Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 382/A/2020 AI generated

Decizia nr. 382/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Case Number Decizia nr. 382/A/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

În temeiul art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. În temeiul art. 71 din C. pen. din 1968 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968.

Legislator headnote

AI generated

art. 52 alin. (3) C. proc. pen, art. 386 alin. (1) C. proc. pen, art. 48 alin. (1) C. pen, art. 297 alin. (1) C. pen, art. 309 C. pen, art. 5 C. pen; Decizia nr. 382/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: , instanţa reţine că fapta inculpatului B. de a promite şi a preda ulterior, la 15.10.2007 şi 15.01.2009, către S.C. F. S.R.L., cele două bunuri retrocedate, în schimbul influenţei pe care inculpatul M. a exercitat-o asupra funcţionarilor competenţi să dispună asupra retrocedării, constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 din actualul C. pen. şi de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data faptelor), urmând a fi stabilită legea penală mai favorabilă la individualizarea pedepsei.

Keywords

AI generated
art. 52 alin. (3) C. proc. pen art. 386 alin. (1) C. proc. pen art. 48 alin. (1) C. pen art. 297 alin. (1) C. pen art. 309 C. pen art. 5 C. pen

Cited Legislation

AI generated
art. 52 alin. (3) C. proc. pen
39 din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen.
art. 386 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.
art. 48 alin. (1) C. pen
- M., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen.
art. 297 alin. (1) C. pen
la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 309 C. pen
pen., cu aplicarea art. 309 C. pen.
art. 5 C. pen
şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art.

Cited Case Law

AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Prin sentinţa penală nr. 39 din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen. s-a constatat că au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză penală următoarele hotărâri pronunţate de instanţele civile:

- hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunţată în dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009 - A., cu privire la calitatea inculpatului B. de moştenitor al C.

- sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 pronunţată de Judecătoria Buftea (definitivă şi irevocabilă prin neapelare) şi sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea (rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1075/A/12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti şi respingerea recursului prin decizia civilă nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea suprafeţei de teren de 46,78 ha. din Pădurea Snagov

- sentinţa civilă nr. 2146/06.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă (definitivă prin neapelare), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea imobilului D.

Au fost respinse restul solicitărilor inculpatului E. şi ale inculpatei S.C. F. S.R.L. de constatare a autorităţii de lucru judecat a chestiunilor statuate prin celelalte hotărâri pronunţate de instanţele civile în legătură cu drepturile succesorale ale inculpatului B.

Au fost respinse cererile şi excepţiile privind constatarea nulităţii absolute a probelor administrate în prezenta cauză, formulate de către inculpaţii G., H., J., K., L. şi M.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu, reţinută în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha. din Pădurea Snagov, pentru inculpaţii:

- M., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 4 de la încadrarea în drept)

- E., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 4 de la încadrarea în drept)

- B., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta descrisă la pct. 3 de la încadrarea în drept din rechizitoriu).

- N., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- O., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- P., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- Q., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- R., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- S., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- T., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- U., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului T. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen.

1. În temeiul art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 71 din C. pen. din 1968 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 5 de la încadrarea în drept).

În temeiul art. 71 din C. pen. din 1968 s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 33 lit. a) din C. pen. din 1968 raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1968 s-au contopit pedepsele de mai sus, aplicându-se inculpatului M. pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 88 alin. (1) din C. pen. din 1968 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M. durata măsurilor preventive privative de libertate (reţinere şi arest la domiciliu), de la 09.12.2015 la 21.06.2016, inclusiv.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 3 de la încadrarea în drept).

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 2481 din C. pen. din 1968 şi 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1968 rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

2. În temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În temeiul art. 861 şi art. 862 din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B., pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1968 s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1968 s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 raportat la art. 83 şi art. 84 din C. pen. din 1968, potrivit cărora săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut în data de 11.12.2015 şi arestat la domiciliu de la 12.12.2015 până la 21.06.2016, inclusiv.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 2481 din C. pen. din 1968 şi 5 C. pen.

3. În temeiul art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1968 raportat la art. 711 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. la o pedeapsă de 200000 de RON amendă penală, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 495 alin. (6) C. proc. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie de pe dispozitivul hotărârii se va comunica Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata S.C. F. S.R.L. pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 C. pen.

4. În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 a fost condamnată inculpata N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei N., pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata condamnată va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus inculpatei condamnate obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata condamnată N. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, stabilind că instituţiile din comunitate în care aceasta poate presta muncă sunt Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Bucureşti şi V.

În baza art. 404 al 2 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata N. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

5. În temeiul art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1968 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la spălarea banilor.

În temeiul art. 861 şi art. 862 din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului U., pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1968 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1968 s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul condamnat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

e) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti

f) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

g) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

h) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 raportat la art. 83 şi art. 84 din C. pen. din 1968, potrivit cărora săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut în data de 02.03.2016 şi arestat la domiciliu de la 03.03.2016 până la 14.03.2016, inclusiv.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul U. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen.

6. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

7. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

8. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

9. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

10. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

11. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul W. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

12. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul K. prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

13. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata X. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

14. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Y. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

15. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata Z. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

16. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul AA. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

17. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

18. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

19. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Q. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

20. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata R. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

21. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

22. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul T. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

23. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul BB. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri:

- terenul de 67393 m.p. înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.

- terenul de 110682 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.

- terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.

- terenul de 127138 m.p. (127718 măsurat) înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x), nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.

În temeiul art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 s-a dispus confiscarea specială de la inculpata S.C. F. S.R.L. a echivalentului în bani al terenului de 23783 m.p., înstrăinat de S.C. F. S.R.L. către S.C. CC. S.R.L., în valoare de 8.347.833 de euro.

În temeiul art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul M. a echivalentului în bani al următoarelor bunuri:

- terenul de 75400 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 41281,5 euro.

- terenul de 14000 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 7665 euro

- terenul de 9300 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 5091,75 euro

- terenul de 10000 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, în valoare de 4835 euro

- terenurile în suprafaţă totală de 32573 m.p., înscrise cu numerele cadastrale x, în valoare de 15749,04 euro

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 4000000 de euro.

În temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 (art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii) raportat la art. 118 lit. e) din C. pen. din 1968, s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri:

- terenul de 6534 m.p., înscris în Cartea Funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea scriptică a S.C. DD. SRL

- terenul de 43459 m.p., înscris în Cartea funciară iniţială 7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale x, aflat în proprietatea scriptică a S.C. DD. SRL

- terenul de 28799 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea scriptică a S.C. DD. SRL

În temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 (art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii) raportat la art. 118 lit. e) din C. pen. din 1968, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul U. a sumei de 45000 de euro.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, Ministerul Finanţelor Publice şi R.N.P. EE.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse în prezenta cauză asupra bunurilor aparţinând următoarelor persoane:

- M., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 1.03.2016, 07.04.2016, 11.03.2016, 27.01.2016, 25.03.2016 (cu excepţia măsurilor asigurătorii instituite asupra terenurilor de 75400 m.p., de 9300 m.p. şi de 14000 m.p., menţionate mai sus), până la concurenţa sumei de 74622,29 euro.

- B., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 01.03.2016, 11.03.206, până la concurenţa sumei de 4000000 de euro.

- S.C. F. S.R.L., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015 şi 02.03.2016 asupra bunurilor imobile, iar în ce priveşte măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa din 08.12.2015 asupra conturilor societăţii, aceasta se menţine până la concurenţa sumei de 8.347.833 de euro.

- U., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 01.03.2016, 25.03.2016, 02.03.2016 şi 10.05.2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro.

- S.C. DD. S.R.L., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04.03.2016.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. s-au ridicat în totalitate măsurile asigurătorii dispuse în prezenta cauză asupra bunurilor următorilor inculpaţi:

- E., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016

- L., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 27.01.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016.

- W., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 08.12.2015 şi 11.03.2016

- K., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 08.12.2015 şi 27.01.2016

- N., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 01.03.2016, 11.03.2016, 25.03.2016

- O., măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01.03.2016.

- P., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016.

- Q., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. s-au ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele procurorului din 12.02.2016 şi 01.03.2016 asupra următoarelor bunuri, deţinute în devălmăşie de inculpatul M. şi FF.:

- terenul de 75400 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x

- terenul de 9300 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x şi

- terenul de 14000 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii M. la plata sumei de 55300 RON, B. la plata sumei de 55300 RON, S.C. F. S.R.L. la plata sumei de 55300 RON, N. la plata sumei de 15300 RON şi U. la plata sumei de 7300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 276 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului K. de acordare a cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 272 C. proc. pen. onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii M., E., G., H., J., L., W., K., S.C. F. S.R.L., B., X., Y., Z., AA., N., O., P., Q., R., S., T., U., în cuantum de câte 520 RON pentru fiecare, vor fi înaintate din fondurile Ministerului Justiţiei.

I. Prima instanţă a reţinut că acuzaţiile reţinute în rechizitoriu vizează fapte comise în perioada 2006-2013, în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, respectiv Pădurea Snagov şi D., bunuri care, în opinia parchetului, au fost revendicate fără drept de către inculpatul B.

1. Referitor la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor, reţinute în sarcina inculpaţilor M., B., E., G., H., L., W., J. şi K., parchetul a arătat următoarele:

În anul 2005, în ansamblul preocupărilor inculpatului B. de retrocedare a bunurilor care au aparţinut C., bunicul său, fiind nemulţumit de stadiul soluţionării cererilor şi de demersurile făcute de avocaţi sau mandatari, inculpatul B. a cunoscut-o pe inculpata N. (cercetată în prezenta cauză în legătură cu retrocedarea bunului Pădurea Snagov), care i-a fost prezentată ca o persoană cu multe relaţii şi, implicit cu influenţă, care s-a oferit să-i acorde sprijin în demersurile de identificare şi recuperare a bunurilor preluate abuziv, în schimbul unei cote din dreptul de proprietate al bunurilor obţinute.

La data de 30.10.2005 s-a încheiat între inculpatul B. şi S.C. GG. S.R.L., reprezentată de N., contractul de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistenţă de specialitate în procedurile de restituire. În schimb inculpatul B. se obliga să-i plătească mandatarei un procent variabil din suma obţinută din vânzarea bunurilor imobile sau cota parte în natură din bunurile imobile. Ulterior a fost încheiat un alt contract de mandat si asistenţă de specialitate între aceleaşi părţi şi având acelaşi obiect, autentificat de notarul public prin încheierea nr. 5 din 13.01.2006, iar plata mandatului a fost stabilită la valoarea de 30% din preţul de vânzare a bunului recuperat. Acest contract a fost modificat prin două acte adiţionale, iar în baza lui s-au încheiat apoi antecontracte de vânzare-cumpărare a unor părţi din bunurile solicitate la retrocedare, corespunzătoare acestui procent de 30%.

Nereuşind să obţină banii pretinşi de inculpatul B. (care avea la acel moment venituri modeste, constând într-o rentă lăsată de tatăl său) şi dorind la rândul ei să obţină bani, profitând de contractul mandat avut, inculpata N. a căutat persoane cunoscute în domeniul imobiliar care să cumpere "afacerea". Fiind presată de inculpatul B. şi simţindu-se depăşită de "dificultăţile" de rezolvare, deşi avea numeroşi prieteni în lumea politică, i-a comunicat acestuia că pentru obţinerea bunurilor are nevoie de "oameni mai puternici, mai bine ancoraţi politic", context în care i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul M., pe care i l-a prezentat ca fiind o persoană cu importanţă în România, consilier al lui HH.

Pe de o parte inculpatul B. a cumpărat influenţa pe care inculpatul M. o avea asupra diferiţilor funcţionari de la instituţiile publice deţinătoare a celor două proprietăţi. Pe de altă parte, inculpatul M. a prezentat "afacerea" unor persoane potente din punct de vedere financiar, cu care s-a asociat constituind un grup infracţional, aşa cum vom arăta în continuare, hotărând împreună cu aceştia să se implice în realizarea demersului infracţional, singura cale în obţinerea bunurilor imobile pe care B. le revendica în mod nelegal.

Astfel, se arată că, începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii M. (fost consilier la cancelaria primului ministru până în 2004, cunoscut conform datelor publice ca o persoană cu influenţă la nivelul autorităţilor publice, chiar şi după ce a fost eliberat din funcţia publică), E. (avocat al Casei de avocatură II., Zbârcea şi Asociaţii, s-a implicat activ în demersurile de încheiere contracte, transmitere notificări, conform celor convenite cu M.), G. (sub pretextul activităţilor de consultanţă politică derulate prin firma JJ. S.R.L. a făcut mai multe activităţi de lobby în România), H. (cel care a condus legăturile infracţionale ale grupului organizat din afara ţării, rar prezent în România, a asigurat mare parte din banii care au fost necesari pentru a fi avansaţi în cadrul proiectului infracţional ce formează obiectul prezentei analize) şi KK. (fost consilier al unui premier israelian, consultant politic şi colaborator al unor firme de consultanţă americane), au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de B. prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.

Parchetul a mai reţinut în actul de sesizare că inculpaţii L., W., J. şi K. au aderat ulterior la grupul infracţional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011.

Rolul inculpatului M. în cadrul grupului a fost esenţial, în sensul că persoana, reputaţia şi susţinerile acestuia au fost determinante în convingerea inculpatului B., persoană interesată pentru cumpărarea influenţei.

Inculpatul B. a arătat pe parcursul urmăririi penale că, inculpatul M. i-a promis că va interveni direct sau prin relaţiile pe care le are la nivelul instituţiilor deţinătoare a terenurilor solicitate pentru a obţine soluţii favorabile.

De asemenea, s-a reţinut în rechizitoriu că inculpatul M. a acţionat ca mandatar al S.C. F. S.R.L. în actele întocmite cu cumpărătorul de influenţă B., s-a întâlnit în mod repetat cu acesta pentru a discuta stadiul demersurilor întreprinse, a negociat cu acesta în interesul grupului, a discutat cu inculpatul E., avocat, pentru întocmirea documentelor necesare creării aparenţei de legalitate, s-a prezentat în faţa autorităţilor în numele cumpărătorului de influenţă, a discutat cu notari şi avocaţi pentru întocmirea de înscrisuri necesare revendicărilor, şi-a traficat influenţa în mod real şi a corupt funcţionari pentru atingerea scopului urmărit.

În ceea ce îl priveşte pe avocatul E., parchetul susţine că rolul său a fost esenţial în activitatea grupului şi atingerea scopului urmărit, folosindu-şi profesia şi imaginea rezultată din calitatea de partener la una din firmele cunoscute de avocatură din România, a participat la discuţiile cu inculpatul B. încă de la început, s-a ocupat de demersuri de notificare la diferite instituţii publice, acestea fiind absolut necesare pentru a crea aparenţa de legalitate, a încheiat actele şi împuternicirile necesare pentru atingerea scopului grupului (a redactat contractul de cesiune şi actele adiţionale, a redactat notificări şi memorii către instituţii publice deţinătoare, s-a prezentat personal la şedinţele comisiilor de retrocedare pentru determinarea membrilor acestora să adopte punctul său de vedere, a redactat contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri retrocedate cunoscând modul lor ilicit de dobândire).

În acest context, începând cu anul 2006, inculpatul M. i-a promis cumpărătorului de influenţă B. că poate să îi recupereze averea revendicată nelegal, pretinzând că are relaţii în lumea politică şi în justiţie la cel mai înalt nivel consilier al primului ministru, serviciile unei firme de avocatură de top, prin care influenţa poate ajunge chiar la ÎCCJ, cerând în schimb o parte considerabilă din această avere, atât pentru el cât şi pentru membrii grupului, între 50 - 80% din fiecare bun care va fi obţinut.

În realizarea scopului grupului, inculpatul M. împreună cu ceilalţi membrii a grupului, G., KK., H. "H." I., J., W., L., K. şi E. şi cumpărătorul de influenţă B. au ascuns natura ilicită a înţelegerii prin contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, încheiate între cumpărătorul de influenţă şi societatea comercială F. reprezentată de M.

Societatea F. LIMITED a fost înfiinţată în 19 septembrie 2005, cele 5.000 de părţi sociale fiind deţinute de: LL. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice), controlată de H. - 4390 părţi sociale, reprezentând 87,8%, M. - 390 părţi sociale, reprezentând 7,8 % şi MM. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice) - 220 părţi sociale, reprezentând 4,4%. Ulterior, la propunerea lui M., martorul NN. a cumpărat 7,8 % din părţile sociale, prin intermediul unei firme înregistrată în Cipru, respectiv OO.

Pentru a ascunde natura infracţională a înţelegerii, negociată de M. în numele asociaţilor săi, la data de 01.11.2006, la societatea de avocatură II., Zbârcea şi Asociaţii, se încheie un contract de cesiune drepturi, aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M.

În concret, acest contract redactat de inculpatul E., prevede că B. în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care "D." - punctul 1.5 din contract, teren în suprafaţă de 28,63 ha şi Pădurea Snagov - punctul 1.18). F. S.R.L. se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. De asemenea, F. S.R.L. se obligă la plata unui avans în sumă de 4 milioane euro, din care 1 milion euro la semnarea contractului, şi apoi la plata a 20% din preţul obţinut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat. Pentru 5 imobile, identificate în Anexa 2, F. S.R.L. urma să plătească 50% din valoarea acestora inculpatului B. Pentru imobilul "D." cotele stabilite sunt de 20% pentru B. şi 80% pentru F. S.R.L.

La datele de 20.03.2007, 04.04.2007 şi 04.10.2007 se încheie acte aditionale la contractul initial, redactate de acelaşi inculpat E., prin care sunt adăugate alte imobile pretinse de B., pentru care cota cedată către F. S.R.L. variază între 50% şi 64% din valoarea imobilelor, fiecare dintre acestea reprezentând acte materiale ale aceleaşi infracţiuni de spălare a banilor în condiţiile în care au fost încheiate pentru a disimula adevărata natură a înţelegerii dintre părţi, respectiv trafic/cumpărarea de influenţă avută de M. personal şi prin asociaţii lui în administraţie şi justiţie la cel mai înalt nivel. Actele adiţionale au fost semnate pentru F. S.R.L. de inculpatul M. ca mandatar.

Parchetul arată în actul de sesizare că această activitate de traficare a influenţei a continuat apoi şi pe parcursul anilor 2007-2013, în condiţiile în care dobândirea bunurilor revendicare a presupus derularea unor proceduri în timp, membrii grupului promiţându-i lui B. în toată această perioadă că au influenţa necesară pentru obţinerea în final a bunurilor.

În prima parte a perioadei, anii 2007-2009, legătura membrilor grupului cu inculpatul B. a fost ţinută în principal de inculpatul M., întâlnirile repetate având loc în principal în biroul inculpatului E. de la firma de avocaţi, de fiecare dată inculpatul B. primind asigurări că s-a acţionat pentru dobândirea bunurilor şi, în cel mai scurt timp, îşi va primi banii pentru cel mai important dintre imobilele revendicate, fosta D. şi de asemenea că trebuie să aibă răbdare, întrucât numai prin influenţa membrilor grupului poate să obţină banii.

Dacă în primă fază demersurile efective ale grupului infracţional pentru obţinerea bunurilor au fost întreprinse de M. şi E., ulterior, profitând de prezenţa sa cu regularitate în România, urmare a unui contract de consultanţă avut cu PNL pentru alegerile din anul 2008, inculpatul G. s-a implicat în mod direct în aceste demersuri, cu atât mai mult cu cât din această postură a putut să pretindă faţă de inculpatul B. că are influenţă inclusiv la nivelul primului-ministru de la acea dată, preşedinte PNL.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul H., parchetul susţine că din convorbirile telefonice purtate în perioada 2007-2008 interceptate în cauză în baza mandatelor de siguranţă naţională, rezultă că a fost implicat în mod activ în activitatea grupului infracţional, a fost informat în permanenţă, susţinând activitatea de traficarea influenţei şi aprobând săvârşirea unor fapte de certe de corupţie (mituirea funcţionarilor publici), iar acţiunile inculpaţilor M., E. şi G. au fost întreprinse după consultarea sa prealabilă.

Parchetul arată că începând cu anul 2007 la grupul infracţional constituit au aderat inculpaţii W., L. ŞI J. Aderarea şi activitatea acestora în cadrul grupului infracţional a fost determinată de interesele membrilor acestuia sau de necesitatea de a dovedi inculpatului B. influenţa pretinsă în lumea politică şi media, aceştia susţinând apoi constant activitatea de traficare a influenţei desfăşurată de M. şi G.

Inculpatul W. a aderat la grupul infracţional constituit din inculpaţii M., G., H., E. ŞI KK. în anul 2007, fiind "omul lui G.", persoana cu care se discuta în lipsa acestuia sau care transmitea dispoziţiile inculpatului G. Fiind consilier al primului ministru, a contribuit la întărirea convingerii inculpatului B. în influenţa reală a grupului în lumea politică.

Pentru a întări convingerea în reuşita acestui demers inculpaţii M. ŞI G. au menţionat în discuţii numele inculpatului L. ca fiind persona prin intermediul căreia vor controla presa. În acest context, se susţine că inculpatul L. a aderat la grupul infracţional în anul 2007 şi i-a fost prezentat lui B. ca o persoană influentă în lumea media, dar şi în lumea politică, fiind consultant responsabil de campania electorală a primului ministru.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul J., acesta a fost reprezentantul PP. în România, ocupându-se în mod direct de investiţiile imobiliare ale lui H. în România, iar începând cu anul 2007 a acţionat în cadrul grupului reprezentând interesele acestuia. Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă nu doar legătura cu inculpatul H., ci şi faptul că J. a desfăşurat activităţi în coordonarea lui G., confirmând astfel o dată în plus legătura existentă între toţi membrii grupului.

Prin activitate infracţională desfăşurată apoi, prin comiterea de infracţiuni de corupţie, s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a D., prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro, sume care reprezintă totodată folos necuvenit pentru B., M. şi asociaţii acestuia în grupul infracţional.

Ulterior, după dobândirea bunurilor acestea au fost transferate de inculpatul B. prin contracte de vânzare cumpărare către F. S.R.L., disimulându-se astfel natura ilicită a provenienţei.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.10.2007, autentificat de notarul public, întreaga suprafaţă de 46,75 ha din Pădurea Snagov (dezmembrată în 6 loturi, în suprafeţe de 76.400 mp, 14.000 mp, 9.300 mp, 106.500 mp, 193.000 mp şi 68.300 mp) este vândută de inculpatul B. către S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., preţul vânzării fiind mult subevaluat, respectiv 500.000 Euro.

În ceea ce priveşte D., la data de 15.01.2009 se încheie şi contractul de vânzare-cumpărare între B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de QQ., obiectul fiind întregul teren, toate cele trei loturi dezmembrate cu o zi înainte, preţul trecut în contract fiind de 3.216.000 RON. Contractul a fost întocmit de avocatul RR. şi a fost autentificat prin încheierea nr. 5 a notarului. În aceeaşi zi, 15.01.2009, S.C. F. S.R.L. vinde două din cele trei loturi proaspăt dobândite, respectiv lotul de 5.583 mp şi cel de 18.200 mp, în favoarea S.C. CC. S.A., pentru preţul de 530.000 de euro.

Transferul acestor bunuri în proprietatea S.C. F. S.R.L., prin cele două contracte menţionate, reprezintă modalitatea în care s-a plătit preţul traficului de influenţă săvârşit pentru retrocedarea acestora şi totodată s-a realizat şi operaţiunea de "spălare" a lui.

Pădurea Snagov şi D. după obţinerea prin mijloace infracţionale au fost introduse de inculpatul M., cu sprijinul avocatului E. şi împreună cu ceilalţi membrii ai grupului într-un circuit succesiv fictiv de dezmembrări, alipiri, vânzări - cumpărări, în scopul ascunderii provenienţei ilegale a acestor imobile.

Se precizează în actul de sesizare că inculpata F. S.R.L. nu a încasat vreun preţ din vânzările ulterioare ale unor loturi din terenurile de la Snagov şi Băneasa, fapt care rezultă atât din declaraţiile date în cauză cât şi din documentele contabile. Cercetările au stabilit însă că terenurile achiziţionate prin intermediari au fost ulterior folosite de inculpatul M. pentru a obţine în mod nelegal importante sume de bani prin credite bancare (activitate infracţională care face obiectul dosarului x/2015 al DNA, secţia a II -a).

După realizarea acestor transferuri de bunuri, inculpatul B. nu a primit procente din vânzările ulterioare (respectiv 20% din Băneasa şi 50% din Snagov), aşa cum se stabilise potrivit contractului de cesiune, ceea ce l-a nemulţumit, solicitându-i explicaţii inculpatului M., care i-a precizat cumpărătorului de influenţă şi soţiei acestuia, suspecta SS., că s-au cheltuit sume mari de bani pentru recuperarea acestor bunuri.

În anul 2010, pe fondul unor conflicte între membrii grupului infracţional, M. şi-a cedat părţile sociale deţinute în F. LTD către compania inculpatului H., astfel că începând cu anul 2013 cele 5.000 de părţi sociale sunt deţinute de trei societăţi offshore, respectiv: LL. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice, controlată de inculpatul H.) - 4390 părţi sociale, OO. (înregistrată în Cipru, controlată de martorul NN.) - 390 părţi sociale şi MM. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice, controlată de inculpaţii G. şi KK.) - 220 părţi sociale.

Tot începând cu anul 2010 rolul inculpatului W. în cadrul grupului a sporit, fiind desemnat administrator al inculpatei F. S.R.L., dar şi împuternicit al offshore-ului din Cipru, F. LTD, preluând rolul inculpatului M. în relaţia cu cumpărătorul de influenţă. În această calitate a purtat discuţii în mod direct cu inculpatul B., pentru a-i menţine acestuia convingerea că doar prin influenţa grupului va putea obţine bunurile revendicate şi promiţându-i că îşi va primi banii conform cesiunii.

Se mai arată în rechizitoriu că, urmare a întâlnirilor şi discuţiilor purtate, membrii grupului infracţional, respectiv G., E., W., J. şi L., au reuşit să-l convingă încă o dată pe inculpatul B. de influenţa avută pentru dobândirea bunurilor pretinse, astfel că acesta a acceptat să încheie o nouă "înţelegere" cu inculpata F. S.R.L., parte fiind de această dată şi TT.

"Înţelegerea" a fost autentificată de notarul public UU. la data de 13.04.2011, reprezentând un act adiţional la contractul de cesiune de drepturi din noiembrie 2006, iar inculpata F. S.R.L. a fost reprezentată de inculpatul W.

La data de 23.06.2011 se încheie actul adiţional nr. x la "Înţelegere", semnat pentru F. S.R.L. de inculpatul W., act care a fost autentificat de notarul public la aceeaşi dată. Prin acest act se modifică unele clauze din "Înţelegere", printre care şi cele privind transferul ulterior a unor păţi din bunurile recuperate (20% Băneasa şi 50% din Snagov către inculpatul B.).

Se mai arată că în decembrie 2011, din grupul infracţional făcea deja parte şi inculpatul K. Aderarea acestuia la grup se datorează faptului că inculpaţii W. ŞI L. nu au putut să suplinească rolul lui M. în relaţia cu AL ROMÂNIEI şi soţia sa, nereuşind "să-i ţină ocupaţi", astfel că inculpatul G. i-a cerut lui L. să găsească o persoană care să se ocupe de această activitate.

În acest fel la grupul infracţional a aderat inculpatul K., fiind prezentat inculpatului G. de inculpaţii W. şi L., la data de 18.10.2011, iar apoi, fiind acceptat de G., acesta a acţionat apoi în cadrul grupului alături de inculpatul W., preluând rolul inculpatului M. în activitatea infracţională.

Din probele dosarului rezultă că până la sfârşitul anului 2013 inculpatul B. nu a obţinut alte sume importante de bani din partea grupului, sau realizarea unei înţelegeri prin care drepturile asupra bunurilor revendicate cesionate către F. S.R.L. să-i reintre în patrimoniu aşa cum a dorit.

În aceste condiţii, a căutat alte persoane influente care să îl ajute în acest demers şi prin intermediul cărora să obţină în continuare bani. A apelat astfel la avocatul VV., fost parlamentar şi astfel cu influenţă în lumea politică, prin intermediul căruia, în cursul anului 2014, a notificat F. despre faptul că înţelege să rezilieze înţelegerea avută. La cererea avocatului, martor în cauză, după ce acesta s-a întâlnit cu inculpatul G., firma de avocaţi II., Zbârcea şi Asociaţii, predă dosarele privind procedurile judiciare în derulare referitoare la bunurile pretinse, de care de la acel moment s-a ocupat noua firmă de avocaţi.

Pe fondul acestor divergenţe legate de rezilierea contractului de cesiune de drepturi litigioase, în data de 23.01.2015 şi apoi în data de 15.04.2015, B. a formulat plângere penală, respectiv denunţ, împotriva următoarelor persoane: M., G., W., E., WW., sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă, şantaj şi înşelăciune, cu un prejudiciu evaluat la aproximativ 45 milioane RON, în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au aparţinut fostei XX., lui C. sau YY.

2. Referitor la infracţiunile de abuz în serviciu comise în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov şi a D., în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Deşi nu era încă recunoscută în România hotărârea Tribunalului de la Lisabona, inculpatul B. a demarat în nume propriu proceduri de retrocedare a unor bunuri imobile, considerându-se îndreptăţit ca moştenitor al lui C., cu toate că tatăl său trăia la acel moment (ZZ. a decedat în ianuarie 2006) şi nu l-a împuternicit în acest sens.

În ceea ce priveşte procurile la care face referire inculpatul B., acesta a prezentat într-adevăr în original şi a depus în copie unele procuri date de tatăl său la un notar în Anglia, dar niciuna dintre acestea nu este special dată inculpatului pentru a revendica bunuri din averea C. al II lea (procurile depuse vizează împuterniciri doar pentru îndeplinirea formalităţilor pentru rectificarea datelor de stare civilă şi pentru stabilirea cetăţeniei - procuri din 22.02.1991, 29.04.1998 şi 10.12.2003). Că este aşa, o confirmă chiar conduita inculpatului, acesta formulând notificările în nume propriu nu ca mandatar al tatălui său, în notificările depuse fiind menţionat contractul de vânzare de drepturi succesorale încheiat de inculpat cu AAA. şi nu faptul că cere bunurile fiind împuternicit pentru aceasta de fiul C. al II lea.

În lipsa unei împuterniciri speciale date de tatăl său, pentru revendicarea unor bunuri în România, ZZ. manifestând în toată perioada dezinteres pentru astfel de demersuri, inculpatul B. şi-a "rezolvat" înscrisuri, aparent provenite de la YY. sau moştenitoarea acesteia, AAA., din care să rezulte că ar fi dobândit drepturile succesorale ale acesteia asupra bunurilor moştenite în România de la C.

Parchetul susţine că actul de vânzare-cumpărare al drepturilor succesorale invocat şi depus de inculpat ca temei al pretenţiilor sale asupra acestor bunuri este fictiv, inculpatul având în acelaşi timp şi un act de donaţie pentru aceleaşi drepturi, asupra ambelor acte existând suspiciunea că nu ar reprezenta voinţa reală a vânzătoarei/donatarei AAA. Oricum, din actele dosarului rezultă fără dubiu că inculpatul nu a plătit o sumă de bani în schimbul drepturilor pretins transmise, actul prezentat pentru justificarea pretenţiilor neputând valora astfel vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte acest contract de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, a fost autentificat prin încheierea nr. 1489 din 02.08.2001 a BNP BBB., la cererea inculpatului B., martora CCC. acceptând să fie mandatarul lui AAA., persoană pe care nu o cunoştea. Deşi la data respectivă nu era deschisă în România succesiunea după YY. sau C., nefiind eliberat certificat de moştenitor, notarul autentifică contractul de vânzare-cumpărare privind "bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român" de YY.

Ulterior, pentru a justifica calitatea lui AAA. în procesul de A., dar şi pentru a-şi preconstitui înscrisuri necesare revendicării bunurilor pretins a fi aparţinut lui C. şi YY., inculpatul B. cu ajutorul aceleaşi martore, CCC. în numele lui AAA. a solicitat, la data de 23.09.2002, deschiderea succesiunii după YY., deşi nu exista vreo procură specială în acest scop. La dosarul notarial nu există dovezi cu privire la existenţa/inexistenţa unor moştenitori ai acesteia, însă suspecta SS. a dat o declaraţie sub numele de SS., în care a menţionat în fals că a cunoscut-o pe YY. şi că aceasta nu a avut moştenitori. În această modalitate frauduloasă a fost eliberat certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 21.10.2002, potrivit căruia AAA. este moştenitoarea testamentară a YY.

În funcţie de interesul generat de cererile de retrocedare formulate, inculpatul B. a deschis apoi succesiunea după C., DDD., EEE. şi ulterior după tatăl său ZZ., obţinând certificate de calitate de moştenitor, cu încălcarea normelor notariale în materie succesorală.

Astfel, potrivit certificatul de calitate de moştenitor nr. x din data de 26.05.2005, eliberat de notarul public FFF., tatăl inculpatului, ZZ., a fost declarat moştenitor legal al lui C., nefiind însă citat în cadrul procedurii şi fostul GGG., deşi e de notorietate faptul că acesta este fiul lui C. De asemenea, nu se face vorbire nici despre un alt moştenitor al lui C., pretins chiar de către inculpatul B., respectiv AAA., legatarul soţiei supravieţuitoare YY., deşi potrivit art. 115 din Legea 36/1995 a notarilor publici, certificatul de calitate de moştenitor atestă numărul, calitatea si întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali şi se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor.

Parchetul susţine că toate aceste înscrisuri, întocmite/eliberate în mod fraudulos, au fost utilizate de inculpatul B. pentru a-şi justifica pretenţiile în faţa autorităţilor publice deţinătoare a bunurilor revendicate.

a. Referitor la retrocedarea Pădurii Snagov, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Conform declaraţiei executorului judecătoresc HHH. şi avocatei CCC., a înscrisurilor depuse de acesta la dosar, rezultă că în data de 13 februarie 2002, prin avocat, inculpatul B. a depus un număr de 10 notificări, între care şi cea adresată Regiei Autonome a Pădurilor, înregistrată de executor sub nr. x/13.02.2002, prin care, în temeiul Legii 10/2001, acesta revendică Pădurea Snagov - trunchiul Fundul Sacului, bun pretins a fi aparţinut lui C.

Potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile aflate în extravilanul localităţilor şi cele al căror regim este reglementat prin Legea 18/19991 şi Legea 1/2000, astfel că notificarea depusă pentru Pădurea Snagov a fost făcută cu nerespectarea legii.

Prin adresa din 12.03.2002 Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Bucureşti a respins cererea inculpatului B. pentru următoarele motive: s-a ales în mod greşit procedura Legii 10/2001 întrucât terenurile forestiere se retrocedează potrivit procedurii prevăzute de Legea 1/2000, art. 7 şi art. 22; nu s-a făcut dovada calităţii procesuale, nu s-au depus actele de stare civilă, dovada titlului şi a titularului de drept, titlu în baza căruia pădurea a aparţinut C. De asemenea, în această adresă se precizează şi faptul că pădurea se retrocedează în baza Legii 1/2000 de către comisiile constituite conform legii.

Această decizie de respingere nu a fost atacată de B., nici în temeiul Legii 10/2001, nici în temeiul legii contenciosului administrativ, dar la un an de zile după aceea, respectiv la data de 12.03.2003, acesta depune o nouă notificare, adresată de această dată PRIMĂRIEI SNAGOV, în care se menţionează că se revine la notificarea nr. x/13.02.2002 adresată EE.

Notificarea este depusă prin mandatar, inculpatul BB., solicitându-se de această dată doar 10,78 ha din Pădurea Snagov - Fundul Sacului, pretinsă proprietate a C. În notificare se menţionează că inculpatul B. este îndreptăţit la restituire întrucât acest bun a aparţinut lui C., iar la moartea sa l-a moştenit YY. în calitate de soţie supravieţuitoare, fără însă să se ataşeze o dovadă în acest sens, respectiv că pădurea a fost expropriată de la fostul rege. Sunt ataşate totuşi la această notificare actele pe care inculpatul B. şi le-a preconstituit în vederea acestor revendicări, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale încheiat cu AAA., certificatul de calitate de moştenitor al numitei AAA. faţă de defuncta YY., acte fictive sau încheiate cu nerespectarea legii.

Din cercetările efectuate şi din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că inculpatul BB., fost secretar de stat în Ministerul de Interne, fost preşedinte al III., era cunoscut la momentul respectiv ca un om de afaceri influent în judeţul Ilfov, ocupându-se de retrocedări de bunuri. De asemenea, avea o relaţie apropiată cu primarul localităţii Snagov de la acea dată, martorul JJJ., prin intermediul căruia a reuşit în final obţinerea frauduloasă a unuia din bunurile revendicate, respectiv suprafaţa de 10 ha de pădure.

Astfel, la o zi de la depunerea noii notificări, prin adresa din 13.03.2003 a primăriei Snagov, primită sub semnătură personal de inculpatul BB., se aduce la cunoştinţa inculpatului B. că cererea sa nu se poate soluţiona întrucât nu a făcut dovada clară a faptului că este îndreptăţit la retrocedare.

Sub acest pretext, la data de 06.06.2003 se înregistrează sub nr. x/2003 la Judecătoria Buftea acţiunea în constatare formulată de inculpatul B. prin mandatar, inculpatul BB., prin care se solicită ca instanţa, în temeiul art. 111 C. proc. civ., să constate că este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea terenului de 10 ha pădure cunoscut ca Pădurea Snagov - Fundul Sacului.

Prin sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea s-a admis acţiunea formulată de inculpat prin mandatar şi s-a constatat că acesta este îndreptăţit să beneficieze de 10 ha pădure în localitatea Snagov, zona Fundul Sacului. Procesul s-a desfăşurat la primul termen de judecată, nu a fost depusă întimpinare de către pârâta primăria Snagov. Motivarea hotărârii lipseşte, judecătorul limitându-se să enumere înscrisurile depuse de inculpatul B.

În ceea ce priveşte hotărârea nr. 7 din 14 ianuarie 2004 a Comisiei Judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care s-a recunoscut inculpatului dreptul de proprietate pentru 10 ha teren cu vegetaţie forestieră, în temeiul Legii 1/2000, deşi notificarea depusă fusese întemeiată pe dispoziţiile Legii 10/2001, iar hotărârea instanţei nu face vorbire de temeiul de drept al admiterii acţiunii, parchetul susţine că aceasta este nelegală, în condiţiile în care inculpatul B. a depus notificare pe Legea 10/2001 la data de 13.02.2002, dată la care termenul prevăzut de Legea 1/2000 expirase (potrivit art. 33 cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate putea fi făcută în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 12 ianuarie 2000), nu a existat vreo şedinţă la care această contestaţie să se analizeze, referatul necesar a fi întocmit de colectivul lucru fiind redactat formal de martorul KKK. la data întocmirii hotărârii din 14.01.2004.

Considerând nelegală hotărârea comisiei judeţene, Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Bucureşti a acţionat în instanţă solicitând anularea acesteia, acţiune care însă a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia nr. 1075/12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti şi irevocabilă prin decizia nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti.

La data de 19 iulie 2005 a fost adoptată Legea 247/2005, care aduce modificări Legii 1/2000, în sensul că persoanele, fizice şi juridice, pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite, respectiv de la 10 ha la 50 ha, până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv.

Nemulţumit de rezultatele obţinute de mandatarii pe care i-a avut anterior, văzând oportunitatea deschisă de intrarea în vigoare a noii legi pentru a revendica bunuri pentru care i se respinsese cererea depusă, ştiind că nu are drept să obţină bunurile, inculpatul B. s-a orientat pentru a găsi alte persoane prin influenţa cărora, mai ales politică, să obţină în sfârşit sume de bani.

În acest context inculpatul a perfectat o înţelegere (contract de consultanţă) cu inculpata N., care a promis că are influenţa necesară, mai ales la nivelul judeţului Ilfov, pentru a obţine bunurile pretinse. Astfel, N. depune cerere pentru retrocedarea Pădurii Snagov, apelând pentru aceasta la martorul LLL., avocat, care se ocupa de intermedieri în domeniul imobiliar.

În aceste condiţii, la data de 06.09.2005 a fost înregistrată la Primăria Snagov, sub nr. x, cererea formulată de inculpatul B. prin care acesta a solicitat în temeiul Legii 247/2005 terenul în suprafaţă de 46 ha în localitatea Ghermăneşti com. Snagov. La data de 01.11.2005 s-a înregistrat la Primăria Snagov sub nr. x cererea aceluiaşi inculpat, formulată prin acelaşi mandatar LLL., de revenire la notificarea privind restituirea a 47 ha pădure, de această dată fiind indicat amplasamentul din localitatea Snagov, zona Fundul Sacului.

Deşi inculpaţii O. şi P., primarul, respectiv secretarul localităţii Snagov, au solicitat în mod expres prin adresa din 14.12.2005 depunerea titlului (legii) în baza căruia pădurea Snagov a intrat în proprietatea lui C., iar Ocolul Silvic Snagov, prin adresa din 24.02.2006, a solicitat documente suplimentare privitoare la titlul lui C. şi dovada exproprierii de la acesta, acte care nu s-au depus la dosarul administrativ de către inculpata N. (pentru simplul motiv că ele nu există), la data de 09.03.2006 se întocmeşte procesul-verbal al comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov, potrivit căruia s-a constatat că inculpatul B. îndeplineşte condiţiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru 46,78 ha teren forestier.

Atât procesul-verbal, cât şi anexa 37 au fost semnate de primarul O. şi de secretarul P. şi au fost înaintate apoi spre validare comisiei judeţene.

Parchetul arată că din probele administrate (declaraţii inculpaţi, martori, înscrisuri, raport de constatare) rezultă faptul că acţiunea abuzivă a primarului localităţii Snagov, inculpatul O. şi a secretarului localităţii, inculpatul P., a fost determinată de intervenţia inculpatei N., cu care primul avea o relaţie apropiată.

În ceea ce priveşte modul concret de lucru la comisia judeţeană Ilfov, din declaraţiile date în cauză a rezultat că cererile cu care era sesizată prefectura erau repartizate de prefect şefului colectivului de lucru, martorul MMM., care le repartiza apoi unui inspector din cadrul colectivului, în funcţie de localităţile arondate acestuia. Inspectorul analiza cererea şi întocmea un referat, care era discutat şi aprobat de şeful colectivului de lucru, iar apoi dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, pentru aprobare. Anterior şedinţei propriu-zise a comisiei, toate cererile erau discutate de şeful colectivului, MMM., cu prefectul Q., subprefectul R. şi şeful compartimentului juridic S., dar şi cu subprefectul T.

Deşi s-a invocat şi dezbătut faptul că terenul respectiv nu a fost expropriat de la C., nefiind menţionat în Decretul 38 din 1948 şi deşi s-a învederat că anterior s-au retrocedat 10 ha din acest teren, comisia judeţeană în componenţa Q. - prefect, preşedinte al comisiei, R. - subprefect, secretar al comisiei, T. - subprefect, S. - jurist prefectură, NNN. - director OCPI, OOO. - PPP., QQQ. pentru RRR. - director ANIF, SSS. - vicepreşedinte CJ Ilfov, TTT. - delegat Direcţia Silvică, UUU. - delegat ITRSV, VVV. - WWW. a aprobat cu majoritate de voturi propunerea comisiei locale, validând anexa 37. Din cei prezenţi s-a opus doar reprezentantul Direcţiei Silvice, martorul TTT., cum rezultă din declaraţia acestuia şi raportul întocmit după şedinţă, dar şi din declaraţie inculpatului Q.

Parchetul arată că, în realitate, din probele dosarului a rezultat că validarea de către comisia judeţeană cu încălcarea normelor legale s-a făcut urmare a intervenţiei inculpatei N., recomandată funcţionarilor din prefectură de XXX., şeful filialei judeţene Ilfov a YYY., partid aflat la guvernare la acel moment. Din declaraţiile martorilor şi inculpaţilor audiaţi a rezultat că XXX. venea frecvent în Prefectura Ilfov la prefectul Q. şi subprefectul T., se implica în activitatea acestora, iar din poziţia avută în cadrul partidului avea puterea de a influenţa numirea unei persoane în astfel de funcţii sau, dimpotrivă, demiterea.

După validare, atunci când la Prefectura Ilfov a fost depusă copia deciziei 1/1941 a ICCJ fiind solicitată anularea hotărârii, inculpatul S. împreună cu inculpatul Q. au solicitat printr-o adresă Direcţiei Silvice să depună originalul, deşi avea aplicată ştampila "executat la Arhivele Naţionale" şi prin urmare nu se putea înfăţişa originalul. În plus toate înscrisurile din dosarul lui B. erau în copie, fără să se ceară originalele.

Prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a hotărât validarea anexei 37, recunoscându-i astfel lui B. un drept de proprietate în calitate de moştenitor al lui C. pentru 46,78 ha teren cu vegetaţie forestieră situat în localitatea Snagov. Hotărârea a fost semnată pentru prefectul Q. de inculpatul T., subprefect şi inculpata R.

După emiterea hotărârii de validare s-a acţionat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersurile în acest sens fiind făcute pe de o parte de inculpata N., cu sprijinul primarului O., iar pe de altă parte de inculpatul M., care a apelat la şeful Direcţiei Silvice Ilfov, ZZZ., singura instituţie care putea dispune punerea în posesie.

Prima tentativă pentru punerea în posesie a fost făcută de N. împreună cu B. cu sprijinul primarului O., însă datorită opoziţiei reprezentantului Ocolului Silvic Snagov, martorul AAAA. şi a şefului Direcţiei Silvice Snagov, martorul ZZZ., acest lucru nu a fost realizat cu toate insistenţele inculpatului U., director tehnic în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, un apropiat atât al primarului O., cât şi al inculpatului M.

Pe fondul acestei opoziţii constante a Ocolului Silvic Snagov şi a Direcţiei Silvice Ilfov, fiind în imposibilitate de a obţine punerea în posesie şi fiind presată în continuare de inculpatul B., inculpata N., simţindu-se depăşită de "dificultăţile" de rezolvare, deşi avea numeroşi prieteni în lumea politică, i-a comunicat acestuia că pentru obţinerea bunurilor are nevoie de "oameni mai puternici, mai bine ancoraţi politic", context în care i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul M., pe care i l-a prezentat ca fiind o persoană cu importanţă în România, consilier al lui HH. Demersurile au fost preluate astfel de inculpatul M., prieten cu primarul din Snagov şi potrivit propriilor afirmaţii "un fel de şef pe acolo". În plus, întrucât opoziţia venea din partea Direcţiei Silvice, inculpatul M. a dezvoltat o relaţie cu inculpatul U., director tehnic în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, prin intermediul căruia în final grupul infracţional va reuşi punerea în posesie a pădurii.

La data de 18.04.2007 şi apoi la data de 06.05.2007, inculpatul E., în numele inculpatului B., notifică Direcţia Silvică Bucureşti pentru punerea în posesie, ameninţând cu acţiuni pentru angajarea răspunderii persoanelor vinovate şi plata de către acestea de despăgubiri băneşti ca urmare a comportamentului "abuziv" al EE., solicitând directorului "să intervină şi să remedieze" situaţia, toate acestea ştiind că inculpatul B. nu este persoană îndreptăţită şi pădurea nu a fost proprietatea lui C. În fapt, din actele de cercetare efectuate rezultă că aceste notificări au fost făcute doar pentru a-l ajuta pe inculpatul U. să aibă justificarea pentru a ordona punerea în posesie, atunci când va putea aceasta, în locul directorului ZZZ., cunoscându-se opoziţia constantă a acestuia la retrocedarea pădurii.

Deşi decizia din 1941 a ÎCCJ era în posesia Direcţiei Silvice, pe exemplarul deţinut, predat în copie la prezentul dosar, fiind aplicată ştampila de certificare a Arhivelor Naţionale şi anterior în răspunsul dat la notificarea formulată de inculpata N. au fost indicate pe larg motivele pentru care punerea în posesie se respinge, fără a se depune probe noi, urmare a intervenţiei inculpatului M., la data de 26.06.2007, inculpatul U., delegat între timp în funcţia de director, a semnat în numele Direcţiei Silvice Bucureşti adresa nr. x prin care a cerut Ocolului Silvic Snagov să-l pună în posesie pe inculpatul B. cu o suprafaţă de 10 ha pădure în zona Fundul Sacului Snagov.

Inculpatul B. a fost pus în posesie cu 9,97 ha în zona Fundul Sacului, amplasamentul fiind predat de reprezentanţii Ocolului silvic, iar ulterior s-a emis titlu de proprietate nr. x din 07.08.2007. Comisia de punere în posesie a fost constituită din inculpatul O., primarul localităţii Snagov, P. secretarul localităţii, TTT. - Ocolul Silvic şi BBBB. - specialist măsurători topografice.

Pentru suprafaţa de 36,78 ha de teren s-a realizat punerea în posesie la data de 15.08.2007, comisia având aceeaşi componenţă, iar inculpatul B. a fost reprezentat de acelaşi avocat CCCC. din cadrul II.

Imediat după intrarea în posesie, deşi a avut cunoştinţă de decizia din anul 1941 a ÎCCJ, prefectul Q. a emis titlurile de proprietate nr. x/07.08.2007 - pentru 10 ha şi nr. 246/31.08.2007 - pentru 36,78 ha pe numele inculpatului B. ca moştenitor al lui C.

b. Referitor la infracţiunile de spălare a banilor, reţinute în sarcina inculpaţilor M., U. şi N. în legătură cu bunul Pădurea Snagov, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Inculpatul M., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.06.2009, încheiat cu S.C. F. S.R.L. prin mandatar DDDD., a dobândit un teren cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 75.400 mp din Pădurea Snagov retrocedată. Contractul astfel încheiat reprezintă folosul necuvenit obţinut de inculpatul M. pentru activitatea desfăşurată în cadrul grupului infracţional şi pentru atingerea scopului acestuia, conform înţelegerii prealabile avute cu membrii acestuia, reprezentând totodată modalitatea de spălare a bunului.

Urmărind să ascundă provenienţa ilicită a terenului primit la Snagov pentru activitatea desfăşurată în cadrul grupului infracţional inculpatul M. a încheiat contractului de vânzare, preţul de 310.786 RON, respectiv 0,98 Euro/mp (la cursul BNR de 4,1977 RON/Euro din 11.06.2009), deşi în mod evident subevaluat, nu a fost achitat de acesta, după ce în prealabil F. S.R.L., reprezentată de tot de inculpatul M., a cumpărat de la B. terenul în suprafaţă de 46,78 ha, obţinut prin fapte de corupţie la care a contribuit în mod direct.

Trebuie subliniat faptul că şi anterior inculpatul M., cu ştiinţa şi acordul celorlalţi membrii ai grupului infracţional, a mai dobândit o suprafaţă din pădurea Snagov, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007, vânzător: S.C. F. S.R.L., prin reprezentant EEEE.; obiectul contractului: teren cu vegetaţie forestieră înscris în amenajament silvic, în suprafaţă de 14.000 mp şi teren cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 9.300 mp (ambele din titlul de proprietate nr. x/07.08.2007), preţul vânzării: 278.580 Euro, respectiv 11,96 Euro/mp.

Şi acest contract a reprezentat, ca şi contractul din 2009 arătat mai sus, modalitatea de spălare a folosului necuvenit obţinut de inculpatul M. urmarea activităţii infracţionale desfăşurate în interesul grupului, dar, raportat la data contractului a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru această faptă de spălare a banilor.

S-a mai stabilit că prin intermediul martorilor FFFF. şi GGGG., inculpatul U. a disimulat folosul necuvenit, 1000 mp teren forestier în zona Fundul Sacului, primit urmare a exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu, interpunându-i pe cei doi în transferul proprietăţii bunului. Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă faptul că inculpatul U. este adevăratul proprietar al terenului achiziţionat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.02.2008, încheiat între vânzător S.C. F. S.R.L., prin mandatar HHHH. şi cumpărătorii FFFF. şi GGGG., pentru care nu a plătit vreo sumă de bani. Martorul FFFF. şi soţia acestuia, martora GGGG., au îndeplinit doar formalităţile de semnare a contractului de vânzare cumpărare, din probe rezultând că nu au avut reprezentarea naturii ilicite a tranzacţiei.

Ulterior, la solicitarea inculpatului U., martorul FFFF. şi soţia acestuia, GGGG., au semnat la data de 01.04.2008 un alt contract de vânzare cumpărare, transmiţând acest teren cumpărătorului IIII. De toate formalităţile s-a ocupat U., acesta a discutat cu cumpărătorul condiţiile şi a încasat apoi preţul, 50.000 euro, deşi în act s-a menţionat 5.000 euro. În această modalitate U. a intrat în posesia efectivă a mitei, determinând totodată pe cei implicaţi în această tranzacţie să disimuleze, fără vinovăţie, adevărata natură a provenienţei bunului.

În ceea ce o priveşte pe inculpata N., conform înţelegerii avute cu B., M. şi ceilalţi membrii ai grupului asociaţi în F., în schimbul activităţii de traficare a influenţei asupra funcţionarilor publici implicaţi în soluţionarea cererii de retrocedare a pădurii Snagov, dar şi pentru contribuţia avută la convingerea inculpatului B. pentru ca acesta să cumpere influenţa grupului infracţional, a beneficiat de importante sume de bani respectiv 2.600.000 euro plus TVA (remişi în baza unor contracte fictive de asistenţă încheiate cu F. SRL), precum şi de loturi de teren din pădurea Snagov reprezentând 20% din valoarea acestuia pentru care au fost încheiate următoarele contracte:

- contractul de vânzare-cumpărare nr. x/08.01.2008, vânzător: S.C. F. S.R.L., prin mandatar EEEE.; cumpărător: S.C. GG. S.R.L. Bucureşti, prin asociat N.; obiectul contractului: teren cu vegetaţie forestieră, înscris în amenajamentul silvic, în suprafaţă de 6.534 mp (din terenul în suprafaţă de 106.500 mp, titlu de proprietate nr. x/31.08.2007) şi teren cu vegetaţie forestieră, înscris în amenajamentul silvic, în suprafaţă de 43.459 mp (din terenul în suprafaţă de 193.000 mp, titlu de proprietate nr. x/31.08.2007), preţul total al vânzării terenului de 6.534 mp + 43.469 mp este de 199.972 Euro, respectiv 4 Euro/mp.

- contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008, vânzător: S.C. F. S.R.L., prin mandatari HHHH. şi JJJJ.; cumpărător: S.C. GG. S.R.L. Bucureşti, prin asociat N.; obiectul contractului: teren cu vegetaţie forestieră, înscris în amenajamentul silvic, în suprafaţă de 28.799 mp (din terenul în suprafaţă de 193.000 mp, titlu de proprietate nr. x/31.08.2007), preţul vânzării: 115.196 Euro, respectiv 4 Euro/mp.

Inculpata N. dobândeşte astfel o suprafaţă totală de 78.792 mp, a cărui provenienţă ilicită este disimulată prin cumpărarea terenului de către S.C. GG. S.R.L. de la F. S.R.L. (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/08.01.2008 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008), întregul teren fiind apoi transferat către S.C. DD. S.R.L., drept de proprietate dobândit prin convenţie, respectiv actul constitutiv al acestei societăţi cu nr. x/28.09.2015, fiind adus aport la capital de S.C. GG. S.R.L.

În aceea ce priveşte S.C. DD. S.R.L., din verificările efectuate în baza de date ONRC s-a stabilit că societatea a fost înfiinţată la data de 24.07.2015, la acest moment asociat unic şi administrator al acestei societăţi fiind KKKK. (fiica lui N.), ce figurează ca fiind asociat alături în cadrul S.C. GG. S.R.L., deţinând o cotă de 20% din părţile sociale ale societăţii.

Transferul terenului în patrimoniul S.C. DD. S.R.L., societate controlată de asemenea de inculpata N., reprezintă modalitatea de spălare a bunului dobândit prin traficul de influenţă săvârşit de aceasta, în condiţiile în care intervine pe fondul cercetărilor, declaraţiilor şi denunţului formulat de inculpatul B. în prezentul dosar, acesta făcând direct trimitere la tranzacţiile cu terenurile dezmembrate din pădurea Snagov. Transferul terenului s-a făcut în forma aportului la capitalul unei societăţi nou înfiinţate, controlată de inculpată, societate care nu a desfăşurat vreo activitate din cele pretinse (dezvoltare imobiliară utilizând fonduri europene), din verificările efectuate rezultând că nu a fost depus vreun proiect pentru obţinerea de fonduri, aşa cum pretinde inculpata.

Cele două contracte din anul 2008, încheiate între F. S.R.L. şi GG. S.R.L., au reprezentat şi o modalitate de spălare a folosului necuvenit obţinut de urmarea activităţii infracţionale desfăşurate de inculpată detaliată mai sus, dar, raportat la data contractelor a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru aceste fapte de spălare a banilor. Parchetul arată că nu poate fi reţinută o singură infracţiune în formă continuată de spălare a banilor care să includă şi activitatea din anul 2015 reţinută mai sus, având în vedere intervalul mare de timp scurs între aceste tranzacţii.

c. Referitor la retrocedarea D., în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Pentru acest bun inculpatul B. a depus la data de 13.02.2002, cu o zi înainte de împlinirea termenului prevăzut de Legea 10/2001, o notificare înregistrată sub nr. x la executorul judecătoresc, la care nu a ataşat niciun fel de înscris doveditor, deşi în cuprinsul acesteia se face precizarea că se depun mai multe acte, respectiv copie CI, copie testament şi copie act de vânzare drepturi succesorale.

În cadrul actelor de cercetare efectuate în cauză s-a dispus ridicarea şi ataşarea la dosar a acestei notificări, din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul B. a revendicat imobilul în nume propriu, invocând un drept succesoral dobândit prin cumpărare de la legatara YY., numita AAA.

Acest imobil este menţionat expres în anexa Decretului 38/1948 ca "fostă proprietate C.", dar această menţiune este făcută pentru identificarea bunului şi nu echivalează cu dovada absolută că la momentul naţionalizării imobilul era în continuare proprietatea fostului rege. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul de naţionalizare prevede că bunul este preluat de la "fostul GGG. şi de la membrii fostei LLLL.", iar C. abdicase deja în 1940.

Mai mult, la abdicarea lui C., în baza Decretului - Lege 3767 din 12.11.1940, întreaga averea aflată în posesia acestuia a fost inventariată şi au fost aplicate sechestre pe bunurile respective până la clarificarea situaţiei lor juridice, respectiv dacă fostul C. avea sau nu un drept valabil asupra lor, între aceste bunuri sechestrate fiind şi D. Pe măsura clarificării situaţiei unor bunuri, Consiliul de Miniştrii a acţionat pentru întoarcerea bunurilor în proprietatea statului. Prin deciziunea nr. 1 din noiembrie 1941 a ÎCCJ au reintrat astfel în proprietatea statului 11 bunuri, restul bunurilor, pentru care din cauza războiului nu s-au finalizat demersurile pentru lămurirea situaţiei juridice şi eventual reintrarea în patrimoniul statului, au rămas sechestrate, până la momentul preluării lor de stat prin Decretul din anul 1948, împrejurare care rezultă din înscrisurile întocmite cu regularitate de către cei care aveau custodia acestor bunuri.

Chiar inculpatul B. a arătat că după abdicarea şi plecarea lui C. din România bunuri care au aparţinut acestuia au fost sechestrate de GGG., astfel că la momentul naţionalizării nu au fost preluate de la C.

Inculpatul B. a avut cunoştinţă de toate acestea, nu doar din decizia din 1941 a ÎCCJ, depusă în procesele la care era parte, ci şi din informaţiile/înscrisurile pe care le-a căutat chiar el în arhive. Fiind însă de rea-credinţă, inculpatul (şi avocaţii acestuia) a făcut referire şi a depus autorităţilor/instituţiilor publice doar trunchiat aceste înscrisuri, fără a prezenta şi actele privind situaţia imobilului în 1948, la momentul naţionalizării. Spre exemplu, inculpatul a depus ca dovada faptului că D. a fost proprietatea lui C. procesul-verbal de sechestru din anul 1940, precum şi acte subsecvente, dări de seamă, prin care administratorul sechestrului prezenta situaţia la zi a bunurilor sechestrate, respectiv procese le verbale din 1941 şi 1946, fără însă să depună sau să facă referire şi la procesul-verbal din 1943, în care se menţionează expres decizia din 1941 a ÎCCJ prin care o parte a ternului care compune această fermă trece în proprietatea statului (terenul obţinut prin darea în plată, la care o să facem referire pe larg în cele ce urmează).

În ce priveşte demersurile concrete întreprinse pentru obţinerea bunului, din cercetări a rezultat că notificarea a fost depusă la primăria Municipiului Bucureşti în temeiul Legii 10/2001, deşi terenul era agricol, fiind dat de altfel Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti (în continuare ICDPP), care l-a folosit pentru culturi agricole şi experimente în domeniu. După înregistrarea cererii la primărie, s-a purtat corespondenţă pentru completarea actelor doveditoare, dar abia în anul 2007, după încheierea contractului de cesiune cu F. S.R.L. şi implicarea inculpatului M. şi a grupului infracţional din jurul acestuia, Primăria Municipiului Bucureşti şi-a declinat competenţa prin dispoziţia nr. 9134 din 23.11.2007 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, către Institutul pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti.

După înregistrarea notificării la Institutul pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, directorul acestuia, numitul MMMM. (decedat) a adus la cunoştinţa Consiliului de administraţie (în continuare CA) acest fapt, hotărând să respingă cererea, terenul fiind destinat cercetării ştiinţifice, urmând ca petentul să se adreseze dacă va dori în justiţie.

De altfel, după discuţii între membrii CA şi directorul ICDPP şi în urma analizării documentaţiei transmise de Primăria municipiului Bucureşti, prin nota nr. x din data de 14.04.2008 s-a solicitat inculpatului B. dovezile din care să rezulte: calitatea sa de persoană îndreptăţită, natura terenului, în considerarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 4.4 din Normele metodologice, sens în care i s-a solicitat să completeze dosarul administrativ cu următoarele: certificatul de moştenitor, dovada că nu au fost depuse cereri de restituire vizând acel imobil de către alţi moştenitori legali sau testamentari, titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al C. asupra acelui teren, dovada că terenul intră sub incidenţa Legii 10/2001, deoarece din anexele ataşate notificării rezulta că terenul era în extravilan, agricol şi neagricol şi nu intra sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând forma obiect al reconstituirii.

După data acestei notificări, dosarul administrativ aflat la ICDPP nu a fost completat în sensul celor dispuse, inculpatul B. depunând prin societatea de avocaţi doar o adresă, la data de 27.08.2008, prin care avocaţii exprimă un punct de vedere în legătură cu aspectele semnalate de conducerea ICDPP în notificare, fără însă să depună actele suplimentare care au fost solicitate.

Deşi conducerea ICDPP a solicitat această completare a dosarului administrativ cu înscrisuri, deşi nu le deţinea, câtă vreme notificarea nu era respinsă printr-o decizie, inculpatul M. a considerat aceasta ca o situaţie favorabilă, bazându-se că prin influenţa pe care o are la nivel politic va putea obţine în final o decizie favorabilă pe cale administrativă.

După ce inculpatul M. a reuşit să realizeze legătura cu directorul MMMM. şi să îl convingă să fie de acord cu retrocedarea terenului, oferindu-i pentru aceasta şi mită, ca o condiţie pentru admiterea cererii; în cadrul înţelegerii frauduloase realizate, MMMM. a cerut inculpatului să intervină pentru ca cei din conducerea ASAS să solicite convocarea unei şedinţe de CA în care să se ia în discuţie notificarea inculpatului B.

Inculpatul M. l-a convins prin influenţă politică pe secretarul ASAS, inculpatul Y., să susţină acest demers şi să solicite convocarea de către ICDPP a unei şedinţe de CA, deşi acesta cunoştea poziţia de refuz a celor două instituţii, semnând chiar el adrese către primărie în care exprima astfel de poziţii.

Secretarul general Y. trimite ICDPP adresa nr. x din data de 29.07.2008, prin care a solicitat să se convoace Consiliul de administraţie pentru a se analiza solicitarea inculpatului B., care să fie invitat personal la şedinţă. În aceeaşi zi i s-a comunicat inculpatului faptul că s-a dat dispoziţia de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale.

Urmare a acestei adrese, directorul MMMM. convoacă apoi CA, şedinţa având loc la data de 02.09.2008, participând în calitate de invitaţi şi inculpatul B. şi avocatul acestuia, inculpatul E., precum şi inculpatul M., fără ca acesta din urmă să îşi decline vreo calitate oficială şi fără a semna vreun act. De asemenea, au participat ca invitaţi şi inculpatul Y., inculpata Z. şi jurista ASAS, martora NNNN.

În privinţa Consiliul de administraţie, acesta a avut următoarea componenţă: MMMM., OOOO., X., PPPP., QQQQ. ŞI RRRR.

Din cuprinsul procesului-verbal de şedinţă, dar şi din declaraţiile persoanelor prezente, suspecţi, inculpaţi sau martori în dosar, rezultă că MMMM. a prezentat mai întâi invitaţii, B. şi avocatul său, iar apoi a pus în discuţie notificarea acestuia, pronunţându-se în sensul admiterii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, punct de vedere susţinut apoi şi de inculpata Z.

Trebuie precizat faptul că înainte de punerea notificării în dezbaterea consiliului inculpatul E. a înmânat fiecărui membru o mapă separată cu înscrisuri, deşi participau ca invitaţi, iar consiliul avea dosarul oficial, cu toate înscrisurile depuse de petent în sprijinul cererii sale. De asemenea, inculpatul B. a înmânat fiecărui membru al consiliului o broşură în care era prezentată istoria XX. şi în care era precizată apartenenţa inculpatului la aceasta, deşi la momentul respectiv descendenţa sa nu era recunoscută în România.

Cunoscând că documentaţia este incompletă şi nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului, demersul ambilor inculpaţi s-a înscris în aceleaşi preocupări avute pentru determinarea unei soluţii favorabile în mod fraudulos, prin exercitarea influenţei, dar şi prin presiuni puse asupra persoanelor respective, impresionaţi de numele şi descendenţa inculpatului B., de prezenţa lui fizică în şedinţă, dar şi de susţinerile privind pretenţiile sale la daune în cazul respingerii cererii, faţă de membrii consiliului ca persoane fizice, pretenţii invocate şi anterior de inculpatul E. în corespondenţa purtată.

Deşi există aceste discuţii, care se referă nu doar la amplasamentul terenului, ci şi la îndeplinirea condiţiilor de fond pentru retrocedare, respectiv incidenţa Legii 10/2001 raportat la categoria de folosinţă şi situarea terenului, aspecte care nu sunt lămurite în şedinţă, urmare punctului de vedere exprimat de inculpata Z. şi de directorul MMMM., având reprezentarea susţinerii retrocedării din partea reprezentanţilor ASAS, la şedinţă participând secretarul general, inculpatul Y., membrii CA au hotărât că institutul este unitate deţinătoare potrivit legii şi inculpatul B. este persoană îndreptăţită pentru că a depus la dosar înscrisuri doveditoare că este succesor în linie directă (nepot de fiu al C.) şi întrucât a dobândit drepturile succesorale de la AAA. Apoi s-a recunoscut dobândirea dreptului de proprietate de către C. şi faptul preluării abuzive de către statul român de la acesta. În privinţa identificării şi individualizării terenului, în considerarea art. 10 pct. 3 din Normele metodologice, consiliul a hotărât efectuarea expertizei tehnice topografice cu următoarele obiective: identificarea terenului - amplasament şi vecinătăţi, determinarea coordonatelor punctelor de hotar, stabilirea amplasamentului construcţiilor, stabilirea suprafeţei afectate de servituţi legale, stabilirea suprafeţei de teren neocupate de construcţii şi determinarea amplasamentului fostei D. în sensul dacă este în intravilanul sau extravilanul localităţii.

Hotărârea CA a fost luată prin votul tuturor membrilor, singura care s-a abţinut fiind martora RRRR., reprezentanta Ministerului Agriculturii în Consiliu, care a considerat că terenul nu poate fi retrocedat.

În privinţa terenului deţinut de Institutul pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti (ICDPP), se precizează că prin H.G. 1881/22.12.2005, privind înfiinţarea unor institute şi centre de cercetare-dezvoltare agricolă, trenurile institutelor aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi concesionate institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, trec în administrarea institutelor şi centrelor de cercetare-dezvoltare agricolă nou înfiinţate, între care şi ICDPP, prevăzut la Anexa 11 din acest act normativ. În Anexa 11 c) sunt identificate suprafeţele de teren care sunt date în administrarea ICDPP în Bucureşti Sector 1, după cum urmează: teren arabil - 6,27 ha; vie - 4,54 ha; livezi - 16,42 ha, adică un total de 27,230 ha expres prevăzut ca fiind teren agricol, la care se adaugă teren neagricol în suprafaţă totală de 4,179 ha format din: drumuri - 2,310 ha; teren construcţii - curţi - 1,869 ha.

Potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu intră sub incidenţa acesteia terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea 18/1991 terenurile proprietate de stat, administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, agricole şi silvice, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă, precum şi din administrarea Institutului pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultură şi a centrelor sale teritoriale aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora, articol care nu se modifică prin Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, voinţa legiuitorului rămânând astfel aceeaşi în ceea ce priveşte aceste terenuri.

După această primă şedinţă a CA, inculpatele Z., X. şi directorul MMMM. s-au implicat în întocmirea expertizei tehnice solicitată de membrii CA.

Persoana care a întocmit aşa-zisul raport de expertiză a fost desemnată de către directorul MMMM., la recomandarea inculpatului Y., în persoana inculpatului AA., cu care acesta mai lucrase înainte. Se arată că inculpatul AA. era angajat la Institutul de Cartografie şi nu putea să efectueze astfel de expertize, fiind incompatibil. Cu toate acestea, pentru a ajuta conducerea ICDPP să poată retroceda acest teren, a acceptat să efectueze lucrarea, folosindu-se pentru aceasta de numele şi ştampila expertului SSSS. Din declaraţia acestuia din urmă rezultă că locuieşte în jud. Neamţ, avea la acel moment o relaţie apropiată cu inculpatul AA., cu care colabora din punct de vedere profesional şi, profitând de faptul că acesta lucra în Bucureşti, i-a dat ştampila pentru a o preschimba. Ulterior nu a primit ştampila înapoi şi nu a avut cunoştinţă dacă a fost sau nu folosită.

La data de 26.09.2008 este convocată o nouă şedinţă în care a fost din nou luată în discuţie cererea inculpatului B. de retrocedare a 204.740 mp teren. De această dată B. nu a mai participat la şedinţă, fiind reprezentat de avocat, inculpatul E., însă nu s-a discutat asupra concluziilor expertizei şi nici nu au fost analizate alte condiţii.

De această dată consiliul de adminsitraţie nu s-a mai întâlnit într-o şedinţă la care să participe toţi membrii, ci s-a discutat informal în biroul directorului MMMM., acesta afirmând că toate problemele discutate anterior au fost rezolvate.

Consiliul de administraţie în componenţa MMMM., OOOO., X., PPPP., QQQQ. şi RRRR. a hotărât, cu majoritatea voturilor, respectiv patru "pentru" şi o abţinere, cea a numitei RRRR. reprezentanta MADR, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 170.924, 97 mp situat în Bucureşti, b-dul x. A fost emisă, în consecinţă, decizia nr. 30/26.09.2008.

Parchetul susţine că decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii. Mai mult, din probele dosarului rezultă că în anul 1948 D. era situată în extravilanul localităţii Băneasa, aşa încât nu putea face obiectul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, terenul retrocedat în natură era ocupat în parte de construcţii, fapt cunoscut de toată lumea, aşa cum rezultă şi din declaraţiilor martorilor (locatari), inculpatul M. oferindu-le sume de bani (2500 euro fiecare) pentru a părăsi imobilele fără probleme. Existenţa unor construcţii durabile, locuibile pe terenul retrocedat, rezultă şi din aceea că după obţinerea terenului inculpatul B. a încheiat contracte de închiriere cu unii dintre angajaţii institutului, precum şi din extrasul CF eliberat după intabularea ca proprietar pe teren a F. S.R.L., în care apare notat şi dreptul de proprietate al statului asupra construcţiilor amplasate pe acest teren.

Având în vedere cele expuse, precum şi faptul că inculpata X. deţinea funcţia de director economic, calitate în care a cunoscut fără dubiu în ce constă patrimoniul ICDPP, împrejurarea că acesta a participat la discuţiile avute de directorul MMMM. cu inculpatul M. înainte de şedinţele de CA, legătura ei apropiată cu inculpata Z., fiica sa, precum şi implicarea directă în întocmirea de către inculpatul AA. a aşa-zisului raportat de expertiză, dându-i acestuia explicaţii privind stabilirea loturilor ce urmau a se retroceda, dar şi acţiunile ulterioare retrocedării (intermedierea relaţiei între M. şi Institut pentru rezolvarea servituţii de trecere în anul 2009), dovedesc că aceasta a acţionat cu intenţia de favorizare a inculpatului B., prin retrocedarea nelegală a terenului.

Decizia de retrocedare este apoi pusă în executare în aceeaşi zi, prin încheierea unui protocol de predare-primire, semnat pentru inculpatul B. de inculpatul E., fără o delimitare şi punere în posesie efectivă, astfel că ulterior s-a constatat că s-au restituit 150.000 mp în loc de 170.000 mp şi pe terenul restituit se aflau imobile funcţionale (ex. sediul fermei, cămin de nefamilişti, seră).

Din probele administrate în cauză rezultă că acţiunile directorului MMMM. au fost determinate de oferirea de foloase necuvenite de către inculpatul M., constând în plata unei excursii în străinătate pentru patru persoane. Din convorbirea din data de 12.09.2008 purtată de M. cu MMMM. rezultă că în seara precedentă acesta i-a remis documentele rezervării camerelor de hotel şi dovada că acesta este deja plătită. În discuţie se menţionează că preţul este de peste 500 euro ("de cinci sute, nu ştiu ce, pe noapte").

Imediat după obţinerea terenului, inculpaţii M. şi E., împreună cu ceilalţi membrii ai grupului, au început demersurile pentru transferul acestuia în proprietatea S.C. F. S.R.L., modalitate în care s-ar fi plătit preţul traficului de influenţă săvârşit pentru retrocedarea acestui bun şi totodată s-ar fi realizat şi operaţiunea de "spălare" a lui.

Vânzarea a fost amânată însă din cauza taxelor notariale datorate în conformitate cu Ghidul notarilor publici pentru anul 2008. Se precizează că valoarea minimă admisă la tranzacţie era potrivit acestui ghid de 1.300 euro/mp pentru strada x de la Brad, ceea ce ar fi dus la taxe de aproximativ 6,5 milioane euro, sumă considerată inacceptabilă. Pentru înlăturarea acestui obstacol s-a schimbat numărul administrativ al terenului pe strada x, prin dispoziţie administrativă a primăriei, urmare a unei cereri depusă de B., acesta solicitând "atribuire" de număr administrativ, deşi imobilul avea deja un astfel de număr. Conform noii adrese, valoarea terenului era de doar 500 euro/mp, la care ar fi corespuns o taxă de aproximativ 2,5 milioane euro. Inculpatul H. nu a fost însă de acord să plătească nici această taxă, solicitând să se găsească "o soluţie creativă". Tranzacţia este amânată până în ianuarie 2009, conform noului ghid al notarilor, terenul de pe strada x fiind evaluat la 54 euro/mp (pe str. x de la Brad valoarea minimă admisă a rămas de peste 1.000 de euro/mp).

Tranzacţia se realizează finalmente la notarul public TTTT., după ce în prealabil, la data de 14.01.2009, la acelaşi notar, prin încheierea nr. 4, se autentifică actul de dezmembrare a terenului în 3 loturi, de 5.583 mp, 18.200 mp şi 127.138 mp. Actul este întocmit de inculpatul E.

La data de 15.01.2009 se încheie şi contractul de vânzare-cumpărare între B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de QQ., obiectul fiind întregul teren, toate cele trei loturi dezmembrate cu o zi înainte, preţul trecut în contract fiind de 3.216.000 RON. Taxele notariale au fost calculate conform încheierii de autentificare la valoarea de 8 milioane euro, valoare minim admisă de notar la tranzacţie. Contractul a fost întocmit de avocatul RR. şi a fost autentificat prin încheierea nr. 5 a notarului.

În aceeaşi zi, 15.01.2009, S.C. F. S.R.L. vinde două din cele trei loturi proaspăt dobândite, respectiv lotul de 5.583 mp şi cel de 18.200 mp, în favoarea S.C. CC. S.A., pentru preţul de 530.000 de euro, care de asemenea nu a fost plătit în realitate. Actul este redactat de acelaşi avocat, RR., de la II.

II. Prima instanţă a reţinut următoarele:

1. în privinţa chestiunilor prealabile

Instanţa de fond a reţinut că argumentele parchetului dezvoltate în rechizitoriul x - UUUU. din data de 17.05.2016 pentru a susţine acuzarea inculpaţilor din prezenta cauză de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu au fost acelea că inculpatul B. nu ar fi avut dreptul la retrocedarea celor două imobile ce au făcut obiectul cauzei, respectiv Pădurea Snagov şi D. Parchetul mai susţine că inculpatul B. nu ar fi făcut nici dovada calităţii sale de moştenitor de pe urma C. şi nici dovada că acesta din urmă ar fi avut în proprietate cele două bunuri menţionate anterior.

Aşadar, principalul argument invocat de parchet pentru susţinerea acuzaţiei de abuz în serviciu, fie sub forma autoratului, fie sub forma complicităţii, este acela al admiterii cererilor de retrocedare fără a fi întrunite condiţiile prevăzute de legile speciale care reglementează restituirea proprietăţilor preluate abuziv de statul comunist.

Prin faptul că inculpaţii O., P., Q., T., R., S. şi U. ar fi dispus cu privire la retrocedarea Pădurii Snagov fără ca inculpatul B. să facă dovada calităţii de moştenitor şi a faptului că acest teren a aparţinut C., parchetul susţine că aceştia au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu. În sarcina celorlalţi inculpaţi, M., B., E. şi N. s-a reţinut complicitate la această infracţiune de abuz în serviciu, susţinându-se că ar fi înlesnit săvârşirea acestei infracţiuni de către ceilalţi inculpaţi.

De asemenea, parchetul susţine că prin faptul că inculpata X. ar fi admis cererea inculpatului B. de retrocedare a D., fără să fie făcută dovada calităţii de moştenitor de pe urma C. şi dovada preluării abuzive a acestui teren, ea ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu. Inculpaţii Y., AA., Z., M., B. şi E. ar fi săvârşit, în opinia parchetului, o complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prin înlesnirea acestei restituiri fără drept a imobilului menţionat.

Or, instanţa penală nu poate ignora, în analiza săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de abuz în serviciu, faptul că mai multe instanţe competente au statuat în mod definitiv şi irevocabil atât calitatea de moştenitor al inculpatului B. de pe urma C., cât şi dreptul său de a solicita retrocedarea celor două imobile, în baza legilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă.

Calitatea de moştenitor de pe urma C. şi dreptul inculpatului B. de a solicita retrocedarea în baza legilor de restituire a proprietăţilor preluate abuziv de către stat nu privesc existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, ci aspecte de drept civil care exced elementelor constitutive ale acestei infracţiuni. Teoretic, chiar în cazul existenţei calităţii de moştenitor şi a dreptului de a solicita retrocedarea celor două bunuri, s-ar putea concepe săvârşirea de către funcţionari a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă s-ar constata încălcarea de către aceştia cu ocazia retrocedării imobilelor a altor dispoziţii legale decât cele referitoare la existenţa calităţii de moştenitor sau a dreptului de a solicita retrocedarea bunurilor. Elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă (cu încălcarea legii) a atribuţiilor de serviciu, iar constatarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor civile care au statuat cu privire la calitatea de moştenitor a inculpatului B. şi a dreptului acestuia de a solicita retrocedarea celor două bunuri imobile nu se suprapune cu conţinutul constitutiv al infracţiunii.

Având în vedere principiul securităţi raporturilor juridice, care ţine de respectarea dreptului la un proces echitabil, întrucât există unele hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit calitatea de moştenitor a inculpatului B. de pe urma C., în calitate de nepot de fiu, precum şi dreptul acestuia de a solicita restituirea celor două imobile ce fac obiectul cauzei penale, nu s-ar mai putea statua prin sentinţa penală într-un sens contrar celor reţinute de instanţele civile care au analizat aceste aspecte şi le-au soluţionat prin hotărâri definitive. Doar dacă s-ar fi constatat săvârşirea unor infracţiuni cu ocazia pronunţării acestor hotărâri judecătoreşti, care ar fi condus la desfiinţarea lor în calea extraordinară de atac a revizuirii, s-ar fi putut nesocoti cele statuate de instanţele civile cu privire la calitatea de moştenitor de pe urma C. şi cu privire la îndreptăţirea inculpatului B. de a solicita retrocedarea Pădurii Snagov şi a D.

În ce priveşte calitatea de moştenitor a inculpatului B. de pe urma C., în calitate de nepot de fiu, acest lucru a fost statuat în mod irevocabil prin hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunţată în dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în dosarul nr. x/2009 - A.

Chiar dacă la momentul săvârşirii faptelor ce formează obiectul acuzaţiei de abuz în serviciu nu era definitivă hotărârea de A. ce avea ca obiect recunoaşterea hotărârii nr. 132/06.02.1955, pronunţată în dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, în prezent nu se mai poate face abstracţie de existenţa acestei hotărâri de recunoaştere şi nici nu s-ar putea reţine o situaţie juridică contrară acesteia. Ea a statuat în mod definitiv şi irevocabil cu privire la calitatea inculpatului B. de moştenitor al C., în calitate de nepot de fiu.

Prevederile legislaţiei incidente (Codul Familiei din 4 ianuarie 1953, în vigoare la data faptelor) au fost interpretate în mod constant de către doctrină şi jurisprudenţă în sensul că orice acţiune în stabilirea filiaţiei (fie faţă de tată, fie faţă de mama copilului), odată rămasă definitivă, produce efecte retroactiv - de la naşterea copilului, iar în ceea ce priveşte drepturile acestuia - de la concepţia lui.

Încă de la 07.08.1991 se iniţiase dosarul de A. în România, prin acţiunea introdusă de ZZ., avându-1 ca mandatar pe B., în recunoaşterea şi învestirea cu formulă executorie a Hotărârii pronunţată de secţia I a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona în data de 06.02.1955, în dosarul nr. x/1954, prin care s-a constatat în mod irevocabil că ZZ. are calitatea de fiu legitim al C. şi moştenitor al acestuia din urmă.

La data de 04.05.2010, în Cauza ZZ. (nr. 18811/02), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis acţiunea lui ZZ. împotriva Statului Român, pentru nerespectarea art. 6 CEDO prin nesoluţionarea acţiunii în recunoaşterea hotărârii Tribunalului din Lisabona, în România, timp de mai mult de 15 ani (la data pronunţării deciziei CEDO). Printre altele, CEDO a observat şi faptul că B. este continuatorul acţiunii în recunoaşterea hotărârii Tribunalului din Lisabona (începută de tatăl său în 1991 în faţa instanţelor române). De la data morţii lui ZZ., la 6 august 2007, B. a devenit în mod direct parte în procesul iniţiat de tatăl său. Curtea a condamnat România pentru durata nerezonabilă a procesului de A., şi a obligat Statul român la plata a 9.500 Euro ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) din Convenţie.

Ulterior a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie şi hotărârea de recunoaştere, care produce efecte retroactiv.

Aşadar, decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009 - A., produce efecte retroactiv, de la naşterea inculpatului B., iar instanţa penală nu mai poate pronunţa în prezent o hotărâre care să contrazică cele statuate prin această hotărâre.

De asemenea, în legătură cu dreptul inculpatului B. de a solicita retrocedarea imobilului Pădurea Snagov au fost pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti, care au statuat în mod definitiv şi irevocabil existenţa acestui drept.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2003, instanţa a admis cererea reclamantului B. împotriva Primăriei Snagov şi a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită al lui B. pentru 10,79 ha din Pădurea Snagov. Conform sentinţei menţionate:

"reclamantul a făcut dovada de succesor în drepturi al YY., soţia C., care la rândul său a fost proprietarul suprafeţei de pădure la care se face referire în acţiune" şi "reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea suprafeţei de 10 ha de pădure, situata în comuna Snagov, zona Fundul Sacului".

Deşi parchetul critică de mai multe ori în actul de acuzare această sentinţă, susţinând că este netemeinică ori că ar fi fost dată cu încălcarea legii, ea beneficiază de autoritate de lucru judecat, iar cele statuate în sentinţă sunt obligatorii erga omnes. Chiar dacă s-ar fi comis o infracţiune în legătură cu adoptarea acestei hotărâri, ea tot ar produce efecte până la desfiinţarea ei prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, potrivit C. proc. civ. O hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu poate fi desfiinţată pe calea prevăzută de art. 25 alin. (3) C. proc. pen., care se aplică altor înscrisuri decât hotărârile judecătoreşti. Altfel nu ar exista nicio raţiune pentru care legiuitorul să prevadă în mod expres ca motiv de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti săvârşirea unei infracţiuni cu ocazia pronunţării acesteia. În plus, nici parchetul nu a solicitat acest lucru, nefiind făcute cercetări cu privire la posibilele infracţiuni comise cu ocazia pronunţării acestei hotărâri.

Tot în legătură cu retrocedarea bunului Pădurea Snagov, instanţa reţine că prin Hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor s-a aprobat înscrierea lui B., în Anexa 53, ca titular al unei suprafeţe de 10 ha teren forestier în Comuna Snagov. Hotărârea nr. 7/14.01.2004 a fost atacată în justiţie de către Regia Autonomă a Pădurilor EE. - Direcţia Silvică Bucureşti, care a solicitat anularea acesteia, invocând mai multe dispoziţii din Legea nr. 18/1991 şi din Legea nr. 1/2000. Prin sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosar nr. x/2005, s-a respins cererea formulată de către reclamantă. Sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 a rămas irevocabilă prin respingerea apelului de către Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. 1075A/12.05.2006, şi prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 73/22.01.2007.

Toate cele trei hotărâri constată existenţa dreptului inculpatului B. de a solicita retrocedarea bunului Pădurea Snagov, menţionând în motivare următoarele aspecte relevante:

- "În baza, art. 5 lit. a) H.G. nr. 1172/2001 Comisia Locală Snagov trebuia să analizeze cererea depusă, conţinutul său şi elementele prevăzută de art. 10 al 2 din aceeaşi hotărâre. Solicitantul poate indica terenuri de drept corecte sau greşite, Comisia Locală are atribuţia de a analiza actele anexate de solicitant [în] cond. Art. 10 al 3 din H.G. nr. 1172/2001 şi să aprecieze dacă se putea încadra în disp. Lg 1/2000; având un rol activ. Oricum, soluţia se putea fi verificată sub aspectul legalităţii de Comisia Jud. Conform art. 6 lit. b) şi c). Comisia Judeţeană a interpretat corect H.G. nr 1172/2001 si Legea nr. 1/2000 prin soluţionarea contestaţiei şi emiterea hotărârii oferind o interpretare în sensul aplicării, nu în sensul neaplicării legii. Atât timp cât pârâtul demonstrează cu acte dreptul său, confirmat şi prin admiterea acţiunii în constatare prin sc. nr. 1872/26.06.2004, o interpretare rigidă a regulamentului şi reluare a procedurii ar conduce la acelaşi rezultat: atribuirea în proprietatea pârâtului a 10 ha cu teren vegetaţie forestieră. Atâta timp cât pârâtul a depus o cerere, chiar greşit întemeiată, aceasta a existat. Prin absurd, raţionamentul reclamantei ar funcţiona şi atunci când un petent depune cerere de reconstituire adresată Comisiei Locale şi întemeiată prin disp. Art. 480 C. civ. privind revendicarea. Calificarea cererii este în atributul Comisiei Locale aceasta rezultând din obligaţa analizării sale, conf. art. 5 lit. a) din H.G. nr. 1172/2001. Analiza în definiţie a cuvântului înseamnă o verificare riguros elementată cererii depuse de un petent pentru a identifica acele situaţii ..[neinteligibil].. legea 18/91, legea 1/2000 acte normative specifice pentru activitatea Comisiilor Locale şi Judeţene. După încadrarea situaţiei, de fapt în sens larg în ipoteza normei, urma aplicarea efectivă a dispoziţiei acesteia. Prin greşita analiză, a cererii, Comisia Locală a împiedicat aplicarea dispoziţiilor legale, în concret, nu a aplicat legea unei persoane îndreptăţite Comisa Judeţeană a reparat aceste erori.." - pag. 2-3 din sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea .

- "Tribunalul consideră că în analiza valabilităţii hotărârii Comisiei Judeţene Ilfov nu se poate ignora împrejurarea că printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2003, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta comuna Snagov, prin Primar, şi s-a constatat că reclamantul, intimatul-părăt în prezenta cauză, este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea suprafeţei de 10 ha pădure situată în comuna Snagov, zona "Fundul Sacului".

Deşi apelanta reclamantă a susţinut că această hotărâre judecătorească a fost avută în mod greşit în vedere de către prima instanţă în soluţionarea acţiunii în anulare, tribunalul reţine că sentinţa respectivă pronunţată în cursul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate reclamantului în baza Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 prezintă relevanţă în stabilirea legalităţii hotărârii Comisiei Judeţene Efov prin raportare la motivele de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997.

Or, potrivit acestor prevederi, faţă de temeiul juridic al acţiunii de anulare şi motivele de nulitate invocate de reclamantă, tribunalul constată că trebuia verificat în ce măsură intimatul pârât B. poate fi considerat o persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în baza acestor dispoziţii speciale în materia fondului funciar, motivul de nulitate absolută ce trebuia cercetat fiind cel arătat de art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 (celelalte cauze enumerate de textul legal respectiv nefiind aplicabile speţei). (..). Prin sentinţa definitivă mai sus menţionată se constată însă dreptul la retrocedarea unei suprafeţe de teren forestier în patrimoniul intimatului pârât apreciindu-se astfel indirect că sunt îndeplinite toate cerinţele legale - de formă şi de fond - pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000. în acest context, nu are relevanţă că hotărârea nu este executorie şi că nu obligă Comisiile constituite în baza Legii nr. 18/1991 la reconstituirea dreptului de proprietate. Pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive nu trebuie confundată cu opozabilitatea; în sens larg, a hotărârii faţă de terţi ca o realitate incontestabilă, acest act jurisdicţional fiind totuşi un element al ordinii juridice care nu poate fi ignorat.

În ceea ce priveşte respectarea celorlalte dispoziţii legale invocate de apelanţi la adoptarea hotărârii Comisiei Judeţene Ilfov, tribunalul constată că prin împrejurarea că s-a aprobat în cadrul unei proceduri de stabilire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 înscrierea intimatului pârât într-o anexă cu o suprafaţa de 10 ha teren - cu vegetaţie forestieră nu se încalcă niciuna dintre dispoziţiile legale ce reglementează regimul proprietăţii publice - cum ar fi caracterul inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al acestor bunuri, (conform art. 11-12 din legea nr. 213/1998) sau interdicţia reducerii suprafeţei fondului forestier proprietate publică (prevăzută de art. 54 din Codul Silvic), cum în mod neîntemeiat susţin apelanţii, cu atât mai mult cu cât nu s-a probat că s-ar fi eliberat un titlu de proprietate pentru suprafeţe de teren ce fac parte din domeniul public şi, eventual, care nu ar putea face obiect al unei reconstituiri a dreptului de proprietate pentru foştii proprietari." - pag. 4-5 din decizia civilă nr. 1075A/12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată in dosar x/2005 - .

- "S-a susţinut de recurentă că singura cerere formulată de intimatul pârât pentru reconstituirea dreptului său de proprietate a reprezentat o notificare adresată Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, care nu avea nici o competenţă legală privind restituirea terenurilor forestiere. Critica este nefondată în condiţiile în care art. 33 din Legea nr. 1/2000 prevede expres valabilitatea cererilor de reconstituire chiar dacă acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii.

Pe de altă parte Hotărârea nr. 07 din 14.01.2004 a fost emisă de Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietatea Asupra Terenurilor în baza sentinţei civile nr. 1872 pronunţată la 26.06.2003 de Judecătoria Buftea prin care se constatase în mod irevocabil faptul că intimatul pârât (reclamant în acea cauză) este îndreptăţit la retrocedarea suprafeţei de 10 ha pădure în comuna Snagov, zona "Fundul Sacului".

Chiar dacă această hotărâre nu a fost pronunţată în contradictoriu cu recurenta reclamantă, ea are caracter irevocabil, iar instanţa de judecată nu poate, într-o acţiune având ca obiect anularea hotărârii de validare emisă în baza acestei sentinţe, să dea o altă dezlegare a problemelor de drept reţinute în considerentele şi dispozitivul acestei hotărâri.

A proceda altfel înseamnă a încălca ordinea juridică internă, cum în mod corect a reţinut şi instanţă de apel, dar şi a lipsi pe intimatul pârât de un bun dobândit prin hotărârea mai sus menţionată, încălcând tistfel dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Nu poate fi ignorat nici faptul că unele din dispoziţiile legale menţionate de recurenta ca fiind încălcate de instanţele anterioare au fost abrogate prin Legea nr. 247/19.07.2005, lege în baza căreia intimatul reclamant a obţinut la data de 07.07.2006 Hotărârea nr. 1156 emisă de Comisia Judeţeană Ilfov prin care s-a validat dreptul său de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha, din care face parte şi terenul în litigiu" - pag. 6 din decizia civilă nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă .

Se reţine din aceste hotărâri că instanţele civile au analizat şi chestiunile de fond privind dreptul inculpatului B. la retrocedarea acestui imobil, nu doar chestiunile de formă, legate de modul şi termenul de depunere a cererii de retrocedare, aşa cum susţine parchetul în concluziile pe fond .

Faţă de chestiunile de drept dezlegate definitiv şi irevocabil de instanţele civile menţionate mai sus, instanţa penală nu poate constata că s-ar impune o altă interpretare a dispoziţiilor legale analizate prin aceste hotărâri judecătoreşti. Instanţele civile au verificat atât temeiul legal ce a stat la baza retrocedării, cât şi actele depuse în susţinerea cererii de retrocedare, constatând că inculpatul B. avea dreptul de a solicita retrocedarea Pădurii Snagov şi că această retrocedare a fost conformă cu dispoziţiile legale ce reglementează acest domeniu.

În ce priveşte retrocedarea D., aceasta a fost dispusă prin decizia administrativă nr. 30/26.09.2008 a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. Prin această decizie nu s-a dispus, însă, retrocedarea întregii suprafeţe de teren solicitată de inculpatul B., ci doar a unei suprafeţe de 170924975 mp. Pentru restul suprafeţei de teren pe care a deţinut-o în această zonă fostul C., care a format un lot comun cu terenul retrocedat, inculpatul B. a formulat o acţiune în instanţă prin care a solicitat măsuri reparatorii în echivalent.

Această acţiune a inculpatului B., formulată în contradictoriu cu Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 2146/06.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a dispus obligarea pârâtului de a emite dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 25642,96 mp din imobilul cunoscut ca D., în condiţiile Legii nr. 165/2013.

În motivarea acestei sentinţe, rămasă definitivă prin neapelare, se menţionează:

"Constatând în speţa îndeplinită situaţia premiză prevăzută de Legea nr. 10/2001 atât referitor la preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului cât şi referitor la calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubire, aspecte recunoscute în mod definitiv şi de către pârâta, pentru întreaga suprafaţă a fostei D., inclusiv pentru suprafaţa ce face obiectul prezentului litigiu, tribunalul reţine obligaţia pârâtei de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită a suprafeţei de teren de 25642,96 mp din imobilul cunoscut ca D., astfel că tribunalul constată cererea ca întemeiată, urmând a o admite si a obliga pârâtul să emită dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 25642,96 mp din imobilul cunoscut ca D. în condiţiile Legii nr. 165/2013".

La fel ca în cazul celorlalte sentinţe referitoare la retrocedarea imobilului Pădurea Snagov şi în cazul imobilului D. s-a constatat prin sentinţa mai sus menţionată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 referitoare la preluarea abuzivă a imobilului şi la calitatea inculpatului B. de persoană îndreptăţită la despăgubire. Nu este vorba doar de o hotărâre care s-a pronunţat exclusiv pe baza Deciziei nr. 30/2008 emisă de către ICDPP, aşa cum susţine parchetul în concluziile pe fond, ci de o hotărâre care a analizat îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001. Or, aceste constatări ale instanţei civile, făcute printr-o hotărâre definitivă în legătură cu dreptul inculpatului B. de a solicita retrocedarea imobilului D., au autoritate de lucru judecat, neputând fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească.

Principiul securităţii raporturilor juridice se opune ca instanţa penală să constate inexistenţa acestui drept al inculpatului B. ori neîndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de legile de retrocedare în cazul D. şi a Pădurii Snagov. Fiind vorba de aspecte statuate în mod definitiv şi irevocabil de alte instanţe de judecată, ele beneficiază de autoritate de lucru judecat în faţa oricăror alte instanţe de judecată, indiferent care ar fi obiectul cauzei cu care acestea sunt investite.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen. instanţa va constata că au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză penală următoarele hotărâri pronunţate de instanţele civile:

- hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunţată în dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009 - A., cu privire la calitatea inculpatului B. de moştenitor al C.

- sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 pronunţată de Judecătoria Buftea (definitivă şi irevocabilă prin neapelare) şi sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea (rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1075/A/12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti şi respingerea recursului prin decizia civilă nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea suprafeţei de teren de 46,78 ha. din Pădurea Snagov.

- sentinţa civilă nr. 2146/06.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă (definitivă prin neapelare), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea imobilului D.

În ce priveşte solicitarea inculpaţilor E. şi S.C. F. S.R.L. de a constata autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri civile pronunţate de diferite instanţe în favoarea inculpatului B., curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine caracterul de chestiuni prealabile al aspectelor statuate prin aceste hotărâri.

În primul rând, toate celelalte hotărâri judecătoreşti menţionate de inculpaţi în cererile de constatare a chestiunilor prealabile privesc alte imobile decât Pădurea Snagov şi D., care fac obiectul prezentei cauze. Nefiind investită instanţa penală cu judecarea unor infracţiuni care să fi fost comise în legătură cu alte bunuri care au făcut obiectul unor hotărâri civile, nu se impune constatarea autorităţii de lucru judecat al acestor hotărâri civile în prezenta cauză penală.

Aşa cum s-a arătat anterior, constatarea caracterului de chestiune prealabilă al aspectelor soluţionate prin hotărârile civile pronunţate în legătură cu Pădurea Snagov şi D. are relevanţă doar în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu de care au fost acuzaţi inculpaţii în legătură cu retrocedarea acestor imobile. Doar în cazul acestor infracţiuni de abuz în serviciu aspectele statuate de instanţele civile au legătură cu obiectul cauzei penale şi obligă instanţa penală să ţină cont de autoritatea de lucru judecat al hotărârilor civile. Or, din moment ce instanţa penală a fost investită cu infracţiunile de abuz în serviciu comise în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov şi a D., celelalte hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu aceste bunuri nu constituie chestiuni prealabile în cauză.

Inculpaţii au argumentat în cererile lor faptul că celelalte hotărâri civile pronunţate în legătură cu alte bunuri imobile revendicate de către inculpatul B. au reţinut că acesta a dobândit în mod valabil drepturile succesorale de pe urma C. de la AAA. Faptul că instanţele au constatat în cazul altor bunuri legalitatea acestei transmiteri a drepturilor succesorale nu înseamnă că suntem în prezenţa unei autorităţi de lucru judecat, deoarece nu este vorba de acelaşi obiect al cauzei. Lipsind unul din elementele autorităţii de lucru judecat (identitatea de obiect), nu se poate constata autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri civile, în prezenta cauză penală. Ele ar putea constitui un argument pentru a se reţine lipsa de temeinicie a acuzaţiilor de săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu, dar nu o chestiune prealabilă dezlegată cu autoritate de lucru judecat.

În plus, parchetul a susţinut în actul de sesizare că actul care dovedeşte această cumpărare a drepturilor succesorale de către inculpatul B. de la AAA. ar fi fals, fapt care impune analizarea acestei susţineri pe fondul cauzei. Dacă s-ar constata caracterul fals al acestui înscris, instanţa penală poate să reţină că nu a existat o transmitere valabilă a drepturilor succesorale prin acesta, fără ca prin aceasta să încalce autoritatea de lucru judecat al celorlalte hotărâri civile. De această dată nu suntem în prezenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile care să fi statuat asupra aceloraşi aspecte, ci a unor alte înscrisuri depuse în dovedirea unor cereri similare.

Pentru aceste motive, curtea va respinge restul solicitărilor inculpatului E. şi ale inculpatei S.C. F. S.R.L. de constatare a autorităţii de lucru judecat a chestiunilor statuate prin celelalte hotărâri pronunţate de instanţele civile în legătură cu drepturile succesorale ale inculpatului B.

În consecinţă, instanţa reţine că nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate chestiuni prealabile aspectele statuate prin sentinţa civila nr. 2038/27.08.2008 pronunţata de Judecătoria Reşita si decizia civila nr. 207/R/30.03.2009 pronunţata de Tribunalul Caras Severin, secţia civila, ambele in dosarul nr. x/2007; sentinţa civila nr. 932/02.04.2007 pronunţata de Judecătoria Bârlad si decizia civila nr. 839/R din 04.07.2007pronunţata de Tribunalul Vaslui, secţia civila; decizia civila nr. 182A/23.03.2009 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie in dosar nr. x/2005; decizia civila nr. 109A/05.07.2012 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civila in dosar nr. x/2012; sentinţa civila nr. 500/16.05.2006 pronunţata de Tribunalul Prahova, secţia civila in dosar nr. x/2006 si decizia civila nr. 435/13.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civila pronunţata in dosar nr. x/2006; sentinţa civila nr. 679/20.06.2006 pronunţata de Tribunalul Prahova, secţia civila in dosar nr. x/2006 si decizia civila nr. 4792/09.07.2008 pronunţata de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civila si de proprietate intelectuala in dosar nr. x/2006; decizia civila nr. 3378/14.06.2013 pronunţata de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia I-a civila in dosar nr. x/2012.

În ce priveşte constatarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii Tribunalului de Primă instanţă Paris din 06.03.1957 - A., nefiind vorba de o hotărâre recunoscută pe teritoriul României, instanţa nu poate admite această cerere. Aceasta poate constitui doar un argument în favoarea susţinerilor inculpatului, dar nu o hotărâre care să beneficieze de autoritate de lucru judecat pe teritoriul României.

De asemenea, sentinţa civilă nr. 110/04.04.2000 a Tribunalului Arad a fost pronunţată într-un litigiu în care au fost alte părţi şi având un alt obiect, neputând fi reţinută ca o chestiune prealabilă în prezenta cauză, ci doar ca un argument în favoarea susţinerilor inculpaţilor.

2. în privinţa cererilor şi excepţiilor privind constatarea nulităţii absolute a probelor administrate în prezenta cauză, formulate de către inculpaţii G., H., J., K., L. şi M., instanţa de fond a reţinut următoarele:

a. Chiar dacă au fost formulate sub forma unor excepţii de nulitate absolută, instanţa reţine că solicitările inculpaţilor redate mai sus au natura juridică a unor cereri de înlăturare ca nelegale a unor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale. Deşi regula este că cererile privind nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale se soluţionează în faza camerei preliminare, practica judiciară a reţinut că există şi situaţii în care acestea pot fi invocate în faza de judecată. Unele dintre aceste situaţii sunt şi acelea în care după ce a fost depăşită faza camerei preliminare au intervenit modificări legislative ori au fost adoptate decizii ale Curţii Constituţionale a României cu privire la texte de lege incidente în cauză.

Curtea Constituţională a României a arătat în mod explicit în motivarea unor decizii, cum sunt deciziile nr. 51/2016 şi 26/2018, că efectul acestora se produce şi asupra cauzelor pendinte, în mod corespunzător. În altele, cum sunt deciziile 302/2017, 91/2018 şi 802/2018, Curtea Constituţională nu a făcut o astfel de precizare expresă în motivare, rămânând în sarcina instanţelor de judecată interpretarea şi aplicarea în fiecare cauză a articolului 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor." În cazul deciziei nr. 802/2018 a Curţii Constituţionale a României, incidenţa ei în prezenta cauză decurge şi din faptul că ea a fost adoptată în urma invocării excepţiei de neconstituţionalitate de către inculpatul K.

Ţinând cont de faptul că în susţinerea cererilor de constatare a nulităţii absolute a unor probe inculpaţii au invocat şi incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi 26/2019, în care se subliniază expres că produc efecte în mod corespunzător şi în cauzele pendinte, instanţa va analiza pe fond cererile de constatare a nulităţii absolute şi de înlăturare a unor probe administrate în cursul urmăririi penale, chiar dacă în cauză a fost depăşită faza camerei preliminare.

Principalul argument invocat de inculpaţi în susţinerea cererilor de constatare a nulităţii absolute a probelor menţionate anterior este acela al pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi s-a stabilit că "soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b), care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională."

Instanţa constată că în acest caz nu suntem în prezenţa unei decizii interpretative, ci în prezenţa unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţională o soluţie legislativă sau o omisiune legislativă. Referitor la acest tip de decizii ale Curţii Constituţionale, prin care s-a declarat neconstituţională o soluţie legislativă sau o omisiune legislativă, practica judiciară majoritară a considerat că ele produc efecte similare unei modificări legislative. Din momentul publicării lor în Monitorul Oficial s-a considerat că în dreptul pozitiv este reglementată soluţia legislativă apreciază de Curte ca fiind cea constituţională şi că este abrogată implicit soluţia legislativă neconstituţională. Aceasta este interpretarea prin care se conferă deciziilor Curţii Constituţionale de acest tip efectul cel mai puternic, ele fiind considerate ca având forţa juridică a unei modificări legislative cu efect imediat în dreptul pozitiv. Au fost şi opinii în sensul că astfel de decizii se adresează doar legiuitorului şi că organele judiciare nu ar putea aplica în practică în mod direct soluţia legislativă impusă de Curte, până când legiuitorul nu o consacră printr-un text de lege, însă aceste opinii au rămas minoritare.

Chiar şi în modalitatea de aplicare imediată a deciziilor Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o soluţie sau o omisiune legislativă, ele nu pot produce alt efect decât acela pe care l-ar produce adoptarea unei legi noi care să consacre soluţia legislativă impusă de Curte prin deciziile pronunţate. Acest lucru rezultă atât din prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, cât şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii şi excepţiile de la acest principiu. Aşadar, întrucât în dreptul nostru deciziile Curţii Constituţionale produc efecte doar pentru viitor, regula este că ele nu pot fi aplicate unor fapte sau acte juridice anterioare.

În consecinţă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 nu poate produce alt efect decât acela pe care l-ar fi produs adoptarea unei legi noi de procedură penală prin care s-ar consacra în mod explicit sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. În motivarea deciziei nr. 302/2017 nu s-a precizat nimic în legătură cu efectele în timp ale acesteia, fiind aplicabilă regula generală de la art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Cum decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale a României priveşte un text de procedură penală, respectiv dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., ea va produce aceleaşi efecte ca o lege nouă de procedură, adică se va aplica doar pentru actele procesuale şi actele procedurale efectuate după publicarea ei în Monitorul Oficial.

Referitor la regulile de aplicare a legii noi de procedură penală, doctrina şi practica judiciară sunt unanime în sensul că ea nu poate fi aplicată actelor de procedură efectuate anterior intrării ei în vigoare.

În acest sens, în doctrina română s-a subliniat că "Din principiul aplicării imediate a legii procesuale penale rezultă, că aceasta este numai activă şi niciodată extraactivă; adică nu se aplică în trecut, la acte şi la raporturi trecute; numai poate avea eficienţă asupra unui act procesual efectuat anterior punerii ei în vigoare; nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul legii anterioare, nu se mai poate desface prin legea nouă; actele procesuale efectuate sub legea veche, după normele acesteia, îşi păstrează valabilitatea lor originară, şi deci toate efectele legale;" (VVVV., Drept procesual penal, Volumul I, Partea introductivă, Tipografia Naţională S.A., Cluj, 1946, pagina 210).

De asemenea, s-a mai arătat în doctrină că "Dispoziţiile legii de procedură penală au eficienţă numai faţă de actele procesuale sau procedurale îndeplinite în intervalul dintre intrarea şi ieşirea din vigoare a acestor dispoziţii, odată cu legea care le conţine sau în mod separat. În caz de succesiunea legilor de procedură actele procesuale şi procedurale efectuate în orice proces penal în timpul legii abrogate îşi păstrează valoarea, iar cele care vor interveni ulterior vor fi îndeplinite potrivit noii legi (consacrarea regulii tempus regit actum)." (V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale C. proc. pen. român. Partea generală, Vol. V, Ediţia a doua, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003, pagina 14).

Aceste reguli de aplicare în timp a legii de procedură penală sunt consacrate şi legislativ, în textul de la art. 13 alin. (1) din C. proc. pen.

Având în vedere aceste principii de aplicare a Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale a României, instanţa reţine că nu poate fi primită susţinerea inculpaţilor că mijloacele de probă administrate în prezenta cauză în cursul urmăririi penale ar fi lovite de nulitate absolută pe motiv că ele ar fi fost efectuate de organe de urmărire penală necompetente material. Acestea au fost efectuate cu respectarea legii în vigoare la momentul efectuării lor, iar modificările ulterioare intervenite ca urmare a declarării neconstituţionalităţii unor texte de lege nu pot produce, în principiu, efecte asupra lor.

Chiar dacă actele efectuate sub imperiul legii vechi sunt folosite ulterior în proces, cum este cazul probelor administrate anterior care sunt folosite la adoptarea hotărârii, principiul menţionat anterior rămâne valabil. Aşa cum s-a arătat în doctrină "Astfel, în principiu, aplicaţiunea imediată a legii procesuale penale se conjugă cu principiul separaţiunii sau izolării actelor procedurale şi chiar a diferitelor acte sau operaţiuni componente ale unui act procedural complex. Aceasta este teza dominantă a doctrinei şi jurisprudenţei. Şi numai în mod excepţional, şi prin dispoziţiunea expresă a legii, se aplică principiul unităţii actului de procedură, sau a fazei de procedură, sau al unităţii (relative) procesului." (VVVV., Drept procesual penal, Volumul I, Partea introductivă, Tipografia Naţională S.A., Cluj, 1946, pagina 218)

În consecinţă, instanţa nu poate sancţiona cu nulitatea absolută actele de procedură efectuate de organele judiciare cu respectarea normelor legale în vigoare, chiar dacă ar fi vorba de acte care, în urma adoptării Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale a României, ar fi sancţionate cu nulitatea absolută, pentru că această decizie nu poate fi aplicată retroactiv.

b. Referitor la interceptările efectuate în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, instanţa reţine că nu au intervenit aspecte noi faţă de momentul pronunţării încheierii de cameră preliminară în prezenta cauză, care să conducă la concluzia că acestea sunt lovite de nulitate.

Aşa cum s-a reţinut în încheierea de cameră preliminară din 30.8.2016, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiilor, "În cazul mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza C. proc. pen. în anul 2015, anterior apariţiei deciziei nr. 51/2016, practica judiciară cvasiunanimă a considerat că sancţiunea care operează este aceea a unei nulităţi relative, care necesită dovedirea unei vătămări, pentru a putea conduce la excluderea probei cu interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de Serviciul Român de Informaţii. Or, o astfel de vătămare nu poate fi dedusă din supoziţii, ci ea ar trebui să se bazeze pe un minim de elemente concrete, obiective, care ar face ca fiabilitatea probei respective să fie pusă sub semnul întrebării. În lipsa dovedirii unei astfel de vătămări, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 51/2016, ca toate deciziile date în materie de procedură penală, va produce efecte ca şi o lege nouă de procedură penală, care se aplică doar actelor de procedură efectuate după intrarea ei în vigoare. Actele de procedură efectuate sub imperiul vechii legi de procedură, cu respectarea dispoziţiilor acesteia, rămân valabile, dacă nu se poate dovedi existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea lor. Acest lucru rezultă şi din jurisprudenţa CEDO, care arată, de exemplu, în cauza Botea c. României, că trebuie să se examineze în special dacă reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune utilizării lor şi, în plus, trebuie să se ţină seama de calitatea probelor, inclusiv dacă circumstanţele în care au fost obţinute pun la îndoială credibilitatea sau corectitudinea acestora."

Aşa cum s-a arătat anterior, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 nu poate produce efecte asupra actelor de procedură efectuate anterior adoptării ei, rămân valabile cele reţinute cu autoritate de lucru judecat în încheierea de cameră preliminară cu privire la proba cu interceptarea convorbirilor telefonice efectuată în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi în prezenta cauză. Neinvocându-se alte aspecte care să conducă la concluzia producerii unor vătămări care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea acestor acte de procedură, instanţa reţine valabilitatea argumentelor expuse în încheierea de cameră preliminară în care au fost analizate aceste aspecte.

În ce priveşte efectele pe care le-a produs asupra acestor înregistrări adoptarea Deciziei nr. 26/2019, Curtea Constituţională arată în paragraful 211 că "Prin urmare, având în vedere art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968 şi art. 281 din C. proc. pen., acest din urmă text coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţilor subordonate să verifice în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi să dispună măsurile legale corespunzătoare."

Aşa cum s-a arătat anterior, nu poate fi vorba în prezenta cauză de incidenţa sancţiunii nulităţii absolute, ca urmare a încălcării regulilor de competenţă materială a organelor de urmărire penală, deoarece interceptarea a fost făcută în baza normelor în vigoare de la momentul efectuării. Curtea Constituţională subliniază în paragraful 164 din Decizia nr. 26/2019 că textul de la art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate în perioada 1 februarie 2014 - 13 martie 2016, prezumţie care a fost ulterior răsturnată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51/2016. Aşadar, fiind vorba de acte de procedură efectuate de organele judiciare în baza unui text de lege în vigoare, care s-a bucurat până la data de 13 martie 2016 de prezumţia de constituţionalitate, nu se poate reţine reaua credinţă a organelor judiciare în efectuarea acestor acte de procedură şi nici necesitatea aplicări unei sancţiuni procedurale acestora.

Această soluţie a fost adoptată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o decizie de speţă, în care s-a reţinut că «…prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (..). Înalta Curte reţine însă că, la momentul efectuării actului, încălcarea competenţei materiale a organelor de urmărire penală era prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii relative, iar evaluarea incidenţei nulităţii se realizează prin raportare la legea procesual penală în vigoare la momentul efectuării actului, întrucât legea procesual penală nu retroactivează, ceea ce înseamnă că nu poate fi invocată Decizia Curţii Constituţionale (care modifică o dispoziţie procesual penală) în privinţa actelor de procedură efectuate anterior publicării acesteia.» (I.C.C.J., Decizia nr. 168/A/2018 din 28 iunie 2018).

În aceeaşi decizie instanţa supremă a mai reţinut că «Prin urmare, regulile de competenţă materială avute în vedere de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. vizează repartizarea prin lege a organelor judiciare, după anumite criterii, care pot fi anumite infracţiuni sau anumite acte ori măsuri dintr-o anumită fază a procesului penal (în acest sens, a se vedea paragraful nr. 53 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 04.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566 din 17.07.2017), reguli care au fost respectate în cauză. Or, administrarea probei cu sprijinul tehnic al altor organe specializate decât cele de urmărire penală nu intră în sfera de incidenţă a nulităţii absolute generată de nerespectarea competenţei materiale a organelor de urmărire penală, întrucât vizează sprijinul tehnic acordat pentru derularea unui procedeu probatoriu, care excedează noţiunii de "act de urmărire penală". În acest sens, sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 912 alin. (1) din C. proc. pen. din 1968 sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.»

Aşadar, punerea în executare prin Serviciul Român de Informaţii a mandatelor de interceptare, în baza dispoziţiilor art. 142 din C. proc. pen., anterior declarării lui neconstituţionale prin Decizia nr. 51/2016, nu are ca efect nulitatea mijlocului de probă obţinut.

Întrucât înregistrările convorbirilor telefonice efectuate în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi au fost depuse la dosarul cauzei în totalitate, au putut fi ascultate şi contestate de către părţi şi reprezintă forma brută a datelor care rezultă din aceste probe, instanţa reţine că efectuarea lor prin folosirea aparaturii deţinute de către Serviciul Român de Informaţii nu poate avea ca efect nulitatea probei. Niciunul dintre inculpaţi nu a solicitat expertizarea tehnică a acestor înregistrări, ci doar a unor înregistrări efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională, neinvocându-se nici un aspect care să ridice vreo îndoială asupra fiabilităţii probelor astfel obţinute. De altfel, nici nu s-a invocat în sprijinul acuzaţiilor vreo convorbire telefonică interceptată în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, ci doar unele convorbiri telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

c. Referitor la interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională, instanţa constată că, deşi nu este incident vreun motiv care să conducă la aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, se impune acordarea unei valori probante reduse pentru aceste probe, în sensul că ele nu pot sta la baza pronunţării unei hotărâri de condamnare a inculpaţilor şi nici nu pot avea un caracter determinant pentru adoptarea unei astfel de soluţii.

În ce priveşte legalitatea acestor probe, instanţa reţine că acest aspect a fost analizat în faza camerei preliminare, statuându-se printr-o hotărâre definitivă că ele sunt legale.

Conferirea unei valori probante reduse este determinată, în primul rând, de faptul că în cursul judecăţii au fost adoptate Deciziile nr. 91/2018 şi nr. 802/2018 ale Curţii Constituţionale a României, care au declarat neconstituţionale două teze din art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.

Potrivit disp. art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 "Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere grava drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale."

Prin Decizia nr. 91 din data de 28.02.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 348 din 20.04.2018, Curtea Constituţională, admiţând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, a constatat că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români", cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, este neconstituţională.

De asemenea, prin Decizia nr. 802 din data de 06.12.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 218 din 20.03.2019, Curtea Constituţională, admiţând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată de inculpatul K., a constatat că sintagma "ori altor asemenea interese ale ţării", cuprinsă în dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, este neconstituţională.

Cum din mandatele de siguranţă naţională depuse la dosar în formă declasificată rezultă că ele au fost emise în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, părţile sunt în imposibilitate de a verifica dacă mandatele de siguranţă naţională au fost emise în baza vreuneia din cele două teze declarate neconstituţionale prin Deciziile nr. 91/2018 şi nr. 802/2018 ("aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" şi "altor asemenea interese ale ţării") ori dacă au fost emise avându-se în vedere vreuna din celelalte teze ale art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991. Cunoaşterea de către persoana supravegheată a temeiurilor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii mandatelor de supraveghere tehnică şi conferirea unei posibilităţi reale de a le contesta în faţa instanţei necesită declasificarea încheierilor ce au stat la baza mandatelor de siguranţă naţională.

În speţă s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie declasificarea integrală a încheierilor în baza cărora au fost emise mandatele de siguranţă naţională, răspunsul fiind unul negativ, din motive ce ţin de siguranţa naţională. Au fost declasificate parţial aceste încheieri, doar cu privire la temeiul juridic ce a stat la baza emiterii mandatelor de siguranţă naţională, însă din această declasificare parţială nu s-a putut identifica teza de la art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 care a stat la baza emiterii mandatelor de siguranţă naţională.

Instanţa a făcut demersuri pentru a solicita documentele în format clasificat, iar apărătorii inculpaţilor au avut posibilitatea efectivă să le consulte, cu respectarea condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare privind siguranţa naţională. Astfel, avocatul inculpaţilor H., G. şi J. a înţeles uzeze de această posibilitate legală şi a parcurs procedura de obţinere a certificatului WWWW. care i-a permis accesul la acestea. Faptul că ceilalţi apărători ai părţilor implicate în dosar nu au parcurs această procedură de autorizare a împiedicat accesul lor la documentele clasificate şi posibilitatea unei dezbateri reale cu privire la conţinutul acestora şi la temeiul de fapt şi de drept care a stat la baza emiterii lor.

Necesitatea parcurgerii unei astfel de proceduri de autorizare a accesului la documente clasificate a fost considerată de către Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 ca fiind una proporţională cu scopul urmărit, reţinându-se în paragraful nr. 43 din motivare că «Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, stabilind constituţionalitatea dispoziţiilor de lege care condiţionează accesul la informaţiile secrete de stat de obţinerea autorizaţiei (impuse de legea de la acea dată inclusiv magistraţilor), arătând că "dispoziţiile referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informaţiile clasificate, protecţia acestor informaţii prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum şi interdicţia clasificării unor categorii de informaţii sau accesul la informaţiile secrete de stat nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile constituţionale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală invocate.

De asemenea, acestea nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege". Curtea a mai reţinut că "critica privind încălcarea [..] principiului egalităţii în drepturi, prin instituirea unor nivele diferite de acces la informaţie pentru acuzare şi apărare, este neîntemeiată, deoarece pentru a avea acces la informaţii clasificate trebuie să se urmeze aceeaşi procedură prealabilă de obţinere a certificatelor/autorizaţiilor de securitate, indiferent de persoana care solicită acest lucru".

În acelaşi sens se pronunţase Curtea şi prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, statuând că "este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege.

De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale.

Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale."»

Tot în această decizie Curtea Constituţională a României a reţinut, în paragraful 52 din motivare că «instanţa europeană a statuat în jurisprudenţa sa că, pentru pregătirea apărării în cadrul unei proceduri penale, inculpatul trebuie să ia cunoştinţă de toate elementele dosarului. Deşi a admis faptul că acest drept nu este absolut, excepţiile trebuie să fie justificate şi trebuie să existe o compensare pentru aceste dificultăţi procedurale create (Hotărârea din 24 iunie 2003, pronunţată în Cauza Dowsett împotriva Regatului Unit, paragrafele 41 şi 42). În acelaşi timp, Curtea a socotit că exigenţele Convenţiei sunt respectate şi atunci când acuzatului nu i s-a permis accesul personal la dosarul cauzei, însă acest drept i-a fost acordat avocatului acestuia (Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Kamasinski împotriva Austriei, paragraful 88). Această ultimă exigenţă pe care jurisprudenţa Curţii europene o consideră îndeplinită în legătură cu dreptul inculpatului de a fi informat cu privire la actele/documentele/materialele aflate la dosarul cauzei nu poate fi nicidecum interpretată în sensul că avocatul acuzatului se substituie în dreptul acestuia la informare, ci doar în sensul că, atunci când acuzatul este în imposibilitatea de a accesa personal şi, eventual, asistat de avocat, dosarul, dreptul său la informare nu este afectat dacă este reprezentat de avocatul său, căruia i se asigură accesul la dosarul cauzei.» Aşadar, în speţă s-ar fi putut realiza o informare efectivă a avocaţilor inculpaţilor cu privire la conţinutul documentelor clasificate, iar aceasta ar fi fost una conformă cu exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului.

Cum nu a existat o astfel de informare decât faţă de avocatul inculpaţilor H., G. şi J., nu şi faţă de avocaţii celorlalţi inculpaţi din cauză, instanţa reţine că acesta este un motiv pentru care, faţă de imposibilitatea obiectivă de a analiza temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii mandatelor de interceptare pe legea siguranţei naţionale, aceste înregistrări nu pot avea un caracter determinat sau esenţial pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare în cauză. Interceptările şi înregistrările au fost efectuate în baza legii în vigoare la momentul efectuării lor, cu autorizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care nu poate fi constatată nulitatea acestora, însă încheierile care au stat la baza efectuării lor nu au putut fi puse în discuţia contradictorie a părţilor, fiind clasificate.

Asigurarea unui drept real al inculpaţilor de a contesta în faţa instanţei de judecată temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acestor mandate, deşi se referă la un drept substanţial (dreptul la viaţa privată), constituie temei pentru aplicarea în speţă a remediului procedural constând în conferirea unei valori probante reduse acestor mijloace de probă.

În legătură cu procedura de punere la dispoziţia parchetului de către Serviciul Român de Informaţii a celor 188 de înregistrări ale convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională, instanţa reţine că aceasta este reglementată în două texte de lege. Primul temei legal al acestui act îl reprezintă dispoziţiile art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că "Serviciile şi organele specializate în culegerea, prelucrarea şi arhivarea informaţiilor au obligaţia de a pune, de îndată, la dispoziţia parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele şi toate informaţiile, neprelucrate, deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor." Al doilea temei legal al punerii la dispoziţie a acestor înregistrări îl reprezintă art. 14 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în care se prevede că "(3) Serviciile şi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor au obligaţia de a pune la dispoziţie Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de îndată, datele şi informaţiile deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor privitoare la corupţie. (4) Serviciile şi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor, la cererea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a procurorului anume desemnat de acesta, îi vor pune la dispoziţie datele şi informaţiile prevăzute la alin. (3), neprelucrate."

Aşadar, nu s-ar putea reţine că temeiul care a stat la baza punerii la dispoziţia parchetului a acestor înregistrări ar fi fost Protocolul nr. x din 4 februarie 2009, încheiat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, cu privire la care s-a constatat conflictul juridic de natură constituţională prin Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României.

Este adevărat că din probele administrate rezultă că, împreună cu aceste înregistrări, Serviciul Român de Informaţii a transmis parchetului şi unele note de redare a convorbirilor, dar acest aspect nu poate afecta fiabilitatea probei cu înregistrarea audio transmisă parchetului, ci doar a notelor de transcriere. D.N.A. - UUUU. arată în adresa depusă la dosar în data de 22.06.2017, aflată la filele x din volumul XVIII al dosarului instanţei că redarea convorbirilor telefonice în procesele-verbale certificate de procuror în prezentul dosar s-a făcut după reascultarea tuturor convorbirilor. Or, în acest caz, fiind vorba de redarea de către procuror a înregistrărilor de la dosar, nu s-ar mai putea susţine nelegalitatea care ar fi rezultat din redarea convorbirilor telefonice de către un organ necompetent. Nu există la dosar alte procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, în afara celor certificate de procuror. În plus, toate cele 188 de convorbiri telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională au fost puse la dispoziţia tuturor părţilor şi fiabilitatea redării lor în procesele-verbale certificate de procuror a putut fi verificată în cursul judecăţii, fiind remediate în cursul cercetării judecătoreşti toate erorile de redare sau de traducere, astfel că nu există nicio vătămare sub acest aspect.

În ce priveşte modul concret în care au fost puse la dispoziţia parchetului aceste convorbiri telefonice, în adresa depusă la data de 5.03.2019, aflată la filele x din volumul XLIV al dosarului instanţei, D.N.A - UUUU. arată că "După ce procurorul a solicitat punerea la dispoziţie a eventualelor date şi informaţii deţinute de S.R.I. în baza mandatelor de siguranţă naţională puse în aplicare, S.R.I. a pus la dispoziţia procurorului, la sediul D.J.I. Braşov, înregistrări ale unor convorbiri însoţite de note de redare pentru ca procurorul să analizeze şi să aprecieze dacă au legătură cu cauza. După ce procurorul a luat la cunoştinţă de aceste informaţii clasificate şi a apreciat că din conţinutul lor rezultă date în legătură cu cauza, prin adresa din data de 05.06.2015 s-a solicitat SRI declasificarea tuturor convorbirilor telefonice prezentate şi a notelor de redare ale acestora. Nu au existat înregistrări prezentate de SRI pe care procurorul să le considere lipsite de relevanţă şi pentru care să nu solicite declasificarea." În aceeaşi adresă se arată că, urmare a solicitărilor adresate SRI, această instituţie a transmis apoi cele 188 de înregistrări, pe două suporturi optice tip DVD, care conţineau 34 şi respectiv 154 sesiuni audio şi că, în afara acestor înregistrări depuse la dosarul cauzei, SRI nu a pus la dispoziţia procurorului alte înregistrări obţinute în baza mandatelor de siguranţă naţională.

Potrivit art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 14 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii avea obligaţia de a pune la dispoziţia parchetului "toate datele şi toate informaţiile, neprelucrate, deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor". Din formularea expresă a acestor texte de lege rezultă că există această obligaţie de a pune la dispoziţia parchetului doar datele şi informaţiile deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor, iar nu toate datele şi informaţiile deţinute cu privire la anumite persoane. Având în vedere natura activităţii serviciilor de informaţii, este justificată opţiunea legiuitorului de a institui această obligaţie doar cu privire la datele şi informaţiile deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor, nu şi alte date şi informaţii, deoarece această limitare este necesară pentru protejarea siguranţei naţionale.

Întrucât textele de lege prevăd obligaţia punerii la dispoziţie a datelor şi informaţiilor neprelucrate, instanţa reţine că această menţiune se referă la punerea la dispoziţie a acestora în formă brută. Sintagma "neprelucrate" nu se referă la punerea la dispoziţie în totalitate a datelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu o anumită persoană, ci la lipsa unei prelucrări a acestora de tip "intelligence", adică a unei analize a acestor date şi informaţii, care să fi fost făcută de serviciul de informaţii. Or, în speţă se constată că Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia parchetul forma cea mai brută a informaţiilor deţinute, care constă în înregistrarea propriilor convorbiri ale inculpaţilor din prezenta cauză. În plus, acestea au fost puse la dispoziţia tuturor părţilor din dosar şi au putut fi contestate în cursul cercetării judecătoreşti. Fiind vorba de punerea la dispoziţie a înregistrării convorbirilor telefonice purtate chiar de inculpaţi, procurorul a putut să facă propria analiză a acestor date şi informaţii şi să decidă ce valoare probantă au fiecare dintre ele, neputând fi reţinută o ingerinţă a serviciului de informaţii în activitatea procurorului sub acest aspect. Faptul că alături de aceste înregistrări au fost puse la dispoziţie şi note de transcriere a lor nu poate fi considerat o prelucrare a informaţiilor, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, procurorul a procedat la ascultarea şi retranscrierea acestora.

Deşi nu ridică vreo problemă de legalitate a mijloacelor de probă, aspectele analizate mai sus constituie, însă, un alt argument pentru reducerea valorii probante a înregistrărilor puse la dispoziţia parchetului de către Serviciul Român de Informaţii, în sensul că ele nu pot avea un caracter esenţial sau determinant pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Condiţiile folosirii în procesul penal a transcrierii unor convorbiri telefonice au fost statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze.

În cauza cauza Khan contra Marii Britanii s-a reţinut că reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri în baza unei interceptări realizate ca urmare a montării de către poliţie a unor dispozitive în apartamentul unui prieten al acestuia faţă de care, el, pe parcursul unei discuţii spontane, a recunoscut săvârşirea faptei. Curtea a constatat încălcarea art. 8, apreciind că înregistrările ambientale realizate de poliţiştii britanici nu aveau o bază legală corespunzătoare în dreptul englez, ele efectuându-se după nişte reglementări ale Ministerului de Interne care nu îndeplineau condiţia de accesibilitate. În plus, reclamantul a invocat încălcarea art. 6 din Convenţie, întrucât înregistrările efectuate reprezentau singura probă care a stat la baza condamnării sale. Astfel, admiterea de către instanţele britanice a acestui mijloc de probă l-a determinat ulterior şi pe reclamant ca, în faza de judecată, să-şi recunoască vinovăţia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că procedura în anasamblul său a fost echitabilă, nefiind încălcat art. 6 din Convenţie, deoarece reclamantul a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea înregistrării, cât şi utilizarea acesteia de către organele judiciare.

În cauza Dumitru Popescu contra României (nr. 2), în paragraful 106, Curtea Europeană arată că "Dacă prevederile Convenţiei garantează, prin art. 6, dreptul la un proces echitabil, totuşi aceasta nu reglementează admisibilitatea probelor ca atare, materie ce ţine în primul rând de dreptul intern. Aşadar, Curtea nu va putea exclude admisibilitatea unei probe administrate cu nerespectarea reglementărilor dreptului naţional (Schenk împotriva Elveţiei, Hotărârea din 12 iulie 1988, seria x nr. x, § 46; Khan citată mai sus, § 35, şi P.G şi J.H împotriva Regatului Unit, nr. 44.787/98, § 76, CEDO 2001-IX). Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că în trecut a avut deja ocazia să declare că utilizarea unei înregistrări ilegale şi, pe deasupra, ca element unic de probă, nu este în sine incompatibilă cu principiile de echitate consacrate de art. 6 § 1 din Convenţie, chiar şi atunci când acest mijloc de probă a fost obţinut cu încălcarea cerinţelor Convenţiei, în special cu cele ale art. 8 din Convenţie (Khan citată mai sus, § 40; P.G şi J.H împotriva Regatului Unit citată mai sus, § 81; Schenk citată mai sus, § 49)."

În paragrafele 110 şi 111 din această hotărâre se arată că "110. În cele din urmă, Curtea constată că, în materie de probaţiune, dreptul procesual român prevede că probele nu au valoare prestabilită şi nu sunt ierarhizate, forţa lor probantă depinzând de intima convingere a judecătorilor în ceea ce priveşte ansamblul probelor administrate, fără să existe, aşadar, prezumţia de preeminenţă a unei probe faţă de alta (paragraful 39 de mai sus). Ea consideră că în cauza de faţă trebuie acordată importanţă faptului că înregistrările în litigiu nu au constituit singurul mijloc de probă supus aprecierii suverane a judecătorilor [a se vedea, mutatis mutandis, Schenk citată mai sus, §§ 47 şi 48; Turquin împotriva Franţei, nr. 43.467/98 (dec.), 24 ianuarie 2002]. Într-adevăr, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi instanţele superioare au coroborat înregistrările cu alte mijloace de probă, precum declaraţiile coinculpaţilor, mărturiile agenţilor însărcinaţi cu securitatea aeroportului Otopeni şi procesele-verbale de confruntare, de reconstituire şi de percheziţie, elemente printre care înregistrările litigioase au contat, desigur, la luarea deciziei judecătorilor naţionali de a-l condamna pe reclamant, însă fără ca ele să fi constituit elementul unic ce le-a creat convingerea intimă cu privire la vinovăţia acestuia (paragrafele 26 şi 37 de mai sus).

111. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că utilizarea înregistrărilor în litigiu ca probă în procesul de convingere intimă a judecătorilor naţionali nu l-a privat pe reclamant de un proces echitabil şi, aşadar, nu a încălcat art. 6 § 1 din Convenţie."

În cauza Niculescu contra României Curtea arată că "Referitor la transcrierile convorbirilor telefonice, Curtea a constatat că, în conformitate cu prevederile C. proc. pen., instanţele naţionale au acceptat ca probă în dosar procesul-verbal al procurorului privind conversaţiile telefonice între inculpaţi în timpul investigaţiilor preliminare. Totodată, instanţele interne au răspuns pe larg la apărările inculpaţilor ce priveau faptul că interceptările nu erau autentice şi Curtea a mai observat că reclamanta a fost cea care s-a angajat în mod liber în acele convorbiri, iar reclamanta a avut posibilitatea să le conteste, instanţele dând lămuriri amănunţite cu privire la obiecţiile formulate în acest sens.

Mai mult, Curtea a reiterat că această probă nu avea o valoare dinainte stabilită, iar înregistrările nu au fost tratate de instanţe ca o mărturisire deplină, care să stea la baza vinovăţiei, ci au jucat un rol limitat în ansamblul probator analizat de instanţă.

Curtea a mai reiterat că instanţele naţionale sunt mai bine plasate, pentru a aprecia probele necesare într-un dosar, şi dacă o cerere concretă a uneia dintre părţi (în acest caz, exprimarea părerii de către un expert) este relevantă pentru un caz. Mai mult, Curtea a apreciat că probele din dosar erau suficiente pentru a justifica decizia pronunţată de instanţă.

Având în vedere garanţiile oferite în analiza, admisibilitatea şi autenticitatea probei în discuţie, natura şi gradul presupusei constrângeri, precum şi modul în care materialul obţinut prin interceptările telefonice a fost utilizat de instanţe, Curtea a considerat că utilizarea interceptărilor telefonice nu a încălcat drepturile apărării."

Faptul că în prezenta cauză inculpaţii au avut la dispoziţie înregistrările convorbirilor telefonice de la dosar şi le-au putut contesta atât sub aspectul conţinutului, cât şi sub aspectul fiabilităţii lor, faptul că a fost efectuată în cauză şi o expertiză tehnică a înregistrărilor, cu încuviinţarea unui expert parte al inculpaţilor care au solicitat acest lucru, faptul că a fost audiat în şedinţă publică expertul oficial care a întocmit raportul de expertiză, inculpaţii putându-i adresa întrebări sunt aspecte de natură să asigure garantarea efectivă a dreptului la apărare al inculpaţilor în legătură cu aceste mijloace de probă.

Curtea Constituţională a României acceptă în Decizia nr. 91/2018, paragraful 35, că dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. pot conferi calitatea de mijloc de probă acestor înregistrări făcute în baza mandatelor de siguranţă naţională, subliniind că "Aşa fiind, concluzia care se impune este aceea că dispoziţiile legii privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor şi informaţiilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. Doar dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, iar nu dispoziţiile art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991. Astfel, Curtea constată că problema de constituţionalitate ridicată de autorul excepţiei nu ţine de modul de reglementare a dispoziţiilor art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991, ci de modul de reglementare a dispoziţiilor procesual penale, eventual coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1991, care însă nu au fost criticate în prezenta cauză." Aşadar, întrucât dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, ele constituie baza pentru reţinerea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

Instanţa constată că şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis folosirea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională, reţinând într-o decizie de speţă că "În primul rând, privitor la activităţile autorizate prin mandatul de securitate naţională nr. Y., a căror nulitate este invocată de către inculpata A., facem precizarea că acestea nu sunt măsuri de supraveghere tehnică dispuse conform C. proc. pen., ci activităţi de culegere de informaţii autorizate de judecători anume desemnaţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Este adevărat că unele dintre acestea sunt similare măsurilor de supraveghere reglementate în dispoziţiile art. 138-146 C. proc. pen., însă nu trebuie confundate cu acestea.

Activităţile de culegere de informaţii sunt autorizate şi puse în executare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României şi nu potrivit dispoziţiilor C. proc. pen.

Potrivit acestei legi (art. 8 alin. (1), activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale se execută de Serviciul Român de Informaţii, organul de stat specializat în materia informaţiilor din interiorul ţării, Serviciul de Informaţii Externe, organul de stat specializat în obţinerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea naţională, şi Serviciul de Protecţie şi Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul prezenţei lor în România, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora.

Conform art. 9 din aceeaşi lege, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei îşi organizează structuri de informaţii cu atribuţii specifice domeniilor lor de activitate. Activitatea de informaţii a acestor organe se desfăşoară în conformitate cu prevederile acestei legi şi este controlată de Parlament. Cum Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă era structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne care desfăşura astfel de activităţi de informaţii (după cum vom arăta în continuare), tragem concluzia că activitatea de culegere de informaţii realizată de către DIPI/SIPI în baza Legii nr. 51/1991 este conformă acestei legi, precum şi legii de organizare a acestei structuri (O. U. G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative).

Aşadar, aceste activităţi de culegere de informaţii au fost realizate în conformitate cu legea care le reglementează, urmând ca instanţa învestită să soluţioneze în fond cauza să stabilească care este valoarea probatorie a acestor informaţii." (I.C.C.J., secţia penală, judecător de cameră preliminară, încheierea din 21 martie 2018).

Chiar înregistrările făcute în baza mandatelor de siguranţă naţională folosite în prezenta cauză au fost menţionate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în motivarea sentinţei penale nr. 318 din 22 mai 2018, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor, în care s-a dispus achitarea martorului WW., audiat în prezenta cauză în cursul urmăririi penale. În motivarea soluţiei de achitare a martorului instanţa supremă face referire şi la înregistrări efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională folosite şi în prezenta cauză.

Din declasificarea adreselor emise de D.N.A Serviciul Teritorial Braşov şi Serviciul Român de Informaţii nu rezultă aspecte din care să se poată trage concluzia că probele administrate în cursul urmăririi penale au fost alterate, sub aspectul fiabilităţii, prin vreo intervenţie a serviciului de informaţii în administrarea lor. În cazul în care din probe ar fi rezultat o astfel de intervenţie a serviciului de informaţii în administrarea probelor, s-ar fi impus înlăturarea probelor administrate în acest mod, deoarece fiabilitatea lor ar fi fost pusă sub semnul întrebării. Însă, din probele administrate în cauză rezultă că întreaga corespondenţă s-a purtat între cele două instituţii în legătură cu înaintarea de către Serviciul Român de Informaţii a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională ori în legătură cu înregistrările efectuate în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, înregistrări care au putut fi ascultate şi contestate de părţile din cauză. Din acest motiv, instanţa reţine că nu se impune înlăturarea înregistrării convorbirilor telefonice nici în baza Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României.

Acestea sunt singurele mijloace de probă care au o legătură cu Serviciul Român de Informaţii în prezenta cauză şi, aşa cum s-a arătat anterior, ele au fost solicitate de parchet şi predate de către serviciul de informaţii în baza prevederilor art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 14 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie, care sunt dispoziţii legale în vigoare, adoptate cu respectarea Constituţiei.

Nu rezultă în cauză date potrivit cărora ar fi fost obţinute şi alte probe cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii ori că ar fi existat vreo "delegare" de atribuţii din partea D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov către acest serviciu de informaţii, în baza Protocolului nr. x din 4.02.2009, încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. Raportul de constatare întocmit de Institutul de Tehnologie Avansată constituie o probă cu caracter tehnic, întocmit de un specialist dintr-un domeniu, la solicitarea procurorului, fără vreo legătură cu folosirea unor metode specifice unor servicii de informaţii. Potrivit art. 172 alin. (10) C. proc. pen. constatarea poate fi făcută de un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, nefiind limitată în vreun fel această posibilitate a organelor de urmărire penală de a apela la cunoştinţele unor specialişti. La momentul la care s-a dispus efectuarea acestuia nu era pronunţată Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României, care a constatat existenţa conflictului constituţional. Raportul întocmit este depus la dosar, a putut fi contestat sub aspectul conţinutului probator, iar părţile au putut solicita efectuarea de expertize în cursul judecăţii în combaterea oricăror aspecte relevate de acest mijloc de probă.

Nu este întemeiată nici susţinerea inculpatului M., potrivit căreia probele ar fi nelegale pentru că instituţiile beneficiare ale informaţiilor clasificate (Ministerul Public şi I.C.C.J.) la momentul emiterii documentelor clasificate nu erau beneficiari autorizaţi şi nu aveau, în conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 182/2002, întocmite liste proprii cuprinzând informaţiile secrete de stat în domeniul lor de activitate pe care să le fi supus aprobării sau să fi fost aprobate în acest sens prin Hotărâre, de către Guvernul României. Instanţa reţine că acest text de lege se referă la beneficiarii autorizaţi ai informaţiilor clasificate, respectiv la instituţiile cărora serviciile de informaţii sunt obligate să le înainteze rapoarte, analize etc. Or, parchetul sau instanţele de judecată nu sunt astfel de instituţii, ci pot fi sesizate doar organele de urmărire penală cu săvârşirea unor infracţiuni, în baza art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 14 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie.

Regimul folosirii informaţiilor sau documentelor clasificate în cauzele penale este reglementat în art. 352 alin. (11) şi (12) din C. proc. pen., iar utilizarea unor astfel de documente într-un proces penal se face în baza acestor texte de lege, fără să fie necesară adoptarea unui alt act normativ care să autorizeze parchetul sau instanţa în acest sens.

Pentru aceste motive, instanţa reţine că probele cu înregistrarea convorbirilor telefonice, făcută în baza mandatelor de siguranţă naţională, nu este lovită de nulitate absolută, fiind făcută în conformitate cu legea în vigoare de la momentul efectuării lor şi cu autorizarea unui judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

e. Această probă nu este nici lipsită de fiabilitate, deoarece expertiza tehnică efectuată în cauză nu a relevat aspecte care să ridice vreo îndoială cu privire la veridicitatea aspectelor rezultate din aceste convorbiri. Chiar dacă expertul nu s-a putut pronunţa cu privire la caracterul cert autentic al înregistrărilor, pentru că nu a avut acces la originalul înregistrării şi la aparatura cu care s-a făcut interceptarea, nefiind furnizat expertului codul H, acest lucru nu poate conduce de plano la înlăturarea acestei probe. Astfel, fiind audiat la data de 19.10.2018, expertul audio XXXX., din cadrul YYYY., a arătat că "De aceea eu nu am scris în concluzie că înregistrările nu sunt editate, ci am scris că nu am depistat urme de editare. Există o multitudine de posibilităţi de a edita înregistrările digitale fără a putea depista acele editări. Cu posibilităţile tehnice avute eu nu am depistat astfel de urme de editare."

Din celelalte probe administrate în cauză, din susţinerile inculpaţilor cu privire la aceste înregistrări, din argumentele invocate de aceştia în susţinerea apărărilor şi din ascultarea înregistrărilor instanţa trage concluzia că aceste convorbiri sunt reale. În înregistrările din prezenta cauză pot fi identificate şi în mod direct vocile inculpaţilor care au fost prezenţi în sala de judecată.

Inculpaţii nu au contestat existenţa acestor convorbiri telefonice şi nu au invocat existenţa unor aspecte concrete care să se fi discutat şi care nu ar apărea în înregistrare, astfel că nu există nici un motiv pentru a înlătura aceste mijloace de probă. Dimpotrivă, inculpatul M., în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, a încercat să justifice unele aspecte rezultate din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională, fapt din care rezultă o recunoaştere implicită a autenticităţii conţinutului acestora.

Eventualele greşeli de traducere sau de consemnare identificate de inculpaţi în înregistrări a convorbirilor telefonice au fost remediate în cursul judecăţii, prin audierea în faţa instanţei de judecată a unui interpret care a arătat sensul exact al termenilor contestaţi.

În afară de imposibilitatea stabilirii cu certitudine de către expert a caracterului lor autentic, din cauza lipsei accesului la aparatura cu care au fost făcute, nu au mai fost identificate de către expertul oficial alte aspecte care să ridice un dubiu asupra înregistrărilor. Posibilele deformări care ar putea apărea cu ocazia copierii pe CD a acestora ori cu ocazia trecerii de pe un suport pe altul nu pot altera conţinutul convorbirii în aşa fel încât acesta să nu mai prezinte nicio garanţie de autenticitate. Sub acest aspect, în declaraţia din 19.10.2018 expertul audio XXXX., din cadrul YYYY., a arătat că "Autenticitatea în cazul înregistrărilor digitale, nu are relevanţă faţă de momentul la care s-au manifestat probele vocale datorită multiplicităţii probelor digitale. Acestea pot fi reproduse fără eroare de nenumărate ori, spre deosebire de înregistrările analogice în care înregistrarea originală este unică."; "Prin copiere conţinutul este identic, în schimb metadatele se modifică pentru că sistemul de operare înscrie noi metadate, adică data, ora, anul când s-a procedat la copiere."

Spre deosebire de aceste înregistrări făcute în baza mandatelor de siguranţă naţională, la care nu au fost indicate urme de editare prin ştergere de către niciunul dintre experţi, în cazul înregistrării ambientale făcute în locuinţa inculpaţilor B. şi SS., expertul parte ZZZZ. a susţinut că a depistat cel puţin o urmă de ştergere la contor de timp 00:16:48.350 de la începutul înregistrării (urme de ştergere de tip Butt-Splice) şi că această urmă este evidentă şi din punct de vedere auditiv (pagina 11 din Obiecţiunile la raportul de expertiză nr. x din 6 octombrie 2017). În cazul acestei înregistrări, având în vedere aceste aspecte tehnice depistate de către expertul parte, care ridică dubii cu privire la integritatea înregistrării, văzând şi lipsa aparatului cu care s-a făcut înregistrarea, care nu a putut fi pus la dispoziţie de către cei care au făcut-o, instanţa va reţine că ea nu prezintă suficiente garanţii de fiabilitate pentru a fi folosită ca mijloc de probă în cauză.

În consecinţă, faţă de toate aceste aspecte, instanţa reţine că există în cazul înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională o problemă de asigurare deplină a garanţiilor dreptului la viaţă privată, pe care o ridică lipsa încheierilor în baza cărora au fost efectuate şi lipsa unui text de lege similar celui din art. 145 C. proc. pen., care să dea dreptul persoanei supravegheate ca, după încetarea măsurii de supraveghere, să fie informată cu privire la acest aspect şi să aibă dreptul, la cerere, de a asculta convorbirile efectuate. Acestea sunt garanţii ulterioare măsurii supravegherii tehnice, care nu afectează fiabilitatea probei cu înregistrarea convorbirilor telefonice de la dosar, dar a căror nerespectare impune adoptarea remediului acordării unei valori probante reduse acestor mijloace de probă.

În plus, instanţa reţine şi faptul că în cursul judecăţii au fost adoptate Deciziile nr. 91/2018 şi nr. 802/2018 ale Curţii Constituţionale a României, care au declarat neconstituţionale două teze din art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, iar prin clasificarea încheierilor în baza cărora au fost emise mandatele de siguranţă naţională şi a celorlalte acte legate de emiterea acestora inculpaţii au fost în imposibilitate de a lua la cunoştinţă şi de a contesta temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza interceptării convorbirilor lor telefonice, aspect care impune, de asemenea, acordarea unei valori probante reduse acestor mijloace de probă, în sensul că ele nu pot avea un caracter esenţial sau determinant în pronunţarea unei hotărâri de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei.

Acest remediu al conferirii unei valori probante reduse unor probe administrate în cursul urmării penale este consacrat legislativ în art. 352 alin. (12) din C. proc. pen. şi a fost admis şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind reţinut ca atare şi în doctrina şi jurisprudenţa română. Astfel, în doctrină s-a arătat că "testul determinant sau exclusiv al probei, evaluat de CtEDO în ipotezele în care declaraţiile unor martori (noţiune autonomă în sens european) au fost administrate fără ca acuzatul să fi putut avea o ocazie adecvată să îşi exercite dreptul prevăzut de art. 6 parag. (3) lit. d) din CEDO poate fi aplicat, în mod similar şi în acelaşi scop (protecţia dreptului la un proces echitabil), şi atunci când probele au fost administrate în cursul urmăririi penale în mod nelegal. În această modalitate, valoarea probantă a probelor administrate în cursul urmăririi penale poate fi afectată de nelegalitatea administrării lor prin stabilirea de către judecătorul de cameră preliminară că singurul remediu eficient este acela al constatării valorii probante condiţionate a acestor probe care, în cursul judecăţii, să nu poată servi în mod determinant sau exclusiv la pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei;" (M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială, Ediţia 4, Editura C.H. Beck, 2017, pagina 186).

f. Referitor la cererile de constatare a nulităţii absolute a percheziţiilor informatice, formulate de inculpaţii L. şi K., instanţa constată că acestea au ca argument principal tot pronunţarea în cursul cercetării judecătoreşti a Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale a României. Or, aşa cum s-a arătat anterior, având în vedere că această decizie priveşte un text de procedură penală, respectiv dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., ea va produce aceleaşi efecte ca o lege nouă de procedură, adică se va aplica doar pentru actele procesuale şi actele procedurale efectuate după publicarea ei în Monitorul Oficial.

Doar legile penale substanţiale mai favorabile şi deciziile Curţii Constituţionale care se referă la acestea se aplică retroactiv, dacă sunt mai favorabile suspectului sau inculpatului, nu şi legile de procedură penală.

În materia administrării probelor, principiul activităţii legii de procedură obligă organele judiciare să ţină cont de legea în vigoare de la momentul administrării probelor, chiar dacă ulterior ar interveni o lege de procedură care ar sancţiona cu nulitatea absolută această probă. În doctrina română s-a arătat că "astfel, proba, în întregime, este supusă legii din momentul admisibilităţii şi administrării ei." (VVVV., Drept procesual penal, Volumul I, Partea introductivă, Tipografia Naţională S.A., Cluj, 1946, pagina 235).

Or, în prezenta cauză au fost analizate de către judecătorul de cameră preliminară aspectele privind legalitatea administrării probelor cu percheziţiile informatice, prin prisma sancţiunii nulităţii relative incidente la acel moment, constatându-se că acestea au fost legal administrate.

În plus, competenţa organelor de urmărire penală, la care se referă art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., se rezumă doar la atribuţiile procurorului şi organelor de cercetare, nu şi la competenţa altor specialişti chemaţi să dea concurs tehnic organelor de urmărire în administrarea unor probe. Potrivit art. 55 alin. (1) din C. proc. pen. noţiunea de organe de urmărire penală se referă strict la procuror, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală specială. Doar încălcarea regulilor de competenţă a acestora ar putea atrage nulitatea absolută a actelor de procedură, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. Aşadar, nu ar putea fi inclusă în noţiunea de organ de urmărire penală specialistul la care face referire art. 168 alin. (12) din C. proc. pen. şi nici nu ar putea fi asimilată încălcarea acestui text cu încălcarea competenţei organului de urmărire penală încălcarea competenţei acestui specialist.

În consecinţă, încălcarea textului de la art. 168 alin. (12) din C. proc. pen. prin efectuarea percheziţiei informatice în lipa unui specialist în domeniul informatic, nu poate atrage sancţiunea nulităţii absolute, ci doar a sancţiunii nulităţii relative. Aceasta din urmă ar putea interveni doar în cazul în care ar fi invocată cel târziu în faza camerei preliminare, dacă ar fi vorba de un act din cursul urmăririi penale, şi dacă s-ar dovedi o vătămare care nu ar putea fi înlăturată în alt mod. Or, în speţă a fost depăşită faza camerei preliminare, iar inculpaţii nu au invocat vreo chestiune care să ţină de fiabilitatea probei cu percheziţia informatică şi care să impună înlăturarea probei astfel obţinute ca necredibilă.

Legalitatea efectuării percheziţiei informatice asupra suporturilor aparţinând inculpatului L. a fost analizată şi în faza camerei preliminare, reţinându-se în încheierea nr. 1531/12.12.2016 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că "În cauza de faţă, se constată că activitatea procedurală de cercetare a susporturilor/sistemelor informatice, desfăşurată în perioada 05-07.01.2016, a reprezentat prima fază a procedurii percheziţiei informatice, încuviinţată prin încheierea nr. 9/MSPI/15.12.2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Braşov, ce a stat la baza emiterii mandatelor de percheziţie informatică nr. 65 şi 66 din aceeaşi dată.

Premergător acestor activităţi, la data de 04.01.2016, s-a procedat la încunoştinţarea avocatului ales al inculpatului L. despre efectuarea percheziţiei informatice, apărătorul precizând că inculpatul nu doreşte să participe la activitatea procedurală, aspecte consemnate ca atare în cuprinsul procesului-verbal din data de 04.01.2016.

Susţinerea contestorului, în sensul că nu ar fi fost încunoştinţat despre efectuarea perchziţiei, este contrazisă, în plus, de menţiunile procesului-verbal din data de 05.01.2016, din cuprinsul căruia rezultă că, pe durata activităţilor specifice percheziţiei desfăşurate la acea dată, în prezenţa avocaţilor săi, L. a fost contactat telefonic, în scopul furnizării unor informaţii necesare accesării dispozitivelor suspuse percheziţiei.

La toate activităţile specifice percheziţiei informatice realizate în perioada 05-07.01.2016 a fost prezent cel puţin unul dintre apărătorii aleşi ai inculpatului, care au semnat fără obiecţiuni fiecare dintre cele trei procese-verbale întocmite de organele judiciare (aflate în vol. 46 d.u.p). Prin urmare, pe durata întregii activităţi cu valoare de procedeu probatoriu, a fost asigurată în mod efectiv reprezentarea contestatorului, cu respectarea exigenţelor legale în materie.

Activităţile ulterioare, de analiză şi listare a datelor şi fotografiilor de interes rezultate în urmă percheziţiei informatice (activităţi desfăşurate în perioada 29.01.2016 - 06.02.2016, conform proceselor-verbale aflate în vol. 45 şi 50 dosar urmărire penală), sunt activităţi subsecvente procedeelor probatorii prevăzute de art. 168 alin. (1) C. proc. pen., având ca obiect filtrarea datelor şi informaţiilor obţinute în urmare percheziţiei şi evaluarea relevanţei probatorii a acestora de către organul judiciar."

Inculpatul K. nici nu a formulat în faza camerei preliminare critici cu privire la administrarea în cursul urmăririi penale a probei cu expertiza informatică, fapt din care se poate trage concluzia că acesta nu a considerat că proba a fost afectată de vreo nelegalitate.

Invocarea în cursul judecăţii a unor aspecte de nelegalitate a percheziţiei informatice, care ar fi trebuit invocate în faza camerei preliminare, prin interpretarea excesiv de extensivă a cazurilor de nulitate absolută de la art. 281 C. proc. pen., nu poate fi admisă.

g. Faţă de toate acestea, referitor la toate aspectele de nelegalitate a unor mijloace de probă, invocate de inculpaţi în prezenta cauză, instanţa reţine că în cauza Schenk împotriva Elveţiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că este în sarcina sa aprecierea în ansamblu a caracterului echitabil al procesului şi nu excluderea în principiu şi in abstracto a probelor administrate nelegal. În această cauză s-a constatat că reclamantului i-a fost respectat dreptul la apărare, chiar dacă cererile sale fuseseră respinse, întrucât acesta a putut contesta caracterul nelegal al înregistrărilor, pe motivul că nu fuseseră dispuse de un judecător, şi, pe de altă parte, a avut posibilitatea de a tăgădui autenticitatea înregistrărilor şi de a se opune la folosirea lor (Hotărârea din 12 iulie 1988, paragrafele 46-49).

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat că "potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în principiu nu este interzisă folosirea în procesul penal a unei probe obţinute în mod nelegal, dacă procedura, în ansamblul ei, este echitabilă, iar inculpatul a avut posibilitatea contestării ei." (ICCJ, decizia nr. 168/A/28.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017).

În speţă a fost asigurat dreptul inculpaţilor de a contesta pe parcursul cercetării judecătoreşti probele din cursul urmăririi penale şi s-au administrat probele solicitate de aceştia cu privire la aspectele de nelegalitate şi de nefiabilitate invocate. Pentru aceste motive instanţa reţine că a fost respectat în cauză dreptul la apărare al inculpaţilor, aşa cum este acesta consacrat în legislaţia internă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind nici un motiv de înlăturare a mijloacelor de probă contestate.

3. în privinţa încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor

La data de 17.05.2019, când s-au discutat cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, nu era publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale a României, prin care Curtea Constituţională cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei.

Instanţa de fond a reţinut, însă, că publicarea comunicatului Curţii Constituţionale din data de 16.04.2019 impune obligativitatea interpretării dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. în sensul celor dispuse de Curtea Constituţională, în cazul în care schimbarea încadrării juridice a faptei poate fi făcută exclusiv prin analizarea situaţiei de fapt reţinută în actul de sesizare, fără a face o analiză a probelor administrate în cursul judecăţii.

a. Pentru aceste motive, prin încheierea de şedinţă din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

M. - din trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

E. - din trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

G. - din trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

H. - din complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

L. - din complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

W. - din complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

K. - din complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

SC F. S.R.L. - din trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În motivarea schimbării încadrării juridice a faptelor, instanţa a reţinut că în cazul infracţiunii de trafic de influenţă doctrina şi practica judiciară au statuat că, dacă ar fi comise atât acte de pretindere, cât şi acte de primire a unor bani sau alte foloase, în condiţiile art. 291 C. pen., încadrarea juridică a acestor fapte este într-o singură infracţiune de trafic de influenţă, fără aplicarea dispoziţiilor legale referitoare al infracţiunea continuată, prevăzute de art. 35 alin. (1) C. pen.

Într-adevăr, în cazul infracţiunilor de cumpărare şi de trafic de influenţă, ca şi în cazul altor infracţiuni cu consumare anticipată, fapta se consumă la momentul realizării primelor acţiuni ce constituie elementul material al infracţiunilor, respectiv a promisiunii de bani sau bunuri din partea cumpărătorului de influenţă şi acceptării acestei promisiuni de către traficantul de influenţă.

În speţă, s-a reţinut în sarcina inculpatului M. că i-a spus inculpatului B. că va interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să-i soluţioneze acestuia cererile de retrocedare a imobilelor care au aparţinut C., iar în schimbul acestei intervenţii inculpatul B. s-a obligat să transmită către S.C. F. S.R.L., la care inculpatul M. era asociat, bunurile astfel obţinute (urmând ca el să primească ulterior de la S.C. F. S.R.L. o cotă din valoarea acestora).

Această promisiune de bunuri din partea cumpărătorului de influenţă şi acceptare a ei de către traficantul de influenţă s-a materializat prin încheierea contractului preliminar din data de 21.09.2006, denumit "Contract privind transmiterea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii", care a fost apoi înlocuit cu Contractul privind transmiterea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii din 1.11.2006.

După retrocedarea bunurilor Pădurea Snagov şi D., inculpatul B. a transmis proprietatea acestora către S.C. F. S.R.L., la data de 15.10.2007 şi respectiv 15.01.2009, în baza promisiunii pe care o făcuse anterior inculpatului M. că va remite acestei societăţi bunurile promise în schimbul influenţei. Toate acestea sunt, aşadar, acţiuni de dare şi, respectiv, de primire a bunurilor promise în schimbul folosirii influenţei, care fac parte din conţinutul constitutiv al aceloraşi infracţiuni de cumpărare şi, respectiv, de trafic de influenţă.

Promisiunea de bunuri şi darea de bunuri, ca şi acceptarea promisiunii şi primirea bunurilor promise nu sunt acte materiale distincte ale unor infracţiuni continuate de cumpărare şi, respectiv, de trafic de influenţă, ci sunt acte ale aceloraşi infracţiuni de cumpărare şi de trafic de influenţă, existente sub forma unităţii naturale de infracţiune. Nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă, în cazul în care o persoană acceptă promisiunea de bunuri în schimbul traficării influenţei şi primeşte ulterior aceste bunuri, chiar dacă primirea are loc în mai multe tranşe şi nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii de cumpărare de influenţă, în cazul în care o persoană promite bunuri în schimbul traficării influenţei şi dă ulterior aceste bunuri, chiar dacă remiterea lor are loc în mai multe tranşe.

În speţă, întrucât acceptarea promisiunii şi primirea bunurilor de către traficantul de influenţă s-au făcut cu privire la aceleaşi bunuri retrocedate inculpatului B., suntem în pretenţa unei singure infracţiuni de trafic de influenţă, sub forma unităţii naturale. Inculpatul B. i-a promis inculpatului M. că îi va remite toate bunurile obţinute ca urmare a traficării influenţei primului (urmând ca el să primească ulterior o cotă parte din valoarea acestora), motiv pentru care nu pot fi reţinute atâtea acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă câte bunuri i-au fost transmise, ci o singură infracţiune sub forma unităţii naturale.

Cum în speţă nu este vorba de o unitate legală de infracţiune, care subzistă doar în cazurile prevăzute de lege, practica judiciară şi doctrina au arătat că suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune. Astfel, practica judiciară a reţinut, într-o altă speţă, că "întrucât inculpatul a săvârşit fapte care constituie două dintre modalităţile menţionate, iar acestea se referă la aceeaşi sumă de bani, predată în vederea ralizării aceluiaşi scop, s-a comis o singură infracţiune de trafic de influenţă, al cărei conţinut s-a realizat nu numai prin pretinderea, dar şi primirea sumei pretinse" (T.S., decizia nr. 4094 din 26 iulie 1971, în CD 1971, pagina 364).

Aşadar, în acest caz infracţiunea de trafic de influenţă nu este una continuă, aşa cum a susţinut parchetul, ci suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune care conţine atât actul de acceptare a promisiunii, cât şi actul de primire a bunului. În doctrină şi în practica judiciară s-a susţinut existenţa acestei unităţi naturale de infracţiune în cazul infracţiunilor cu consumare anticipată, cum sunt traficul de influenţă, cumpărarea de influenţă, luarea de mită ori darea de mită. De pildă, într-o altă cauză, instanţa a reţinut că "Infracţiunea de trafic de influenţă s-a realizat, sub una din modalităţile sale alternative, în momentul pretinderii folosului, pretindere care a avut loc o singură dată; acţiunile ulterioare, constând în primirea eşalonată a folosului, deşi multiple, constituie, împreună cu acţiunea de pretindere, care le precede, o unitate infracţională naturală, ceea ce înseamnă că existenţa şi pluralitatea lor este nerelevantă pentru a se reţine fapta ca o infracţiune continuată" (Trib. Bucureşti, secţia a II-la penală, decizia nr. 2628/1975, în C. Rotaru, A.R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II, Editura C.H. Beck, 2018, pagina 247). Transmiterea ulterioară în proprietatea S.C. F. S.R.L. a bunurilor Pădurea Snagov şi D. constituie acte care, împreună cu actul anterior de pretindere a acestor bunuri în schimbul folosirii influenţei de către inculpatul M., constituie o singură infracţiune de trafic de influenţă, sub forma unităţii naturale.

La fel ca în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă doctrina şi practica judiciară au statuat că în cazul în care sunt comise atât acte de promisiune, cât şi acte de oferire sau dare a unor bani sau alte foloase, în condiţiile art. 292 C. pen., încadrarea juridică a faptei este într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, fără aplicarea dispoziţiilor legale referitoare al infracţiunea continuată, prevăzute de art. 35 alin. (1) C. pen.

Întrucât inculpatul B. nu a făcut prin transmiterea bunurilor Pădurea Snagov şi D., din 15.10.2007 şi respectiv 15.01.2009, decât să dea bunurile promise traficantului de influenţă, în speţă suntem în prezenţa unei singure infracţiuni de cumpărare de influenţă, în forma unităţii naturale.

Pentru aceste motive, prin încheierea din 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus şi schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. din infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (fără aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.).

b. Tot prin încheierea de şedinţă din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

M., din spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

B., din spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

E., din complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

G., din complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

H., complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

W., din spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

SC F. S.R.L., din spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Pentru a dispune această schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa a arătat că sunt incidente argumente similare cu cele din cazul infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, care impun schimbarea încadrării juridice a presupuselor fapte descrise în actul de sesizare din infracţiunea continuată de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (fără aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.), pentru inculpaţii M. - trimis în judecată în calitate de autor al acestei infracţiuni, B. - trimis în judecată în calitate de autor al acestei infracţiuni, E. - trimis în judecată în calitate de complice la această infracţiune, G. - trimis în judecată în calitate de complice la această infracţiune, H. - trimis în judecată în calitate de complice la această infracţiune, W. - trimis în judecată în calitate de autor al acestei infracţiuni şi S.C. F. S.R.L. - trimisă în judecată în calitate de autor al acestei infracţiuni.

Infracţiunea de spălare a banilor, dacă are în vedere transmiterea bunurilor provenind din aceeaşi infracţiune, va fi o infracţiune unică, iar nu una continuată, chiar dacă această transmitere s-ar face prin mai multe acte succesive, comise la diferite intervale de timp. Or, în speţă parchetul susţine că inculpatul B. a transmis către S.C. F. S.R.L., prin mai multe acte, bunurile obţinute prin săvârşirea aceloraşi infracţiuni de corupţie. În acest caz, având în vedere scopul unic reţinut de parchet în actul de sesizare, de transmitere către S.C. F. S.R.L. a întregului patrimoniu dobândit de inculpatul B. de pe urma C., fapta inculpaţilor ar constitui o singură infracţiune de spălare a banilor, în forma unităţii naturale, dacă ar fi întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Nu s-ar putea reţine în acest caz o infracţiune continuată de spălare a banilor, chiar dacă transmiterea s-ar face prin mai multe acte succesive, deoarece importantă este intenţia făptuitorilor de a spăla "produsul" infracţiunilor de corupţie, care este format din mai multe bunuri retrocedate inculpatului B. Nu are nicio relevanţă, sub aspectul unităţii infracţiunii de spălare a banilor, faptul că sunt mai multe bunuri, iar nu un singur bun. Important este scopul unic urmărit de făptuitori, de a spăla "produsul" infracţiunii.

De asemenea, această soluţie a unităţii naturale a infracţiunii de spălare de bani, în cazul în care activităţile ar privi acelaşi "produs" al infracţiunii predicat, rezultă şi din Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care se arată că "Spălarea de bani este o infracţiune la care elementul material constă într-o acţiune ce se poate realiza în şapte modalităţi alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea). Realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii. Odată consumată infracţiunea, realizarea altei modalităţi a elementului material în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe juridice… Ca atare, realizarea mai multor acţiuni ce reprezintă elementul material al infracţiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu afectează unitatea infracţională."

La fel ca în cazul infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, în ce priveşte forma unităţii de infracţiune, şi în acest caz este vorba tot de unitate naturală de infracţiune, iar nu de o infracţiune continuă.

c. Tot prin încheierea de şedinţă din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor O. şi U., din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen. (fără aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.).

