Revocation of lawyer's admission: admissibility of action and pre-trial complaint period triggered by communication, not mere knowledge, of uncommunicated administrative decision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, set aside the lower court's judgment, and remanded the case for retrial, prevailing over the defendants (the National Union of Bar Associations and the Bucharest Bar) who sought dismissal. The dispute concerned the challenge to the revocation of the appellant's admission to the legal profession and the refusal to re-register him on the list of incompatible lawyers. The decisive legal basis was Article 7(1) of Law no. 554/2004, under which the pre-trial complaint period runs from the communication of the administrative act; because the revoking decision was never formally communicated to the appellant, the lower court erred in declaring the action inadmissible for non-compliance with pre-trial procedures, and the Constitutional Court's decision on the unconstitutionality of the two-month incompatibility resolution period was deemed relevant to the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Revocation of lawyer's admission: admissibility of action and pre-trial complaint period triggered by communication, not mere knowledge, of uncommunicated administrative decision: Decizia Curţii Constituţionale este aplicabila pentru viitor, astfel că la formularea prezentei acţiuni, textul invocat de UNBR pentru revocarea deciziei de primire a recurentului în avocatură este neconstituţional. La data formulării prezentei acţiuni, legea aplicabila speţei este cea modificată prin Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, prin care sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2)din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este neconstituţională.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, anularea Deciziei nr. 619 din 10.10.2009 a UNBR, prin care a fost revocată Decizia 5403 din 18.03.2000 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România prin care a fost primit în profesia de avocat; precum şi anularea Deciziei nr. 632/08.03.2016 a Consiliului Baroului Bucureşti prin care a fost respinsă reînscrierea sa în Tabloul Avocaţilor incompatibili.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2858 din data de 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Baroul Bucureşti şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 619/10.10.2009.
A respins în rest acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiat, şi a obligat reclamantul să plătească pârâtului Baroul Bucureşti suma de 400 RON cheltuieli de judecată cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 2858 din data de 4 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurentul a susţinut că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind parcurgerea procedurii prealabile, cât şi cu privire la aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale.
În mod eronat a apreciat instanţa de fond că recurentul nu ar fi parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Decizia nr. 619/10.10.2009 a UNBR prin care a fost revocată Decizia nr. 5403/18.03.2000 a Consiliului UAR, privind primirea recurentului în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu i-a fost comunicata niciodată recurentului, susţinerea instanţei de judecata ca acesta ar avut cunoştinţa cel mai târziu la data de 26.10.2012 despre existenţa acesteia neputând fi reţinută.
Prin Hotărârea 8568 din 01.09.2015, Consiliul Baroului Bucureşti respinge solicitarea recurentului, menţionând că Decizia Consiliului UAR nr. 5403/18.03.2000 de primire în profesie, a fost revocata conform dispoziţiilor Hotărârii Consiliului UNBR nr. 621/10.10.2009.
Împotriva Hotărârii nr. 8568 din 01.09.2015 a Consiliul Baroului Bucureşti recurentul a formulat plângere, ce contesta inclusiv decizia 619/10.10.2009, aceasta având caracter de plângere prealabilă, menţionând că se contestă atât revocarea hotărârii de primire în profesie, cât şi refuzul de înscriere pe Tabloul Avocaţilor din anul 2015.
Necomunicarea deciziei 619/10.10.2009 face ca atât plângerea prealabilă, cât şi acţiunea în faţa instanţei judecătoreşti sa fie făcute cu respectarea termenelor legale.
Decizia Curţii Constituţionale este aplicabila pentru viitor, astfel că la formularea prezentei acţiuni, textul invocat de UNBR pentru revocarea deciziei de primire a recurentului în avocatură este neconstituţional. La data formulării prezentei acţiuni, legea aplicabila speţei este cea modificată prin Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, prin care sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2)din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este neconstituţională.
