităţii noilor norme de drept substanţial, respectiv existenţa sau nu a unor activităţi de control în desfăşurare la momentul intrării în vigoare a noii legi, fără a se raporta la legea în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Curtea constată că, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din O.G nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În raport cu perioada în care a fost derulată procedura de selecţie de oferte, a fost încheiat contractul de executare lucrări cu SC E. SRL şi executat şi de faptul că în actul contestat neregula a fost stabilită prin raportare la definiţia conţinută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, iar sancţiunea a fost aplicată în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ, instanţa a reţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 este incidentă în speţă şi că, în raport cu această decizie, procesul-verbal a fost încheiat cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, fapt ce atrage anularea acestuia. Împrejurarea că în contractul de finanţare era prevăzută obligaţia pentru beneficiar de a adopta o conduită de natură a evita conflictul de interese (sintagmă nedefinită, de altfel) şi că se invocă o încălcare a obligaţiilor contractuale nu este de natură a conduce la o altă concluzie, potrivit căreia nu ar fi incidentă decizia Curţii Constituţionale şi nu ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât chiar dacă se invocă o încălcare a prevederilor contractului de finanţare, fapta care atrage în opinia pârâtei retragerea sprijinului acordat este stabilită tot prin raportare la definiţia neregulii conţinută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu excepţia reglementării conţinute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care consacră potenţialitatea producerii prejudiciului, în condiţiile dreptului comun, nici răspunderea civilă delictuală şi nici răspunderea civilă contractuală nu poate fi antrenată în lipsa unui prejudiciu. De altfel, în art. 17 din anexa I la contractul de finanţare este definită "neregularitatea" în accepţiunea contractului ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor contractelor de finanţare încheiate de beneficiarii acestui program, rezultată dintr-o acţiune sau omisiune de către beneficiar, care printr-un punct nejustificat de cheltuială, are ca efect prejudicierea bugetului României", însă pârâta nu s-a raportat la această definiţie în calificarea faptelor reţinute în sarcina beneficiarului ca neregulă, ci s-a raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, inaplicabil în speţă.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei referitoare la faptul că definiţia neregulii la care s-a raportat este identică cu cea conţinută de art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 şi art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 şi că se impune aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, instanţa a reţinut că reclamanta a obţinut cofinanţare publică nerambursabilă de la bugetul de stat în condiţiile O.U.G. nr. 59/2006 şi ale H.G. nr. 1644/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 59/2006. Finanţarea nerambursabilă nefiind acordată din bugetul Uniunii Europene nu sunt aplicabile dispoziţiile care reglementează această materie. Art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1644/2006 prevede că pentru proiectele de investiţii care beneficiază de cofinanţare de la bugetul de stat se aplică procedurile de evaluare, selectare, contractare şi plată acreditate pentru Programul SAPARD, adaptate la prevederile legislaţiei naţionale şi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice.

Aplicarea prioritară a dreptului comunitar presupune existenţa unui conflict între legea naţională şi dreptul comunitar şi aplicarea directă a acestuia din urmă, aşa cum rezultă din hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Simmenthal II, însă în speţă nu se relevă niciun conflict şi, în tot cazul, statul nu ar putea invoca efectul direct al regulamentelor. Efectul direct se referă la atributul unei norme comunitare de a crea în patrimoniul persoanelor fizice şi juridice drepturi pe care le pot invoca direct în faţa instanţelor naţionale împotriva altor persoane fizice sau juridice ori a autorităţilor publice (hotărârea pronunţată în cauza Van Gend en Loos).

Înalta Curte apreciază că mai întâi se impune a fi făcută o precizare cu privire la una dintre susţinerile din cererea de recurs, anume aceea că instanţa de fond nu a interpretat corect situaţia de fapt.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, nu poate forma obiect al analizei instanţei de recurs susţinerea că instanţa de fond nu a interpretat corect situaţia de fapt.

În cererea de recurs se susţine că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, şi anume art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, făcându-se o analiză comparativă între definiţia noţiunii de neregulă reglementată de O.G. nr. 79/2003 şi cea reglementată de O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la această comparaţie se constată că nu este relevantă în soluţionarea litigiului din moment ce prima instanţă a precizat că o analiză pe fond, în sensul de a se stabili dacă faptele reţinute în actul de control constituie abatere şi atrag măsura retragerii sprijinului acordat nu se poate efectua, întrucât instanţa face o analiză a situaţiei de fapt şi a temeiului de drept reţinut de organul de control, neputând schimba temeiul de drept şi reţine temeiul de drept aplicabil speţei. În raport cu aceste considerente, nici susţinerile recurentei privind principiul proporţionalităţii pe care O.G. nr. 79/2003 nu îl reglementează, dar care este consacrat de O.U.G. nr. 66/2011, nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului.

Mai mult, definiţia neregulii din actele normative sus menţionate este corelată de recurentă cu prevederile comunitare pe care le apreciază incidente în cauză.