Pentru a dispune această soluţie, instanţa a avut în vedere existenţa unităţii de acţiune pretins ilegale comise de inculpaţii O. şi U. Unitatea de infracţiune în cazul acestora este dată de faptul că, în viziunea parchetului, aceştia şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în acelaşi context, pentru a-i retroceda inculpatului B. bunul format din Pădurea Snagov. Nu se pot reţine atâtea acte materiale ale presupusei infracţiuni continuate de abuz în serviciu câte acte au semnat fiecare, ci încadrarea juridică a faptei este în infracţiunea unică de abuz în serviciu, având în vedere că toate actele au fost comise în vederea restituirii unui singur bun imobil. Pot fi făcute mai multe demersuri, în vederea atingerii unui singur obiectiv, fără ca acest lucru să atragă reţinerea formei continuate a presupusei infracţiuni de abuz în serviciu ce ar fi comisă de funcţionar.

Pentru aceste motive, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, din forma continuată, în forma simplă a infracţiunii de abuz în serviciu.

În şedinţa publică din data de 17.05.2019 instanţa a pus în discuţie cererile inculpaţilor privind schimbarea încadrării juridice a faptei de retrocedare către inculpatul B. a Pădurii Snagov din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (fără aplicarea art. 309 C. pen.), pentru inculpaţii M., B., E., N., O., P., Q., R., S., T. şi U.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă, instanţa a pus în discuţie şi cererea inculpatului T. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen.

Întrucât pentru soluţionarea acestor cereri instanţa ar fi trebuit să facă o analiză a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, respectiv să arate care sunt motivele pentru care înlătură unele probe şi reţine altele referitoare la cuantumul prejudiciului rezultat din presupusa infracţiune sau referitoare la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul T., instanţa a arătat în şedinţa din 17.05.2019 că se va pronunţa prin sentinţă cu privire la aceste cereri de schimbări de încadrare juridică. Nefiind publicată în Monitorul Oficial la data respectivă Decizia nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale a României, instanţa nu a putut cunoaşte care este motivarea Curţii Constituţionale cu privire la acest aspect, iar pronunţarea prin încheiere, în lipsa motivării deciziei Curţii Constituţionale a României, ar fi putut constitui o antepronunţare asupra unui aspect important al cauzei, cum este valoarea pretinsului prejudiciu produs. În plus, reţinerea sau înlăturarea consecinţelor deosebit de grave nu constituie un aspect al încadrării juridice care să impună pronunţarea prin încheiere asupra lui pentru asigurarea respectării dreptului la apărare al inculpaţilor, deoarece nu reprezintă un aspect esenţial al acuzaţiei, care să privescă elementele constitutive esenţiale ale faptei. Inculpaţii şi-au putut face apărarea cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, chiar dacă pretinsul prejudiciu produs nu a fost stabilit de instanţă înainte de pronunţarea pe fond a cauzei.

În ce priveşte reţinerea în sarcina inculpaţilor a formei calificate a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 309 din C. pen., analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că paguba produsă prin presupusa infracţiune de abuz în serviciu constând în retrocedarea către inculpatul B. a suprafeţei de teren de 46,78 ha. din Pădurea Snagov este mai mică de 2000000 de RON.

Astfel, din Raportul de expertiză întocmit la data de la data de 08.06.2018 de către expertul AAAAA., desemnat de instanţă să facă evaluarea bunurilor imobile, rezultă că valoarea Pădurii Snagov retrocedate inculpatului B. era la data faptei de 5550 euro/ha pentru pădurea Fundul Sacului de 9,97 ha şi de 5440 euro/ha pentru Pădurea Snagov de 36,78 ha. Or, raportând acest prejudiciu la valoarea totală a terenului, rezultă că suma totală este mai mică de 2000000 de RON.

Nu poate fi primită susţinerea parchetului de a fi luată în considerare evaluarea făcută de specialiştii D.N.A. în cursul urmăririi penale, în primul rând deoarece expertul desemnat de instanţă se bucură de garanţiile de independenţă pe care nu le au specialiştii parchetului. În al doilea rând, în expertiza efectuată în cursul judecăţii de către expertul independent s-a făcut evaluarea terenului potrivit destinaţiei clare a acestuia de vegetaţie forestieră, în timp ce specialiştii D.N.A. au evaluat terenul ca pe unul construibil. Din moment terenul avea la data retrocedării şi are şi în prezent destinaţia de vegetaţie forestieră, nefiind construibil, nu se poate face evaluarea acestuia prin luarea în considerare a unui aspect eventual şi incert, cum ar fi posibilitatea de a fi declarat teren construibil.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu, reţinută în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha. din Pădurea Snagov, pentru inculpaţii:

M., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 4 de la încadrarea în drept).

E., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 4 de la încadrarea în drept).

B., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta descrisă la pct. 3 de la încadrarea în drept din rechizitoriu).

N., din complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

O., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

P., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Q., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

R., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

S., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

T., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

U., din abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

d. În ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul T., curtea constată că nu poate fi primită susţinerea acestuia că nu a prevăzut şi nici nu a acceptat că prin fapta sa de a vota în sensul retrocedării către inculpatul B. a Pădurii Snagov ar fi încălcat legea. Participarea sa în calitate de membru al comisie judeţene de fond funciar presupune luarea la cunoştinţă de către acesta a tuturor deciziilor luate de această comisie, aşa cum s-a întâmplat cu toţi ceilalţi membri ai comisiei. Nu s-ar putea reţine că inculpatul T. ar fi acţionat din culpă, iar ceilalţi membri ai comisiei au acţionat cu intenţie, deoarece martorii arată că toţi membrii comisiei au votat după ce s-a discutat în prealabil cu privire la obiectul cererii de retrocedare. Ca să se reţină în sarcina inculpatului T. comiterea din culpă a faptei ar fi trebuit să rezulte din probe că acesta nu ar fi cunoscut deloc ce s-a votat ori că ar fi fost în eroare cu privire la obiectul votului, or din probele administrate rezultă contrariul.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a respins cererea inculpatului T. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen.

III. În privinţa acuzaţiilor aduse inculpaţilor, prima instanţă a reţinut următoarele:

1. Situaţia de fapt

a. Referitor la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor:

În anul 2005 inculpatul M. era asociat cu LL. şi cu MM. în cadrul societăţii F. Ltd., cu sediul în Cipru. LL. este o societate controlată de inculpatul H., iar MM. este o societate controlată de inculpatul G.

La data de 14.12.2005 s-a înfiinţat în România societatea comercială F. S.R.L., al cărei unic acţionar este societatea F. Ltd., obiectul de activitate al societăţii româneşti fiind "cod CAEN 4110 - Dezvoltare (promovare) imobiliară".

Administrator statutar al S.C. F. S.R.L. a fost desemnată iniţial d-na QQ., cetăţean străin cu domiciliul în străinătate, dar din probe rezultă că administrator de fapt al acestei societăţi în România a fost inculpatul M., până în primăvara anului 2010, când şi-a cesionat către LL. toate părţile sociale pe care le avea la F. Ltd. Această cesiune a părţilor sociale deţinute de inculpatul M. la F. Ltd. a intervenit ca urmare a disensiunilor care au apărut între acesta, pe de o parte, şi ceilalţi inculpaţi cu care era partener în societate, respectiv inculpaţii H. şi G., pe de altă parte. Motivul disensiunilor l-a reprezentat efectuarea de către inculpatul M. a unor acte, în cadrul S.C. F. S.R.L., fără ştirea celorlalţi doi inculpaţi.

După ce a încetat mandatul doamnei QQ., administrator statutar al S.C. F. S.R.L. a fost desemnat inculpatul W., începând cu data de 15.10.2010. În această calitate, la fel ca administratorul statutar anterior, inculpatul W. nu a efectuat decât acte licite de administrare curentă a societăţii şi de încheiere a unor acte juridice licite, fără să fi comis vreo faptă penală.

Prin înfiinţarea societăţi comerciale F. S.R.L. şi prin desfăşurarea activităţii acesteia s-a urmărit un scop licit, în sine, acela de a obţine retrocedarea legală a bunurilor care au aparţinut C., antecesorul inculpatului B., şi de a valorifica ori a administra bunurile retrocedate. Din acest motiv partenerii inculpatului M. din cadrul acestei societăţi, respectiv inculpaţii H. şi G., nu pot fi consideraţi răspunzători pentru faptele de corupţie săvârşite de acesta din urmă în desfăşurarea activităţilor legate de această societate, neexistând probe din care să rezulte că ei au cunoscut despre săvârşirea acestor fapte penale.

Din probe rezultă că inculpatul M. i-a promis inculpatului B. că îi poate obţine mai uşor şi mai repede retrocedarea bunurilor moştenite de pe urma C., prin influenţa pe care o are asupra funcţionarilor competenţi să dispună această retrocedare, solicitându-i în schimbul folosirii acestei influenţe transmiterea către S.C. F. S.R.L. a proprietăţii asupra tuturor bunurilor retrocedate. Inculpatul B. a fost de acord cu această înţelegere ilicită şi i-a promis inculpatului M., în schimbul folosirii acestei influenţe, că va transmite către S.C. F. S.R.L. bunurile ce urmau a fi retrocedate, el păstrându-şi un drept de creanţă de 20 până la 50% din valoarea acestor bunuri.

În aceste condiţii s-a încheiat la data de 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M. Întrucât inculpatul M. a acţionat ca un administrator de fapt al societăţii comerciale F. S.R.L., comiţând infracţiunea de trafic de influenţă în numele şi în interesul societăţii, instanţa va reţine şi răspunderea penală a acestei persoane juridice pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Inculpaţii E., J., K. şi L. au colaborat cu S.C. F. S.R.L. pe diferite aspecte, care urmează a fi detaliate mai jos, în momentul în care va fi analizată activitatea acestora.

Nu există probe că aceşti inculpaţi ar fi cunoscut săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunilor de corupţie reţinute în sarcina acestuia şi nici să ar fi urmărit, prin faptele lor, înlesnirea în vreun fel a săvârşirii acestor infracţiuni. Acţiunile acestor inculpaţi s-au circumscris unor activităţi licite normale în cadrul unei societăţi cu obiect de activitate ca cel al S.C. F. S.R.L. Inculpatul E. a desfăşurat activităţi de asistenţă juridică, în calitatea sa de avocat în cadrul societăţii de avocatură care avea contract de asistenţă juridică cu societatea. Inculpaţii J. şi K. au fost colaboratori ai societăţii în domeniul lor de specialitate şi în domeniul de activitate al societăţii, acela de dezvoltare (promovare) imobiliară. Inculpatul L. a fost consultat sporadic de reprezentanţi ai societăţii F. S.R.L. cu privire la unele aspecte legate de relaţiile cu publicul, fără să urmărească prin aceasta înlesnirea sau ajutorarea săvârşirii vreunei infracţiuni de corupţie.

Transmiterea de către inculpatul B. a proprietăţii Pădurii Snagov şi D. către S.C. F. S.R.L., după ce anterior promisese că va da aceste bunuri în schimbul folosirii influenţei de către inculpatul M., constituie acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă. Ele nu pot constitui, în acelaşi timp, şi acte materiale ale infracţiunii de spălare a banilor, aşa cum susţine parchetul, deoarece pentru existenţa acestei infracţiuni trebuie îndeplinită condiţia situaţiei premise ca bunurile "spălate" să provină din săvârşirea unei infracţiuni distincte, care s-a comis anterior.

b. Referitor la retrocedarea Pădurii Snagov şi la infracţiunile legate de aceasta

Inculpatul B. este descendentul C., în calitate de nepot de fiu. După ce s-au adoptat legile privind retrocedarea bunurilor confiscate abuziv în perioada comunistă, acesta a formulat diverse cereri pentru a i se retroceda bunurile C., invocând fie dreptul propriu de moştenire, în calitate de nepot de fiu, fie cumpărarea drepturilor succesorale de la moştenitoarea testamentară a ultimei soţii a acestuia (YY.), respectiv de la numita AAA.

Inculpatul B. a avut mai multe persoane mandatate să se ocupe de aceste retrocedări, cel care a depus cererea de retrocedare a bunului Pădurea Snagov fiind inculpatul BB. Acesta a depus la Primăria Snagov, la data de 12.03.2003, o cerere pentru suprafaţa de 10,78 ha. (maximul permis de lege la data respectivă fiind de 10 ha.) din Pădurea Snagov - zona Fundul Sacului, ca mandatar al inculpatului B.

Prin adresa din 13.03.2003 a Primăriei Snagov i se aduce la cunoştinţă inculpatului B. că cererea sa nu se poate soluţiona întrucât nu a făcut dovada certă a faptului că este îndreptăţit la retrocedare, adresa fiind semnată de primire de inculpatul BB.

În aceste condiţii, la data de 06.06.2003 inculpatul B., prin mandatarul BB., înregistrează la Judecătoria Buftea sub nr. x/2003 o acţiune civilă prin care solicita instanţei, în temeiul art. 111 din vechiul C. proc. civ., să se constate că este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea terenului de 10 ha din Pădurea Snagov, în zona cunoscută sub numele de Fundul Sacului. Prin sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea a fost admisă acţiunea formulată de inculpatul B. prin mandatar şi s-a constatat că acesta este îndreptăţit să beneficieze de 10 ha. de pădure în localitatea Snagov, zona Fundul Sacului. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare.

Ulterior s-a adoptat hotărârea nr. 7 din 14 ianuarie 2004 a Comisiei Judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care i s-a recunoscut inculpatului B. dreptul de proprietate asupra a 10 ha. de teren cu vegetaţie forestieră, în baza Legii nr. 1/2000, deşi notificarea fusese depusă în baza Legii nr. 10/2001. Această hotărâre de validare a fost primită, în numele inculpatului B., de mandatarul acestuia de la data respectivă, respectiv de către inculpatul BB.

Motivul pentru care inculpatul a făcut notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar hotărârea respectivă a făcut referire la Legea nr. 1/2000 a fost acela că la data notificării inculpatul B. nu mai era în termen să solicite retrocedarea terenului cu vegetaţie forestieră în baza Legii nr. 1/2000. Ulterior s-a adoptat Legea nr. 247/2005, care a repus persoanele îndreptăţite în termenul de a solicita retrocedarea unor astfel de terenuri cu vegetaţie forestieră, majorând şi limita maximă ce se putea retroceda, până la 50 ha. de teren.

Deşi a obţinut hotărârea de validare nr. 7 din 14 ianuarie 2004 a Comisiei Judeţene Ilfov, pentru 10 ha. de pădure, inculpatul B. nu a reuşit punerea în posesie asupra acestui bun, deoarece hotărârea a fost atacată în instanţă de către Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Bucureşti, care avea terenul în posesie.

În aceste condiţii, văzând că nu a obţinut retrocedarea efectivă a bunului, inculpatul B. a renunţat la mandatul acordat inculpatului BB. şi a încheiat cu firma inculpatei N. (SC GG. SRL) un alt contract de mandat şi asistenţă de specialitate, la data de 30.10.2005. La data de 01.11.2005, avocatul LLL., colaborator al inculpatei N., a depus la Primăria Snagov notificarea pentru restituirea a 47 ha. din Pădurea Snagov, zona Fundul Sacului.

La data de 30.01.2006 între inculpatul B. şi inculpata N., prin firma acesteia S.C. GG. S.R.L., s-a încheiat un alt contract de mandat şi asistenţă de specialitate, autentificat la notar. Prin acest contract firma S.C. GG. S.R.L. se obliga să acorde asistenţă de specialitate pentru retrocedarea bunurilor, care consta în principal în angajarea unor avocaţi care să facă demersurile juridice la autorităţi sau în instanţe pentru revendicarea bunurilor, iar inculpatul B. se obliga să-i plătească în schimb 30% din preţul de vânzare al fiecărui bun recuperat.

Inculpata N. a renunţat la colaborarea cu avocatul LLL. şi a preluat personal unele demersuri pentru retrocedarea terenului de 47 de ha. din Pădurea Snagov, fiind probe din care rezultă că aceasta a apelat la XXX., preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov de la vremea respectivă, pentru a o sprijini în încercarea de a obţine retrocedarea efectivă a acestui teren. XXX. era un prieten al inculpatei N. şi făcea parte din acelaşi partid politic cu inculpatul O., care era preşedintele comisiei locale de fond funciar, şi cu inculpatul Q., care era preşedintele comisiei judeţene de fond funciar.

La data de 9.03.2006 Comisia Locală Snagov pentru restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a încheiat procesul-verbal potrivit căruia inculpatul B. îndeplineşte condiţiile pentru restituirea terenului de 46,78 ha. din Pădurea Snagov, întocmindu-se în acest sens şi anexa 37, ambele fiind semnate de inculpatul O., în calitate de primar al comisiei de fond funciar şi de inculpatul P., în calitate de secretar. Din comisia locală de fond funciar a mai făcut parte şi martorul AAAA., reprezentant al Ocolului Silvic Snagov, care s-a opus retrocedării, considerând că nu sunt întrunite condiţiile legale. Acesta a semnat cu obiecţiuni anexa 37, înaintată comisiei judeţene Ilfov de fond funciar spre validare.

Nu sunt probe din care să rezulte faptul că inculpaţii O. şi P. ar fi întocmit aceste acte cu încălcarea legii ori ca urmare a intervenţiei nelegale a inculpatei N. sau a XXX. Dimpotrivă, din probele de la dosar rezultă că inculpatul B. avea dreptul de a i se retroceda imobilul din Pădurea Snagov, care aparţinuse C.

La data de 07.07.2006 actele înaintate de Comisia locală de fond funciar Snagov au fost analizate de Comisia judeţeană Ilfov de fond funciar, condusă de inculpatul Q. în calitate de prefect, din care au mai făcut parte şi inculpaţii R. - subprefect, secretar al comisiei, T. - subprefect, S. - justul prefecturii, dar şi martorii NNN. - director OCPI, OOO. - reprezentant PPP., QQQ. pentru RRR. - director ANIF, SSS. - vicepreşedinte CJ Ilfov, TTT. - delegat Direcţia Silvică, UUU. - delegat ITRSV, VVV. - WWW. Deşi în cadrul şedinţei doar martorul TTT., reprezentantul Direcţiei Silvice, s-a opus validării anexei 37 a Comisiei locale Snagov de fond funciar, ceilalţi membri votând pentru, parchetul a considerat că au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prin validarea acestei anexe doar inculpaţii Q., R., T. şi S. Nu sunt probe din care să rezulte faptul că aceşti inculpaţi ar fi validat propunerea comisiei locale Snagov cu încălcarea legii ori ca urmare a intervenţiei nelegale a inculpatei N. sau a XXX.

Demersurile inculpatei N. de obţinere a retrocedării efective a terenului "s-au blocat" în etapa punerii în posesie, deoarece directorul Direcţiei Silvice Ilfov, martorul ZZZ., ca şi reprezentanţii acestei instituţii din comisiile de fond funciar, s-a opus retrocedării terenului către inculpatul B. Din acest motiv, inculpata N. a cedat către S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., drepturile litigioase pe care le obţinuse de la inculpatul B. prin contractul de mandat şi asistenţă de specialitate, autentificat la notar.

Urmare a înţelegerii dintre inculpaţii M., B. şi N., la data de 1.11.2006 se încheie un contract de cesiune de drepturi aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii între inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M. Motivul determinant al încheierii acestui contract de cesiune de drepturi a fost promisiunea inculpatului M. că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi să soluţioneze cererile de retrocedare, pentru a-i determina să le admită, promisiune acceptată de inculpatul B., care s-a obligat să transmită către S.C. F. S.R.L. toate bunurile moştenite de pe urma C. care îi vor fi retrocedate. Altfel, dacă nu ar fi fost acest motiv determinant, inculpatul B. ar fi continuat demersurile începute cu societatea inculpatei N., cu care avea deja încheiat un contract similar.

Ca urmare a acestei cedări a drepturilor litigioase pe care le dobândise anterior prin contractul încheiat cu inculpatul B., inculpata N. urma să primească de la S.C. F. S.R.L. o sumă de bani şi o parte din terenul retrocedat în Pădurea Snagov, asupra căruia inculpatul B. urma să fie pus în posesie ulterior.

Inculpatul M. a obţinut într-un timp destul de scurt "deblecarea" situaţiei, având în vedere înlocuirea directorului Direcţiei Silvice Ilfov, ZZZ., cu inculpatul U., un apropiat de-al inculpatului M., care ocupase anterior funcţia de director tehnic al acestei instituţii.

Se poate reţine că înlocuirea directorului Direcţiei Silvice Ilfov a fost foarte importantă pentru deblocarea situaţiei, având în vedere declaraţia martorului TTT. dată în cursul urmăririi penale la data de 26.02.2016, din care rezultă că inculpatul M. era la curent cu această schimbare, precum şi faptul că inculpatul U. a fost imediat de acord cu punerea în posesie a inculpatului B. asupra terenului, primind în schimb o suprafaţă de 1000 m.p. din terenul retrocedat, prin persoanele interpuse FFFF. şi GGGG. Aceşti martori au vândut această suprafaţă de teren la scurt timp (la data de 1.04.2008), către cumpărătorul de bună credinţă IIII., cu suma de 45000 de euro, pe care a încasat-o inculpatul U.

Inculpatul B. a fost pus în posesie mai întâi asupra suprafeţei de 9,97 ha. din teren, la data de 26.06.2007, iar după aceea s-a emis titlul de proprietate nr. x/07.08.2007 pentru această suprafaţă. Pentru restul suprafeţei, de 36,78 ha. de pădure, punerea în posesie s-a făcut la data de 15.08.2007, emiţându-se titlul de proprietate nr. x/31.08.2007.

După punerea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate, proprietatea asupra întregii suprafeţe de teren de 46,78 ha. a fost transmisă de inculpatul B. către S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub. nr. 3512/15.10.2007.

Ulterior, S.C. F. S.R.L. a transmis o parte din teren către inculpatul M. (9000 m.p. şi 14000 m.p., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007, şi 75400 m.p., prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/11.06.2009), altă parte către nişte persoane, posibil interpuşi ai inculpatului M. şi ai martorului HHHH. (prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.11.2007, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.02.2008, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.08.2008, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.08.2008, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.08.2008) şi altă parte către S.C. GG. S.R.L., firmă ce aparţine inculpatei N. (6534 m.p. şi 43459 m.p., prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/08.01.2008, şi 28799 m.p., prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/21.02.2008). Restul terenului retrocedat din Pădurea Snagov, în suprafaţă de 246375 m.p., a rămas în proprietatea S.C. F. S.R.L.

Terenurile a căror proprietate a fost transmisă către inculpatul M. şi către persoanele cu privire la care există suspiciunea că au acţionat ca interpuşi ai acestuia şi ai martorului HHHH. au fost folosite ulterior pentru obţinerea unor credite ipotecare, ce nu au mai fost restituite băncii, faptele făcând obiectul unui alt dosar penal aflat în curs de urmărire.

Terenurile obţinute de către inculpata N., prin intermediul societăţii acesteia S.C. GG. S.R.L., au fost ulterior transmise către S.C. DD. S.R.L., fiind aduse ca aport la capitalul social al acestei societăţi prin actul constitutiv nr. 1459/28.09.2015. S.C. DD. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 24.07.2015 şi are ca asociat unic şi administrator pe numita KKKK., fiica inculpatei N. Instanţa reţine că înfiinţarea S.C. DD. S.R.L. şi transmiterea proprietăţii terenurilor către aceasta de către inculpata N. au avut loc după formularea de către inculpatul B. a plângerii şi a denunţului, din data de 23.01.2015 şi respectiv 15.04.2015, când se făceau cercetări în prezenta cauză cu privire la redobândirea de către acesta a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie. Această transmitere a avut ca scop disimularea provenienţei ilicite a terenului respectiv.

Inculpatul B. ar fi trebuit să primească, conform contratului încheiat cu S.C. F. S.R.L., un procent de 50% din preţul de vânzare al acestui bun, dar nu a primit nimic, acesta fiind şi motivul disensiunilor apărute între el şi ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză.

c. Referitor la retrocedarea D. şi la infracţiunile legate de aceasta

Pentru retrocedarea D. inculpatul B. a depus la data de 13.02.2002 o notificare întemeiată pe Legea nr. 10/2001, înregistrată sub nr. x la executorul judecătoresc. Notificarea fost depusă în nume propriu, în calitate de succesor al C., ca urmare a cumpărării drepturilor succesorale de la AAA., moştenitoarea testamentară a YY.

Inculpatul a solicitat astfel, prin notificarea depusă la Primăria Municipiului Bucureşti, retrocedarea suprafeţei de 26,8764 ha., aflat la momentul respectiv în administrarea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, instituţie aflată sub coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Primăria Bucureşti, prin dispoziţia nr. 9134 din 23.11.2007 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

După înregistrarea notificării la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, directorul institutului de la vremea respectivă, numitul MMMM. (decedat ulterior), i-a solicitat inculpatului B. prin nota nr. x din 14.04.2008 să completeze dosarul administrativ cu certificatul de moştenitor, cu dovada că nu au fost depuse cereri de restituire a aceluiaşi imobil de către alţi moştenitori, cu titlul de proprietate din 1931 pentru dovedirea dreptului de proprietate al C. asupra terenului şi cu dovada că terenul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, respectiv a faptului că este vorba de un teren intravilan.

După această notificare inculpatul B. a depus la data de 27.08.2008 o adresă prin care răspunde celor solicitate de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, fără a depune alte acte în dovedirea cererii.

Prin adresa nr. x din data de 29.07.2008, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, prin secretarul general de la vremea respectivă, inculpatul Y., a solicitat Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor convocarea consiliului de administraţie pentru soluţionarea cererii de retrocedare formulată de inculpatul B.

Urmare a acestei adrese directorul MMMM. a convocat consiliul de administraţie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor la data de 02.09.2008, la şedinţa acestuia participând şi inculpatul B., avocatul acestuia, inculpatul E., inculpatul M. şi secretarul general al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, inculpatul Y. În cadrul şedinţei consiliului de administraţie, inculpatul B. şi avocatul acestuia au susţinut existenţa dreptului său de retrocedare a imobilului, toţi membrii conciliului (cu excepţia martorei RRRR., reprezentanta Ministerului Agriculturii în consiliul de administraţie) au fost de acord cu restituirea în natură a terenului, după efectuarea unei lucrări topografice de identificare a acestuia. Din consiliul de administraţie, în afară de directorul MMMM. au mai făcut parte inculpata X., director economic al institutului, şi martorii OOOO., PPPP., QQQQ. şi RRRR.

Inculpata Z. nu era membru cu drept de vot al conciliului de administraţie, ci asigura doar servicii de asistenţă juridică, fiind un colaborator extern. Ea este totodată şi fiica inculpatei X., care ocupa la vremea respectivă funcţia de director economic al institutului.

Nu sunt probe că inculpata X. ar fi încălcat vreun text de lege votând pentru retrocedare în cadrul consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cu încălcarea legii şi nici că inculpaţii Y. şi Z. ar fi comis acte de înlesnire la săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu care să fi fost comisă cu această ocazie.

Sunt probe concludente din care rezultă că inculpatul M. l-a corupt pe directorul din perioada respectivă al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, respectiv pe numitul MMMM. (decedat ulterior), oferindu-i o excursie la Monaco, împreună cu familia, în legătură cu îndeplinirea de către acesta a atribuţiilor de serviciu legate de retrocedarea acestui teren. Acest act de corupere de către inculpatul M. a directorului Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, deşi a fost comis în legătură cu retrocedarea pe cale administrativă către inculpatul B. a terenului cunoscut sub numele de D., nu dovedeşte că ceilalţi membri ai consiliului de administraţie ar fi votat în mod nelegal pentru retrocedarea imobilului. Dimpotrivă, aşa cum se va arăta mai jos, existau argumente solide pentru admiterea cererii de retrocedare în natură a imobilului.

După ce s-a întocmit de către inculpatul AA. o lucrare de identificare a terenului retrocedat, prin Decizia nr. 30/26.09.2008 consiliul de administraţie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în aceeaşi compunere, a dispus retrocedarea administrativă către inculpatul B. a suprafeţei de teren de 170924,97 m.p. de teren situat în bd. x. Toţi membri consiliului de administraţie, cu excepţia martorei RRRR. care s-a abţinut, au votat pentru retrocedare.

După emiterea deciziei de retrocedare, inculpatul B. a transmis proprietatea terenului către S.C. F. S.R.L., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la data de 15.01.2009 de notarul public TTTT. În aceeaşi zi, S.C. F. S.R.L. a vândut două loturi din acest teren, în suprafaţă de 5583 m.p. şi 18200 m.p., către S.C. CC. S.A., restul terenului rămânând în proprietatea societăţii F. până în prezent.

Pentru a reţine această situaţie de fapt instanţa a avut în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele civile, care au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză conform art. 52 alin. (3) C. proc. pen., precum şi probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, care vor fi analizate în continuare.

2. Analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor

a. Referitor la infracţiunile de trafic de influenţă şi dare de mită, reţinute în sarcina inculpatului M., şi la infracţiunea de cumpărare de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului B.

Inculpatul M. este acuzat în actul de sesizare că, în mod continuat, începând cu august- septembrie 2006, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, i-a promis inculpatului B. că prin influenţa pe care o are în mod direct (fost consilier al primului ministru) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le are în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă, (relaţii prietenie/afaceri cu membrii ai guvernului, parlamentari, funcţionari autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii ÎCCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate de acesta, îi poate determina să-i retrocedeze averea pretinsă (la care nu era îndreptăţit), solicitând în schimb o parte considerabilă din aceasta, atât pentru el cât şi pentru membrii grupului infracţional, între 50 - 80% din fiecare bun care urma a fi obţinut, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale.

De asemenea, inculpatul M. mai este acuzat că, urmărind realizarea scopului grupului infracţional, pentru a-l determina pe directorul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, numitul MMMM., să sprijine în CA cererea de retrocedare a D. formulată de inculpatul B. şi să aprobe în final retrocedarea (deşi documentaţia depusă era incompletă, ternul nu era identificat potrivit legii, expertiza fiind formal efectuată, şi nu intra sub incidenţa Legii 10/2001), i-a oferit acestuia foloase necuvenite constând în plata unei excursii pentru patru persoane în străinătate în toamna anului 2008, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpatul B. este acuzat în actul de sesizare că, în mod continuat, începând cu august- septembrie 2006, i-a promis inculpatului M. şi asociaţilor acestuia din grupul infracţional, inculpaţii G., H., E., W., K., L., o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărae cu F. S.R.L., în schimbul intervenţiei acestora pe lângă funcţionari publici implicaţi în procedurile de retrocedare, prin influenţa avută în mod direct (fost şi actual consilier al primului ministru) şi indirect, prin intemediul relaţiilor pe care le au în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă (relaţii prietenie/afaceri cu membrii ai gurvernului, parlamentari, funcţionari autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ÎCCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), pentru a-i determina să acţioneze contrar atribuţiilor de serviciu în interesul său, urmărind obţinerea în mod injust a bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019 instanţa a schimbat încadrarea juridică a acestei fapte din infracţiunea continuată de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de cumpărare de influenţă în forma unităţii naturale, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunilor de trafic de influenţă şi dare de mită, precum şi săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Aşa cum s-a arătat anterior în descrierea situaţiei de fapt reţinută de instanţă, sunt probe certe că în perioada august- septembrie 2006 inculpatul M. i-a spus inculpatului B. că are influenţă şi că poate interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să admită cererile acestuia de retrocedare a bunurilor care au aparţinut C., solicitându-i, în schimb, să transmită proprietatea acestor bunuri către societatea F. S.R.L. (la care inculpatul M. era asociat).

Întrucât nu reuşise până la momentul august-sptembrie 2006 să fie pus în posesie pe niciunul din bunurile revendicate, fiind foarte nerăbdător să obţină aceste bunuri, inculpatul B. a fost de acord cu această propunere şi i-a promis inculpatului M. că, în schimbul folosirii influenţei acestuia, va transmite proprietatea bunurilor retrocedate către S.C. F. S.R.L. El şi-a păstrat doar un drept de creanţă reprezentând o cotă cuprinsă între 20% şi 50% din valoarea bunurilor ce urmau a fi retrocedate ca urmare a folosirii influenţei inculpatului M.

Ca urmare a acestei înţelegeri, s-a încheiat între cei doi contractul preliminar din data de 21.09.2006, denumit "Contract privind transmiterea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii", care a fost apoi înlocuit cu Contractul privind transmiterea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii din 1.11.2006.

Aceste contracte de transmitere de drepturi litigioase au fost încheiate de către inculpatul M. în numele inculpatei S.C. F. S.R.L., înţelegerea dintre cei doi inculpaţi fiind ca toate bunurile ce urmau a fi retrocedate inculpatului B. să fie transmise către această societate comercială. Inculpatul B. a crezut la acel moment că inculpatul M. este singurul asociat al S.C. F. S.R.L., aflând că această societate mai are şi alţi asociaţi de-abia după ce a transmis proprietatea Pădurii Snagov şi a D. şi nu şi-a primit cota promisă din valoarea acestor bunuri.

Cele două contractele privind transmiterea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii sunt la dosar şi nu sunt contestate de părţi, singurul aspect contestat de inculpaţi fiind cel referitor la vânzarea şi cumpărarea influenţei cu ocazia încheierii şi derulării acestor contracte. Inculpaţii susţin că au desfăşurat exclusiv o activitate legală de vânzare şi cumpărare a drepturilor succesorale.

Instanţa reţine că transmiterea drepturilor succesorale ar fi fost un act licit dacă nu s-ar fi făcut în considerarea unei promisiuni a beneficiarului că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi, pentru a obţine mai uşor şi mai repede bunurile revendicate. Or, în speţă, inculpatul M. i-a spus inculpatului B. că are această influenţă pe lângă funcţionarii competenţi şi că-i poate obţine retrocedarea rapidă a bunurilor revendicate, menţionându-i că fără influenţa sa nu va reuşi niciodată obţinerea acestor bunuri. Având în vedere că până la momentul încheierii acestor contracte inculpatul B. nu reuşise să fie pus în posesie pe niciunul dintre bunurile revendicate, acesta a acceptat înţelegerea cu inculpatul M. Această promisiune a folosirii influenţei avută de inculpatul M. pe lângă funcţionarii publicii competenţi să soluţioneze cererile de retrocedare face ca înţelegerea de mai sus să nu mai fie una licită, ci să constituie elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă.

Chiar dacă contractul încheiat prevedea şi plata unui avans de 4000000 de euro către inculpatul B., acest lucru nu are nicio relevanţă cu privire la existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece la această înţelegere s-a ajuns după promisiunea făcută de inculpatul M. că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi, pentru retrocedarea mai facilă şi mai rapidă a bunurilor.

De asemenea, faptul că inculpatul B. avea într-adevăr dreptul la retrocedarea bunurilor revendicate nu are nicio relevanţă cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, deoarece vânzarea şi cumpărarea influenţei pot fi făcute şi cu privire la efectuarea de către funcţionarul public a unui act legal, nu doar cu privire la îndeplinirea de către acesta a unui act ilegal.

Instanţa reţine că inculpatul B. nu obţinuse în mod efectiv niciun bun până la momentul cumpărării influenţei inculpatului M., din cauza lentorii procedurilor de soluţionare a cererilor de revendicare şi a refuzului Direcţiei Silvice Ilfov de a-l pune în posesie asupra Pădurii Snagov, pentru care comisia judeţeană de fond funciar emisese anterior decizie de retrocedare. Or, există trafic de influenţă chiar dacă traficantul de influenţă promite că poate obţine, prin influenţă, punerea în posesie efectivă asupra bunurilor pentru care cumpărătorul de influenţă ar fi avut dreptul legal de a solicita revendicarea ori promite că poate "debloca" prin influenţă procedurile legale de retrocedare, demarate anterior, cum s-a întâmplat în prezenta cauză.

Faptul că inculpatul B. a acceptat această înţelegere cu inculpatul M. doar în urma promisiunii acestuia că-i va obţine efectiv bunurile revendicate, prin folosirea influenţei pe care o are asupra funcţionarilor competenţi să dispună asupra retrocedării, rezultă în mod direct din mai multe mijloace de probă legal administrate.

În declaraţia dată în calitate de suspect de B. la data de 23.04.2015, în dosarul nr. x/2015 al D.N.A. - UUUU. (din care s-a disjuns prezentul dosar), declaraţie aflată în vol. III al dosarului de urmărire penală, la filele x, acesta arată că:

"M. mi-a spus că are relaţii la nivel politic, că el este foarte interesat de Snagov şi Băneasa şi că poate să recupereze pentru noi. Mi-a spus că este prieten cu HH., că l-a ajutat să îşi pună banii în China, era mândru că era ideea lui cu China. M. a menţionat că este consilierul lui WW. pe care îl sfătuieşte în materie de afaceri, fiind în relaţii apropiate…….

Când am ezitat să semnăm, fiind nemulţumiţi de procentele luate de M., acesta ne-a spus că este ultima şansă pe care o avem, că altfel nu vom obţine nimic. Cu această ocazie ni s-a precizat că ei au acces inclusiv la Curtea Supremă, că dacă va fi nevoie, ne poate ajuta la Curtea Supremă."

Tot în această declaraţie dată în calitate de suspect, inculpatul B. mai arată că:

"Ţin minte că, în acest context, M. a spus să nu-mi fac griji cu WW. deoarece rezolvă el. În acele împrejurări, M. mi-a spus că BBBBB. lucrează la II.

Contractul cu M., mai exact cu F., s-a încheiat ulterior, tot la sediul II.

Ţin minte că am stat peste 5 ore în ziua respectivă şi am discutat multe detalii.

Reţin că m-a deranjat foarte mult când am văzut că au pretins 80 % din Băneasa, noi nu am vrut să semnăm, dar ei au spus că vor rezolva foarte repede obţinerea acestui teren pe cale administrativă, ceea ce s-a şi întâmplat. Au rezolvat Băneasa în 2-3 luni.

Când am ezitat să semnăm, fiind nemulţumit de procentele luate de M., acesta ne-a spus că este ultima şansă pe care o avem, că altfel nu vom obţine nimic .

Cu această ocazie ni s-a precizat că ei au acces inclusiv la Curtea Supremă, că dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna II. este judecător acolo.

Printre cei apropiaţi, M. l-a menţionat şi pe primarul din Snagov, O., cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta etc.

Ulterior am avut mai multe întâlniri cu M., la una dintre întâlniri mi l-a prezentat pe CCCCC., prietenul său. Mi-a spus să nu-mi fac griji că de acum încolo ziarul lui CCCCC. că nu mă va mai ataca."

În ce priveşte veridicitatea acestei declaraţii, instanţa reţine că, deşi nu a fost înregistrată audio/video din lipsa mijloacelor tehnice, aşa cum se arată în declaraţie, ea a fost dată în prezenţa avocatului ales al suspectului B. şi în prezenţa traducătorului autorizat, care au şi semnat-o împreună cu suspectul. Prezenţa acestora este o garanţie că procurorul a consemnat corect cele declarate de suspect şi că acesta din urmă a înţeles exact sensul celor declarate.

Ulterior, B. a mai dat o declaraţie de suspect în data de 11.12.2015 (aflată în vol. III al dosarului de urmărire penală, filele x), în care arată că:

"Precizez că înţelegerea care mi s-a propus era aceea ca eu să cedez drepturile litigioase unei firme F. S.R.L., condiţie pusă de M., fără care înţelegerea ar fi căzut. Fiecare parte trebuia să ia 50% din bunurile care vor fi obţinute, eu primind şi un avans de 4 milioane de euro. Am fost de acord cu înţelegerea pentru că M. mi-a spus că fără el nu pot să obţin nimic pentru că sunt mulţi oameni care încearcă să fure aceste terenuri de la mine, menţionându-i pe DDDDD., EEEEE. sau primarul FFFFF."

Această declaraţie a fost dată în prezenţa aceluiaşi avocat ales care l-a asistat şi la momentul luării declaraţiei de suspect din data de 23.04.2015 şi în prezenţa unui alt traducător autorizat. Aceasta a fost înregistrată în mare parte cu mijloace audio-video, transcriptul înregistrării fiind depus la filele x din volumul L al dosarului instanţei. Parchetul a arătat că din motive tehnice această declaraţie nu a fost înregistrată audio/video în întregime.

Deşi în această declaraţie de suspect din 11.12.2015 B. încearcă să dea o semnificaţie legală înţelegerii făcute cu inculpatul M., instanţa reţine că această atitudine de retractare este cauzată de temerea inculpatului B. că prin menţinerea celor arătate în declaraţia anterioară de suspect se va autoincrimina pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Cu două zile înainte de luarea acestei declaraţii de suspect din 11.12.2015, inculpatul M. fusese reţinut şi propus la arestare preventivă pentru infracţiunea de trafic de influenţă, fiind evident că inculpatul B. urma să fie pus sub acuzare pentru infracţiunea corelativă de cumpărare de influenţă. Or, în această situaţie, având în vedere că imediat după audierea sa ca suspect din data de 11.12.2015, faţă de inculpatul B. a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, fiind propus şi pentru luarea măsurii arestării, revenirea asupra declaraţiilor anterioare are ca justificare încercarea inculpatului de a scăpa de acuzaţia de cumpărare de influenţă.

În plus, chiar dacă a retractat în mare parte cele arătate în declaraţia anterioară, inculpatul B. arată şi în declaraţia de suspect din 11.12.2015 că motivul pentru care inculpata N. i l-a prezentat pe inculpatul M. a fost acela că ea nu a reuşit să rezolve retrocedarea Pădurii Snagov, iar despre inculpatul M. afirmă "Că e consilier HH., că e om capabil." Afirmaţia inculpatului B. din această declaraţie, că inculpatul M. i-ar fi fost recomandat pentru că avea experienţă în "recuperare de proprietate" este evident nereală, având în vedere că inculpatul M. nu s-a mai ocupat anterior de retrocedări de imobile preluate abuziv.

De asemenea, din transcriptul acestei declaraţii rezultă că inculpatul Al României a afirmat că "M. a spus că a fost consilier la WW.", fiind vorba de prim-ministrul în funcţie la vremea respectivă. Acesta este tot un element că cele declarate anterior de suspect sunt adevărate şi că înţelegerea a fost încheiată în considerarea traficului de influenţă promis de inculpatul M.

Din transcriptul înregistrării acestei declaraţii mai rezultă că inculpatul B. era convins că este boicotat în obţinerea recunoaşterii hotărârii nr. 132/06.02.1955 pronunţată de Tribunalele Judiciare de la Lisabona şi că judecătorii care i-au soluţionat cererea de A. ar fi fost influenţaţi de persoane din mediul politic . Această convingere a inculpatului B. că judecătorii şi funcţionarii pot fi influenţaţi, afirmată de mai multe ori în cadrul declaraţiilor, a fost un element esenţial care l-a determinat să apeleze la cumpărarea de influenţă de la inculpatul M.

Inculpatul B. arată tot în această declaraţie, aşa cum rezultă din transcrierea înregistrării, că M. i-a spus că fără el nu va obţine nimic ("PP: Şi veţi pierde tot, cam aşa a spus… Nu aveţi nicio şansă. Şi ne-a spus că, că ştiu că proprietate ca Băneasa vrea toţi. Vrea primar din Bucharest, am uitat cum asta…"; "PP: DDDDD., că DDDDD. a venit vrea să ne cumpărat pentru nimic. Vrea DDDDD., vrea EEEEE., altul miliardar român, nu ştiu ce şi a spus că cu toţi asta nu aveţi nicio şansă fără o firmă ca noi să recuperăm şi Snagov, tot, tot aveţi pe lac oameni vrea tot proprietatea dumneavoastră şi să, să, să… nu aveţi şansă. După toate sabotaj pe care le-am avut pentru A. am, am, am crezut. DD: Bun, unei firme F., da? PP: Da. DD: Condiţia pusă de M. fără care…(neinteligibil). PP: La revedere." - fila x, faţă/verso, din volumul L al dosarului instanţei). Având în vedere această convingere a inculpatului B. că fără trafic de influenţă nu va obţine nici un bun, este cert că promisiunea inculpatului M. că doar el va putea obţine aceste bunuri a fost determinantă pentru încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase în condiţii atât de dezavantajoase pentru inculpatul B.

Chiar în transcriptul înregistrării aceleiaşi declaraţii de suspect B. arată că "PP: Nu am fost încântat deloc să dea drept litigios din nou, dar a spus că măcar mai bine să avem 50% sigur, decât nimic. Că până acum nu am reuşit să recuperăm nimic, până la dat… până când am avut acea întâlnire cu ei, nu am avut nimic, nicio proprietate, nicio… nici acum, dar atunci nu am avut."; "PP: Foarte clar a spus că: fără mine nu puteţi să obţineţi această teren. A spus asta foarte clar că nu pot să obţine, fără ei. Foarte clar. DD: M. a spus sau E.? PP: M., dar problema este M., M. şi E. a fost foarte mult împreună. Şi atunci e dificil să amintit când a fost fără or când a fost cu. I mean clar că a fost aşa legat."

În legătură cu cedarea către S.C. F. S.R.L. a unui procent de 80% din D. inculpatul B. arată în mod explicit în aceeaşi declaraţie că a fost stabilit în momentul în care a înţeles că se va recupera acest imobil pe cale administrativă, prin folosirea influenţei inculpatului M.:

"PP: Nu, nu, nu. 80% a fost câteva săptămână după când am înţeleg că s-a (neinteligibil)… să recuperez Băneasa…" . Foarte importantă pentru stabilirea procentului exagerat de mare ce urma să-i revină S.C. F. S.R.L. a fost promisiunea inculpatului M. că va recupera această proprietate valoroasă într-un timp scurt, pe cale administrativă.

Inculpatul B. a mai fost audiat în cursul urmăririi penale în data de 11.01.2016, în prezenţa apărătorului său ales şi a avocaţilor inculpaţilor W., L., K., E., precum şi a interpretului de limba engleză, vorbind de data aceasta doar în engleză, transcrierea înregistrării declaraţiei fiind depusă la filele x din volumul L al dosarului instanţei.

În această declaraţie din 11.01.2016 inculpatul B. susţine în general ideea că ajutorul pe care l-ar fi primit din partea inculpaţilor M. şi N. ar fi fost exclusiv unul financiar şi juridic. Inculpatul nu retractează în mod explicit cele susţinute în declaraţiile anterioare de suspect şi nici nu explică într-un mod coerent care este motivul pentru care în declaraţiile anterioare a arătat că motivul esenţial pentru care a încheiat contractul de transmitere a drepturilor succesorale către S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., a fost acela că acesta i-a spus că fără el (respectiv fără infleunţa sa) nu va reuşi să dobândească niciunul din bunurile revendicate.

Deşi inculpatul B. încearcă în mod evident prin această declaraţie să îşi diminueze propria contribuţie la săvârşirea infracţiunilor de corupţie, chiar şi aici arată că motivul pentru care inculpata N. a transmis către inculpatul M. drepturile succesorale a fost acela că au realizat că ar fi durat ani de zile ca inculpatul B. să-şi redobândească proprietăţile ("…she then introduced me to M., because I realized that this year they said it is going to take years to get my properties back, because it seems that politic was involved in it…" - fila x, verso, din volumul L al dosarului instanţei). Este aceeaşi idee expusă mult mai clar în declaraţiile anterioare, că motivul principal pentru care a încheiat contractul cu inculpatul M. a fost acela că inculpata N. s-a blocat în demersurile de retrocedare şi că era nevoie de o persoană cu o influenţă mai puternică pentru a reuşi acest demers. Instanţa a redat exact cuvintele în engleză ale inculpatului, rezultate din transcrierea înregistrării, deoarece în acest fel nu există nici un dubiu cu privire la fidelitatea celor consemnate în această declaraţie dată la parchet.

De asemenea, inculpatul B. arată şi în această declaraţie din 11.01.2016 că ceea ce îl recomanda pe M. pentru acest demers era faptul că a lucrat în Guvern ("PP: She very clearly said that he was of top reputation, he had worked în the government, you know…" - fila x, verso, din volumul L al dosarului instanţei).

Inculpatul B. reiterează şi în această declaraţie convingerea sa că este sabotat peste tot ("…that I was saboted peste tot, peste tot." - fila x, verso, din volumul L al dosarului instanţei), ceea ce confirmă, de asemenea, cele relatate în declaraţiile anterioare, că a încheiat contractul cu M. pentru "a scăpa" de aceste "sabotaje" şi pentru a putea dobândi ceva din proprietăţile revendicate ("I thought it´s better to have 50% of something than nothing." - fila x, verso, din volumul L al dosarului instanţei). Redarea fidelă a transcrierii înregistrării este o garanţie că cele declarate de inculpat nu pot fi contestate.

Instanţa reţine că toate declaraţiile inculpatului B. susţin (primele într-un mod explicit, iar cele din urmă în mod implicit, dar cert) acuzaţia că motivul principal pentru care a încheiat contractul de transmitere a drepturilor succesorale cu S.C. F. S.R.L., reprezentată de M., a fost acela că acesta din urmă i-a promis că îi va obţine bunurile revendicate, prin influenţa pe care o are în administraţia publică, având în vedere funcţia pe care acesta o avuse anterior în administraţia guvernamentală.

Având în vedere că unele dintre declaraţiile inculpatului B. au fost înregistrate cu mijloace audio/video şi că toate au fost date în prezenţa avocatului ales al acestuia şi a traducătorului autorizat, nu există niciun dubiu cu privire la declaraţiile făcute şi la sensul afirmaţiilor sale. Redarea fidelă a pasajelor din transcrierea declaraţiilor inculpatului înlătură orice obiecţiuni legate de modul de consemnare de către procuror a acestor declaraţii.

Faptul că inculpatul M. i-a spus inculpatului B. că are influenţă "aproape pentru toate" rezultă şi din convorbirea telefonică purtată de cei doi în data de 20.09.2007, ora 22:01.12, aflată în volumul 8 al dosarului de urmărire penală, filele x, în care inculpatul B. se plângea că un proces de-al său "a fost amânat pentru iulie, anul viitor! Este chiar..", iar inculpatul M. îi răspunde că "Avem soluţii aproape pentru toate, aşa că.." .

Discuţia dintre cei doi continuă apoi pe tema faptului că avocatul inculpatei N. este "un pic depăşit" ("PAUL: Bine, pentru că eu cred că este un pic depăşit, cred că-şi dau seama de situaţia adevărată!") şi că inculpatul B. ar putea să anuleze înţelegerea anterioară avută cu N. şi să continue doar cu inculpatul M.: ("PAUL: Da, pentru că, ştii, într-un fel.. nu vreau să spun prea multe la telefon, dar într-un fel aş putea, cu acordul tău, să anulez tot ce am făcut cu ea şi pur şi simplu să merg cu tine! Adică, ce mă opreşte să fac asta? M.: Da, ai dreptate! PAUL: Nu? Deci cu alte cuvinte, dacă nu joacă aşa cum vrei tu, cum vrem noi.. ştii?").

De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpatul M. încearcă să-i obţină inculpatului B. o funcţie onorifică, pentru a-i putea cere o cotă mai mare din bunurile revendicate, aşa cum rezultă din convorbirea din data de 03.01.2008, ora 19:28:23, purtată între inculpatul M. şi G., aflată în volumul 8, dosarul de urmărire penală, în care se afirmă următoarele:

M.: Ok. Deci, noi l-am întrebat pe prietenul său, pe cel mai tânăr, să ne ajute oferind clientului nostru o poziţie oficială care să reprezinte România în diasporă, pentru românii de afară.

DOMN: Ok.

M.: Şi el ne-a spus: Da, este ok. Este o idee bună. Şi, ca să fiu sincer, el chiar face lucruri bune afară, deoarece îi cunoaşte aproape pe toţi (are multe conexiuni). Toată lumea bună din Europa îl primeşte.

DOMN: Ok.

M.: Această funcţie nu vrem să fie una plătită, nu vrem… numai… nu ştiu… să avem ceva… De ce? Deoarece i-au dat lui GGGGG. o funcţie similară şi nu vrem să fim în minus. Pentru noi e foarte bine să obţinem această funcţie dintr-un motiv foarte pragmatic. Noi negociem acum procentaj pentru câteva lucruri mari de la el. Dacă-i oferim această funcţie, avem un instrument cu care să negociem… cum vreau.

DOMN: Am înţeles, am înţeles. Am înţeles perfect.

M.: Şi pentru el e nimic. E ca şi cum… nu ştiu… dacă aş fi fost ştii unde, aş fi putut să o realizez în două zile maxim.

DOMN: Înţeleg. El trebuie să se pună de acord cu celălalt, dar înţeleg. El va trebui să-i explice de îi oferă această funcţie, dar o va face, nu este nici o problemă.

M.: Da, e bine, deoarece tipul acesta este bine cunoscut în toată lumea

DOMN: Ok.

M.: Cu această funcţie, noi rezolvăm lucruri măreţe. Şi este foarte uşor pentru el.

DOMN: Ok.

Deşi nu este un aspect care să privească în mod direct săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă din prezenta cauză şi nici nu este determinant sau esenţial pentru reţinerea acesteia, rezultă din această convorbire că inculpatul M. dorea să-i dovedească inculpatului B. faptul că poate avea o influenţă efectivă asupra unor funcţionari ai statului şi să obţină, totodată, un beneficiu patrimonial de pe urma acestei probe a influenţei pe care o are.

Faptul că inculpatul B. a înţeles să uzeze de dreptul la tăcere în faţa instanţei de judecată nu înlătură valoarea probatorie a declaraţiilor date de acesta în cursul urmăririi penale, având în vedere că toate au fost date în prezenţa avocatului ales, iar două dintre ele au fost înregistrate audio/video. În plus, inculpaţii au avut posibilitatea să conteste aceste declaraţii şi să-i adreseze întrebări la momentul luării declaraţiei de suspect din data de 11.01.2016, când audierea suspectului s-a făcut în prezenţa apărătorului său ales şi a avocaţilor inculpaţilor W., L., K., E. Faptul că nu a fost prezent şi avocatul ales al inculpatului M. nu poate atrage înlăturarea declaraţiei, deoarece a fost asigurată posibilitatea efectivă de a se prezenta şi a adresa întrebări, cum rezultă din prezenţa la audiere a avocaţilor celorlalţi inculpaţi.

Aceste declaraţii de suspect ale inculpatului B., date în cursul urmăririi penale, confirmă cele menţionate de inculpat în plângerea penală depusă la D.N.A. - UUUU. în data de 23.01.2015 (aflată la filele x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală) şi în denunţul depus de inculpat la aceeaşi unitate de parchet la data de 15.04.2015 (aflat la filele x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală), redactate chiar de inculpatul B. împreună cu avocaţii săi din perioada respectivă, VV. şi HHHHH.

De asemenea, aceleaşi aspecte din care reiese săvârşirea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă sunt relatate de inculpatul B. şi în proiectul de plângere penală datată 12.10.2011, pe care inculpatul B. a redactat-o împreună cu avocatul său din perioada respectivă, IIIII.

În toate aceste plângeri şi denunţuri revine constant afirmaţia inculpatului B. că a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., deoarece acesta din urmă i-a spus că nu va putea obţine bunurile decât cu ajutorul influenţei sale.

Astfel, încă din plângerea penală datată 12.10.2011, pe care nu a mai depus-o la parchet pentru că a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii S.C. F. S.R.L., inculpatul B. arată că "…fiind în legătură cu diverse persoane, care mi-au spus că nu voi obţine nimic dacă nu voi ceda o parte din avere unor persoane influente şi nu voi ceda drepturile mele litigioase…" şi că "E. l-a adus la discuţii pe M. ce mi-a fost prezentat în anul 2006 ca fiind consilier al premierului WW. şi fost şef de cancelarie al lui HH." Din probele administrate ulterior a rezultat cu certitudine că inculpatul M. i-a fost prezentat inculpatului B. de către inculpata N., nu de către inculpatul E., dar această neconcordanţă nu înlătură ideea principală ce rezultă din plângere că a încheiat contractul de cesiune a drepturilor succesorale în condiţii dezavantajoase pentru că i s-a spus că altfel, în lipsa influenţei inculpatului M., nu va putea obţine niciunul din bunurile revendicate.

În plângerea depusă la parchet la data de 23.01.2015 inculpatul B. descrie mai amănunţit modul în care s-au derulat faptele, arătând că în anul 2005 a cunoscut-o pe inculpata N. şi că "După aproximativ 1 an, dna N. ne-a făcut cunoştinţă cu dl. M. spunându-ne că dl. M. este un om important în România cu cunoştinţe juridice solide şi cu foarte mulţi bani, că are de partea sa o echipă de avocaţi foarte bună care se poate ocupa de toate cererile şi procesele în curs sau care urmau şi care poate să asigure toate sumele necesare plăţii onorariului avocaţilor, eventualele taxe de timbru, costul deplasărilor, identificarea bunurilor etc. Această prezentare a fost confirmată de către dl. M."

La fila x din această plângere penală inculpatul B. arată în mod explicit că "Pentru a mă determina să renunţ la un procent uriaş din bunurile moştenite, dl. M. a afirmat că subsemnatul nu voi putea rezolva niciodată problemele generate de situaţia juridică a bunurilor imobile/mobile ce au aparţinut autorilor mei şi XX., dânsul fiind singurul în măsură soluţioneze toate aspectele legate de retrocedarea respectivelor bunuri, motivat prin aceea că este fostul şef de cabinet a prim-ministrului HH. şi că datorită relaţiilor publice pe care le are poate rezolva problema retrocedărilor.

În plus mi-a precizat faptul că societatea de avocatură care urma să reprezinte interesele în problemele retrocedărilor o are ca partener pe dna. BBBBB., soţia dlui. WW., prim-ministru al României la acel moment."

Inculpatul arată apoi în plângerea penală depusă că în acest context a încheiat contractul de cesiune a drepturilor succesorale din 01.11.2006 cu F. S.R.L., firmă despre care arată că a ştiut "că are un unic asociat în persoana dlui. M., care era în acelaşi timp şi administrator al acestei societăţi".

Deşi scopul acestei plângeri penale este acela de a-l acuza pe inculpatul M. şi pe ceilalţi inculpaţi de faptul că nu i-au remis cota cuvenită din valoarea bunurilor retrocedate, reiese din ea şi unele acuzaţii de fapte de corupţie care s-ar fi comis în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov şi D. Astfel, la pagina 9 din plângere inculpatul B. arată că «De asemenea, o serie de alte prevederi cuprinse în Înţelegere sunt menite să asigure F. S.R.L. că subsemnatul accept că toate înstrăinările de teren din cele două imobile retrocedate şi pe care F. S.R.L. le-a "donat" unor diferite persoane reprezintă în fapt "cheltuieli" cu recuperarea acestor bunuri». Această susţinere a inculpatului B. s-a dovedit a fi adevărată în ce priveşte suprafaţa de teren de 1000 mp din Pădurea Snagov, pe care S.C. F. S.R.L. i-a transmis-o după retrocedare inculpatului U. (prin intermediul martorilor FFFF. şi GGGG.), după ce acesta a contribuit în calitate de director al Direcţiei Silvice Ilfov la punerea în posesie asupra Pădurii Snagov. Cu certitudine inculpatul B. a fost de acord cu aceste "donaţii", deoarece în caz contrar nu ar fi semnat Înţelegerea din 13.04.2011, prin care s-a recunoscut existenţa acestor "cheltuieli".

În denunţul depus la D.N.A. - UUUU. la data de 15.04.2015 inculpatul B. este şi mai explicit în ceea ce priveşte fapta inculpatului M. de traficare a influenţei comisă cu ocazia încheierii contractului de cesiune de drepturi succesorale (şi implicit propria faptă de cumpărare a influenţei), arătând că "După primele întâlniri dl. M., pentru a mă determina să renunţ la un procent uriaş din bunurile moştenite, a afirmat că subsemnatul nu voi putea rezolva niciodată problemele generate de situaţia juridică a bunurilor imobile/mobile ce au aparţinut autorilor mei şi XX., dânsul fiind singurul în măsură soluţioneze toate aspectele legate de retrocedarea respectivelor bunuri, motivat prin aceea că este fostul şef de cabinet a prim-ministrului HH. şi că datorită relaţiilor publice pe care le are poate rezolva problema retrocedărilor.

Subsemnatul, împreună cu soţia mea am fost supuşi unei presiuni constante, la fiecare dintre aceste întâlniri, deoarece dl. M. ne spunea încontinuu că, dacă nu semnăm cu el contractul de cesiune nu vom recupera nici un bun (de altfel, până la acel moment nici nu fusese restituit vreun bun), că datorită cunoştinţelor pe care le are va bloca toate cererile de restituire formulate etc., că nu avem nicio şansă în faţa autorităţilor fără el.

În plus mi-a precizat faptul că societatea de avocatură care urma să reprezinte interesele în problemele retrocedărilor o are ca partener pe dna. BBBBB., soţia dlui. WW., prim-ministru al României la acel moment. Şi cu privire la acest aspect a ţinut să precizeze că, datorită relaţiei pe care o are cu dl. WW., prin dna. WW. care era angajată la SCA "II., II.", ne va ajuta să câştigăm bunurile revendicate."

În acelaşi denunţ inculpatul B. arată că de-a lungul timpului inculpatul M. i-a relatat cât de influent este şi câte persoane importante cunoaşte, menţionând pe prim-ministrul WW., pe ministrul de interne JJJJJ., pe primarul municipiului Bucureşti FFFFF., pe fostul prim-ministru HH., magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi jurnalişti.

Instanţa reţine că plângerile şi denunţul menţionate anterior au în prezenta cauză forţa probantă a unor înscrisuri, iar aspectele consemnate liber de către inculpatul B. în conţinutul acestora se coroborează cu declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale şi fac dovada celor susţinute de acesta. De altfel, fiind audiaţi în prezenta cauză martorii IIIII., KKKKK. şi HHHHH., care l-au asistat pe inculpatul B. la redactarea plângerilor şi a denunţului mai sus menţionate, toţi au arătat că cele consemnate reprezintă exclusiv aspectele relatate de inculpatul B.

Astfel, martorul din rechizitoriu IIIII., fiind audiat de instanţă la data de 17.11.2017 a arătat că "I-am redactat la biroul meu o plângere penală ţinând cont strict de povestea pe care mi-a spus-o B. Practic nu am făcut altceva decât sa scriu ce imi spunea acesta, dar nu mi-am asumat o reprezentare şi i-am înmânat-o lui să o semneze si sa procedeze cum doreşte." Inculpatul B. a fost reprezentat la acest termen de judecată de trei avocaţi aleşi, care nu s-au opus audierii martorului şi i-au adresat şi întrebări. Martorul a mai arătat despre inculpatul Al României că "Mi-a spus la un moment dat că in perioada următoare venirii lui in România i s-ar fi sugerat că in demersurile juridice pe care le face e bine să se asocieze cu cineva pentru că altfel nu va reuşi" şi că "B. mi-a spus că inclusiv acest demers al cesiuni l-a făcut in ideea asocierii cu cineva, si in contextul in care dumnealui percepea realităţile din România, inclusiv si demersurile din justiţie".

Această ultimă afirmaţie a martorulului IIIII. confirmă cele arătate în declaraţia dată în cursul urmăririi penale (aflată în vol. 6 al dosarului de urmărire penală, filele x) cu privire la motivul încheierii contractului de cesiune a drepturilor sale:

"Mi-a spus că a semnat această cesiune pentru că trebuia să se asocieze cu cineva cu relaţii pentru că altfel nu ar fi avut câştig de cauză în justiţia din România. A vorbit despre M. ca având putere financiară şi astfel putea să susţină demersurile necesare pentru obţinerea bunurilor revendicate. (…) Argumentul B. pentru faptul că a fost de acord cu cesiunile de drepturi a fost acela că i s-a spus că dacă nu se va asocia cu o persoană puternică din societatea românească nu va obţine niciodată nimic. Mi-a spus asta în mod direct." Această declaraţie a martorului din cursul urmăririi penale nu a fost exclusă de judecătorul de cameră preliminară, fiind mijloc de probă în cauză.

Martorul din rechizitoriu KKKKK., care a fost audiat şi în cursul urmăririi penale, fiind audiat în instanţă la termenul de judecată din data de 16.03.2018, în prezenţa inculpatului B. şi a apărătorilor aleşi, care nu s-au opus şi au adresat întrebări martorului, a declarat cu privire la plângerea din 23.01.2015 că "Eu ştiu doar ce a spus că s-a intamplat iar tot ce a spus este reprodus in plangerea de la DNA. Este făcută împreună cu omul şi in limba engleză ca să nu ne contestăm. Tot ce ştim noi este in acea plangere." La întrebarea procurorului dacă s-au făcut afirmaţii despre trafic de influenţă, martorul a arătat că "B. a făcut afirmaţii că i s-a spus aşa ceva, dar anterior datei la care s-a negociat şi s-a incheiat contractul. Reprezentanţii F. nu au făcut asemenea afirmaţii faţă de mine."

Martorul HHHHH. a fost încuviinţat de instanţă la solicitarea inculpatei S.C. F. S.R.L., la termenul de judecată din data de 07.09.2018, când inculpatul B. a fost prezent şi şi-a dat acordul pentru audierea acestuia ca martor. Fiind audiat la data de 21.09.2018, martorul HHHHH. arată, legat de plângerea penală depusă de inculpatul B. la data de 23.01.2015, că "Avand in vedere data de pe plangere probabil a fost redactată in ianuarie 2015, nu pot preciza cu exactitate şi a fost redactată impreună cu VV. şi cu clientul de faţă, sau a fost revizuită de către VV., in funcţie de discuţiile care aveau loc. " Martorul mai precizează că "Nu am simtit că plangerea se datorează unei ameninţări, insă da, se considera inselat de către F."

Referitor la modul în care a fost redactat denunţul formulat de inculpatul B. la data de 15.04.2015, martorul HHHHH. arată că "In aceleaşi conditii ca şi redactarea plangerii a fost redactat şi acest denunţ, adică au fost relatate faptele de către B. la biroul la VV. unde a fost prezent şi acesta." şi că "Am redactat descrierea faptelor, avand in vedere doar declaraţie şi depoziţia clientului."

Fiind întrebat dacă avea cunoştinţă că inculpatul B. facea obiectul şi unor altor investigatii la DNA Braşov, cu referire la dosarul x/2012, martorul a răspuns:

"Nu aveam cunoştinta de acest dosar." De asemenea, fiind întrebat dacă "A existat vreo sugestie din partea procurorului de caz cu privire la depunerea unei plangeri penal de către B.?", martorul a răspuns că "Mie personal nu şi nici cât am fost in prezenta clientului."

Fiind întrebat dacă "A fost iniţiativa B. să facă acea plangere, sau a fost sfătuit de către avocat, drespectiv de către avocatul VV. ?", martorul a răspuns că "Perceptia mea, e că la insistenţele prinului a fost redactată."

Din aceste afirmaţii rezultă că formularea plângerii şi a denunţului a fost exclusiv alegerea liberă a inculpatului B., fără ca acesta să fie influenţat sau constrâns în vreun fel. Din acest motiv nu poate fi reţinută susţinerea inculpaţilor că plângerea sau denunţul ar fi fost făcute de inculpat pentru a beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, referitor la fapta pentru care inculpatul B. era cercetat în dosarul nr. x/2012 al D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov. Inculpatul B. a înţeles să formuleze o plângere penală, iar nu un denunţ, considerându-se vătămat prin faptele persoanelor vizate în plângere. Faptul că în această plângere penală inculpatul a descris şi fapte care constituie atât infracţiuni de corupţie comise de alte persoane, cât şi o infracţiune de cumpărare de influenţă comisă chiar de el, denotă că plângerea respectivă nu a fost făcută pentru denunţarea unor fapte comise de alte persoane, pentru a beneficia de prevederile legale menţionate, ci relatează faptele aşa cum s-au petrecut.

Intervalul relativ mare de timp trecut de la momentul săvârşirii faptelor la care se referă în plângere este rezultatul eşuării încercărilor anterioare ale inculpatului B. de a rezolva conflictul cu reprezentanţii societăţii F. S.R.L. care nu i-au dat cota cuvenită din valoarea bunurilor retrocedate. De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul B. a mai avut anterior, în anul 2011, o încercare de a formula plângere penală similară, pe care a renunţat să o depună.

Faptul că cele consemnate în plângere şi în denunţ reprezintă aspecte clar relatate de inculpatul B., pe parcursul mai multor întâlniri cu avocaţii, rezultă şi din următorul pasaj din declaraţia martorului HHHHH.:

"Întrebare procuror - Plangerea penală si denunţul au fost redactate intr-o singură zi sau pe parcursul mai multor intalniri? Răspuns Pe parcursul mai multor intalniri. Întrebare procuror - Cum se proceda, era salvată undeva si lasata la dispoziţia inculpatului şi a colaboratorului sau era la dispoziţia exclusivă a dvs? Răspuns Şi clientul avea acces, eu redactam pe măsură ce se discuta. Întrebare procuror - Data semnării plangerii si denunţului coincide cu cea scrisă in plangere şi denunţ sau e posibil să fi fost o altă dată? Răspuns Data ar trebui să reprezinte data finalizării documentelor. Întrebare procuror - Inainte să redactati plangerea si denuntul cam cate intalniri aţi avut cu inc. Al Romaniei ? Răspuns Multe, peste 10."

Faptul că inculpatul B. avea reprezentarea celor relatate în plângere şi denunţ rezultă din următorul pasaj din declaraţia martorului HHHHH. "Întrebare avocat inc. G., J., H. - Aţi avut perceptia ca avocat, că printu Paul a inteles pe deplin sensul unor notiuni juridice sau povestea niste lucruri din perceptia lui de persoană fără pregătire juridică? Răspuns: In permanenta am vrut sa ma asigur ca intelege cu precizie ceea ce discutam si nu am o percepţie că nu ar fi inteles cu exactitate faptele pe care le relata. Nu cred că are studii juridice şi noţiunile de bun simţ le înţelegea."

Deşi inculpatul B. nu a mai dorit să dea alte declaraţii în cursul judecăţii, instanţa reţine că şi aceste probe vin să întărească convingerea că inculpatul B. a spus adevărul atunci când a afirmat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale că motivul principal pentru care a încheiat contractul de cesiune cu S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., a fost acela că acesta din urmă i-a spus că fără influenţa sa nu va putea obţine niciodată bunurile revendicate.

Chiar dacă inculpatul B. ar fi avut dreptul să revendice acele bunuri, faptul că acestuia i se părea să era sabotat şi că întâmpina obstacole, apreciate de el ca fiind insurmontabile, în realizarea acestui drept, l-a determinat să accepte cumpărarea influenţei inculpatului M.

În afară de probele menţionate anterior, săvârşirea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă cu ocazia încheierii şi executării contractului de cesiune de drepturi succesorale din data de 1.11.2006 rezultă şi din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de soţia inculpatului B., numita SS.

În declaraţia de suspect dată de SS. la data de 06.05.2015 (aflată la filele x din volumul 5 al dosarului de urmărire penală) aceasta arată că inculpatul B. a contactat mai multe persoane care să îl reprezinte în cererile de revendicare, dar a fost sabotat tot timpul de către autorităţi. În acest context, inculpata N. le-a făcut cunoştinţă cu inculpatul M. ("N. ne-a spus că îl cunoaşte pe M., un fost consilier al lui HH., care are puterea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităţilor şi cu obţinerea documentelor necesare (PUZ etc)." - fila x din volumul 5 al dosarului de urmărire penală).

Referitor la încheierea contractului de cesiune de drepturi succesorale cu S.C. F. S.R.L., în aceeaşi declaraţie de suspect SS. arată că:

"Prima dată M. ne-a invitat la el acasă în Snagov, pentru a discuta despre proprietăţile noastre şi despre A.

M. ne-a spus că am pierdut timpul cu avocaţi individuali şi că avem nevoie de o firmă mare de avocatură, pe care s-a angajat să o plătească el.

De asemenea, M. ne-a spus că are relaţii în toată ţara, că are afaceri cu primarul din Snagov, LLLLL., că are o relaţie foarte bună cu primarul Sectorului I, MMMMM., că poate debloca aceste autorităţi care ne-au împiedicat până acum să obţinem restituirea bunurilor.

La acel moment, M. nu a pomenit despre G. sau H.

Din câte ştiu, M. i-a dat N. o sumă de bani pentru ieşirea ei din contractul cu noi.

M. ne-a promis că ne va da o parte în avans din bunurile revendicate, ceea ce s-a şi întâmplat. Cred că ne-a dat în jur de 5 milioane de euro. Primul milion de euro din aceşti bani i-am primit după aproximativ 2 săptămâni din momentul încheierii contractului cu F.

Contractul s-a încheiat la cabinetul de avocatură II. Din câte reţin, potrivit înţelegerii iniţiale, tot ce se recupera trebuia împărţit în jumătate (50% noi şi 50 % F.) însă la momentul încheierii contractului am aflat că M. vrea 80 % din domeniul Băneasa.

Deşi noi nu eram de acord cu acest procentaj, M. ne-a spus că doar în aceste condiţii putem încheia contractul. Acesta a mai adăugat că fără el şi prietenii lui (WW., W., G.) nu vom câştiga vreun bun. De asemenea, a mai amintit că vom pierde şi procesul de A., având în vedere că soţia lui II. este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În plus, M. a menţionat că are o relaţie foarte bună cu oameni din presă, menţionând numele lui L. şi CCCCC.

Ţin minte că M. a spus că are conexiunile necesare pentru a recupera Băneasa într-o perioadă foarte scurtă de timp, spunea că deja are şi cumpărătorii pentru ea.

Reţin că m-a mirat siguranţa lui că va recupera Băneasa şi că are deja un cumpărător, în condiţiile în care nu primisem nimic în acel moment."

În aceeaşi declaraţie de suspect SS. mai arată că "În repetate rânduri, M. a spus că a plătit mulţi funcţionari pentru recuperarea acestor bunuri, tot timpul spunea că ştie pe cine să cumpere pentru rezolvarea problemelor." şi menţionează că inculpatul M. i-a spus că a vorbit cu directorul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, care "ar fi mulţumit cu nişte excursii" la Monaco. Suspecta subliniază că "Din câte ştiu eu, Băneasa a fost recuperată prin influenţa lui M. Reţin că, la un moment dat, acesta ne-a spus că orice politician care se va opune retrocedării terenului de la Băneasa nu va mai fi reales."

Suspecta a fost reaudiată în cursul urmăririi penale la data de 08.01.2016, în prezenţa apărătorului ales şi a avocaţilor inculpatului L., K., E. şi W., declaraţia fiind la filele x din vol. 5 al dosarului de urmărire penală. O parte din această declaraţie a fost înregistrată cu mijloace audio/video, iar transcrierea părţii înregistrate din declaraţie se află la filele x din volumul XLVII al instanţei de judecată.

În această nouă declaraţie suspecta arată că menţine declaraţia dată anterior în cauză, dar doreşte să facă unele precizări, însă în cele menţionate nu mai susţine aspectele referitoare la traficul şi cumpărarea de influenţă. În esenţă, suspecta arată că N. şi M. nu le-a spus ei ori soţului său că ar avea cunoştinţe în lumea politică sau în administraţie, pentru a-i determina să încheie contractul de cesiune a drepturilor succesorale.

Această nouă declaraţie a suspectei vine în contradicţie cu toate probele arătate anterior şi chiar cu afirmaţiile făcute de suspectă în declaraţia din 06.05.2015, pe care a declarat că o menţine. Unele afirmaţii ale suspectei din această declaraţie sunt vădit neverosimile, cum ar fi, de pildă, afirmaţia că ea şi inculpatul B. ar fi fost nemulţumiţi când au aflat că terenul din Băneasa a fost obţinut pe cale administrativă, pentru că ar fi vrut să-l obţină prin proces, în instanţă . Schimbarea declaraţiei suspectei SS. nu a fost motivată, instanţa reţinând că a fost cauzată de faptul că între timp, faţă de soţul acesteia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a făcut propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar dacă ar fi susţinut cele relatate anterior suspecta ar fi contribuit în mod implicit la acuzarea acestuia.

Declaraţiile inculpatului B. şi ale soţiei acestuia SS. referitoare la săvârşirea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă se coroborează cu mai multe probe.

Faptul că inculpata N. i-a "cedat afacerea" inculpatului M. pentru că ea nu reuşise punerea efectivă în posesie pe niciunul dintre bunuri, deşi se obţinuse hotărârea comisiei judeţene de retrocedare a Pădurii Snagov, rezultă şi din declaraţia dată de martora NNNNN., dată în cursul urmăririi penale (aflată în volumul 7, dosarul de urmărire penală), în care aceasta arată că "Ulterior, în septembrie sau octombrie 2006 N. mi-a spus că pentru că B. e nemulţumit că nu obţine nimic ea o să îi cedeze contractul lui M. Pe M. l-am văzut o singură dată la birou la N. în această perioadă, era însoţit de soţia lui de un avocat şi de încă o persoană pe care nu o cunosc. Cred că tot în 2006 N. şi-a cedat efectiv contractul lui M. şi de la acel moment nu ştiu să se mai fi ocupat de vreun demers pentru bunurile revendicate de B. La un moment dat am aflat de la televizor că B. a obţinut nişte bunuri, înainte de a i se naşte copilul, am sunat-o pe N. să o întreb dacă primim nişte bani pentru demersurile făcute, dar N. mi-a spus că nici ea şi nici OOOOO. nu au primit nimic." Fiind audiată de instanţă la data de 05.05.2017, martora NNNNN. a arătat că îşi menţine în totalitate declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

Un alt martor care a confirmat faptul că inculpatul M. i-a promis inculpatului B. că va interveni la funcţionarii competenţi să soluţioneze cererile acestuia de restituire a proprietăţilor este martora PPPPP. Aceasta a arătat, atât în declaraţia de la urmărirea penală, cât şi în declaraţia din faţa instanţei, că inculpatul B. i-a spus acest lucru. Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 6.10.2017, martora a afirmat:

"Întrebare procuror: V-a spus inculpatul Al Romaniei că inculpatul M. i-a comunicat că pentru soluţionarea in mod favorabil a a cestui contract s-a pus in mişcare un mecanism cu reglaje foarte fine şi la ce s-a referit? Răspuns: Da, in sensul că foarte multe dintre titluri puteau fi rezolvate administrativ. Întrebare procuror: In ce sens? Răspuns: In sensul in care nu trebuia să se stea cu dosarele in instanţă ani de zile. Întrebare procuror: Era preferabil să se rezolve pe cale administrativă? Răspuns: Da, reieşea foarte clar că era mai uşor să se rezolve administrativ decât in instanţă." Având în vedere că martora era o persoană apropiată inculpatului B. în perioada săvârşirii infracţiunilor, este veridic faptul că acesta din urmă i-a spus martorei despre "mecanismul cu reglaje foarte fine" pus la punct de inculpatul M. pentru restituirea proprietăţilor revendicate.

Modul în care au procedat inculpaţii B., N. şi M. cu privire la transmiterea drepturilor succesorale a fost descris de martorul HHHH., un apropiat al inculpatului M. în perioada respectivă, care arată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale (aflată în vol. 7 al dosarului de urmărire penală, filele x) că:

"La vremea respectivă am constatat că era un circuit între M., E. şi N., cei trei întâlnindu-se foarte des, fie la firma de avocaţi, fie la sediul firmei lui M., fie la N. la firmă, din câte îmi amintesc în Piaţa Domenii, deasupra unei săli de sport. Nu am participat la discuţii, deşi uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe M. pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar M. mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile B. Din câte am înţeles N. a fost cea care a iniţiat proiectul şi l-a prezentat pe B. lui M. şi asociaţilor lui. Între N. şi M. existau tensiuni şi acesta mi-a spus că N. are de primit bani şi era nemulţumit de pretenţiile emise de aceasta. Cred că N. era implicată în demersurile pentru retrocedarea terenurilor, cel puţin aşa mi-a spus M." Aceasta afirmaţie contrazice susţinerile inculpatei N., în sensul că inculpatul M. ar fi fost cel care a contactat-o pe ea. În realitate, inculpata N. a fost nevoită să-i cedeze inculpatului M. această "afacere", pentru că ea s-a blocat la punerea în posesie asupra Pădurii Snagov. Fiind audiat în faţa instanţei de judecată în data de 23.06.2017, martorul HHHH. a declarat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Declaraţia martorului HHHH. este confirmată sub acest aspect de convorbirea purtată în data de 28.09.2007, ora 15:36:13, de M. cu N., redată în volumul 8, dosarul de urmărire penală:

M.: Ce anume ce şi cum? N-ai contractul în faţă? Nu mă abat cu nimic de la contractul ăla! Ce anume să-ţi spun în plus faţă de contract? Acolo scrie clar: Din momentul în care se face intabularea, din momentul în care se trece în Cartea Funciară, din nu ştiu ce, de atunci se întâmplă nu ştiu ce. E trecut în termene foarte clari! Nu numai că respectăm acele termene, dar chiar le plătim cu mult înainte de ceea ce scrie acolo!

N.: Nu este vorba despre avansurile către Paul, este vorba de faptul că tu ai vrut ceva, eu am acceptat, iar diferenţa între ce am făcut noi şi ce trebuie să fie acceptată de terţele persoane, trebuie să le spunem exact ce şi cum.

În legătură cu influenţa pe lângă funcţionarii din cadrul Direcţiei Silvice Ilfov pe care şi-o declama inculpatul M., martorul HHHH. afirmă în declaraţia dată în faţa instanţei că:

"Întrebare procuror - Dar pe U. il cunostea, de la EE.? Răspuns: După nume nu-mi dau seama, dar cunostea diverse persoane de la EE. Întrebare procuror - Mentineti afirmatia conform căreia QQQQQ. omul de incredere al lui M. a spus ca orice problema ce tine de EE. se rezolvă cu U.? Răspuns: Da, mentin afirmatia că domnul QQQQQ. mi-a comunicat că orice problemă legată de EE. se rezolvă, nu-mi amintesc exact dacă mi-a spus si numele persoanei respective, dar el se ocupa de EE." Aşa cum rezultă din probele administrate, inculpatul M. a şi folosit ulterior, în mod efectiv, influenţa pe care o avea pe lângă inculpatul U., pentru a reuşi punerea în posesie asupra suprafeţei de teren din Pădurea Snagov, retrocedată anterior în urma demersurilor făcute de inculpata N.

Relaţia de prietenie dintre inculpaţii M. şi U. este susţinută în mod categoric de martorul HHHH. în declaraţia sa:

"Întrebare avocat inc U. - Dacă îşi menţine declaraţia de la urmărire penală potrivit careia M. era bun prieten cu U. acesta il vizita frecvent acasă la Snagov? Răspuns da Întrebare avocat inc U. - Cum isi jusitifica această declaratie? Răspuns l-am văzut deseori acolo. Întrebare avocat inc U. -Ce insemnă deseori sau "frecvent" cum a declarat la urmărire penală? Răspuns Cu ocazia unor mese festive sau pur si simplu mese ocazionale. Întrebare avocat inc U. - Este sigur vorba de inc. U. şi nu de altă persoană care lucrează în EE.? Răspuns Da, sunt sigur." Nu există niciun motiv pentru care martorul să mintă sub acest aspect, iar această susţinere este confirmată şi de alte probe.

Astfel, afirmaţiile martorului HHHH. referitoare la relaţiile de prietenie dintre cei doi inculpaţi sunt confirmate şi de martorul TTT., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în data de 26.02.2016 (aflată în volumul 7 din dosarul de urmărire penală, filele x), în care acesta arată că "Ştiu că domnul U. era amic cu primarul din Snagov şi îl cunoştea pe domnul M. Fac această precizare întrucât în primăvara - vara anului 2007, anterior punerii în posesie a lui Paul, domnul U. venise cu probleme de serviciu la Ocolul Silvic Snagov şi am hotărât să mergem să mâncăm la o terasa la lacul Snagov. De pe celălalt mal a venit M. cu o şalupă şi s-a aşezat la masa noastră, discutând cu domnul U. ca şi cum se cunoşteau. M. a spus în discuţie că se schimbă directorul EE. şi el ştie cine vine." Din ultima afirmaţie a martorului TTT. rezultă că inculpatul M. ştia dinainte că va fi schimbat directorul Direcţiei Silvice Ilfov şi că va fi înlocuit cu inculpatul U. În declaraţia dată în instanţă la data de 20.10.2017 martorul TTT. confirmă acest episod, arătând că "la un moment dat cand eram impreună cu U. pe o terasă pe malul lacului Snagov, la un moment dat pe acea terasă a intrat domnul M. care s-a apropiat şi l-a salutat pe domnul U. şi s-au schimbat câteva amabilităţi după care a plecat in altă parte. De aceea am tras concluzia că cei doi se cunoşteau."

Schimbarea directorului i-a profitat foarte mult inculpatului M., deoarece directorul anterior al Direcţiei Silvice Ilfov, martorul ZZZ., arată în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 20.10.2017 cu privire la solicitarea inculpatului B. de punere în posesie asupra Pădurii Snagov că "A fost şi dorinţa mea şi a celorlalţi colaboratori cu care lucram, de a nu retroceda această suprafaţă, de acord cu şeful de ocol cu ce a specificat dumnealui in această anexă". Apoi martorul mai arată că inculpatul M. a încercat să ia legătura cu el prin intermediul inculpatului O., precizând că: «Întrebare procuror - V-a solicitat inculpatul RRRRR. sau a intermediat inculpatul RRRRR. o intalnire intre dvs. si inculpatul M.? Răspuns Fostul primar de la Snagov mi-a spus odată că ar vrea domnul M. să mă cunoască. Întrebare procuror - V-a spus pentru ce? Răspuns: Nu. Întrebare procuror - De unde ati tras concluzia că această intalnire se dorea a fi tot pentru retrocedarea pădurii de la Snagov? Răspuns: Fără sa imi spună domnul primar am făcut legatura că tot cu asta ar fi si nu am avut nici curiozitatea să il cunosc pe domnul M. eu fiind legat de acest "nu retrocedare".» Această poziţie a martorului a determinat şi demersul inculpatului B. de a formula o plângere penală împotriva lui ZZZ. - Director la Direcţia Regia Naţională a Pădurilor EE. pentru refuzul de a-l pune în posesie pe terenul forestier, înregistrată cu nr. x/18.05.2007 - Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Ilfov .

Toate aceste aspecte, care relevă influenţa inculpatului M. asupra funcţionarilor publici din comuna Snagov, sunt confirmate chiar de inculpatul M., care în convorbirea telefonică purtată în ziua de 03.01.2008, ora 19:55:24, cu SSSSS., redată în volumul 8 filele x, afirmă explicit că "M.: Mai mult sau mai puţin sunt şef acolo, deci să ajut mult să obţii tot ceea ce ai nevoie în Snagov."

De asemenea, din probele administrate rezultă şi faptul că inculpatul M. şi-a folosit influenţa reală pentru retrocedarea celui de-al doilea imobil ce face obiectul cauzei, D.

Fiind întrebat despre modul în care a procedat inculpatul M. în cazul restituirii pe cale administrativă a D., martorul HHHH. arată în declaraţia din cursul judecăţii următoarele:

"Întrebare procuror - Stiti sa fi avut discutii şi cu numitul MMMM. directorul de la institutul acela? Răspuns: Da, stiu ca au fost discutii intre domnul M. si domnul MMMM., desfăşurate atat la sediul institutului cât şi in afara lui. Întrebare procuror - Unde in afara lui? Răspuns: Din ce imi amintesc, atat la biroului inc. M. din str. x cat şi la casa din Snagov. Întrebare procuror - Cunoaşteti dacă inc. M. l-a invitat sau i-a plătit o excursie lui MMMM. si sotiei acestuia, si dacă da unde? Răspuns: Imi amintesc că la un moment dat, in perioada de vară, dar nu-mi mai aduc aminte exact anul, domnul MMMM. si cu sotia dansului au fost prezenti la Monaco la invitaţia domnului M., au stat intr-un hotel insă nu ştiu cine a plătit pentru acel hotel. Întrebare procuror - In acea perioadă au avut loc intalniri intre domnul M. si domnul MMMM.? Si cât au stat MMMM. si sotia la Monaco? Răspuns: Au stat 2-3 zile au fost diverse intalniri formale la masă, şi o plimbare cu barca domnului M. Întrebare procuror -V-a spus inculpatul M. că invitaţia pentru MMMM. şi sotie viza găsirea unei solutii pentru rezolvarea favorabilă a retrocedarii D.? Răspuns: Ulterior acelei deplasări la un moment dat mi-a menţionat ca incearcă să găsească o soluţie ca să rezolve blocajul in care se află proiectul Băneasa? Întrebare procuror - V-a spus si ca -i va da lui MMMM. o sumă de bani pentru a-l convinge? Răspuns: Da, a mentionat şi acest aspect."

Martorul a lămurit aspectele privind modul în care a luat cunoştinţă de aceste fapte concrete, dând amănunte care relevă că cele susţinute sunt adevărate:

"Întrebare avocat inc M. -In ce calitate a fost in Monte Carlo cu ocazia vizitei domnului MMMM.? Răspuns: In calitate de prieten şi in calitate de ajutor. Întrebare avocat inc M. - Il cunoaste pe domnul MMMM. şi il poate descrie instanţei? Cum era domnul MMMM. in momentul in care l-a cunoscut la Monaco? Răspuns: Da, pot să-l descriu: era un domn in vârstă, masiv care se deplasa foarte greu, avea nevoie de obicei de ajutor pentru a urca şi a coborî. Era un om gras. Întrebare avocat inc M. - Consideră ca MMMM. putea coborî sub punte pe calea de acces a ambarcaţiunii pentru a discuta cu domnul M., referindu-mă la discuţia la care face referire in depoziţiile sale? Răspuns: Din ce imi amintesc se deplasa foarte greu, dar nu era imposibil accesul." De altfel, aceste aspecte nici nu sunt contestate de inculpatul M., care recunoaşte în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 24.02.2017 faptul deplasării lui MMMM. împreună cu soţia sa la Monaco, întâlnirea lui cu aceştia, susţine că el s-ar fi ocupat să-i recomande nişte hoteluri şi că l-a trimis pe şoferul său să-l ia cu maşina, însă nu recunoaşte că a plătit hotelul.

Faptul că nu s-a dovedit modalitatea în care a fost plătit hotelul şi nici pe numele cui a fost făcută rezervarea şi de către cine nu este de natură să aducă vreun dubiu cu privire la aspectul că excursia lui MMMM. a fost plătită de inculpatul M., având în vedere că acest lucru este confirmat de mai multe probe directe.

Astfel, în primul rând el este confirmat de SS., în declaraţia de suspect dată în prezenta cauză în cursul urmăririi penale. În declaraţia de suspectă dată de SS. în data de 06.05.2015, aceasta arată că inculpatul M. i-a spus că a vorbit cu directorul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, care "ar fi mulţumit cu nişte excursii" la Monaco.

În al doilea rând, aspectul rezultă în mod indirect şi din declaraţia dată de inculpatul E. în cursul urmăririi penale (aflată în dosarul de urmărire penală), în care acesta arată "După câteva săptămâni într-o discuţie cu M. acesta a spus că s-a ocupat de această revendicare cu domnul MMMM., dar la acel moment nu am înţeles sensul acelor cuvinte." Instanţa reţine că această afirmaţie a inculpatului E. este credibilă, pentru că se coroborează cu celelalte probe, urmând a fi reţinută chiar dacă inculpatul a retractat-o în declaraţia dată în cursul judecăţii.

De asemenea, martorul HHHH. a explicat în declaraţia dată în faţa instanţei modalitatea în care s-a făcut această rezervare:

"Întrebare avocat inc M. -In cursul depozitiei de azi, martorul spune că nu cunoaşte cine s-a ocupat de cazarea domnului MMMM. la Monte Carlo, desi in denunţ ne prezintă agenţia de voiaj, compania aeriană care a asigurat călătoria celor doi, de ce există această discrepanţă? Răspuns: Agentia de voiaj se ocupă de transport, cunosc aceste aspecte deoarece eu păstram legătura cu persoana care reprezenta firma de voiaj. Firma de voiaj nu s-a ocupat şi de cazare, iar in ceea ce priveşte cazarea nu l-am văzut personal pe domnul M. că a plătit el cazarea sau că s-a ocupat el. Întrebare avocat inc M. - Da a văzut să fi cumpărat biletele de avion? A vazut vreun ordin de plată? Răspuns: Nu. Întrebare avocat inc M. - Pe ce s-a bazat martorul cand a făcut afirmaţia că fiica domnului MMMM. a fost plătită din conturile societătii companiei străine, TTTTT.? Răspuns: Pe informaţiile primite de la domnul M."

Aceste declaraţii din cursul judecăţii sunt consecvente cu cele date de martorul HHHH. în cursul urmăririi penale (aflate în volumul 7 din dosarul de urmărire penală, filele x), în care arată că inculpatul M. "Discuta destul de des cu directorul institutului, o persoană mai în vârstă şi mai solidă, care în primă fază s-a opus, spunând că dacă se retrocedează terenul institutul se va desfiinţa şi oamenii îşi vor pierde locurile de muncă. Ulterior s-au înţeles şi Institutul există şi azi. La un moment dat totul era blocat pentru că directorul d se opunea şi M. spunea că trebuie să găsească o soluţie pentru că partenerii evrei nu vor să renunţe la nicio parte din teren în favoarea institutului şi ştiu că M. a fost la Institut împreună cu I. pentru a discuta.

Ştiu că directorul institutului şi soţia acestuia au fost invitaţi de M. la Monaco. I-a cazat la un hotel, i-a plimbat cu barca, au ieşit la masă. Şi eu eram atunci la Monaco împreună cu M. aşa că i-am văzut chiar eu pe cei doi acolo în vizită. Cred că au stat trei zile, de joi până duminică. Aşa era zborurile de la Bucureşti la Nisa."

În ce priveşte eventualele neconcordanţe dintre declaraţiile martorului HHHH., invocate de inculpatul M., instanţa reţine că acestea nu sunt de natură să conducă la înlăturarea ca nesinceră a declaraţiei martorului, deoarece sunt rezultatul trecerii timpului şi nu privesc aspect esenţiale legate de faptele imputate. Martorul a răspuns convingător la aceste aspecte, arătând în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că:

"Întrebare avocat inc M. - Cum a fost posibil ca fiind certat cu domnul M. anterior acestui moment să participe la întâlnirea de la Monte Carlo si să cunoaşte întâlniri si date din cadrul institutului sau din cadrul altor instituţii unde se desfăşurau proceduri, el nefiind in relaţii de prietenie cu M. la momentul respectiv? Dacă s-a impăcat cu M. după retrocedare el nu era prieten cu acesta la momentul la care au avut discuţiile cu MMMM. la Monte Carlo? Răspuns: Există posibilitatea ca din cauza trecerii timpului să fi menţionat greşit anul in care ne-am împăcat, insă ca şi suită de evenimente, sunt cele relatate. Întrebare avocat inc M. - Dacă s-au împăcat când imobilele erau in proprietatea CC., si au fost certaţi 2 ani cel putin, cum ştie atâtea lucruri despre procedura de retrocedare, despre întâlnirile care au avut loc, in aceste condiţii in care era certat cu M.? Răspuns: Eu am relatat faptele la care am luat parte si pe care le-am constatat sau mi-au fost spuse de domnul M.; cât despre terenurile din proprietatea CC. am menţionat deja că doar o parte din D. era pusă in posesie."

Deşi toate aceste probe sunt suficiente pentru a se reţine săvârşirea de către inculpatul M. a acestei fapte penale, ele sunt confirmate şi de convorbira telefonică din 12.09.2008, ora 09:16:49, aflată în volumul 8 din dosarul de urmărire penală, filele x, purtată de inculpatul M. cu directorul MMMM.:

DOMN (MMMM.): Da, bună dimineaţa!

M.: Bună dimineaţa, îmi cer scuze eram la tenis şi nu…

DOMN: Dar nu e nicio problemă, asta e bună. Eu am sunat de câteva ori că aşa e politicos, suni, dacă vezi că nu-ţi poate răspunde, închizi. Sau dacă vezi că omul nu poate el şi închide el şi-ţi vine, asta e educaţie de telefon mobil, ştii! Dacă-ţi vine ton de ocupat, asta înseamnă că este într-o discuţie, într-o chestie şi nu poate vorbi şi cu asta-basta. Sau, doamne fereşte, în cele mai fericite clipe ale vieţii lui. Domnu .. M., am primit minunea, adică a venit aseară şoferul, s-a întâlnit cu şoferul meu, i-a dat aia, acolo scrie că aşa… dar eu cred că ei în hotelul ăsta, la nivelul ăsta, nu e vorba de single sau double, ei oricum au un pat în care poată să doarmă două persoane, fără probleme. Adică…

M.: Nu, nu, păi două.

DOMN: Nu, eu am rugat, adică dacă vă mai amintiţi două single şi un double, dar double nu în sensul de cu două paturi, pat matrimonial.

M.: Nu, nu, pat matrimonial, exact. Da, da. Păi aşa şi este. E una cu pat matrimonial.

DOMN: Da, da, păi toate au. Da. Şi două simple, na, cum să zic, fără pat matrimonial. Dar de multe ori, eu am mai fost în toată lumea asta, adică ei au un pat mare, se plăteşte însă separat, dacă e double, e un preţ. Mai e ceva, iubitule! Acel preţ de cinci sute, nu ştiu ce, e pe noapte?

M.: Da, da, dar nu vă faceţi.. adică asta vorbim noi când ne .., asta e gata.

DOMN: Nu, nu-mi fac, că şi scrie că este prepaid. ….

MMMM.: Am citit tot.

M.: Da, da scrie.

MMMM.: Cu breakfast, cu nu ştiu ce, cu…

M.: Da, da…

(…)

MMMM.: …şi i-am spus: domne, eu, voi mă transferaţi de la aeroport, mă aduceţi la hotel unde ştiţi voi şi de acolo, la sfârşit, nu mai aveţi treabă cu mine. Trebuie să mă lămuresc care este exact hotelul, eu după câte am înţeles se cheamă ceva UUUUU. Dar o să vă dau informaţia.

M.: Asta e simplu, asta nu contează că băiatul vine oriunde îi spuneţi.

MMMM.: Păi da, nu e. Că eu am zis Nisa, adică Nisa vine avionul.

M.: Avionul. Nu, o să fiţi în Cannes…la Cannes…

MMMM.: Probabil că o să fim în Cannes.

M.: Da.

MMMM.: Da… E, ce mi-e unul, ce mi-e altul, nu e nicio problemă.

M.: Da, tot aia e.

MMMM.: Numai că suntem, repet, patru persoane cu patru valize, ştiţi.

M.: Nu contează e… suntem…

MMMM.: Ori e un microbuz, ori e ceva mai mare, ori e…

M.: Da, da, e un x, e un microbuz din acela de lux, dacă-l ştiţi.

MMMM.: Bun. E în regulă, nu trebuie, vorba aia să fie ca să încapă şi valizele şi.

M.: Da, da, da….

MMMM.: …persoanele…

M.: Da, da, da.

MMMM.: A, ultima treabă! Mai pistonaţi întâlnirea de…care o avem noi luni…

Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul M. nu a negat existenţa acestei convorbiri şi nu i-a contestat conţinutul, susţinând că din ea nu ar rezulta că el s-a ocupat de plata cazării de care este vorba în convorbire.

Din conţinutul convorbirii telefonice rezultă că MMMM. cerea detalii despre cazarea sa la hotel, despre care nu ştia nimic, şi că această cazare era deja plătită de inculpatul M., care încerca să-i spună să nu-şi facă griji cu costul camerei. Rezultă, de asemenea, din convorbire că hotelul despre care vorbesc cei doi nu este cel la care trebuia să meargă MMMM. la evenimentul organizat de firma VVVVV., ci un alt hotel, la care MMMM. urma să meargă după aceea. Acest aspect rezultă din faptul că MMMM. îi spune inculpatului M. că maşina trimisă de el trebuie să îl ia de la un hotel care "se cheamă ceva UUUUU.". Legătura dintre această excursie achitată de inculpatul M. şi îndeplinirea de către MMMM. a atribuţiilor de serviciu rezultă chiar din convorbirea mai sus menţionată, în care acesta din urmă îi spune inculpatului "Mai pistonaţi întâlnirea de…care o avem noi luni…".

Probele de mai sus sunt probe directe, care dovedesc săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de dare de mită, prin oferirea unei cazări la un hotel din străinătate, pentru patru persoane, fostului director al ICDPP, MMMM. (decedat în prezent), în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu. Nu are nicio relevanţă faptul că retrocedarea D. a fost legală, deoarece infracţiunile de luare şi dare de mită se pot comite şi în legătură cu îndeplinirea unui act legal de către funcţionarul public mituit. Nu are relevanţă nici valoarea disproporţionată dintre terenul retrocedat inculpatului B. şi valoarea mitei date unuia dintre funcţionarii competenţi să dispună asupra acesteia, deoarece textul de la infracţiunea de luare de mită nu face o astfel de distincţie. În plus, valoarea mitei, aşa cum rezultă din probele de mai sus, nu este una derizorie sau simbolică, pentru a se putea susţine că reprezintă un gest de curtoazie.

De asemenea, în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa reţine că din probele directe menţionate anterior rezultă că inculpatul M. nu doar a afirmat faţă de inculpatul B. că are influenţa necesară să-i determine pe funcţionarii competenţi să-i restituie proprietăţile revendicate, ci şi că şi-a folosit efectiv această influeunţă, în cazul inculpatului U., pentru punerea în posesie asupra Pădurii Snagov, şi în cazul fostului director al ICDPP, MMMM., pentru a obţine retrocedarea D.

Folosirea influenţei în scopul obţinerii retrocedării către B. a bunurilor care au aparţinut C. rezultă şi din siguranţa cu care inculpatul M. vorbea despre acest lucru anterior producerii evenimentului. Aceste aspecte rezultate din convorbirile interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională nu sunt determinante pentru reţinerea infracţiunii, ci sunt aspecte indirecte, care confirmă, însă, situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza celorlalte probe.

Astfel, din convorbirea telefonică din data de 15.10.2008, ora 17:49:52, purtată de M. cu H., aflată în volumul 8, dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul M. a avut de la început siguranţa că va obţine retrocedarea D., afirmând că "Dacă îţi aminteşti discuţia noastră, datoria mea era să fac lucrurile să se întâmple. Acum, pentru a vinde, bineînţeles că am ceva oportunităţi aici, dar nu-ţi pot garanta că pot vinde terenul."

Aceeaşi certitudine rezultă şi din convorbirea din data de 09.10.2007, ora 18:07:23, purtată de M. cu KK. (aflată în volumul 8, dosarul de urmărire penală, în care inculpatul M. afirmă "O, SSSSS., vei fi uimit ce putem realiza până la sfârşitul anului!"

La fel rezultă şi din convorbirea din data de 22.10.2007, orele 19:17:59, purtată între M. şi H., aflată în volumul 8 dosarul de urmărire penală:

H.: Ok, ok. Spune-mi, cum s-a mai avansat ..? Snagovul e al nostru. Cum este situaţia cu Băneasa, am mai progresat?

M.: Da, este foarte avansată. De asemenea, o să-ţi explic când ne vedem, oricum vreau până de Crăciun vreau să definitivez cel puţin 6 puncte. O să ţi le arăt care dintre ele. Dar astea 6 sunt probabil… nu cele mai mari, dar .. Băneasa este cel mai mare, dar celelalte sunt de asemenea foarte mari.

H.: Nu Băneasa, fără să includă Băneasa.

M.: Include, bineînţeles că şi Băneasa.

H.: La sfârşitul acestui an tu vrei să termini Băneasa?

M.: Da, da, bineînţeles.

H.: Fantastic! Te-ai descurcat foarte bine, ah?

La fel şi din convorbirea din data de 15.04.2008, ora 11:39:25 purtată între M. şi H., aflată în volumul 8 filele x

M.: Ok. Al doilea subiect se referă la Băneasa. Suntem la stadiul la care schimbăm documentele între noi şi instituţie. Sunt total nefolositoare actele pe care ni le-au trimis, dar cel puţin nu au intenţie rea. Documentele sunt neutre. Neutre sau pozitive. Sper că vom încheia direct cu ei foarte curând… se referă la institut

H.: Ok. Ce înseamnă dacă se finalizează?

M.: Înseamnă că semnăm cu ei. De fapt, avem nevoie doar de o semnătură de la ei. Nu avem nevoie de altceva. Am pus totul acolo, 99,9% este totul gata. Nu ştiu de ce încă… probabil vor să fie acoperiţi înainte de a semna.

H.: Asta e ultima semnătură de care ai nevoie de la minister? Ultima?

M.: Poftim?

H.: Am crezut că ai nevoie de mai multe lucruri, dar nu ai nevoie de altceva.

M.: Cu ei? Cu instituţia?

H.: Nu şti cu cine, cu oricine…

M.: Da. E nevoie de un singur lucru. Să semneze şeful instituţiei, în rest totul e realizat.

H.: Bun….M.: Cu Aviaţia am realizat toate întâlnirile în ultimele două, trei săptămâni. J. mi-a spus că ţi-a trimis, nu ştiu ce, aşteaptă aprobarea ta.

H.: Mi-a trimis nişte acte mici prin care mi-a explicat situaţia financiară. Exact ce mi-ai spus şi tu, nu sunt bani acolo, sunt puţini bani. Trebuie să stăm de vorbă să discutăm despre paşii pe care îi avem de făcut… Trebuie să avansăm, aşa cum am discutat.

M.: Da.

(…)…BENNY: Aştept veşti bune în legătură cu Băneasa (?), e important.

M.: Crede-mă că aştept mai mult decât tine. Sunt ca… aceste semnături.

H.: Trebuie să găsim o soluţie pe partea financiară. E foarte dificil să păstrăm…

M.: Ştiu am discutat cu… Am discutat cu G. acum o să-ţi spună câteva lucruri când se va întoarce. Acum e Kiev.

H.: Ok….M.: Te va suna, probabil….H.: Mulţumesc….M.: Pa!

La fel rezultă şi din convorbirea telefonică din data 08.05.2008, ora 12:30:16, purtată între M. şi H., aflată în volumul 8, dosarul de urmărire penală:

M.:Îmi pare rău şi mie, dar azi am semnat un contract mare cu 10% şi a fost o lungă negociere şi luptă şi nu am putut rata o astfel de oportunitate.

H.: Dar este păcat că îmi aminteşti că am de plătit prea mulţi bani.

M.: Sper că nu se compară cu ce va veni.

H.: Şi eu sper. Cum a decurs? Când va fi finalul finalului la Băneasa?

M.: Deci, după cum deja ştii, prietenul lui G. nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt…, să spunem în competiţie cu prietenul lui G., care este un bun prieten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prinţul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă. Dar nu vreau să…

H.: … (neinteligibil) ce se va întâmpla atunci?

M.: Nimic. Doar vor semna şi va fi a noastră. Asta e tot. Nu sunt mai mulţi paşi, e doar un pas.

H.: Deci nu trebuie să mai vorbeşti cu cineva, să mai întrebi pe cineva, se termină, e rezolvată?

M.: Da. Doar de semnat. Asta-i tot. Probabil nu va fi chiar mâine, dar important este să avem o decizie favorabilă mâine.

H.: Deci lipseşte doar o semnătură?

M.: Exact, doar una.

H.: Şi apoi este chiar al nostru? Adică putem începe munca pe teren?

M.: Da, este 100% al nostru, este ca şi maşina ta, e a ta (RÂDE).

H.: Foarte bine. Şi apoi nu trebuie să dăm nimic….să dăm un hectar aici, un hectar acolo…

M.: Ăhh, ….Adică, va fi probabil o sumă mică pentru aceşti oameni, dar nu mare lucru….(…)

În afară de acestea, mai sunt şi alte probe probe indirecte, care vin să întărească această concluzie a săvârşirii infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă.

Astfel, faptul că inculpatul B. căuta să-şi soluţioneze prin cumpărare de influenţă cererile de retrocedare a imobilelor revendicate rezultă şi din declaraţia de martor dată de WWWWW. în cursul urmăririi penale (aflată în volumul 7 al dosarului de urmărire penală, la filele x):

"B. mi-a spus că a găsit pe cineva care e în stare să îl conecteze cu oameni importanţi politici şi care are astfel influenţă pentru soluţionarea cererilor lui de revendicare. Mi-a spus că e vorba de N. şi că aceasta va veni la mine la birou pentru a-i da dosarele. După ce am predat dosarele, la două sau trei săptămâni după aceea, B. m-a trimis la întâlnirea cu M. de care am făcut vorbire mai sus. Nu am mai discutat apoi cu B., cu N. sau cu M."

Faptul că inculpatul M. avea obiceiul de a se lăuda cu influenţa sa asupra diferiţilor funcţionari publici rezultă din declaraţia martorului NN., dată în cursul urmăririi penale la data de 22.02.2016 (aflată în volumul 7, filele x), în care acesta arată despre inculpatul M. că "L-am întrebat dacă B. are dreptul să obţină aceste bunuri şi mi-a spus că da, că firma de avocaţi de la II. şi Asociaţii au verificat asta. Mi-a spus tot timpul că el are relaţii şi că are intrări peste tot, eu înţelegând implicit că se referă şi la aceste bunuri." În declaraţia dată în faţa instanţei în data de 05.05.2017 martorul arată că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi mai arată, în legătură cu inculpatul M. următoarele:

"Întrebare procuror- Pe plan local era inculpatul M. un om influent? Răspuns: Eu după ce l-am cunoscut pe M. am aflat că a avut o funcţie importanta in Guvern, cunoştea foarte multă lume importantă in domeniul politic dar şi in business. Când ai cunoştinţe mai multe poţi să rezolvi mai repede lucrurile in birocraţia din România. Nu m-am referit la sensul penal, de trafic de influenţă, eu nu ştiu ceva concret de trafic de influentă in schimb pot să va spun din experienţa mea, că G. şi M. erau foarte lăudăroşi că ştie pe toată lumea, au relaţii în toată lumea. Mie nu mi-au spus că fac ceva anume ilicit. Nu am cunostinta de ceva anume ilicit." Legat de această afirmaţie a martorului, instanţa o analizează în contextul în care din celelalte probe rezultă că inculpatul M. i-a pretins inculpatului B. o cotă importantă din bunuri, în schimbul folosirii acestei influenţe reale pe care o avea.

Acelaşi lucru îl declară şi martorul XXXXX., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, aflată în volumul 6 din dosarul de urmărire penală, la filele x, care susţine că "atât G. cât şi M. se lăudau cu cunoştinţele lor din lumea politică, respectiv fostul premierul WW., YYYYY. şi ZZZZZ." În declaraţia din instanţă din 7.04.2017 martorul îşi menţine explicit această afirmaţie, arătând şi că inculpatul M. "a afirmat în mai multe rânduri in perioada 2007-2008 că este in relaţii bune cu domnul LLLLL., dar nu pot preciza dacă de la prima întâlnire a spus lucrul acesta".

În declaraţia de suspect dată de OOOO. în cursul urmăririi penale, aflată în volumul 3 din dosarul de urmărire penală, la filele x, acesta arată că "între cele două şedinţe M. a venit la instituit cu un cetăţean străin pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al premierului WW. Nu am reţinut numele acestuia, dar mi-a dat cartea de vizită. Cei doi au venit la MMMM. şi acesta m-a chemat pentru a fi prezentaţi. Mi-am dat semna ulterior după câteva luni că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă."

Faptul că inculpatul M. nu doar declara, ci şi avea o influenţă reală asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Snagov, rezultă din declaraţia de martor dată de HHHH., în cursul urmăririi penale, în care acesta arată că "Cu primarul LLLLL. relaţiile lui M. erau foarte bune, primarul îl vizita acasă. M. ştiu că era prieten şi cu XXX., pe care l-a cunoscut prin intermediul lui NN. Îmi amintesc că M. discuta la primărie cu LLLLL., dar şi cu un consilier sau angajat al primăriei pe nume AAAAAA. Nu ştiu ce relaţii avea cu cei de la prefectură. Fostul primar BBBBBB. era de asemenea prieten cu M." Martorul şi-a menţinut în cursul judecăţii declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Chiar inculpatul O. recunoaşte acest lucru în declaraţia dată în cursul urmăririi penale (aflată în volumul 4 din dosarul de urmărire, la filele x), arătând că "Acesta era un om influent, cu relaţii şi mi-am dat seama când am fost invitat la petrecerea organizată pentru ziua sa (când a fost CCCCCC.) şi eram"cel mai mic" în rang. L-am mai vizitat pe acesta la locuinţa din Snagov cu diferite ocazii, de două trei ori (la tenis, la o cafea)."

De asemenea, în declaraţia martorului ZZZ. dată în cursul urmăririi penale, în data de 26.02.2016 (aflată în volumul 7 din dosarul de urmărire, la filele x), acesta arată că "De la domnul AAAA. am aflat că primarul din Snagov pune presiune pe el să accepte retrocedarea atât cu ocazia şedinţelor comisie cât şi informal, făcându-i vizite. Îmi amintesc că în anul 2006 cu ocazia unei vizite la Snagov în interes de serviciu primarul O. mi-a spus că domnul M., despre care ştiam că fusese şef de cabinet în guvernul HH., vrea să trec pe la el. Am refuzat invitaţia şi la acest moment nu ştiam ce vrea dar problema cu retrocedarea lui Paul era singura problemă pe care o aveam la Snagov. Ulterior mi-am dat seama că despre asta era vorba". Acest aspect este recunoscut şi de inculpatul O., în dată în cursul urmăririi penale, în data de 02.03.2016, în care arată că "Cred că în anul 2006 când erau divergenţe în legătură cu punerea în posesie M. a venit la mine la birou şi mi-a cerut să-i transmit lui ZZZ. că vrea să vorbească cu acesta. Nu mi-a spus în legătură cu ce problemă dar mi-am dat seama că este în legătură cu problema cu retrocedarea."

Rezultă din probele menţionate anterior, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că inculpatul M. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, solicitându-i inculpatului B. să predea către S.C. F. S.R.L. bunurile revendicate, în schimbul influenţei pe care acesta o avea asupra funcţionarilor competenţi să-i soluţioneze aceste cereri. De asemenea, având în vedere caracterul corelativ al celor două infracţiuni, din acelaşi probe rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil şi săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prin acceptarea acestei solicitări şi transmiterea proprietăţii bunurilor promise.

Nu are nicio relevanţă pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă faptul că inculpatul M. nu a nominalizat funcţionarii pe lângă care a pretins că are influenţă, din moment ce inculpatul B. a înţeles că este vorba de funcţionarii competenţi să dispună cu privire la retrocedarea bunurilor revendicate de el. De altfel, s-a dovedit că inculpatul M. a şi exercitat influenţa sa asupra funcţionarilor U. şi MMMM., care aveau atribuţii cu privire la punerea în posesie asupra terenului Pădurea Snagov şi, respectiv, cu privire la retrocedarea D.

De asemenea, nu se poate susţine că în speţă nu ar rezulta circumstanţele exacte ale comiterii infracţiunii. Atât inculpatul B. în declaraţiile şi plângerile formulate, cât şi celelalte probe administrate în cauză, dovedesc cu certitudine că traficul şi cumpărarea de influenţă s-au comis cu prilejul negocierii şi încheierii contractului de transmitere a drepturilor succesorale din 21.09.2006 (în perioada august- septembrie 2006), când inculpaţii s-au întâlnit pentru a discuta despre acest lucru.

Faptul că nu rezultă din probe data şi ora exactă când s-au întâlnit inculpaţii pentru a discuta aceste aspecte nu este relevant, din moment ce toate părţile recunosc că au avut loc discuţii şi negocieri între cei doi inculpaţi, anterior semnării contractului din 21.09.2006. Altfel, în lipsa unor discuţii prealabile, nu s-ar fi putut ajunge la încheierea contractului din 21.09.2006.

Afirmaţia inculpatului M., din declaraţia dată în faţa instanţei la data de 24.02.2017, că el nu s-ar fi întâlnit cu inculpatul B. înainte de încheierea contractului şi că ar fi negociat doar cu inculpata N., ca reprezentantă a S.C. GG. S.R.L., este contrazisă chiar de inculpata N., care în declaraţia dată în faţa instanţei la 25.01.2019 arată că "La primele intalniri a participat B., SS. care era nelipsită, OOOOO., NNNNN., eu şi domnul M. care reprezenta F., cu avocaţii săi." De altfel, este şi total neverosimilă susţinerea că inculpatul B. ar fi acceptat să încheie contractul cu inculpatul M. fără să se vadă şi să discute anterior clauzele contractului, bazându-se doar pe ce ar fi negociat inculpata N. în lipsa lui. Sub acest aspect instanţa va reţine ca veridică afirmaţia martorei SS., care arată în declaraţia de suspect din 06.05.2015 că "Prima dată M. ne-a invitat la el acasă în Snagov, pentru a discuta despre proprietăţile noastre şi despre A."

Aşadar, cu certitudine, în afară de întâlnirile de la DDDDDD. şi de la sediul societăţii de avocatură II., Zbârcea şi Asociaţii, între cei doi inculpaţi au mai avut loc şi alte discuţii, în care s-au făcut afirmaţiile prin care s-au comis traficul şi cumpărarea de influenţă. Din acest motiv persoanele participante la întâlnirile ulterioare nu au confirmat săvârşirea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă. Ar fi şi greu de conceput ca aceste infracţiuni să se comită de faţă cu terţe persoane, având în vedere riscul pe care şi l-ar fi asumat inculpaţii să fie depistate aceste infracţiuni.

Important pentru reţinerea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă este că la aceste întâlniri inculpatul M. a pretins, iar inculpatul B. a promis transmiterea către S.C. F. S.R.L. a bunurilor care vor fi retrocedate ca urmare a exercitării influenţei de către inculpatul M. Acest lucru s-a şi realizat, prin transmietrea ulterioară a bunurilor promise, Pădurea Snagov şi D., care au avut loc la 15.10.2007 şi 15.01.2009, fiind astfel stabilite cu claritate şi ultimele acte care intră în compunerea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă.

Nu poate fi vorba de o transmitere legală a drepturilor succesorale, deoarece atât încheierea contractului, cât şi executarea lui prin transmieterea celor două bunuri revendicate au fost rezultatul traficului de influenţă exercitat de inculpatul M. şi al cumpărării de influenţă de către inculpatul B. Probele menţionate anterior, precum şi cotele extrem de mari pentru o simplă cesiune de drepturi succesorale care au revenit S.C. F. S.R.L., dovedesc acest aspect. De asemenea, dacă ar fi vrut să continue pe calea legală dobândirea bunurilor, fără cumpărarea de influenţă de la inculpatul M., inculpatul B. ar fi continuat demersurile începute cu inculpata N., cu care avea deja încheiată o convenţie în acest sens.

Transmiterea de drepturi succesorale a fost percepută ca o afacere legală doar de către celelalte persoane din cadrul societăţii F. S.R.L. ori care au colaborat cu această societate fără să cunoască aspectul esenţial al traficării influenţei de către inculpatul M. Din acest motiv instanţa va dispune achitarea celorlalţi inculpaţi, persoane fizice, acuzaţi de participarea la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, aşa cum se va arăta mai jos în analiza acuzaţiilor aduse acestora. În cazul inculpaţilor M. şi B., care au cunoscut cu certitudine că transmiterea bunurilor şi stabilirea cotelor revenite S.C. F. S.R.L. din valoarea acestora sunt rezultatul traficului şi cumpărării de influenţă, nu se poate reţine caracterul legal al contractului.

Inculpaţii au mai invocat în apărare faptul că inculpatul B. a primit un avans de 4000000 de euro, în schimbul transmiterii drepturilor succesorale. Acest argument nu este de natură să înlăture existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece el nu poate înlătura componenta ilicită a înţelegerii, care cuprinde infracţiunile de trafic şi cumpărare de influenţă. În plus, din moment ce doar D. era evaluată la peste 100 de milioane de euro, iar toate bunurile revendicate erau evaluate, chiar potrivit declaraţiei inculpatului B. din data de 11.01.2016, la peste 300 de milioane de euro, suma de 4 milioane de euro plătită ca avans era infimă, faţă de câştigul realizat de S.C. F. S.R.L.

Instanţa mai reţine că, după retrocedarea Pădurii Snagov şi a D., inculpatul B. a transmis proprietatea acestora, conform înţelegerii anterioare, către S.C. F. S.R.L. reprezentată de inculpatul M.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.10.2007, autentificat de notarul public, întreaga suprafaţă de 46,78 ha (dezmembrată în 6 loturi, în suprafeţe de 76.400 mp, 14.000 mp, 9.300 mp, 106.500 mp, 193.000 mp şi 68.300 mp) este "vândută" de inculpatul B. către S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., preţul vânzării fiind mult subevaluat, respectiv 500.000 euro, ceea ce reprezintă 1,0695 euro/mp.

De asemenea, la data de 15.01.2009 se încheie şi contractul de vânzare-cumpărare între B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de QQ., obiectul fiind întregul teren, toate cele trei loturi dezmembrate cu o zi înainte, preţul trecut în contract fiind de 3.216.000 RON.

Deşi S.C. F. S.R.L. a fost reprezentată de d-na QQ., din toate probele administrate rezultă că, în realitate, inculpatul M. s-a ocupat de efectuarea acestei tranzacţii, inclusiv sub aspectul demersurilor care au dus la reducerea taxelor notariale.

Astfel, din convorbirea telefonică din data de 13.10.2008, ora 21:43, purtată de M. cu E., aflată în volumul 8 din dosarul de urmărire penală, la filele x, rezultă că inculpatul M. era cel care s-a ocupat această tranzacţie.

M.: Ai apucat să vorbeşti cu EEEEEE. cumva?

E.: Nu, n-am mai vorbit cu ea.

M.: Foarte bine ai făcut că uite sunt la masă cu premierul şi o să facem actele alea cu soţia dânsului.

E.: OK. Bine, Nicio problemă.

Din convorbirea telefonică purtată din data de 15.10.2008, ora 17:49:52, purtată de M. cu H., aflată în volumul 8, dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul M. era cel care se preocupa să găsească soluţia de a trece terenul din punct de vedere administrativ pe o altă stradă, unde taxele notariale ce trebuiau achitate erau mai mici:

M.: Da, ştiu. Am discutat azi cu E. Ştiu despre ce este vorba. Dacă vă amintiţi, în discuţia noastră sunt două străzi pe care le-am luat în considerare. Deci, dacă folosim una dintre străzi e 2.5 milioane, dacă o folosim pe cealaltă este mult, mult mai mult. Deci, notarul public ne-a spus să nu folosim strada x, deoarece hârtiile pe care le avem sunt înregistrate pe strada scumpă. Aşa că acum încercăm să găsim o soluţie. Nu ştiu ce E. a scris în mail-ul său, dar încercăm să găsim o soluţie să luăm alt număr, număr poştal pentru a pune tot pământul pe strada ieftină.

H.: Da.

M.: Pentru că este…imens.

H.:…E imens. Nu are sens. Uite cum facem! Nu mă voi duce la H. până nu am veşti de la tine… pentru că dacă mă duc cu numărul acesta…Nu ştiu care va fi reacţia sa."

Acelaşi lucru rezultă şi din convorbirea telefonică purtată în data de 16.10.2008, ora 15:29:41, de M. cu H., aflată în volumul 8, dosarul de urmărire penală:

"H.: Încerc să pregătesc transferul pentru două milioane de dolari.

M.: Da.

H.: Şi este un moment mai dificil, H. mi-a spus să găsim o modalitate să evităm asta.

M.: Ce să evităm?

H.: Transferul celor două milioane şi jumătate de dolari.. şi i-am spus lui H.

M.: Tu eşti avocat, ştii.. ştii exact despre ce este vorba! Nu putem evita asta.

H.: I-am spus asta lui H. I-am spus ! H., a spus asta e.. pentru că tu şi M. sunteţi oameni foarte creativi şi trebuie să existe o cale să evitaţi asta.."

Deşi convorbirile nu relevă aspecte esenţiale privind infracţiunile de trafic şi cumpărare de influenţă, ele confirmă cele rezultate din declaraţiile persoanelor audiate, că inculpatul M. se comporta ca un administrator de fapt al societăţii F. S.R.L. şi s-a ocupat de transmiterea efectivă a proprietăţii celor două bunuri retrocedate către această societate.

Din toate probele rezultă că inculpatul B. a transmis către S.C. F. S.R.L., la care inculpatul M. era asociat prin internediul firmei F. LTD., bunurile promise anterior, în schimbul folosirii influenţei sale asupra funcţionarilor competenţi să soluţioneze cererile sale de retrocedare.

Atât pretinderea din lunile august- septembrie 2006, cât şi primirea bunurilor Pădurea Snagov, la 15.10.2007, şi D., la 15.01.2009, fac parte din aceeaşi infracţiune de trafic de influenţă, comisă de inculpatul M. faţă de inculpatul B. Aşa cum s-a arătat anterior în capitolul referitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, fiind vorba de modalităţi alternative de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă (pretinderea şi respectiv primirea ulterioară a bunurilor pretinse) se va reţine unitatea naturală de infracţiune. Practica judiciară şi doctrina au arătat că în cazul în care infracţiunea de trafic de influenţă se comite prin acte de pretindere a unor bunuri, urmate de predarea efectivă a acestor bunuri la date ulterioare, atât actele de pretindere, cât şi actele de primire, sunt incluse în conţinutul infracţiunii unice de trafic de influenţă.

Pentru aceste motive, în drept, instanţa reţine că fapta inculpatului M. care, în perioada august- septembrie 2006 a pretins de la inculpatul B. transmiterea către S.C. F. S.R.L. (la care el era asociat prin intermediul firmei F. LTD) a bunurilor revendicate de acesta din urmă de pe urma C., în schimbul folosiri influenţei pe care o avea asupra funcţionarilor competenţi să soluţioneze cererile de revendicare, iar la 15.10.2007 şi 15.01.2009 societatea mai sus menţionată a primit în proprietate bunurile Pădurea Snagov şi D., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută atât în art. 291 alin. (1) din actualul C. pen., cât şi în art. 257 din vechiul C. pen., urmând a fi stabilită legea penală mai favorabilă la individualizarea pedepsei.

De asemenea, aceleaşi aspecte sunt valabile şi pentru infracţiuna corelativă de cumpărare de influenţă, săvârşită de inculpatul B. Această infracţiune s-a consumat în perioada august- septembrie 2006, iar actele de predare efectivă a bunurilor promise - Pădurea Snagov la data de 15.10.2007 şi D. la data de 15.01.2009 - fac parte din aceeaşi infracţiune unică de cumpărare de influenţă, fiind vorba de o unitate naturală de infracţiune.

În drept, instanţa reţine că fapta inculpatului B. de a promite şi a preda ulterior, la 15.10.2007 şi 15.01.2009, către S.C. F. S.R.L., cele două bunuri retrocedate, în schimbul influenţei pe care inculpatul M. a exercitat-o asupra funcţionarilor competenţi să dispună asupra retrocedării, constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 din actualul C. pen. şi de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data faptelor), urmând a fi stabilită legea penală mai favorabilă la individualizarea pedepsei.

În ce priveşte infracţiunea de dare de mită, comisă de inculpatul M. în toamna anului 2008, prin oferirea şi achitarea unei cazări pentru patru persoane la un hotel din străinătate, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către fostul director al ICDPP, MMMM., instanţa de fond a constatat că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) din actualul C. pen. şi de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen.

Având în vedere perioada scursă de la data săvârşirii faptei până în prezent, precum şi dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) din vechiul C. pen., care este lege penală mai favorabilă pentru inculpatul M., prima instanţă a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale pentru această infracţiune.

b. Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatei S.C. F. SRL

În sarcina inculpatei S.C. F. S.R.L. s-a reţinut în actul de sesizare că, în realizarea obiectului de activitate, prin intermediul reprezentanţilor săi, inculpaţii M. (asociat, mandatar şi administrator de fapt), G. (asociat), W. (administrator), K. (mandatar, administrator de fapt), H. (asociat), care în mod continuat în perioada 01 noiembrie 2006 - sfârşitul anului 2013, acţionând în modalitatea descrisă la punctul I din expunerea stării de fapt, i-au promis inculpatului B. că prin influenţa pe care o au, în mod direct (fost şi actual consilier al primului ministru) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le au în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă (relaţii prietenie/afaceri cu membrii ai guvernului, parlamentari, funcţionari autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ÎCCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate, îi pot determina pe aceştia să-i retrocedeze averea pretinsă (la care nu era îndreptăţit), solicitând în schimb o parte considerabilă din aceasta, între 50 - 80% din fiecare bun care va fi obţinut şi care va fi transferat în patrimonial societăţii, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale.

Instanţa de fond a constatat că în cauză sunt probe suficiente cu privire la săvârşirea de către inculpata S.C. F. S.R.L. a infracţiunii de trafic de influenţă.

Instanţa a motivat anterior săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă, constând în pretinderea în august- septembrie 2006, în numele inculpatei S.C. F. S.R.L., şi primirea de către această societate la 15.10.2007 şi 15.01.2009, de la inculpatul B., a bunurilor Pădurea Snagov şi D., în schimbul folosirii de către inculpatul M. a influenţei asupra funcţionarilor publici competenţi să dispună cu privire la retrocedarea acestor imobile.

Toate argumentele arătate mai sus pentru a justifica reţinerea în sarcina inculpatului M. a infracţiunii de trafic de influenţă sunt valabile şi pentru atragerea răspunderii penale a inculpatei S.C. F. S.R.L. pentru aceeaşi infracţiune, urmând a arăta în continuare doar argumentele suplimentare care justifică această soluţie pentru persoana juridică inculpată.

În ce priveşte răspunderea penală a persoanei juridice, în legislaţia noastră a fost consacrat sistemul răspunderii directe a persoanei juridice, în care aceasta din urmă răspunde pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altei persoane. În art. 135 alin. (1) C. pen. se prevede că persoana juridică răspunde pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Aşadar, orice faptă care ar fi săvârşită de o persoană în realizarea obiectului de activitate sau în interesul sau în numele persoanei juridice atrage răspunderea penală a persoanei juridice, chiar dacă nu este vorba de o faptă comisă de reprezentanţii legali ai persoanei juridice. În doctrină s-a arătat că "pot fi imputate persoanei juridice actele comise de organe, reprezentanţi, mandatari, prepuşi sau chiar persoane care, formal, nu lucrează pentru persoana juridică, dar care, în fapt, acţionează sub autoritatea acesteia ori de a căror acţiune persoana juridică a beneficiat" (F. Streteanu, R. Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, 2007, pagina 397).

În speţă inculpata S.C. F. S.R.L. a beneficiat cel mai mult de pe urma faptei inculpatului M. de trafic de influenţă, deoarece a dobândit în proprietate bunurile retrocedate inculpatului B. Inculpatul M. a acţionat în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă descrisă anterior în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. F. S.R.L., fiind întrunite în acest fel condiţiile legale pentru răspunderea penală a acestei persoane juridice. El a fost desemnat, ca mandatar al acestei persoane juridice, să se ocupe de negocierea şi încheierea în numele societăţii a celor două contracte de transmitere a drepturilor succesorale ale inculpatului B. Astfel, a fost încheiat la data de 01.11.2006, la societatea de avocatură II., Zbârcea şi Asociaţii, contractul de cesiune drepturi, aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M. (aflat în dosarul de urmărire penală), care a înlocuit contractul similar din 21 septembrie 2006.

Aşa cum s-a arătat anterior, încheierea acestui contract s-a făcut ca urmare a traficării de către inculpatul M. a influenţei pe care o avea pe lângă funcţionarii competenţi să soluţioneze cererile inculpatului B. de retrocedare a bunurilor moştenite de pe urma fostului C.

Inculpatul M. avea la momentul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi calitatea de asociat în cadrul F. Ltd., care este singurul asociat al S.C. F. S.R.L. Societatea F. LTD a fost înfiinţată în 19 septembrie 2005, dar părţile sociale au fost dobândite de societatea controlată de inculpatul H. (LL.) la data de 16.11.2006 . După această cesiune cele 5.000 de părţi sociale au fost deţinute de: LL. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice), controlată de H. - 4390 părţi sociale, reprezentând 87,8%, M. - 390 părţi sociale, reprezentând 7,8 % şi MM. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice) - 220 părţi sociale, reprezentând 4,4%.

Inculpaţii G. şi KK. sunt asociaţi în MM., iar H. şi M. au fost asociaţi în LL.

La 15.12.2008 inculpatul M. a cesionat către OO. (societate deţinută de martorul NN.) un număr de 390 părţi sociale.

La data de 9.05.2010, după ce s-a certat cu ceilalţi asociaţi, inculpatul M. a cesionat către LL. restul de 390 de părţi sociale, ieşind din societate.

Deşi a deţinut, în perioada săvârşiri infracţiunii de trafic de influenţă, un număr mic de părţi sociale la societatea F. Ltd, inculpatul M. s-a comportat faţă de terţele persoane ca fiind unicul asociat al inculpatei S.C. F. S.R.L., fiind mandatat de ceilalţi asociaţi cu puteri depline în ce priveşte demersurile făcute pentru retrocedarea şi gestionarea bunurilor primite de la inculpatul B. Acesta din urmă a arătat în declaraţiile sale date în cursul urmăririi penale că nu a ştiut că inculpatul M. are mai mulţi asociaţi în proiectul F. S.R.L., ci a aflat de acest lucru mult mai târziu, după retrocedarea celor două bunuri şi transmiterea lor către S.C. F. S.R.L. Chiar în plângerea depusă la parchet în data de 23.01.2015 inculpatul B. arată că a încheiat contractul de cesiune a drepturilor succesorale din 01.11.2006 cu F. S.R.L., firmă despre care a ştiut "că are un unic asociat în persoana dlui. M., care era în acelaşi timp şi administrator al acestei societăţi".

Din toate acţiunile desfăşurate de inculpatul M. atât anterior, cât şi ulterior dobândirii celor două bunuri imobile de către S.C. F. S.R.L., rezultă că inculpatul M. a coordonat activitatea acestei societăţi până în anul 2010, când a ieşit din societate. Chiar şi ceilalţi inculpaţi care au fost asociaţi cu inculpatul M. în cadrul F. Ltd., respectiv H. şi G., recunosc acest lucru arătând în mod explicit la fila x din concluziile scrise că "începând cu 1 noiembrie 2006 şi până la data de 9 mai 2010, activitatea F. S.R.L. a fost coordonată de inc. M.".

De asemenea, acelaşi aspect rezultă şi din declaraţia de martor dată de HHHH. în cursul urmăririi penale (aflată în vol. VII, la dosarul de urmărire penală), în care acesta arată că "De F. din România s-a ocupat M." În declaraţia dată în instanţă în data de 23.06.2017 martorul arată că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

La fel rezultă şi din declaraţia de martor dată de NN. în cursul urmăririi penale (aflată în vol. 7 din dosarul de urmărire penală), în care arată că "Nu am văzut vreodată structura acţionarilor F. Ltd, dar din câte cunosc iniţial M. a făcut propunerea pentru un procent mai mare de acţiuni şi după tranzacţie am constatat că am luat 9% cu opţiunea de a dobândi ulterior alte acţiuni., în funcţie de rezultatul firmei. Am aflat ulterior că acţionar majoritar la F. Ltd este H., dar că acţiuni deţin şi G. şi SSSSS. - cumnatul lui I. şi de asemenea M." În declaraţia dată în instanţă în data de 5.05.2017 martorul NN. confirmă în mod explicit calitatea de "administrator în România" al societăţii F. S.R.L. a inculpatului M.:

"Când mi l-a prezentat pe domnul I. mi-a confirmat că firma F. este a dânsului, că îl are acţionar şi partener pe domnul M., şi că de F. se ocupă domnul G. şi M. M. era împuternicit ca un fel de administrator în România, şi domnul G. îl coordona, tinea legătura cu domnul I. şi îl coordona." Martorul mai arată în această declaraţie că "Tot în acea perioadă G. e primul care mi-a spus că el a luat conducerea firmei de la M. şi mi-a prezentat doi colaboratori, pe domnul W. si pe domnul J." Este importantă declaraţia martorului NN. sub acest aspect, deoarece el a fost chiar unul din asociaţii F. Ltd., alături de inculpaţii H., G. şi M.

Acelaşi lucru reiese în mod implicit şi din unele convorbiri telefonice purtate de inculpatul M. cu ceilalţi inculpaţi asociaţi cu el în cadrul F. Ltd., care confirmă aspectele reţinute de instanţă din celelalte probe.

Astfel, puterea deplină a inculpatului M. de a acţiona în România în numele S.C. F. S.R.L. şi în interesul acesteia, în legătură cu retrocedarea imobilelor către inculpatul B., rezultă şi din convorbirea telefonică din data de 22.10.2007, orele 19:17:59, purtată între M. şi H. (aflată în dosarul de urmărire penală, filele x):

H.: Ok, ok. Spune-mi, cum s-a mai avansat ..? Snagovul e al nostru. Cum este situaţia cu Băneasa, am mai progresat?

M.: Da, este foarte avansată. De asemenea, o să-ţi explic când ne vedem, oricum vreau până de Crăciun vreau să definitivez cel puţin 6 puncte. O să ţi le arăt care dintre ele. Dar astea 6 sunt probabil… nu cele mai mari, dar .. Băneasa este cel mai mare, dar celelalte sunt de asemenea foarte mari.

H.: Nu Băneasa, fără să includă Băneasa.

M.: Include, bineînţeles că şi Băneasa.

H.: La sfârşitul acestui an tu vrei să termini Băneasa?

M.: Da, da, bineînţeles.

H.: Fantastic! Te-ai descurcat foarte bine, ah?

Din convorbirea din data de 15.04.2008, ora 11:39:25, purtată între M. şi H. (aflată în dosarul de urmărire penală) rezultă că inculpatul M., cu acceptul inculpatului H., care deţinea prin intermediul altor firme majoritatea părţilor sociale din F. Ltd., a acţionat cu puteri depline de reprezentare a societăţii inculpate F. S.R.L.:

M.: Ok. Al doilea subiect se referă la Băneasa. Suntem la stadiul la care schimbăm documentele între noi şi instituţie. Sunt total nefolositoare actele pe care ni le-au trimis, dar cel puţin nu au intenţie rea. Documentele sunt neutre. Neutre sau pozitive. Sper că vom încheia direct cu ei foarte curând… se referă la institut

H.: Ok. Ce înseamnă dacă se finalizează?

M.: Înseamnă că semnăm cu ei. De fapt, avem nevoie doar de o semnătură de la ei. Nu avem nevoie de altceva. Am pus totul acolo, 99,9% este totul gata. Nu ştiu de ce încă… probabil vor să fie acoperiţi înainte de a semna.

H.: Asta e ultima semnătură de care ai nevoie de la minister? Ultima?

M.: Poftim?

H.: Am crezut că ai nevoie de mai multe lucruri, dar nu ai nevoie de altceva.

M.: Cu ei? Cu instituţia?

H.: Nu şti cu cine, cu oricine…

M.: Da. E nevoie de un singur lucru. Să semneze şeful instituţiei, în rest totul e realizat.

H.: Bun….M.: Cu Aviaţia am realizat toate întâlnirile în ultimele două, trei săptămâni. J. mi-a spus că ţi-a trimis, nu ştiu ce, aşteaptă aprobarea ta.

H.: Mi-a trimis nişte acte mici prin care mi-a explicat situaţia financiară. Exact ce mi-ai spus şi tu, nu sunt bani acolo, sunt puţini bani. Trebuie să stăm de vorbă să discutăm despre paşii pe care îi avem de făcut… Trebuie să avansăm, aşa cum am discutat.

M.: Da.

(…)…BENNY: Aştept veşti bune în legătură cu Băneasa (?), e important.

M.: Crede-mă că aştept mai mult decât tine. Sunt ca… aceste semnături.

H.: Trebuie să găsim o soluţie pe partea financiară. E foarte dificil să păstrăm…

M.: Ştiu am discutat cu… Am discutat cu G. acum o să-ţi spună câteva lucruri când se va întoarce. Acum e Kiev.

H.: Ok….M.: Te va suna, probabil….H.: Mulţumesc….M.: Pa!

Ca şi convorbirea anterioară, din convorbirea telefonică din data de 08.05.2008, purtată între M. şi H. (aflată în dosarul de urmărire penală) rezultă că inculpatul M. se ocupa de toate aspectele legate de retrocedarea imobilului D., acţionând ca un împuternicit cu drepturi depline de reprezentare:

H.: Şi eu sper. Cum a decurs? Când va fi finalul finalului la Băneasa?

M.: Deci, după cum deja ştii, prietenul lui G. nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt.., să spunem în competiţie cu prietenul lui G., care este un bun prieten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prinţul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă. Dar nu vreau să…

H.: După decizia favorabilă ce se va întâmpla atunci?

M.: Nimic. Doar vor semna şi va fi a noastră. Asta e tot. Nu sunt mai mulţi paşi, e doar un pas.

H.: Deci nu trebuie să mai vorbeşti cu cineva, să mai întrebi pe cineva, se termină, e rezolvată?

M.: Da. Doar de semnat. Asta-i tot. Probabil nu va fi chiar mâine, dar important este să avem o decizie favorabilă mâine.

H.: Deci lipseşte doar o semnătură?

M.: Exact, doar una.

H.: Şi apoi este chiar al nostru? Adică putem începe munca pe teren?

M.: Da, este 100% al nostru, este ca şi maşina ta, e a ta (RÂDE).

H.: Foarte bine. Şi apoi nu trebuie să dăm nimic, ca la Snagov, să dăm un hectar aici, un hectar acolo.

M.: Ăhh, avem de la început, cei 20%, cu care NN. este însărcinat să .., dar în rest nu. Adică, va fi probabil o sumă mică pentru aceşti oameni, dar nu mare lucru.

Din convorbirea din data de 16.10.2008, ora 16:25:08, purtată între inculpatul M. şi inculpatul G. (aflată în dosarul de urmărire penală), rezultă că inculpatul M. era cel care "a rezolvat totul" cu privire la taxa notarială pentru transmieterea proprietăţii imobilului D. către S.C. F. S.R.L.:

M.: Deci, când H. şi FFFFFF. au fost la Bucureşti la biroul avocatului, am făcut, să zicem, …pentru taxa(?) de la Notariat şi totul. Şi minimul pe care l-au putut face pentru noi a fost trei milioane, aproape trei milioane .

G.: Da.

M.: După asta, ei ne-au trimis(?) nouă o scrisoare care…

G.: …o secundă! (Se adresează altcuiva, care îl întreabă: Mă întorc cu spatele?) Da. Ei ne-au trimis o scrisoare.

M.: OK. Despre taxa notarială pe care ei nu-o pot face pr…trebuie să fie şase milioane şi ceva. Nu ştiu cât de mult. Şi, desigur, am devenit foarte, foarte…

G.: Asta mi-ai spus. Şi doamna mi-a spus de şase milioane, din cauza adresei scumpe.

M.: OK. Şi la sfârşit, noi am rezolvat totul, aşa că acum este aşa cum am discutat la început. Dar acum H. m-a sunat şi de asemenea l-a sunat pe E. că H. ne solicită să găsim o soluţie să nu plătim nici aceste trei milioane de asemenea. El a spus: Hai să găsim o soluţie foarte creativă!

Faptul că aceste convorbiri sunt purtate cu cei care deţineau restul părţilor sociale din F. Ltd. (prin intermediul altor firme) are relevanţă sub aspectul răspunderii penale a inculpatei S.C. F. S.R.L., deoarece această din urmă societate are ca asociat unic F. Ltd. Actele lor angajau ambele societăţii şi sunt de natură să releve existenţa vinovăţiei inculpatei S.C. F. S.R.L. cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul M. Permiţându-i acestuia din urmă să acţioneze ca un administrator de fapt în România, în relaţia cu inculpatul B. şi cu terţele persoane, reprezentanţii S.C. F. S.R.L. au angajat această societate în răspunderea penală pentru infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul M. în relaţia cu inculpatul B.

Vinovăţia societăţii rezultă din organizarea internă a acesteia, care i-a acordat inculpatului M. puteri depline de reprezentare în legătură cu aspectele legate de singurul ei obiect de activitate. Faptul că reprezentanţii firmelor asociate cu inculpatul M. în F. Ltd. au fost de acord ca acesta să acţioneze cu puteri depline pentru realizarea acestui obiect de activitate constituie un alt element care justifică reţinerea vinovăţiei societăţii comerciale F. S.R.L. pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Chiar dacă nu se poate reţine că societatea F. S.R.L. a fost înfiinţată cu scopul săvârşirii acestei infraciuni, se reţine cu certitudine că infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul M. a fost comisă în interesul acestei societăţi, deoarece societatea avea ca obiect de activitate principal redobândirea şi valorificarea acestor bunuri revendicate de inculpatul B. Primind bunurile pretinse de inculpatul M. de la B. în schimbul traficării influenţei, societatea F. S.R.L. şi-a sporit patrimoniul şi a obţinut avantaje patrimoniale semnificative. Din acest motiv, nu are nicio relevanţă faptul că societatea F. S.R.L. a fost înfiinţată ca o entitate comercială cu scop special (SPV - special-purpose vehicle) şi că astfel de entităţi sunt legale şi au o justificare economică licită. Din moment ce infracţiunea de trafic de influenţă a fost comisă de inculpatul M. în interesul şi în numele acestei societăţi, aceasta răspunde penal pentru aceeaşi infracţiune de trafic de influenţă.

Aceste aspecte atrag răspunderea penală a inculpatei F. S.R.L. indiferent dacă societatea a avut intenţia de a dezvolta imobiliar terenurile astfel dobândite, aşa cum susţine, ori a intenţionat doar să le revândă, obţinând un profit.

De asemenea, nu are nicio relevanţă sub aspectul răspunderii penale a societăţii faptul că F. S.R.L. a avut ca administrator statutar pe d-na QQ. din anul 2005 până la data de 15.10.2010, iar începând cu această dată l-a avut ca administrator statutar pe inculpatul W. Pentru a se reţine răspunderea penală a persoanei juridice nu trebuie ca infracţiunea să fie comisă de reprezentantul legal al societăţii, ci este suficient ca aceasta să fie comisă în interesul ori în numele acesteia de către orice persoană. Or, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul M. a acţionat în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în interesul S.C. F. S.R.L., iar pentru unele acte a avut chiar mandat de reprezentare din partea administratorului statutar al societăţii.

Astfel, prin procura speciala emisa în 14.09.2006 (valabila pană în 14.10.2006), administratorul QQ. l-a împuternicit pe M. "sa negocieze termenii si condiţiile oricăror acte cu privire la cesiunea de drepturi (se refera la cesiunea de drepturi cu B.), [..] să semneze şi să efectueze orice cereri, formulare şi orice documente de orice tip, să depună şi/sau să ridice orice tip de documente, în faţa terţilor, notarului public sau autoritarilor competente" (înscrisul menţionat la pct. 14 al notei de probe depusa de inculpatul E. la dosarul cauzei la termenul de judecata din 8.03.2019). Prin procura speciala emisa in 7.11.2006 (valabilă până în 7.12.2006), administratorul QQ. l-a împuternicit pe M. în vederea deschiderii unui cont bancar în RON şi valută în numele companiei; mandatarul a fost împuternicit să semneze în numele societăţii toate documentele necesare efectuării acestor demersuri (acte aflate în volumul 39 din dosarul de urmărire penală).

Faptul că societatea F. S.R.L. a avut angajaţi colaboratori externi care i-au oferit în mod legal consultanţă şi servicii în domeniul juridic, fiscal contabil şi imobiliar nu înlătură existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece nu este necesar pentru răspunderea penală a persoanei juridice ca aceasta să comită ilegalităţi sub aceste aspecte. Este suficient ca persoana care a săvârşit o infracţiune să fi acţionat în interesul ori în numele persoanei juridice, iar în speţă s-a arătat anterior că inculpatul M. a acţionat în acest mod.

Nu are relevanţă sub acest aspect nici faptul că F. S.R.L. a făcut raportările fiscale şi a achitat obligaţiile bugetare datorate ori că sursele de finanţare provin din împrumuturi acordate de F. Ltd sau de alte persoane fizice.

Aşa cum s-a arătat anterior, în motivarea soluţiei de condamnare a inculpatului M. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, chiar dacă inculpatul B. obţinuse prin hotărârea Comisie judeţene de fond funciar Ilfov restituirea Pădurii Snagov, acesta nu fusese pus efectiv în posesie până la momentul încheierii contractului de transmitere a drepturilor succesorale din 1.11.2006, încheiat în numele S.C. F. S.R.L. de către inculpatul M. Din acest motiv, acţionând în interesul societăţii inculpate şi în numele acesteia la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă comisă cu ocazia încheierii şi executării acestui contract, este atrasă răspunderea penală a persoanei juridice.

Faptul că anterior încheierii contractului din 21.09.2006 şi, implicit, a celui din 01.11.2006 societatea F. S.R.L. a apelat la o casă de avocatură pentru întocmirea unui raport de audit juridic şi că în acest raport s-a concluzionat că inculpatul B. ar avea dreptul să solicite restituirea mai multor proprietăţi nu constituie un argument împotriva reţinerii infracţiunii de trafic de influenţă în sarcina societăţii. Aşa cum s-a arătat anterior, în motivarea reţinerii infracţiunii comise de inculpatul M., infracţiunea de trafic de influenţă se poate reţine chiar dacă se promite influenţarea unui funcţionar să facă un act legal, nu doar în cazul în care ar fi vorba de efectuarea de către acesta a unui act ilegal. Inculpatul B. avea dreptul să solicite restituirea acestor proprietăţi, însă, până la momentul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă nu reuşise să dobândească în mod efectiv nici un bun, deoarece se lovise de diferite impedimente birocratice. Or, faţă de acest aspect, inculpatul a înţeles să apeleze la cumpărarea influenţei inculpatului M. pentru depăşirea acestor impedimente administrative.

Pentru a se reţine săvârşirea unei infracţiuni de către persoana juridică nu este necesar ca toţi acţionarii ori reprezentanţii legali să cunoască despre faptul că o persoană comite o infracţiune în interesul sau în numele persoanei juridice respective. De aceea nu poate fi luat în considerare ca argument împotriva reţinerii infracţiunii de trafic de influenţă de către S.C. F. S.R.L. faptul că avocaţii care au întocmit raportul de due diligence nu au identificat ilegalităţi în procedurile de revendicare desfăşurate până la momentul încheierii contractului de transmitere a drepturilor succesorale din 21.09.2006. Chiar dacă proiectul acestui contract ar fi fost redactat de avocatul OOOOO., care lucra pentru inculpata N., cele consemnate în contract au fost rezultatul înţelegerii făcute de inculpatul M. cu inculpatul B., deoarece avocatul nu putea consemna în contract altceva decât i-au solicitat cei care au purtat discuţiile. Contractul din 1.11.2006 este doar o variantă puţin modificată a contractului din 21.09.2006, rămas neschimbat sub aspectul procentelor revenite fiecărei părţi din valoarea bunurilor revendicate.

Acest contract ar fi fost legal dacă cele menţionate cu privire la drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi nu ar fi fost rezultatul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă. Dacă încheierea contractului şi cotele revenite fiecărei părţi din valoarea bunurilor retrocedate au fost rezultatul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, aşa cum s-a arătat anterior, contractul nu mai poate fi considerat ca reprezentând o afacere legală.

Avansul plătit inculpatului B., de 4 milioane de euro, nu anulează înţelegerea ilicită rezultată din săvârşirea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă. De altfel, acest avans este unul foarte mic în raport cu valoarea estimată de părţi a bunurilor dobândite de F. S.R.L., de peste 300 de milioane de euro, aşa cum rezultă chiar din declaraţia inculpatului B. În plus, la momentul încheierii contractului de cesiune terenul din Pădurea Snagov se afla în stadiul final de retrocedare, iar evaluarea acesteia la momentul respectiv (care ţinea cont de posibilitatea ca terenul să devină construibil) era mult peste valoarea de 4 milioane de euro.

Aşadar, riscul asumat de societatea F. S.R.L. la momentul încheierii contractului era unul minor, iar beneficiile dobândite erau ridicate, având în vedere procentele extrem de mari din valoarea bunurilor, care îi reveneau societăţii. Doar în cazul D. societatea ar fi câştigat peste 100 de milioane de euro, iar inculpatul M. era sigur că va reuşi obţinerea acestui bun, aşa cum rezultă din probele menţionate anterior.

Neprimirea de către inculpatul B. a procentului care i s-ar fi cuvenit din valoarea celor două bunuri retrocedate, care au fost transmise inculpatei F. S.R.L. a fost motivul care a declanşat conflictul dintre acesta şi reprezentanţii societăţii inculpate. Inculpatul B. a aflat că a fost înstrăinată o parte din terenurile transmise societăţii F. S.R.L. şi că el nu a primit nimic din procentele de 50% şi respectiv 20%, cât i-ar fi revenit din valoarea acestor bunuri. Acest conflict s-a declanşat la scurt timp după transmiterea bunurilor în proprietatea S.C. F. S.R.L. şi a continuat până la momentul declanşării urmăririi penale în prezenta cauză. Activitatea din această perioadă, desfăşurată de inculpaţi, s-a axat pe încercarea de a rezolva acest litigiu. Inculpatul B. şi-a angajat alţi avocaţi, începând cu anul 2009, şi s-a asociat în demersul său pentru a-şi dobândi partea cuvenită din aceste bunuri cu firma TT. S.R.L., pe care o deţinea împreună cu martorul GGGGGG. Astfel s-a ajuns la încheierea unei noi înţelegeri, la data de 13.04.2011, între inculpatul B., inculpata S.C. F. S.R.L. şi societatea TT. S.R.L.

Ulterior predării către inculpata F. S.R.L. a celor două bunuri retrocedate nu se mai poate reţine în sarcina inculpatei F. S.R.L. alte acte ale infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece s-a declanşat conflictul dintre inculpatul B. şi reprezentanţii societăţii inculpate şi s-a retras inculpatul M. din această societate. Din aceste motive, instanţa va reţine că inculpata F. S.R.L. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, ca şi inculpatul M., prin pretinderea în perioada august- septembrie 2006 şi primirea, la 15.10.2007 şi 15.01.2009, de la inculpatul B., a bunurilor Pădurea Snagov şi D.

La data la care au fost predate cele două bunuri către S.C. F. S.R.L. era incriminată răspunderea penală a persoanei juridice, iar aceste acte de primire intră în conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatei S.C. F. S.R.L. Aşa cum s-a arătat anterior, în analizarea schimbărilor de încadrare juridică, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă suntem în prezenţa unei unităţi naturale care cuprinde în conţinutul său atât actele de pretindere, cât şi actele de primire. Aşadar, nu poate fi primită susţinerea inculpatei S.C. F. S.R.L., potrivit căreia în august- septembrie 2006 nu era reglementată răspunderea penală a persoanei juridice. Din moment ce unele acte ale infracţiunii de trafic de influenţă (actele de primire) au fost comise după reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice, aceasta răspunde penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, fiind respectat principiul legalităţii incriminării.

Toate demersurile făcute de reprezentanţii societăţii F. S.R.L. după data de 15.01.2009 nu sunt acte de trafic de influenţă, ci încercări de a aplana conflictul cu inculpatul B.

Probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu relevă acte de promitere a influenţei pe lângă funcţionarii publici, pe care să le fi comis reprezentanţii S.C. F. S.R.L. după ieşirea din societate a inculpatului M. şi nici acte de pretindere sau de primire a unor bunuri de către aceştia, în contul unor astfel de promisiuni. Instanţa va detalia acest aspect la analizarea acuzaţiilor aduse sub acest aspect inculpaţilor G., W., K. şi L.

Pentru aceste motive, instanţa reţine că, în drept, fapta inculpatei S.C. F. S.R.L. care, prin intermediul inculpatului M., a pretins în perioada august- septembrie 2006 şi apoi a primit la 15.10.2007 şi la 15.01.2009, de la inculpatul B., bunurile Pădurea Snagov şi D., în schimbul promisiunii exercitării influenţei inculpatului M. asupra funcţionarilor publici competenţi să dispună asupra retrocedării acestor imobile, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din actualul C. pen. şi de art. 257 din vechiul C. pen., cu aplicarea legii penale mai favorabile.

c. Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă reţinută de parchet în sarcina inculpatului E.

În sarcina inculpatului E. parchetul a reţinut în actul de sesizare că, acţionând în mod continuat, începând cu luna septembrie 2006, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, alături de inculpatul M., i-a promis inculpatului B. că prin influenţa acestuia, fost consilier al primului ministru, exercitată direct şi indirect prin intermediul relaţiilor pe care le are la cel mai înalt nivel în lumea politică, în justiţie şi presă, precum şi prin intermediul firmei de avocaţi din care face parte (cea mai mai mare şi puternică firmă de avocaţi din ţară în care este angajată soţia primului ministru, iar soţiile unor asociaţi sunt judecători, inclusiv la ICCJ), îi poate determina pe funcţionarii publici implicaţi în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate să-i retrocedeze averea pretinsă (la care nu era îndreptăţit), solicitând în schimb o parte considerabilă din aceasta pentru membrii grupului infracţional asociaţi în F. S.R.L., între 50 - 80% din fiecare bun care va fi obţinut, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu confirmă săvârşirea de către inculpatul E. a acestei infracţiuni.

Toate probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti relevă faptul că inculpatul E. a desfăşurat o activitate normală de avocat al societăţii F. S.R.L., fără să fi comis vreo faptă de pretindere ori de primire a unor bunuri în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună restituirea bunurilor revendicate de inculpatul B.

Toate activităţile de avocat au fost desfăşurate de inculpatul E. alături de alţi colegi avocaţi din cadrul societăţii de avocatură din care face parte, respectiv II., fără să existe vreo probă că inculpatul E. a cunoscut despre înţelegerea ilicită dintre inculpaţii M. şi B., privind traficul şi cumpărarea de influenţă. Dacă ar fi cunoscut ceva în legătură cu această vânzare şi cumpărare a influenţei şi ar fi făcut demersuri pentru a-i ajuta pe inculpaţii M. şi B. să realizeze tranzacţia ilicită, s-ar fi pus în discuţie săvârşirea de către acesta a unei complicităţi la infracţiunea de trafic de influenţă (iar nu a unor acte de autorat, aşa cum a reţinut parchetul în actul de sesizare), însă nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul E. ar fi avut cunoştinţă de acest lucru.

Faptul că inculpatul E. a exercitat o activitate normală de avocat în acest caz a fost reţinut şi de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 338 din 11 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016. Astfel, în această încheiere Judecătorul de drepturi şi libertăţi arată că "(..) nimic nu încriminează firma de avocatură şi, cu atât mai puţin pe inculpatul E., acţiunile sale înscriindu-se în limita activităţilor pe care le desfăşoară în mod normal un avocat. Rolul avocatului, indiferent dacă reprezintă o persoană particulară sau un organ al statului, este acela de profesionist, de consilier şi reprezentant de încredere al clientului său" şi că "în lipsa unor probe certe din care să rezulte conivenţa infracţională dintre inculpatul M. şi inculpatul E. simpla exprimare de către acesta a opiniei în sensul că "B." este îndreptăţit la restituirea unor imobile ce au aparţinut C. sau întocmirea unor notificări adresate conducerii instituţiilor ce aveau în administraţie bunurile imobile revendicate, nu-i poate atrage o răspundere penală, mai ales în condiţiile unei practici neunitare a instanţelor în materia Legii 10/2001. Mai mult, este de observat faptul că astfel de notificări mai fuseseră formulate şi cu mult anterior - pornind de la primele notificări din februarie 2002, avocat fiind numita HHHHHH. - dar emiterea unei notificări are doar valenţe procedurale, nefiind constitutivă de drepturi şi obligaţii" .

Deşi nu se poate vorbi de o autoritate de lucru judecat a încheierilor adoptate în materia măsurilor preventive, trebuie ţinut cont de faptul că, în prezenta cauză, după pronunţarea acestei încheieri nu au fost administrate probe semnificative, care să conducă la o concluzie contrară. Dimpotrivă, probele administrate ulterior în cursul cercetării judecătoreşti întăresc concluzia că nu există o faptă de traficare de influenţă care să fi fost comisă de inculpatul E. faţă de inculpatul B.

Nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul E. s-ar fi întâlnit cu inculpatul B. în altă parte decât la sediul societăţii de avocatură din care face parte inculpatul şi nici că cei doi s-ar fi întâlnit vreodată unul cu celălalt fără să fie de faţă şi alte persoane.

Dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă că E. a intrat în contact cu inculpatul B. abia la data de 21.09.2006, în calitate de avocat desemnat de II. să se ocupe de clientul F. S.R.L., şi că activitatea acestui inculpat s-a rezumat la verificarea condiţiilor de legalitate asociate tranzacţiei pe care inculpatul B. o negociase deja, prin intermediul inculpatului M., cu această societate comercială.

Astfel, inculpata N. arată în declaraţia dată în cursul judecăţii la 25.01.2019 că:

"Întrebare: Cine a participat din partea II. şi Zbârcea la întâlniri (este vorba despre întâlnirile anterioare datei de 21.09.2016)? Răspuns: După ce s-a făcut prima formă de contract, de la II. şi Zbârcea a venit domnul E. Întrebare: Cum adică după ce s-a făcut prima formă de contract? Răspuns: La sediul de la GG., primele discuţii s-au purtat între Paul, OOOOO., NNNNN., eu, B., SS., M. şi un avocat nu îmi amintesc numele".

Declaraţia inculpatei N. este confirmată, sub acest aspect, de copia print după proprietăţile predefinite ale documentului tip x ale înscrisului Contract de cesiune, trimis prin corespondenţă e-mail de avocatul H. Din acest înscris reiese că redactarea contractului de cesiune de drepturi a fost realizată de avocatul OOOOO., la data de 18.09.2016, aşadar cu 3 zile înainte de contactarea avocaţilor II. (dosarul instanţei, fila x).

Fiind audiat în cursul judecăţii la data de 24.02.2017, inculpatul M. arată:

"Întrebare: A participat E. la discuţiile iniţiale de negociere a contractului de cesiune, cele cu GG.? Răspuns: Nu-mi amintesc la ce moment a intrat E., dar sigur la momentul iniţial nu. În momentul în care a început să se facă schimb de documente atunci firma de avocatură a stabilit un mod de lucru. Dar nu-mi aduc aminte dacă E. a fost cel însărcinat. Întrebare: Asupra procentelor din contract sau datelor economice E. a avut vreun punct de vedere? Răspuns: Nu, aceasta a fost negocierea părţilor".

Aşa cum s-a arătat anterior în cadrul analizei infracţiunii comise de inculpatul M., există probe că acesta din urmă s-a întâlnit cu inculpatul B. şi cu soţia acestuia, înainte de încheierea contractului din data de 21.09.2016, acasă la inculpatul M., fără să mai fie de faţă şi alte persoane. Doar în cadrul acestor întâlniri avute anterior de cei doi inculpaţi s-au putut discuta aspectele de trafic şi cumpărare a influenţei, iar nu şi ulterior, când inculpaţii s-au prezentat la II. Este logică o astfel de succesiune a faptelor, deoarece inculpaţii nu se puteau prezenta la societatea de avocatură înainte să fi discutat mai întâi între ei termenii esenţiali ai înţelegerii (obiectul şi preţul), care în acest caz cuprindea şi o componentă de trafic şi cumpărare de influenţă, şi a se înţelege cu privire la aceste aspecte. Altfel nu aveau cum să ştie că amândoi sunt de acord cu actele de vânzare şi de cumpărare a influenţei şi că s-ar putea ajunge la încheierea unei convenţii între ei, care să necesite prezenţa unui avocat pentru redactarea înţelegerii. În consecinţă, instanţa va reţine că mai întâi s-au pus de acord inculpaţii M. şi B. asupra termenilor acestei înţelegeri, inclusiv asupra preţului traficului de influenţă, şi apoi s-au prezentat la casa de avocatură pentru perfectarea contractului.

Faptul că la 21.09.2016 la firma de avocatură II. s-a primit un proiect al contractului negociat deja anterior de inculpaţii M. şi B., inclusiv în ceea ce priveşte procentul din valoarea bunurilor ce i-ar fi revenit acestuia din urmă, rezultă din mai multe probe:

Martorul IIIIII. arată în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 02.03.2018 că:

"În luna septembrie a anului 2006 am fost contactat telefonic de domnul M. care mi-a solicitat o întâlnire în legătură cu un potenţial proiect imobiliar care avea legătură cu un contract de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu domnul B. (…) am organizat această întâlnire la sediul societăţii noastre de avocaţi, împreună cu avocatul E., care coordona departamentul de litigii, şi, de asemenea, cu un avocat de drept imobiliar, cred că este vorba de RRRRR. La această întâlnire au fost prezenţi cu siguranţă domnul M. şi H., care era consilierul juridic al companiei PP., H., iar obiectul întâlnirii viza două aspecte: ni se solicita efectuarea unui audit juridic în legătură cu bunurile B. şi, de asemenea, am fost informat că avuseseră loc discuţii, negocieri în legătură cu semnarea unui contract de drepturi litigioase. Ulterior am primit acest contract de la domnul H. şi l-am trimis mai departe colegilor mei".

Martorul RRRRR. (participant la prima întâlnire de la sediul II.) arată în declaraţia din 25.05.2018 că "În 20 septembrie, îmi amintesc că mi s-a solicitat de către partenerul meu coordonator JJJJJJ. să fac o revizuire a proiectului de contract ce fusese transmis firmei cu o zi înainte. Din câte cunosc fusese transmis de către H., avocatul F., către IIIIII. via email. Mi s-a cerut să fac analiza acestui contract şi să propun o serie de amendamente care să protejeze mai bine clientul nostru, cu menţiunea că solicitarea expresă a clientului fusese de a nu interveni asupra contractului într-o manieră profundă care să repună în discuţie anumite aspecte, dat fiind că părţile negociaseră şi ajunseseră la un acord comercial, şi nu se dorea ca amendamentele noastre să tergiverseze eventual încheierea contractului. Întrebare: A contribuit E. la redactarea acestor amendamente sau a contractului în general? Răspuns: Nu. Întrebare: În urma întâlnirilor la care aţi participat aţi avut convingerea că inculpatul B. doreşte să semneze într-adevăr acest contract? Răspuns: Da, fără îndoială. Întrebare: Vă amintiţi să fi existat la momentul semnării discuţii referitoare la aceste procente? Răspuns: În 21 septembrie din câte îmi amintesc, întâlnirea organizată pentru semnarea contractului a avut loc în cursul dimineţii, dacă nu mă înşel, şi în afară de chestiunile pe care le­am expus deja, s-a trecut la semnarea contractului. Nu îmi amintesc să se fi pus în discuţie aspecte comerciale, cum ar fi procentele. Subliniez încă o dată că în momentul în care acest client ne-a abordat, în data de 19 sau 20 septembrie, înţelegerea comercială a părţilor avusese loc. Întrebare: Aţi citit vreodată contractul încheiat la data de 01 noiembrie 2006? Răspuns: Da, l-am citit. Întrebare: Când şi dacă acesta cuprindea şi alte amendamente decât cele pe care dvs. le-aţi fi cunoscut? Răspuns: Nu cunosc contractul pe de rost, dar nu cred. Nu avea cine să le facă pentru că de acest contract m-am ocupat împreună cu H. şi cu domnul avocat OOOOO. Dacă la momentul semnării s-a mai introdus vreo clauză, asta nu ştiu. Se poate vedea comparând varianta intermediară cu cea finală".

Aceste aspecte sunt confirmate şi de martorele KKKKKK., audiată de instanţă la data de 11.05.2018, LLLLLL., audiată la data de 25.05.2018, MMMMMM., audiată la data de 11.05.2018.

De asemenea, aceleaşi aspecte privind neimplicarea în nici un fel a inculpatului E. în negocierea clauzelor contractului de cesiune de drepturi semnat de inculpaţii M. şi B. prima dată la data de 21.09.2006 rezultă şi din următoarele probe:

- procura acordată de F. S.R.L. mandatarului M., încă din data de 14.09.2006, pentru a semna Contractul de cesiune de drepturi cu B. (aflată în dosarul instanţei, volumul 45, filele x). Fiind dată cu câteva zile înainte de a merge la casa de avocatură, rezultă că inculpaţii M. şi B. se înţeleseseră deja pentru încheierea contractului în forma finală;

- copie a corespondenţei e-mail transmisă de avocatul H. către M. şi avocaţii E., IIIIII., KKKKKK. şi JJJJJJ., la data de 20.09.2006, ora 23:46, din care reiese că prima întâlnire între reprezentanţii II. şi reprezentanţii F. S.R.L. a avut loc la data de 20.09.2006 (aflată în dosarul instanţei, vol. 45, la filele x);

- copie a corespondenţei e-mail a avocatului E. (şi a avocaţilor KKKKKK. şi JJJJJJ.), din data de 20.09.2006, ora 10:57 p.m., către avocatul H. şi M., prin care se semnalau deficienţe ale proiectului de Contract de cesiune de drepturi primit de la F. S.R.L. Acest înscris demonstrează că documentul Contract de cesiune de drepturi nu a fost redactat de avocaţii II. (aflată la dosarul instanţei, vol. 45, la filele x).

Or, dacă inculpatul E. nu s-a întâlnit niciodată cu inculpatul B. înainte de data 21.09.2006, când acesta din urmă a venit la sediul societăţii de avocatură ca urmare a înţelegerii pe care a făcut-o anterior cu inculpatul M., rezultă că nu poate exista vreo faptă de pretindere de bunuri sau vreo promisiune de folosire a influenţei din partea inculpatului E., care să fi fost făcută în legătură cu încheierea contractului de cesiune de drepturi succesorale din data de 21.09.2006.

Inculpatul E. nu a luat contact cu ceilalţi inculpaţi decât după ce a fost desemnat în cadrul firmei de avocatură să se ocupe de contractul de cesiune de drepturi succesorale, iar contactarea II. de către inculpatul M. nu s-a făcut prin avocatul E., ci prin intermediul avocatului IIIIII., aşa cum rezultă din declaraţia acestuia redată mai sus.