1.4. Apărările intimaţilor
1.4.1. Prin întâmpinarea formulată, intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul a argumentat că în mod corect instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că nu a fost urmată procedura prealabilă. La data de 26.10.2012, recurentul a primit adresa UNBR nr. 1567/2012, adresă prin care a fost înştiinţat de existenţa Deciziei nr. 619/2009, prin care a fost revocată decizia de primire în profesie.
Recurentul a formulat contestaţie doar împotriva Hotărârii nr. 8568/01.09.2015. În cuprinsul răspunsului primit ca urmare a contestaţiei formulate, Consiliul Baroului Bucureşti face referire la Decizia nr. 619/10.10.2009 pentru a-şi motiva soluţia adoptată. Or, acest lucru nu este de natură a acoperi lipsa parcurgerii procedurii prealabile cu privire la Decizia nr. 619/10.10.2009.
Nu în ultimul rând, în prezenta cauză se solicită anularea a doua acte administrative individuale, emise de doua organe diferite (Consiliul Baroului Bucureşti şi Consiliul UNBR), în mod cert impunându-se parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege cu privire la ambele acte.
Intimata a mai argumentat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014 nu are aplicabilitate în prezenta cauză.
1.4.2. La rândul său, intimatul Baroul Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că prima instanţă în mod corect a apreciat că acţiunea recurentului-reclamant este inadmisibilă pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile de către acesta din urmă cu privire la Decizia/Hotărârea nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Pentru Decizia/Hotărârea nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, termenul de 6 luni s-a împlinit la data 10.04.2010, iar recurentul-reclamant nu a formulat plângere prealabilă împotriva acestei Hotărâri, motiv pentru care prezenta acţiune cu privire la anularea Deciziei/Hotărârii nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România este inadmisibilă.
De asemenea, în mod corect, se reţine de către prima instanţă că recurentul-reclamant a avut cunoştinţă de Decizia/Hotărârea nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România la data de 26.10.2012, cu ocazia primirii adresei UNBR nr. 1567/2012 prin care a fost informat de existenţa Deciziei nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul
Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care a fost revocată decizia de intrarea în profesia de avocat de care beneficiase anterior.
De asemenea, în mod corect, reţine prima instanţă că plângerea formulată de recurentul-reclamant A. împotriva Hotărârii nr. 8568 din 01.09.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti se referă doar la această din urmă Hotărâre şi nu şi la Decizia/Hotărârea nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, aşa cum, în mod eronat, se susţine de către recurentul-reclamant, întrucât din cuprinsul acesteia nu reiese că se cere revocarea Deciziei/Hotărârii nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, ci doar a Hotărârii nr. 8568 din 01.09.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti.
Mai mult, din Decizia nr. 632 din 08.03.2016 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti nu reiese că recurentul-reclamant ar fi contestat Decizia/Hotărârea nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, aşa cum susţine recurentul-reclamant A., ci reiese că recurentul-reclamant a contestat doar Hotărârea nr. 8568 din 01.09.2015 a Baroului Bucureşti.
În ceea ce priveşte Decizia/Hotărârea nr. 619 din 10.10.2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în mod legal s-a dispus revocarea deciziilor de primire în profesia de avocat emise de Consiliul UNBR, până la modificarea Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat prin Legea nr. 255/2004, decizii aflate în arhiva UNBR şi neridicate de beneficiarii acestora. Astfel, recurentul-reclamant A., deşi a fost admis în profesia de avocat cu scutire de examen, nu s-a conformat dispoziţiilor legale prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în vigoare la vremea respectivă, nefăcând dovada încetării stării de incompatibilitate în care se afla în termen de 2 luni de la data admiterii în profesia de avocat.
Faptul că în prezent prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în care se prevedea obligativitatea rezolvării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la data primirii în profesia de avocat au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 297 din 14.07.2014 a Curţii Constituţionale nu are nicio relevanţă juridică, întrucât Decizia nr. 5403 din 18.03.2000 a Consiliului Uniunii Barourilor din România nu mai produce efecte juridice în prezent, ca urmare a expirării termenului de 2 luni în care recurentul-reclamant A. trebuia să rezolve starea sa de incompatibilitate.