Astfel, sunt invocate prevederile Regulamentului nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, ale Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, precum şi mai multe hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene potrivit cărora producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului Uniunii Europene şi statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător.

De asemenea, se susţine că prin similitudine, obligaţia de recuperare a fondurilor naţionale utilizate necorespunzător intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei recurate se precizează în mod clar că finanţarea nerambursabilă nefiind acordată reclamantei din bugetul Uniunii Europene nu sunt aplicabile dispoziţiile care reglementează această materie. Deşi prima instanţă constată inaplicabilitatea în cauză a normelor comunitare, recurenta reiterează în faţa instanţei de recurs prevederile comunitare pe care le consideră incidente şi jurisprudenţa comunitară aferentă, fără să motiveze de ce acestea au aplicabilitate în litigiul de faţă.

Este de necontestat că reclamanta a beneficiat de dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD, care prevede în art. 1 lit. a) că proiectele conforme depuse în cadrul Programului SAPARD până la data de 31.07.2006 (...) care sunt declarate eligibile, selectate şi contractate pentru finanţare până la data de 31.12.2006 şi care nu beneficiază de fonduri publice nerambursabile aprobate pentru Programul SAPARD în perioada 2000 - 2006, beneficiază de următoarele facilităţi: acordarea cofinanţării publice nerambursabile de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale ale fişelor tehnice pentru aceste măsuri.

Cu toate acestea, recurenta nu prezintă argumentele de drept pe care îşi întemeiază susţinerea că este aplicabilă reglementarea comunitară şi în cazul finanţării obţinute de reclamantă, neputându-se considera că "similitudinea" cu obligaţia de recuperare a fondurilor comunitare utilizate necorespunzător, la care face trimitere în cererea de recurs, reprezintă justificarea incidenţei normelor comunitare menţionate, în lipsa unui temei juridic în acest sens.

Se mai invocă în cererea de recurs încălcarea disp art. 147 alin. (4) din Constituţie potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor.

În cadrul acestei critici se susţine că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, însă acest aspect nu poate echivala cu anularea unui act emis în temeiul unui text de lege care ulterior a fost declarat neconstituţional, întrucât la data emiterii procesului-verbal de constatare dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 erau valabile, iar încadrarea neregulilor constatate trebuia şi a fost făcută conform acestui act normativ. Nu este corect, susţine recurenta, a se considera acest incident ca unic motiv de anulare a actului atacat.

Înalta Curte reţine că nu poate fi vorba despre încălcarea prevederii constituţionale invocate, din moment ce la data soluţionării litigiului prin sentinţa recurată era publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 în Monitorul Oficial al României, deci aceasta avea caracter obligatoriu pentru instanţă.

Totodată, din sentinţă rezultă că prima instanţă a avut în vedere la anularea actelor administrative contestate nu doar considerentul vizând neretroactivitatea legii, prin prisma reglementării legale în vigoare la data producerii neregulii, ci şi împrejurarea că finanţarea nu a fost acordată din bugetul Uniunii Europene.

Astfel, instanţa de fond a făcut referire la legislaţia în vigoare la momentul producerii neregulii reţinute, constând în încălcarea regulilor privind conflictul de interese conţinute de art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, concluzionând că acest temei de drept nu putea fi reţinut având în vedere data încheierii contractului supus verificării, dată la care art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011 cuprins în Secţiunea a 2-a a Capitolului II - Reguli în materia conflictului de interese nu era în vigoare, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 63 din acelaşi act normativ conform cărora prevederile secţiunii a 2-a a Capitolului II se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

De asemenea, a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile comunitare ce reglementează materia finanţării nerambursabile din fonduri europene, iar în acest context a apreciat relevantă şi împrejurarea că trebuia demonstrată producerea unui prejudiciu, în condiţiile în care art. 17 din anexa 1 la contractul de finanţare defineşte neregularitatea ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor contractelor de finanţare încheiate de beneficiarii acestui program, rezultată dintr-o acţiune sau omisiune de către beneficiar care, printr-un punct nejustificat de cheltuială, are ca efect prejudicierea bugetului României.

S-a reţinut că nu a fost avută în vedere definiţia neregulii din contractul de finanţare, ci definiţia consacrată de O.U.G. nr. 66/2011 care se raportează la definiţia prevăzută de regulamentele comunitare ce nu sunt incidente în speţă.

În consecinţă, mai multe argumente au stat la baza soluţiei recurate şi nu doar cel invocat în cererea de recurs potrivit căruia procesul-verbal de constatare nu ar fi fost emis în temeiul O.G. nr. 79/2003, astfel că susţinerea recurentei nu poate fi reţinută.

Cu privire la hotărârea judecătorească depusă de recurentă la dosar cu titlu de practică judiciară, Înalta Curte reţine că aceasta vizează o cu totul altă ipoteză decât cea din cauza de faţă, întrucât a fost pronunţată într-un litigiu în care reclamanta obţinuse finanţare nerambursabilă din fonduri comunitare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei nr. 46/2016 din 12 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10 iulie 2019.

GGC - GV