Faptul că inculpatul E. nu a desfăşurat decât o activitate normală de avocat în relaţia cu inculpatul B. rezultă şi din aceea că după data de 21.09.2009 el a coordonat o echipă de mai mulţi avocaţi din cadrul II. (formată din MMMMMM., RRRRR., LLLLLL., EEEE., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., KKKKKK.), pentru întocmirea Raportului de audit juridic solicitat de reprezentanţii societăţii F. S.R.L. Toţi martorii audiaţi în legătură cu acest Raport au arătat că au lucrat independent la întocmirea acestuia, nefiindu-le impusă vreo opinie de către inculpatul E. Raportul a fost depus la dosarul cauzei la data de 13.08.2018 şi conţine o analiză detaliată şi concluziile cu privire la drepturile succesorale ale inculpatului B. asupra mai multor bunuri.

Spre deosebire de inculpatul M., în cazul căruia declaraţiile inculpatului B. referitoare la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de trafic de influenţă au fost consecvente, constante şi s-au coroborat şi cu alte probe, în cazul inculpatului E. aceste declaraţii au fost inconsecvente şi nu se coroborează cu nicio altă probă.

După ce în plângerea din data de 12.10.2011 inculpatul B. afirmă că "E. l-a adus la discuţii pe M., ce mi-a fost prezentat în anul 2006 ca fiind consilier al premierului WW. şi fost şef de cancelarie al lui HH.", în plângerea formulată la 23.01.2015 acesta arată că:

"După aproximativ 1 an, dna N. ne-a făcut cunoştinţă cu dl. M.". Această din urmă succesiune a evenimentelor este menţionată şi în denunţul formulat de inculpatul B. la data de 15.04.2015, precum şi în declaraţia dată ca suspect la data de 23.04.2015. De altfel, era imposibil ca inculpatul E. să-l aducă la discuţiile cu B. pe inculpatul M., deoarece acesta din urmă a fost cel care a contactat firma de avocatură după ce a avut primele întâlniri cu inculpatul B. şi a ajuns la o înţelegere cu acesta. Nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul M. ar fi fost în relaţii atât de apropiate cu inculpatul E., anterior datei de 21.09.2006, astfel încât cei doi să-şi fi permis deja la această dată să discute împreună despre săvârşirea unor infracţiuni.

Inculpatul B. confirmă faptul că inculpata N. i l-a prezentat pe inculpatul M. şi în declaraţia dată la 11.12.2015, în care arată că "N. mi-a spus că ea nu mai poate să rezolve pentru că este o cauză complexă, dar poate să îmi prezinte pe altcineva care să mă ajute, respectiv pe M. [..] Am acceptat să mă întâlnesc cu M., întâlnire care a fost la un hotel din Bucureşti care cred că era al lui EEEEE. [..] Precizez că înţelegerea care mi s-a propus era aceea ca eu să cedez drepturile litigioase unei firme F. S.R.L., condiţie pusă de M., fără care înţelegerea ar fi căzut".

O altă contradicţie există şi în declaraţia dată de B. în calitate de suspect la 11.12.2015, în care arată că: "M-a convins E., care mi-a spus că am nevoie de un avocat ca ei pentru a câştiga şi că fără ei nu o să obţin nimic. Că am nevoie de un avocat de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanţă şi că avocaţii "mici" se tem să lupte cu astfel de oameni puternici. Mi-a spus că au oameni în presă care pot să ajute la imaginea mare care va influenţa decizia la curte. Mi-a spus că L. lucrează cu ei şi că are un trust de presă cu 50 de oameni care poate să ne ajute în acest fel. Mi-a spus de asemenea că soţia primului ministru WW. lucrează la firma lor de avocatură, pe care am şi văzut-o apoi de două ori la sediul firmei de avocatură. A vrut să îmi arate astfel că firma lor este puternică, că la ei lucrează oameni importanţi. M. a confirmat cele spuse de E."

Deşi nici nu s-ar putea deduce din această afirmaţie existenţa vreunei acţiuni de pretindere de bunuri sau de promisiune a folosirii influenţei din partea inculpatului E., care să poate fi apreciată ca fiind un act de trafic de influenţă, ea vine în contradicţie cu o altă declaraţie dată de inculpatul B. în aceeaşi cauză.

Astfel, în declaraţia de suspect dată de B. în data de 23.04.2015 (aflată în dosarul de urmărire penală), acesta arată următoarele:

"Ţin minte că, în acest context, M. a spus să nu-mi fac griji cu WW. deoarece rezolvă el. În acele împrejurări, M. mi-a spus că BBBBB. lucrează la II.

Contractul cu M., mai exact cu F., s-a încheiat ulterior, tot la sediul II.

Ţin minte că am stat peste 5 ore în ziua respectivă şi am discutat multe detalii.

Reţin că m-a deranjat foarte mult când am văzut că au pretins 80 % din Băneasa, noi nu am vrut să semnăm, dar ei au spus că vor rezolva foarte repede obţinerea acestui teren pe cale administrativă, ceea ce s-a şi întâmplat. Au rezolvat Băneasa în 2-3 luni.

Când am ezitat să semnăm, fiind nemulţumit de procentele luate de M., acesta ne-a spus că este ultima şansă pe care o avem, că altfel nu vom obţine nimic .

Cu această ocazie ni s-a precizat că ei au acces inclusiv la Curtea Supremă, că dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna II. este judecător acolo.

Printre cei apropiaţi, M. l-a menţionat şi pe primarul din Snagov, O., cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta etc.

Ulterior am avut mai multe întâlniri cu M., la una dintre întâlniri mi l-a prezentat pe CCCCC., prietenul său. Mi-a spus să nu-mi fac griji că de acum încolo ziarul lui CCCCC. că nu mă va mai ataca."

Cum se poate constata, în această ultimă declaraţie inculpatul susţine că afirmaţia că soţia prim-ministrului lucrează la societatea de avocatură II., Zbârcea şi asociaaţii ar fi fost făcută de inculpatul M., iar nu de inculpatul E. De asemenea, toate referirile inculpatului B. legate de traficul de influenţă sunt făcute doar cu privire la inculpatul M., ceea ce confirmă concluzia că inculpatul E. nu a făcut nici un fel de astfel de afirmaţii.

De asemenea, faptul că referirea la calitatea de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a doamnei II. a fost făcută doar de către inculpatul M. rezultă şi din aceea că în denunţul din data de 15.04.2015 inculpatul B. arată că:

"M. a spus că dna. II. este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că vor utiliza serviciile ei în dosarul de A.". Rezultă de aici în mod clar că o astfel de afirmaţie nu a fost făcută de inculpatul E., ci de inculpatul M. Nu se poate reţine din probe că inculpatul E. ar fi fost de faţă la momentul când s-au făcut aceste afirmaţii ori că le-ar fi încuviinţat, în mod explicit sau implicit.

În declaraţia de suspect dată de B. în data de 11.12.2015 (aflată în dosarul de urmărire penală) acesta afirmă că:

"L-am cunoscut pe G. la sediul firmei de avocaţi, acesta spunându-mi că este consilier al lui WW., că deţine clădirea în care funcţionează firma de avocatură II. şi că el plăteşte avocaţii, care sunt ai lui. Mi-a spus că el poate să facă şi să obţine orice, că prin L. controlează presă, mi-a arătat şi o listă de 80 de oameni din presă pe care îi poate controla. Mi-a spus că dacă sunt cu ei pot să câştig. La discuţie a fost M. şi avocatul E. Mai erau şi alte persoane, nu ştiu cine, dar G. tot timpul este însoţit de două trei persoane.

Aşa cum se va arăta ulterior, în cazul analizei faptelor imputate inculpatului G., nu se poate deduce din această afirmeţie săvârşira vreunei infracţiuni de trafic de influenţă de către inculpatul G., ci este vorba de afirmaţii generice ori care privesc aspecte licite, cum ar fi plata avocaţilor sau publicitatea în presă. Din acest motiv ea nu apare ca relevantă nici pentru acuzaţiile aduse inculpatului E. Dimpotrivă, afirmaţiile inculpatului B. privind presupusele promisiuni "de rezolvare" făcute de inculpatul E. pot fi considerate ca referindu-se la faptul că acesta din urmă i-a spus că poate să-l ajute să rezolve în mod legal problema revendicării bunurilor, ceea ce este normal, având în vedere calitatea a de avocat şi rezultatul Raportului de due diligence întocmit de echipa de avocaţi coordonată de inculpat.

Afirmaţiile inculpatului B. cu privire la pretinsa faptă de trafic de influenţă a inculpatului E. nu sunt confirmate şi de declaraţiile date de SS., deşi potrivit probelor aceasta din urmă l-a însoţit în permanenţă pe soţul său la întâlnirile legate de încheierea contractului de cesiune şi cunoştea orice aspect legat de retrocedare. La dosar sunt mai multe interceptări a unor convorbiri telefonice în care diferite persoane discută direct cu susnumita chestiunea retrocedării bunurilor imobile ale inculpatului B.

Astfel, în declaraţia de suspect dată de SS. la data de 06.05.2015 (aflată în dosarul de urmărire penală) numita SS. arată următoarele:

"Astfel, N. ne-a spus că îl cunoaşte pe M., un fost consilier al lui HH., care are puterea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităţilor şi cu obţinerea documentelor necesare (PUZ etc).

Prima dată ne-am întâlnit cu M. la sala de fitness a N., pe care acesta o frecventa. Prima dată M. ne-a invitat la el acasă în Snagov, pentru a discuta despre proprietăţile noastre şi despre A.

M. ne-a spus că am pierdut timpul cu avocaţi individuali şi că avem nevoie de o firmă mare de avocatură, pe care s-a angajat să o plătească el."

Din această ultimă afirmaţie rezultă că la momentul când inculpatul M. le-a promis că poate să-i ajute nu era implicată firma de avocatură din care face parte inculpatul E., ci inculpatul M. urma să o angajeze ulterior, dacă B. va fi de acord să-i cumpere influenţa.

Faptul că inculpatul E. a desfăşurat tot timpul o activitate normală de avocat rezultă şi din declaraţia de martor dată în cursul urmăririi penale de HHHH. (aflată în dosarul de urmărire penală), în care arată că:

"La vremea respectivă am constatat că era un circuit între M., E. şi N., cei trei întâlnindu-se foarte des, fie la firma de avocaţi, fie la sediul firmei lui M., fie la N. la firmă, din câte îmi amintesc în Piaţa Domenii, deasupra unei săli de sport. Nu am participat la discuţii, deşi uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe M. pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar M. mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile B. Din câte am înţeles N. a fost cea care a iniţiat proiectul şi l-a prezentat pe B. lui M. şi asociaţilor lui."

Nu rezultă de aici vreo acţiune de trafic de influenţă comisă de inculpatul E., iar din întâlnirile acestuia cu ceilalţi inculpaţi nu se poate presupune că ei ar fi discutat despre traficarea influenţei. Chiar dacă s-a dovedit că inculpatul M. a comis această faptă, aceste întâlniri la care face referire martorul pot fi puse pe seama discuţiilor normale despre multiplele litigii aflate pe rolul instanţelor sau discuţiilor despre problemele de drept pe care le ridicau retrocedările. Martorii indicaţi anterior au arătat că la aceste întâlniri inculpatul E. nu a fost niciodată singur cu inculpaţii M. şi B., ci au fost tot timpul şi alte persoane de faţă.

În declaraţia de martor dată de IIIII. în cursul urmăririi penale (aflată în dosarul de urmărire penală) acesta afirmă că atunci când a participat la sediul societăţii de avocatură II., Zbârcea şi asociaţii ca să-l asiste pe inculpatul B. la discuţiile cu reprezentanţii F. "La un moment dat m-am ridicat pentru a mă duce la baie şi avocatul E. a primit dispoziţie de la avocatul II. să mă însoţească. Senzaţia mea nu a fost că vrea să îmi arate uşa, ci să mă supravegheze. Când m-am ridicat am luat cu mine şi dosarul pe care îl aveam şi în care era şi plângerea penală pe care o redactasem anterior. I-am dat dosarul domnului E. la uşa de la toaletă pentru a mi-l ţine. Când am ieşit l-am, surprins răsfoind dosarul. Nu mi-a spus nimic, dar eu i-am spus că nu e frumos să se uite în actele mele. Când ne-am întors avocatul E. le-a spus celorlalţi cu uimire, supărare şi chiar afectare personală că B. vrea să facă plângere penală. Cred că le-a şi spus, cumva ferit, că a văzut la mine plângerea respectivă. Reacţia a fost una de ceartă, s-au arătat supăraţi şi enervaţi, mai ales cei doi israelieni, care au spus că se consideră ameninţaţi de un asemenea demersuri discuţia s-a terminat apoi foarte repede."

Acest episod, deşi nu relevă nimic în legătură cu săvârşirea de către inculpatul E. a vreunei acţiuni de traficare a influenţei, a fost nuanţat de XXX. Veronel în declaraţia dată în cursul judecăţii, în care afirmă că el i-a arătat inculpatului E. plângerea penală respectivă şi i-a spus să se uite pe ea. Faptul că după ce a văzut plângerea penală inculpatul E. le-a spus clienţilor săi despre aceasta este un aspect normal al apărării clientului de către avocat.

Legat de vreo presupusă faptă de trafic de influenţă comisă cu această ocazie, XXX. Veronel arată în declaraţia dată în cursul judecăţii la data de 17.11.2017 că: "Întrebare: Vreunul dintre cei prezenţi la discuţii - II. sau E. - a afirmat în cadrul acestei discuţii, că sunt singurii care pot obţine bunurile revendicate? Răspuns: Nici vorbă. Domnul II., în afară de faptul că ne-a primit şi ne-a adresat câteva cuvinte de politeţe la intrarea în acea sală de consiliu, nu l-am auzit spunând nimic. Nici E. n-a făcut o astfel de afirmaţie vreodată în cursul acelei discuţii".

Aceeaşi poziţie o are şi un alt avocat al inculpatului B., martorul OOOOO., în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 24.03.2017:

"Întrebare: Cu prilejul întâlnirilor cu E. acesta din urmă a făcut vreo afirmaţie legată de rezolvarea cererilor de retrocedare prin căi ilicite, coruperea unor funcţionari? Răspuns: Nu s-a discutat aşa ceva. Întrebare: Dar că el sau altcineva avea relaţii la instanţa supremă s-a discutat? Răspuns: Niciodată".

Nici martorul XXXXX., audiat la parchet la data de 21.12.2015, nu îl indică pe avocatul E. drept persoana care ar fi lăsat impresia sau ar fi promis vreo influenţă în beneficiul lui B.:

"G. spunea atunci când era o problemă "la cine trebuie să apeleze" pentru rezolvarea ei. Pe de altă parte, atât G., cât şi M. se lăudau cu cunoştinţele lor din lumea politică, respectiv fostul premier WW., YYYYY. şi ZZZZZ."

De asemenea, niciuna dintre convorbirile telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională sau în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi în prezenta cauză nu relevă aspecte legate de infracţiunea de trafic de influenţă, care să fi fost comisă de inculpatul E. în prezenta cauză. Indiferent că este vorba de discuţii purtate de inculpatul E. sau de discuţii purtate de terţe persoane care fac referire la acesta, ele nu relevă decât activităţile normale de avocat desfăşurate de inculpatul E.

De pildă, în convorbirea din data de 18.10.2008, ora 16:08:31, purtată de M. cu inculpatul E. (din dosarul de urmărire penală), se vorbeşte despre căile de urmat în legătură cu diferenţa de teren neretrocedată de ICDPP:

E.: Da, M.

M.: E., ai aflat toate noutăţile cu ce e acolo?

E.: Păi, dar nu am fost la întâlnire cu expertul tău la 12:00 acolo!

M.: Păi şi ce se întâmplă, ce facem?

E.: Cu aia nu avem cum să o cotim pentru că e intabulată. Soluţia este din 100, deci decizia e cum e, o să-ţi zic eu ce facem după aia, că trebuie să ne întoarcem puţin la Institut şi să…şi să discutăm, aşa, dar vânzarea o facem pe 152 în loc de 170.

M.: Păi ştiu măi, dar ce facem cu terenul ăla?

E.: Ca să închidem. Păi, avem două alegeri, mergem şi ne judecăm cu ei, sau mergem la Institut, spunem: voi aveţi problema asta, trebuie să ne daţi în completare în altă parte. Altă soluţie nu avem.

M.: Păi cum să ne dea în altă parte? Eu vreau pe aia, nu mă interesează în altă parte.

În convorbirea din data 16.10.2008, ora 12:57:30, purtată între inculpaţii M. şi E. (aflată în dosarul de urmărire penală) se discută despre posibilitatea reducerii taxelor notariale prin mutarea administrativă a terenului pe o altă stradă, soluţie legală în cazul terenurilor care au front la două străzi:

M.: Da, E.

E.: Dacă o rezolv de la şase la trei, mă vei iubi veşnic?

M.: Da.

E.: O să-mi rămâi foarte dator. Cred că am găsit cum s-o rezolv.

M.: De ce? Cum?

E.: Am schimbat cu nenea ălă, cu expertul, adică e greşeala lui, zicem noi şi el trebuie să mai adauge acolo un alt nume pe lângă acela, în paranteză şi notarul a fost de acord cu soluţia şi încearcă, zice, urcăm de la şase pe la un trei, aşa. Ar fi ok?

M.: Da, e foarte bine. Dar să nu depăşim.

E.: Da, da. Eu te ţin la curent.

M.: Bine, hai, pa!

E.: Alo! Alo! Alo! Sună-l pe HHHHHHHHHHHH. şi spune-i să nu se mai ducă că dacă intră…

M.: Am vorbit tot. O lăsăm băgată acolo şi se modifică, schimbăm documentele depuse greşit că trebuie îndreptat eroarea lui.

E.: Bine.

M.: Noroc! Pa!

Celelalte convorbiri interceptate în prezenta cauză în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori a mandatelor de siguranţă naţională, în care se face referire la inculpatul E., nu relevă nici un aspect care să exceadă activităţii sale de avocat şi să conducă la ideea că acesta ar fi comis vreun act de trafic de influenţă în legătură cu retrocedarea bunurilor revendicate de inculpatul B.

Pentru aceste motive, având în vedere că din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu se poate deduce existenţa vreunei fapte de pretindere sau de primirea de către inculpatul E. a vreunui bun, în schimbul unei promisiuni de intervenţie pe lângă funcţionarii publici, instanţa va reţine că fapta de trafic de influenţă imputată acestuia nu există. Pentru acest motiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) prima instanţă a dispus achitarea inculpatului, deoarece nu există o faptă de pretindere sau de primire a bunurilor care să fi fost comisă de inculpatul E. în schimbul promisiunii intervenţiei pe lângă vreun funcţionar public. Activităţile normale de avocat desfăşurate de inculpatul E. au fost calificate de parchet ca reprezentând complicitate la infracţiunile de abuz în serviciu şi urmează ca acestea să fie analizate în capitolul dedicat acestor infracţiuni. Aici este analizată doar infracţiunea de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului în forma autoratului, infracţiune care nu există, având în vedere că nu a existat nicio faptă a inculpatului E. de pretindere sau primire a unui bun, în schimbul promisiunii folosirii influenţei. Din acest motiv temeiul achitării este în acest caz cel de la art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

d. Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă reţinută de parchet în sarcina inculpatului G.

Inculpatul G. este acuzat în rechizitoriu că, în mod continuat, începând cu anul 2007, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, i-a promis inculpatului B. că prin influenţa pe care o are în mod direct (consilier al primului ministru) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le are în lumea politică, în justiţie şi presă (relaţii prietenie/afaceri cu membrii ai guvernului, parlamentari, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ÎCCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate de acesta, îi poate determina pe aceştia să-i retrocedeze averea pretinsă (la care nu era îndreptăţit), solicitând în schimb o parte considerabilă din aceasta, atât pentru el cât şi pentru membrii grupului infracţional, între 50 - 80% din fiecare bun care va fi obţinut, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu confirmă săvârşirea de către inculpatul G. a acestei infracţiuni.

Esenţială pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă este acţiunea de pretindere sau primire a unor bunuri de către traficantul de influenţă, care promite cumpărătorului de influenţă ca va interveni pe lângă funcţionarii publici pentru a-i determina să îndeplinească un act în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Parchetul a susţinut că inculpatul G. ar fi comis faţă de inculpatul B. astfel de acte de pretindere sau de primire şi că ar fi promis că va interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună cu privire la procedurile de revendicare.

Instanţa reţine că simpla deţinere de către inculpatul G. a unor părţi sociale la F. Ltd., care este asociatul unic al S.C. F. S.R.L., nu poate constitui un temei al acestei acuzaţii, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, încheierea contractului de cesiune de drepturi succesorale a constituit o afacere licită pentru persoanele care nu au comis şi nu au avut cunoştinţă de comiterea unor acte de traficare a influenţei cu prilejul încheierii şi executării acestui contract. Aceasta este şi situaţia martorului NN., cu privire la care parchetul a considerat că nu a participat la săvârşirea vreunei infracţiuni în prezenta cauză, deşi a deţinut părţi sociale din această societate.

În consecinţă, pentru a se putea reţine în sarcina inculpatului G. săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în calitate de autor, ar trebui să se dovedească săvârşirea de către acesta a unor acte de pretindere ori de primire a unor bunuri şi a unor promisiuni care să fi fost făcute inculpatului B. cu privire la determinarea funcţionarilor publici să acţioneze într-un anumit mod.

Un prim argument important pentru care instanţa reţine că nu au existat astfel de afirmaţii din partea inculpatului G. este acela că acest inculpat nu a luat contact de la început cu inculpatul B., ci aceştia s-au întâlnit mai târziu, după încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006.

În al doilea rând, după ce inculpatul G. a intrat în contact cu inculpatul B., nu sunt probe că s-ar fi comis vreun act de pretindere sau de primire a unor bunuri în schimbul promisiunii intervenirii pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună retrocedarea. De asemenea, nu sunt probe nici că cei doi s-ar fi întâlnit într-un alt cadru decât în prezenţa avocaţilor, iar toţi avocaţii prezenţi la întâlnirile acestora au relatat că la aceste întâlniri nu s-au făcut afirmaţii legate de vreun trafic de influenţă.

Astfel, in declaratia data in fata instantei la termenul de judecata din 16.02.2018, martorul JJJJJJ. arata: Intrebare avocat inc. G., J. si H. - La vreuna dintre aceste intalniri, daca au fost evocate anumite probleme legate de evolutia proiectului, l-a auzit vreodata pe domnul G. sa spuna ca poate dezamorsa aceste probleme cu influenta sa politica sau la nivel administrativ superior? Raspuns - Nu imi amintesc sa fi auzit asa ceva" .

În declaratia data in fata instantei la termenul de judecata din 02.03.2018, martorul IIIIII. arata:

"Intrebare avocat inc. G., J. si H. - Cu ocazia intalnirii de la QQQQQQ., G. sau vreo alta persoana care ar fi fost implicata in proiect, a facut afirmatii sau a sugerat ca ar avea influenta la factori decizionali, fie politici fie administrativi pentru a urgenta sau a sprijini proiectul F.? Raspuns - In mod categoric, nu."

In declaraţia data in fata instanţei la termenul de judecata din 16.03.2018, martorul VV. arată:

"întrebare procuror - In cadrul acestor discuţii, din partea reprezentanţilor F., s-au făcut afirmaţii in sensul ca aceştia sunt puternici, in sensul ca pot trafica influenta intr-un eventual proces in instanţa? Răspuns - Asa ceva cineva face înainte sa semnezi contractul acela. Dupa ce ai semnat nu mai ai nevoie de trafic de influenta, pentru ca in primul rând e taxa de timbru. B. a făcut afirmaţii ca i s-a spus asa ceva, dar anterior datei la care s-a negociat si s-a incheiat contractul. Reprezentanţii F. nu au făcut asemenea afirmaţii fata de mine."

Instanţa reţine că, spre deosebire de inculpatul M., în cazul inculpatului G. nu există probe din care să rezulte că acesta ar fi comis acte de traficare a influenţei cu prilejul încheierii contractului de cesiune de drepturi. Chiar inculpatul B. menţionează de mai multe ori că nici nu a ştiut, la momentul încheierii contractului din 21.09.2006 şi a celui din 1.11.2006, că inculpatul M. mai era asociat şi cu alte persoane în cadrul societăţii F. S.R.L., ci a crezut că acesta este unicul asociat. Inclusiv în plângerea depusă la parchet în data de 23.01.2015 inculpatul B. arată că a încheiat contractul de cesiune a drepturilor succesorale din 01.11.2006 cu F. S.R.L., firmă despre care a ştiut "că are un unic asociat în persoana dlui. M., care era în acelaşi timp şi administrator al acestei societăţi". Or, această plânere întocmită de către inculpatul B. împreună cu avocaţii săi, în condiţiile descrise anterior, reflectă în mod fidel realitatea, deoarece inculpatul a redactat-o liber şi neinfluenţat de alte persoane.

De asemenea, din transcriptul declaratiei date in cursul urmaririi penale la data de 11.01.2016 rezultă că inculpatul B. a declarat că:

"Dupa incheierea contractului, la un moment dat au aparut grupul de israelieni, despre care nu am stiut ca sunt asociatii lui M. Au aparut atunci cand am dorit sa reziliem contractul cu M. pentru ca nu primeam informatii, nu ni s-a spus cand Baneasa si Snagov au fost vandute." Din această declaraţie rezultă că inculpatul G. s-ar fi întâlnit pentru prima oară cu inculpatul B. chiar după ce acesta din urmă a transmis către societatea F. S.R.L. proprietatea Pădurii Snagov şi a D.

Momentul exact al întâlniri pentru prima dată a celor doi inculpaţi nu poate fi stabilit, din cauza lipsei unor probe concludente sub acest aspect. Cert este, însă, că aceştia s-au cunoscut la un anumit timp de la momentul semnării contractului de cesiune a drepturilor din data de 01.11.2006.

Faptul că inculpatul G. a intrat în contact cu inculpatul B. la un anumit timp după încheierea contractului, fără a se putea stabili cu precizie care ar fi acest moment, dovedeşte că inculpatul G. nu putea să-i promită inculpatului B. că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi pentru a-i determina să dispună retrocedarea imobilelor revendicate. Dacă inculpatul G. i-ar fi făcut vreun fel de promisiuni inculpatului B. de traficare a influenţei sale, el nu ar fi putut să facă aceste promisiuni decât anterior încheierii contractului de cesiune a drepturilor, deoarece ulterior nu mai avea nici un sens să le facă, din moment ce societatea F. S.R.L. obţinuse deja de la inculpat obligaţia contractuală de transmitere a proprietăţii bunurilor revendicate. După încheierea contractului din 01.11.2006 nu mai era nevoie de astfel de promisiuni, deoarece inculpatul B. fusese deja convins de inculpatul M. să cedeze bunurile revendicate către S.C. F. S.R.L.

Presupusele fapte descrise în afirmaţiile făcute de inculpatul B. în declaraţiile date la parchet cu privire la inculpatul G. nu ar putea fi apreciate ca fiind acte concrete de trafic de influenţă.

Astfel, în declaraţia de inculpat dată de B. în cursul urmăririi penale în 11.12.2015 (aflată în volumul 3 al dosarului de urmărire penală, la filele x) acesta arată următoarele:

"După câteva luni sau un an l-am cunoscut şi pe G. Am aflat că în spatele lui M. sunt G. şi H. L-am cunoscut pe G. la sediul firmei de avocaţi, acesta spunându-mi că este consilier al lui WW., că deţine clădirea în care funcţionează firma de avocatură II. şi că el plăteşte avocaţii, care sunt ai lui. Mi-a spus că el poate să facă şi să obţine orice, că prin L. controlează presă, mi-a arătat şi o listă de 80 de oameni din presă pe care îi poate controla. Mi-a spus că dacă sunt cu ei pot să câştig. La discuţie a fost M. şi avocatul E. Mai erau şi alte persoane, nu ştiu cine, dar G. tot timpul este însoţit de două trei persoane."

Această declaraţie a inculpatului B. nu se coroborează cu alte probe şi din ea nu rezultă că inculpatul G. ar fi comis vreun act de pretindere de bunuri ori o promisiune concretă că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi să dispună asupra restituirii proprietăţilor inculpatului. Promisiunea de plată a avocaţilor şi de promovare a inculpatului B. în presă nu pot fi considerate acte de trafic de influenţă. Atitudinea inculpatului G. poate fi văzută ca o etalare a cunoştinţelor sale din România, aşa cum rezultă că a procedat inculpatul şi faţă de alţi martori. În acest sens, în declaratia dată în faţa instanţei la termenul de judecată din 07.04.2017, martorul XXXXX. arata:

"Atât G. cât şi M. se lăudau cu cunoştinţe din mediul politic, dar eu personal nu i-am auzit niciodata ca ar fi intervenit concret in aceste proceduri administrative sau judecatoresti". Or, simpla etalare a cunoştinţelor dintr-un anumit mediu nu poate fi considerată trafic de influenţă, dacă nu este însoţită de o solicitare a unor bunuri şi de o promisiune a folosirii influenţei asupra acestora.

Spre deosebire de inculpatul M., care a făcut afirmaţii clare de folosire a influenţei pentru a obţine retrocedarea bunurilor revendicate de inculpatul B. şi care a şi intervenit efectiv la funcţionarii competenţi să dispună asupra retrocedării, în cazul inculpatului G. nu există astfel de acte.

De asemenea, spre deosebire de inculpatul M., în cazul căruia traficul de influenţă este confirmat şi de SS., în cazul inculpatului G. aceasta nu face nicio afirmaţie legată de o astfel de faptă, deşi martorii confirmă că ea îl însoţea în permanenenţă pe inculpatul B. la întâlnirile legate de contractul cu F. S.R.L.

În plus, în cazul inculpatului G. inculpatul Al României nu face referire la astfel de fapte concrete de trafic de influenţă nici în plângerea penală sau în denunţul depuse la D.N.A. Braşov, în timp ce în cazul inculpatului M. descrie astfel de fapte.

De asemenea, în cazul inculpatului G. nu pot fi reţinute nici convorbiri telefonice din care să rezulte că acesta ar fi făcut promisiuni ori intervenţii care să constituie elemente ale traficului de influenţă. Cele mai multe convorbiri ale inculpatului G. se referă la acte normale desfăşurate în cadrul proiectului F. S.R.L., indiferent că se referă la relaţia cu inculpatul B. sau la relaţia cu alte persoane.

Convorbirile purtate de inculpaţi, care ar putea ridica suspiciuni că privesc fapte de trafic de influenţă au fost interceptate în baza unor mandate de siguranţă naţională, nu sunt convingătoare şi pot fi interpretate ca referindu-se la fapte licite ori ca fiind simple laude ale inculpatului.

Astfel, în convorbirea din data de 08.05.2008, purtată între M. şi H. (aflată în volumul 8, dosarul de urmărire penală) inculpatul M. afirmă următoarele:

M.: Deci, după cum deja ştii, prietenul lui G. nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt.., să spunem în competiţie cu prietenul lui G., care este un bun prieten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prinţul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă. Dar nu vreau să…

Această convorbire este purtată între terţe persoane, nefiind una purtată de inculpatul G., ceea ce îi conferă un grad mai redus de fiabilitate. În plus, nu rezultă în mod clar din afirmaţiile făcute de inculpatul M. dacă inculpatul G. a făcut vreun act concret de influenţare a vreunui funcţionar şi care ar fi fost acel act, dacă el există. Nu rezultă din convorbire că inculpatul B. ar fi ştiut de această pretinsă intervenţie, nereuşită, făcută de inculpatul G. De asemenea, convorbirea poate fi interpretată ca referindu-se la un posibil act licit pe care l-ar fi făcut inculpatul G., de identificare a unei persoane competente să soluţioneze o cerere.

În convorbirea din 23-12-2011, la ora 13:39:32, purtată între L. şi G. (din dosarul de urmărire penală) inculpatul G. afirmă următoarele:

G.: Dar, dacă nu, le spunem să înceteze cu prostiile. E prima dată când l-au întâlnit pe H. A vorbit foarte bine cu ei. Le-am spus că…Oricum, e o poveste lungă. Cred că a fost important să-l cunoască. Le-am spus că, doar ca prieten, i-am avertizat să iasă din grup ăla tâmpit de avocaţi, că nu este în interesul lor, că n-o să-i ajute nicicum. Cred că, în câteva zile sau săptămâni, el însuşi le va spune că nu o să-l mai reprezinte. Deci, dacă nu vor veni la mine…Şi asta e. AAAAAA. a avut o întâlnire.

Rezultă din discuţie că este vorba în mod clar de divergenţele dintre reprezentanţii F. S.R.L. şi inculpatul B., iar afirmaţia inculpatului G. că avocaţii nu au cum "să-i ajute nicicum" se referă mai degrabă la imposibilitatea rezilierii contractului dintre părţi, decât la posibile traficări ale influenţei. Această imposibilitate de reziliere a contractului încheiat între F. S.R.L. şi inculpatul B. a fost confirmată în declaraţia dată chiar de martorul VV., care a fost avocatul acestuia din urmă în perioada respectivă.

Din convorbirea telefonică din data de 19.03.2012, orele 19:40:39, purtată între G. şi RRRRRR. (aflată în filele x) rezultă că inculpatul G. nu are vreo temere legată de posibilitatea inculpatului B. de a formula o plângere penală şi că acesta este revoltat de această ameninţare.

G.: Care a venit la mine şi s-a comportat de parcă l-ar fi trimis însuşi preşedintele. Apoi a venit la biroul nostru cu dosarul, ameninţându-ne că dacă nu vindem compania, el se duce la poliţie. Îţi dai seama? Asta e nivelul cu care am de-a face după cinci ani jumate. După ce am muncit cinci ani jumate pentru oamenii ăştia, ajutându-i pe oriunde, plătind pentru ei cinci milioane de euro cash. Când i-am întâlnit, erau complet faliţi. Complet. Nu aveau maşină, nu aveau unde să locuiască, tot ce vezi, e din banii noştri. Norocul lor că au avut un preşedinte foarte, foarte pozitiv în toate procesele pentru restituirea bunurilor. La fiecare trei luni veneau cu o poveste nouă, cu un alt tip, cu un nou avocat care încerca să ne intimideze, să ne ameninţe că ne dă în judecată.

Mai trebuie precizat că în cursul cercetării judecătoreşti s-a stabilit că inculpatul G. nu a afirmat în această convorbire că "au avut un preşedinte foarte, foarte pozitiv în toate procesele pentru restituirea bunurilor", ci că "au avut precedente foarte pozitive în toate procesele pentru restituirea bunurilor". Nu rezultă fapte cu conotaţii penale din aceste afirmaţii ale inculpatului.

Din convorbirea din data de 16.10.2008, ora 16:25:08, purtată între inculpatul M. şi inculpatul G. (din dosarul de urmărire penală) rezultă că este vorba de posibilitatea reducerii taxelor notariale prin schimbarea adresei administrative a imobilului D., manoperă legală în cazul în care imobilul are deschidere la două străzi.

G.: Tu mi-ai trimis un mail, ai spus că ai nevoie de trei sute, nu…, două sute şi ceva de mii, ei nu au plătit(?) şi…poftim?

M.: Nu are legătură cu asta.

G.: OK.

M.: Deci, când H. şi FFFFFF. au fost la Bucureşti la biroul avocatului, am făcut, să zicem, …pentru taxa(?) de la Notariat şi totul. Şi minimul pe care l-au putut face pentru noi a fost trei milioane, aproape trei milioane.

Acest lucru rezultă din convorbirea telefonică purtată în data de 15.10.2008, ora 17:49:52, de M. cu H. (din dosarul de urmărire penală), în care inculpatul M. afirmă următoarele:

M.: Da, ştiu. Am discutat azi cu E. Ştiu despre ce este vorba. Dacă vă amintiţi, în discuţia noastră sunt două străzi pe care le-am luat în considerare. Deci, dacă folosim una dintre străzi e 2.5 milioane, dacă o folosim pe cealaltă este mult, mult mai mult. Deci, notarul public ne-a spus să nu folosim strada x, deoarece hârtiile pe care le avem sunt înregistrate pe strada scumpă. Aşa că acum încercăm să găsim o soluţie. Nu ştiu ce E. a scris în mail-ul său, dar încercăm să găsim o soluţie să luăm alt număr, număr poştal pentru a pune tot pământul pe strada ieftină.

În discuţia în mediu ambiental purtată în data de 22.12.2011 în locuinţa inculpatului B. (aflată în dosarul de urmărire penală), inculpatul G. face următoarea afirmaţie:

G.: Persoana care a fost trimisă ieri, dar vreau numai să înţelegeţi, pentru binele vostru, sincer, deoarece au fost aduşi prea mulţi. (…) Nu am vrut să fac nimic care să pună în pericol contractul: am fost conformi cu voi, prin scrisori, politică, media, afaceri şi personal, pentru ca să obţinem acces efectiv. Acum, eu înţeleg şi că vă doriţi o anumită poziţie, înţeleg asta, vreţi 15% sau nimic. Ştiţi?! Asta este consultativ. Calculez acum… Totuşi, considerând pentru noi toţi…şi unde suntem acum, nu s-a întâmplat, iar noi suntem deja într-o poziţie foarte puternică faţă de ceilalţi. Avem partea publică, politică, etc., etc., etc., mediul… toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic. Au fost cu mulţi bani pe care i-am investit(…)

În primul rând, aşa cum s-a arătat anterior, această probă nu prezintă suficiente garanţii de fiabilitate, având în vedere că în cazul ei expertul-parte ZZZZ. a identificat cel puţin o urmă de ştergere de tip Butt-Splice, cu efecte asupra fiabilităţii probei.

În al doilea rând, în şedinţa publică din data de 05.04.2019, în prezenţa traducătorului autorizat de limba engleză s-a stabilit că acest pasaj, împreună cu alte pasaje din discuţie, au prezentat unele erori de traducere.

Astfel, în cadrul înregistrării ambientale, la minutele 23:00 - 23:20, avocatul inculpatului a susţinut că traducătorul oficial a tradus eronat "G.: Avem partea publică, politica etc., etc., etc., mediul … toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic. Au fost cu mulţi bani pe care i-am investit" când în realitate s-a afirmat "We have quite supportive public part, political, etc., etc., etc. environment all of this did not happen for nothing. This was accomplished with hard work, a lot of money that was invested" care s-ar traduce "Avem un mediu public, politic, etc., etc., etc., destul de susţinător, toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic, s-au întâmplat cu muncă grea şi cu mulţi bani pe care i-am investit".

Traducătorul autorizat SSSSSS., chemată în instanţă pentru a lămuri aceste aspecte de traducere, a arătat că se aude "avem partea publică, politică, mediul". Precizează că transcrierea în engleză este corectă, însă nu aude cuvântul "parte", ci direct "avem publicul, politicul, mediul". Precizează că nu se aude partea cu "destul de susţinător", ci se spune "avem destul suport politic, public", fără cuvântul "parte" - "part". Astfel, traducerea ar fi "avem un public destul de susţinător şi mediul politic …" şi deşi cuvântul "parte" nu există el s-ar putea subînţelege din context. În final, arată că traducerea ar fi "Avem o parte care ne susţine destul din partea publicului, politicului sau mediu. Si toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic. Au fost obţinute cu muncă grea şi mulţi bani care au fost investiţi".

Instanţa reţine, însă, că nici din acest pasaj, aşa cum a fost el tradus în şedinţa de judecată, nu se poate reţine că inculpatul G. a făcut o afirmaţie concretă de promisiune de intervenţie pe lângă funcţionarii competenţi să dispună cu privire la retrocedarea bunurilor. Este vorba de o prezentare a poziţiei avansate în care se află societatea F. S.R.L. faţă de alte posibile firme cu care inculpatul B. ar fi putut să se asocieze, poziţie obţinută prin muncă şi investiţii, potrivit afirmaţiilor făcute de inculpatul G. Susţinerea mediului public sau politic nu este declarată ca fiind categorică (se foloseşte sintagma "destul de") şi nu este declarată ca fiind obţinută prin influenţa sa. Chiar dacă s-ar referi la obţinerea acestei poziţii prin promovarea proiectului în presă, afirmaţia tot nu poate fi considerată ca fiind o manifestare a unui trafic de influenţă, deoarece publicitatea în presă a unui proiect de afaceri este o activitate legală.

În cadrul aceleaşi înregistrări ambientale, la minutele 22:38 - 23:00 inculpatul G. afirmă "However, I think considering where all of us were 6 years ago, and where are now, it did not happen by fortune and it did not happen on the phone … already big assets and the fact that we are in a very strong position on some of other assets", afirmaţie pe care doamna traducător autorizat SSSSSS. o traduce ca "Totuşi, cred că luând în considerare unde eram toţi în urmă cu 6 ani şi unde suntem acum, nu s-a întâmplat prin noroc, nu s-a întâmplat la telefon (neinteligibl) deja bunuri mari şi faptul că suntem într-o poziţie foarte puternică pentru alte bunuri".

Nici din această afirmaţie nu s-ar putea trage concluzia existenţei unui tafic de influenţă, având în vedere că în contextul discuţiei generale ea poate fi interpretată mai degrabă ca referindu-se la obţinerea rezultatelor respective prin muncă şi investiţii legale.

În plus, aceste afirmaţii au fost făcute în data de 22.12.2011, când părţile erau în litigiu şi când nu se poate reţine că ar fi existat un trafic de influenţă pentru a-l convinge pe inculpatul B. să nu rezilieze contractul.

Aşa cum s-a arătat anterior, după data de 15.01.2009, când a fost transmisă către S.C. F. S.R.L. proprietatea D., retrocedată inculpatului B., nu s-au mai comis acte de traficare a influenţei sau de cumpărare a influenţei, deoarece părţile din contract erau în conflict. În declaraţia dată in cursul urmăririi penale la data de 11.12.2015 inculpatul B. afirmă că "Am fost nemulţumit si am vrut sa rup înţelegerea cu aceşti oameni." Conflictul este confirmat şi de martorii KKKKK., audiat de instanţă la 16.03.2018, de martora PPPPP., audiată de instanţă la 06.10.2017, de martorul TTTTTT., audiat de instanţă la data de 30.03.2018 şi de alţi martori.

Existenţa conflictului dintre părţi rezultă şi din invitaţia la conciliere nr. 490/22.07.2009 efectuata prin UUUUUU. trimisa de B. către F. S.R.L., prin care se solicita o intalnire în data de 14,08.2009, în vederea constatării nulităţii absolute a Contractului de cesiune din 01.11.2006. Având în vedere data emiterii acestei invitaţii, rezultă că conflictul dintre inculpatul B. şi reprezentanţii S.C. F. S.R.L. a izbucnit foarte curând după transmiterea către această din urmă societate a dreptului de proprietate asupra D. De altfel, după ce a avut loc această transmietre a proprietăţii, inculpatul B. a şi avut motivul de nemulţumire, deoarece nu şi-a primit contravaloarea cotei părţi de 20% din acest bun, aşa cum se prevedea în contract.

Or, atâta timp cât inculpatul B. era în conflict cu reprezentanţii S.C. F. S.R.L., făcând încercări repetate de reziliere a contractului, rămase, însă, fără rezultat, deoarece fiecare parte îşi susţinea propria poziţie, nu se poate reţine că mai era posibilă o "înţelegere" între acestea de tipul vânzării-cumpărării pretinsei influenţe pe lângă fucnţionarii publici. Din acest motiv instanţa reţine că după ieşirea inculpatului M. din societatea F. nu s-a mai pus între părţi problema traficului de influenţă, ci doar s-a încercat gestionarea crizei generate de pretenţiile inculpatului B. de a i se da alţi bani, despre care considera că i se cuvin conform contractului.

Nu se poate reţine din probele administrate nici faptul că inculpaţii G., W. ori K. ar fi făcut astfel de promisiuni de trafic de influenţă către inculpatul B. după ieşirea din cadrul firmei a inculpatului M., pentru a-l determina să nu rezilieze contractul.

În primul rând rezilierea contractului nu putea fi făcută decât pentru motive legale, în urma unui proces şi după achitarea unor taxe de timbru pentru plata cărora inculpatul B. nu avea sumele necesare. În al doilea rând, în cauză sunt probe din care rezultă că inculpatul G. chiar i-a permis inculpatului B. să găsească un investitor care să despăgubească firma F. S.R.L. şi să preia, în schimb, toate drepturile cedate acesteia. Acest lucru rezultă şi din declaraţia martorului VVVVVV., audiat de instanţă la 22.06.2018.

Nu se poate reţine nici că, în mod concret, inculpatul G. ar fi întreprins acţiuni de influenţare a funcţionarilor publici competenţi să dispună asupra retrocedării imobilelor, pentru a-i determina să dispună restituirea acestora.

Singurul episod în care acesta a luat contact cu funcţionarii competenşi să dispună asupra restituirii a fost pretinsa vizită a inculpatului G. la sediul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în perioada discutării retrocedării D.

Astfel, în declaraţia de suspect dată de OOOO. (aflată în dosarul de urmărire penală) acesta susţine că:

"Mai arăt că între cele două şedinţe (n.n. septembrie 2008) M. a venit la instituit cu un cetăţean străin (n.n. recunoscut ca fiind inculpatul G.) pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al premierului WW. Nu am reţinut numele acestuia, dar mi-a dat cartea de vizită. Cei doi au venit la MMMM. şi acesta m-a chemat pentru a fi prezentaţi. Mi-am dat semna ulterior după câteva luni că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă."

Dacă martorul afirmă că şi-a dat seama doar după aceea că această vizită a fost făcută pentru a-i impresiona pe cei care trebuiau să dispună asupra restituirii, înseamnă că la momentul prezenţei inculpatului G. la sediu el nu a perceput aşa ceva. Fiind audiat la termenul de judecată din data de 13.04.2018 martorul a afirmat în faţa instanţei că:

"Intrebare avocat inc. G., J. si H. - L-ati auzit pe acest cetatean facand vreo afirmatie in biroul domnului MMMM. referitor la influenta politica a dansului la modul in care ar putea sa influenteze procesul de retrocedare? Raspuns - Nu imi aduc aminte sa fi auzit asa ceva."

Pentru a se putea reţine că inculpatul G. ar fi comis prin această prezenţă vreun act de trafic de influenţă ar trebui să rezulte din probe că el a făcut vreo afirmaţie de acest gen sau că ar fi acceptat ca alte persoane, aflate de faţă, să facă astfel de afirmaţii despre el. Or, din moment ce nici martorul nu şi-a dat seama decât ulterior că scopul prezenţei inculpatului la sediu ar fi fost impresionarea lor, instanţa nu poate reţine în acest caz vreo activitate de trafic de influenţă. Afirmaţia martorului este una pur subiectivă, iar percepţia sa asupra scopului prezenţei inculpatului acolo nu poate fi luată drept probă certă a traficului de influenţă. Este foarte posibil ca scopul prezenţei inculpatului G. acolo să fi fost acela de a vedea terenul, aşa cum arată inculpatul, ceea ce ar exclude conotaţiile penale care au fost date acestui fapt. În plus, nu a fost de faţă la această vizită şi inculpatul B., ca să se poată susţine că în felul acesta inculpatul G. i-ar fi dat de înţeles acestuia că va influenţa funcţionarii.

În consecinţă, având în vedere că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul G. ar fi pretins de la inculpatul B. bunuri, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi să admită cererile de retrocedare, instanţa de fond a reţinut că nu există fapta de trafic de influenţă imputată de parchet inculpatului. Nu s-a reţinut de către parchet în sarcina inculpatului G. vreun act de complicitate la trafic de influenţă, ci s-a reţinut că acesta ar fi comis acte de autorat, ceea ce ar fi presupus existenţa unor acţiuni concrete de pretindere, de primire ori de promisiune a intervenţiei inculpatului pe lângă funcţionari publici. Or, în lipsa unor astfel de acţiuni, instanţa a reţinut că fapta de trafic de influenţă nu există, urmând a dispune achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

e. Referitor la infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă reţinută de parchet în sarcina inculpatului W.

Inculpatul W. este acuzat de parchet că, începând cu anul 2007, în vederea atingerii scopului grupului infracţional, a susţinut în mod continuat activitatea de traficare a influenţei realizată de M. şi G. faţă de cumpărătorul de influenţă B., întărind încrederea acestuia din urmă în reuşita revendicărilor urmare a relaţiilor şi influenţei membrilor grupului în lumea politică, media şi de afaceri, inclusiv urmare a relaţiilor sale în lumea politică prin funcţia deţinută (consilier al primului ministru), cu ocazia discuţiilor, întâlnirilor, negocierilor purtate în legătură cu obţinerea, dar şi împărţirea bunurilor deja retrocedate şi posibilitatea obţinerii unor bunuri noi, prin demersurile întreprinse reuşindu-se inclusiv perfectarea unei noi înţelegeri cu cumpărătorul de influenţă (actul adiţional intitulat "Înţelegerea" din 13.04.2011), în baza căreia bunurile revendicate, care au fost/urmează să fie obţinute prin influenţa exercitată asupra autorităţilor, să fie transferate S.C. F. S.R.L., faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii nu confirmă săvârşirea de către inculpatul W. a acestei infracţiuni.

Inculpatul W. a fost numit administrator al F. S.R.L. pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 15.10.2010, mandat care a fost prelungit iniţial cu 3 ani, 3 luni, 30 de zile, iar apoi cu încă 1 an, 6 luni, 30 de zile, acesta fiind si in prezent administratorul societăţii.

Aşa cum rezultă din probe, inculpatul W. nu a avut nici un contact cu inculpaţii M. ori B. în cursul anului 2006, când aceştia au încheiat înţelegerea frauduloasă de vânzare şi respectiv cumpărare a influenţei pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună asupra retrocedării imobilelor care au aparţinut C. De asemenea, din nicio probă nu rezultă că inculpatul W. ar fi desfăşurat vreo activitate cu privire la societatea F. S.R.L. ori cu privire la bunurile retrocedate inculpatului B., în perioada 2006-2009, când s-a consumat infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul M. Nici inculpatul B. nu menţionează în plângerea sau denunţul depuse la parchet în anul 2015 că inculpatul W. ar fi comis vreo faptă de trafic de influenţă sau de ajutor ori înlesnire a acesteia.

Ulterior dobândirii celor două bunuri (Pădurea Snagov şi D.) de către inculpata F. S.R.L. nu mai exista niciun motiv pentru comiterea altor acte de trafic de influenţă, de către noii reprezentanţi ai societăţii, deoarece se încheiase deja contractul de cesiune de creanţă cu inculpatul B. Aşa cum arată inculpatul B. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 11.01.2016 "La întrebarea care mi-a fost adresată în mod direct arăt că în cadrul acestor discuţii W. nu mi-a spus să rămân în contractul cu F. pentru că ei sunt puternici şi pot obţine bunurile revendicate, discuţia nefiind purtată în acest sens pentru că obţinuseră deja bunurile dorite. Ceea ce mi-a spus W. a fost în sensul ca eu să renunţ la partea mea din Băneasa şi Snagov şi în schimb să mi se lase alte bunuri de care ei nu erau interesaţi."

W. a făcut doar acte de administrator curent al S.C. F. S.R.L., după ieşirea inculpatului M. din această societate, acte care nu au fost însoţite de trafic de influenţă, aşa cum susţine parchetul. Nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul W. i-ar fi spus inculpatului B. să respecte contractul încheiat cu F. S.R.L. la data de 1.11.2006 pentru că el sau alte persoane ar avea influenţă pe lângă funcţionarii publici şi ar putea obţine retrocedarea altor bunuri imobile revendicate. Afirmaţiile inculpatului B. din declaraţia dată în ianuarie 2016, potrivit cărora inculpatul W. i-ar fi promis tot timpul că va lua bani de la Băneasa şi Snagov, se referă la sumele care îi reveneau inculpatului B. potrivit contractului încheiat de părţi, după valorificarea acestor imobile. Nu este vorba de o promisiune ilegală, ci de una referitoare la respectarea prevederilor contractului încheiat de părţi, care nu poate fi considerată un act de participare la infracţiunea de trafic de influenţă.

Referitor la săvârşirea de către inculpat a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, din moment ce inculpatul M. nu mai făcea parte din societatea F. S.R.L. atunci când inculpatul W. a devenit administrator ala cestei societăţi, acesta din urmă nu mai putea să îl ajute ori să înlesnească săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă. De asemenea, aşa cum s-a arătat anterior, infracţiunile de trafic de influenţă de care au fost acuzaţi inculpaţii G. şi E. nu există, astfel încât inculpatul W. nu avea cum să comită o ajutorare sau de înlesnire a traficului de influenţă pretins a fi fost comis de aceşti inculpaţi în calitate de autori.

In timpul mandatului inculpatului W., societatea F. S.R.L. a angajat o firma de contabilitate recunoscută, respectiv WWWWWW. S.R.L., fondata de martorul XXXXXX. Fiind audiat la termenul de judecată din 6.10.2017 martorul XXXXXX. a declarat că "în calitate de administrator si reprezentant al societăţii de contabilitate pana in octombrie 2014, împreuna cu o alta colega, am preluat contabilitatea in anul 2010 la F. S.R.L. începând din acel moment ne-am ocupat de partea contabila eu si o serie de colegi ce vizau operaţiunile contabile si respectarea termenlor fiscale, aferente termenelor din legislaţie. în acest sens sunt la dosar declaraţii si situaţiile financiare începând cu 2010, iar in relaţia cu banca am fost in perioada respectiva desemnat sa iau documentele de la banca. (..). Pe toata perioada aceasta, începând cu 2010-2014 am îndeplinit obligaţiile de reflectare in contabilitate cat mai corecta a documentelor si tranzacţiilor aferente societăţii F."

In calitatea sa de administrator, inculpatul W. şi-a îndeplinit obligaţiile normale de raportare si de plată a sumelor datorate cu titlu de taxe si impozite către bugetul statului, a depus situaţiile financiare aferente fiecărui an fiscal, a achitat taxele si impozitele datorate bugetului statului, acte normale de administrare a unei societăţi.

Faptul că inculpatul W. a fost, începand cu anul 2008, consilier in cancelaria Primului Ministru, nu are nicio relevanţă în cauză, deoarece în această perioadă inculpatul nu a interacţionat cu inculpatul B., astfel încât să se poată susţine că ar fi contribuit în vreun fel la convingerea acestuia cu privire la influenţarea funcţionarilor publici.

Nici faptul că inculpatul W. ar fi lucrat în această perioadă împreună cu inculpatul G. nu constituie vreun act de complicitate la trafic de influenţă, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, în sarcina acestuia din urmă nu s-a reţinut această infracţiune.

Faptul că inculpatul W. apare alături de inculpatul M. în societatea YYYYYY. S.R.L., unde inculpatul M. deţine 30% din părţile sociale, iar inculpatul W. a fost administrator, nu constituie un argument că primul ar fi cunoscut despre săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă în legătură cu retrocedarea bunurilor inculpatului B.

De asemenea, în actul de sesizare s-a mai reţinut că în octombrie 2007 s-a înfiinţat firma ZZZZZZ., companie cu profil imobiliar, având ca administrator pe inculpatul W., inculpatul M. deţinând 50% din acţiuni, restul revenind offshore-ului LL., controlată de PP., implicit de H. Nici acest aspect nu poate constitui o probă că inculpatul W. a cunoscut activitatea infracţională a inculpatului M. în cadrul societăţii F. S.R.L., în legătură cu retrocedarea bunurilor inculpatului B.

Pentru a se putea reţine în sarcina inculpatului W. săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, ar trebuie să se dovedească actele concrete de ajutor sau de înlesnire pe care le-ar fi comis acesta în legătură cu societatea F. S.R.L. şi retrocedarea bunurilor către inculpatul B.

Singurul act al inculpatului, care ar putea fi legat de aceste aspecte, îl constituie încheierea la data de 13.04.2011 a unui act adiţional la contractul iniţial de cesiune, intitulat "Înţelegerea", prin care se confirmă şi se recunoaşte transmiterea/cesionarea fermă şi irevocabilă a tuturor drepturilor inculpatului B. asupra tuturor bunurilor revendicate de acesta şi prevăzute în actele anterioare încheiate. Prin acelaşi act se stabileşte o nouă înţelegere financiară între părţi. Înţelegerea este semnată pentru F. S.R.L. de către inculpatul W., actul fiind autentificată de notarul public la data de 13.04.2011.

Participarea de către inculpatul W. la încheierea actului adiţional la contractul de cesiune a drepturilor succesorale, intitulat "Înţelegere", din 13.04.2011, nu constituie o infracţiune de trafic de influenţă, ci reprezintă modul în care a fost soluţionat diferendul dintre inculpatul B. şi asociaţii societăţii F. S.R.L., cu privire la remiterea contravalorii cotei inculpatului din bunurile retrocedate. Nu s-a pus problema în acest caz de existenţa vreunei alte promisiuni de traficare a influenţei, deoarece relaţiile dintre părţile din contract erau grav afectate, acestea fiind într-un conflict de natură juridică care s-a născut după transmiterea bunurilor către societatea F. S.R.L., adică după săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Singurul lucru pe care îl putea promite inculpatul W. în acest caz era acela că societatea F. S.R.L. îşi va respecta obligaţia de a-i da cota cuvenită din valoarea bunurilor Pădurea Snagov şi D., iar această promisiune era una normală în contextul diferendului dintre părţi. Nu există însă nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi făcut această promisiune ştiind că anterior inculpatul M. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, la momentul încheierii contractului iniţial din 1.11.2006. Nici partenerii inculpatului B. din cadrul societăţii TT. S.R.L. nu au comis vreo infracţiune semnând "Înţelegerea" din 13.04.2011.

Demersurile făcute pentru semnarea acestui act denumit "Înţelegere" constituie un act normal de administrare a bunurilor patrimoniale ale societăţii F. S.R.L., efectuat de inculpatul W. în calitatea sa de administrator statutar al societăţii.

Procura pe care inculpatul W. a dat-o numitului AAAAAAA. pentru ca acesta din urmă să reprezinte S.C. F. S.R.L. la semnarea contractului de vanzare-cumparare, având ca obiect cota indiviza de 20% din bunul Baneasa la preţul de 1.000.000 Euro fara TVA, reprezintă tot un act normal de administrare a societăţii. S-ar fi putut reţine în sarcina inculpatului W. infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, în legătură cu acest act, doar dacă ar fi rezultat din probe că inculpatul W. a cunoscut că acest act reprezintă un act de executare al infracţiunii de trafic de influenţă, comisă de altă persoane. Or, aşa cum s-a arătat anterior, la acest moment inculpatul M., singurul în sarcina căruia s-a reţinut comiterea acestei infracţiuni, nu mai avea nicio legătură cu societatea F. S.R.L.

În momentul în care inculpatul W. a devenit administrator al societăţii F. S.R.L. această societate avea deja în patrimoniul său cele două bunuri imobile dobândite ca urmare a săvârşirii de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă. Imobilul D. a fost transmis în proprietatea societăţii F. S.R.L. încă din data de 15.01.2009, dată la care inculpatul W. nu activa încă în cadrul acestei societăţi. La această dată s-a consumat infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul M., iar efectuarea de către inculpatul W. a unor acte ulterioare acestui moment nu poate avea semnificaţia unor acte de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, comisă anterior. În lipsa unor probe din care să rezulte că inculpatul W. ar fi cunoscut despre săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, actele de administrare a societăţii F. S.R.L. reprezintă acte licite, fără conotaţii penale.

În aceste condiţii, instanţa constată că nu poate fi considerată o probă a vinovăţiei inculpatului W. declaraţia de suspect dată de SS. în cursul urmăririi penale (aflată în dosarul de urmărire penală), în care aceasta arată că "Deşi noi nu eram de acord cu acest procentaj, M. ne-a spus că doar în aceste condiţii putem încheia contractul. Acesta a mai adăugat că fără el şi prietenii lui (WW., W., G.) nu vom câştiga vreun bun. De asemenea, a mai amintit că vom pierde şi procesul de A., având în vedere că soţia lui II. este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie." Aceasta este singura referire la inculpatul W. în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi nu priveşte un act personal al inculpatului, ci o afirmaţie făcută de inculpatul M. faţă de suspectă, fără ca inculpatul W. să fie de faţă.

Nu rezultă săvârşirea de către inculpatul W. a vreunui act de complicitate la trafic de influenţă nici din declaraţia de suspect dată de B. în cursul urmăririi penale (aflată în dosarul de urmărire penală), în care acesta arată că ".e un personaj dubios, (n.n. W.) care era reprezentantul lui G. Îmi spunea tot timpul să rămân cu G. şi mi-a dat asigurări că acesta va rezolva dobândirea bunurilor." În contextul în care nu rezultă din nicio probă că inculpatul W. a cunoscut despre săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, această afirmaţie poate fi considerată ca referindu-se la modul legal de dobândire a bunurilor, iar nu la dobândirea lor prin traficarea influenţei.

Convorbirile telefonice efectuate de inculpatul W., interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională, nu relevă decât acte normale de administrare a societăţii, nerezultând din ele aspecte care să denote că inculpatul W. a cunoscut despre săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în legătură cu retrocedarea bunurilor către inculpatul B.

Astfel, din convorbirea telefonică purtată în ziua de 09-05-2012, ora 12:24:51, de W. cu K. (aflată în dosarul de urmărire penală), rezultă că este vorba de un act de administrare a societăţii:

W.: Vroiam să te rog.. am vorbit cu G. azi dimineaţă, deci ca să zic aşa, s-o iau de la lucrurile simple la alea mai complicate, vrea să.. ca să deci spre informaţia tuturor, ca să zic aşa, vrea să trec.. să-i trec şoferul şi maşina pe F. Mă rog, asta e o chestie administrativă, dar te-am anunţat şi pe tine.

K.: Nu văd niciun fel de problemă, mi se pare decent.

W.:Da, ţi-am zis. Adică decât s-o ţin la DAN.. să ţin la DAN, să plătească DAN.. e un c.. aşa.

K.: Nu, domnule, mi se pare absolut normal. Despre ce vorbim!

Convorbirea din data de 19.10.2011, la ora 10:53.33, purtată între inculpaţii W. şi E. (aflată în dosarul de urmărire penală), se referă tot la acte normare de administrare a societăţii:

W.: Salut, E. Ce faci?

E.: Bine. Zi.

W.: Putem să ne vedem cumva un pic mai devreme de 16.00, la un 15.00 ceva, n-ai nicio posibilitate?

E.: La 15.00 e ok.

W.: Ca să-i zic lui acesta. Vin cu, îl ştii pe K.?

E.: Da, bineînţeles.

W.: Aşa. S-ar putea să preia el conducerea asta şi trebuie să-i facem un soi de go through în ceea ce se întâmplă în firmă, adică legal vorbind. Şi să fii pregătit cu astea. La 15.00.

E.: E ok, e în regulă.

Convorbirea telefonică din data de 25-06-2013, ora 11:25:05, purtată de numitul W. cu K., (aflată în dosarul de urmărire penală) nu face vreo referire la vreo faptă de trafic de influenţă:

K.: O să-i scriu un mail numai cu ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni. (lui G. n.n.)

W.: Da.

K.: Că a semnat, nu ştiu dacă erai, a semnat opt sute de pagini care vreodată.

W.: Ştiu.

K.: Deci, acum un an, acum un an nici nu se punea problema să semneze ceva, nu că ia şi banii.

W.: Da mă, …(n.n. neinteligibil)

K.: Nu i-a mai dat banii, le-a semnat pe toate, ne mănâncă din palmă, ne dă Ersig-ul, ne dă şi cota de la.

W.: Da. .

În consecinţă, faţă de toate aceste probe, având în vedere că actele efectuate de inculpatul W. în legătură cu retrocedarea bunurilor către inculpatul B. şi cu activitatea societăţii F. S.R.L. reprezintă acte normale de administrare a acestei societăţi, efectuate după dobândirea de către aceasta a bunurilor ce au făcut obiectul traficului de influenţă şi, implicit, după săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa constată că faptele imputate inculpatului W. nu sunt prevăzute de legea penală şi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., prima instanţă a dispus achitarea acestuia pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. Temeiul achitării este dat de faptul că inculpatul W. a efectuat nişte acte concrete în administrarea societăţii F. S.R.L., însă aceste acte sunt licite, nefiind prevăzute de legea penală.

f. Referitor la infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă reţinută de parchet în sarcina inculpatului K.

Inculpatul K. este acuzat în actul de sesizare că, începând cu anul 2011, în vederea atingerii scopului grupului infracţional, a susţinut activitatea de traficare a influenţei realizată de inculpatul G. faţă de cumpărătorul de influenţă B. întărind, în mod continuat, încrederea acestuia din urmă în reuşita revendicărilor urmare a relaţiilor şi influenţei membrilor grupului în lumea politică, media şi de afaceri, acţiuni întreprinse pe fondul neînţelegerilor apărute între B. şi grup în legătură cu obţinerea şi împărţirea bunurilor deja retrocedate şi posibilitatea obţinerii unor bunuri noi, prin demersurile întreprinse reuşindu-se realizarea unei înţelegeri cu B., în baza căreia bunurile revendicate, care au fost/urmează să fie obţinute prin influenţa exercitată asupra autorităţilor, să fie transferate traficanţilor de influenţă din cadrul grupului conform contractului de cesiune şi actelor adiţionale subsecvente, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii nu confirmă săvârşirea de către inculpatul K. a acestei infracţiuni.

Asemenea inculpatului W., inculpatul K. a intervenit în activitatea societăţii F. S.R.L. după săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă, fără să existe vreo probă că acesta ar fi ştiut despre săvârşirea vreunei infracţiuni de trafic de influenţă. În ce priveşte săvârşirea de către inculpatul G. a infracţiunii de trafic de influenţă, s-a arătat anterior că acest inculpat nu a comis astfel de acte de trafic de influenţă, motiv pentru care actele efectuate de inculpatul K. în legătură cu el nu pot să constituie complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Spre deosebire de inculpatul W., care a îndeplinit atribuţiile de administrator statutar al societăţii F. S.R.L., inculpatul K. nu a avut astfel de atribuţii în cadrul societăţii. El a desfăşurat diferite activităţi legate de relaţia societăţii F. S.R.L. cu inculpatul B., fără a se putea reţine, însă, că prin aceasta a ajutat în vreun fel la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Aşa cum s-a arătat anterior, singura persoană în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în speţă a fost inculpatul M. Or, acesta a părăsit societatea F. S.R.L. în cursul anului 2010, fără a mai avea vreo legătură cu aceasta, iar inculpatul K. a avut primul contact cu societatea F. S.R.L. în luna octombrie 2011. Acest aspect rezultă chiar din actul de sesizare, care menţionează la pagina 90 că "În acest fel la grupului infracţional a aderat inculpatul K., fiind prezentat inculpatului G. de inculpaţii W. şi L., la data de 18.10.2011, iar apoi, fiind acceptat de G., acesta a acţionat în cadrul grupului alătură de inculpatul W., preluând rolul inculpatului M. în activitatea infracţională." La această dată se săvârşise deja infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în cauză în sarcina inculpatului M., nemaifiind posibilă săvârşirea unor acte de complicitate la această infracţiune.

Inculpatul K. nu activa în cadrul societăţii nici la data de 13.04.2011, când s-a încheiat actul adiţional la contractul iniţial de cesiune, intitulat "Înţelegere", prin care parchetul susţine că se confirmă şi se recunoaşte transmiterea/cesionarea fermă şi irevocabilă a tuturor drepturilor inculpatului B. asupra tuturor bunurilor revendicate de acesta şi prevăzute în actele anterioare încheiate, act semnat de inculpatul W. în calitate de administrator al societăţii.

Momentul implicării inculpatului K. în activitatea societăţii F. S.R.L. şi rolul său rezultă din declaraţia dată de inculpatul G. în data de 08.11.2017, în care acesta preciează că:

"Cu domnul K. m-am cunoscut după ce m-am implicat în proiectul "Prinţul", după 2010, căutam un expert în imobiliare care îmi poate oferi consultanţă în proiect şi să monitorizeze în lipsa mea, când nu sunt în România - ceea ce se întâmpla foarte des. Acesta mi-a fost prezentat de domnul L. şi a lucrat în această poziţie 1-2 ani şi apoi a plecat pentru că a primit o altă propunere."

De asemenea, din declaraţia inculpatului L., dată în faţa instanţei de judecată la data de 14 decembrie 2018, rezultă acelaşi lucru:

"În cursul anului 2011 G. m-a rugat să mă gandesc dacă ştiu pe cineva specializat in imobiliare. Primul om la care m-am gândit şi singurul a fost K. pentru că îl ştiam ca un om muncitor, bun profesionist. Dacă îmi aduc bine aminte, chiar în acel moment K. înceta colaborarea cu o mare firmă imobiliară, deci era un moment bun şi pentru el. Nu imi aduc aminte ca G. să imi fi spus exact despre ce e vorba, dar i-am pus în legătură, urmând să stabilească detaliile unei eventuale colaborări ei doi sau împreună cu cei care mai erau implicati. De altfel, in afară de discuţia de introducere nu am fost implicat în niciun fel şi nu am participat la discuţiile în care K. şi-a negociat contractul de consultanţă"

Faţă de momentul la care inculpatul K. a activat în cadrul societăţii F. S.R.L., nu poate fi reţinută în sarcina acestuia săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, deoarece nu rezultă din nicio probă că actele desfăşurate de inculpat ar fi avut scopul de a-l menţine pe inculpatul B. în înţelegerea cu F. S.R.L. prin promisiunea folosirii influenţei pe lângă funcţionari publici.

La momentul la care inculpatul K. a început colaborarea cu F. inculpatul B. încheiase deja şi Înţelegerea din 13.04.2011 cu F. S.R.L., fiind convins să facă acest lucru fără vreo contribuţie din partea inculpatului K. În plus, nu era necesară vreo acţiune de trafic de influenţă pentru menţinerea contractului, deoarece inculpatul B. nu-l putea rezilia decât cu acordul F. S.R.L. ori prin intervenţia unei instanţe judecătoreşti, procedură pentru care valoarea taxei de timbru era foarte mare, iar B. nu dispunea de resursele financiare pentru a o achita. Acest aspect rezultă din mai multe probe, printre care pot fi menţionate declaraţiile martorilor VV. din 16.03.2018 şi TTTTTT., din 30.03.2018.

Martorul VV., audiat de instanţă la data de 16 martie 2018, arată că "…rezilierea contractului nu se putea realiza decât dacă accepta F., pe de o parte, dacă acţionai in instanţă, taxa de timbru era uriaşă, pe de altă parte, că jurişti foarte buni făcuse foarte bun acest contract. Aşa că poziţia noastră a fost de încetare a efectelor contractului, adică de a nu-l respecta pur şi simplu. Dar nici o încetare din punct de vedere juridic nu puteai face, situându-te propriu-zis pe excepţia de neexecutare a contractului."

Martorul TTTTTT., fiind audiat ca martor la data de 30 martie 2018, arată că:

"am formulat o notificare in iunie 2012 prin care am invocat aceste excepţii de neexecutare, constând in principal necomunicarea stadiului exact al acţiunilor diverse întreprinse de F. cu avocaţi de care era reprezentată sau asistată, şi din cate imi amintesc, din neclarificarea unor desocotiri financiare legate de unele dintre imobile pentru care măsurile de restituire fuseseră deja finalizate. Am primit un răspuns de la F. in care se infirmau susţinerile noastre, motiv pentru care in luna iulie 2012, am formulat un răspuns in care am indicat expres care ar fi inscrisurile despre care am apreciat că sunt absolut necesare pentru informarea clientului meu in baza convenţiei autentificate la care m-am referit: inscrisuri care vizau stadiul demersurilor judiciare. [..] Nu s-au finalizat nici cum aceste demersuri, in sensul că s-a ajuns la o recalculaţie a taxelor de timbru, care in raport de evaluarea convenţiei aveau o valoare exorbitantă motiv pentru care demersul in justiţie nu a putut fi continuat la acel moment."

Faptul că la acel moment existau neînţelegeri între părţile semnatare ale contractului de cesiune rezultă şi din declaraţia martorei BBBBBBB., care arată în declaraţia din 28.04.2018 că "In prima intalnire la care am participat alături de domnul avocat TTTTTT. si B., era o situaţia conflictuală intre părţi, ce se dorea la acel moment, exista o listă a tuturor bunurilor la care B. ar fi fost indreptăţit şi negocierea ce ar fi trebuie să se desfăşoare era legată de separarea bunurilor intre părti in aşa fel incât să se desfiinţeze contractul respectiv amiabil."

În contextul acestor neînţelegeri dintre părţile semnatare ale contractului de cesiune a drepturilor succesorale, nu s-ar putea reţine săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă în cazul în care inculpatului B. doar i se dădeau asigurări că îşi va primi partea sa din bunurile retrocedate.

Pentru a se putea reţine infracţiunea de trafic de influenţă ar fi trebuit ca inculpatului B. să i se fi cerut bunuri aflate în proprietatea sa, în schimbul influenţării funcţionarilor publici. Or, în speţă, inculpatul B. transmisese deja către S.C. F. S.R.L. proprietatea asupra bunurilor retrocedate şi solicita de la această societate remiterea contravalorii cotei care îi revenea din aceste bunuri potrivit contractului încheiat anterior de părţi. Inculpatul B. invoca un drept de creanţă pe care îl avea asupra societăţii F. S.R.L., iar nu un drept real asupra acestor bunuri, care fuseseră deja transmise în proprietatea societăţii.

În discuţiile dintre părţi, de la acest moment, s-a invocat şi posibilitatea separării acestora, caz în care ar fi trebuit făcută o evaluare a bunurilor transmise de inculpatul B. către S.C. F. S.R.L., fiind astfel utilă specializarea în domeniul imobiliar a inculpatului K. Acest aspect poate fi dedus şi din declaraţia din cursul urmăririi penale dată la data de 11.01.2016 de inculpatul B., care arată că "La întrebarea care mi-a fost adresată în mod direct arăt că în cadrul acestor discuţii W. nu mi-a spus să rămân în contractul cu F. pentru că ei sunt puternici şi pot obţine bunurile revendicate, discuţia nefiind purtată în acest sens pentru că obţinuseră deja bunurile dorite. Ceea ce mi-a spus W. a fost în sensul ca eu să renunţ la partea mea din Băneasa şi Snagov şi în schimb să mi se lase alte bunuri de care ei nu erau interesaţi. Precizez că Ia aceste discuţii W. a fost însoţit de K. Precizez că K. a venit la mine acasă de cele mai multe ori împreună cu W. şi uneori împreună cu G., dar au fost şi cazuri în care a venit singur, dar în aceste cazuri nu a discutat chestiuni importante. Sincer nu îmi amintesc decât că a spus că voi primi în final bani." Din această afirmaţie nu se poate deduce existenţa vreunui trafic de influenţă, la care să fi participat şi inculpatul K., ci doar existenţa unor discuţii purtate de părţi în cadrul neînţelegerilor legate de executarea contractului de cesiune a drepturilor succesorale.

La fel, din declaraţia de suspect dată de SS. în cursul urmăririi penale (aflată în dosarul de urmărire penală) rezultă că inculpatul K. a desfăşurat activităţi în sensul evaluării posibilităţii separării părţilor din contract:

"Despre K. pot să spun că a fost intermediarul lui G. şi a făcut doar ce i-a spus acesta. K. a spus că J. a fost dat afară pentru că dorea să facă un nou contract. Am făcut cu K. o analiză a situaţiei demersurilor şi a bunurilor pe care le-am revendicat. K. ne-a spus în numele lui G. că pentru a strica contractul cu F. trebuie să dăm 100 milioane euro şi bunurile ne revin nouă."

Acelaşi lucru, respectiv implicarea inculpatului K. în discuţiile legate de separarea şi compensarea drepturilor reciproce ale părţilor, rezultă şi din înregistrarea convorbirii telefonice dintre W. şi K., din data de 05 martie 2012, ora 11:51 (aflată în dosarul de urmărire penală):

"K.: Da? Şi propunerea, ca să scăpăm, să nu mai ne trecem dintr-o mână într-alta, şi să nu ştiu ce, să facem o compensaţie cu un act adiţional pe ce aveam să le dăm, adică nu mai dăm cei 20% din Băneasa, să dăm mai puţin din Băneasa, să dăm monta cu totul, ştii? Acum asta a fost propunerea mea. Noi economisim o pălărie de bani, cel puţin 100.. de kile, acum.

W.: Şi ei la fel că şi ei au de plătit, dacă e.

K.: Şi ei la fel, şi au TVA şi nu ştiu ce şi aia. Şi acum, AAAAAAA. a zis: Domnule, eu sunt de acord, CCCCCCC. a zis că sunt de acord, G. a zis ca e de acord. Să mă întâlnesc şi eu cu ei şi să intru la baionetă, să vedem exact în ce procente. Eu vreau să îi aduc într-un procent de 2 la 1.

W.: Aha.

K.: Adică, chiar dacă terenul e verde la montă, o să zic, Mă, ok, cât face? 5 RON, 500, da? Acolo cât e? 200. Hai, mă, să o închidem pe 2 la 1.."

Or, faptul că părţile discutau despre desfiinţarea contractului şi împărţirea bunurilor ce ar fi revenit fiecăreia, denotă că la acest moment nu s-a mai pus problema traficului de influenţă şi a cumpărării influenţei de către inculpatul B., având în vedere escaladarea neînţelegerilor dintre acesta şi reprezentanţii societăţii F. S.R.L.

Din email-ul de la fila x, din vol. XLVI al dosarului de urmărire penală nu rezultă că inculpatul K. ar fi avut cunoştinţă despre săvârşirea vreunei nelegalităţi în legătură cu retrocedarea bunurilor inculpatului B. Astfel, în urma unui reportaj de la DDDDDDD., inculpatul K. afirmă că:

"Dpmdv nu e chiar o "catastrofa" cum zice ea, dar nici ceva de neluat in seama. Cred ca pot fi si ceva urmari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .fie eventual si prin deposedare. Habar nu am. Le dau si avocatilor pentru o opinie." Conţinutul emailului relevă faptul că inculpatul nu avea cunoştinţă de astfel de fapte ilegale, din moment ce acesta face afirmaţia "Habar nu am." cu referire la aceste aspecte.

Faptul că pentru activitatea desfăşurată inculpatul K. a primit o sumă lunară de 10.000 de euro, bani pe care parchetul îi consideră nejustificaţi de activităţi de consultanţă imobiliară, nu poate constitui un argument în favoarea săvârşirii de către inculpat a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă. Plata acestui onorariu este justificată de specializarea inculpatului K. în domeniul imobiliar şi de atribuţiile pe care acesta le avea în cadrul societăţii F. S.R.L.

De asemenea, din declaraţia de suspect dată de M. în cursul urmăririi penale (aflată în vol. 3, la filele x), nu rezultă că inculpatul K. ar fi avut cunoştinţă despre săvârşirea anterioară a infracţiunii de trafic de influenţă:

"Pe domnul K. l-am cunoscut la aproximativ un an de la momentul la care am cesionat părţile mele din F. M-am întâlnit cu acesta la cererea lui G. pentru a-i da anumite sfaturi, detalii despre afacerea cu retrocedarea şi am înţeles că el este cel care se ocupa de această afacere. I-am explicat puţin acestuia din personalitatea B." Această declaraţie confirmă faptul că inculpatul K. nu putea comite acte de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, deoarece faptele sale au fost comise ulterior săvârşirii acestei infracţiuni de către inculpatul M.

Nici convorbirile telefonice purtate de inculpaţi şi interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională nu relevă aspecte referitoare la contribuţia inculpatului K. la săvârşirea vreunei infracţiuni de trafic de influenţă.

Astfel, convorbirea telefonică purtată în ziua de 09-05-2012, ora 12:24:51, de W., cu K., (din dosarul de urmărire penală) relevă discuţii legate de administrarea de zi cu zi a societăţii F. S.R.L.

W.:Vroiam să te rog.. am vorbit cu G. azi dimineaţă, deci ca să zic aşa, s-o iau de la lucrurile simple la alea mai complicate, vrea să.. ca să deci spre informaţia tuturor, ca să zic aşa, vrea să trec.. să-i trec şoferul şi maşina pe F. Mă rog, asta e o chestie administrativă, dar te-am anunţat şi pe tine.

K.: Nu văd niciun fel de problemă, mi se pare decent.

W.:Da, ţi-am zis. Adică decât s-o ţin la DAN.. să ţin la DAN, să plătească DAN.. e un c.. aşa.

K.: Nu, domnule, mi se pare absolut normal. Despre ce vorbim!

Convorbirea din data de 25-06-2013 ora 10:41, purtată de L. cu K., (aflată în dosarul de urmărire penală), relevă nemulţumirile inculpatului G. cu privire la o lipsă de comunicare din partea inculpatului K.

L.: Uite, m-am despărţit acuma de G.

K.: Da?

L.: Şi e foarte supărat pe povestea asta, că nu l-ai anunţat şi că nu i-ai lăsat timp să caute pe cineva să-l înlocuiască.

K.: Hai mă, vorbeşti serios.. o să mă văd eu acuma la ora 13:00 cu el.

L.: Şi are dreptate. Nu, dar Lucian…

K.: Păi, are dreptate, dar am vorbit.

L.: Mai ales că mi-a zis că i-am promis că-l anunţi înainte de a lua orice decizie, că vorbeşti cu el.

K.: Îhâm! O să vorbesc cu el la ora 13:00.

L.: Zice: deci, acum am aflat de la W., care aflase din ziare. A zis că nu vrea să mai vorbească cu tine.

K.: Ăăă, mă… nu, nu aşa. Trebuie să-l sun eu să vorbesc cu el.

L.: Da, K., dar are dreptate. Şi m-am certat şi eu cu el pe tema asta, că mi-a zis bă, tu mi l-ai recomandat. (…)

L.: Nu ştiu acum… şi ai vreo idee pe cine, pe cine putem pune să înlocuiască toată.. să te înlocuiască?

K.: Nu ştiu, dar ar fi bine.. dar aş putea să vorbesc cu el. Eu la ora 13:00 am întâlnire. Cred că aşa ar fi.

L.: Du-te la 13:00 şi vorbeşte, du-te la 13:00 şi vorbeşte cu el, eu i-am zis că.

K.: Păi, am întâlnire la ora 13:00.

L.: În condiţiile astea, eu sunt dispus să preiau tot ce făceai tu, la un moment dat.

Acelaşi lucrui rezultă şi din convorbirea telefonică din data de 25-06-2013, ora 13:23:18, purtată de L. cu K. (aflată în dosarul de urmărire penală). În această convorbire inculpatul K. arată că a contribuit la o împăcare cu inculpatul B., fără să rezulte de undeva că acest lucru s-ar fi făcut prin trafic de influenţă.

K.: Dacă te vezi cu omul acesta (G. n.n.), te rog spune-i că eu chiar cred că pentru tot ceea ce am făcut eu în ultimul an şi jumătate merită 10 minute şi pe urmă trage el concluziile. Să m-asculte şi pe mine, zece minute!

L.: Da, şi-o să mă-ntrebe ce să stea să te asculte la ce? O să-i zic.

K.: Păi, să mă asculte.

L.: Era foarte supărat! Tu nu înţelegi că eu m-am certat cu el de dimineaţă?

K.: Ce am făcut eu săptămâna trecută, săptămâna trecută, când e un mail de la EEEEEEE. care spune cu cuvinte: erou. Ea nu credea că e posibil ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi ce s-a semnat şi ce s-a făcut şi ce acorduri s-au întâmplat.

L.: Mda.

K.: Şi ce hârtii s-au scos de la prinţ. Da?

L.: Vorbesc cu el.

K.: Toate, toate săptămâna trecută!

L.: Da.

K.: Meeting-uri după meeting-uri. Deci, el să nu creadă.. eu am un nivel de responsabilitate L., suficient.. poate nu e obişnuit, dar asta nu înseamnă nimic, că aşa… i-am spus cu cuvânt, W. era de faţă, jur, întreabă-l!

L.: Da.

K.: I-am spus: G., chiar dacă formalizez, minim două-trei luni de zile, n-ai să simţi nimic în toată treaba asta până hotărâm împreună ceva. Nu te las! Ai cuvântul meu! Asta a fost discuţia, W. era de faţă.

L.: Bine, lasă-mă să vorbesc, lasă-mă să vorbesc cu el! Că era foarte.. m-am certat cu el de dimineaţă.

K.: Da, dar n-are sens. Deci încă o dată, eu oricum îi fac un mail, dar.

L.: N-are sens! N-are.

K.: .. zece minute ar merita pentru bunul mers al lucrurilor. Eu nu… nu am nici un fel de problemă, el să hotărască ce doreşte.

L.: Îhâm!

K.: Dar e păcat! E păcat!

L.: Ok.

K.: Eu am pus suflet în treaba asta şi s-au obţinut rezultate.

L.: Îhâm! Ok.

K.: Acum un an de zile, prinţul nu dădea.. ne fugărea să-i dăm banii. Nu i-am mai dat nici banii.

L.: A!

K.: Nu i-am dat nici banii, nici n-a mai cerut niciodată şi a semnat toate, pentru Ersig, pentru alea, că ni le dă.. ne-a.

L.: Da.

K.: Toate astea s-au obţinut de mine!

Acelaşi lucru rezultă şi din convorbire telefonică din data de 25-06-2013, ora 11:25:05, purtată de numitul W. cu K. (din dosarul de urmărire penală):

K.: O să-i scriu un mail numai cu ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni. (lui G. n.n.)

W.: Da.

K.: Că a semnat, nu ştiu dacă erai, a semnat opt sute de pagini care vreodată.

W.: Ştiu.

K.: Deci, acum un an, acum un an nici nu se punea problema să semneze ceva, nu că ia şi banii.

W.: Da mă, …(n.n. neinteligibil)

K.: Nu i-a mai dat banii, le-a semnat pe toate, ne mănâncă din palmă, ne dă Ersig-ul, ne dă şi cota de la.

W.: Da. .

În concluzie, fiind vorba de acte licite desfăşurate de inculpatul K. în cadrul S.C. F. S.R.L., fără să rezulte de undeva că acest inculpat ar fi avut cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă şi că ar fi intenţionat înlesnirea săvârşirii acesteia, instanţa de fond a constatat că faptele acestuia nu sunt prevăzute de legea penală, urmând a dispune achitarea inculpatului pentru complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. Temeiul achitării îl reprezintă dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., având în vedere că inculpatul K. a desfăşurat unele activităţi în cadrul F. S.R.L., ocazie cu care a interacţionat cu inculpatul B., însă faptele comise de inculpat au fost conforme cu legea.

g. Referitor la infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă reţinută de parchet în sarcina inculpatului L.

Inculpatul L. este acuzat de parchet că, începând cu anul 2007, în vederea atingerii scopului grupului infracţional, respectiv dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B. în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea 10/2001, Legea 247/2005) prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, a susţinut în mod continuat activitatea de traficare a influenţei realizată de ceilalţi membrii faţă de cumpărătorul de influenţă B., întărind cu ocazia întâlnirilor, negocierilor la care a participat încrederea acestuia din urmă asupra demersului infracţional, confirmând susţinerile membrilor grupului la adresa sa, respectiv că are influenţă în media şi mediul politic (ca jurnalist şi consultant responsabil de campania electorală a primului ministru) şi convingându-l că reuşita demersului se va datora şi presiunii media exercitată prin intermediul publicaţiilor coordonate, dar şi prin influenţa reală a grupului la nivel politic la cel mai înalt nivel în stat, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii nu confirmă săvârşirea de către inculpatul L. a acestei infracţiuni.

Pentru a se putea reţine în sarcina inculpatului L. complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă ar trebui să se dovedească, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul ar fi ajutat sau ar fi înlesnit în orice mod comiterea acestei infracţiuni şi că a avut şi intenţia să facă acest lucru.

Aşa cum s-a arătat anterior, singurul inculpat în sarcina căruia se reţine în cauză săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă este inculpatul M. Nu există nicio probă că inculpatul L. s-ar fi întâlnit separat cu inculpatul M. ori cu inculpatul B., pentru a se putea susţine că el ar fi putut comite cu aceste ocazii vreun act de înlesnire a infracţiunii de trafic de influenţă. Dimpotrivă, probele de la dosar confirmă faptul că inculpatul L. a participat la două sau trei întâlniri cu mai multe persoane, la sediul societăţii de avocatură II., Zbârcea şi asociaţii, în care s-au discutat aspecte legate de derularea contractului de cesiune încheiat în anul 2006 între F. S.R.L. şi B. Toate persoanele care au participat la aceste întâlniri au declarat că nu s-a discutat în cadrul lor vreun aspect legat de traficul de influenţă.

Din probe rezultă că întâlnirile la care au fost prezenţi inculpaţii L. şi B. au avut loc după ce inculpatul M. s-a retras din societatea F., în anul 2010, iar conducerea efectivă a societăţii a fost preluată de inculpatul G. Această succesiune a evenimentelor este explicată şi prin faptul că martorii audiaţi arată că inculpatul L. l-a însoţit pe G. la aceste întâlniri, având în vedere relaţia de prietenie dintre aceştia. Or, întrucât după ieşirea inculpatului M. din societatea F. şi preluarea conducerii acestei societăţi de către G. se săvârşise deja infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în cauză, nu mai era posibilă săvârşirea vreunui act de complicitate la această infracţiune din partea inculpatului L.

Inculpatul L. îşi justifică prezenţa la aceste întâlniri exclusiv prin relaţia de prietenie a sa cu inculpatul G., fără să obţină vreun avantaj patrimonial din acest proiect, arătând în declaraţia dată în faţa instanţei la 14.12.2018 că: "Cred că este important de precizat faptul că G. venea cam o dată pe lună în România atunci când avea de lucru, el călătorind foarte mult şi încearcă să îşi concentreze întâlnirile din zonă în cât mai puţine zile în aşa fel încât atunci când venea în România să vină cu avionul de dimineaţă şi să plece cu cel de seară. Rareori venea direct de la Tel Aviv, de obicei venea de la Viena, iar în majoritatea cazurilor tocmai pentru că voiam să petrecem cât mai mult timp împreună şi să stăm de vorbă mergeam şi îl luam de la aeroport sau îl duceam de la hotel la aeroport."

Martorul FFFFFFF., fiind audiat de instanţă la data de 08.09.2017, arată că l-a perceput pe inculpatul L. ca pe un "consultant" al proiectului "F.", arătând că "Întrebare avocat L. - Această afirmaţie "L. era consultant al F." o faceti pornind de la constatări personale, de la reprezentanţii F. sau este o speculaţie. -Răspuns: Este o informaţie pe care o plasez între zona "mi s-a zis" şi "speculaţie". -Întrebare procuror - Raspunsurile dvs sunt speculaţii? -Răspuns: Imi place să cred că răspunsurile mele sunt intemeiate pe faptele pe care le cunosc şi că nu sunt deloc speculative. Am amplasat informatia pe care o am despre statutul lui L. aproape de zona speculaţiei pentru că, aşa cum am răspuns la intrebarea directă iniţială despre respectivul statut nu ştiu exact. Nu am văzut nici un contract, nu am avut nicio discuţie cu L. în care L. să se fi legitimat reprezentant sau consultant al F., dar am prezumat că prezenţa lui ar putea fi justificată de statutul de consultant."

Acelaşi aspect este susţinut şi de martorul XXXXX. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în data de 26.02.2016 (aflată în dosarul de urmărire penală), în care că "Din câte îmi amintesc, G. mi l-a prezentat pe L., cred că în 2011, ca fiind consultant al proiectului F. Acesta a fost la întâlniri cu avocaţii, în care se prezenta situaţia dosarelor cu retrocedările, dar nu îmi amintesc ce poziţie avea". În declaraţia dată în faţa instanţei la data de 09.12.2015 martorul XXXXX. arată că "Domnul L. a participat în anul 2007, cred, sau 2008, nu-mi amintesc exact, la o întâlnire legată de un articol de presă negativ la adresa B. S-a discutat de un eventual drept la replică."

Având în vedere că inculpatul L. îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei, consultarea pe care acesta ar fi putut să o ofere proiectului "F." nu putea fi decât în zona de relaţii cu publicul. Acest aspect este menţionat şi de inculpatul G., care arată în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 06.11.2017 că "Este posibil să îi fi cerut sfaturi, probabil că l-am întrebat cum consideră el situaţia şi ce ar trebui să fac şi este posibil să îl fi întrebat de două sau de trei ori în legătură cu probleme de relaţii cu publicul pe care le-am avut."

Nu este nimic nelegal în desfăşurarea unei activităţi de promovare în presă a unui proiect de afaceri sau a unei persoane ori în activitatea de combatere a unor articole negative, iar activitatea desfăşurată în acest sens de inculpatul L. în legătură cu proiectul "F." nu poate fi considerată una ilicită. Doar dacă inculpatul L. ar fi avut cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de inculpatul M. şi ar fi desfăşurat acte de promovare a proiectului în presă, ca să-l ajute astfel pe acesta din urmă să comită mai uşor infracţiunea, s-ar fi putut reţine complicitatea la trafic de influenţă. Nu există, însă, în cauză nicio probă din care să rezulte că inculpatul L. ar fi avut cunoştinţă despre săvârşirea de către inculpatul M. a unei infracţiuni de trafic de influenţă în legătură cu încheierea şi desfăşurarea contractului de cesiune de derpturi succesorale ale inculpatului B.

Niciunul din martorii care au fost de faţă la întâlnirile la care a participat şi inculpatul L. nu a susţinut că s-ar fi comis la aceste întâlniri fapte de trafic de influenţă.

Martorul JJJJJJ., avocat din cadrul II., în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 16.02.2018, fiind întrebat:

"A lăsat vreodată L. impresia că ar avea influenţă in mediul politic in cadrul întâlnirilor pe care aţi spus că le-aţi avut cu el?", răspunde "NU îmi amintesc să fi lăsat această impresie." În continuare, fiind întrebat "Aţi auzit alte persoane să afirme despre el acest lucru?", răspunde "Nu îmi amintesc să fi auzit alte persoane care să afirme despre el acest lucru."

Martorul HHHH., apropiat pentru o perioadă de timp al inculpatul M., arată în declaraţia din data de 23.06.2017 că a interacţionat foarte puţin cu inculpatul L. Fiind întrebat "A participat L. la întâlnirile dintre inc. M. şi H. sau G.?", martorul a răspuns:

"Au existat întâlniri între cei menţionaţi în întrebare, însă nu as putea să vă spun subiectul discuţiei, eu neluând parte la aceste întâlniri." Fiind întrebat "La ce afacere aţi făcut referire când aţi spus "M. mi-a spus că L. este spionul evreilor adus în afacere pentru a supraveghea interesele acestora?", martorul a răspuns "Era un proiect legat de industria farmaceutică."

Singura afirmaţie care ar putea fi legată de acuzaţia de complicitate a inculpatului L. la traficul de influenţă comis de M. este făcută în declaraţia de suspect dată de SS. în cursul urmăririi penale (aflată în filele x din doarul de urmărire penală), în care aceasta arată următoarele:

"Prima dată M. ne-a invitat la el acasă în Snagov, pentru a discuta despre proprietăţile noastre şi despre A.

M. ne-a spus că am pierdut timpul cu avocaţi individuali şi că avem nevoie de o firmă mare de avocatură, pe care s-a angajat să o plătească el.

De asemenea, M. ne-a spus că are relaţii în toată ţara, că are afaceri cu primarul din Snagov, LLLLL., că are o relaţie foarte bună cu primarul Sectorului I, MMMMM., că poate debloca aceste autorităţi care ne-au împiedicat până acum să obţinem restituirea bunurilor.

La acel moment, M. nu a pomenit despre G. sau H.

Din câte ştiu, M. i-a dat N. o sumă de bani pentru ieşirea ei din contractul cu noi.

M. ne-a promis că ne va da o parte în avans din bunurile revendicate, ceea ce s-a şi întâmplat. Cred că ne-a dat în jur de 5 milioane de euro. Primul milion de euro din aceşti bani i-am primit după aproximativ 2 săptămâni din momentul încheierii contractului cu F.

Contractul s-a încheiat la cabinetul de avocatură II. Din câte reţin, potrivit înţelegerii iniţiale, tot ce se recupera trebuia împărţit în jumătate (50% noi şi 50 % F.) însă la momentul încheierii contractului am aflat că M. vrea 80 % din domeniul Băneasa.

Deşi noi nu eram de acord cu acest procentaj, M. ne-a spus că doar în aceste condiţii putem încheia contractul. Acesta a mai adăugat că fără el şi prietenii lui (WW., W., G.) nu vom câştiga vreun bun. De asemenea, a mai amintit că vom pierde şi procesul de A., având în vedere că soţia lui II. este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În plus, M. a menţionat că are o relaţie foarte bună cu oameni din presă, menţionând numele lui L. şi CCCCC."

Or, aşa cum se poate constata, în acest caz este vorba de o afirmaţie făcută de inculpatul M. în lipsa inculpatului L., care nu-i poate fi imputată în vreun fel acestuia din urmă. Din declaraţiile date de suspecta SS. nu rezultă că inculpatul L. ar fi avut cunoştinţă de această afirmaţie şi ar fi comis activităţi prin care să înlesnească în vreun fel acest trafic de influenţă comis de inculpatul M.

Faptul că inculpatul L. este asociat cu inculpatul G. în alte firme de consultanţă şi că a primit bani în urma acestei activităţi nu poate fi un argument în favoarea reţinerii în sarcina sa a complicităţii la trafic de influenţă.

Astfel, parchetul arată în actul de sesizare că L. este asociat împreună cu inculpatul G. într-o societate offshore înregistrată în Insulele Virgine Britanice, GGGGGGG. (potrivit înscrisurilor din filele x şi dosarul de urmărire penală), firmă care apare că ar fi prestat servicii de consultanţă către F. LTD, de 220.000 de euro, şi că menţiunea este făcută într-o informare întocmită de firma de avocaţi II. în iulie 2014, fiind găsită la percheziţia informatică a sistemelor informatice ridicate de la inculpata F. S.R.L. . Acest aspect nu poate fi considerat ca fiind unul ilicit, nerezultând din nicio probă că inculpatul L. ar fi cunoscut despre săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă şi ar fi urmărit, prin activităţile de consultanţă oferite, să ajute la săvârşirea acestei infracţiuni. Publicitatea şi promovarea în mass-media este o activitate normală în afaceri, fără ca acest lucru să constituie o faptă ilicită.

Se mai precizează în rechizitoriu că din actele găsite la percheziţia domiciliară efectuată la inculpatul L. rezultă că aceeaşi societate i-a acordat repetat împrumuturi acestuia, de ordinul sutelor de mii de euro, pe parcursul mai multor ani, fără a fi identificată şi o dovadă a restituirii acestor bani "împrumutaţi" (înscrisuri aflate în dosarul de urmărire penală). Nici această activitate de împrumut nu poate fi considerată una ilicită şi nici nu poate fi legată în vreun fel de o acţiune de trafic de influenţă, astfel încât să se poată reţine în sarcina inculpatului L. o complicitate la această infracţiune. Nu s-a făcut dovada că banii respectivi ar fi provenit din săvârşirea unei infracţiuni şi nici că inculpatul L. ar fi avut cunoştinţă de acest lucru.

Parchetul mai susţine în actul de sesizare că au fost identificate mai multe contracte încheiate de firma HHHHHHH., deţinută de inculpatul L., cu MM., societate deţinută de inculpaţii G. şi KK., asociată în F. LTD, contracte prin care aceasta prestează servicii de consultanţă pentru firma inculpatului L., pentru 25.000 de euro/lună, deşi acesta se ocupă cu activitate de consultanţă (înscrisurile din dosarul de urmărire penală). Această menţionare a unor contracte comerciale încheiate între firmele respective nu poate constitui un argument în sensul săvârşirii unei infracţiuni, deoarece ele nu pot fi legate neapărat de proiectul "F.". Motivul plăţilor poate fi legat de alte activităţi ale inculpaţilor, care nu au legătură cu proiectul F. Faptul că inculpaţii G. şi L. desfăşoară activităţi de consultanţă şi deţin firme cu acest obiect ori faptul că între aceste firme se derulează transferuri de bani nu constituie acte ilicite, având în vedere că acestea sunt acte normale în activitatea unor societăţi cu acest obiect.

Nu rezultă din probele de la dosar nici faptul că inculpatul L. ar fi desfăşurat în ziarele pe care le deţine o campanie susţinută de promovare a inculpatei S.C. F. S.R.L. ori a inculpatului B. Dimpotrivă, inculpatul B. s-a plâns că nu a avut o colaborare cu acesta.

Din probe rezultă că inculpatul L. era consultat de regulă în cazul în care în presă apăreau articole negative la adresa societăţii F. S.R.L. ori la adresa inculpatului B., cerându-i-se părerea cu privire la eventualul drept la replică. Această activitate se încadrează în limitele libertăţii de exprimare într-o societate democratică, fără să aibă vreo conotaţie ilicită.

În declaraţia de inculpat dată de L. în cursul urmăririi penale (aflată în dosarul de urmărire penală), acesta arată că "G. mi-a cerut să mă întâlnesc cu aceştia pentru a discuta despre modalitatea în care pot să-şi promoveze imaginea. La acel moment era cunoscut că derulează afaceri împreună, însă i-am spus că nu vreau să mă bag în acest proiect. Nu ştiu dacă îl ajuta pe G. în afacerea cu prinţul dar îl ajuta pe acesta din urmă. Întâlnirea a avut loc acasă la prinţi, dar nu mi-au cerut ceva, a fost doar o discuţie. N-am scris vreun articol despre B., însă în Capital a apărut în anul 2013 un articol despre vizita acestuia în China. Acel interviu a fost publicat la cererea lui G., dar nu pot spune sigur." Aceste fapte nu pot fi considerate acte de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, deoarece în sarcina inculpatului G. nu s-a reţinut această infracţiune şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul L. ar fi ştiut despre infracţiunea de trafic de influenţă comisă anterior de inculpatul M.

Nici inculpatul B. ori soţia acestuia, suspecta SS., nu susţin că inculpatul L. ar fi comis vreun act de trafic de influenţă ori de complicitate la această infracţiune.

Astfel, în cuprinsul declaraţiei de suspect din 08.01.2016, SS. a arătat cu privire la inculpatul L. că "Nu îmi amintesc când l-am cunoscut, dar nu de la început. A fost angajat de G. ca expert în presă, relaţii publice. A fost angajat pentru a ne ţine fericiţi, ocupaţi, cu interviuri la ziarul lui. Precizez că soţul meu a dat mai multe interviuri, dar apoi nu au fost publicate. Am discutat despre aceasta cu E. şi acesta a spus că L. consideră că nu suntem populari. Am discutat cu acesta, i-am arătat că imaginea noastră este bună, reflectată în mai multe reviste, i-am arătat articole în acest sens, dar L. a spus că nu poate face nimic pentru noi. Am avut apoi cu L. discuţii contradictorii, dar nu ne-a ameninţat vreodată că va reflecta negativ în presă imaginea noastră. Nu am discutat vreodată cu L. despre bunurile revendicate sau despre banii pe care trebuie să îi primim."

În acelaşi context, suspecta arată că "Nu am discutat vreodată cu L. despre bunurile revendicate sau despre banii pe care trebuie să îi primim. Nu îmi amintesc ca L. să fi fost prezent la discuţii. Nu îmi amintesc să fi fost vreodată la noi acasă. Nu l-am respectat pentru că nu l-am considerat un profesionist, ne-a numit «dezastre»."

De asemenea, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în data de 11.01.2016, inculpatul B. arată că: "În ceea ce îl priveşte pe L., l-am văzut de câteva ori, este omul lui G. şi promovează în presă imaginea grupului acestuia. Precizez că încercau să mă convingă că fac multe pentru mine în presă, cu imaginea mea, dar nu s-a întâmplat asta. Nu îmi amintesc momentul la care a apărut în discuţiile mele cu G. numele lui L., dar s-a întâmplat atunci când am fost atacat la IIIIIII. Nu îmi amintesc dacă G. sau L. e cel care mi-a spus că mă poate ajuta, dar era cunoscut că L. era un om de presă. Cu L. m-am întâlnit o singură dată, la el la birou, fiind trimis de G. pentru a discuta cu acesta dacă poate fi de ajutor. Am discutat cu aceea ocazie cu L., mi-a spus că trebuie să avem replică la atacurile împotriva mea de la IIIIIII., dar nu s-a concretizat nimic. Nu am avut colaborare până la urmă cu L. Nu îmi amintesc să fi vorbit vreodată cu L. la telefon." Nu rezultă din această declaraţie vreun element al infracţiunii de trafic de influenţă, care presupune pretinderea sau primirea de bunuri în schimbul influenţei. Încercarea de promovarea în presă a unei persoane nu constituie o faptă ilicită, în lipsa altor acţiuni care să îi confere vreo conotaţie penală. În plus, chiar inculpatul B. arată în această declaraţie că nu s-a concretizat în vreun fel această încercare de promovare a sa în presă.

Aşa cum s-a arătat la analizarea faptelor imputate inculpatului G., nu poate constitui un act de trafic de influenţă afirmaţia din declaraţia de inculpat dată în cursul urmăririi penale de B. în data de 11.12.2015 (aflată în dosarul de urmărire penală), în care acesta arată că "După câteva luni sau un an l-am cunoscut şi pe G. Am aflat că în spatele lui M. sunt G. şi H. L-am cunoscut pe G. la sediul firmei de avocaţi, acesta spunându-mi că este consilier al lui WW., că deţine clădirea în care funcţionează firma de avocatură II. şi că el plăteşte avocaţii, care sunt ai lui. Mi-a spus că el poate să facă şi să obţine orice, că prin L. controlează presă, mi-a arătat şi o listă de 80 de oameni din presă pe care îi poate controla. Mi-a spus că dacă sunt cu ei pot să câştig. La discuţie a fost M. şi avocatul E. Mai erau şi alte persoane, nu ştiu cine, dar G. tot timpul este însoţit de două trei persoane." În plus, este vorba de o afirmaţie făcută de altcineva, fără ca inculpatul L. să fie de faţă, ceea ce nu-i poate atrage acestuia vreo vină.

Nici interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul L. nu relevă altceva decât o activitate a inculpatului L. care se circumscrie unei consultanţe licite în domeniul relaţiilor publice.

În convorbirea din data de 10-10-2011, la ora 13:43:22, purtată de L. cu SS. (din dosarul de urmărire penală), aceasta din urmă îşi exprimă nemulţumirea acesteia din urmă că nu a primit partea cuvenită inculpatului B. din bunurile cedate către F. S.R.L.

L.: Nu. Trebuie să mă văd cu G. Este miercuri.

SS.: Uite! Merge atât de încet! Atât de încet!

L.: Da, dar ştii nu poţi doar să-mi dai un telefon şi să primeşti ceva bani.

SS.: Nu, dar tu trebuie să ştii că atunci când îmi ceri tu să fac ceva, noi o rezolvăm. O rezolvăm pe bune.

L.: Nu e ca şi cum…Ţi-am spus nu pot să pun…

SS.: Ascultă! Tu eşti doar intermediarul. E un nonsens.

L.: Nu am autoritatea de a…Şi, apropo, nu am banii.

Convorbirea din data de 04.10.2011, ora 14:31:42, purtată de L. cu SS. (din dosarul de urmărire penală) relevă o activitate de consultanţă în domeniul relaţiilor publice oferită de inculpatul L. numitei SS.:

SS.: Ok. Doar o chestiune rapidă. Trebuia să te întreb. Am văzut programul pe Realitatea ieri.

L.: Da, am auzit despre asta.

SS.: Aha! Ce voiam să te întreb este legat de una sau două din zonele de interes ….Documentele pe care le avem…Sugestia mea era ca, prin intermediul tău….Cred că ar fi foarte util să li-l dăm lor, ziarului tău. Ei, aş putea să încerc să i-l dau, ştii, JJJJJJJ. sau aş putea s-o rog pe NNNNNN. să-l dea…

L.: Nu cred că acum trebuie să continuăm cu conţinutul. Trebuie să lăsăm totul…Să retragem un pic….

(…)

L.: Atunci, las-o…Lasă-i să o difuzeze pe Realitatea fără să folosească din nou "Evenimentul zilei"!

SS.: Ok.

L.: Pentru că nu vreau să-l pun la colţ.

SS.: Ok, ok. Foarte bine. Voiam doar să-ţi cer permisiunea legat de asta. Ok?

L.: Dacă poţi s-o faci, fă-o! E şi mai bine, dar gândeşte-te doar că nu poţi face mişcarea fără să ai întreaga siguranţă, adică să nu ne iroseşti muniţia.

Acelaşi subiect este abordat şi în convorbirea purtată în 10.01.2012, la ora 19:14:04, de G. cu L. (din dosarul de urmărire penală)

L.: Tocmai m-a sunat prinţul.

G.: Înţeleg.

L.: M-a întrebat dacă e posibil să public interviul. I-am spus că nu m-am hotărât, pentru că sunt foarte dezamăgit şi nu ştiu dacă mai vreau să fiu parte din proiect în continuare.

G.: Ok.

L.: Dar G. a spus… Va trebui să discuţi cu G., nu cu mine. Acum discuţi cu mine. De ce m-ai sunat?

În convorbirea telefonică din 16-12-2011, ora 19:14:38, purtată de L. cu G. (din dosarul de urmărire penală) este vorba despre o consultanţă în ceea ce priveşte desfăşurarea în continuare a relaţiilor cu inculpatul Al României, pe fondul discuţiilor dintre acesta şi reprezentanţii F. S.R.l.:

G.: Alo!

L.: Da.

G.: Am discutat cu tine…Nu mai trebuie…Despre .. KKKKKKK. Ce voiam să-ţi spun. SSSSS. va fi cel mai probabil în ţară luni.

L.: Da. O să discut cu el.

G.: Te vei vedea cu el pentru că trebuie să decidem strategia. E. va încerca să afle la primărie ce se întâmplă. E. va face o strategie…

L.: Voi afla.

G.: Da. Ok.

L.: Imediat.

G.: Al doilea lucru, Prinţul este deja foarte bine. Este foarte important…Pentru că E. a zis că, din câte ştie el, nu înţelege ce înseamnă 75%, 25% când vine vorba de activele statului. Nu există aşa ceva. Autorităţi precum primăria nu ştiu cum să acorde procente în cadrul activelor, aşa că le-o acordă unei singure autorităţi, iar autorităţile trebuie să le împartă între ele. Acum, dacă le dau celui care are 75%, ceea ce e foarte bine pentru noi…Dacă le dau celui cu 25%.

L.: Ce? Ce? Mai zii o dată! Dacă….

G.: Primăria…Toate chestiile de la primărie….

L.: Da.

G.: Ei nu pot da un procent de 75% şi unul de 25%. Nu există aşa ceva.

L.: Sigur.

(…)

G.: Este o situaţie absurdă, dar o vom rezolva într-un fel sau altul. Nu există opţiune. O vom rezolva. Dar…Deci, SSSSS. va veni, vei afla, te vei întâlni cu SSSSS. Eu voi veni miercuri sau joi.

L.: Le-ai spus despre ce am discutat?

G.: Da. Crede-mă! Mă ocup de asta toată ziua, cu toată lumea. Am avut discuţii cu AAAAAA., cu E., cu AAAAAA., cu E., cu LLLLLLL., cu toată lumea şi toţi spun că termenul limită….Că, doar după ce vede documentul şi tot ce vom semna azi, el va pune totul pe masă, va revizui totul şi, apoi, vom discuta care este strategia. În caz că tipul va continua să ne refuze. E. spune asta. Asta este măcar strategia legală, ceea ce putem face. El spune că problema cu poliţia este că Prinţul va fi în centrul buclucului deoarece, la sfârşitul zilei, indiferent care va fi povestea sa, a semnat şi va fi plus 50 pentru toţi tipii. Ştii?

L.: Da. E adult.

G.: E adult şi acum va trebui să explice de ce a semnat documentul fals. Oricum, vom discuta despre tot…Dar de ce sunt îngrijorat…Nu, îngrijorat, preocupat şi voiam să-ţi spun este că Prinţul i-a spus din nou lui E. astăzi că, deşi sunt supărat şi etc., el a primit instrucţiuni clare de la ştim noi cine şi că trebuie să mă văd cu acest avocat chiar şi pentru 5 minute. Deci, avocatul îmi va explica totul şi este legat de chestiunea aceasta şi alte chestiuni şi este…Ştii? Mi se pare…Ştii? Ca o poveste fantastică, dar, aşa cum ai spus, noi nu putem şti.

L.:Cu siguranţă. Aşteptăm. Dacă cineva vrea să facă ceva, trebuie să ne sune pentru că, la momentul respectiv, vom avea toate actele semnate şi nimeni nu ne poate forţa să facem ceva.

G.: Corect.

L.: Şi dacă au banii, nicio problemă.

În convorbirea din data de 14-10-2011, la ora 19:23:22, purtată între inculpaţii L. şi G. (din dosarul de urmărire penală) este vorba tot de activităţi de consultanţă în domeniul relaţiilor publice:

"G.: Ascultă! Trebuie să-l ajuţi mai mult, DAN, cu prinţii….Faptul că ea te f…la cap nu prea ajută proiectul. Ştii? Nu prea e de ajutor să fii cu capul în nori. ….

G.: Ok. Dar ziarul?

L.: Da, ziarul o poate face, dar nu este suficient. Am făcut ceva. Reacţia nu a fost minunată, deci nu vreau să mai folosesc acelaşi canal.

G.: Ziarul?

L.: Da. O să fac ceva înainte de moment."

Consultarea inculpatului L. de către inculpatul G., pe o problemă de relaţii publice, rezultă şi din convorbirea din data de 07.03.2012, ora 15:15:29, purtată de L. cu G. (din dosarul de urmărire penală):

L.: Da, G.

G.: Bună!

L.: Bună!

G.: Ascultă! Prinţul.

L.: Da.

G.: a început un război cu noi.

L.: Ce?

G.: Prinţul a început un război cu noi.

L.: Ah!

G.: Ne-a trimis un document legalizat cu vreo, nu ştiu, 20 de articole, vrând să ştie tot ce are legătură cu contractul, totul privind cheltuielile, totul.. Este scris de un avocat.

L.: Ok!

G.: Şi este foarte.. încearcă să iasă din contractul cu noi, să demonstreze că am încălcat.. să, să demonstreze că am încălcat contractul. Cred că simte acest lucru din cauza preţului.

L.: Da.

G.: Am de gând să-l atac foarte puternic pe cele 5 hectare, pe documentul falsificat acum.

L.: Îhî!

G.: Acum lucrăm la o scrisoare în care punem toate întrebările.

L.: Îhî!

G.: Dar întrebarea mea este: nu cred că este o idea rea să primim şi un telefon de la.

L.: Nu vreau să o fac, nu vreau să-l implic.

G.: Nu tu! Nu tu!

L.: Nici pe el.

G.: Găseşte un ziar!

L.: Da.

G.: MMMMMMM.

L.: Da.

G.: Care va avea o ştire scurtă de la E. şi sunăm să punem întrebările.

În convorbirea din data de 15.11.2011, ora 20:50:26, între G. şi L. (din dosarul de urmărire penală) cei doi interlocutori îşi exprimă surprinderea cu privire la nişte afirmaţii ale inculpatului B. Nu rezultă nici un aspect de natură penală din aceasta:

G.: Nu, la 11:00 am cu prinţul şi prinţesa. Dacă vrei, poţi veni, apoi am cu E. şi AAAAAA.

L.: Ok.

G.: Dar la 10:30 am cu J. şi W. Vrei să vii înainte sau nu poţi?

L.: Nu, nu pot, am întâlniri.

G.: Ok. Luăm prânzul împreună după asta şi sper să…

L.: Ai o întâlnire cu prinţul, după care cu E. şi cu?

G.: E. şi AAAAAA., pentru a discuta chestia asta.

L.: Despre ce?

G.: Cum vom continua.

(…)

L.: Ok,dar ştii că la un moment dat… Am uitat să-ţi spun, K. mi-a spus că E. i-a spus o poveste despre cum, în faţa lui, M. ţi-a cerut 500 de mii de euro. Ştii povestea?

G.: Nu. Spune-mi mâine!

În convorbirea din data de 23-12-2011, la ora 13:39:32, L. şi G. (din dosarul de urmrăire penală) este abordat subiectul întâlnirii din luna decembrie 2011 dintre inculpatul B. şi inculpaţii G. şi H., din locuinţa primului inculpat, întânire în cadrul căreia, aşa cum s-a arătat în analizarea faptelor imputate inculpatului G., s-au discutat doar chestiuni de afaceri, fără a se reţine săvârşirea unei infracţiuni.

L.: Ai vorbit cu Prinţesa?

G.: A! Ţi-am scris. Nu ai primit BBM-ul meu.

L.: Nu am BBM-ul cu mine.

G.: A! Ieri seară am mers împreună cu H. să ne vedem cu ei în drum spre aeroport.

L.: Ok.

G.: În casa lor. Cred că a fost o întâlnire foarte bună. Au spus că nu a fost NNNNNNN. în spatele acestei chestiuni, în spatele lor, ci un tip britanic şi ei încă sunt de părere că pot veni cu banii. Şi ei ştiu că trebuie să-i arate până la sfârşitul anului.

L.: Ok.

G.: Dar, dacă nu, le spunem să înceteze cu prostiile. E prima dată când l-au întâlnit pe H. A vorbit foarte bine cu ei. Le-am spus că…Oricum, e o poveste lungă. Cred că a fost important să-l cunoască. Le-am spus că, doar ca prieten, i-am avertizat să iasă din grup ăla tâmpit de avocaţi, că nu este în interesul lor, că n-o să-i ajute nicicum. Cred că, în câteva zile sau săptămâni, el însuşi le va spune că nu o să-l mai reprezinte. Deci, dacă nu vor veni la mine…Şi asta e. AAAAAA. a avut o întâlnire.

L.: Da.

G.: Acum o oră cu tipul ce deţine 25%.

L.: Da.

G.: Şi cred că ar fi mai bine ca el să te pună la curent deoarece este irelevant pentru tine în ceea ce priveşte celălalt prieten.

L.: Aha.

G.: Pentru că, practic, au spus că nu vor să iasă din 25%, bla, bla, dar AAAAAA. a spus că sunt dispuşi să negocieze. Dar ei au spus că, dacă n-o rezolvă complet pe 10 ianuarie, nu mai vor nimic. Nu ştiu de ce a fost mutată pe 10 ianuarie, dar asta au spus.

Convorbirea din data de 07.03.2012, orele 15:15:29, dintre inculpatul L. şi G. (din dosarul de urmărire penală) relevă discuţii purtate de cei doi în legătură cu încercarea inculpatului B. de a ieşi din contractul cu F. S.R.L.:

"….G.: Şi este foarte.. încearcă să iasă din contractul cu noi, să demonstreze că am încălcat.. să, să demonstreze că am încălcat contractul. Cred că simte acest lucru din cauza preţului.

L.: Da.

G.: Am de gând să-l atac foarte puternic pe cele 5 hectare, pe documentul falsificat acum.

L.: Îhî!

G.: Acum lucrăm la o scrisoare în care punem toate întrebările.

L.: Îhî!

G.: Dar întrebarea mea este: nu cred că este o idea rea să primim şi un telefon de la.

L.: Nu vreau să o fac, nu vreau să-l implic.

G.: Nu tu! Nu tu!

L.: Nici pe el.

G.: Găseşte un ziar!

L.: Da.

G.: MMMMMMM.

L.: Da.

G.: Care va avea o ştire scurtă de E. şi sunăm să punem întrebările.

L.: Da, pot încerca.

Aşa cum s-a arătat anterior, campaniile de presă pe diferite subiecte sunt legale, neputându-se prezuma că în spatele lor stă săvârşirea de infracţiuni. Pentru a se reţine că printr-un articol în presă s-a comis ori s-a înlesnit comiterea unei infracţiuni ar trebui dovedite elementele constitutive ale infracţiunii respective, aspect nedovedit în cauză. În plus, răspunsul unei societăţi la atacurile din presă sunt acte normale de apărare a prestigiului şi imaginii.

În convorbirea din data de 26.03.2012, ora 10:30:52, purtată de G. cu L. (din dosarul de urmărire penală) se discută despre o întâlnire cu inculpatul B., pe fondul neînţelegerilor dintre acesta şi reprezentanţii F. S.R.L.:

G.: (…) Spune-mi ceva, ce .., urmează să am întâlnire acum.. internă cu E., K. şi J., W. despre Prinţ.

L.: Îhî.

G.: Ei au vrut să ne întâlnim azi, dar nu am timp.

L.: Am înţeles că întâlnirea cu avocata nu a fost prea plăcută.

G.: Prea plăcută nu, dar cred că a mers bine, pentru că ideea principală este că ei au sunat şi au spus că vor acum să se vadă cu mine ca să clarificăm lucrurile. Deci, cred că ei au înţeles că nu sunt alte variante.

L.: Poate.

G.: E.., deci asta este . . . . . . . . . . .

Convorbirea din data de 26.03.2012, ora 10:30:52, purtată de G. cu L. (din dosarul de urmărire penală) se referă la recomandarea inculpatului K. de către inculpatul L.:

L.: Este mai bine să îl foloseşti pe K. cât mai mult posibil, pentru că el ştie cum să negocieze şi să descurce şi este foarte convingător, ştii.

G.: Da.

L.: Este inteligent.

G.: Nu, nu, este bun, sunt foarte mulţumit de el, foarte încântat de el.

L.: Şi eu sunt încântat, pentru că eu l-am recomandat.

Faptul că inculpatul K. a fost prezentat ca un "bun negociator" este de înţeles, având în vedere că la acest moment reprezentanţii F. S.R.L. erau în conflict cu inculpatul B. şi încercau să găsească o soluţie de ieşire din acest impas.

Convorbirea din data de 25-06-2013 ora 10:41, purtată de L. cu K., (din dosarul de urmărire penală) relevă nemulţumirea inculpatului G. legată de lipsa de comunicare din partea inculpatului K. Convorbirea a fost analizată şi în cazul analizei faptelor imputate inculpatului K. şi nu relevă niciun aspect de natură penală.

L.: Uite, m-am despărţit acuma de G.

K.: Da?

L.: Şi e foarte supărat pe povestea asta, că nu l-ai anunţat şi că nu i-ai lăsat timp să caute pe cineva să-l înlocuiască.

K.: Hai mă, vorbeşti serios.. o să mă văd eu acuma la ora 13:00 cu el.

L.: Şi are dreptate. Nu, dar Lucian…

K.: Păi, are dreptate, dar am vorbit.

L.: Mai ales că mi-a zis că i-am promis că-l anunţi înainte de a lua orice decizie, că vorbeşti cu el.

K.: Îhâm! O să vorbesc cu el la ora 13:00.

L.: Zice: deci, acum am aflat de la W., care aflase din ziare. A zis că nu vrea să mai vorbească cu tine.

K.: Ăăă, mă… nu, nu aşa. Trebuie să-l sun eu să vorbesc cu el.

L.: Da, K., dar are dreptate. Şi m-am certat şi eu cu el pe tema asta, că mi-a zis bă, tu mi l-ai recomandat. (…)

L.: Nu ştiu acum… şi ai vreo idee pe cine, pe cine putem pune să înlocuiască toată.. să te înlocuiască?

K.: Nu ştiu, dar ar fi bine.. dar aş putea să vorbesc cu el. Eu la ora 13:00 am întâlnire. Cred că aşa ar fi.

L.: Du-te la 13:00 şi vorbeşte, du-te la 13:00 şi vorbeşte cu el, eu i-am zis că.

K.: Păi, am întâlnire la ora 13:00.

L.: În condiţiile astea, eu sunt dispus să preiau tot ce făceai tu, la un moment dat.

Acelaşi subiect este abordat şi în convorbirea telefonică din data de 25-06-2013, ora 13:23:18, purtată de L. cu K. (din dosarul de urmărire penală):

K.: Dacă te vezi cu omul acesta (G. n.n.), te rog spune-i că eu chiar cred că pentru tot ceea ce am făcut eu în ultimul an şi jumătate merită 10 minute şi pe urmă trage el concluziile. Să m-asculte şi pe mine, zece minute!

L.: Da, şi-o să mă-ntrebe ce să stea să te asculte la ce? O să-i zic.

K.: Păi, să mă asculte.

L.: Era foarte supărat! Tu nu înţelegi că eu m-am certat cu el de dimineaţă?

K.: Ce am făcut eu săptămâna trecută, săptămâna trecută, când e un mail de la EEEEEEE. care spune cu cuvinte: erou. Ea nu credea că e posibil ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi ce s-a semnat şi ce s-a făcut şi ce acorduri s-au întâmplat.

L.: Mda.

K.: Şi ce hârtii s-au scos de la prinţ. Da?

L.: Vorbesc cu el.

K.: Toate, toate săptămâna trecută!

L.: Da.

K.: Meeting-uri după meeting-uri. Deci, el să nu creadă.. eu am un nivel de responsabilitate L., suficient.. poate nu e obişnuit, dar asta nu înseamnă nimic, că aşa… i-am spus cu cuvânt, W. era de faţă, jur, întreabă-l!

L.: Da.

K.: I-am spus: G., chiar dacă formalizez, minim două-trei luni de zile, n-ai să simţi nimic în toată treaba asta până hotărâm împreună ceva. Nu te las! Ai cuvântul meu! Asta a fost discuţia, W. era de faţă.

L.: Bine, lasă-mă să vorbesc, lasă-mă să vorbesc cu el! Că era foarte.. m-am certat cu el de dimineaţă.

K.: Da, dar n-are sens. Deci încă o dată, eu oricum îi fac un mail, dar.

L.: N-are sens! N-are.

K.: .. zece minute ar merita pentru bunul mers al lucrurilor. Eu nu… nu am nici un fel de problemă, el să hotărască ce doreşte.

L.: Îhâm!

K.: Dar e păcat! E păcat!

L.: Ok.

K.: Eu am pus suflet în treaba asta şi s-au obţinut rezultate.

L.: Îhâm! Ok.

K.: Acum un an de zile, prinţul nu dădea.. ne fugărea să-i dăm banii. Nu i-am mai dat nici banii.

L.: A!

K.: Nu i-am dat nici banii, nici n-a mai cerut niciodată şi a semnat toate, pentru Ersig, pentru alea, că ni le dă.. ne-a.

L.: Da.

K.: Toate astea s-au obţinut de mine!

Faţă de toate aceste aspecte, întrucât nu rezultă din nicio probă că prin publicarea unor articole în ziar ori prin oferirea de consultanţă în domeniul relaţiilor cu publicul inculpatul L. ar fi urmărit să ajute sau să înlesnească săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, instanţa va reţine că fapta comisă de acesta nu este prevăzută de legea penală. Pentru a se putea reţine infracţiunea de trafic de influenţă ar trebui ca făptuitorul să pretindă că are o influenţă directă şi că poate influenţa în mod direct funcţionarii publici competenţi să dispună cu privire la cererea cumpărătorului de influenţă. Dacă făptuitorul ar pretinde că poate influenţa în mod indirect funcţionarii publici, prin intermediul presei, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece textul de lege nu cuprinde şi această ipoteză. În speţă nu s-a făcut, însă, nici dovada faptului că inculpatul L. ar fi urmărit să influenţeze în mod indirect, prin articole de presă, funcţionarii publici competenţi să dispună asupra cererilor de retrocedare ale inculpatului B. Dimpotrivă, din probe rezultă că inculpatul nici nu i-a acordat vreo importanţă deosebită promovării în presă a inculpatului B., chiar acesta din urmă susţinând acest lucru. Contribuţia la protejarea imaginii societăţii F. S.R.L., prin contracararea unor atacuri din presă, reprezintă acte normale pentru asigurarea succesului unui proiect de afaceri.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul L. a desfăşurat o activitate legală, de consultanţă sporadică în domeniul relaţiilor cu publicul, într-un proiect despre care nu avea cunoştinţă că ar fi conţinut şi o infracţiune de trafic de influenţă. Pentru aceste motive, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului L. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. Temeiul achitării este justificat de faptul că inculpatul a desfăşurat unele activităţi în cadrul F. S.R.L., care constituie, însă, fapte licite.

h. Referitor la infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă reţinută de parchet în sarcina inculpatului H.

Inculpatul H. este acuzat de parchet că, în mod continuat, începând toamna anului 2006, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, i-a ajutat pe inculpaţii M., E. şi G. în activitatea realizată de aceştia de traficare a influenţei faţă de inculpatul B., prin punerea la dispoziţie a unor importante sume de bani, coordonarea şi aprobarea demersurile acestora şi ale celorlalţi membrii ai grupului (care au aderat ulterior), purtarea de discuţii directe cu cumpărătorul de influenţă, promiţându-i acestuia că membrii grupului pot să îi recupereze averea revendicată prin influenţa avută asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedurile de retrocedare a bunurilor, prin intermediul relaţiilor avute la cel mai înalt nivel în lumea politică, în justiţie, în presă, direct şi indirect, solicitând şi obţinând în schimb o parte considerabilă din bunuri, atât pentru el cât şi pentru membrii grupului infracţional, între 50 - 80% din fiecare bun care va fi obţinut, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzut de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în forma unităţii naturale.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu confirmă săvârşirea de către inculpatul H. a acestei infracţiuni.

Instanţa reţine că inculpatul H. a pus la dispoziţia societăţii F. S.R.L., prin intermediul F. Ltd. şi a altor firme controlate de el, cea mai mare parte din sumele de bani necesare plăţii avansului de 4 milioane de euro către inculpatul B., precum şi pentru achitarea altor servicii prestate societăţii. Inculpatul H. nu a fost, însă, singurul finanţator al proiectului, ci au mai fost şi alţi parteneri în această afacere, care prin intermediul unor firme au furnizat diverse sume de bani societăţii F. S.R.L.

F. Ltd. este singurul asociat al S.C. F. S.R.L., iar societatea F. LIMITED a fost înfiinţată în 19 septembrie 2005, iar după înfiinţare cele 5.000 de părţi sociale au fost dobândite de: LL. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice), controlată de inculpatul H. - 4390 părţi sociale, reprezentând 87,8%, inculpatul M. - 390 părţi sociale, reprezentând 7,8 % şi MM. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice) - 220 părţi sociale, reprezentând 4,4%. Inculpatul G. şi cu KK. sunt asociaţi în MM.

La 15.12.2008 inculpatul M. a cesionat către OO. (societate deţinută de martorul NN.) un număr de 390 părţi sociale.

La data de 9.05.2010, după ce s-a certat cu ceilalţi asociaţi, inculpatul M. a cesionat către LL. restul de 390 de părţi sociale, ieşind din societatea F. Motivul acestei ieşiri a inculpatului M. din afacere este relatat de martorul XXXXX., care declară în faţa instanţei, la data de 07.04.2017, cu privire la inculpatul H. că "dânsul era surprins, aşa l-am perceput, de desfăşurarea financiară a proiectului, de faptul că s-au făcut tranzacţii de care dânsul spunea că nu ştia, şi că din această cauză îl scosese din proiect pe domnul M." Această afirmaţie a martorului este o dovadă că inculpatul H. nu era la curent cu toate activităţile desfăşurate de inculpatul M. în cadrul societăţii F. S.R.L. şi că nu poate fi asociat în mod automat cu faptele acestuia de trafic de influenţă, descrise mai sus. Martorul XXXXX. este credibil sub acest aspect, deoarece a desfăşurat în cadrul F. S.R.L. activităţi similare cu cele desfăşurate de unii inculpaţi din prezenta cauză, fiind o persoană care cunoaşte bine activitatea acestei societăţi.

Pentru a se putea reţine în sarcina inculpatului H. săvârşirea complicităţii la infracţiuna de trafic de influenţă ar trebui să se dovedească, dincolo de orice dubiu rezonabil, că acesta a ştiut despre săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă faţă de inculpatul B. Finanţarea unei cesiuni de drepturi succesorale nu este o operaţiune ilegală, iar cei care folosesc acest mijloc legal nu comit fapte ilicite. Chiar parchetul a reţinut acelaşi lucru în cazul martorului NN., care a finanţat, alături de ceilalţi inculpaţi, activitatea societăţii F. S.R.L. şi nu a fost cercetat în prezenta cauză pentru vreo infracţiune.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul H. a avut cunoştinţă despre infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul M. şi nici că a pus la dispoziţie sumele de bani necesare finanţării societăţii F. S.R.L. cu scopul de a ajuta sau a înlesni săvârşirea acestei infracţiuni. Pentru a se putea reţine în sarcina unei persoane complicitatea la săvârşirea unei infracţiuni trebuie ca aceasta să ştie cu certitudine că cel pe care îl ajută comite o infracţiune. Complicitatea este o activitate care se comite cu intenţie directă, ceea ce presupune în mod obligatoriu prevederea şi urmărirea rezultatului ilicit de către complice.

Or, în speţă rezultă din probe că inculpatul B. nu a cunoscut despre faptul că inculpatul H. este asociat cu inculpatul M. în cadrul F. S.R.L. până la momentul la care au apărut divergenţele cu inculpatul M., adică după ce au fost transferate către F. S.R.L. cele două bunuri imobile ce fac obiectul prezentei cauze (Pădurea Snagov şi D.). Chiar în plângerea penală depusă la parchet în data de 23.01.2015 inculpatul B. arată că a încheiat contractul de cesiune a drepturilor succesorale din 01.11.2006 cu F. S.R.L., firmă despre care a ştiut "că are un unic asociat în persoana dlui. M., care era în acelaşi timp şi administrator al acestei societăţi".

De asemenea, din transcriptul declaratiei date in cursul urmaririi penale la data de 11.01.2016, rezultă că inculpatul B. a declarat că:

"Dupa incheierea contractului, la un moment dat au aparut grupul de israelieni, despre care nu am stiut ca sunt asociatii lui M. Au aparut atunci cand am dorit sa reziliem contractul cu M. pentru ca nu primeam informatii, nu ni s-a spus cand Baneasa si Snagov au fost vandute."

Acelaşi aspect rezultă şi din declaraţia de suspect dată în cursul urmăririi penale la data de 08.01.2016 de către soţia inculpatului, martora SS., care afirmă că "De la o persoana care a dorit sa cumpere terenul de la Baneasa am aflat ca M. nu este singurul finantator si ca este un grup de oameni cu care el nu ar dori sa faca afaceri. Ne-a spus numele lui G., H., J., OOOOOOO., PPPPPPP."

Faptul că inculpatul B. a aflat mai târziu că inculpatul H. este implicat în societatea F. S.R.L. rezultă şi din convorbirea din data de 22.12.2011, la ora 20:32:10, purtată între G. şi SS. (din dosarul de urmărire penală):

G.: Bine. Vreau să fac ceva… O să plec de la hotel, dar ceea ce vreau să fac, dacă vreţi şi dumneavoastră, pentru că profit de această oportunitate şi vin la biroul dumneavoastră, vreau să aduc cu mine o persoană pe care nu aţi mai întâlnit-o înainte, care a investit totul în companie, este domnul I. Este o ocazie specială pentru care se află în România şi aş vrea să înţelegeţi cine este în spatele proiectului.

DOAMNA: Nu, ştim, H.

G.: Da. Nu v-aţi întâlnit, ştiu că nu v-aţi întâlnit niciodată.

DOAMNA: Nu, niciodată. Am sunat, dar nu m-am întâlnit niciodată cu el.

G.: Aş vrea să-i cer să mă însoţească şi să venim să vă vedem.

DOAMNA: Da.

G.: Ok?

DOAMNA: Da.

G.: Pentru a încerca să stabilim tot. Veţi cunoaşte persoana într-o manieră civilizată.

La acest moment, când se poartă această convorbire, infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul M. era deja săvârşită, nemaifiind posibilă o complicitate la această infracţiune din partea inculpatului H.

Anterior ori concomitent săvârşirii de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă nu există alte probe cu privire la contribuţia inculpatului H., în afară de convorbirile telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională care, aşa cum s-a arătat anterior, nu pot avea caracter determinat sau esenţial pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Chiar şi din analiza acestor convorbiri telefonice purtate de inculpatul H. cu inculpatul M. anterior săvârşirii de către acesta din urmă a infracţiunii de trafic de influenţă se constată că nu rezultă din ele, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că inculpatul H. ar fi avut cunoştinţă de această infracţiune şi că ar fi urmărit înlesnirea săvârşirii acesteia.

Astfel, din convorbirea telefonică din data de 22.10.2007, orele 19:17:59, purtată între M. şi H. (din dosarul de urmărire penală) nu rezultă vreun element referitor la infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul M. Este o convorbire normală, în care o persoană care are interese în societatea F. S.R.L. întreabă în ce stadiu se află cererile de retrocedare a bunurilor imobile pe care această societate le achiziţionase de la inculpatul B.:

H.: Eu sunt la Belgrad…prietenul tău, G. m-a dus într-un loc frumos, crede-mă! Plouă toată ziua şi nu se opreşte un minut, am parcurs kilometri în maşină şi în ploaie.

M.: Fii atent, e o persoană periculoasă acest G. (râde)!

H.: Acest G. este foarte periculos, e foarte periculos, sunt de acord. Ce mai faci, totul e ok?

M.: Da, totul e ok. Cred că suntem într-un moment special şi trebuie să luăm nişte decizii despre cum să mergem înainte … adică într-o manieră pozitivă, nimic perturbator.

(…)

H.: Ok, ok. Spune-mi, cum s-a mai avansat..? Snagovul e al nostru. Cum este situaţia cu Băneasa, am mai progresat?

M.: Da, este foarte avansată. De asemenea, o să-ţi explic când ne vedem, oricum vreau până de Crăciun vreau să definitivez cel puţin 6 puncte. O să ţi le arăt care dintre ele. Dar astea 6 sunt probabil… nu cele mai mari, dar .. Băneasa este cel mai mare, dar celelalte sunt de asemenea foarte mari.

H.: Nu Băneasa, fără să includă Băneasa.

M.: Include, bineînţeles că şi Băneasa.

H.: La sfârşitul acestui an tu vrei să termini Băneasa?

M.: Da, da, bineînţeles.

H.: Fantastic! Te-ai descurcat foarte bine, ah?

De asemenea, în convorbirea din data de 15.04.2008, ora 11:39:25, purtată între aceiaşi inculpaţi (din dosarul de urmărire penală) inculpatul M. îl informează pe inculpatul H. despre stadiul retrocedării D., fără să rezulte vreun element din care s-ar putea deduce că acesta din urmă ar fi cunoscut despre săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Dimpotrivă, din faptul că inculpatul H. nu ştia exact care este procedura de retrocedare, ce semnături mai sunt necesare ("H.: Asta e ultima semnătură de care ai nevoie de la minister? Ultima?") se poate deduce contrariul, respectiv că inculpatul H. era convins că este vorba de o procedură legală de retrocedare. Faptul că inculpatul H. susţine că trebuie găsită o soluţie pentru reducerea taxelor ce trebuie plătite pentru această tranzacţie nu înseamnă că se referă obligatoriu la mijloace de natură penală; drept dovadă este faptul că mutarea adresei administrative a terenului cu ieşire la două străzi pe strada cu taxele mai mici este un mijloc legal de reducere a acestor taxe:

M.: …. Ce faci H.?.

.H.: Nu rău. Cum e vremea în România?

M.: Extrem de rea. Nu ştiu ce se întâmplă. Vremea se schimbă. N-am văzut niciodată o primăvară ca asta. Aşa frig şi aşa de multă ploaie….H.: Serios? În Israel este foarte frumos….

M.: Pot să vin acolo?

(…)

M.: Ok. Al doilea subiect se referă la Băneasa. Suntem la stadiul la care schimbăm documentele între noi şi instituţie. Sunt total nefolositoare actele pe care ni le-au trimis, dar cel puţin nu au intenţie rea. Documentele sunt neutre. Neutre sau pozitive. Sper că vom încheia direct cu ei foarte curând… se referă la institut

H.: Ok. Ce înseamnă dacă se finalizează?

M.: Înseamnă că semnăm cu ei. De fapt, avem nevoie doar de o semnătură de la ei. Nu avem nevoie de altceva. Am pus totul acolo, 99,9% este totul gata. Nu ştiu de ce încă… probabil vor să fie acoperiţi înainte de a semna.

H.: Asta e ultima semnătură de care ai nevoie de la minister? Ultima?

M.: Poftim?

H.: Am crezut că ai nevoie de mai multe lucruri, dar nu ai nevoie de altceva.

M.: Cu ei? Cu instituţia?

H.: Nu şti cu cine, cu oricine…

M.: Da. E nevoie de un singur lucru. Să semneze şeful instituţiei, în rest totul e realizat.

H.: Bun….

M.: Cu Aviaţia am realizat toate întâlnirile în ultimele două, trei săptămâni. J. mi-a spus că ţi-a trimis, nu ştiu ce, aşteaptă aprobarea ta.

H.: Mi-a trimis nişte acte mici prin care mi-a explicat situaţia financiară. Exact ce mi-ai spus şi tu, nu sunt bani acolo, sunt puţini bani. Trebuie să stăm de vorbă să discutăm despre paşii pe care îi avem de făcut… Trebuie să avansăm, aşa cum am discutat.

M.: Da.

(…)…BENNY: Aştept veşti bune în legătură cu Băneasa (?), e important.

M.: Crede-mă că aştept mai mult decât tine. Sunt ca… aceste semnături.

H.: Trebuie să găsim o soluţie pe partea financiară. E foarte dificil să păstrăm…

M.: Ştiu am discutat cu… Am discutat cu G. acum o să-ţi spună câteva lucruri când se va întoarce. Acum e Kiev.

H.: Ok….

M.: Te va suna, probabil….

H.: Mulţumesc….

M.: Pa!

Aceeaşi situaţie există şi în cazul convorbirii telefonice din data 08.05.2008, ora 12:30:16, purtată între inculpaţii M. şi H. (din dosarul de urmărire penală), din care nu rezultă vreun aspect referitor la infracţiunea de trafic de influenţă comisă de către inculpatul M. Din nou inculpatul H. se interesează de stadiul retrocedării D., fără să rezulte că acesta ar fi fost la curent cu faptul că inculpatul M. i-a promis inculpatului B. că va interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună asupra retrocedării, cerându-i în schimb nişte bunuri:

M.:Îmi pare rău şi mie, dar azi am semnat un contract mare cu 10% şi a fost o lungă negociere şi luptă şi nu am putut rata o astfel de oportunitate.

H.: Dar este păcat că îmi aminteşti că am de plătit prea mulţi bani.

M.: Sper că nu se compară cu ce va veni.

H.: Şi eu sper. Cum a decurs? Când va fi finalul finalului la Băneasa?

M.: Deci, după cum deja ştii, prietenul lui G. nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt…, să spunem în competiţie cu prietenul lui G., care este un bun prieten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prinţul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă. Dar nu vreau să…

H.: … (neinteligibil) ce se va întâmpla atunci?

M.: Nimic. Doar vor semna şi va fi a noastră. Asta e tot. Nu sunt mai mulţi paşi, e doar un pas.

H.: Deci nu trebuie să mai vorbeşti cu cineva, să mai întrebi pe cineva, se termină, e rezolvată?

M.: Da. Doar de semnat. Asta-i tot. Probabil nu va fi chiar mâine, dar important este să avem o decizie favorabilă mâine.

H.: Deci lipseşte doar o semnătură?

M.: Exact, doar una.

H.: Şi apoi este chiar al nostru? Adică putem începe munca pe teren?

M.: Da, este 100% al nostru, este ca şi maşina ta, e a ta (RÂDE).

H.: Foarte bine. Şi apoi nu trebuie să dăm nimic….să dăm un hectar aici, un hectar acolo…

M.: Ăhh, ..Adică, va fi probabil o sumă mică pentru aceşti oameni, dar nu mare lucru….(…)

În această convorbire ar putea fi considerată o afirmaţie referitoare la eventuale fapte de corupţie afirmaţia inculpatului M. în sensul că "prietenul lui G. nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt…, să spunem în competiţie cu prietenul lui G., care este un bun prieten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prinţul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă." Nu se poate înţelege, însă, din acest fragment la cine se referă inculpatul M. în convorbire, neidentificându-se în cursul urmăririi penale nici persoana respectivă şi nici ce acte a îndeplinit aceasta. Din acest motiv nu se poate reţine că din convorbire rezultă că ar fi fost vorba de un act de trafic de influenţă şi că inculpatul H. ar fi cunoscut cine este această persoană şi ce act de trafic de influenţă a comis inculpatul M. în legătură cu ea.

Dimpotrivă, rezultă din convorbire că nu este vorba de directorul ICDPP, MMMM., pentru că inculpatul M. l-ar fi menţionat în convorbire sau ar fi făcut referire la el în alt mod. În plus, referirea inculpatului M. este la "şeful tipului", ceea ce îl exclude pe directorul ICDPP, care era chiar "şeful instituţiei".

În plus, pentru a se reţine complicitate la trafic de influenţă ar trebui ca inculpatul H. să ia cunoştinţă de faptul că M. a cerut bunuri de la inculpatul B. în schimbul influenţei, iar nu să afle despre eventuale fapte de abuz în serviciu pe care le-ar fi comis funcţionarii publici comptenţi să dispună cu privire la retrocedare. De altfel, aşa cum se va arăta în cadrul analizei infracţiunii de abuz în serviciu legată de retrocedarea acestui imobil, nu se poate reţine în speţă că restituirea D. a fost nelegală, motiv pentru care nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale unei infracţiuni de abuz în serviciu. Dacă restituirea imobilului ar fi fost nelegală afirmaţia inculpatului M. ar fi putut să constituie un indiciu pentru reţinerea unei infracţiuni de abuz în serviciu în sarcina unui funcţionar public ("şeful tipului"). În lipsa constatării unor aspecte de nelegalitate ale retrocedării, această afirmaţie făcută de inculpatul M. poate fi văzută ca o simplă laudă a sa faţă de inculpatul H., fără nicio consecinţă penală.

De asemenea, afirmaţia inculpatului M. "Adică, va fi probabil o sumă mică pentru aceşti oameni, dar nu mare lucru" poate fi interpretată mai degrabă ca o referire la sumele de bani pe care acesta le-a dat chiriaşilor din clădirile Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (martorii QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT. şi UUUUUUU.), pentru a-i determina să plece din locuinţele închiriate. Martorii audiaţi au arătat că după retrocedarea imobilului teren pe care erau amplasate nişte construcţii degradate în care locuiau, doar în scripte sau în mod real, unii angajaţi ai ICDPP, inculpatul M. le-a înmânat acestora, pe semnătură, câte o sumă de bani pentru a se muta din aceste locuinţe. Acesta nu poate fi considerat un act ilicit sau de corupţie, deoarece persoanele respective nu aveau nicio competenţă în soluţionarea cererii de retrocedare, iar sumele de bani au fost date pentru a le înlesni evacuarea din clădirile retrocedate.

Afirmaţia inculpatului H. "Şi apoi nu trebuie să dăm nimic….să dăm un hectar aici, un hectar acolo…" nu poate fi legată neapărat de fapta inculpatului M. de a-i da inculpatului U. o suprafaţă din terenul din Pădurea Snagov, retrocedat, ci poate fi legată şi de transmietrea către societatea comercială aparţinând inculpatei N. a unei părţi din acest teren. Având în vedere referirea inculpatului H. la suprafeţe mari ("un hectar") cel mai porbabil referirea a fost la suprafeţele de teren transmise către inculpata N. (care erau justificate de contractul încheiat anterior de aceasta cu inculpatul B.), iar nu la suprafaţa de 1000 mp. transmisă către inculpatul U., cu titlu de mită.

Restul convorbirilor telefonice invocate de parchet în acuzarea inculpatului H. sunt purtate de terţe persoane, nu de către acesta în mod direct, şi se referă la aspecte privind administrarea societăţii F. S.R.L. şi a bunurilor dobândite de aceasta.

Din convorbirea telefonică purtată în ziua de 03.01.2008, ora 19:55:24, de M. cu SSSSS. (din dosarul de urmărire penală) rezultă că cei doi interlocutori vorbesc despre un proiect pe care să-l dezvolte în localitatea Snagov. Afirmaţia inculpatului M. în sensul că "Mai mult sau mai puţin sunt şef acolo, deci să ajut mult să obţii tot ceea ce ai nevoie în Snagov" nu a fost făcută către inculpatul H., pentru a putea fi considerată o aducere la cunoştinţă a folosirii influenţei în legătură cu retrocedarea bunurilor către inculpatul B.:

SSSSS.: (râde) Te iubesc, prietene! (…) Am primit mail-ul tău şi am vorbit ieri noapte cu G. despre proiectul tipului din Snagov, i-am uitat numele.

M.: CCCCC.

SSSSS.: J. s-ar putea să vină în România ori astăzi, ori mâine.

M.: Nu, eu am înţeles că pe data de 7.

SSSSS.: Eşti sigur? Pentru că am vorbit ieri cu el şi mi-a spus că s-ar putea să fie…poate mă înşel, poate mă înşel. Nu ştiu.

M.: Oricum, i-am dat şi lui detaliile avocatului şi dacă poate fi în contact cu el este foarte bine.

SSSSS.: Îţi spun ce voi face. Am vorbit cu H. despre acest proiect. Mă voi întâlni mâine cu H. pentru a-i explica puţin despre acest proiect. Noi avem multe proiecte acolo. Poate fi o locaţie bună, nu ştiu, poate tu ai dreptate, poate trebuie să gândim mai atent. Nu putem cumpăra cu trei milioane de dolari? Ce crezi?

M.: Cred că J. poate pune presiune, deoarece ei se grăbesc să vândă, pentru că ei vor să cumpere altă insulă în Snagov, nu ştiu unde şi cred că nu sunt aşa de bogaţi să aibă aceşti bani. Acesta este un alt subiect pe care o să-l discutăm după. Cred că dacă J. va şti cum să conducă această negociere va putea să scadă un pic preţul.

SSSSS.: Ok.

M.: Asta cred. Chiar dacă vor spune: Nu, nu, niciodată. Dar ştii, când le arăţi banii, vor accepta.

SSSSS.: Ok. Ce sugerezi? Voi vorbi cu H. mâine, îţi voi telefona după întâlnire. Mă voi întâlni şi cu J. Îi voi telefona acum, nu ştiu dacă J. este în Africa de Sud sau nu, vreau să văd exact unde este. Vom lua o decizie, vreau să ştiu care este riscul nostru, dacă există vreun risc.

M.: Nu, nu este nici un risc. Este vorba doar de suma de bani.

SSSSS.: Dar depinde şi de cât putem negocia? J. mi-a spus că avem o intrare de unu. Unu e ca 15-16mp.

M.: Da, e mai mult decât ai avea nevoie.

SSSSS.: .. (neinteligibil)

M.: Mai mult sau mai puţin sunt şef acolo, deci să ajut mult să obţii tot ceea ce ai nevoie în Snagov.

Convorbirea din data de 06.05.2008, ora 15:40:12, purtată de M. cu KK. (din dosarul de urmărire penală) reprezintă o discuţie despre procentele pe care urma să le primească martorul NN. şi inculpaţii din prezenta cauză.

SSSSS.: Foarte bine. Am avut o convorbire cu G. ieri cu privire la ce ştii şi tu că am vorbit.

M.: Da. Deci mâine, SSSSS., presupunem că se va semna asta. Vreau să te întreb dacă vrei ca H. să se uite pe contract.

SSSSS.: Da. Te rog. E foarte important pentru mine. Tu ai vorbit despre 10%, da?

M.: Da.

SSSSS.: Ok. Şi nu ţi-am trimis de la G., el mi-a spus că preţul a crescut la 6 punct şi ceva zero. (…)

M.: În 10 zile de la semnarea contractului.

SSSSS.: Am înţeles. Tu şi NN. luaţi 50% din asta?

M.: …

SSSSS.: M. ?

M.: Da.

SSSSS.: Mă auzi, prietene?

M.: Da. Te rog.

SSSSS.: Deci, tu şi NN. luaţi 50%, iar eu şi H. luăm 50%.

M.: Desigur, din contract, iar la plată este 80-20 ca de obicei.

SSSSS.: Este la fel 80-20?

M.: Da. Asta este ce am decis. Am decis ceva diferit?

SSSSS.: Nu, nu, nu, pentru că H. mi-a spus altceva, el a vorbit cu G., deci lasă-mă să… este bine că mi-ai spus asta, ok, mă duc să-l văd pe H. şi te rog trimite-i lui H. contractul şi eu îţi voi da un telefon poate împreună cu H. sau singur. Ok? Dar e foarte important să închizi cu ei. Ok. Acum spune-mi ceva, numărul doi, tu ai vorbit cu H. ieri?

Acelaşi lucru rezultă şi din convorbirea din data de 11.09.2008, ora 13:49:49, purtată de M. cu SSSSS. (probabil VVVVVVV., cumnatul lui H.) şi H., avocatul din Israel al lui H. (din dosarul de urmărire penală), în care se discută de diferite procente din afacere.

SSSSS.: Mă aflu cu H.. vorbim despre cei 20% ai prietenilor noştri.. ştii ce vorbesc.

M.: Da.

SSSSS.: Ok. În contractul pe care l-am scris noi… şi am discutat(?) cu H. înaintea semnării… noi am stabilit ferm acolo că noi oferim 20% net din ce F. va primi. Ok?

M.: Da.

SSSSS.: Deci înseamnă că fără domnul P. şi bla, bla, bla…

M.: Da.

SSSSS.: Dar vreau să te întreb ceva pentru că eu i-am spus lui David… nu e doar domnul P. pe care trebuie să-l deducem, mai este şi femeia. Îţi aminteşti de femeia despre care am vorbit. (…)

WWWWWWW.: Şi întrebarea e, dacă vrem să fim isteţi şi să punem ca oamenii mari să ia 20% nu din 80, ci din 75.

M.: Da, dar… nu! Nu! Nu putem face… o putem face pentru.. partea prinţului dar n-o putem face pentru cele 5% pe care trebuie să le dăm altcuiva, pentru că erau în interiorul F. Nu putem face asemenea modificări.

WWWWWWW.: Ok, asta era întrebarea mea, am vrut doar să îi explic lui Shimon…

M.: Nu, nu… în mintea lor treaba e împărţită în două: prinţul şi noi, 80-20. Dar ei nu ştiu de cele 6% care sunt incluse şi nu e musai să trecem chestia asta acolo. Şi ei nu vor afla.

WWWWWWW.: Întrebarea mea e acum M.: noi vrem să le dăm acum 20% din 80%.

M.: Da.

WWWWWWW.: Când deţinem terenul, le vom da cele 20% din 80 şi le spunem că totul merge la prinţ. Ei vor putea să afle că suntem deja 86?

M.: Nu ştiu. Nu vor afla… Oricum, şi dacă vor afla, e dreptul nostru să cumpărăm alte drepturi, aşa că nu e ceva… Nu sunt îngrijorat de asta.

Aşadar, neputându-se face o legătură certă, concretă, între fapta inculpatului H. de finanţare a activităţii societăţii F. S.R.L. şi fapta de trafic de influenţă comisă de inculpatul M., nu se poate reţine în sarcina inculpatului H. complicitatea la această infracţiune. În ce priveşte ajutorul care ar fi fost acordat de inculpatul H. la traficul de influenţă care ar fi fost comis de inculpaţii G. şi E., aşa cum s-a arătat anterior, presupusele fapte ale acestora de pretindere sau de primire a unor bunuri în schimbul promiterii folosirii influenţei pe lângă funcţionari publici nu există, motiv pentru care nu se poate reţine nici complicitatea inculpatului H. la acestea. Pentru aceste motive, fiind vorba de o finanţare legală a unei afaceri, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului H. nu este prevăzută de legea penală şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen.

i. Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în forma autoratului în sarcina inculpaţilor O., P., Q., R., T., S., U. şi în forma complicităţii în sarcina inculpaţilor M., B., E. şi N., în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov

Inculpatul O. este acuzat în rechizitoriu că în perioada 2006-2007, în calitate de primar al localităţii Snagov şi preşedinte al comisiei locale de fond funciar, învestit cu soluţionarea cererii inculpatului B. de retrocedare a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier, cu intenţie, urmarea a intervenţiei inculpaţilor N. şi B., în lipsa oricărei analize a cererii şi înscrisurilor doveditoare, cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea 1/2000, Legea 247/2005, Regulamentul de aplicare a legii), a aprobat şi semnat anexa 37 din 09.03.2006 prin care s-a recunoscut dreptul inculpatului B. asupra suprafeţei solicitate, deşi acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptăţită şi că terenul a fost preluat de la C., iar ulterior pe parcursul anului 2007, la cererea inculpatului M. a susţinut punerea în posesie a inculpatului B. (cunoscând că acesta nu este îndreptăţit, mediind întâlnirii între funcţionari şi M., păstrând legătura cu reprezentanţii inculpatului B.), consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată şi folos necuvenit pentru N., B. şi membrii grupului infracţional " F.", faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin1 C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul P. este acuzat că, în calitate de secretar al Localităţii Snagov şi membru în comisia locală de fond funciar, acţionând la cererea primarului O., cu intenţie, în lipsa oricărei analize a cererii formulate de B., cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea 1/2000, Legea 247/2005), a aprobat şi semnat anexa 37 din 09.03.2006 prin care s-a recunoscut dreptul acestuia asupra suprafeţei solicitate, deşi nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptăţită şi că terenul a fost preluat de la C., consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată şi folos necuvenit pentru N., B. şi membrii grupului infracţional " F.", faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzut de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul Q. este acuzat că, în calitate de prefect al judeţului Ilfov şi preşedinte al comisiei judeţene de fond funciar, învestită cu soluţionarea cererii inculpatului B. de retrocedare a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier la Snagov, acţionând cu intenţie, urmarea a intervenţiei inculpatei N., cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea 1/2000, Legea 247/2005, Regulamentului de aplicare), a aprobat în comisie validarea anexei 37 din 09.03.2006, prin care s-a recunoscut dreptul lui B. asupra suprafeţei de teren solicitate, deşi acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptăţită şi că terenul a fost preluat de la C., fiind emisă astfel hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, semnată pentru inculpat, în baza ordinului dat de acesta, de unul dintre subprefecţi, inculpatul T., iar ulterior a semnat hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 prin care prima hotărâre a fost revocată şi s-a validat anexa 37 pentru suprafaţa de 36,78 ha, iar după punerea în posesie a inculpatului B. cu suprafaţa de teren revendicată, de 46,78 ha, deşi instituţia pe care o conducea a fost notificată expres despre existenţa deciziei nr. 1/1941 a ÎCCJ, a emis titlurile de proprietate nr. x/07.08.2007 - pentru 10 ha şi nr. 246/31.08.2007 - pentru 36,78 ha pe numele inculpatului B. ca moştenitor al lui C., consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma 9.523.769 euro, sumă ce reprezintă folos necuvenit pentru B., N., M. şi asociaţii acestuia în grupul infracţional, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul T. este acuzat că, în calitate de subprefect al judeţului Ilfov şi membru al comisiei judeţene de fond funciar, învestită cu soluţionarea cererii inculpatului B. de retrocedare a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier, acţionând cu intenţie, urmarea a intervenţiei inculpatei N., cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea 1/2000, Legea 247/2005), a aprobat în comisie şi a semnat apoi hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 prin care a fost validată anexa 37 din 09.06.2006, prin care s-a recunoscut dreptul lui B. asupra suprafeţei de teren solicitate, deşi acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptăţită şi că terenul a fost preluat de la C., consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată şi folos necuvenit pentru N., B. şi membrii grupului infracţional "F.", faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpata R. este acuzată că, în calitate de membru al comisiei judeţene de fond funciar, învestită cu soluţionarea cererii inculpatului B. de retrocedare a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier, acţionând cu intenţie, urmarea a intervenţiei inculpatei N., cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea 1/2000, Legea 247/2005), a aprobat validarea anexei 37din 09.06.2006, prin care s-a recunoscut dreptul lui B. asupra suprafeţei solicitate, deşi acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptăţită şi că terenul a fost preluat de la C., fiind emisă în acest sens hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, pe care a semnat-o în calitate de secretar al comisiei, iar ulterior a semnat hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 prin care prima hotărâre a fost revocată şi s-a validat anexa 37 pentru suprafaţa de 36,78 ha, consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată şi folos necuvenit pentru N., B. şi membrii grupului infracţional " F.", faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul S. este acuzat că, în calitate de membru al comisiei judeţene de fond funciar, urmare a cererii inculpatului B. de retrocedare a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier, depusă la Primăria Snagov la 01.11.2005, acţionând cu intenţie, urmarea a intervenţiei inculpatei N. şi la cererea inculpatului Q.,cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea 1/2000, Legea 247/2005), împreună cu ceilalţi membrii ai comisiei, a aprobat validarea anexei 37 din 09.06.2006, întocmită de comisia locală de fond funciar Snagov, prin care s-a recunoscut dreptul lui B. asupra suprafeţei solicitate, deşi acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptăţită şi că terenul a fost preluat de la C., fiind emisă în acest sens hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată şi folos necuvenit pentru N., B. şi membrii grupului infracţional "F.", faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul U. este acuzat că, urmare a validării în mod nelegal a inculpatului B. cu suprafaţa de 46,78 ha teren forestier în localitatea Snagov, cunoscând opoziţia Direcţiei Silvice Bucureşti precum şi existenţa deciziei 1/1941 a ICCJ (din care rezulta că inculpatul nu are vreun drept asupra pădurii), urmărind să obţină foloase necuvenite pentru sine (bani sau terenuri în Snagov) şi pentru alţii (M. şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional), acţionând în calitate de director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti (DS Ilfov), la cererea lui M. şi având drept justificare notificările depuse de inculpatul E. pentru punerea în posesie a inculpatului B. cu 46,78 ha în Snagov, a semnat în numele directorului instituţiei din care făcea parte, la datele de 26.06.2007 şi 15.08.2007, adresele (ordinele) prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov punerea în posesie a inculpatului B. cu terenul solicitat, deşi cunoştea că acesta nu este îndreptăţit şi că anterior poziţia instituţiei a fost constant de respingere a punerii în posesie, primind în schimb ulterior un teren forestier de 1000 mp în zona Fundul Sacului, cu consecinţa prejudicierii a statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată şi folos necuvenit pentru N., B. şi membrii grupului infracţional " F.", faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul M. este acuzat că în cursul anului 2007, cu intenţie, urmărind realizarea scopului grupului infracţional, a acţionat pentru a-i ajuta pe funcţionarii publici cu rol în punerea în posesie a inculpatului B. cu Pădurea Snagov, respectiv pe inculpaţii O. (primarul localităţii Snagov) şi U. (director tehnic Direcţia Silvică Bucureşti), prin prezentarea sa la sediul primăriei, convingerea acestora că demersul realizat nu va avea consecinţe negative datorită influenţei sale politice, prin oferirea de foloase necuvenite, determinându-i să realizeze punerea în posesie a inculpatului susmenţionat la data de 26.06.2007 cu suprafaţa de 10 ha zona Fundul Sacului Snagov şi la data de 15.08.2007 cu 36,78 ha, deşi cunoştea faptul că inculpatul B. nu are vreun drept asupra suprafeţei solicitate, urmărind şi obţinând foloase necuvenite atât pentru sine, cât şi pentru inculpata N. şi membrii grupului infracţional, consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzut de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul B. este acuzat că, urmărind să obţină foloase necuvenite pentru sine, pentru inculpata N. şi pentru membrii grupului infracţional cu care încheiase contractul de cesiune drepturi în 1 noiembrie 2006, cu intenţie, ştiind că nu este persoană îndreptăţită la restituire (nu exista titlu, nu a făcut dovada deposedării lui C., şi, mai mult, a avut cunoştinţă de decizia 1/1941 a ICCJ), direct (prin prezenţa sa la sediul primăriei Snagov făcând presiuni pentru punerea în posesie) sau indirect, prin mandatari (E., M. şi N.), a făcut demersuri (cereri, memorii, notificări) şi a determinat funcţionari publici cu atribuţii în retrocedarea şi punerea în posesie din cadrul autorităţilor publice să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi dispoziţiile legilor de retrocedare şi să aprobe, iar apoi să procedeze la punerea sa în posesie cu suprafaţa de 46,78 ha teren forestier zona Fundul Sacului Snagov, consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul E. este acuzat că, pentru atingerea scopului grupului infracţional privind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B.), în calitatea sa de avocat al S.C. F. S.R.L., urmare a înţelegerii inculpatului M. cu inculpatul U. şi pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să aibă justificarea pentru a ordona punerea în posesie în locul directorului Direcţiei Silvice, cunoscând opoziţia constantă a acestuia din urmă la retrocedarea pădurii, a făcut demersuri pentru punerea în posesie a inculpatului B. cu suprafaţa de 46,78 ha, semnând şi depunând în cursul anului 2007 cereri şi notificări la Direcţia Silvică Bucureşti, ameninţând cu acţiuni pentru angajarea răspunderii persoanelor vinovate şi plata de către acestea de despăgubiri băneşti ca urmare a comportamentului "abuziv" al RNP EE., solicitând directorului "să intervină şi să remedieze" situaţia, toate acestea ştiind că inculpatul B. nu este persoană îndreptăţită şi pădurea nu a fost proprietatea lui C., acţiuni urmate de emiterea de către U. a ordinelor de punere în posesie şi predarea efectivă a terenurilor, pentru care a asigurat prezenţa la primărie a avocatului CCCC. a cărui activitate o coordona, care a semnat procesul-verbal în numele inculpatului B., conscinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru acesta, M., N. şi membrii grupului infracţional, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpata N. este acuzată că, urmare a înţelegerii avute cu inculpatul B., căruia i-a promis că prin influenţa avută la nivelul funcţionarilor publici cu atribuţii în retrocedarea pădurii Snagov îi poate determina să acţioneze conform intereselor acestuia, a făcut demersuri la Primăria Snagov şi Instituţia Prefectului Ilfov, a redactat cererii, memorii, a pus la dispoziţia funcţionarilor publici înscrisuri şi, prin intermediul primarului O., cu care are o relaţie apropiată, beneficiind de sprijinul unor persoane din conducerea unor partide politice, şi-a exercitat influenţa asupra funcţionarilor publici din cadrul comisiei locale Snagov şi comisiei judeţene de fond funciar Ilfov, determinându-i să valideze retrocedarea către inculpatul B. a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier, deşi acesta nu a depus cerere în mod valabil, nu a făcut dovada titlului lui C. sau drepturilor sale succesorale după acesta, consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată şi folos necuvenit pentru aceasta, inculpatul B. şi membrii grupului infracţional "F.", faptă care, în opinia parchetului, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii nu confirmă săvârşirea de către inculpaţii O., P., Q., R., T., S., U., M., B., E. şi N. a acestei infracţiuni.

Instanţa a arătat mai sus motivele pentru care se impune înlăturarea din încadrarea juridică a acestei infracţiuni a dispoziţiilor art. 309 C. pen., privind consecinţele deosebit de grave, şi a formei continuate a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor O. şi U.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Conţinutul constitutiv al faptei a fost circumstanţiat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Varianta de agravare de la art. 132 din Legea nr. 78/2000 presupune cerinţa ca, în urma abuzului în serviciu, funcţionarul public să fi obţinut, pentru sine ori pentru altul, un folos necuvenit.

Instanţa constată că în afara inculpaţilor Q., R. şi T. au mai fost şi alte persoane membre în Comisia judeţeană de fond funciar Ilfov, care au votat la fel ca aceştia şi nu au fost trimise în judecată pentru săvârşirea vreunei infracţiuni. Este vorba de martorii NNN. - director OCPI, OOO. - reprezentant PPP., QQQ. pentru RRR. - director ANIF, SSS. - vicepreşedinte CJ Ilfov, TTT. - delegat Direcţia Silvică, UUU. - delegat ITRSV, VVV. - WWW. Deşi în cadrul şedinţei în care s-a votat retrocedarea imobilului către inculpatul B. doar martorul TTT., reprezentantul Direcţiei Silvice, s-a opus validării anexei 37 a Comisiei locale Snagov de fond funciar, toţi ceilalţi membri votând pentru, parchetul a considerat că au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prin validarea acestei anexe doar inculpaţii Q., R., T. şi S. Dacă acţiunea esenţială care a determinat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceşti inculpaţi, respectiv votul exprimat pentru retrocedare, a fost similară cu cea a martorilor menţionaţi anterior, tratamentul diferenţiat al acestora faţă de inculpaţi trebuie să aibă o justificare obiectivă rezonabilă. Or, în cauză nu se poate reţine o astfel de justificare rezonabilă în cazul inculpaţilor Q., R., T. şi S., nefiind probe că aceştia au acţionat cu o formă de vinovăţie diferită de cea a martorilor ori că au acţionat în urma vreunei influenţe ilicite a unei terţe persoane.

S-a invocat de către parchet faptul că inculpaţii trimişi în judecată ar fi decis restituirea în urma presiunii sau intervenţiei venite din partea senatorului XXX. Nu există, însă, nicio probă directă care să dovedească, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpaţii trimişi în judecată ar fi luat hotărârea de retrocedare cu încălcarea legii ca urmare a intervenţiei acestui martor. De altfel, dacă ar fi reţinut această ipoteză, parchetul ar fi trebuit să-i reţină şi martorului XXX. participaţia la infracţiunea de abuz în serviciu, sub forma instigării.

În realitate, din probele administrate rezultă că hotărârea de retrocedare a terenului din Pădurea Snagov a fost dată cu respectarea legii.