2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), invocat de către recurentul - reclamant, Înalta Curte constată recursul fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
În speţă, recurentul-reclamant a contestat Hotărârea nr. 619 din 10.10.2009 a UNBR, prin care a fost revocată Decizia nr. 5403 din 18.03.2000 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România de primire a recurentului în profesia de avocat cu scutire de examen, precum şi Hotărârea nr. 632/08.03.2016 a Consiliului Baroului Bucureşti prin care a fost respinsă reînscrierea sa în Tabloul Avocaţilor incompatibili.
Prima instanţă a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 619/10.10.2009, reţinând că reclamantul nu a uzat de procedura prealabilă obligatorie, instituită de art. 7 din Legea 554/2004, şi, raportat la menţinerea acestei decizii, a respins şi capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 632/08.03.2016 a Consiliului Baroului Bucureşti prin care a fost respinsă reînscrierea recurentului pe Tabloul Avocaţilor incompatibili.
Raţionamentul primei instanţe în privinţa declarării inadmisibilităţii primului capăt de cerere este criticabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Textul de lege indicat stabileşte ca punct de pornire pentru curgerea termenului de îndeplinire a procedurii prealabile momentul comunicării actului administrativ a cărui revocare se solicită.
În speţă, Înalta Curte constată că Decizia nr. 619/10.10.2009 nu i-a fost comunicată recurentului.
La data de 24.08.2015 recurentul a formulat cerere de reînscriere în Baroul Bucureşti ca avocat definitiv, cerere care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 8568/01.09.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti.
La data de 14.10.2015 recurentul a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 8568/01.09.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti, adresată UNBR pe care a calificat-o ca şi plângere prealabilă, prin care aduce critici inclusiv Hotărârii nr. 619/10.10.2009 a Consiliului UNBR.
Însuşi intimata UNBR reţine, în cuprinsul Deciziei nr. 85/24.03.2016 privind plângerea formulată de recurentul A. şi înregistrată sub nr. x-CS-20.10.2015, că prin plângerea formulată petentul a solicitat anularea/revocarea Hotărârii Consiliului UNBR nr. 619/10.10.2009 şi a Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 8568/01.09.2015, precum şi înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi din cadrul Baroului Bucureşti.
Aceeaşi plângere a fost adresată şi Consiliului Baroului Bucureşti, care a respins-o prin Decizia nr. 632/08.03.2016.
Faţă de acestea, Înalta Curte reţine că în mod eronat a concluzionat instanţa de fond că recurentul-reclamant nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă faţă de Hotărârea nr. 619/10.10.2009 a Consiliului UNBR.
Argumentul potrivit căruia recurentul-reclamant ar fi avut cunoştinţă de Hotărârea UNBR nr. 619/10.10.2009 încă din data de 26.10.2012 nu este de natură a determina soluţia contrară, câtă vreme acestuia nu i s-a comunicat actului administrativ, pentru a se aprecia asupra începerii curgerii termenului prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât plângerea formulată de acesta la data de 14.10.2015 se consideră a fi făcută în termen. Aceasta cu atât mai mult cu cât înştiinţarea din 2012 asupra revocării deciziei de primire în profesie se referă în mod eronat la Hotărârea nr. 621, iar nu la Hotărârea nr. 619/10.10.2009.
În raport cu aceste argumente, Înalta Curte reţine că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, privându-l pe reclamant de accesul la justiţie.
Faţă de aceste împrejurări, constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului capătului de cerere referitor la anularea Hotărârii nr. 619/10.10.2009 şi că declararea admisibilităţii acestui capăt de cerere impune reanalizarea şi a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 632/2016, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, şi în consecinţă va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2858 din data de 4 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2019.
GGC - GV