Primul argument al parchetului în susţinerea acestei acuzaţii de abuz în serviciu îl reprezintă lipsa dovezii calităţii de moştenitor al inculpatului B. de pe urma C. L II-lea, întrucât certificatele de calitate de moştenitor eliberate acestuia ar fi fost nelegale.

Aşa cum s-a arătat anterior, dreptul inculpatului B. la retrocedarea acestui imobil a fost statuat prin mai multe hotărâri judecătoreşti civile, care au autoritate de lucru judecat sub acest aspect. S-a motivat mai sus că hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunţată în dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009 - A., are autoritate de lucru judecat cu privire la calitatea inculpatului B. de moştenitor al C., iar sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 pronunţată de Judecătoria Buftea (definitivă şi irevocabilă prin neapelare) şi sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea (rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1075/A/12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti şi respingerea recursului prin decizia civilă nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti), au autoritate de lucru judecat cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea suprafeţei de teren de 46,78 ha. din Pădurea Snagov. Aceste instanţe civile au analizat atât calitatea de moştenitor de pe urma C., cât şi dreptul de a solicita restituirea acestui imobil, ajungând la concluzia că inculpatul a făcut dovada ambelor aspecte.

Parchetul mai susţine că inculpatul B. ar fi folosit acte frauduloase ori obţinute cu încălcarea normelor notariale pentru a-şi dovedi calitatea de succesor al C. Aceste susţineri ale parchetului nu sunt confirmate de probe, ele fiind rezultatul interpretării eronate a normelor legale din domeniu.

Nu poate fi primită această susţinere a parchetului, în primul rând pentru că inculpatul B. a făcut dovada dreptului său prin folosirea unor certificate de calitate de moştenitor eliberate de notarii publici, iar actele autentice beneficiază de prezumţia de legalitate şi fac probă până la înscrierea în fals sau până la declararea nulităţii acestora de către o instanţă învestită în acest sens. Nu a existat niciodată un litigiu civil în faţa vreunei instanţe de judecată competente şi nu există nicio hotărâre judecătorească care să constate nulitatea sau ineficienţa juridică a vreunuia dintre actele notariale pe care parchetul le consideră nelegale sau false şi nici parchetul nu a investigat vreo infracţiune de fals legată de aceste acte. Din acest motiv, funcţionarii care au analizat cererea de retrocedare formulată de inculpatul B., printre care şi inculpaţii din prezenta cauză, nu puteau pune la îndoială actele notariale prezentate de acesta în susţinerea cererii sale de retrocedare.

Punctul 23. 1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, arată că actele juridice care atestă calitatea de moştenitor sunt:

"certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor, actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testamentul însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor".

Rezultă aşadar că actele de stare civilă şi actele autentice notariale, precum certificatele de moştenitor sau de calitate de moştenitor, testamentele şi certificatele de calitate fac dovada calităţii de moştenitor, iar unitatea deţinătoare a imobilului a cărui retrocedare se solicită avea competenţa să decidă asupra cererii de retrocedare formulată de către petent, în baza actelor prezentate de către acesta. Inculpatul B. a depus, aşadar, în cursul procedurilor administrative, acte doveditoare ale calităţii sale de moştenitor, în deplină conformitate cu cerinţele normelor legale.

Înscrisurile autentice care poartă sigiliul ("timbrul sec") şi semnătura notarului public au un caracter de autoritate publică până la anularea sau desfiinţarea de către o instanţă de judecată şi au forţă probantă cu privire la realitatea conţinutului şi a consecinţelor legale ale acestor acte autentice. Astfel, art. 4 din Legea nr. 36/1995, precizează că "actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţă probantă prevăzută de lege."

În materia certificatului de moştenitor art. 88 din Legea nr. 36/1995 statua că:

"Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte".

Certificatul de calitate de moştenitor era reglementat la momentul emiterii certificatelor din prezenta cauză prin art. 84 din Legea nr. 36/1995, potrivit căruia "În cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni de durată şi moştenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moştenitor". Acesta putea face dovada calităţii de moştenitor a posesorului, fiind folosit în procedura de retrocedare a bunurilor imobile preluate în mod abuziv de către stat.

Aşadar, certificatul de calitate de moştenitor nr. 55/26.05.2005 prin care se constată calitatea de moştenitor al lui ZZ. după tatăl său, C., se bucură de prezumţia de legalitate prevăzută de legea în vigoare la data emiterii acestora (art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, art. 111 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995), şi are forţă probantă cu privire la realitatea conţinutului şi a consecinţelor sale legale (art. 4 din Legea nr. 36/1995). Susţinerea parchetului potrivit căreia acesta ar fi nelegal deoarece nu a fost emis cu citarea fostului GGG. nu poate fi primită, deoarece la momentul emiterii lui legea nu prevedea obligativitatea citării tuturor moştenitorilor pentru eliberarea certificatului de calitate de moştenitor. Această obligativitate a fost introdusă în lege de-abia prin Legea nr. 77/2012, nefiind în vigoare la data emiterii certificatului de calitate de moştenitor nr. 55/26.05.2005 şi nici la momentul examinării cererii de retrocedare a Pădurii Snagov. Nefiind prevăzută la vremea respectivă obligativitatea citării tuturor moştenitorilor la eliberarea certificatului de calitate de moştenitor, nu se poate considera că certificatul nr. x/26.05.2005 ar fi nelegal.

Aceleaşi argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte legalitatea certificatului de calitate de moştenitor nr. 129/24.05.2006 BN XXXXXXX., al lui B. şi YYYYYYY., după tatăl acestora, ZZ.

ZZ. a formulat în data de 10.02.2002 o Oferta de donaţie către fiul său, B., referitoare la drepturile asupra tuturor bunurilor aflate în România, respectiv 37,5% din averea regală moştenită de la C. (recunoscută inclusiv prin Hotărârea Tribunalului de la Lisabona din 1955). Oferta de donaţie a fost încheiată în Marea Britanie şi consfinţită printr-un act certificat în data de 10.02.2002, de avocatul ZZZZZZZ. din Londra, legalizare de traducere la BNP AAAAAAAA. sub nr. x/15.01.2003. Nu există vreo dovadă că această ofertă de donaţie ar fi fost revocată, nici explicit şi nici implicit, aşa cum susţine parchetul, iar declaraţia de acceptare a donaţiei cu încheiere de legalizare de semnătură nr. 4999/21.05.2002 la BNP FFF. şi BBBBBBBB. produce efecte.

În ce priveşte folosirea de către inculpatul B. a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/02.08.2001 de către BNP BBB., încheiat între AAA. şi B., instanţa constată că şi aceasta a fost legală. Acest Contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale se bucură de prezumţia de legalitate prevazută de legea în vigoare la data emiterii şi are forţă probantă cu privire la realitatea conţinutului şi a consecinţelor legale. Din punct de vedere juridic, eventuala neachitare a preţului aferent unui Contract de vânzare-cumpărare autentic nu poate conduce automat la concluzia că actul ar fi simulat sau că nu poate valora vânzare-cumpărare. Simulaţia în sine nu este sancţionată cu nulitatea şi nici nu este ilegală. Sancţiunea specifică a simulaţiei este, ca regulă, inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul secret şi, după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie. La dosarul cauzei există Procura acordată în Cascais, Portugalia, de AAA. martorei av. CCC., în vederea încheierii unui Contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale de pe urma defunctei YY., în legatură cu "bunurile lăsate şi existente pe teritoriul României", contract autentificat la notar public CCCCCCCC., atestat apoi la Lisabona de Procurorul general al Portugaliei în data de 17.07.2001 . Procura a fost tradusă şi legalizată sub nr. x/02.08.2001 (aşa cum rezultă din Contractul nr. x/02.08.2001).

Ulterior este emis Certificatul de calitate de moştenitor nr. 8/21.10.2002, eliberat de BNP DDDDDDDD. pe numele moştenitoarei testamentare AAA., de pe urma defunctei YY. . Aceasta avea calitatea de legatar universal potrivit testamentului întocmit de defunctă la data de 24.10.1966 în faţa notarului EEEEEEEE. din Geneva, Elveţia şi putea transmite drepturile sale inculpatului B.

Nu poate fi primită afirmaţia parchetului că acest certificat ar fi nelegal deoarece la dosarul notarial nu ar exista dovezi cu privire la inexistenţa unor moştenitori ai YY. O astfel de chestiune poate fi invocată doar de către eventualii moştenitori, dacă ei ar exista, iar parchetul nu a făcut dovada că YY. ar fi avut moştenitori.

Chiar dacă nu ar fi existat dovezile de mai sus, instanţa este obligată să ţină cont în prezent de faptul că filiaţia inculpatului B. faţă de fostul C. a fost stabilită prin decizia ICCJ nr. 954/14.02.2012, care produce efecte retroactiv, da la momentul naşterii persoanei, fiind vorba de stabilirea filiaţiei faţă de tată. Prin hotărârea de admitere a acţiunii de recunoaştere de către ICCJ pe teritoriul României a Hotărârii de la Lisabona în 14.02.2012, sentinţa portugheză a căpătat aceleaşi efecte ca şi în statul de origine, respectiv acelea de stabilire a filiaţiei. Hotărârile în materie de stare civilă sunt în marea lor majoritate hotărâri declarative, pentru că ele recunosc raporturi juridice a căror sursă se află într-un fapt juridic anterior. Din acest motiv, hotărârea de stabilire a filiaţiei faţă de tată produce efecte de la data naşterii copilului, iar nu de la data pronunţării sau a rămânerii definitive.

Inculpatul B. a invocat în cursul procedurilor de retrocedare faptul că prin Hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunţată de Tribunalele Judiciare de la Lisabona în dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalului din Lisabona, Portugalia, s-a constatat în mod irevocabil că tatăl său ZZ. are calitatea de fiu legitim al C. şi moştenitor al acestuia din urmă, cu toate consecinţele legale ce derivă din acest statut.

Odată cu recunoaşterea acestei hotărâri pe teritoriul României, nu se mai poate susţine o alt situaţie juridică decât cea rezultată din hotărâre, respectiv a calităţii de moştenitor al inculpatului B. de pe urma C., în calitate de nepot de fiu.

Nu s-ar putea susţine că inculpatul B. nu ar avea calitatea de succesor al C. şi nu s-ar putea considera că este nelegal un act care a ţinut cont de acest lucru anterior datei de 14.02.2012. Din acest motiv nu poate fi primită susţinerea parchetului că instanţa penală ar trebui să ţină cont exclusiv de situaţia de la data retrocedării Pădurii Snagov.

Instanţa mai reţine că până la data retrocedării imobilului Pădurea Snagov, în persoana inculpatului B. s-a consolidat şi calitatea de moştenitor al lui C., ca urmare a decesului tatălui său, ZZ., la data de 27.01.2006 (Certificat de deces din 30.01.2006 - limba engleză şi română şi Copie încheiere de legalizare 6446/09.05.2007 BNP FFFFFFFF. . În consecinţă, după decesul tatălui său B. a putut susţine calitatea sa de moştenior al bunicului său, C. al II lea, şi în baza Certificatelor de calitate de moştenitor, dar şi a actelor de stare civilă.

Deoarece GGG. nu a depus nicio notificare de retrocedare a bunului Fundul Sacului - Pădurea Snagov (şi nici pentru alte bunuri din patrimoniul lui C.), B. era îndreptăţit să beneficieze de dreptul de acrescămant statuat în această materie de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire".

Un alt argument al parchetului, în susţinerea acuzaţiilor de abuz în serviciu împotriva inculpaţilor din prezenta cauză, îl reprezintă lipsa dovezii că suprafaţa de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov ar fi aparţinut C.

Instanţa nu poate admite această susţinere a parchetului, în primul rând pentru că există hotărârile judecătoreşti irevocabile menţionate anterior, care au statuat că bunul respectiv a aparţinut antecesorului inculpatului, că a fost preluat de stat fără titlu şi că inculpatul B. avea dreptul să îl revendice.

Cererea inculpatului de retrocedare a acestui imobil a fost făcută în mod legal. Prin Notificarea nr. x/13.02.2002, înregistrată la Regia Naţională a Pădurilor în data de 18.02.2002, B. a solicitat, prin executor judecătoresc, restituirea terenului forestier în suprafaţă de 46.7 ha în Pădurea Snagov, Judeţul Ilfov. O nouă adresă a fost depusă la Comisia Locală Snagov, de B., prin mandatar BB., sub nr. x/12.03.2003, referitoare la o suprafaţă de 10,76 ha teren forestier cunoscut sub denumirea Fundul Sacului, invocându-se ramura succesorală C. al II lea - soţia YY. - moştenitoare testamentară AAA.

Nu poate fi primită susţinerea parchetului că aceste notificări nu ar fi fost însoţite de dovezi, deoarece din dosarele administrative rezultă că aceste dovezi au fost depuse, iar potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 (menţionată ca temei al notificării), înscrisurile doveditoare în susţinerea cererii de restituire pot fi depuse până la momentul soluţionării cererii de restituire.

În data de 06.09.2005, după ce modificările legislative au permis restituirea şi a imobilelor mai mari de 10 ha, inculpatul B. a formulat o cerere la Primăria Snagov sub nr. x/06.09.2005, prin mandatar LLL., în baza procurii nr. 2399/01.09.2005, prin care a solicitat retrocedarea întregii suprafeţe de 46,78 ha teren forestier, susţinând că prin cererea anterioară petentul solicitase doar 10 ha, pentru că atât îngăduise iniţial legea. Prin Legea nr. 247/2005, s-a instituit şi o repunere în termen pentru cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, stabilindu-se ca dată limită data de 30.11.2005. Din acest motiv nu poate fi admis nici argumentul parchetului potrivit căruia inculpatul B. nu ar mai fi fost în termen pentru formularea acestei cereri de retrocedare.

La data de 07.07.2006, Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a emis Hotărârea nr. 1156/07.07.2006, de validare a propunerii Comisiei Locale de Fond Funciar privitoare la suprafaţa de 46,78 ha teren forestier, în favoarea B., în Anexa 37, pozitia 1.

Ulterior, în data de 02.03.2007, este emisă Hotărârea nr. 661/02.03.2007 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin care se revoca Hotărârea Comisiei nr. 1156/07.07.2006, stabilindu-se înscrierea lui B., în Anexa 37, ca titular al unei suprafeţe de doar 36.78 ha teren cu vegetaţie forestieră în Comuna Snagov. Această rectificare a intervenit ca urmare a faptului că inculpatului B. i se restituise anterior suprafaţa de 10 ha din acest teren, prin Hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, acesta fiind maximul prevăzut de lege la data respectivă. Inculpaţii din prezenta cauză, trimişi în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu restituirea acestui teren, nu au participat şi la adoptarea Hotărârii nr. 7/14.01.2004, deoarece la vremea respectivă nu au făcut parte din aceste comisii de fond funciar.

Aşa cum s-a arătat anterior, Hotărârea nr. 7/14.01.2004 a fost atacată în instanţă de către Regia Autonomă a Pădurilor - EE. - Direcţia Silvică Bucureşti, care a solicitat anularea acesteia invocând mai multe dispoziţii din Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000. Sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosar nr. x/2005, a respins cererea formulata de catre reclamantă, această sentinţă rămânând irevocabilă prin respingerea apelului de către Tribunalul Bucureşti (prin decizia civilă nr. 1075A/12.05.2006) şi prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bucureşti (prin decizia civilă nr. 73/22.01.2007). În cauză a fost formulată şi o cerere de revizuire (motivată de depunerea la Direcţia Silvică a unei adrese de către reprezentanţii GGG., în data de 12.03.2007), cale de atac extraordinară respinsă prin decizia civilă nr. 883/16.05.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosar nr. x/2007.

Raţionamentul parchetului referitor la infracţiunea de abuz în serviciu pleacă de la ideea că sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 a Judecătoriei Buftea este greşită deoarece nu ar fi fost admisibilă în cauza respectivă acţiunea în constatare, întemeiată pe art. 111 din vechiul C. proc. civ., întrucât era posibilă acţiunea în realizare. Pe lângă faptul că sentinţa menţionată nu poate fi lipsită de efect decât prin admitere unei căi extraordinare de atac, instanţa reţine şi aspectul că această chestiune de drept a fost una controversată în practica judiciară, având în vedere că legea nu stabilea în mod clar dacă în această situaţie exista sau nu o acţiune civilă în realizarea dreptului şi care ar fi fost acţiunea în realizare utilizabilă. Acesta este şi motivul pentru care la data de 04.10.2007 a fost promovat un recurs în interesul legii prin care Parchetul de pe lângă ICCJ solicită pronunţarea unei decizii în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai pot fi admise acţiunile de revendicare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun (art. 480 şi 481 din C. civ.). Fiind vorba de o chestiune controversată şi de existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, nu se poate imputa funcţionarilor publici competenţi că au luat o decizie de retrocedare ţinând cont de această sentinţă.

Existenţa terenului de 46,78 ha din Pădurea Snagov în proprietatea C. al II lea rezultă din mai multe documente obţinute de la Arhivele Naţionale ale României, care dovedesc cu certitudine acest aspect:

- Lista de imobile urbane şi rurale, proprietatea fostului suveran, Arhivele Naţionale, care face referire la mai multe bunuri, între care şi Parcul Snagov (Pădure), în suprafaţă de 46.78 ha;

- Procesul-verbal privind bunurile C., realizat de o comisie constituită la GGGGGGGG. în datele de 27.09 şi 16.10 şi 23.10.1940, care enumeră "Bunurile trecute asupra C.", printre care şi Parc Snagov;

- Procesul-verbal din data de 23.11.1940 încheiat de Prim-preşedintele Tribunalului Ilfov cu ocazia punerii în posesie a administratorului sechestru, în care se face vorbire, între altele, de terenul de 46,7 ha Fundul Sacului şi se arată că "donaţiunea s-a făcut C. de către Primăria Municipiului Bucureşti în baza procesului-verbal al consiliului comunal nr. x/4932A/1932 şi a legei întocmită în baza acestui proces-verbal";

- Inventar din 15.04.1941 cuprinzând averea imobiliară aparţinând fostului suveran C., care a fost pusă sub sechestru potrivit Decretului Lege 3767/12.11.1940, în baza Deciziunei nr. 158384/13.11.1940 a D-lui Ministru al Justiţiei publicat în M.O. nr. 238/1940 - Primul Preşedinte al Tribunalului Ilfov, care face referire la 46,7 ha din Pădurea Snagov şi se arată că "a fost donată C. al II lea de Primăria Municipiului Bucureşti în baza procesului-verbal al consiliului comunal nr. x/4932A/1932 şi a legei întocmită în baza acestui proces-verbal", precizând totodată cu exactitate vecinătăţile acestui imobil;

- Proces Verbal din data de 25.08.1941 de punere sub sechestru a bunurilor lui C.;

- Nota informativă din 01.07.1946 referitoare la luarea în primire a bunurilor lui C. semnată de Colonel HHHHHHHH., care enumera bunurile din averea lui C. care se află sub sechestru începând cu "7 septembrie 1940" şi arăta că aceste bunuri "urmează a face obiectul formalităţilor de luare în primire"; la Punctul F, Nota Informativa face referire la "bunuri trecute în patrimoniul statului pe baza de ordonanţa preşedinţială", fiind menţionată şi Pădurea Snagov cu menţiunea că "urmează a se face total sau parţial demersurile necesare pentru anularea ordonanţelor preşedinţiale atunci când situaţia va fi oportună"

Terenul a rămas în proprietatea C. până la preluarea abuzivă de către statul comunist prin Decretul nr. 38/1948 privind intrarea în proprietatea statului a bunurilor fostului GGG. şi a membrilor fostei LLLL., care prevede în art. 2 că "toate bunurile mobile şi imobile care, la data de 6 martie 1945, se aflau în proprietatea fostului GGG. ori al altor membri ai fostei LLLL. trec, pe aceeaşi dată, în proprietatea Statului Român".

Un alt argument al parchetului în susţinerea nelegalităţii retrocedării imobilului teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov este acela că nu s-ar fi ţinut cont de Deciziunea Colegiului Preidenţial al ICCJ nr. 1/1941 (aflată la filele x din vol. 6 din dosarul de urmărire penală şi în volumele vol. 17, 26 şi 34 din acelaşi dosar), prin care acest bun ar fi fost trecut în patrimoniul statului.

Instanţa constată că sunt multe argumente care pun sub semnul întrebării atât existenţa acestei hotărâri, cât şi legalitatea şi legitimitatea ei.

Înscrisul cu acest titlu este redactat la maşina de scris şi nu poartă nicio semnătură, ştampilă sau alte elemente prin care să se poată constata existenţa sau emiterea sa în mod real şi legal de către ÎCCJ. În plus, nu poartă niciun element concret de identificare. Nici Arhivele Naţionale şi nici ÎCCJ nu au putut confirma existenţa reală a acestei Deciziuni, fiind indicii serioase că ar fi un document neautentic sau că, deşi procesul împotriva lui C. ar fi putut avea loc, hotărârea judecătorească nu a mai fost emisă de către judecători prin semnătură, probabil prin raportare la evenimentele istorice de la acel moment, având în vedere că Deciziunea are data de 26.11.1941, când România era în război. În lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată şi având în vedere imposibilitatea identificării originalului hotărârii la Arhivele Naţionale ori în registrul hotărârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din acea perioadă, există un dubiu serios cu privire la existenţa acestei hotărâri şi la posibilitatea ei de a produce vreun efect juridic.

Mai mult, la termenul de judecată din data de 14.12.2018 s-a depus la dosar adresa Arhivelor Naţionale - Serviciul Arhive Naţionale Istorice centrale nr. x/12.12.2018 (aflată la dosarul instanţei), prin care se arată că "în urma cercetării evidenţelor pe care le avem în păstrare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din anul 1941, nu a fost identificată Decizia nr. 1/1941" şi că "în Colecţia Consiliului de Miniştri, colecţie constituită de Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ….se regăseşte Decizia nr. 1/1941 ….document ce nu conţine semnăturile olografe ale membrilor colegiului". Aşadar, Deciziunea nr. 1/1941 invocată de parchet în acuzare nu se regăseşte deloc în evidenţele arhivei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar exemplarul depus la dosar (fără semnături şi ştampile) a fost găsit în colecţia constituită de Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Nu există nicio raţiune pentru care această deciziune, dacă ar fi fost emisă în mod valabil, să nu fie găsită la fondul arhivar destinat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar să existe într-un fond de arhivă al Partidului Comunist Român. Şi acest aspect este de natură să ridice o îndoială serioasă cu privire la autenticitatea deciziei şi cu privire la producerea vreunei consecinţe juridice de către aceasta.

Potrivit art. 119 din C. proc. civ. în vigoare la data respectivă "dată ce hotărârea s'a iscălit şi s'a pronunţat în public, ea îşi are toată puterea legiuită, şi nici un judecător nu îşi mai poate retrage iscălitura. Reformarea, revizuirea sau casarea ei nu se va putea face decât în cazurile şi modurile prescrise de lege". Nefiind făcută vreo dovadă că Deciziunea ICCJ nr. 1/1941 ar fi fost semnată de judecătorii care au pronunţat-o, aceasta nu putea produce niciun efect, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În plus, dacă Pădurea Snagov ar fi intrat în proprietatea Statului Român prin Deciziunea ICCJ nr. 1/1941, atunci nu ar fi avut nici un sens menţionarea acestui bun în Referatul din 10.11.1943 al Direcţiunii Judiciare, privind Administraţia Sechestră a Bunurilor C. (deoarece dacă ar fi fost în proprietatea Statului, bunul nu ar mai fi fost sub sechestru în anul 1943) şi nici în Nota informativă din 01.07.1946 referitoare la luarea în primire a bunurilor lui C., în cuprinsul căreia nu se aminteşte nimic de Deciziunea ICCJ nr. 1/1941. Cum aceste înscrisuri oficiale provin de la Arhivele Naţionale şi conţin elementele oficiale de identificare, ele se bucură de o încredere mai mare decât înscrisul intitulat Deciziunea nr. 1/1941, care nu poartă nicio semnătură sau ştampilă.

În ce priveşte aspectul că terenul revendicat nu se afla enumerat în anexa la Decretul nr. 38/1948, acesta nu are nicio relevanţă, deoarece art. II din acest Decret stipulează şi cu titlu general că "toate bunurile mobile şi imobile, care la data de 6 martie 1945, se aflau în proprietatea fostului GGG. l, ori a altor membri al fostei LLLL., trec, pe aceeiasi dată în proprietatea Statului Român". Decretul nu a reprezentat un inventar exhaustiv al bunurilor care au aparţinut fostului Rege sau membrilor fostei LLLL., toate fiind trecute în proprietatea statului prin acest decret abuziv.

Faptul că această deciziune purta ştampila "Executat la Arhivele Nationale" nu înseamnă că în Arhivele Naţionale se găseşte originalul, ci doar că aici se găseşte copia respectivă. Acest aspect este confirmat şi de martorii lucrători în cadrul Arhivelor Naţionale, audiaţi de instanţă. Astfel, martorul IIIIIIII., audiat de instanţă la data de 16.02.2018, arată că:

"Întrebare avocat inc. M. - Documentul eliberat este o copie a copiei? Răspuns Da. Pentru a fi mai înţeleşi, noi la arhivele naţionale nu stabilim originalitatea unui document, noi eliberăm exact copie de pe ceea ce deţinem. Pentru noi care suntem de profesie istorici, importantă este informaţia din document. […] Întrebare avocat inc. G., J., H.: În aceste condiţii dvs. având la arhivele naţionale acest document puteţi doar să confirmaţi că în arhivele naţionale a intrat o copie a unui document nesemnat. Este adevărat? Răspuns: Da, este exact ceea ce se găseşte în dosarul respectiv." Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţia martorei JJJJJJJJ., audiată de instanţă la data de 02.02.2018.

Faţă de aceste aspecte, instanţa reţine că era perfect justificat demersul inculpaţilor Q. şi S. de a solicita depunerea originalului Deciziunii nr. 1/1941, pentru a putea ţine cont de aceasta. Nefiind depus originalul, care cel mai probabil nu a existat niciodată, luarea deciziei de retrocedare către inculpatul B. a imobilului de 46,78 ha de teren din Pădurea Snagov nu contravine legii şi nu poate constitui infracţiunea de abuz în serviciu.

Niciunul din ceilalţi inculpaţi, membri ai comisiei locale sau au comisiei judeţene de fond funciar, care au votat pentru retrocedarea acestui imobil către inculpatul B. (inculpaţii O., P., Q., R., T., S.) nu au comis vreun act contrar legii şi nu au săvârşit prin aceasta infracţiunea de abuz în serviciu. De altfel, pentru inculpaţii O., P., R. şi T. nici nu s-a făcut dovada că ar fi cunoscut de existenţa acestei Deciziuni, deoarece ea a fost trimisă prin poştă către Instituţia Prefectului judeţului Ilfov - Comisia Judeţeană şi nu există decât dovada că inculpaţii Q. şi S. au solicitat depunerea originalului.

De asemenea, având în vedere caracterul incert al acestei deciziuni, nu are nicio relevanţă faptul că de la casa de avocatură din care face parte inculpatul E. s-a ridicat, printre altele, un exemplar al acestei deciziuni pe care se afla un bileţel cu menţiunea "a nu se folosi în niciun dosar". În plus, chiar dacă inculpatul E. ar fi făcut această menţiune, demersul avocatului de a nu folosi în proces o probă pe care o consideră defavorabilă clientului său nu poate avea caracter penal, fiind obligaţia părţii adverse să-şi facă apărarea prin invocarea şi folosirea probelor considerate pertinente. Nu există, însă, nicio probă din care să rezulte că menţiunea respectivă îi aparţine inculpatului E.

Activitatea inculpatului U., prin care a procedat în calitate de director al Direcţiei Silvice Ilfov la punerea în posesie asupra acestui teren, a intervenit după adoptarea deciziei comisiei judeţene de fond funciar şi după ce instanţele de judecată au respins acţiunile civile formulate împotriva hotărârii anterioare de validare a dreptului de proprietate asupra a 10 ha. din acest teren. În anul 2004 fusese emisă Hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin care s-au restituit 10 ha din acest imobil, iar instanţele de judecată au respins acţiunea în justiţie având ca obiect anularea Hotărârii nr. 7/14.01.2004 prin sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 71 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 "deţinătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziţie comisiilor locale sau judeţene, după caz, terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite, în termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia judeţeană." Art. 72 din acelaşi Regulament prevede că:

"punerea în posesie a proprietarilor - persoane fizice şi juridice - în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală sau de comisia judeţeană, după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice şi a măsurătorilor topografice. Comisia va comunica reprezentanţilor deţinătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie care nu poate fi mai târziu de 30 de zile de la data validării". Inculpatul U. era reprezentantul deţinătorului terenului respectiv şi a făcut demersuri, conform acestor prevederi legale, pentru punerea la dispoziţie a terenului retrocedat.

Drept urmare, s-a întocmit Procesul-Verbal de punere în posesie din 26.06.2007, înregistrat la Primăria Snagov sub nr. x/29.06.2007, referitor la suprafaţa de 9.97 ha teren forestier în zona Fundul Sacului - Snagov şi Procesul-Verbal de punere în posesie înregistrat la Primăria Snagov sub nr. x/15.08.2007 pentru diferenţa de 36.78 ha teren forestier. Fiind vorba de demersuri legale de punere în executare a unor hotărâri de retrocedare, nu se poate reţine nici în sarcina inculpatului U. săvârşirea prin aceste demersuri a infracţiunii de abuz în serviciu.

Nu există nicio probă care să demonstreze că localizarea terenului forestier pus în posesie s-ar fi făcut "prin haşurarea aleatorie" a unei hărţi, aşa cum susţine parchetul, deoarece la stabilirea amplasamentului au contribuit şi reprezentanţii ai Ocolului Silvic Snagov care au făcut parte din comisia locală de fond funciar. Modul de stabilire a amplasamentului s-a făcut potrivit legii, aşa cum rezultă şi din decaraţia martorei KKKKKKKK., jurist la Direcţia Silvică Ilfov la momentul respectiv, audiată de instanţă la data de 06.04.2016, care arată că "Cred că a fost o discuţie în anul 2006-2007 la cabinetul avocatului E. la care au participat şi alte persoane. Îmi amintesc că o parte s-au recomandat ca fiind din comisia locală. Am mers la acea discuţie la solicitarea directorului U. şi obiectul acesteia a fost amplasamentul Snagov, în sensul că trebuie găsit cum se facă amplasamentul. Nu-mi amintesc dacă a participat cineva de la Ocolul Silvic Snagov. Nu s-a luat vreo decizie la acel moment."

Potrivit art. 24 alin. (2)-(3) din Legea nr. 1/2000 "se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991…, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie. (3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar." Aşadar, era legal procedeul de punere în posesie pe alte amplasamente, dacă nu mai era posibilă pe vechile amplasamente.

Nu are nicio relevanţă sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu faptul că inculpatul U. a primit cu titlu de mită, prin intermediari, o suprafaţă de 1000 mp. din acest teren, deoarece aceasta putea fi dată şi pentru îndeplinirea unui act legal în exercitarea atribuţiilor de serviciu. S-a arătat anterior că fostul director al direcţiei silvice, ZZZ., avea o poziţie fermă de refuz de punere în posesie deoarece considera că retrocedarea ar fi fost nelegală, existând astfel şi motivul oferirii ca mită inculpatului U. a suprafeţei respective de teren.

Nefiind comise acte nelegale de către funcţionarii publici care au dispus cu privire la retrocedarea către B. a suprafeţei de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov, nu se poate reţine nici infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, pentru actele de ajutor sau înlesnire a acestora, comise de inculpaţii M., B., E. şi N.

În consecinţă, având în vedere că toate actele comise de inculpaţi în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov au fost acte făcute în conformitate cu legea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. instanţa de fond a dispus achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în forma autoratului în sarcina inculpaţilor O., P., Q., R., T., S., U. şi în forma complicităţii în sarcina inculpaţilor M., B., E. şi N. Temeiul achitării este justificat prin faptul că inculpaţii au săvârşit nişte acte materiale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care au fost făcute, însă, în conformitate cu legea. Pentru a se putea reţine ca temei al achitării dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ar fi trebuit ca inculpaţii să nu fi comis niciun act material, nicio acţiune fizică cu efecte în realitate.

Cum soluţia de achitare are prioritate faţă de soluţia de încetare a procesului penal, instanţa nu a mai analizat aspectul privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale, invocat de inculpaţi în subsidiar.

j. Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută de parchet în forma autoratului în sarcina inculpatei X. şi în forma complicităţii în sarcina inculpaţilor Z., Y., AA., M., B. şi E., în legătură cu retrocedarea bunului D.

Inculpata X. este acuzată în rechizitoriu că, în cursul anului 2008, în calitate de director economic şi membru în Consiliul de administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, instituţie învestită cu soluţionarea notificării nr. x din 13.02.2002 formulată de B. având ca obiect D., urmare a discuţiilor purtate cu directorul institutului, MMMM., a aprobat cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 1881/2005 şi ale art. 8, art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 retrocedarea terenului, ulterior prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 dispunându-se restituirea în natură a D., în lipsa documentelor privind calitatea de moştenitor, incidenţa Legii 10/2001, identificarea terenului potrivit legii şi având cunoştinţă de adresa nr. x din data de 12.09.2008 a ASAS (prin care s-a solicitat să nu se întreprindă măsuri de înstrăinare a imobilului D. întrucât instituţia a formulat o cerere de retrocedare), cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 RON), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpata Z. este acuzată că, folosindu-şi calitatea de jurist al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti (cu care avea contract de asistenţă juridică ca avocat), prin acţiunile întreprinse în cursul anului 2008, l-a ajutat pe numitul MMMM., director al ICDPP la acea dată, să determine membrii Consiliului de administraţie să aprobe solicitarea inculpatului B. în legătură cu D., cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 (art. 8, art. 10 şi art. 21) participând la şedinţele consiliului, susţinând cu ştiinţă date nereale referitoare la natura şi situaţia terenului sau calitatea de persoană îndreptăţită a inculpatului B., redactând acte pentru retrocedarea terenului, astfel că prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 170.924,97 mp, teren aflat în administrarea institutului, situat în Bucureşti, b-dul x, fiind cauzat astfel un prejudiciu statului român în valoare de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 RON), sumă ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru B., M. şi asociaţii acestuia în grupul infracţional, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul Y. este acuzat că, folosindu-se de calitatea de secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole, prin acţiunile întreprinse în perioada iulie - septembrie 2008 (adrese, participări la sedinţele de CA fără a avea mandate din partea prezedintelui ASAS), l-a ajutat pe numitul MMMM., director al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti la acea dată, ca prin nerespectarea dispoziţiilor art. 8, art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. H.G. nr. 1881/2005, să emită dispoziţia administrativă nr. 30 din 26.09.2008 de retrocedare a suprafeţei de 170.924,97 mp, teren aflat în administrarea institutului, situat în Bucureşti, b-dul x, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 RON), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul AA. este acuzat că, în cursul anului 2008, după ce Consiliul de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti a solicitat efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea şi localizarea terenului pretins de inculpatul B., utilizând ştampila de expert autorizat a numitului SSSS. şi semnând în locul acestuia, a întocmit un înscris intitulat "expertiză tehnică imobiliară" cu încălcarea normativelor aplicabile pentru efectuarea expertizelor în domeniu (nu a menţionat metodele şi aparatura folosită, metodele şi planurile cartografice în vederea stabilirii vechiului amplasament, nu sunt ataşate hărţi sau planuri vechi), la cererea şi potrivit dispoziţiilor numiţilor MMMM., directorul Institutului, X. şi Z., ajutându-l astfel pe primul ca prin nerespectarea dispoziţiilor art. 8, art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. H.G. nr. 1881/2005, să emită dispoziţie administrativă de retrocedare a suprafeţei de 170.924,97 mp, teren aflat în administrarea institutului, situat în Bucureşti, b-dul x, fiind cauzat astfel un prejudiciu statului român în valoare de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 RON), sumă ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru B., M. şi asociaţii acestuia în grupul infracţional, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul M. mai este acuzat că, urmărind realizarea scopului grupului infracţional, în cursul anului 2008, urmare a notificării nr. x din 13.02.2002 formulată de B., având ca obiect D., transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, prin intermediul numitului MMMM. (directorul acestui Institut) şi al inculpatului Y., (secretarul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice), a determinat membrii Consiliului de administraţie al Institutului (prin prezenţa sa la institut, prezentarea inculpatului G., asigurarea prezenţei inculpatului B. la şedinţă, convingerea directorului că demersul realizat nu va avea consecinţe negative datorită influenţei sale politice, prin oferirea de foloase necuvenite) să aprobe cererea INCULPATULUI B., cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 1881/2005 şi ale art. 8, art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 iar ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008, să dispună, cu încălcarea aceloraşi dispoziţii legale, restituirea în natură a D., în lipsa documentelor privind calitatea de moştenitor, incidenţa Legii 10/2001 şi identificarea terenului potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 RON), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzut de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul B. este acuzat că, în cursul anului 2008, urmare a notificării nr. x din 13.02.2002 având ca obiect D., transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti şi a înţelegerii cu inculpatul M., împreună cu inculpatul E., prin participarea la discuţiile din şedinţa Consiliului de administraţie de la institut şi exercitarea presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii), l-a ajutat pe numitului MMMM., directorul institutului, să îi determine pe membrii Consiliului de administraţie să-i să aprobe cererea sa, cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 1881/2005 şi ale art. 8, art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 să dispună, cu încălcarea aceloraşi dispoziţii, restituirea în natură a D., în lipsa documentelor privind calitatea de moştenitor, incidenţa Legii 10/2001şi identificarea terenului potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 RON), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru sine, M. şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzut de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul E. este acuzat că, urmărind realizarea scopului grupului infracţional, în cursul anului 2008, urmare a notificării nr. x din 13.02.2002 formulată de B. având ca obiect D., transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, urmare a înţelegerii cu inculpatul M., prin notificările, cererile, memoriile întocmite, prin prezenţa şi susţinerile făcute în cadrul şedinţelor de CA de la ICDPP, l-a ajutat pe MMMM., directorul acestui Institut, să-i determine pe membrii CA să aprobe cererea inculpatului B., cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 1881/2005 şi ale art. 8, art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 să dispună, cu încălcarea aceloraşi dispoziţii legale, restituirea în natură a D., în lipsa documentelor privind calitatea de moştenitor, incidenţa Legii 10/2001 şi identificarea terenului potrivit legii, cauzându-se astfel prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 RON), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu confirmă săvârşirea de către inculpaţii X., Z., Y., AA., M., B. şi E. a acestei infracţiuni.

În primul rând, instanţa constată că din comisia alcătuită în cadrul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor care a decis retrocedarea către inculpatul B. a suprafeţei de teren cunoscută ca D. nu a făcut parte doar inculpata X., trimisă în judecată pentru abuz în serviciu în forma autoratului, ci şi martorii OOOO. şi PPPP. (alături de fostul director MMMM., decedat, şi de martora RRRR., care s-a abţinut), care au votat la fel ca inculpata X. şi nu au fost trimişi în judecată, primind soluţii de clasare în cauză.

Dacă acţiunea esenţială care a determinat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata X., respectiv votul exprimat pentru retrocedare, a fost similară cu cea a martorilor menţionaţi, tratamentul diferenţiat al acestora faţă de inculpată ar trebui să aibă o justificare obiectivă rezonabilă. Or, în prezeenta cauză, nu se poate reţine o astfel de justificare obiectivă în cazul inculpatei X., nefiind probe că aceasta ar fi acţionat cu o formă de vinovăţie diferită de cea a martorilor ori în urma vreunei influenţe ilicite din partea unei terţe persoane.

Instanţa subliniază că toate aspectele menţionate la punctul anterior cu privire la dovedirea calităţii inculpatului B. de moştenitor al C. sunt valabile şi în ceea ce priveşte dovedirea calităţii de moştenitor a acestuia pentru retrocedarea D.

Aşa cum s-a arătat, inculpatul B. a depus în faţa autorităţilor competente, în cursul procedurilor de retrocedare, acte de stare civilă (certificate de naştere, certificate de deces, carte de identitate, paşaport, etc.) şi mai multe acte notariale (certificate de calitate moştenitor, testamente, contract de cumpărare/cesiune drepturi succesorale, ofertă şi acceptare de donaţie, etc.) care probează calitatea sa de moştenitor al C., în calitate de nepot de fiu. Certificatele de calitate de moştenitor emise de notarii publici sunt acte autentice, care nu puteau fi puse în discuţie de funcţionarii competenţi să dispună asupra retrocedării, iar cumpărarea drepturilor succesorale rămase de pe urma YY., ultima soţie a C., a fost valabilă şi a produs efecte în sensul dovedirii calităţii de moştenitor a inculpatului B. de pe urma C.

În plus, prin hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunţată în dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009 - A., s-a consolidat cu efect retroactiv acest drept al inculpatului B. Instanţa nu poate reţine în prezent o altă situaţie juridică, care să contrazică această hotărâre, nefiind posibilă analizarea faptei de abuz în serviciu imputată inculpaţilor prin luarea în considerare doar a actelor existente la momentul faptei.

În ce priveşte dreptul inculpatului B. la retrocedarea acestui imobil, aşa cum s-a arătat anterior, el a fost statuat cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2146/06.12.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care instanţa a admis cererea de chemare în judecată a lui B. împotriva ICDPP şi a acordat măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 25.642,96 mp. din D., care nu a putut fi retrocedată în natură de către ICDPP prin Decizia de retrocedare nr. 30/26.09.2008.

Trecând peste existenţa acestei hotărâri civile definitive, instanţa constată că nu sunt întemeiate nici argumentele parchetului potrivit cărora inculpatul B. nu ar fi avut dreptul la retrocedarea bunului pentru că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile Legii nr. 10/2001 în acest caz.

Inculpatul B. a formulat în mod legal cererea de retrocedare a imobilului.

Astfel, prin Notificarea nr. x/13.02.2002, înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. x/14.02.2002, inculpatul B. a solicitat prin executor judecătoresc Primăriei Municipiului Bucureşti, restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 26,87 ha, cunoscut sub denumirea de fosta D., martorii HHH., audiat la termenul din data de 24.03.2017, şi LLLLLLLL., audiată la termenul din data de 07.07.2017, au confirmat faptul că notificarea nr. x/13.02.2002 a fost transmisă şi că era însoţită de actele enumerate. Acest aspect a fost confirmat şi de martora CCC., audiată la termenul din data de 24.03.2017, care a arătat că notificarea s-a depus în termen.

Prin adresa nr. x/26.11.2007, Primăria Municipiului Bucureşti a înaintat ICDPP Dispoziţia nr. 9134/23.11.2007 a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei conform cu actul din dosarul administrativ.

Inculpatul B. este singurul succesor al C. care a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificare pentru restituirea terenului aparţinând fostei D., fiind astfel îndreptăţit să beneficieze de dreptul de acrescământ statuat în această materie de art. 4 alin. (4), potrivit căruia "de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire".

Nu poate fi primit argumentul parchetului potrivit căruia Decizia ICDPP de retrocedare ar fi avut în vedere numai calitatea de succesor în linie directă a lui C., deoarece din conţinutul deciziei rezultă că s-a avut în vedere atât calitatea acestuia de cesionar de drepturi succesorale ale numitei AAA., cât şi cea de moştenitor direct al lui C., în calitate de nepot de fiu (pag. 2-3 a Deciziei nr. 30/26.09.2008). Ambele calităţi justificau retrocedarea către inculpatul B. a imobilului, deoarece până la data retrocedării se consolidase şi calitatea acestuia de moştenitor direct al C. al II lea, ca urmare a decesului tatălui său, ZZ., la data de 27.01.2006.

Aceste precizări au fost făcute de inculpatul B. după ce a depus notificarea şi au fost însoţite de depunerea unor acte, neputând conduce la concluzia nelegalităţii deciziei de retrocedare deoarece, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării." Aşadar, chiar dacă notificarea iniţială nu făcea referire decât la calitatea de moştenitor în virtutea Contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale nr. x/02.08.2001 de la AAA., faptul că Decizia ICDPP nr. 30/26.09.2008 recunoaşte petentului şi calitatea de succesor ca nepot de fiu, în linie directă, după C., datorită completării dosarului de notificare până la data Deciziei de retrocedare, este în concordanţă cu legislaţia aplicabilă şi cu practica judiciară în această materie.

Având în vedere că notificarea a fost depusă de inculpatul B. în calitate de moştenitor, în virtutea Contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale nr. x/02.08.2001 de la AAA., este corectă semnarea notificării de către inculpat. Din acest motiv nu poate fi primită susţinerea parchetului că retrocedarea ar fi nelegală pentru că notificarea nu a fost semnată de tatăl inculpatului, ZZ., care trăia la data depunerii ei.

În plus, ZZ. formulase în data de 10.02.2002 o ofertă de donaţie către inculpatul B., referitoare la drepturile asupra tuturor bunurilor aflate în România, respectiv 37,5% din averea regală moştenită de la C., încheiată în Marea Britanie şi consfinţită printr-un act certificat la data de 10.02.2002 de avocat ZZZZZZZ. din Londra, iar notificarea de retrocedare nr. x/13.02.2002 depusă de către inculpat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 reprezintă în sine o acceptare tacită a acestei oferte de donaţie. Pe lângă această acceptare tacită, inculpatul B. a formulat şi o declaraţie expresă de acceptare a donatiei, cu încheiere de legalizare de semnătură nr. 4999/21.05.2002 BNP FFF. şi BBBBBBBB.

Faptul că imobilul D. a fost în proprietatea privată a C. până la momentul preluării abuzive de către statul comunist rezultă din mai multe înscrisuri, multe dintre acestea provenind de la Arhivele Naţionale şi beneficiind de un grad mare de credibilitate.

- Procesul-verbal din data de 23.11.1940 încheiat de către Prim-preşedintele Tribunalului Ilfov cu ocazia punerii în posesie a administratorului sechestru "asupra proprietăţilor imobiliare care au aparţinut sau aparţin C. sau XX.", în care D. este descrisă ca fiind compusă din cele trei suprafeţe de teren:

1) 23 ha, sub denumirea lotul x, pe care fostul C. îl stăpâneşte în baza titlului de proprietate nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în virtutea Legii pentru împroprietărirea ofiţerilor decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazu din 1927;

2) 3 ha şi 5224 mp., lot cumpărat cu Actul de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român prin Ministerul Agriculturii şi C., autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat sub nr. x/31.10.1936 (Regele împuterniceşte pe MMMMMMMM., Administratorul XX. să semneze contractul de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 3 ha si 5244 mp din fosta Moşie Montesquieu…"terenul este situat în Comuna Băneasa, Judeţul Ilfov …" terenul se învecina la NE şi N cu proprietatea fostei Şcoli de horticultură gr. II, la E şi SE cu D. - cele 23 de ha - lotul Mihail Viteazul, la S şi SV cu apa Colentina iar la V şi NV cu Fabrica de Cărămidă şi cu Institutul de Sero-Vaccinuri Dr. Cantacuzino. Vânzarea acestei suprafeţe către C. este confirmată şi prin Adresa x/17.05.1935 a Ministerului Agriculturii şi Domeniului, prin care se aduce la cunoştinţă că "suprafaţa aprobată să se vândă pentru extinderea D. din fosta NNNNNNNN. este de 3 ha 5244 m.p.";

3) 3540 m.p., fostă proprietate a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, dat în plată C., în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 1722/11.06.1940 cu titlu de despăgubire pentru o serie de imobile proprietate personală care i-au fost expropriate de Stat; se menţionează la punctul 5:

"un teren situat în comuna Băneasa jud. Ilfov, învecinat cu ….D. în suprafaţă de 3540 mp" Acest bun este numit şi de Referatul Administraţiei Bunurilor Private - XX. nr. 276/14.03.1940, încheiat în urma schimbului de bunuri între C. şi Stat, prin care în patrimoniul lui C. au intrat 8 imobile, între care "terenul de lângă D. teren 3540 m.p";

- Lista imobilelor urbane şi rurale, proprietate a C. (nedatată), provenită de la Arhivele Naţionale, din care reiese că în proprietatea C. s-a aflat bunul "x, suprafaţă 25 ha";

- Proces-verbal privind bunurile C., realizat de o comisie constituită la GGGGGGGG. în datele de 27.09 şi 23.10.1940, provenit din Arhivele Naţionale, care cuprinde şi "Bunurile trecute asupra C." între case este enumerată şi x);

- Notă de serviciu a Primăriei Municipiului Bucureşti, Direcţia Financiară, din 18.01.1941, provenind din Arhivele Naţionale, privind proprietăţile din comuna Băneasa, aparţinând C., în care se menţionează: "C., are în Comuna Băneasa următoarele proprietăţi: una fermă cu 25 ha, ….";

- Adresa nr. x/12.03.1941 a administratorului sechestru înaintată Prim-preşedintelui Tribunalului Ilfov privind bugetul de administrare pentru o serie de active aflate sub Administraţia Sechestră între care şi D., proprietatea lui C.;

- Inventar realizat de Primul Preşedinte al Tribunalului Ilfov din 15.04.1941 asupra averii imobiliare aparţinând C. pusă sub sechestru, provenind din Arhivele Naţionale, care face referire la D. "compusă de 3 terenuri alăturate";

- Proces Verbal din 25.08.1941 de punere sub sechestru a bunurilor lui C., între care şi D.;

- Referat din 10.11.1943 al Direcţiunii Judiciare, privind Administraţia Sechestră a Bunurilor C., provenit din Arhivele Naţionale, care face un istoric al întregii Administraţii sechestre instituite iniţial prin Decretul Lege nr. 3767/11.11.1940 (aflat la dosarul de urmărire penală) şi o descriere a tuturor bunurilor lui C. intrate sub măsura sechestrului, printre care şi D. (pag. 12) şi alte 8 imobile despre care se arată că sunt rămase "în prezent sub sechestru";

- Nota informativă din 01.07.1946 referitoare la luarea în primire a bunurilor lui C. semnată de Colonel HHHHHHHH., care arată că aceste bunuri se află sub sechestru "de la 7 septembrie 1940 şi până astăzi" şi între acestea este enumerată şi D.;

- Referat al Comisiei de Inventariere şi Supraveghere a Administrării Bunurilor Foste Regale (nedatat dar care face referire la Administraţia Stavar, fiind ulterior Notei informative din 01.07.1946), unde apare, la poziţia 26, D. - 28.43 ha;

- Referat al Administraţiei Sechestre asupra bunurilor C. din 29.07.1946 întocmit cu privire la situaţia asigurărilor încheiate pentru bunurile aparţinând C., în care se face menţiune repetată la D.;

- Procesul-verbal din 27.01.1948 de inventariere a suprafeţelor de teren ce compuneau D., fond Arhivele Naţionale - Comisia Centrală de Recuperare a Valorilor care au aparţinut XX., dosar nr. x/1948, fil. 66-67;

- Decretul nr. 38/27.05.1948 pentru intrarea în proprietatea Statului a bunurilor fostului GGG. şi ale membrilor fostei LLLL. şi Deciziunea nr. 905/19.06.1948 a Consiliului de Miniştri publicată în Monitorul Oficial nr. 140/19.06.1948, emisă în baza dispoziţiilor Decretului 38/1948, art. 1:

"bunurile enumerate [..] se trec în administraţia şi folosinţa autorităţilor şi instituţiilor arătate în dreptul fiecăruia [..] terenul agricol în suprafaţă de 28,43 ha cu întreg inventarul necesar exploatării [….] (D.) situate în comuna Băneasa, judeţul Ilfov, fosta proprietate C., la Ministerului Agriculturii" .

Toate aceste acte dovedesc, fără dubiu, că imobilul a aparţinut C. la momentul preluării lui de către stat, fiind neîntemeiată susţinerea parchetului în sensul că nu s-ar fi făcut această dovadă. Preluarea abuzivă de către statul comunist a bunului mai sus menţionat rezultă din faptul că Decretul nr. 38/1948 a fost declarat nul prin sentinţa civilă nr. 110/04.04.2000 a Tribunalului Arad, irevocabilă, într-un litigiu în care petent a fost GGG., reprezentat de martorul av. OOOOOOOO. Faptul că în acest decret este menţionat în mod expres imobilul D., ca fiind fostă proprietate C., constituie o dovadă certă că imobilul a aparţinut acestuia la momentul preluării.

Nu poate fi admisă susţinerea parchetului potrivit căreia ar fi "abuzivă" atribuirea către fostul C. a lotului de 23 ha, sub denumirea lotul x, în baza titlului de proprietate nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în virtutea Legii pentru împroprietărirea ofiţerilor decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazu din 1927. Acest aspect este nereal şi nici nu putea face obiectul analizei comisiilor de fond funciar, nefiind invocat niciodată până în acum. Lotul la care face referire parchetul pentru susţinerea acestui caracter "abuziv" al atribuirii este denumit "x suprafaţă 25 ha", fiind atribuit PPPPPPPP. de către Statul Român, iar nu C.

Un alt argument al parchetului în susţinerea acuzaţiilor a fost acela că inculpata Z. ar fi întocmit în prima fază Nota juridică înregistrată de ICDPP sub nr. x/31.03.2008, semnată de directorul MMMM., prin care i se comunica inculpatului B. că nu ar fi întrunite condiţiile pentru retrocedarea terenului. Aceeaşi notă juridică - purtând nr. de înregistrare 996/14.04.2008 a fost transmisă de ICDPP către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Cabinet Secretar de Stat, QQQQQQQQ. (primind un număr de înregistrare în vederea expedierii către această instituţie), care, la rândul său, a retransmis-o solicitantului, prin reprezentanţii săi convenţionali, cărora le cerea "pentru o soluţionare rapidă a cazului şi emiterea unei decizii motivate faţă de notificarea formulată de clientul dumneavoastră, completarea dosarului administrativ, conform notei juridice anexate".

După primirea acestor răspunsuri, pe lângă înscrisurile care făceau dovada calităţii sale de moştenitor al lui C. şi a faptului că bunul D. a aparţinut C. şi a fost preluat abuziv din proprietatea acestuia prin Decretul nr. 38/1948, inculpatul B., personal şi prin reprezentanţi, a depus şi o serie de analize juridice a acestor înscrisuri şi argumente juridice în susţinerea temeiniciei cererii sale de retrocedare, după cum urmează:

- Adresa semnată de B. înregistrată la ICDPP sub nr. x/09.05.2008, prin care se aduc lămuriri referitoare la a) calitatea de persoană îndreptăţită pe ambele ramuri, b) dovada proprietăţii lui C. asupra imobilului, c) preluarea abuzivă a bunului precum şi d) identificarea bunului şi se răspunde la întrebările menţionate în Nota juridică nr. 845/31.03.2008 a ICDPP;

- Adresa depusă de B. în data de 05.06.2008 la ICDPP cu privire la notificarea de restituire a D., efectele Ofertei de donaţie din 10.02.2002 şi situaţia juridică a imobilului la data preluării de către Statul Român;

- Adresa înregistrată la ICDPP sub nr. x/27.08.2008, semnată de B. şi Societatea de avocaţi II. prin av. E., care conţine argumente privind calitatea succesorală pe ambele ramuri succesorale, istoricul juridic al terenului, analiza preluării nelegale de către Stat, se enumeră demersurile realizate în vederea restituirii şi se enumeră consecinţele juridice ale tergiversării soluţionării notificării de retrocedare .

Faptul că inculpatul B., prin avocat, a răspuns acestor obiecţiuni venite din partea ICDPP, pe care le considera nefondate, rezultă şi din reacţia inculpatului E. după primirea Notei juridice nr. 845/31.03.2008, când afirmă "Rar mi-a fost dat să văd atâtea prostii într-un document, o să răspund punct cu punct" (corespondenţa E-mail de răspuns, trimis în 11.04.2008, aflat la dosarul de urmărire penală).

Faţă de toate acestea, este plauzibilă susţinerea inculpatei Z., potrivit căreia argumentele expuse în aceste adrese şi discuţiile cu avocaţii inculpatului B. au făcut-o să-şi reconsidere poziţia iniţială şi să aprecieze ca fiind temeinică cererea acestuia de retrocedare a bunului imobil ce face obiectul cauzei. În lipsa oricăror probe din care să rezulte că această schimbare a opiniei inculpatei a fost rezultatul vreunei influenţe nelegale, instanţa nu poate reţine punctul de vedere al parchetului potrivit căruia ea constituie o dovadă a infracţiunii de abuz în serviciu. Procesul de deliberare asupra unei cereri este unul care durează în timp şi care, prin natura lui, poate conduce la schimbări ale unor opinii exprimate anterior, în funcţie de argumentele aduse în sprijinul cererii. Nu se poate prezuma că orice schimbare a unei opinii exprimate anterior este rezultatul unei infracţiuni, deoarece s-ar anula din start orice posibilitate de examinare serioasă a unei cereri.

Acest aspect este confirmat de susţinerea inculpatei Z. din declaraţia dată în faţa instanţei la data de 08.02.2019, în care arată că "…Am arătat şi la urmărirea penală că între cele două părţi Institut şi B., prin reprezentanţi, a existat o corespondenţă amplă, şi la cele solicitate a fi lămurite, clarificate prin nota juridică s-a răspuns punctual printr-o adresă nr. 1274/2008. În afară de această adresă sau mai transmis şi alte punct de vedere privind legalitatea notificării şi corespondenţa se găseşte în volumul X al urmăririi penale la dosarul administrativ al notificării."

De asemenea, nu este ceva neobişnuit ca avocaţii unor părţi adverse să se întâlnească şi să discute aspectele divergente. Nicio prevedere a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi nicio dispoziţie din Statului profesiei de avocat nu interzic întrevederile între avocaţi, în vederea dezbaterii aspectelor juridice care îi privesc pe clienţii acestora.

Nu este întemeiată nici susţinerea parchetului potrivit căreia decizia de retrocedare a imobilului D. ar fi abuzivă pentru că solicitarea inculpatului B. ar fi fost formulată în baza Legii nr. 10/2001, iar această lege ar fi fost aplicabilă doar imobilelor care au fost preluate abuziv în perioada comunistă şi care sunt situate intravilan. În primul rând, imobilele administrate de institute de cercetare-dezvoltare din agricultură, indiferent dacă la origine au fost sau nu o exploataţie agricolă, nu cad sub incidenţa Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi nici a Legii 1/2000, ci sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deoarece art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 arată că terenurile proprietate de stat, administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice din agricultură, aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora. În consecinţă, legea prevedea în mod expres că imobilul D. nu putea fi restituit în condiţiile Legii nr. 18/1991.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "nu intră sub incidenţa prezenţei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare ". Practica judiciară şi doctrina au statuat că Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme de complinire şi că aceasta acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor (inclusiv cele agricole) care nu au putut fi retrocedate în baza legilor fondului funciar anterioare.

Nu este corectă nici susţinerea parchetului potrivit căreia nu ar fi fost aplicabilă Legea nr. 10/2001 deoarece terenul retrocedat nu ar fi fost intravilan.

Faptul că la data preluării de către statul comunist imobilul retrocedat era unul intravilan rezultă din actul de vânzare-cumpărare între Statul Român prin Ministerul Agriculturii şi C., autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat sub nr. x/31.10.1936, pentru suprafaţa de 3 ha 5244 m.p. din teren, care se referă la terenul "pendinte de Comuna Băneasa Judeţul Ilfov…". Chiar actul prin care imobilul a fost preluat abuziv de către statul comunist menţionează faptul că acesta era intravilan, întrucât în Deciziunea nr. 905/19.06.1948 a Consiliului de Miniştri publicată în M.Of. nr. 140/19.06.1948, emisă în baza dispoziţiilor Decretului 38/1948, se face vorbire de "terenul agricol în suprafaţă de 28,43 ha cu întreg inventarul necesar exploatării (D.) situată în comuna Băneasa, judeţul Ilfov, fosta proprietate a C.".

Faptul că la data solicitării retrocedării imobilul era intravilan rezultă şi din Certificatului de urbanism nr. x din data de 18.12.2008, în care s-a consemnat că terenul situat pe strada x este intravilan . De asemenea, şi în Certificatul de urbanism nr. x din 27.03.2008 se certifică faptul că imobilul teren din Bd. x, Sect. 1, este compus din teren intravilan în suprafaţă de 31.409 ha, proprietate publică a statului şi aflat în administrarea ICDPP . Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul "Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea Administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii."

Nu poate fi admis nici argumentul parchetului referitor la caracterul abuziv al restituirii pe motiv că terenul ar fi făcut parte din domeniul public al statului, deoarece, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, Legea nr. 10/2001 este aplicabilă imobilelor preluate abuziv, indiferent dacă se află în domeniul public ori în domeniul privat al statului ori în patrimoniul entităţilor obligate la restituire. De altfel, acest aspect este consacrat şi legislativ, în art. 6.1 al Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora "….În cursul procedurii administrative de soluţionare a notificărilor nu prezintă relevanţă afectaţiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanţă juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deţinătorul imobilului care, la data soluţionării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică are competenţa de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare."

Aplicabilitatea în acest caz a Legii nr. 10/2001 a fost statuată definitiv şi prin decizia civilă nr. 2146/06.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a admis cererea inculpatului de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţa de teren neretrocedată.

Terenul retrocedat a fost corect identificat, identificarea acestuia fiind atribuţia exclusivă a ICDPP, în calitate de unitate deţinătoare, iar nu a petentului care solicita retrocedarea. Astfel, potrivit Procesului-verbal al şedintei Consiliului de Administraţie ICDPP din 02.09.2008, în considerarea art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul a hotărât efectuarea expertizei tehnice topografice cu obiective: identificarea terenului - amplasament şi vecinătăţi, determinarea coordonatelor punctelor de hotar, stabilirea amplasamentului construcţiilor, stabilirea suprafeţei afectate de servituţi legale, stabilirea suprafeţei de teren neocupate de construcţii şi determinarea amplasamentului fostei D. în sensul dacă este în intravilanul sau extravilanul localităţii. Terenul a fost identificat prin Expertiza tehnică imobiliară întocmită de RRRRRRRR. S.R.L., care face parte integrantă din Decizia de retrocedare.

Diferenţa de aprox 20.000 mp între suprafaţa retrocedată şi cea intabulată rezultă dintr-o suprapunere de Carte Funciară şi din existenţa unui conflict aparent de titluri de proprietate, iar nu ca urmare a unei eronate analize din expertiza realizată de RRRRRRRR. S.R.L. sau a unei manevre dolosive la identificarea terenului şi retrocedarea terenului. De altfel, terenul se regăseşte în întregime în natură în suprafaţa retrocedată, fiind doar vorba despre o suprapunere de Cărţi Funciare.

Nu este întemeiat nici argumentul parchetului potrivit căruia imobilul retrocedat ar fi fost ocupat de construcţii şi nu putea fi retrocedat, deoarece din probe rezultă că singurele construcţii ale ICDPP care împiedicau retrocedarea în natură sunt cele situate pe suprafaţa 25.642,96 mp., care nu au fost restituită în natură, fiind respinse la retrocedare, aşa cum rezultă din art. 4 din Decizia ICDPP nr. 30/26.09.2008. În rest, nu era vorba de construcţii noi, durabile şi autorizate, necesare desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare a ICDPP, ci era vorba de construcţii vechi, dezafectate, care fuseseră amortizate total din punct de vedere contabil. Fiind vorba de construcţii neautorizate şi neînscrise în Cartea funciară, unele ocupate de unii angajaţi ai ICDPP (martorii QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT. şi UUUUUUU.), fără însă a avea un titlu valabil, sau de construcţii în stare de ruină care au facut parte din D. când aceasta s-a aflat în proprietatea lui C., acestea nu împiedicau restituirea în natură a terenului.

Martorii RRRRRRR. şi SSSSSSS., audiaţi în cursul urmăririi penale, au arătat că era vorba de construcţii degradate, care nu erau necesare desfăşurării activităţii institutului, fiind vorba de locuinţe degradate. Astfel, primul martor arată că nici nu locuia acolo, având doar mutaţia pe buletin, iar martora SSSSSSS. arată că locuia într-o singură cameră într-o "clădire foarte veche cu un singur nivel…", aflată "…într-o stare destul de avansată de degradare…".

La fel rezultă şi din Raportul de expertiză construcţii şi evaluare nr. x/05.07.2017, depus în cursul judecăţii de expert SSSSSSSS., care evaluează toate acste construcţii la 17850 de euro. În răspunsul la obiecţiunea nr. 4 expertul arată că "Starea tehnică "satisfăcătoare" este ultima categorie de stări tehnice conform D. 93/1977 (cele superioare sunt "bună" şi "foarte bună") şi presupune stări tehnice pentru care costurile de refacere depăşesc 10% din valoarea de înlocuire, deci ea poate presupune la rigoare chiar 100%, deci stare de ruină."

Referitor la susţinerea parchetului că o suprafaţă de 3540 mp. ar fi intrat în proprietatea Statului Român prin Deciziunea ÎCCJ nr. 1/26.11.1941 şi că, din acest motiv acesta nu putea face obiectul retrocedării, instanţa reiterează argumentele de la punctul anterior cu privire la lipsa de efecte a acestei decizii. În plus, inculpatului B. nu i-a fost retrocedat întregul imobil D., iar faţă de suprafaţa de teren neretrocedată, de 25.642,96 mp, suprafaţa de 3540 mp este infimă. Aşadar, nu se poate susţine că s-ar fi retrocedat abuziv acest teren de 3540 mp., pentru că nu rezultă din nicio probă că acesta ar fi fost retrocedat inculpatului şi că nu se află în cadrul terenului de 25.642,96 mp., nerestituit în natură. În plus, în Deciziunea ÎCCJ nr. 1/26.11.1941 se menţionează că terenul în suprafaţă de 3.540 m.p. este "situat lângă Ferma Băneasa….luat din terenul Şcoalei de Horticultură Băneasa.", de unde s-ar putea deduce şi că este vorba de un alt teren, învecinat cu D.

Faţă de toate aceste aspcte, instanţa constată că Decizia nr. 30 din 26.09.2008 a ICDPP, prin care s-a dispus restituirea în natură către inculpatul B. a suprafeţei de 170.924,97 m.p. din D., nu a fost dată cu încălcarea vreunei dispoziţii legale, neputând constitui temei al tragerii la răspundere pentru infracţiunea de abuz în serviciu a celor care au votat pentru adoptarea ei.

În consecinţă, nefiind comisă nicio faptă penală prin adoptarea acestei decizii, nu se poate reţine nici complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu în sarcina celor care au ajutat sau au înlesnit adoptarea acestei decizii.

Astfel, inculpata Z. a exercitat cu ocazia adoptării acestei decizii doar o activitate normală de avocat al ICDPP, care nu se circumscrie niciunei fapte penale. Nu se poate reţine obţinerea de către aceasta a vreunui folos material sau satisfacerea vreunui interes propriu şi nici nu se poate identifica o conivenţă de natură infracţională între această inculpată şi vreuna din celelalte persoane trimise în judecată în această cauză. Oferirea de consultanţă juridică, în limitele legii, nu poate constitui elementul material al vreunei infracţiuni, iar în prezenta cauză s-a arătat mai sus că decizia adoptată nu a fost nelegală.

Aceleaşi aspecte sunt valabile şi pentru inculpatul E., care a exercitat acte de avocat al inculpatului B. cu ocazia adoptării deciziei de retrocedare a D. Prezenţa inculpatului E. la sediul ICDPP a fost justificată exclusiv de necesitatea apărării intereselor juridice ale clientului său, iar toate actele desfăşurate de acesta au fost acte legale. Probele menţionate mai sus denotă convingerea inculpatului E. că demersul inculpatului B. este unul legitim, întrucât acesta era persoană îndreptăţită şi avea dreptul la retrocedarea acestui imobil care a aparţinut bunicului său, fostul C. Această convingere a inculpatului E. cu privire la justeţea demersului de retrocedare rezultă şi din Raportul de audit juridic predat clientului F. S.R.L. în data de 19.10.2006, care arată expres că şansele de retrocedare a bunului denumit D., raportat la actele de la dosar, sunt ridicate.

Faptul că inculpatul Y. a participat la şedinţa consiliului de administraţie în care s-a decis retrocedarea nu poate constitui un ajutor la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în primul rând pentru că restituirea nu a fost contrară legii. În plus, pentru a se putea reţine complicitatea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu ar fi trebuit să se facă dovada că inculpatul Y. a avut cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni şi a intenţionat să ajute la comiterea acesteia. Or, din nicio probă nu rezultă că inculpatul Y. ar fi cunoscut de existenţa vreunei nelegalităţi şi ar fi avut intenţia să ajute în vreun fel la comiterea acesteia. Prezenţa sa în calitate de secretar al ASAS la momentul discutării unei solicitări cu implicaţii importante asupra patrimoniului ICDPP era una normală, iar din probele administrate rezultă că inculpatul Y. a avut anterior o poziţie constantă de a nu se retroceda terenul. Nu există nicio probă din care să reiasă că inculpatul Y. ar fi fost influenţat în vreun fel de vreunul dintre inculpaţi, ca să-l determine să sprijine retrocedarea în natură a imobilului. Martorii prezenţi la şedinţa consiliului de administraţie al ICDPP au arătat că acesta nu i-a influenţat în vreun mod în luarea hotărârii de retrocedare, ci el a avut un rol neutru la această şedinţă.

Inculpatului Y. i s-a mai imputat că prin adresa nr. x din data de 29.07.2008 a solicitat Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor convocarea consiliului de administraţie pentru soluţionarea cererii de retrocedare formulată de inculpatul B. Nici acest act al inculpatului nu conţine nimic nelegal, fiind vorba chiar de o obligaţie legală a inculpatului de a da curs în termenul legal unor cereri ale terţilor adresate instituţiei pe care o reprezintă. Prin această adresă inculpatul nu a solicitat să se dea o anumită soluţie cererii inculpatului B., ci doar să se convoace consiliul de administraţie pentru soluţionarea cererii inculpatului.

De asemenea, efectuarea de către inculpatul AA. a unei documentaţii tehnice de identificare a terenului retrocedat nu poate constitui un act de complicitate la abuz în serviciu, în primul rând pentru că decizia de retrocedare nu a fost una contrară legii. În plus, pentru a se putea reţine un act de complicitate ar trebui să se dovedească faptul că inculpatul AA. ar fi fost convins că decizia de retrocedare a imobilului către inculpatul B. era una contrară legii şi că, prin activitatea sa, acesta ar fi urmărit înlesnirea săvârşirii acestei nelegalităţi. Or, din probe nu rezultă nici faptul că inculpatul AA. ar fi avut cunoştinţă despre aspectele juridice ale retrocedării şi nici că acesta ar fi intenţionat să acorde un ajutor pentru comiterea vreunei activităţi contrare legii.

Nu are nicio relevanţă, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu ce face obiectul cauzei, faptul că inculpatul AA. a folosit numele şi ştampila expertului SSSS., deoarece în lipsa unei infracţiuni de abuz în serviciu reţinută în sarcina autorilor, nu se poate reţine nici complicitatea la această infracţiune în sarcina inculpatului SSSS. S-ar fi putut pune în discuţie săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni de fals, însă parchetul nu a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru o astfel de infracţiune, pentru care la acest moment ar fi prescrisă răspunderea penală, având în vedere perioada mare de timp scursă de la data faptei.

În ce priveşte faptele imputate inculpaţilor B. şi M., prin prezenţa lor la ICDPP şi depunerea unor adrese aceştia nu au făcut decât să susţină cererea primului de retrocedare a unui imobil la care era îndreptăţit potrivit actelor de la dosar, activitatea neputând să fie încadrată ca un ajutor la săvârşirea vreunei infracţiuni. Aşa cum s-a arătat anterior, toate demersurile făcute de inculpatul B. pentru retrocedarea acestui imobil au fost unele legitime, conforme cu legea, iar funcţionarii publici care au admis această cerere nu au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu.

Reţinerea în sarcina inculpatului M. a faptei de mituire a fostului director al ICDPP nu are nicio relevanţă pentru infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece infracţiunea de dare de mită poate fi comisă şi în legătură cu efectuarea unui act legal de către funcţionarul public, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. instanţa de fond a dispus achitarea tuturor inculpaţilor trimişi în judecată pentru această infracţiune de abuz în serviciu, în calitate de autori sau de complici, deoarece faptele comise de aceştia nu sunt prevăzute de legea penală, ci sunt fapte legale. Nu se poate reţine ca temei al achitării dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. deoarece inculpaţii au săvârşit acte materiale ale unor fapte, care nu sunt, însă, prevăzute de legea penală. Pentru reţinerea dispoziţiilor art. 16 lit. a) C. proc. pen. ar fi trebuit să rezulte că inculpaţii nu au comis nici un act al vreunei fapte, nici măcar al unei fapte legale, şi că nu s-a petrecut nimic în realitate.

k. Referitor la infracţiunea de spălare a banilor reţinută de parchet în forma autoratului în sarcina inculpaţilor M., B., W. şi S.C. F. S.R.L. şi în forma complicităţii în sarcina inculpaţilor E., G. şi H.

Inculpatul M. este acuzat de parchet în rechizitoriu că, începând cu 1 noiembrie 2006, în mod continuat, pentru a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute cu inculpatul B. (cumpărare/trafic de influenţă), dar şi a bunurilor obţinute urmare a acesteia, a încheiat acte juridice pe care le-a semnat în calitate de mandatar al inculpatei S.C. F. S.R.L. sau a contribuit la încheierea unor astfel de acte, respectiv contractul de cesiune din data de 01.11.2006 (privind bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între care "D." şi Pădurea Snagov), actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007 (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi TTTTTTTT.), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul UUUUUUUU.), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public prin încheierea nr. 3512/15.10.2007 (vizând Pădurea Snagov), contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public TTTT. la 15.01.2009 (vizând D., semnat în numele F. de QQ.) pentru care a făcut toate demersurile anterioare, creând astfel aparenţa unor tranzacţii comerciale licite, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul W. este acuzat că, în mod continuat, pentru a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute cu inculpatul B. (cumpărare/trafic de influenţă), dar şi a bunurilor obţinute urmare a acesteia, urmare a dispoziţiilor inculpatului G., a încheiat acte juridice, respectiv actul adiţional la contractul de cesiune din 01.11.2006, intitulat "Înţelegerea", încheiat la data de 13.04.2011 şi actul adiţional nr. x la aceasta, încheiat la data de 23.06.2011, pe care le-a semnat în calitate de administrator al inculpatei F. S.R.L., creând astfel aparenţa unor tranzacţii comerciale licite, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În sarcina inculpatei S.C. F. S.R.L. s-a reţinut în rechizitoriu că, în realizarea obiectului de activitate, prin intermediul reprezentanţilor săi, inculpaţii M. (asociat, mandatar şi administrator de fapt) şi W. (administrator), care începând cu 1 noiembrie 2006, în mod continuat, acţionând în modalitatea descrisă la punctul I din expunerea stării de fapt, pentru a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute cu inculpatul B. (cumpărare/trafic de influenţă), dar şi a bunurilor obţinute urmare a acesteia, au încheiat acte juridice creând astfel aparenţa unor tranzacţii comerciale licite, respectiv: contractul de cesiune din data de 01.11.2006 (privind bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între care "D." şi Pădurea Snagov), actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007, (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi TTTTTTTT.), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul UUUUUUUU.), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public prin încheierea nr. 3512/15.10.2007 (vizând Pădurea Snagov), contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public TTTT. la 15.01.2009 (vizând D., semnat în numele F. de QQ.), actul adiţional la contractul de cesiune din 01.11.2006, intitulat "Înţelegerea", încheiat la data de 13.04.2011 şi actul adiţional nr. x la aceasta, încheiat la data de 23.06.2011, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul B. este acuzat că, începând cu 1 noiembrie 2006, în mod continuat, pentru a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute cu membrii grupului infracţional (cumpărare/trafic de influenţă), dar şi a bunurilor obţinute urmare a acesteia, a încheiat acte juridice creând astfel aparenţa unor tranzacţii comerciale licite, respectiv: contractul de cesiune din data de 01.11.2006 (privind bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între care "D." şi Pădurea Snagov), actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007, (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi TTTTTTTT.), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul UUUUUUUU.), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public prin încheierea nr. 3512/15.10.2007 (vizând Pădurea Snagov), contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public TTTT. la 15.01.2009 (vizând D., semnat în numele F. de QQ.), actul adiţional la contractul de cesiune din 01.11.2006, intitulat "Înţelegerea", încheiat la data de 13.04.2011 şi actul adiţional nr. x la aceasta, încheiat la data de 23.06.2011, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul E. este acuzat că, acţionând în modalitatea descrisă la punctul I din expunerea stării de fapt, începând cu 1 noiembrie 2006, în mod continuat, pentru a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute de ceilalţi membrii ai grupului infracţional (asociaţi F. SRL) cu inculpatul B. (cumpărare/trafic de influenţă), dar şi a bunurilor obţinute urmare a acesteia, cu intenţie, a ajutat la încheierea unor acte juridice, respectiv contractul de cesiune din data de 01.11.2006 (privind bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între care "D." şi Pădurea Snagov), actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007 (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi TTTTTTTT.), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul UUUUUUUU.), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public prin încheierea nr. 3512/15.10.2007 (vizând Pădurea Snagov), contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public TTTT. la 15.01.2009 (vizând D.), prin participarea la negocierea clauzelor şi redactarea acestora, direct sau de către avocaţii pe care-i coordona în cadrul firmei, la dispoziţia sa, creând astfel aparenţa unor tranzacţii comerciale licite, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul G. este acuzat de parchet că, începând cu 1 noiembrie 2006, în mod continuat, pentru a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute de membrii grupului infracţional (asociaţi F. SRL) cu inculpatul B. (cumpărare/trafic de influenţă), dar şi a bunurilor obţinute urmare a acesteia, cu intenţie, a ajutat la încheierea unor acte juridice, respectiv contractul de cesiune din data de 01.11.2006 (privind bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între care "D." şi Pădurea Snagov), actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007 (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi TTTTTTTT.), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul UUUUUUUU.), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public prin încheierea nr. 3512/15.10.2007 (vizând Pădurea Snagov), contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public TTTT. la 15.01.2009 (vizând D.), actul adiţional la contractul de cesiune intitulat "Înţelegerea" din data de 13.04.2011 şi actul adiţional nr. x la "Înţelegere" din data de 23.06.2011, prin aprobarea acţiunilor inculpatului M., furnizarea de sume de bani necesare tranzacţiilor, participarea directă şi negocierea clauzelor contractuale, coordonarea activităţii F. S.R.L., creând astfel aparenţa unor tranzacţii comerciale licite, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, prevăzut de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul H. este acuzat de parchet că, în mod continuat, pentru a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute de membrii grupului infracţional (asociaţi F. SRL) cu inculpatul B. (cumpărare/trafic de influenţă), dar şi a bunurilor obţinute urmare a acesteia, cu intenţie, a ajutat la încheierea unor acte juridice, respectiv contractul de cesiune din data de 01.11.2006 (privind bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între care "D." şi Pădurea Snagov), actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007 (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi TTTTTTTT.), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul UUUUUUUU.), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public prin încheierea nr. 3512/15.10.2007 (vizând Pădurea Snagov), contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public TTTT. la 15.01.2009 (vizând D.), actul adiţional la contractul de cesiune intitulat "Înţelegerea" din data de 13.04.2011 şi actul adiţional nr. x la "Înţelegere" din data de 23.06.2011, prin aprobarea acţiunilor inculpatului M., furnizarea de sume de bani necesare tranzacţiilor, discutarea cu ceilalţi membrii a clauzelor contractuale, coordonarea activităţii F. S.R.L., creând astfel aparenţa unor tranzacţii comerciale licite, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, prevăzut de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a acestor fapte, pentru fiecare dintre inculpaţii de mai sus, din forma continuată a infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. - pentru autori - şi de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. - pentru complici -, în infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. - pentru autori - şi de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. - pentru complici -, reţinându-se forma unităţii naturale. A fost motivată anterior această dispoziţie de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu confirmă săvârşirea de către inculpaţii M., W., S.C. F. S.R.L., B., E., G. şi H. a acestor infracţiuni.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, spălarea banilor constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în forma prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (identică cu forma din art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în vigoare la data săvârşirii faptelor) ar trebui să existe situaţia premisă constând în existenţa unui bun provenit din săvârşirea de infracţiuni. Din acest motiv, infracţiunea de spălare de bani se poate comite doar după săvârşirea infracţiunii predicat din care provine bunul "spălat" şi niciodată nu poate fi săvârşită anterior acestei infracţiuni şi nici concomitent cu ea, în concurs ideal. Această interpretare a fost statuată de practica judiciară şi de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 418/2018, în care se arată că "analiza aceloraşi modalităţi normative conduce la concluzia că faptele de schimbare sau transfer de bunuri şi cele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat"

Parchetul susţine în rechizitoriu că prin contractul de cesiune a drepturilor succesorale din data de 1.11.2006 şi prin actele ulterioare de transmitere către S.C. F. S.R.L. a dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov şi D., din 15.10.2007 şi respectiv 15.01.2009, inculpaţii ar fi comis atât infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi infracţiunea de spălare a banilor.

Astfel, infracţiunea de spălare a banilor supusă analizei este descrisă la paginile 118-130 din rechizitoriu, unde parchetul arată următoarele:

«Interpunerea acestei societăţi în realizarea înţelegerii între inculpaţii M. şi B. este modalitatea la care s-a recurs pentru spălarea banilor pretinşi, promişi şi daţi în schimbul influenţei traficate, dar şi pentru ascunderea identităţii reale a celorlaţi traficanţi de influenţă, parteneri ai lui M. în activitatea infracţională desfăşurată.

Faptul că acest contract de cesiune a fost o modalitate convenită de membrii grupului infracţional de ascundere a adevăratei naturi a înţelegerii avute cu inculpatul B., respectiv cumpărare/traficare de influenţă rezultă din următoarele aspecte:…» (pag. 119-120 din rechizitoriu)

«Aceste contracte de vânzare cumpărare, au fost perfectate în considerarea şi ca o finalitate a contractului de cesiune din 01.11.2006, contract prin care aşa cum am arătat a fost disimulat traficul de influenţă săvârşit pentru dobândirea bunurilor, contractele reprezentând astfel, acte materiale al aceleaşi infracţiuni continuate de spălare a banilor.

Transferul acestor bunuri în proprietatea S.C. F. S.R.L., prin cele două contracte menţionate, reprezintă modalitatea în care s-a plătit preţul traficului de influenţă săvârşit pentru retrocedarea acestora şi totodată s-a realizat şi operaţiunea de "spălare" a lui.»

«Având în vedere activitatea de traficare a influenţei pentru obţinerea bunurilor s-a realizat de membrii grupului infracţional în mod continuat (activitate expusă pe larg la secţiunea anterioară) toate actele încheiate între grup şi cumpărătorul de influenţă, având la bază înţelegerea iniţială şi prin care s-a urmărit obţinerea în final a bunurilor, preţ al traficului de influenţă, reprezintă acte materiale ale aceleaşi infracţiuni de spălare a banilor. »

Or, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate fi concepută săvârşirea în concurs ideal a infracţiunii de spălare a banilor cu infracţiunea predicat, din care provin bunurile "spălate", respectiv cu infracţiunea de trafic de influenţă în speţa de faţă.

Instanţa a arătat anterior, în analizarea infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă reţinute în sarcina inculpaţilor M., S.C. F. S.R.L. şi respectiv B., că aceste infracţiuni cuprind atât actele iniţiale de pretindere şi respectiv de promisiune, cât şi actele ulterioare de primire şi respectiv de dare, comise de traficantul şi de cumpărătorul de influenţă, fiind în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune.

Aşadar, actele de transmietre de către inculpatul B. către S.C. F. S.R.L. a dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov şi D., prin contractele încheiate la 15.10.2007 şi respectiv la 15.01.2009, reprezintă acte componente ale infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, deoarece ele sunt o urmare a actelor anterioare de pretindere şi respectiv promisiune a acestor bunuri, comise în anul 2006. Doar după datele de 15.10.2007 şi 15.01.2009, după ce s-a consumat infracţiunea de trafic de influenţă, este posibilă săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în legătură cu aceste bunuri, prin schimbarea sau transferul lor, deoarece de-abia după aceste date ar fi întrunită condiţia existenţei situaţiei premise ca bunul să fie provenit dintr-o infracţiune.

În concluzie, traficul de influenţă şi spălarea banilor comise prin intermediul aceleiaşi cesiuni de drepturi sau de bunuri reprezintă o imposibilitate, cele două infracţiuni neputând fi comise prin aceeaşi acţiune. Cesiunea bunurilor a reprezentat un act material al traficului de influenţă şi nu putea, în acelaşi timp, să constituie şi un act de ascundere a originii ilicite a acestora.

La momentul încheierii contractului de cesiune din 1.11.2006 bunurile nu intraseră în patrimoniul inculpatului B. şi acesta a reprezentat tocmai scopul traficului de influenţă. La momentul transmiterii către S.C. F. S.R.L. a bunurilor imobile Pădurea Snagov şi a D., din 15.10.2007 şi respectiv 15.01.2009, s-a realizat actul material al primirii şi respectiv al dării bunurilor promise de cumpărătorul de influenţă traficantului de influenţă, în schimbul folosirii influenţei acestuia asupra funcţionarilor publici.

Actele din 20.03.2007, 04.04.2007 şi 04.10.2007, menţionate de parchet ca fiind acte materiale ale infracţiunii de spălare a banilor, reprezintă acte adiţionale la contractul de cesiune din data de 1.11.2006, care vizează bunuri ce nu au făcut obiectul prezentei cauze şi cu privire la care nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost obţinute în mod efectiv şi nici că ar fi provenit din săvârşirea unei infracţiuni. În plus, fiind acte adiţionale ale contractului de cesiune a drepturilor succesorale din 1.11.2006, nu s-a transmis nimic prin încheierea acestora, ci s-au semnat doar nişte promisiuni de transmitere a unor bunuri viitoare. Nefiind transmis niciun bun prin intermediul lor, nu se poate susţine că prin aceste acte s-a "spălat" vreun produs al unei infracţiuni.

Actul adiţional la contractul de cesiune din 01.11.2006, intitulat "Înţelegerea", încheiat la data de 13.04.2011 şi actul adiţional nr. x la aceasta, încheiat la data de 23.06.2011, menţionate de parchet ca fiind acte materiale ale infracţiunii de spălare a banilor, au fost încheiate în urma divergenţelor ivite între inculpatul B. şi reprezentanţii S.C. F. S.R.L. şi nu au avut scopul de a ascunde provenienţa ilicită a vreunor bunuri, ci de a pune capăt acestor divergenţe.

Inculpatul B. era nemulţumit că nu şi-a primit cota corespunzătoare din valoarea bunurilor cedate societăţii F. S.R.L. şi a solicitat modificarea contractului iniţial prin includerea în înţelegere a societăţii TT. S.R.L. (care ar fi preluat o parte din cota sa din valoarea bunurilor). Fiind vorba de o modificare a contractului iniţial din 1.11.2006, care nu aduce nicio schimbare cu privire la procentele din valoarea bunurilor stabilite în favoarea inculpaţilor ori cu privire la bunurile cuprinse în înţelegere, şi care nu a avut nicio finalitate, deoarece nu s-a transmis nici un bun în urma încheierii acestui act adiţional, nu se poate reţine că prin el s-ar fi comis vreo acţiune de spălare a banilor.

Pentru aceste motive, având în vedere lipsa situaţiei premise a infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (respectiv de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor), deoarece actele descrise constituie doar acte materiale ale infracţiunii premise, instanţa de fond a reţinut că faptele de mai sus reţinute de parchet în sarcina inculpaţilor M., W., S.C. F. S.R.L., B., E., G. şi H. nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor. În consecinţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea acestora pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (respectiv de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor), în forma autoratului sau a complicităţii. Temeiul achitării îl constituie art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. deoarece s-au petrecut nişte fapte materiale, s-au încheiat nişte contracte, care însă nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, pentru motivele arătate anterior. Pentru a se reţine ca temei al achitării dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit a) C. proc. pen. ar trebui ca în lumea materială să nu se fi petrecut nici un act fizic, nicio acţiune sau inacţiune care ar putea să constituie elementul material al infracţiunii.

l. Referitor la săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de spălare a banilor, în legătură cu transferarea dreptului de proprietate asupra terenului de 75.400 mp. din Pădurea Snagov.

Inculpatul M. este acuzat prin actul de sesizare că a încheiat la data de 11.06.2009, în calitate de cumpărător, cu F. S.R.L. contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar, având ca obiect un teren în suprafaţă de 75.400 mp, preţul vânzării fiind de 310.786 RON, respectiv 0,98 Euro/mp (la cursul BNR de 4,1977 RON/Euro din 11.06.2009), pe care acesta nu l-a achitat, primind astfel pentru activitatea infracţională desfăşurată în cadrul grupului infracţional o parte din terenul retrocedat abuziv, cunoscând că bunul a fost obţinut prin fapte de corupţie la care a contribuit în mod direct şi urmărind astfel să-i ascundă provenienţa ilicită, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii confirmă săvârşirea de către inculpatul M. a acestei infracţiuni.

Art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (în precedenta reglementare, în vigoare la data comiterii infracţiunii de spălare a banilor ce face obiectul cauzei, aceasta era reglementată în formă identică în art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002) incriminează ca infracţiune de spălare a banilor "schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei".

Pentru existenţa acestei infracţiuni trebuie să existe o situaţie premisă, constând în existenţa unui bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni, un element material constând în schimbarea sau transferul acestui bun şi intenţia făptuitorului de a ascunde sau disimula originea ilicită a acestui bun.

În speţă s-a arătat anterior că terenul de 46,78 ha din Pădurea Snagov a fost dobândit de S.C. F. S.R.L. ca urmare a săvârşirii de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă. Instanţa a motivat că societatea F. S.R.L. a primit acest bun ca preţ al influenţei promise de inculpatul M. inculpatului B. în sensul că va interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să soluţioneze cererea acestuia din urmă de retrocedare a bunurilor moştenite de la fostul C.

În consecinţă, se poate reţine cu certitudine că bunul ce face obiectul acestei infracţiuni de spălare a banilor (suprafaţa de 75.400 mp. din Pădurea Snagov) este un bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni, în sensul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Legea nu defineşte care ar trebui să fie infracţiunile din care provin bunurile "spălate", astfel încât acestea pot proveni din orice infracţiune. De asemenea, sensul sintagmei "provin din săvârşirea de infracţiuni" este unul foarte larg, incluzând orice activităţi infracţionale care au ca rezultat dobândirea de bunuri de către o persoană, inclusiv fapte de corupţie.

Inculpatul M. cunoştea provenienţa acestui bun, deoarece chiar el a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă în urma căreia societatea F. S.R.L. a dobândit bunul şi a fost reprezentantul societăţii la încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub. nr. 3512/15.10.2007, prin care a fost transmisă proprietatea terenului de 46,78 ha din Pădurea Snagov de către inculpatul B. (cumpărătorul de influenţă).

Ulterior dobândirii acestui bun de către societatea F. S.R.L., aceasta a transmis o parte din teren către inculpatul M., respectiv 9000 mp. şi 14000 mp. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007 şi 75400 mp. prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/11.06.2009. Alte părţi din acest teren au fost transmise în mod fictiv către mai multe persoane, posibil interpuşi ai inculpatului M. şi ai martorului HHHH. Aceste transmisiuni fictive de proprietate s-au făcut prin următoarele contracte: contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.11.2007, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.02.2008, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.08.2008, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.08.2008, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.08.2008.

După ce au dobândit aceste părţi din terenul provenit din infracţiunea de trafic de influenţă, atât inculpatul M., cât şi celelalte persoane care au susţinut că au dobândit în mod fictiv terenurile la rugămintea martorului HHHH., au garantat cu ele unele credite foarte mari, contractate de la o filială a VVVVVVVV. Creditele nu au fost restituie către bancă, iar modul de obţinere a acestora face obiectul unui alt dosar penal, aflat în cursul urmăririi penale. Fiind un dosar în lucru la parchet în legătură cu aceste transmiteri de terenuri şi folosirea lor ca gaj la bancă, urmează ca organele judiciare să lămurească aceste aspecte în cauza respectivă.

Fapta cu care a fost sesizată instanţa de judecată în acest caz este doar aceea de spălare a banilor comisă prin transmiterea către inculpatul M. a suprafeţei de 75400 mp. din acelaşi teren (prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/11.06.2009), având în vedere că parchetul arată la pagina 183 din rechizitoriu că în ceea ce priveşte transmiterea terenurilor de 9000 mp. şi 14000 mp. (prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007) a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor, având în vedere data contractului.

Actele depuse la dosar dovedesc fără dubiu că a avut loc această transmitere a proprietăţii celor trei terenuri către inculpatul M., asupra lor fiind instituită măsura sechestrului asigurător, întrucât inculpatul figurează în continuare ca proprietar al acestora, alături de fosta sa soţie.

În ce priveşte forma de vinovăţie, practica judiciară şi doctrina majoritară consideră că infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data faptei) se comite cu intenţie directă.

Instanţa reţine că intenţia inculpatului M. de a ascunde sau disimula provenienţa ilicită a acestui bun ce face obiectul infracţiunii de spălare a banilor rezultă din faptul că, după ce l-a dobândit, inculpatul a garantat cu el împrumutarea de la bancă a unei sume mari de bani, pe care nu a mai restituit-o.

Inculpatul M. era la momentul transmiterii proprietăţii terenului de 75400 mp. administratorul de fapt al societăţii F. S.R.L. şi avea putere largă de decizie în cadrul acestei societăţi. Acest aspect rezultă din declaraţia martorului HHHH. dată în cursul urmăririi penale (aflată în vol. VII, la dosarul de urmărire penală), în care arată că "De F. din România s-a ocupat M." şi din declaraţia de martor dată de NN. în cursul urmăririi penale (aflată în vol. 7 din dosarul de urmărire penală) şi în instanţă, la data de 5.05.2017, în care arată "Când mi l-a prezentat pe domnul I. mi-a confirmat că firma F. este a dânsului, că îl are acţionar şi partener pe domnul M., şi că de F. se ocupă domnul G. şi M. M. era împuternicit ca un fel de administrator în România, şi domnul G. îl coordona, tinea legătura cu domnul I. şi îl coordona."

În această calitate de administrator de fapt al F. S.R.L. în România, inculpatul M. avea puteri largi în cadrul societăţii, făcând chiar unele acte pe care nu le-a adus la cunoştinţa celorlalţi asociaţi şi care au dus în final la conflictul cu aceştia, finalizat cu ieşirea lui din societate. În acest sens martorul XXXXX. a declarat în faţa instanţei la data de 07.04.2017, referindu-se la inculpatul H., că "dânsul era surprins, aşa l-am perceput, de desfăşurarea financiară a proiectului, de faptul că s-au făcut tranzacţii de care dânsul spunea că nu ştia, şi că din această cauză îl scosese din proiect pe domnul M."

În consecinţă, având în vedere că inculpatul M. era administratorul de fapt al societăţii F. S.R.L. la acel moment, că acesta ştia că terenul Pădurea Snagov provine din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, că o parte din teren şi-a transmis-o în proprietate sieşi, iar o altă parte a fost transmisă fictiv în proprietatea altor persoane, după care toate aceste terenuri au fost folosite pentru garantarea unor credite rămase nerestituite, se poate reţine că inculpatul a avut ca scop ascunderea sau disimularea originii ilicite a bunului primit în proprietate.

Nu este vorba de o simplă activitate de transmitere a proprietăţii unui bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni, ci suntem în prezenţa unor operaţiuni mai complexe, care au însoţit această transmitere şi care au avut ca rezultat obţinerea de către inculpatul M. a unor sume mari de bani de pe urma transmiterii acestor terenuri.

Chiar dacă inculpatul nu şi-ar fi propus ca scop principal, direct, ascunderea sau disimularea provenienţei terenului, faptul că din acţiunile desfăşurate de el a rezultat în mod inerent ieşirea bunului din patrimoniul societăţii F. S.R.L. (unde intrase ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de trafic de influenţă) şi dobândirea de către inculpat a unei sume mari de bani pe o cale aparent legală, prin folosirea acestui teren pentru garantarea unui credit bancar, dovedeşte forma de vinovăţie a intenţiei directe. Aşa cum s-a arătat în doctrină "Intenţia directă de gradul doi se realizează atunci când autorul nu îşi propune producerea rezultatului ca scop în sine sau ca un mijloc pentru realizarea altui scop, ci rezultatul apare ca o consecinţă necesară a modului sau mijloacelor de comitere a infracţiunii." (F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Vol. I, Editura Universul Juridic, 2014, pagina 322).

Pentru aceste motive, fiind întrunite toate condiţiile pentru reţinerea în sarcina inculpatului M. a infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data faptei), în legătură cu transmiterea suprafeţei de teren de 75400 mp. din Pădurea Snagov, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

m. Referitor la săvârşirea de către inculpata N. a infracţiunii de spălare a banilor în legătură cu dobândirea terenului de la S.C. F. SRL

Inculpata N. este acuzată în actul de sesizare că, urmărind să ascundă provenienţa ilicită a terenului primit la Snagov (dobândit prin infracţiuni de corupţie menţionate mai sus), pentru care în anul 2008 a încheiat contracte fictive de vânzare-cumpărare cu F. S.R.L. în numele societăţii sale, GG. S.R.L. (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/08.01.2008 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008), a transferat întreaga suprafaţă de teren, de 78.792 mp, pe numele unei societăţi comerciale DD. S.R.L., înfiinţată în 28.09.2015, ca aport la capital, societate pe care în fapt o controlează, fiind deţinută ca asociat unic şi administrată de fiica sa, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii confirmă săvârşirea de către inculpata N. a acestei infracţiuni.

Art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (în precedenta reglementare, în vigoare la data comiterii infracţiunii de spălare a banilor din prezentul dosar infracţiunea era reglementată identic în art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002) incriminează ca infracţiune de spălare a banilor "schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei".

Pentru existenţa acestei infracţiuni trebuie să existe o situaţie premisă, constând în existenţa unui bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni, un element material constând în schimbarea sau transferul acestui bun şi intenţia făptuitorului de a ascunde sau disimula originea ilicită a acestui bun.

Instanţa a motivat anterior că terenul de 46,78 ha din Pădurea Snagov a fost dobândit de S.C. F. S.R.L. ca urmare a săvârşirii de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă, reţinând că societatea F. S.R.L. a primit acest bun ca preţ al influenţei promise de inculpatul M. inculpatului B. că va interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să soluţioneze cererea acestuia din urmă de retrocedare a bunurilor moştenite de la fostul C.

Toate argumentele expuse anterior la analizarea infracţiunilor de trafic de influenţă, reţinute în sarcina inculpaţilor M. şi S.C. F. S.R.L. sunt valabile şi în ceea ce priveşte motivarea provenienţei din săvârşirea unei infracţiuni a imobilului teren ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatei N.

Aşadar, se poate reţine că este îndeplinită cu certitudine condiţia ca bunul să fie provenit din săvârşirea unei infracţiuni, în sensul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Legea nu defineşte care ar trebui să fie infracţiunile din care provin bunurile "spălate", astfel încât acestea pot proveni din orice infracţiune. De asemenea, sensul sintagmei "provin din săvârşirea de infracţiuni" este unul mai larg, incluzând orice activităţi infracţionale care au ca rezultat dobândirea de bunuri de către o persoană, inclusiv fapte de trafic de influenţă.

Ulterior dobândirii terenului de 46,78 ha de la inculpatul B. ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, inculpata S.C. F. S.R.L. a transmis o parte din teren către S.C. GG. S.R.L. - firmă ce aparţine inculpatei N. - respectiv suprafeţele de 6534 m.p. şi 43459 mp. (transmise prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/08.01.2008) şi suprafaţa de 28799 mp. (transmisă prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/21.02.2008).

Terenurile obţinute de către inculpata N., prin intermediul societăţii acesteia S.C. GG. S.R.L., au fost ulterior transmise către S.C. DD. S.R.L., fiind aduse ca aport la capitalul social al acestei societăţi, prin actul constitutiv nr. 1459/28.09.2015.

Instanţa reţine că S.C. DD. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 24.07.2015 şi are ca asociat unic şi administrator pe numita KKKK., fiica inculpatei N. De menţionat că înfiinţarea S.C. DD. S.R.L. şi transmiterea proprietăţii terenurilor către aceasta de către inculpata N. au avut loc după formularea de către inculpatul B. a plângerii şi denunţului din data de 23.01.2015 şi respectiv din data de 15.04.2015, când se făceau cercetări în prezenta cauză cu privire la redobândirea de către acesta a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie.

Instanţa a fost sesizată doar cu fapta de transfer a terenurilor de la S.C. GG. S.R.L. către S.C. DD. S.R.L., ca urmare a aducerii lor ca aport la capitalul social al acestei societăţi, prin actul constitutiv nr. 1459/28.09.2015. Parchetul a dispus prin rechizitoriu clasarea cu privire la infracţiunea de spălare a banilor săvârşită prin încheierea contractelor dintre F. S.R.L. şi S.C. GG. S.R.L., în anul 2008, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Inculpata N. a participat fără dubiu la această acţiune de transfer a terenurilor de la S.C. GG. S.R.L. către S.C. DD. S.R.L., având în vedere că la societatea care a transmis terenul inculpata era asociat şi administrator, iar cea căreia i-a fost transferat are ca asociat unic şi administrator pe fiica inculpatei, numita KKKK. Acest aspect rezultă din actele de la dosar legate de aceste operaţiuni, semnate de inculpată.

Faptul că inculpata N. cunoştea că terenul la transmiterea căruia a participat provenea din săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă rezultă din mai multe probe. Nu are nicio relevanţă faptul că terenul provenit din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă a fost transmis mai întâi de la S.C. F. S.R.L. către S.C. GG. S.R.L. şi apoi de aceasta din urmă către S.C. DD. S.R.L., deoarece inculpata N. a participat la ambele trasmiteri şi de fiecare dată a cunoscut provenienţa infracţională a bunului transmis.

Doctrina şi practica judiciară au arătat că această condiţie, a cunoaşterii provenienţei bunului din săvârşirea unei infracţiuni, trebuie interpretată în sens larg, nefiind necesar ca făptuitorul să cunoască exact care este infracţiunea din care provine bunul ori care sunt circumstanţele concrete ale comiterii acesteia.

În cauză sunt probe concludente din care rezultă că inculpata N. a cunoscut că F. S.R.L. a dobândit terenul respectiv de la inculpatul B. prin săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, faptul că inculpata N. cunoştea că inculpatul B. căuta să-şi soluţioneze prin cumpărare de influenţă cererile de retrocedare a imobilelor revendicate rezultă din declaraţia de martor dată de WWWWW. în cursul urmăririi penale (aflată în volumul 7 al dosarului de urmărire penală, la filele x), în care acesta arată că:

"B. mi-a spus că a găsit pe cineva care e în stare să îl conecteze cu oameni importanţi politici şi care are astfel influenţă pentru soluţionarea cererilor lui de revendicare. Mi-a spus că e vorba de N. şi că aceasta va veni la mine la birou pentru a-i da dosarele. După ce am predat dosarele, la două sau trei săptămâni după aceea, B. m-a trimis la întâlnirea cu M. de care am făcut vorbire mai sus. Nu am mai discutat apoi cu B., cu N. sau cu M."

În plângerea depusă la parchet la data de 23.01.2015 inculpatul B. descrie fapta de trafic de influenţă comisă de inculpatul M. şi motivul pentru care inculpata N. i l-a prezentat pe acesta, arătând că în anul 2005 a cunoscut-o pe inculpata N. şi că "După aproximativ 1 an, dna N. ne-a făcut cunoştinţă cu dl. M. spunându-ne că dl. M. este un om important în România cu cunoştinţe juridice solide şi cu foarte mulţi bani, că are de partea sa o echipă de avocaţi foarte bună care se poate ocupa de toate cererile şi procesele în curs sau care urmau şi care poate să asigure toate sumele necesare plăţii onorariului avocaţilor, eventualele taxe de timbru, costul deplasărilor, identificarea bunurilor etc. Această prezentare a fost confirmată de către dl. M."

La fila x din această plângere penală inculpatul B. arată în mod explicit că "Pentru a mă determina să renunţ la un procent uriaş din bunurile moştenite, dl. M. a afirmat că subsemnatul nu voi putea rezolva niciodată problemele generate de situaţia juridică a bunurilor imobile/mobile ce au aparţinut autorilor mei şi XX., dânsul fiind singurul în măsură soluţioneze toate aspectele legate de retrocedarea respectivelor bunuri, motivat prin aceea că este fostul şef de cabinet a prim-ministrului HH. şi că datorită relaţiilor publice pe care le are poate rezolva problema retrocedărilor.

În plus mi-a precizat faptul că societatea de avocatură care urma să reprezinte interesele în problemele retrocedărilor o are ca partener pe dna. BBBBB., soţia dlui. WW., prim-ministru al României la acel moment."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale în calitate de suspect de B., în data de 23.04.2015, acesta arată că "N. mi-a fost prezentată ca fiind o persoană care cunoaşte foarte mulţi oameni şi mă poate ajuta să recuperez proprietăţile. M-am întâlnit cu N. la restaurantul WWWWWWWW. de pe Şos. x, ocazie cu care aceasta mi-a spus că mă poate ajuta cu recuperarea proprietăţilor. Eu eram nemulţumit deoarece vedeam că nu primeam nici un bun înapoi.

N. mi-a spus că are o relaţie bună cu primarul din Snagov, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Cred că era vorba despre primarul Snagovului din mandatul 2000-2004. Am discutat cu N. că în schimbul ajutorului dat aceasta să primească aproximativ 35 % din valoarea imobilelor recuperate de ea."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în calitate de suspectă, de SS., aceasta arată că "N. ne-a spus, îmi amintesc că eram la noi acasă, că din informaţiile ei, documentele care fac dovada că bunurile îi aparţin soţului meu ar fi ascunse din ordinul directorului Arhivelor Naţionale, domnul XXXXXXXX.

Astfel, în acele împrejurări, N. ne-a spus că are relaţiile necesare pentru a face rost de documente în ciuda acestor piedici.

Am fost de acord să încheiem un contract cu N., solicitându-i ca demersurile pe care le va face să fie legale."

Aceste declaraţii date de inculpatul B. şi de soţia acestuia cu privire la încercarea de folosire de către inculpata N. a influenţei avute pe lângă funcţionarii competenţi să soluţioneze cererile de retrocedare formulate de primul inculpat se coroborează cu următoarele probe:

- declaraţia de suspect dată de N. în cursul urmăririi penale, în care aceasta arată că " cu preşedintele CJ Ilfov, XXX., cu care sunt prietenă de mai mult timp, am fost cu acesta la petreceri, nunţi sau botezuri. M-am plâns lui că am făcut demersuri la prefectură pentru retrocedarea pădurii şi nu am primit răspuns."

- declaraţia de inculpat dată de O. în cursul urmăririi penale, în care acesta arată că "Aşa cum am spus data trecută pe N. am cunoscut-o atunci când a venit în legătură cu cererea formulată de B. Cred că a fost trimisă de XXX., care cred că era la acel moment preşedinte CJ Ilfov. La acel moment făceam parte din acelaşi partid cu XXX., acesta fiind preşedintele YYY. Ilfov.

- declaraţia de martor dată în cursul urmăririi penale de ZZZ. în care acesta arată că:

"De la domnul AAAA. am aflat că primarul din Snagov pune presiune pe el să accepte retrocedarea atât cu ocazia şedinţelor comisiei cât şi informal, făcându-i vizite.

Arăt că la câteva luni de la instalarea în funcţie (n.n. după luna iulie 2005) am fost chemat de XXX. care mi-a prezentat o listă "cu 4 probleme" care erau patru cereri nelegale de retrocedare, printre care şi Pădurea Snagov. I-am replicat că toate sunt nelegale şi i-am cerut să nu mă mai cheme.

De asemenea, a venit la mine după luna august 2006 N. care mi-a cerut explicaţii în legătură cu refuzul de punere în posesie. I-am spus că acţionăm legal şi ne facem datoria şi a plecat."

- în declaraţia din cursul judecăţii, dată în data de 20.10.2017 martorul ZZZ. confirmă aceste lucruri, arătând următoarele:

"Întrebare - avocat inc. N.- Ce explicaţii i-a dat doamna N.? Răspuns Doamna N. a venit la mine în cabinet ca o doamnă si am discutat despre această retrocedare şi am refuzat-o categoric." De asemenea acesta mai arată că «Întrebare procuror - Il cunoasteti pe XXX.? Răspuns: Da. Întrebare procuror -V-a solicitat sau v-a dat vreo adresă care să conţină si solicitarea de retrocedare a imobilul de la Snagov? Răspuns Mi-a dat o hârtie in biroul dumnealui, nici nu am citit-o bine şi am spus că sunt ilegale. Erau vreo 4 retrocedări, nu îmi aduc aminte toate 4. Întrebare procuror - La urmărire v-aţi adus aminte că era si padurea Snagov. Vă mentineti această declaratie? Răspuns DA. Întrebare procuror -De ce ati considerat că sunt ilegale? Răspuns Din discutiile cu colegii mei, in caz concret cu pădurea de la Snagov si cu celelalte 3, i am intrebat ce păduri mai trebuie să retrocedăm sau unde sunt presiuni pentru retrocedări. Am hotarât fără să vad actele că nu pot să ii răspund afirmativ domnului senator. Am fost chemat in biroul domnului Senator si mi a spus că "eu sunt senator şi rog să retrocedaţi aceste 4 păduri". Nu am preluat biletul de la dumnealui, l-am lăsat pe birou şi am plecat.»

- declaraţia dată în cursul judecăţii la data de 20.10.2017 de martorul TTT., în care acesta arată că "Întrebare procuror - Ati făcut o afirmatie la urmărire penală în sensul că "am auzit de N. şi stiu că a fost mandatarul lui Paul şi avea o relatie bună cu primarul din Snagov, acesta susţinând-o în solicitările de retrocedare". La ce v-ati referit? Răspuns: Relatia dintre domnul primar si N. am dedus-o din sursele domnului primar O. Mi-a spus că o cunoaşte pe N. şi s-a referit la ea intr-un mod familiar."

- declaraţia din 20.10.2017 dată în faţa instanţei de martorul AAAA., în care acesta arată că "Întrebare procuror - Stiti dacă intre N. şi inculpatul O. erau relatii anterioare, se cunoşteau? Răspuns Din moment ce la o intalnire anterioară dintre mine şi domnul O., la domnul O. in birou, cand le-am spus punctul de vedere, dumnealui a înştiinţat-o imediat pe doamna N., presupun că se cunoşteau."

- Convorbirea telefonică din data 28.09.2007, ora 15:36:13, purtată între M. şi N., cu următorul conţinut:, cu următorul conţinut:

M.: N., ne-am întâlnit şi noi, am stabilit nişte chestii. Eu îmi văd de treaba mea!

N.: Nu am stabilit. .

M.: Cum n-am stabilit?

N.: Nu.

M.: Păi, n-am stat la YYYYYYYY. şi am stabilit şi a rămas ca tu cu IIIIIIIIIIII. să le puneţi pe hârtie şi gata! Ce mai.. Stai un pic, nu asta e important, important este.. eu acum sunt în două procese diferite care.. Ieri, de exemplu, am fost într-o întâlnire de dimineaţa până seara. Am avut 4000 de apeluri lipsă! N-am dat niciun telefon înapoi. Azi dimineaţă îmi fac un schimb al meu de.. în sfârşit! Cu ce ţi-am greşit, că nu vreau să greşesc cu nimic! Vreau să înţelegi că nimic din ceea ce am vorbit noi doi nu s-a schimbat! Nu înţeleg de ce trebuie să se ducă nu ştiu ce XXX.

N.: Asta vreau să-ţi spun eu.

M.:.. la nu ştiu ce cadastrist şi să urle pe la ăia şi să-i cheme la ordin şi primarul din Snagov să fie supărat şi toate astea! Nu înţeleg de ce ne trebuie toate astea!

N.: Păi, asta, asta e.

M.: Ăla-i prietenul tău, nu e prietenul meu!

N.: Este prietenul meu, dar ăla nu înţelege şi, dacă cineva nu înţelege, nu pot să răspund pentru faptele altora!

Întrucât din aceste probe au rezultat indicii că inculpata N. ar fi comis la rândul său o infracţiune de trafic de influenţă, parchetul a dispus prin rechizitoriu parchetul clasarea sub aspectul săvârşirii de către inculpată a acestei infracţiuni, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Declaraţiile sunt, însă, relevante sub aspectul cunoaşterii de către inculpata N. a modului în care a fost obţinut terenul Pădurea Snagov ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Chiar dacă în declaraţiile următoare inculpatul B. a retractat în mare parte cele arătate declaraţia de suspect din data de 23.04.2015, inculpatul B. arată şi în declaraţia de suspect din 11.12.2015 că motivul pentru care inculpata N. i l-a prezentat pe inculpatul M. a fost acela că ea nu a reuşit să rezolve retrocedarea Pădurii Snagov .

În declaraţia de suspect dată de SS. la data de 06.05.2015 (aflată la filele x din volumul 5 al dosarului de urmărire penală) aceasta arată că inculpatul B. a contactat mai multe persoane care să îl reprezinte în cererile de revendicare, dar a fost sabotat tot timpul de către autorităţi. În acest context, inculpata N. le-a făcut cunoştinţă cu inculpatul M. ("N. ne-a spus că îl cunoaşte pe M., un fost consilier al lui HH., care are puterea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităţilor şi cu obţinerea documentelor necesare (PUZ etc)." - fila x din volumul 5 al dosarului de urmărire penală).

Faptul că inculpata N. i-a "cedat afacerea" inculpatului M. pentru că ea nu reuşise punerea efectivă în posesie, deşi se reuşise obţinerea unei hotărâri a comisiei judeţene de retrocedare a Pădurii Snagov, rezultă şi din declaraţia dată de martora NNNNN., dată în cursul urmăririi penale (aflată în volumul 7, dosarul de urmărire penală), în care aceasta arată că "Ulterior, în septembrie sau octombrie 2006 N. mi-a spus că pentru că B. e nemulţumit că nu obţine nimic ea o să îi cedeze contractul lui M. Pe M. l-am văzut o singură dată la birou la N. în această perioadă, era însoţit de soţia lui de un avocat şi de încă o persoană pe care nu o cunosc. Cred că tot în 2006 N. şi-a cedat efectiv contractul lui M. şi de la acel moment nu ştiu să se mai fi ocupat de vreun demers pentru bunurile revendicate de B. La un moment dat am aflat de la televizor că B. a obţinut nişte bunuri, înainte de a i se naşte copilul, am sunat-o pe N. să o întreb dacă primim nişte bani pentru demersurile făcute, dar N. mi-a spus că nici ea şi nici OOOOO. nu au primit nimic." Fiind audiată de instanţă la data de 05.05.2017, martora NNNNN. a arătat că îşi menţine în totalitate declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

Modul în care au procedat inculpaţii B., N. şi M. cu privire la transmiterea drepturilor succesorale a fost descris de martorul HHHH. care arată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale (aflată în vol. 7 al dosarului de urmărire penală, filele x) că aceştia au colaborat tot timpul după preluarea de către inculpatul M. a demersurilor de retrocedare a Pădurii Snagov:

"La vremea respectivă am constatat că era un circuit între M., E. şi N., cei trei întâlnindu-se foarte des, fie la firma de avocaţi, fie la sediul firmei lui M., fie la N. la firmă, din câte îmi amintesc în Piaţa Domenii, deasupra unei săli de sport. Nu am participat la discuţii, deşi uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe M. pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar M. mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile B. Din câte am înţeles N. a fost cea care a iniţiat proiectul şi l-a prezentat pe B. lui M. şi asociaţilor lui. Între N. şi M. existau tensiuni şi acesta mi-a spus că N. are de primit bani şi era nemulţumit de pretenţiile emise de aceasta. Cred că N. era implicată în demersurile pentru retrocedarea terenurilor, cel puţin aşa mi-a spus M." Aceasta afirmaţie contrazice susţinerile inculpatei N., potrivit cărora inculpatul M. ar fi fost cel care a contactat-o. În realitate, inculpata N. a fost nevoită să-i cedeze inculpatului M. această "afacere" pentru că ea s-a blocat la punerea în posesie a Pădurii Snagov retrocedate. Fiind audiat în faţa instanţei de judecată în data de 23.06.2017, martorul HHHH. a declarat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Declaraţia martorului HHHH. este confirmată sub acst aspect de convorbirea purtată în data de 28.09.2007, ora 15:36:13, de M. cu N., redată în volumul 8, dosarul de urmărire penală:

M.: Ce anume ce şi cum? N-ai contractul în faţă? Nu mă abat cu nimic de la contractul ăla! Ce anume să-ţi spun în plus faţă de contract? Acolo scrie clar: Din momentul în care se face intabularea, din momentul în care se trece în Cartea Funciară, din nu ştiu ce, de atunci se întâmplă nu ştiu ce. E trecut în termene foarte clari! Nu numai că respectăm acele termene, dar chiar le plătim cu mult înainte de ceea ce scrie acolo!

N.: Nu este vorba despre avansurile către Paul, este vorba de faptul că tu ai vrut ceva, eu am acceptat, iar diferenţa între ce am făcut noi şi ce trebuie să fie acceptată de terţele persoane, trebuie să le spunem exact ce şi cum.

Toate aceste probe dovedesc fără dubiu că inculpata N. cunoştea că terenul pe care l-a primit pe numele societăţii la care era administrator, S.C. GG. S.R.L., de la S.C. F. S.R.L., provenea din săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă, faţă de inculpatul B.

Intenţia inculpatei N. de a ascunde sau disimula originea ilicită a bunului rezultă în primul rând din faptul că aceasta a adus ca aport social bunul respectiv la o societate care o are ca asociat unic şi administrator pe fiica sa, numita KKKK. Nu există o justificare economică a acestei operaţiuni, având în vedere că S.C. DD. S.R.L. nu a desfăşurat nicio activitate nici înainte şi nici după dobândirea acestor bunuri.

Inculpata N. nu a obţinut o contraprestaţie în urma acestui transfer al bunurilor, fiind vorba în realitate de un act cu titlu gratuit. Or, aceasta denotă că intenţia inculpatei la efectuarea acestei operaţiuni nu a fost una comercială, deoarece aceasta putea desfăşura o activitate economică reală şi în cadrul societăţii GG. S.R.L., dacă intenţiona acest lucru. În realitate, intenţia inculpatei a fost aceea de a ascunde sau disimula provenienţa bunului respectiv.

Această intenţie rezultă şi din faptul că înfiinţarea S.C. DD. S.R.L. (la 24.07.2015) şi transferul bunurilor către această societate s-au realizat la scurt timp după formularea de către inculpatul B. a plângerii şi denunţului din data de 23.01.2015 şi respectiv din data de 15.04.2015, când se făceau cercetări în prezenta cauză cu privire la redobândirea de către acesta a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie. Întrucât anterior fuseseră şi articole în presă pe tema acestor retrocedări, se poate justifica temerea inculpatei N. că cercetările începute vor conduce la acest teren, ceea ce a determinat-o să încerce prin această tranzacţie să-i disimuleze provenienţa ilicită, creând aparenţa unei dobândiri licite a lui de către S.C. DD. S.R.L.

Faţă de toate acestea, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, urmând a dispune condamnarea inculpatei N. pentru această infracţiune.

n. Referitor la săvârşirea de către inculpatul U. a infracţiunii de participaţie improprie la spălarea banilor, în legătură cu transmiterea suprafeţei de teren de 1000 mp., primită ca mită în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Inculpatul U. este acuzat în rechizitoriu că, pentru a ascunde/disimula adevărata proveninţă a terenului primit cu titlu de mită de la M. şi F. S.R.L. pentru punerea în posesie a inculpatului B. cu încălcarea legii, i-a determinat pe numiţii FFFF. şi GGGG. să semneze în calitate de cumpărători contractul de vânzare cumpărare nr. x din 22.02.2008 pentru un teren forestier de 1000 mp în Snagov, iar la data de 01.04.2008 să semneze în calitate de vânzători contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea 1484 prin care acelaşi teren a fost vândut cumpărătorului de bună credinţă, IIII., obţinând un folos necuvenit de aproximativ 50.000 euro, primiţi de la cumpărător, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la spălare a banilor prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 aplicarea art. 5 C. pen.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii confirmă săvârşirea de către inculpatul U. a acestei infracţiuni.

Aşa cum s-a arătat anterior, pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data faptelor) trebuie să existe un bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni, o schimbare sau un transfer al acestui bun şi intenţia făptuitorului de a ascunde sau disimula originea ilicită a acestui bun.

Pentru a se reţine infracţiunea de spălare a banilor nu este nevoie să se dispună o soluţie de condamnare şi pentru infracţiunea predicat, din care a provenit bunul "spălat" de făptuitor, ci trebuie să se dovedească doar că acesta cunoştea că bunul provine dintr-o infracţiune.

De asemenea, pentru a se reţine infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data faptelor) nu are nicio relevanţă dacă făptuitorul este şi autor al infracţiunii predicat, din care provine bunul ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor.

În speţă parchetul arată în actul de sesizare că infracţiunea predicat din care provine bunul supus spălării de către inculpatul U. este infracţiunea de luare de mită, constând în primirea de către acesta a unei suprafeţe de teren de 1000 mp. de la inculpatul M., în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu de director al Direcţiei Silvice Ilfov, în care a facilitat punerea în posesie efectivă a inculpatului B. asupra terenului retrocedat.

Nu are nicio relevanţă faptul că retrocedarea terenului către inculpatul B. a fost una legală, deoarece infracţiunea de dare şi luare de mită se poate comite şi în legătură cu îndeplinirea în mod legal a atribuţiilor de seerviciu de către funcţionarul public. Având în vedere că pentru această infracţiune de luare de mită comisă de către inculpatul U. a intervenit prescripţia răspunderii penale, parchetul a dispus prin rechizitoriu clasarea. Acest lucru nu are nicio relevanţă pentru reţinerea în sarcina inculpatului U. a infracţiunii de spălare a banilor, sub forma participaţiei improprii, deoarece cele două infracţiuni sunt autonome una faţă de cealaltă.

Instanţa reţine că activitatea inculpatului U. s-a circumscris momentului în care demersurile inculpatei N. de punere în posesie asupra terenului din Pădurea Snagov retrocedat inculpatului B. s-au blocat deoarece directorul Direcţiei Silvice Ilfov, martorul ZZZ., ca şi ceilalţi reprezentanţi ai acestei instituţii din comisiile de fond funciar, se opuneau acestei retrocedări. Aşa cum s-a arătat anterior, acesta a fost şi motivul pentru care inculpata N. a "cedat" către S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., drepturile succesorale ale inculpatului B. pe care le obţinuse anterior prin contractul de mandat şi asistenţă de specialitate.

După această cedare a drepturilor succesorale, inculpatul M. a reuşit în scurt timp "deblecarea" situaţiei, având în vedere că a fost înlocuit directorul Direcţiei Silvice Ilfov, ZZZ., cu inculpatul U., cu care inculpatul M. era prieten. Prin efectuarea de către inculpatul U. a demersurilor pentru punerea efectivă în posesie asupra terenului retrocedat s-a deblocat situaţia, motiv pentru care se poate reţine că primirea de către inculpatul U. a terenului de 1000 mp. din Pădurea Snagov s-a făcut în legătură cu îndeplinirea de către acesta a atribuţiilor de serviciu.

În legătură cu relaţiile inculpatului M. cu inculpatul U., martorul HHHH. afirmă în declaraţia dată în faţa instanţei că:

"Întrebare procuror - Dar pe U. il cunostea, de la EE.? Răspuns: După nume nu-mi dau seama, dar cunostea diverse persoane de la EE. Întrebare procuror - Mentineti afirmatia conform căreia QQQQQ. omul de incredere al lui M. a spus ca orice problema ce tine de EE. se rezolvă cu U.? Răspuns: Da, mentin afirmati că domnul QQQQQ. mi-a comunicat că orice problemă legată de EE. se rezolvă, nu-mi amintesc exact dacă mi-a spus si numele persoanei respective, dar el se ocupa de EE." Aşa cum rezultă din probele administrate, inculpatul M. a şi folosit ulterior, în mod efectiv, influenţa pe care o avea pe lângă inculpatul U., pentru a reuşi punerea în posesie asupra suprafeţei de teren din Pădurea Snagov retrocedate în urma demersurilor făcute de inculpata N.

Relaţia de prietenie dintre inculpaţii M. şi U. este susţinută în mod categoric de martor în declaraţia dată în faţa instanţei:

"Întrebare avocat inc U. - Dacă îşi menţine declaraţia de la urmărire penală potrivit careia M. era bun prieten cu U. acesta il vizita frecvent acasă la Snagov? Răspuns da Întrebare avocat inc U. - Cum isi jusitifica această declaratie? Răspuns l-am văzut deseori acolo. Întrebare avocat inc U. -Ce insemnă deseori sau "frecvent" cum a declarat la urmărire penală? Răspuns Cu ocazia unor mese festive sau pur si simplu mese ocazionale. Întrebare avocat inc U. - Este sigur vorba de inc. U. şi nu de altă persoană care lucrează în EE.? Răspuns Da, sunt sigur." Nu există nici un motiv pentru care martorul să mintă sub acest aspect, iar această susţinere este confirmată şi de alte probe.

Afirmaţiile martorului HHHH. referitoare la relaţiile de prietenie dintre cei doi inculpaţi sunt confirmate şi de martorul TTT., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în data de 26.02.2016 (aflată în volumul 7 din dosarul de urmărire penală, filele x), în care acesta arată că "Ştiu că domnul U. era amic cu primarul din Snagov şi îl cunoştea pe domnul M. Fac această precizare întrucât în primăvara - vara anului 2007, anterior punerii în posesie a lui Paul, domnul U. venise cu probleme de serviciu la Ocolul Silvic Snagov şi am hotărât să mergem să mâncăm la o terasa la lacul Snagov. De pe celălalt mal a venit M. cu o şalupă şi s-a aşezat la masa noastră, discutând cu domnul U. ca şi cum se cunoşteau. M. a spus în discuţie că se schimbă directorul EE. şi el ştie cine vine." Din ultima afirmaţie a martorului rezultă că inculpatul M. ştia chiar că va fi schimbat directorul Direcţiei Silvice Ilfov şi că va fi înlocuit cu inculpatul U. În declaraţia dată în instanţă la data de 20.10.2017 martorul TTT. confirmă acest episod, arătând că "la un moment dat cand eram impreună cu U. pe o terasă pe malul lacului Snagov, la un moment dat pe acea terasă a intrat domnul M. care s-a apropiat şi l-a salutat pe domnul U. şi s-au schimbat câteva amabilităţi după care a plecat in altă parte. De aceea am tras concluzia că cei doi se cunoşteau."

Schimbarea directorului direcţiei silvice a fost un factor important, care a contribuit la punerea efectivă în posesie asupra terenului, deoarece directorul anterior al Direcţiei Silvice Ilfov, martorul ZZZ., arată în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 20.10.2017 cu privire la solicitarea inculpatului B. privind Pădurea Snagov că "A fost şi dorinţa mea şi a celorlalţi colaboratori cu care lucram, de a nu retroceda această suprafaţă, de acord cu şeful de ocol cu ce a specificat dumnealui in această anexă". Apoi martorul mai arată că inculpatul M. a încercat să ia legătura cu el prin intermediul inculpatului O., precizând că: «Întrebare procuror - V-a solicitat inculpatul RRRRR. sau a intermediat inculpatul RRRRR. o intalnire intre dvs. si inculpatul M.? Răspuns Fostul primar de la Snagov mi-a spus odată că ar vrea domnul M. să mă cunoască. Întrebare procuror - V-a spus pentru ce? Răspuns: Nu. Întrebare procuror - De unde ati tras concluzia că această intalnire se dorea a fi tot pentru retrocedarea pădurii de la Snagov? Răspuns: Fără sa imi spună domnul primar am făcut legatura că tot cu asta ar fi si nu am avut nici curiozitatea să il cunosc pe domnul M. eu fiind legat de acest "nu retrocedare".» Această poziţie a martorului a determinat şi demersul inculpatului B. de a formula o plângere penală împotriva lui ZZZ. - Director la Direcţia Regia Naţională a Pădurilor EE. în legătură cu refuzul de a pune în posesie terenul forestier, înregistrată cu nr. x/18.05.2007 - Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Ilfov .

De altfel, inculpatul M. arată în convorbirea telefonică purtată în ziua de 03.01.2008, ora 19:55:24, cu SSSSS., redată în volumul 8 filele x, că "M.: Mai mult sau mai puţin sunt şef acolo, deci să ajut mult să obţii tot ceea ce ai nevoie în Snagov."

Contribuţia efectivă a inculpatului U. la punerea în posesie a inculpatului B. asupra terenului retrocedat rezultă în primul rând din faptul că la data de 26.06.2007 inculpatul U., delegat între timp în funcţia de director, a semnat în numele Direcţiei Silvice Bucureşti adresa nr. x prin care a cerut Ocolului Silvic Snagov să-l pună în posesie pe inculpatul B. cu o suprafaţă de 10 ha pădure în zona Fundul Sacului Snagov. În aceeaşi zi, 26.06.2007, s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului B., reprezentat de avocatul CCCC., cu 10 ha de pădure în zona Fundul Sacului, potrivit hotărârii de validare nr. 7 din 14.01.2004 a comisiei judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

De asemenea, acest lucru rezultă şi din declaraţia de martor dată de AAAA. în data de 21.02.2016:

"Arăt că amplasamentul a fost indicat pe anexa 37 de domnul U. şi nu s-a retrocedat exact pe trupul de pădure Fundul Sacului. În acea zonă care este izolată s-au retrocedat aproximativ 10 ha, iar restul s-a retrocedat în zona ZZZZZZZZ., potrivit indicaţiilor domnului U. care a colorat pe o hartă, de mână, amplasamentul care se retrocedează. Nu cunosc să se fi purtat corespondenţă oficială între comisie şi direcţie cu privire la amplasament, respectiv cu privire la indicarea altui amplasament, având în vedere că suprafeţe din Fundul Sacului au fost retrocedate altor persoane. Anexa 37 astfel aprobată de comisia locală a fost trimisă spre validare comisiei judeţene constituite la nivelul Instituţiei Prefectului Ilfov."

Primirea de către inculpatul U. a unei suprafeţe de teren de 1000 mp., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, rezultă din faptul că la pagina 9 din plângerea depusă la parchet în data de 23.01.2015 inculpatul B. arată că «De asemenea, o serie de alte prevederi cuprinse în Înţelegere sunt menite să asigure F. S.R.L. că subsemnatul accept că toate înstrăinările de teren din cele două imobile retrocedate şi pe care F. S.R.L. le-a "donat" unor diferite persoane reprezintă în fapt "cheltuieli" cu recuperarea acestor bunuri». Această susţinere a inculpatului B. s-a dovedit a fi adevărată în ce priveşte suprafaţa de teren de 1000 mp din Pădurea Snagov, pe care S.C. F. S.R.L. i-a transmis-o după retrocedare inculpatului U. (prin intermediul martorilor FFFF. şi GGGG.), după ce acesta a contribuit în calitate de director al Direcţiei Silvice Ilfov la punerea în posesie asupra Pădurii Snagov.

Din declaraţia de martor dată de FFFF. în cursul urmăririi penale, la data de 01.03.2016, rezultă că terenul cumpărat de el de la F. S.R.L. era de fapt al inculpatului U.: "Acesta mi-a spus vrea să cumpere un teren forestier în Snagov lângă lac şi cantonul silvic şi m-a rugat să-l iau pe numele meu. Mi-a spus că nu-l ia pe numele său întrucât nu vrea să fie implicat în retrocedările de pădure. Cred că mi-a spus despre acel teren chiar înainte să semnez contractul de vânzare cumpărare.

Am mers împreună cu U. şi soţia la notar la data stabilită de acesta. Mi-a spus că voi cumpăra de la o firmă dar nu ştiam a cui este. Soţia nu a fost iniţial de acord să facem acest lucru dar ulterior a acceptat.

La notar doar am semnat contractul dar nu ştiu ce bani s-au plătit. Am primit un exemplar al contractului de vânzare cumpărare pe care l-am remis ulterior lui U. când a vrut să vândă terenul."

Fiind audiat nemijlocit de instanţă la data de 20.10.2017 instanţa a putut constata veridicitatea celor declarate de martor, care a arătat că:

"Fiind mecanic de meserie l-am cunoscut pe domnul U. cu care ne-am împrietenit şi mergând pe la diverse saloane auto, dânsul având maşină si venind să o repare la mine, mi-a propus domnul U. să iau diverse bunuri pe numele meu cu motivaţia că este o persoană publică si că între timp sa le treacă pe numele dansului cand se va rezolva problema.

Întrebare procuror - Ce bunuri v-a propus să luati pe numele dvs?

Răspuns: Masină, casă. Două x si un y. Casa era in Snagov.

Întrebare procuror -Teren in Snagov v-a propus să luati?

Răspuns: Da, cel cu pădurea.

Întrebare procuror - Relatati-ne despre achizitionarea acelei suprfete de teren, cand v-a propus, ce demersuri aţi efectuat?

Răspuns: Mi-a spus că o să aibă niste terenuri pe care nu poate să le ia pe numele dumnealui si să merg să le iau pe numele meu. Asta s-a intamplat in 2009. E posibil să fie alt an dar cred că in 2009."

Fiind întrebat dacă inculpatul U. a plătit vreo sumă de bani pentru aceste teren martorul a răspuns "Nu am văzut. Nu ştiu dacă a plătit vreo sumă de bani." Având în vedere, însă, faptul că era vorba de un teren la punerea în posesia căruia a participat efectiv, modul în care inculpatul a procedat pentru cumpărarea acestuia şi faptul că la scurt timp l-a vândut, instanţa reţine că sunt probe concludente că inculpatul U. nu a plătit nici un ban pentru terenul acesta. De altfel, inculpatul nici nu s-a apărat în modul acesta, ci a afirmat că nu ar fi fost terenul său, ci al numitului FFFF. Apărarea inculpatului va fi înlăturată, având în vedere că martorul FFFF. nu are nici resursele necesare şi nici vreun interes pentru cumpărarea şi revânzarea terenului respectiv, ci din probele administrate rezultă clar că a fost doar un interpus al inculpatului U., pentru a nu se depista fapta de corupţie săvârşită.

Declaraţia martorului FFFF. este confirmată şi de declaraţia dată de soţia acestuia, martora GGGG. în care aceasta arată că "Nu pot preciza exact perioada, dar în cursul aceluiaşi an soţul meu mi-a spus că U. a achiziţionat un teren, dar că contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat pe numele soţului meu întrucât U. era o persoană publică şi acest lucru ar fi atras atenţia. În plus, automat, U. ar fi trebuit să menţioneze acest lucru în declaraţia de avere, iar el nu-şi dorea acest lucru. Nu ştiu unde anume era situat terenul în cauză, despre ce suprafaţă era vorba, cine era vânzătorul şi cu ce sumă fusese achiziţionat de către U."

În declaraţia dată în faţa instanţei la data de 2.03.2018 martora GGGG. şi-a menţinut declaraţiile, arătând că

"Eu sunt soţia lui FFFF. care a avut in posesie un pământ care i-a aparţinut de fapt lui U. care ulterior a fost vândut.

Mai sunt pe numele soţului meu inca două terenuri şi o casă în Snagov, care sunt de fapt tot ale lui U.

Întrebare procuror - Dvs. ştiti unde se află terenul acela care aţi spus că era a lui U.?

Răspuns Nu, nu ştiu."

Fiind o persoană căsătorită, martorul FFFF. nu a putut vinde terenul respectiv fără soţia sa, astfel încât a fost nevoie şi de prezenţa acesteia la notar. Declaraţia martorei din faţa instanţei este concludentă sub acest aspect "Atunci cand mi-a spus că trebuie să mergem să se poată vinde, mi-a spus că a fost achizitionat pe numele lui un teren care este de fapt a lui U. dar dansul este persoană publică şi a fost doar o formalitate, a fost luat pe numele lui şi se va vinde curând. Eu nu am a fost de acord. Am zis că nu e normal, de ce să fie pe numele lui şia azis că se va vinde curând."

Având în vedere că martorii FFFF. şi GGGG. sunt simpli muncitori, cu venituri foarte modeste şi cu patru copii în întreţinere, instanţa reţine că sunt veridice declaraţiile acestora potrivit cătrora bunurile respective, achiziţionate pe numele lor, inclusiv terenul în discuţie, sunt în realitate ale inculpatului U.

Faptul că terenul a fost vândut ulterior pentru suma de 45000-50000 de euro, iar banii au fost încasaţi de inculpatul U. rezultă din declaraţia aceluiaşi martor, FFFF., în care acesta arată că "Nu-mi amintesc la cât timp de la achiziţia terenului de 1000 mp acesta a fost vândut. Rolul meu a fost acela de a mă deplasa la notar, la cererea lui U. pentru a semna actele. Nu m-am ocupat de găsirea unui cumpărător şi nu-mi amintesc dacă soţia m-a însoţit. Preţul vânzării a fost de 45.000 euro sau 50.000 euro. Eu am primit 10.000 euro, din care i-am folosit pentru achiziţia unei maşini. Banii i-am primit în mână de la U. şi de faţă nu a fost vreo persoană. Soţia mea a aflat despre primirea cestor bani imediat."

Martorul confirmă acest lucru în declaraţia dată în faţa instanţei, în care arată că inculpatul U. s-a ocupat de revânzarea terenului, a găsit cumpărătorul şi s-a ocupat de acte:

"Întrebare procuror - Cine s-a ocupat de vanzarea lui? Răspuns U., de toate aspectele: a găsit cumpărătorul si s-a ocupat de acte." Declaraţia martorului este confirmată şi de declaraţia soţiei acestuia, martora GGGG.

Toate aceste probe dovedesc intenţia inculpatului U. de a disimula sau a ascunde provenienţa ilicită a terenului de 1000 mp., provenit din infracţiunea de luare de mită comisă de el în legătură cu retrocedarea şi punerea în posesie asupra Pădurii Snagov. Martori audiaţi arată care a fost motivul pentru care inculpatul U. a achiziţionat terenul în mod fictiv pe numele lor, iar declaraţiile lor nu pot fi puse sub semnul întrebării deoarece nu există nici un motiv pentru care aceştia să dea declaraţii nereale. Dimpotrivă, relaţiile apropiate dintre inculpatul U. şi martori şi veniturile modeste ale acestora din urmă sunt argumente solide pentru a reţine veridicitatea declaraţiilor acestora în sensul că terenul de 1000 mp achiziţionat a fost achiziţionat pe numele lor pentru că inculpatul U. nu a dorit să-l achiziţioneze direct pe numele lui. Or, singurul motiv plauzibil pentru care inculpatul U. a procedat în acest mod a fost intenţia sa de a ascunde provenienţa ilicită a acestui imobil.

Este vorba în speţă de un mecanism complex de a-şi asigura produsul infracţiunii, care constă în intepunerea fictivă a unor persoane, pentru ca inculpatul U. că obţină produsul infracţiunii de luare de mită.

Fiind întrunite toate condiţiile pentru a se reţine în sarcina inculpatului U. infracţiunea de spălare a banilor, sub forma participaţiei improprii, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracţiune. Forma participaţiei improprii se reţine în speţă deoarece martorii FFFF. şi GGGG. au acţionat din culpă, necunoscând că terenul provine din săvârşirea de către inculpatul U. a infracţiunii de luare de mită şi nici intenţia acestuia de a ascunde sau disimula originea ilicită a bunului.

o. Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpaţilor M., E., G. şi H., în forma constituirii, şi W., J., L. şi K. în forma aderării

În sarcina inculpaţilor M., E., G. şi H. s-a reţinut în actul de sesizare că, începând cu 1 noiembrie 2006, împreună cu KK., netrimis în judecată, au constituit un grup infracţional (la care au aderat ulterior alte persoane, respectiv inculpaţii W., J., L., K.), având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B. în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea 10/2001, Legea 247/2005) prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi sau altor persoane cu influenţă asupra funcţionarilor publici în scopul determinării acestora să acţioneze potrivit scopului grupului, instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici, grup în cadrul căruia a acţionat apoi până la începutul anului 2010, săvârşind pentru realizarea scopului grupului în mod direct infracţiuni de corupţie/asimilate acestora (dare de mită, complicitate la abuz în serviciu, trafic de influenţă - expuse în continuare), faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Având în vedere că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M. instanţa va reţine ca lege penală mai favorabilă vechiul C. pen., infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina acestuia se încadra în prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, care reglementa în mod identic această infracţiune înainte de 1.02.2014.

Inculpatul L. este acuzat în rechizitoriu că a aderat, începând cu anul 2007, la grupul infracţional organizat constituit la data de 01.11.2006 de inculpaţii M., E., G., KK. ŞI H. (grup la care ulterior au aderat şi alte persoane, respectiv inculpaţii W., J., K.) având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B. în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea 10/2001, Legea 247/2005) prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi sau altor persoane cu influenţă asupra funcţionarilor publici în scopul determinării acestora să acţioneze potrivit scopului grupului, instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici, grup în cadrul căruia a acţionat apoi până la sfârşitul anului 2013, susţinând acţiunile acestuia (prin participarea la discuţii/negocieri cu cumpărătorul de influenţă, întocmirea/coordonarea apariţiei/realizării în mass-media de articole/emisiuni favorabile/defavorabile cumpărătorului de influenţă, convingându-l astfel să rămână în înţelegere cu F. S.R.L., efectuarea de analize de presă şi acţiuni în favoarea grupului, menţinerea legăturii cu ceilalţi membrii, dar şi cu cumpărătorul de influenţă şi soţia acestuia, atragerea altei persoane care să adere la grup) şi ajutând la săvârşirea unor astfel de infracţiuni de corupţie (expuse în continuare), faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpatul W. este acuzat în rechizitoriu că a aderat, începând cu anul 2007, la grupul infracţional organizat constituit la data de 01.11. 2006 de inculpaţii M., E., G., KK. ŞI H. (grup la care ulterior au aderat şi alte persoane, respectiv inculpaţii L., J., K.) având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B. în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea 10/2001, Legea 247/2005) prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi sau altor persoane cu influenţă asupra funcţionarilor publici în scopul determinării acestora să acţioneze potrivit scopului grupului, instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici, grup în cadrul căruia a acţionat apoi până la sfârşitul anului 2013, susţinând acţiunile acestuia prin menţinerea legăturii între membrii grupului şi între aceştia şi cumpărătorul de influenţă B., susţinerea acţiunile de traficare a influenţei săvârşite de M. şi G., întărind convingerea cumpărătorului de influenţă asupra reuşitei acţiunilor de revendicare urmare a relaţiilor şi influenţei membrilor grupului în lumea politică, media şi de afaceri, inclusiv prin calitatea sa de consilier al primului ministru, iar după anul 2010 a păstrat legătura constant cu cumpărătorul de influenţă, dându-i de înţeles că doar prin influenţa grupului va putea obţine bunurile revendicate, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpatul K. este acuzat în rechizitoriu că a aderat, începând cu anul 2011 (luna octombrie), la grupul infracţional organizat constituit la data de 01.11.2006 de inculpaţii M., E., G., KK. şi H. (grup la care ulterior au aderat şi alte persoane, respectiv inculpaţii L., J., W.) având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B. în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea 10/2001, Legea 247/2005) prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi sau altor persoane cu influenţă asupra funcţionarilor publici în scopul determinării acestora să acţioneze potrivit scopului grupului, instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici, grup în cadrul căruia a acţionat apoi până la sfârşitul anului 2013 potrivit dispoziţiilor date de inculpatul G., preluând rolul inculpatului M. în activitatea infracţională a grupului pentru obţinerea unor bunuri revendicate de inculpatul B., menţinând legătura între acesta şi membrii grupului şi susţinând activitatea de traficare a influenţei realizată de inculpatul G., întărindu-i convingerea asupra reuşitei acţiunilor de revendicare urmare a relaţiilor şi influenţei membrilor grupului în lumea politică, media şi de afaceri, dându-i de înţeles că doar prin influenţa grupului va putea obţine bunurile revendicate, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpatul J. este acuzat în rechizitoriu că a aderat, începând cu anul 2007, la grupul infracţional organizat constituit la data de 01.11. 2006 de inculpaţii M., E., G., KK. şI H. (grup la care ulterior au aderat şi alte persoane, respectiv inculpaţii W., L., K.) având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B. în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea 10/2001, Legea 247/2005) prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi sau altor persoane cu influenţă asupra funcţionarilor publici în scopul determinării acestora să acţioneze potrivit scopului grupului, instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici, grup în cadrul căruia a acţionat apoi până la sfârşitul anului 2013, în directa coordonare a inculpatului G. pentru realizarea scopului grupului, păstrând legătura între acesta şi inculpaţii H. şi M., punându-i la curent cu rezultatul demersurilor efectuate, participând la întâlniri cu cumpărătorul de influenţă, îndeplinind dispoziţiile date de ceilalţi membrii, faptă care, în opinia parchetului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen. - în forma aderării, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu confirmă săvârşirea de către inculpaţii M., E., G., H., W., J., L. şi K. a acestei infracţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 367 alin. (6) C. pen., prin "grup infractional organizat se intelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp si pentru a actiona in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni."

În primul rând nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni pentru că, aşa cum s-a arătat anterior, singurul inculpat din cadrul presupusului grup infracţional organizat care a comis infracţiunea de trafic de influenţă este inculpatul M., în sarcina celorlalţi inculpaţi nereţinându-se comiterea vreunei infracţiuni. Aşadar, nu este întrunită condiţia obiectivă a existenţei cel puţin a trei persoane care să constituie un grup infracţional organizat cu scopul săvârşirii de infracţiuni.

În al doilea rând, nu se poate reţine că scopul înfiinţării S.C. F. S.R.L. ar fi fost acela de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie, ci acesta a fost unul licit, de achiziţionare a drepturilor succesorale ale inculpatului B. Chiar dacă inculpatul M. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă descrisă mai sus, nu rezultă din nicio probă că acesta s-ar fi înţeles cu ceilalţi inculpaţi care deţin părţi sociale la această societate ca scopul societăţii să îl constitie săvârşirea de fapte de corupţie. În susţinerea caracterului licit al înfiinţării societăţii F. S.R.L. stă şi faptul că unul din deţinătorii unor părţi sociale la această societate, martorul NN., nu a fost trimis în judecată pentru vreo infracţiune.

Inculpaţii G. şi H. sunt cetăţeni israelieni care se cunosc şi desfăşurau afaceri împreună dinainte de întemeiarea societăţii F. S.R.L., iar inculpatul M. l-a cunoscut pe G. înainte de înfiinţarea acestei societăţi, ca urmare a desfăşurării unor activităţi licite de consultanţă.

Legătura reprezentanţilor acestei societăţi cu unul din inculpaţii despre care parchetul susţine că ar fi fondat grupul infracţional organizat, respectiv cu E., s-a făcut ulterior înfiinţării societăţii F. S.R.L. şi ulterior încheierii proiectului de contract de cesiune a drepturilor litigioase, din septembrie 2006. Din probe rezultă că proiectul acestui contract a fost redactat de avocatul OOOOO., în acest sens fiind declaraţiile inculpatei N. din 18.12.2015 şi din 25.01.2019, ale inculpatului M. din 10.12.2015 şi din 24.02.2017, ale martorei NNNNN. din 20.04.2016, dar şi ale mai multor avocaţi din cadrul II. (RRRRR. - declaraţia din 25.05.2018; KKKKKK. - declaraţia din 11.05.2018; LLLLLL. - declaraţia din 25.05.2018: MMMMMM. - declaraţia din 11.05.2018).

Din declaraţia dată de martorul IIIIII. în faţa instanţei, la data de 02.03.2018, rezultă că inculpatul M., ca reprezentant al S.C. F. S.R.L., a luat legătura mai întâi cu el, ca reprezentant al societăţii de avocatură, şi de-abia după aceea cu inculpatul E.:

"În luna septembrie a anului 2006 am fost contactat telefonic de domnul M. care mi-a solicitat o întâlnire în legătură cu un potenţial proiect imobiliar care avea legătură cu un contract de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu domnul B. (…) am organizat această întâlnire la sediul societăţii noastre de avocaţi, împreună cu avocatul E., care coordona departamentul de litigii, şi, de asemenea, cu un avocat de drept imobiliar, cred că este vorba de RRRRR.".

Nu se poate reţine din nicio probă că societatea F. S.R.L. ar fi fost constituită de inculpaţi cu scopul de a-şi ascunde identitatea, ci aceasta este o societate comerciala românească, înfiinţată în data de 7.12.2005, cu un capital social de 200 RON, având ca obiect de activitate promovarea şi dezvoltarea de proiecte imobiliare in Romania. De asemenea, societatea F. LTD a fost înfiinţata în data de 19 septembrie 2005 şi are sediul social in Nicosia, Cipru, iar capitalul social al ei a fost împărţit între asociaţi potrivit normelor legale din ţara de înfiinţare.

Societatea F. S.R.L. nu a desfasurat nicio altă activitate în afara celei de dezvoltare imobiliară şi ea a reprezentat ceea ce în termeni de specialitate se denumeşte ca fiind un special-purpose vehicle ("SPV"), adică o entitate comercială cu scop special, care are unele avantaje economice certe, dezvoltate în literatura de specialitate. Martorul XXXXX., audiat de instanţă, arată că "(..) Intrebare avocat inc. F. - Cunoasteti modalitatea in care s-a derulat aceasta afacere prin intermediul societatii F. S.R.L. detinuta de F. Ltd din Cipru? Apreciati ca prin aceasta modalitate s-a urmarit ascunderea unui demers ilicit sau era o modalitate uzuala de derulare a unei investiti imobiliare? Raspuns - F. S.R.L. era organizata potrivit legii si asigura o forma de transparenta a rezultatelor financiare, pe care o consider un avantaj in derularea unor astfel de investitii."

Desfăşurarea efectivă de către societatea F. S.R.L. a activităţii pentru care a fost creată, respectiv de afaceri în domeniul imobiliar, rezultă şi din unele convorbiri telefonice purtate de către inculpaţi. Astfel, din convorbirea telefonică din data de 07.01.2013, ora 20:36, dintre G. şi K., rezultă că aceştia discutau despre caracteristicile urbanistice şi economice ale unui teren:

G.: Foarte bine. Spune-mi ceva: Cât de mare este terenul de la Ministerul de Externe?

K.: Ce este liber sau ce a fost..? A, nu, la Ministerul de Externe este 4800.4812, ceva de genul ăsta.

G.: Şi ce este permis să se construiască?

K.: Ce este..?

G.: Permis să se construiască.

K.: Poţi să construieşti suprafaţa terenului înmulţit cu 1.8, asta e deasupra pământului. Deci, asta înseamnă exact 59 de mii de metri pătraţi deasupra pământului.

G.: Ok. Bine. Rezidenţial sau..?

K.: Rezidenţial,da.

G.: Ok. Şi cu cât se vinde rezidenţialul acolo?

Faptul că inculpaţii îşi doreau desfăşurarea aceleiaşi activităţi imobiliare şi după ce au apărut neînţelegerile dintre inculpatul B. şi reprezentanţii societăţii F. S.R.L., rezultă din declaraţia dată de martorul JJJJJJ. în faţa instanţei de judecată, la 16 februarie 2018:

"in contextul neînţelegerilor care existau la momentul respectiv intre F. si Al Romaniei ceea ce discuta domnul K. cu B., respectiv chestiuni de evaluare de terenuri, erau cam singurele discuţii care se mai purtau in acel moment, după perceptia mea".

De asemenea, acest lucru rezultă şi din înregistrarea convorbirii telefonice dintre W. şi K., din data de 05 martie 2012, ora 11:51, care denotă că inculpaţii W. şi K. au perceput afacerea ca fiind una legală, care se poate încheia pe cale amiabilă, iar nu ca pe o activitate specifică a unui grup infracţional organizat:

K.: Da? Şi propunerea, ca să scăpăm, să nu mai ne trecem dintr-o mână într-alta, şi să nu ştiu ce, să facem o compensaţie cu un act adiţional pe ce aveam să le dăm, adică nu mai dăm cei 20% din Băneasa, să dăm mai puţin din Băneasa, să dăm monta cu totul, ştii? Acum asta a fost propunerea mea. Noi economisim o pălărie de bani, cel puţin 100.. de kile, acum.

W.: Şi ei la fel că şi ei au de plătit, dacă e.

K.: Şi ei la fel, şi au TVA şi nu ştiu ce şi aia. Şi acum, AAAAAAA. a zis: Domnule, eu sunt de acord, CCCCCCC. a zis că sunt de acord, G. a zis ca e de acord. Să mă întâlnesc şi eu cu ei şi să intru la baionetă, să vedem exact în ce procente. Eu vreau să îi aduc într-un procent de 2 la 1.

W.: Aha.

K.: Adică, chiar dacă terenul e verde la montă, o să zic, Mă, ok, cât face? 5 RON, 500, da? Acolo cât e? 200. Hai, mă, să o închidem pe 2 la 1.

Niciunul dintre inculpaţi nu şi-a ascuns identitatea, ci aceştia s-au afişat în diferite momente, faţă de diferite persoane, ca reprezentanţi ai societăţii F. S.R.L. Nu rezultă din probe că inculpaţii ar fi acţionat prin persoane interpuse, care să fie trecute în societate ca asociaţi fictivi.

Societatea F. S.R.L. a angajat firme reputate pentru a-i acorda consultanţă juridică ori pentru ţinerea evidenţei contabile şi achitarea taxelor şi impozitelor către stat, nedesfăşurând activităţi obscure sau netransparente.

Astfel, martorul XXXXXX., care deţine firma de contabilitate care s-a ocupat de evidenţele contabile ale societăţii F. S.R.L., arată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 18.02.2016 că"Înainte ca W. sa fie administrator discutam cu QQ. despre plata serviciilor, taxelor care trebuiau platite. Noi completam documentele si le trimiteam la adresa de corespondenta cu posta sau se faceau plati prin internet banking. Dupa preluarea mandatului de catre W. am discutat acesta despre plăţi, taxe, etc. direct sau prin email. Plăţile vizau în principal activele achizitionate de firmă, litigiile pe care le avea F. sau cele care îl vizau pe B." Mai mult, în aceeaşi declaraţie martorul arată că: " Precizez ca nu am discutat cu G., KK., H., J. despre operaţiunile pe care să le înregistrez în contabilitatea societăţii." O astfel de modalitate de lucru, care reiese din declaraţia martorului care s-a ocupat de contabilitatea firmei, nu caracterizează o asociaţie infracţională, ci una licită.

De asemenea, înainte de semnarea contractului de cesiune de drepturi succesorale din 1.11.2006, societatea F. S.R.L., prin reprezentanţi, a solicitat firmei de avocatură întocmirea unui raport de due diligence, la care au contribuit mai mulţi avocaţi din cadrul societăţii de avocatură II., Zbârcea şi asociaţii, concluziile acestui raport fiind pozitive atât în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor a inculpatului B., cât şi în legatură cu posibilităţile de recuperare a unora dintre bunurile analizate. De aici rezultă buna credinţă a inculpaţilor G. şi H. în asocierea cu inculpatul M., având în vedere că ei au avut iniţiativa întocmirii acestui raport, care a fost tradus şi le-a fost prezentat şi în limba engleză. Din acest motiv, săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă, în calitatea sa de reprezentant de fapt a societăţii F. S.R.L. în România, nu înseamnă că toţi ceilalţi asociaţi, care locuiau în străinătate, ar fi avut cunoştinţă de acest lucru şi ar fi urmărit prin înfiinţarea societăţii săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul B. avea dreptul la retrocedarea bunurilor Pădurea Snagov şi D., ce au făcut obiectul prezentei cauze, ceea ce constituie un alt argument pentru reţinerea scopului licit al societăţii.

Convorbirile telefonice interceptate în cauză şi depuse la dosar nu relevă existenţa unor relaţii de tipul celor care caracterizează un grup infracţional organizat, respectiv existenţa unui lider autoritar, împărţirea atribuţiilor infracţionale între membri grupului, folosirea frecventă a unor mijloace ilicite pentru atingerea scopului grupului, ci denotă existenţa unor relaţii normale între partenerei de afaceri.

Caracterul licit al afacerii, în viziunea inculpatului H., deţinătorul majorităţii părţilor sociale ale societăţii F. S.R.L., rezultă chiar din afirmaţiile făcute de acesta în locuinţa inculpatului B., când a fost înregistrat pe ascuns de unul din participanţii la întâlnire (redate la fila x din rechizitoriu): "Dupa cum stiti, noi ne ocupam de afaceri in marile tari, daca inseamna ceva, suntem persoane foarte seriose, considerati-ne oameni foarte seriosi, onesti. Vrem doar … suntem doar oameni de afaceri, nu ne intereseaza altceva mai mult. Sunt recunoscator pentru aceasta oportunitate de a va intalni fata in fata si singura motivatie a noastra aici este ca dorim sa investim foarte multi bani in afacerea asta, avand un low profile. Consider ca e timpul sa aducem asta la devarata valoare. Cu intelegere buna de ambele parti si intr-o atmosfera palcuta, pentru ca probabil impreuna putem clarifica si rezolva asta si sa va sustinem, sa lucram din greu si sa va fim aproape. Sunt sigur ca daca vreti, puteti sa verificati ceea ce spunem. Daca v-as fi sunat, v-as fi spus. Nu as fi ascuns!"

Acelaşi aspect al caracterului licit al afacerii pentru inculpatul G. rezultă şi din probele administrate în legătură cu faptele imputate acestuia, el fiind prezent şi la această întâlnire la care H. a făcut afirmaţia de mai sus.

Întrucât este vorba de o afacere licită, de întemeiere a unei societăţi comerciale cu un obiect de activitate licit, nu se poate reţine în sarcina celor care au colaborat cu această societate săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. Aşa cum s-a arătat anterior, toate actele comise de inculpaţii E., W., K. şi L. în legătură cu activitatea S.C. F. S.R.L. au fost acte licite.

Inculpatul E. a desfăşurat doar activităţi de asistenţă juridică, în calitatea sa de avocat în cadrul unei firme de avocatură cu care societatea F. S.R.L. încheiase un contract. Activitatea sa este similară cu cea a martorului XXXXXX., care deţine firma de contabilitate care s-a ocupat de evidenţele contabile ale societăţii F. S.R.L., respectiv asigurarea unor servicii pentru această societate, fără nicio implicaţie penală.

Inculpatul W. a fost administratorul societăţii F. S.R.L. după săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul M. şi după ieşirea acestuia din societate. Toate actele sale au fost acte licite, de administrare curentă a societăţii, de semnare a unor contracte, de plată a unor sume de bani datorate, semnarea actelor contabile etc. Nu se poate reţine vreo participare a sa la vreun act de natură penală şi nici vreo intenţie de a adera la un grup infracţional.

Inculpatul K. a desfăşurat tot acte licite, legate în principal de valorificarea terenurilor dobândite de societatea F. S.R.L., prin dezvoltarea unor proiecte imobiliare, dar ţinea legătura şi cu inculpatul B., în vederea eventualităţii dobândirii unor noi imobile. Aşa cum s-a arătat anterior, activitatea acestuia s-a desfăşurat tot după săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul M. şi nu se circumscrie vreunei fapte penale.

Colaborarea sa cu societatea F. S.R.L. a început ca urmare a recomandării făcute de L., care i l-a prezentat inculpatului G., aşa cum rezultă şi din declaraţia inculpatului K. dată în faţa instanţei de judecată la data de 10.02.2017, în care arată că "În acest context arăt că dintr-o discuţie purtată cu dl. L. în luna octombrie 2011 am înţeles de la acesta că are un prieten interesat în evaluarea unor proprietăţi imobiliare în studiul şi crearea unor planuri de afaceri şi de dezvoltare pentru aceste bunuri imobiliare şi de consultanţă pe partea de vânzări a acestora. Astfel, în concret, în data de 18.10.2011 are loc prima întâlnire între dl. L., dl. G. şi mine". Prin urmare nu este vorba de relaţii infracţionale, ci de relaţii de prietenie dintre inculpaţi.

Afirmaţiile inculpatului K. referitoare la natura relaţiilor dintre inculpaţi sunt confirmate şi de declaraţiile inculpatului L., date în faţa instanţei de judecată la data de 14 decembrie 2018, în care arată că:

"În cursul anului 2011 G. m-a rugat să mă gandesc dacă ştiu pe cineva specializat in imobiliare. Primul om la care m-am gândit şi singurul a fost K. pentru că îl ştiam ca un om muncitor, bun profesionist. Dacă îmi aduc bine aminte, chiar în acel moment K. înceta colaborarea cu o mare firmă imobiliară, deci era un moment bun şi pentru el. Nu imi aduc aminte ca G. să imi fi spus exact despre ce e vorba, dar i-am pus în legătură, urmând să stabilească detaliile unei eventuale colaborări ei doi sau împreună cu cei care mai erau implicati. De altfel, in afară de discuţia de introducere nu am fost implicat în niciun fel şi nu am participat la discuţiile în care K. şi-a negociat contractul de consultanţă". Aşa cum s-a arătat anterior, activitatea inculpatului L. în cadrul societăţii F. S.R.L. a fost una minimă, rezumată doar la câteva consultaţii date în domeniul relaţiilor publice. Nefiind nicio dovadă că inculpatul L. ar fi cunoscut de existenţa vreunei grupări infracţionale şi ar fi intenţionat să ajute în vreun fel ori să adere la această grupare, nu se poate reţine în sarcina lui săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

Faptul că inculpaţii care erau colaboratori externi ai societăţii F. S.R.L. nu cunoşteau amănunte despre activitatea administrativă a acesteia rezultă şi din convorbirea telefonică dintre administratorul F. S.R.L., inculpatul W., şi domnul FFFFFF. din 14 mai 2012, ora 10:48:

"W.: Da, te rog să faci asta. Şi te rog să nu menţionezi specificaţii, să spunem, despre cashflow, adică să spunem, pe lună vindem 50.000, dar nu spune detalii zilnice, întrucât aşa cum ţi-am zis, nu vreau să ştiu cât face K., şi sunt aproape sigur că el nu trebuie.. noi să ştim.. adică e afacerea lui cu SSSSS., deci, înţelegi."

Or, dacă ar fi vorba de o "aderare" a colaboratorilor la un grup infracţional organizat, membri acestuia ar fi trebuit să urmărească acelaşi scop, care să se circumscrie unei activităţi infracţionale a grupului.

Inculpatul J. a fost tot un consultant imobiliar al societăţii, lucrând şi pentru alte proiecte imobiliare ale inculpatului H. sau ale altor persoane. Acesta nu a avut nicio implicare în săvârşirea vreunei infracţiuni, el fiind implicat doar prin câteva acte comise după dobândirea de către societatea F. S.R.L. a bunurilor imobile ce puteau fi exploatate prin proiecte imobiliare. Rolul său în cadrul societăţii este precizat de martorul XXXXX. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 21.12.2015 în care arată că: "De asemenea, spre sfarsitul anului 2008 am inceput sa discut si cu J. din partea F. S.R.L. Acesta era un fel de consultant care se ocupa cu identificarea potentialului imobiliar si urbanistic al terenurilor care faceau parte din contractul F. S.R.L. sau pe care aceasta societate le detinea deja in proprietate."

Acelaşi aspect rezultă şi din declaraţia martorului NN., dată în cursul urmăririi penale la data de 22 februarie 2016 (dosarul de urmărire penală) în care acesta sustine ca: "De asemenea l-am cunoscut si pe J., cel care se ocupa cu afacerile imobiliare a lui I. in Romania." În faza de judecată, martorul NN. arată în declaraţia dată la 5 mai 2017 că: "Tot in acea perioada G. e primul care mi-a spus ca el a luat conducerea firmei de la M. si mi-a prezentat doi colaboratori pe domnul W. si pe domnul J. J. mi-a fost prezentat ca un bancher, de o bucata buna de timp lucra pe H. si administra niste firme de ale lui I. care activau in Romania si detineau niste terenuri undeva in jurul Bucurestiului. El era expert imobiliar, fusese bancher pentru imobiliare."

Cei doi martori sunt foarte credibili, deoarece ei au fost implicaţi în mod direct în afacerile societăţii F. S.R.L., alături de inculpaţii din prezenta cauză şi niciunul dintre ei nu au susţinut că incupatul J. ar fi săvârşit vreo faptă ilegală. În consecinţă, nu se poate reţine în sarcina inculpatului J. vreo contribuţie la săvârşirea unei fapte penale în legătură cu societatea F. S.R.L., ci doar desfăşurarea unei activităţi licite de consultant în domeniul imobiliar.

Faţă de cele de mai sus, având în vedere că activitatea inculpaţilor în cadrul S.C. F. S.R.L. a fost una normală pentru o societate având ca obiect de activitate afaceri în domeniul imobiliar, fără să rezulte din vreo probă că scopul reunirii şi colaborării lor ar fi fost unul infracţional, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor M., E., G., H., W., J., L. şi K. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în forma constituirii sau a aderării.

Temeiul achitrii este justificat de faptul că a existat o activitate asociativă a inculpaţilor, în cadrul S.C. F. S.R.L., în care fiecare inculpat a avut o contribuţie distinctă, organizată, dar aceasta nu a avut un scop infracţional, ci unul licit. Nu se poate reţine ca temei al achitării dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen. deoarece aceasta ar fi însemnat să nu fi existat nicio formă de asociere între inculpaţi, nicio activitate organizată, licită sau ilicită. Or, în speţă s-a dovedit că a existat o formă de asociere a inculpaţilor, însă ea s-a desfăşurat în cadrul unei societăţi care a avut un scop licit.

p. Referitor la infracţiunea de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina inculpatului BB.

Inculpatul BB. este acuzat în actul de sesizare că, fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză la datele de 01.03.2016 şi 15.03.2016 în legătură cu mandatul avut de la B. şi demersurile întreprinse pentru retrocedarea bunurilor revendicate de acesta, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului asupra unor aspecte esenţiale ale cauzei cu privire la care a fost întrebat, respectiv cu privire la împrejurările în care s-a formulat cererea de retrocedare la Primăria Snagov, legătura de prietenie cu primarul localităţii Snagov AAAAAAAAA. şi implicarea acestuia în obţinerea hotărârii, respectiv contactarea şi coordonarea avocaţilor pentru formularea unei acţiuni în instanţă potrivit înţelegerii avute cu acesta, faptă care, în opinia parchetului întruneşte elementele constitutive infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu confirmă săvârşirea de către inculpatul BB. a acestei infracţiuni.

De menţionat că parchetul a mai trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu această cauză, pe martorii WW. şi BBBBBBBBB., ambii fiind achitaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Deşi situaţia fiecărui martor audiat în cauză este diferită, putându-se reţine săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în sarcina unui martor, chiar dacă alte persoane au fost achitate pentru aceeaşi infracţiune, instanţa reţine că în speţă unele argumente reţinute în hotărârile de achitare a martorilor WW. şi BBBBBBBBB. sunt aplicabile şi în cazul inculpatului BB.

Astfel, în sentinţa penală nr. 318 din 22 mai 2018 a ICCJ, privind pe martorul WW., rămasă definitivă prin respingerea apelului, instanţa supremă arată că «…nu poate fi pus la îndoială faptul că dreptul de a nu se autoincrimina nu poate fi condiţionat de decizia organelor de urmărire penală de a formula sau nu acuzaţii împotriva unei persoane despre care, anterior, făcuse afirmaţia că era o "persoană implicată în activitatea infracţională" (supra pct. 21) ori de a atribui, în mod formal, calitatea procesuală de martor celui pe care organele de urmărire penală îl suspectau de comiterea unor fapte ce pot fi circumscrise ilicitului penal, iar în situaţia în care acesta nu declară adevărul - la care îl obligă calitatea de martor atribuită formal - să se formuleze împotriva acestuia o acuzaţie. Înalta Curte are în vedere faptul că, pe tărâmul art. 6 din Convenţie, orice persoană împotriva căreia există suspiciuni de vinovăţie este protejată, beneficiind de dreptul la tăcere şi de dreptul a nu se autoincrimina. »

Inculpatul BB. este acuzat că ar fi fost reprezentantul inculpatului B. în cadrul procedurilor privind cererea de retrocedare a Pădurii Snagov şi că nu a spus adevărul despre modul în care s-ar fi obţinut această retrocedare, nelegală în opinia parchetului. Or, este evident că dacă martorul BB. a fost reprezentantul inculpatului B. şi a făcut cereri în numele acestuia, el se afla în aceeaşi situaţie juridică cu inculpatul B. Eventuala declaraţie a inculpatului BB. în sensul celor susţinute de parchet i-ar fi atras acestuia incriminarea pentru participaţia la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov. Aşa cum a arătat şi instanţa supremă în sentinţa nr. 318 din 22 mai 2018, nu are nicio relevanţă faptul că în speţă inculpatul BB. nu era acuzat, în mod formal, de săvârşirea vreunei infracţiuni, din moment ce parchetul avea suficiente date din care să deducă posibila contribuţie a martorului la săvârşirea faptei pentru care se făceau cercetări.

În al doilea rând, situaţia martorului BB. este identică cu cea a altor persoane care au fost audiate ca martori în cauză şi care, dacă ar fi susţinut punctul de vedere al parchetului, s-ar fi autoincriminat cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Este vorba de martorii AAAAAAAAA. şi CCCCCCCCC., care au fost audiaţi în legătură cu acelaşi aspecte ca şi martorul BB. şi au susţinut acelaşi lucru ca şi acesta din urmă. Or, tratarea diferită a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără să existe o justificare obiectivă pentru aceasta, ar putea fi percepută ca fiind una pur subiectivă.

În al treilea rând, aşa cum s-a arătat anterior, retrocedarea Pădurii Snagov către inculpatul B. s-a făcut conform legii, neputându-se reţine vreo încălcare a unui act normativ în acest caz. Din acest motiv, toate actele făcute de inculpaţi ori de mandatarii acestora în susţinerea cererii de retrocedare nu pot fi considerate ca fiind abuzive ori nelegale, ci acte făcute în limitele legii. Inculpatul B. a fost îndreptăţit la această retrocedare şi aceasta era la momentul respectiv şi convingerea sa şi a mandatarilor pe care i-a desemnat să se ocupe de această revendicare. În consecinţă, nu se poate reţine în sarcina inculpatului BB. săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru că în declaraţia dată la parchet şi-a manifestat convingerea că retrocedarea imobilului Pădurea Snagov către inculpatul B. a fost legală.

Parchetul mai invocă, în susţinerea acuzaţiei de mărturie mincinoasă, faptul că martorul CCCCCCCCC., judecătorul din cadrul Judecătoriei Buftea care a pronunţat sent. civ. nr. 1872/26.06.2003, nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii care ar fi fost invocată din oficiu. Sunt relatate, în susţinerea acestei acuzaţii, pasaje din declaraţia de martor a lui DDDDDDDDD. audiat în cursul urmăririi penale la data de 23.03.2016:

"Până la primul termen de judecată am avut o discuţie cu primarul BBBBBB. care m-a întrebat ce şanse avem pentru că îl presează BB. I-am spus primarului şi ulterior lui BB. că sunt şanse în modalitatea propusă de mine, respectiv acţiunea în constare urmată apoi de o acţiune pentru obligaţia de a face, respectiv de a se preda pădurea.

La primul termen de jucată de la Judecătoria Buftea ne-am dus la proces eu şi colega mea. Nu îmi amintesc dacă din partea primăriei s-a prezentat consilierul juridic, o doamnă care era în relaţii bune cu primarul BBBBBB. Precizez că până la primul termen am discutat în birou la BBBBBB. despre procesul care urma, de faţă fiind şi consilierul juridic respectiv, o domnişoară din Buzău. Precizez că primăria nu a depus întâmpinare la dosar.

(…) Din câte îmi amintesc judecătorul a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constare pentru că se poate promova acţiune în realizarea dreptului. Instanţa a rămas în pronunţare şi apoi a respins acţiunea ca inadmisibilă. BBBBBB. m-a sunat şi mia spus că s-a respins acţiunea şi că BB. e supărat. M-am şi întâlnit apoi cu BBBBBB. şi acesta era supărat, reproşându-mi că nu trebuia să aleg această cale acţiunii în constatare care să fie respinsă."

Acest martor şi-a schimbat însă cu totul declaraţia în cursul cercetării judecătoreşti, când, fiind audiat la termenul din data de 16.02.2018, martorul avocat a arătat că nu a fost ridicată sau discutată o astfel de excepţie cât timp a stat el în sala de judecată:

"Întrebare procuror - Atunci ce s-a întâmplat la termenul de judecată? Răspuns: M-am dus de dimineaţă şi i-am explicat preşedintelui de complet că nu pot să rămân …… şi mai mult mi-a făcut şi observaţia că "Ce e aia acţiune în constatare, de ce nu aţi făcut acţiune în realizare" şi asta a fost toată discuţia şi eu am plecat. …… Întrebare procuror - Este adevarată afirmaţia din declaraţia de la urmărire penală, fila x alin. (2) "Din câte îmi amintesc judecătorul a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare pentru că se poate formula acţiunea în realizarea dreptului"? Răspuns: Nu a invocat, s-a întâmplat ce v-am relatat anterior. Eu am plecat, în lipsa mea a venit alt avocat….Întrebare av. B. - Atunci când a formulat acţiunea în constatare avea reprezentarea că este o acţiune care poate fi admisă? Răspuns: Sigur că da, altfel ar fi însemnat că sunt un escroc, îi luam banii omului degeaba."

Astfel de declaraţii contradictorii nu pot sta la baza unei hotărâri de condamnare a martorului BB. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, pe motiv că prin declaraţiile date nu a confirmat varianta susţinută în faţa procurorului de martorul DDDDDDDDD.

În plus, nici încheierea de şedinţă, nici sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 a Judecătoriei Buftea şi nici actele procesuale nu consemnează ridicarea unei astfel de excepţii, ceea ce ridică un dubiu serios asupra acestui aspect.

S-a mai invocat în susţinerea acuzaţiilor declaraţia martorului EEEEEEEEE., care arată că:

"A doua zi am fost luat cu maşina de BB. şi m-am prezentat la Judecătoria Buftea la proces şi tot atunci a semnat împuternicirea. Nu ştiu dacă acesta a stat cu mine în sală dar m-a aşteptat şi m-a dus înapoi la Bucureşti. Nu am văzut dosarul, nu ştiu care a fost temeiul acţiunii sau ce înscrisuri erau în dovedirea acesteia. Atunci când mi-a dat cuvântul judecătorul cauzei, am cerut dosar admiterea acţiunii."

Declaraţia martorului nu este suficient de precisă cu privire la modul în care s-a procedat în acest caz, la momentul soluţionării cauzei în care s-a pronunţat această sentinţă judecătorească, astfel încât să se poată reţine în baza ei săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă ori să fie înlăturate cele consemnate într-o hotărâre judecătorească.

Parchetul mai susţine că sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 a Judecătoriei Buftea ar fi fost dată în lipsa probelor pe care să se întemeieze, aspect nereal, deoarece din conţinutul ei şi din dosarul cauzei rezultă că în dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Contractul de mandat pentru revendicarea terenului încheiat cu Dl. BB., autentificat la BNP FFFFFFFFF. sub nr. x/29.01.2003; Contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/02.08.2001 de către BNP BBB., încheiat între AAA. şi B.; Certificat de calitate de moştenitor nr. 8/21.10.2002 eliberat de BNP DDDDDDDD., pe numele moştenitoarei testamentare AAA., după defuncta YY.; Testamentul YY. din 24.10.1966 executat de notar public EEEEEEEE., prin care AAA. este numită unica moştenitoare; Proces Verbal din data de 25.08.1941 de punere sub sechestru a bunurilor lui C. (între care Pădurea Snagov); Declaraţie a funcţionarului fiscal GGGGGGGGG. din Cascais, Portugalia care atestă că în urma decesului din 1953 a C. a fost deschis procesul de stabilire a taxei pe succesiune şi donaţii cu nr. x anexând lista bunurilor de partaj; Înştiinţare cu privire la lichidarea taxei pe succesiune - Tribunalul Civil nr. 8, Districtul Lisabona, Carte de Identitate a reclamantului; Certificat de naştere seria x, nr. x/31.07.1998 emis de Primăria Sectorului 1 pe numele B. etc.

După ce a analizat aceste acte, judecătorul de la instanţa de fond a constatat că acţiunea este întemeiată, motiv pentru care a admis-o, soluţia fiind motivată în sensul că reclamantul a făcut dovada calităţii de succesor în drepturi al YY., ultima soţie a C., care la rândul său a fost proprietarul suprafeţei de pădure la care se face referire în acţiune. Posibilitatea pronunţării unei hotărâri în urma formulării unei acţiuni în constatare a fost analizată anterior în legătură cu săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în acest caz. Instanţa a reţinut că practica judiciară era controversată sub acest aspect, neputându-se considera ca fiind absolut corectă, dincolo de orice discuţie, susţinerea parchetului că nu ar fi fost admisibilă în acest caz o astfel de acţiune. În plus, hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac, iar în cazul în care interpretarea legii făcută printr-o hotărâre ar fi contrară practicii judiciare majoritare, aceasta nu poate atrage răspunderea juridică a persoanelor care au susţinut această interpretare.

Pentru aceste motive, având în vedere că nu sunt întrunite elementele de tipicitate al infracţiunii de mărturie mincinoasă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului BB. sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni.

IV. Individualizarea pedepselor. Aplicarea legii penale mai favorabile. Prescripţia răspunderii penale.

Problema individualizării pedepselor şi a aplicării legii penale mai favorabile se pune doar în cazul inculpaţilor care au fost condamnaţi în această cauză, respectiv în cazul inculpaţilor M., B., S.C. F. S.R.L., U. şi N. Având în vedere că infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii sunt reglementate atât în legea nouă, cât şi în legea veche, instanţa de fond a stabilit legea penală mai favorabilă aplicabilă pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnare, după care, în baza principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, a menţinut aceeaşi lege şi pentru infracţiunile pentru care s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal.

Pentru restul inculpaţilor, achitaţi pentru toate infracţiunile reţinute de parchet în sarcina lor, încadrarea juridică reţinută de instanţă pentru infracţiunile pentru care s-a dispus achitarea va fi cea din noul C. pen., aşa cum s-a dispus trimiterea în judecată a acestora.

În sarcina inculpatului M. s-a reţinut în prezenta cauză săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, de spălare a banilor şi dare de mită.

Pentru infracţiunea de dare de mită a intervenit prescripţia răspunderii penale sub incidenţa vechiul C. pen., având în vedere că potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1968 termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani. Potrivit art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1968 pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru această infracţiune este de 5 ani, motiv pentru care termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani. Cum infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului M. a fost comisă în toamna anului 2008, când dispoziţiile de la art. 124 din C. pen. din 1968 prevedeau că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale se calculează prin majorarea cu jumătate a termenului general de prescripţie a răspunderii, rezultă că termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de dare de mită este de 7 ani şi 6 luni. În consecinţă, în cazul infracţiunii de dare de mită comisă de inculpatul M. prescripţia răspunderii penale s-a împlinit, indiferent câte întreruperi au intervenit, după trecerea a 7 ani şi 6 luni de la data săvârşirii acestei infracţiuni, adică în cursul anului 2016.

Sub acest aspect legea veche este mai favorabilă inculpatului M., deoarece sub imperiul noului C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită s-ar împlini în anul 2024.

De asemenea, C. pen. din 1968 este mai favorabil inculpatului M. şi în ce priveşte regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, având în vedere că art. 34 din C. pen. din 1968 nu prevede obligativitatea adăugării unui spor de pedeapsă, în cazul reţinerii unui concurs de infracţiuni, ci acest spor este facultativ. Cum instanţa a reţinut că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă în cazul inculpatului M., rezultă că legea penală veche este mai favorabilă şi sub acest aspect.

În ce priveşte infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor, instanţa de fond a constatat că ambele legi, atât cea veche, cât şi cea nouă, prevăd un minim special identic pentru aceste infracţiuni, de 2 ani şi respectiv 3 ani închisoare. Cum la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului M. instanţa se va orienta spre minimul special prevăzut de lege pentru aceste infracţiuni, rezultă că, aplicată în mod global, tot legea veche este mai favorabilă acestui inculpat.

Pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Pentru infracţiunea de trafic de influenţă termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 122 lit. c) din C. pen. din 1968, şi curge de la data săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prin actul de primire a ultimului bun obţinut de F. S.R.L. în urma promisiunii inculpatului M. că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi să soluţioneze cererile de retrocedare ale inculpatului B., respectiv din data de 15.01.2009.

Cum în cauză a fost întreruptă prescripţia răspunderii penale prin efectuarea de acte de urmărire faţă de inculpatul M., termenul special de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă se împlineşte în data de 14.01.2021.

Pentru infracţiunea de spălare a banilor, aplicând legea veche, în vigoare la data săvârşirii faptelor, termenul special de prescripţie a răspunderii penale este de 15 ani şi se împlineşte la data de 10.06.2024.

Nu poate fi acceptată opinia că, în urma pronunţării deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018, referitoare la dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., nu ar mai fi posibilă aplicarea dispoziţiilor legale privind întreruperea prescripţiei răspunderii penale. Această decizie a Curţii Constituţionale a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative din acest text de lege, iar nu neconstituţionalitatea unui text de lege. În consecinţă, nu se poate susţine că după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial ar fi operat vreo abrogare a unui text de lege. Din acest motiv vor continua să-şi producă efecte şi dispoziţiile art. 155 din noul C. pen., care reglementează întreruperea prescripţiei răspunderii penale, prevederi care urmează a fi aplicate în sensul dispus de Curtea Constituţională a României în decizia menţionată anterior.

În ce priveşte criteriile de individualizare a pedepsei luate în considerare în cazul inculpatului M., instanţa va ţine cont de gravitatea faptelor comise şi de necesitatea conştientizării de către inculpat a consecinţelor acestor fapte.

Infracţiunea de trafic de influenţă a avut ca rezultat obţinerea unor bunuri foarte valoroase de către S.C. F. S.R.L., fiind vorba, aşadar, de o faptă gravă sub aspectul consecinţelor produse. Pe de altă parte, la individualizarea pedepsei instanţa va ţine cont şi de faptul că inculpatul B. avea dreptul la retrocedarea bunurilor respective, astfel încât demersul inculpatului M. nu a urmărit determinarea funcţionarilor publici să comită nişte fapte nelegale, ci influenţarea acestora în sensul adoptării unor decizii conforme cu legea în vigoare la momentul respectiv, dar pentru care s-au întâmpinat dificultăţi prin opoziţia unor persoane care erau convinse că inculpatul B. nu ar fi avut dreptul la retrocedarea acestor bunuri.

Ţinând cont de persoana inculpatului M., se impune aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere că acesta este bine integrat în societate şi a desfăşurat afaceri pe teritoriul României fără să mai fie condamnat anterior pentru astfel de fapte.

La individualizarea pedepsei instanţa de fond a ţinut cont şi de durata mare de timp scurs de la data săvârşirii infracţiunii, faptul că pentru aceste fapte s-au mai făcut cercetări anterior, dispunându-se soluţii de netrimitere în judecată, după care s-a redeschis urmărirea penală, aspecte care au avut ca rezultat diminuarea ecoului social al faptelor comise.

În temeiul art. 71 din C. pen. din 1968 a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968, având în vedere că aceasta este obligatorie sub imperiul vechiul C. pen. în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii.

În ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, aşa cum s-a arătat anterior, aceasta constă în participarea inculpatului M. la transmiterea de la S.C. F. S.R.L. către el a terenului de 75400 mp., ştiind că acesta provine din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Fapta nu este una deosebit de gravă, nu este comisă printr-un mecanism care să implice resurse deosebite ori care să fi condus la ascunderea bunului, având în vedere că pentru terenul respectiv a fost instituită măsura sechestrului asigurător.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, care era în vigoare la data săvârşirii faptelor şi care constituie lege penală mai favorabilă, făcând aplicarea art. 5 C. pen., instanţa de fond l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 5 de la încadrarea în drept).

În temeiul art. 71 din C. pen. din 1968 instanţa a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968, întrucât aceasta este obligatorie sub imperiul C. pen. din 1968.

Întrucât în cazul inculpatului M. instanţa a stabilit ca lege penală mai favorabilă legea veche, soluţiile de achitare vor avea în vedere încadrarea în legea veche a infracţiunilor pentru care se va dispune achitarea, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pentru infracţiuna de constituire a unui grup infracţional organizat, art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) după republicare)] pentru infracţiunea de spălarea banilor, art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1968 pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 2481 din C. pen. din 1968, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. De asemenea, soluţia de încetare a procesului penal va avea în vedere încadrarea juridică în legea veche a infracţiunii de dare de mită, respectiv art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000.

Inculpatul B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data faptelor. Aceasta este legea penală mai favorabilă inculpatului B., deoarece minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune în legea veche este acelaşi cu cel din noul C. pen. (de 2 ani închisoare), iar noul C. pen. prevede în plus obligativitatea interzicerii exercitării unor drepturi. Cum legea veche nu prevede obligaţia aplicării pedepselor complementare, rezultă că legea veche este mai favorabilă inculpatului B. sub acest aspect.

De asemenea, având în vedere că dispoziţiile din vechiul C. pen. sunt mai favorabile inculpatului şi în ceea ce priveşte obligaţiile stabilite în cazul suspendării sub supravghere a executării pedepsei, deoarece nu se prevede obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii, instanţa de fond a reţinut că şi sub acest aspect tot legea veche este mai favorabilă inculpatului B.

Pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, care curge, ca şi în cazul inculpatului M., de la data săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă constând în darea ultimului bun remis societăţii F. S.R.L. în urma promisiunii inculpatului M. că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi să soluţioneze cererile de retrocedare ale inculpatului B., respectiv din data de 15.01.2009. Cum în cauză a fost întreruptă prescripţia răspunderii penale prin efectuarea de acte de urmărire faţă de inculpatul B., termenul special de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă se împlineşte în data de 14.01.2021.

Deşi inculpatul B. a formulat în prezenta cauză o plângere penală la data de 23.01.2015 şi apoi un denunţ la data de 15.04.2015, instanţa reţine că nu este aplicabilă faţă de acesta cauza de nepedepsire prevăzută în art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data faptelor), potrivit căreia "Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă." La data la care inculpatul a formulat denunţul din data de 15.04.2015 organele de urmărire fuseseră deja sesizate cu faptele ce fac obiectul acestei cauze, în cauzele nr. 247/P/2008 şi 12/P/2010 ale PICCJ - DNA, secţia de Combatere a Corupţiei, cauze ce au fost redeschise şi reunite de procuror cu prezenta cauză. Faptul că în cauzele respective procurorul dispusese o soluţie de netrimitere în judecată nu are nicio relevanţă, deoarece acestea puteau fi redeschise oricând, aşa cum s-a şi întâmplat. Relevant este faptul că organele de urmărire penală erau deja sesizate la momentul formulării denunţului de către inculpatul B.

În plus, inculpatul B. nu a mai susţinut în declaraţiile ulterioare cele consemnate în denunţul depus la data de 15.04.2015, nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii. Or, simpla formulare a unui denunţ, care nu mai este apoi susţinut în declaraţiile date de denunţător în faţa organelor judiciare, ci acesta dă o altă interpretare faptelor consemnate în denunţ, denotă lipsa unei intenţii reale de a denunţa faptele respective şi nu poate avea ca efect reţinerea cauzei de nepedepsire de la art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data faptelor).

În ce priveşte criteriile de individualizare a pedepsei, instanţa de fond a ţinut cont în primul rând de gravitatea infracţiunii comise, constând în promisiunea şi darea unor bunuri cu o valoare foarte mare, în schimbul folosirii influenţei pe care inculpatul M. o avea pe lângă funcţionarii competenţi să dispună cu privire la cererile de retrocedare a bunurilor moştenite de la fostul C. Prin valoarea bunurilor promise şi date de inculpat în schimbul influenţei infracţiunea este una gravă, însă, prin prisma faptului că acestea au fost promise şi date pentru influenţarea funcţionarilor publici în sensul efectuării unor acte conforme cu legea, infracţiunea prezintă o gravitate redusă.

De asemenea, trebuie ţinut cont la individualizarea pedepsei şi de faptul că inculpatul B. a acceptat să comită această infracţiune pentru că nu avea resursele şi cunoştinţele juridice necesare pentru a-şi susţine singur cererile de retrocedare formulate, aspect care este de natură să conducă la concluzia unei responsabilităţi mai reduse a acestuia.

La individualizarea pedepsei instanţa de fond a ţinut cont şi de durata mare de timp care s-a scurs de la data săvârşirii infracţiunii, fapt ce a avut ca rezultat diminuarea ecoului social al faptelor comise de inculpat, dar şi de persoana inculpatului B., care are o vârstă destul de înaintată, este bine integrat în societate şi a desfăşurat activităţi licite până în prezent, în ţară şi în străinătate.

Întrucât scopul pedepsei poate fi atins şi prin lăsarea inculpatului în libertate, iar dispoziţiile art. 861 şi art. 862 din C. pen. din 1968 prevăd posibilitatea stabilirii unei modalităţi neprivative de libertate a executării pedepsei, instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B., pe un termen de încercare de 5 ani. Din probele de la dosar şi din atitudinea inculpatului de a se prezenta în faţa instanţei de judecată pe parcursul cercetării judecătoreşti, contribuind la aflarea adevărului, rezultă că inculpatul va conştientiza consecinţele faptei comise şi fără privarea sa de libertate. Având în vedere motivele care l-au determinat să comită infracţiunea, inculpatul nu prezintă un pericol ridicat, care să necesite executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968, întrucât aceasta este obligatorie în cazul aplicării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 instanţa a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, având în vedere suspendarea executării pedepsei principale.

Întrucât în cazul inculpatului B. instanţa a stabilit ca lege penală mai favorabilă legea veche, soluţiile de achitare vor avea în vedere încadrarea în legea veche a infracţiunilor pentru care se va dispune achitarea, respectiv art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) după republicare)] pentru infracţiunea de spălarea banilor, art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1968 pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 2481 din C. pen. din 1968, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.

Aceleaşi circumstanţe reale reţinute în cazul inculpatului M. cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sunt aplicabile şi în cazul inculpatei S.C. F. S.R.L. Infracţiunea comisă este una gravă prin prisma valorii deosebite a bunurilor pretinse şi primite în schimbul exercitării de către inculpatul M. a influenţei pe care o avea asupra funcţionarilor competenţi să soluţioneze cererile de retrocedare a bunurilor moştenite de inculpatul B. Societatea F. S.R.L. a fost cea care a beneficiat, în principal, de pe urma infracţiunii de trafic de influenţă comisă de inculpatul M., având în vedere că bunurile pretinse în schimbul traficului de influenţă au fost transmise către aceasta.

Prin infracţiunea reţinută în sarcina S.C. F. S.R.L. s-a creat impresia inculpatului B. şi altor persoane că nu se pot soluţiona cererile legale decât prin folosirea influenţei asupra funcţionarilor publici, ceea ce aduce atingere gravă prestigiului funcţionarilor şi instituţiilor publice.

De asemenea, societatea F. S.R.L. i-a dat inculpatului M. un mandat larg de reprezentare în legătură cu obiectul ei principal de activitate, ceea ce a facilitat săvârşirea de către acesta a infracţiunii de trafic de influenţă în spatele activităţilor licite pe care le-a presupus revendicarea bunurilor moştenite de inculpatul B.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei instanţa de fond a ţinut cont şi de durata mare de timp scurs de la data săvârşirii infracţiunii, fapt ce a avut ca rezultat diminuarea ecoului social al faptei săvârşite.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, instanţa de fond a constatat că legea nouă conţine limite de pedeapsă mult mai mari pentru infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina unei persoane juridice, atât sub aspectul limitei minime, cât şi sub aspectul limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege. Potrivit art. 137 alin. (4) lit. c) din noul C. pen. limitele de pedeapsă sunt între 180 şi 300 de zile amendă, ceea ce conduce la limite speciale ale pedepsei amenzii cuprinse între 18000 de RON şi 1500000 de RON. Or, potrivit art. 711 alin. (2) din C. pen. din 1968, limitele pedeapsa prevăzută de lege în acest caz este amenda cuprinsă între 5000 şi 600000 de RON.

Întrucât în cazul inculpatei S.C. F. S.R.L. instanţa a stabilit ca lege penală mai favorabilă legea veche, soluţia de achitare are în vedere încadrarea în legea veche a infracţiunii pentru care se va dispune achitarea, respectiv art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) după republicare)] pentru infracţiunea de spălarea banilor

În sarcina inculpatei N. instanţa de fond a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, comisă în anul 2015, prin transferarea întregului teren provenit din săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă către S.C. DD. S.R.L. Aşa cum s-a arătat anterior, inculpata cunoştea că acest teren primit de societatea sa GG. S.R.L. de la S.C. F. S.R.L. provine din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a urmărit, prin transferarea lui către S.C. DD. S.R.L., să-i ascundă ori să-i disimuleze provenienţa.

Fiind săvârşită sub imperiul noului C. pen., legea nouă este singura lege penală aplicabilă în cazul infracţiunii de spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatei.

Fapta inculpatei N. nu are o gravitate deosebit de mare, deoarece nu denotă un mecanism complex de ascundere sau disimulare a provenienţei ilicite a bunului. Dimpotrivă, aceasta nu a avut ca efect imposibilitatea recuperării terenului respectiv, având în vedere că asupra acestui teren s-a instituit măsura sechestrului asigurător, fapt ce a făcut posibilă confiscarea lui în natură.

Inculpata este o persoană bine integrată în societate, desfăşurând până în prezent activităţi care nu au venit în contradicţie cu legea penală. Aceasta s-a prezentat în faţa instanţei la majoritatea termenelor de judecată acordate şi a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare, dând declaraţie în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată.

Având în vedere că pentru reeducarea inculpatei nu se impune executarea efectivă a pedepsei, prin privarea de libertate, iar prevederile art. 91 C. pen. permit stabilirea acestei forme neprivative de libertate de executare a pedepsei în acest caz, instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei N., pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

Aşa cum s-a arătat anterior, infracţiunea comisă nu a avut consecinţe deosebit grave, fiind recuperat bunul "spălat", iar circumstanţele personale ale inculpatei N. nu relevă aspecte de periculozitate deosebită, care să împiedice reeducarea în stare de libertate.

Aşa cum s-a arătat anterior, în sarcina inculpatului U. s-a reţinut săvârşirea unei participaţii improprii la infracţiunea de spălare a banilor, constând în aceea că în cursul anului 2008 a participat la transferarea unui teren obţinut de inculpat pe prin săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită şi înregistrat fictiv pe numele martorilor FFFF. şi GGGG., pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestuia.

Fiind vorba de o infracţiune comisă în anul 2008, pentru care nu se impune executarea în regim de detenţie, instanţa va reţine că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, deoarece în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei nu se poate dispune obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Fiind vorba de o obligaţie mai oneroasă pentru inculpat, care nu este prevăzută şi în C. pen. din 1968, instanţa de fond a reţinut că acesta este un argument pentru reţinerea legii vechi ca lege penală mai favorabilă. Celelalte condiţii de tragere la răspundere a inculpatului sunt identice în ambele legi aplicabile.

Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine prescripţia răspunderii penale pentru această infracţiune, deoarece potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani şi acesta curge de la data consumării infracţiunii de spălare a banilor, respectiv 01.04.2008. Aceasta este data la care inculpatul U., prin intermediul martorilor FFFF. şi GGGG., a transferat cumpărătorului de bună credinţă proprietatea terenului de 1000 mp., primit ca mită, şi a încasat suma de 45000 de euro, cu titlul de preţ al acestuia. Fiind efectuate acte de urmărire penală faţă de inculpat în acest termen, prescripţia specială a răspunderii penale pentru această infracţiune se împlineşte în anul 2023, potrivit legii vechi.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din noul C. pen. termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani şi a fost întrerupt prin punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat prin ordonanţa procurorului din 03.03.2016. Termenul special de prescripţie a răspunderii penale, prin aplicarea noului C. pen., este de 16 ani, împlinindu-se în anul 2024.

Nu se poate reţine că infracţiunea de spălare a banilor s-ar fi consumat la data de 22.02.2008, adică atunci când inculpatul U. a primit terenul respectiv cu titlu de mită, deoarece la această dată s-a consumat doar infracţiunea predicat, de luare de mită, pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată. Infracţiunea de spălare a banilor s-a comis la data transferului de către inculpat a acestui bun şi încasării preţului, în mod disimulat.

Instanţa va ţine cont la individualizarea pedepsei exclusiv de circumstanţele comiterii infracţiunii de spălare a banilor, fără a lua în considerare şi infracţiunea predicat, care nu a făcut obiectul prezentei cauze, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru aceasta.

În ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, spre deosebire de celelalte infracţiuni de spălare a banilor reţinute în cauză, cea comisă de inculpatul U. nu a avut ca obiect un bun de o valoare deosebită, fiind vorba de suma de 45000 de euro. Aceasta a fost încasată de inculpat pentru terenul de 1000 mp., a cărui provenienţă ilicită o cunoştea, deoarece a participat la ea.

Instanţa de fond a ţinut cont, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului U., de durata mare de timp scursă de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 01.04.2008, până în prezent. Această durată mare de timp a făcut ca periculozitatea faptei inculpatului să se diminueze, ca urmare a diminuării ecoului social, astfel încât pedeapsa aplicată se impune a fi una mai redusă, iar modalitatea de executare una mai uşoară.

În plus, inculpatul este o persoană integrată în societate, cu studii superioare, care nu a mai suferit condamnări până în prezent.

Întrucât inculpatul se poate reeduca şi prin lăsarea lui în libertate, având în vedere natura infracţiunii reţinute în sarcina sa şi posibilitatea ridicată de a conştientiza consecinţele faptei comise, în temeiul art. 861 şi art. 862 din C. pen. din 1968 prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului U., pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1968, deoarece C. pen. din 1968 prevede obligativitatea aplicării pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa închisorii.

Întrucât pedeapsa principală va fi suspendată sub supraveghere, în temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 instanţa a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Întrucât în cazul inculpatului U. instanţa a stabilit ca lege penală mai favorabilă legea veche, soluţia de achitare a avut în vedere încadrarea în legea veche a infracţiunii pentru care se va dispune achitarea, respectiv art. 132 din legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din C. pen. din 1968 pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

V. Legalitatea măsurilor preventive dispuse în cauză.

Faţă de inculpaţii M., B., E. şi U. au fost dispuse în cauză măsura reţinerii şi măsura arestului la domiciliu.

Dintre aceştia, doar inculpatul E. a fost achitat pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, ceilalţi inculpaţi fiind condamnaţi pentru unele din infracţiunile reţinute prin actul de sesizare în sarcina lor.

În ce priveşte luarea măsurilor preventive privative de libertate faţă de inculpatul E., aşa cum a arătat şi judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în încheierea nr. 338 din 11.03.2016, prin care s-a respins definitiv propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat în cauză, măsurile preventive au fost legale şi necesare la momentul luării lor. Procurorul a motivat ordonanţa de reţinere din data de 10.12.2015, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a arătat în mod detaliat în încheierea nr. 20/F/UP din data de 11.12.2015 care sunt argumentele pentru care a considerat la momentul respectiv că se impune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat. De asemenea, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a arătat în mod detaliat argumentele pentru care a dispus prin încheierea nr. 25/F/UP din 30.12.2015 prelungirea arestului la domiciliu faţă de acest inculpat. Prima încheiere a rămas definitivă prin respingerea contestaţilor formulate, iar cea din urmă a fost desfiinţată prin încheierea nr. 338 din 11.03.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei supreme.

Necesitatea luării, la acel moment, a măsurii preventive trebuie analizată prin prisma probelor administrate până la momentul dispunerii acestei măsuri, din care a rezultat suspiciunea rezonabilă reţinută de judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus luarea măsurii. Or, la momentul soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării probele constând în înscrisuri, declaraţiile unor persoane, în special declaraţiile suspectului B. şi ale soţiei acestuia, SS., precum şi convorbirile telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională au conturat suspiciunea rezonabilă că inculpatul E. ar fi putut participa la săvârşirea infracţiunilor pentru care se efectuau cercetări în cauză. Administrarea ulterioară a probelor din cursul urmăririi penale şi din cursul cercetării judecătoreşti, reaudierea în cursul cercetării judecătoreşti a unor persoane şi adminsitrarea unor probe noi au infirmat această ipoteză.

De asemenea, în urma cercetării judecătoreşti a reieşit că o probă considerată importantă, pe care judecătorul de drepturi şi libertăţi şi-a întemeiat hotărârea de luare a măsurii arestului la domiciliu, respectiv Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se regăseşte în original în nicio evidenţă oficială a Arhivelor Naţionale, existând o suspiciune serioasă cu privire la existenţa acestei hotărâri judecătoreşti şi a posibilităţii ei de a dovedi aspectele reţinute în aceasta. Instanţa a detaliat anterior aceste aspecte.

De altfel, şi în concluziile pe fond ale inculpatului E., de la termenul de judecată din data de 24.05.2019, s-a consemnat că acesta, prin avocatul ales, susţine că prin încheierea nr. 338 din 11.03.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei supreme "S-a reţinut că suspiciunile pe care le-a avut în vedere judecătorul de drepturi şi libertăţi care a luat iniţial măsura arestului la domiciliu, în decembrie 2015, nu s-au confirmat prin probele administrate în cursul urmăririi penale, ci dimpotrivă - nu există nimic imputabil judecătorilor de drepturi şi libertăţi care au soluţionat la Braşov sau în contestaţie cererile de prelungire a măsurilor -, abia după ce standardul de probaţiune a ajuns la un anumit nivel, astfel încât să permită o reapreciere cu privire la inculpatul E., a situaţiei, abia atunci - 11.03.2016 - s-a dispus revocarea măsurii."

De asemenea, judecătorii de drepturi şi libertăţi care au dispus luarea măsurii arestului la domiciliu au arătat în hotărârile respective care sunt argumentele pentru care o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, nu a putut fi dispusă în cauză. Complexitatea cauzei, numărul mare de părţi şi de infracţini cercetate, dificultatea procesării într-un timp foarte scurt a unui volum mare de probe, posibilitatea influenţării declaraţiilor persoanelor ce urmau a fi audiate în cursul urmăririi penale şi aspectele importante ce urmau a fi stabilite în urma audierii acestora au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu, ca măsură preventivă aptă să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale.

Toate aceste aspecte sunt de natură să conducă la concluzia că luarea faţă de inculpatul E. a măsurilor preventive privative de libertate în prezenta cauză a fost legală, necesară şi proporţională cu scopul urmărit, la momentul respectiv.

Aceleaşi aspecte sunt valabile şi în ceea ce priveşte luarea măsurii arestului la domiciliu şi, ulterior a controlului judiciar, dispuse faţă de inculpaţii M., B. şi U., care au fost condamnaţi în prezenta cauză pentru unele din infracţiunile reţinute în sarcina lor. La momentul luări măsurilor preventive probele au demonstrat existenţa suspiciunii rezonabile privind săvârşirea de către aceşti inculpaţi a unor infracţiuni grave de corupţie, iar probele administrate ulterior au confirmat parţial această ipoteză. Judecătorii care au analizat această măsură preventivă au motivat corespunzător necesitatea şi legalitatea măsurii, astfel încât nu se poate reţine vreo nelegalitate sub acest aspect.

În cauză, s-a mai dispus luarea măsurii reţinerii şi a controlului judiciar faţă de inculpaţii L., W., K., Y., P., O., Q., N. şi T.

În sarcina inculpatei N. s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni în această cauză, iar în sarcina celorlalţi inculpaţi nu s-a reţinut nicio infracţiune, fiind achitaţi pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

Aşa cum s-a arătat anterior, la momentul luării şi prelungirii măsurii preventive dispuse faţă de aceşti inculpaţi probele administrate conturau suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor de care erau acuzaţi. Cauza este una deosebit de complexă, cu multe părţi şi cu multe acte de procedură, a căror readministrare şi analiză a necesitat un termen destul de lung. De-abia în urma readministrării probatoriului în cursul cercetării judecătoreşti şi în urma adminsitrării probelor noi încuviinţate de instanţă s-a putut stabili cu certitudine contribuţia fiecărei persoane la săvârşirea faptelor ce fac obiectul cauzei şi caracterul licit al contribuţiilor avute de inculpaţii L., W., K., Y., P., O., Q. şi T. la aceste fapte.

Argumentele aduse în cursul cercetării judecătoreşti au făcut să fie înlăturată această suspiciune rezonabilă, astfel încât reţinerea ei la momentul de debut al procesului penal nu poate fi considerată nelegală.

De asemenea, judecătorul de drepturi şi libertăţi a motivat în mod detaliat, în încheierile pronunţate cu privire la măsura preventivă a controlului judiciar, necesitatea şi proporţionalitatea luării acestei măsuri pentru buna desfăşurare a procesului penal, având în vedere complexitatea deosebită a cauzei şi numărul mare de probe ce trebuiau administrate pentru lămurirea cauzei.

VI. Confiscarea specială

1. Atât dispoziţiile art. 257 alin. (2) din C. pen. din 1968, cât şi dispoziţiile art. 291 alin. (2) din noul C. pen. prevăd că în cazul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă bunurile primite de făptuitor în schimbul promisiunii folosirii influenţei pe lângă funcţionarii publici se confiscă, iar dacă acestea "nu se găsesc", se dispune confiscarea prin echivalent. Această dispoziţie legală reprezintă o aplicare specială a cazului general de luare a măsurii de siguranţă a confiscării, prevăzut în art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 şi respectiv art. 112 alin. (1) lit. e) din actualul C. pen. Diferenţa dintre acestea constă în aceea că prin "primire" bunul este dobândit în mod direct de la cumpărătorul de influenţă, în timp ce "dobândirea" poate fi şi rezultatul unei operaţiuni mai complexe, care are ca rezultat transmiterea bunului în patrimoniul celui de la care se confiscă.

Raţiunea instituirii acestei obligaţii instituite în sarcina instanţei, de a confisca bunurile primite de o persoană ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, este aceea de a preveni posibilitatea ca săvârşirea unor infracţiuni să constituie un prilej de dobândire a unor bunuri de către orice persoană, indiferent dacă este vorba de un participant la săvârşirea infracţiunii sau de o terţă persoană. Dacă terţa persoană care a dobândit bunul este de rea credinţă, instanţa dispune confiscarea bunului în natură de la aceasta, iar dacă acesta este un dobânditor de bună credinţă, se va dispune confiscarea prin echivalent, de la inculpat, a contravalorii bunului înstrăinat.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata S.C. F. S.R.L. a dobândit bunurile Pădurea Snagov şi D. ca urmare a săvârşirii de către inculpatul M. a infracţiunii de trafic de influenţă. Totodată, având în vedere condiţiile şi modul în care a fost comisă fapta, precum şi interesul societăţii în comiterea infracţiunii, instanţa a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi în sarcina inculpatei S.C. F. S.R.L., fapt care împiedică reţinerea bunei credinţe a acesteia în dobândirea bunurilor ce au făcut obiectul traficului de influenţă.

Inculpatul B. a promis iniţial, în anul 2006, şi apoi a dat societăţii inculpate S.C. F. S.R.L. aceste bunuri, la 15.10.2007 şi respectiv la 15.01.2009, în schimbul folosirii influenţei pe care inculpatul M. o avea pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună cu privire la retrocedarea lor. Deşi în contractul de cesiune din 01.11.2006 s-a consemnat că inculpatul B. ar avea dreptul la o cotă de 50% din Pădurea Snagov şi o cotă de 20% din D., în realitate acesta şi-a păstrat doar un drept de creanţă asupra societăţii F. S.R.L., deoarece bunurile respective au fost date în întregime societăţii F. S.R.L. Aceasta a fost înţelegerea dintre părţi şi, totodată, obiectul infracţiunii de trafic de influenţă. De altfel, inculpatul B. nu a primit până în prezent vreo sumă de bani în contul acestor cote din valoarea celor două bunuri transmise societăţii F. S.R.L., acesta fiind şi motivul disputei dintre el şi reprezentanţii societăţii. Aşadar, bunurile Pădurea Snagov şi D. au fost dobândite în întregime de societatea F. S.R.L., ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă descrise anterior, iar nu doar în parte.

Pentru aceste motive, instanţa constată că se impune confiscarea în întregime a acestor bunuri de la societatea F. S.R.L., fie în mod direct, a părţilor din bunuri care mai sunt în prezent în proprietatea societăţii, fie prin echivalent, pentru părţile din bunuri care au fost înstrăinate unor persoane de bună credinţă ori pentru care s-au făcut acte de dispoziţie.

În consecinţă, în temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 instanţa de fond a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri aflate sub sechestru: terenul de 67393 m.p. înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.; terenul de 110682 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.; terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.; terenul de 127138 m.p. (127718 măsurat) înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x), nr. cadastral x, aflat în proprietatea inculpatei S.C. F. S.R.L.

2. În ce priveşte terenul de 23783 mp din D., care a fost înstrăinat la 15.01.2009 de către societatea F. S.R.L. către societatea CC. S.R.L. sub forma a două loturi, de 5583 mp şi 18200 mp., întrucât nu se poate reţine reaua credinţă a terţului dobânditor, instanţa va dispune confiscarea prin echivelent a acestora, aşa cum prevede acelaşi text de lege. Practica judiciară a interpretat sintagma "dacă acestea nu se găsesc" ca referindu-se atât la o imposibilitate fizică de confiscare a bunurilor, atunci când acestea nu se mai găsesc fizic în patrimoniul făptuitorului, cât şi la o imposibilitate juridică, atunci când bunul a intrat în mod legal în patrimoniul unui dobânditor de bună credinţă. Intepretarea contrară, potrivit căreia bunul ar putea fi confiscat şi de la dobânditorul de bună credinţă, ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia, garantat de Constituţie şi de Convenţia europeană a drepturilor omului, şi principiului securităţii raporturilor juridice.

Din declaraţia martorului XXXXX. rezultă că a primit aceste terenuri în schimbul serviciilor prestate societăţii F. S.R.L., astfel încât această societate a beneficiat de pe urma înstrăinării lor şi de la ea trebuie confiscat echivalentul.

În ce priveşte stabilirea valorii echivalente a bunului înstrăinat dobânditorului de bună credinţă, având în vedere că măsura confiscării speciale se dispune prin sentinţă şi produce efecte de la momentul dispunerii, iar nu retroactiv, instanţa reţine că trebuie luată în considerare valoarea actuală a bunului, iar nu valoarea pe care acesta o avea la momentul înstrăinării. Din acest motiv instanţa va lua în considerare valoarea actuală a terenului, stabilită de expertul topografic AAAAA. desemnat de instanţă.

Astfel, la pagina 48 din Raportul de expertiză nr. x/11.06.2018 depus la dosar la 12.06.2018 expertul AAAAA., desemnat de instanţă, arată că valoarea terenului D. în prezent (la momentul efectării expertizei) este de 351 auro/mp.

Această valoare a fost contestată de inculpaţii E. şi S.C. F. S.R.L., prin experţii consilieri, care consideră că expertul nu a ţinut cont de faptul că valoarea terenului ar putea fi influenţată în situaţia eliberării avizului Autorităţii Aeronautice. Expertul desemnat de instanţă a arătat în Răspunsul la obiecţiuni, depus la dosar la 1.11.2018, aflat la filele x din vol. XL al dosarului instanţei, că aceste obiecţiuni sunt nefondate, deoarece terenul se află în afara culoarului de zbor aeroport Băneasa. De asemenea, expertul mai arată că sunt nefondate şi obiecţiunile acestora privind tehnica calitativă şi corectarea cu diferenţele cantitative identificate (mărimea parcelei, costul utilităţilor, regimul de construibilitate), detaliind argumentele pentru care a înlăturat aceste obiecţiuni. Astfel, expertul arată la fila x din răspunsul la obiecţiuni că valoarea estimată a întregii proprietăţi se situează între 45774846 euro - 65294450 euro, rezultând un interval de valoare de cca. 303-432 euro/mp., iar el a optat pentru o valoare de 351 euro/mp., având în vedere argumentele din raport.

Întrucât aceste argumente ale expertului desemnat de instanţă sunt convingătoare, în temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 instanţa de fond a dispus confiscarea specială de la inculpata S.C. F. S.R.L. a echivalentului în bani al terenului de 23783 m.p., înstrăinat de S.C. F. S.R.L. către S.C. CC. S.R.L., în valoare de 8.347.833 de euro.

3. În ce priveşte terenurile înstrăinate din Pădurea Snagov, în afară de cele transmise societăţii inculpatei N., care vor fi confiscate de la S.C. DD. S.R.L., din probe rezultă că inculpatul M. şi-a transmis proprietatea mai multor terenuri, pe care le-a folosit apoi ca gaj pentru obţinerea unor credite care nu au fost restituite. Astfel, din actele de la dosar (Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi actele anexe din vol. 18 al dosarului de urmărire penală) rezultă că S.C. F. S.R.L. (al cărei administrator de fapt era tot inculpatul M. în perioada respectivă) a transmis către inculpatul M. proprietatea terenului de 75400 mp., asupra căruia este notată somaţia de plată din partea VVVVVVVV. pentru suma de 3132063,02 euro, terenul de 14000 mp., asupra căruia este notată somaţia de plată din partea VVVVVVVV., în sumă de 3132063,02 euro şi terenul de 9300 mp. asupra căruia este notată somaţia de plată din partea VVVVVVVV., în sumă de 3132063,02 euro.

Din declaraţia martorului HHHHHHHHH., dată în faţa instanţei la data de 8.12.2017, rezultă că tot inculpatul M. i-a transmis şi lui proprietatea unei suprafeţe de teren din Pădurea Snagov, martorul arătând că:

"Stiu că au fost mai mulţi avocaţi acolo apoi a venit şi a semnat domnul M. si eu am dat banii. Nu mai ştiu, avocaţilor/domnului M. Eu am dat banii cand am semnat."

De asemenea, din probele administrate rezultă că alte terenuri au fost înstrăinate fictiv unor persoane, posibil interpuşi ai inculpatului M. şi ai martorului HHHH., care le-au folosit apoi tot ca gaj, pentru obţinerea unor credite nerestituite. Aşa cum rezultă din declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, martorul HHHH. era un apropiat al inculpatului M., care făcea afaceri împreună cu el, ceea ce conduce la concluzia că inculpatul M. a beneficiat de pe urma actelor de dispoziţie făcute asupra terenului în discuţie.

Martora IIIIIIIII., una dintre persoanele care a achiziţionat în mod fictiv o parte din terenul Pădurea Snagov, audiată de instanţă la data de 8.12.2017 arată că "Am primit un telefon de la un prieten foarte bun in care imi propunea să cumpăr fictiv două terenuri la Snagov dar nu am plătit nimic pentru ele. Am fost la un notar in Bucureşti, am incheiat două acte de vanzare cumpărare şi aşa am devenit proprietar. Nu am dat banii pentru terenurile respective. Apoi aceste terenuri au fost puse ipotecă pentru un credit. Ulterior am fost înştiinţată că nu s-a achitat datoria către bancă si apoi au fost executate terenurile, unul dintre ele chiar nu se mai află în posesia mea. Prietenul care m-a rugat se numeşte HHHH." Fiind întrebată, martora arată că a fost prezent la notar cu acea ocazie şi inculpatul M. şi că "Stiam că este prieten cu HHHH., nu ştiam ce fel de afaceri fac sau dacă fac afaceri împreună." Din acest motiv, faţă de declaraţia martorei, având în vedere şi aspectul că inculpatul M. conducea, în fapt, societatea F. S.R.L. la vremea respectivă, instanţa va reţine concluzia că inculpatul M. a beneficiat de pe urma actelor de dispoziţie făcute asupra terenului în discuţie.

O altă persoană care a achiziţionat în mod fictiv o parte din terenul retrocedat din Pădurea Snagov este martorul JJJJJJJJJ. care, fiind audiat de instanţă la data de 8.12.2017 arată că "Am fost abordat de către un prieten care mi-a solicitat ajutorul in vederea incheierii unui contract de credit urmand ca banii sa ii folosească pentru o investiţie. Mi s-a spus că nu vrea să apară el scriptic si pentru aceasta să apar eu ca şi garant imobiliar al acestui credit. Nu aveam cu ce să garantez si atunci mi s-a spus să cumpăr un teren fictiv de la el care va fi folosit drept garanţie. Am fost cu el după aceea la bancă, s-a încheiat contractul de credit. La un timp după aia am aflat că nu au fost plătite ratele si mi s-a solicitat să fac un act adiţional prin care să fac o reeşalonare, lucru care s-a şi petrecut iar ulterior am aflat că in continuare nu a fost plătit şi am fost executat silit de către banca respectivă. Acest prieten era HHHH., cred ca aşa il chema HHHH." Martorul mai arată că HHHH. "Mi-a spus că el impreună cu partenerul său, domnul M." Şi acest teren are notată o somaţie de plată din partea VVVVVVVV. în valoare de 1500000 de euro, iar, faţă de declaraţia martorului şi de faptul că inculpatul M. era administratorul de fapt al societăţii, instanţa va reţine concluzia că inculpatul M. a beneficiat de pe urma actelor de dispoziţie făcute asupra terenului în discuţie.

O altă parte din teren a fost achiziţionată de XXX. Corneliu, care arată că a cumpărat terenul de la HHHH. cu suma de 8000 de euro. Având în vedere calitatea de administrator al societăţii F. S.R.L., pe care o deţinea inculpatul M., precum şi modul similar în care s-a procedat prin instituirea unui act de dispoziţie asupra terenului, instanţa va reţine că acesta a beneficiat de pe urma actului de dispoziţie, urmând a dispune confiscarea de la el a echivalentului terenului.

O altă parte din acest teren a fost achiziţionată de martorul CCCCC., care arată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 8.03.2016 că a cumpărat de la "firma inculpatului M., S.C. F. SRL" o suprafaţă de aproximativ 30000 mp. din acest teren. Faţă de declaraţia martorului, care îl indică pe inculpatul M. ca singur beneficiar de pe urma transmiterii proprietăţii terenului, şi faţă de modul similar de a acţiona şi în acest caz instanţa va reţine că inculpatul M. este cel care a beneficiat de pe urma actului de dispoziţie asupra terenului.

Din toate aceste declaraţii rezultă că inculpatul M. este cel care a profitat de pe urma înstrăinării terenurilor din suprafaţa de 46,78 ha din Pădurea Snagov, dobândită de inculpata S.C. F. S.R.L. ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Din acest motiv instanţa va dispune confiscare de la acest inculpat a echivalentului terenurilor ce nu mai pot fi confiscate în natură, deoarece au fost înstrăinate ori au fost ipotecate la bancă pentru obţinerea unor credite ce nu au fost restituite. Ipotecarea terenurilor reprezintă tot un act de dispoziţie, care împiedică confiscarea în natură a acestora.

Cu privire la aceste terenuri, care nu se mai găsesc în proprietatea S.C. F. S.R.L., nu există probe că această societate ar fi obţinut vreun avantaj patrimonial de pe urma înstrăinării sau folosiri lor ca gaj, ci, dimpotrivă, probele menţionate anterior arată că inculpatul M. a obţinut foloase patrimoniale de pe urma actelor de dispoziţie efectuate asupra terenurilor. Pentru aceste motive instanţa va dispune confiscarea echivalentului acestor terenuri de la inculpatul M., iar nu de la inculpata F. S.R.L.

Fiind vorba de terenuri asupra cărora s-au instituit ipoteci pentru obţinerea unor credite ce depăşesc cu mult valoarea actuală a terenurilor şi care nu au fost restituite, instanţa de fond a reţinut că aceste acte de dispoziţie făcute în favoarea unei terţe persoane, de bună credinţă, fac imposibilă confiscarea în natură a terenurilor şi impun luarea măsurii confiscării prin echivalent.

În ce priveşte stabilirea valorii echivalente a bunurilor care nu mai pot fi confiscate în natură, la fel ca în cazul D., instanţa de fond a reţinut că se impune stabilirea valorii actuale a terenului, iar nu valoarea de la momentul săvârşirii infracţiunii, deoarece măsura confiscării speciale se dispune şi produce efecte în prezent, iar nu pentru trecut.

La pagina 49 din Raportul de expertiză nr. x/11.06.2018 depus la dosar la 12.06.2018 expertul AAAAA., desemnat de instanţă, arată că valoarea actuală (la momentul întocmirii raportului de expertiză) a terenului de 9,97 ha de teren din zona Fundul Sacului este de 5475 euro/ha, iar valoarea actuală a terenului de 36,78 ha din Pădurea Snagov este de 4835 euro/ha. Astfel, valoarea terenurilor de 75400 mp., de 14000 mp. şi de 9300 mp. transmise inculpatului M. de către S.C. F. S.R.L. este de 5475 euro/ha, iar valoarea celorlalte terenuri înstrăinate de societate este de 4835 euro/ha.

Această evaluare a fost contestată de parchet, prin expertul consilier, de inculpatul U. şi de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, exprimate prin expertul parte.

Instanţa reţine că nu pot fi primite aceste obiecţiuni la valoarea stabilită de expert, deoarece ele au în vedere o situaţie eventuală, anume aceea a posibilităţii ca terenul respectiv să devină construibil. Cum această posibilitate depinde de multe aspecte incerte, instanţa reţine că ea nu poate fi luată în considerare. Faptul că în unele evaluări extrajudiciare s-au stabilit valori mult mai ridicate nu poate constitui un argument pentru ridicarea valorii de circulaţie a terenului, deoarece ele au avut în vedere aceeaşi posibilitate incertă ca terenul să devină construibil.

De asemenea, expertul AAAAA. desemnat de instanţă, a detaliat în suplimentul raportului de expertiză depus la data de 1.11.2018, aflat la filele x din volumul XL din dosarul instanţei, argumentele pentru care aceste obiecţiuni nu sunt întemeiate. Expertul arată că însăşi grila notarilor pentru anul 2018 nu recomandă utilizarea valorilor cuprinse în ghid ca referinţă în rapoartele de evaluare deoarece abaterile pot fi semnificative şi trebuie observat şi punctul de vedere, din acest ghid, explicat pe scurt, al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România - ANEVAR, care arată, între altele, că studiile de piaţă utilizate de către camerele notarilor publici nu estimează valoarea individuală a proprietăţii şi nu pot fi reper pentru comparaţii în vederea stabilirii valorii de piaţă. Expertul detaliază şi în Raportul de expertiză nr. x/11.06.2018 argumentele pentru care a ajuns la stabilirea acestori valori actuale ale terenurilor, astfel încât instanţa de fond le reţine în stabilirea echivalentului în bani ce va fi confiscat de la inculpatul M.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 prima instanţă a dispus confiscarea specială de la inculpatul M. a echivalentului în bani al următoarelor bunuri: terenul de 75400 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 41281,5 euro; terenul de 14000 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 7665 euro; terenul de 9300 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 5091,75 euro; terenul de 10000 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, în valoare de 4835 euro; terenurile în suprafaţă totală de 32573 m.p., înscrise cu numerele cadastrale x, în valoare de 15749,04 euro.

Alte bunuri, în afară de Pădurea Snagov şi D., care au fost revendicate de către inculpatul B., nu au făcut obiectul urmăririi penale şi nici nu s-au administrat probe referitoare la rezultatul cererilor de retrocedare, legalitatea acestora, transmiterea ulterioară a proprietăţii lor, situaţia actuală a lor ori alte împrejurări din care să rezulte că ar fi incident vreun motiv de confiscare din cele prevăzute de lege. Având în vedere că, potrivit art. 99 din C. proc. pen., sarcina probei în acţiunea penală aparţine procurorului, iar parchetul nu a făcut nicio probă cu privire la aceste bunuri, instanţa va reţine că nu se impune luarea vreunei măsuri.

4. În contractul de cesiune din 1.11.2006 încheiat de inculpatul B. cu reprezentanţii S.C. F. S.R.L. s-a consemnat că primul va încasa o sumă de 4000000 de euro de la această societate, cu titlu de avans pentru transmiterea bunurilor retrocedate. Probele administrate dovedesc faptul că unul din motivele principale pentru care inculpatul B. a acceptat această înţelegere a fost primirea acestui avans de 4.000.000 de euro. Chiar inculpatul B. arată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 11.01.2016 că acesta "Este motivul pentru care am mers cu grupul lui M., pentru că avea o firmă de avocaţi de top. Şi de asemenea banii pe care M. îi avea", iar în declaraţia de suspect din data de 11.12.2015 arată că:

"Nu am fost încântat de ceea ce mi s-a propus, dar după ce m-am sfătuit şi cu soţia mea am fost de acord să închei o astfel de înţelegere. Pentru că nu aveam bani am fost obligat să accept. Aveam multe cheltuieli, în România şi la Londra şi nu aveam bani. Am spus că 50% e mai bine decât nimic…".

În declaraţia martorei NNNNN., dată în cursul urmăririi penale la data de 20.04.2016 aceasta arată că:

"..N. mi-a spus că vrea să cedeze drepturile litigioase ale B. lui NN., persoană despre care a auzit că cumpără astfel de drepturi. Cred că astfel dorea să îl liniştească pe B. care ne presa continuu că durează prea mult şi nu are bani. …Păvăloiu a spus că cedăm drepturile litigioase în schimbul unei sume de bani pe care nu îmi amintesc să o precizeze atunci…".

Probele administrate dovedesc primirea de către inculpatul B. a acestei sume stabilite cu titlu de avans, aşa cum rezultă şi din declaraţia martorei avocat KKKKKK. din data de 11.05.2018, care arată că:

"Întrebare avocat inc. E. - A existat un conflict între F. şi B.? Răspuns: După câţiva ani după ce am preluat proiectul, B. era mereu nemulţumit din punct de vedere financiar. Ştiu că primise o sumă de bani la momentul încheierii contractului de cesiune şi îmi amintesc că spuneam în cadrul firmei că a terminat banii şi mai vrea." Chiar inculpatul B. recunoaşte în declaratia de suspect că "Am primit de la F. suma de aproximativ 4.000.000 euro care trebuia platita imediat dupa semnarea contractului dar am primit-o dupa aproximativ 1 an jumatate."

Potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968, lege reţinută ca fiind mai favorabilă inculpatului B., sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Aşa cum s-a arătat anterior, încheierea contractului de cesiune de drepturi succesorale din 1.11.2006 este urmarea traficului şi cumpărării de influenţă, deoarece în lipsa acestora contractul nu ar fi fost încheiat. Chiar inculpatul B. arată în declaraţia redată mai sus că nu i-au convenit termenii contractului, dar a acceptat pentru că "50% e mai bine decât nimic…". Inculpatul era convins că fără cumpărarea traficului de influenţă de la inculpatul M. nu ar fi obţinut niciodată bunurile revendicate şi atunci a preferat să dea societăţii F. S.R.L. bunurile retrocedate şi să primească un avans de 4000000 de euro şi un drept de creanţă în valoare de 50% sau 20% din bunurile retrocedate.

Or, în aceste condiţii, având în vedere legătura directă între cumpărarea de influenţă şi încheierea contractului de cesiune de drepturi succesorale prin care inculpatul B. a primit suma de 4000000 de euro, instanţa va reţine că această sumă a fost "dobândită" de inculpatul B. prin săvârşirea acestei infracţiuni. Cauza dobândirii acestei sume de către inculpatul B. a fost încheierea de către acesta a contractului care presupunea, printre altele, cumpărarea influenţei de la inculpatul M.

Practica judiciară a reţinut că prin "bunurile dobândite" menţionate în art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 (identic cu art. 112 lit. e) din actualul C. pen.) se înţelege atât bunurile obţinute în urma săvârşirii unor infracţiuni contra patrimoniului, cât şi bunuri dobândite în urma săvârşirii altor infracţiuni, cum sunt infracţiunile de corupţie, trafic de droguri, trafic de persoane etc. Chiar dacă acestea din urmă nu sunt infracţiuni contra patrimoniului, prin natura lor sunt apte să procure bunuri sau valori patrimoniale pentru făptuitor sau terţe persoane, astfel încât poate fi dispusă măsura confiscării şi în acest caz, fiind vorba de bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Aceasta este şi situaţia sumei de 4000000 de euro primită de inculpatul B. de la F. S.R.L., ca urmare a săvârşirii infracţinilor de trafic şi cumpărare de influenţă.

Temeiul confiscării acestei sume de bani nu îl reprezintă dispoziţiile art. 61 alin. (3) din legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data faptei) ori cele ale art. 292 alin. (4) din noul C. pen., deoarece suma de 4000000 de euro nu a fost dată de cumpărătorul de influenţă traficantului de influenţă şi nu reprezintă bani daţi în schimbul influenţei traficantului de influenţă. S-a arătat anterior că bunurile date în schimbul influenţei sunt Pădurea Snagov şi D., care au fost date de cumpărătorul de influenţă, inculpatul B., în schimbul influenţei promise de inculpatul M. Suma de 4000000 de euro este o sumă dobândită de inculpatul B. în urma încheierii contractului din 1.11.2006, care a avut drept cauză pentru inculpatul B., aşa cum s-a arătat, cumpărarea influenţei inculpatului M. Din acest motiv dobândirea acestei sume de bani de către inculpatul B. este consecinţa directă a săvârşirii infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, motiv pentru care instanţa va reţine că suma de 4000000 de euro a fost dobândită prin săvârşirea acestor fapte prevăzute de legea penală.

În consecinţă, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1968 instanţa de fond a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 4000000 de euro.

5. În sarcina inculpatei N. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, constând în aceea că a transmis în anul 2015 către S.C. DD. S.R.L. mai multe părţi din terenul Pădurea Snagov, dobândite de la inculpata S.C. F. S.R.L., despre care ştia că provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, transmiterea fiind făcută cu scopul de a ascunde sau disimula provenienţa ilicită a acestora.

În acest caz există un text de lege special care prevede că bunurile care au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor se confiscă. Astfel, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 "În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor." Chiar dacă trimiterea la vechiul C. pen. este o necorelare legislativă, deoarece legiuitorul a omis să modifice această dispoziţie legală după intrarea în vigoare a noului C. pen., practica judiciară şi doctrina au statuat în mod unanim că sunt aplicabile dispoziţiile legale privind confiscarea specială. Cum prevederile art. 118 lit. e) din C. pen. din 1968 sunt identice cu cele din art. 112 lit. e) din noul C. pen., această necorelare legislativă nu are nicio relevanţă cu privire la consecinţele măsurii.

Aşa cum s-a arătat anterior, inculpata N. este reprezentanta societăţii GG. S.R.L., care a primit bunurile respective de la societatea F. S.R.L., iar transmiterea terenurilor în proprietatea S.C. DD. S.R.L. a fost făcută cu scopul ascunderii provenienţei ilicite a bunurilor, deoarece această din urmă societate are ca asociat unic şi administrator pe fiica inculpatei, nu a efectuat nicio contraprestaţie în schimbul terenurilor şi nu a desfăşurat nicio activitate după primirea acestora.

În consecinţă, instanţa a reţine că societatea S.C. DD. S.R.L. a "dobândit" aceste terenuri de la societatea GG. S.R.L., ce aparţine inculpatei N., prin săvârşirea de către aceasta din urmă a infracţiunii de spălare a banilor, urmând a se dispune confiscarea lor în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii.

În speţă, instanţa i-a asigurat toate drepturile procesuale societăţii DD. S.R.L., care a fost citată de la începutul procesului în calitate de alţi subiecţi procesuali şi a avut avocat ales pe toată durata judecăţii în primă instanţă.

Fiind vorba de dobândirea terenurilor de către S.C. DD. S.R.L. cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită a acestora, luând în considerare lipsa unei contraprestaţii, lipsa unei activităţi economice şi relaţia de rudă apropiată a reprezentantului statutar al acestei societăţi cu inculpata N., instanţa constată că nu suntem în situaţia unui dobânditor de bună credinţă, ci a unei persoane de rea credinţă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 (art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii) raportat la art. 118 lit. e) din C. pen. din 1968, instanţa de fond a dispus confiscarea specială de la această societate a următoarelor bunuri: terenul de 6534 m.p., înscris în Cartea Funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea scriptică a S.C. DD. S.R.L.; terenul de 43459 m.p., înscris în Cartea funciară iniţială 7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale x, aflat în proprietatea scriptică a S.C. DD. S.R.L.; terenul de 28799 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x, aflat în proprietatea scriptică a S.C. DD. S.R.L.

6. Tot în temeiul dispoziţiilor legale care impun confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor se impune şi confiscarea de la inculpatul U. a sumei de 45000 de euro primită de acesta în schimbul terenului de 1000 mp., transmis fictiv pe numele martorilor FFFF. şi GGGG. Întrucât martorul FFFF. arată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că "Nu-mi amintesc la cât timp de la achiziţia terenului de 1000 mp acesta a fost vândut. Rolul meu a fost acela de a mă deplasa la notar, la cererea lui U. pentru a semna actele. Nu m-am ocupat de găsirea unui cumpărător şi nu-mi amintesc dacă soţia m-a însoţit. Preţul vânzării a fost de 45.000 euro sau 50.000 euro.", instanţa va lua în considerare varianta mai favorabilă inculpatului U., reţinând ca preţ al vânzării terenului suma de 45000 de euro.

Dobândirea şi transmiterea acestui teren prin persoane interpuse a fost modalitatea pe care a conceput-o şi a realizat-o inculpatul U. pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestuia bun. În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că suma de 45000 de euro a fost dobândită de inculpatul U. prin săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în această modalitate, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru confiscarea acesteia.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 (art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii) raportat la art. 118 lit. e) din C. pen. din 1968, instanţa de fond a dispus confiscarea specială de la inculpatul U. a sumei de 45000 de euro.

VII. Latura civilă

Întrucât în cauză s-a dispus achitarea tuturor inculpaţilor trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţinilor de abuz în serviciu, reţinute de parchet în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov şi a D., iar temeiul achitării pentru aceste infracţiuni a fost art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. pentru lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

De asemenea, instanţa a arătat anterior că reconstituirea dreptului de proprietate al inculpatului B. asupra imobilelor Pădurea Snagov şi D. a fost făcută conform legii.

Celelalte infracţiuni ce au făcut obiectul prezentei cauze şi pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor nu sunt susceptibile de latură civilă şi de producerea vreunui prejudiciu.

Soluţia lăsării nesoluţionate a acţiunilor civile promovate în cauză de părţile civile Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, Ministerul Finanţelor Publice şi R.N.P. EE. este obligatorie în cazul pronunţării unei soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., instanţa neavând nici un drept de apreciere asupra acestui aspect.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa de fond a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, Ministerul Finanţelor Publice şi R.N.P. EE.

Întrucât dobândirea de către inculpatul B. a Pădurii Snagov şi D. a fost legală, nu există nici un motiv pentru a se dispune desfiinţarea actelor prin care s-a dispus retrocedarea şi a actelor subsecvente de înstrăinare a unor părţi din teren, aşa cum a solicitat parchetul în concluziile pe fond . Desfiinţarea unor înscrisuri în temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. se poate dispune doar în cazul în care ar fi vorba de acte false, iar în speţă actele de retrocedare au fost întocmite cu respectarea formelor legale, aşa cum s-a arătat anterior în analizarea acestor infracţiuni.

VIII. Măsuri asigurătorii.

1. Întrucât instanţa de fond a lăsat nesoluţionate acţiunile civile promovate de părţile civile în procesul penal şi a dispus confiscarea specială a unor bunuri şi sume de bani de la inculpaţii M., B., S.C. F. S.R.L., U. şi de la subiectul procesual S.C. DD. S.R.L., se impune menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză asupra bunurilor acestora. Menţinerea acestor măsuri asigurătorii este necesară pentru punerea în executare, după rămânerea definitivă a hotărârii, a dispoziţiilor de confiscare dispuse în cauză şi pentru cazul în care părţile civile vor înţelege să formuleze acţiune civilă separată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a soluţiei, potrivit dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 397 C. proc. pen., prima instanţă a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în prezenta cauză asupra bunurilor aparţinând următoarelor persoane: M., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 1.03.2016, 07.04.2016, 11.03.2016, 27.01.2016, 25.03.2016 (cu excepţia măsurilor asigurătorii instituite asupra terenurilor de 75400 m.p., de 9300 m.p. şi de 14000 m.p., menţionate mai sus), până la concurenţa sumei de 74622,29 euro; B., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 01.03.2016, 11.03.206, până la concurenţa sumei de 4000000 de euro; S.C. F. S.R.L., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015 şi 02.03.2016 asupra bunurilor imobile, iar în ce priveşte măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa din 08.12.2015 asupra conturilor societăţii, aceasta se menţine până la concurenţa sumei de 8.347.833 de euro; U., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 01.03.2016, 25.03.2016, 02.03.2016 şi 10.05.2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro; S.C. DD. S.R.L., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04.03.2016.

2. Întrucât instanţa a dispus achitarea inculpaţilor E., L., W., K., O., P. şi Q., asupra bunurilor cărora s-au instituit măsuri asiguratorii în prezenta cauză, iar în motivare a reţinut că aceştia nu au comis nicio ilegalitate în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov şi D., instanţa de fond a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor acestora.

Menţinerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor achitaţi nu se face automat, chiar dacă acţiunile civile au fost lăsate nesoluţionate, ci se raportează în continuare la întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 249 din C. proc. pen. pentru luarea acestora. Aşadar, menţinerea acestor măsuri se impune doar în cazul în care instanţa apreciază necesar, faţă de faptele comise de inculpaţi şi de culpa reţinută în sarcina acestora. Altfel, ar însemna să nu existe nici un control judecătoresc asupra unor măsuri care restricţionează dreptul de proprietate al persoanelor asupra bunurilor acestora, ceea ce ar putea aduce atingere dreptului garantat de art. 44 din Constituţie şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului. În lipsa unor motive temeinice care să impună menţinerea în continuare a măsurilor asigurătorii pentru vreunul din scopurile arătate în art. 249 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a ridicat măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor E., L., W., K., O., P. şi Q.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea inculpatei N. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, iar bunurile confiscate în urma săvârşiri de către aceasta a infracţiunii de spălare a banilor sunt sechestrate pe numele S.C. DD. S.R.L. Pentru aceste motive, fiind incidente şi în cazul inculpatei N. motivele de mai sus, instanţa a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse asupra celorlalte bunuri ale inculpatei.

În consecinţă, în temeiul art. 397 C. proc. pen., prima instanţă a ridicat în totalitate măsurile asigurătorii dispuse în prezenta cauză asupra bunurilor următorilor inculpaţi: E., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016; L., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 27.01.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016; W., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 08.12.2015 şi 11.03.2016; K., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 08.12.2015 şi 27.01.2016; N., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 01.03.2016, 11.03.2016, 25.03.2016; O., măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01.03.2016; P., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016; Q., măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din data de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016.

3. Întrucât faţă de inculpatul M. s-a dispus confiscarea prin echivalent a bunurilor constând în terenul de 75400 m.p., terenul de 9300 m.p. şi terenul de 14000 m.p., care au fost folosite pentru garantarea obţinerii unor credite în valoare de aproximativ 3 milioane de euro pentru fiecare, instanţa va dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra acestora. Din Raportul de expertiză nr. x/11.06.2018 depus la dosar la 12.06.2018 de expertul AAAAA., desemnat de instanţă, rezultă că valoarea acestor terenuri este 41281,5 euro, 5091,75 euro şi respectiv 7665 euro. Actele de ipotecare a bunurilor mai sus menţionate constituie acte de dispoziţie, care fac imposibilă confiscarea în natură a acestor bunuri. Întrucât la executarea silită a acestor bunuri are prioritate creditorul ipotecar, iar valoarea creanţei depăşeşte cu mult valoarea bunurilor sechestrate, instanţa de fond a ridicat măsura sechestrului instituită asupra acestora.

În consecinţă, în temeiul art. 397 C. proc. pen., instanţa de fond a ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele procurorului din 12.02.2016 şi 01.03.2016 asupra următoarelor bunuri, deţinute în devălmăşie de inculpatul M. şi FF.: terenul de 75400 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x; terenul de 9300 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x şi terenul de 14000 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, părţile civile Regia Naţională a Pădurilor - EE., Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, precum şi inculpaţii M., S.C. F. S.R.L., N., L., K., W., B., U., E., H., G. şi J., pe care au criticat-o pentru motivele arătate în cele ce urmează.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a criticat sentinţa instanţei de fond sub următoarele aspecte:

1. în privinţa chestiunilor prealabile şi a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională

Referitor la hotărârile judecătoreşti cu privire la care prima instanţă a reţinut că ar avea autoritate de lucru judecat, în condiţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen., criticile Parchetului au avut în vedere, în esenţă, că:

- hotărârea Tribunalului de la Lisabona nu era recunoscută pe teritoriul României la data comiterii faptelor, aspect esenţial, cunoscut de toţi inculpaţii, care a stat şi la baza vânzării/cumpărării de influenţă;

- cercetările în prezenta cauză au vizat şi modul de obţinere a sentinţei civile nr. 1872/2003 a Judecătoriei Buftea, apreciindu-se că sunt suficiente probe din care să rezulte comiterea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu aceasta, dar pentru care nu s-a mai putut începe urmărirea penală, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;

- sentinţa civilă nr. 2146/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a civilă, a avut la bază exclusiv Decizia nr. 30/2008 emisă de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, precum şi concluziile reprezentantului institutului (inculpata Z.), care nu s-a opus admiterii acţiunii, neexistând aşadar o analiză proprie a instanţei cu privire aspecte esenţiale, care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză, cum ar fi calitatea de moştenitor a inculpatului B. şi provenienţa bunului revendicat.

Referitor la reţinerea unei valori probatorii reduse a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională, s-a arătat că apărătorii inculpaţilor, cu excepţia lui H., G. şi J., nu au înţeles să uzeze de posibilitatea legală de obţinere a certificatului WWWW., care le-ar fi permis accesul la documentele clasificate, respectiv încheierile care au stat la baza mandatelor de siguranţă naţională.

Inculpaţii au avut la dispoziţie înregistrările convorbirilor telefonice şi le-au putut contesta, atât sub aspectul conţinutului, cât şi al fiabilităţii lor, prin faptul că a fost efectuată în cauză şi o expertiză tehnică a înregistrărilor, cu încuviinţarea unui expert parte al inculpaţilor care au solicitat acest lucru.

2. greşita achitare a inculpaţilor (cu excepţia soluţiilor pronunţate în privinţa infracţiunilor de spălare a banilor prev.de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002)

a.) În ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat pentru care fost trimişi în judecată inculpaţii H., G., J., M., E., L., W. şi K.

S-a susţinut că instanţa de fond a analizat trunchiat, separat, activitatea derulată de inculpaţi, ceea ce a condus la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în rechizitoriu.

Astfel, în analiza acestei acuzaţii, trebuia să se aibă în vedere situaţia premergătoare constituirii grupului şi, îndeosebi, raportul de due diligence efectuat iniţial pentru PP., firmă deţinută de inculpatul H., care constata multe impedimente de ordin juridic pentru obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B. (nu exista o hotărâre în procedura de A., erau mari semne de întrebare cu privire la dreptul de proprietate).

În aceste condiţii, deşi inculpaţii M., G. şi H. cunoşteau că posibilitatea de obţinere efectivă a bunurilor era foarte redusă, au considerat, totuşi, că activitatea de cumpărare a drepturilor este una profitabilă, întrucât problemele semnalate vor fi surmontate ulterior, prin relaţiile/legăturile pe care le aveau cu importanţi oameni politici sau din aparatul administrativ al statului şi, implicit, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, fapt care l-a şi convins pe inculpatul B. să accepte să încheie contractul de cesiune din 1.11.2006 în condiţiile date.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, trimiterea în judecată a inculpaţilor nu a avut la bază simpla deţinere a unor părţi sociale din societatea F. Ltd., ci probele care au demonstrat că aceştia au avut cunoştinţă de modul de încheiere a contractului de cesiune, prin traficarea influenţei, precum şi de modul de obţinere a bunurilor revendicate, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

În acest context, înţelegerea inculpaţilor a fost aceea ca identitatea lor să rămână una ascunsă, iar legătura cu inculpatul B. să fie ţinută de către M. Ulterior, atunci când B. a început să aibă nemulţumiri legate de derularea contractului şi neplata sumelor de bani, au intervenit şi ceilalţi inculpaţi, având în vedere intenţia acestuia de a formula o plângere penală, relevantă în acest sens fiind întâlnirea din luna decembrie 2011 care a avut loc la locuinţa inculpatului sus-menţionat, a cărei desfăşurare rezultă din înregistrarea discuţiilor purtate în mediu ambiental, aflată la dosar.

Ca urmare a acestei întâlniri, ocazie cu care inculpaţii prezenţi, G. şi H., s-au prezentat ca fiind persoanele importante din spatele proiectului, care pot duce la bun sfârşit promisiunile iniţiale, inculpatul B. a acceptat că continue colaborarea cu membrii grupului infracţional.

Cu privire la ordinea şi rolurile deţinute în cadrul grupului, s-a susţinut că inculpatul H. era cel care a pus la dispoziţie fondurile necesare derulării activităţilor infracţionale, organizând în acelaşi timp întâlniri cu politicieni influenţi, iar inculpatul G. a asigurat legătura dintre inculpaţii H. şi M., a fost ulterior anului 2011 un administrator de fapt al afacerii şi l-a asigurat pe inculpatul B. că are influenţa necesară obţinerii bunurilor revendicate de acesta.

Inculpatul M. a ţinut legătura atât cu inculpaţii H. şi G., cât şi cu cumpărătorul de influenţă, precum şi cu firma de avocaţi care acorda asistenţa în procedurile derulate, dând totodată asigurări inculpatului B. în legătură cu rezolvarea favorabilă a acţiunilor.

Inculpatul E. a dat aparenţă de legalitate demersurilor juridice şi administrative, ţinându-i la curent pe ceilalţi membri în legătură cu activităţile desfăşurate şi dând asigurări cumpărătorului de influenţă că prin demersurile întreprinse vor avea câştig de cauză în procedurile derulate.

Inculpatul L. a aderat la grup în anul 2007, activitatea sa constând în susţinerea acţiunilor de traficare a influenţei, participarea la discuţii şi negocieri, asigurarea inculpatului B. că poziţia sa publică va fi bine reprezentată, asigurarea unor analize în presă, dar şi atragerea altor persoane (inculpatul K.) în cadrul grupului.

Inculpatul W. a aderat la grup în anul 2007, fiind omul inculpatului G., iar după anul 2010 a devenit adminstratorul S.C. F. S.RL., la solicitarea aceluiaşi inculpat, participând totodată la negocieri şi întâlniri cu inculpatul B. pentru a-l convinge să nu renunţe la contractul de cesiune.

Inculpatul K. a aderat la grup în anul 2011, rolul său fiind acela de a ţine legătura cu inculpatul B., pentru a-i întări convingerea că doar prin intermediul grupului poate obţine bunurile revendicate.

Inculpatul J. a aderat la grup în anul 2007, fiind un administrator de fapt al F., sub coordonarea inculpatului G., şi participând la discuţii şi negocieri cu inculpatul B. pentru a-l convinge să nu renunţe la contractul de cesiune.

b.) În ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă pentru care au fost trimişi în judecată M., E., G., H., L., W. şi K., în forma autoratului sau, după caz, a complicităţii

În cazul inculpaţilor M., E. şi G., în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în forma autoratului, aceasta rezultă din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor prezenţi la discuţii, dar şi din modalitatea în care aceşti inculpaţi au acţionat atât anterior, cât şi ulterior consumării infracţiunii.

Declaraţiile inculpatului B., considerate relevante de instanţa de fond în dovedirea infracţiunii săvârşite de inculpatul M., probează comiterea aceleiaşi infracţiuni şi de către inculpatul E., în acelaşi sens fiind şi declaraţiile inculpatei N., care a indicat prezenţa inculpatului E. la discuţiile anterioare încheierii contractului, rezultând astfel că negocierea cadrului contractual şi încercările de a-l determina pe inculpatul B. să accepte clauzele nefavorabile, prin asigurarea sa că rezultatele pozitive nu vor fi obţinute fără ajutorul inculpaţilor, au avut loc şi în prezenţa şi cu sprijinul inculpatului E.

Implicarea inculpatului E. în activitatea de traficare a influenţei este probată nu doar de participarea sa la negocierile legate de încheierea contractului de cesiune, ci şi de conduita sa ulterioară acestui moment, adoptată în derularea acestuia.

În privinţa inculpatului G., infracţiunea de trafic de influenţă este probată de declaraţiile cumpărătorului de influenţă, pe care l-a convins că, prin influenţa pe care o are asupra unor persoane nominalizate, bine poziţionate politic şi cu posibilităţi reale de influenţare a funcţionarilor din cadrul administraţiei publice, va obţine bunurile revendicate.

Aceste declaraţii se coroborează cu depoziţiile martorilor NN. şi XXXXX., dar şi cu o serie de convorbiri telefonice.

Inculpatul G. a fost ţinut permanent la curent cu promisiunile şi demersurile făcute în legătură cu executarea contractului, pe care le-a aprobat, fapt ce confirmă implicarea sa în activitatea infracţională reţinută prin actul de sesizare.

În privinţa inculpatului W., acesta era un apropiat al inculpatului G., cu care derulase afaceri anterior, şi, în plus, era angajat la cabinetul prim-ministrului României.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul W. a participat la discuţii la sediul societăţii de avocaţi încă din anul 2008, aşadar, mai înainte de a deveni administratorul de drept al F.

Implicarea sa în activitatea societăţii este probată şi de faptul că acesta a fost nominalizat în plângerea penală întocmită în anul 2011 de inculpatul B., care a arătat că acesta i-a promis tot timpul că va lua bani de la Băneasa şi Snagov şi a încercat să-l convingă să nu strice contractul.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, activitatea inculpatului W. s-a completat cu activitatea derulată de ceilalţi membri ai grupului, acesta întărind de-a lungul timpului percepţia inculpatului B. că păstrarea cesiunii este singura modalitate de obţinere a bunurilor revendicate, datorită poziţiei, importanţei şi relaţiilor avute de inculpaţi.

În privinţa inculpatului K., acesta a intervenit în cadrul grupului în anul 2011, fiind cooptat de inculpatul L., în contextul în care se căuta o persoană cu bune capacităţi de negociere, pentru a ţine legătura cu inculpatul B. şi a-l asigura că prin demersurile pe care le efectuează grupul din spatele F., şansele lui de a obţine bunurile sunt favorabile.

Referitor la activitatea prestată în cadrul F., printre actele ridicate cu ocazia percheziţiilor nu a fost găsit niciun înscris din care să rezulte că inculpatul K. a efectuat vreo activitate de evaluare imobiliară.

În plus, probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul K. a fost ţinut la curent în permanenţă cu demersurile ce vizau aspecte de ordin juridic (cum ar fi litigiile aflate pe rolul instanţelor), ceea ce exceda contractului de consultanţă invocat de inculpat în apărarea sa.

Poziţia inculpatului K. în cadrul grupului rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor G. şi H., precum şi ale martorilor NN. şi XXXXX., acesta fiind perceput ca un director al F., care participa la discuţiile legate de stadiul dosarelor de revendicare.

Inculpatul K. a participat la întâlniri şi negocieri, iar conţinutul email-urilor ridicate cu ocazia percheziţiilor demonstrează că acest inculpat era implicat într-o activitate care nu intra în sfera sa de expertiză.

În privinţa inculpatului L., acesta a aderat la grupul infracţional în anul 2007, fiind prezentat inculpatului B. ca o persoană influentă în media, dar şi în lumea politică.

Prin acţiunile sale, inculpatul L. a susţinut activitatea de traficare a influenţei exercitată de inculpaţii M. şi G., întărind convingerea cumpărătorului de influenţă că reuşita demersurilor se va datora şi presiunii media exercitată prin intermediul publicaţiilor coordonate de acesta. În plus, prin influenţa şi puterea pe care o avea în presă, inculpatul L. putea să contracareze lovituri de imagine sau, dimpotrivă, să promoveze o imagine favorabilă inculpatului B.

Ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, şi inculpatul L. a participat la întâlniri cu cumpărătorul de influenţă, dar şi la sediul firmei de avocatură, la care nu ar fi avut ce căuta, dacă nu ar fi fost implicat în proiect, după cum acesta era ţinut la curent prin email cu privire la demersurile efectuate, inclusiv la dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

În plus, L. era implicat şi din punct de vedere material în proiectul F., având în vedere declaraţiile inculpatului K. care fac trimitere la un procent de 5% al inculpatului L. în acest proiect, dar şi contractele de consultanţă încheiate cu F. de către societăţi în care acest inculpat era implicat.

În cazul inculpatului H., acesta a finanţat activitatea infracţională, deşi cunoştea că posibilitatea legală de soluţionare a cererilor de retrocedare este inexistentă sau foarte mică, având în vedere raportul de due diligence întocmit de firma de avocatură şi adus la cunoştinţa inculpatului.

În acest sens, este greu de crezut că inculpaţii ar fi ales să investească sume importante de bani, dacă nu ar fi fost convinşi că demersurile lor vor fi încununate de succes prin influenţarea deciziilor autorităţilor, pe baza cunoştinţelor pe care le aveau în domeniul politic, public şi administrativ.

Din probatoriul testimonial administrat în cauză, rezultă că inculpatul H. era cel care deţinea, în realitate, societatea F., iar inculpatul G. era mâna sa dreaptă, care coordona proiectul prin intermediul inculpatului M.

Inculpatul H. era ţinut la curent permanent cu fiecare acţiune/activitate derulată de ceilalţi inculpaţi, fiind totodată prezent la întâlnirea care a avut loc în locuinţa inculpatului B., în luna decembrie 2011, când s-au discutat aspecte referitoare la sumele de bani folosite pentru obţinerea bunurilor imobile şi s-au făcut din nou promisiuni, în sensul soluţionării favorabile a cererilor inculpatului, întrucât sunt persoane importante, cu influenţă în mediul politic la cel mai înalt nivel, în mediul public şi media.

c.) În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov, pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii O., P., Q., R., S., T., U., M., B., E. şi N.

- argumentele prezentate de judecătorul fondului în motivarea soluţiei de achitare a inculpaţilor sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză, pe care acesta l-a analizat în mod necorespunzător, dând eficienţă exclusiv unor înscrisuri reprezentând acte de stare civilă, certificate de calitate de moştenitor, ofertă de donaţie, precum şi unor hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 1872/2003 a Judecătoriei Buftea, sentinţa nr. 132 din 6.02.1955 pronunţată de Tribunalul din Lisabona, recunoscută prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), dar ignorând în mod nejustificat acele documente, declaraţii şi transcrieri ale convorbirilor telefonice din care rezultă că membrii comisiilor locale/judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu au verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legile nr. 10/2001 şi, respectiv, nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 pentru admiterea cererilor de retrocedare (şi anume calitatea inculpatului B. de persoană îndreptăţită la restituire, din perspectiva dreptului de proprietate al C. asupra imobilului revendicat şi a calităţii sale de moştenitor al celui din urmă), hotărârile adoptate de respectivele comisii fiind rezultatul înţelegerii frauduloase dintre funcţionarii publici şi ceilalţi inculpaţi;

- situaţia juridică a inculpaţilor Q., T., R. şi S. este diferită de cea a celorlalţi membri ai Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, căci, prin ordonanţa nr. 82/P/2016 din 31.07.2018 a D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov, faţă de numiţii NNN., OOO., UUU., VVV. şi SSS. s-a dat o soluţie de clasare sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., apreciindu-se că nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că aceştia au acţionat în baza înţelegerii cu beneficiarul cererii, cu reprezentanţii săi sau cu ceilalţi membri ai comisiei, în timp ce, în cazul celor din urmă, probele administrate demonstrează că şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu ca urmare a intervenţiei inculpatei N., recomandată funcţionarilor din Prefectura Ilfov de XXX., şeful organizaţiei Ilfov a partidului politic aflat la guvernare. Ca atare, inculpata, profitând de relaţia apropiată cu acest martor şi cunoscând faptul că cererea de retrocedare formulată de B. nu îndeplinea condiţiile legale, s-a implicat în convingerea persoanelor din conducerea Prefecturii Ilfov să procedeze la validarea ei, prezentându-se în repetate rânduri la această instituţie, sub pretextul depunerii unor înscrisuri, şi discutând cu inculpaţii Q. şi R., dar şi cu persoane din cadrul colectivului de lucru care funcţiona pe lângă comisia judeţeană;

- decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contrar susţinerilor primei instanţe, nu a consolidat dreptul inculpatului B. de a obţine retrocedarea vreunui bun în baza Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care actul normativ menţionat a stabilit un termen precis în care notificările puteau fi trimise, iar, până la data de 14.02.2002, când acesta expira, ZZ. nu a solicitat restituirea vreunui imobil, în calitate de moştenitor al C., iar, ulterior decesului său, în ianuarie 2006, nu putea opera repunerea în termen a inculpatului; mai mult, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu privire la Pădurea Snagov nu era incident şi, de altfel, nici nu s-a aplicat acest act normativ, ci Legile nr. 18/1991 şi nr. 1/2000;

- sentinţa civilă nr. 1872/2003 a Judecătoriei Buftea nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte dreptul inculpatului B. de a moşteni Pădurea Snagov, atâta timp cât, pe de o parte, date fiind circumstanţele în care a fost pronunţată (lipsa de la dosar a unor dovezi că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituire şi că bunul ar fi aparţinut lui C.), reprezintă "un abuz", acţiunea în constatare fiind inadmisibilă la acel moment (fapt recunoscut şi de judecătorul cauzei, CCCCCCCCC., audiat în calitate de martor), iar, pe de altă parte, aceasta nu analizează dacă pretenţiile reclamantului se încadrează în cerinţele Legii nr. 10/2001, respectiv dacă acesta avea calitatea de moştenitor al C., dacă bunul a fost naţionalizat de la cel din urmă şi dacă s-a formulat o notificare în temeiul actului normativ menţionat; mai mult, contrar susţinerilor instanţei de fond, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, redobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nu s-a realizat prin promovarea unor acţiuni în baza art. 111 C. proc. civ. anterior, ci prin acţiuni în revendicare întemeiate pe art. 408 şi urm. C. civ. anterior, ce reprezenta dreptul comun în materie;

- sentinţa civilă nr. 1496/2005 a Judecătoriei Buftea şi hotărârile instanţelor superioare prin care a rămas irevocabilă sunt "criticabile", în condiţiile în care s-a apreciat că inculpatul B. are dreptul la restituire doar prin prisma sentinţei civile nr. 1872/2003, fără a fi analizate criticile formulate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Bucureşti, cu privire la nelegalitatea hotărârii nr. 7/14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, analiză ce se impunea cu atât mai mult cu cât EE. nu fusese parte în acel proces şi faţă de aceasta nu putea fi invocată autoritatea de lucru judecat, iar solicitantul nu depusese în termenul prevăzut de Legea nr. 1/2000 (invocată pentru emiterea hotărârii nr. 7/14.01.2004) o notificare valabilă;

- hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este nelegală, în condiţiile în care inculpatul B. a depus notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001 (ce nu îşi găsea aplicarea în cauză), la data de 13.02.2002, când termenul de formulare a cererii potrivit Legii nr. 1/2000 (ce ar fi fost incidentă în privinţa revendicării terenului) expirase, aspect ce nu a fost, însă, verificat de membrii comisiei, care, pe lângă faptul că nu s-au întrunit în vreo şedinţă în care să analizeze contestaţia introdusă de inculpat, şi-au încălcat şi obligaţia de a analiza îndeplinirea condiţiilor pentru retrocedare prevăzute de art. 6 alin. (1) din acest din urmă act normativ, prin raportare la art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991;

- susţinerea primei instanţe în sensul că inculpatul B. a făcut dovada calităţii sale de moştenitor prin depunerea unor acte şi certificate notariale, ce beneficiază de prezumţia de legalitate, astfel că nu puteau fi puse la îndoială de membrii comisiilor de reconstituire a dreptului de proprietate, este neîntemeiată, din moment ce aceştia din urmă aveau obligaţia legală de a verifica în mod riguros existenţa, autenticitatea şi concludenţa înscrisurilor doveditoare ataşate cererii;

- dacă şi-ar fi exercitat în mod corespunzător această îndatorire, membrii comisiilor ar fi observat că respectivele acte şi certificate au fost obţinute de inculpat în mod fraudulos, în scopul de a-şi preconstitui înscrisuri necesare revendicării bunurilor ce se pretindea că ar fi aparţinut în proprietate C.; astfel, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/02.08.2001, ce privea "bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român" de YY., a fost încheiat, în calitate de reprezentant al numitei AAA., de martora CCC. (la solicitarea inculpatului), ce nu o cunoştea pe mandantă, şi în condiţiile în care, la data respectivă, nu era deschisă în România procedura succesorală după C. sau după YY., nefiind eliberat vreun certificat de moştenitor în acest sens, iar, în plus, nu fusese depusă încă nicio notificare/cerere în temeiul legilor speciale de retrocedare cu privire la vreunul din imobilele ce se pretindea că făceau obiectul acestui contract; totodată, deşi nu avea procură specială în acest sens, la data de 23.09.2002, aceeaşi martoră, tot la iniţiativa inculpatului, a solicitat deschiderea procedurii succesorale după YY. şi, cu toate că la dosarul notarial nu exista nicio dovadă cu privire la existenţa/inexistenţa unor succesori, martora SS. a dat o declaraţie sub numele de SS., în care a menţionat în fals că a cunoscut-o pe aceasta şi că nu a avut moştenitori, context în care a fost eliberat de notarul public certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 21.10.2002; ulterior, B. a deschis succesiunea după C., iar, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005, eliberat de notarul public FFF., ZZ. a fost declarat moştenitor al acestuia, fără, însă, a fi citat în cadrul procedurii şi fostul GGG., deşi era de notorietate că este fiul lui C., şi fără a figura vreun alt moştenitor, de altfel pretins chiar de inculpat, respectiv AAA., legatarul soţiei supravieţuitoare YY., fiind nesocotite, astfel, prevederile art. 115 din Legea nr. 36/1995;

- decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contrar susţinerilor primei instanţe, nu a consolidat nici dreptul inculpatului B. de a obţine retrocedarea Pădurii Snagov în baza Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, atâta timp cât tatăl său, ZZ., deşi era în viaţă la momentul intrării lor în vigoare şi a modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005, nu a solicitat restituirea lui în termenul stabilit de aceste acte normative; în plus, procurile invocate de inculpat, ce ar fi fost date de ZZ. la un notar din Anglia, nu privesc revendicarea unor bunuri din averea C., iar oferta de donaţie datată 10.02.2002, aparţinând tot tatălui său şi vizând "drepturile de proprietate, respectiv 37% din averea regală moştenită de la C. prin decizia Tribunalului de la Lisabona", nu a fost acceptată în condiţiile legii, de vreme ce verificările efectuate la SPN FFF. şi Asociaţii, ce ar fi certificat în 21.05.2002 acceptarea donaţiei, au atestat că, la data respectivă, notarul nu a autentificat vreun înscris cu numărul x, ce a fost menţionat în registru abia în anul 2003, solicitant fiind B., iar serviciul prestat constând în "legalizare copii";

- în mod eronat judecătorul fondului a reţinut că suprafaţa de 46,78 ha teren situat în Pădurea Snagov ar fi aparţinut C. şi, ca urmare, inculpatul avea dreptul să o revendice, din moment ce respectivul imobil nu a fost inclus în anexa la Decretul nr. 38/1948, în cuprinsul căreia au fost individualizate bunurile preluate de la familia regală, în realitate, acest teren trecând în proprietatea statului prin decizia nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; mai mult, la dosarul administrativ nu a fost depusă nicio dovadă că terenul a fost proprietatea lui C. şi nici că inculpatul ar fi fost moştenitorul acestuia, fiind ataşat doar contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu AAA., persoană care nu apare ca moştenitor al fostului rege în certificatul emis de notarul public;

- în mod greşit a reţinut prima instanţă că inculpatul B. a formulat cerere de retrocedare în mod legal şi că aceasta a fost însoţită de dovezi, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, din moment ce nu era incident în cauză acest act normativ, ci legile fondului funciar, modificate prin Legea nr. 247/2005 în vigoare la 19.07.2005, astfel încât, potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, inculpatul avea obligaţia de a depune înscrisuri din care să rezulte calitatea sa de moştenitor, faptul că bunul a aparţinut lui C. şi că se afla în momentul exproprierii în proprietatea acestuia;

- inculpaţii O. şi P., împreună cu alţi membri ai Comisiei locale Snagov, au întocmit, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ca urmare a intervenţiei inculpatei N., cu care primul avea o relaţie apropiată, procesul-verbal din 09.03.2006, prin care s-a constatat că B. îndeplineşte condiţiile pentru restabilirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi s-a dispus emiterea anexei 37 pentru respectiva suprafaţă, cu toate că aceştia nu au analizat în concret dacă, într-adevăr, cererea inculpatului întrunea respectivele cerinţe, cu atât mai mult cu cât, deşi fuseseră expres solicitate, nu au fost depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte că cel din urmă este persoană îndreptăţită şi că antecesorul său a avut în proprietate imobilul restituit;

- în pofida discuţiilor purtate în şedinţa din 07.07.2006 (referitoare la faptul că terenul forestier de 46,78 ha nu a fost expropriat de la C., nefiind menţionat în Decretul nr. 38/1948, că o suprafaţă de 10 ha din acesta a fost deja retrocedată, că inculpatul a formulat cererea în calitate de moştenitor al YY., însă cel deposedat a fost C., în privinţa căruia nu s-a făcut dovada deschiderii succesiunii, şi că pe rolul instanţelor există o acţiune promovată de Direcţia Silvică prin care se contestă tocmai dreptul inculpatului de a revendica Pădurea Snagov) şi ignorând obiecţiunile reprezentantului Ocolului Silvic Snagov cu privire la lipsa titlului şi a calităţii de persoană îndreptăţită a inculpatului B., membrii Comisiei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, printre care şi inculpaţii Q., T., R., S., fără a verifica, în mod real, temeinicia observaţiilor făcute şi, implicit, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru retrocedare, printr-o analiză efectivă a înscrisurilor aflate la dosar, cu toate că le revenea o asemenea obligaţie legală, şi ca urmare a demersurilor efectuate în acest sens de inculpata N., au emis hotărârea nr. 1156/07.07.2006, prin care au validat anexa 37, recunoscându-i, astfel, inculpatului dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov;

- în mod nejustificat, fără a exista minime probe în acest sens, judecătorul fondului a apreciat că decizia nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate produce efecte juridice întrucât există presupunerea că a fost plăsmuită de regimul comunist, această opinie fiind una singulară, în contextul în care respectiva hotărâre a fost valorificată de instanţe în mai multe litigii şi a fost recunoscută chiar de inculpaţii din prezenta cauză, fiind, totodată, menţionată şi în acte publice anterioare instaurării regimului comunist;

- ignorând depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, Curtea de Apel Braşov a dispus, în mod nefondat, achitarea inculpatei N. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, în forma complicităţii, cu toate că, din probele dosarului, rezultă că aprobarea şi validarea, de către Comisia locală Snagov şi, respectiv, Comisia judeţeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndreptăţirea lui B. la retrocedarea terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, s-au realizat de către inculpaţii O., P., Q., R., T. şi S. ca urmare a intervenţiei acestei acuzate, care, prin prisma conexiunilor sale cu lumea politică, stabilise o relaţie apropiată cu primarul localităţii Snagov, fiind, totodată, recomandată funcţionarilor din prefectură de către XXX., şeful filialei judeţene Ilfov al YYY., partid aflat la guvernare la acel moment; astfel, cu toate că ştia că B. nu este îndreptăţit la restituirea respectivului bun imobil, inculpata a acţionat pentru convingerea persoanelor din conducerea Prefecturii Ilfov în sensul validării anexei 37, sens în care, sub pretextul ataşării la dosarul administrativ a unor înscrisuri, s-a prezentat în repetate rânduri la sediul acestei instituţii, unde a discutat cu inculpaţii Q. şi R., dar şi cu membri ai colectivului de lucru, depunând, totodată, documente şi memorii care să creeze aparenţa de drept şi să poată reprezenta, astfel, o justificare ulterioară pentru adoptarea hotărârii nr. 1156/2006 cu încălcarea legii;

- fără a valorifica în mod corespunzător materialul probator relevant sub acest aspect, prima instanţă a pronunţat o soluţie greşită de achitare a inculpatului B. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a acestuia, reieşea că acuzatul, deşi cunoştea că nu este persoană îndreptăţită la restituirea terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, a întreprins o serie de demersuri (cereri, memorii, notificări, prezenţa sa la sediul Primăriei Snagov făcând presiuni pentru punerea în posesie) prin care a determinat funcţionarii publici cu atribuţii în retrocedarea imobilului să încalce dispoziţiile legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate, prin aprobarea şi, apoi, validarea anexei 37, urmate, ulterior, de punerea sa în posesie asupra respectivului teren;

- contrar celor reţinute de judecătorul fondului, activitatea de punere în posesie a inculpatului B. s-a desfăşurat de funcţionarii publici cu atribuţii în acest domeniu, respectiv de inculpaţii O. şi U., cu încălcarea dispoziţiilor legale şi cu ignorarea Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a demersurilor făcute în acest sens de inculpaţii M. şi E., primul acţionând prin oferirea de foloase necuvenite şi convingerea acestora că, datorită influenţei sale politice, nu vor avea de suferit consecinţe negative, iar cel din urmă prin formularea şi depunerea, în cursului anului 2007, a unor cereri şi notificări la Direcţia Silvică Bucureşti prin care ameninţa cu tragerea la răspundere a persoanelor vinovate pentru nepunerea în aplicare a deciziilor de retrocedare a bunului imobil şi cu obligarea la plata unor despăgubiri materiale, deşi cunoştea că B. nu avea calitatea de persoană îndreptăţită întrucât terenul forestier în suprafaţă de 46,78 ha nu fusese proprietatea C.;

- greşita schimbare a încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii O., P., Q., R., S., T., U. (trimişi în judecată în calitate de autori), M., B., E., N. (în sarcina cărora s-a reţinut complicitatea), având în vedere că valoarea prejudiciului reţinută de prima instanţă nu este una reală, corectă, concluziile raportului de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, valorificate de judecătorul fondului pentru a dispune o asemenea măsură procesuală, fiind contrazise de restul materialului probator administrat în cauză.

d.) În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, sub forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii în legătură cu retrocedarea D., pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii X., M., E., B., Z., AA. şi Y.

- instanţa de fond nu a analizat dacă cererea de retrocedare formulată de inculpatul B. îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi dacă actele ataşate erau suficiente pentru a-i fi admisă cererea

Astfel, inculpatul a revendicat D. în nume propriu, deşi tatăl său era în viaţă şi nu a revendicat vreunul dintre bunuri, iar aşa-zisul contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale invocat era nu doar unul simulat, pentru că preţul nu s-a plătit, ci şi fraudulos, în condiţiile în care inculpatul B. avea şi un contract de donaţie pentru aceleaşi drepturi, încheiat anterior. În plus, în ce priveşte deschiderea procedurii succesorale după YY., nu a existat o procură în acest scop, iar în privinţa eventualilor moştenitori ai acesteia, soţia inculpatului a declarat mincinos în faţa notarului că a cunoscut-o pe YY. şi că aceasta nu a avut moştenitori, deşi din declaraţiile date în cauză de inculpat, rezultă că martora SS. nu a cunoscut-o pe YY.

În ce priveşte pretinsa ofertă de donaţie a lui ZZ., tatăl inculpatului B., în favoarea acestuia, dincolo de împrejurarea că a fost depusă în fotocopie, necertificată, aceasta a fost acceptată ulterior expirării termenului de depunere a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, existând totodată dubii cu privire la autenticitatea actului notarial, prin raportare la rezultatul verificărilor efectuate la biroul care ar fi încheiat acest act.

De altfel, prin Nota juridică nr. 996 din 14.04.2008 întocmită de inculpata Z., în calitate de jurist al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, inculpatului B. i s-a cerut să completeze dosarul administrativ cu mai multe acte, atât în dovedirea calităţii de moştenitor, cât şi a dreptului de proprietate, lucru care nu s-a întâmplat.

În ce priveşte dovada dreptului de proprietate, după abdicarea C., întreaga avere a acestuia a fost sechestrată până la clarificarea situaţiei juridice a tuturor bunurilor, între acestea aflându-se şi D., ceea ce înseamnă că, odată cu Decretul-Lege nr. 3767/1940, fostul rege a pierdut prerogativele dreptului de proprietate.

În plus, prin Deciziunea nr. 1/1941, o parte din terenul care intra în compunerea D., în suprafaţă de 3.540 mp., trecuse în mod explicit în proprietatea Statului Român, fostul suveran fiind obligat să-l lase acestuia în deplină proprietate şi posesie.

În ce priveşte Nota juridică întocmită iniţial de inculpata Z., aceasta şi-a schimbat punctul de vedere după ce inculpatul M. şi ceilalţi membri ai grupului infracţional au făcut numeroase demersuri pentru schimbarea soluţiei de respingere a retrocedării, inclusiv prin coruperea directorului MMMM. Astfel, fără existenţa unor acte noi faţă de cele deja existente la dosarul administrativ şi după ce directorul MMMM. a trimis-o la firma de avocaţi, inculpata Z. şi-a însuşit argumentele nefondate ale inculpatului E., care creau o aparenţă de drept a cererii inculpatului B. şi o ajutau pe aceasta, din poziţia sa de jurist, să poată convinge membrii Consiliului de Administraţie să aprobe retrocedarea, folosindu-se în acest sens şi de ameninţarea cu posibilitatea antrenării răspunderii lor patrimoniale.

De altfel, împrejurarea că inculpata Z. a acţionat în coordonarea inculpatului E., este dovedită şi de procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, descoperit la sediul II., într-o formă diferită de cea semnată, ceea ce înseamnă că motivarea temeinicie cererii regăsită în aceasta din urmă a fost în realitate făcută de inculpatul E.

Ulterior, inculpata Z., împreună cu inculpata X. şi directorul MMMM. s-au implicat în întocmirea expertizei solicitate de Consiliul de Administraţie, dând îndrumări inculpatului AA. să facă doar o delimitare a loturilor, iar nu o identificare a terenului solicitat la retrocedare, ceea ce constituie un argument în plus în sensul că inculpata Z. nu a exprimat doar o opinie juridică, ci a acţionat cu rea-credinţă, ca şi inculpata X., fiind într-o înţelegere frauduloasă cu ceilalţi inculpaţi şi cu directorul institutului pentru retrocedarea nelegală a terenului în favoarea inculpatului B.

- în mod greşit instanţa de fond a constatat că Legea nr. 10/2001 ar fi fost incidentă în cazul retrocedării terenului fostei D.

Astfel, în cazul terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare, cum este şi cazul în speţă, legislaţia în vigoare era clară, în sensul că acestea intrau sub incidenţa Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, iar nu a Legii nr. 10/2001.

Mai mult, în cazul terenului fostei D., acesta a fost situat în extravilan la data preluării de către stat, iar la momentul soluţionării notificării terenul era unul agricol, astfel încât cererea de restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 era inadmisibilă, prin raportare la art. 8 alin. (1) din această lege, fapt constatat şi în procesul-verbal întocmit de Curtea de Conturi la 12.10.2010.

O dovadă în plus în acest sens este şi faptul că A.S.A.S., în subordinea căreia funcţiona Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, formulase o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991 pentru o parte din acest teren.

De asemenea, dintr-o cauză penală soluţionată definitiv (a se vedea decizia penală nr. 266/A/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), rezultă că un teren aflat în vecinătatea celui care face obiectul judecăţii în prezenta cauză a fost retrocedat în baza Legii nr. 1/2000.

- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că terenul retrocedat a fost corect identificat prin expertiza tehnică topografică întocmită de inculpatul AA.

S-a arătat că înscrisul întocmit de inculpatul AA. nu este o expertiză, cuprinzând practic doar o delimitare a terenului în loturi, fără a se face o identificare reală a terenului, astfel încât nu a răspuns obiectivelor stabilite de Consiliul de Administraţie, rezultând astfel fără dubiu că inculpatul AA. a acţionat cu intenţia de a-i ajuta pe cei din conducerea institutului pentru a dispune restituirea terenului.

De altfel, şi în expertiza efectuată în faza de judecată, s-a arătat că documentul întocmit de inculpatul AA. nu respectă reglementările legale în vigoare pe care le presupune întocmirea unei expertize, neputându-se stabili dacă a fost identificat în mod riguros vechiul amplasament al terenului notificat.

Ulterior, la şedinţa din 26.09.2008, concluziile expertizei nu au fost discutate (în condiţiile în care documentul a fost ataşat la dosarul de retrocedare după această dată) şi nici nu au fost analizate alte condiţii.

- în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că imobilele (construcţiile) aflate pe terenul retrocedat nu împiedicau restituirea în natură a acestuia

În realitate, construcţiile respective erau intabulate ca fiind proprietatea Statului Român, astfel încât ar fi fost aplicabile disp.art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, în raportul de audit al Curţii de Conturi din 12.10.2010 s-a reţinut că imobilele aflate pe terenul predat au fost scoase din patrimoniul institutului fără întocmirea de documente şi fără a se fi impus vreo condiţie pentru plata acestor clădiri, fiind încălcate şi dispoziţiile din legea contabilităţii.

- în mod greşit s-a apreciat de instanţa de fond că Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi fost plăsmuită de regimul comunist

S-a arătat că această decizie a fost luată în considerare de instanţe în alte cauze (inclusiv atunci când a fost anulată decizia de retrocedare a Staţiei de montă Băneasa), fiind cunoscută de inculpaţii din prezenta cauză, în condiţiile în care a fost descoperită la percheziţia efectuată la sediul firmei de avocaţi, purtând menţiunea "a nu se folosi în niciun proces".

Hotărârea este urmarea sechestrelor puse asupra tuturor bunurilor dobândite de fostul C. după abdicarea acestuia, fiind totodată menţionată în acte anterioare instaurării regimului comunist, cum este procesul-verbal de sechestru din 1943.

În plus, actul în cauză a fost descoperit la Arhivele Naţionale împreună cu alte hotărâri judecătoreşti şi acte datând din aceeaşi perioadă, care sunt identice din punct de vedere al scrisului şi al hârtiei folosite.

e.) În ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, s-a arătat, în esenţă, că inculpatul BB., audiat ca martor, nu a spus adevărul cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei (împrejurările în care s-a formulat cererea retrocedare în legătură cu Pădurea Snagov, legătura de prietenie cu AAAAAAAAA., primar al comunei Snagov, şi implicarea acestuia în obţinerea fraduloasă a sentinţei civile nr. 1872/2003 a Judecătoriei Buftea, precum şi coordonarea avocaţilor în vederea atingerii aceluiaşi scop).

S-a mai arătat că la data audierii inculpatului BB., în calitate de martor, intervenise prescripţia răspunderii penale, fiind evident că nu se putea dispune începerea urmăririi penale cu privire la alte eventuale fapte penale comise de inculpat, iar audierea sa nu a vizat infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu soluţionarea cererii de retrocedare a Pădurii Snagov sau punerea în posesie a acesteia, ci cu obţinerea sentinţei Judecătoriei Buftea.

De altfel, chiar dacă s-ar admite ipotetic că inculpatul BB. ar fi avut vreo implicare în activitatea cercetată în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, declaraţia dată în calitate de martor nu ar fi putut fi folosită împotriva sa, în condiţiile art. 118 C. proc. pen.

3. greşita individualizare a pedepselor în cazul inculpaţilor condamnaţi M., B., N., U. şi S.C.F. S.R.L.

S-a arătat, în esenţă, că prima instanţă a acordat o valoare prea mare circumstanţelor personale ale inculpaţilor (vârsta, integrarea în comunitate), în defavoarea celor legate de gravitatea faptelor comise (premeditarea acestora, implicarea unui număr mare de persoane, valoarea bunurilor).

În ce priveşte perioada de timp scursă de la momentul săvârşirii infracţiunilor, ar fi trebuit avute în vedere şi complexitatea cauzei, comportamentul părţilor şi al autorităţilor, iar în ce priveşte posibilitatea recuperării imobilelor, nu este vorba despre vreun merit al inculpaţilor, fiind doar rezultatul măsurilor asigurătorii instituite în faza de urmărire penală, după cum, referitor la confiscarea unor sume de bani, este incertă posibilitatea de acoperire a acestora.

Astfel, pedepsele aplicate de prima instanţă nu sunt apte să asigure scopul pentru care au fost dispuse, care are în vedere, pe de o parte, formarea unei atitudini corecte a inculpaţilor faţă de ordinea de drept, dar şi descurajarea altor subiecţi de drept de a comite fapte similare.

Apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a criticat soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond, care în mod greşit a reţinut că reconstituirea dreptului de proprietate al inculpatului B. cu privire la D. s-ar fi făcut în mod legal.

Pe latură civilă, s-au reiterat pretenţiile civile astfel cum au fost formulate în cererea de constituire de parte civilă, solicitându-se totodată menţinerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor în vederea asigurării prejudiciului produs Statului Român.

De asemenea, s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.040,69 RON, reprezentând cheltuielile efectuate de partea civilă în cursul judecăţii, constând în onorariul achitat expertului parte la întocmirea raportului de expertiză.

Apelanta parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor O., P., Q., T., R., S., U., M., E., B. şi N. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii, reţinută în cuprinsul rechizitoriului în legătură cu retrocedarea terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, precum şi al nesoluţionării acţiunii civile pe care a promovat-o în cauză, invocând, în esenţă, următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeinicie:

- în mod eronat prima instanţă a reţinut că sentinţele civile nr. 1872/2003 şi nr. 1496/2005 ale Judecătoriei Buftea au autoritate de lucru judecat, fără a ţine seama de dispoziţiile art. 52 alin. (3) teza finală C. proc. pen., prin prisma cărora ar fi trebuit să analizeze dacă reconstituirea, în favoarea inculpatului B., a dreptului de proprietate privată asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov s-a realizat conform legilor speciale în materia fondului funciar;

- potrivit actelor normative aplicabile în materia stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere (Legile nr. 18/1991, nr. 160/1997, nr. 1/2000, nr. 247/2005), inculpatul B. nu era persoană îndreptăţită la retrocedare întrucât, la data formulării cererii de restituire a Pădurii Snagov, tatăl său, ZZ., era în viaţă, însă nu s-a prevalat de drepturile conferite de legile speciale (demers care ar fi dovedit că a fost repus în dreptul de opţiune succesorală şi că a acceptat moştenirea după C.), context în care nici descendentul său nu putea revendica acest bun imobil; în plus, terenul forestier situat în Pădurea Snagov, zona "Fundul Sacului", nu s-a aflat niciodată în proprietatea C., motiv pentru care, prin Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta a fost obligat să îl lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român;

- decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contrar susţinerilor primei instanţe, nu a consolidat dreptul inculpatului B. de a obţine retrocedarea vreunui bun în baza legilor speciale ale fondului funciar, în condiţiile în care procedura de reconstituire a dreptului de proprietate s-a realizat anterior pronunţării acestei hotărâri şi trebuia să respecte condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare la acel moment, care, însă, în cauză, nu au fost îndeplinite;

- reconstituirea dreptului de proprietate al inculpatului B. asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov s-a realizat fără ca, la dosarul administrativ, să fi fost depuse, în original, documente care să ateste îndreptăţirea sa la retrocedare, certificatele de moştenitor şi de calitate de moştenitor eliberate anterior anului 2012, când a fost recunoscută în România hotărârea Tribunalului de la Lisabona, nefiind valabile;

- argumentele prezentate de judecătorul fondului în motivarea soluţiei de achitare a inculpaţilor sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză, pe care acesta l-a analizat în mod necorespunzător, dând eficienţă exclusiv unor înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti, dar ignorând în mod nejustificat o serie de mijloace de probă care atestă că membrii comisiilor locale/judeţene de fond funciar nu au verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legile nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 pentru admiterea cererilor de retrocedare, şi anume îndreptăţirea inculpatului B. la restituire, din perspectiva dreptului de proprietate al C. asupra imobilului revendicat şi a calităţii sale de moştenitor al celui din urmă;

- situaţia juridică a inculpaţilor trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu este diferită de cea a celorlalţi membri ai comisiilor locale şi judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, căci, în cazul primilor, s-a dovedit că au acţionat în baza înţelegerii frauduloase cu inculpatul B.;

- susţinerea primei instanţe în sensul că inculpatul B. a făcut dovada calităţii sale de moştenitor prin depunerea unor acte şi certificate notariale, ce beneficiază de prezumţia de legalitate, astfel că nu puteau fi puse la îndoială de membrii comisiilor de reconstituire a dreptului de proprietate, este neîntemeiată, din moment ce aceştia din urmă aveau obligaţia legală de a verifica în mod riguros toate înscrisurile doveditoare ataşate cererii;

- în mod greşit a reţinut prima instanţă că inculpatul B. a formulat cererea de retrocedare în mod legal şi că aceasta a fost însoţită de dovezi, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, din moment ce nu era incident în cauză acest act normativ, ci legile speciale ale fondului funciar, astfel încât, potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, inculpatul avea obligaţia de a depune înscrisuri din care să rezulte calitatea sa de moştenitor, faptul că bunul a aparţinut lui C. şi că se afla în momentul naţionalizării în proprietatea acestuia;

- în mod nejustificat judecătorul fondului a apreciat că Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost plăsmuită de regimul comunist, în contextul în care respectiva hotărâre a fost valorificată de instanţe în mai multe litigii şi a fost menţionată şi în acte publice anterioare instaurării respectivului regim; în plus, prin ordonanţa nr. 11/P/2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus clasarea cu privire la presupusa faptă de falsificare a acestei hotărâri;

- membrii Comisiei locale Snagov şi ai celei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpaţi în cauză, şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, care instituiau în sarcina acestora obligaţia de a verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora ţinând seama şi de prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege;

- greşita schimbare a încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii O., P., Q., R., S., T., U. (trimişi în judecată în calitate de autori), M., B., E., N. (în sarcina cărora s-a reţinut complicitatea).

În concluzie, apelanta parte civilă a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, condamnarea inculpaţilor menţionaţi pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în forma autoratului sau, după caz, a complicităţii, iar, pe latură civilă, admiterea cererii de constituire ca parte civilă pe care a formulat-o, desfiinţarea hotărârilor Comisiei judeţene Ilfov prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate privată al inculpatului B. asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, a titlurilor de proprietate nr. x/07.08.2007 şi nr. y/31.08.2007, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestora.

Apelanta parte civilă Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu a formulat motive scrise de apel.

Apelantul inculpat L. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei invocând, în esenţă, următoarele:

- nelegalitatea soluţiei constând în menţinerea şi folosirea ca mijloace de probă în cauză a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991;

Sub acest aspect, în dezvoltarea motivelor de apel:

- a invocat o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, apreciate ca fiind incidente în cauză, în raport de care a solicitat să se constate nulitatea absolută a probelor constând în interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, respectiv: Decizia nr. 91/2018 (paragraful 81); Decizia nr. 802/2018; Decizia nr. 51/2016 (paragraful 37 - prin care s-a statuat că Serviciul Român de Informaţii "are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, conform art. 13 din Legea nr. 14/1992"; Decizia nr. 26/2019 - în legătură cu competenţa Serviciului Român de Informaţii; Decizia nr. 302/2017 prin care s-a statuat neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; Decizia nr. 802/2017 (paragraful 29 - prin care s-a reţinut că "o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se astfel regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal").

- a susţinut că printr-o interpretare eronată a considerentelor Deciziei nr. 91/2018 a Curţii Constituţionale, judecătorul fondului a concluzionat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen., fiind în vigoare şi nedeclarate neconstituţionale, constituie baza pentru reţinerea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

- totodată, a susţinut că, faţă de motivarea judecătorului fondului, la acest moment a intervenit un element de noutate, întrucât prin Decizia nr. 55/2020 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că "dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991."

- nelegalitatea soluţiei constând în menţinerea şi folosirea ca mijloace de probă a rezultatului percheziţiilor informatice efectuate în cauză asupra mediilor de stocare ce îi aparţin;

Sub acest aspect, avându-se în vedere considerentele Deciziei nr. 383 din 27 mai 2015 a Curţii Constituţionale, s-a susţinut că mijloacele de probă obţinute prin procedeul probatoriu al percheziţiei informatice, aşa cum a fost efectuat în cauză, sunt nelegale, în condiţiile în care ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov care au procedat la efectuarea percheziţiei informatice propriu-zise nu aveau competenţa materială de a realiza o asemenea activitate, întrucât nu erau atestaţi în funcţia de specialist în sensul dispoziţiilor art. 168 alin. (12) C. proc. pen. (astfel cum rezultă din adresa unităţii de parchet din data de 21 martie 2019).

Astfel, în raport cu Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, s-a invocat nulitatea absolută a probelor obţinute prin percheziţia informatică efectuată în cauză, pentru necompetenţa materială a organului de urmărire penală.

- nelegalitatea temeiului de drept reţinut de instanţa de fond pentru achitarea sa, respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deşi în cauză era incident art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Sub acest aspect, privitor la acuzaţia de complicitate la trafic de influenţă, inculpatul L. a susţinut că materialul probator administrat în cauză relevă inexistenţa oricărei forme de ajutor ori înlesnire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, astfel încât temeiul legal de achitare trebuie să fie cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., "fapta nu există".

În acest sens, inculpatul a arătat că instanţa de fond, în mod corect, a constatat că nu a existat vreo interacţiune a sa cu inculpatul M., în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă; ca atare, în mod obiectiv, nu putea săvârşi acte de ajutor sau înlesnire la săvârşirea de către autor a infracţiunii imputate.

Totodată, inculpatul L. a susţinut că se impune ca actele de pretinsă complicitate imputate prin actul de sesizare să fie analizate în raport de atitudinea cumpărătorului de influenţă, pentru a se verifica în ce măsură ar fi ajutat autorul faptei la săvârşirea infracţiunii; or, din probe, cu referire la declaraţia dată, în calitate de suspect, de SS., la data de 08.01.2016, respectiv declaraţia de inculpat dată în cursul urmăririi penale în data de 11.01.2016, de B. se constată că, prin poziţia sa în raport de cumpărătorul de influenţă, nu ar fi putut ajuta la săvârşirea vreunei infracţiuni, indiferent de atitudinea autorului infracţiunii.

În legătură cu posibilul ajutor dat inculpatului G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în condiţiile în care, faţă de acest inculpat, instanţa de fond a dispus achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constatându-se că fapta nu există, s-a susţinut că nu pot exista actele de ajutor ori de înlesnire de care inculpatul L. a fost acuzat. Astfel, se impunea ca temeiul legal de achitare pentru fapta de complicitate să urmeze temeiul de achitare reţinut faţă de pretinsul autor.

În ceea ce priveşte acuzaţia de aderare la grupul infracţional organizat, inculpatul L. a susţinut că, în condiţiile în care instanţa de fond a constatat că nu a existat un grup infracţional organizat, se impunea să constate că elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina sa, respectiv "aderarea" nu există, situaţie în care devine incident temeiul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, inculpatul a arătat că din materialul probator administrat în cauză rezultă că nu a participat în vreun fel la activitatea legată de procedurile de retrocedare; interacţiunea sa cu proiectul derulat a fost una spontană, fără a fi angrenat în vreo relaţie de natura celor prevăzute de art. 367 C. pen., singura legătură fiind relaţia profesională şi de prietenie pe care o avea cu inculpatul G., motiv pentru care nu sunt întrunite condiţiile unei pluralităţi constituite de infractori în legătură cu activitatea sa.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea apelului şi, în rejudecare înlăturarea din materialul probator a interceptărilor realizate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, a rezultatului percheziţiilor informatice efectuate în cauză asupra mediilor de stocare ridicate de la inculpat, precum şi schimbarea temeiului de drept al achitării pentru ambele fapte imputate acestuia prin rechizitoriu, din art. 16 lit. b) C. proc. pen. în art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul W. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţi şi netemeiniciei solicitând, în esenţă, următoarele:

- să se constatate autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti civile prin care s-a stabilit calitatea inculpatului B. de moştenitor al unor bunuri ce au aparţinut XX., pe de o parte, pe linia filiaţie faţă de tatăl său ZZ. iar, pe de altă parte, urmare a preluării drepturilor succesorale după YY.; calitatea acestuia de persoană îndreptăţită să solicite retrocedarea în temeiul legilor speciale, în timpul vieţii tatălui său ZZ., precum şi dreptul de proprietate privind anumite bunuri care au aparţinut XX. şi au fost restituite inculpatului B. în mod definitiv şi irevocabil;

În acest sens, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 52 C. proc. pen. pentru următoarele hotărâri judecătoreşti civile definitive, respectiv: decizia civilă nr. 954/14.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă în dosarul nr. x/2009; sentinţa civilă nr. 2038/27.08.2008 pronunţată de Judecătoria Reşiţa şi decizia civilă nr. 207/R/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, ambele în dosarul nr. x/2007; sentinţa civilă nr. 932/2.04.2007 pronunţată de Judecătoria Bârlad şi decizia civilă nr. 839/R/4.07.2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă; decizia civilă nr. 182/A/23.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 500/16.05.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă în dosarul nr. x/2006 şi decizia civilă nr. 435/13.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă pronunţată în dosarul nr. x/2006; decizia civilă nr. 109/A/5.07.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă în dosarul nr. x/2012; sentinţa civilă nr. 679/20.06.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă în dosarul nr. x/2006 şi decizia civilă nr. 4792/9.07.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. x/2006; decizia civilă nr. 3378/14. 06.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă în dosarul nr. x/2012; sentinţa civilă nr. 2146/06.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2012; sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2003; sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2005 şi sentinţa civilă nr. 3814/11.07.2007 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2007.

- cu privire la fondul cauzei a solicitat să se constate că infracţiunea de grup infracţional organizat nu există, întrucât, pe de o parte, nu s-a dovedit existenţa unui grup în sensul cerut de norma de incriminare, iar pe de altă parte, că inculpatul W. nu a interacţionat cu proiectul F. decât în anul 2010 când a fost numit administratorul acestei societăţii, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 15.10.2010, aşa cum reiese din actele depuse la instanţa de fond, iar activităţile sale s-au circumscris actelor de administrare a societăţii astfel cum sunt reglementate prin legea societăţilor comerciale;

- deşi se reţine de acuzare că inculpatul W. a aderat la grupul infracţional organizat în anul 2007, în cadrul căruia a acţionat până în anul 2013, iar prin acţiunile sale a menţinut legătura între membrii grupului, între aceştia şi inculpatul B., că a susţinut acţiunile de traficare a influenţei săvârşite de inculpaţii M. şi G., sens în care a întărit convingerea cumpărătorului de influenţă asupra reuşitei acţiunilor de revendicare urmare influenţei membrilor grupului în lumea politică, media şi de afaceri, din probele administrate nu rezultă că a existat un astfel de grup (respectiv că a fost constituit de două sau mai multe persoane, că a existat o structură, ierarhie şi o relaţionare între membrii, scopul pentru care a fost constituit).

- în privinţa activităţilor desfăşurate, inculpatul W. a arătat că de la momentul numirii sale ca administrator al F. S.R.L. (2010) a îndeplinit atribuţiile stabilite prin actul constitutiv al societăţii, însă în unele situaţii a reprezentat societatea în relaţiile cu terţii, în baza unei procuri speciale şi a unui mandat limitat, sens în care a realizat acte ce ţin de derularea proiectului F., cu referire la încheierea contractului de vânzare cumpărare ce are ca obiect cota indiviză de 20% din terenul de la Băneasa (situat în Şoseaua x, în suprafaţă de 127.138 mp); contractul a fost semnat din partea S.C. F. S.R.L. de AAAAAAA., pe care inculpatul l-a împuternicit în acest sens;

- în realizarea activităţilor de administrator de drept al S.C. F. S.R.L. inculpatul W. a beneficiat de suportul unor consultanţi externi de top în domeniul juridic, fiscal contabil şi financiar;

- în domeniul juridic a beneficiat de serviciile prestate de echipa de avocaţi din cadrul II. care se ocupa de contractul de cesiune a drepturilor încheiat între F. S.R.L. şi inculpatul B., dar şi de buna funcţionare a societăţii, în conformitate cu legislaţia naţională (relevante fiind în acest sens fiind declaraţiile avocaţilor din cadrul II.);

- în domeniul financiar contabil F. S.R.L. a beneficiat de consultanţă din partea unei renumite firme de contabilitate WWWWWW. S.R.L., fondată de martorul XXXXXX.; auditul financiar pentru perioada 1.1.2006-31.12.2012 a fost realizat de societatea LLLLLLLLL. S.R.L.; în domeniul imobiliar a beneficiat de consultanţă din partea firmei MMMMMMMMM. S.R.L., recunoscută pentru serviciile în arhitectură şi proiectare, care oferea consultanţă pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare dezvoltării imobiliare;

- inculpatul W. s-a preocupat ca F. să-şi îndeplinească obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului chiar şi în situaţia în care fondurile societăţii au fost indisponibilizate prin măsurile asigurătorii instituite în cauză;

Pentru toate aceste considerente a solicitat să se constate că inculpatul W. nu a aderat şi nu a desfăşurat vreo activitate în cadrul grupului infracţional organizat, întrucât nu a existat un astfel de grup, prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- referitor la actele de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă reţinute de parchet în sarcina inculpatului W. a solicitat să se constate că din probele administrate nu rezultă că, în perioada 2006- octombrie 2010, acesta a întocmit vreun act pentru F. sau în numele acesteia ori în legătură cu restituirea bunurilor revendicate de inculpatul B.;

- declaraţiile inculpatului B. şi ale soţiei acestuia, SS. nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, plângerile penale şi denunţul formulat de inculpat nu pot constitui elemente probatorii care să susţină o acuzare, astfel că trebuie înlăturate din ansamblul probator; din declaraţiile inculpaţilor M. şi G. rezultă că W. era administratorul F.;

- în perioada octombrie 2010-2014, inculpatul W. a fost administratorul de drept al S.C. F. S.R.L. şi în această calitate a şi întocmit acte pentru aceasta, motiv pentru care nu poate fi tras la răspundere penală;

Prin urmare, nefiind dovedit de nici o probă că inculpatul W. ar fi înlesnit sau ajutat în orice mod la săvârşirea de către inculpaţii M., şi G. a infracţiunii de trafic de influenţă, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ca temei juridic al achitării pentru fapta de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen.

- în legătură cu infracţiunea de spălarea banilor, a solicitat să se constate că S.C. F. S.R.L., prin administratorul acesteia, inculpatul W., nu a încheiat cele două contracte de vânzare cumpărare cu inculpatul B. cu scopul de a ascunde natura ilicită a înţelegerii avute cu cumpărătorul de influenţă sau de a disimula natura acestor bunuri obţinute în urma înţelegerii;

- în subsidiar, a solicitat pronunţarea unei soluţii încetare a procesului penal întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale în ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor;

- faţă de argumentele expuse anterior, care susţin pronunţarea unor soluţii de achitare pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului W. prin rechizitoriu, se impune ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanţa procurorului din 08.12.2015 (astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 26.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2015) şi prin Ordonanţa procurorului din 11.03.2016.

Inculpatul B. a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, solicitând, în esenţă:

- să se constate nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor comunicaţiilor realizate în baza mandatelor de supraveghere emise conform art. 140 C. proc. pen. şi a mandatelor de siguranţă naţională şi să se dispună excluderea lor din ansamblul probator, întrucât au fost efectuate de un organ ce nu avea atribuţii de cercetare penală, respectiv de Serviciul Român de Informaţii;

- contrar celor reţinute de instanţa de fond, să se constate incidenţa în cauză a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 91//2018, nr. 802/2018, nr. 302/2017, nr. 26/2019 şi 55/2020;

- argumentul instanţei de fond în sensul că inculpaţii pot solicita şi obţine copii ale înregistrărilor obţinute în baza mandatelor de siguranţă naţională, precum şi faptul că au posibilitatea contestării lor astfel că nu li se aduce vreo vătămare, nu poate fi primit, întrucât aceste garanţii conferite de normele procedurale nu limitează şi nici nu elimină obligativitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale în cauzele pendinte, în acelaşi sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, într-o decizie de speţă, a apreciat că se impune excluderea unor astfel de probe şi în situaţia în care Serviciul Român de Informaţii a acordat doar sprijin tehnic pentru punerea în executare a măsurilor de supraveghere constând în interceptarea convorbirilor şi comunicaţiilor (decizia nr. 134/A din 15.04.2019);

- referitor la infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina sa a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât instanţa de fond a dat o interpretare eronată declaraţiilor inculpatului B. şi soţiei acestuia, martora SS., precum şi declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză;

- raportat la elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă a solicitat să se constate că inculpatul ar fi trebuit să promită, să ofere sau să dea bani ori alte foloase traficantului pentru a obţine promisiunea că în viitor acesta va determina un funcţionar public să îndeplinească sau nu un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, însă probele administrate nu fac dovada că acesta a realizat acţiunile cerute de norma de incriminare;

- din declaraţiile inculpatului nu rezultă că a avut reprezentarea încheierii unei înţelegeri ilicite cu M., dimpotrivă, a intenţionat să apeleze la ajutorul oferit de acesta din urmă pentru angajarea unei societăţi de avocatură care să-i asigure asistenţa juridică în demersurile întreprinse cu privire la retrocedarea bunurilor; referirile inculpatului M. la funcţia deţinută anterior şi persoanele pe care le cunoştea din mediul politic nu au fost percepute de B. ca promisiuni a traficării influenţei pe lângă acestea sau alţi funcţionari ce aveau competenţă în retrocedarea imobilelor;

- în acest sens, a susţinut că din declaraţiile martorilor WWWWW., NN., PPPPP., HHHHH., OOOOO., BBBBBBB., TTT., NNNNN., ZZZ., XXXXX., NN. şi SS. rezultă doar împrejurarea că inculpatul M. se "lăuda" cu relaţiile pe care le are în mediu politic şi mass media, dar nu şi faptul că B. a promis să ofere bunurile imobile traficantului de influenţă;

- pentru existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă este necesar ca instituţia din care face parte funcţionarul public asupra căruia traficantul pretinde că are influenţă să fie competentă a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa, or, în cauză, cumpărarea de influenţă s-a realizat anterior semnării contractului din 21.09.2006, iar din probele administrate nu rezultă că traficantul de influenţă a făcut referire la funcţionarii competenţi să dispună cu privire la retrocedarea bunurilor revendicate, la acel moment sau parcursul derulării contractului;

- în consecinţă, având în vedere că promisiunea remiterii bunurilor retrocedate nu a fost realizată ca urmare a influenţei pe care inculpatul M. a pretins că o are asupra unor funcţionari publici, nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de cumpărare de influenţă şi urmează a se dispune achitarea inculpatului B., întrucât fapta ce i s-a reţinut în sarcină nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul K. a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeincie, invocând, în esenţă, următoarele aspecte:

- în mod eronat, prima instanţă a respins excepţia nulităţii absolute a interceptărilor realizate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în temeiul art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, reţinând că o asemenea sancţiune nu este incidentă în privinţa actelor de procedură efectuate de organele judiciare cu respectarea normelor legale în vigoare la acel moment, de vreme ce Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale nu poate fi aplicată retroactiv, cu toate că, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 26/2019, şi s-a stabilit de reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu ocazia întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale instanţei supreme şi curţilor de apel din 16-17 mai 2019, efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 26/2019 ş.a se aplică tuturor cauzelor pendinte;

- nulitatea absolută a interceptărilor realizate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în temeiul Legii nr. 51/1991 este generată de faptul că Serviciul Român de Informaţii nu avea calitatea de organ de cercetare penală special, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, paragr. 191, "în condiţiile în care Serviciul Român de Informaţii nu a fost organ de cercetare penală special, eventualele înregistrări rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii nu pot fi valorizate sub forma mijloacelor de probă";

- realizând o interpretare eronată a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 91/2018, judecătorul fondului a stabilit că " (…) întrucât dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, ele constituie baza pentru reţinerea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională";

- folosirea ca probe în cauză a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională este nelegală, având în vedere Decizia nr. 55/2020, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a constatat că "dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991";

- neaplicarea sancţiunii nulităţii absolute cu privire la înregistrările efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională înseamnă a ignora Decizia nr. 802/2018 a Curţii Constituţionale chiar în cauza în care a fost invocată şi admisă excepţia de neconstituţionalitate, fapt ce echivalează cu o încălcare a ierarhiei normelor juridice şi cu o răsturnare a ordinii constituţionale de drept;

Faţă de toate aceste considerente, apelantul inculpat a considerat că sancţiunea procesuală aplicată de prima instanţă înregistrărilor efectuate în temeiul mandatelor de siguranţă naţională este nelegală, sancţiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută, cu consecinţa înlăturării acestor înregistrări din materialul probator.

- în mod eronat, instanţa de fond a respins excepţia nulităţii absolute a percheziţiilor informatice realizate în cursul urmăririi penale, apreciind nejustificat că Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale nu poate produce efecte în cauză, precum şi faptul că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., privind nulitatea absolută pentru necompetenţa materială/după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, nu vizează şi necompetenţa specialistului care efectuează percheziţia informatică; astfel, s-a arătat că Decizia nr. 302/2017 pronunţată de instanţa de contencios constituţional este obligatorie şi produce efecte în toate cauzele pendinte, indiferent dacă actul lovit de nulitate absolută a fost întocmit înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial ori ulterior respectivului moment; în plus, s-a menţionat că problematica din prezenta speţă nu este reprezentată de necompetenţa specialiştilor I.T., ci de necompetenţa materială a organului de urmărire penală, care nu are şi calitatea de specialist I.T. de a efectua percheziţia informatică;

- în cauză, specialiştii I.T. delegaţi în vederea executării percheziţiei informatice au efectuat doar procedura prealabilă a copierii integrale a mediilor de stocare, conform art. 168 alin. (9) C. proc. pen., iar percheziţia efectivă a fost realizată de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., Structura Teritorială Braşov, care nu deţineau calitatea de specialişti I.T. atestaţi (astfel cum rezultă şi din cuprinsul adresei x din 21.03.2019), neavând, astfel, competenţa materială de a efectua o astfel de percheziţie, astfel cum aceasta este stabilită de art. 168 alin. (12) C. proc. pen.

- neinvocarea de către apelantul inculpat, în procedura de cameră preliminară, a aspectelor privind nelegalitatea percheziţiei efectuate nu poate avea ca efect acoperirea nelegalităţii sancţionate cu nulitatea absolută, astfel cum a apreciat judecătorul fondului, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (3) C. proc. pen., nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. poate fi invocată în orice stare a procesului;

- în mod neîntemeiat, instanţa de fond a dispus achitarea sa sub aspectul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi de complicitate la trafic de influenţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., din moment ce este incidentă cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că, în condiţiile în care autorul pretinsei infracţiuni de trafic de influenţă, inculpatul G., a fost achitat pe motiv că fapta nu există, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este evident că nu poate exista nici activitatea de ajutorare reţinută în sarcina apelantului.

Independent de aceasta, apărarea a învederat că situaţia de fapt relevată de probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti demonstrează fără dubiu că inculpatul K. nu a săvârşit vreun act de ajutorare/înlesnire la săvârşirea vreunei infracţiuni, căci, în condiţiile în care a luat contact pentru prima dată cu proiectul F. în 18.10.2011, începând să acorde consiliere abia din 24.01.2012, nu putea fi complice la o fapta de trafic de influenţă care, potrivit acuzării, s-ar fi comis anterior.

În plus, activitatea apelantului s-a desfăşurat în baza contractului încheiat, în martie 2012, între societăţile NNNNNNNNN. S.R.L. şi OOOOOOOOO. şi a constat în acordarea de consultanţă imobiliară specializată, inclusiv în legătură cu S.C. F. S.R.L., dar fără a se limita la bunurile ce au făcut obiectul contractului de cesiune dintre aceasta şi B., astfel cum reiese din declaraţiile inculpaţilor L., G., J., E., precum şi din cele ale martorilor NN., PPPPPPPPP., JJJJJJ., RR., XXXXXX., BBBBBBB., KKKKK.

Mai mult, în perioada 2006-2011, inculpatul K. a fost directorul general al societăţii QQQQQQQQQ. S.R.L., firmă de dezvoltare imobiliară cu capital internaţional, prezentă pe două continente, iar, începând cu 14.06.2013, a ocupat pentru trei ani poziţia de director general al celei mai importante companii de dezvoltare imobiliară la nivel naţional, respectiv RRRRRRRRR. S.A., listată la Bursa de Valori Bucureşti, împrejurări care atestă că îndeletnicirea acestuia dată de expertiza profesională era aceea de business advisor/consultant în chestiuni de dezvoltare, urbanism şi marketing/management imobiliar, aspect recunoscut, de altfel, pe plan naţional şi internaţional.

Totodată, s-a subliniat că, după momentul încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare din data de 17 aprilie 2007 între inculpaţii B. şi S.C. F. S.R.L., cumpărătorul de influentă nu mai avea alte foloase pe care să le ofere presupusului traficant de influentă, situaţie în care acţiunile/activităţile ulterioare semnării acestor convenţii nu pot fi circumscrise vreunei activităţi de trafic de influenţă.

Astfel, actul juridic denumit "Înţelegere", din data de 13.04.2011, nu produce/adaugă/aduce vreun folos în beneficiul societăţii F. S.R.L., ci prevede doar substituirea lui B. din contractul de cesiune încheiat în 01.11.2006 cu societatea TT. S.R.L., în care acesta era asociat majoritar, substituire ce viza, practic, doar modalitatea de încasare a sumelor de bani generate de dreptul de creanţă deţinut de cel din urmă în baza convenţiei iniţiale.

În plus, apelantul inculpat nu avusese niciun contact cu proiectul F. la momentul negocierii/semnării "Înţelegerii", ci acesta s-a produs mult ulterior, începând din 24.01.2012, moment de la care nu s-a mai realizat nicio altă înţelegere cu pretinsul cumpărător de influenţă, aspect reţinut şi de prima instanţă.

În consecinţă, în condiţiile în care activităţile desfăşurate nu urmăreau susţinerea vreunei infracţiuni de trafic de influenţă, fiind activităţi licite străine de orice posibilă faptă penală anterioară, apărarea a subliniat că acţiunile imputate inculpatului K. prin rechizitoriu nu există, astfel încât temeiul corect al achitării este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, apărarea a apreciat că, în raport cu acuzaţia descrisă în rechizitoriu, precum şi cu probele administrate în cauză, este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că inculpatul nu a aderat la vreun grup infracţional organizat, acesta neavând niciun moment prefigurarea existenţei unui asemenea grup.

Ca atare, raportat şi la faptul că apelantul a fost perceput de toţi participanţii la proiect ca un element extrinsec al acestuia şi al societăţii F. S.R.L., acţionând în calitate de consultant imobiliar extern, activitate pentru care a fost remunerat în mod vizibil, transparent şi legal, cu achitarea tuturor obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, apărarea a considerat că fapta de "aderare" descrisă în actul de sesizare nu există, astfel că temeiul corect al soluţiei de achitare este cel reglementat de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În consecinţă, apelatul inculpat K. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei penale atacate, iar, în rejudecare, înlăturarea înregistrărilor realizate în baza mandatelor de siguranţă naţională şi a rezultatului percheziţiilor informatice efectuate în cauză, ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestora, precum şi schimbarea temeiului juridic al soluţiei de achitare din art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în legătură cu ambele acuzaţii formulate împotriva sa prin rechizitoriu.

Inculpatul M. a criticat sentinţa atacată sub aspectul nelegaliăţii şi netemeiniciei invocând, în esenţă, următoarele:

- nelegalitatea soluţiei constând în menţinerea şi folosirea ca mijloace de probă în cauză a interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 ce îl privesc pe inculpat (nr. x din 07.09.2007, nr. x din l8.12.2007, nr. x din 12.03.2008, nr. x din 16.06.2008, nr. x din 06.08.2008, nr. x din 07.12.2012)

Sub acest aspect a invocat mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, apreciate ca fiind incidente în cauză, în raport de care a solicitat să se constate nulitatea absolută a probelor constând în interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, respectiv: Decizia nr. 91/2018 (paragraful 81); Decizia nr. 802/2018; Decizia nr. 51/2016 (paragraful 37 - prin care s-a statuat că Serviciul Român de Informaţii "are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, conform art. 13 din Legea nr. 14/1992"; Decizia nr. 26/2019 - în legătură cu competenţa Serviciului Român de Informaţii; Decizia nr. 302/2017 prin care s-a statuat neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; Decizia nr. 802/2017 (paragraful 29 - prin care s-a reţinut că "o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se astfel regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal").

A susţinut că printr-o interpretare eronată a considerentelor Deciziei nr. 91/2018 a Curţii Constituţionale, judecătorului instanţei de fond a concluzionat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen., fiind în vigoare şi nedeclarate neconstituţionale, constituie baza pentru reţinerea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

La acest moment a intervenit însă un element de noutate, Decizia nr. 55/2020 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că "dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.", astfel că înregistrările convorbirilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională nu pot constitui mijloace de probă în procesul penal şi urmează a fi excluse.

- în ceea ce priveşte acuzaţia de trafic de influenţă, a arătat că probele administrate în cauză nu confirmă împrejurarea că, în perioada august- septembrie 2006, inculpaţii M. şi B. s-au întâlnit şi au negociat condiţiile contractului de cesiune de drepturi încheiat la 21.09.2006, că pentru perfectarea înţelegerii esenţiale au fost promisiunile făcute de cel dintâi că va interveni oriunde va fi nevoie pentru a obţine retrocedarea bunurilor şi nici faptul că cumpărătorul de influenţă a solicitat un procent din valoarea bunurilor retrocedate;

- în acest sens a arătat că din declaraţiile inculpatei N. şi a martorului OOOOO. nu rezultă că M. s-a întâlnit cu B. pentru a purta negocieri în perioada august septembrie 2006 referitoare la încheierea convenţiei din 21.09.2006, toate aceste discuţii s-au realizat între reprezentanţii S.C. GG. S.R.L. şi inculpat, în acelaşi sens fiind şi corespondenţa pe email dintre M. şi inculpată din data de 4.03.2007;

- doar HHHH. a arătat că M. i-a spus despre întâlnirile cu B. şi soţia acestuia, însă această declaraţie trebuie înlăturată din ansamblul probator, întrucât chiar martorul a arătat că în perioada de referinţă 2006-2007 era certat cu inculpatul, formulând şi un denunţ împotriva acestuia;

- instanţa de fond a analizat trunchiat declaraţiile inculpatului B. şi ale martorei SS., care sunt contradictorii şi nu se coroborează cu alte mijloace de probă;

- de asemenea, martorul HHHHH. a arătat că nu era vorba de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, dimpotrivă inculpatul B. şi soţia sa se simţeau mai mult înşelaţi, urmărind renegocierea sau rezilierea contractului de cesiune de drepturi;

- din probele administrate nu rezultă cu certitudine momentul la care s-a realizat promisiunea de traficare a influenţei pe lângă funcţionarii publici, persoanele la care acesta urma să intervină, iar stabilirea în contract a cotelor de 80% pentru D. şi 20 % pentru Pădurea Snagov, nu a fost rezultatul promisiunii influenţei, ci a reprezentat o contraprestaţie pentru suma de 4 milioane de euro plătită cedentului şi cheltuielile efectuate sau viitoare necesare derulării contractului;

În consecinţă, a solicitat să se constate că din ansamblul probator administrat nu rezultă că inculpatul M. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, astfel că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- în subsidiar, a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal faţă de inculpatul M. întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În acest sens, în dezvoltarea motivelor de apel a făcut referire la Decizia nr. 1/1987 a Tribunalului Suprem şi Decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că, în cazul infracţiunilor progresive ori a căror consecinţe nu se produc imediat după executarea acţiunii sau inacţiunii de către autor, data săvârşirii infrcaţiunii este aceea a producerii rezultatului, când elementele constitutive ale faptei penale sunt în întregime întrunite.

Infracţiunea de trafic de influenţă se consumă la momentul pretinderii, primirii ori acceptării promisiunii de bani sau de alte foloase, astfel că, în mod eronat, instanţa de fond a apreciat că momentul consumării faptei de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului M. este cel al transferului ultimului bun de către B. în patrimoniul S.C. F. S.R.L. (15 ianuarie 2009) şi nu perioada august- septembrie 2006, când au avut loc negocierile dintre părţi sau cel mai târziu data de 1.11.2006, când s-a realizat încheierea convenţiei.

Or, raportat la cele două momente la care infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat (perioada august- septembrie 2006 sau 1.11.2006) a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, de 8 ani.

- în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor criticile au vizat modalitatea eronată în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt pentru a contura intenţia directă a inculpatului în comiterea infracţiunii de spălare a banilor, situaţie faptică ce nu a fost cercetată, întrucât împrumutul contractat la VVVVVVVV. a fost restituit, iar obiectul garanţiei contractului de împrumut nu l-a constituit terenul cumpărat de inculpat de la S.C. F. S.R.L.

- totodată, s-a susţinut că nu se poate reţine disimularea provenienţei bunului, deoarece tranzacţiile au fost făcute la vedere, astfel că din perspectiva existenţei infracţiunii de spălare a banilor, orice act sau atitudini ulterioare ale inculpatului sunt irelevante;

- în mod eronat instanţa de fond a reţinut că la momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului de 75.400 mp. inculpatul M. era administratorul de fapt al societăţii F. S.R.L. şi avea putere de decizie în cadrul societăţii, întrucât din depoziţia martorului XXXXX. din cursul cercetării judecătoreşti rezultă că, în perioada 2006-2008, administratorul societăţii F. S.R.L. era QQ., căreia M. îi prezenta acte de dispoziţie sau propuneri de plăţi, iar aceasta din urmă le prezenta cetăţenilor israelieni pentru aprobare. Totodată, a mai precizat că la momentul încheierii contractului cu societatea CC. (11.06.2009), reprezentantul F. S.R.L. era QQ. care a venit cu toate documentele, iar ulterior, administrator a fost W. Astfel, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 75400 mp. (15.01.2009), M. nu mai reprezenta S.C. F. S.R.L.

- în mod eronat s-a reţinut de instanţa de fond că inculpatul M. a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe de gradul 2 în realizarea infracţiunii de spălare a banilor, întrucât această faptă poate fi comisă doar cu intenţie directă calificată prin scop;

- de asemenea, s-a mai invocat împrejurarea că transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 75.400 mp. s-a realizat într-o perioadă anterioară cesiunii drepturilor inculpatului B. către S.C. F. S.R.L.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că fapta de spălare a banilor nu există şi se impune pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului M. întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- în susţinerea motivului subsidiar, s-a invocat faptul că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, de 10 ani, a început să curgă de la momentul transferării în patrimoniul F. S.R.L. a primului bun retrocedat (Pădurea Snagov), în baza contractului autentificat la notar prin încheierea nr. 3512 din 15 octombrie 2007, data la care fapta s-a consumat. Astfel, bunul provenit din infracţiunea predicat a fost spălat, ca atare, toate operaţiunile subsecvente care includ bunul albit nu pot fi acte materiale ale infracţiunii de spălare a banilor câtă vreme scopul urmărit, "albirea banilor" nu mai există.

Faţă de aceste argumente, a solicitat să se constate că pentru infracţiunea de spălare a banilor a intervenit prescripţia răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

- cu privire la infracţiunea de dare de mită a solicitat să se constate că în mod eronat instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, deoarece din probele administrate nu rezultă comiterea faptei, prin urmare, trebuia să se dispună o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- în acest sens, a arătat că instanţa de fond a reţinut că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este vechea reglementare, însă a analizat elementele de tipicitate ale faptei de dare de mită prin raportare la norma de incriminare din noul C. pen.

În noua reglementare infracţiunile de luare/dare de mită sunt săvârşite în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului spre deosebire de norma penală anterioară în care tipicitatea obiectivă era condiţionată de scopul urmărit de mituitor. De acest aspect este legată şi existenţa infracţiunii de dare de mită în varianta promisiunii, oferirii sau remiterii folosului, având în vedere că acesta trebuia remis anterior îndeplinirii atribuţiilor de către funcţionar, întrucât în ipoteza în care bunul/folosul era dat ulterior se putea vorbi, eventual, de existenţa faptei de primire de foloase necuvenite.

- din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data de 9.09.2008 Institutul a transmis o adresă, semnată de directorul MMMM., către II. în care îşi exprimă punctul de vedere referitor la cererea formulată de B. în sensul că este persoană îndreptăţită la retrocedare, prin urmare, orice promisiune, oferire ori remitere ulterioară de bunuri/foloase de către inculpatul M. nu se mai putea face în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către acesta;

- totodată, nu sunt menţionate de instanţa de fond nici probele concrete în raport de care a apreciat că MMMM. a primit mita oferită de M., valoarea folosului a fost estimată la suma de 1.500 euro (contravaloarea cazării), fără a se indica locaţia, hotelul şi perioada în care a fost cazat; susţinerile martorului HHHH. nu sunt credibile, întrucât în acea perioadă era certat cu inculpatul M. şi, în plus, declaraţiile acestuia conţin elemente contradictorii şi nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă;

- din înscrisurile aflate la dosar rezultă că MMMM. a fost plecat din ţară împreună cu soţia, astfel, la data de 1.10.2008 se afla la Cannes, iar la 5.10.2008 la Monaco, astfel cum rezultă din extrasul de cont al cardului personal pe care l-a folosit pentru cumpărături, prin urmare, plecarea acestuia în excursia oferită de M. a fost ulterioară şedinţei Consiliului de Administraţie din 26.09.2008 când s-a emis decizia de retrocedare a D.;

În consecinţă, a solicitat să se constate că fapta de dare de mită nu există şi să se dispună achitarea inculpatului întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- raportat la apărările inculpatului privind inexistenţa faptelor să se constate că în mod greşit s-a dispus măsura confiscării speciale.

Apelanta inculpată N. a criticat sentinţa atacată sub aspectul netemeiniciei, invocând, în esenţă, faptul că instanţa de fond, în mod eronat, a interpretat probatoriul administrat în cauză şi a pronunţat o soluţie de condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În susţinerea netemeiniciei hotărârii atacate s-au invocat de apărare următoarele aspecte:

- acţiunile pretins a fi comise de inculpată nu se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, având în vedere interpretarea dată de normele convenţionale europene şi instanţa de contencios constituţional naţional (Decizia Curţii Constituţionale nr. 379 din 7 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 558 din 25 iulie 2016) noţiunilor de "produs la infracţiunii", prin care se înţelege orice avantaj economic, derivat sau obţinut direct ori indirect din infracţiuni şi care poate consta într-un bun de orice natură, corporal sau incorporal, mobil sau imobil şi de "infracţiune predicat" care include orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni de spălare a banilor, dintre cele reglementate de art. 9 din Convenţia de la Varşovia;

- din probele administrate nu rezultă comiterea infracţiunii predicat, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018 a Curţii Constituţionale s-a statuat că subiect al infracţiunii de spălare a banilor nu poate fi autorul/coautorul infracţiunii principale, reglementări în raport de care urmează a se aprecia asupra acţiunilor inculpatei, care în interpretarea dată de apărare conduc la concluzia că nu poate fi reţinută în sarcina sa comiterea infracţiunii de spălarea banilor;

- analiza situaţiei de fapt ar trebui realizată pe cinci paliere: perioada anterioară stabilirii unor raporturi de mandat între inculpaţii B. şi S.C. GG. S.R.L., reprezentată de inculpată (2003 - octombrie 2005); perioada 30 octombrie 2005 - 13 ianuarie 2006, când s-au încheiat cele două contracte de mandat între inculpatul B. şi S.C. GG. S.R.L., ultimul autentificat la notar stabilind ca preţ al serviciilor plata unui procent de 30% din preţul de vânzare a bunului recuperat; perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2006 - 1 noiembrie 2006, data încheierii contractului de cesiune de drepturi dintre inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de M.; perioada 1 noiembrie 2006 - 31 august 2007 (data emiterii ultimului titlul de proprietate) şi perioada 2007 (data înstrăinării întregii suprafeţe de 46,75 ha teren Pădurea Snagov de inculpatul B. către F. SRL) - anul 2008, data cumpărării de către S.C. GG. S.R.L. a suprafeţei de 78.792 mp şi depunerea acesteia ca aport la capitalul social al societăţii DD. S.R.L., înfiinţată în anul 2015, iar în raport de fiecare etapă să se constate că din probele administrate nu rezultă că acţiunile întreprinse de inculpată se circumscriu sferei ilicitului penal;

- referitor la modalitatea dobândirii suprafeţei de 78.792 mp de la S.C. F. S.R.L., din probele administrate nu rezultă intenţia inculpatei de a disimula provenienţa terenurilor, întrucât între părţi a existat un raport comercial, iar modalitatea transparentă de transfer a terenurilor nu poate conduce la concluzia că în anul 2007 sau 2015 (odată cu înfiinţarea S.C. DD. SRL) s-ar fi urmărit ascunderea proveninţei unui bun, aspecte confirmate de martorii RRRRR. şi QQQQQ.;

- S.C. GG. a avut în posesie netulburată bunul din anul 2008 până în 2015 când a fost folosit ca aport la capitalul social al societăţii DD. S.R.L., inculpata devenind astfel acţionar majoritar la o societate ce aparţinea fiicei sale, fără să ascundă în vreun fel provenienţa bunului pe care l-a deţinut legal până la acel moment. S.C. DD. S.R.L., contrar susţinerilor acuzării, a desfăşurat anumite activităţi, în sensul că a încercat dezvoltarea unor relaţii comerciale cu un partener din China, aspect ce rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice;

- instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, reţinând o altă situaţie de fapt decât cea din actul de sesizare.

Prin urmare, s-a solicitat de către apelanta intimată inculpată pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată, în principal, pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, pe cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Apelantul inculpat U. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei soluţii de condamnare dispusă în privinţa sa pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, solicitând, în principal, ca urmare a admiterii căii de atac promovate şi a desfiinţării sentinţei atacate, achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, încetarea procesului penal, conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Argumentul invocat de apelant în susţinerea solicitării de achitare a vizat lipsa situaţiei premisă a infracţiunii ce i s-a reţinut în sarcină, constând în preexistenţa săvârşirii unei alte infracţiuni din care să provină bunul supus spălării, situaţie în care nu există nici infracţiunea de spălare a banilor, inclusiv în forma participaţiei improprii. În acest sens, s-a arătat, în esenţă, că:

- în condiţiile în care nu a fost comisă infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea terenului forestier situat în Pădurea Snagov, aşa cum a apreciat instanţa de fond, nici suprafaţa de 1000 m.p. din bunul respectiv nu poate forma obiect material al infracţiunii de spălare a banilor, faptele din care provine aceasta neavând caracter penal;

- nu s-a dovedit nici că terenul în suprafaţă de 1000 m.p. provine din comiterea infracţiunii de luare de mită, neexistând la dosar probe care să ateste un asemenea lucru, cu atât mai mult cu cât procurorul nu a procedat la începerea urmăririi penale în această privinţă, iar, prin rechizitoriu, a dispus clasarea cauzei sub aspectul respectivei infracţiuni, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

- pentru a ajunge la concluzia că inculpatul apelant a comis infracţiunea de luare de mită, în varianta primirii de la M. a terenului în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Pădurea Snagov, judecătorul fondului a valorificat, în mod eronat, depoziţiile martorilor HHHH., TTT., ZZZ., AAAA., FFFF. şi GGGG., fără a ţine seama de faptul că aceştia au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procedurii judiciare, astfel încât susţinerile lor sunt lipsite de credibilitate;

- prima instanţă a reţinut, nejustificat, că preţul aferent celei de-a doua vânzări a terenului s-a situat între 45.000 - 50.000 euro, cu toate că, potrivit clauzelor din contractul nr. x/01.04.2008, înstrăinarea acestuia s-a făcut contra sumei de 5000 euro;

În susţinerea solicitării de încetare a procesului penal, formulată în subsidiar, apelantul inculpat U. a menţionat, în esenţă, că:

- în mod greşit curtea de apel a apreciat, potrivit art. 5 C. pen., că legea penală veche este mai favorabilă, cu toate că cea în vigoare prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunea de spălare a banilor, astfel încât, prin raportare la aceasta, trebuia calculat şi termenul general al prescripţiei răspunderii penale;

- potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor este de 8 ani, care, contrar aprecierii instanţei de fond, nu curge de la data de 01.04.2008, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008, ci de la data de 20.02.2008, când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008, astfel încât acesta s-a împlinit pe 21.02.2016, deci anterior începerii urmăririi penale împotriva sa sub aspectul respectivei infracţiuni, fiind, astfel, incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Inculpata S.C. F. S.R.L. a criticat sentinţa apelată sub aspecte de netemeinicie şi nelegalitate, invocând, în esenţă, următoarele:

- în prealabil, a solicitat să se constate că, în mod eronat, instanţa de fond a apreciat că numai o parte din hotărârile civile definitive, menţionate de inculpaţii S.C. F. S.R.L. şi E. în cererile formulate, au autoritate de lucru judecat cu relevanţă asupra acuzaţiilor de abuz în serviciu, iar pentru celelalte hotărâri civile definitive nu ar fi incidente dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. pen.

- într-adevăr, infracţiunile de abuz în serviciu ce fac obiectul cauzei vizează exclusiv activităţile desfăşurate de inculpaţi în legătură cu retrocedarea imobilelor Pădurea Snagov şi D., însă toate celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare respectiv, constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor au ca element comun împrejurarea că inculpatul B. nu era persoană îndreptăţită la retrocedare;

Prin urmare, instanţa de fond trebuia să reţină incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen. cu privire la toate hotărâri civile definitive, menţionate în cuprinsul motivelor de apel.

- instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru o altă faptă de trafic de influenţă decât cea reţinută în actul de sesizare.

În acest sens, s-a arătat că S.C. F. S.R.L. a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în modalitatea pretinderii şi primirii bunurilor în legătură cu determinarea funcţionarilor publici să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu, însă acuzaţia adusă acesteia prin rechizitoriu vizează varianta normativă a pretinderii şi primirii bunurilor în legătură cu determinarea funcţionarilor publici să îndeplinească un act contrar îndatoririlor lor de serviciu, fiind încălcate astfel prevederile art. 371 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente a solicitat restituirea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării, fiind singurul remediu procesual prin care se garantează respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

- să se constate nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor comunicaţiilor realizate în baza mandatelor de supraveghere emise conform art. 140 C. proc. pen. şi a mandatelor de siguranţă naţională şi să dispună excluderea lor din ansamblul probator, întrucât au fost efectuate de un organ ce nu avea atribuţii de cercetare penală, respectiv de Serviciul Român de Informaţii;

- contrar celor reţinute de instanţa de fond, să se constate incidenţa în cauză a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 91//2018, nr. 802/2018, nr. 302/2017, nr. 26/2019 şi 55/2020;

- înregistrările convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice din prezenta cauză au fost realizate de Serviciul Român de Informaţii care a efectuat şi transcrierea/redarea celor 188 de înregistrări (astfel cum rezultă din adresa nr. x/14.11.2018 emisă de această instituţie), cu încălcarea prevederilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute reglementată în conţinutul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În acest sens, a arătat că inculpata S.C. F. S.R.L. a fost în imposibilitate de a-şi exercita dreptul de a contesta temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii mandatelor de siguranţă naţională, ca atare, raportat la deciziile Curţii Constituţionale nr. 91/2018 şi nr. 802/2018, se impunea înlăturarea din materialul probator a înregistrărilor convorbirilor telefonice realizate în baza acestor mandate. Totodată, a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat declasificarea încheierilor care au stat la baza emiterii mandatelor de siguranţă naţională, însă văzând acuzaţiile ce au fost aduse inculpaţilor prin rechizitoriu se poate concluziona că autorizarea interceptărilor comunicărilor telefonice a avut ca temei tezele art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, declarate neconstituţionale.

- instanţa trebuia să realizeze o analiză detaliată a activităţilor realizate Serviciului Român de Informaţii în legătură cu înregistrările comunicărilor telefonice efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională, pentru a stabili, în mod concret, dacă s-a produs o încălcare a normelor privind competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire, în sensul celor statute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 şi să dispună măsurile legale;

În consecinţă, a solicitat, întemeiat pe dispoziţiile art. 102 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., excluderea din materialul probator a înregistrărilor convorbirilor telefonice şi eliminarea lor fizică din dosar, precum şi a proceselor-verbale de redare a acestor convorbiri, solicitare justificată de faptul că inculpatul M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar instanţa de fond a valorificat şi aceste probe obţinute în mod nelegal.

- greşita condamnare a inculpatei S.C. F. S.R.L. pentru infracţiunea de trafic de influenţă având în vedere că singurele probe directe pe care se bazează soluţia de condamnare a inculpatei S.C. F. S.R.L. sunt declaraţiile inculpatului B. şi ale martorei SS., celelalte fiind probe indirecte, prezumţii simple, nejustificate.

În acest sens, a apreciat că în mod neîntemeiat instanţa a acordat valoare probatorie declaraţiilor inculpatului B. şi ale martorei SS., întrucât acestea fost date fără informarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor S.C. F. S.R.L. şi M., între cei doi şi inculpaţi existau relaţii de duşmănie având în vedere că B. a depus la DNA - ST Braşov la 23 ianuarie 2015 o plângere penală şi a formulat la 15 aprilie 2015 un denunţ împotriva lor, iar ulterior aceştia şi-au nuanţat/retractat declaraţiile anterioare.

- faptul că audierea inculpatului B. la data de 23 aprilie 2015 în dosarul de urmărire penală nr. 18/P/2015 s-a realizat în prezenţa avocatului său ales şi a unui traducător autorizat nu reprezintă o garanţie că procurorul a consemnat corect cele declarate verbal de acesta, având în vedere că atunci când s-a realizat, prin comparaţie, verificarea conţinutului declaraţiei cu relatările verbale făcute de inculpat, în situaţia în care audierea a fost înregistrată cu mijloace audio/video, au fost constatate o serie de neconcordanţe; aceeaşi situaţie se constată şi cu privire la declaraţiile martorei SS. din 06 mai 2015 şi 08 ianuarie 2016;

- în mod eronat prima instanţă a dat valoare probatorie unui proiect de plângere penală datat 12 octombrie 2011, întrucât exista un dubiu serios cu privire la realitatea celor consemnate în acest înscris, având în vedere motivul şi scopul pentru care a fost întocmit de către XXX. Veronel şi faptul ca nu a fost semnat de către inculpatul B.;

- plângerea penală depusă la DNA - ST Braşov la data de 23 ianuarie 2015 şi denunţul depus la DNA - ST Braşov la data de 15 aprilie 2015 au în cauză natura juridică a unor acte de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu pot constitui mijloace de probă; dacă se va aprecia în sens contrar, să se constate că depunerea plângerii penale şi a denunţului s-a realizat la un interval mare de timp de la comiterea pretinselor fapte penale de către inculpatul M. (august- septembrie 2006), prin urmare, nu se poate aprecia că ele există;

- argumentul instanţei de fond pentru a înlătura apărărilor inculpatei S.C. F. S.R.L. cu privire la motivele reale pentru care B. a decis formularea plângerii penale şi a denunţului mincinos, în sensul că din afirmaţiile martorului HHHHH. rezultă că formularea plângerii penale şi a denunţului a fost exclusiv alegerea liberă a inculpatului B., fără ca acesta să fie influenţat sau constrâns în vreun fel, este contrazis de declaraţia martorului IIIII. dată în cursul urmăririi penale, în care a afirmat că el i-a recomandat inculpatului B. formularea plângerii penale, ca fiind singura soluţie de anulare a contractului, de declaraţia martorului KKKKK. dată în cursul cercetării judecătoreşti, în care a afirmat că rezilierea contractului nu se putea face decât cu acordul inculpatei S.C. F. S.R.L., iar ca urmare a eşecului demersurilor de renegociere a contractului relaţia dintre aceasta şi B. a devenit tensionată, ceea ce l-a determinat pe cel din urmă să formuleze plângerea penală;

- susţinerile inculpatului B. din declaraţiile ulterioare prin care a negat săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi, corelativ, săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpaţii M. şi S.C. F. S.R.L., trebuie apreciate ca o manifestare de voinţă de retractare a plângerii penale şi a denunţului;

- inculpata S.C. F. S.R.L. a fost condamnată în baza unor probe indirecte, respectiv declaraţiile martorilor IIIII., KKKKK., HHHHH., NNNNN., PPPPP., HHHH., TTT., ZZZ., SSSSSSSSS., NN., XXXXX., OOOO. şi declaraţia inculpatului O. care nu fac dovada că între inculpaţii M. şi B. ar fi existat o discuţie în cadrul căreia primul să îi promită celui de-al doilea că îşi va folosi influenţa reală pe lângă funcţionarii ce au competenţă în retrocedarea celor două imobile (Pădurea Snagov şi D.);

- în mod greşit s-a stabilit de către instanţa de fond, pe baza unor prezumţii simple, nejustificate, în lipsa oricăror probe certe în acest sens, că inculpaţii M. şi S.C. F. S.R.L. au săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă cu prilejul negocierii şi încheierii contractului de transmitere a drepturilor din 21 septembrie 2006, învederând că în plângerea penală depusă la DNA - ST Braşov la data de 23 ianuarie 2015, inculpatul B. nu face precizări referitoare la împrejurările în care M. şi-ar fi traficat influenţa faţă de el, circumstanţe pe care le prezintă abia în declaraţiile date în calitate de suspect în dosarul penal nr. x/2015 al DNA - ST Braşov şi de suspect/inculpat în dosarul nr. x/2015; nici martora SS. în declaraţiile date în cursul urmăririi penale nu a făcut referire la faptul că M. ar fi promis folosirea influenţei pentru dobândirea bunurilor retrocedate;

Pentru toate aceste considerente, a solicitat să se constate că materialul probator administrat în cauză nu face dovada că acţiunile întreprinse de M., în numele S.C. F. S.R.L. se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

- totodată, din probatoriul administrat nu rezultă nici împrejurarea că S.C. F. S.R.L. a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, intenţia directă, având în vedere că inculpatul M. a fost înlăturat din proiect tocmai că nu a gestionat corespunzător relaţia comercială dintre B. şi F. S.R.L., şi a folosit, în interes personal, importante sume de bani destinate derulării contractului de cesiune;

- inculpata S.C. F. S.R.L. nu contestă că inculpatul M. a fost mandatat să negocieze şi să semneze contractul de cesiune, în numele şi interesul acesteia, prin procura specială emisă în 14 septembrie 2006 de către administratorul QQ., nici faptul că în perioada 01 noiembrie 2006 - 09 mai 2010 activitatea sa a fost coordonată de inculpatul M., însă acest fapt nu este suficient pentru a se reţine vinovăţia penală a persoanei juridice pentru activitatea ilicită desfăşurată de mandatarul său;

- de asemenea, obţinerea unui beneficiu financiar de către inculpata S.C. F. S.R.L. de pe urma săvârşirii presupusei infracţiuni de trafic de influenţă de către inculpatul M. nu reprezintă un temei suficient pentru condamnarea penală a inculpatei;

- în subsidiar, să se constate că potrivit art. 122 alin. (1)1 C. pen. (1969), termenele speciale de prescripţie a răspunderii penale pentru persoanele juridice se reduc la jumătate;

În acest sens, având în vedere că infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) este sancţionată cu pedeapsa închisorii ale cărei limite de pedeapsă sunt între 2 şi 10 ani, iar în cazul persoanei juridice termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, acesta s-a împlinit pentru inculpata S.C. F. S.R.L. la data de 14 ianuarie 2014, fără să fi intervenit acte întreruptive a acestui termen. Chiar şi în ipoteza în care s-ar aprecia că în cauză au fost efectuate acte în raport de care termenul de prescripţie se consideră a fi întrerupt, să se constate că la data de 14 iulie 2016 s-a împlinit şi termenul special de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, de 7 ani şi 6 luni, sens în care se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru inculpata S.C. F. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 24 decembrie 2019, fiind repartizată aleatoriu în sistem informatic Completului nr. 4, cu prim termen de judecată la data de 30 ianuarie 2020.

În şedinţa publică din data de 4 iunie 2020 s-a luat act că inculpatul E. şi-a retras apelul formulat împotriva sentinţei penale nr. 39 din 27.06.2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, luându-se act de manifestarea de voinţă a apelantului în acest sens prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată.

Aceeaşi poziţie procesuală au avut şi apelanţii inculpaţi G., J. şi H., care la termenul de judecată din 11 noiembrie 2020, prin mandatar TTTTTTTTT., cu procuri speciale depuse la dosar, şi-au retras apelurile declarate în cauză.

În cursul cercetării judecătoreşti efectuată în apel au fost audiaţi următorii martori, încuviinţaţi de instanţă prin încheierea din 04 iunie 2020: PPPPP. şi HHHHH., la data de 18 iunie 2020; OOOOO., OOOO., EEEE., JJJJJJ., MMM., UUUUUUUUU., TTT., ZZZ. şi QQQQ., la data de 26 iunie 2020; HHHH., SSSSSSSSS. şi VVVVVVVVV., la data de 16 iulie 2020; BBBBBBB., WWWWWWWWW., RRRR. şi NNNN., la data de 24 septembrie 2020; EEEEEEEEE., la data de 28 septembrie 2020, iar la data de 05 noiembrie 2020, martora SS.

De asemenea, Înalta Curte a încuviinţat audierea martorilor NN. şi DDDDDDDDD., însă aceasta nu a fost posibilă, din motive obiective, sens în care s-a făcut aplicarea art. 383 alin. (4) C. proc. pen., dându-se citire în şedinţă publică declaraţiilor date de aceştia în cursul procesului penal.

În şedinţa publică din 16 iulie 2020, apelanta intimată inculpată N., prin apărător ales, a solicitat readministrarea probei testimoniale cu martorii audiaţi la termenul anterior, susţinând că aceasta s-a realizat în condiţiile în care inculpata nu a fost prezentă, fiind nelegal citată, iar reprezentarea acesteia a fost asigurată de către avocatul din oficiu.

Înalta Curte a respins, însă, această solicitare, întrucât, încă de la termenul din 12 martie 2020, a dispus menţinerea delegaţiilor apărătorilor din oficiu, punându-le acestora în vedere să studieze dosarul pentru a putea formula oricând concluzii în apărarea inculpaţilor pe care îi reprezintă, aspect ce a fost învederat la termenul anterior şi avocatului ce a asigurat asistenţă juridică din oficiu inculpatei.

Astfel, la momentul audierii martorilor ce o vizau pe apelantă, apărătorul din oficiu le-a adresat acestora întrebări în raport cu acuzaţiile aduse inculpatei, care au fost consemnate fie în declaraţiile luate, fie în încheierea de şedinţă, după cum acestea au fost admise sau respinse.

În ce priveşte procedura de citare a inculpatei, Înalta Curte reţine că aceasta a fost legal îndeplinită la termenul din 26 iunie 2020, când s-a procedat la audierea martorilor a căror reascultare se solicită, întrucât, începând cu termenul de judecată din data de 12 martie 2020, când s-a prezentat primul său apărător ales, avocat XXXXXXXXX., aceasta a primit termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin. (2) C. proc. pen.

În privinţa inculpaţilor, aceştia au arătat că nu doresc să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel, cu excepţia inculpaţilor M., B. şi N.

Ca atare, la termenele de judecată din 28 septembrie şi 14 octombrie 2020 a fost audiat inculpatul M., iar la termenul de judecată din 10 noiembrie 2020 s-a procedat la audierea inculpatului B., în prezenţa traducătorului autorizat de limbă engleză.

În privinţa inculpatei N., în şedinţa de judecată din 28 septembrie 2020, la interpelarea instanţei, aceasta a arătat că, datorită problemelor de sănătate cauzate de tensiunea arterială şi a perioadei de timp petrecută la sediul instanţei, nu poate da declaraţii în cauză la acest termen.

Înalta Curte a învederat că inculpata şi-a exprimat încă de la începutul judecării cauzei în apel poziţia procesuală de a da declaraţie în cauză şi că aceasta reprezintă un drept şi nu o obligaţie, iar prezenţa apelantei la instanţă pe o perioadă mai mare de timp la acest termen de judecată s-a datorat necesităţii administrării probatoriului încuviinţat în faza apelului.

În consecinţă, s-a pus în vedere apelantei intimatei inculpate N. să se prezinte la următorul termen fixat în cauză, din 14 octombrie 2020, în vederea audierii în faţa instanţei de apel.

La termenul de judecată din 14 octombrie 2020, inculpata N. nu s-a prezentat în instanţă, absenţa acesteia fiind justificată de apărătorul său ales, avocat YYYYYYYYY., prin aceea că inculpata a sosit în România la data de 09 octombrie 2020 şi, deşi efectuase testul Covid-19, conform legii române a trebuit să intre în carantină.

În consecinţă, Înalta Curte a pus în vedere apărătorului ales al apelantei intimate inculpate N. să ia legătura cu clienta sa pentru a evita situaţiile care presupun intrarea într-o nouă perioadă de carantină, astfel încât aceasta să poată să se prezinte la următorul termen de judecată, din 5 noiembrie 2020, în vederea audierii.

În şedinţa de judecată din 5 noiembrie 2020, având în vedere menţiunile făcute de medicul instituţiei raportat la faptul că inculpata N. revenise în ţară pentru o perioadă de 72 de ore, instanţa, pentru a-i respecta dreptul la un proces echitabil şi a-i da posibilitatea de a participa la şedinţa de judecată şi de a lua cunoştinţă de aspectele dezbătute pe parcursul ei (audierea martorei şi toate celelalte măsuri dispuse cu respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii), i-a permis acesteia accesul în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ZZZZZZZZZ., însă cu respectarea anumitor obligaţii impuse de situaţia sanitară generată de pandemie, respectiv să păstreze o distanţă de minim 5 metri faţă de orice altă persoană (parte în cauză sau personal al instanţei), recomandându-i, totodată, şi efectuarea unui test Covid-19 la o perioadă de 8 zile de la data întoarcerii în România, motiv pentru care Înalta Curte s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a proceda la audierea inculpatei la acest termen de judecată.

Cu toate acestea, Înalta Curte a iterat apărătorului ales al apelantei intimate inculpate N., avocat YYYYYYYYY., că, pentru a permite părţilor să aprecieze în legătură cu posibilitatea de a participa la soluţionarea cauzei, date fiind condiţiile impuse de pandemie, prin încheierea din 14 octombrie 2020, au fost fixate toate termenele care se vor acorda în cauză, respectiv cele din datele de 5 noiembrie, 10 noiembrie, 11 noiembrie şi 13 noiembrie 2020.

De asemenea, Înalta Curte a arătat că audierea inculpatei în faţa instanţei de apel constituie o posibilitate conferită de normele procedurale, şi nu o obligaţie, iar dacă apelanta se va prezenta la următorul termen de judecată, se va proceda la audierea acesteia.

Totodată, a reamintit aceluiaşi apărător ales că, la termenul anterior, i s-a pus în vedere clientei sale să evite situaţiile care presupun intrarea în carantină, astfel încât aceasta să se prezinte în vederea audierii.

Având în vedere cele susţinute de apărătorul ales al apelantei inculpate, potrivit cărora clienta sa, la următorul termen de judecată, se va afla în carantină, indiferent dacă rămâne în ţară sau pleacă în Belgia, Înalta Curte i-a adus la cunoştinţă că acestea sunt aspecte asupra cărora inculpata a apreciat atunci când a decis să facă deplasarea în Belgia, că instanţa a comunicat părţilor termenele de judecată pentru a le permite acestora să hotărască în legătură cu posibilitatea de a participa la soluţionarea cauzei date fiind condiţiile impuse de pandemie şi că, faţă de cererile formulate anterior de apelantă în cauză, într-o situaţie similară, acesta este singura în măsură să întreprindă demersurile necesare care să îi permită, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea normelor legale, participarea la judecata apelului.

Prin urmare, Înalta Curte a pus în vedere apelantei intimate inculpate N. să se prezinte la următorul termen acordat în cauză, din 10 noiembrie 2020, în vederea audierii.

În pofida dispoziţiilor instanţei de la termenele anterioare, apelanta intimată inculpată a ales să nu se prezinte la termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, apărătorul său ales învederând că, pentru a evita intrarea în carantină, aceasta a rămas în Belgia, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen rezonabil pentru ca inculpata să se poată deplasa la instanţă în vederea audierii, susţinând că aceasta este în prezent în stare gravă de sănătate şi se află în repaus la pat.

Înalta Curte a respins cererea formulată de inculpata N., ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa a comunicat încă din luna septembrie 2020 calendarul şedinţelor de judecată, astfel încât părţile să aibă posibilitatea de a-şi gestiona activităţile aşa încât să poată fi prezente la termenele fixate. Totodată, în şedinţa de judecată din 28 septembrie 2020, inculpata a precizat că doreşte să fie audiată, însă doar după epuizarea întregului probatoriu, ulterior precizând că nu poate da declaraţie, în considerarea faptului că nu se simţea bine.

Prin urmare, faţă de cele învederate, deşi a depus toate diligenţele necesare, Înalta Curte nu a putut proceda la audierea apelantei intimate inculpate N. în faza apelului, din motive imputabile exclusiv acesteia.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de Ministerul Public, părţile civile şi inculpaţi, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

I. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public, apelanta parte civilă R.N.P. - EE. şi apelanţii inculpaţi W. şi S.C.F. S.R.L., în legătură cu incidenţa art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

Instanţa de fond a apreciat că sunt întemeiate, în parte, cererile formulate în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen. de inculpaţii E. şi S.C.F. S.RL., în sensul că au relevanţă din perspectiva autorităţii de lucru judecat doar acele hotărâri prin care s-a statuat definitiv asupra calităţii de moştenitor a inculpatului B. de pe urma C. şi cele prin care se recunoaşte dreptul acestuia de a solicita retrocedarea celor două imobile (Pădurea Snagov şi D.), în baza legilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului, respectiv hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunţată în dosarul nr. x/1954 a secţiei I a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia nr. 954/14.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2000 în procedura de A.; sentinţa civilă nr. 1872/26.06.200 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2003 şi sentinţa civilă nr. 1496/16.05.2005, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2005 (pentru Pădurea Snagov), precum şi sentinţa civilă nr. 2146/06.01.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a pronunţată în dosarul nr. x/2013 (pentru terenul D.).

În esenţă, judecătorul instanţei de fond a apreciat, în considerarea principiului securităţii raporturilor juridice şi al respectării dreptului la un proces echitabil, că existenţa unor hotărâri judecătoreşti în materie civilă, prin care s-a stabilit calitatea de moştenitor şi dreptul inculpatului B. de a solicita retrocedarea celor două imobile (Pădurea Snagov şi D.), nu permite o interpretare contrară a acestor elemente de fapt decât dacă s-ar fi constatat săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu pronunţarea lor, ipoteză în care, pe calea revizuirii, acestea ar fi fost desfiinţate şi nu mai puteau produce efecte juridice în legătură cu aspectele asupra cărora au statuat, situaţie care nu se regăseşte în cauză.

În privinţa hotărârilor judecătoreşti în legătură cu care prima instanţă a apreciat că au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză penală, Înalta Curte arată că relevanţa acestora în analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor va fi examinată ulterior, în considerentele deciziei, cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu săvârşite în legătură cu restituirea Pădurii Snagov şi a fostei D.

În acest punct al analizei, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată că aspectele soluţionate de instanţele civile prin respectivele hotărâri judecătoreşti nu constituie chestiuni prealabile, în condiţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte hotărârea nr. 132/1955 a Tribunalului de la Lisabona, Înalta Curte reţine că aceasta a fost recunoscută abia prin sentinţa civilă nr. 182 din 29.12.2008 a Tribunalului Teleorman, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, această hotărâre nu a existat la data comiterii faptelor imputate inculpaţilor în prezenta cauză (la data de 1.11.2006, când a fost constituit grupul infracţional organizat, la data de 9.03.2006, când Comisia locală Snagov a aprobat şi semnat anexa 37, la datele de 7.07.2006 şi 2.03.2007, când Comisia judeţeană Ilfov de fond funciar a emis hotărârile nr. 1156 şi nr. 661, prin care s-a validat anexa nr. 37, retrocedându-se inculpatului B. suprafaţa totală de 46,78 ha fond forestier în Pădurea Snagov, precum şi la datele de 2.09.2008 şi 26.09.2008, când Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a analizat şi dispus retrocedarea către acelaşi inculpat a suprafeţei de 170.924,975 mp, aferentă fostei D.).

Or, ceea ce se impută inculpaţilor în prezenta cauză, între altele, este tocmai faptul că au acţionat pentru obţinerea unor terenuri revendicate de inculpatul B., în condiţiile în care, la datele şi în perioadele sus-menţionate, calitatea acestuia, de nepot al C., nu era dovedită printr-o hotărâre irevocabilă de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955.

Împrejurarea că, ulterior comiterii faptelor, o asemenea hotărâre a fost pronunţată, este lipsită de relevanţă şi nu înlătură retroactiv eventualul caracter ilicit al acţiunilor inculpaţilor, căci acesta nu poate fi apreciat decât la data săvârşirii faptelor, în raport cu actele existente la acel moment şi despre care aceştia aveau cunoştinţă.

În privinţa sentinţelor civile nr. 1872/2003 şi nr. 1496/2005 pronunţate de Judecătoria Buftea, a căror autoritate de lucru judecat a fost invocată de prima instanţă în analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor în legătură cu restituirea Pădurii Snagov, Înalta Curte reţine că, ceea ce li se impută acestora, este, în esenţă, încălcarea, în calitate de către membria ai Comisiei locale şi a celei judeţene de fond funciar, a obligaţiei prevăzută explicit în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, de a verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora, cu ocazia soluţionării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

În concret, inculpaţilor li se impută că nu au analizat conform dispoziţiilor legale actele sus-menţionate, căci dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat, între altele, că inculpatul B. nu a făcut dovada dreptului de proprietate a presupusului său autor, fostul C., asupra Pădurii Snagov.

Or, niciuna dintre cele două comisii nu a fost parte în procesul civil soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1872/2003 a Judecătoriei Buftea, iar Comisia locală Snagov - nici în cea de-a doua cauză civilă, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1496/2005 a aceleiaşi instanţe şi, prin urmare, nu erau dispensate de îndeplinirea obligaţiei care le revenea, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, de a verifica temeinic toate înscrisurile existente în dosarul administrativ, cu specială referire la existenţa titlului de proprietate al fostului C., ca autor invocat de inculpatul B. în cererea de restituire a 46,78 ha din Pădurea Snagov, cu atât mai mult cu cât aceasta forma obiectul unei proceduri distincte de cele desfăşurate până la acel moment.

De altfel, cele două sentinţe ale Judecătoriei Buftea nu au format obiectul analizei Comisiilor locale şi judeţene de fond funciar, neregăsindu-se vreo menţiune cu privire la ele în actele întocmite de acestea.

În fine, în privinţa sentinţei civile nr. 2146/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a civilă, aceasta a fost valorificată de prima instanţă pentru a justifica legalitatea deciziei nr. 30 din 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin care s-a restituit inculpatului B. o suprafaţă de 170.924,975 mp aferentă fostei D.

În realitate, dincolo de împrejurarea că a fost pronunţată după circa 5 ani de la decizia sus-menţionată, aşa cum se poate observa din conţinutul său, sentinţa civilă invocată nu a cenzurat legalitatea deciziei nr. 30 din 26.09.2008, în condiţiile în care instanţa civilă a fost învestită cu cererea inculpatului B. de acordare a unor măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren rămasă nerestituită.

Admiţând cererea inculpatului, instanţa civilă a constatat că, de vreme ce Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a soluţionat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, recunoscând anterior "preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubiri", acesta avea obligaţia de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită, prin acordarea de măsuri reparatorii.

Cu alte cuvinte, instanţa civilă şi-a întemeiat hotărârea pe conduita adoptată anterior de institut, cu ocazia emiterii deciziei nr. 30/2008, fără a mai analiza astfel dacă dispoziţiile Legii nr. 10/2001 erau sau nu incidente la data soluţionării cererii iniţiale.

Astfel, printre acuzaţiile aduse inculpaţilor, se regăseşte şi aceea potrivit căreia notificarea formulată de inculpatul B. vizând fosta D. nu putea fi analizată prin prisma Legii nr. 10/2001, prin raportare la disp.art. 8 alin. (1) din această lege, care excludeau din sfera sa de aplicare terenurile care fuseseră situate în extravilan la data preluării lor de către stat.

Or, aşa cum se poate constata din cuprinsul hotărârii civile a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, instanţa civilă nu a cercetat un asemenea aspect, şi nici nu o putea face, ţinând seama de obiectul cauzei cu care fusese învestită.

Prin urmare, această sentinţă civilă nu a analizat actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 30 din 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi nu a avut în vedere împrejurările faptice care fac obiectul prezentei cauze penale, astfel încât hotărârea instanţei civile menţionate anterior nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă R.N.P.- EE. ca fiind fondate, sens în care, urmare a admiterii căilor de atac promovate de apelanţi şi rejudecării cauzei, va respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpaţii E. şi S.C. F. S.R.L. în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

În legătură cu celelalte sentinţe pronunţate de instanţele civile, menţionate de cei doi inculpaţi în cuprinsul aceloraşi cereri, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apelanţilor inculpaţi W. şi S.C.F. S.R.L., că instanţa de fond, în mod justificat, a apreciat că aceste hotărâri nu pot avea caracterul de chestiune prealabilă în cauză, întrucât privesc alte bunuri revendicate de inculpatul B. decât cele care fac obiectul judecăţii (terenul forestier situat în Pădurea Snagov şi fosta D.).

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2038/27.08.2008 pronunţată de Judecătoria Reşiţa şi decizia civilă nr. 207/R/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, ambele în dosarul x/2007, se recunoaşte dreptul lui B. de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic "Imobilul reprezentând AAAAAAAAAA."; prin sentinţa civilă nr. 932/2.04.2007 pronunţată de Judecătoria Bârlad şi decizia civilă nr. 839/R/4.07.2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, se recunoaşte dreptul lui B. de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic "Imobilul teren agricol aparţinând BBBBBBBBBB."; prin decizia civilă nr. 182/A/23.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. x/2005, se recunoaşte dreptul lui B. de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic "Imobilul situat în Bucureşti, Aleea x, Sectorul 1"; prin decizia civilă nr. 109/A/5.07.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă în dosarul nr. x/2012, se recunoaşte dreptul lui B. de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic "Imobilul situat în Bucureşti, str. x"; prin sentinţa civilă nr. 500/16.05.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, în dosarul nr. x/2006 şi decizia civilă nr. 435/13.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă pronunţată în dosarul nr. x/2006, se recunoaşte dreptul lui B. cu privire la restituirea bunului imobil denumit generic "Imobilul situat în Sinaia, str. x"; prin sentinţa civilă nr. 679/20.06.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, în dosarul nr. x/2006 şi decizia civilă nr. 4792/9.07.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. x/2006, se recunoaşte dreptul lui B. cu privire la restituirea bunului imobil denumit generic "Imobilul situat în Sinaia, str. x"; prin decizia civilă nr. 3378/14.06.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă în dosarul nr. x/2012, se recunoaşte dreptul lui B. de a solicita restituirea bunurilor moştenite de la C., chiar dacă la data notificărilor era în viaţă tatăl sau, ZZ.

Or, niciunul dintre aceste imobile nu face obiectul cercetărilor în prezenta cauză, motiv pentru care aspectele asupra cărora s-a statuat prin aceste hotărâri nu au caracter de chestiune prealabilă, în sensul art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

II. 1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi M., B., L. şi K. referitoare la constatarea nulităţii absolute a interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, precum şi a interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice realizate în baza unor mandate de siguranţă naţională, cu consecinţa excluderii lor din ansamblul probator

Analiza cererilor de înlăturare a mijloacelor de probă rezultate din interceptarea comunicaţiilor efectuată în baza unor mandate de siguranţă naţională emise în temeiul Legii nr. 51/1991 are ca punct de plecare considerentele Deciziei nr. 91/2018 a Curţii Constituţionale, potrivit cărora "dispoziţiile legii privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor şi informaţiilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. Doar dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, iar nu dispoziţiile art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991".

Făcând trimitere la aceste considerente, prima instanţă a reţinut că, întrucât dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, ele constituie baza pentru reţinerea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

Înalta Curte reţine că, ulterior soluţionării cauzei în primă instanţă (27.06.2019), prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2020 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.

În consecinţă, având în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 91/2018 şi nr. 55/2020, în prezent nu mai există un temei legal pentru valorificarea, ca mijloace de probă în procesul penal, a înregistrărilor efectuate în baza unor mandate de siguranţă naţională, inclusiv în situaţia în care activităţile specifice culegerii de informaţii au fost "desfăşurate cu respectarea prevederilor legale" şi au fost "autorizate potrivit Legii nr. 51/1991".

Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial, ele produc efecte inclusiv în cauzele pendinte, astfel încât, prin voinţa Curţii Constituţionale, înregistrările efectuate în baza unor mandate de siguranţă naţională nu mai pot fi folosite ca mijloace de probă nici în prezenta cauză.

Excluderea înregistrărilor rezultate din punerea în aplicare a unor mandate de siguranţă naţională este efectul direct al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2020, care nu a lăsat la latitudinea instanţei de judecată să facă vreo apreciere asupra legalităţii emiterii acestora, ci a impus excluderea lor dintre mijloacele de probă care pot fi folosite în cadrul unui proces penal, lipsind practic de efecte, în privinţa acestor înregistrări, şi disp. art. 97 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora, în procesul penal, proba poate fi obţinută "prin orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege."

Aşadar, excluderea acestor înregistrări nu este consecinţa constatării vreunei nulităţi (lucru care nici nu ar fi posibil, câtă vreme aceasta este o sancţiune care se aplică unor acte întocmite de organele judiciare în cadrul unui proces penal), ci efectul direct al deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2020, care este echivalentul unei legi, în sensul avut în vedere de art. 97 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Prin urmare, deşi instanţa de fond, ca şi inculpaţii au avut acces, în condiţiile respectării legislaţiei privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, inclusiv la încheierile care au stat la baza emiterii acestor mandate, iar o parte din acestea au fost emise şi în baza temeiului prevăzut în art. 3 lit. l) din Legea nr. 51/1991 care nu a fost declarat neconstituţional, intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2020 după data pronunţării hotărârii apelate, care a declarat neconstituţionale prevederile art. 139 alin. (3) C. proc. pen., impune excluderea înregistrărilor convorbirilor obţinute în baza mandatelor de siguranţă naţională, ca efect direct al acestei decizii, instanţa de judecată fiind pusă în imposibilitatea de a le cenzura sub aspectul legalităţii şi, prin aceasta, de a le valorifica din punct de vedere probator în cadrul prezentului proces penal.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu va mai analiza critica Ministerului Public referitoare la reţinerea de către prima instanţă a unei valori probatorii reduse a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

În privinţa legalităţii mijloacelor de probă a interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice, obţinute în perioada 10.11.2015 - 09.12.2015, în baza mandatelor de supraveghere tehnică potrivit C. proc. pen., Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpaţi au făcut obiectul verificărilor în procedura de cameră preliminară şi până la acest moment nu au intervenit modificări legislative ori aspecte ce ţin de constituţionalitatea normei procedurale aplicabile la momentul obţinerii lor, care să impună o analiză de către instanţa de apel. Mai mult, se observă că aceste interceptări nici nu au fundamentat soluţia pronunţată în cauză de instanţa de fond.

2. Cu privire la criticile formulate de apelanţii inculpaţi L. şi K. referitoare la nulitatea absolută a percheziţiilor informatice

Aspectele privind legalitatea administrării probei constând în percheziţia informatică realizată asupra suporturilor aparţinând inculpatului L. au făcut obiectul analizei în procedura de cameră preliminară, prin prisma sancţiunii nulităţii relative astfel cum era reglementată la acel moment, sens în care s-a apreciat că nu se impune înlăturarea ei din ansamblul probator, criticile inculpatului vizând aspecte de nelegalitate ce ţin de încălcarea prevederilor art. 168 alin. (11) C. proc. pen. (referitoare la prezenţa inculpatului la efectuarea percheziţiei).

În privinţa criticilor de nelegalitate formulate de inculpaţii L. şi K., Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că sintagma "competenţa organelor de urmărire penală" la care se referă art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., vizează normele atributive de competenţă după materie şi calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, enumerate limitativ în conţinutul art. 55 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., respectiv a procurorului şi organelor de cercetare penală (ale poliţiei şi ofiţerii de poliţie judiciară), şi nu cele referitoare la competenţa specialiştilor chemaţi să ofere sprijin tehnic organelor de urmărire penală în realizarea anumitor activităţi procedurale (cum este cazul specialistului în domeniul informatic).

Ca atare, efectuarea percheziţiei informatice fără a fi prezent un specialist IT sau un ofiţer de poliţie specializat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 168 alin. (12) C. proc. pen., nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută, având în vedere că specialistul nu face parte din organele de urmărire penală la care se referă dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (cu referire la menţiunile din adresa emisă de DNA- Serviciul Teritorial Braşov din data de 21.03.2019 invocată de apărare). Cum sancţiunea ce intervine este cea a nulităţii relative, nulitatea mijlocului de probă a percheziţiei informatice efectuate în cursul urmăririi penale, încuviinţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea nr. 9/MSP/15.12.2015, ar fi putut fi invocată cel mai târziu în procedura de cameră preliminară în condiţiile dovedirii vătămării care nu ar fi putut fi înlăturată în alt fel.

Or, aşa cum s-a arătat niciunul dintre cei doi inculpaţi nu au invocat în procedura de cameră preliminară aspecte care să atragă incidenţa sancţiunii nulităţii absolute, reglementată de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar o interpretare extensivă a dispoziţiilor exprese şi limitative din conţinutul art. 55 C. proc. pen., astfel cum se susţine de apărare, nu este posibilă. Ca atare, susţinerile inculpaţilor sub acest aspect sunt neîntemeiate şi nu pot conduce la înlăturarea probelor şi a mijlocului de probă prin care acestea au fost obţinute, respective a documentelor, a corespondenţei electronice purtate de inculpaţi, informaţiilor obţinute şi procesului-verbal de efectuare a percheziţiei informatice.

În ceea ce priveşte probele obţinute în urma acestor percheziţii informatice se constată, contrar susţinerilor apărării, că ele au fost ridicate şi analizate de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, în prezenţa apărătorilor aleşi, care au realizat activităţile de căutare şi copiere a dispozitivelor electronice după cuvinte cheie indicate de procuror, astfel cum rezultă din notele depuse la instanţa de fond la data de 9 mai 2019, prin care Parchetul a prezentat în detaliu cum s-au obţinut aceste date informatice.

În concluzie, raportat la toate aceste considerente, în analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor în prezenta cauză, Înalta Curte nu va avea în vedere interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională şi procesele-verbale de redare a acestor interceptări, soluţia urmând a fi fundamentată pe celelalte mijloace de probă administrate, respectiv declaraţiile inculpaţilor/suspecţiilor, declaraţiile martorilor, înscrisurile aflate la dosar, rapoartele de expertiză şi de constatare tehnico-ştiinţifică, datele şi informaţiile ce rezultă din percheziţiile informatice şi domiciliare (inclusiv cele de la sediile cabinetelor de avocatură şi birouri notariale), precum şi convorbirea în mediu ambiental realizată la domiciliul inculpatului B.

III. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi L., W. şi K. în legătură cu infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat

Examinând criticile formulate de Ministerul Public şi de apelanţii inculpaţi L., W. şi K., raportat la aspectele reţinute de instanţa de fond şi ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate, în parte. susţinerile Parchetului şi, ca neîntemeiate, argumentele invocate de apărătorii inculpaţilor, pentru considerente ce vor fi arătate în continuare.

În urma reexaminării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că instanţa de fond în aprecierea stării de fapt reţinute în actul de sesizare, a analizat trunchiat şi în mod separat activitatea derulată de inculpaţi, prin prisma existenţei infracţiunilor de corupţie şi asimilate lor, şi doar prin raportare la constatarea întrunirii elementelor constitutive ale acestora a făcut aprecieri asupra elementelor ce ţin de grupul infracţional organizat şi activitatea derulată de inculpaţi în cadrul acestuia, ajungând în mod eronat la concluzia că acţiunile lor nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituirii şi aderării.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor, se constată că în actul de sesizare se menţionează că scopul constituirii grupului infracţional organizat a constat în dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B., în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), prin comiterea unor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora. Având în vedere că pentru o parte dintre inculpaţii care au constituit grupul infracţional organizat (M., E.) s-a dispus trimiterea în judecată şi pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, infracţiune care intră în scopul grupului infracţional organizat şi ale cărei limite de pedeapsă sunt mai mari de 10 ani închisoare, se impune a fi reţinută forma agravată a infracţiunii, reglementată în conţinutul alin. (2) al normei de incriminare.

Prin urmare, apreciind ca fiind întemeiată solicitarea Parchetului, Înalta Curte, ca urmare a admiterii apelulului declarat de acesta şi a rejudecării cauzei, urmează a dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor M., E., G., H., L., W. şi K. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pornind în analiza criticilor formulate de Parchet de la interpretarea dată de instanţa de fond acţiunilor desfăşurate de inculpaţi în realizarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, se impun a fi făcute câteva precizări de ordin teoretic în legătură cu conţinutul normei de incriminare.

În conţinutul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, era incriminată ca infracţiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, reglementare care se regăseşte şi în noua codificare penală, în prevederile art. 367 alin. (1), fără modificări esenţiale sub aspectul elementelor ce conturează conţinutul constitutiv al infracţiunii şi latura subiectivă, fiind stabilite limitele de pedeapsă mai reduse.

Norma de incriminare anterioară, prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, a definit noţiunea de grup infracţional organizat ca fiind acel grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Prin infracţiune gravă, se înţeleg, în sensul legii, faptele expres şi limitativ enumerate în art. 2 lit. b) din norma specială, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puţin 5 ani.

În noua reglementare - art. 367 C. pen., infracţiunea ce intră în scopul grupului infracţional are un sens mai larg, respectiv orice infracţiune poate constitui scopul pentru care grupul a fost constituit, fiind eliminată condiţia obţinerii unui beneficiu material sau financiar, fără ca prin eliminarea acestei cerinţe să se considere că noua dispoziţie legală a înlăturat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei sau forma de vinovăţie, ci doar a lărgit sfera grupului infracţional organizat.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2000, incriminată în prezent în art. 367 C. pen. se poate constata că aceasta presupune existenţa a minim trei persoane, indiferent de modalitatea în care au contribuit la săvârşirea infracţiunii în realizarea laturii obiective, respectiv iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire.

Ca şi cerinţe, grupul infracţional trebuie să fie structurat, să existe pentru o perioadă şi să acţioneze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Conceptul de "structură determinată" folosit de legiuitor porneşte de la o coordonare în plan vertical a grupării constituite, caracterizată printr-o ierarhie clară, în care liderul dă ordine, directive infracţionale, iar membrii le execută, acţiunile fiind convergente în îndeplinirea obiectivelor comune tuturor celor ce compun grupul.

Înalta Curte observă că o faptă concretă poate să atragă răspunderea penală dacă poate fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare. Premisa esenţială pentru examenul de tipicitate o constituie identificarea elementelor prin prisma cărora se analiza concordanţa dintre fapta comisă de inculpat şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare. În consecinţă, tipicitatea reprezintă corespondenţa dintre fapta concret săvârşită de o persoană şi modelul abstract construit de legiuitor în norma de incriminare.

Pluralitatea constituită a fost incriminată prin art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 367 C. pen. ca infracţiune, în considerarea periculozităţii sale, decurgând din chiar scopul grupării, şi anume, săvârşirea de infracţiuni. Pentru existenţa faptei este, aşadar, suficient ca infracţiunea să fi fost planificată şi nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează şi actele de pregătire care iau forma iniţierii grupului infracţional organizat. Dacă infracţiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracţiuni între grupul infracţional organizat şi respectiva infracţiune ce a intrat în scopul grupării.

Acţiunea de constituire, ca variantă alternativă a elementului material în conţinutul normei de incriminare, implică asocierea efectivă, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, fiecare membru urmând să se supună unei discipline interne şi anumitor reguli privind ierarhia, rolurile şi planul de activitate.

Aderarea la grupul infracţional organizat presupune exprimarea consimţământului expres sau tacit al unei persoane de a face parte, de a deveni membru al unei astfel de structuri, prin urmare, nu este necesar ca cel care aderă să participe în mod direct la activitatea infracţională a grupului, însă, acesta trebuie să cunoască rolul pe care îl va îndeplini în cadrul asocierii şi modul în care se va subordona celorlalţi membri.

Sprijinirea presupune furnizarea de asistenţă, informaţii, sfaturi membrilor grupului infracţional organizat de către o persoană care nu face parte din acesta, putând consta în orice contribuţie de natură să înlesnească activitatea asocierii sau să ajute în orice mod la existenţa acesteia, indiferent dacă susţinerea este de natură materială sau morală.

În ambele variante normative (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 367 alin. (2) C. pen.), sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se poate comite numai cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, instanţa de control judiciar reţine că scopul pentru care grupul infracţional organizat s-a constituit a şi fost realizat, dovadă fiind faptul că după cumpărarea drepturilor inculpatului B., acţiunile realizate de membrii grupului prin traficarea influenţei, oferirea unor sume de bani/alte avantaje materiale sau determinarea unor funcţionari sau autorităţi de a semna ori întocmi documente, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au condus la obţinerea de către cumpărătorul de influenţă a bunurilor pentru care acesta a solicitat retrocedarea şi punerea în posesie (Pădurea Snagov şi D.), deşi, în realitate, nu aparţineau antecesorului său, cât şi la obţinerea unor beneficii pentru membrii grupării, urmare vânzării celor două imobile către terţe persoane.

Astfel, raportat la aspectele de fapt ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte apreciază, contrar opiniei instanţei de fond, că activităţile desfăşurate de inculpaţii M., E., G., H., L., W. şi K., astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în modalităţile normative ale constituirii şi a aderării), prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice).

Referitor la activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii M., E., G., H., L., W. şi K., Înalta Curte, faţă de probatoriul administrat în ambele etape procesuale (urmărire penală, judecata în fond şi apel), îşi însuşeşte argumentele de fapt şi de drept reţinute prin actul de sesizare şi constată că instanţa de fond a interpretat în mod trunchiat şi prin raportare la elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie/asimilate acestora acţiunile întreprinse de inculpaţi în realizarea scopului pentru care grupul a fost constituit, fapt ce a condus la aprecierea eronată a probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută prin rechizitoriu.

Prin actul de sesizare întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, Serviciul Teritorial Braşov, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut, printre altele, şi comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii M., G., H. şi E. au constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în perioada 2006-2013, la care au aderat inculpaţii W. (în anul 2007), J. (în anul 2007), L. (în anul 2007) şi K. (în anul 2011), scopul grupului fiind dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul B., în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), prin comiterea unor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora (oferirea de bunuri/sume de bani persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare ale imobilelor sau altor persoane cu influenţă asupra funcţionarilor publici în scopul determinării acestora să acţioneze în scopul grupului, complicitate la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu prin punerea la dispoziţie ori semnarea unor înscrisuri) şi traficarea influenţei în mod real asupra funcţionarilor publici ce aveau atribuţii legate de retrocedarea şi punerea în posesie a unor bunuri.

Deşi se reţine că activitatea de constituire a grupului infracţional organizat s-a realizat de inculpaţii M., G., H. şi E. la momentul încheierii contractului de cesiune de drepturi (1.11.2006) între B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., din probele administrate rezultă că cei care au constituit grupul au desfăşurat şi activităţi premergătoare acţiunii de constituire.

Astfel, în perioada septembrie- octombrie 2006, chiar dacă nu s-a putut stabili cu exactitate momentul realizării lor, între inculpaţii M., G., H. şi alte persoane (ce au calitatea de inculpaţi sau martori în prezenta cauză) au avut loc întâlniri şi s-au purtat mai multe discuţii, în cadrul cărora s-a stabilit că obţinerea drepturilor de la cumpărătorul de influenţă este o afacere profitabilă şi s-au luat în considerare acţiunile ce ar putea fi întreprinse în scopul dobândirii bunurilor revendicate de inculpatul B., cu referire la posibila exercitare a influenţei asupra unor funcţionari care au putere de decizie în retrocedare lor (fără a se face însă dovada că şi ceilalţi coinculpaţi au fost prezenţi la momentul efectuării promisiunilor de către inculpatul M. cumpărătorului de influenţă), la resursele financiare necesare unor asemenea acţiuni şi la modalitatea încheierii contractului cu B., respectiv prin intermediul societăţii F. S.R.L., al cărei unic asociat era F. LTD.

Încheierea contractului prin intermediul S.C. F. S.R.L. conferea inculpaţilor G. şi H. anonimatul în raporturile cu B., dar şi cu terţele persoane, în legătură atât cu calitatea de asociaţi în societăţile offshore care reprezentau acţionariatul F. LTD, unicul asociat al firmei F. S.R.L., cât şi cu interesul lor în cumpărarea drepturilor şi, în final, în dobândirea şi obţinerea unor profituri uriaşe din vânzarea bunurilor revendicate de cumpărătorul de influenţă.

În legătură cu demersurile realizate de inculpaţii M., G. şi H. în intervalul septembrie- octombrie 2006, se constată că, după încercarea, fără rezultat, în perioada 2005 - august 2006, a inculpatei N. de a obţine restituirea efectivă a bunurilor revendicate de B., printre care şi Pădurea Snagov, la solicitarea şi presiunile exercitate de acesta din urmă, care dorea obţinerea unor venituri mari şi imediate, date fiind dificultăţile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), aceasta a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar şi mai bine ancoraţi în lumea politică care puteau să îl ajute în obţinerea bunurilor revendicate şi pentru care depusese mai multe cereri de retrocedare sau punere în posesie (în cazul pădurii Snagov). În acest context, l-a contactat pe martorul NN., cunoscut om de afaceri interesat de proiecte imobiliare şi, ulterior, pe M., care aflase despre bunurile revendicate de inculpatul B. cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare cumpărare pentru o suprafaţă de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa (negocierile fiind purtate de acesta cu N., reprezentant al S.C. GG.).

De menţionat este faptul că între inculpata N., în calitate de reprezentant al S.C. GG. S.R.L., şi inculpatul B. s-a încheiat, la data de 30.10.2005, un contract de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistenţă de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor iniţiate de cesionar, în schimbul unui procent din suma obţinută din vânzarea imobilelor sau a unei cote părţi în natură din acestea . Ulterior, un contract cu acelaşi obiect şi aceleaşi obligaţii a fost autentificat la notarul public CCCCCCCCCC., sub nr. x din 13.01.2006 prin care plata mandatarului a fost stabilită la valoarea de 30% din preţul de vânzare al bunurilor recuperate, contract modificat prin două acte adiţionale, autentificate la acelaşi notar, în baza cărora au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare-cumpărare a unor părţi din bunurile a căror retrocedare s-a solicitat, corespunzătoare procentului de 30%.

Martora NNNNN. a arătat că a fost împreună cu N. la o întâlnire cu NN., la DDDDDD., întrucât aceasta intenţiona să cedeze drepturile lui B. martorului NN., despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume nu şi-l aminteşte, dar şi-l reprezintă ca fiind "plinuţ şi cu ochelari". Totodată, a mai precizat că a prezentat martorului NN. şi consilierului juridic care îl însoţea dosarele întocmite până la acel moment, stadiul procedurilor şi actele pe care le avea, urmând ca acestea să fie analizate de cei doi pentru a lua o decizie, însă după vreo două săptămâni a aflat de la N. că NN. nu era interesat. Ştie că după acest moment, în toamna anului 2006, N. a început discuţiile cu M., dar nu cunoaşte când au fost finalizate acestea.

La rândul său, martorul NN. a arătat că a cunoscut-o pe N. (în prezent N.) în anul 2006, când a venit la XXXXX., consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn LLLLL., cu o propunere pentru nişte drepturi legate de "B.", înainte ca M. să vină cu propunerea lui de afaceri, însă XXXXX., după ce a studiat actele, nu a fost de acord şi înţelegerea nu s-a realizat.

În declaraţia din data de 26.02.2016, martorul XXXXX. confirmă împrejurarea că la biroul său a venit N. cu o ofertă de cumpărare de drepturi, împreună cu o listă de bunuri pentru care B. a cerut retrocedarea şi pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă dobândirea, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că N. nu i-a prezentat vreun act din care să rezulte că "prinţul" avea dreptul la retrocedare. Martorul a arătat că a vorbit şi cu NN. căruia i-a comunicat opinia sa în sensul că "a înnebunit lumea şi cer atâţi de mulţi bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentaţie în sprijinul acestei solicitări", afirmaţie ce vine de la o persoană care avea experienţă în domeniul cadastral, pasionată de acest domeniu, astfel cum relevă martorul NN. şi care infirmă susţinerile apărătorilor inculpaţilor că refuzul încheierii unui acord s-ar fi datorat doar sumei prea mari solicitate, în avans, de inculpatul B.

Întrucât nu a găsit o rezolvare pentru solicitările presante ale inculpatului B. de a obţine bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt şi, implicit, anumite venituri din vânzarea lor, inculpata N. i-a comunicat acestuia că are nevoie de oameni puternici, implicaţi în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorităţi, sens în care i-a propus o întâlnire cu inculpatul M., care s-a şi realizat după două, trei zile, pe care l-a prezentat ca fost consilier al lui HH. şi, la acel moment, consilier al lui WW., un baron al localităţii Snagov, unde deţine o casă, şi ca un apropiat al primarului comunei şi al lui CCCCC.

În fapt, inculpata N. l-a cunoscut anterior pe M., când a negociat cu acesta, în calitate de mandatar al inculpatului B., un antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 2 ha teren din Pădurea Snagov, împrejurare în care au discutat şi despre bunurile revendicate de cel din urmă. Mai mult, inculpatul M. cunoştea şi situaţia juridică a terenului de la Snagov, cu referire la faptul că B. nu definitivase procedura administrativă de punere în posesie, având în vedere că abia după finalizarea respectivei proceduri şi vânzarea imobilului către S.C. F. S.R.L., acesta a obţinut dreptul de proprietate şi asupra celor 2 ha teren.

Relevante în acest sens sunt şi declaraţia inculpatului B. (din 23.04.2015, filele x d.u.p.) în care precizează că l-a întâlnit pentru prima dată pe M. la DDDDDD., fiindu-i prezentat de N. ca fost consilier al lui HH. şi consilier al lui WW. în domeniul afacerilor, la acel moment, precum şi depoziţia martorei SS. (din 8.01.2016, filele x, vol. 5), în care confirmă cele susţinute de soţul său, cu excepţia locului în care s-au cunoscut cu M., aspect care nu are, însă, importanţă în dovedirea împrejurărilor factuale privind întrevederea dintre inculpaţi la un moment anterior semnării contractului de cesiune din data de 1.11.2006 (respectiv al celui din data de 21.09.2006).

La rândul său, inculpata N., în declaraţia din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu F., s-a realizat o întâlnire între părţi, la sediul firmei GG. din Piaţa Domenii, la care au participat inculpaţii M., B. şi avocatul OOOOO. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condiţiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul OOOOO., inculpaţii M., E. şi B., care şi-a spus pretenţiile, solicitând avansul şi semnarea contractului. Şi în declaraţia din faţa primei instanţe (25.01.2019) inculpata face vorbire despre faptul că M. i l-a prezentat în timpul negocierilor pe avocatul E., însă pentru B. nici nu conta numele avocatului sau firma pentru care acesta lucra.

Împrejurarea că au avut loc întâlniri între inculpaţii M., N. şi E. este confirmată şi de martorul HHHH., care în declaraţiile date (în 9.03.2016 şi 16.07.2020), a precizat că între cei trei exista un adevărat "circuit", că l-a dus pe M. la mai multe întâlniri cu N. în Piaţa Domenii la o sală de fitness unde, ştie de la M., se discuta despre terenurile lui B. Martorul a arătat atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel că a fost certat cu M. la sfârşitul anului 2006 sau începutul anului 2007, însă ştie că la acel moment nu se semnase contractul, prin urmare, depoziţiile martorului nu pot fi înlăturate ca fiind necorespunzătoare adevărului, astfel cum se solicită apărătorii inculpatului E.

În continuare, inculpatul M. a luat legătură cu G. şi H. cărora le-a expus propunerea făcută de N. de a cumpăra drepturile inculpatului B., printre bunurile revendicate fiind şi Pădurea Snagov şi D., propunere ce a fost agreată de cei doi inculpaţi. Prezentarea proiectului de către inculpatul M. este confirmată de toţi inculpaţii, care şi-au justificat acţiunile prin prisma interesului lor în dezvoltarea unor proiecte imobiliare în România, dar care nu sunt susţinute de probele administrate, având în vedere că S.C. F. S.R.L. nu a desfăşurat niciun proiect imobiliar în perioada de referinţă şi nici ulterior acestui moment.

În acest sens, din probele administrate în cauză rezultă că, în demersurile efectuate de inculpaţii M., G. şi H. pentru a constata dacă B. este îndreptăţit să revendice acele bunuri şi care ar fi modalitatea de obţinere a acestora, s-a solicitat societăţii de avocatură II., Zbârcea şi Asociaţii, unde îşi desfăşura activitatea inculpatul E., întocmirea unui raport de due diligence. Acest aspect nu a fost negat de niciunul dintre inculpaţi, însă şi-au justificat demersul ca fiind unul obişnuit în condiţiile încheierii unei tranzacţii pentru a cunoaşte situaţia reală a bunurilor pentru care urmau să cumpere drepturile (declaraţiile inculpaţilor M., filele x d.u.p., filele x ds.inst.fd., filele x, fil. 205-207, vol. 7 ds.inst.apel; G., fil. 113-119, vol. 25 ds.inst.fd. şi H., filele x ds.inst.fd.).

Ceea ce trebuie subliniat în legătură cu realizarea acestui raport este faptul că a fost întocmit de către avocaţii din cadrul II. (denumită în continuare II.) la solicitarea PP., adresată prin intermediul avocatului H., justificat de încheierea unei tranzacţii privind retrocedarea unor bunuri ce au aparţinut antecesorilor lui B., astfel cum rezultă din declaraţiile martorului IIIIII., care a primit solicitarea pe mail, transmiţând-o mai departe partenerilor săi şi departamentului litigii, coordonat de E.

Ca atare, solicitarea reprezentantului PP., grup de firme ce aparţinea lui H., a fost făcută în luna septembrie 2006, fapt ce dovedeşte că între inculpaţii M. şi B. au avut loc întâlniri şi anterior încheierii tranzacţiei, în cadrul cărora au fost discutate detalii privind contractul de cesiune de drepturi, aspecte comunicate de M. şi inculpaţilor G. şi H., care l-au împuternicit la 14.09.2006 să reprezinte S.C. F. S.R.L. în raporturile cu cumpărătorul de influenţă.

Sub acest aspect se constată că, la data de 21.09.2006, a fost încheiat un contract privind transmiterea unor drepturi cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între B. şi S.C. F. S.R.L., semnat din partea cesionarului de M. şi care poartă semnătura inculpatului E. în calitate de avocat care a întocmit actul, a verificat identitatea părţilor şi certificat data încheierii actului .

Astfel, potrivit depoziţiilor martorului IIIIII. din cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, în luna septembrie 2006 acesta a fost contactat de M. pentru a organiza o întâlnire cu privire la un potenţial proiect imobiliar care avea legătură cu un contract de cesiune drepturi încheiat cu B., întâlnire la care au participat H. din partea companiei PP., M., E. şi RRRRR., iar, după această întâlnire, a primit acest contract de la H. pe care l-a trimis colegilor săi E. şi, posibil, şi lui RRRRR.

În legătură cu acest aspect, martorul RRRRR. (25.05.2018, filele x ds. inst. fond) a arătat că, la 20.09.2006 a primit de la coordonatorul său JJJJJJ., pe mail, o formă a contractului ce a fost semnat la data de 21.09.2006, pentru a verifica clauzele contractuale, i s-a cerut să facă unele amendamente care să îl protejeze pe clientul firmei, cu menţiunea expresă a clientului de a nu se interveni pe contract într-o manieră profundă care să repună în discuţie anumite aspecte, dat fiind că negocierile s-au făcut între părţi şi s-a ajuns deja la un acord comercial, împrejurare în care nu se dorea tergiversarea încheierii contractului datorită unor eventuale amendamente. În acest context, analizând clauzele contractului, care era unul complex, martorul a constatat existenţa unor redactări deficitare în descrierea bunurilor, inexistenţa unor mecanisme care să reglementeze situaţia unor cesiuni anterioare, faptul că nu existau garanţii satisfăcătoare pe care cedentul să le dea cesionarului cu privire la validitatea drepturilor ce făceau obiectul cesiunii. Astfel, a propus realizarea unui audit juridic asupra drepturilor care făceau obiectul contractului de cesiune şi introducerea clauzei ca în cazul unui rezultat nesatisfăcător al raportului, cesionarul să poată denunţa unilateral contractul. Semnarea contractului s-a făcut la sediul II., fiind prezenţi martorul, avocatul OOOOO., M., care avea o procură de reprezentare din data de 14.09.2006, şi B. În legătură cu realizarea raportului de due diligence, acesta a arată că pentru bunurile din cele două loturi pe care le-a analizat, titlul de proprietate era dovedit, însă au existat rezerve pe care le-a menţionat în raport, cum era firesc în astfel de situaţii, generate de lipsa unor documente care să confirme regimul juridic al terenului (intravilan sau extravilan), deşi a presupus că este intravilan, cu referire la un lot din D., la care, faţă de nota informativă a unui fost administrator sechestru, exista un semn de întrebare legat de dreptul de creanţă al C., iar dacă acest lucru s-ar fi confirmat, atunci exista incertitudine şi cu privire la validitatea titlului lui C.

În acelaşi sens, martora LLLLLL., avocat în cadrul II., în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, a precizat că primul contract din 21.09.2006 nu a fost încheiat la sediul firmei de avocatură, că s-a cerut celor de la firmă să facă doar modificări absolut necesare, dar nu pe fondul contractului, fiind cerinţa clientului, întrucât exista deja o înţelegere agreată de părţi, adică doar dacă se constată erori materiale. Martora a participat la elaborarea raportului de due diligence, însă în legătură cu Pădurea Snagov se stabilise deja prin hotărâri judecătoreşti că B. era persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate.

Aspectele relatate de martori vin să confirme împrejurarea că între părţi au existat negocieri, anterior datei de 21.09.2006, dovadă fiind şi împuternicirea pe care M. a primit-o încă din 14.09.2006 de la reprezentanţii S.C. F. S.R.L. şi faptul că ar fi existat un draft de contract pe care nu puteau aduce modificări profunde, întrucât se ajunsese la o înţelegere între părţi. De altfel, în contractul semnat la 21.09.2006, la sediul II., nu au fost operate modificări, nici cele la care martorul RRRRR. face referire, respective clauza de reziliere unilaterală de către cesionar în situaţia unui raport de audit nesatisfăcător, având în vedere că părţile perfectaseră deja o înţelegere asupra căreia oricum nu s-ar fi revenit, întrucât acesta era chiar voinţa clientului.

Din declaraţiile martorului OOOOO., rezultă că acesta a participat la negocierile preliminare între M. şi B., însă nu a redactat contractul de cesiune de drepturi, parte de care s-a ocupat firma de avocatură II. care a reprezentat interesele F., predând, ulterior, acesteia toate dosarele privind demersurile realizate în baza colaborării cu firma lui N., în luna noiembrie 2006, la solicitarea lui B.

Din declaraţiile inculpatului B. nu rezultă împrejurările în care s-ar fi semnat sau s-ar fi întocmit contractul din 21.09.2006, însă acesta a arătat că au existat negocieri cu privire la respectivul contract, de redactarea căruia s-au ocupat cei de la II., respectiv inculpatul E.

Prin urmare, în contextul în care la sediul II. s-a primit un draft de contract de cesiune de drepturi, în condiţiile prezentate de martorii IIIIII., RRRRR. şi de către inculpatul E., solicitarea lui H. din partea companiei PP., şi a lui M. de a se verifica conţinutul contractului ar fi fost justificată numai dacă se dorea o formă juridică legală şi clauze care să apere clientul de eventuale riscuri ce ar fi rezultat dintr-o redactare defectuoasă a actului. Or, aşa cum s-a arătat, nu s-a permis nicio modificare profundă a acestuia, ci doar pentru eventuale erori materiale de redactare.

Ca atare, din probele administrate, rezultă cu certitudine că inculpatul E. a întocmit contractul datat 21.09.2006 şi l-a certificat în conformitate cu art. 3 alin. (1) teza a III-a lit. c) din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, sub aspectul datei, identităţii părţilor şi conţinutului său. Prin aceste activităţi, inculpatul E. nu a acţionat în baza unor relaţii client - avocat, ci a efectuat acte specifice funcţionarului public, prin urmare, nu era necesar să existe un contract de asistenţă juridică între părţi, cum, de altfel, nici nu exista la acel moment, fiind purtate discuţii la nivelul casei de avocatură II. cu inculpatul M., în vederea unei colaborări viitoare.

Revenind la raportul de due diligence solicitat de către PP. şi efectuat de către avocaţii din cadrul II., se constată că în conţinutul acestuia se face vorbire despre existenţa unor impedimente de ordin juridic în legătură cu bunurile ce fac obiectul contractului încheiat la data de 21.09.2006 (astfel, dacă bunul solicitat la retrocedare nu figurează în Decretul 38/1948 privind exproprierea bunurilor XX. nu se poate stabili dacă C. mai avea calitate de persoană expropriată; termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 247/2005 a expirat la data de 30.11.2005, dată la care ZZ. trăia şi, prin urmare, doar acesta era persoană îndreptăţită la reconstituire potrivit legii speciale; în situaţia în care ZZ. nu a depus nicio notificare în termen legal, orice cerere înregistrată de B. în nume propriu poate fi respinsă ca fiind formulată de o persoană neîndreptăţită, întrucât hotărârea Tribunalului de la Lisabona nu era recunoscută la acel moment şi exista riscul unei soluţii nefavorabile), împrejurări care, date fiind investiţiile preconizate şi pretins a fi făcute în derularea contractului de cesiune de reprezentanţii societăţii F. S.R.L., peste 20 milioane de euro, ar fi impus mai multă prudenţă din partea lui M., G. şi H. dacă scopul raportului de audit juridic ar fi fost acela de a le oferi informaţii prealabile, în raport de care să decidă asupra tranzacţiei ce urma să se încheie la 1.11.2006, şi nu doar acela de a identifica punctele nevralgice ce urmau a fi "rezolvate" de membrii grupului după momentul constituirii.

Concluziile raportului de audit judiciar au fost prezentate de E. inculpaţilor şi colaboratorilor din cadrul firmei de avocatură sau altor persoane indicate de M., cum este cazul martorului XXXXX., care a arătat, însă, că nu îşi aminteşte ce opinie a exprimat şi că doar a verificat actele depuse în procedurile privind Pădurea Snagov şi D., constatând cu acest prilej că cererile formulate nu erau însoţite de documentele necesare, aspect pe care l-a comunicat inculpatului E. (declaraţia din 26.02.2016).

Referitor la concluziile raportului, martorii NNNNNN., OOOOOO., KKKKKK., MMMMMM., PPPPPP., EEEE., care au participat în mod direct la întocmirea unor părţi din document şi doar cu privire la anumite bunuri sau la verificarea unor acte depuse de inculpatul B., au arătat că nu pot preciza exact care au fost concluziile actului, însă, din câte îşi amintesc, procesul de A. nu era finalizat, aspect confirmat şi de martorul EEEE., care a şi participat la proces în faţa instanţei de fond (Tribunalul Teleorman), dar şi că pentru unele bunuri lipseau acte sau existau alte impedimente care ridicau semne de întrebare, relevate în raport pentru fiecare bun în parte.

Martorii au mai relatat faptul că B., în general, ar fi fost îndreptăţit la obţinerea unor bunuri, iar în situaţiile în care nu aveau suficiente informaţii au recomandat efectuarea unor demersuri pentru obţinerea de date suplimentare pentru a clarifica aspect juridice particulare, însă niciunul dintre martori nu a precizat, în concret, care au fost concluziile formulate în legătură Pădurea Snagov şi D. (cu excepţia martorilor RRRRR. şi LLLLLL., ale căror depoziţii au fost analizate anterior).

În declaraţiile lor, martorii menţionaţi au arătat că nu îşi amintesc dacă le-a fost sau nu prezentat raportul final, însă dacă s-a continuat proiectul cu F., atunci concluziile raportului ar fi trebuit să fie favorabile, martorul EEEE. precizând că după întocmirea actului prin care se analizează dacă există vreun temei pentru încheierea tranzacţiilor, cel care decide este clientul.

De remarcat este faptul că niciunul dintre martori nu neagă existenţa unor impedimente pe care le-au semnalat la fiecare bun în parte, iar constatarea unora dintre ei referitoare la faptul că au fost obţinute unele dintre bunurile revendicate ori că s-a continuat proiectul cu S.C. F. S.R.L., nu înlătură aprecierile făcute chiar de colegii lor în secţiunile "riscuri" sau "recomandări" în legătură cu revendicarea bunurilor menţionate în contract, printre care figurau Pădurea Snagov şi D., astfel cum au fost redate în conţinutul raportului, ori cu situaţia generată de împrejurarea că, la acel moment, procedura de A. nu era finalizată şi, ca urmare, nu se putea pune problema constatării calităţii inculpatului B. de moştenitor al C. (pe linia filiaţiei după tată - ZZ.).

Or, inculpaţii, care aveau experienţă în domeniul afacerilor, aspect confirmat de ei în conţinutul declaraţiilor, au acceptat aceste riscuri majore, evaluate chiar de către societatea de avocatură care urma să reprezinte S.C. F. S.R.L., întrucât urmăreau obţinerea şi dobândirea bunurilor revendicate de B. (printre acestea fiind Pădurea Snagov şi D.), bunuri care de altfel au şi fost obţinute prin activităţile ilicite întreprinse de inculpatul M. şi cunoscute de membrii grupului. De altfel, poziţia politică, resursele financiare şi influenţa pe care o putea exercita asupra unor oameni politici sau funcţionari ai unor instituţii au reprezentat aspectele avute în vedere de inculpata N. pentru a-l recomanda pe M. inculpatului B. (în declaraţia dată în cursul urmăririi penale inculpatul O. a arătat că M. era consilier al lui HH., un om influent politic, aspect pe care l-a constatat încă din anul 2004 când a fost retras de pe listele DDDDDDDDDD. urmare acţiunilor lui M., care l-a pus candidat pe BBBBBB., filele x dup şi filele x ds.instanţă fond).

Probele administrate în cauză au dovedit, contrar susţinerilor apărării, împrejurarea că încă din perioada negocierilor, inculpatul M. le-a comunicat, în mod direct şi indirect, inculpatului B. şi soţiei sale, poziţia pe care o deţinea în mediul politic, al afacerilor şi mass media şi beneficiile unei asocieri în vederea obţinerii retrocedării bunurilor.

În declaraţia din 11.12.2015, inculpatul B. a precizat că, după ce a fost convins de E. că are nevoie de un avocat mare de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanţă, întrucât avocaţii "mici" se tem să lupte cu astfel de persoane puternice, că au oameni şi în presă care să-i promoveze imaginea (cu referire directă la L.), dar şi de faptul că soţia primului ministru WW. lucrează la casa lor de avocatură, pe care inculpatul a şi văzut-o la sediul II., aspecte pe care i le-a confirmat şi M., acesta a acceptat termenii înţelegerii, deşi nu i-a convenit că soţia premierului lucrează la firma de avocaţi, în condiţiile în care primul ministru îl avea consilier pe GGGGG., persoană ce nu era agreată de B.

Chiar cu ocazia încheierii contractului de cesiune, la data de 1.11.2006, când inculpatul B. a avut anumite reţineri în a semna, determinate de procentul mare ce îi revenea societăţii F. S.R.L. în urma valorificării bunurilor ce urmau a fi redobândite, inculpatul M. i-a reamintit că are relaţii la nivel politic, că este interesat de Pădurea Snagov şi D., pe care poate să le recupereze pentru ei, că el este ultima lor şansă, pentru că altfel nu vor obţine nimic (declaraţia din 23.04.2015, dată de B.), toate aceste împrejurări fiind confirmate şi de martora SS.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în rechizitoriu nu se susţine că scopul înfiinţării S.C. F. S.R.L. a fost acela al comiterii unor infracţiuni de corupţie, ceea ce se impută inculpaţilor care au constituit grupul infracţional organizat fiind faptul că au folosit această societate ca paravan pentru activitatea infracţională desfăşurată în realizarea scopului grupării, respectiv pentru a da o aparenţă de legalitate demersurilor realizate de aceştia în traficarea influenţei în vederea obţinerii bunurilor revendicate de B.

Aşa cum s-a arătat, raportul de due dilgence a fost întocmit la solicitarea avocatului H., reprezentant al PP., al cărei asociat era H., însă, potrivit înţelegerii dintre inculpaţi, contractul de cesiune de drepturi (cel din 21.09.2006 şi, ulterior, cel din data de 1.11.2006) a fost încheiat între B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de M. şi al cărei unic asociat era F. LTD.

Deşi inculpatul B. a avut reprezentarea că încheie un contract de cesiune de drepturi cu o societate al cărui acţionar este M., în realitate, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, cel din urmă alături de inculpaţii G. şi H., precum şi de KK., controlau S.C. F. S.R.L. prin intermediul firmelor offshore LL. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice, în care controlul era deţinut de H. cu 87,8% şi M. cu 7,8%) şi MM. cu 4,4% (societate în care asociaţi erau G. şi KK.). Structura acestui parteneriat s-a modificat în perioada cât grupul infracţional şi-a desfăşurat activitatea, determinat de plecarea lui M. din F. S.R.L. (în anul 2010), urmare disensiunilor avute cu ceilalţi doi membri care au constituit grupul, inculpaţii G. şi H., când acesta şi-a înstrăinat părţile sociale către societatea OO., ce aparţinea martorului NN.

Folosirea societăţii F. S.R.L. în încheierea tranzacţiei privind drepturile asupra bunurilor revendicate de B. a permis acţionarilor din firmele ce controlau F. LTD, unic asociat al societăţii cesionare, să îşi păstreze anonimatul şi, totodată, să nu îşi devoaleze interesul major în obţinerea bunurilor revendicate de cedent, în contextul în care cunoşteau existenţa unor riscuri cu privire la procedura de A. care nu se finalizase, dar şi cu privire la stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate de cesionar.

Potrivit declaraţiei inculpatului B. din data de 11.01.2016, acesta a cunoscut despre implicarea cetăţenilor israelieni la momentul când a dorit să rezilieze contractul cu M., pentru că nu primea informaţii şi nu i s-a spus că D. şi Pădurea Snagov au fost dobândite, o parte din terenuri fiind deja vândute, aspect confirmat şi de martora PPPPP. care, în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti în fond, a arătat că la solicitarea lui B. a efectuat verificări legate de S.C. F. S.R.L. şi a constatat că unul dintre asociaţi era şi H., că cele două terenuri au fost vândute, iar reacţia inculpatului a fost una ciudată. În faţa instanţei de apel, aceeaşi martoră a precizat că, prin intermediul unui prieten, s-a luat legătura telefonic chiar cu H., care i-a confirmat inculpatului că face parte din F.

Aceste aspecte au fost confirmate şi de martora SS., inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, care se coroborează cu cele ale martorei PPPPP. şi ale inculpatului B. şi infirmă susţinerile apărării că depoziţiile acesteia şi ale inculpatului sunt contradictorii şi nu pot fi avute în vedere în analiza acuzaţiilor.

Preocuparea inculpaţilor de a obţine bunurile revendicate de inculpatul B. în modalitatea reţinută de acuzare (din perspectiva acuzaţiei de constituire a unui grup infracţional organizat) este dovedită şi prin prisma resurselor financiare pe care aceştia au fost dispuşi să le investească, deşi existau impedimente de natură legală privind obţinerea unora dintre bunuri (D.) sau pentru punerea în posesie (Pădurea Snagov), astfel cum se va detalia cu ocazia analizării infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, sumele investite de inculpaţi nu reflectă condiţiile de parteneriat determinate de părţile sociale deţinute în cadrul societăţilor offshore, care controlau în realitate F. S.R.L., astfel cum ar fi fost firesc în derularea unei tranzacţii comerciale legale, ci reprezintă criteriul determinant în stabilirea ierarhiei în cadrul grupării, care îi conferea lui H. calitatea de lider, coordonator, întrucât a investit cel mai mult.

Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului M. din data de 9.12.2015, în care a arătat că aportul în societate nu era proporţional cu părţile deţinute, ci cu suma cea mai mare investită, care în concret a fost adusă de H. De asemenea, martorul XXXXX. afirmă că a primit un memorandum, datat 2.11.2006, redactat în limba engleză, pe care l-a predat organelor judiciare, ce i-a fost trimis de inculpatul M. atunci când i-a solicitat lui NN. să investească în "proiectul cu B.", din care rezultă condiţiile de asociere dintre cele două persoane juridice, LL. şi MM., şi M. pentru înfiinţarea unei companii care ar prelua drepturile succesorale ale inculpatului B., valoarea investiţiei ce urma a fi făcută pentru finanţarea proiectului şi condiţiile de parteneriat (50% pentru LL. şi 50% pentru MM. şi M., fără o individualizare a cotelor), cu menţiunea că LL. (unde H. era acţionar majoritar şi deţinea controlul) finanţa 80% din proiect şi deţinea 30% din părţile celorlalţi doi, care rămâneau cu un procent de 20%, până la rambursarea celor 30% primiţi ca împrumut de la LL., cu o dobândă de 7% pe an.

Prin urmare, în contextul în care inculpatul B. avea o situaţie financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost şi obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoştea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov şi D.) în condiţiile legii (astfel cum se va dezvolta cu ocazia analizării infracţiunii de cumpărare de influenţă), iar până la acel moment nu se realizase recuperarea niciunuia dintre acestea, deşi fuseseră întreprinse mai multe acţiuni în acest sens, inclusiv de inculpata N., acesta a acceptat condiţiile impuse de M., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L., şi a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea celor două imobile se va folosi de influenţa politică pe care o are şi de resursele financiare de care dispune. Ca atare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influenţă, în cazul cedentului, şi plata traficului de influenţă promis şi realizat de către M., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L., despre care au cunoscut şi membrii grupului infracţional organizat, scopul constituirii acestuia fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B., deşi cunoşteau că nu era persoană îndreptăţită.

Potrivit menţiunilor din contractul de cesiune redactat şi certificat tot de inculpatul E., la data de 1.11.2006, B. îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct. I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menţionate la pct. 1.5. "D. în suprafaţă de 28,63 ha." şi la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafaţă de cca 30 ha.) şi pct. II (bunuri mobile şi imobile aflate în procedura de revendicare şi drepturi viitoare) către S.C. F. S.R.L. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiţii prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din preţul obţinut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul D., de care inculpatul M. era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent şi 80% pentru S.C. F. S.R.L. .

De asemenea, se constată că, la pct. 31 al Cap. V "Alte clauze", inculpatul B. recunoaşte şi notifică cesionarul în legătură cu existenţa unui contract de mandat, încheiat la data de 31.01.2006 cu S.C. GG. S.R.L., reprezentată de inculpata N., societate ce a făcut demersuri în numele inculpatului pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul contractului de cesiune, urmând ca, din avansul de 1 milion euro, remis cedentului, un procent de 30% să revină S.C. GG. S.R.L.

Or, recunoaşterea contractului de mandat încheiat cu S.C. GG. S.R.L., cu obligaţiile impuse cesionarului, în condiţiile în care valabilitatea mandatului era limitată până la data de 31.12.2006, iar motivul pentru care B. a renunţat la serviciile inculpatei N. a fost eşecul acesteia în dobândirea efectivă a bunurilor revendicate şi necesitatea obţinerii unor resurse financiare imediate din valorificarea lor, nu are o justificare contractuală legală, cu atât mai mult cu cât toate dosarele privind procesele aflate pe rol au fost predate de martorul OOOOO. şi de acuzată inculpatului E., încă din perioada discuţiilor preliminare încheierii contractului de cesiune de drepturi.

Mai mult, preluarea contractului de mandat nu este justificată nici raportat la activităţile ulterioare ce ar putea fi întreprinse de S.C. GG. S.R.L. în baza mandatului nerevocat, având în vedere că de acţiunile în justiţie şi procedurile administrative urma să se ocupe cesionarul, prin intermediul unei firme de avocatură renumite (II.), astfel că acordarea asistenţei de specialitate şi de reprezentare în cadrul unor proceduri administrative sau judiciare, chiar începute, nu mai subzistă.

Nu în ultimul rând, se constată că avocatul OOOOO. şi martora NNNNN. au desfăşurat activităţi pentru inculpatul B. şi S.C. GG. S.R.L. până la momentul încheierii contractului de cesiune de drepturi din 21.09.2006 şi, respectiv, 1.11.2006 (în condiţiile în care societatea nu avea ca obiect de activitate prestarea de servicii juridice, aspect confirmat chiar de inculpata N.).

Totodată, din declaraţiile martorului WWWWW. rezultă că acesta l-a reprezentat pe inculpatul B. în procedurile judiciare şi administrative, anterior încheierii contractului de mandat cu S.C. GG. S.R.L., activităţi pentru care nu a fost plătit de inculpat, însă nu a fost menţionat în contractul de cesiune de drepturi, deşi a purtat o discuţie, în vara anului 2006 cu M., dar nu s-a stabilit ceva concret şi nici nu a fost recompensat ulterior pentru activitatea prestată în calitate de avocat .

De altfel, din probele administrate în cauză se constată că singura obligaţie respectată de cesionar privind plăţile către cedent a fost cea legată de remiterea avansului de 4 milioane de euro, deşi pe parcursul derulării contractului cele două imobile Pădurea Snagov şi D. au fost recuperate şi, apoi, vândute către F., iar, ulterior, o parte dintre acestea unor terţe persoane, fără, însă, ca cedentul să primească sumele ce i se cuveneau potrivit convenţiei.

Deşi, iniţial, negocierile s-au realizat între inculpaţii M. şi B., participând la ele şi E., ceilalţi membri ai grupului, asociaţi ai F. S.R.L. (G. şi H., mai puţin inculpatul J.), au cunoscut toate demersurile realizate de M. (astfel, prin procura din 14.09.2006 l-au împuternicit pe acesta să reprezinte interesele F. SRL), context în care s-a semnat primul contract din 21.09.2006, cânda fost prezent şi H., care reprezenta grupul de firme controlat de H., şi s-a solicitat firmei de avocatură II. efectuarea raportului de due diligence. Ulterior, la data de 1.11.2006, s-a semnat un nou contract de cesiune de drepturi între aceleaşi părţi, care avea acelaşi obiect cu cel din septembrie 2006, însă cu clauze mai dezantajoase pentru cedent, modificări de care s-a ocupat inculpatul E. în realizarea scopului grupului infracţional organizat (dobândirea drepturilor asupra bunurilor revendicate de B., la care acesta nu era îndreptăţit, prin fapte de corupţie sau asimilate acestora, şi obţinerea unor câştiguri fabuloase de către membrii grupării, cu investiţii minime).

Faptul că inculpaţii M., G. şi H. s-au întâlnit şi au purtat discuţii legate de modalitatea de constituire a grupului rezultă şi din declaraţiile martorei WWWWWWWWW., care arată că a aflat de la G., încă din anul 2006 sau 2007, despre faptul că doreşte să cumpere bunurile imobile pe care urmează să le dobândească inculpatul B., că este şi el implicat şi că la acel moment erau în negocieri pentru cumpărarea drepturilor. Martora a precizat că îl cunoaşte pe G. prin prisma funcţiei deţinute de acesta, consilier al fostului soţ, prim ministru al României la acel moment (WW.). Deşi martora nu îşi aminteşte cu exactitate data când aflat de la G. aceste informaţii, ele nu pot fi plasate în timp decât la momentul realizării negocierilor pentru încheierea contractului de cesiune de drepturi date fiind împrejurările relatate de inculpat martorei, respectiv că se află în negocieri pentru cumpărarea drepturilor.

Încă de la momentul constituirii grupului infracţional organizat la data de 1.11.2006, inculpatul E. a creat convingerea inculpatului B. că inculpatul M. îl poate ajuta în demersurile privind retrocedarea imobilelor şi s-a implicat în activitatea grupului pentru realizarea scopului pentru care a fost constituit, respectiv obţinerea bunurilor revendicate de B. (deşi existau unele impedimente legale pe care acesta le cunoştea), care urmau a fi vândute către S.C. F. (modalitatea de dobândire a bunurilor a fost disimulată de membrii grupării prin încheierea în formă autentică a unor acte de vânzare cumpărare pentru o parte din imobilele obţinute urmare activităţii infracţionale desfăşurate de grupul infracţional organizat, aspecte ce vor fi analizate la infracţiunile de spălarea banilor).

Referitor la activitatea desfăşurată de inculpaţii care au constituit grupul infracţional organizat şi relaţiile dintre aceştia şi ceilalţi inculpaţi care au aderat ulterior la grup, se constată că, în perioada 2006-2010, inculpatul M. a ţinut legătură între membrii grupului infracţional şi cumpărătorul de influenţă, fiind realizate mai multe întâlniri, de regulă, la biroul inculpatului E., unde inculpatul B. primea asigurări de la ceilalţi doi inculpaţi că s-a acţionat pentru dobândirea bunurilor revendicate şi urmează să-şi primească banii în cel mai scurt timp.

Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului B. din 11.12.2015, în care a precizat că i s-a spus de către M. că, fără ajutorul lor, nu poate obţine niciun bun, i s-a promis că urma să primească banii în scurt timp pentru unul dintre imobile revendicate, cu referire la D., şi i s-a cerut să accepte procentul de 80% din valoarea acestui bun pentru S.C. F. S.R.L., fiind asigurat de M. şi E. că totul se rezolvă.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorei SS., în care confirmă că, la una dintre întâlniri, li s-au dat asigurări că se vor face demersuri pentru obţinerea bunurilor, iar, pe timpul derulării contractului, M. le-a spus că a vorbit cu primarul din Snagov şi că se va rezolva problema, că îl va ajuta şi WW., precum şi faptul că a vorbit cu directorul Institutului de Cercetare de la Băneasa, pe care l-a prezentat ca un om dificil, dar care ar fi mulţumit cu nişte excursii, cu referire la Monaco, de care se va ocupa M. personal. Martora a mai arătat că M. a făcut referire la CCCCC., un prietenul de-al său şi le-a comunicat să nu îşi facă griji, pentru că de acum încolo ziarul acestuia nu îi va mai ataca.

Deşi inculpatul B. şi martora SS. au retractat sau nuanţat în declaraţiile ulterioare anumite aspecte legate de împrejurarea că li s-ar fi promis folosirea influenţei de către membrii grupului infracţional în lumea politică pentru obţinerea bunurilor revendicate, aspectele relatate iniţial de cei doi în cursul urmăririi penale, cu elemente de detaliu asupra unor împrejurări faptice, nu pot fi ignorate de organele judiciare, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu alte mijloace de probă, după cum se va arăta în continuare. Totodată, poziţia martorei SS. în faţa instanţei de apel este justificată şi de calitatea de inculpat şi acuzaţiile aduse lui B., soţul martorei.

Faptul că inculpatul M. îşi făcea cunoscute relaţiile şi că avea intrări peste tot este confirmat şi de martorul NN., în declaraţia din 22.06.2016, în care arată că, atunci când a discutat cu M. despre dreptul "B." de a obţine acele bunuri, acesta l-a asigurat că firma de avocaţi II. a verificat asta, dar şi că el are intrări peste tot, percepţia martorului fiind că se referea şi la cele două bunuri ce făceau obiectul contractului.

Şi martorul WWWWW. a arătat că, în calitate de avocat, l-a reprezentat pe B. în mai multe procese, începând cu anul 2003, iar la un moment dat a aflat de la SS. că N. este cunoscută în lumea politică şi martorul a perceput că aceasta i-a făcut cunoştinţă prinţului cu M. care, în opinia sa, a rezolvat tot. Şi inculpatul B. i-a spus martorului că a găsit pe cineva care este în stare să-l conecteze cu oameni politici importanţi şi are astfel influenţă pentru soluţionarea cererilor sale de revendicare, în acest sens martorul s-a întâlnit cu N. căreia i-a predat dosarele, aceasta promiţându-i şi un onorariu. La două sau trei săptămâni, B. l-a trimis la o întâlnire cu M. pentru a discuta despre onorariul martorului, dar nu au stabilit nimic concret, la un moment dat acesta a fost sunat de cineva, iar după încheierea convorbirii i-a comunicat martorului că urmează să ia masa cu WW. Martorul a mai precizat că inculpatul a dorit să îi prezinte avocaţii care îl vor reprezenta în continuare, context în care l-a cunoscut pe inculpatul E.

Inculpatul M. a ştiut că inculpatul B. nu era persoană îndreptăţită la restituirea bunurilor revendicate de acesta, nu doar din concluziile raportului de due diligence şi informaţiile comunicate de inculpata N., ci şi din demersurile întreprinse în mod direct. Astfel, pentru a se asigura că reprezentanţii XX. nu vor acţiona împotriva intereselor grupului infracţional organizat, date fiind acţiunile formulate de B. împotriva deciziilor administrative de restituire în favoarea GGG. a TTTTTTTT., a domeniilor Sinaia, Azuga şi Predeal, precum şi depunerea în instanţă a Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul M. a organizat în cursul lunii mai/ iunie a anului 2007 o întâlnire cu reprezentaţii XX., la care au participat martorul OOOOOOOO., M., G. şi un avocat din cadrul casei de avocatură II., posibil inculpatul E.

Întâlnirea este confirmată de martorul OOOOOOOO. care a arătat că, cu acea ocazie, G. sau M. au invocat, fără a prezenta vreo dovadă, calitatea lor de cesionari ai drepturilor inculpatului B. Discuţiile au fost purtate, în general, între martorul OOOOOOOO. şi M. si au vizat atât posibilitatea de rezolvare a disensiunilor dintre părţi generate de promovarea acţiunilor în justiţie de către B., dată fiind şi depunerea la dosarele aflate pe rol a Deciziunii nr. 1/1941 (chestiune ridicată de martorul OOOOOOOO.), cât şi propunerea de revendicare comună a anumitor imobile (formulată de M.), ce a fost, însă, respinsă ferm de reprezentanţii XX. În plus, martorul OOOOOOOO. i-a atenţionat pe reprezentanţii inculpatului B. că nu toate bunurile ce se dorea a fi solicitate în comun "erau revendicabile", dar şi că, potrivit hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 1941, Pădurea Snagov nu a aparţinut în mod legal C., M. replicându-i, însă, că "asta e problema lor", că au cumpărat drepturile de la B. şi că i-au dat acestuia 2 milioane de euro şi decid cu privire la revendicări.

Implicarea inculpatului M. în activitatea grupului infracţional organizat este dovedită şi de împrejurarea că, deşi cunoştea despre existenţa Deciziunii nr. 1/1941, a întreprins mai multe demersuri pentru a se realiza punerea în posesie a inculpatului B. asupra terenului cu vegetaţie forestieră situat în Snagov, apelând în acest sens, prin intermediul inculpatului O., la şeful Direcţiei Silvice Bucureşti, ZZZ., după care a intervenit la directorul tehnic, inculpatul U.

Relevante în acest sens sunt depoziţiile constante ale martorului ZZZ., care se coroborează cu declaraţiile inculpatului O.

Continuarea demersurilor inculpatului M. pentru a se realiza punerea în posesie a inculpatului B., prin intermediul lui U., sunt confirmate de depoziţiile martorilor TTT., care a arătat că ultimul era prieten cu primarul din Snagov şi cu inculpatul M., relatând o împrejurare concretă în care cel din urmă s-a aşezat la masa lor şi a purtat o discuţie amicală cu U., şi HHHH., care a aflat de la omul de încredere al lui M. că acesta este prieten cu U., care îl vizitează des la Snagov, şi că orice problemă care ţine de EE. o rezolvă cu U. . În plus, inculpatul O. a arătat că i-a comunicat lui U. că M. vrea să se întâlnească cu el, lucru care s-a şi realizat, conform celor relatate de U.

Urmare demersurilor efectuate de inculpatul M. în realizarea scopului grupului infracţional organizat, la data de 26.06.2007, inculpatul U., în calitate de director, a transmis o adresă către Ocolul Silvic Snagov pentru a-l pune în posesie pe B. pe suprafaţa de 10 ha pădure în zona Fundul Sacului.

Ulterior, după emiterea de către Prefectura Ilfov a hotărârii nr. 1156/7.07.2006, înlocuită, ulterior, cu hotărârea nr. 661 din 2 martie 2007, la data de 26.06.2007 a fost întocmit procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului B., pe suprafaţa de 10 ha teren forestier, în zona Snagov.

La procedura de punere în posesie a inculpatului B., a participat din partea casei de avocatură II. martorul CCCC. care a arătat că fost trimis de E., iar la Primăria Snagov, pe lângă membrii comisiei constituite în acest scop, mai era şi inculpatul M. . Prezenţa lui M. la momentul punerii în posesie a fost susţinută şi de martorul TTT., care a arătat că în biroul primarului a rămas M. şi, deşi nu i-a comunicat primarului O. că se va realiza punerea în posesie în acea zi, acesta ştia, fapt ce dovedeşte că erau organizaţi, referindu-se la persoanele interesate de obţinerea terenului.

La scurt timp după obţinerea Pădurii Snagov, activităţile inculpatului M. au vizat transferul bunului din proprietatea F. în patrimoniul său ori al altor persoane, interpuşi ai acestuia, pentru ca, ulterior, inculpatul să obţină, în parte, folosul acestor terenuri, astfel cum se va dezvolta cu ocazia analizării infracţiunii de spălare a banilor.

Implicarea inculpatului M. în realizarea scopului grupului infracţional organizat rezultă şi din activităţile întreprinse de acesta în legătură cu retrocedarea D. Astfel, după ce a aflat că Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a solicitat completarea dosarului administrativ cu înscrisuri, inculpatul a întreprins demersuri pentru a obţine în mod fraudulos retrocedarea D., aspecte ce vor fi prezentate pe larg cu ocazia analizării infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma complicităţii, ce a fost reţinută în sarcina acestuia.

Sub acest aspect, se constată că, pentru a obţine retrocedarea D., cunoscând opoziţia A.S.A.S. şi I.C.D.P.P., inculpatul M. a intrat în legătură cu directorul institutului, MMMM., căruia i-a oferit anumite avantaje materiale, iar, ulterior, prin intermediul acestuia, a reuşit să obţină o soluţie favorabilă din partea consiliului de administraţie. La una dintre întâlnirile realizate cu directorul Institutului a participat şi inculpatul G., care a fost prezentat ca fiind consilierul de imagine al lui WW. la acel moment.

Referitor la acest aspect, martorul OOOO. a arătat că a fost chemat în biroul directorului MMMM., unde i-au fost prezentaţi inculpaţii M. şi G., despre care a aflat cu acea ocazie că este consilierul de imagine a lui WW. La câteva luni după întâlnire, martorul şi-a dat seama că cei doi au venit pentru a impresiona şi a-şi arăta nivelul de influenţă.

După obţinerea D., pe fondul nemulţumirilor inculpatului B., dar şi al conflictului cu factorii decizionali ai grupării (inculpaţii H. şi G.) generat de reproşurile acestora privind efectuarea unor investiţii mari, dar fără rezultate concrete şi însuşirea unor sume de bani de către inculpatul M., acesta din urmă şi-a cedat părţile sociale martorului NN., care a intrat în acţionariatul F. LTD, prin intermediul societăţii EEEEEEEEEE., astfel cum s-a arătat anterior.

În consecinţă, contrar susţinerilor inculpatului M., ansamblul probator administrat în cauză face dovada că acesta a constituit, la data de 1.11.2006, împreună cu G., H. şi E., grupul infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi inculpaţii L., W. şi K., după cum se va arăta în continuare, în scopul dobândirii bunurilor revendicate de inculpatul B., printre acestea aflându-se Pădurea Snagov şi D., scop care a fost realizat prin acţiunile ilicite întreprinse de inculpat şi care se circumscriu unor fapte de corupţie sau asimilate acestora (trafic de influenţă, dare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave).

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, grupul infracţional organizat a fost constituit la data de 1.11.2006, odată cu semnarea contractului de cesiune de drepturi dintre B. şi S.C. F. S.R.L., persoanele implicate fiind inculpatul M., care reprezenta societatea în baza împuternicirii din 14.09.2006 dată de reprezentanţii firmei, G., H. şi inculpatul E., care trebuia să creeze aparenţa de legitimitate şi legalitate a acţiunilor membrilor asocierii în realizarea scopului pentru care aceasta a fost creată, respectiv obţinerea bunurilor revendicate de B. în condiţiile în care toţi aceştia au cunoscut că cel din urmă nu era îndreptăţit la retrocedare (nefinalizarea procedurii de A., existenţa Deciziunii nr. 1/1941, lipsa unor documente care să susţină cererile şi notificările formulate de inculpatul B. în baza Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005 etc.).

În cadrul grupului ierarhia era stabilită, aşa cum s-a arătat, prin raportare la investiţia financiară făcută de inculpaţi în realizarea scopului pentru care a fost constituit, rolul de lider revenind inculpatului H., care coordona activitatea celorlalţi membri prin intermediul omului său de încredere, inculpatul G., ce ţinea legătura şi transmitea informaţiile către inculpaţii M. şi E. şi, ulterior, către ceilalţi membri care au aderat la grupul infracţional organizat.

Existenţa unor ierarhii şi structuri organizate în care fiecare dintre membrii grupului aveau roluri bine determinate este dovedit şi de faptul că atunci când inculpatul M. şi-a însuşit o parte din bani şi din terenul forestier situat în Pădurea Snagov, a fost nevoit să părăsească asocierea, locul acestuia fiind luat de G., care a început să se implice mai mult, anumite activităţi desfăşurate de M. fiind preluate şi de inculpatul L., care a aderat la grupul infracţional în cursul anului 2007.

De asemenea, cu ocazia unei întâlniri pe yahtul lui H., în Franţa, la care au participat martorii NN. şi XXXXX., se discuta despre modalitatea în care inculpatul M. a luat bani de la evrei şi Pădurea Snagov, pentru care s-a realizat punerea în posesie, iar percepţia martorilor a fost că G. îi prezenta lui H. un raport cu privire la acţiunile întreprinse de acesta împreună cu M.

Totodată, împrejurarea că, încă de la început, s-a ţinut ascunsă identitatea lui H. şi G., membri ai grupului şi asociaţi în cadrul S.C. F. S.R.L., rezultă din faptul că despre cei doi inculpatul B. a aflat după un an de la încheierea contractului de cesiune de drepturi, ceea ce confirmă rolul superior, decizional, pe care l-au avut în ierarhia grupului şi în raporturile cu ceilalţi membri ai asocierii infracţionale.

Relevantă sub acest aspect este discuţia relatată de inculpatul K. în cursul urmăririi penale, pe care a purtat-o cu inculpatul L. prealabil acceptării ofertei făcute de G. de a realiza o evaluare a terenurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune, şi în care inculpatul L. i-a spus că G. trebuie să facă respectiva evaluare pentru "şeful cel mare", cu referire la H.

De asemenea, atunci când în presă apăreau articole nefavorabile privindu-l pe inculpatul H., în care numele lui era legat de procedurile de retrocedare formulate de B. sau de acţiunile lui M., chiar şi după plecarea acestuia din grup, despre care afla, de regulă, prin intermediul inculpatului L., G. se preocupa de găsirea unei soluţii pentru a anihila efectele acestor investigaţii de presă, un mesaj identic fiind trimis către membrii grupării şi de H., avocatul grupului de firme controlat de H.

Existenţa unui grup infracţional bine organizat este confirmată şi de martora PPPPP. care, atunci când a aflat despre vânzarea Pădurii Snagov şi obţinerea terenului de la D., precum şi de termenii contractului de cesiune de drepturi încheiat de inculpatul B., i-a spus acestuia că situaţia în care se află este rezultatul unui plan bine orchestrat şi că a fost o acţiune bine organizată de membrii grupării.

Şi inculpatul B. face trimitere la "cei din grup" în declaraţia dată în faţa instanţei de apel în 10.11.2020, precizând că se referea la cetăţenii israelieni şi la avocaţii din cadrul casei de avocatură II., toţi cunoscându-se, inclusiv cu inculpatul M.

Toate aceste elemente probatorii dovedesc constituirea grupului infracţional organizat la data 1.11.2006 de către inculpaţii M., G., H. şi E., existenţa acestuia în timp raportat la acţiunile întreprinse de membrii care l-au constituit şi a celor care au aderat la acesta (în perioada 2006-2013), legătura dintre membrii grupului care se cunoşteau şi se ajutau între ei, faptul că exista o ierarhie recunoscută de inculpaţi, activităţile fiind efectuate doar cu acordul celor din palierul de conducere, precum şi scopul constituirii grupului, constând în obţinerea pe căi ilicite a bunurilor revendicate de B., la care acesta nu era îndreptăţit potrivit legii.

Prin urmare, susţinerile inculpatului M., cu ocazia dezbaterilor, că nu exista un grup infracţional organizat, ci doar un parteneriat al asociaţilor S.C. F. S.R.L., în realizarea activităţilor impuse de clauzele contractului de cesiune de drepturi, care era unul legal, nu pot fi primite. Probele administrate au dovedit că activităţile întreprinse de inculpat, de constituire la data de 1.11.2006 a unui grup infracţional organizat al cărui scop a fost dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul B., urmată de desfăşurarea mai multor acţiuni în interesul grupului, până în anul 2010, se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce constituie pentru inculpat legea penală mai favorabilă şi în baza căruia va fi condamnat.

Înalta Curte constată că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. (1969), termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul M. a constituit grupul infracţional la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2010, când a părăsit asocierea infracţională, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), de 10 ani, ce nu era împlinit la data la care s-a dispus faţă de inculpat efectuarea în continuare a urmăririi penale.

Analiza acuzaţiilor aduse inculpatului E. în privinţa constituirii grupului infracţional organizat are ca punct de plecare situaţia demersurilor pe care B. le făcuse până în anul 2006 pentru obţinerea unor bunuri ce susţinea că aparţinuseră C. şi pe care le revendicase în calitate de nepot al acestuia, pe care pretindea că o avea.

Deşi a apelat la mai mulţi avocaţi pentru iniţierea unor proceduri administrative şi judiciare, în vara anului 2006 inculpatul nu reuşise să obţină vreun bun, cu excepţia Pădurii Snagov, pentru care nu se realizase, însă, punerea în posesie.

Dincolo de lipsa resurselor materiale pentru susţinerea acestor demersuri (onorarii de avocat), inculpatul B. a realizat că, pentru obţinerea bunurilor dorite nu sunt suficiente acţiunile legale, efectuate deja de avocaţii săi şi că are nevoie de oameni cu putere şi influenţă, care pot accelera şi duce la bun sfârşit aceste demersuri.

Nu este lipsit de interes faptul că inculpatul B. ştia de la avocaţii săi, aşa cum se va arăta, că existau impedimente legale pentru obţinerea bunurilor ce susţinea că aparţinuseră C.

În aceste condiţii, prin mijlocirea inculpatei N., B. l-a cunoscut pe inculpatul M., care a pretins că poate să-i obţină aceste bunuri prin influenţa pe care o avea la toate nivelurile, în schimbul unor procente din bunurile restituite.

Deşi această înţelegere cu vădit caracter infracţional s-a realizat aparent doar între inculpaţii M. şi B., în realitate cel dintâi a discutat în perioada august- septembrie 2006 despre această "oportunitate de afacere" cu inculpatul H., pe care l-a cunoscut prin intermediul lui G.

Astfel, cei trei inculpaţi au fost conştienţi de profiturile uriaşe pe care le pot realiza prin implicarea în această afacere, care le asigura accesul la zeci de imobile care ipotetic aparţinuseră C., dar nu numai (a se vedea situaţia TTTTTTTT.), întrucât după obţinerea lor, acestea puteau fi vândute în schimbul unor sume de bani importante sau puteau face obiectul altor investiţii imobiliare derulate chiar de inculpaţi.

Obiectivul principal era, aşadar, obţinerea acestor bunuri, iar pentru aceasta cei trei inculpaţi ştiau că au puterea necesară, nu doar financiară, ci şi la nivel relaţional, putând obţine aceste bunuri inclusiv prin influenţe exercitate asupra funcţionarilor aflaţi la diverse instituţii şi care aveau putere decizională în anumite domenii de care inculpaţii erau interesaţi.

În acest context, sunt de reţinut conexiunile reale pe care inculpatul G. le avea la cel mai înalt nivel politic, în condiţiile în care desfăşura activităţi de consultanţă politică pentru prim ministrul şi preşedintele României, al căror ajutor, sub o formă sau alta, putea fi eventual pus în discuţie.

De esenţa înţelegerii iniţiale a celor trei inculpaţi, stabilită în vara-toamna anului 2006, a fost ascunderea implicării celor doi cetăţeni israelieni în această afacere, care nu urma să se realizeze "la vedere", pentru a nu atrage atenţia asupra adevăraţilor beneficiari ai afacerii. În acest sens, s-a convenit utilizarea unei societăţi-paravan, S.C. F. S.R.L., pe care aceştia însă o controlau "din umbră", prin intermediul societăţilor care deţineau capitalul (părţile sociale) acesteia şi pe care tot ei urmau să o finanţeze, asigurând resursele necesare obţinerii bunurilor dorite.

În plus, potrivit aceleiaşi înţelegeri, interfaţa societăţii în relaţia cu inculpatul B. urma a fi asigurată doar de inculpatul M., care avea să poarte "negocierile" cu cel dintâi, în sensul promisiunii că bunurile dorite de acesta pot fi obţinute prin influenţa şi puterea pe care "ei" o au. Preţul pe care inculpatul B. urma să-l plătească era o cotă-parte din bunurile obţinute (50% sau chiar 80%, în funcţie de importanţa bunurilor).

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, această înţelegere de tip infracţional (cumpărare/vânzare de influenţă) s-a concretizat în contractul încheiat la 1.11.2006, care a fost redactat de inculpatul E., avocat partener în cadrul casei de avocatură II.

Implicându-se în acest proiect, inculpatul E. a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea bunurilor.

În calitatea pe care o avea, inculpatul E. ştia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic, aspecte care sunt probate de raportul de due diligence întocmit mai înainte de încheierea contractului.

Astfel:

- la acel moment nu fusese obţinută hotărârea de A., pe baza căreia să se stabilească legătura de rudenie dintre inculpatul B. şi fostul C., prin intermediul tatălui său, ZZ.;

- demersurile administrative de obţinere a bunurilor fuseseră făcute de inculpatul B. în nume propriu, deşi tatăl său ZZ. fusese în viaţă la acel moment, iar termenele maxime în care acestea au putut fi făcute erau depăşite (s-a împlinit la data de 14.02.2002 pentru imobilele solicitate pe Legea nr. 10/2001 şi la data de 30.11.2005 pentru cele revendicate pe Legea nr. 247/2005);

- unele imobile fuseseră revendicate în mod greşit pe Legea nr. 10/2001 (a se vedea situaţia fostei D.);

- existau probleme în legătura cu dovada dreptului de proprietate (a se vedea Pădurea Snagov, dar şi alte bunuri revendicate de inculpatul B.);

- actele în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită (moştenitor) erau insuficiente sau fuseseră emise în baza unei hotărâri judecătoreşti care nu mai era în fiinţă (nu exista o hotărâre de A. definitivă şi irevocabilă, cauza fiind la acel moment rejudecată de prima instanţă).

Astfel, în email-ul pe care l-a adresat avocaţilor din cadrul II. în vederea efectuării raportului de due diligence, inculpatul E. a menţionat explicit: "Nu avem în mod evident destule documente. Intuiesc că F. va fi plin de rezerve."

Cu toate acestea, contractul a fost încheiat, riscurile enumerate urmând a fi surmontate prin activităţile desfăşurate ulterior de membrii grupului.

Aşa cum se va vedea, inculpatul E. a modificat contractul încheiat iniţial, la 21.09.2006, în sensul dorit de membrii grupării, asigurând, pe de o parte, ascunderea lor (prin inserarea unei clauze neobişnuite pentru un contract de cesiune de drepturi, în sensul posibilităţii continuării demersurilor pe numele cedentului), iar pe de altă parte, creând mecanismul (încheierea unor antecontracte, procuri) prin care bunurile obţinute urmau să ajungă, în final, la adevăraţii beneficiari.

Această interfaţă juridică urma a fi răsplătită de societatea paravan F. S.R.L., adică de inculpaţii H., G. şi M., prin plata unui procent de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor obţinute, sub forma unui onorariu de succes.

Şi după semnarea contractului, inculpatul M. a continuat să fie principalul contact cu inculpatul B., iar legătura cu inculpatul E. a fost stabilită atât prin intermediul inculpatului M., cât şi al inculpatului G. ori a avocatului H., ca reprezentant al inculpatului H.

Interacţiunile directe ale inculpatului B. cu ceilalţi membri ai grupului, în principal, cu inculpatul M., dar şi cu E., au fost sporadice, acesta aşteptând să obţină bunurile promise şi contravaloarea acestora conform cotelor înscrise în contract.

Această împrejurare nu poate conduce însă la concluzia că singura persoană implicată în această afacere a fost inculpatul M., în condiţiile în care acesta era doar o parte a unui proiect care îi implica în mod direct şi pe inculpaţii G. şi H. Mai mult, o asemenea concluzie este ilogică, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, societatea paravan F. a fost găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât inculpatul M. a acţionat în numele şi în interesul acesteia.

În mod evident, societatea F. nu era a inculpatului M., ci acesta doar a fost mandatat, în fapt, de inculpaţii G. şi H. şi, în drept, de administratorul ei, QQ., să o reprezinte în relaţia cu inculpatul B., inclusiv la încheierea contractului.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, implicarea inculpatului M. în traficul de influenţă exercitat asupra inculpatului B. s-a făcut cu acceptul inculpaţilor G. şi H., negocierile contractului care a mascat de fapt traficul de influenţă fiind desfăşurate în baza acordului prealabil al celor doi.

De altfel, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, chiar dacă inculpatul M. şi-a afirmat influenţa în faţa inculpatului B., el s-a prezentat ca fiind o parte a unui întreg, ceea ce şi era, în realitate, dovadă fiind pluralul folosit atât în discuţiile cu acesta ("ei au spus că vor rezolva foarte repede", "ei au acces inclusiv la Curte Supremă"), cât şi cu alte persoane (a se vedea discuţia cu martorul OOOOOOOO., avocatul fostului GGG., căruia inculpatul M. i-a replicat că "asta e problema lor", atunci când martorul le-a atras atenţia celor prezenţi - de faţă fiind şi inculpaţii G. şi E. - că Pădurea Snagov, în stăpânirea căreia voiau să intre, nu aparţinuse lui C.).

Cu alte cuvinte, încheierea contractului din 1.11.2006 nu a fost afacerea privată a inculpatului M., iar beneficiul negociat de acesta a fost pentru societatea paravan F. S.R.L., iar nu pentru el personal. Împrejurarea că acesta a obţinut ulterior şi beneficii personale, intrând în proprietatea unor părţi din bunurile obţinute în mod ilegal, nu are relevanţă din perspectiva intenţiei iniţiale cu care acesta a acţionat, respectiv în beneficiul societăţii F. şi a inculpaţilor H. şi G. care se aflau în spatele ei, căci obţinerea unor beneficii personale era condiţionată şi consecutivă obţinerii bunurilor de către societatea F.

De aceea, situaţia inculpatului M. nu poate fi disociată de cea a celorlalţi parteneri de afacere, în condiţiile în care aceştia s-au aflat permanent în contact, iar beneficiile acţiunilor inculpatului M. erau, de fapt, ale tuturor persoanelor implicate.

Prin urmare, încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006 nu numai că a consfinţit infracţiunile de trafic şi cumpărare de influenţă săvârşite de inculpaţii M. şi B. cu ocazia discuţiilor purtate anterior, aşa cum a reţinut instanţa de fond, ci a reprezentat baza juridică a înţelegerii ilicite stabilite între inculpaţii H., G. şi M., care avea ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B. prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau asimiliate acestora (cum este abuzul în serviciu, incriminat de Legea nr. 78/2000), care, aşa cum o dovedesc probele de la dosar, şi cum se va arăta în continuare, au şi fost ulterior comise efectiv, atât în cazul restituirii Pădurii Snagov (infracţiunile de dare/luare de mită în relaţia M./F. - U. săvârşite în legătură cu punerea în posesie), cât şi a fostei D. (infracţiunile de dare/luare de mită în relaţia M. - MMMM., directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, dar şi de abuz în serviciu prev.de art. 132 comisă de inculpaţii E., M., Z., X., ambele în legătură cu restituirea propriu-zisă a fostei D.).

Or, aparenţa de legalitate a acestei înţelegeri ilicite a fost asigurată de inculpatul E., în calitatea sa de avocat la II., care a introdus clauze menite nu doar să securizeze poziţia F. (adică a inculpaţilor H., G. şi M.) în relaţia cu inculpatul B., ci să asigure ascunderea implicării acestora, mai ales în relaţia cu autorităţile administrative şi/sau judiciare care urmau să decidă asupra revendicărilor acestui din urmă inculpat.

De aceea, constituirea grupului infracţional organizat a avut loc odată cu redactarea de către inculpatul E. a contractului din 1.11.2006 şi semnarea acestuia, pentru societatea F., de către inculpatul M., care a reprezentat interfaţa grupării infracţionale în relaţia cu inculpatul B.

Chiar dacă acordul de voinţă între cumpărătorul şi traficantul de influenţă, care marchează consumarea celor două infracţiuni de corupţie săvârşite de inculpaţii B. şi M., s-a realizat mai înainte de încheierea contractului de cesiune, cu ocazia întâlnirilor iniţiale care au avut loc doar între cei doi inculpaţi, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că inculpatul E. a participat, alături de aceştia, la mai multe negocieri prealabile încheierii contractului şi, mai mult, a întărit convingerea cumpărătorului de influenţă că promisiunile făcute anterior de inculpatul M., referitoare la modalitatea în care vor fi obţinute bunurile revendicate, vor fi îndeplinite.

Implicarea inculpatului E. în discuţiile premergătoare încheierii contractului este probată de declaraţiile inculpatei N. şi ale martorului HHHH., care atestă prezenţa acestuia la firma inculpatei din Piaţa Domenii şi un "circuit" stabilit între inculpaţii M., E. şi N.

De asemenea, cu ocazia încheierii contractului, inculpatul E. a asistat la discuţiile purtate la sediul II. între inculpaţii B. şi M., ocazie cu care acesta din urmă a reiterat promisiunile făcute anterior, arătând că are conexiunile necesare pentru a recupera D. într-un timp foarte scurt, justificând astfel procentul de 80% ce revenea societăţii F. din acest bun. Suplimentar, la această întâlnire, inculpatul M. le-a spus cumpărătorului de influenţă şi soţiei acestuia că "fără el şi prietenii lui (WW., W., G.) nu vor câştiga niciun bun", că "ei au acces inclusiv la Curtea Supremă" şi că "vom pierde şi procesul de A., având în vedere că soţia lui II. (n.n.- unul dintre avocaţii parteneri ai II.) este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", că este prieten cu inculpatul LLLLL., primarul localităţii Snagov, că "are o relaţie foarte bună cu oameni din presă, menţionând numele lui L. şi CCCCC." şi că de acum încolo ziarul acestuia din urmă "nu-i va mai ataca".

Inculpatul E. nu a avut însă doar o conduită pasivă, auzind aceste afirmaţii ale inculpatului M., care erau în mod vădit circumscrise unei infracţiuni de trafic de influenţă, ci, dimpotrivă, potrivit declaraţiei inculpatului B. "m-a convins E., care mi-a spus că am nevoie de un avocat ca ei pentru a câştiga şi că fără ei nu o să obţin nimic. Că am nevoie de un avocat de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanţă, şi că avocaţii "mici" se tem să se lupte cu astfel de oameni puternici. Mi-a spus că au oameni în presă care pot să ajute la imaginea mea care va influenţa decizia la curte. Mi-a spus că L. lucrează cu ei şi că are un trust de presă cu 50 de oameni care poate să ne ajute în acest fel. Mi-a spus, de asemenea, că soţia primului ministru WW. lucrează la firma lor de avocatură, pe care am şi văzut-o apoi de două ori la sediul firmei de avocatură. A vrut să îmi arate astfel că firma lor este puternică, că la ei lucrează oameni importanţi. M. a confirmat cele spuse de E.", inculpatul B. arătând, totodată, că inculpaţii M. şi E. "au fost implicaţi împreună în permanenţă în acest contract", dovadă fiind şi faptul că ambii inculpaţi au fost menţionaţi ulterior, aşa cum se va arăta, într-o plângere penală pe care inculpatul B. a intenţionat să o depună.

În privinţa inculpatului E., apartenenţa sa la grupul infracţional organizat este probată de redactarea contractului din 1.11.2006, care a fost asumată explicit de inculpat prin semnătura şi ştampila aplicată la finalul său, cu următorul conţinut: "Avocat E., În conformitate cu disp.art. 3 alin. (1) teza a 3 a din Legea nr. 51/1995, atest data, identitatea părţilor şi conţinutul prezentului act redactat de mine."

În legătură cu acest contract, este de observat că inculpatul E. cunoştea conţinutul raportului de due diligence, efectuat la nivelul II. şi transmis la 18.10.2006 atât PP., societate controlată de inculpatul H., cât şi F., care sublinia mai multe riscuri sau chiar impedimente în privinţa obţinerii bunurilor vizate de membrii grupului infracţional, cum ar fi inexistenţa la acel moment a unei decizii de recunoaştere a hotărârii pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955, împrejurarea că inculpatul B. formulase notificările în nume propriu, deşi la acel moment tatăl său era în viaţă, dar şi existenţa unor semne de întrebare cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al fostului suveran cu privire la unele bunuri revendicate.

Cu titlu de exemplu, în cazul Pădurii Snagov, s-a arătat explicit că "există neclarităţi" cu privire la titlul de proprietate al fostului C., în cazul Viei şi FFFFFFFFFF. se menţiona că aceasta "nu figurează în Decretul nr. 38/1948" şi că "nu se poate stabili dacă C. mai avea calitatea de proprietar" la data naţionalizării efectuate prin acelaşi decret, situaţia fiind identică şi în legătură cu alte bunuri, cum ar fi GGGGGGGGGG. şi Pădurea Vărăşti.

Tot astfel, în cazul terenului de la Scroviştea, în suprafaţă de 67,14 ha., s-a menţionat că acesta nu e prevăzut ca atare în Decretul nr. 38/1948, iar pentru suprafeţele de 16,38 ha şi 4 ha parc, deşi acestea erau menţionate în decret, din documente nu rezulta cum a fost dobândită proprietatea asupra acestora de către fostul C. .

În ciuda acestor riscuri şi impedimente, cunoscute de inculpatul E., acesta a redactat contractul din 1.11.2006, inserând în cuprinsul său inclusiv bunurile menţionate anterior cu titlu exemplificativ (la poziţiile 1.11., 1.17. 1.18., 1.19), acestea fiind prevăzute printre cele 22 de imobile pentru care erau în derulare proceduri administrative (pct. I din contract).

Mai mult, în contract s-a prevăzut explicit la art. 12 faptul că "cedentul recunoaşte că în prezent nu deţine toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale menţionate" şi că "se obligă ca, pe măsura dobândirii lor şi la cererea cesionarului, să le pună la dispoziţie în original sau în copii legalizate", în condiţiile în care, în acelaşi articol, s-a prevăzut că cedentul "a prezentat cesionarului la data semnării contractului oricare şi toate documentele sau informaţiile pe care le deţine cu privire la bunurile ce fac obiectul contractului."

În aceste condiţii, este evident că, acceptând încheierea contractului chiar şi în aceste împrejurări, cu consecinţa investirii unor importante sume de bani, persoanele aflate în spatele F. au avut reprezentarea că toate aceste "dificultăţi" vor putea fi surmontate tocmai prin activităţile ilicite pe care urmau să le desfăşoare în continuare, concretizate în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, bazându-se în acest sens pe influenţele pe care puteau să le exercite, direct sau mediat, asupra funcţionarilor învestiţi cu soluţionarea notificărilor vizând bunurile menţionate în contract, în condiţiile în care majoritatea bunurilor revendicate se aflau în proceduri administrative de restituire.

Deşi aparent, această concluzie i-ar viza doar pe inculpaţii H., G. şi M., prin conduita pe care a adoptat-o, atât în ce priveşte redactarea contractului, cât şi ulterior, inculpatul E. şi-a asumat în deplină cunoştinţă de cauză acţiunile şi scopul vizat de ceilalţi membri ai grupării, el fiind o piesă de bază, alături de inculpatul M., în toate demersurile viitoare.

În acest sens, aşa cum s-a arătat anterior, după întocmirea raportului de due diligence şi însuşirea lui de către cei care l-au solicitat, inculpatul E. a operat mai multe modificări ale contractului anterior, din 21.09.2006, de asemenea redactat de inculpat, potrivit menţiunilor de pe ştampila aplicată la finalul lui.

Una dintre cele mai importante a vizat dispoziţiile art. 7, care au fost completate tocmai pentru a asigura ascunderea implicării inculpaţilor H. şi G., care controlau societatea F., în demersurile ulterioare efectuate în vederea obţinerii bunurilor.

Astfel, deşi obiectul contractului îl constituia "transmiterea/cesiunea, fermă şi irevocabilă, cu titlu oneros, fără rezerve", către S.C.F. S.R.L. "a tuturor drepturilor prezente şi viitoare" ale inculpatului B. cu privire la bunurile imobile individualizate în contract, aflate în proceduri administrative sau juidiciare de restituire a proprietăţii, ceea ce presupunea subrogarea cesionarului în aceste proceduri iniţiate de cedentul B., inculpatul E. a modificat conţinutul iniţial al art. 7, care prevedea tocmai această subrogare, inserând un drept alternativ al cesionarului "de a alege ca cedentul să continue toate aceste proceduri administrative sau judiciare, fără ca cesionarul să se subroge în calitatea procesuală sau de petent a cedentului", situaţie în care "cedentul va fi, aparent, titularul procedurilor desfăşurate, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel drepturile transmise/cesionate prin prezentul contract".

Cu alte cuvinte, rămânea la latitudinea cesionarului dacă se subroga cedentului şi continua demersurile în nume propriu, ca efect al actului de cesiune încheiat, sau "alegea" ca cedentul să continue aceste proceduri judiciare şi administrative, ca şi cum contractul nu ar fi existat, cu precizarea că, în acest ultim caz, cedentul nu va fi titularul real, ci doar aparent al drepturilor revendicate în faţa autorităţilor.

Or, această reformulare a art. 7 a fost destinată să ascundă autorităţilor judiciare şi/sau administrative adevăratul titular al drepturilor revendicate, păstrându-se "aparenţa" că acestea aparţin în continuare inculpatului B., iar nu unei societăţi obscure în spatele căreia se afla o societate offshore, controlată de un grup de interese puternic din punct de vedere financiar şi nu numai, care urma să beneficieze, în final, de bunurile restituite de autorităţile Statului Român.

În plus, prin inserarea unei asemenea clauze, şansele de reuşită ale demersurilor viitoare de obţinere a bunurilor erau mult mai mari, şi aceasta nu numai pentru că practica judiciară şi administrativă era neunitară în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a cumpărătorului de drepturi, ci mai ales pentru faptul că, pe această cale, grupul infracţional se putea folosi de numele inculpatului B. şi de presupusa sa apartenenţă la fosta familie regală a României, prin prezentarea acestuia ca nepot al fostului suveran C., fiind astfel un factor de presiune suplimentar pentru a determina autorităţile Statului Român să-i restituie bunurile revendicate de acesta, vizate de grupul infracţional transfrontalier.

Aşa cum rezultă din actele dosarului şi cum se va vedea în continuare, această clauză introdusă de inculpatul E. a fost folosită efectiv în relaţia cu autorităţile administrative şi/sau judiciare, în toate demersurile ulterioare de obţinere a bunurilor, inclusiv de acest inculpat (a se vedea implicarea inculpatului E. în restituirea nelegală a fostei D.), cărora nu li s-a prezentat adevărata situaţie de fapt, respectiv că, în realitate, inculpatul B. cesionase toate drepturile societăţii F., care era titularul real al acestora.

Astfel, toate demersurile ulterioare (notificări, memorii, prezentarea în faţa autorităţilor) au fost efectuate de avocaţii II., aflaţi în coordonarea inculpatului E., în numele inculpatului B., iar nu al cesionarului de drepturi, S.C.F. S.R.L., deşi această din urmă societate, iar nu inculpatul sus-arătat, era clientul II. şi urma să achite un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor recuperate, de care avea să beneficieze inclusiv inculpatul E., ca responsabil de HHHHHHHHHH./F.

Ascunderea adevăraţilor beneficiari ai bunurilor revendicate de inculpatul B., alături de preocuparea de a-l menţine pe acesta ca parte în contractul din 1.11.2006, au constituit o constantă a acţiunilor întreprinse de membrii grupării infracţionale, atât a celor care au constituit-o, cât şi a celor care au aderat ulterior.

Tot în legătură cu clauzele contractului sus-menţionat, este de observat că inculpatul E. a securizat obţinerea de către membrii grupării infracţionale a bunurilor vizate de cesiunea de drepturi, condiţionându-se plata avansului de încheierea prealabilă a mai multor acte de către inculpatul B., care să asigure grupării infracţionale beneficiul actelor ilicite pe care le vor comite.

Astfel, spre deosebire de contractul din 21.09.2006, în contractul din 1.11.2006 s-a prevăzut obligaţia inculpatului B. de a încheia antecontracte de vânzare-cumpărare pentru toate bunurile care au făcut obiectul acestuia, precum şi împuternicirea chiar a inculpatului E. de a semna, în numele inculpatului B., viitoarele contracte de vânzare-cumpărare, în situaţia în care acesta din urmă ar fi refuzat să se prezinte la notar pentru perfectarea lor.

Cu alte cuvinte, prin inserarea acestei clauze, inculpatul E. a acceptat să fie implicat în mod direct în transferarea efectivă a bunurilor către societatea F., pe care în realitate o reprezenta şi în spatele căreia se aflau ceilalţi membri ai grupului infracţional.

Mai mult, în ce priveşte plata avansului total, de 8 milioane de euro, dacă în contractul precedent, aceasta nu era condiţionată de vreo conduită prealabilă a inculpatului B., ci trebuia achitat în 25 de zile de la semnare, în noul contract, se plătea doar un milion de euro în 24 ore de la semnare, iar restul de 7 milioane (3 plus 4) era achitaţi doar după îndeplinirea de către inculpatul B. a mai multor condiţii, între care încheierea antecontractelor şi împuternicirea inculpatului E., conform celor menţionate anterior, dar şi obţinerea şi predarea de către acesta către F. a procesului-verbal de punere în posesie, precum şi a titlulului de proprietate pentru Pădurea Snagov (art. 9 din contract).

Cu toate acestea, potrivit art. 9 din contract, acesta producea efecte, în sensul transferului/cesiunii totalităţii drepturilor în patrimoniul cesionarului concomitent cu momentul încasării efective de către inculpatul B., în calitate de cedent, a părţii din avans, de un milion de euro.

În mod evident, nu doar pe ansamblul său, dar şi prin modificările operate faţă de varianta iniţială din 21.09.2008, contractul din 1.11.2011 era defavorabil inculpatului B., ceea ce confirmă odată în plus declaraţiile acestuia şi ale martorei SS., în sensul că inculpaţii M. şi E. au fost implicaţi împreună în acest contract şi că el putea fi încheiat doar în aceste condiţii.

În ce priveşte conduita inculpatului E., ulterioară redactării şi semnării contractului din 1.11.2006, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că acesta s-a implicat atât în ce priveşte punerea în posesie a Pădurii Snagov, cât şi în ce priveşte obţinerea propriu-zisă a fostei D., fiind confirmate astfel susţinerile inculpatului B., potrivit cărora, interesându-se de situaţia demersurilor întreprinse pentru obţinerea bunurilor, i s-au dat tot timpul asigurări "atât de M., cât şi de E. că totul se rezolvă." .

Deşi conduita inculpatului E., ca şi a altor inculpaţi, în cele două cazuri va fi examinată ulterior, în mod distinct şi detaliat, în considerentele prezentei decizii, ceea ce prezintă interes în acest punct al analizei este faptul că acesta s-a implicat, inclusiv prin demersuri cu caracter infracţional, în obţinerea unora dintre cele mai importante bunuri vizate de membrii grupării infracţionale.

Astfel, în cazul Pădurii Snagov, inculpatul E. a intervenit doar în faza punerii în posesie, după ce funcţionarii publici dispuseseră, cu încălcarea legii, retrocedarea către inculpatul B. a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier.

Inculpatul E. cunoştea că inculpatul B. nu este îndreptăţit la restituirea acestui teren, aspect rezultat nu doar din raportul de due diligence întocmit de II., ci şi din actele pe care le-a avut la dispoziţie (nu figura printre bunurile preluate de statul comunist în baza Decretului nr. 38/1948, ci făcuse obiectul Deciziunii nr. 1/1941, descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul II. cu menţiunea "a nu se folosi în niciun dosar"), precum şi din discuţiile purtate în primăvara anului 2007 la acelaşi sediu, în prezenţa inculpaţilor M. şi G., cu martorul OOOOOOOO., avocatul fostului GGG., care le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran C., făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr. 1/1941, replica inculpatului M. fiind aceea că "asta e problema lor".

În acest context, este de reţinut că printre înscrisurile ridicate de la sediul II. în legătură cu Pădurea Snagov s-a regăsit şi o adresă a XX. a fostului GGG. destinată EE. şi Direcţiei Silvice Bucureşti, datată 12.03.2007, în care s-a precizat că Pădurea Snagov (Fundul Sacului) nu a aparţinut niciodată fostului C., întrucât pretinsa donaţie făcută de Primăria Capitalei nu şi-a produs efectele, neexistând un act autentic de donaţie şi nici legea prin care să se constate donaţia, astfel încât pădurea în cauză nici nu a fost confiscată de regimul comunist de la fostul C., nefiind proprietatea acestuia.

Mai mult, în finalul acestei adrese, s-a menţionat că în spatele persoanelor care revendică bunuri care nu au aparţinut în realitate fostului suveran C. "stau grupări de interese, în legătură cu care autorităţile ar trebui să manifeste mai mare atenţie, pentru ca Statul Român să nu sufere imense prejudicii", reiterându-se faptul că "Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul C. al-II-lea". .

În aceste condiţii, deşi cunoştea situaţia reală a Pădurii Snagov, în perioada aprilie- iulie 2007 inculpatul E., în calitate de pretins avocat al inculpatului B., a transmis către EE., Direcţia Silvică Bucureşti, dar şi către Prefectura Ilfov mai multe notificări pentru punerea în posesie a celui din urmă inculpat cu suprafaţa de 10 ha teren forestier, dar şi pentru emiterea unei noi hotărâri de validare a dreptului de proprietate pentru diferenţa de 36,78 ha.

În cadrul acestor notificări, formulate în termeni ultimativi, inculpatul E. a contestat valabilitatea Deciziunii nr. 1/1941, a somat EE. să nu mai continue demersurile judiciare de contestare a hotărârilor Comisiei judeţene de fond funciar (să nu mai formuleze cale de atac împotriva sentinţei civile nr. 6161/2006 sau, dacă aceasta s-a promovat, să se renunţe la ea), a susţinut în mod neadevărat că nepunerea la dispoziţie a suprafeţei de teren constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev.de art. 271 C. pen., a ameninţat cu proceduri judiciare împotriva EE. şi altor instituţii şi persoane pentru "stoparea gravelor prejudicii care i se aduc Clientului (n.n.-inculpatul B.) prin lipsa de folosinţă a terenului", stabilind termene în interiorul cărora autorităţile trebuiau să se conformeze solicitărilor sale ("în speranţa că veţi acţiona în cursul acestei săptămâni în sensul celor mai sus solicitate…") - fil. 382-402, vol. 30 dup.

Deşi, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, această conduită a inculpatului E. nu este circumscrisă unei infracţiuni distincte, de complicitate la abuz în serviciu, în condiţiile în care, pe de o parte, el a intervenit doar în legătură cu punerea în posesie, iar nu şi cu emiterea hotărârilor nelegale de către Comisiile de fond funciar, iar, pe de altă parte, nu au fost identificate dispoziţii ale legislaţiei primare încălcate cu ocazia punerii în posesie, acesta a contribuit, alături de inculpatul M., la realizarea efectivă a punerii în posesie, urmată de emiterea celor două titluri de proprietate pe numele inculpatului B., acte care au stat la baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi societatea F., prin care întreaga suprafaţă de teren restituită nelegal inculpatului B. a ajuns în stăpânirea grupului infracţional organizat.

Cu alte cuvinte, chiar dacă nu a săvârşit o infracţiune distinctă, inculpatul E. a acţionat în beneficiul celorlalţi membri ai grupării infracţionale, reuşind intrarea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate.

Acest fapt şi-a găsit recunoaştere ulterioară, inclusiv în înscrisuri emise de societatea F., cum este corespondenţa purtată de aceasta cu inculpatul B. la data de 18.07.2012, în contextul neînţelegerilor intervenite ulterior între membrii grupului infracţional organizat şi cumpărătorul de influenţă, în care s-a menţionat că "avocaţii F. au reuşit importante succese, precum obţinerea titlului de proprietate în legătură cu (…) 46,7 ha în Pădurea Snagov (Fundul Sacului)", în condiţiile în care "toate demersurile B. of Romania din anul 1990 şi până la data semnării Contractului Principal (n.n.- contractul de cesiune din 1.11.2006) au fost sortite în totalitate eşecului, iar avocaţii Dvs nu au reuşit niciun succes" .

Dacă în ce priveşte obţinerea Pădurii Snagov, conduita inculpatului E. nu este circumscrisă unei infracţiuni de sine stătătoare, nu acelaşi lucru se poate spune despre implicarea sa în legătură cu restituirea fostei D.

Astfel, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, în cazul fostei D. inculpatul E. a contribuit, alături de alţi membri ai grupului infracţional organizat, în principal, inculpatul M., la restituirea nelegală a acestui bun revendicat de inculpatul B.

Modul în care s-a reuşit obţinerea fostei D. demonstrează nu numai că membrii grupării infracţionale au acţionat efectiv în sensul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi asimilate acestora care constituiau scopul asocierii lor, ci şi faptul că inculpatul E. a fost participant la acest demers infracţional, îndeplinind astfel rolul care îi revenea în cadrul grupării.

Probatoriul administrat în cauză, care va fi analizat cu ocazia examinării infracţiunilor imputate inculpaţilor în legătură cu restituirea fostei D., demonstrează că în acest caz membrii grupului infracţional şi-au împărţit rolurile, colaborând însă în vederea atingerii scopului final, acela al înstăpânirii asupra unuia dintre cele mai valoroase bunuri dintre cele care fuseseră menţionate în contractul de cesiune din 1.11.2006.

Astfel, dacă inculpatul M. a avut sarcina de a-l influenţa pe directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor să pledeze în faţa Consiliului de Administraţie pentru restituirea terenului solicitat de inculpatul B., lucru pe care l-a reuşit inclusiv prin acte de corupţie, inculpatul E. a intervenit pentru a determina schimbarea opiniei juristului institutului, iniţial potrivnică restituirii terenului, acţiune absolut necesară, în condiţiile în care membrii Consiliului de Administraţie nu aveau pregătire juridică, iar prezentarea unor argumente cu aparenţă de legalitate de către o persoană care, teoretic, reprezenta interesele institutului şi în care membrii Consiliului se puteau încrede, era o chestiune esenţială pentru reuşita obţinerii terenului vizat.

În paralel, pentru a pune presiune pe organul de conducere al institutului, inculpatul E. a recurs la transmiterea unor notificări cu caracter ultimativ, similare cu cele menţionate anterior, în care a făcut referire la posibilele consecinţe, inclusiv de natură penală, pe care membrii Consiliului de Administraţie urmau să le suporte în cazul în care nu ar fi dat curs solicitării de restituire.

Ulterior, inculpatul E. a participat la şedinţele în care s-a dezbătut notificarea inculpatului B., ocazie cu care s-a prezentat ca fiind avocatul acestuia, ascunzând adevărata situaţie de fapt rezultată din contractul de cesiune din 1.11.2006, inclusiv faptul că, în realitate, el nu era avocatul inculpatului sus-menţionat, ci al societăţii F., care era adevăratul titular al drepturilor revendicate în faţa Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi ale cărei interese le reprezenta (a se vedea declaraţia martorei SS., dată în faţa instanţei de apel)

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul E. nu a susţinut doar din punct de vedere juridic cererea de restituire, deşi cunoştea, aşa cum s-a arătat, care erau impedimentele de ordin legal rezultate din actele existente la acel moment, ci a indus în eroare membrii Consiliului cu privire la o chestiune de fapt esenţială, respectiv amplasarea terenului la data preluării acestuia de către stat, de care depindea însăşi incidenţa Legii nr. 10/2001 şi soluţionarea cererii de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

De asemenea, după prima şedinţă a Consiliului de Administraţie, în baza înţelegerii infracţionale stabilită cu juristul institutului, inculpatul E. a intervenit în stabilirea formei finale a procesului-verbal de şedinţă, document intern al institului, esenţial pentru soluţionarea notificării.

Ca şi în cazul Pădurii Snagov, inculpatul E. a acţionat pentru a asigura trecerea terenului în stăpânirea grupului infracţional aflat în spatele societăţii F., cunoscând că există impedimente de ordin legal.

Mai mult, în cazul fostei D., deşi inculpatul E. a încercat în mod constant să acrediteze ideea că şi-a exercitat doar profesia de avocat, în realitate, prin conduita sa, a încălcat inclusiv reglementările interne şi internaţionale care guvernează această profesie şi care interzic practic implicarea avocatului în demersurile cu caracter infracţional ale clientului său.

Or, fără a-l absolvi pe inculpatul B., care ştia la rândul său situaţia reală a documentelor invocate în susţinerea notificării, dar şi faptul că, în realitate, el nu mai era un titular al drepturilor revendicate, inculpatul E. cunoştea în plus, mult mai bine decât "clientul" său, că, potrivit legislaţiei în vigoare la acel moment, terenul solicitat nu făcea obiectul Legii nr. 10/2001, fiind, totodată, situat în domeniul public al statului şi, prin urmare, nu putea fi legal restituit de către Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, deşi reţinerea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu este condiţionată de săvârşirea efectivă a uneia dintre infracţiunile care au constituit scopul grupării criminale, probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea inculpatului E. în săvârşirea uneia dintre ele, în calitate de complice la infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi, prin aceasta, apartenenţa sa la asocierea cu caracter infracţional ce a acţionat sub paravanul societăţii F. S.R.L.

Mai mult, este de reţinut că, potrivit înţelegerii cu societatea F., pe care însuşi inculpatul E. a negociat-o, a fost stabilit şi un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor restituite, existând aşadar şi un cert interes material al inculpatului pentru obţinerea unor importante sume de bani, ţinând seama de valoarea extrem de ridicată a acestor bunuri (numai în cazul D., aceasta a fost evaluată la peste 135 milioane de euro).

Cunoscând impedimentele legale pentru obţinerea bunurilor respective (nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţiţă a inculpatului B., nedovedirea dreptului de proprietate cu privire la unele bunuri revendicate, cu specială referire la Pădurea Snagov, inadmisibilitatea unor cereri, cum era cazul notificării formulate în legătură cu D.), inculpatul E. a realizat ab initio că restituirea acestora nu se va putea face decât prin încălcarea legii, ceea ce însemna, implicit, că şi onorariul de succes negociat personal reprezenta, în realitate, un beneficiu ilicit.

De asemenea, din email-urile aflate la dosar, rezultă că inculpatul E. a fost preocupat şi de încasarea acestui onorariu, făcând demersuri în acest sens pe lângă ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, inculpaţii H. şi G.

În acest context, din email-urile descoperite cu ocazia percheziţiei rezultă că plata onorariul de succes pentru obţinerea D., ca parte a înţelegerii încheiate cu F., a suscitat ulterior preocupare în cadrul II., întrucât nu fusese achitat nici după trei ani de la dobândirea terenului, astfel încât s-a pus problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita.

Astfel, în luna aprilie 2013, când inculpatul E. fusese îndepărtat din HHHHHHHHHH./F., înlocuitoarea sa, IIIIIIIIII., i-a adus la cunoştinţă această problemă partenerului II., IIIIII.: "Bună AAAAAA., Am verificat. Este prescris. Contractul dintre B. şi F. ref Băneasa este încheiat în ianuarie 2009. Potrivit Engagement letter semnat de LL. în 2008, onorariul de succes este de 1,5% din val de piaţă a imobilului şi va fi plătit:dc este mai mic sau egal cu 300.000 Euro, în 3 luni de la emiterea facturii; dacă este mai mare, în 6 luni de la data plăţii sumei de mai sus. O declaraţie de recunoştere acum nu ne poate ajuta decât formal, dacă bineînţeles este urmată şi de plată (ca o obligaţie naturală, care nu poate fi pusă în executare silită).Fiind împlinit termenul de prescripţie, o asemenea declaraţie nu ne ajută pt că nu întrerupe termenul. Mă gândesc la un contract nou (pe care am de gând oricum să-l trimit) în care, alături de celelalte obligaţii pe care şi le vor asuma, să se nască practic o nouă obligaţie de plată cu privire la acest aspect (dacă, bineînţeles, nu li se va părea ciudat că reiterăm o obligaţie veche, asumată…)" - email 4.04.2013 IIIIIIIIII./IIIIII.

Primind prin redirecţionare acest email de la martorul Zbârcea, inculpatul E. i-a răspuns acestuia în aceeaşi zi că "(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul. La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu SSSSS., după ce i-am făcut scandal lui G. că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu H. la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes. De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti AAAAAA. toate chestiunile astea. De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem JJJJJJJJJJ. (n.n.- proiectul KKKKKKKKKK., în care era implicat inculpatul H.) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc. Dacă vrea EEEEEEE. să te impresioneze, să o facă, dar firma pierde timp, bani şi nervi pe gratis. Şi tumbele doamnei mă enervează teribil".

Chiar dacă prevederea unui onorariul de succes nu este o chestiune prohibită, câtă vreme nu este o vorba despre un pact de quota litis, şi nu i se cuvenea exclusiv inculpatului E., probatoriul administrat în cauză demonstrează că exista şi un cert interes material, chiar indirect, al acestuia, având în vedere şi calitatea sa de partener la II., pentru a fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul B. Mai mult, acelaşi probatoriu dovedeşte că încasarea ulterioară a acestui onorariu, ca şi cel cuvenit pentru obţinerea Pădurii Snagov, a constituit o preocupare a inculpatului E., care a făcut demersuri în acest sens, chestiunea banilor reprezentând, în opinia sa, motivul pentru care a fost îndepărtat din HHHHHHHHHH./F.

Împrejurarea că acest onorariu de succes, calculat ca un procent din valoarea terenului obţinut în mod ilegal de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (circa 2,7 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea de piaţă a terenului, de 135.874.800 euro), nu a fost încasat efectiv, cel puţin până la îndepărtarea inculpatului E. din HHHHHHHHHH./F., este lipsită de relevanţă, întrucât nu s-a datorat lipsei de interes a II. şi, în particular, a inculpatului E., ci lipsei de voinţă a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, care se aflau în spatele F., de a-l plăti, în condiţiile în care bunul nu fusese valorificat.

În egală măsură, corespondenţa electronică aflată la dosar este relevantă pentru a dovedi nu doar apartenenţa inculpatului E. la grupul infracţional organizat, prin prisma interesului acestuia de a obţine beneficii materiale de pe urma activităţilor infracţionale desfăşurate în cadrul asocierii, în condiţiile în care, aşa cum se va arăta ulterior, atât Pădurea Snagov, cât şi D. au fost obţinute ca urmare a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora (dare de mită în legătură cu punerea în posesie a Pădurii Snagov, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în cazul dobândirii D.) săvârşite de membrii grupului infracţional organizat, inclusiv de inculpatul E., ci şi pentru a proba ierarhia care exista în cadrul grupării, dar şi faptul că aceasta era respectată de inculpaţi.

Astfel, chestiunea plăţii efective a beneficiului ilicit cuvenit din activitatea infracţională a fost discutată mai întâi cu inculpatul G., coordonatorul grupului mai ales după anul 2010, căruia inculpatul E. "i-a făcut scandal" şi doar, ulterior, în condiţiile în care problema nu s-a rezolvat, cu liderul asocierii, inculpatul H., la care "s-a insistat, dar fără succes" pentru plata sumelor datorate pentru succesele obţinute de inculpatul E., în calitatea sa de avocat al S.C. F. S.R.L. în legătură cu Pădurea Snagov şi D.

Astfel, decizia liderului a fost respectată, chiar dacă aceasta a atras după sine riscul neîncasării beneficiului negociat.

Mai mult, în opinia inculpatului E., îndepărtarea sa din grup nu s-a datorat faptului că "nu mai era bun", ci a reprezentat în realitate o sancţiune aplicată de inculpaţii aflaţi pe palierul de conducere, constând în îndepărtarea sa din asociere pentru îndrăzneala de a-şi cere drepturile.

Împrejurarea că inculpatul E. a reuşit sau nu obţinerea acestor beneficii financiare de pe urma activităţii desfăşurate în beneficiul grupului infracţional organizat este însă lipsită de relevanţă pentru subzistenţa infracţiunii analizate.

Aşa cum s-a arătat anterior, pe lângă demersurile efectuate pentru obţinerea bunurilor menţionate în contractul de cesiune din 1.11.2006, membrii grupului infracţional organizat, inclusiv cei care au aderat ulterior, au fost preocupaţi, pe de o parte, de ascunderea adevăraţilor beneficiari ai bunurilor restituite, iar, pe de altă parte, de menţinerea inculpatului B. în înţelegerea concretizată în contractul sus-menţionat.

În acest context, este de menţionat că, deşi iniţial relaţiile în interiorul grupării infracţionale, ca şi cele stabilite cu inculpatul B., au fost armonioase, odată cu trecerea timpului au apărut neînţelegeri atât în interiorul grupului, cât şi în relaţia cu cumpărătorul de influenţă, toate acestea având la bază nemulţumiri legate de modul de împărţire a bunurilor a căror restituire fusese obţinută până atunci, în principal Pădurea Snagov şi D.

Astfel, în anul 2010, inculpatul M. a părăsit HHHHHHHHHH./F., iar ulterior a fost îndepărtat şi inculpatul E., care, potrivit corespondenţei electronice aflată la dosar, a fost convins că această măsură nu a avut la bază vreun reproş legat de activitatea desfăşurată, ci pretenţiile financiare exprimate de acesta.

În privinţa inculpatului B., acesta a fost nemulţumit de sumele încasate în contul bunurilor recuperate, astfel încât începând cu anul 2011 au existat permanente fricţiuni cu membrii grupării infracţionale, care nu au fost soluţionate, în ciuda numeroaselor întâlniri, negocieri şi a încheierii unor noi înţelegeri cu reprezentanţii acestora.

În acest context, inculpatul B. a apelat la mai mulţi avocaţi, pe care i-a însărcinat să redacteze inclusiv plângeri penale la adresa membrilor grupării, pe care le-a folosit ca factor de presiune în negocierile cu aceştia.

Consecvenţi preocupării de a ascunde adevăraţii beneficiari ai terenurilor obţinute, dar şi conştienţi de caracterul nelegal al acestor restituiri, membrii grupului infracţional au realizat că depunerea unor plângeri penale, indiferent de infracţiunile reclamate, ar atrage după sine efectuarea unor cercetări de către organele statului, ocazie cu care s-ar descoperi nu doar ilegalităţile comise de funcţionarii publici învestiţi cu soluţionarea notificărilor, ci şi contribuţia membrilor grupului infracţional organizat cu caracter transfrontalier, ca adevăraţi beneficiari ai restituirilor ilegale.

În mod similar, publicarea unor articole în presă, cu referire la terenurile restituite şi la persoanele aflate în spatele proiectului Prinţul/F., erau de asemenea de natură să alarmeze, căci pe această cale organele statului se puteau sesiza din oficiu pentru a cerceta eventuale fapte penale comise în legătură cu aceste restituiri.

Astfel, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că inculpatul E. a acţionat şi în direcţia protejării celorlalţi membri ai grupării infracţionale, îndeosebi a inculpatului H., cel mai important şi mai puternic membru, care asigura finanţarea proiectului.

În acest sens, este relevantă conduita inculpatului E., adoptată de acesta cu ocazia unei întâlniri de la sediul II. cu inculpatul B., la care au participat şi alţi membri ai grupării infracţionale, respectiv inculpaţii G. şi L.

Potrivit declaraţiei martorului IIIII., care l-a însoţit pe inculpatul B. la respectiva întâlnire, la cererea inculpatului, acesta a redactat o plângere penală pe care o avea asupra sa, într-un dosar.

Această plângere, depusă de martor la dosar cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, reclama săvârşirea mai multor infracţiuni, inclusiv cele care fac obiectul prezentei cauze (dare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), fiind menţionaţi mai mulţi membri ai grupului infracţional organizat, respectiv inculpaţii M. şi G., dar şi inculpatul E.

În cuprinsul plângerii se arăta, între altele, că, "fiind în legătură cu diverse persoane, care mi-au spus că nu voi obţine nimic dacă nu voi ceda o parte din avere unor persoane influente şi nu voi ceda drepturile mele litigioase, l-am cunoscut pe avocatul E. din cadrul societăţii profesionale II. şi Asociaţii, unde mi s-a spus că lucrează soţia premierului WW. E. l-a adus la discuţii pe M. ce mi-a fost prezentat în anul 2006 ca fiind consilier al premierului WW. şi fost şef de cancelarie al lui HH. M. mi l-a prezentat pe partenerul său de afaceri, G. Aceştia, împreună cu avocaţii lor, care mi-au fost impuşi să mă reprezinte au continuat să amâne soluţionarea cererilor mele şi mi-au spus că nu am nicio soluţie să îmi rezolv problemele decât dacă le voi ceda 50% din drepturile mele de moştenire. Astfel, în anul 2006 am încheiat contractul privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii între mine şi S.C.F. S.R.L., reprezentată prin dl M., societate ce aparţine acestuia şi partenerului său G., contract certificat de avocatul E."

Deşi scopul întâlnirii de la sediul II. nu a fost acela de a se discuta în legătură cu această plângere, ci de a găsi o soluţie amiabilă pentru anularea (rezilierea) contractului de cesiune încheiat între inculpatul B. şi societatea F., existenţa plângerii a fost adusă în discuţie chiar de inculpatul E. care, la un moment dat, însoţindu-l pe XXX. la baie, a răsfoit dosarul pe care acesta i-l încredinţase temporar, ocazie cu care, printre alte documente, a fost descoperită şi plângerea penală sus-menţionată, aspecte confirmate şi de martora SS. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel.

Potrivit martorului, după ce au revenit în încăperea în care se desfăşurau discuţiile, inculpatul E. "le-a spus celorlalţi cu uimire, supărare şi chiar afectare personală că B. vrea să facă plângere penală. Cred că le-a şi spus, cumva ferit, că a văzut la mine plângerea respectivă. Reacţia a fost una de ceartă, s-au arătat supăraţi şi enervaţi, mai ales cei doi israelieni (n.n.- din declaraţie rezultă că, pe lângă inculpatul G., la întâlnire a mai participat şi un alt cetăţean israelian), care au spus să se consideră ameninţaţi de un asemenea demers. Discuţia s-a terminat foarte repede. Şi eu aveam o stare de emoţie, m-am speriat de atitudinea lor şi am părăsit încăperea".

Prin urmare, lăsând la o parte modalitatea în care a luat la cunoştinţă despre existenţa plângerii, este de reţinut fidelitatea inculpatului E. faţă de ceilalţi membri ai grupării din care făcea parte şi preocuparea sa pentru a preîntâmpina orice posibile consecinţe negative pe care aceştia le puteau suferi în legătură cu HHHHHHHHHH./F.

Consecinţa acestei întâlniri a fost alarmarea tuturor membrilor grupării, inclusiv a şefului acesteia, inculpatul H., care s-a deplasat personal la Bucureşti pentru a discuta cu inculpatul B. şi a-l linişti, ocazie cu care acesta din urmă a aflat pentru prima dată despre implicarea sus-numitului în HHHHHHHHHH./F.

Or, dacă ar fi fost convinşi că toate demersurile întreprinse până la acel moment, începând cu încheierea contractului de cesiune şi continuând cu modalitatea în care au ajuns să intre în stăpânirea Pădurii Snagov şi a D., ar fi fost unele licite, membrii grupului infracţional organizat nu ar fi avut motive de îngrijorare, întrucât, chiar şi în situaţia în care inculpatul B. ar fi sesizat organele judiciare, nu s-ar fi putut constata vreo încălcare a legii penale săvârşită de aceştia şi de funcţionarii publici implicaţi în rezolvarea notificărilor.

În fapt, în loc să ignore ameninţările inculpatului B. sau chiar să întrerupă colaborarea cu acesta, membrii grupului infracţional organizat au cerut să se întâlnească cu cumpărătorul de influenţă chiar la el acasă, încercând să-l convingă să continue afacerea în care erau cu toţii implicaţi şi, prin aceasta, să renunţe la intenţia depunerii plângerii penale.

Această conduită denotă că, în realitate, membrii grupului infracţional erau pe deplin conştienţi despre implicarea lor în săvârşirea unor infracţiuni, fiindu-le cu adevărat teamă că, în situaţia în care inculpatul B. şi-ar fi pus în practică planul de a sesiza organele judiciare, infracţiunile comise de ei ar fi fost descoperite.

Astfel, în luna decembrie 2011, la locuinţa inculpatului B., a avut loc o întâlnire la care au participat inculpaţii H., G. şi numitul KK., de faţă fiind şi soţia inculpatului B., martora SS.

Discuţiile purtate cu această ocazie au fost înregistrate cu mijloace proprii de către inculpatul B., iar înregistrarea a fost pusă la dispoziţia organelor judiciare în faza de urmărire penală.

În legătură cu această înregistrare, în mod greşit a fost înlăturată de prima instanţă din ansamblul probator, cu motivarea că expertul parte al inculpaţilor ar fi depistat o urmă de ştergere, ceea ce ar ridica semne de întrebare cu privire la fiabilitatea mijlocului de probă.

Simpla constatare menţionată anterior, efectuată de altfel de o persoană care reprezintă interesele inculpaţilor, nu justifică înlăturarea acestui mijloc de probă, cu atât mai mult că cât discuţiile au fost recunoscute de participanţii la întâlnire.

Analiza discuţiilor, în integralitatea lor, conduce la concluzia că membrii grupării infracţionale au recunoscut nu doar implicarea lor în acest proiect, ei fiind cei care "au pus banii", ci şi influenţa de care se bucură, inclusiv în mediul politic, subliniind că "toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic", că au fost obţinute cu muncă grea şi "mulţi bani" care au fost învestiţi.

Practic, prin această discuţie, cei doi inculpaţi au reiterat aspectele menţionate de inculpatul M. încă din perioada premergătoare încheierii contractului de cesiune, respectiv faptul că influenţele pe care le au în lumea politică, dar şi în media sunt hotărâtoare pentru obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B. şi au dat deja rezultate ("toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic"), fiind argumentul care l-a convins pe acesta să nu persevereze cu demersurile judiciare şi să continue colaborarea cu membrii grupului infracţional.

Chiar dacă inculpatul E. nu a participat la această întâlnire, conduita sa a fost cea care i-a alertat pe ceilalţi inculpaţi, care au apreciat că riscurile unei investigaţii oficiale, ca urmare a plângerii penale cu care au fost ameninţaţi, sunt suficient de mari pentru a impune ieşirea din anonimat a liderului grupării, în persoana inculpatului H.

Aceeaşi conduită, de protejare a membrilor grupului infracţional organizat, a manifestat-o inculpatul E. şi atunci când în mass media au fost publicate articole care puneau în discuţie modalitatea în care au fost restituite bunuri care făceau obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006 sau se refereau la inculpaţii implicaţi în HHHHHHHHHH./F., în condiţiile în care, pe baza acestor articole, organele statului se puteau sesiza din oficiu pentru a cerceta eventuale fapte penale comise în legătură cu respectivele restituiri.

Astfel, la data de 8.05.2011, prin preluare dintr-o altă sursă ("LLLLLLLLLL." - www.x.ro), în ziarul MMMMMMMMMM. a apărut sub titlul "NNNNNNNNNN.?" un articol care trata in extenso restituirea nelegală a Pădurii Snagov, în debutul căruia se menţiona că "fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă calitatea legală de moştenitor, B. a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, încă din 1941."

În cuprinsul articolului, altfel, surprinzător de bine documentat, se făceau referiri la istoria Pădurii Snagov începând cu anul 1930 (subtitlu: "Pădurea Snagov, domeniu public din 1930"), la sentinţa civilă a Judecătoriei Buftea din 26.06.2013 (subtitlu: "Justiţie strâmbă"), la Deciziunea nr. 1/1941 (subtitlu: "Dovada fraudei"), la faptul că la data revendicării, tatăl inculpatului B. trăia (subtitlu: "Revendicarea era, legal, inadmisibilă").

A doua zi, printr-un email transmis, între alţii, şi inculpaţilor G. şi W., precum şi reprezentantului inculpatului H., numitul H., inculpatul E. le-a semnalat apariţia acestui articol "urât" în legătură cu inculpatul B., iar la solicitarea inculpatului G. referitoare la posibilele consecinţe, inculpatul E. a răspuns că articolul nu are relevanţă legală, pentru că nu este o investigaţie oficială şi că, în plus, ar conţine şi informaţii inexacte.

Este de reţinut în acest context solicitarea inculpatului G. ca, începând cu acel moment, email-urile să fie transmise şi inculpatului L.

În acelaşi context, al monitorizării articolelor din presă în legătură cu membrii grupului infracţional organizat, este de reţinut solicitarea inculpatului G., dar şi a reprezentantului inculpatului H., făcută cu altă ocazie, adresată personal inculpatului E., de a pregăti o scrisoare de răspuns (drept la replică) foarte dură în legătură cu un articol din ziarul "Adevărul" .

Conformându-se solicitării primite, inculpatul E. a menţionat că a formulat şi anterior un drept la replică, pentru un articol similar din acelaşi ziar, datat 17.08.2010, intitulat "M., pionul unui miliardar controversat", a cărui apariţie a fost semnalată iniţial de inculpatul L. şi care se referea la legătura dintre cei doi membri ai grupului infracţional organizat, în condiţiile în care inculpatul H. era implicat şi în proiectul KKKKKKKKKK.

De altfel, legătura dintre cei doi a fost amintită şi într-un alt articol (publicat la 29.06.2011 în ziarul OOOOOOOOOO.), în care, chiar dacă erau tratate mai degrabă aspecte mondene în legătură cu inculpatul M., se menţiona că acesta are o "avere colosală, ţinută ascunsă" şi că este "tovarăş cu controversatul H., magnatul diamantelor", făcându-se referire tocmai la "ampla investigaţie marca Adevărul, publicată anul trecut".

Menţinerea inculpatului B. în înţelegerea stabilită cu grupul infracţional aflat în spatele societăţii F. a fost o altă preocupare constantă a membrilor săi, inclusiv a celor care au aderat ulterior, în condiţiile în care afacerea pusă la punct odată cu încheierea contractului de cesiune se prefigura a fi una extrem de profitabilă, fiind vorba despre acapararea unor bunuri în schimbul unor sume de bani derizorii, prin raportare la valoarea de piaţă a acestora.

Nemulţumirea inculpatului B. în legătură cu neîncasarea sumelor negociate cu ocazia încheierii contractului de cesiune l-a determinat pe acesta să contacteze nu doar avocaţi care să-l ajute să rezilieze sau să renegocieze contractul încheiat ori să formuleze plângeri penale sau denunţuri, ci şi să găsească alte persoane cu resurse financiare, cu care să încheie o nouă înţelegere cu privire la bunurile pe care le revendica.

În acest context, la 29.05.2012, printr-un email adresat celorlalţi membri ai grupului infracţional, inculpatul K. i-a încunoştinţat pe aceştia că aflase despre o întâlnire pe care inculpatul B. şi soţia sa o avuseseră cu o seară înainte cu NNNNNNN., un potent om de afaceri, care a avut ca obiect evaluarea bunurilor pe care acesta urma să le achiziţioneze de la inculpatul B.

Răspunzând la acest mesaj, inculpatul E. a arătat că este evidentă implicarea respectivului om de afaceri, care-l finanţează pe inculpatul B. şi a apreciat că o abordare legală agresivă este cea mai bună soluţie, însă numai dacă cei care coordonau grupul infracţional, respectiv inculpatul G. şi KK., vor decide aceasta.

Este de reţinut că preocuparea membrilor grupului infracţional în legătură cu posibilitatea ca inculpatul B. să se reorienteze către alte persoane era una reală, fiind de natură să-i neliniştească, căci aceasta ar fi însemnat să piardă afacerea extrem de profitabilă reprezentată de înţelegerea pe care o aveau cu acest inculpat.

Mai mult, suspiciunea referitoare la implicarea numitului NNNNNNN. în această afacere fusese exprimată de inculpatul G. şi cu ocazia întâlnirii pe care acesta, împreună cu inculpaţii H. şi KK., au avut-o cu inculpatul B., în luna decembrie 2011, la domiciliul acestuia.

Astfel, inculpatul G. a amintit în această discuţie despre "domnul NNNNNNN., care are poate nişte idei de a prelua această afacere", iar ulterior, încercând să-l convingă pe inculpat să rămână alături de ei ("un partener internaţional, care vrea grupul vostru, care vrea să vă sprijine în ambele planuri, local şi extern") în acest proiect, acelaşi G. i-a spus acestuia că "nu aveţi nevoie de încă un escroc pe lângă voi, care să vă dezamăgească, promiţând lucruri pe care nu le poate oferi".

Prin urmare, email-ul analizat, din 29.05.2012, adresat inclusiv inculpatului E., demonstrează că, deşi cu ocazia întâlnirii din luna decembrie 2011, inculpatul B. a negat implicarea numitului NNNNNNN., membrii grupului infracţional au urmărit în continuare această "pistă", în contextul preocupării lor de a-l menţine pe inculpat "alături de ei".

În raport de toate aceste considerente, pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin acţiunile sale, inculpatul E. a depăşit limitele cadrului legal în care trebuie exercitată profesia de avocat, implicându-se cu bună ştiinţă în constituirea, la 1.11.2006, a unui grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul B., urmată de desfăşurarea activităţilor menţionate anterior în interesul acestei asocieri până în anul 2013, fapte care se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., ce reprezintă legea penală mai favorabilă şi pentru care urmează a fi condamnat.

Reţinând această încadrare juridică, Înalta Curte va avea în vedere limitele de pedeapsă ale uneia dintre infracţiunile care a reprezentat scopul grupării infracţionale, respectiv cea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte constată că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art. 154 alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul E. a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În privinţa inculpatului G., probatoriul administrat în cauză demonstrează că acesta a pus bazele asocierii infracţionale, împreună cu inculpaţii M. şi H. încă din vara/toamna anului 2006.

Astfel, potrivit declaraţiei inculpatului M., acesta a fost contactat de inculpatul G., prin intermediul căruia l-a cunoscut şi pe H. Cu ocazia întâlnirii care a avut loc la locuinţa inculpatului M., acesta a prezentat celor doi HHHHHHHHHH., iar cei doi i-au spus că "sunt interesaţi de afacere" şi au solicitat să se facă un studiu de către II., firmă pe care cei doi cetăţeni israelieni au ales-o, pentru a vedea dacă se implică în retrocedarea bunurilor.

În acelaşi sens este şi declaraţia inculpatului L., care a arătat că "despre afacerea cu Prinţul" a aflat de la inculpatul G. prin anul 2006, care i-a spus că "un grup de investitori au intenţia să preia o parte din bunurile pe care acesta (n.n-inculpatul B.) le pretindea, întrucât nu avea bani şi căuta investitori."

Tot astfel, din declaraţia martorei WWWWWWWWW. rezultă că aceasta a aflat chiar de la inculpatul G. despre faptul că "este în negocieri cu B. pentru a cumpăra de la acesta drepturile litigioase pentru averea pe care o revendică acesta în România", urmând ca, în situaţia în care inculpatul B. va dobândi anumite imobile, vânzarea lor către compania în care inculpatul G. era implicat să fie autentificată de martoră, în calitate de notar, cu precizarea că la acel moment aceasta era soţia prim-ministrului în funcţie, WW.

Rezultă aşadar că, deşi aparent implicarea inculpaţilor G. şi H. în această afacere extrem de profitabilă era condiţionată de concluziile favorabile ale raportului de due diligence întocmit de o firmă de avocatură, în realitate, hotărârea de a se implica în acest proiect fusese deja luată anterior primirii acestui raport, în luna octombrie 2006, câtă vreme la 21.09.2006, ca urmare a acordului exprimat de cei doi, concretizat în procura dată inculpatului M., ca reprezentant al F., a fost încheiat un prim contract de cesiune între inculpaţii B. şi S.C. F. S.R.L., în spatele căreia se aflau cei doi cetăţeni străini, contract care a stat la baza perfectării celui din 1.11.2006.

Mai mult, aşa cum se va arăta în considerentele prezentei decizii, deşi raportul de due diligence sublinia existenţa unor impedimente serioase în privinţa obţinerii bunurilor indicate de inculpatul B., inculpaţii H. şi G. au acceptat să se implice, chiar şi în aceste condiţii, în HHHHHHHHHH./F., ceea ce înseamnă că riscurile afacerii urmau a fi depăşite prin alte mijloace, ilicite, mai exact prin influenţele pe care atât personal, cât şi prin intermediul partenerului lor, inculpatul M., urmau să le exercite la nivelul factorilor de decizie din România, în condiţiile în care, cu privire la 22 din bunurile care făceau obiectul contractului de cesiune, cele mai importante prin prisma valorii lor, erau în derulare proceduri administrative de restituire.

În acelaşi sens, cu titlu exemplificativ, este de reţinut că în primăvara anului 2007, la sediul II. a avut loc o discuţie cu martorul OOOOOOOO., avocatul fostului GGG., la care din partea F. au participat inculpaţii G., E. şi M., ocazie cu care martorul le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran C., făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr. 1/1941, al cărei conţinut era cunoscut de inculpaţi, replica inculpatului M., dată în prezenţa celorlalţi doi inculpaţi, fiind aceea că "asta e problema lor".

Chiar şi în ipoteza în care inculpatul G. nu ar fi avut cunoştinţele juridice necesare pentru a aprecia asupra considerentelor acestei decizii, ori nu ar fi înţeles cu exactitate aspectele relatate de martor determinat de unele limitări de exprimare impuse de limba în care s-a purtat conversaţia, ar fi putut fi informat de inculpatul E., avocat care reprezenta F. S.R.L., astfel cum acesta făcea de obicei cu membrii grupului, în condiţiile în care hotărârea a fost descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul firmei de avocaţi, purtând menţiunea "a nu se folosi în niciun dosar."

Prin urmare, susţinerile inculpatului G. din cuprinsul declaraţiilor din datele de 6.11.2017 şi 8.11.2017 sunt infirmate de probele administrate.

Chiar dacă inculpatul G. nu a avut contact cu inculpatul B. decât după încheierea contractului de cesiune, când acordul între traficantul şi cumpărătorul de influenţă fusese deja realizat, probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul G. a întărit cu acea ocazie promisiunile făcute anterior de către inculpatul M., afirmând influenţa pe care o are şi el personal pentru obţinerea bunurilor menţionate în contract.

Aşa cum s-a arătat, societatea F. nu era a inculpatului M., ci a celor care o controlau din umbră şi făceau posibilă realizarea acţiunilor de traficare a influenţei întreprinse de acesta, cu acordul şi în sensul dorit de ei, respectiv a inculpaţilor G. şi H., chiar dacă acţiunile şi implicarea celor doi nu a fost vizibilă la început, inculpatul G. fiind prezentat inculpatului B. în anul 2007, iar inculpatul H. abia în luna decembrie 2011, când exista riscul declanşării unor cercetări în legătură cu modul de obţinere a bunurilor revendicate de B., urmare plângerii penale formulate de cel din urmă.

Deşi nu locuia în România, unde venea rar, aşa cum susţine inculpatul, după ce devenit consilier al prim ministrului României, G., folosindu-se de avantajul conferit de poziţia sa în mediu politic, care îi crea aparenţa unei persoane influente, s-a implicat într-un mod mai vizibil în activitatea grupului infracţional organizat şi în susţinerea acţiunilor întreprinse de inculpatul M. pentru obţinerea bunurilor revendicate de B., participând la întâlnirile dintre acesta şi M. care au avut loc la casa de avocatură II. în prezenţa inculpatului E., pentru a-i da asigurări cumpărătorului de influenţă că se făceau demersuri pentru obţinerea bunurilor într-un timp scurt.

Astfel, în declaraţia din data de 11.12.2015, inculpatul B. a arătat că, după câteva luni sau un an de la încheierea contractului, l-a cunoscut pe G. la sediul firmei de avocatură II., când acesta s-a prezentat ca fiind consilier al lui WW., precizând că deţine clădirea în care II. funcţionează şi că el plăteşte avocaţii care sunt ai lui, că poate obţine orice şi că prin L. controlează presa, prezentându-i şi o listă cu 80 de persoane din mass media asupra cărora are influenţă. Totodată, i-a mai spus că dacă este cu ei poate să câştige, discuţia fiind purtată în prezenţa lui M. şi E.

Influenţa de care se bucura inculpatul G. în lumea politică, dar şi la nivelul conducerii Statului Român este confirmată atât de probatoriul testimonial, cât şi de corespondenţa electronică aflată la dosar.

Martorul NN. a arătat, astfel, că G. i-a fost prezentat de inculpatul M. ca fiind "mâna dreaptă a lui I." şi "un om influent, nu doar în România, ci şi în alte ţări din Europa şi că a fost consultant politic pentru PPPPPPPPPP., HH., WW. şi apoi pentru QQQQQQQQQQ., candidat la primărie." Martorul a mai arătat că a discutat de mai multe ori cu inculpatul G., iar acesta "a confirmat că este reprezentantul lui I."

Tot astfel, martorul XXXXX. a arătat că atât inculpatul M., cât şi G. se lăudau cu cunoştinţele lor în lumea politică, cu trimitere la fostul premier, martorul WW., dar şi la YYYYY. sau ZZZZZ.

Despre inculpatul G., acelaşi martor a arătat că, atunci când "era o problemă", inculpatul întreba "la cine trebuie să apeleze pentru rezolvarea ei". În acest context, martorul a relatat un episod în legătură cu unul dintre bunurile menţionate în contractul de cesiune, respectiv Pădurea Broşteni, arătând că, întrucât se intenţiona formularea unei acţiuni în justiţie împotriva EE., ca reprezentant al Statului Român, şi erau necesare nişte documente, inculpatul G. a întrebat "cu cine trebuie să vorbească pentru a se obţine de la EE. hărţile fostelor proprietăţi", respectiv dacă "YYYYY. poate fi de ajutor pentru asta", martorul precizând totodată că inculpatul G. "mereu spunea că îl cunoaşte pe YYYYY.".

Conexiunile pe care inculpatul G. le avea la cel mai înalt nivel politic nu sunt simple afirmaţii, fără acoperire în realitate, ci sunt confirmate de corespondenţa pe email aflată la dosar, îndeosebi cea purtată cu inculpatul L., prieten şi partener de afaceri cu inculpatul G., pe care chiar acesta din urmă l-a cooptat la grupul infracţional din spatele F.

Astfel, inculpatul G. i-a redirecţionat inculpatului L. mai multe email-uri transmise preşedintelui României în funcţie, PPPPPPPPPP.:

- din 22.05.2010, în care inculpatul G. îi solicită o întâlnire de o oră şi jumătate preşedintelui României pentru a-i prezenta "foarte serios" recomandările unor focus grup-uri conduse de inculpat;

- din 3.05.2010, în care inculpatul G. îi solicită o întrevedere preşedintelui României, în legătură cu tăierile bugetare preconizate (n.n.- acestea au fost anunţate de preşedinte 3 zile mai târziu, pe 6.05.2010);

- din 19.10.2009, în care inculpatul G. îi aduce la cunoştinţă preşedintelui României neînţelegerile pe care le are cu managerul campaniei sale, RRRRRRRRRR.

De asemenea, la dosar există email-uri, redirecţionate inculpatului L., care atestă întâlnirile pe care inculpatul G. urma să le aibă cu prim-ministrul Serbiei, pe 5.05.2015, dar şi cu cel al României, pe 6.05.2015 (n.n. - în acea perioadă, această funcţie era ocupată de YYYYY.), cu menţiunea că la ultima urma să participe şi inculpatul L., fiind astfel confirmată declaraţia martorului XXXXX., menţionată anterior, privind relaţia pe care inculpatul G. o avea cu politicianul sus-menţionat.

În ce priveşte rolul inculpatului G. în cadrul proiectului Prinţul/F., acesta a făcut legătura între liderul grupului, inculpatul H., şi ceilalţi membri ai acestuia, pe care i-a coordonat mai ales după ce în anul 2010 inculpatul M. a ieşit din afacere.

Astfel, inculpatul G. a fost perceput ca un reprezentant al investitorilor, care primea în mod constant informaţii de la inculpaţii M. şi E. cu privire la demersurile efectuate pentru obţinerea bunurilor.

La rândul său, inculpatul G. prezenta rapoarte inculpatului H., relevantă în acest sens fiind întâlnirea din iulie/ august 2010, de pe yahtul acestuia, relatată de martorul XXXXX., în cadrul căreia s-a discutat despre modul în care inculpatul M. a administrat proiectul F. şi în care au fost folosiţi banii, dar şi despre vânzările efectuate până la acel moment, percepţia martorului fiind aceea că G. prezintă un raport de activitate pentru perioada în care el împreună cu M. au gestionat proiectul F.

Rolul inculpatului G. nu a constat doar în coordonarea acţiunilor celorlalţi membri din România, ci acesta s-a implicat efectiv în obţinerea bunurilor care făceau obiectul contractului de cesiune, fiind relevante în acest sens acţiunile pe care acesta le-a întreprins în legătură cu fosta D.

Astfel, după ce au intrat în posesia Notei juridice din 14.04.2008, care era nefavorabilă restituirii, inculpatul G. a stabilit strategia de urmat, care presupunea contactarea conducerii institutului, dar şi a avocatului acestuia, care redactase nota respectivă, demersuri în care au fost implicaţi, aşa cum se va arăta ulterior, nu doar inculpaţii M. şi E., ci însuşi inculpatul G.

Deşi cunoştea conţinutul contractului de cesiune din 1.11.2006, în baza căruia drepturile revendicate de inculpatul B., inclusiv cu privire la D., fuseseră cesionate S.C.F. S.R.L., inculpatul G. a fost parte a strategiei pusă la cale prin încheierea contractului şi s-a prezentat personal la sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, însoţindu-l astfel pe inculpatul M., pentru a susţine pe lângă conducerea instituţiei admiterea cererii formulate de inculpatul B., fără a aduce la cunoştinţă faptul că, în realitate, drepturile revendicate de acesta fuseseră transferate către F.

Prezenţa la institut a inculpatului G., în perioada discutării cererii de retrocedare, rezultă din declaraţiile constante ale martorului OOOO., menţinute cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, care a arătat că, la una dintre întâlniri, inculpatul M. a venit însoţit de un cetăţean străin, al cărui nume se termina în "stein" şi pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al premierului României (n.n- la acea dată, martorul WW.). Cei doi i-au fost prezentaţi martorului chiar de directorul MMMM., care l-a chemat special pentru aceasta, martorul realizând după câteva luni "că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă. Pe moment am fost impresionat, dar ulterior am realizat care a fost scopul acestei întâlniri. La acea întâlnire nu s-a discutat despre acea retrocedare şi s-a pus problema ca şi cum ar fi fost realizată. Am înţeles că acea persoană este asociatul lui M. şi a venit pentru a vedea stadiul retrocedării. Tot atunci s-a discutat şi despre urgentarea trecerii din public în privat şi pe moment n-am înţeles."

De asemenea, martorul a mai arătat în faţa instanţei de apel că inculpatul M. i-a fost prezentat de MMMM. ca fiind "prieten cu B. şi îl ajută "cu detalii" în legătură cu retrocedările", relaţia dintre inculpatul M. şi directorul MMMM. fiind percepută de martor ca una " de preţuire reciprocă".

Rezultă, aşadar, că demersurile erau făcute, aparent, în favoarea inculpatului B., deşi ambii inculpaţi cunoşteau despre existenţa contractului în baza căruia cel dintâi inculpat îşi cesionase drepturile, inclusiv cu privire la D., către S.C.F. S.R.L., în spatele căreia se aflau, între alţii, inculpaţii M. şi G.

Mai mult, rezultă că, deşi inculpaţii M. şi G. cunoşteau că terenul pe care-l vizau aparţinea domeniului public al statului şi că acesta nu putea fi restituit ca atare de către institut, care nu avea decât un drept de administrare, cei doi au continuat demersurile în sensul influenţării factorilor de decizie ai institutului, fiind pe deplin conştienţi că numai pe această cale vor obţine restituirea terenului.

Demersurile pe care inculpatul G. trebuia să le facă în beneficiul grupului, prin prisma relaţiilor pe care le deţinea la cel mai înalt nivel al Statului Român, sunt probate şi de email-ul transmis de inculpatul M. martorului XXXXX. la data de 15.01.2008, când fosta D. nu fusese încă obţinută .

Astfel, făcând observaţii pe marginea conţinutului unui document care cuprindea, între altele, o "coloană referitoare la strategie", inculpatul M. a arătat că aceasta "nu trebuie să rămână", însă "este important să înţeleagă de cine depinde rezolvarea problemelor. Poate ar trebui insistat în această direcţie şi să scriem clar de cine avem nevoie (luând de exemplu D., trebuie scris ca în cca 30 zile să ne dea procesul-verbal de punere în posesie atât IPP cât şi IC). Are cum să ajute la Banca Naţională? în caz că nu, nici punctul 5 nu ar trebui inclus."

În acelaşi email există însă şi o referire explicită la inculpatul G., care "ar trebui să insiste puţin şi pe zona de imagine a prinţului". Făcând referire la modificarea statutului XX. făcută de fostul GGG., care ar fi dorit şi modificarea legii salice, inculpatul M. arată că "deşi pare o prostie, să nu ne trezim cu o surpriză şi să vedem că nu mai avem obiectul muncii", ceea ce în mod evident se referea la eventualele consecinţe negative ale demersurilor fostului suveran, care ar fi afectat astfel acţiunile de obţinere a bunurilor revendicate de inculpatul B., în temeiul presupusei sale apartenenţe la fosta familie regală.

În acest context, în finalul email-ului, inculpatul M. îl roagă pe martorul NN. (căruia email-ul îi fusese transmis, spre ştiinţă) "să-i aminteşti tu lui G. de poziţia publică pe care am cerut-o pentru prinţ. Asta ne ajută enorm să negociem nişte procente pe care ţi le explic când mă întorc."

Astfel, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, inculpatul B. era preocupat nu doar de obţinerea unor sume de bani de pe urma bunurilor pe care le revendica, ci şi de imaginea sa publică, dar mai ales de recunoaşterea apartenenţei sale la familia regală a României.

Cunoscând aceste aspecte, membrii grupului infracţional au încercat să speculeze în favoarea lor interesul manifestat de inculpatul B. pentru un statut recunoscut oficial de Statul Român, similar celui de care se bucura GGGGG., soţul fiicei fostului GGG., care în septembrie 2002 fusese numit Reprezentant Special al Guvernului Român pentru Integrare, Cooperare şi Dezvoltare Durabilă, funcţie pe care încă o avea la data email-ului menţionat anterior.

Astfel, având în vedere legăturile demonstrate anterior, pe care inculpatul G. le avea cu persoanele care ocupau în acea perioadă funcţia de prim-ministru (martorul WW.) şi cea de preşedinte al României (PPPPPPPPPP.), acesta putea să faciliteze numirea inculpatului într-o poziţie publică, ceea ce ar fi adus, în schimb, procente mai bune pentru membrii grupului infracţional din bunurile care făceau obiectul contractului de cesiune.

Termenii folosiţi de inculpatul M. ("să-i aminteşti tu lui G. de poziţia publică pe care am cerut-o pentru prinţ") demonstrează că o asemenea discuţie între cei doi membri ai grupului infracţional organizat avusese loc anterior, fiind vorba despre o reiterare a unei "cereri".

Împrejurarea că o asemenea "poziţie publică" a fost obţinută sau nu ori că inculpatul G. a făcut sau nu demersuri în acest sens nu prezintă importanţă, relevant fiind faptul că a existat o asemenea preocupare în cadrul grupului, că aceasta era în strânsă legătură cu contractul încheiat cu inculpatul B. şi, mai important, că persoana care putea obţine respectiva numire era inculpatul G., prin prisma influenţei pe care o avea asupra potenţialilor decidenţi.

Poziţia inculpatului G. în cadrul grupului infracţional s-a consolidat după ce, în anul 2010, inculpatul M. şi-a vândut participaţia şi a părăsit HHHHHHHHHH./F.

Astfel, începând cu acest moment, inculpatul G. a coordonat în mod exclusiv activitatea desfăşurată sub paravanul F., fiind informat în permanenţă şi participând la luarea deciziilor vizând acţiunile pentru obţinerea ori valorificarea bunurilor care făceau obiectul contractului.

În acest sens, chiar dacă la 15.10.2010 a fost numit ca administrator al S.C.F. S.R.L. inculpatul W., cel care coordona de facto societatea era inculpatul G.

De altfel, potrivit declaraţiei notariale dată la 25.03.2013 de W., în calitate de administrator al S.C.F. S.R.L., inculpatul G. era beneficiarul celor două conturi aparţinând acestei societăţi, deschise la VVVVVVVV. .

Poziţia inculpatului G. şi rolul acestuia în luarea deciziilor la nivelul grupului infracţional organizat sunt confirmate şi de martora BBBBBBB., care a fost prezentă la negocierile din cursul anului 2013 dintre B. şi F. S.R.L., legate de derularea contractului de cesiune de drepturi, pe care "prinţul" dorea să îl desfiinţeze, sens în care a precizat că din partea F. participau administratorul W., iar ca negociator K., însă deciziile erau luate de inculpatul G., primii doi fiind doar executanţi. (declaraţiile din 15.10.2014, 9.12.2015, 27.04.2018 şi 24.09. 2020)

La rândul său, martorul JJJJJJ., avocat în cadrul II., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, a arătat că era evident pentru toată lumea că G. coordonează activitatea F., cel puţin în legătură cu acest proiect, administratorul firmei fiind W. care a venit la întâlniri fie singur, fie împreună cu G. sau cu K.

Şi martora PPPPP., persoană care l-a însoţit la unele discuţii pe inculpatul B., determinate de nemulţumirile acestuia legate de derularea contractului cu F., a precizat că inculpatul purta negocieri cu membrii grupului, nominalizându-i pe G., K., J., W., despre acesta din urmă afirmând că era puţin agresiv şi nu era dispus să negocieze, spre deosebire de K. În plus, martora a mai arătat, în mod constant, că după ce a constatat modalitatea în care au fost stabilite procentele între părţi în cuprinsul contractului de cesiune, dar şi faptul că B. nu ştia că au fost dobândite Pădurea Snagov şi D. şi nici că din primul imobil au fost vândute mai multe loturi, convingerea sa a fost că situaţia inculpatului este rezultatul unui plan foarte bine orchestrat de H., J., KK., dus la îndeplinire de M., în care au fost implicaţi şi K., W., L. şi E.

Conţinutul corespondenţei electronice purtată de inculpaţi face dovada că membrii grupului infracţional organizat comunicau între ei şi se informau reciproc în legătură cu demersurile ce trebuiau făcute pentru realizarea scopului acestuia, dar şi a ierarhiei existente în cadrul asocierii, liderul fiind H., a cărui identitate se încerca a nu fi legată de acţiunile grupării.

Preocuparea constantă a inculpatului G. de a proteja interesele grupului rezultă şi din conduita adoptată de acesta după publicarea în presă a unui articol "urât", cum îl numeşte inculpatul E., în care se prezentau împrejurările restituirii nelegale a Pădurii Snagov (articol preluat de ziarul MMMMMMMMMM. dintr-o altă sursă şi publicat sub titlul "NNNNNNNNNN."), se dezvăluia legătură dintre B. şi inculpatul M., implicarea F. şi a inculpatului H., ocazie cu care i s-a solicitat lui E. să pregătească o scrisoare de răspuns (drept la replică), însă acesta îl asigură că respectivul articol nu are relevanţă penală şi conţine informaţii inexacte.

Aceeaşi conduită de a proteja interesele grupului infracţional organizat a fost adoptată de inculpatul G. şi cu ocazia publicării unor articole de presă cu conţinut similar (cel publicat în ziarul "Adevărul " la 17.08.2010 şi cel publicat în revista OOOOOOOOOO. la 29.06.2011), a căror apariţie a fost semnalată de inculpatul L. şi avocatul H., reprezentantul lui H., care, deşi îl vizau pe inculpatul M., iar acesta nu mai activa în cadrul grupării, făceau referiri la averea sa colosală şi legăturile dintre el şi controversatul H., care era implicat şi în proiectul KKKKKKKKKK. Publicarea respectivelor articole a atras transmiterea unui drept la replică de către inculpatul G., atât cu privire la el, cât şi cu privire la inculpatul H., în care erau negate relaţiile personale sau de afaceri ale celor doi cu inculpatul M.

În calitatea deţinută în cadrul grupului, inculpatul G. a participat la întâlnirile şi negocierile vizând situaţia bunurilor care făceau obiectul contractului de cesiune, dar şi nemulţumirile inculpatului B., care s-au accentuat după anul 2010, în contextul în care acesta nu a primit sumele de bani negociate prin contractul de cesiune.

În pofida încercărilor membrilor grupării de a rezolva nemulţumirile inculpatului B., acesta a apelat şi la alte persoane cu resurse financiare care să îl ajute în recuperarea bunurilor pe care le revendica, astfel că în actul adiţional la contractul de cesiune, din 14.04.2011, denumit "Înţelegere", este menţionată şi firma TT., căreia inculpatul i-a cedat o parte din bunurile solicitate, pe fondul situaţiei conflictuale generate de faptul că nu obţinuse resursele financiare promise de membrii grupului.

Pentru a proteja interesele grupului şi a nu pierde contractul sau a diminua profitul preconizat încă de la momentul perfectării afacerii, inculpatul G. a stabilit o nouă întâlnire la sediul II., la care a participat inculpatul B., însoţit de un nou avocat, XXX. Veronel, şi inculpaţii W., omul de încredere al lui G., L. şi E.

Probatoriul administrat în cauză a dovedit că interesul inculpatului G. a fost de acelea de a-l menţine pe inculpatul B. în contract cu orice preţ, dar şi de a proteja interesele membrilor grupului, în special ale liderului acestuia, inculpatul H., relevantă în acest sens fiind conduita adoptată de acesta în cadrul întâlnirii de la sediul II. după ce a aflat despre existenţa plângerii penale redactată de XXX. la solicitarea clientului său.

Astfel, după ce inculpatul E. a prezentat membrilor grupului conţinutul plângerii, în care se reclama săvârşirea mai multor infracţiuni, inclusiv cele ce fac obiectul acestei cauze, printre persoanele nominalizate fiind şi inculpaţii M., E. şi G., reacţia celui din urmă a fost una necontrolată, de iritare, acelaşi comportament fiind adoptat şi de inculpatul W. (celălalt cetăţean evreu, cum îl descrie XXX. Veronel).

Întrucât membrii grupului infracţional organizat erau conştienţi de implicarea şi acţiunile desfăşurate pentru dobândirea imobilelor Pădurea Snagov şi D., dar şi a celorlalte bunuri din contractul de cesiune, aceştia au fost speriaţi de consecinţele sesizării organelor judiciare şi ale declanşării cercetărilor, astfel că inculpatul G. l-a anunţat pe liderul H. că este cazul să intervină şi a stabilit o întâlnire cu B., la domiciliul acestuia.

Deşi inculpatul G. a declarat că l-a îndemnat pe B. să depună plângerea, afirmând că activităţile desfăşurate de S.C. F. S.R.L. în relaţiile cu acesta erau legale şi corecte, în realitate, dat fiind şantajul la care s-a recurs (în opinia martorului FFFFFFF., prezentarea unei plângeri penale cu ocazia negocierilor dintre părţi, reprezintă un şantaj la adresa părţilor din contract, un demers neadecvat, jignitor şi neprofesional), inculpatul G. a încercat să îl determine pe B. să nu sesizeze organele judiciare, lucru care în fapt s-a şi întâmplat, în urma promisiunilor făcute de membrii grupului la întâlnirea stabilită cu liderul acestuia.

Astfel, în cadrul întâlnirii care a avut loc în cursul lunii decembrie 2011, la domiciliul inculpatului B., la care au participat inculpaţii G. şi H., dar şi KK. şi martora SS., membrii grupului infracţional organizat au recunoscut implicarea lor în proiect, asumându-şi, practic, nu doar reuşitele de până atunci (obţinerea Pădurii Snagov şi a D.), ci şi faptele care au permis realizarea lor, arătând că sunt cei care au finanţat afacerea, că se bucură de influenţă în mediul politic şi că toate acestea "nu s-au întâmplat pentru nimic", că totul s-a obţinut prin muncă grea şi cu "mulţi bani", investiţi de H.

Din conţinutul conversaţiei înregistrată cu mijloace proprii de inculpatul B. şi care constituie mijloc de probă în cauză, astfel cum s-a arătat, rezultă în mod evident că membrii grupului infracţional organizat prezenţi la întâlnire (G. şi H.) au încercat şi reuşit să-l convingă pe inculpatul B. să nu sesizeze organele judiciare şi să nu rezilieze contractul de cesiune, sens în care i-au promis acestuia o renegociere a clauzelor lui, prin acceptarea procentului de 15% pretins de acesta, în final, inculpatul H. solicitându-i să mai dea o şansă "afacerii", întrucât el nu investeşte în ceva ce nu merită.

Prezenţa la această întâlnire a inculpatului H. alături de G., care se situau pe palierul de conducere în ierarhia grupului, dovedeşte odată în plus că membrii grupului infracţional cunoşteau caracterul ilicit al înţelegerii dintre părţi, consfinţit prin încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006, şi că, pentru a nu se expune riscului declanşării cercetărilor şi descoperii implicării lor în obţinerea ilegală a bunurilor revendicate de B., au acceptat să îl prezinte pe liderul grupului cumpărătorului de influenţă, a cărui implicare fost ţinută ascunsă până la acel moment, astfel cum deja s-a arătat.

Participarea inculpatului H. la negocieri a fost suprinzătoare şi pentru soţia inculpatului B., martora SS., care a arătat "că a fost surprinsă să afle de implicarea lui H." care le-a propus un nou contract cu condiţii avantajoase pentru ei, fiind făcute din nou referiri la posibilităţile pe care reprezentanţii F. le au pentru dobândirea bunurilor revendicate de soţul său, sugerându-le, totodată, să renunţe la serviciile avocatului IIIII.

Astfel, în scopul protejării intereselor grupului şi a se asigura că, pe viitor, nu vor mai fi efectuate astfel de demersuri de către inculpatul B., care le-ar fi zădărnicit eforturile financiare şi la nivel relaţional, inculpatul G., în contextul discuţiilor menţionate, i-a sugerat acestuia că ar fi bine să renunţe la serviciile avocatului IIIII., afirmând că: "(….) Eu contest că domnul Rădulescu nu a fost trimis de preşedinte… Credeţi-mă ştiu…şi nu sunt implicat."

Nemulţumirile inculpatului B. determinate de faptul că nu a primit sumele promise şi negociate la momentul încheierii înţelegerii, dar şi încercarea acestuia de a apela la alţi investitori (în parte fiind realizate prin societatea TT.) şi de a rezilia contractul cu F. (sens în care a apelat la serviciile mai multor avocaţi) au impus cooptarea de către inculpatul G. în cadrul grupului infracţional organizat şi a inculpaţilor L., pe care îl cunoştea de mult timp şi îi era prieten, W., care era omul lui de încredere şi se ocupa de afacerile sale, şi K., care i-a fost prezentat de inculpatul L.

Rolul inculpaţilor care au aderat la grupul infracţional organizat nu a fost acela de a acorda consultanţă în relaţia cu presa sau în domeniul imobiliar, întrucât pe perioada derulării contractului nu au fost realizate astfel de proiecte de către F., ci de a-l convinge pe inculpatul B. să nu rezilieze contractul, care era extrem de profitabil pentru membrii grupului infracţional organizat, fapt ce explică şi participarea acestora la discuţiile purtate cu inculpatul B. ce priveau derularea convenţiei, stadiul procedurilor judiciare şi administrative privind bunurile revendicate şi negocierea cu societatea TT. (la care a participat inculpatul K., trimis fiind de G.).

Eforturile inculpatului G. de a-l convinge pe B. să nu rezilieze contractul de cesiune şi de a nu apela la alţi parteneri cu potenţial financiar interesaţi în cumpărarea drepturilor acestuia rezultă şi din împrejurarea că, ulterior, i-a solicitat inculpatului K. să discute în numele S.C. F. S.R.L. cu reprezentantul firmei TT., LLLLLLL., şi cu avocatul AAAAAAA., negociere în urma căreia Ferma de montă Băneasa a fost cedată respectivei societăţi, în schimbul renunţării la alte bunuri menţionate în convenţia din 2005 şi care se regăseau şi în contractul de cesiune din 2006, încheiat cu S.C. F. S.R.L. (declaraţia inculpatului K., filele x d.u.p.).

Inculpatul K., în faţa instanţei de fond, pentru a-şi justifica retractarea sau nuanţarea depoziţiei din cursul urmăririi penale, a invocat starea de oboseală (după efectuarea unei percheziţii domiciliare), neînţelegerea sau inducerea unor răspunsuri de către procurorul anchetator, însă acesta argumente nu pot fi primite, în contextul în care acesta a fost asistat de apărătorul său ales, a citit şi semnat declaraţia şi nu a avut de făcut obiecţiuni, astfel că şi-a asumat conţinutul şi realitatea consemnărilor din cuprinsul actului procedural.

Prin urmare, acţiunile coordonate de G. şi implicarea altor membri ai grupului în realizarea unei înţelegeri cu TT. pentru a păstra în continuare contractul cu B. dovedesc interesul acestora în dobândirea bunurilor revendicate şi contrazic susţinerile inculpatului G. din declaraţia dată în faţa instanţei de fond, în care a relatat că i-a comunicat celui dintâi că nu îl poate ajuta cu nimic în relaţia cu TT., pentru că este un angajament pe care acesta l-a făcut singur.

Menţinerea inculpatului B. în contract nu a fost determinată de investirea unor sume mari de bani de către membrii grupului infracţional organizat, astfel cum susţine inculpatul G., care, de altfel, nici nu au fost dovedite, ci de interesul lor de a obţine bunurile revendicate care le aduceau profituri fabuloase şi de a crea în faţa autorităţilor aparenţa că persoana interesată de dobândirea lor este inculpatul B., deşi acesta cedase drepturile în favoarea S.C. F. S.R.L.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reprezentanţii S.C. F. S.R.L. nu au putut prezenta o situaţie a cheltuielilor efectuate în demersurile administrative sau judiciare privind retrocedarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, care de altfel nu sunt reflectate nici în contabilitatea societăţii (martorul XXXXXX. a precizat că resursele financiare ale societăţii proveneau din împrumuturi obţinute de la firme offshore care nu au mai fost restituite). Potrivit declaraţiilor martorului HHHH., acesta a semnat un contract de împrumut, la solicitarea lui M., care nu dorea să-i apară numele său în relaţia cu F. LTD, iar suma ridicată de la banca a predat-o inculpatului (550.000 euro), fără a mai restitui vreodată împrumutul şi a cunoaşte ce s-a mai întâmplat cu respectivul contract.

Faptul că membrii grupului infracţional organizat aveau o reală temere că inculpatul B. ar putea rezilia contractul rezultă şi din aceea că au acceptat să dea curs solicitărilor celui din urmă de a-i plăti anumite sume de bani ce nu aveau legătură cu obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006.

Rezultă, aşadar, fără putinţă de tăgadă, din interpretarea coroborată a materialului probator administrat în cauză, că inculpatul G. a constituit împreună cu coinculpaţii H., M. şi E., la data de 1.11.2006, grupul infracţional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B. prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, în cadrul căruia a avut un rol esenţial, fiind situat pe palierul de conducere. Astfel, acesta a fost omul de încredere al inculpatului H. şi a coordonat activitatea grupului după plecarea lui M., în anul 2010, implicându-se direct în demersurile de a menţine contractul încheiat cu inculpatul B., astfel cum s-a dezvoltat în cele ce preced.

Pe cale de consecinţă, urmează a se reţine vinovăţia inculpatului G. în comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., având în vedere că printre infracţiunile pentru care grupul a fost constituit se regăseşte şi infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Înalta Curte constată că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul G. a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

Referitor la activitatea inculpatului H., se reţine că, deşi negocierile privind încheierea contractului de cesiune de drepturi s-au purtat între inculpaţii M. şi B., anterior această posibilă afacere a fost discutată cu inculpatul H., pe care M. l-a cunoscut prin intermediul lui G.

Proiectul prezentat de M. celor doi inculpaţi le-a creat convingerea că pot obţine profituri mari prin implicarea în afacere, având în vedere că era vorba de bunuri imobile despre care se susţinea că ar fi aparţinut C. şi care, după ce erau dobândite, puteau fi vândute cu sume importante sau ar fi putut reprezenta oportunităţi pentru derularea altor afaceri imobiliare. La acel moment, inculpaţii M., G. şi H. au avut în vedere atât posibilităţile financiare de care dispuneau, dar şi conexiunile relaţionale la nivel politic şi social, inculpatul G. desfăşurând activităţi de consultanţă politică pentru prim ministrul şi preşedintele României, aspect ce îi conferea cel puţin ipotetic un avantaj.

Aşa cum s-a arătat, încă de la momentul negocierilor, inculpaţii G. şi H. nu au dorit să se cunoască implicarea lor în proiect şi interesul pentru dobândirea bunurilor, astfel că au convenit să introducă în relaţiile contractuale cu inculpatul B. societatea F. S.R.L., al cărei asociat unic era F. LTD, care, în realitate, era controlată de cei trei inculpaţi, prin intermediul unor firme offshore.

Astfel, potrivit acestei înţelegeri, încheierea contractului de cesiune din data de 1.11.2006 s-a realizat între inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de M., în baza procurii din 14.09.2006 dată de membrii grupului infracţional, tocmai pentru a se păstra ascunsă implicarea cetăţenilor israelieni, interesaţi de dobândirea bunurilor.

După semnarea contractului la 1.11.2006, inculpatul M. a fost mult timp persoana care a reprezentat S.C. F. S.R.L. în raporturile contractuale cu inculpatul B., prezentarea celorlalţi membri ai grupului cumpărătorului de influenţă făcându-se mai târziu, respectiv în cursul anului 2007 în cazul inculpatului G. şi în luna decembrie 2011, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.

Implicarea şi interesul lui H. în proiectul F. rezultă din depoziţia martorului NN. (din 22.02.2016), care a arătat că I. i-a fost prezentat de M., înainte ca martorul să investească în proiectul cu F., probabil pentru a-l convinge în acest sens, împrejurare în care I. i-a spus că afacerea F. este "a lui".

În acelaşi sens este şi depoziţia martorului XXXXX., din cursul urmăririi penale, care a aflat de la M. că în F. este asociat cu H. şi G.

Tot astfel, martora PPPPP. a arătat că, în contextul în care a găsit un client interesat să cumpere D., a aflat despre implicarea lui H. în F., spunându-le inculpatului B. şi soţiei sale că "ei sunt de fapt parteneri de afaceri cu H. şi cu M., care este o marionetă băgată la înaintare". Tot martora a aflat, prin intermediul unei alte persoane (VVVVVV.), numărul de telefon al inculpatului I. şi a asistat la o convorbire telefonică purtată de B. cu acesta, ocazie cu care el a recunoscut implicarea sa în firma F., precum şi colaborarea pe care o avea cu M.

Implicarea inculpatului H. în constituirea şi coordonarea activităţii grupului infracţional organizat este dovedită de contribuţia majoritară pe care acesta a avut-o la finanţarea proiectului (potrivit memorandumului din 2.11.2006 LL. controlată de H. finanţa 80% din cele 14 milioane de euro ce urmau a fi investite, în timp ce MM. şi inculpatul M. contribuiau cu 20%) pentru susţinerea acţiunilor ilicite derulate în vederea dobândirii bunurilor revendicate de B., deşi cunoştea încă dinainte de încheierea contractului din 1.11.2006 că cel din urmă nu este persoană îndreptăţită la retrocedare, aspect atestat în mod neîndoielnic de conţinutul raportului de due diligence întocmit de II. şi care a fost comunicat în luna octombrie 2006 societăţii PP., controlată de inculpat. În plus, aceleaşi informaţii i-au fost transmise ulterior de inculpaţii M. şi G. care participaseră la o întâlnire cu reprezentantul XX., martorul OOOOOOOO., context în care acesta le-a comunicat că mai multe bunuri, printre care şi Pădurea Snagov, nu erau revendicabile.

Deşi la început nu a fost dezvăluită implicarea sa în proiectul F., inculpatul B. fiind convins că doar M. era administratorul societăţii, inculpatul H. a cunoscut şi coordonat activităţile desfăşurate de cel din urmă în realizarea scopului grupului infracţional, fiind informat de acesta în legătură cu stadiul procedurilor judiciare, dar şi cu privire la pretenţiile financiare ale inculpatului B., altele decât cele menţionate în clauzele contractului.

Întrucât interesul inculpatului H. şi, implicit, al grupului infracţional organizat era de a obţine bunurile revendicate de B., dar şi de a menţine contractul cu acesta, a acceptat plata respectivelor pretenţii, iar de transmiterea banilor s-a ocupat G., omul său de încredere.

În acest sens, relevante sunt declaraţiile martorului HHHH., un apropiat la inculpatului M., care a arătat că, în vara anului 2009, a fost trimis de acesta din urmă în Bulgaria pentru a se întâlni cu un reprezentant al lui G. şi H., de la care a primit suma de 550.000 euro pe care i-a remis-o inculpatului M., acesta comunicându-i că banii sunt pentru inculpatul B.

Totodată, martorul a arătat că, în cursul anului 2007 sau 2008, a fost rugat de M. să încheie un contract de împrumut pentru acesta cu F. Ltd, iar suma primită, de 700.000 - 720.000 de euro, i-a dat-o inculpatului M., de la care a aflat că banii erau destinaţi tot lui B. Suma împrumutată nu a mai fost restituită de martor, iar G. i-a comunicat acestuia că trebuie să găsească o soluţie pentru a regla situaţia şi din punct de vedere contabil, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Cunoscând încă de la momentul încheierii contractului riscurile majore ale acestui proiect, inculpatul H. a perceput în mod evident şi faptul că aceste impedimente vor putea fi depăşite doar prin activităţile ilicite pe care urmau să le desfăşoare membrii grupului infracţional organizat, ce vizau săvârşirea unor fapte de corupţie sau asimilate acestora, raportându-se şi la influenţele pe care puteau să le exercite asupra funcţionarilor chemaţi să aprecieze asupra notificărilor privind bunurile ce făceau obiectul contractului şi care se aflau în proceduri administrative (printre care Pădurea Snagov şi D.).

Astfel, demersurile efectuate de inculpatul M. pentru realizarea scopului grupului infracţional organizat, singur sau susţinut de G., au fost cunoscute de inculpatul H., care era informat în permanenţă de membrii grupului, atât în mod direct, cât şi prin corespondenţa electronica adresată avocatului său, H., de G., M., E. Deopotrivă, corespondenţa purtată de inculpaţi probează şi ierarhia existentă cadrul asocierii, liderul fiind H., care, la rândul său, transmitea prin intermediul inculpatului G., omul său de încredere, informaţiile şi demersurile ce trebuiau întreprinse de către membrii grupului.

Totodată, deşi acţiona din umbră, inculpatul H. asigura susţinerea intereselor membrilor grupului la nivel relaţional, sens în care la petrecerile pe care le organiza la domiciliul său din Israel sau la reşedinţa din Monaco, invita persoane cu funcţii publice importante (cum este cazul premierului de la acel moment, WW., sau al lui L., cunoscut om de presă şi cu influenţă în mass media etc.), pe care inculpatul M. le-a menţionat în cadrul discuţiilor cu B. pentru a-l asigura de reuşita demersurilor pe care urma să le întreprindă pentru dobândirea bunurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune.

Faptul că inculpatul H. cunoştea activităţile membrilor grupului şi primea informaţii legate de derularea contractului din 1.11.2006 este dovedit şi de împrejurarea că, după dobândirea de către S.C. F. S.R.L. a Pădurii Snagov şi a D. şi vânzarea unor părţi din aceste terenuri de către inculpatul M., acţiuni ce au stârnit nemulţumirea lui B. întrucât nu primise sumele promise la perfectarea înţelegerii, liderul asocierii a primit un raport detaliat de la inculpatul G. în legătură cu sumele investite şi acţiunile realizate pentru obţinerea acelor bunuri. În acest sens, relevante sunt depoziţiile martorilor NN. şi XXXXX., care au fost prezenţi la o întâlnire pe yahtul lui I., în Franţa, când G. l-a informat pe H. cu privire la acţiunile efectuate de M.

Aşa cum s-a arătat, decizia de a-l înlătura pe inculpatul M. din afacere a fost determinată de protejarea intereselor membrilor grupului care urmăreau obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B. şi menţinerea acestuia în contract, astfel că inculpatul H. a hotărât să îl implice pe G., omul său de încredere, în relaţia cu cumpărătorul de influenţă, dovedind încă o dată rolul său de lider al grupului, dar şi modul organizat în care acţionau membrii acestuia.

Implicarea inculpatului H. în coordonarea grupului al cărui lider era, precum şi interesul lui în dobândirea bunurilor sunt dovedite şi de conduita acestuia după ce a aflat de la inculpatul G. despre existenţa plângerii penale formulate de B., prin intermediul avocatului, în care se reclama săvârşirea mai multor infracţiuni, inclusiv cele ce fac obiectul prezentei cauze, şi care îi viza în mod direct pe membrii grupării.

Astfel, fiind alarmat şi conştient de consecinţele ce ar putea decurge ca urmare a sesizării organelor judiciare şi declanşării cercetărilor, având în vedere condiţiile încheierii contractului şi acţiunile întreprinse până la acel moment de membrii asocierii, inculpatul H. i-a cerut lui G. să stabilească o întâlnire cu B., la domiciliul acestuia, care a avut loc în luna decembrie 2011.

În cadrul acestei întâlniri la care au participat inculpaţii H., G. şi B., dar şi KK. şi martora SS., membrii grupului infracţional organizat au recunoscut implicarea lor în proiect, asumându-şi, practic, nu doar reuşitele de până atunci (obţinerea Pădurii Snagov şi a D.), ci şi faptele care au permis realizarea lor, arătând că sunt cei care au finanţat afacerea, că se bucură de influenţă în mediul politic şi că toate acestea "nu s-au întâmplat pentru nimic", că totul s-a obţinut prin muncă grea şi cu "mulţi bani", investiţi de H.

Inculpatul H. a arătat în cadrul discuţiilor că "singura motivaţie a noastră aici este că dorim să investim foarte mulţi bani în afacerea asta, având un low profile", recunoscând astfel că ascunderea implicării cetăţenilor israelieni în HHHHHHHHHH./F. a fost un act deliberat, decis chiar de inculpat, în calitate de lider al grupării.

Din conţinutul conversaţiei înregistrată cu mijloace proprii de inculpatul B. şi care constituie mijloc de probă în cauză, astfel cum s-a arătat, rezultă în mod evident că membrii grupului infracţional organizat prezenţi la întâlnire (G. şi H.) au încercat şi reuşit să-l convingă pe inculpatul B. să nu sesizeze organele judiciare şi să nu rezilieze contractul de cesiune, sens în care i-au promis acestuia o renegociere a clauzelor lui, prin acceptarea procentului de 15% pretins de acesta, în final, inculpatul H. solicitându-i să mai dea o şansă "afacerii", întrucât el nu investeşte în ceva ce nu merită.

Referitor la poziţia exprimată de inculpatul H. cu ocazia discuţiilor purtate la această întâlnire, B. a declarat că acesta i-a spus "să păstrăm contractul pentru că ei sunt puternici", cerându-i lui G. "să îmi ofere o înţelegere mai bună, mai corectă."

Prezenţa la această întâlnire a inculpatului H. alături de G., care se situau pe palierul de conducere în ierarhia grupului, dovedeşte odată în plus că membrii grupului infracţional cunoşteau caracterul ilicit al înţelegerii dintre părţi, consfinţit prin încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006, şi că, pentru a nu se expune riscului declanşării cercetărilor şi descoperii contribuţiei lor în obţinerea ilegală a bunurilor revendicate de B., au acceptat să îl prezinte pe liderul grupului cumpărătorului de influenţă, a cărui implicare fost ţinută ascunsă până la acel moment, astfel cum deja s-a arătat.

Participarea inculpatului H. la negocieri a fost suprinzătoare şi pentru soţia inculpatului B., martora SS., care a arătat "că a fost surprinsă să afle de implicarea lui H." care le-a propus un nou contract cu condiţii avantajoase pentru ei, fiind făcute din nou referiri la posibilităţile pe care reprezentanţii F. le au pentru dobândirea bunurilor revendicate de soţul său, sugerându-le, totodată, să renunţe la serviciile avocatului IIIII.

Astfel, în scopul protejării intereselor grupului şi a se asigura că, pe viitor, nu vor mai fi efectuate astfel de demersuri de către inculpatul B., care le-ar fi zădărnicit eforturile financiare şi la nivel relaţional, inculpatul G., în contextul discuţiilor menţionate, i-a sugerat acestuia că ar fi bine să renunţe la serviciile avocatului IIIII., afirmând că: "(….) Eu contest că domnul Rădulescu nu a fost trimis de preşedinte… Credeţi-mă ştiu…şi nu sunt implicat."

Preocuparea inculpaţilor H. şi G. în legătură cu posibilele consecinţe ale unei plângeri penale formulate de B. rezultă şi din declaraţia martorei PPPPP., care a relatat despre o întâlnire a lui G. cu numitul VVVVVV., în cadrul căreia acestuia din urmă "i s-a oferit un procent de 10% din întreaga afacere cu cele două proprietăţi (n.n- Pădurea Snagov şi D.) dacă va reuşi să-l calmeze pe B., pentru că acesta îi ameninţa pe cei din grup cu plângeri către diverse instituţii ale statului."

Poziţia deţinută de H. în cadrul grupului infracţional este probată şi de corespondenţa electronică purtată de inculpatul E. cu martorul IIIIII., avocat partener în cadrul II. în legătură cu demersurile efectuate pentru încasarea onorariului de succes stabilit în înţelegerea realizată la data de 1.10.2006 între inculpatul E., în calitate de partener al II. şi directorul F. Ltd., care deţinea S.C.F. S.R.L., QQ., adevăratul client al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare .

În contextul în care plata onorariului de succes pentru obţinerea D., ca parte a înţelegerii încheiate cu F., nu fusese efectuată nici după trei ani de la dobândirea terenului, punându-se astfel problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita, la 4.04.2013 inculpatul E., care între timp fusese îndepărtat din HHHHHHHHHH./F., i-a adresat un email martorului IIIIII., în care a menţionat următoarele: "(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul. La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu SSSSS., după ce i-am făcut scandal lui G. că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu H. la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes. De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti AAAAAA. toate chestiunile astea. De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem JJJJJJJJJJ. (n.n.- proiectul KKKKKKKKKK., în care era implicat inculpatul H.) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc (…)"

Această corespondenţă electronică este relevantă pentru a dovedi nu doar interesul inculpatului E. de a obţine beneficii materiale de pe urma activităţilor infracţionale desfăşurate, inclusiv de el, în cadrul asocierii, ci şi ierarhia care exista la nivelul grupării, dar şi faptul că aceasta era respectată de membrii.

Chestiunea plăţii efective a beneficiului ilicit cuvenit din activitatea infracţională a fost discutată mai întâi cu inculpatul G., coordonatorul grupului mai ales după anul 2010, căruia inculpatul E. "i-a făcut scandal" şi doar, ulterior, în condiţiile în care problema nu s-a rezolvat, cu liderul asocierii, inculpatul H., la care "s-a insistat, dar fără succes" pentru plata sumelor datorate pentru succesele obţinute de inculpatul E., în calitatea sa de avocat al S.C. F. S.R.L. în legătură cu Pădurea Snagov şi D.

Astfel, decizia liderului a fost respectată, chiar dacă a stârnit nemulţumire şi a atras după sine riscul neîncasării beneficiului negociat.

Mai mult, în opinia inculpatului E., îndepărtarea sa din grup nu s-a datorat faptului că "nu mai era bun", ci a reprezentat în realitate o sancţiune aplicată de inculpaţii aflaţi pe palierul de conducere, constând în îndepărtarea sa din asociere pentru îndrăzneala de a-şi cere drepturile.

Rolul de lider al lui H. este dovedit şi de declaraţiile inculpatului K., care a arătat că, atunci când a fost solicitat de L. să realizeze evaluarea bunurilor ce fac obiectul contractului de cesiune, a aflat de la acesta că G. are nevoie de o inventariere a imobilelelor pentru "şeful cel mare", care era inculpatul H.

Deşi în declaraţia din 17.09.2017, inculpatul H. a arătat că nu a discutat cu G. despre activitatea S.C. F. S.R.L. şi demersurile întreprinse în legătură cu obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B., din probele administrate rezultă contrariul. Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, inculpatul G. a fost omul său de încredere, care transmitea informaţiile către ceilalţi membri ai grupului şi îl informa cu privire la demersurile administrative şi judiciare derulate pentru recuperarea bunurilor, context în care H. a aflat şi despre intenţia inculpatului B. de a formula o plângere penală.

De asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile inculpatului H. că nu a cunoscut despre faptul că existau anumite impedimente legale privind retrocedarea bunurilor către inculpatul B., având în vedere că raportul de due diligence a fost solicitat chiar de avocatul H. pentru PP., grup de firme controlat de inculpatul H., iar acesta a avut întâlniri cu inculpatul M., anterior semnării contractului de cesiune.

În concluzie, probatoriul administrat în cauză face dovada că inculpatul H., împreună cu coinculpaţii M., G. şi E., au constituit, la data de 1.11.2006, grupul infracţional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B. prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora. În cadrul grupului, inculpatul H. a avut rolul de lider şi principal finanţator al acţiunilor ilicite desfăşurate de membrii asocierii, în legătură cu care a fost în permanenţă informat şi consultat, fiind totodată cel care a coordonat activitatea grupării prin intermediul lui M. şi G.

Ca atare, urmează a se reţine vinovăţia inculpatului H. în comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., ce constituie lege penală mai favorabilă pentri acesta.

Înalta Curte constată că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul H. a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

La grupul infracţional organizat constituit la 1.11.2007, au aderat ulterior şi inculpaţii L., W. şi K.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul L., contrar susţinerilor apărării şi aspectelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2007-2013.

În privinţa legăturilor cu ceilalţi membri ai asocierii, este cert că inculpatul L. a avut o relaţie apropiată, de prietenie, dar şi de afaceri cu inculpatul G. (fiind asociaţi în diverse societăţi), care l-a şi cooptat pe acesta în cadrul grupului infracţional.

Deşi formal nu a avut vreo calitate în societăţile aflate în spatele S.C. F. S.R.L., înscrisurile aflate la dosar demonstrează legăturile pe care inculpatul L. le-a avut cu unele din acestea sau chiar cu societatea F. LTD., realizând beneficii materiale de pe urma acestora în aceeaşi perioadă în care a funcţionat grupul infracţional.

Astfel, inculpatul L., în nume personal (ca persoană fizică), a încheiat în anul 2008 un contract de prestări servicii cu MM., reprezentată de numitul KK., societate care deţinea 4,4% din părţile sociale ale F. LTD. şi care, la rândul său, se afla în spatele S.C. F. S.R.L. .

În baza acestui contract, valabil pentru perioada 21.08.2008 - 31.12.2008, inculpatul L. a furnizat, la cererea MM., servicii de consultanţă strategică, cercetare şi analiză în ţările Europei Centrale şi de Est.

Deşi valoarea prestaţiilor nu a fost stabilită prin contract, care a făcut trimitere la încheierea ulterioară a unor acte adiţionale, la dosar există un email din data de 11.08.2015 în care inculpatul L. se referă la o plată de 80.000 de euro primită de la MM. în baza contractului sus-menţionat

În egală măsură, din actele aflate la dosar, rezultă că inculpatul L. era asociat într-o altă societate tip offshore, GGGGGGG., care a încheiat la 1.09.2009 un contract de prestări servicii şi reprezentare cu F. Ltd, având ca obiect cercetarea pieţelor şi intermedierea de tranzacţii în domeniu imobiliar, cea din urmă societate fiind beneficiarul serviciilor prestate de GGGGGGG.

Din înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la S.C. F. S.R.L. rezultă că această societate a plătit către GGGGGGG. suma de 220.000 euro la 17.09.2009 şi, suplimentar, suma de 104.000 euro la 21.09.2009 .

Or, societatea GGGGGGG. era o importantă sursă de venituri pentru inculpatul L., ca persoană fizică, de la care acesta a încasat inclusiv dividende (a se vedea suma de 500.000 dolari în anul 2011, care însă s-a compensat cu suma împrumutată de acesta la 27.10.2010 şi nerestituită, filele x d.u.p.), dar a şi împrumutat, de asemenea, în nume propriu, importante sume de bani (250.000 de euro în baza înţelegerii din 2.06.2011, 1.300.000 de dolari în baza înţelegerii din 1.08.2011 şi 290.000 de euro în baza înţelegerii din 15.09.2011), pe care nu le-a restituit ulterior, deşi termenele iniţiale de plată au fost prelungite de două ori, până în 2014 şi apoi până în 2016 .

De asemenea, GGGGGGG. a încheiat la 7.06.2010 un contract de prestări servicii cu HHHHHHH., societate aparţinând inculpatului L., cu o valoare de 135.000 de euro, având ca obiect realizarea de către cea din urmă societate, în beneficiul celei dintâi, a unor rapoarte săptămânale despre situaţia politică din România şi a altor activităţi în zona comunicării, la cererea beneficiarului .

Prin urmare, probatoriul aflat la dosar confirmă relaţiile personale, dar şi de afaceri pe care inculpatul L. le avea nu doar cu persoanele implicate în HHHHHHHHHH./F. (inculpatul G. şi numitul KK.), ci şi cu societăţile aflate în spatele F., inclusiv cu F. Ltd., de la care a obţinut venituri atât în mod direct, cât şi indirect (în nume propriu, dar şi prin societăţile în care era acţionar sau pe care le controla).

Mai mult, potrivit declaraţiilor date în faza de urmărire penală de inculpatul K., inclusiv în prezenţa avocaţilor coinculpaţilor, inculpatul L. ar fi avut neoficial un procent de 5% din "proiectul F.", aspect pe care l-a recunoscut chiar acesta în discuţiile pe care le-a avut cu cel dintâi, în contextul în care i-a propus inculpatului K. să se implice în afacere .

Aşadar, probatoriul aflat la dosarul cauzei demonstrează un cert interes material al inculpatului L. în relaţia cu proiectul/societatea F., de pe urma căreia a realizat venituri şi intenţiona să obţină beneficii.

Deşi inculpatul L. a încercat să minimalizeze legătura sa cu acest proiect, arătând că a participat doar la două întâlniri după anul 2011 la sediul II., la care s-a dezbătut stadiul dosarelor, fără ca inculpatul B. să fie prezent, şi că a discutat cu acesta, la cererea inculpatului G., despre modalitatea în care poate să-şi promoveze imaginea, iar ulterior, despre editarea unei brosuri, în realitate, aşa cum se va arăta în continuare, inculpatul L. s-a implicat activ în HHHHHHHHHH./F.

În ce priveşte activitatea inculpatului L. în cadrul F. şi, prin aceasta, apartenenţa sa la grupul infracţional organizat, cooptarea acestuia s-a făcut la scurt timp după constituire, în anul 2007, în condiţiile în care, având în vedere, pe de o parte, că inculpatul B. era o persoană publică, cu o imagine controversată, iar pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, interesul membrilor fondatori ai grupului infracţional (inculpaţii H. şi G.) ca identitatea şi implicarea lor în HHHHHHHHHH./F. să rămână ascunsă, era necesară o persoană influentă în lumea media, care să monitorizeze apariţiile din mass media care puteau să dăuneze proiectului sau chiar să atragă atenţia autorităţilor asupra acţiunilor întreprinse de membrii grupării, ce aveau ca finalitate obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B.

În acest sens, potrivit declaraţiilor cumpărătorului de influenţă şi ale soţiei sale, numele inculpatului L. a fost menţionat atât de inculpatul M., cu ocazia încheierii contractului de cesiune, cât şi ulterior, în anul 2007, de către inculpatul G., din discuţiile cu cei doi reieşind că inculpatul L. este o persoană care controlează presa, "că este un om de care lumea se teme", astfel încât acesta poate să-i creeze cumpărătorului de influenţă o imagine favorabilă şi, în plus, să-l ferească de atacuri din partea presei.

De altfel, în declaraţiile date în cauză, nici inculpatul L. nu a negat faptul că inculpatul G. i-a cerut să se întâlnească cu cumpărătorul de influenţă şi soţia acestuia, la ei acasă, pentru a discuta despre "modalitatea în care pot să-şi promoveze imaginea", întâlnire care a şi avut loc.

Mai mult, din email-urile aflate la dosar, rezultă implicarea inculpatului L. în mediatizarea pozitivă a inculpatului B., în sensul publicării în SSSSSSSSSS. a unui interviu al acestui inculpat, în urma înţelegerii stabilite între soţia sa şi inculpatul G. .

În ce priveşte monitorizarea presei, inculpatul L. a semnalat sau a fost informat în legătură cu apariţia unor articole cu potenţial dăunător, care făceau referire fie la implicarea inculpatului B. în revendicarea unor bunuri, fie la unii membri ai grupului infracţional şi la legăturile stabilite între aceştia.

Sunt relevante astfel următoarele email-urile primite sau transmise de inculpatul L.:

- din 17.08.2010, transmis de inculpatul L. inculpatului G., căruia îi semnalează "un nou atac în Adevărul, în legătură directă cu H. (n.n.-inculpatul H.)".

Aşa cum s-a reţinut anterior, din alt email aflat la dosar, rezultă că inculpatul E. a formulat un drept la replică, pentru un articol din ziarul Adevărul, datat 17.08.2010 şi intitulat "M., pionul unui miliardar controversat", care se referea şi la legătura dintre acesta şi inculpatul H., în condiţiile în care cel din urmă era implicat şi în proiectul KKKKKKKKKK.

- din 30.06. şi 11.07.2011, cuprinzând corespondenţa dintre inculpaţii L. şi G. pe tema altor articole, publicate în ziarul OOOOOOOOOO., în care, chiar dacă erau tratate mai degrabă aspecte mondene în legătură cu inculpatul M., om cu o "avere colosală, ţinută ascunsă", se menţiona atât că acesta se bazează pe sprijinul inculpatului G. (despre care se arată că este fostul consultant al lui WW., cu puternice legături la nivel prezidenţial, în prezent fiind consultant al lui PPPPPPPPPP., preşedintele României), cât şi că este "tovarăş cu controversatul H., magnatul diamantelor", făcându-se referire tocmai la "ampla investigaţie marca Adevărul, publicată anul trecut", adică exact cel analizat anterior.

Publicarea respectivelor articole a atras transmiterea unui drept la replică de către inculpatul G., atât cu privire la el, cât şi cu privire la inculpatul H., în care erau negate relaţiile personale sau de afaceri ale celor doi cu inculpatul M.

În legătură cu aceste articole, inculpatul L. a monitorizat, cantitativ şi calitativ, numărul de preluări şi tipul de reacţii (pozitive, negative sau neutre) pentru perioada 14-15.07.2011, transmiţând aceste date inculpatului G.

- din 9.05.2011, transmis inculpatului L. de către inculpatul E., la cererea inculpatului G., ca urmare a apariţiei cu o zi înainte, în ziarul MMMMMMMMMM. a unui articol sub titlul "NNNNNNNNNN.?" care trata in extenso restituirea nelegală a Pădurii Snagov şi în legătură cu care inculpatul E. a arătat că nu are relevanţă legală, pentru că nu este o investigaţie oficială şi că, în plus, ar conţine şi informaţii inexacte;

- din 7.01.2013, transmis inculpatului L. de către inculpatul K., prin redirecţionare de la inculpatul E., ca urmare a unui articol în ziarul MMMMMMMMMM. ("PPPPPPPPPP., B., G., M., vânători de proprietăţi"), cu comentariul inculpatului K.: "Măi nene, TTTTTTTTTT. n-are şi altă treabă…" (TTTTTTTTTT. fiind, probabil, CCCCC., deţinătorul UUUUUUUUUU., persoană menţionată de inculpatul B., în legătură cu care inculpatul M. i-a dat asigurări, la negocierea contractului de cesiune, că nu-l va mai ataca în ziarul său, cu precizarea că, din actele aflate la dosar, acesta a dobândit de la inculpata F. două terenuri provenite din restituirea ilegală a Pădurii Snagov).

În acelaşi context, un articol similar fusese publicat pe 30.11.2012 tot de ziarul MMMMMMMMMM. (www.x.ro), prin preluare de pe www.x.ro, sub titlul "FFFFF. şi G. atacă averea XX.", în care erau menţionaţi majoritatea membrilor grupului infracţional organizat (M., G., E., W.), legăturile acestora cu oamenii politici de la cel mai înalt nivel, contractul de cesiune încheiat cu F. şi lunga listă a bunurilor revendicate de inculpatul B. şi care au făcut obiectul contractului arătat anterior.

Deşi aparent inculpatul L. trebuia să asigure doar acoperirea din punct de vedere mediatic a proiectului Prinţul/F., în modalitatea expusă anterior, probatoriul administrat în cauză demonstrează că implicarea sa a depăşit aceste limite.

Astfel, inculpatul a fost ţinut la curent cu întreaga derulare a activităţilor legate de acest proiect, primind în mod constant email-uri, în principal, de la ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat.

Cu titlu exemplificativ, sunt următoarele email-uri, descoperite cu ocazia percheziţiei efectuate în faza de urmărire penală:

- din 23.06.2010, trimis inculpatului L., prin redirecţionare, de către martorul IIIIII., avocat în cadrul II., marcat cu importanţă "maximă", cu următorul conţinut: "S-a schimbat completul. Judecător VVVVVVVVVV. Eu nu l-am avut în dosare, dar părerile aici sunt împărţite. NNNNNN. spune că a avut o soluţie bună, bine motivată. WWWWWWWWWW. spune că a luat măsuri ciudate, într-un dosar de-al ei încă nesoluţionat.";

- din 6.05.2010 şi 7.05.2010, trimis inculpaţilor L. şi G., precum şi numitului H. (reprezentantul inculpatului H.) de inculpatul E., cuprinzând amendamentele făcute de inculpatul M. la proiectul de înţelegere referitoare la ieşirea acestuia din proiectul F.;

- din 15.10.2010, trimis inculpaţilor L., E., precum şi numitului H. (reprezentantul inculpatului H.) de inculpatul G., cu referire la renegocierea înţelegerii cu inculpatul B.;

- din 13.11.2011, trimis inculpaţilor L., W. şi G. de inculpatul E., cuprinzând proiectul de contract de ipotecă ce urma să se încheie între F. şi TT. cu privire la restul de teren din D. rămas în proprietatea F., în baza noii înţelegeri din 13.04.2011;

- din 19.05.2011, trimis inculpaţilor L., W. şi G. de inculpatul E., cuprinzând proiectul de contract de vânzare-cumpărare şi ipotecă ce urmau să se încheie între inculpatul B., F. şi TT., având ca obiect pădurea Ersig;

- din 11.05.2011, trimis inculpaţilor L., W. şi G. de inculpatul E. cuprinzând "cele convenite" la întâlnirea pe care au avut-o pe 9.05.2011, cu referire la 17 dintre bunurile revendicate de inculpatul B., care făceau obiectul înţelegerii cu F. - situaţia la acel moment a demersurilor deja efectuate, precum şi măsurile ce trebuiau luate în continuare -, cu precizarea făcută în acelaşi email, în sensul că o nouă întâlnire urma să aibă loc peste o săptămână;

- din 26.06.2012, trimis inculpaţilor L., K., W. şi G. de inculpatul E., cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului B., care cuprindea mai multe acuzaţii aduse F.; inculpatul E. propune să se întocmească în scris acestor acuzaţii;

- din 29.05.2012, redirecţionat inculpatului L. de către inculpatul G. şi transmis iniţial de inculpatul K., care cuprinde şi răspunsul inculpatului E., cu referire la posibilele negocieri dintre inculpatul B. şi NNNNNNN.;

- din 9.04.2013, trimis de inculpatul K. inculpatului L., cu referire la un reportaj al postului PRO TV pe marginea raportului Curţii de Conturi care punea în discuţie nelegalitatea restituirii Pădurii Snagov:"dpmdv nu e chiaro catastrofă, dar nici ceva de neluat în seamă. Cred că pot fii ceva urmări…fie eventual şi prin deposedare…";

- din 16.07.2013, trimis inculpaţilor L., K. şi G. de inculpatul W., cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu HHHHHHHHHH., în 19-23.08. .

Din aceste mijloace de probă rezultă, pe de o parte, caracterul sistematic, iar nu sporadic al informărilor primite de inculpatul L. cu privire la HHHHHHHHHH./F., iar, pe de altă parte, natura şi varietatea acestor informaţii.

Astfel, recepţionarea unor informaţii referitoare la stadiul şi măsurile preconizate pentru obţinerea bunurilor ce făceau obiectul înţelegerii încheiate între inculpatul B. şi F., primirea proiectelor unor acte juridice care urmau a fi încheiate cu privire la asemenea bunuri, informarea sa în legătură cu demersurile făcute de inculpatul B. în relaţia cu F., vizând modificarea sau chiar ruperea înţelegerii stabilite anterior, demonstrează că inculpatul L. era un membru activ, "cu drepturi depline" în cadrul grupului infracţional organizat, al cărui rol nu s-a limitat la crearea unei imagini favorabile inculpatului B. sau la monitorizarea mass media în legătură cu persoanele implicate în proiect.

Altfel, este de neînţeles de ce, de pildă, inculpatul L. trebuia să fie informat printr-un mesaj de importanţă "maximă", transmis chiar de unul dintre avocaţii parteneri ai II., că judecătorul unei anume cauze a fost schimbat, făcându-i se totodată şi o scurtă caracterizare a acestuia.

Implicarea inculpatului L. în activitatea grupului infracţional este probată şi de participarea sa la întâlnirile membrilor acestuia care au avut loc la sediul II., dar nu numai, în condiţiile în care aspectele discutate depăşeau sfera sa de interes, prin prisma profesiei pe care o avea.

Astfel, prezenţa sa la întâlnirile ocazionate de HHHHHHHHHH./F. a fost constatată începând cu anul 2007, relevantă fiind în acest fel declaraţia martorului XXXXX., care a remarcat participarea inculpatului L. la sediul II., la o întâlnire la care au fost prezenţi şi inculpaţii M., E. şi, posibil, G., ocazionată de apariţia unui articol negativ la adresa inculpatului B., la care se dorea o reacţie.

Despre inculpatul L., martorul a mai arătat că i-a fost prezentat de G. în anul 2011, ca fiind "un consultant al proiectului F.", remarcând prezenţa acestuia la întâlnirile cu avocaţii, în care se prezenta situaţia dosarelor cu retrocedările, pe care le-a situat în timp în anii 2012 şi 2014.

De asemenea, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorului IIIII., inculpatul L. a fost prezent şi la întâlnirea din anul 2011, de la acelaşi sediu al II., când s-a discutat despre intenţia inculpatului B. de a renunţa la contractul cu F. Remarcând atmosfera tensionată în care se purtau discuţiile, cei mai nervoşi fiind inculpatul G. şi celălalt cetăţean israelian care-l însoţea, martorul a precizat intervenţia inculpatului L. în discuţii "ca un fel de moderator", care a spus că "au venit cu gânduri bune şi e bine să se găsească o soluţie".

Or, modalitatea în care inculpatul L. a intervenit în detensionarea situaţiei dovedeşte, pe de o parte, că acesta era la curent atât cu neînţelegerile ivite între membrii grupului şi inculpatul B., cât şi cu sursa acestora, cunoscând implicit şi acţiunile întreprinse până în acel moment în legătură cu bunurile care făceau obiectul contractului (cum fuseseră obţinute şi ce se întâmplase cu acestea ulterior), iar, pe de altă parte, că prezenţa acestuia nu a fost una întâmplătoare şi nu a intervenit în discuţie ca un terţ dezinteresat, ci, în realitate, a fost determinată de preocupările membrilor grupului de a nu se rezilia contractul de cesiune (fapt pe care, de altfel, nu l-au acceptat nici măcar în condiţiile în care, cu aceeaşi ocazie, aceştia au fost ameninţaţi cu o plângere penală), întrucât numai astfel puteau fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul B.

Chiar şi inculpatul B. a arătat, cu referire la inculpatul L., că "l-am văzut de câteva ori, este omul lui G. şi promovează în presă imaginea grupului acestuia", că "a făcut parte din grupul lui I." şi că "am fost în mod repetat contactaţi de W., K. şi de L. pentru a ne împiedica să rupem contractul" .

Inculpatul L. nu a participat doar la întâlniri la sediul II., ci şi la inculpatul B. acasă.

Astfel, cu titlu exemplificativ, în răspunsul trimis de societatea F., la 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului B. din 9.08.2012, s-a făcut referire la o "întâlnire de lucru" care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17:00, care a durat două ore şi zece minute şi la care "din partea F. au participat: domnul G., domnul VVVVVVV., domnul W., domnul J., domnul K., domnul L. şi, nu în ultimul rând, avocatul F., domnul E."

Este de observat calitatea "oficială" în care inculpatul L. a participat la această întâlnire, ca reprezentant al F., fiind vorba despre o întrevedere planificată, iar nu întâmplătoare.

De asemenea, prezenţa inculpatului L. la întâlniri cu inculpatul B. şi soţia sa a fost confirmată şi de inculpatul K., şi, chiar dacă acesta nu a putut preciza obiectul discuţiilor purtate cu acele ocazii, a arătat că inculpatul L. a participat la acele întâlniri ca reprezentant al lui G., dar şi în nume propriu.

Prin urmare, şi în privinţa întâlnirilor cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, probatoriul administrat în cauză demonstrează, pe de o parte, că participarea inculpatului L. la acestea a avut un caracter regulat, iar nu întâmplător, iar pe de altă parte, că discuţiile purtate la aceste întrevederi nu au privit strict aspecte care să intereseze imaginea inculpatului B. sau ai altor membri ai grupului, ci chestiuni concrete referitoare la derularea proiectului Prinţul/F., inclusiv nemulţumiri ale inculpatului B. în legătură cu nerespectarea de către membrii grupului infracţional a obligaţiilor asumate prin înţelegerea pe care o încheiaseră cu acesta, sub paravanul F.

Tot inculpatul L. a fost cel care l-a cooptat şi pe inculpatul K., ca membru al grupului infracţional, în toamna anului 2011. Deşi aparent acesta trebuia să acţioneze ca un consultant imobiliar, care să evalueze proprietăţile care făceau obiectul contractului dintre inculpatul B. şi F., în realitate acesta a gestionat relaţia grupului cu cel din urmă inculpat, care era tot mai nemulţumit de derularea contractului, refuzând chiar să semneze actele cerute pentru continuarea demersurilor necesare pentru obţinerea bunurilor.

Este de observat faptul că inculpatul L. i-a prezentat inculpatului K. rolul şi ierarhia în cadrul grupului chiar mai înainte ca acesta să accepte să se implice în activitatea acestuia, arătând că G. este "factorul de decizie de la F. (…), om serios şi de caracter", iar evaluarea proprietăţilor, cerută inculpatului K., trebuia făcută pentru "stăpânul mare", adică H.

Semnificativ pentru gradul de implicare a celor doi inculpaţi în acţiunile grupului infracţional aflat în spatele F. este corespondenţa electronică anterior citată, în care se face referire la un raport al Curţii de Conturi cu privire la retrocedarea Pădurii Snagov şi la posibilele urmări ale acestuia, respectiv pierderea bunului, în condiţiile în care, la acel moment, pădurea se afla în cea mai mare parte în proprietatea F.

Toate aceste considerente demonstrează că inculpatul L. nu a avut doar legături tangenţiale şi dezinteresate cu HHHHHHHHHH./F., aşa cum a încercat să acrediteze, ci, dimpotrivă, în anul 2007 acesta a aderat la grupul infracţional constituit în umbra acestei societăţi şi a acţionat până în anul 2013 în beneficiul acestuia, urmărind în acelaşi timp şi un interes material propriu.

Astfel, în perioada de referinţă, inculpatul L. a monitorizat şi analizat apariţiile din mass media referitoare la persoanele implicate în acest proiect, a fost informat în permanenţă despre orice aspecte relevante în legătură cu activitatea F. şi a participat în cadrul şi din partea acestei societăţi la discuţii şi negocieri, inclusiv şi mai ales cu inculpatul B., căruia i-a creat, totodată, impresia că-l va ajuta să-şi construiască o imagine favorabilă, în condiţiile în care acesta din urmă dorea să obţină nu doar bani, ci şi recunoaşterea apartenenţei sale la familia regală a României.

Cunoscând neînţelegerile intervenite în relaţia inculpatului B. cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, inculpatul L. a acţionat pentru a-l convinge pe cel dintâi să rămână în contractul încheiat cu F., fiind pe deplin conştient de valoarea deosebită a bunurilor cesionate, de pe urma cărora se puteau realiza câştiguri fabuloase, susţinând pe această cale activitatea grupului infracţional organizat.

Ca atare, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată că acţiunile inculpatului L., comise în perioada 2007-2013, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, în forma agravată, determinată de împrejurarea că printre infracţiunile care reprezentau scopul grupării se afla şi infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în varianta incriminată în art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În mod evident, având în vedere reţinerea vinovăţiei inculpatului şi condamnarea sa pentru săvârşirea acestei infracţiuni, criticile sale vizând schimbarea temeiului în drept al soluţiei de achitare dispusă de instanţa de fond au rămas lipsite de obiect.

Înalta Curte constată că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul L. a aderat la grupul infracţional organizat în anul 2007 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul W., contrar susţinerilor apărării şi a aspectelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2007-2013.

Referitor la legăturile cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, se constată că inculpatul W. a avut o relaţie apropiată cu G., fiind "omul lui de încredere", care se ocupa de afacerile acestuia şi ale inculpatului H., cunoscând, încă de la început, interesul manifestat de membrii constituenţi ai grupului în proiectul F./Prinţul şi în dobândirea bunurilor.

Relaţia apropiată şi de încredere dintre inculpaţii W. şi G. este confirmată şi de M. care a arătat că primul l-a însoţit pe cel din urmă încă de la început la unele discuţii şi era "omul de încredere al lui G., dar nu ştiu dacă aveau afaceri împreună, însă era vorbitor de limbă ebraică." (declaraţia din 9.12.2015)

Şi inculpatul L., care l-a cunoscut pe W. încă din anul 2004, când lucra pentru DDDDDDDDDD., l-a perceput pe acesta din urmă ca fiind un asistent al lui G., omul de legătură între el şi staff-ul de campanie, iar, în anii 2006-2007, l-a văzut în anturajul lui G. .

De asemenea, martorii WWWWWWWWW. şi NN. au arătat că inculpatul W. era alături de G. în campania electorală din 2007-2008 şi se ocupa de toate afacerile israelienilor în România şi de F., informaţie pe care chiar acesta din urmă i-a comunicat-o martorului NN.

În acelaşi sens, martorul HHHH. a relatat că W. era "omul evreilor" şi se ocupa de afacerile lor în România, participând la discuţiile cu M. fie singur, fie împreună cu G.

Această împrejurare este confirmată întocmai şi de martorul JJJJJJ., avocat în cadrul II., care, în plus, a arătat că cel care coordona activitatea F. era G., iar W., deşi figura ca administrator al societăţii, în realitate era doar un executant al acestuia.

O dovadă a încrederii pe care membrii grupului infracţional organizat o acordau inculpatului W. este şi faptul că acesta avea încă din anul 2010 drept de semnătură pe conturile S.C. F. S.R.L., alături de QQ., administratorul de drept al societăţii, aşa cum arată martorul XXXXXX., cel care se ocupa de contabilitatea firmei.

Deşi inculpatul W. a încercat să minimalizeze legătura sa cu proiectul F./Prinţul doar la atribuţiile ce îi reveneau în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., arătând că nu a cunoscut sau participat la activităţile desfăşurate de membrii grupului infracţional organizat, în realitate, acesta s-a implicat în mod direct în proiect, conştientizând încă de la început interesul acestora pentru dobândirea bunurilor revendicate de B., deci, implicit, şi al inculpatului G., al cărui om de încredere era.

În ce priveşte apartenenţa inculpatului W. la grupul infracţional organizat, cooptarea lui s-a realizat în cursul anului 2007, dat fiind interesul membrilor acestuia aflaţi pe palierul de conducere, H. şi G., de a-şi păstra anonimatul şi de a ascunde implicarea lor în proiect, având astfel nevoie de persoane de încredere care să le aducă la îndeplinire ordinele şi să îi informeze în legătură cu activităţile celorlalţi membri ai grupării, desfăşurate pentru obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B.

Implicarea inculpatului W. în activitatea F. S.R.L., sub coordonarea directă a lui G., nu s-a limitat doar la activităţi ce ţin de administrarea societăţii, astfel cum a susţinut cu ocazia audierii, ci a participat şi la întâlnirile dintre membrii grupului şi cumpărătorul de influenţă, B., la domiciliul acestuia şi la sediul casei de avocatură II., iar aspectele discutate nu au vizat nici pe departe administrarea societăţii F. S.R.L.

Acest lucru este confirmat şi de inculpatul B. care, inclusiv în faţa instanţei de apel, l-a indicat pe W. ca fiind unul dintre participanţii la negocierile pe care le-a purtat cu membrii grupului infracţional organizat, caracterizându-l ca fiind un "personaj dubios", care l-a îndemnat "să rămână cu G." şi i-a dat asigurări că acesta va rezolva dobândirea bunurilor, în acelaşi sens fiind şi declaraţiile martorelor SS. şi PPPPP. În plus, cea din urmă martoră a mai arătat, în mod constant, că, după ce a constatat modalitatea în care au fost stabilite procentele între părţi în cuprinsul contractului de cesiune, dar şi faptul că B. nu ştia că au fost dobândite Pădurea Snagov şi D. şi nici că din primul imobil au fost vândute mai multe loturi, convingerea sa a fost că situaţia inculpatului este rezultatul unui plan foarte bine orchestrat de H., J., KK., dus la îndeplinire de M., în care au fost implicaţi şi K., W., L. şi E.

Rolul de executant al inculpatului W. este confirmat şi de martora BBBBBBB., care a arătat că la negocierile privind proiectul F./Prinţul din cursul anului 2013, când s-a discutat despre contractul de cesiune de drepturi pe care B. dorea să îl desfiinţeze, a remarcat că din partea F. au participat W., în calitate de administrator, şi K., ca negociator, însă deciziile nu aparţineau nicidecum acestora, ci erau luate de inculpatul G. (declaraţiile din 15.10.2014, 9.12.2015, 27.04.2018 şi 24.09.2020).

Afirmaţiile martorei vin să confirme nu doar implicarea inculpaţilor W. şi K. în negocierile cu B., ci şi ierarhia şi relaţiile dintre membrii grupului, inculpatul G. fiind cel care lua deciziile, ce erau aduse la îndeplinire de cei doi membri executanţi.

Inculpatul W. a participat şi la întâlnirile de la domiciliul inculpatului B., aspect ce rezultă din răspunsul trimis de societatea F., în 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului B. din 9.08.2012, în care se face referire la o "întâlnire de lucru" care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17:00, care a durat două ore şi zece minute şi la care "din partea F. au participat: domnul G., domnul VVVVVVV., domnul W., domnul J., domnul K., domnul L. şi, nu în ultimul rând, avocatul F., domnul E."

După plecarea din cadrul grupării a inculpatului M., în anul 2010, şi odată cu preluarea activităţilor de coordonare a grupului de către inculpatul G., care venea mai des în România, implicarea inculpatului W. în negocierile privind proiectul F./Prinţul a fost mai vizibilă, fiind persoana care reprezenta F. şi ducea la îndeplinire ordinele primite de la G., având în vedere interesul membrilor constituienţi ai grupului de a păstra ascunsă implicarea lor în proiect.

Astfel, inculpatul W. a semnat din partea F. S.R.L. mai multe documente care vizau negocierile dintre inculpatul B. şi membrii grupului infracţional organizat, şi anume actul adiţional la contractul de cesiune drepturi din 13.04.2011, denumit "Înţelegere", prin care s-a recunoscut transmiterea/cesionarea tuturor drepturilor inculpatului B. asupra bunurilor revendicate de acesta, menţionate în actele anterioare încheiate între părţi, precum şi actul adiţional nr. x la Înţelegere din 23.06.2011 prin care s-au modificat unele clauze, inclusiv cele privind transferul ulterior al unor părţi din bunurile recuperate (20% din D. şi 50% din Pădurea Snagov).

Implicarea inculpatului W. în activitatea grupului rezultă şi din faptul că este informat în permanenţă de membrii acestuia despre derularea activităţilor legate de proiect, primind email-uri de la aceştia şi, la rândul său, transmiţându-le informaţiile legate de stabilirea unor întâlniri pentru negocieri.

În acest sens, pot fi exemplificate email-urile descoperite cu ocazia percheziţie informatice efectuate în faza de urmărire penală:

- din 13.11.2011, trimis inculpaţilor L., W. şi G. de inculpatul E., cuprinzând proiectul de contract de ipotecă ce urma să se încheie între F. şi TT. cu privire la restul de teren din D. rămas în proprietatea F., în baza noii înţelegeri din 13.04.2011;

- din 19.05.2011, trimis inculpaţilor L., W. şi G. de inculpatul E., cuprinzând proiectul de contract de vânzare-cumpărare şi ipotecă ce urmau să se încheie între inculpatul B., F. şi TT., având ca obiect pădurea Ersig;

- din 11.05.2011, trimis inculpaţilor L., W. şi G. de inculpatul E. cuprinzând "cele convenite" la întâlnirea pe care au avut-o pe 9.05.2011, cu referire la 17 dintre bunurile revendicate de inculpatul B., care făceau obiectul înţelegerii cu F. - situaţia la acel moment a demersurilor deja efectuate, precum şi măsurile ce trebuiau luate în continuare -, cu precizarea făcută în acelaşi email, în sensul că o nouă întâlnire urma să aibă loc peste o săptămână;

- din 26.06.2012, trimis inculpaţilor L., K., W. şi G. de inculpatul E., cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului B., care cuprindea mai multe acuzaţii aduse F.; inculpatul E. propune să se întocmească un răspuns în scris acestor acuzaţii;

- din 16.07.2013, trimis de W. inculpaţilor L., K. şi G., cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu HHHHHHHHHH., în 19-23.08. .

Din aceste mijloace de probă rezultă caracterul variat al informaţiilor şi consecvenţa lor, fapt ce dovedeşte că inculpatul W. cunoştea în detaliu modul în care se derula HHHHHHHHHH./F. şi negocierile purtate de părţi, informaţii care nu îi erau necesare pentru a îndeplini acte de administrare a societăţii, dar care îi foloseau în negocierile cu inculpatul B. şi susţinerea intereselor grupului infracţional organizat.

Inculpatul W., în calitate de om de încredere a lui G., a participat şi la prima întâlnire dintre inculpatul K. cu membrii grupului infracţional organizat (H., reprezentat de VVVVVVV., G. şi L.) în care s-a făcut o evaluare a inculpatului K. ce urma să fie cooptat în cadrul grupului la recomandarea lui L. şi când ar fi fost discutate aspecte legate de o presupusă "estimare" a bunurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune, astfel cum a fost modificat la datele de 13.04.2011(Înţelegere) şi 26.06.2011 (actul adiţional nr. x la Înţelegere). Prin urmare, prezenţa inculpatului W. nu era justificată decât din perspectiva realizării intereselor grupului infracţional organizat, urmărite chiar de H., "şeful cel mare", pentru care s-a şi solicitat această estimare (declaraţia inculpatului K. din cursul urmăririi penale).

Prin urmare, ansamblul probator administrat în cauză face dovada certă, contrar susţinerilor apărării şi concluziei la care a ajuns instanţa de fond, că inculpatul W. a aderat în anul 2007 la grupul infracţional organizat constituit de inculpaţii H., G., M. şi E., grup care şi-a desfăşurat activitatea până în anul 2013, fiind omul de încredere al inculpatului G., context în care a cunoscut despre acţiunile întreprinse de membrii grupului pentru obţinerea ilegală a bunurilor revendicate de B. şi, implicit, despre faptul că acesta nu era o persoană îndreptăţită, participând la încheierea Înţelegerii din 13.04.2011 şi a actului adiţional din iunie 2011, precum şi la întâlnirile dintre membrii grupului şi B. la care s-a discutat despre nemulţumirile şi intenţia celui din urmă de a rezilia contractul de cesiune de drepturi, împrejurare în care a susţinut acţiunile celorlalţi membri de a menţine contractul şi a realiza, astfel, scopul grupului.

Toate aceste activităţi desfăşurate de inculpatul W. se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea aderării, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, în forma agravată, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

Prin urmare, în condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpatului şi a condamnării sale pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, critica acestuia privind inexistenţa faptei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a rămas fără obiect, motiv pentru care nu va mai fi analizată.

În ceea ce priveşte critica subsidiară formulată de inculpatul W. privind încetarea procesului penal, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, într-adevăr, inculpatul W. a aderat la grupul infracţional în anul 2007, însă a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

Cu privire la inculpatul K., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării şi aspectelor reţinute de prima instanţă, că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2011-2013.

În privinţa legăturilor cu ceilalţi membri ai grupului infracţional este dovedit că inculpatul K. a avut o relaţie de prietenie cu L., care l-a şi cooptat în cadrul grupării în toamna anului 2011, la solicitarea lui G.

Inculpatul K. a fost informat de L. încă de la început despre ierarhia, activitatea şi scopul grupului, prin urmare a cunoscut interesul lui G. şi a celorlalţi membri de a obţine bunurile ce au făcut obiectul contractului de cesiune şi a acceptat să adere la gruparea infracţională (declaraţia inculpatului K., filele x d.u.p.).

După întâlnirea din 18.11.2011 la care K. a fost prezentat membrilor grupului, respectiv lui G., W., L., dar şi lui VVVVVVV., reprezentantul lui H., şi a fost acceptat de aceştia, inculpatul a preluat rolul lui M. şi a acţionat pentru realizarea scopului grupării. Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului M., care a arătat că:

"Pe domnul K. l-am cunoscut la aproximativ un an de la momentul la care am cesionat părţile mele din F. M-am întâlnit cu acesta la cererea lui G. pentru a-i da anumite sfaturi, detalii despre afacerea cu retrocedarea şi am înţeles că el este cel care se ocupa de această afacere. I-am explicat puţin acestuia din personalitatea B." .

Tot astfel, este de reţinut că prin procura din 22.02.2012 dată de inculpatul W., în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., K. a fost împuternicit "să reprezinte şi să acţioneze în numele şi pentru societate" în relaţia cu autorităţile şi instituţiile competente pe probleme rezultate din desfăşurarea activităţii comerciale curente, în faţa birourilor de carte funciară, birourilor notariale şi cabinetelor de avocatură în scopul "gestionării problemelor şi/sau aspectelor legale ale societăţii", dar şi în relaţia cu autorităţile fiscale, putând să răspundă întrebărilor punctuale adresate de acestea cu ocazia desfăşurării inspecţiei fiscale cu privire la societate şi să le pună la dispoziţie documentele solicitate de acestea.

Aşa cum se poate observa, niciuna dintre aceste activităţi nu avea vreo legătură cu evaluarea imobiliară, fiind vorba mai degrabă despre atribuţii proprii unui administrator al societăţii, ceea ce infirmă apărările inculpatului K. prin care acesta a încercat să minimalizeze rolul său în cadrul F.

Cu titlu exemplificativ, în baza procurii susmenţionate, inculpatul K. a participat, cu intermitenţă, alături de W., la controlul efectuat de Garda Financiară în perioada februarie- aprilie 2012 la sediul S.C.F. S.R.L., având ca obiect înregistarea în evidenţele societăţii a contractelor/antecontractelor încheiate de aceasta cu B. şi modul de calcul a taxelor aferente datorate bugetului de stat, ocazie cu care s-a constatat că inculpata persoană juridică a dedus nelegal TVA în valoare de 430.714 RON aferent contractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat, în calitate de vânzător, cu S.C.CC. S.R.L, firmă controlată de martorul XXXXX., în condiţiile în care nu s-a putut proba, prin documente justificative, prestarea serviciului a cărui contravaloare ar fi fost compensată ulterior prin încheierea între cele două societăţi a contractului sus-menţionat având ca obiect o parte din terenul obţinut nelegal din D.

Or, aşa cum se poate constata, reprezentarea S.C.F. S.R.L. cu ocazia unui control al Gărzii Financiare, la care inculpatul K. a participat efectiv alături de administratorul de drept al societăţii, nu presupunea vreo activitate de evaluare imobiliară, ci avea în vedere modul în care F. respectase legislaţia fiscală în tranzacţiile imobiliare anterioare, ceea ce probează că K. era la curent cu acţiunile grupului infracţional, căci, prin ipoteză, nu putea să reprezinte societatea la o acţiune de control care o privea, fără să cunoască date şi informaţii despre activitatea desfăşurată de aceasta şi verificată de organele fiscale.

În cadrul grupului, inculpatul K. a acţionat ca un reprezentant al lui G. alături de W., rolul său fiind de a păstra legătura între membrii grupării şi B. şi de a-l convinge pe cel din urmă de influenţa lor şi de faptul că doar prin exercitarea acesteia pot fi obţinute bunurile ce fac obiectul contractului de cesiune.

La negocierile purtate cu B., la care a fost prezent şi inculpatul K., în încercarea de a-l determina pe cumpărătorul de influenţă să nu rezilieze convenţia, s-a recurs şi la ameninţări, în sensul că, dacă acesta din urmă va renunţa la contract, va trebui să plătească o sumă de bani pentru a-şi recupera bunurile, pe care era evident că B. nu o avea, făcându-se referire şi la faptul că "va veni jihadul peste ei".

În acest sens, inculpatul B. a arătat că "(..) K. a venit la mine acasă de cele mai multe ori împreună cu W. şi uneori împreună cu G., dar au fost şi cazuri în care a venit singur, dar în aceste cazuri nu a discutat chestiuni importante. Sincer nu îmi amintesc decât că a spus că voi primi în final bani (..).Precizez de asemenea că am fost în mod repetat contactaţi de W., K. şi de L. pentru a ne împiedica să rupem contractul. Unul dintre ei i-a spus soţiei mele că dacă rupem contractul se va declanşa jihadul. Mi-am amintit că persoana care a spus despre jihad este G. Aceste persoane au făcut presiune în mod constant asupra mea şi a soţiei mele."

Şi martora SS. a arătat că:

"Despre K. pot să spun că a fost intermediarul lui G. şi a făcut doar ce i-a spus acesta. K. a spus că J. a fost dat afară pentru că dorea să facă un nou contract. Am făcut cu K. o analiză a situaţiei demersurilor şi a bunurilor pe care le-am revendicat. K. ne-a spus în numele lui G. că pentru a strica contractul cu F. trebuie să dăm 100 milioane euro şi bunurile ne revin nouă."

Faptul că inculpatul K. a avut o implicare activă şi de lungă durată în proiectul F./Prinţul, că a participat la majoritatea discuţiilor şi negocierilor dintre membrii grupului şi B. de la domiciliul acestuia din urmă pentru a-l determina să nu rezilieze contractul cu S.C. F. S.R.L., rezultă din înscrisurile existente la dosar, precum şi din corespondenţa electronică purtată de avocaţii din cadrul II. prezenţi la aceste întâlniri.

Astfel, din răspunsul trimis de F., la 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului B. din 9.08.2012, s-a făcut referire la o "întâlnire de lucru" care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17:00, care a durat două ore şi zece minute şi la care "din partea F. au participat: domnul G., domnul VVVVVVV., domnul W., domnul J., domnul K., domnul L. şi, nu în ultimul rând, avocatul F., domnul E."

Este de observat calitatea "oficială" în care K. a participat la această întâlnire, ca reprezentant al F., fiind vorba despre o întrevedere planificată, iar nu întâmplătoare, la care nu s-au discutat aspecte legate de vreo evaluare imobiliară pentru a face necesară prezenţa inculpatului.

De asemenea, din email-ul transmis la data de 2.04.2013 martorului IIIIII. de IIIIIIIIII., care a participat din partea II. la aceste negocieri, rezultă implicarea inculpatului K. în deblocarea situaţiei create de nesemnarea de către B. a contractelor de asistenţă juridică (c.a.j.) şi a împuternicirilor pentru II., care ar fi silit F. să intervină în procedurile administrative şi/sau judiciare aflate în derulare, operaţiune riscantă pentru gruparea infracţională nu doar pentru că aceasta ar fi devoalat adevăratul beneficiar al bunurilor revendicate, ci având în vedere şi practica judiciară, care nu recunoştea calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii a cesionarului de drepturi:

"(..)Azi am fost la o întâlnire cu K. la B., cică să ne semneze caj-urile. Problemele iau o întorsătură stranie, ăştia iar se ceartă, se acuză, probabil se doreşte intrarea în alte negocieri (..)"

Activităţile desfăşurate de membrii grupului infracţional nu l-au împiedicat însă pe B. să continue demersurile de a implica în proiect şi alte persoane interesate în dobândirea bunurilor, astfel încât la 13.04.2011 s-a semnat o nouă înţelegere cu S.C. F. S.R.L., care a inclus şi firma TT. S.R.L., reprezentată de LLLLLLL. .

În acest context, activitatea inculpatului K. nu s-a limitat numai la a-l convinge pe B. de influenţa şi posibilitatea membrilor grupului de a obţine bunurile ce fac obiectul înţelegerii, ci acesta a participat în mod direct din partea S.C. F. S.R.L., în baza mandatului dat de G., la negocierile ulterioare cu reprezentantul S.C. TT. S.R.L. şi avocatul acesteia, AAAAAAA.

În acest sens, inculpatul K. a arătat că:

"G. mi-a cerut să găsesc o soluţie în ce priveşte TT. şi să am o discuţie cu reprezentanţii acestei societăţi în legătură cu bunurile respective şi condiţiile acestora pentru a ieşi din asocierea cu B. M-am întâlnit împreună cu W. cu LLLLLLL., administratorul TT. şi avocatul acestuia, AAAAAAA. Aceştia au cerut un timp de gândire şi după două săptămâni au propus o înţelegere în cadrul căreia ei să păstreze ferma de montă Băneasa, bun care nu era în contractul F., drepturile fiind vândute de B. anterior, în 2005. De la G. am înţeles însă că acest contact făcut de B. pentru ferma de montă Băneasa s-a semnat în realitate după contractul cu F., dar a ascuns acest lucru. Prin urmare F. revendica şi acest bun. Ulterior nu s-a încheiat o înţelegere între TT. şi F." .

În urma negocierilor realizate de inculpatul K., în numele F. S.R.L., societatea TT. a renunţat la celelalte bunuri din actul adiţional la contract, în schimbul obţinerii Fermei de montă Băneasa, astfel că scopul urmărit de membrii grupului s-a realizat, fără ca între părţi să se încheie un act.

De asemenea, martorii BBBBBBB. şi PPPPP., care au acordat consultanţă inculpatului B., confirmă implicarea inculpatului K. în negocierile privind derularea proiectului F., în perioada 2011-2013, dar şi rolul acestuia de executant al lui G.

Inculpatul K. a fost informat în permanenţă de ceilalţi membri despre activităţile legate de proiect, şi, la rândul său, le-a transmis acestora informaţiile cu privire de derularea lui, precum şi articole/reportaje apărute în spaţiul public referitoare la restituirea Pădurii Snagov.

Astfel, din corespondenţa electronică aflată la dosar rezultă că, după ce a fost făcut public raportul Curţii de Conturi din anul 2013 şi a fost difuzat un reportaj despre retrocedarea Pădurii Snagov, în care s-au făcut referiri concrete la modalitatea nelegală în care imobilul a fost restituit lui B., întrucât nu ar fi fost persoană îndreptăţită aşa cum rezulta din documentele prezentate în cadrul emisiunii, inculpatul K. l-a informat imediat pe L., exprimându-şi îngrijorarea "că vor fi urmări, fie eventual şi prin deposedare" .

Totodată, împrejurarea că inculpatul K. cunoştea în detaliu modul în care se derula HHHHHHHHHH./F. şi discuţiile purtate de părţi, rezultă şi din caracterul variat şi consecvenţa informaţiilor primite/transmise de la ceilalţi/celorlalţi membrii ai grupului, respectiv:

- email-ul din 26.06.2012, trimis inculpaţilor L., K., W. şi G. de inculpatul E., cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului B., care cuprindea mai multe acuzaţii aduse F. şi în care expeditorul acestuia propune să se răspundă în scris respectivelor acuzaţii;

- email-ul din 29.05.2012, redirecţionat inculpatului L. de către G. şi transmis iniţial de K., care cuprinde şi răspunsul inculpatului E., cu referire la posibilele negocieri dintre B. şi NNNNNNN. şi

- email-ul din 16.07.2013, trimis inculpaţilor L., K. şi G. de inculpatul W., cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu HHHHHHHHHH., în 19-23.08.

În ce priveşte apărarea inculpatului K., în sensul că activitatea sa în cadrul proiectului s-a limitat la activităţi de consultanţă în domeniul imobiliar, Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că acesta ar fi întocmit un raport de evaluare a bunurilor care să fie folosit de societatea de avocatură II. în favoarea S.C. F. S.R.L.

Susţinerile martorei PPPPPPPPP. că prezenţa inculpatului K. la întâlnirile cu B. erau justificate de calitatea de consultant imobiliar al celui dintâi, întrucât se discuta situaţia activităţilor realizate de F. după încheierea actului adiţional din 13.04.2011, sunt infirmate de probele administrate în cauză (declaraţia din 11 mai 2018).

Astfel, chiar inculpatul K. a recunoscut că a participat la negocierile cu firma TT. S.R.L., la solicitarea lui G., iar scopul urmărit era să-l păstreze pe B. în contract şi să obţină bunurile din convenţie doar pentru F., obiectiv pe care l-a realizat.

Prin urmare, inculpatul nu a acţionat ca un consultant imobiliar extern pentru S.C. F. S.R.L., ci, prin demersurile sale, a urmărit realizarea intereselor grupului infracţional organizat în relaţia cu B., dar şi cu alte societăţi (SC TT.), executând întocmai ordinele primite de la G.

Veniturile obţinute de K. în cadrul proiectului F. (suma de 10.000 euro/lună) nu pot fi justificate de vreo activitate de consultanţă imobiliară, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că inculpatul a întocmit un raport de evaluare a bunurilor ce fac obiectul convenţiei care să fi fost folosit de avocaţii din cadrul II. în demersurile judiciare pentru S.C. F. S.R.L., reprezentând în realitate remunerarea prestaţiilor sale în vederea realizării scopului asocierii infracţionale.

De altfel, implicarea inculpatului K. în activitatea grupului este probată şi de corespondenţa electronică purtată de acesta în legătură cu problema neplăţii onorariului de succes datorat pentru obţinerea D.: "Acum am vorbit cu G. (…)Întreaga datorie va fi plătită sigur săptămâna viitoare. A fost deja instructat cel ce se ocupă de acest aspect (…) cu menţiunea că miercuri când SSSSS. şi G. vor fi în Ro, vor vorbi cu AAAAAA. despre momentul plăţii succes fee (.) - fil. 91, vol. 52 dup

Totodată, într-o corespondenţă electronică purtată între martorii JJJJJJ. şi IIIIII. se face vorbire despre implicarea inculpatului K., alături de G., într-o posibilă tranzacţie cu un bun revendicat de inculpatul B., respectiv pădurea Broşteni, deşi "actele nu-l ajută", cu precizarea că acest imobil era menţionat în actul adiţional din 4.10.2007 printre cele cu privire la care inculpatul îşi cesionase drepturile în favoarea F., act redactat de asemenea de inculpatul E.: "Prinţul vinde ceva (pădurea Broşteni) şi K. cu G. iau şi ei o parte din bani (am avea ceva success aici?Că nu ştiu ce a negociat E., o să-l întreb şi pe el). Problema e că din punctul meu de vedere, Prinţul nu are ce să vândă. A pierdut irevocabil acţiunea în restituire şi ar mai avea doar acţiunea de drept comun. Însă actele nu-l ajută. Cu toate astea e cineva care vrea să-i dea 6 mil pe pădure (3 acum şi 3 când o primeşte). Acum le scriu celor de la F. şi TT. (G. and comp) o scrisoare de risc. Şi stau cu K. de la 2 pe contract că vrea să schimbe chestii. Abia aseară la 6 ne-a spus că vor să semneze luni la 9. Asta e."

Or, "schimbarea unor chestii din contract" arată dimensiunea implicării inculpatului K. în acţiunile grupului infracţional, din nou fără vreo legătură cu vreo evaluare imobiliară, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un bun în legătură cu care B. nu deţinea acte doveditoare ("Prinţul nu are ce să vândă (…), actele nu-l ajută").

Prin urmare, acţiunile realizate de inculpatul K. denotă aderarea sa la grupul infracţional organizat în beneficiul căruia a acţionat în perioada 2011-2013, fiind astfel întrunite, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpatului şi a condamnării sale pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, critica acestuia privind inexistenţa faptei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a rămas fără obiect, motiv pentru care nu va mai fi analizată.

Înalta Curte constată că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul K. a aderat la grupul infracţional în anul 2011 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În ceea ce priveşte critica parchetului referitoare la greşita achitare de către instanţa de fond a inculpatului J., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, acuzaţiile aduse acestuia în actul de sesizare constau în aceea că a aderat, în anul 2007, la grupul infracţional organizat ce avea ca scop dobândirea bunurilor revendicate de B. în baza Legilor nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, a acţionat în cadrul acestuia până în anul 2013, sub directa coordonare a lui G., a păstrat legătură între acesta şi inculpaţii H. şi M., le-a comunicat rezultatul demersurilor efectuate, a participat la întâlniri cu cumpărătorul de influenţă şi a îndeplinit dispoziţiile date de ceilalţi membri ai grupării.

Probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte însă dincolo de orice îndoială rezonabilă implicarea inculpatului J. în activităţile grupului infracţional organizat după momentul constituirii la 1.11.2006 sau participarea sa la întâlnirile dintre membrii asocierii în scopul negocierii cu cumpărătorul de influenţă, chiar dacă inculpatul era implicat în alte afaceri comerciale împreună cu unii dintre aceştia.

În acest sens, relevante sunt declaraţiile martorelor WWWWWWWWW. şi BBBBBBB., din care rezultă că l-au întâlnit o sigură pe dată pe J., că acesta se cunoştea cu o parte din membrii grupului infracţional organizat, însă acestea nu au putut preciza dacă era implicat în proiectul F. ori acţiunile întreprinse în concret pentru realizarea scopului grupării sau dacă a participat la negocierile cu B.

Şi martorul XXXXX. a precizat că, întâlnindu-l pe inculpatul J. în perioada 2008-2010, l-a perceput pe acesta ca fiind un consultant implicat în identificarea unui potenţial urbanistic, ca un mandatar care aproba cheltuieli şi se interesa de impozite şi taxe, fără a releva însă alte elemente factuale din care să rezulte că ar fi susţinut acţiunile întreprinse de membrii asocierii în legătură cu obţinerea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006.

De asemenea, martorul XXXXXX. a relatat că, în anul 2010, a acceptat, la cererea lui J., să se ocupe de contabilitatea S.C. F. S.R.L., dar nu a oferit informaţii relevante care să probeze implicarea acestuia în realizarea scopului grupării infracţionale.

De altfel, nici cumpărătorul de influenţă şi nici coinculpaţii nu au susţinut că J. ar fi intervenit pentru a menţine contractul încheiat la 1.11.2006 sau pentru a susţine demersurile făcute de membrii grupului pentru obţinerea bunurilor revendicate de cel din urmă, nerezultând din probele administrate nici faptul că ar fi participat la discuţiile purtate de aceştia în legătură cu lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare a inculpatului B.

Astfel, inculpaţii L. şi K., atunci când au arătat că J. a participat alături de G. la întâlnirile de la sediul II., unde se discuta despre procedurile derulate în cadrul proiectului F., nu au oferit elemente circumstanţiale concrete legate de conduita inculpatului sau implicarea sa în discuţiile referitoare la pretenţiile lui B., aşa cum se susţine de acuzare.

Ca atare, având în vedere că în cauză nu rezultă implicarea lui J. în activitatea grupului infracţional, în perioada 2007-2013, precum şi faptul că participarea sa la întâlnirile cu B. nu s-a realizat în scopul menţinerii contractului de cesiune ori al realizării intereselor membrilor asocierii, Înalta Curte constată că acţiunile desfăşurate de acesta, astfel cum sunt relevate de materialul probator administrat, nu întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea aderării.

În consecinţă, criticile formulate de Parchet sub acest aspect sunt neîntemeiate, motiv pentru care Înalta Curte va menţine în privinţa inculpatului J. soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond, situaţie în care schimbarea încadrării juridice dată faptei de constituire a unui grup infracţional organizat, prin reţinerea formei agravate, ar fi un demers pur formal, neavând consecinţe în ceea ce priveşte situaţia juridică a acestuia.

IV.1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi M., S.C.F. S.R.L, L., W. şi K. în legătură cu infracţiunile de trafic de influenţă

1.a) În analiza criticii apelantului inculpat M. referitoare la netemeinicia soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte îşi însuşeşte, în parte, argumentele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond şi constată, totodată, că probele administrate în cursul procesului penal fac dovada certă a vinovăţiei sale în comiterea infracţiunii de corupţie ce a făcut obiectul acuzaţiei.

Referitor la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispusă de instanţa de fond prin încheierea din 17.05.2019, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, au fost înlăturate din conţinutul încadrării juridice dată faptei dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. privind infracţiunea continuată.

În acest sens, este de menţionat că traficul de influenţă face parte din categoria infracţiunilor cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că simpla pretindere de bani sau alte foloase ori, după caz, simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru consumarea acesteia, activitatea ulterioară a autorului, ce poate consta în oricare dintre modalităţile alternative prevăzute în textul de incriminare, integrându-se, împreună cu actele anterioare, într-o unitate naturală de infracţiune.

Cu alte cuvinte, dacă după momentul consumării infracţiunii, prin pretinderea de bani sau alte foloase, subiectul activ solicită şi/sau primeşte de mai multe ori de la cumpărătorul de influenţă diverse sume de bani în considerarea celor pretinse iniţial, realizându-se, astfel, o fragmentare a actelor de executare, există o singură infracţiune de trafic de influenţă, însă nu în forma continuată, reglementată de art. 35 alin. (1) C. pen. sau, după caz, art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ci în varianta unităţii naturale, având în vedere că actele subsecvente consumării, privite în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc, împreună cu actele precedente, o singură acţiune, motiv pentru care nu pot fi considerate ca fiind activităţi independente, separate, de sine-stătătoare, care prezintă fiecare în parte conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969).

În speţă, după încercarea, fără rezultat, în perioada 2005 - august 2006, a inculpatei N. de a obţine retrocedarea bunurilor revendicate de B., printre care şi Pădurea Snagov, la solicitarea şi presiunile exercitate de acesta din urmă, care dorea obţinerea unor venituri mari şi immediate, date fiind dificultăţile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), aceasta a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar şi mai bine ancoraţi în lumea politică care puteau să îl ajute în obţinerea bunurilor revendicate, pentru care depusese mai multe cereri de retrocedare şi punere în posesie (în cazul pădurii Snagov). În acest context, l-a contactat pe martorul NN., cunoscut om de afaceri şi interesat de proiecte imobiliare şi, ulterior, pe M., care a aflat despre bunurile revendicate de inculpatul B. cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare cumpărare pentru o suprafaţă de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa din localitatea Snagov (negocierile fiind purtate de M. cu N., reprezentant al S.C. GG.).

Referitor la acest aspect, martora NNNNN. a arătat că a fost împreună cu N. la o întâlnire cu NN., la hotel DDDDDD., întrucât aceasta intenţiona să cedeze drepturile inculpatului B. martorului NN., despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume nu şi-l aminteşte, dar şi-l reprezintă ca fiind "plinuţ şi cu ochelari". Totodată, a mai precizat că a prezentat martorului NN. şi consilierului juridic care îl însoţea dosarele întocmite până la acel moment, stadiul procedurilor şi actele pe care le avea, urmând ca acestea să fie analizate de cei doi pentru a lua o decizie, însă după vreo două săptămâni a aflat de la N. că NN. nu era interesat. Ştie că după acest moment N. a început discuţiile cu M. în toamna anului 2006, dar nu cunoaşte când au fost finalizate.

La rândul său martorul NN. a arătat că a cunoscut-o pe N. (în prezent N.) în anul 2006, când a venit la XXXXX., consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn LLLLL., cu o propunere pentru nişte drepturi legate de "B.", înainte ca M. să vină cu propunerea lui de afaceri, însă XXXXX., după ce a studiat actele, nu a fost de acord şi înţelegerea nu s-a realizat.

În declaraţia din data de 26.02.2016, martorul XXXXX. confirmă împrejurarea că la biroul său a venit N. cu o ofertă de cumpărare de drepturi, împreună cu o listă de bunuri pentru care B. a cerut retrocedarea şi pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă dobândirea, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că N. nu i-a prezentat vreun act din care să rezulte că "prinţul" avea dreptul la retrocedare. Martorul a arătat că a vorbit şi cu NN. căruia i-a comunicat opinia sa în sensul că "a înnebunit lumea şi cer atâţi de mulţi bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentaţie în sprijinul acestei solicitări", afirmaţie ce vine de la o persoană care avea experienţă în domeniul cadastral, pasionată de acest domeniu, astfel cum relevă martorul NN. şi care infirmă susţinerile apărătorilor inculpaţilor că refuzul încheierii unui acord s-ar fi datorat doar sumei prea mari solicitate, în avans, de inculpatul B.

Întrucât nu a găsit o rezolvare pentru solicitările presante ale inculpatului B. de a obţine bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt şi, implicit, anumite venituri din vânzarea acestora, inculpata N. i-a comunicat acestuia că are nevoie de oameni puternici, implicaţi în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorităţi, sens în care i-a propus o întâlnire cu inculpatul M., care s-a şi realizat după două, trei zile, pe care l-a prezentat ca fost consilier al lui HH. şi, la acel moment, consilier al lui WW., un baron al localităţii Snagov, unde deţine o casă, şi un apropiat al primarul comunei şi al lui CCCCC.

În fapt, inculpata N. l-a cunoscut anterior pe M. când a negociat cu acesta, în calitate de mandatar al inculpatului B., un antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 2 ha teren din Pădurea Snagov, împrejurare în care au discutat şi despre bunurile revendicate de cel din urmă. Mai mult, inculpatul M. cunoştea şi situaţia juridică a terenului de la Snagov, cu referire la faptul că B. nu definitivase procedura administrativă de punere în posesie, având în vedere că abia după finalizarea respectivei proceduri şi vânzarea imobilului către F. S.R.L., acesta a obţinut dreptul de proprietate şi asupra celor 2 ha teren.

Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile inculpatului B. în care precizează că l-a întâlnit prima dată pe M. la DDDDDD., fiindu-i prezentat de N. ca fost consilier al lui HH. şi consilier al lui WW. în domeniul afacerilor la acel moment, acesta promiţându-i că îl va ajuta să-şi recupereze bunurile dată fiind influenţa şi poziţia pe care o are în lumea politică şi mass media, făcând referire la WW., la primarul de la Snagov, care îi este prieten (O.) şi la CCCCC., care nu îl va mai ataca în presă, context în care au discutat şi despre procentele pe care urma să le primească din valoarea bunurilor retrocedate, dar şi despre faptul că se va obţine rapid în procedura administrativă terenul de la Băneasa.

Susţinerile inculpatului sunt confirmate şi de martora SS. care a menţionat că, într-adevăr, în anul 2006, N. l-a prezentat pe M. ca fiind consilier al lui WW. şi om cu resurse financiare şi influenţe în lumea politică, acesta promiţându-le că prin prisma relaţiilor sale va reuşi să obţină într-un timp scurt terenul de la Băneasa pentru care găsise deja şi cumpărători.

La rândul său, inculpata N., în declaraţia din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu F., s-a realizat o întâlnire între părţi, la sediul firmei GG. din Piaţa Domenii, la care au participat inculpaţii M., B. şi avocatul OOOOO. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condiţiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul OOOOO., inculpaţii M., E. şi B., care şi-a spus pretenţiile, solicitând avansul şi semnarea contractului.

Şi martorul WWWWW. arată că a fost trimis de B. să vorbească cu M. pentru plata onorariului cuvenit pentru acţiunile întreprinse în legătură cu retrocedarea imobilelor. În acest context, martorul s-a întâlnit cu inculpatul M. la o terasă, în vara anului 2006, însă, deşi acesta i-a promis că vor mai vorbi despre onorariul său, nu a primit nimic şi nici nu a mai purtat vreo discuţie cu privire la acest aspect.

În acest context, la data de 21.09.2006, a fost încheiat contractul privind transmiterea drepturilor cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire între inculpatul B., în calitate de cedent, şi S.C. F. S.R.L., în calitate de cesionar, reprezentată de M., în baza procurii dată în 14.09.2006 de reprezentanţii F., contract care, ulterior, a fost înlocuit cu cel semnat de aceleaşi părţi la data de 1.11.2006.

Existenţa celor două contracte nu a fost contestată de părţi, inculpatul B. arătând că, în perioada august- septembrie 2006, a negociat cu M. în legătură cu cesionarea drepturilor referitoare la bunurile revendicate şi că s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv în prezenţa inculpatei N. (declaraţia din 23.04.2015)

Astfel, în contextul în care inculpatul B. avea o situaţie financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost şi obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoştea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov şi D.) în condiţiile legii, iar până la acel moment nu se realizase recuperarea efectivă a niciunuia din aceste bunuri, fiind întreprinse mai multe acţiuni în acest sens, inclusiv de inculpata N., acesta a acceptat condiţiile impuse de M., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L., şi a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea celor două bunuri se va folosi de influenţa politică pe care o are şi de resursele financiare de care dispune. Prin urmare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influenţă, în cazul cedentului, şi plata traficului de influenţă promis şi realizat de către M., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L., despre care au cunoscut şi membrii grupului infracţional organizat, scopul constituirii grupului fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B., deşi cunoşteau că acesta nu este persoană îndreptăţită.

Potrivit menţiunilor din contractul de cesiune redactat şi certificat de inculpatul E., la data de 1.11.2006, B. îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct. I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menţionate la pct. 1.5. "D. în suprafaţă de 28,63 ha." şi la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafaţă de cca 30 ha.) şi pct. II (bunuri mobile şi imobile aflate în procedura de revendicare şi drepturi viitoare) către S.C. F. S.R.L. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiţii, prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din preţul obţinut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul D., de care inculpatul M. era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent şi 80% pentru S.C. F. S.R.L. .

Contrar susţinerilor inculpatului M., faptul că în contract s-a menţionat încă de la început plata unei sume de bani în avans, de 4 milioane de euro, care au şi fost remişi cumpărătorului de influenţă la scurt timp de la semnarea actului din 1.11.2006, nu are relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât promisiunea traficării de influenţă s-a realizat anterior încheierii celor două contracte, încă din perioada august- septembrie 2006, în condiţiile menţionate mai sus.

Acceptarea de către inculpatul B. la încheierea contractului de cesiune a unor procente de 20% din valoarea imobilului D. de care inculpatul M. era interesat în mod deosebit, şi de 50% din valoarea Pădurii Snagov având în vedere stadiul avansat al procedurilor administrative în care se afla, s-a datorat promisiunii inculpatului M. că va obţine aceste bunuri prin relaţiile de care dispune şi exercitarea influenţei la nivelul funcţionarilor publici cu atribuţii în retrocedarea celor două bunuri (declaraţiile din 23.04.2015 şi 11.12.2015, filele x d.u.p.).

Astfel, în declaraţiile sale, inculpatul B. a arătat, în detaliu, promisiunile făcute de M. şi influenţa pe care acesta pretindea că o are la nivel politic, în justiţie şi mass media, cu referire directă la personalităţi din lume politică (HH., WW., prim ministru la acel moment), la persoane apropiate acestora, respectiv soţia lui WW. despre care a afirmat că lucrează la firma de avocatură II. ("a spus să nu-mi fac griji cu WW. deoarece rezolvă el … că BBBBB. lucrează la II."), la accesul pe care-l au la Curtea Supremă ("dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna II. este judecător acolo"), la primarul din Snagov, O. ("cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta"), la CCCCC., persoană pe care i-a şi prezentat-o la una dintre întâlniri, spunându-i că din acel moment ziarul acestuia nu îl va mai ataca.

Totodată, a mai precizat că inculpatul M. i-a spus că înţelegerea trebuia perfectată cu F. S.R.L. şi fiecare parte trebuia să primească 50% şi că "fără el nu pot să obţin nimic pentru că sunt mulţi oameni care încearcă să fure aceste terenuri de la mine, menţionându-i pe DDDDD., EEEEE. sau primarul FFFFF.", condiţii acceptate de cumpărătorul de influenţă care a şi primit un avans de 4 milioane de euro.

Deşi, în declaraţiile ulterioare, B. a retractat sau a dat o altă interpretare unor împrejurări faptice legate de promisiunea traficării influenţei de către inculpatul M., în sensul că pentru recuperarea bunurilor revendicate nu era necesară folosirea influenţei, întrucât era persoană îndreptăţită la retrocedare conform documentelor pe care le deţinea, iar încheierea contractului a fost determinată de lipsa resurselor financiare pentru obţinerea bunurilor, totuşi, aspectele relevate initial de inculpat oferă suficiente elemente care, prin coroborare cu alte probe (cum ar fi declaraţiile inculpatei N., N. şi declaraţiile martorilor SS., HHHH., VV., HHHHH., IIIII., precum şi plângerea penală întocmită de acesta), confirmă scopul ilicit al perfectării celor două convenţii prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a preţului plătit pentru traficarea influenţei.

Simpla retractare sau nuanţare a unor aspecte relevate în declaraţiile iniţiale, în legătură cu motivul încheierii contractelor de cesiune şi promisiunile făcute de inculpatul M. în perioada negocierilor contractelor, nu poate conduce la lipsirea de efecte a acestor declaraţii, din moment ce, pe de o parte, inculpatul nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, odată ce a fost de acord să dea declaraţii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a cunoscut şi acceptat că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Susţinerile inculpatului că aspectele consemnate de procuror nu corespund cu cele declarate de acesta în realitate sau că nu s-a realizat o traducere corespunzătoare, având în vedere că B. a dat declaraţii în limba engleză, nu pot fi primite, în condiţiile în care, deşi audierile nu au fost înregistrate în întregime cu mijloace audio video, ele au fost realizate în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor cu respectarea drepturilor procedurale, au fost citite şi semnate de inculpat şi apărătorii prezenţi la audiere fără obiecţiuni, astfel că atât conţinutul, cât şi realitatea consemnărilor au fost însuşite de semnatari. Mai mult, dacă ar fi existat eventuale discrepanţe determinate de traducerea inexactă a celor relatate de inculpat, apărătorii aleşi, prezenţi la audiere, ar fi putut adresa întrebări inculpatului B. pentru înlăturarea unor eventuale diferenţe determinate de o traducere inexactă a unor termeni/expresii din limba engleză.

Împrejurarea că la audierea inculpatului B. din data de 11.12.2015 nu a fost prezent şi apărătorul inculpatului M. nu poate conduce la înlăturarea acestei declaraţii din ansamblul probator, având în vedere că ascultarea s-a desfăşurat în prezenţa apărătorului ales al persoanei audiate, precum şi apărătorilor altor coinculpaţi din cauză, iar ulterior, pe parcursul cercetărilor, apărătorul inculpatului M. a avut posibilitatea de a formula întrebări şi cu privire la aspectele relatate de cumpărătorul de influenţă în conţinutul depoziţie iniţiale.

Credibilitatea declaraţiilor iniţiale ale inculpatului B. este relevată şi de acţiunile iniţiate chiar de acesta pe fondul nemulţumirilor faţă de demersurile întreprinse de M. după obţinerea, prin exercitarea influenţei, a Pădurii Snagov şi a D. (vânzarea bunurilor fără a-l încunoştinţa şi neplata sumelor convenite), constând în formularea unor plângeri penale (din 12.10.2011, întocmită de XXX. Veronel la solicitarea inculpatului, cea înregistrată la DNA la 23.01. 2015, filele x d.u.p.) şi a unui denunţ (depus la DNA la data de 15.04.2015, acesta fiind redactat de avocaţii VV. şi HHHHH., care îl reprezentau la acea vreme pe inculpat, filele x d.u.p.), înscrisuri din al căror conţinut rezultă în mod cert promisiunea de traficare a influenţei a inculpatului M., precum şi faptul că inculpatul B. a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu S.C. F. S.R.L. tocmai în considerarea acestor promisiuni.

În esenţă, astfel cum corect au fost expuse pe larg în considerentele sentinţei atacate, în cuprinsul celor trei înscrisuri menţionate anterior, întocmite la solicitarea inculpatului B. de avocaţii care îl reprezentau la acel moment, sunt prezentate aceleaşi împrejurări factuale care l-au determinat să încheie contractul de cesiune de drepturi, cu referire la faptul că M. i-a fost prezentat de N., la circa un an de la încheierea contractului de mandat cu societatea GG., ca un om important în România ce dispunea de resurse financiare, care are de partea sa o echipă bună de avocaţi ce se va ocupa de cererile şi procesele în curs şi cele care urmau, că datorită relaţiilor publice pe care le are (fost şef de cabinet a lui HH., prietenia cu WW., prim ministru la acel moment) poate obţine bunurile revendicate de inculpat, iar fără ajutorul său nu va obţine acele bunuri, întrucât cererile vor fi blocate la autorităţi, afirmaţii care aveau rolul de a-l convinge pe B. să accepte şi procentele propuse de M. Totodată, în conţinutul acestor înscrisuri inculpatul face referire şi la faptul că, la început, a crezut că M. este singurul asociat al F. S.R.L., dar şi la elemente care conturează comiterea unor fapte de corupţie în legătură cu terenurile date de S.C. F. S.R.L., prin intermediari, unor persoane care l-au ajutat pe M. în demersurile de traficare a influenţei la funcţionarii chemaţi să aprecieze asupra cererilor de retrocedare, aspecte care s-au şi confirmat ulterior (cu titlu exemplificativ, suprafaţa de 1000 mp teren din Pădurea Snagov transmisă de F. inculpatului U., prin intermediul martorilor FFFF. şi GGGG.).

Faptul că în conţinutul plângerilor penale şi al denunţului formulat de inculpatul B. sunt relatate împrejurări factuale percepute în mod direct de acesta este confirmat şi de martorii IIIII., KKKKK. şi HHHHH., care au redactat pentru inculpat cele trei înscrisuri.

Astfel, în declaraţia dată la instanţa de fond (din 17.11.2017), XXX. Veronel a precizat că a redactat plângerea urmare a solicitării inculpatului B. şi ştie de la acesta că încă de la venirea în România i s-a sugerat să se asocieze cu o persoană cu relaţii pentru că altfel nu va reuşi să obţină bunurile, că nu va avea câştig de cauză în justiţie, acesta fiind contextul în care s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi.

La rândul lor, martorii KKKKK. şi HHHHH. au arătat că atât plângerea, cât şi denunţul au fost redactate la solicitarea lui B. şi conform aspectelor prezentate de acesta, fără vreo influenţă din partea lor sau a altor persoane. În plus, martorul KKKKK. a precizat că inculpatul a făcut afirmaţii despre traficul de influenţă realizat anterior datei la care s-a încheiat contractual de cesiune.

Afirmaţiile celor trei martori care au redactat plângerile şi denunţul fac dovada că aspectele menţionate în cuprinsul lor au reprezentat manifestarea de voinţă a inculpatului, urmare a nemulţumirilor legate de neplata sumelor convenite la încheierea contractului.

Mai mult, susţinerile inculpatului B. se coroborează şi cu depoziţiile martorei SS., care a arătat că soţul său a fost contactat de mai multe persoane pentru a-l reprezenta în procedurile de revendicare a bunurilor revendicate, context în care N. (în prezent N.) i l-a prezentat pe inculpatul M., fost consilier al lui HH., care "are posibilitatea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităţilor şi obţinerea documentelor necesare", că au discutat despre procedura de A. şi proprietăţile inculpatului, iar cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul acestuia din Snagov, le-a spus că are relaţii în toată ţara, că îl cunoaşte pe O. şi poate debloca autorităţile care l-au împiedicat pe "prinţ" să obţină restituirea bunurilor. De la M. a aflat că i-a dat lui N. o sumă de bani să iasă din afacere, că le va da o parte în avans din bunurile revendicate, promisiune pe care şi-a onorat-o, oferind inculpatului B. suma de aproximativ 5 milioane de euro.

Referitor la încheierea contractului la sediul II., martora a precizat că, la momentul semnării actului, inculpatul M. a pretins un procent de 80% din domeniul Băneasa pentru S.C. F. S.R.L., fiind foarte sigur că va obţine terenul în procedura administrativă şi lăsând de înţeles că are şi un cumpărător, lucru care a surprins-o, întrucât soţul său nu primise nicio ofertă în acest sens. În legătură cu retrocedarea terenului de la Băneasa a mai arătat că a fost obţinut urmare influenţei lui M., care le transmitea că orice politician care se va opune retrocedării terenului nu va mai fi reales.

Chiar dacă martora SS. a revenit ulterior asupra declaraţiei iniţiale, Înalta Curte nu poate valorifica declaraţiile de retractare din moment ce, pe de o parte, martora nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, aspectele relevate iniţial în legătură cu traficul şi cumpărarea de influenţă sunt confirmate şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În plus, instanţa de apel consideră că sunt neîntemeiate susţinerile martorei în sensul că în declaraţia din 6.05.2015 s-ar fi consemnat altceva decât ceea ce a menţionat în realitate, având în vedere că a fost asistată cu prilejul audierii de un apărător ales şi un traducător autorizat de limba engleză, semnând depoziţia fără obiecţiuni, aspect ce atestă că şi-a însuşit integral conţinutul acesteia ce corespunde pe deplin adevărului.

Contrar susţinerilor apărării, declaraţiile iniţiale ale inculpatului B. care confirmă acuzaţia de trafic de influenţă imputată lui M. se coroborează şi cu depoziţiile martorei NNNNN., care a arătat că, în luna septembrie sau octombrie 2006, a aflat de la N. despre nemulţumirea inculpatului generată de faptul că nu a obţinut efectiv bunurile revendicate, motiv pentru cea din urmă "i-a cedat contractul" lui M., pe care martora l-a întâlnit o singură dată în biroul inculpatei, acesta fiind însoţit de soţie şi un avocat.

Şi martora PPPPP., persoană apropiată inculpatului B., a precizat că M. i-a spus acestuia "că pentru obţinerea proprietăţilor revendicate s-a pus în mişcare un mecanism sensibil, cu reglaje foarte fine", cu referire la faptul că "foarte multe dintre titluri puteau fi rezolvate administrativ", fiind "mai uşor să se rezolve administrativ decât în instanţă" (declaraţii din 19.02.2016 şi 6.10.2017, menţinute în apel), afirmaţii ce se coroborează cu susţinerile inculpatului B. şi ale martorei SS. conform cărora M. le-a promis că va recupera terenul de la Băneasa pe cale administrativă, în scurt timp.

În dovedirea promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii cu au atribuţii în soluţionarea cererilor de retrocedare, făcută de M. inculpatului B., relevante sunt şi depoziţiile martorului HHHH. care a precizat că "era un circuit între M., E. şi N." şi că "uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe M. pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar M. mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile B."

Instanţa de apel nu poate reţine susţinerile apărării privind lipsa de credibilitate a martorului HHHH., din moment ce acesta a întrerupt relaţiile de prietenie cu M. la sfârşitul anului 2006 sau începutul anului 2007, în timp ce promisiunea de traficare a influenţei s-a realizat de inculpat într-o perioadă anterioară, respectiv în august- septembrie 2006

Referitor la influenţa promisă şi realizată de inculpatul M. pe lângă funcţionarii din cadrul Direcţiei Silvice Bucureşti, martorul a arătat, în mod constant, că acesta îl cunoştea pe U. care lucra în cadrul acestei instituţii, că orice problemă legată de EE. "se rezolva" cu cel din urmă, aspect ce i-a fost comunicat chiar de omul de încredere al inculpatului, martorul QQQQQ., precum şi faptul că inculpatul U. îl vizita pe M. la Snagov.

Relaţia de prietenie dintre cei doi inculpaţi este confirmată şi de martorul TTT., care a arătat că în primăvara sau vara anului 2007, în timp ce afla la o terasă pe malul lacului Snagov împreună cu U., acesta a discutat la un moment dat cu M. ca şi cum se cunoşteau, ocazie cu care cel din urmă a adus în discuţie şi faptul că urma să fie schimbat directorul EE.

Numirea unei alte persoane în locul martorului ZZZ. în funcţia de director al Direcţiei Silvice Bucureşti era benefică pentru demersurile realizate de M. privind punerea în posesie a inculpatului B., întrucât martorul s-a opus în mod constant retrocedării terenului forestier situat în Pădurea Snagov, considerând că B. nu este persoană îndreptăţită la retrocedare, şi a refuzat orice dialog pe această temă cu M., care a încercat să ia legătura cu el prin intermediul inculpatului O.

Faptul că inculpaţii M. şi O. se aflau în relaţii de prietenie rezultă şi din depoziţiile martorului HHHH., care a arătat că cel din urmă îl vizita pe primul acasă, aspecte recunoscute de altfel şi de inculpatul LLLLL., care a menţionat că a participat la o petrecere organizată de M., fiind invitat şi cu alte ocazii la domiciliul acestuia .

Urmare influenţei exercitate de M., la datele de 26.06.2007 şi 14.08.2007, inculpatul U., în calitate de reprezentant al Direcţiei Silvice Bucureşti, prin adresele nr. x şi nr. 3096, a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a inculpatului B. cu suprafaţa de 46,78 ha. pădure, situată în Snagov zona "Fundul Sacului".

Faptul că inculpatul M. şi-a folosit influenţa pentru a obţine punerea în posesie cu privire la terenul forestier arătat rezultă şi din faptul că acesta a asistat la discuţiile purtate de membrii comisiei constituite în acest scop în biroul primarului O., deplasându-se efectiv şi la faţa locului pentru realizarea, în concret, a operaţiunii de predare-primire a suprafeţei de pădure, invocând, ca pretext, împrejurarea că bunul restituit se învecina cu proprietatea sa. (depoziţiile martorilor CCCC. din 22.03.2016 şi 23.06.2017, TTT. din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020, BBBB. din 9.03.2016, menţinută în 18.12.2017)

Din probele administrate rezultă dincolo de orice îndoială că inculpatul M. şi-a folosit influenţa în mod real şi pentru a obţine retrocedarea imobilului D. Astfel, după ce a aflat că Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a solicitat completarea dosarului administrativ cu înscrisuri, a întreprins demersuri pentru a obţine în mod fraudulos retrocedarea D.

Sub acest aspect, se constată că pentru a obţine retrocedarea D., cunoscând opoziţia A.S.A.S şi I.C.D.P.P., inculpatul M. a luat legătură cu directorul institutului, MMMM., pe care a reuşit să îl convingă să susţină cererea de retrocedare prin oferirea unor avantaje materiale, astfel cum se va arata la analiza infracţiunii de dare de mită, iar ulterior, prin intermediul acestuia, a obţinut o soluţie favorabilă din partea consiliului de administraţie.

În acest sens, martorul OOOO. a arătat că a fost chemat în biroul directorului MMMM., unde se aflau inculpaţii M. şi G., despre cel din urmă aflând că este consilierul de imagine a lui WW. Percepţia martorului a fost aceea că cei doi au venit "pentru a impresiona şi a-şi arăta nivelul de influenţă."

Relevante în dovedirea influenţei exercitate de M. asupra directorului ICDPP sunt şi depoziţiile martorului HHHH., care a precizat că între inculpatul M. şi directorul MMMM. au avut loc câteva întâlniri, atât la sediul ICDPP cât şi în afara institutului, la biroul lui M. sau la Snagov, martorul făcând o descriere exactă a lui MMMM., respectiv un domn în vârstă, masiv, care se deplasa foarte greu.

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei SS., care a aflat de la M. că a vorbit cu directorul institutului şi că acesta ar fi mulţumit cu nişte excursii la Monaco de care se va ocupa el (declaraţia din 6.05. 2015).

După retrocedarea Pădurii Snagov şi a D., inculpatul B., conform înţelegerii cu M., a vândut cele două imobile S.C. F. S.R.L. prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr. x din 15.01.2009 (D.).

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că acţiunile inculpatului M., de pretindere realizate în perioada august - septembrie 2006 şi de primire a bunurilor la datele de 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi 15.01.2009 (D.), în schimbul promisiunii de a-şi trafica influenţa pe lângă funcţionarii cu atribuţii în ce priveşte restituirea bunurilor revendicate de inculpatul B., fac parte din conţinutul infracţiunii unice de trafic de influenţă.

Astfel, din analiza coroborată a întregului material probator, astfel cum a fost expus anterior, rezultă cu certitudine că M. a promis inculpatului B. traficarea influenţei pentru obţinerea efectivă a bunurilor revendicate de acesta, deşi cel din urmă nu era persoană îndreptăţită la restituire, pretinzând în schimb transmiterea proprietăţii bunurilor retrocedate prin intermediul S.C. F. S.R.L. acţiuni care se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută de art. 257 C. pen. (1969), ce reprezintă lege penală mai favorabilă.

Inculpatul M., în schimbul promisiunii traficării influenţei pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună asupra restituirii efective a bunurilor revendicate care au facut obiectul contractului de cesiune de drepturi (din 21.09.2006, preluat ulterior de contractul din 1.11.2006) şi cu privire la care s-au purtat negocieri în perioada august- septembrie 2006, a urmărit obţinerea celor două terenuri, Pădurea Snagov şi D., scop pe care l-a şi realizat prin încheierea celor două contracte de vânzare cumpărare prin care cumpărătorul de influenţă a transmis dreptul de proprietate asupra lor, ca plată a traficării influenţei, acţionând, sub aspect subiectiv, cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Susţinerile inculpatului M. că nu fost nominalizaţi funcţionarii faţă de care urma să-şi exercite influenţa nu au nicio relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de trafic de influenţă, având în vedere că, pentru îndeplinirea situaţiei premise, nu se cere ca funcţionarul să fie determinat, ci important este ca actul pentru care se va interveni să fie precizat, or, în cauză, promisiunile sale au fost exprese, în sensul obţinerii în proceduri administrative a celor două bunuri, Pădurea Snagov şi D., prin influenţa pe care urma să o exercite asupra funcţionarilor publici, care s-a şi realizat în fapt (U., reprezentant legal al Direcţiei Silvice Bucureşti şi MMMM., director al ICDPP şi membru în consiliu de administraţie al institutului), aspecte confirmate de inculpatul B. şi de martorii SS., PPPPP., HHHH., OOOO., ZZZ. şi TTT.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării, că, din probatoriul administrat, rezultă în mod cert că, în perioada august- septembrie 2006, B. s-a întâlnit cu inculpaţii M. şi N. pentru a negocia condiţiile încheierii contractului de cesiune din 21.09.2006 (ulterior contractul din 1.11.2006) care reprezenta, în fapt, o modalitate de ascundere a plăţii traficului de influenţă promis de M. cumpărătorului de influenţă, fiind fără relevanţă sub aspectul existenţei faptei şi al antrenării răspunderii penale a inculpatului M. împrejurarea că nu s-a stabilit data şi ora exactă când au avut loc aceste discuţii între inculpaţi. Reperele temporale privind negocierile dintre cumpărătorul de influenţă şi traficantul de influenţă vizează perioada august- septembrie 2006, anterior încheierii contractului ilicit de cesiune de drepturi din data de 21.09.2006 (şi celui din 1.11.2006), iar inculpaţii nu au negat că au avut loc aceste întâlniri, chiar dacă M. nu a recunoscut scopul lor.

Susţinerile inculpatului M. că la aceste negocieri nu a fost prezent şi B. sunt infirmate de probele administrate, respectiv de declaraţiile celui din urmă şi conţinutul plângerilor penale şi al denunţulului pe care le-a formulat, ale inculpatei N. şi ale martorilor SS., OOOOO., NNNNN., HHHH. şi WWWWW., ale căror susţineri au fost dezvoltate pe larg anterior.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului privind caracterul licit al contractului de cesiune de drepturi, dedus din menţionarea plăţii în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că acest fapt nu conduce la inexistenţa infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât nu înlătură înţelegerea frauduloasă dintre părţi realizată în perioada august- septembrie 2006, constând în promisiunea traficării influenţei asupra funcţionarilor implicaţi în retrocedarea bunurilor în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora. Mai mult, preţul stabilit a fi plătit cedentului din valoarea bunurilor ce urmau a fi obţinute (procente de 20% şi 50 %), dar şi avansul achitat confirmă caracterul ilicit al înţelegerii, având în vedere valoarea ridicată a bunurilor revendicate, în condiţiile în care în cadrul procedurilor administrative şi judiciare nu era necesară plata unor taxe.

Faţă de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantului inculpat M. referitoare la inexistenţa faptei de trafic de influenţă, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Nu poate fi primită nici critica formulată în subsidiar de inculpatul M. referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează de la momentul primirii bunurilor pretinse iniţial, acţiune ce se integrează în mod natural, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de trafic de influenţă, respectiv de la data de 15.01.2009, când s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 5 privind D. între inculpatul B. şi S.C.F. S.R.L., societate deţinută de F. Ltd., controlată la rândul său de firmele offshore în care era acţionar inclusiv inculpatul M.

Prin urmare, în raport de această dată, termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. c) C. pen. (1969), de 8 ani, nu s-a împlinit până la data când s-a dispus de către procuror efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat, iar termenul special al prescripţiei, de 12 ani, calculat potrivit art. 124 C. pen. (1969), s-ar împlini la 15.01.2021, aşadar ulterior soluţionării definitive a cauzei prin prezenta decizie.

Argumentele invocate de apărare privind Decizia nr. 5/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nu pot fi primite, întrucât, aşa cum s-a menţionat explicit în cuprinsul său, decizia vizează exclusiv infracţiunile simple ce constau într-o singură acţiune sau inacţiune, care prezintă particularitatea producerii unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp. Or, în speţă, aşa cum s-a reţinut anterior, pretinderea foloaselor a fost urmată de primirea acestora, fiind vorba aşadar de mai multe acţiuni, prevăzute ca modalităţi alternative în textul de incriminare şi care se integrează într-o unitate naturală de infracţiune.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 16/2016 pronunţată de completul specializat pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceasta se referă la infracţiunea de spălare a banilor, iar, pe de altă parte, că problema ridicată a vizat existenţa unei pluralităţi sau unităţi de infracţiune în cazul comiterii mai multor acţiuni prevăzute alternativ în norma de incriminare. Or, în speţă, este fără dubiu că suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, astfel încât decizia invocată nu prezintă relevanţă în legătură cu stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.

1.b) În ce priveşte apelul declarat de inculpata S.C.F. S.RL., Înalta Curte, analizând cu prioritate critica referitoare la nepronunţarea asupra faptei de trafic de influenţă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, îşi însuşeşte argumentele instanţei de fond cu privire la acuzaţia adusă acestei inculpate, însă în limitele ce vor fi arătate în continuare, şi constată că în mod corect a fost cenzurată situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu şi reţinută vinovăţia persoanei juridice în săvârşirea infracţiunii de corupţie ce a făcut obiectul trimiterii în judecată.

Contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte constată că împrejurările faptice reţinute de instanţa de fond în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de inculpata S.C. F. S.R.L., prin prisma acţiunilor realizate de reprezentantul său de fapt, în numele şi interesul acesteia, constând în aceea că, prin intermediul inculpatului M., a pretins în perioada august- septembrie 2006 şi, apoi, a primit la 15.10.2007 şi, respective, la 15.01.2009 de la inculpatul B. bunurile Pădurea Snagov şi D., în schimbul promisiunii exercitării influenţei asupra funcţionarilor publici competenţi să dispună asupra retrocedării acestor imobile, nu excede limitelor şi obiectului cauzei deduse judecăţii, chiar dacă, în opinia judecătorului de prim grad de jurisdicţie, cumpărătorul de influenţă era persoană îndreptăţită la restituire, argument pe care instanţa de control judiciar nu îl consideră întemeiat, astfel cum s-a arătat în cele ce preced şi se va dezvolta cu ocazia analizării infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B.

În descrierea faptei, la secţiunea "în drept" din actul de sesizare, procurorul face referire atât la modalitatea de acţiune a inculpatei descrisă în mod detaliat la pct. 1, cât şi la continuarea activităţii infracţionale de către S.C. F. S.R.L., în perioada 1.11.2006 - sfârşitul anului 2013, întrucât a apreciat că infracţiunea de trafic de influenţă a fost comisă în formă continuată. Or, instanţa de fond, în mod corect, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin înlăturarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. (încheierea din 17.05.2019), argumentele fiind identice cu cele relevate în cazul inculpatului M. şi care au fost însuşite de instanţa de control judiciar, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei.

Faptul că instanţa de fond a apreciat că inculpatul B. era persoană îndreptăţită la retrocedarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune de drepturi nu a condus la reţinerea unei alte acuzaţii decât cea descrisă în actul de sesizare, întrucât infracţiunea de trafic de influenţă poate fi comisă şi dacă promisiunea de a-şi folosi influenţa vizează obţinerea unui bun la care cumpărătorul de influenţă era îndrituit. Atunci când a analizat existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, în raport de criticile formulate de inculpaţi, instanţa de fond a făcut referire la acţiunile desfăşurate de inculpatul M. în numele societăţii F. S.R.L., al cărei reprezentat legal era, în fapt, în considerarea împrejurării că inculpatul B. era persoană îndreptăţită la retrocedare, însă a apreciat că şi în măsura în care nu ar fi fost persoană îndrituită, acţiunile întreprinse de reprezentantul acesteia se circumscriu actelor de promisiune şi primire a bunurilor în schimbul traficului promis şi realizat.

Pe cale de consecinţă, activităţile reţinute de instanţa de fond în sarcina inculpaţilor M. şi, implicit, a persoanei juridice F. S.R.L. nu exced situaţiei de fapt descrise în actul de sesizare, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, aşa cum s-a solicitat de apărare.

Totodată, reţinerea de către instanţa de control judiciar a situaţiei de fapt stabilită de acuzare, în sensul că inculpatul B. nu era îndreptăţit la retrocedarea bunurilor revendicate, nu conduce la aprecierea că se realizează o judecată a inculpatei S.C. F. S.R.L. pentru o altă faptă direct în calea de atac a apelului şi se încalcă, astfel, principiul dublului grad de jurisdicţie ce guvernează procesul penal, având în vedere că în faţa instanţei de fond au fost readministrate probele din cursul urmăririi penale, solicitate de inculpaţi şi celelalte părţi, parte din ele fiind readministrate şi în faza apelului, iar soluţia a fost pronunţată în raport cu toate aceste elemente probatorii. De asemenea, judecătorul fondului a analizat ambele situaţii factuale (cea reţinută de acuzare şi cea reţinută de instanţa de fond) şi a apreciat că acestea susţin, în egală măsură, existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, indiferent dacă cumpărătorul de influenţă era sau nu persoană îndreptăţită la retrocedare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatei S.C. F. S.R.L., se constată că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti în fond şi în apel face dovada certă că, în perioada august- septembrie 2006, reprezentantul în fapt al acesteia, M., a pretins în numele şi interesul societăţii imobilele Pădurea Snagov şi D., pe care ulterior, la datele de 15.10.2007 şi de 15.01.2009, inculpata persoană juridică le-a primit de la B., în schimbul promisiunii de a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor publici competenţi să dispună cu privire la retrocedarea celor două terenuri.

Având în vedere că inculpatul M. a fost cel care a reprezentat S.C. F. S.R.L. în raporturile cu cumpărătorul de influenţă, promiţându-i acestuia cu ocazia negocierii contractului de cesiune de drepturi traficarea influenţei pe lângă funcţionarii publici implicaţi în restituirea efectivă a bunurilor (Pădurea Snagov şi D.), influenţă pe care a şi realizat-o, instanţa de control judiciar apreciază că toate argumentele expuse la pct. IV.1.a) sunt pe deplin aplicabile şi în cazul inculpatei persoană juridică.

Pentru a aprecia asupra posibilităţii angajării răspunderii penale a inculpatei F. S.R.L. se impun a fi făcute câteva consideraţii de ordin teoretic raportat şi la argumentele invocate de apărare în susţinerea motivelor de netemeinicie a hotărârii atacate.

În conformitate cu prevederile art. 135 alin. (1) C. pen. care stabilesc sfera de incidenţă a răspunderii penale a persoanei juridice, se constată că aceasta poate fi angajată pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Din analiza cerinţelor alternative impuse de norma penală rezultă că pentru a putea aprecia că infracţiunea a fost săvârşită în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, la momentul săvârşirii infracţiunii, agentul trebuie să se afle în exerciţiul unei atribuţii de serviciu, cu alte cuvinte, să aibă calitatea de organ sau reprezentant al ei pentru a putea acţiona în numele acesteia. Prin urmare, pentru a se putea vorbi de răspunderea penală a persoanei juridice este necesar ca cel care acţionează în numele ei să aibă calitatea de prepus, în sens larg, noţiune care include şi calitatea de organ sau reprezentat al acesteia.

Sub aspectul celei de-a treia cerinţe, se constată că într-o interpretare subiectivă se impune a se dovedi că agentul/reprezentantul persoanei juridice a acţionat cu intenţie calificată de scopul obţinerii unui profit pentru persoana juridică, cu alte cuvinte, a urmărit să dobândească un folos pentru aceasta.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, instanţa de control judiciar reţine că inculpatul M., la momentul promisiunii traficării influenţei, a acţionat ca reprezentant al S.C. F. S.R.L., având în vedere că, la data încheierii contractelor de cesiune de drepturi din 21.09.2006 şi 1.11.2006, a avut mandat de reprezentare din partea administratorului F. S.R.L., QQ. (cel din data de 14.09.2006, în baza căruia putea să negocieze termenii şi condiţiile cu privire la cesiunea de drepturi, să formuleze, să depună orice tip de cereri în faţa terţilor, notarului public sau autorităţilor competente şi cel ulterior, din 7.11.2006, prin care a fost împuternicit să deschidă un cont bancar în RON, în numele societăţii).

Mai mult, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că inculpatul M. alături de G., H. şi KK., controlau F. S.R.L. prin intermediul firmelor offshore (LL., înregistrată în Insulele Virgine Britanice în care controlul era deţinut de H. cu 87,8%, M. cu 7,8% şi MM. cu 4,4% societate în care asociaţi erau G. şi KK.). Structura acestui parteneriat s-a modificat în anul 2010, când inculpatul şi-a înstrăinat părţile sociale deţinute în MM. către societatea OO., ce aparţinea martorului NN.

Faptul că inculpatul M. a acţionat la momentul negocierilor privind contractul de cesiune în numele S.C. F. S.R.L. este confirmat şi de B., care a arătat în mod constant, că iniţial, nu a cunoscut că în cadrul F. S.R.L. mai sunt şi alţi asociaţi în afara lui M. şi a aflat despre ceilalţi parteneri israelieni după vânzarea terenurilor, în acelaşi sens fiind şi depoziţiile martorelor SS. şi PPPPP.

În susţinerea acestei aprecieri este şi conţinutul plângerii penale înregistrată la parchet la 23.01.2015 în care inculpatul B. a precizat că a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu F. S.R.L. " al cărei unic asociat este domnul M.".

Şi martorii NN. şi HHHH. au menţionat că de S.C. F. S.R.L., în perioada 2006-2010, s-a ocupat inculpatul M. În plus, martorul NN. a menţionat că abia după ce l-a cunoscut pe H. a aflat că F. este a sa, că la momentul când a discutat cu M. despre preluarea părţilor sociale deţinute în F. nu a cunoscut parteneriatul societăţii, percepându-l pe M., în urma discuţiilor cu H., ca fiind un administrator al societăţii împreună cu G.

Toate aceste elemente probatorii fac dovada că inculpatul M. a realizat promisiunea traficării influenţei şi pretinderea bunurilor ce fac obiectul contractului de cesiune de drepturi în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L. (în numele şi interesul societăţii), iar, ulterior, după dobândirea imobilelor Pădurea Snagov şi D., persoana juridică în numele căreia a acţionat inculpatul a primit bunurile retrocedate, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale a inculpatei F. S.R.L., astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 135 C. pen., prin urmare, criticile inculpatei privind inexistenţa faptei sunt neîntemeiate.

Având în vedere că reprezentanţii S.C. F. S.R.L. au dat un mandat de reprezentare în negocierea contractului de cesiune de drepturi inculpatului M., că scopul încheierii contractului a vizat obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B., deşi nu era persoană îndreptăţită, iar în realizarea acestuia, în calitate de reprezentant de fapt al S.C. F. S.R.L., M. a pretins şi primit în patrimoniul societăţii terenurile Pădurea Snagov şi D., în schimbul promisiunii traficării influenţei asupra funcţionarilor publici cu atribuţii în retrocedarea bunurilor, se constată, contrar susţinerilor apelantei inculpate, că persoana juridică a acţionat, prin intermediul reprezentantului său, cu forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, respectiv cu intenţie directă.

Acuzarea nu a reţinut că societatea F. S.R.L. a fost înfiinţată în scopul săvârşirii de infracţiunii, astfel cum în mod eronat a relevat instanţa de fond, prin implicarea societăţii creându-se o aparenţă de legalitate pentru înţelegerea frauduloasă care a stat la baza încheierii contractului de cesiune de drepturi ce reprezenta în realitate o modalitate de plată pentru cumpărarea şi traficul de influenţă în varianta acceptată de părţi. Realizarea celor două modalităţi normative alternative de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă, pretindere şi primire, de către inculpatul M., în calitate de administrator de fapt, au fost în interesul acestei societăţi, iar, prin dobândirea la 15.10.2007 şi 15.01.2009 a bunurilor revendicate de B., persoana juridică a obţinut avantaje patrimoniale, astfel că între acţiunile ce compun latura obiectivă şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite, contrar susţinerilor apărării, elementele de tipicitate ale infracţiunii analizate.

Astfel cum s-a reţinut în baza probatoriului administrat, după retrocedarea Pădurii Snagov şi a D., inculpatul B., conform înţelegerii cu inculpatul M., în calitate de administrator de fapt al S.C. F. S.R.L., a transmis proprietatea terenurilor către aceasta din urmă prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr. x din 15.01.2009 (D.).

Prin urmare, având în vedere argumentele expuse pe larg la analizarea infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului M. şi în considerarea aspectelor particulare arătate în cele ce preced, Înalta Curte constată că pretinderea de către inculpatul M., în perioada august- septembrie 2006, în numele inculpatei S.C. F. S.R.L., şi primirea de către societate la datele 15.10.2007 şi 15.012009 a bunurilor imobile (Pădurea Snagov şi D.) de la inculpatul B., în schimbul promisiunii traficării influenţei asupra funcţionarilor publici cu atribuţii în retrocedarea terenurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), ce constituie lege penală mai favorabilă în cazul inculpatei persoană juridică.

Susţinerile apărării că S.C. F. S.R.L. era o societate cu scop special şi că avea o justificare economică nu au nicio relevanţă sub aspectul răspunderii penale a persoanei juridice, din moment ce inculpatul M. a acţionat în numele şi interesul său atunci când a realizat acţiunea de pretindere a imobilelor, în schimbul promisiunii realizării influenţei asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedura de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune din 1.11.2011, terenurile intrând ulterior în patrimoniul S.C. F. S.R.L., societate deţinută de F. Ltd., controlată la rândul său de firmele offshore în care era acţionar inclusiv inculpatul M.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice este determinată de săvârşirea de către un reprezentant al acesteia, în numele şi interesul ei, a unei fapte penale în realizarea obiectului său de activitate ori în interesul acesteia, fiind fără relevanţă că societatea şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale către bugetul de stat şi a angajat colaboratori externi pentru consultanţă în diferite domenii (fiscal, imobiliar), astfel cum s-a invocat de către apărare.

Cât priveşte caracterul ilicit al contractului de cesiune, contrar susţinerilor apărării, instanţa de control judiciar reţine că, în conţinutul şi concluziile raportului de due diligence, au fost identificate elemente care ridicau serioase dubii cu privire la calitatea inculpatului B. de persoană îndreptăţită la retrocedare, aspecte cunoscute de reprezentanţii F. şi care confirmă o dată în plus că inculpatul M. şi-a folosit influenţa pentru a determina funcţionarii publici cu atribuţii în procedura administrativă de restituire să îşi îndeplinească necorespunzător îndatoririle de serviciu, aceasta fiind singura modalitate posibilă pentru a se obţine bunurile revendicate.

Într-adevăr, aşa cum a susţinut apărarea, contractul de cesiune de drepturi a fost rezultatul negocierilor dintre inculpata N., B. şi M., însă cel din urmă a acţionat şi în calitate de reprezentant în fapt al S.C F. S.RL., dovadă fiind faptul că înţelegerea s-a perfectat de cumpărătorul de influenţă cu această societate, în patrimoniul căreia au şi ajuns în final bunurile.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatei privind caracterul licit al contractului de cesiune de drepturi dedus din menţionarea plăţii în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că acest fapt nu conduce la inexistenţa infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât nu înlătură înţelegerea frauduloasă dintre părţi realizată în perioada august- septembrie 2006, constând în promisiunea traficării influenţei asupra funcţionarilor implicaţi în retrocedarea bunurilor în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora. Mai mult, preţul stabilit a fi plătit cedentului din valoarea bunurilor ce urmau a fi obţinute (procente de 20% şi 50 %), dar şi avansul achitat confirmă caracterul ilicit al înţelegerii, având în vedere valoarea ridicată a bunurilor revendicate, în condiţiile în care în cadrul procedurilor administrative şi judiciare nu era necesară plata unor taxe.

Faţă de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantei inculpate S.C. F. S.R.L. referitoare la inexistenţa faptei de trafic de influenţă sau la lipsa vinovăţie sale în comiterea infracţiunii ce i se impută, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantei în sensul că nu se poate angaja răspunderea sa penală întrucât aceasta nu era reglementată anterior lunii octombrie 2006, Înalta Curte constată că, până la introducerea în C. pen. (1969) a art. 191, doctrina a dat o interpretare largă noţiunii de "răspundere", fiind privită ca obligaţie legală de a suporta consecinţele unui fapt juridic penal, iar în sens restrâns, ca responsabilitate individual, astfel că normele penale vizau deopotrivă condiţiile în care o persoană fizică sau juridică poate fi trasă la răspundere penală.

Referitor la ultimul motiv de apel invocat de apelanta inculpată S.C. F. S.R.L., Înalta Curte, faţă de disp.art. 122 alin. (3) C. pen. (1969), face trimitere la aspectele reţinute anterior cu referire la critica similară formulată de inculpatul M., constatând că nu sunt incidente disp.art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat apelul inculpatei S.C. F. S.R.L.

1.c) Nefondată este şi critica Parchetului privind greşita achitare de către instanţa de fond a inculpaţilor E., G., W., K., L. şi H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, în forma autoratului sau, după caz, a complicităţii.

Astfel, în raport cu acuzaţiile aduse inculpaţilor E., G., în calitate de autori, H., L., W. şi K., în calitate de complici, Înalta Curte constată că acţiunile imputate acestora s-au realizat ulterior consumării infracţiunii de trafic de influenţă care s-a produs la momentul negocierilor iniţiale dintre inculpaţii M. şi B., înţelegerea ilicită fiind doar materializată în încheierea contractului de cesiune de drepturi prin care s-a stabilit preţul traficului-cumpărării de influenţă. Mai mult, în cazul inculpatului H., acuzarea a reţinut împrejurarea că acesta nu a fost cunoscut de cumpărătorul de influenţă decât în luna decembrie 2011, prin urmare, nu avea cum să ajute la traficarea vreunei influenţe, în condiţiile în care la acel moment Pădurea Snagov şi D. fuseseră deja remise, ca plată a traficului de influenţă promis şi realizat de inculpatul M., inclusiv în numele şi interesul F. S.R.L.

Prin urmare, acţiunile realizate de inculpaţii E. (începând cu luna septembrie 2006), G. (începând cu anul 2007), H. (începând cu toamna anului 2006), L. (începând cu anul 2007), W. (începând cu anul 2007) şi K. (începând cu anul 2011) pentru a-l convinge pe inculpatul B. să nu rezilieze contractul de cesiune de drepturi, în contextul nemulţumirilor acestuia generate de împrejurarea că nu a primit sumele de bani promise din vânzarea celor două imobile revendicate şi că nu s-a reuşit dobândirea altor bunuri menţionate în convenţie, nu se circumscriu elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă în forma autoratului sau a complicităţii, ci relevă, aşa cum s-a dezvoltat pe larg în secţiunea III a prezentei decizii, apartenenţa lor la grupul infracţional organizat şi contribuţia la atingerea scopului acestuia.

Ca atare, soluţia de achitare a acestor inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de influenţă este corectă, însă nu pentru motivele arătate de instanţa de fond, ci în considerarea argumentelor expuse anterior.

În ceea ce priveşte temeiul juridic în baza căruia au fost dispuse soluţiile de achitare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, criticat de apelanţii inculpaţi W., K. şi L., Înalta Curte constată că faptele imputate acestora au fundamentat trimiterea lor în judecată atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi pentru cea de constituire a unui grup infracţional organizat, situaţie care, de altfel, este incidentă şi în privinţa intimaţilor inculpaţi E., G. şi H.

Aşa cum s-a reţinut detaliat anterior în considerentele prezentei decizii, aceste fapte există, în materialitatea lor, dar nu se circumscriu decât infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, astfel încât nu este incident temeiul de achitare prev.de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aşa cum au solicitat apelanţii inculpaţi cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Faţă de considerentele expuse anterior, o analiză a criticii apelantului inculpat W. referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal, nu se mai justifică.

2. Cu privire la criticile formulate de apelantul inculpat B. în legătură cu infracţiunea de cumpărare de influenţă, se constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În urma propriului examen al actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului B. care, în perioada august- septembrie 2006, a promis inculpatului M. o cotă parte importantă din valoarea bunurilor revendicate, în schimbul influenţei pe care acesta urma să o exercite asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedura administrativă de retrocedare şi care a remis ulterior, la datele de 15.10.2007 şi 15.01.2009, către S.C. F. S.R.L. cele imobile restituite (Pădurea Snagov şi D.) constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare la data faptelor şi care reprezintă lege penală mai favorabilă pentru apelantul inculpat.

Deşi concluzia la care a ajuns instanţa de fond privind vinovăţia inculpatului B. este corectă, Înalta Curte nu poate reţine argumentul că acesta era persoană îndreptăţită la retrocedarea bunurilor revendicate, astfel că sub acest aspect se impun a fi făcute câteva precizări în legătură cu interesului inculpatului pentru cumpărarea de influenţă în vederea obţinerii acestora.

Astfel, prin sentinţa nr. 132 din 6 februarie 1955 a Tribunalului de la Lisabona, reclamantul ZZ., tatăl lui B., a fost declarat fiul legitim al lui C., moştenitor al defunctului C., hotărâre ce a fost recunoscută în România după o perioadă mare de timp şi parcurgerea mai multor cicluri procesuale, prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009 .

Până la finalizarea procedurii de A., inculpatul B. a introdus, în nume propriu, prin intermediul executorului judecătoresc, mai multe cereri şi notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea unor bunuri imobile la care se considera îndreptăţit, printre care D. şi Pădurea Snagov, deşi tatăl său ZZ. era în viaţă la momentul formulării acestora (decesul lui producându-se în ianuarie 2006) şi nu-l împuternicise să facă astfel de demersuri. În susţinerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, inculpatul B. a invocate, initial, cumpărarea drepturilor succesorale ale lui AAA., pretinsă legatară a YY., soţia supravieţuitoare a lui C., iar, ulterior, calitatea sa de moştenitor al lui C., ca nepot de fiu.

După abdicarea sa şi plecarea în exil în anul 1940, întreaga avere a acestuia a fost pusă sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr. 3767/1940, cu consecinţa pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra ei, situaţie care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist.

Ulterior, prin Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constatat că anumite bunuri imobile nu au aparţinut în mod legal lui C. şi a fost obligat să le restituie statului în starea în care se aflau, printre acestea regăsindu-se, în tot sau în parte, şi cele două imobile ce fac obiectul prezentului dosar, Pădurea Snagov şi D.

Prin Decretul nr. 38 din 26.05.1948, bunurile reprezentând x şi cele folosite sau administrate sub denumirea de XX. şi aflate în proprietate fostului GGG. au trecut în proprietatea statului, fiind enumerate în Decizia Consiliului de Miniştrii din 18.06.1948, enumerare în care nu se regăsesc însă bunurile precizate în conţinutul Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care se aflau deja în proprietatea statului.

Inculpatul B. a avut încă de la început reprezentarea că nu este persoană îndreptăţită la retrocedare, astfel că, în lipsa unei procuri de la tatăl său ZZ., care nu a făcut niciun demers în acest sens, a obţinut mai multe înscrisuri pentru a crea aparenţa de legitimitate a acţiunilor pe care le-a întreprins, respectiv contractul de vânzare - cumpărare a drepturilor succesorale, contractul de donaţie cu privire la aceleaşi drepturi, certificate prin care se atestă calitatea de moştenitor a lui ZZ. după C. şi a inculpatului după tatăl său.

Astfel, din înscrisurile puse la dispoziţie de biroul notarial şi declaraţiile martorei CCC., avocat, rezultă că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, în România nu era deschisă procedura succesorală după YY. sau C., iar martora a acceptat la solicitarea inculpatului B. să fie mandatara lui AAA., pe care nu o cunoştea, sens în care la notar doar a semnat contractul, fără să cunoască clauzele sau să negocieze vreun preţ .

Deschiderea procedurii succesorale după YY. s-a făcut abia la data de 23.09.2002, tot la solicitarea inculpatului B. şi tot prin intermediul martorei CCC., deşi nu avea procură în acest sens. La notar a fost prezentă şi martora SS., la acel moment SS., care a declarat că a cunoscut-o pe YY. şi că aceasta nu a avut moştenitori, deşi la data de 29.06.1977, când a decedat cea din urmă, nici nu-l cunoscuse încă pe viitorul soţ, inculpatul B.

Acest demers al inculpatului B. a fost determinat de faptul că nu putea justifica calitatea lui AAA. în procesul de A. şi de necesitatea de a obţine înscrisuri preconstituite, pe care urma să le folosească în procedurile de revendicare a bunurilor ce pretindea că ar fi aparţinut lui C. şi YY.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la data de 13.02.2002 inculpatul B. a depus prin intermediul Biroului executorului judecătoresc HHH. 10 notificări către diverse autorităţi, printre acestea aflându-se şi cele adresate Primăriei mun. Bucureşti şi Regiei Naţionale a Pădurilor, prin care a solicitat în nume propriu restituirea în natură a D. şi a Pădurii Snagov, fără a depune însă înscrisuri care să ateste calitatea sa de persoană îndreptăţită la retrocedare.

Tot ca urmare a demersurilor întreprinse prin formularea cererilor de retrocedare, inculpatul a obţinut şi certificatul de calitate de moştenitor legal al lui ZZ. după C. (certificat autentificat sub nr. x din 26 mai 2005 la BNP FFF.) şi cel privind calitatea sa de moştenitor de pe urma defunctului ZZ.

Toate aceste elemente fac dovada că inculpatul B. cunoştea împrejurarea că nu era îndreptăţit să obţină bunurile pretins a fi aparţinut lui C., în susţinerea acestei aprecieri fiind depoziţiile martorilor WWWWW. şi CCC., precum şi corespondenţa dintre inculpat şi avocatul XXXXXXXXXX., care l-a reprezentat în diferite proceduri judiciare sau administrative.

Astfel, din declaraţia martorului WWWWW. rezultă că inculpatul B. i-a prezentat ambele contracte, de vânzare cumpărare de drepturi succesorale şi de donaţie, cu privire la acelaşi drepturi, fiind autentificate la acelaşi notar, iar la întrebarea martorului de unde le are a răspuns că "rezolvat-o" să fie bine şi i-a cerut sfatul care dintre înscrisuri să-l folosească pentru a revendica bunurile, acesta sfătuindu-l să uzeze de actul de vânzare. Martorul a mai arătat că în procesul de A. a reprezentat-o şi pe AAA., moştenitoare testamentară a YY., dar nu a văzut testamentul acesteia, cititind doar actul de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale.

În susţinerea depoziţiilor martorului WWWWW. sunt înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că în procedura de A. inculpatul B. a depus contractul de donaţie, iar în cea de revendicare a bunurilor actul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, deşi ambele înscrisuri vizau aceleaşi drepturi, aspect ce susţine aprecierea că inculpatul cunoştea că nu este persoană îndreptăţită la retrocedarea şi îşi preconstituia actele necesare în susţinerea cererilor de retrocedare formulate.,

Martora CCC. a arătat că, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, în România nu fusese deschisă succesiunea după YY. sau C., iar aceasta a acceptat, la solicitarea inculpatului B., să fie mandatarul lui AAA., pe care nu o cunoştea, la notar semnând doar contractul fără să cunoască clauzele sau să negocieze vreun preţ. Totodată, martora a declarat că, la solicitarea inculpatului, a întreprins demersuri pentru deschiderea succesiunii după YY., în baza aceleiaşi procuri pe care a folosit-o şi la vânzarea de drepturi succesorale, iar martora SS. a declarat în faţa notarului, sub numele de SS., că a cunoscut-o pe YY. şi aceasta nu a avut moştenitori. În opinia martorei, B. nu era îndreptăţit la retrocedarea D., bazându-se pe un act din care rezulta că acest imobil nu a aparţinut YY., ci LLLL.

Inculpatul B. a efectuat toate aceste activităţi ilicite prin intermediul mai multor avocaţi sau mandatari şi, deşi cunoştea că nu este persoană îndreptăţită, a acceptat chiar şi demersuri ilegale, astfel cum rezultă din corespondenţa purtată cu avocatul XXXXXXXXXX. care i-a comunicat că "de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi în baza Legii nr. 10/2001 nicio fostă proprietate YY., deoarece Legea 10/2001 se aplică doar imobilelor intravilane preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile YY. au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire, conform Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale C., în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii nr. 18/1991. TTTTTTTT. şi celelalte, lăsate prin testament GGG., sunt ale acestuia şi recuperarea lor se poate face numai prin instanţele de judecată, şansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi se fac pentru recuperare şi aţi fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD şi cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmaţiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră (…)" - fil. 494, vol. 30 dup.

În ciuda demersurilor efectuate în perioada 2002-2005, inculpatul B. nu a reuşit să dobândească bunurile revendicate, astfel că a încercat să intre în contact cu oameni cu influenţă în lumea politică şi care dispuneau de resurse financiare care, în schimbul cedării unei părţi din aceste bunuri, urmau să-şi folosească influenţa pe lângă funcţionarii implicaţi în soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de inculpat.

Astfel, în cursul anului 2005, inculpatului B. i-a fost recomandată N. ca fiind o persoană cu relaţii şi influenţă, iar aceasta i-a promis inculpatului că prin relaţiile sale îl va ajuta să recupereze bunurile, în schimbul unui procent de 35% din valoarea acestora

Relevante în acest sens sunt declaraţiile inculpatului B. şi ale martorei SS. în care au arătat că N. le-a fost prezentată ca fiind o persoană cu relaţii, care îl poate ajuta pe inculpat să-şi recupereze proprietăţile, chiar aceasta făcând referire la faptul că îl cunoaşte pe primarul de la Snagov pe care l-a vizitat de câteva ori, iar B. a fost de acord cu încheierea contractului de mandat.

În acelaşi sens, martorul WWWWW. a arătat că ştie de la inculpat că N. are relaţii în lumea politică, dar fără a face referire la un politician anume, însă din zvon public cunoştea că aceasta are o relaţie apropiată cu YYYYYYYYYY.

Astfel, între inculpata N., în calitate de reprezentant al S.C. GG. S.R.L., şi inculpatul B. s-a încheiat, la data de 30.10.2005, un contract de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistenţă de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor iniţiate de cesionar, în schimbul unui procent din suma obţinută din vânzare bunurilor sau cotă parte în natură din aceste bunuri . Ulterior, un contract cu acelaşi obiect şi aceleaşi obligaţii a fost autentificat la notarul public CCCCCCCCCC., sub nr. x din 13.01.2006 prin care plata mandatarului a fost stabilită la valoarea de 30% din preţul de vânzare al bunului recuperat, contract modificat prin două acte adiţionale, autentificate la acelaşi notar, în baza cărora au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare cumpărare a unor părţi din bunurile solicitate la retrocedare, corespunzătoare procentului de 30%.

De menţionat că înţelegerea frauduloasă dintre inculpaţii B. şi N., concretizată în încheierea celor două contracte care, în realitate, reprezentau plata influenţei promise de inculpată şi promisiunea remiterii cotei de 35% din valoarea bunurilor obţinute prin folosirea influenţei de către inculpat (cumpărător de influenţă), a făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză, însă ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale s-a dispus o soluţie de clasare faţă de cei doi inculpaţi.

În urma intervenţiilor efectuate la inculpaţii LLLLL. şi Q., preşedinţi ai comisiei locale Snagov şi a celei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate, inculpata a obţinut retrocedarea cu încălcarea dispoziţiilor legale a terenului în suprafaţă de 46,78 ha. situat în Pădurea Snagov, fără a reuşi însă şi punerea în posesie datorită opoziţiei ferme a directorului Direcţiei Silvice Bucureşti, martorul ZZZ.

Considerându-se depăşită de situaţie, inculpata a efectuat demersuri pentru a identifica persoane mai bine ancorate în lumea politică şi cu resurse financiare în vederea cesionării drepturilor asupra bunurilor revendicate de B.

În acest context, l-a contactat, iniţial, pe martorul NN., cunoscut om de afaceri şi interesat de proiecte imobiliare şi, ulterior, pe M., acesta din urmă aflând despre bunurile revendicate de inculpatul B. cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru o suprafaţă de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa din aceeaşi localitate.

La solicitările presante ale inculpatului B. de a obţine bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt şi, implicit, anumite venituri din vânzarea acestora, inculpata N. i-a comunicat că are nevoie de oameni puternici, implicaţi în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorităţi şi i-a propus o întâlnire cu M., pe care l-a prezentat ca fost consilier al lui HH. şi la acel moment consilier al lui WW., un baron al localităţii Snagov unde deţine o casă, fiind în relaţii apropiate cu primarul comunei şi cu CCCCC., întâlnire care s-a şi realizat după două, trei zile.

Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile inculpatului B., în care precizează că l-a întâlnit prima dată pe M. la DDDDDD., fiindu-i prezentat de N. ca fost consilier al lui HH. şi consilier al lui WW. în domeniul afacerilor la acel moment, acesta promiţându-i că îl va ajuta să-şi recupereze bunurile dată fiind influenţa şi poziţia pe care o are în lumea politică şi mass media, făcând referire la WW., la primarul de la Snagov, care îi este prieten (O.), şi la CCCCC., care nu îl va mai ataca în presă, context în care au discutat şi despre procentele pe care urma să le primească din valoarea bunurilor retrocedate, dar şi despre faptul că se va obţine rapid în procedura administrativă terenul de la Băneasa.

Susţinerile inculpatului sunt confirmate şi de martora SS. care a menţionat că, într-adevăr, în anul 2006, N. l-a prezentat pe M. ca fiind consilier al lui WW. şi om cu resurse financiare şi influenţe în lumea politică, acesta promiţându-le că prin prisma relaţiilor sale va reuşi să obţină într-un timp scurt terenul de la Băneasa pentru care găsise deja şi cumpărători.

La rândul său, inculpata N., în declaraţia din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu F., s-a realizat o întâlnire între părţi, la sediul firmei GG. din Piaţa Domenii, la care au participat inculpaţii M., B. şi avocatul OOOOO. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condiţiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul OOOOO., inculpaţii M., E. şi B., care şi-a spus pretenţiile, solicitând avansul şi semnarea contractului.

Şi martorul WWWWW. arată că a fost trimis de B. să vorbească cu M. pentru plata onorariului cuvenit pentru acţiunile întreprinse în legătură cu retrocedarea imobilelor. În acest context, martorul s-a întâlnit cu inculpatul M. la o terasă, în vara anului 2006, însă, deşi acesta i-a promis că vor mai vorbi despre onorariul său, nu a primit nimic şi nici nu a mai purtat vreo discuţie cu privire la acest aspect.

În acest context, la data de 21.09.2006, a fost încheiat contractul privind transmiterea drepturilor cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire între inculpatul B., în calitate de cedent, şi S.C. F. S.R.L., în calitate de cesionar, reprezentată de M., în baza procurii dată în 14.09.2006 de reprezentanţii F., contract care, ulterior, a fost înlocuit cu cel semnat de aceleaşi părţi la data de 1.11.2006.

Existenţa celor două contracte nu a fost contestată de părţi, inculpatul B. arătând că, în perioada august- septembrie 2006, a negociat cu M. în legătură cu cesionarea drepturilor referitoare la bunurile revendicate şi că s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv în prezenţa inculpatei N. (declaraţia din de suspect din 23.04.2015)

Astfel, în contextul în care inculpatul B. avea o situaţie financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost şi obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoştea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov şi D.) în condiţiile legii, iar până la acel moment nu se realizase recuperarea efectivă a niciunuia din aceste bunuri, fiind întreprinse mai multe acţiuni în acest sens, inclusiv de inculpata N., a acceptat condiţiile impuse de M., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L., şi a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea cele două bunuri acesta se va folosi de influenţa politică pe care o are şi de resursele financiare de care dispune. Prin urmare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influenţă, în cazul cedentului, şi plata traficului de influenţă promis şi realizat de către M., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L., despre care au cunoscut şi membrii grupului infracţional organizat, scopul constituirii grupului fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B., deşi cunoşteau că acesta nu este persoană îndreptăţită.

Pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă, este necesar ca autorul să acţioneze având în vedere influenţa reală sau presupusă pe care o persoană o are sau lasă să se creadă că o are pe lângă un funcţionar, mizând pe aceasta, şi, totodată, să creadă că persoana contactată se bucură de trecerea de care se prevalează pe lângă funcţionar, condiţii esenţiale pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, care sunt îndeplinite în cauză.

Prin urmare, contrar celor susţinute de apărare, încheierea contractelor de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul ca cel care vinde drepturile asupra bunurilor revendicate să primească în schimb o sumă de bani, ci al ascunderii cumpărării de influenţă şi al plăţii traficului de influenţă promis şi realizat de către M., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L.

Caracterul ilicit al contractului de cesiune este dovedit şi clauzele contractuale dezavantajoase pentru inculpatul B. care îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct. I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menţionate la pct. 1.5. "D. în suprafaţă de 28,63 ha." şi la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafaţă de cca 30 ha.) şi pct. II (bunuri mobile şi imobile aflate în procedura de revendicare şi drepturi viitoare) către S.C. F. S.R.L. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiţii, prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din preţul obţinut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul D., de care inculpatul M. era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent şi 80% pentru S.C. F. S.R.L. .

Menţionarea în contractul de cesiune de drepturi a plăţii în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, care a şi fost remisă cumpărătorului de influenţă la scurt timp de la semnarea actului din 1.11.2006, nu are relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de cumpărare de influenţă, deoarece promisiunea transmiterii bunurilor către F. în schimbul folosirii influenţei s-a realizat anterior încheierii celor două contracte, încă din perioada august- septembrie 2006, în contextul în care inculpatul B. încerca obţinerea unor sume de bani într-un timp scurt din vânzarea bunurilor pe care le revendica şi la care nu era îndreptăţit, astfel cum rezultă din probele administrate, pe care instanţa de fond nu le-a interpretat în mod corespunzător.

Astfel, inculpatul B. a promis în perioada august- septembrie 2006 şi la momentul semnării contractului de cesiune de drepturi din 21.09.2006 că, în schimbul exercitării influenţei de către M. asupra funcţionarilor publici cu atribuţii în procedura administrativă de restituire, va transmite dreptul de proprietate cu privire la bunurile ce au făcut obiectul contractului, printre care Pădurea Snagov şi D., către S.C. F. S.R.L., relevante fiind chiar declaraţiile acestuia din 23.04.2015 şi 11.12.2015 .

În declaraţiile sale, inculpatul B. a arătat, în detaliu, promisiunile făcute de M. şi influenţa pe care acesta pretindea că o are la nivel politic, în justiţie şi mass media, cu referire directă la personalităţi din lume politică (HH., WW., prim ministru la acel moment), la persoane apropiate acestora, respectiv soţia lui WW. despre care a afirmat că lucrează la firma de avocatură II. ("a spus să nu-mi fac griji cu WW. deoarece rezolvă el … că BBBBB. lucrează la II."), la accesul pe care-l au la Curtea Supremă ("dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna II. este judecător acolo"), la primarul din Snagov, O. ("cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta"), la CCCCC., persoană pe care i-a şi prezentat-o la una dintre întâlniri, spunându-i că din acel moment ziarul acestuia nu îl va mai ataca.

Totodată, a mai precizat că inculpatul M. i-a spus că înţelegerea trebuia perfectată cu F. S.R.L. şi fiecare parte trebuia să primească 50% şi că "fără el nu pot să obţin nimic pentru că sunt mulţi oameni care încearcă să fure aceste terenuri de la mine, menţionându-i pe DDDDD., EEEEE. sau primarul FFFFF.", condiţii acceptate de cumpărătorul de influenţă care a şi primit un avans de 4 milioane de euro.

Deşi, în declaraţiile ulterioare, B. a retractat sau a dat o altă interpretare unor împrejurări faptice legate de promisiunea traficării influenţei de către inculpatul M., în sensul că pentru recuperarea bunurilor revendicate nu era necesară folosirea influenţei, întrucât era persoană îndreptăţită la retrocedare conform documentelor pe care le deţinea, iar încheierea contractului a fost determinată de lipsa resurselor financiare pentru obţinerea bunurilor, totuşi, aspectele relevate iniţial de inculpat oferă suficiente elemente care, prin coroborare cu alte probe (cum ar fi declaraţiile inculpatei N., N., N. şi ale martorilor SS., HHHH., VV., HHHHH., IIIII., precum şi plângerea penală întocmită de acesta), confirmă scopul ilicit al perfectării celor două convenţii prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a preţului plătit pentru traficarea influenţei.

Simpla retractare sau nuanţare a unor aspecte relevate în declaraţiile iniţiale în legătură cu motivul încheierii contractelor de cesiune şi promisiunile făcute de inculpatul M. în perioada negocierilor contractelor, nu poate conduce la lipsirea de efecte a acestor declaraţii, din moment ce, pe de o parte, inculpatul nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, odată ce a fost de acord să dea declaraţii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a cunoscut şi acceptat că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Susţinerile inculpatului că aspectele consemnate de procuror nu corespund cu cele declarate de acesta în realitate sau că nu s-a realizat o traducere corespunzătoare, având în vedere că B. a dat declaraţii în limba engleză, nu pot fi primite, în condiţiile în care, deşi audierile nu au fost înregistrate în întregime cu mijloace audio video, ele au fost realizate în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor cu respectarea drepturilor procedurale, au fost citite şi semnate de inculpat şi apărătorii prezenţi la audiere fără obiecţiuni, astfel că atât conţinutul, cât şi realitatea consemnărilor au fost însuşite de semnatari. Mai mult, dacă ar fi existat eventuale discrepanţe determinate de traducerea inexactă a celor relatate de inculpat, apărătorii aleşi, prezenţi la audiere, ar fi putut adresa întrebări inculpatului B. pentru înlăturarea unor eventuale diferenţe determinate de o traducere inexactă a unor termeni/expresii din limba engleză.

Credibilitatea declaraţiilor iniţiale ale inculpatului B. este relevată şi de acţiunile iniţiate chiar de acesta pe fondul nemulţumirilor faţă de demersurile întreprinse de M. după obţinerea, prin exercitarea influenţei, a Pădurii Snagov şi a D. (vânzarea bunurilor fără a-l încunoştinţa şi neplata sumelor convenite), constând în formularea unor plângeri penale (din 12.10.2011, întocmită de XXX. Veronel la solicitarea inculpatului, cea înregistrată la DNA la 23.01. 2015, filele x d.u.p.) şi a unui denunţ (depus la DNA la data de 15.04.2015, acesta fiind redactat de avocaţii VV. şi HHHHH., care îl reprezentau la acea vreme pe inculpat, filele x d.u.p.), înscrisuri din al căror conţinut rezultă în mod cert promisiunea de traficare a influenţei a inculpatului M., precum şi faptul că inculpatul B. a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu S.C. F. S.R.L. tocmai în considerarea acestor promisiuni.

În esenţă, astfel cum corect au fost expuse pe larg în considerentele sentinţei atacate, în cuprinsul celor trei înscrisuri menţionate anterior, întocmite la solicitarea inculpatului B. de avocaţii care îl reprezentau la acel moment, sunt prezentate aceleaşi împrejurări factuale care l-au determinat să încheie contractul de cesiune de drepturi, cu referire la faptul că M. i-a fost prezentat de N., la circa un an de la încheierea contractului de mandat cu societatea GG., ca un om important în România ce dispunea de resurse financiare, care are de partea sa o echipă bună de avocaţi ce se va ocupa de cererile şi procesele în curs şi cele care urmau, că datorită relaţiilor publice pe care le are (fost şef de cabinet a lui HH., prietenia cu WW., prim ministru la acel moment) poate obţine bunurile revendicate de inculpat, iar fără ajutorul său nu va obţine acele bunuri, întrucât cererile vor fi blocate la autorităţi, afirmaţii care aveau rolul de a-l convinge pe B. să accepte şi procentele propuse de M. Totodată, în conţinutul acestor înscrisuri inculpatul face referire şi la faptul că, la început, a crezut că M. este singurul asociat al F. S.R.L., dar şi la elemente care conturează comiterea unor fapte de corupţie, în legătură cu terenurile date de F. S.R.L., prin intermediari, unor persoane care l-au ajutat pe M. în demersurile de traficare a influenţei la funcţionarii chemaţi să aprecieze asupra cererilor de retrocedare, aspecte care s-au şi confirmat ulterior (cu titlu exemplificativ, suprafaţa de 1000 mp teren din Pădurea Snagov transmisă de F. inculpatului U., prin intermediul martorilor FFFF. şi GGGG.).

Faptul că în conţinutul plângerilor penale şi al denunţului formulat de inculpatul B. sunt relatate împrejurări factuale percepute în mod direct de acesta este confirmat şi de martorii IIIII., KKKKK. şi HHHHH., care au redactat pentru inculpat cele trei înscrisuri.

Astfel, în declaraţia dată la instanţa de fond (din 17.11.2017), XXX. Veronel a precizat că a redactat plângerea urmare a solicitării inculpatului B. şi ştie de la acesta că încă de la venirea în România i s-a sugerat să se asocieze cu o persoană cu relaţii pentru că altfel nu va reuşi să obţină bunurile, că nu va avea câştig de cauză în justiţie, acesta fiind contextul în care s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi.

La rândul lor, martorii KKKKK. şi HHHHH. au arătat că atât plângerea, cât şi denunţul au fost redactate la solicitarea lui B. şi conform aspectelor prezentate de acesta, fără vreo influenţă din partea lor sau a altor persoane. În plus, martorul KKKKK. a precizat că inculpatul a făcut afirmaţii despre traficul de influenţă realizat anterior datei la care s-a încheiat contractual de cesiune.

Afirmaţiile celor trei martori care au redactat plângerile şi denunţul fac dovada că aspectele menţionate în cuprinsul lor au reprezentat manifestarea de voinţă a inculpatului, urmare a nemulţumirilor legate de neplata sumelor convenite la încheierea contractului.

Mai mult, susţinerile inculpatului B. se coroborează şi cu depoziţiile martorei SS., care a arătat că soţul său a fost contactat de mai multe persoane pentru a-l reprezenta în procedurile de revendicare a bunurilor revendicate, context în care N. (în prezent N.) i l-a prezentat pe inculpatul M., fost consilier al lui HH., care "are posibilitatea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităţilor şi obţinerea documentelor necesare", că au discutat despre procedura de A. şi proprietăţile inculpatului, iar cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul acestuia din Snagov, le-a spus că are relaţii în toată ţara, că îl cunoaşte pe O. şi poate debloca autorităţile care l-au împiedicat pe prinţ să obţină restituirea bunurilor. De la M. a aflat că i-a dat lui N. o sumă de bani să iasă din afacere, că le va da o parte în avans din bunurile revendicate, promisiune pe care şi-a onorat-o, oferind inculpatului B. suma de aproximativ 5 milioane de euro.

Referitor la încheierea contractului la sediul II., martora a precizat că, la momentul semnării actului, inculpatul M. a pretins un procent de 80% din domeniul Băneasa pentru F. S.R.L., fiind foarte sigur că va obţine terenul în procedura administrativă şi lăsând de înţeles că are şi un cumpărător, lucru care a surprins-o, întrucât soţul său nu primise nicio ofertă în acest sens. În legătură cu retrocedarea terenului de la Băneasa a mai arătat că a fost obţinut urmare influenţei lui M., care le transmitea că orice politician care se va opune retrocedării terenului nu va mai fi reales.

Chiar dacă martora SS. a revenit ulterior asupra declaraţiei iniţiale, Înalta Curte nu poate valorifica declaraţiile de retractare din moment ce, pe de o parte, martora nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, aspectele relevate iniţial în legătură cu traficul şi cumpărarea de influenţă sunt confirmate şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În plus, instanţa de apel consideră că sunt neîntemeiate susţinerile martorei în sensul că în declaraţia din 6.05.2015 s-ar fi consemnat altceva decât ceea ce a menţionat în realitate, având în vedere că a fost asistată cu prilejul audierii de un apărător ales şi un traducător autorizat de limba engleză, semnând depoziţia fără obiecţiuni, aspect ce atestă că şi-a însuşit integral conţinutul acesteia ce corespunde pe deplin adevărului.

Contrar susţinerilor apărării, declaraţiile iniţiale ale inculpatului B. care confirmă acuzaţia de trafic de influenţă imputată lui M. se coroborează şi cu depoziţiile martorei NNNNN., care a arătat că, în luna septembrie sau octombrie 2006, a aflat de la N. despre nemulţumirea inculpatului generată de faptul că nu a obţinut efectiv bunurile revendicate, motiv pentru cea din urmă "i-a cedat contractul" lui M., pe care martora l-a întâlnit o singură dată în biroul inculpatei, acesta fiind însoţit de soţie şi un avocat.

Şi martora PPPPP., persoană apropiată inculpatului B. a precizat că M. i-a spus acestuia "că pentru obţinerea proprietăţilor revendicate s-a pus în mişcare un mecanism sensibil, cu reglaje foarte fine", cu referire la faptul că "foarte multe dintre titluri puteau fi rezolvate administrativ", fiind "mai uşor să se rezolve administrativ decât în instanţă", afirmaţii ce se coroborează cu susţinerile inculpatului B. şi ale martorei SS. conform cărora M. le-a promis că va recupera terenul de la Băneasa pe cale administrativă, în scurt timp. (declaraţii din 19.02.2016 şi 6.10.2017, menţinute în apel)

În dovedirea promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii cu atribuţii în soluţionarea cererilor de retrocedare, făcută de M. inculpatului B., relevante sunt şi depoziţiile martorului HHHH. care a precizat că "era un circuit între M., E. şi N." şi că "uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe M. pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar M. mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile B."

Instanţa de apel nu poate reţine susţinerile apărării privind lipsa de credibilitate a martorului HHHH., din moment ce acesta a întrerupt relaţiile de prietenie cu M. la sfârşitul anului 2006 sau începutul anului 2007, în timp ce promisiunea de traficare a influenţei s-a realizat de inculpat într-o perioadă anterioară, respectiv în august- septembrie 2006.

Totodată, în dovedirea împrejurării că inculpatul B. ştia că nu este persoană îndreptăţită la retrocedare şi că a promis să remită cele două bunuri către S.C. F. S.R.L., în schimbul folosirii influenţei de către M., relevanţă prezintă şi modalitatea în care acesta a înţeles să-şi susţină cererea de retrocedare privind D., sens în care s-a deplasat împreună cu E. la şedinţa Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cunoscând că M. a intrat în legătură cu directorul institutului, MMMM., căruia i-a oferit anumite avantaje material şi prin intermediul căruia a reuşit să obţină restituirea imobilului.

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei SS., care a aflat de la M. că a vorbit cu directorul institutului şi că acesta ar fi mulţumit cu nişte excursii la Monaco de care se va ocupa el (declaraţia din 6.05. 2015).

După retrocedarea Pădurii Snagov şi a D., inculpatul B., conform înţelegerii cu inculpatul M., în calitate de administrator de fapt al F. S.R.L., a transmis proprietatea terenurilor către aceasta din urmă prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr. x din 15.01.2009 (D.).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond că acţiunile inculpatului B. de a promite în perioada august- septembrie 2006 transmiterea dreptului de proprietate asupra celor două terenuri (Pădurea Snagov şi D.) şi de a remite ulterior, la datele de 15.10.2007 şi 15.01.2009, aceste bunuri, în schimbul promisiunii inculpatului M. că-şi va exercita influenţa asupra funcţionarilor publici cu atribuţii în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate, fac parte din conţinutul aceleiaşi infracţiuni de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ce constituie lege penală mai favorabilă.

Sub aspect subiectiv, inculpatul B. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, promiţându-i inculpatului M. că va remite cele două terenuri, deşi cunoştea că nu este persoană îndreptăţită la retrocedare şi, implicit, faptul că nu le putea obţine decât prin exercitarea influenţei asupra funcţionarilor implicaţi în procedurile administrative de retrocedare.

Susţinerile apărării că nu au fost nominalizaţi funcţionarii faţă de care inculpatul M. urma să-şi exercite influenţa nu are nicio relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de cumpărare de influenţă, având în vedere că pentru îndeplinirea situaţiei premisă, nu se cere ca funcţionarul să fie determinat, important fiind ca cel asupra căruia se pretinde că se va realiza influenţa să exercite atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cumpărătorul de influenţă, or, în cauză, promisiunile inculpatului M. au fost exprese, în sensul obţinerii în proceduri administrative a celor două bunuri, Pădurea Snagov şi D. prin influenţa pe care urmează a o exercita asupra funcţionarilor, influenţă care s-a şi realizat în mod real (asupra lui MMMM., directorul ICDPP şi membru în consiliu de administraţie şi U., reprezentant al Direcţiei Silvice Bucureşti), aspect confirmat de inculpaţii B. şi N., dar şi de martorii SS., PPPPP. şi HHHH.

Faţă de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantului inculpat B. referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

3. Cu privire la criticile formulate de inculpaţii M. şi W. referitoare la infracţiunile de spălare a banilor, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect, a înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (1) din încadrarea juridică dată faptelor, prin încheierea din 17.05.2019, iar pe fondul cauzei a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (respectiv de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data comiterii faptelor), deoarece acţiunile descrise de acuzare constituie acte materiale ale infracţiunilor premisă (cumpărarea-traficarea influenţei), care nu pot fi săvârşite în concurs ideal cu infracţiunea de spălarea banilor, sens în care a dispus achitarea tuturor inculpaţilor în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În argumentele reţinute de instanţa de fond se precizează, în mod corect, că acţiunile de transmitere a dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov şi D., realizate de inculpatul B. către S.C. F. S.R.L. prin contractele încheiate la 15.10.2007 şi, respectiv, la 15.01.2009 intră în conţinutul infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, fiind urmarea actelor anterioare de pretindere şi promisiune a acestor bunuri, comise în anul 2006. Ca atare, săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în legătură cu aceste bunuri, prin schimbarea sau transferul lor, s-ar fi putut comite după datele de 15.10.2007 şi 15.01.2009, pentru a fi îndeplinită condiţia existenţei situaţiei premisă, ca bunul să fi provenit dintr-o infracţiune.

În privinţa convenţiilor din 20.03.2007, 04.04.2007 şi 04.10.2007 reţinute de Parchet în conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălarea banilor, instanţa a constatat justificat că acestea sunt acte adiţionale la contractul de cesiune din 1.11.2006, care vizează bunuri cu privire la care nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost obţinute în mod efectiv, fiind vorba doar despre promisiuni de transmitere a unor bunuri viitoare, fără a se realiza transferul lor în scopul prevăzut de lege.

Referitor la "Înţelegerea" din 13.04.2011 şi "Act adiţional nr. 1" din 23.06.2011, prima instanţă în mod întemeiat a reţinut că au fost încheiate în urma divergenţelor ivite între inculpatul B. şi reprezentanţii S.C. F. S.R.L. şi nu au avut scopul de a ascunde provenienţa ilicită a vreunor bunuri, ci de a pune capăt acestor neînţelegeri.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor inculpaţi M. şi W. privind reţinerea greşită a temeiului juridic al achitării pentru infracţiunea de spălare a banilor, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceştia au realizat activităţi în legătură cu negocierea, întocmirea şi semnarea contractelor din 1.11.2006, 15.10.2007, 15.01.2009, actelor adiţionale din 20.03.2007, 04.04. 2007 şi 04.10.2007, Înţelegerea din 13.04.2011 şi actul nr. 1 din 23.06.2011, astfel încât, constatând existenţa unor fapte în materialitatea lor cu consecinţa producerii unor modificări în realitatea obiectivă, nu este incident temeiul de achitare prev.de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

V.1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE. referitoare la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit, reţinute în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov

1.1. Examinând criticile formulate de Ministerul Public şi de apelanta parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE., prin raportare la aspectele reţinute de prima instanţă şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte le apreciază ca fiind parţial întemeiate, în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

Astfel, din analiza materialului probator al cauzei, instanţa de control judiciar constată că, într-adevăr, judecătorul fondului a procedat la valorificarea selectivă a acestuia, fără a prezenta, însă, motivele pentru care anumite mijloace de probă (declaraţii ale inculpaţilor, depoziţii de martori, înscrisuri) nu au fost valorizate, cu toate că furnizau informaţii relevante în legătură cu elementele de fapt ce formau obiectul probaţiunii, stabilind, astfel, o situaţie factuală incompletă, lacunară, şi ajungând la concluzia eronată că acţiunile unora dintre inculpaţi nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în forma autoratului sau, după caz, a complicităţii.

Ca atare, evaluând, în mod coroborat întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, dar şi în faza cercetării judecătoreşti în fond şi în apel, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa nr. 132 din 6.02.1955, pronunţată în dosarul nr. x din 1954, Tribunalul din Lisabona, Portugalia, a admis acţiunea formulată de ZZ. împotriva YY., a GGG. şi ZZZZZZZZZZ. şi, în consecinţă, l-a declarat pe reclamant fiu legitim al MS C. al României, considerându-l moştenitor al defunctului rege, cu toate consecinţele legale ce decurg din această calitate.

Cu toate că procedura de recunoaştere în România a acestei hotărâri nu era finalizată, definitivându-se abia prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2009, când a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, inculpatul B. a iniţiat, începând cu anul 2002, o serie de demersuri în vederea retrocedării anumitor bunuri imobile ce ar fi aparţinut C., invocând fie calitatea sa de cumpărător al drepturilor succesorale ale numitei AAA., pretinsă legatară a soţiei supravieţuitoare a fostului rege, YY., fie dreptul propriu de moştenire, în calitate de nepot de fiu, deşi, la data respectivă, tatăl său ZZ. trăia (decedând în 26.01.2006) şi nu îl împuternicise să efectueze asemenea activităţi.

Astfel, la data de 13.02.2002, inculpatul a depus, prin intermediul Biroului executorului judecătoresc HHH., un număr de 10 notificări către diverse autorităţi (declaraţiile martorilor HHH. din 04.12.2015 şi 24.03.2017, LLLLLLLL. din 21.12.2015 şi 07.07.2017, CCC. din 17.02.2016 şi 24.03.2017; procesul-verbal nr. x/P/2015 din 04.12.2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov - filele x d.u.p., filele x ds.i.fd., fila x ds.i.fd.), printre acestea aflându-se şi cea adresată Regiei Naţionale a Pădurilor, înscrisă în Registrul de evidenţă a notificărilor la nr. 555 şi înregistrată la instituţia destinatară sub nr. x din 18.02.2002, prin care a solicitat, în nume propriu, restituirea Pădurii Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha .

În cuprinsul notificării, solicitantul a arătat că imobilul a aparţinut C., ca urmare a acceptării donaţiei făcută de Primăria Municipiului Bucureşti prin procesul-verbal nr. x/4932A/1932, fiind moştenit, la moartea acestuia, de soţia supravieţuitoare YY., care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe AAA., ale cărei drepturi succesorale au fost cumpărate de inculpat în baza actului de vânzare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 02.08.2001.

În cazul imposibilităţii retrocedării în natură a imobilului, s-a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, restituirea prin echivalent, estimându-se valoarea bunului la 3.000.000 dolari.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 10 pct. 4 şi 5, art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Conform menţiunilor înscrise la finalul notificării, aceasta a fost însoţită de următoarele înscrisuri, depuse în copie: actul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale nr. 1498 din 02.08.2001, testamentul aparţinând numitei YY. şi cartea de identitate a solicitantului.

Prin adresa din 12.03.2002, Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Bucureşti, a comunicat inculpatului B. răspunsul de respingere a cererii ce a făcut obiectul notificării nr. x din 13.02.2002, arătând, în esenţă, că a fost aleasă în mod greşit procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 întrucât retrocedarea terenurilor forestiere cade sub incidenţa Legii nr. 1/2000 (art. 7 şi art. 22) şi că nu s-a făcut dovada calităţii procesuale (nefiind depuse acte de stare civilă) a titularului de drept şi a titlului în baza căruia pădurea a aparţinut C., având în vedere că Primăria Municipiului Bucureşti administra şi în anul 1940 domeniul public al statului, situaţie în care nu putea să doneze o parte din pădurea aparţinând acestuia nici măcar regelui .

Cu toate că nu a contestat în instanţă modul de soluţionare a cererii sale, la data de 12.03.2003, inculpatul, prin mandatar BB. (în baza contractului de mandat nr. x din 29.01.2003 dat de B. prin reprezentant convenţional XXXXXXXXXX.), a depus o nouă notificare la Primăria Snagov, înregistrată sub nr. x, prin care, făcând trimitere la notificarea anterioară (nr. 555 din 13.02.2002) şi la aceleaşi temeiuri de drept (art. 10 pct. 4 şi 5, art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001) şi aspecte inserate în cuprinsul acesteia cu privire la îndreptăţirea sa la retrocedare (bunul a fost proprietatea C., ca urmare a acceptării donaţiei făcută de Primăria Municipiului Bucureşti prin procesul-verbal nr. x/4932A/1932, fiind moştenit de numita YY., soţie supravieţuitoare, care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe AAA., ale cărei drepturi succesorale au fost dobândite de inculpat în baza actului de vânzare-cumpărare nr. x din 02.08.2001), a solicitat restituirea în natură a Pădurii Snagov, locul numit "Fundul Sacului", în suprafaţă de 10,78 ha . Totodată, pentru diferenţa de suprafaţă pentru care retrocedarea în natură nu este posibilă, a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, restituirea prin echivalent.

Notificarea a fost însoţită de mai multe documente, respectiv procesul-verbal nr. x/4932A/1932, contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale nr. 1498 din 02.08.2001, testamentul numitei YY., certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 21.10.2002, acte de identitate, notificarea nr. x din 13.02.2002, declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului, prin avocat XXXXXXXXXX., în sensul că nu a revendicat terenuri în suprafaţă mai mare de 50 ha, actul de succesiune după C., procura specială pentru XXXXXXXXXX., contractul de mandat pentru BB., fără să fie, însă, ataşată dovada că bunul imobil revendicat a aparţinut fostului rege, respectiv că a fost expropriat de la acesta.

Prin adresa din 13.03.2003 a Primăriei Snagov, primită personal, sub semnătură, de inculpatul BB., s-a comunicat titularului notificării că cererea sa înregistrată sub nr. x din 12.03.2003, referitoare la restituirea suprafeţei de 10,78 ha situată în comuna Snagov, tarlaua x, parcela x, în locul numit "Fundul Sacului", nu a fost soluţionată deoarece nu a făcut dovada clară a faptului că este îndreptăţit la retrocedare (înscrisuri fila x d.u.p., fila x d.u.p.; declaraţia inculpatului BB. din 22.02.2019 - filele x ds.i.fd.).

În acest context, întrucât avea o relaţie apropiată cu BB., mandatar al inculpatului B. în baza contractului de mandat nr. x din 29.01.2003 şi, în acelaşi timp, persoană direct interesată în retrocedarea imobilului întrucât dorea să achiziţioneze o parte din acesta pentru dezvoltarea unei afaceri, martorul AAAAAAAAA., primar al localităţii Snagov, l-a contactat pe avocatul DDDDDDDDD., cu care se afla în raporturi de amiciţie de mai mulţi ani, solicitându-i opinia juridică cu privire la posibilitatea obţinerii retrocedării terenului situat în zona "Fundul Sacului", în condiţiile în care restituirea pe cale administrativă nu mai era posibilă.

Considerând că, într-adevăr, termenul de introducere a unei cereri în temeiul Legilor nr. 18/1991, nr. 167/1997 şi nr. 1/2000 este depăşit şi că Legea nr. 10/2001 nu era incidentă în speţă, martorul DDDDDDDDD. i-a comunicat primarului că singura posibilitate pe care o întrevede constă în introducerea unei acţiuni în constatarea existenţei dreptului de proprietate al inculpatului B. asupra unei suprafeţe de teren de 10 ha din Pădurea Snagov (maximul permis de lege la data respectivă), întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., urmată, după obţinerea hotărârii, de întocmirea documentaţiei cadastrale şi de întabulare. În plus, pentru cazul în care "vor fi probleme", martorul a avansat ideea promovării ulterioare a unei acţiuni având ca obiect obligaţia de a face, respectiv de a preda imobilul asupra căruia se constatase existenţa dreptului de proprietate.

Prin intermediul lui AAAAAAAAA., avocatul DDDDDDDDD. a intrat în legătură cu inculpatul BB., cu care s-a întâlnit la cabinetul său, ocazie cu care cel din urmă l-a împuternicit, în baza unui contract de asistenţă juridică, să redacteze acţiunea în constatare şi să îl reprezinte pe inculpatul B. în faţa instanţei de judecată, punându-i, totodată, la dispoziţie şi o serie de înscrisuri (depoziţiile martorului DDDDDDDDD. din 23.03.2016 şi 16.02.2018 - filele x d.u.p., 130-132 vol. 29 ds.i.fd.; declaraţia inculpatului BB. din 22.02.2019; împuternicirea avocaţială din 20.05.2003 - fila x d.u.p.).

Ca urmare, martorul DDDDDDDDD. a redactat personal cererea de chemare în judecată prin care inculpatul B., prin mandatar BB., solicita instanţei, în contradictoriu cu pârâta Comuna Snagov, prin primar, să constate că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea terenului în suprafaţă de 10 ha pădure situat în Snagov, cunoscut sub denumirea "Fundul Sacului", din totalul de 46,78 ha care a constituit proprietatea bunicului acestuia, C., prin acceptarea donaţiei făcute de Primăria Municipiului Bucureşti conform procesului-verbal nr. x/4932A/1932. În plus, în motivarea acţiunii, s-a mai arătat că după decesul regelui, imobilul a fost moştenit de soţia supravieţuitoare, YY. care, la rândul său, a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe AAA., ale cărei drepturi succesorale au fost dobândite de reclamant în baza actului de vânzare-cumpărare nr. x din 02.08.2001. Ca atare, s-a subliniat că inculpatul B. nu este doar unicul moştenitor al C., ca nepot de fiu, ci şi cesionar al drepturilor succesorale ale moştenitoarei YY., drepturi din care face parte şi cel de proprietate asupra suprafeţei de 46,78 ha pădure. Totodată, s-a făcut trimitere şi la Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Snagov, publicat în Monitorul Oficial nr. 682 bis, Partea I, din 16.09.2002, în care, la poziţia 308 din Anexa nr. 35, figurează şi suprafaţa de 100.000 m.p. pădure, preluată după colectivizare. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.

Deşi redactată de martorul DDDDDDDDD., cererea de chemare în judecată a fost semnată, la solicitarea acestuia, de colaboratoarea sa, avocat AAAAAAAAAAA., fiind depusă la Judecătoria Buftea, împreună cu împuternicirea avocaţială şi o serie de înscrisuri, în copie (contractul de mandat nr. x din 20.01.2003, contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale autentificat sub nr. x din 02.08.2001, certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 21.10.2002, Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1722 din 11.07.1940, procesele-verbale de instituire a sechestrului din 23.11.1940 şi 25.08.1041, traducerea în limba română a testamentului numitei YY. şi a declaraţiei privind deschiderea procesului de stabilire a taxei succesorale, ca urmare a decesului fostului C. în 09.04.1943, şi a anexei la aceasta constând în darea de seamă asupra bunurilor supuse partajului, acte de stare civilă ale reclamantului), în data de 06.06.2003 . Acţiunea a fost înregistrată sub nr. x/2003, stabilindu-se prim termen de judecată în 26.06.2003.

Anterior acestei date, martorii DDDDDDDDD. şi AAAAAAAAAAA. s-au deplasat la Primăria Snagov, unde s-au întâlnit cu primarul AAAAAAAAA. şi cu jurista instituţiei, aceştia confirmându-le că sunt de acord cu admiterea acţiunii, urmând ca cea din urmă să formuleze concluzii în acest sens în faţa instanţei, şi că vor avea câştig de cauză (declaraţiile martorilor DDDDDDDDD. din 16.02.2018, AAAAAAAAAAA. din 14.03.2016 şi 05.05.2017, BBBBBBBBBBB. din 18.04.2016 şi 02.03.2018 - filele x d.u.p., filele x ds.i.fd., 159 vol. 11 ds.i.fd., 46-47 vol. 30 ds.i.fd.).

La termenul de judecată fixat, cei doi avocaţi, DDDDDDDDD. şi AAAAAAAAAAA., s-au prezentat în faţa instanţei, primul solicitând strigarea cu prioritate a cauzei întrucât trebuie să asigure servicii de asistenţă juridică şi într-un alt dosar. Preşedintele completului nu a dat curs acestei cereri, întrebând, totodată, de ce s-a formulat acţiune în constatare şi nu în realizare, situaţie în care martorul DDDDDDDDD. a solicitat să se ia act de concluziile sale şi să se admită acţiunea, după care a părăsit sala de şedinţă împreună cu colaboratoarea sa (declaraţiile martorilor DDDDDDDDD. din 16.02.2018 şi 23.03.2016 şi AAAAAAAAAAA. din 05.05.2017). De asemenea, la termen a fost prezentă şi martora CCCCCCCCCCC., consilier juridic în cadrul Primăriei Snagov . Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.

Ulterior, când s-a făcut apelul în dosar, pentru reclamant a răspuns avocatul EEEEEEEEE., care a depus împuternicirea emisă în aceeaşi zi şi adresa din 13.03.2003 a Primăriei Snagov, acesta fiind angajat de mandatarul BB. cu o zi înainte de termen pe motiv că ceilalţi apărători ai inculpatului B. nu se pot prezenta la data respectivă în instanţă (declaraţia inculpatului BB. din 22.02.2019; depoziţiile martorului EEEEEEEEE. din 14.03.2016, 05.05.2017 şi 28.09.2020 - filele x d.u.p., 167 vol. 11 ds.i.fd., 115-117 vol. 7 ds. ICCJ).

Cu ocazia dezbaterilor, astfel cum rezultă din declaraţiile sale şi din practicaua hotărârii pronunţate, martorul EEEEEEEEE., deşi cunoştea doar obiectul dosarului, fără a-l studia, a solicitat admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, şi constatarea faptului că "reclamantul este îndreptăţit să solicite retrocedarea suprafeţei de teren", în timp ce reprezentantul Primăriei Snagov a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.

După circa 2-3 zile, martorul DDDDDDDDD. a fost încunoştinţat de AAAAAAAAA. că instanţa a respins acţiunea în constatare, atât acesta, cât şi martora AAAAAAAAAAA. aflând abia cu prilejul cercetărilor efectuate în prezenta cauză că, de fapt, cererea de chemare în judecată fusese admisă, dar şi că, la termenul din 26.06.2003, după plecarea lor, s-a prezentat în şedinţa de judecată avocatul EEEEEEEEE., care a formulat concluzii pentru reclamant (declaraţiile martorilor DDDDDDDDD. şi AAAAAAAAAAA.).

Prin sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003, pronunţată în dosarul nr. x/2003, Judecătoria Buftea a admis acţiunea formulată de reclamantul B., prin mandatar BB., şi a constatat că acesta este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea suprafeţei de 10 ha pădure, situată în localitatea Snagov, zona "Fundul Sacului".

În considerentele hotărârii, după ce a făcut referire la conţinutul cererii de chemare în judecată şi la înscrisurile depuse în susţinerea acesteia, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată, motiv pentru care urmează a fi admisă, în baza art. 111 C. proc. pen. S-a arătat, în acest sens, doar faptul că "Soluţia este motivată prin faptul că, reclamantul a făcut dovada calităţii de succesor în drepturi al YY., soţia C., care la rândul său a fost proprietarul suprafeţei de pădure la care se face referire în acţiune." .

Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare, iar, la data de 22.10.2003, a fost transmisă Consiliului Local al comunei Snagov de către BB., în numele inculpatului B., cu solicitarea de a fi pusă în executare, menţionându-se că, în caz contrar, va fi promovată o acţiune în pretenţii împotriva consilierilor şi vor fi sesizate organele de urmărire penală .

Totodată, în temeiul aceluiaşi contract de mandat, BB. a formulat, la data de 16.12.2003, o contestaţie împotriva "modului în care comisia locală Snagov a procedat la netransmiterea documentelor necesare validării pentru suprafaţa de 10 ha teren forestier" şi a solicitat "stabilirea dreptului de proprietate, înscrierea în anexa 53 cu suprafaţa mai sus menţionată ce a aparţinut ascendenţilor mei", cererea fiind înregistrată la Prefectura judeţului Ilfov sub nr. x din 17.12.2003, însoţită de mai multe înscrisuri, în copie, şi anume notificarea nr. x/12.03.2003, sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea şi contractul de mandat autentificat sub nr. x din 20.01.2003 .

Prin referatul nr. x din 14.01.2004 întocmit de martorii MMM. şi KKK., coordonator şi, respectiv, consilier în cadrul colectivului de lucru de pe lângă Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, avându-se în vedere înscrisurile ataşate contestaţiei formulate de către inculpatul B., prin mandatar, s-a propus înscrierea în anexa 53, comuna Snagov, a acestuia cu suprafaţa de 10 ha teren cu vegetaţie forestieră. Ca atare, prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (din care făcea parte şi R., în calitate de secretar general), invocând dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 şi art. 12 din Legea nr. 18/1991, a aprobat înscrierea în respectiva anexă a inculpatului cu suprafaţa de teren menţionată, dispunând, totodată, comunicarea acesteia către instituţiile abilitate, printre care şi Inspectoratul Silvic Bucureşti şi Direcţia Silvică Bucureşti, în vederea punerii ei în aplicare . Aşa cum reiese din cuprinsul adresei nr. x din 20.04.2016 emisă de Instituţia Prefectului, Judeţul Ilfov, în arhiva acesteia nu a fost identificat procesul-verbal al şedinţei în care a fost adoptată hotărârea nr. x din 14.01.2004 şi nici anexa 53 în original .

Prin adresa din 05.02.2004, înregistrată la Prefectura judeţului Ilfov sub nr. x din aceeaşi dată, Regia Naţională a Pădurilor - EE., Direcţia Silvică Bucureşti, a solicitat Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor invalidarea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004, susţinând că aceasta contravine prevederilor Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 400/2002 .

Ulterior, în lipsa unui demers în acest sens al comisiei şi având în vedere poziţia fermă exprimată în mod repetat de Direcţia teritorială de regim silvic şi de vânătoare Bucureşti, care s-a opus categoric punerii în aplicare a hotărârii nr. 7 din 14.01.2004, Regia Naţională a Pădurilor - EE., Direcţia Silvică Bucureşti, în baza referatului nr. 4575 din 08.11.2004, a solicitat, la data de 10.01.2005, pe calea unei acţiuni în instanţă, anularea acesteia, arătând, în esenţă, în motivare că nu a fost formulată în termen o cerere scrisă pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în temeiul Legii nr. 1/2000 şi că notificarea depusă de inculpatul B. nu putea primi o rezolvare în baza Legii nr. 10/2001, întrucât bunul a cărei retrocedare s-a cerut nu intra sub incidenţa acesteia. La rândul său, Direcţia teritorială de regim silvic şi de vânătoare Bucureşti a formulat cerere de intervenţie accesorie în cauză, invocând argumente similare cu cele prezentate de reclamantă .

Acţiunea promovată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - EE., Direcţia Silvică Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi B., precum şi cererea de intervenţie accesorie au fost, însă, respinse, ca neîntemeiate, prin sentinţa civilă nr. 1496 din 16.05.2005 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2005, rămasă definitivă prin decizia nr. 1075/A/12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi irevocabilă prin decizia nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie . În esenţă, instanţele au reţinut că, prin sentinţa civilă definitivă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, s-a constatat dreptul la retrocedare al pârâtului B. asupra unei suprafeţe de teren forestier, "apreciindu-se, astfel, indirect că sunt îndeplinite toate cerinţele legale - de formă şi de fond - pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000", context în care faptul că această hotărâre "nu este executorie şi nu obligă comisiile constituite în baza Legii nr. 18/1991 la reconstituirea dreptului de proprietate" a fost considerat ca fiind lipsit de relevanţă. S-a arătat, astfel, că "autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive nu trebuie confundată cu opozabilitatea, în sens larg, a hotărârii faţă de terţi ca o realitate incontestabilă, acest act jurisdicţional fiind totuşi un element al ordinii juridice care nu poate fi ignorat".

Anterior, însă, soluţionării, în mod irevocabil, a cererii de chemare în judecată promovată de EE., Direcţia Silvică Bucureşti, inculpatul B., nemulţumit fiind de rezultatul acţiunilor întreprinse pentru retrocedarea efectivă a imobilului solicitat, neintrând, practic, în posesia acestuia, a revocat mandatul acordat lui BB. şi a efectuat demersuri în vederea identificării unei persoane care, prin relaţiile pe care le avea şi conexiunile cu lumea politică, ar fi putut obţine restituirea bunurilor al căror proprietar se pretindea inculpatul.

În contextul respectivelor demersuri, prin intermediul unei cunoştinţe comune, acesta a cunoscut-o, în vara anului 2005, pe inculpata N., persoană care corespundea profilului căutat, fiindu-i recomandată ca o femeie de afaceri de succes care, prin prisma contactelor "în domeniul justiţiei, avocaţi şi în mediul de afaceri", fiind, deopotrivă, conectată şi la mediul politic, putea să îl ajute în obţinerea bunurilor pretins confiscate de la C. (declaraţiile martorilor SSSSSSSSS. din 28.04.2016, 07.07.2017 şi 16.07.2020 - filele x d.u.p., 84-86 vol. 20 ds.i.fd., filele x ds. ÎCCJ; XXX. din 29.04.2016 - filele x d.u.p.; SS. din 06.05.2015 - filele x d.u.p.; declaraţiile inculpatului B. din 11.12.2015, 09.05.2016 şi 11.01.2016 - filele x d.u.p., 323-3271 vol. 5 d.u.p.).

Ca urmare, între cei doi au avut loc mai multe întrevederi în care B. i-a prezentat inculpatei situaţia imobilelor a căror retrocedare doreşte să o obţină, la una dintre ele participând şi martorul LLL., colaborator al celei din urmă, cu care intenţiona să realizeze anumite proiecte imobiliare. Cu această ocazie, inculpatul le-a prezentat o listă cu respectivele bunuri, ce ar fi aparţinut numitei YY., printre acestea aflându-se şi terenul în suprafaţă de 46,78 ha situat în Snagov, cunoscut sub denumirea de "Fundul Sacului". La finalul întâlnirii, cei trei au convenit să demareze demersurile necesare pentru revendicarea imobilelor, sens în care B. urma să pună la dispoziţie documentele care atestau îndreptăţirea sa la restituire, iar inculpata şi martorul să iniţieze procedurile pentru obţinerea lor în proprietate (depoziţiile martorului LLL. din 04.03.2016 şi 20.10.2017, declaraţia inculpatei N. din 25.01.2019 - filele x d.u.p., 170 vol. 24 ds.i.fd., 126-131 vol. 43 ds.i.fd.). În acest sens, inculpatul i-a dat martorului LLL. o procură, autentificată sub nr. x din 01.09.2005, prin care, "în calitate de dobânditor al drepturilor succesorale aparţinând defunctei YY.", l-a împuternicit pe acesta să îl reprezinte la autorităţile competente, respectiv la primărie, prefectură, Arhivele Statului, A.N.C.P.I., D.I.T.L., Ministerul de Externe, Primăria Snagov ş.a., în vederea redobândirii pe cale administrativă a mai multor imobile, printre care şi terenul în suprafaţă de 46 ha situat în comuna Snagov .

În temeiul acestei procuri, martorul, după o prealabilă consultare cu N., a redactat şi a depus la Primăria Snagov, în numele inculpatului B., cererea înregistrată sub nr. x din 06.09.2005, prin care, făcând trimitere la notificarea anterioară nr. 3476 din 03.12.2003, ce viza doar suprafaţa de 10 ha, a solicitat, în conformitate cu Legea nr. 247/2005, restituirea în natură sau în echivalent a terenului de 46 ha din localitatea Ghermăneşti, comuna Snagov, fără, însă, să ataşeze la aceasta vreun document (înscris - filele x d.u.p., declaraţiile martorului LLL. din 04.03.2016 şi 20.10.2017). Ulterior, în 11.10.2005, au fost depuse la Primăria Snagov şi alte cereri de retrocedare a unor bunuri aflate pe raza respectivei localităţi (trimise, apoi, spre soluţionare altei instituţii), la care au fost ataşate mai multe documente, conform opisului anexat lor, printre acestea aflându-se şi copia Monitorului Oficial nr. 121 din 27 mai 1948, în care a fost publicat Decretul nr. 38/1948 pentru intrarea în proprietatea Statului a bunurilor fostului GGG. şi a membrilor fostei LLLL., bunuri între care nu se regăseşte şi suprafaţa de 46,78 ha teren situat în Pădurea Snagov .

În concretizarea celor stabilite anterior, la data de 30.10.2005, s-a perfectat între societatea inculpatei, S.C. GG. S.R.L., reprezentată de aceasta, şi B. un "contract de mandat şi asistenţă de specialitate" având ca obiect: asistenţa în procedurile de restituire a bunurilor imobile care au aparţinut membrilor LLLL., autori al mandantului; consultanţă "pentru o prezentare reală şi cu elemente de veridicitate a mandantului" în relaţiile cu terţe persoane, cu autorităţile statului şi în negocierile cu reprezentanţii familiei fostului GGG.; identificarea unor eventuali cumpărători ai imobilelor restituite în proprietatea mandantului şi negocierea cu terţe persoane a unor eventuale contracte de vânzare - cumpărare; reprezentarea în faţa autorităţilor administrative sau judiciare, inclusiv pentru a primi, în numele mandantului, titlurile de proprietate şi orice alte înscrisuri ce au legătură cu contractul. În schimbul realizării acestor activităţi de către S.C. GG. S.R.L., prin intermediul inculpatei, B. se obliga să plătească mandatarului un echivalent bănesc într-un procent variabil din suma obţinută în urma vânzării imobilelor sau cota parte în natură din acestea, precizate în lista anexă la contract . Convenţia a fost semnată la sediul cabinetului avocaţial al martorului OOOOO., cu care, dată fiind lipsa de expertiză şi experienţă în domeniu a inculpatei N., au fost încheiate contracte de asistenţă juridică în vederea reprezentării mandantului în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pentru celelalte demersuri convenite de părţi la data de 30.10.2005 fiind cooptată de către acuzată martora NNNNN., consilier juridic (declaraţiile martorilor OOOOO. din 05.01.2016 şi 24.03.2017, menţinute în 26.06.2020 - filele x d.u.p., 130-132 vol. 9 ds.i.fd., 180-183 vol. 6 ds. ÎCCJ; NNNNN. din 20.04.2016 şi 05.05.2017 - filele x d.u.p., 168-169 vol. 11 ds.i.fd.; SS. din 06.05.2015 - filele x d.u.p.; declaraţia inculpatei N. din 25.01.2019).

A doua zi, în 01.11.2005, martorul LLL., după ce s-a consultat din nou cu numita N., a mai depus la Primăria Snagov, în calitate de împuternicit al inculpatului B., o cerere, înregistrată sub nr. x, prin care, fără a invoca vreun temei de drept, "revine la notificarea privind proprietatea din zona Fundul Sacului în suprafaţă de 47 ha", anexând procesul-verbal nr. x al şedinţei consiliului comunal general al municipiului Bucureşti din 22.07.1932 . Ulterior, fără vreo implicare a martorului, au fost depuse la dosar, în copie, de către inculpata N. şi alte înscrisuri, în mare parte acte de stare civilă sau care priveau succesiunea după YY., fără a fi, însă, ataşate documente referitoare la calitatea solicitantului de moştenitor al C., la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948. Totodată, împreună cu aceste înscrisuri, a fost depus un "memoriu" al inculpatului B., întocmit prin mandatar S.C. GG. S.R.L., reprezentată de N., în cuprinsul căruia se justifică calitatea lui de persoană îndreptăţită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparţinut C., descendenţa după acesta a tatălui său, ZZ., precum şi dreptul celui din urmă la moştenire fiind recunoscute prin hotărârea definitivă şi executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la suprafaţa de teren revendicată, s-a menţionat, în esenţă, că aceasta a intrat în proprietatea C. prin procesul-verbal nr. x/4932/1932 al Primăriei Municipiului Bucureşti, fiind, ulterior, trecută în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948 .

Contractul de mandat şi asistenţă de specialitate a fost încheiat de părţi şi în formă autentică la data de 13.01.2006, având, în esenţă, acelaşi conţinut, iar, în plus, prevăzându-se expres durata de valabilitate a acestuia (perioada 01.01-31.12.2006, cu posibilitatea prelungirii până la soluţionarea definitivă a cererilor de restituire imobiliară aflate în curs de rezolvare în procedura administrativă sau judiciară) şi caracterul lui oneros, în sensul că mandantul se obligă să plătească mandatarului pentru fiecare din acţiunile care fac obiectul contractului întreprinse cu privire la bunurile indicate în lista anexă la convenţie, dar mai ales pentru fiecare restituire imobiliară pentru care se obţine titlul de proprietate, un echivalent bănesc în cuantum de 30% din preţul de vânzare a imobilului respectiv la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare (atunci când restituirea se face în natură) sau din valoarea echivalentului bănesc acordat sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea, în temeiul Legii nr. 247/2005 (atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă). Totodată, se menţiona expres obligaţia mandatarului ca, în realizarea obiectului contractului, să angajeze un cabinet de avocatură, la alegerea sa, pentru îndeplinirea activităţilor de asistenţă şi reprezentare juridică, precum şi experţi pentru evaluări imobiliare sau topo-cadastrale ori, după caz, în alte domenii, dar şi de a căuta, identifica şi obţine "toate actele pe care nu le deţine mandantul şi care sunt necesare atingerii obiectului contractului".

Încheierea convenţiei autentificată sub nr. x din 13.01.2006 a fost urmată de perfectarea de către părţi a unor antecontracte de vânzare-cumpărare pentru bunurile ce se urmărea a fi retrocedate, printre acestea aflându-se şi terenul forestier de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, cunoscut sub denumirea "Fundul Sacului", din care inculpatul B. şi-a asumat obligaţia de a vinde promitentei cumpărătoare S.C. GG. S.R.L., la obţinerea titlului de proprietate, suprafaţa de 0,40 ha, preţul fiind reprezentat de echivalentul în natură al drepturilor contractuale cuvenite celei din urmă în baza contractului din 13.01.2006, evaluate de comun acord la suma de 1000 de euro .

În condiţiile în care inculpata N. a perfectat cu B. convenţia de mandat şi asistenţă de specialitate nr. 5 din 13.01.2006, dar şi antecontractele de vânzare-cumpărare ulterioare, intuind, astfel, posibilitatea obţinerii bunurilor prin prisma legăturilor sale cu factorii de decizie de la nivelul judeţului Ilfov (primarul comunei Snagov, LLLLL., şi prefectul judeţului Ilfov, Q.) şi, implicit, procurarea unui folos patrimonial, aceasta a încetat colaborarea cu numitul LLL., nemulţumită fiind şi de faptul că martorul, în timpul unei întâlniri cu B., la care au participat şi jurista S.C. GG. S.R.L., NNNNN., şi avocatul OOOOO., afirmase că o serie de imobile, printre care şi D., nu vor putea fi redobândite pe cale administrativă, ci doar prin intermediul unor acţiuni în revendicare adresate instanţei. Această atitudine a inculpatei, dar şi faptul că nu i-a fost prezentat niciun document din care să reiasă că B. este îndreptăţit la restituirea imobilelor, l-au determinat pe martorul LLL. să se retragă din afacere (declaraţiile martorului LLL. din 04.03.2016 şi 20.10.2017, declaraţia inculpatei N. din 25.01.2019).

După renunţarea la serviciile martorului, inculpata N. s-a ocupat personal de efectuarea demersurilor în vederea admiterii cererii de retrocedare a terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi restituirii efective a acestuia, sens în care a apelat la XXX., la data respectivă senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov a unui partid politic, cu care se afla în relaţii de prietenie şi care făcea parte din aceeaşi formaţiune politică cu inculpaţii O., primar al comunei Snagov şi preşedinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, şi Q., prefect al judeţului Ilfov şi preşedinte al Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cărora a recomandat-o (declaraţiile martorilor XXX. din 29.04.2016, menţinută în 25.05.2018 - filele x d.u.p. şi 4 vol. 33 ds.i.fd.; ZZZ. din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020 - filele x d.u.p., 171-172 vol. 24 ds.i.fd., 209-211 vol. 6 ds. ÎCCJ; declaraţiile inculpaţilor O. din 02.03.2016, 06.05.2016 şi 22.02.2019 - filele 53-563 vol. 4 d.u.p., 2-6 vol. 48 ds.i.fd.; P. din 02.03.2016 şi 24.02.2017 - filele x d.u.p., 38-40 vol. 7 ds.i.fd.; N. din 03.03.2016 şi 25.01.2019 - filele x d.u.p., 126-131 vol. 43 ds.i.fd.).

În acest context, cu toate că, prin adresa din 14.12.2005, inculpaţii O. şi P. (secretarul Comisiei locale Snagov) au transmis mandatarului de la acea dată al inculpatului B. necesitatea depunerii actului/legii prin care C. a primit cu titlu de donaţie Pădurea Snagov, apreciind că se impune trimiterea acestui document pentru soluţionarea cererilor înregistrate sub nr. x/06.09.2005 şi nr. y/01.11.2005, conform art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi art. 6 din Legea nr. 1/2000, iar, la rândul său, Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, a comunicat, prin adresa nr. x/23.02.2006 (semnată de martorul AAAA.), înregistrată la Primăria Snagov sub nr. x/24.02.2006, că cererea de retrocedare nu îndeplineşte condiţiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al C. şi a deposedării sale abuzive de către Statul Român, înscrisuri care, însă, nu au fost înaintate la dosarul administrativ de către inculpata N., totuşi, în data de 09.03.2006, s-a întocmit procesul-verbal al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înregistrat sub nr. x din 10.03.2006, prin care s-a constatat, conform art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991, că persoana solicitantă îndeplineşte condiţiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha, aprobându-se anexa 37 şi dispunându-se înaintarea ei pentru validare comisiei judeţene .

Aşadar, deşi iniţial consideraseră că documentele depuse în susţinerea cererilor de retrocedare formulate de B. nu dovedesc dreptul de proprietate al autorului acestuia asupra terenului revendicat, punct de vedere exprimat atât în scris, cât şi verbal, cu ocazia discuţiilor purtate cu cei doi, şi de şeful Ocolului Silvic Snagov, martorul AAAA., inculpaţii O. şi P., după aproximativ trei luni şi fără ca inculpatul B. să se conformeze, între timp, solicitării făcute chiar de ei prin adresa nr. x/14.12.2005, au revenit, fără o justificare valabilă, asupra poziţiei anterioare şi, împreună cu alţi patru membri ai comisiei locale, au constatat existenţa dreptului la retrocedare pentru întreaga suprafaţă de 46,78 ha teren, cu toate că, la dosar, existau dovezi cu privire la restituirea în anul 2004 a unei părţi din imobil (10 ha), semnând, în acest sens, atât procesul-verbal din 09.03.2006, cât şi anexa 37 (referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra respectivei suprafeţe de teren forestier situat în Snagov pe numele solicitantului B., în calitate de moştenitor al C.), înregistrată sub nr. x din 10.03.2006 (depoziţiile martorilor AAAA. din 21.02.2015 şi 20.10.2017 - filele x d.u.p., 174-178 vol. 24 ds.i.fd.; TTT. din 26.02.2016, menţinută în 20.10.2017 şi 26.06.2020 - filele x d.u.p., 163-167 vol. 24 ds.i.fd., 205-208 vol. 6 ds. ÎCCJ; ZZZ. din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020; declaraţia inculpatului O. din 02.03.2016, menţinută în 06.05.2016 şi 22.02.2019).

Chiar dacă făcea parte din Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, martorul AAAA. nu a fost invitat să participe la şedinţa acesteia în care s-au luat în discuţie cererile formulate de B., motiv pentru care nu a iscălit procesul-verbal din data de 09.03.2006, semnând, la insistenţele inculpatului P., doar anexa 37 (filele x d.u.p.; 33, 133 vol. 16 d.u.p.; declaraţiile martorului AAAA. din 21.02.2015 şi 20.10.2017; declaraţia inculpatului P. din 24.02.2017), însă cu obiecţiuni, în sensul că "nu prezintă actul de proprietate (legea); nu prezintă dovada deposedării de către statul român (în Decretul nr. 38 din M.O. nr. 121/27.05.1948, precum şi Partea 1B din M.O. nr. 140/19.06.1948 nu este evidenţiată suprafaţa solicitată)".

Cu adresa din 10.03.2006 a Primăriei Snagov, anexa 37 cu nr. x/10.03.2006, împreună cu procesul-verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. x/10.03.2006, şi cu documentele care au stat la baza emiterii acestora au fost înaintate, spre verificare şi validare, Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrate la Prefectura Ilfov sub nr. x din 15.03.2006 .

Totodată, la 20.04.2006, cu adresa nr. x, au mai fost transmise, în completare, înscrisuri depuse ulterior datei de 10.03.2006 de reprezentantul convenţional al inculpatului B., fără a fi individualizate (53 file), acestea primind la Prefectura Ilfov nr. 8810 din 26.04.2006 .

Având în vedere modul favorabil de rezolvare a cererilor de retrocedare de către Comisia locală Snagov, inculpaţii N. şi B. au convenit, la data de 26.04.2006, să modifice parţial clauzele contractului de mandat şi asistenţă de specialitate autentificat sub nr. x din 13.01.2006, stabilind, printre altele, că, la valoarea comisionului prevăzut iniţial pentru terenul forestier în suprafaţă de 46,78 ha din comuna Snagov, se adaugă procentul de 3% .

Conform ordinului nr. 630 din 09.06.2006 al prefectului judeţului Ilfov, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor era formată din: preşedinte Q. - prefectul judeţului Ilfov, T. - subprefect al aceluiaşi judeţ; secretar R. - subprefect; şi membrii S. - director Direcţia verificarea legalităţii actelor normative şi contencios administrativ, NNN. - director Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, DDDDDDDDDDD. - director general Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ilfov, OOO. - şef birou, reprezentant al Agenţiei Domeniilor Statului, Reprezentanţa teritorială Ilfov, RRR. - director Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Sucursala Olt-Argeş, SSS. - vicepreşedinte Consiliul judeţean Ilfov, UUU. - inspector şef, Inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare Bucureşti, ZZZ. - director Direcţia Silvică Bucureşti, Regia Naţională a Pădurilor - EE., EEEEEEEEEEE. - Asociaţia proprietarilor de păduri din România, FFFFFFFFFFF. - Asociaţia administratorilor de păduri din România şi VVV. - WWW. . Aceeaşi componenţă a comisiei a fost menţinută, în mare parte, şi ulterior, prin Ordinele prefectului nr. 295 din 05.03.2007 şi nr. 898 din 06.07.2007, doar OOO. şi UUU. fiind înlocuiţi cu GGGGGGGGGGG. şi, respectiv, cu HHHHHHHHHHH. .

Pe lângă Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor funcţiona un colectiv de lucru care, în perioada mai 2006- ianuarie 2008 a fost constituit, conform Ordinului prefectului Ilfov nr. 525/2006, din MMM., IIIIIIIIIII., KKK., VVVVVVVVV. (consilieri Prefectura Ilfov), JJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKK. (consilieri juridici Prefectura Ilfov), UUUUUUUUU. (consilier juridic Consiliul Judeţean Ilfov), LLLLLLLLLLL. (referent O.C.P.I.), TTT. (inginer Direcţia Silvică Bucureşti), MMMMMMMMMMM. (inginer I.T.R.S.V.) şi NNNNNNNNNNN. (manager A.N.Î.F., Unitatea de administrare Ilfov) - filele x d.u.p.

În ceea ce priveşte procedura concretă de lucru, se reţine că lucrările de competenţa comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate, înregistrate la Prefectura Ilfov, erau repartizate de prefect sau persoana desemnată să îl înlocuiască şefului colectivului de lucru, MMM., care, la rândul său, le dădea în lucru inspectorului căruia îi era arondată localitatea în care era situat terenul. Acesta analiza cererea şi documentaţia aferentă şi, pe baza lor, întocmea un referat în cuprinsul căruia insera şi propunerea cu privire la modul de soluţionare a lucrării, referat care, apoi, era discutat cu şeful colectivului de lucru şi aprobat de acesta. În cazul în care lucrarea privea un teren forestier şi existau obiecţiuni cu privire la retrocedarea lui, la referat se ataşa atât propunerea comisiei locale, cât şi anexa 37 cu respectivele observaţii. Ulterior, dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, iar, în preziua şedinţei, aspecte privind obiectul cererilor/propunerilor aflate pe rol, înscrisurile pe care se întemeiau şi modul preconizat de soluţionare a acestora se discutau de martorul MMM. cu inculpaţii R., Q., cu S., după caz, şi, mai rar, cu T. La lucrările şedinţelor comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate participau, de regulă, şi membri ai colectivului de lucru, iar inspectorul care întocmise referatul sau martorul MMM. prezentau conţinutul acestuia şi propunerea de soluţie făcută, care erau puse în discuţia membrilor comisiei (declaraţiile martorilor MMM. din 17.03.2016, 11.04.2016, 19.01.2018 şi 26.06.2020; UUUUUUUUU. din 06.04.2016, 16.03.2018 şi 26.06.2020; VVVVVVVVV. din 07.04.2016, 02.02.2018 şi 16.07.2020; KKK. din 17.03.2016 şi 19.01.2018; KKKKKKKKKKK. din 17.03.2016 şi 16.02.2018 - filele x d.u.p., 39-45 vol. 28 ds.i.fd., 145 vol. 30 ds.i.fd., 7-8, 133-134 vol. 29 ds.i.fd., 198-204 vol. 6 ds. ÎCCJ, 1-2 vol. 7 ds. ÎCCJ; declaraţiile inculpaţilor R. din 02.03.2016 şi 22.02.2019; Q. din 21.04.2017; T. din 12.04.2016 şi 22.02.2019; S. din 04.03.2016, 22.03.2016 şi 16.11.2008 - filele x d.u.p., 75-79 vol. 44 ds.i.fd., 38-41 vol. 11 ds.i.fd., 56-57 vol. 41 ds.i.fd.).

Cu toate că, potrivit art. 6 lit. c) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, membrii comisiilor judeţene erau cei care trebuiau să analizeze propunerile trimise de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale privind modul de respectare a dispoziţiilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate, în fapt, aceştia nu verificau şi nu studiau efectiv actele dosarului decât în situaţii excepţionale, când se ridicau probleme în legătură cu cererea analizată, astfel încât, de regulă, concluzia la care ajungeau inculpaţii R. şi Q. înainte de şedinţă, cu prilejul discutării lucrărilor, era însuşită şi de ceilalţi membri, nefiind cazuri în care votul exprimat de prefect să difere de decizia adoptată, în final, de comisie (depoziţiile martorilor KKK. din 17.03.2016 şi 19.01.2018; NNN. din 04.03.2016, menţinută în 13.04.2018 - filele x d.u.p., 121-122 vol. 31 ds.i.fd.; OOO. din 07.03.2016, menţinută în 11.05.2018 - filele x d.u.p., 115-116 vol. 32 ds.i.fd.; VVVVVVVVV. din 07.04.2016, menţinută în 02.02.2018 şi 16.07.2020; declaraţiile inculpaţilor T. din 12.04.2016 şi 22.09.2019; S. din 04.03.2016; Q. din 02.03.2016, menţinută în 21.04.2017 - filele x d.u.p., 38-41 vol. 11 ds.i.fd.).

După înregistrarea, la Instituţia Prefectului Ilfov, pentru verificare şi validare de către comisia judeţeană, a anexei 37 cu nr. x/10.03.2006 şi a procesului-verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. x/10.03.2006, ambele ale Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpata N., sub pretextul depunerii unor înscrisuri suplimentare şi a lămuririi unor aspecte în legătură cu cererile de retrocedare a terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (deşi nu i se solicitaseră astfel de documente sau precizări), s-a deplasat la sediul Prefecturii Ilfov, unde, profitând de relaţia sa de amiciţie cu XXX., ce făcea parte din aceeaşi coaliţie politică cu inculpatul Q., pe care îl vizita adesea la locul de muncă, s-a prezentat la biroul celui din urmă, recomandându-se ca venind din partea primului, la îndemnul căruia ar fi întocmit "memoriul" pe care doreşte să îl depună. Cu această ocazie, au fost convocaţi şi inculpaţii R. şi S., precum şi martorul MMM., discutând toţi cinci pe marginea documentelor prezentate cu acel prilej de N., deşi nu exista o obligaţie legală în acest sens, cu atât mai mult cu cât acuzata nu venise în audienţă la prefect, ci la recomandarea martorului Rădulescu şi nu depusese înscrisuri noi, care să nu se fi regăsit deja la dosar (declaraţiile inculpaţilor N. din 03.03.2016 şi 25.01.2019; R. din 02.03.2016 şi 09.05.2016; Q. din 02.03.2016 şi 21.04.2017; declaraţiile martorilor MMM. din 17.03.2016, 11.04.2016 şi 26.06.2020; XXX. din 29.04.2016, menţinută în 25.05.2018; NNNNN. din 20.04.2016 şi 05.05.2017 - filele x d.u.p., 168-169 vol. 11 ds.i.fd.).

În ceea ce îl priveşte pe XXX., acesta era o persoană cunoscută la nivelul Prefecturii Ilfov, vizitându-i adesea la locul de muncă pe inculpaţii Q. şi T., prin prisma faptului că erau membri ai unor partide ce compuneau coaliţia politică aflată la guvernare, martorul fiind, totodată, preşedintele filialei Ilfov a uneia dintre respectivele formaţiuni, poziţie în raport cu care avea puterea de a influenţa numirea unor persoane în funcţiile de prefect şi subprefect al judeţului Ilfov (declaraţiile inculpaţilor R. din 02.03.2016, menţinută în 09.05.2016 şi 22.02.2019; S. din 04.03.2016, menţinută în 22.03.2016; T. din 12.04.2016, menţinută în 22.02.2019; depoziţiile martorilor MMM. din 17.03.2016, menţinută în 26.06.2020; KKK. din 17.03.2016, menţinută în 19.01.2018; SSS. din 21.03.2016).

La data de 19.06.2006, a fost înregistrat la Prefectura Ilfov, sub nr. x/1030, un memoriu semnat de inculpata N., în calitate de reprezentant legal al S.C. GG. S.R.L., mandatară a inculpatului B., prin care s-a arătat, în esenţă, că, deşi terenul forestier a cărui restituire se solicită nu este cuprins în Dispoziţia nr. 905 din 19 iunie 1948, chiar aceasta prevedea, în art. 4, că lista bunurilor mobile şi imobile naţionalizate publicată în Monitorul Oficial nu este completă, fiind complinită cu alte acte ulterioare. În plus, s-a învederat că litigiul dintre Regia Naţională a Pădurilor - EE., Direcţia Silvică Bucureşti, pe de o parte, şi Primăria Snagov şi inculpat, pe de altă parte, s-a soluţionat prin decizia civilă nr. 1075/A din 12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, hotărârea fiind definitivă şi executorie .

Totodată, la 05.07.2006, a fost depus de inculpată, prin adresa nr. x/05.07.2006, înregistrată sub acelaşi nr. x, "încă un set de acte (…) pentru a completa eventualele lipsuri din dosarul înaintat de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Primăriei Snagov …", între care, însă, nu se regăseau, nici de această dată, documente referitoare la calitatea solicitantului de moştenitor al C., la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948. Deopotrivă, a fost ataşat încă o dată "memoriul" inculpatului B., întocmit prin mandatar S.C. GG. S.R.L., reprezentată de N., în cuprinsul căruia se justifică calitatea lui de persoană îndreptăţită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparţinut C., descendenţa după acesta a tatălui său, ZZ., precum şi dreptul celui din urmă la moştenire fiind recunoscute prin hotărârea definitivă şi executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la suprafaţa de teren revendicată, s-a menţionat, în esenţă, că aceasta a intrat în proprietatea C. prin procesul-verbal nr. x/4932/1932 al Primăriei Municipiului Bucureşti, fiind, ulterior, trecută în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948. De această dată, la memoriul formulat a fost anexat, în copie, şi contractul de mandat şi asistenţă de specialitate autentificat sub nr. x din 13.01.2006, încheiat între inculpat şi S.C. GG. S.R.L., prin reprezentant N. .

Conform procedurii de lucru existentă la nivelul Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel cum a fost anterior prezentată, lucrarea transmisă de Comisia locală Snagov cu adresa nr. x/10.03.2006, înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. x/15.03.2006, a fost repartizată de martorul MMM., şeful colectivului lucru, inspectorului IIIIIIIIIII., căruia îi era arondată localitatea Snagov, acesta propunând, prin referatul întocmit, nedatat şi care nu poartă niciun număr, "validarea anexei nr. 37, poziţia 1, autor C. al României, solicitant - B. cu suprafaţa de 46,78 ha" .

Referatul a fost aprobat de martorul MMM. şi, după discuţiile prealabile cu inculpaţii R. şi Q., lucrarea a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 07.07.2006 (declaraţiile inculpaţilor R. din 02.03.2016, menţinută în 22.02.2019; S. din 16.11.2018; Q. din 21.04.2017; declaraţiile martorului MMM. din 17.03.2016 şi 19.01.2018).

La momentul luării în discuţie a lucrării referitoare la validarea anexei 37 privind restituirea suprafeţei de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, înregistrată pe rolul comisiei, în şedinţa din 07.07.2006, la poziţia 30, s-a învederat, cu titlu preliminar, că, de fapt, B. o moşteneşte pe YY., însă cel deposedat este C., că Pădurea Snagov se afla sub sechestru la plecarea acestuia din ţară, că tatăl solicitantului, ZZ., trăia (probabil la apariţia Legii nr. 247/2005), dar şi că Direcţia Silvică are un punct de vedere separat.

Ulterior, cu prilejul dezbaterilor purtate în comisie, s-a invocat, ca aspect ce nu este lămurit, modalitatea în care terenul revendicat a revenit în proprietatea Statului Român, dat fiind că nu figurează în Monitorul Oficial din 1948 (inculpaţii S. şi R.), reprezentantul Direcţiei Silvice Bucureşti, care a depus şi un punct de vedere scris din partea instituţiei (adresa nr. x/04.07.2006 semnată de directorul ZZZ., înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. x/04.07.2006, fila x d.u.p.), opinând că nu există nicio dovadă că acesta a fost naţionalizat de la C. În plus, s-a ridicat problema existenţei pe rolul instanţelor judecătoreşti a acţiunii civile prin care EE. a solicitat anularea dispoziţiei de retrocedare a suprafeţei de 10 ha din acelaşi teren, propunându-se amânarea adoptării unei decizii până la soluţionarea definitivă a dosarului, în condiţiile în care ambele demersuri privesc acelaşi imobil şi nu se pot da rezolvări diferite (inculpatul Olteanu).

Trecând, însă, peste toate aceste chestiuni care, deşi fuseseră invocate, nu au fost verificate şi clarificate prin analizarea, în concret, a actelor depuse la dosar, inculpatul Q., care prezida şedinţa, a supus la vot propunerea ce forma obiectul sesizării, context în care comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formată, alături de preşedinte, din T., R., S., NNN., OOO., QQQ. (în locul lui RRR.), SSS., TTT. (în locul lui ZZZ.), UUU. şi VVV., a hotărât, în majoritate, validarea anexei 37, înregistrată la Primăria comunei Snagov sub nr. x/10.03.2006, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Snagov pe numele solicitantului B., în calitate de moştenitor al C. Singurul care s-a opus validării, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru retrocedare întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului solicitantului şi nici a deposedării abuzive a acestuia de către Statul Român, a fost reprezentantul Direcţiei Silvice Bucureşti, martorul TTT. (înscrisuri filele x d.u.p.; raportul de expertiză criminalistică nr. 100 din 07.08.2017 întocmit de Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Braşov - filele x ds.i.fd.; declaraţiile inculpaţilor Q. din 06.04.2016 şi 21.04.2017; T. din 12.04.2016 şi 22.02.2019; depoziţiile martorilor NNN. din 04.03.2016 şi 13.04.2018; TTT. din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020; ZZZ. din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020).

Aşadar, deşi anexa 37 ce se solicita a fi validată fusese semnată cu obiecţiuni de către reprezentantul Ocolului Silvic Snagov, martorul AAAA., iar, din partea Direcţiei Silvice Bucureşti exista aceeaşi poziţie fermă de opunere la retrocedare, pentru motivele expuse, atât în scris, cât şi verbal, de martorul TTT., Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a procedat, totuşi, la admiterea cererii şi confirmarea deciziei adoptate de Comisia locală Snagov, în condiţiile în care o parte însemnată dintre membrii prezenţi la şedinţă nu studiaseră efectiv actele dosarului, iar practica comisiei în cazuri identice, când existau astfel de observaţii din partea instituţiei ce administra fondul forestier naţional, era aceea de a respinge propunerea de validare (declaraţiile inculpaţilor T. din 22.02.2019; S. din 04.03.2016 şi 16.11.2018; Q. din 21.04.2017; declaraţiile martorilor NNN. din 04.03.2016 şi 13.04.2018; OOO. din 07.03.2016 şi 11.05.2018; UUU. din 17.03.2016 şi 11.05.2018; KKK. din 17.03.2016 şi 19.01.2018; VVVVVVVVV. din 07.04.2016 şi 16.07.2020; MMM. din 17.03.2016, 11.04.2016, 19.01.2018 şi 26.06.2020).

Ca urmare a votului exprimat în şedinţa din 07.07.2006, a fost emisă hotărârea nr. 1156 din aceeaşi dată a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care, în temeiul art. 12 alin. (2) şi art. 51 din Legea nr. 18/1991, s-a validat anexa 37, poziţia 1, autor C. al României, moştenitor B., cu suprafaţa de 46,78 ha, teren cu vegetaţie forestieră, dispunându-se, totodată, comunicarea acesteia către Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Ilfov şi către Comisia comunală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate, în vederea punerii ei în aplicare. Hotărârea a fost semnată de inculpatul T., pentru prefectul Q., şi de secretarul comisiei, inculpata R. .

Ulterior emiterii hotărârii de validare, au fost întreprinse demersuri în vederea punerii efective în posesia terenului retrocedat, sens în care inculpatul B. a notificat, la data de 18.10.2006, Primăria Snagov solicitând urgentarea acestei proceduri şi eliberarea titlului de proprietate . Deopotrivă, în acelaşi scop al accelerării demersurilor de punere în posesie şi profitând de faptul că, prin prisma conexiunilor sale în mediul politic, cu referire specială la XXX., a stabilit o legătură apropiată cu primarul comunei Snagov, N. s-a deplasat împreună cu B. la primăria respectivei localităţi, purtând discuţii pe această temă cu O., cel din urmă fiind, totodată, şi persoana care, în contextul relaţiilor stabilite încă dinainte cu inculpata, a recomandat-o pe aceasta martorilor NN. şi XXXXX. în vederea unei eventuale cesionări către cei din urmă a drepturilor solicitantului asupra bunurilor revendicate (declaraţiile inculpaţilor B. din 09.05.2016 - filele 323-3271 vol. 5 d.u.p.; N. din 03.03.2016 şi 25.01.2019; O. din 02.03.2016, 06.05.2016 şi 22.02.2019; P. din 02.03.2016 şi 24.02.2017; declaraţiile martorilor AAAA. din 21.02.2015 şi 20.10.2017; BBBB. din 09.03.2016, menţinută în 18.12.2017 - filele x d.u.p., 102-103 vol. 27 ds.i.fd; XXXXX. din 21.12.2015 şi 26.02.2016, menţinute în 07.04.2017 - filele x d.u.p., 103-110 vol. 10 ds.i.fd.; NN. din 22.02.2016, menţinută în 05.05.2017 - filele x d.u.p., 161-166 vol. 11 ds.i.fd.). În plus, N. a luat legătură cu martorul ZZZ., cerându-i explicaţii pentru refuzul de punere în posesie a inculpatului B., ocazie cu care acesta şi-a păstrat aceeaşi poziţie categorică, spunându-i că acţionează în conformitate cu legea şi respingând orice posibilă propunere (declaraţiile inculpatei N. din 03.03.2016 şi ale martorului ZZZ. din 26.02.2016 şi 20.10.2017, menţinute în 26.06.2020).

În pofida acestor demersuri, inculpaţii nu au reuşit să obţină efectiv în posesie terenul retrocedat, dată fiind opoziţia fermă şi constantă a Ocolului Silvic Snagov şi a Direcţiei Silvice Bucureşti, generată, printre altele, la momentul respectiv, de faptul că cererea prin care se solicitase anularea hotărârii nr. 7/14.01.2014 nu se soluţionase în mod irevocabil şi se promovase, în plus, acţiune şi pentru desfiinţarea, pe cale judecătorească, a hotărârii nr. 1156 din 07.07.2006 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (ce a format, iniţial, obiectul dosarului nr. x/2006 al Judecătoriei Buftea, iar, ulterior, după casarea sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, al dosarului nr. x/2007 al aceleaşi instanţe), considerându-se că a fost emisă cu încălcarea legii .

În acest context, dată fiind nemulţumirea manifestată de B. cu privire la imposibilitatea de a intra efectiv în posesia bunului imobil revendicat şi constatând că a epuizat, fără succes, toate căile pe care le-a avut la dispoziţie pentru accelerarea stadiului procedurilor şi retrocedarea imediată a terenului, chiar apelând la relaţiile sale cu persoane din lumea politică, inculpata N. a demarat demersuri pentru găsirea unor persoane dispuse să preia, cu titlu oneros, drepturile în legătură cu imobilele în privinţa cărora inculpatul se pretindea îndreptăţit să obţină restituirea, context în care, la data de 29.08.2006, între cei doi s-a încheiat actul adiţional nr. x la contractul de mandat şi asistenţă de specialitate, prin care s-a extins obiectul acestuia şi cu privire la "identificarea unor cumpărători de drepturi litigioase" pentru bunurile indicate în anexă, "negocierea cu aceştia asupra procentelor acordate, precum şi asistenţa la încheierea contractului cu aceştia" (fila x d.u.p.; declaraţiile inculpaţilor N. din 03.03.2016 şi 25.01.2019; B. din 11.01.2016; declaraţiile martorilor SS. din 06.05.2015, 08.01.2016 şi 05.11.2020; OOOOO. din 05.01.2016, 24.03.2017 şi 26.06.2020).

În acest sens, aşa cum s-a arătat anterior, fiind recomandată de primarul localităţii Snagov, O., inculpata l-a abordat, prin intermediul martorului XXXXX., pe NN., potent om de afaceri, cunoscut ca investitor în domeniul imobiliar, dar şi ca persoană interesată în cumpărarea de drepturi litigioase vizând bunuri naţionalizate de regimul comunist. După analizarea actelor puse la dispoziţie de inculpată şi după consultarea cu XXXXX., colaborator al său, martorul NN. a refuzat propunerea de cumpărare a drepturilor cu privire la imobilele asupra cărora B. reclama îndreptăţirea la retrocedare, nefiind de acord cu pretenţia inculpatului de a-i fi remisă o sumă de bani în avans, dar şi raportat la incertitudinea restituirii bunurilor, dat fiind că N. nu prezentase documente care să justifice dreptul pretins asupra acestora (declaraţiile martorilor NN. din 22.02.2016 şi 05.05.2017; XXXXX. din 21.12.2015, 26.02.2016 şi 07.04.2017; NNNNN. din 20.04.2016, menţinută în 05.05.2017; declaraţiile inculpatei N. din 03.03.2016 şi 25.01.2019).

Ca urmare a acestui refuz, în continuarea acţiunilor demarate anterior, N. i-a făcut cunoştinţă inculpatului B. cu M., interesat de preluarea drepturilor asupra imobilelor solicitate, prezentându-l pe cel din urmă ca fiind un important om de afaceri, cu experienţă în recuperarea proprietăţilor şi fost consilier al lui HH., care, în plus, colaborează cu unul dintre cei mai buni avocaţi din ţară, existând, aşadar, toate premisele pentru ca acesta să-l ajute în recuperarea bunurilor revendicate (declaraţiile inculpaţilor B. din 23.04.2015, 11.12.2015, 11.01.2016, 09.05.2016 şi 10.11.2020 - filele x d.u.p., 323-3271 vol. 5 d.u.p., 95-100 vol. 8 ds. ÎCCJ; N. din 03.03.2016 şi 25.01.2019; M. din 09.12.2015, 24.02.2017 şi 28.09.2020 - filele x d.u.p., 41-47 vol. 7 ds.i.fd., 141-144 vol. 7 ds. ÎCCJ; declaraţiile martorilor SS. din 06.05.2015 şi 08.01.2016; NNNNN. din 20.04.2016, menţinută în 05.05.2017).

Astfel, în circumstanţele descrise, pe larg, în secţiunea III a hotărârii, la data de 01.11.2006, la sediul II., s-a perfectat între inculpatul B., în calitate de cedent, şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., în calitate de cesionar, contractul privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, convenţie ce a fost redactată şi certificată de către avocatul E., fiind înregistrată în evidenţele societăţii de avocatură sub nr. x/2006 .

Potrivit înţelegerii părţilor, prin acest contract, B. transmitea/cesiona fără nicio rezervă, cu titlu oneros, societăţii comerciale F. S.R.L. toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, identificate în cuprinsul convenţiei (printre care şi Pădurea Snagov, în suprafaţă de cca. 30 ha, indicată la pct. 1.18 din enumerare), iar cesionarul se obliga, în schimb, să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu respectivele bunuri aflate în proceduri administrative sau judiciare de retrocedare. În concret, S.C. F. S.R.L. îşi asuma obligaţia de a achita cedentului un avans în cuantum de 4.000.000 euro, din care 1.000.000 euro la semnarea contractului, iar, ulterior, un procent de 20% sau, după caz, de 50% din valoarea de valorificare a fiecărui bun imobil ce constituia obiect al convenţiei, în această din urmă situaţie aflându-se şi Pădurea Snagov. În legătură cu acest teren, s-a mai stipulat că plata diferenţei de 3.000.000 euro reprezentând parte din avans se va realiza numai dacă cedentul obţine şi predă către cesionar procesul-verbal de punere în posesie în natură însoţit de titlul de proprietate.

Totodată, se mai prevedea în contract că cedentul este de acord să accepte, la cererea cesionarului, subrogarea acestuia în cauzele aflate în curs de soluţionare sau în cele civile care au legătură cu procedurile judiciare de restituire a imobilelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, convenindu-se, însă, şi posibilitatea ca cesionarul să opteze pentru continuarea respectivelor proceduri administrative şi judiciare de către cedent care "va fi în această situaţie, aparent, titularul procedurilor desfăşurate, fără ca acest lucru să afecteze" drepturile şi obligaţiile prevăzute în convenţie.

În plus, părţile au recunoscut că acest contract nu reprezintă o revocare a mandatului acordat S.C. GG. S.R.L. de către B., care îşi produce în continuare efectele, constituind anexă la convenţia din 01.11.2006, cesionarul recunoscând opozabilitatea acestuia cu privire la dispoziţiile ce vizează încasarea de către mandatar a unui procent de 30% din drepturile băneşti, în condiţiile de la momentul valorificării fiecărui bun imobil indicat în contract.

Ulterior semnării convenţiei, în baza clauzelor acesteia, părţile au perfectat în formă autentică antecontracte de vânzare-cumpărare pentru fiecare bun în parte .

După încheierea contractului de cesiune din data de 01.11.2006, demersurile pentru retrocedarea imobilelor ce făceau obiectul acestuia, inclusiv pentru punerea în posesia terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, au fost întreprinse, în mare parte, de II., care a acţionat, însă, în calitate de reprezentant convenţional al inculpatului B. şi nu al S.C. F. S.R.L., echipa de avocaţi care s-a ocupat de realizarea acestor activităţi fiind coordonată de inculpatul E.

Astfel, în data de 06.02.2007, avocatul E., în numele inculpatului B., a transmis o notificare Direcţiei Silvice Bucureşti, înregistrată sub nr. x/06.02.2007, prin care, referindu-se la întreaga suprafaţă de teren de 46,78 ha ce a fost retrocedată prin hotărârea nr. 1156/07.07.2006 a Comisiei judeţene Ilfov, a "somat" această instituţie să nu formuleze recurs împotriva sentinţei civile nr. 6161 din 06.12.2006 prin care Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2006, a respins, ca tardivă, acţiunea promovată împotriva respectivei hotărâri, precizând că "în situaţia în care EE. nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale şi nu respectă hotărârile judecătoreşti" se va solicita "angajarea răspunderii persoanelor vinovate şi plata de către acestea de despăgubiri băneşti pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi pentru costurile suplimentare" care trebuie suportate "ca urmare a comportamentului abuziv al EE." .

Ulterior, în data de 17.04.2007, acelaşi avocat, în calitate de reprezentant convenţional al inculpatului B., a formulat o nouă notificare, înregistrată sub nr. x/18.04.2007, prin care a "somat" Direcţia Silvică Bucureşti să demareze "neîntârziat" procedura legală de punere la dispoziţia celui din urmă a suprafeţei de 10 ha teren, astfel cum a fost validată prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov, confirmată prin hotărâri judecătoreşti, şi să solicite, de urgenţă, Ocolului Silvic Snagov să întreprindă toate demersurile necesare în acest scop, învederând că, în caz contrar, se săvârşeşte infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 C. pen., şi vor fi declanşate "atât împotriva EE., cât şi împotriva celorlalte instituţii şi persoane responsabile procedurile judiciare necesare pentru protejarea drepturilor Clientului (…) şi pentru stoparea gravelor prejudicii care i se aduc prin lipsa de folosinţă a imobilului" .

În contextul aceloraşi demersuri referitoare la punerea în posesie şi în pofida emiterii, anterior, a hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, prin care s-a revocat hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, cu consecinţa înscrierii în anexa 37 a numitului B. cu suprafaţa de 36,78 ha teren forestier, în data de 30.04.2007, a fost transmisă Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrată la Instituţia Prefectului Ilfov sub nr. x din 02.05.2007, cererea redactată de II., "în calitate de avocaţi" ai celui din urmă, prin care, făcându-se referire la hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, ce a aprobat înscrierea în anexa 53 a inculpatului cu suprafaţa de 10 ha teren forestier situat în Snagov, precum şi la parcursul procedurii judiciare de anulare a acesteia, finalizată cu respingerea acţiunii promovate de EE., s-a solicitat emiterea unei noi hotărâri de restituire în natură a suprafeţei de 36,78 ha teren, din cele 46,78 ha a căror retrocedare a fost validată prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 a aceleaşi comisii, în condiţiile în care, pentru imobilul de 10 ha, existau deja decizii irevocabile ce recunoşteau dreptul de proprietate al inculpatului asupra acestuia. În plus, s-a cerut Comisiei judeţene Ilfov să acţioneze "în vederea instructării autorităţilor competente (EE. şi Ocolul Silvic Snagov) să ne pună în posesie cu suprafaţa de 10 ha, conform sentinţei civile irevocabile nr. 1872/26.06.2003" .

La rândul ei, inculpata N., al cărei mandat acordat în data de 30.10.2005 şi menţinut în 13.01.2006 de B. a rămas valabil, aşa cum s-a arătat anterior, deşi acesta îşi cesionase drepturile către S.C. F. S.R.L. şi beneficia la acel moment de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică din partea uneia dintre cele mai importante case de avocatură din ţară, a solicitat, la data de 23.05.2007, Direcţiei Silvice Bucureşti, în numele mandantului, punerea acestuia în posesie cu cele 10 ha teren forestier validate prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov, cerere căreia nu i s-a dat, însă, curs, comunicându-i-se acuzatei, prin adresa nr. x/31.05.2007, semnată de martorul ZZZ., imposibilitatea punerii la dispoziţie a imobilului, dată fiind existenţa pe rolul instanţelor de judecată a acţiunii promovate de EE. pentru anularea hotărârii nr. 1156/07.07.2006 care priveşte suprafaţa de 46,78 ha, incluzând-o şi pe cea de 10 ha la care se referă hotărârea nr. 7/14.01.2004 .

De asemenea, pentru a obţine punerea în posesie a inculpatului B. cu imobilul retrocedat prin hotărârea nr. 1156/07.07.2006, a întreprins o serie de acţiuni şi inculpatul M., care a încercat, iniţial, să îl capaciteze pe martorul ZZZ., directorul Direcţiei Silvice Bucureşti (declaraţiile inculpatului O. din 02.03.2016, menţinută în 06.05.2016 şi 22.02.2019, şi ale martorului ZZZ. din 26.02.2016 şi 20.10.2017, menţinute în 26.06.2020), iar, ulterior, ca urmare a eşuării acestui demers, să îl determine pe inculpatul U., o cunoştinţă de-a sa şi director tehnic în cadrul aceleiaşi instituţii, să acţioneze în favoarea intereselor grupului infracţional organizat, în vederea restituirii efective a terenului către solicitant (declaraţia inculpatului O. din 02.03.2016, menţinută în 06.05.2016 şi 22.02.2019; depoziţiile martorilor TTT. din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020; HHHH. din 09.03.2016, 23.06.2017 şi 16.07.2020 - filele x d.u.p., 209-213 vol. 18 ds.i.fd., 9-13 vol. 7 ds. ÎCCJ).

Cu toate că, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, Comisia locală Snagov înaintase încă din 20.04.2006, cu adresa nr. x, mai multe documente ce ar fi fost depuse, în completare, după data de 10.03.2006, de către reprezentantul convenţional al inculpatului B., fără, însă, a le individualiza (53 file), înscrisuri ce au primit la Prefectura Ilfov nr. 8810 din 26.04.2006, acestea nu au fost valorificate în niciun fel de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor timp de aproximativ 1 an, respectiv până în luna martie 2007, când IIIIIIIIIII., membru al colectivului de lucru ce funcţiona pe lângă comisie, a întocmit un referat, vizat de martorul MMM., în cuprinsul căruia, invocând adresa nr. x/20.04.2006 şi făcând trimitere la hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitului B. asupra imobilului în suprafaţa de 10 ha situat în Snagov, a propus revocarea hotărârii nr. 1156 din 07.07.2006 şi emiterea unei alte hotărâri prin care să se valideze înscrierea în anexa 37 a suprafeţei de 36,78 ha teren cu vegetaţie forestieră .

Ca urmare, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în componenţa stabilită prin ordinul nr. 630 din 09.06.2006 al prefectului judeţului Ilfov, din care făceau parte şi inculpaţii Q. şi R., a emis hotărârea nr. 661 din 02 martie 2007, prin care a fost revocată hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 şi s-a dispus înscrierea în anexa 37, poziţia 1, autor C. al României, moştenitor B. cu suprafaţa de 36,78 ha teren cu vegetaţie forestieră. Hotărârea a fost semnată de inculpaţii Q., preşedintele comisiei şi prefect al judeţului Ilfov, şi R., în calitate de secretar al comisiei şi subprefect al aceluiaşi judeţ .

În acest timp, pe rolul instanţelor civile, se aflau în curs de judecată mai multe acţiuni prin care B. contestase deciziile administrative prin care îi fusese restabilit GGG. dreptul de proprietate asupra unor imobile, printre care şi TTTTTTTT., XX. fiind reprezentată în aceste procese de avocatul OOOOOOOO. Ca urmare a formulării respectivelor acţiuni, în vederea realizării unei apărări solide, care să demonstreze că bunurile lăsate prin testament de PPPPPPPP. nu au aparţinut şi lui C., martorul OOOOOOOO. a efectuat o serie de verificări ale documentelor vremii la Arhivele Naţionale, ocazie cu care a identificat, în martie/ aprilie 2007, şi Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se atesta tocmai acest aspect, dispunându-se, totodată, şi restituirea de către C. către Statul Român a mai multor bunuri, printre care şi Pădurea Snagov .

Această hotărâre, în copie, purtând menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale", a fost depusă de XX. în toate procesele declanşate de B., iar, la scurt timp, împuterniciţii acesteia au fost invitaţi la o întâlnire cu reprezentanţii inculpatului, pentru a discuta în legătură cu diferendele dintre părţi. Întrevederea a avut loc în luna mai sau iunie 2007, fiind prezenţi, din partea GGG., avocatul OOOOOOOO., directorul executiv al XX., OOOOOOOOOOO., şi şeful onorific al acesteia, PPPPPPPPPPP., iar, din partea lui B., un avocat de la II., posibil inculpatul E., precum şi M. şi G., care au invocat, fără a prezenta vreo dovadă, calitatea lor de cesionari ai drepturilor litigioase ale inculpatului. Discuţiile au fost purtate, în general, între martorul OOOOOOOO. şi M. si au vizat atât posibilitatea de rezolvare a disensiunilor dintre părţi generate de promovarea acţiunilor în justiţie de către B., dată fiind şi depunerea la dosarele aflate pe rol a Deciziunii nr. 1/1941 (chestiune ridicată de martorul OOOOOOOO.), cât şi propunerea de revendicare comună a anumitor imobile (formulată de M.), ce a fost, însă, respinsă ferm de reprezentanţii XX. În plus, martorul OOOOOOOO. i-a atenţionat pe reprezentanţii inculpatului B. că nu toate bunurile ce se dorea a fi solicitate în comun "erau revendicabile", dar şi că, potrivit hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 1941, Pădurea Snagov nu a aparţinut în mod legal C., M. replicându-i, însă, că "asta e problema lor" (declaraţiile inculpaţilor M. din 09.12.2015 şi 10.03.2017, menţinute în 28.09.2020 - filele x d.u.p., 66-69 vol. 8 ds.i.fd., 141-144 vol. 7 ds. ÎCCJ; E. din 02.11.2018 - filele x ds.i.fd; G. din 08.11.2017 - filele x ds.i.fd.; depoziţiile martorului OOOOOOOO. din 04.12.2015, 16.12.2015, 21.03.2016 şi 24.03.2017 - filele x d.u.p., 123-126 vol. 6 ds.i.fd.; procesul-verbal din 16.12.2015, filele x d.u.p.).

În contextul abordării anterioare de către martorul TTT. a directorului executiv al XX., OOOOOOOOOOO., în legătură cu situaţia juridică a Pădurii Snagov şi îndreptăţirea lui B. de a solicita restituirea ei, dar şi al trimiterii unui punct de vedere, sub acest aspect, din partea XX., înregistrat la Direcţia Silvică Bucureşti sub nr. x din 12.03.2007, în care se arăta, în esenţă, că inculpatul nu putea solicita retrocedarea cât timp tatăl său, ZZ., era în viaţă şi nu renunţase la moştenire şi că Pădurea "Fundul Sacului" nu a aparţinut niciodată, în mod valabil, C., dovadă că nu a figurat printre bunurile confiscate prin Decretul nr. 38/1948, reprezentantul acesteia, OOOOOOOOOOO., după obţinerea documentului de la Arhivele Naţionale, a pus la dispoziţia respectivului martor Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, ulterior, a fost transmisă Direcţiei Silvice Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. x din 22.05.2007 (înscrisuri filele x d.u.p.; declaraţiile martorilor OOOOOOOO. din 04.12.2015 şi 24.03.2017; TTT. din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020).

Prin această hotărâre, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de preşedintele ad interim al Consiliului de Miniştri, în numele şi pentru Statul Român, şi s-a dispus obligarea C. să lase în deplină proprietate şi posesie mai multe imobile, cu toate investiţiile, clădirile, plantaţiile şi îmbunătăţirile aflate pe ele, printre acestea regăsindu-se şi Trupul de pădure "Fundul sacului" din Pădurea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 46,78 ha. (pct. 11 din dispozitiv).

Cu privire la acest bun, s-a arătat, în esenţă, în considerentele deciziei că primarul general al capitalei a cedat în fapt 46,78 ha pădure la Snagov C., pe care acesta le posedă în fapt, fără, însă, să fie emisă legea necesară în baza căreia Primăria putea ceda de drept terenul şi fără să se fi întocmit un act pentru transmiterea proprietăţii, existând numai o încuviinţare a Consiliului Comunal în acest sens. Ca atare, s-a constatat că deţinerea de către fostul suveran a bunului imobil este lipsită de temei legal, astfel încât acesta trebuie restituit Statului Român, urmând ca problema drepturilor Primăriei Municipiului Bucureşti asupra lui să fie soluţionată între aceasta şi Stat.

Prin adresa din 25.05.2007, semnată de martorul ZZZ., Direcţia Silvică Bucureşti a comunicat Instituţiei Prefectului Ilfov, unde a fost înregistrată sub nr. x/25.05.2007, Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând instituţiei destinatare anularea tuturor hotărârilor de validare, în contextul în care, prin această hotărâre, s-a stabilit că "C. nu a deţinut cu act de proprietate terenurile forestiere de la Fundul Sacului" (fapt atestat şi de evidenţele amenajamentelor silvice de arhivă), motiv pentru care a fost obligat să le restituie Statului Român .

După fix o lună, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a răspuns prin adresa nr. x/25.06.2007, semnată de prefectul Q. şi avizată de inculpatul S., solicitând Direcţiei Silvice Bucureşti să transmită Deciziunea nr. 1/1941 în integralitatea sa, certificată pentru conformitate, legalizată sau în original, considerând că exemplarul în copie înaintat anterior nu are nicio valoare juridică, cu toate că acesta purta menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale" (filele x d.u.p.; declaraţiile martorului KKK. din 11.04.2016 şi 19.01.2018 şi cea a inculpatului S. din 16.11.2018).

În continuarea corespondenţei dintre cele două entităţi, Direcţia Silvică Bucureşti, prin adresa din 18.07.2007, semnată de inculpatul U., a comunicat Comisiei judeţene Ilfov că, dată fiind modalitatea în care a intrat în posesia hotărârii menţionate, ce "a fost depusă în mod anonim", nu are competenţa de a o certifica pentru conformitate cu originalul sau de a proceda la legalizarea ei, urmând să se analizeze oportunitatea solicitării acesteia de la Direcţia Arhivele Naţionale .

De fapt, prin adresa din 17.07.2007, semnată de acelaşi inculpat, Direcţia Silvică Bucureşti solicitase deja instituţiei menţionate să comunice dacă în evidenţele sale există vreo hotărâre judecătorească, pronunţată ulterior anului 1940 de către instanţele române, cu privire la terenul forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în trupul de pădure "Fundul Sacului" Snagov, Arhivele Naţionale răspunzând, prin adresa din 20.07.2007, că pentru transmiterea acestor informaţii este necesară indicarea numărului respectivei hotărâri şi a instanţei care a pronunţat-o; deopotrivă, s-a învederat că, din cercetarea evidenţelor pe care le deţin, a rezultat că trupul de pădure "Fundul Sacului" nu figurează între proprietăţile forestiere trecute în proprietatea Statului din domeniile LLLL. române prin Decretul nr. 38 din 27.05.1948 .

La rândul său, inculpatul Q. a solicitat informaţii de la Arhivele Naţionale în legătură cu Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, comunicându-se, prin adresa din 25.07.2007 a acestei instituţii, semnată, printre alţii, de martora JJJJJJJJ. şi înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. x/03.08.2007, că, în urma investigaţiilor efectuate asupra evidenţelor şi documentelor deţinute de la XX. - Administraţia Sechestră şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perioada 1940-1948, hotărârea nu a fost identificată, fără, însă, să se precizeze că aceasta nu există, cu atât mai mult cu cât nu fusese cercetată şi Colecţia Consiliului de Miniştri, parte în acel dosar, iar, cu puţin timp înainte, aceeaşi instituţie eliberase o copie a hotărârii avocatului OOOOOOOO. (fila x d.u.p.; declaraţiile martorilor JJJJJJJJ. din 07.04.2016 şi 02.02.2018; IIIIIIII. din 12.04.2016 şi 16.02.2018 - filele x d.u.p., 10-12 şi 144-146 vol. 29 ds.i.fd.).

Cu toate că, aşa cum s-a arătat anterior, Direcţia Silvică Bucureşti se afla în posesia unei copii a Deciziunii nr. 1/1941 purtând menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale" (înregistrată sub nr. x/22.05.2007, filele x d.u.p.), iar, de la ultimul demers făcut, în 23.05.2007, de N., în numele inculpatului B., în vederea punerii la dispoziţie a celor 10 ha teren forestier validate prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov, nu intervenise nicio altă modificare a situaţiei juridice cu privire la acest imobil, cu excepţia depunerii hotărârii menţionate, nefiind încă soluţionat nici dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Buftea (fost dosar nr. x/2006), la data de 26.06.2007, urmare a intervenţiei lui M., inculpatul U. a semnat, în calitate de reprezentant al Direcţiei Silvice Bucureşti, adresa nr. x, prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a solicitantului cu privire la imobilul menţionat, invocând, în acest sens, decizia irevocabilă nr. 73/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa civilă nr. 1872/26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, precum şi lipsa oricărei alte căi de atac pentru anularea celei din urmă hotărâri .

În baza dispoziţiei date de inculpatul U., şeful Ocolului Silvic Snagov, martorul TTT., a emis adresa din 26.06.2007, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. x din aceeaşi dată, prin care a adus la cunoştinţa Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate disponibilitatea terenului în suprafaţă de 10 ha, amplasată în U.P. IV Barboşi, Trupul de pădure Fundul Sacului, în vederea realizării formalităţilor de punere în posesie a proprietarului .

Ca atare, în aceeaşi zi, în baza amplasamentului stabilit de Ocolul Silvic Snagov, s-a încheiat procesul-verbal de punere în posesie (înregistrat la Primăria Snagov sub nr. x din 29.06.2007, iar la Ocolul Silvic Snagov sub nr. x din aceeaşi dată) a inculpatului B., reprezentat de avocatul CCCC. din cadrul II., cu suprafaţa de 9,97 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona "Fundul Sacului", potrivit hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate şi a hotărârilor judecătoreşti nr. 1872/26.06.2003 şi nr. 73/22.01.2007, din comisia constituită în acest scop făcând parte inculpaţii O., primarul localităţii, şi P., secretarul primăriei, martorul TTT., reprezentant al Ocolului Silvic Snagov, şi BBBB., specialist în măsurători topografice . Cu toate acestea, de faţă la discuţiile purtate de membrii comisiei în biroul primarului O. în legătură cu punerea în posesie a fost prezent şi inculpatul M., care s-a deplasat efectiv şi la faţa locului pentru realizarea, în concret, a operaţiunii de predare-primire a suprafeţei de pădure, invocând, ca pretext, împrejurarea că terenul restituit se învecina cu proprietatea sa (depoziţiile martorilor CCCC. din 22.03.2016 şi 23.06.2017 - filele x d.u.p., 206-208 vol. 18 ds.i.fd; TTT. din 26.02.2016; 20.10.2017 şi 26.06.2020; BBBB. din 09.03.2016, menţinută în 18.12.2017).

Între cele 9,97 ha teren forestier cu care inculpatul B. fusese pus în posesie se regăseşte şi o suprafaţă de 1,4 ha care făcea parte din amenajamentul silvic al U.P. IV Barboşi, u.a. 163C, deşi, prin adresa din 09.08.2006 a Primăriei comunei Snagov, semnată de inculpatul O., în calitate de primar, şi trimisă Direcţiei Silvice Bucureşti, se comunica refuzul Comisiei locale Snagov de a reconstitui "dreptul de proprietate a terenurilor forestiere autorului C. al României, moştenitor B." pe mai multe amplasamente, inclusiv cel sus-menţionat, întrucât acestea făceau obiectul H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al comunei Snagov .

În mod similar, în calitate de director al Direcţiei Silvice Bucureşti, inculpatul U. a semnat, ulterior, adresa din 14.08.2007, prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a solicitantului B. şi cu privire la bunul imobil în suprafaţă de 36,78 ha, a cărui restituire s-a dispus prin hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor .

Conformându-se dispoziţiei primite, martorul TTT. a comunicat Comisiei locale Snagov, prin adresa din 15.08.2007, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. x, disponibilitatea suprafeţei de 36,78 ha teren, situată în U.P.II Snagov, u.a. 98, 99, 105, amplasament pe care, prin procesul-verbal din aceeaşi zi, înregistrat la Primăria Snagov sub nr. x din 15.08.2007, s-a realizat de aceeaşi comisie (în componenţa O., TTT., BBBB. şi încă o persoană care l-a înlocuit pe P.) punerea în posesie a inculpatului B., care a fost reprezentat şi de această dată de martorul CCCC. .

Imediat după punerea în posesie cu imobilele retrocedate prin hotărârile nr. 7 din 14.01.2004 şi nr. 661 din 02.03.2007 (care a înlocuit hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006) ale Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prefectul Q., deşi avea cunoştinţă de conţinutul Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a emis titlurile de proprietate nr. x din 07.08.2007, pentru suprafaţa de 10 ha, şi nr. 246 din 31.08.2007, pentru suprafaţa de 36,78 ha, ambele reprezentând teren forestier situat în Snagov, pe numele inculpatului B., în calitate de moştenitor al defunctului C. al României .

Conform clauzelor convenţiei încheiate de părţi în data de 01.11.2006, terenurile pentru care s-au emis cele două titluri de proprietate au fost înstrăinate, apoi, de inculpatul B. către S.C. F. S.R.L., reprezentată de M., contra sumei de 500.000 euro (reprezentând 1,0695 euro/m.p.), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2007 (filele x d.u.p., 75-78 vol. 25 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiştii D.N.A. cu privire la realitatea preţurilor de tranzacţionare a imobilelor - filele x d.u.p.).

Cu toate că reprezentase S.C. F. S.R.L. în relaţia contractuală cu B., inculpatul M. a cumpărat, ulterior, de la aceeaşi societate, reprezentată de această dată de martorul EEEE., avocat în cadrul II., terenurile în suprafaţă de 14.000 m.p. şi 9300 m.p. (ce au format obiectul titlului de proprietate nr. x/07.08.2007), în schimbul sumei de 278.580 euro, reprezentând 11,96 euro/m.p., sens în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2007 .

Deopotrivă, urmărind să ascundă provenienţa ilicită a bunului, inculpatul, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.06.2009, a mai achiziţionat de la S.C. F. S.R.L., reprezentată de DDDD., şi terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 75.400 m.p., preţul menţionat în cuprinsul convenţiei, în sumă de 310.786 RON, respectiv 0,98 euro/m.p. (la cursul BNR de 4,1977 RON/euro din 11.06.2009), deşi în mod evident subevaluat, nefiind achitat de către cumpărător .

În realitate, încheierea acestor contracte a reprezentat modalitatea de spălare a folosului necuvenit obţinut de inculpatul M. în schimbul activităţii desfăşurate în cadrul grupului infracţional organizat pentru atingerea scopului acestuia, conform înţelegerii prealabile cu o parte din membrii asocierii.

Tot în baza înţelegerii intervenite în data de 01.11.2006, inculpata N. a beneficiat de o parte din terenul ce a format obiectul titlului de proprietate nr. x/31.08.2007, sens în care au fost perfectate între societatea aparţinând acesteia, S.C. GG. S.R.L., şi S.C. F. S.R.L., prin mandatari EEEE., şi, respectiv, HHHH. şi JJJJ., contractele de vânzare-cumpărare nr. x/08.01.2008 (privind suprafeţele de 6534 m.p. şi 43.459 m.p., estimate la valoarea de 199.972 euro, respectiv 4 euro/m.p.) şi nr. 266/21.02.2008 (privind suprafaţa de 28.799 m.p., preţul stabilit fiind de 115.196 euro, respectiv 4 euro/m.p.) - înscrisuri filele x d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiştii D.N.A.

Ulterior, terenurile obţinute de inculpată, prin intermediul S.C. GG. S.R.L., au fost transmise către S.C. DD. S.R.L., fiind aduse ca aport la capitalul social al acestei societăţi prin actul constitutiv actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în 01.10.2015 .

Astfel, la data de 24.07.2015, deci după formularea de către inculpatul B. a plângerii din 23.01.2015 şi a denunţului din 15.04.2015, când deja se efectuau cercetări în prezenta cauză sub aspectul modului de dobândire de către acuzat a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, a fost înfiinţată S.C. DD. S.R.L., care, deşi la acel moment avea ca asociat unic şi administrator pe numita KKKK., fiica inculpatei N., în fapt, era controlată tot de aceasta din urmă. După câteva luni, însă, ca urmare a încheierii şi înscrierii la O.N.R.C. a actului constitutiv actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, a dobândit calitatea de asociat în firmă şi S.C. GG. S.R.L., cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,98%, consecinţă a aducerii terenurilor dobândite de la S.C. F. S.R.L. ca aport la capitalul social, în timp ce KKKK. a rămas cu o cotă de participare de 0,02% . Transferul terenurilor în proprietatea S.C. DD. S.R.L. reprezintă, în realitate, modalitatea de spălare a folosului necuvenit obţinut de inculpata N. din activitatea infracţională desfăşurată împreună cu o parte din ceilalţi acuzaţi.

Totodată, unele dintre terenurile ce au făcut obiectul contractului nr. x/15.10.2007, perfectat între inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L., au fost transferate de către această societate, fără a încasa, însă, vreun preţ sau primind în numerar sume modice, către alte persoane, posibil interpuşi ai inculpatului M. şi ai martorului HHHH. (prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/20.11.2007, nr. y/05.12.2007, nr. z/05.12.2007, nr. w/20.02.2008, nr. t/13.08.2008, nr. s/13.08.2008 şi nr. 2439/13.08.2008 - filele x d.u.p.), respectivele terenuri, dar, în parte, şi cele a căror proprietate a fost transmisă către inculpatul M. fiind folosite ulterior pentru obţinerea unor credite ipotecare, ce nu au mai fost restituite băncii, aspecte ce formează obiectul cercetărilor într-un dosar separat, aflat în cursul anchetei penale (filele x d.u.p.; rapoartele de evaluare din 07.08.2008 şi 18.08.2008 întocmite de S.C. QQQQQQQQQQQ. S.R.L. - filele x d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiştii D.N.A.; declaraţiile martorilor HHHH. din 09.03.2016 şi 23.06.2017, menţinute în 16.07.2020; JJJJJJJJJ., HHHHHHHHH., KKKKKKKKK., IIIIIIIII. din 08.03.2016 şi 08.12.2017; CCCCC. din 08.03.2016 - filele x d.u.p., 99-101, 104 vol. 24 ds.i.fd.).

Deopotrivă, pentru a disimula originea ilicită a folosului material dat şi, respectiv, obţinut, cu titlu de mită, pentru îndeplinirea unor acte contrare atribuţiilor sale de serviciu, inculpatului U. i-a fost transferat, prin intermediul unor persoane interpuse, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 1000 m.p. teren forestier situat în zona "Fundul Sacului", ce a făcut obiectul restituirii, sens în care a fost încheiat, în mod fictiv, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008 între S.C. F. S.R.L., reprezentată de HHHH., şi martorul FFFF., cu privire la respectivul imobil, prevăzându-se un preţ în cuantum de 5000 euro .

Astfel, ulterior punerii la dispoziţia numitului B. a bunurilor imobile retrocedate, care au fost transmise imediat în proprietatea S.C. F. S.R.L. prin contractul nr. x/15.10.2007, inculpatul U. a apelat la martorul FFFF., cu care se afla în relaţii de prietenie, pentru a achiziţiona pe numele său terenul în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov, ce-i fusese promis anterior de M. în schimbul facilitării - prin prisma funcţiei deţinute în cadrul Direcţiei Silvice Bucureşti - punerii în posesie a solicitantului, în pofida documentelor care atestau lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a celui din urmă, inculpatul invocând în acest sens faptul că este persoană publică şi nu doreşte să fie implicat în astfel de operaţiuni cu terenuri retrocedate, întrucât acest lucru ar fi atras atenţia asupra sa, iar, în plus, ar fi trebuit să menţioneze în declaraţia de avere tranzacţia încheiată (declaraţiile martorilor FFFF. din 01.03.2016, 25.04.2016 şi 20.10.2017; GGGG. din 22.04.2016 şi 02.03.2018 - filele x d.u.p., 168-169 vol. 24 ds.i.fd., 36 vol. 30 ds.i.fd.).

Ca atare, având în vedere şi promisiunea inculpatului U. că va vinde în curând imobilul, martorul FFFF. a acceptat să achiziţioneze pe numele său terenul de 1000 m.p. situat în Snagov, sens în care s-a prezentat, însoţit de acesta, la biroul notarial şi a semnat, în calitate de cumpărător, contractul nr. x din 20.02.2008, fără, însă, a plăti vreo sumă de bani cu titlu de preţ. Un exemplar al convenţiei a fost înmânat martorului, care l-a predat, apoi, inculpatului U.

După aproximativ o lună, FFFF. a fost anunţat de inculpat că a găsit un cumpărător pentru terenul achiziţionat, cel din urmă discutând cu acesta condiţiile perfectării convenţiei şi ocupându-se de toate formalităţile necesare în acest scop. Ca atare, la solicitarea lui U. şi împreună cu acesta, martorul, însoţit de soţia sa, GGGG., s-au deplasat la biroul unui notar public şi au semnat, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 01.04.2008, prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov a fost transferat către numitul IIII. . Deşi în cuprinsul convenţiei s-a menţionat că preţul vânzării este de 5000 euro, inculpatul U. a încasat de la cumpărător o sumă cuprinsă între 45.000 şi 50.000 euro, din care 10.000 euro au fost remişi martorilor FFFF. şi GGGG. pentru serviciile prestate (declaraţiile martorilor FFFF. din 01.03.2016, 25.04.2016 şi 20.10.2017; GGGG. din 22.04.2016 şi 02.03.2018).

De altfel, acesta nu a fost singurul bun achiziţionat de martori pe numele lor, la solicitarea inculpatului U. justificată de aceleaşi motive, cei doi soţi procedând în acelaşi mod şi în privinţa altor trei imobile şi a unor bunuri mobile, respectiv a trei autoturisme (declaraţiile martorilor FFFF. din 25.04.2016, 03.05.2016 şi 20.10.2017; GGGG. din 22.04.2016 şi 02.03.2018).

Ca urmare a tuturor transferurilor realizate de S.C. F. S.R.L., prin reprezentanţii săi legali/convenţionali, cu privire la imobilele dobândite prin contractul nr. x/15.10.2007, în proprietatea acesteia a mai rămas doar suprafaţa totală de 246.375 m.p. din terenurile retrocedate situate în Pădurea Snagov, divizată în mai multe loturi, de 67.393 m.p., 110.682 m.p. şi 68.300 m.p.

Deşi inculpatul B. ar fi trebuit să primească, conform contractului încheiat în data de 01.11.2006 cu S.C. F. S.R.L., un procent de 50% din preţul de vânzare al terenului forestier situat în Pădurea Snagov, acesta nu a primit nimic, împrejurare ce a constituit şi motivul disensiunilor apărute între el şi ceilalţi acuzaţi din prezenta cauză.

1.2. Prioritar verificării corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi tiparul normei de incriminare a abuzului în serviciu, prin raportare atât la criticile formulate de Ministerul Public şi de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE., cât şi la aspectele stabilite prin hotărârea atacată, Înalta Curte subliniază, în acord cu susţinerile apelanţilor şi contrar aprecierilor făcute de judecătorul fondului, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, instanţa este ţinută să analizeze şi să se pronunţe exclusiv cu privire la faptele imputate persoanelor trimise în judecată, orice analiză comparativă între situaţia juridică a acestora şi cea a altor persoane care nu au fost deferite instanţei excedând limitelor judecăţii, astfel cum sunt configurate prin textul de lege anterior menţionat.

Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, deşi numiţii NNN., OOO., UUU., VVV. şi SSS. au fost membri ai Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi au votat în şedinţa din data de 07.07.2006 în favoarea adoptării hotărârii nr. 1156/2006, procurorul nu a dispus trimiterea lor în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dând, ulterior, faţă de ei, prin ordonanţa nr. 82/P/2016 din 31.07.2018 a D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov, o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., însă această soluţie de netrimitere în judecată nu produce vreo consecinţă asupra situaţiei juridice a inculpaţilor Q., T., R. şi S., neputând conduce prin ea însăşi, în lipsa altor elemente care să demonstreze netemeinicia acuzaţiilor formulate împotriva lor prin rechizitoriu, la concluzia nevinovăţiei acestora, având în vedere particularităţile cauzei generate de împrejurările diferite în care fiecare dintre respectivele persoane a acţionat.

Tot cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că, deşi Parchetul a făcut, pe larg, trimitere, în cuprinsul motivelor de apel, la aspectele reţinute de prima instanţa în legătură cu circumstanţele în care a fost adoptată hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formulând critici în acest sens, respectivele împrejurări nu fac obiectul judecăţii, dispunându-se prin rechizitoriu, în privinţa lor, clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (intervenirea prescripţiei răspunderii penale), astfel încât motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de procuror sub acest aspect vor fi analizate numai în măsura în care respectiva hotărâre a stat la baza emiterii de către inculpaţi a altor acte administrative sau vizează chestiuni comune cu cele ce privesc adoptarea de către aceeaşi comisie a hotărârii nr. 1156/07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661/02.03.2007, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Deopotrivă, având în vedere criticile invocate, în concret, de Ministerul Public şi de partea civilă R.N.P. - EE. cu privire la soluţia de achitare dispusă de prima instanţă faţă de inculpaţii funcţionari publici implicaţi în soluţionarea cererii de retrocedare a terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, Înalta Curte reţine că, prin unificarea într-un singur conţinut de infracţiune a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 246 şi art. 248 C. pen. (1969), legiuitorul a incriminat în art. 297 alin. (1) C. pen., preluând, în linii generale, cuprinsul normelor corespondente din codificarea penală anterioară, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Totodată, în noua reglementare, a fost menţinută şi forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, text care a fost, însă, modificat prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2012, sub aspectul urmării imediate a infracţiunii, în sensul introducerii cerinţei ca folosul obţinut pentru sine sau pentru altul de funcţionarul public să aibă un caracter necuvenit.

Prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08.07.2016 şi, respectiv nr. 504/30.06.2017, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu - atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) şi art. 297 alin. (1) C. pen., cât şi în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere şi se raportează la normele de incriminare din C. pen. - a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Astfel, instanţa de contencios constituţional a restrâns în mod substanţial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 - pe care le-a aplicat, ulterior, şi cu prilejul verificării constituţionalităţii prevederilor art. 248 C. pen. anterior (decizia nr. 392/06.06.2017, paragr. 31-38) - că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înţelesul legii penale, acele comportamente ale funcţionarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului. În acest sens, Curtea a arătat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvernul, prin emiterea ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligaţi să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii" (paragr. 65).

Aşadar, orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuţii a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită de Curtea Constituţională în cuprinsul deciziilor nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017, fiind exterioare normativului penal substanţial regăsit în art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969), art. 297 alin. (1) C. pen. şi, implicit, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, acele încălcări de către funcţionar ale dispoziţiilor altor acte decât cele normative cu putere de lege, cum ar fi cele cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine de ministru, hotărâri ale autorităţilor publice centrale sau locale, regulamente de funcţionare sau organizare internă ale entităţilor publice sau private, hotărâri ale organelor de deliberare şi decizie (adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor) sau ale celor de supraveghere şi control (consiliul de administraţie) din cadrul companiilor, societăţilor comerciale sau altor organizaţii, coduri etice sau deontologice, fişe ale postului ori contracte de muncă.

Într-adevăr, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunţit prin legislaţia primară obligaţiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităţilor/entităţilor/instituţiilor publice, precum şi consecinţele nerespectării acestora, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 (paragr. 60 şi 64), aceste acte normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanţei sau, după caz, a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unui text care instituie obligaţia adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispoziţiile din legislaţia primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte şi a consecinţelor ce intervin în situaţia neadoptării ei.

Aşadar, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale, analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală.

De asemenea, defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracţiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislaţia secundară doar în situaţia în care acestea transpun ca atare dispoziţii exprese din legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nu şi în cazul în care îndeplinirea atribuţiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care modifică ori chiar contravin actelor normative de reglementare primară.

Având ca punct de plecare aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că acuzaţiile aduse prin actul de sesizare inculpaţilor O., P., Q., T., R., S. şi U. vizează, în esenţă, soluţionarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi beneficiind de ajutorul inculpaţilor M., E., N. şi B., a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de cel din urmă, prin mandatar, la data de 06.09.2005 (reiterată în 01.11.2005) şi restituirea în natură a terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, zona "Fundul Sacului", cu consecinţa prejudicierii Statului Român şi a obţinerii de către inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat a unui folos patrimonial necuvenit.

Dispoziţiile a căror nerespectare a fost imputată inculpaţilor prin rechizitoriu (Legea nr. x, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005) au fost precizate sau, după caz, indicate (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U.), în etapa camerei preliminare, prin adresa nr. x/2016 din 22.07.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, astfel încât aceştia au avut posibilitatea reală de a cunoaşte într-o manieră clară şi completă acuzaţiile ce le-au fost aduse şi circumstanţele ce le caracterizează pentru a beneficia de un proces echitabil şi a putea să aducă, în cursul cercetării judecătoreşti, toate argumentele considerate relevante pentru dovedirea nevinovăţiei lor, dreptul la apărare fiind pe deplin respectat.

Sub acest aspect, nu trebuie omis faptul că, în speţă, rechizitoriul a fost întocmit în data de 17.05.2016, deci anterior adoptării şi publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, astfel încât, în mod obiectiv, la redactarea lui, nu puteau fi avute în vedere toate exigenţele subliniate de instanţa de contencios constituţional în paragrafele 64-65 ale hotărârii sale, dar şi că precizarea cu privire la dispoziţiile legale ce se apreciază că au fost încălcate de funcţionarii publici, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-a realizat până la epuizarea momentului instituit de lege, în condiţiile în care limitele şi obiectul judecăţii stabilite prin actul de sesizare a instanţei sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, când judecătorul hotărăşte cu autoritate de lucru judecat asupra regularităţii rechizitoriului.

În consecinţă, pretinsa îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu imputată de parchet inculpaţilor O., P., Q., T., R. şi S. va fi examinată atât prin prisma încălcării dispoziţiilor din legislaţia primară menţionate în adresa nr. x/2016 din 22.07.2016 a D.N.A. (respectiv a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin art. 1 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, şi a celor ale art. IV din Titlul VI al celui din urmă act normativ), cât şi a nerespectării celorlalte reglementări din actele infralegale invocate (art. 2 alin. (1) lit. a) şi c), art. 5 lit. a), b), c), d) şi h), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (1), (2) şi 3 şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005 - în cazul inculpaţilor O. şi P.; art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi d), art. 6 lit. c), e) şi f), art. 11 alin. (1), (2) şi 3 şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 - în cazul inculpaţilor Q., R., S. şi T.), în măsura în care preiau/transpun, detaliază sau explicitează normele de drept primar cuprinse în Legea nr. 1/2000, dar şi în Legea nr. 18/1991, din moment ce prima cuprinde, în mare parte, dispoziţii pentru punerea în aplicare efectivă a prevederilor celei din urmă.

De asemenea, în privinţa inculpatului U., examenul instanţei se va realiza prin raportare la prevederile art. 10, art. 11, art. 16 şi art. 54 din Legea nr. 26/1996, art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, art. 6 lit. A), prima liniuţă şi art. 9 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1105/2003, indicate de parchet în cuprinsul aceleiaşi adrese.

Sub acelaşi aspect, se impune a se menţiona şi faptul că analiza efectuată de Înalta Curte se va raporta la dispoziţiile legale în vigoare la data faptelor imputate inculpaţilor, conform principiului de drept tempus regit actum, şi va avea în vedere înscrisurile doveditoare în fiinţă la acel moment, căci la acestea trebuiau să se raporteze şi inculpaţii, indiferent de calitatea lor (funcţionari publici sau persoane particulare) şi de forma de participaţie penală ce li s-a reţinut în sarcină (autorat sau complicitate).

Ca urmare, pornind de la aceste consideraţii şi având în vedere precizările făcute de Ministerul Public prin adresa nr. x/2016 din 22.07.2016, Înalta Curte arată că, aşa cum rezultă din chiar titlul ei, Legea nr. 1/2000, ale cărei dispoziţii se susţine că ar fi fost încălcate de inculpaţii O., P., Q., T., R. şi S. cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, reprezintă, în esenţă, o lege pentru punerea în aplicare a legilor fondului funciar nr. 18/1991 şi nr. 167/1997, de prevederile acesteia beneficiind persoanele fizice şi persoanele juridice care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere, în termenul legal (art. 1).

De altfel, acest aspect rezultă şi din conţinutul art. 25 alin. (1) al actului normativ, care stabileşte că "reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum şi eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale şi, respectiv, comisiile judeţene, în condiţiile şi cu procedura stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 167/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor", aprobat prin H.G. nr. 890/2005, "şi conform prezentei legi".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 stipulează că, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, în conformitate cu prevederile acestui act normativ, "comisiile comunale, orăşeneşti, municipale şi comisiile judeţene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege".

Îndatorirea studierii şi analizării în mod punctual, cu scrupulozitate şi seriozitate, a înscrisurilor ataşate cererii de retrocedare, sub toate aspectele stabilite de norma primară (existenţă, pertinenţă, verosimilitate, autenticitate şi concludenţă), este prevăzută şi de legislaţia secundară, respectiv de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, care, reglementând atribuţiile ce revin comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constituite în temeiul art. 12 din Legea nr. 18/1991, stabileşte că cele comunale, orăşeneşti şi municipale "verifică în mod riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relaţiile şi datele necesare" (art. 5 lit. b), în timp ce comisiile judeţene "verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora" (art. 6 lit. c). În acelaşi sens, art. 79 alin. (1) din Regulament menţionează că, "în toate cazurile prevăzute de Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale şi cele judeţene vor verifica existenţa cererilor şi actele doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte".

În plus, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale (din compunerea cărora fac parte şi primarul localităţii, în calitate de preşedinte, precum şi secretarul unităţii administrativ-teritoriale, conform art. 2 alin. (1) lit. a) şi c) mai au ca atribuţii principale, printre altele, preluarea şi analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu excepţia celor formulate de comune, oraşe sau municipii (art. 5 lit. a); stabilirea mărimii şi amplasamentului suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propunerea altor amplasamente şi consemnarea în scris a acceptului fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe un alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane (art. 5 lit. c); completarea, în urma verificărilor efectuate, a anexelor la regulament cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite (art. 5 lit. d), în cazul cererilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, formulate în condiţiile art. 24 din Legea nr. 1/2000, fiind întocmită anexa 37, potrivit art. 61 alin. (3) din acelaşi regulament; înaintarea şi prezentarea spre aprobare şi validare comisiei judeţene a situaţiilor definitive, împreună cu documentaţia necesară, precum şi a divergenţelor produse şi consemnate la nivelul acestor comisii (art. 5 lit. h).

Deopotrivă, potrivit aceluiaşi Regulament, comisiile judeţene (din care fac parte şi prefectul, subprefectul şi directorul direcţiei de contencios administrativ şi controlul legalităţii, conform art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi d),), printre alte atribuţii ce le revin, validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale, împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare (art. 6 lit. e) şi emit titlurile de proprietate pentru cererile validate (art. 6 lit. f).

Aşa cum s-a arătat anterior, înfiinţarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 18/1991, acestea fiind organizate, prin ordin al prefectului, în fiecare comună, oraş sau municipiu (alin. (1) şi funcţionând sub îndrumarea unei comisii judeţene, condusă de prefect (2). Acelaşi text de lege a prevăzut reglementarea, prin hotărâre a Guvernului, a procedurii de constituire a comisiilor, a modalităţii de desfăşurare a activităţii acestora şi a atribuţiilor ce le revin (alin. (3), la data faptelor imputate inculpaţilor fiind în vigoare H.G. nr. 890/2005, care a aprobat Regulamentul prin care au fost stabilite aceste aspecte şi care, în art. 2, prevedea, în sarcina comisiilor, obligaţia de a urmări şi de a lua măsurile necesare pentru respectarea şi aplicarea întocmai a respectivului regulament, dar şi a prevederilor Legilor nr. 1/2000 şi nr. 18/1991.

Cu privire la natura, felul şi forma actelor doveditoare ce trebuie anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere şi a căror existenţă, pertinenţă, verosimilitate, autenticitate şi concludenţă se impune, în mod obligatoriu, a fi verificate cu rigurozitate de către membrii comisiilor comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, la care face trimitere atât art. 45 din acelaşi act normativ, cât şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, stabileşte că acestea constau în: copie xerox de pe titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, de pe procesul-verbal ori de pe fişa de punere în posesie (lit. a); copie xerox de pe documentele ce dovedesc dreptul de proprietate pentru suprafeţele de teren solicitate în plus (lit. b); o declaraţie în care se va consemna, pe propria răspundere, suprafaţa totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, de familie, potrivit legii, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localităţi sau de la mai mulţi autori (lit. c). În situaţia în care nu au fost ataşate cererii de retrocedare înscrisurile la care face referire norma legală, iar solicitantul, deşi a fost informat de către comisia locală (prin intermediul preşedintelui sau secretarului) cu privire la necesitatea depunerii lor, nu le-a prezentat, fără a invoca o justificare valabilă, în privinţa acestuia operează sancţiunea decăderii din dreptul de a cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, astfel cum se prevede în art. 9 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 18/1991.

Detaliind dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, dar şi pe cele ale art. 9 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ (referitoare la locul şi modul în care se depune cererea de reconstituire şi la conţinutul său), art. 11 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 prevede că "stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită, personal sau prin mandatar" (alin. (1); că "în cerere se vor menţiona următoarele date şi elemente: numele şi prenumele solicitantului şi ale părinţilor, gradul de rudenie, suprafaţa de teren la care se socoteşte îndreptăţit, precum şi orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii" (alin. (2); că, "la cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească, dacă există", iar, "în toate cazurile, certificat de naştere, certificat de deces al autorului, în cazul moştenitorilor, precum şi orice acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat" (alin. (3), dar şi declaraţia prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 (alin. (4). Totodată, art. 11 stabileşte că "în cazul în care cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actele doveditoare în original şi câte o copie xerox, semnată pentru conformitate, rămânând la comisie numai copiile acestora" (alin. (6), iar, în situaţia în care "cererea se transmite prin poştă, la aceasta se vor anexa copii xerox semnate pentru conformitate pe propria răspundere de către solicitant" (alin. (7).

Astfel, sintetizând, în toate situaţiile ce intră sub incidenţa Legilor nr. 1/2000 şi nr. 18/1991, deci şi în cazul în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate (art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000), cererea adresată comisiilor locale trebuie să fie însoţită de următoarele înscrisuri: titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, procesul-verbal ori fişa de punere în posesie, în copie xerox semnată pentru conformitate de către solicitant; documentele ce dovedesc dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren solicitată în plus, în copii xerox semnate pentru conformitate de către solicitant, categorie în care se includ, pe lângă actele obişnuite de dovedire a proprietăţii, orice alte înscrisuri din care rezultă dreptul de proprietate care a aparţinut foştilor proprietari; o declaraţie în care se va consemna, pe propria răspundere, suprafaţa totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, de familie, potrivit legii, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localităţi sau de la mai mulţi autori; acte care dovedesc calitatea de moştenitor, în copii xerox semnate pentru conformitate de către solicitant, cum ar fi: certificat de moştenitor, certificat de naştere, certificat de deces al autorului, hotărâre judecătorească etc.; declaraţia prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Rezultă, aşadar, că actele doveditoare anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel cum sunt prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 şi detaliate de art. 11 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, trebuie verificate în mod atent, punctual, cu scrupulozitate şi seriozitate, atât sub aspectul existenţei (inclusiv a formei în care au fost depuse), cât şi al pertinenţei, verosimilităţii, autenticităţii şi concludenţei lor de către membrii comisiilor comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene învestite cu soluţionarea cererilor de retrocedare, conform obligaţiei instituite în sarcina acestora prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 5 lit. b), art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulament, astfel încât să se constate, dincolo de orice dubiu rezonabil, că titularul cererii este persoană îndreptăţită la restituire şi că imobilul revendicat a aparţinut în proprietate acestuia sau antecesorilor săi la data trecerii lui în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale sau, dimpotrivă, că nu sunt îndeplinite aceste condiţii şi, ca atare, stabilirea dreptului de proprietate, prin reconstituire, nu poate opera.

Cu alte cuvinte, concluzia cu privire la temeinicia sau, după caz, la netemeinicia unei cereri de retrocedare nu se poate fundamenta pe o verificare formală, superficială, a actelor anexate acesteia sau depuse, ulterior, în dovedirea ei, membrii comisiilor locale şi, respectiv, judeţene având obligaţia legală de a examina în mod temeinic, riguros, toate înscrisurile aflate la dosarul administrativ pentru a se asigura că realitatea lor nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială şi că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conţinutul lor şi aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinenţa) şi că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei (concludenţa), în sensul că furnizează informaţii convingătoare, lămuritoare, pentru a stabili existenţa/inexistenţa calităţii solicitantului de persoană îndreptăţită la restituire, atât din perspectiva dreptului de proprietate al acestuia sau al predecesorilor săi asupra terenului revendicat la data trecerii lui în proprietatea statului, cât şi sub aspectul calităţii sale de moştenitor legal sau testamentar al celor din urmă.

Sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite cu documentele anexate cererii de retrocedare, Înalta Curte constată, în baza interpretării coroborate a prevederilor art. 1 şi art. 24 din Legea nr. 1/2000, că, în accepţiunea acestui act normativ, persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate (ce constituie, de altfel, limita maximă a suprafeţei de teren ce poate fi retrocedată), sunt foştii proprietari, persoane fizice/juridice, sau moştenitorii acestora, pe numele cărora se întocmesc, ulterior, şi titlurile de proprietate, în condiţiile art. 24 alin. (3) din acelaşi act normativ.

De altfel, aceleaşi categorii de beneficiari ai dreptului la retrocedare sunt stabilite şi în cuprinsul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia "persoanele fizice sau, după caz, moştenitorii acestora, ale căror terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, păşuni şi fâneţe au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate (…)", caz în care formularea cererii trebuie făcută, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9)".

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 26 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, care menţionează că "terenurile cu vegetaţie forestieră (…) care au aparţinut persoanelor fizice se restituie, la cerere, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestuia, într-o suprafaţă egală cu cea trecută în proprietatea statului".

Calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate al solicitantului sau al autorului său cu privire la terenul forestier revendicat, drept care trebuie să fi existat la momentul preluării bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, căci, în cazul în care înscrisurile ataşate cererii nu prezintă aptitudinea de a proba acest din urmă aspect (şi nu s-au solicitat, în scris, alte probe), nici titularul ei nu poate fi considerat persoană îndrituită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv. În plus, în situaţia în care cererea este formulată de succesorul fostului proprietar, solicitantul, pentru a fi considerat persoană îndreptăţită, trebuie să dovedească, pe lângă existenţa dreptului de proprietate al autorului invocat, asupra terenului, la data naţionalizării, şi calitatea sa de moştenitor al acestuia, în înţelesul dat respectivei noţiuni de Legea nr. 1/2000, ale cărei dispoziţii se completează ce cele ale Legii nr. 18/1991. Or, în conformitate cu prevederile art. 13 din acest din urmă act normativ, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile şi în ipoteza reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, prevăzută de art. 45 din Legea nr. 18/1991 şi art. 24 din Legea nr. 1/2000, calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive şi a actelor de stare civilă ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii. Aşa cum s-a arătat în literatura juridică, întrucât textul de lege nu distinge, acesta are în vedere atât moştenitorii legali, cât şi pe cei testamentari, aplicându-se, în baza aceluiaşi raţionament, indiferent dacă moştenitorii care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate au venit la moştenire în nume personal, prin reprezentare succesorală sau prin retransmitere.

În ceea ce priveşte dovada actelor juridice, sarcină ce îi incumbă persoanei care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în doctrina de specialitate, dar şi în jurisprudenţa instanţelor naţionale s-a arătat că aceasta este guvernată de legea în vigoare la momentul încheierii respectivelor acte juridice, cu excepţia situaţiei când forma lor a fost impusă ad probaţionem şi legea nouă uşurează dovada, permiţând noi mijloace de probă, caz în care se aplică aceasta din urmă.

1.2.a) În speţă, astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută în urma coroborării întregului material probator administrat, inculpatul B., prin mandatar, a formulat, la data de 06.09.2005, în nume propriu, o cerere de restituire în natură sau prin echivalent a terenului de 46 ha situat în localitatea Ghermăneşti, comuna Snagov, făcând trimitere, în acest sens, la notificarea anterioară, înregistrată sub nr. x din 03.12.2003, care vizase doar suprafaţa de 10 ha, aşa cum prevedea legea specială în vigoare la acel moment.

În drept, a fost invocată Legea nr. 247/2005 care, prin art. 3 din Titlul VI, a prelungit termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce puteau fi restituite conform Legii nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin actul normativ menţionat, până la data de 30.11.2005 inclusiv.

Cererea nu cuprinde nicio referire la calitatea în care inculpatul a formulat-o, însă, făcându-se trimitere la notificarea nr. x din 03.12.2003, reiese că a fost avută în vedere aceeaşi justificare invocată anterior, respectiv cumpărarea de către acesta, în baza contractului autentificat sub nr. x din 02.08.2001, a drepturilor succesorale ale numitei AAA., legatara universală a YY., la rândul său, soţia supravieţuitoare şi moştenitoarea C., căruia i-ar fi aparţinut imobilul solicitat, ca urmare a donaţiei făcute de Primăria Municipiului Bucureşti prin procesul-verbal nr. x/4932A/1932. În acelaşi sens pledează şi faptul că procura autentificată sub nr. x/01.09.2005, în baza căreia martorul LLL. a depus cererea de retrocedare, a fost dată de inculpat "în calitate de dobânditor al drepturilor succesorale aparţinând defunctei YY.", mandatarul fiind împuternicit să îl reprezinte pe acesta la autorităţile competente (printre care şi Primăria Snagov) în vederea redobândirii pe cale administrativă a mai multor bunuri, între care se regăseşte şi terenul în suprafaţă de 46 ha situat în comuna Snagov.

Deşi, la data de 01.11.2005, a fost formulată şi depusă la Primăria Snagov, de către acelaşi mandatar, în numele lui B., o altă cerere în care s-a făcut referire la cea anterioară, din 06.09.2005, nici în conţinutul acesteia nu a fost menţionată calitatea în care inculpatul a iniţiat respectivele demersuri de reconstituire a dreptului de proprietate, singura precizare suplimentară vizând identificarea bunului imobil a cărui restituire se solicită, respectiv terenul în suprafaţă de 47 ha situat în comuna Snagov, zona "Fundul Sacului".

Abia ulterior, printr-un memoriu întocmit prin mandatar S.C. GG. S.R.L., reprezentată de N., inculpatul B. a justificat calitatea sa de persoană îndreptăţită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparţinut C., arătând că descendenţa după acesta a tatălui său, ZZ., precum şi dreptul celui din urmă la moştenire au fost recunoscute prin hotărârea definitivă şi executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la bunul revendicat, s-a menţionat, în esenţă, că aceasta a intrat în proprietatea C. prin procesul-verbal nr. x/4932/1932 al Primăriei Municipiului Bucureşti, fiind, ulterior, preluat de Statul Român ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38 din 27.05.1948.

Astfel cum rezultă din dosarul administrativ înaintat de Primăria Snagov, deşi, iniţial, cererea adresată respectivei instituţii nu a fost însoţită de niciun document, ulterior, în dovedirea acesteia, s-au depus, în copie xerox: traducerile în limba română a testamentului şi actului de deces al YY., a certificatului de căsătorie dintre aceasta şi C., a declaraţiei privind deschiderea procesului de stabilire a taxei succesorale, ca urmare a decesului fostului rege în 09.04.1943, şi a anexei la aceasta constând în darea de seamă asupra bunurilor supuse partajului; certificatul de naştere, cartea de identitate şi paşaportul inculpatului B.; procesul-verbal nr. x/4932A din 22.06.1932 al Consiliului comunal general al Municipiului Bucureşti; procesul-verbal din 23.11.1940 privind punerea în posesie ca administrator sechestru a domnului RRRRRRRRRRR. asupra proprietăţilor imobiliare care, sub orice titlu, au aparţinut C. sau XX.; procesul-verbal din 25.08.1941 privind punerea în posesie ca administrator sechestru, în locul domnului RRRRRRRRRRR., al cărui mandat înceta, a numitului MMMMMMMM.; sentinţele civile nr. 1872 din 26.06.2003 şi nr. 1496 din 16.05.2005 ale Judecătoriei Buftea, pronunţate în dosarele nr. x/2003 şi, respectiv, nr. 378/2005, iar, în copie legalizată: contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 02.08.2001 şi certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 21.10.2002 de pe urma YY.

Prin adresa din 14.12.2005, inculpaţii O. şi P., în calitate de preşedinte şi, respectiv, de secretar al Comisiei comunale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, au solicitat mandatarului de la acea dată al inculpatului B. să transmită actul - legea prin care C. a primit cu titlu de donaţie Pădurea Snagov, considerând că acesta este necesar pentru soluţionarea cererilor înregistrate sub nr. x/06.09.2005 şi nr. y/01.11.2005, conform art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi art. 6 din Legea nr. 1/2000.

La rândul său, Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, a transmis, prin adresa nr. x/23.02.2006, semnată de martorul AAAA., că cererea de retrocedare nu îndeplineşte condiţiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al C. şi a deposedării sale abuzive de către Statul Român.

Ulterior, însă, fără a verifica în mod riguros depunerea la dosarul administrativ a documentului solicitat prin adresa din 14.12.2005, dar şi existenţa, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa celorlalte acte doveditoare prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cu toate că le revenea o asemenea obligaţie potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, inculpaţii O. şi P., împreună cu alţi patru membri ai Comisiei locale Snagov din care făceau parte, au întocmit, în data de 09.03.2006, procesul-verbal înregistrat sub nr. x din 10.03.2006, prin care au constatat, în temeiul art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991, că B. îndeplineşte condiţiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Snagov, aprobând anexa 37 şi dispunând înaintarea ei pentru validare comisiei judeţene. Totodată, în baza acestui proces-verbal, în calitate de preşedinte şi, respectiv, de secretar al Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpaţii O. şi P. au semnat, ulterior, în aceleaşi condiţii, anexa 37, prin care s-a recunoscut dreptul inculpatului B. asupra suprafeţei de teren solicitate.

Cu toate că, la dosarul administrativ se regăseşte, în copie xerox, procesul-verbal din 23.11.1940 privind punerea în posesie a domnului RRRRRRRRRRR., ca administrator sechestru, asupra proprietăţilor imobiliare ce au aparţinut C. sau XX., înscris ce poartă, pe verso, menţiunea olografă "document depus urmare adresei nr. x/14.12.2005; 19.12.2005" şi o semnătură indescifrabilă, se constată că acestuia nu i-a fost atribuit un număr de înregistrare distinct la Primăria Snagov care să ateste o dată diferită la care să fi fost transmis, iar, în plus, are aplicate anumite însemnări, de asemenea olografe ("să vedem dacă există lege"), cu privire chiar la aspectul ce trebuia lămurit prin emiterea adresei, împrejurări care, analizate în mod coroborat, conduc la concluzia certă că respectivul document nu a fost comunicat Comisiei locale Snagov ulterior zilei de 14.12.2005, ci, dimpotrivă, a fost depus anterior, împreună cu o parte din celelalte înscrisuri, menţiunile de pe spatele lui fiind efectuate tocmai pentru a da o aparenţă de legalitate procedurii de soluţionare a cererii formulate de inculpatul B. .

Chiar dacă s-ar admite că acest act a fost transmis ca urmare a adresei nr. x din 14.12.2005, membrii Comisiei locale Snagov şi, în principal, inculpaţii O. şi P., care întocmiseră respectiva adresă, ar fi trebuit să observe, în urma unei analize temeinice şi atente a conţinutului său, că este lipsit de pertinenţă şi concludenţă, din moment ce face o referire generală la legea întocmită în baza procesului-verbal nr. x/4932A/1932 al Consiliului comunal general al Municipiului Bucureşti, fără a indica numărul ei sau Monitorul Oficial în care a fost publicată, şi în condiţiile în care nu a fost însoţit efectiv, astfel cum se solicita în adresă, de documentul (legea) care proba dobândirea dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov de către C.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele ataşate la dosarul administrativ, prin procesul-verbal nr. x/4932A din 22.06.1932, Consiliul comunal general al Municipiului Bucureşti a aprobat propunerea primarului capitalei de a se dona C. trupul "Fundul Sacului" din Pădurea Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha, dar, pentru a opera efectul translativ de proprietate, s-a dispus "întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donaţiune" . De altfel, bunul imobil respectiv intrase în proprietatea Municipiului Bucureşti, tot prin "cedare cu titlu gratuit" de către Ministerul de Agricultură şi Domenii, ca efect al unui act normativ, respectiv a Legii nr. 716 bis pentru înfrumuseţarea împrejurimilor Capitalei, publicată în Monitorul Oficial nr. 32 din 09.02.1931 .

Or, în situaţia în care solicitantul nu a dovedit, prin înscrisurile depuse, existenţa legii prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier revendicat a fost transferat, cu titlu gratuit, în patrimoniul C. şi nici existenţa unui eventual act de donaţie perfectat cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute ad validitatem de art. 813 din C. civ. de la 1864, în vigoare la data faptelor, Comisia locală Snagov nu putea să constate îndeplinirea de către acesta a condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acel teren decât în urma unei examinări sumare şi superficiale a existenţei documentelor la care se referă art. 9 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 18/1991 şi art. 11 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, deci cu încălcarea obligaţiei instituite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din acelaşi regulament.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, prin Decretul-lege nr. 3767/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 266 din 12.11.1940, s-a dispus instituirea sechestrului asupra averii C., până la stabilirea definitivă a dreptului de proprietate cu privire la bunurile deţinute de acesta, sens în care, ulterior, a fost emisă de Ministerul Justiţiei Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 14.11.1940, prin care a fost desemnat administratorul sechestru "al tuturor bunurilor imobiliare care, sub orice titlu, au aparţinut sau aparţin fostului rege" . Aşadar, prin efectul Decretului-lege nr. 3767/1940, au fost puse sub sechestru nu doar bunurile aflate în proprietatea C., ci şi cele care se aflau în posesia sa, cum era şi Pădurea Snagov, în cazul căreia nu fusese adoptată o lege şi nici încheiat vreun act juridic pentru a opera transmisiunea dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului Bucureşti în patrimoniul acestuia. Or, în atare condiţii, cele două procese-verbale de instituire a sechestrului, din 23.11.1940 şi 25.08.1941, depuse de B., prin mandatar, la dosarul administrativ, nu prezentau aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate al C. asupra terenului cu vegetaţie forestieră, situat în Pădurea Snagov, a cărui retrocedare se solicita, chiar dacă în primul dintre acestea se făcea referire - fără a fi, însă, indicată în concret - la legea emisă în baza procesului-verbal nr. x/4932A/1932, din moment ce respectiva lege nu a fost identificată şi anexată cererii de reconstituire, după cum nu a fost ataşat niciun alt înscris care să dovedească dobândirea în proprietate a bunului de către autorul invocat de solicitant, aspect ce ar fi fost lesne de observat de către preşedintele şi secretarul Comisiei locale Snagov dacă ar fi analizat corespunzător, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, actele de care inculpatul a înţeles să se folosească.

De altfel, contrar susţinerilor judecătorului fondului, nici celelalte înscrisuri indicate de acesta în cuprinsul sentinţei apelate (procesul-verbal încheiat de o comisie constituită la GGGGGGGG. în datele de 27.09, 01, 04, 07, 11, 16 şi 23.10.1940; lista de imobile urbane şi rurale proprietatea fostului suveran; inventarul din 15.04.1941 cuprinzând averea imobiliară aparţinând fostului suveran C., care a fost pusă sub sechestru potrivit Decretului-lege nr. 3767/1940; nota informativă din 01.07.1946) nu dovedesc că terenul forestier în suprafaţă de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, ar fi fost proprietatea C., ci doar realitatea, necontestată, că bunurile deţinute de acesta, cu orice titlu, inclusiv imobilul în discuţie, ulterior abdicării sale au fost puse sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr. 3767/1940, cu consecinţa pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra lor, situaţie care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. Într-adevăr, şi în cuprinsul inventarului din 15.04.1941, se face aceeaşi trimitere la "legea întocmită în baza procesului-verbal nr. x/4932A/1932", însă, dat fiind că o asemenea lege nu a fost adoptată, existenţa ei nefiind identificată nici de Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, nu s-a realizat nici transmisiunea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 46,78 ha teren forestier în patrimoniul C., bunul aflându-se doar în posesia acestuia.

În plus, deşi inculpatul B. s-a prevalat, în cuprinsul memoriilor depuse la dosarul administrativ, de faptul că bunul a cărui restituire a solicitat-o fusese trecut abuziv în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 38/1948, din conţinutul acestuia rezultă cu evidenţă că Pădurea Snagov nu a făcut obiectul preluării de către stat prin acest act, lucru cu neputinţă de realizat din moment ce imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea C. Sub acest aspect, nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe în sensul că Decretul nr. 38/1948, prin dispoziţiile art. II, se referea generic la toate bunurile ce au aparţinut fostei LLLL., în care se include şi Pădurea Snagov, din moment ce, în Deciziunea Consiliului de Miniştri, dată în aplicarea acestuia (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948), imobilele trecute în proprietatea statului au fost, pe larg, individualizate, iar între acestea nu se regăseşte şi terenul în discuţie, a cărei retrocedare s-a solicitat de către B. .

Deşi inculpaţii O. şi P., în calitate de membri ai Comisiei locale Snagov, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, trebuiau să verifice dacă bunul revendicat a aparţinut în proprietate autorului solicitantului la momentul preluării lui de către stat, examinare ce ar fi fost pe deplin posibilă, de vreme ce Decretul nr. 38/1948 fusese pus la dispoziţia comisiei de B. în sprijinul altor notificări, fiind înaintat de Primăria Snagov şi pentru prezentul dosar, dovadă că s-a aflat la dispoziţia autorităţii administrative, aceştia nu au depus minime diligenţe pentru stabilirea respectivei chestiuni, ce era, practic, de esenţa soluţionării cererii de retrocedare, considerând, fără vreo analiză în acest sens în raport cu actele doveditoare depuse, care demonstrau contrariul, că imobilul s-a aflat în proprietatea C. şi că a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, acţiune ce se subsumează, deopotrivă, încălcării obligaţiei instituite de art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, dar şi de art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile potrivit art. 25 alin. (1) din primul act normativ menţionat.

Faptul că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat de către B. nu a constituit proprietatea C., aflându-se doar în posesia acestuia, şi prin, urmare, nu a făcut obiectul Decretului nr. 38/1948, a fost confirmat şi de Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care acesta a fost obligat să lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român mai multe bunuri, printre care şi Trupul de pădure "Fundul sacului" din Pădurea Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha, constatându-se, în esenţă, că deţinerea de către fostul suveran a terenului respectiv s-a realizat fără niciun titlu. În concret, s-a reţinut că " (…) fostul Primar General al Capitalei (…) a fost nevoit să cedeze în fapt 46,78 ha pădure la Snagov C., pe care acesta le posedă în fapt, fără a se fi elaborat legea necesară în baza căreia Primăria să poată ceda acea pădure şi fără a se fi întocmit un act pentru transmisiunea proprietăţii, existând numai o încuviinţare a Consiliului Comunal de a se dona trupul de pădure zis Fundul sacului cu o suprafaţă de 46,78 ha". În consecinţă, având în vedere că nu a existat "o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure în discuţiune", aspect recunoscut şi prin memoriul-întâmpinare depus de mandatarul C., în care se arată, "în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale" pentru această transmisiune, s-a constatat că "deţinerea ei de către fostul suveran este lipsită de un temei legal" şi, în consecinţă, se impune readucerea acesteia în patrimoniul Statului Român .

În plus, inculpaţii O. şi P. nu se puteau prevala nici de existenţa sentinţei civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a constatat că B. este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea suprafeţei de 10 ha pădure, situată în comuna Snagov, zona "Fundul Sacului", din moment ce, nefiind parte în procesul în care s-a pronunţat, într-o acţiune în constatare, respectiva hotărâre judecătorească, aceasta nu era obligatorie pentru Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, situaţie în care membrii săi trebuiau să analizeze temeinicia cererii de restituire prin raportare la toate documentele depuse de solicitant în procedura administrativă.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea nu se impunea prin forţa sa obligatorie Comisiei comunale Snagov, din moment ce aceasta nu a fost parte în procedura judiciară în care a fost pronunţată, procedură specifică, de altfel, dreptului comun privind acţiunea în constatare, iar nu legilor speciale în materia retrocedării, membrilor săi, inculpaţi în cauză, le revenea obligaţia legală de a verifica, în mod riguros, toate înscrisurile depuse la dosarul administrativ pentru a stabili calitatea inculpatului B. de persoană îndrituită la restituirea terenului cu vegetaţie forestieră situat în pădurea Snagov, atât sub aspectul existenţei titlului de proprietate al antecesorului indicat de solicitant şi al deposedării sale abuzive de către Statul Român, cât şi al calităţii sale de moştenitor al celui din urmă, cu atât mai mult cu cât, prin respectiva sentinţă, se constatase doar îndrituirea la retrocedarea unei părţi din imobilul revendicat (10 ha), ce fusese deja restituită prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, situaţie în care, potrivit normei de reglementare primară, stabilirea dreptului de proprietate nu mai putea opera decât pentru diferenţa dintre suprafaţa primită anterior şi cea avută în proprietate.

Îndreptăţirea inculpatului B. de a obţine reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, nu a fost analizată, însă, cu scrupulozitate şi seriozitate, de inculpaţii O. şi P. nici din perspectiva calităţii acestuia de moştenitor legal sau testamentar al autorului invocat, documentele ataşate în susţinerea cererii neprezentând pertinenţa şi concludenţa necesare pentru a concluziona că solicitantul era îndrituit la retrocedare.

Astfel, în condiţiile în care nu au realizat o verificare riguroasă a existenţei şi relevanţei înscrisurilor doveditoare sub acest aspect, cei doi membri ai Comisiei locale Snagov nu au observat că, deşi B. a formulat cererile de restituire (din 06.09.2005 şi 01.11.2005) în nume propriu, invocând, iniţial, aşa cum s-a arătat anterior, faptul că ar fi cumpărat drepturile succesorale ale numitei AAA., legatara universală a YY., în realitate, prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 02.08.2001 (ce a fost ataşat la dosarul administrativ), inculpatul nu a dobândit calitatea de moştenitor testamentar al soţiei supravieţuitoare a C., în sensul avut în vedere de art. 24 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 45 din Legea nr. 18/1991 (aplicabil potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000), respectiv acela de moştenitor al persoanei fizice proprietară a terenului forestier la data preluării lui de către stat prin efectul unor acte normative speciale.

În plus, pentru dovedirea calităţii de moştenitor a YY. după fostul C. nu era suficientă existenţa actelor de stare civilă depuse de solicitant, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, care să probeze, implicit, că acceptase succesiunea în termenul legal, însă, deşi un asemenea act nu a fost trimis Comisiei locale Snagov, membrii săi nu au constatat şi sancţionat aceste lipsuri.

Mai mult, aşa cum atestă conţinutul său, contractul de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 02.08.2001 a vizat doar o parte din bunurile YY., respectiv acelea "lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către YY.", în condiţiile în care aceasta a trăit împreună cu fostul C. şi a decedat în Portugalia.

Or, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în privinţa suprafeţei de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona "Fundul Sacului", nu a fost adoptată vreo lege şi nici încheiat vreun act juridic prin care să se realizeze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului Bucureşti în patrimoniul C., astfel încât respectivul imobil nu ar fi putut să aparţină nici YY., nefiind, deci, "un bun lăsat pe teritoriul statului român" de către aceasta.

Pe de altă parte, deşi prin memoriile completatoare depuse ulterior la dosarul administrativ, inculpatul B. a susţinut şi faptul că este succesorul în linie directă (nepot de fiu) al C., acesta nu era îndrituit să formuleze, la data de 06.09.2005, cererea de retrocedare prevalându-se de această calitate, din moment ce tatăl său, ZZ., era în viaţă, astfel încât, teoretic, doar el (împreună cu GGG.) putea avea calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile ce i-ar fi aparţinut fostului suveran.

În acest sens, este de menţionat că, potrivit principiilor generale ale devoluţiunii legale, aplicabile la data faptelor imputate inculpaţilor, rudele defunctului veneau la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali, iar, în interiorul unei clase, rudele mai apropiate în grad le înlăturau de la moştenire pe cele mai îndepărtate (principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă), astfel încât singurul care era îndreptăţit potrivit legii să vină la moştenirea C., alături de fostul GGG., era ZZ., în calitate de fiu, care a decedat abia la data de 27.01.2006, când deja expirase inclusiv termenul stabilit de art. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, respectiv 30.11.2005.

Mai mult, deşi a invocat în apărare acest aspect, inculpatul B. nu a ataşat la dosarul administrativ vreo procură specială prin care să fi fost împuternicit de tatăl său să introducă, în numele lui, cererea de restituire, dimpotrivă aceasta fiind formulată de inculpat în nume propriu.

În cauză, însă, nefăcând o verificare riguroasă cu privire la existenţa la dosar a tuturor înscrisurilor necesare pentru a aprecia asupra întrunirii de către solicitant a calităţii prevăzute de lege pentru formularea cererii de retrocedare şi nici cu referire la pertinenţa, concludenţa, verosimilitatea şi autenticitatea sub acelaşi aspect a actelor depuse de acesta, pe care le-au examinat superficial, inculpaţii O. şi P., în calitate de membri ai Comisiei locale Snagov, au considerat, contrar împrejurărilor atestate de documentele folosite de inculpatul B. în susţinerea solicitării, că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier revendicat, nesocotind, astfel, prin maniera în care au acţionat şi în această privinţă, obligaţia ce le revenea potrivit art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

De altfel, atât cu prilejul audierii sale de către organele de anchetă penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în faţa instanţei de fond, inculpatul O. a recunoscut că nu a verificat în mod serios, cu scrupulozitate, înscrisurile depuse în dovedirea cererii de restituire a terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha, pe care "doar le-a răsfoit", arătând că "s-a bazat pe ce i-a spus P." şi că, neavând cunoştinţe de specialitate, nu era în măsură să examineze legalitatea unor asemenea documente, motiv pentru care îşi însuşea opinia direcţiei de specialitate. Apărarea inculpatului este, însă, neîntemeiată, din moment ce obligaţia de a studia cu rigurozitate actele doveditoare depuse în susţinerea cererii de retrocedare incumbă, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, fiecărui membru al comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, care răspunde personal pentru modul în care o aduce la îndeplinire, şi trebuie să poarte asupra mai multor aspecte, respectiv existenţa, pertinenţa, concludenţa, verosimilitatea şi autenticitatea respectivelor înscrisuri, ceea ce presupune, implicit, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, efectuarea de verificări pentru a se asigura că realitatea acestora nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială şi că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conţinutul lor şi aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinenţa) şi că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei (concludenţa). De altfel, efectuarea unei analize superficiale a actelor doveditoare depuse de solicitant a fost acceptată şi de inculpatul P., care, în declaraţia de la urmărire penală, menţinută la curtea de apel, a arătat că "cel de la juridic din Prefectura Ilfov" a fost persoana care i-a spus "că Paul vine în calitate de cumpărător de drepturi succesorale" (aspect ce putea fi lesne observat din simpla lecturare a cererilor şi a înscrisurilor ataşate), dar şi că nu a "verificat dacă s-a deschis succesiunea", deşi observase existenţa contractului de cumpărare a drepturilor succesorale.

Contrar susţinerii curţii de apel, nu se poate considera că, prin pronunţarea deciziei civile nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a recunoscut în România sentinţa nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, a fost consolidat retroactiv dreptul inculpatului B. la retrocedarea Pădurii Snagov, din moment ce, aşa cum s-a argumentat anterior, acesta nu a îndeplinit niciuna dintre condiţiile prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, neavând calitatea de persoană îndreptăţită nici din perspectiva existenţei dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat şi al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, şi nici din perspectiva existenţei calităţii de moştenitor al fostului proprietar, din moment ce terenul în discuţie nu s-a aflat niciodată în proprietatea C., ci în proprietatea publică/privată a statului.

Mai mult, astfel cum s-a arătat deja, analiza efectuată de Înalta Curte nu se poate raporta decât la înscrisurile doveditoare în fiinţă la momentul comiterii faptelor imputate prin rechizitoriu, căci acestea trebuiau avute în vedere şi de inculpaţi, indiferent de calitatea lor, de funcţionari publici sau persoane particulare, şi de forma de participaţie penală ce li s-a reţinut în sarcină, respectiv autorat sau complicitate.

Aşadar, având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanţa de control judiciar constată, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că aprobarea, prin procesul-verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. x din 10.03.2006), şi, ulterior, semnarea de către inculpaţii O. şi P., în calitate de preşedinte şi, respectiv, de secretar al Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a anexei 37 (înregistrată sub nr. x din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, s-au realizat cu încălcarea legii, şi anume a art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, şi au avut ca urmare prejudicierea Statului Român şi, corelativ, obţinerea unui folos material injust de către inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat, fiind, astfel, întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în varianta incriminată de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspect subiectiv, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzând că, prin acţiunile lor, grefate pe examinarea superficială şi lipsită de orice rigurozitate a actelor doveditoare depuse în susţinerea cererii de retrocedare, cu consecinţa reconstituirii, cu încălcarea obligaţiilor legale, a dreptului de proprietate privată asupra unui teren aparţinând Statului Român, creează atât un prejudiciu patrimonial acestuia, cât şi un folos material necuvenit solicitantului şi mandatarei sale, şi urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Relevanţă în ceea ce priveşte atitudinea psihică cu care au acţionat inculpaţii prezintă declaraţiile martorilor AAAA. (şef al Ocolului Silvic Snagov şi membru al comisiei comunale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor), TTT. şi ZZZ., care au arătat, în mod concordant, că poziţia Direcţiei Silvice Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, exprimată constant, atât în scris, dar şi verbal, cu ocazia discuţiilor purtate de primul martor cu inculpaţii O. şi P. (recunoscute şi de inculpatul O. în declaraţiile din 02.03.2016 şi 22.02.2019), a fost în sensul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru retrocedarea către B. a terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha, situat în Snagov, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al C. asupra bunului şi a deposedării sale abuzive de către Statul Român. De altfel, chiar inculpaţii au pus în vedere, în scris, solicitantului, prin mandatar, să transmită comisiei actul - legea prin care C. a primit cu titlu de donaţie Pădurea Snagov, considerând că documentul este necesar pentru soluţionarea cererii de restituire, conform art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi art. 6 din Legea nr. 1/2000.

Or, în atare condiţii, când chiar reprezentatul autorităţii publice care administra fondul forestier naţional contesta în mod vehement dreptul la retrocedare al solicitantului, în loc să manifeste o diligenţă sporită pentru verificarea cu rigurozitate a actelor doveditoare prin raportare în special la aspectele tăgăduite, şi cu atât mai mult cu cât B. nu transmisese la dosarul administrativ documentul solicitat, inculpaţii O. şi P., fără o analiză atentă, minuţioasă, a existenţei, pertinenţei, concludenţei, verosimilităţii şi autenticităţii înscrisurilor depuse, care dovedeau contrariul, au considerat că titularul cererii este persoană îndreptăţită la restituire, atât sub aspectul dreptului de proprietate al autorului invocat asupra bunului, cât şi al calităţii solicitantului de moştenitor al celui din urmă, în sensul Legii nr. 1/2000.

Mai mult, cunoscând poziţia fermă manifestată în mod constant de AAAA., reprezentantul în comisie al Ocolului Silvic Snagov, şi prefigurând, deopotrivă, soluţia ce va fi dată cu nesocotirea prevederilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, inculpaţii, în calitate de preşedinte şi secretar ai respectivei comisii, nu l-au invitat pe acesta să participe la şedinţa din 09.03.2006, când s-a luat în discuţie, printre altele, şi cererea de restituire formulată de inculpatul B., motiv pentru care martorul nu a iscălit procesul-verbal din 09.03.2006, semnând, la insistenţele inculpatului P., doar anexa 37, însă cu obiecţiuni, în sensul incidenţei aceloraşi impedimente la retrocedare invocate anterior, respectiv a inexistenţei la dosar a legii/actului prin care imobilul revendicat a fost transmis în proprietatea C. şi a dovezii privind deposedarea lui abuzivă de către Statul Român, suprafaţa solicitată nefiind prevăzută în Decretul nr. 38/1948 şi nici în Deciziunea Consiliului de Miniştri publicată în Monitorul Oficial nr. 140/19.06.1948, Partea 1B.

De altfel, sub aspectul poziţiei subiective avute la momentul comiterii faptelor, nu poate fi omisă împrejurarea, atestată de probatoriul testimonial şi înscrisurile administrate în cauză, că modalitatea în care au acţionat inculpaţii O. şi P., cu ocazia soluţionării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de B., a fost influenţată, în mod determinant, şi de conduita inculpatei N. - mandatara celui din urmă şi persoană direct interesată în restituirea, prin orice mijloace, a terenului revendicat, dată fiind valoarea folosului pe care urma să îl obţină din valorificarea ulterioară a acestuia - care, prin prisma relaţiei apropiate stabilite, prin intermediul senatorului XXX., cu primarul localităţii Snagov, a contribuit, prin intervenţia sa, la adoptarea de către acesta din urmă şi de către coinculpat a deciziei de aprobare a anexei 37, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante), în care a susţinut, contrar realităţii, ce îi era pe deplin cunoscută, că mandantul este persoană îndreptăţită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe aceştia să găsească o justificare pentru acţiunile întreprinse şi să dea o aparenţă de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

1.2.b) În acelaşi registru al îndeplinirii defectuoase a îndatoririlor specifice funcţiilor încredinţate, s-a desfăşurat şi procedura de validare a anexei 37 de către Comisia judeţeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatându-se aceeaşi încălcare de către membrii acesteia, inculpaţi în cauză, a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Aşa cum s-a arătat cu ocazia expunerii situaţiei factuale, anexa 37 cu nr. x/10.03.2006, împreună cu procesul-verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. x/10.03.2006, şi cu documentele care au stat la baza emiterii acestora au fost înaintate, la data de 10.03.2006, spre verificare şi validare, Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrate la Prefectura Ilfov sub nr. x din 15.03.2006.

În 20.04.2006, Primăria Snagov a mai transmis, în completare, înscrisuri comunicate, ulterior aprobării anexei 37, de reprezentanta convenţională a inculpatului B., fără, însă, a le individualiza (53 file), iar, la rândul său, cea din urmă, respectiv inculpata N., a mai depus la dosarul administrativ, în două rânduri, dintre care o dată cu prilejul vizitei efectuate la biroul prefectului judeţului Ilfov, Q., o serie de acte, din care o parte semnificativă fuseseră deja ataşate în cursul procedurii administrative desfăşurată de Comisia locală Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, cu caracter de noutate, în procedura de verificare a legalităţii propunerii de validare a anexei 37, formulată de comisia locală, au fost depuse, în copie xerox: traducerile în limba română a sentinţei nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, pronunţată în dosarul nr. x, şi a actului de deces al fostului suveran C.; Legea nr. 716 bis pentru înfrumuseţarea împrejurimilor Capitalei; Monitoarele Oficiale nr. 266 din 12.11.1940, nr. 268 din 14.11.1940 şi nr. 121 din 27.05.1948, în care au fost publicate Decretul-lege nr. 3767/1940, Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940 şi, respectiv, Decretul nr. 38/1948; extras din Monitorul Oficial nr. 282 din 23.03.1889; certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005 de pe urma C.; certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 24.05.2006 de pe urma defunctului ZZ.; certificatul de naştere şi actul de deces ale numitului ZZ.; decizia civilă nr. 1075/A din 12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2005.

Deşi aceste înscrisuri nu atestau o altă situaţie juridică cu privire la imobilul revendicat şi la calitatea de moştenitor a solicitantului, diferită de cea rezultată din actele depuse în susţinerea cererii în prima etapă a procedurii administrative, neavând, aşadar, aptitudinea de a demonstra îndreptăţirea inculpatului B. la retrocedarea terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi, implicit, nici legalitatea propunerii de validare formulată de Comisia locală Snagov, inculpaţii Q., T., R. şi S., fără a verifica în mod riguros existenţa, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa actelor doveditoare prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cu toate că le revenea o asemenea obligaţie potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, au decis, în şedinţa din data de 07.07.2006, împreună cu alţi membri ai Comisiei judeţene Ilfov, din care făceau parte, validarea anexei 37, înregistrată sub nr. x/10.03.2006, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate al solicitantului asupra suprafeţei de teren menţionate, în calitate de moştenitor al C. Ca urmare, a fost emisă hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care, în temeiul art. 12 alin. (2) şi art. 51 din Legea nr. 18/1991, s-a validat anexa 37, poziţia 1, autor C. al României, moştenitor B., cu suprafaţa de 46,78 ha, teren cu vegetaţie forestieră, hotărâre ce a fost semnată de inculpatul T., pentru prefectul Q., şi de secretarul comisiei, inculpata R.

De altfel, desfăşurarea activităţii cu ignorarea obligaţiei prevăzute art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 constituia o regulă la nivelul Comisiei judeţene Ilfov, căci, aşa cum rezultă din vastul probatoriu administrat în cauză, inclusiv în faza procesuală a apelului, deşi membrilor acesteia le revenea îndatorirea legală şi regulamentară de a analiza propunerile trimise de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, sub aspectul modului de respectare a dispoziţiilor legale ce reglementau re/constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în special prin stabilirea existenţei, pertinenţei, verosimilităţii, autenticităţii şi concludenţei înscrisurilor doveditoare, în fapt, aceştia nu verificau şi nu studiau efectiv actele dosarului decât în situaţii excepţionale, când se ridicau probleme în legătură cu cererea analizată, sau le examinau în mod superficial şi selectiv, astfel încât, de regulă, îşi însuşeau concluzia la care ajungeau inculpaţii R. şi Q. înainte de şedinţă, cu prilejul discutării lucrărilor, neexistând cazuri în care votul exprimat de prefect să difere de decizia adoptată, în final, de comisie.

Astfel, în concret, ulterior întocmirii de către inspectorul desemnat a referatului cu privire la lucrarea înregistrată pe rolul Comisiei judeţene Ilfov, acesta era aprobat de şeful colectivului de lucru, MMM., după care dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, iar, în preziua şedinţei, aspecte privind obiectul cererilor/propunerilor aflate pe rol şi înscrisurile pe care se întemeiau erau discutate de martor, în principal, cu inculpaţii R. şi Q., dar, uneori, şi cu S., iar, mai rar, cu T., ocazie cu care, de multe ori, era tranşată şi modalitatea în care respectivele sesizări urmau a fi soluţionate, punctul de vedere astfel adoptat fiind însuşit, mai apoi, prin votul exprimat de majoritatea membrilor comisiei.

Relevante în acest sens sunt susţinerile martorului KKK., membru al colectivului de lucru care funcţiona pe lângă Comisia judeţeană Ilfov, care a confirmat, atât în cursul instrucţiei penale, cât şi în faţa instanţei, existenţa discuţiilor purtate, după întocmirea referatului, cu prefectul Q. şi cu subprefectul R., preşedintele şi, respectiv, secretarul acesteia, arătând, totodată, că, în unele cazuri, întocmea hotărârea de validare anterior şedinţei propriu-zise a comisiei, "ştiind soluţia" după consultarea cu cei doi. În acelaşi sens, al importanţei cu prilejul votului a poziţiei adoptată de prefect, sunt şi depoziţiile martorilor NNN. şi OOO., care au menţionat că, într-adevăr, nu au existat situaţii în care hotărârile comisiei judeţene, ai cărei membri erau, să difere de punctul de vedere al acestuia, subliniind, în plus, aşa cum a arătat, de altfel, şi martora VVVVVVVVV., că, de regulă, membrii comisiei nu analizau efectiv înscrisurile existente la dosar, discuţiile din cadrul şedinţei purtându-se doar pe marginea referatului întocmit de colectivul de lucru.

Acelaşi aspect, ce constituia, de fapt, o practică la nivelul Comisiei judeţene Ilfov, a fost învederat şi de inculpatul Q., care a declarat că "se uita pe hârtiile din dosare" numai "în cazurile care păreau mai deosebite", în rest discuţiile în comisie purtându-se doar pe baza materialului redactat de colectivul de lucru, dar şi de inculpatul T., care, menţionând că "foarte rar cineva din comisie a cerut în şedinţă să vadă dosarul", a arătat, în ceea ce îl priveşte, că, potrivit atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau, nu participa niciodată la analiza lucrărilor, şi că, la exprimarea votului, ţinea seama de poziţia prefectului, care, de regulă, era identică cu cea a Direcţiei juridice, reprezentată de S., de asemenea membru al comisiei. De altfel, şi acest din urmă inculpat a relatat că "noi, cei din comisie nu consultam materialele depuse de solicitant întrucât era un volum imens de documente".

În aceeaşi modalitate s-a derulat şi procedura de soluţionare a propunerii de validare a anexei 37, înregistrată sub nr. x/10.03.2006, formulată de Comisia comunală Snagov, în sensul că, după întocmirea, într-o manieră extrem de sumară, a referatului de către numitul IIIIIIIIIII., care a propus o soluţie favorabilă, şi purtarea discuţiilor prealabile cu inculpaţii Q. şi R., lucrarea a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 07.07.2006, din componenţa căreia, mai făceau parte, alături de alte persoane, şi inculpaţii T. (subprefect al judeţului Ilfov) şi S. (director al Direcţiei verificarea legalităţii actelor normative şi contencios administrativ), precum şi martorul TTT. (reprezentant al Regiei Naţionale a Pădurilor - EE., Direcţia Silvică Bucureşti).

Astfel cum reiese din procesul-verbal de desfăşurare a şedinţei Comisiei judeţene Ilfov din 07.07.2006, la momentul luării în discuţie a lucrării referitoare la validarea anexei 37 aprobată de Comisia locală Snagov şi înregistrată sub nr. x/10.03.2006, s-a învederat, cu titlu preliminar, că, de fapt, B. o moşteneşte pe YY., însă cel deposedat este C., că Pădurea Snagov se afla sub sechestru la plecarea acestuia din ţară, că tatăl solicitantului, ZZ., trăia (probabil la apariţia Legii nr. 247/2005), dar şi că Direcţia Silvică are un punct de vedere separat, invocându-se, totodată, cu prilejul dezbaterilor, ca aspect ce nu era lămurit, modalitatea în care terenul revendicat a revenit în proprietatea Statului Român, dat fiind că nu figurează în Monitorul Oficial din 1948 (inculpaţii S. şi R.), reprezentantul Direcţiei Silvice Bucureşti, care a depus şi un punct de vedere scris din partea instituţiei, opinând că nu există nicio dovadă că acesta a fost naţionalizat de la C. În plus, s-a ridicat problema existenţei pe rolul instanţelor judecătoreşti a acţiunii civile prin care EE. a solicitat anularea dispoziţiei de retrocedare a suprafeţei de 10 ha din acelaşi teren, propunându-se amânarea adoptării unei decizii până la soluţionarea definitivă a dosarului, în condiţiile în care ambele demersuri privesc acelaşi imobil şi nu se pot da rezolvări diferite (inculpatul Olteanu).

Fără a se proceda, însă, la verificarea şi clarificarea tuturor acestor chestiuni esenţiale în privinţa soluţiei ce urma a fi adoptată, prin analizarea, în concret şi într-o manieră riguroasă, a existenţei, pertinenţei, verosimilităţii, autenticităţii şi concludenţei actelor doveditoare depuse la dosar, aşa cum se stipula în cuprinsul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, inculpatul Q., care prezida şedinţa, a supus la vot propunerea ce forma obiectul sesizării, context în care Comisia judeţeană Ilfov a hotărât, în majoritate, validarea anexei 37 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Snagov pe numele solicitantului B., în calitate de moştenitor al C., singurul care s-a opus validării, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru retrocedare întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului solicitantului şi nici a deposedării abuzive a acestuia de către Statul Român, fiind reprezentantul Direcţiei Silvice Bucureşti, martorul TTT.

Aşa cum s-a arătat anterior şi cum rezultă din ansamblul probator al cauzei, adoptarea soluţiei fără ca o parte însemnată dintre membrii comisiei (printre care şi inculpaţii Q., T. şi S.) să studieze efectiv actele dosarului administrativ, limitându-se, practic, la lecturarea materialului întocmit şi, eventual, a unor înscrisuri prezentate de colectivul de lucru, pe marginea cărora se purtau discuţiile, şi însuşindu-şi, în general, punctul de vedere al prefectului, constituia o regulă la nivelul Comisiei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ce s-a aplicat, deopotrivă, şi în cadrul procedurii de validare a anexei 37 emisă pe numele inculpatului B.

Astfel, cu ocazia audierii sale de către instanţa de fond, la întrebarea ce i-a fost adresată de apărarea inculpatului P., "Dacă documentaţia trimisă de comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Snagov către comisia judeţeană conţinea înscrisuri justificative", inculpatul S. a răspuns "Nu am văzut dosarul, nu ştiu", aceeaşi poziţie fiind exprimată, în mod constant, pe parcursul procesului penal, şi de inculpatul T. care a arătat că nu a citit actele dosarului privind cererea de retrocedare formulată B. şi nici nu îşi aminteşte dacă vreun membru al comisiei a făcut un asemenea lucru în şedinţă, precum şi faptul că, deşi "nu participa niciodată la analiza dosarelor", nici în timpul şedinţei nu a solicitat "studierea detaliată a dosarului".

Deopotrivă, după ce, în etapa anchetei penale, a declarat că nu îşi aminteşte dacă s-a uitat "pe hârtiile" aflate la dosarul privind restituirea Pădurii Snagov, inculpatul Q. a menţionat, în cursul cercetării judecătoreşti, la întrebarea procurorului "Nu aţi considerat necesar să verificaţi obiecţiunile martorului TTT.?", că "Toate aspectele prezentate de martor sau de inspectorii din colectivul tehnic au fost analizate de ei şi s-a întocmit referat conform regulamentului". La rândul său, fiind interogată de reprezentantul parchetului cu privire la faptul dacă "a verificat documentele anexate cererii lui Al României", inculpata R. a răspuns "Nu, toate documentele au fost prezentate în şedinţa comisiei judeţene.

Mi s-a prezentat ordinea de zi, am întrebat şeful colectivului de lucru dacă sunt întrunite toate condiţiile pentru introducerea pe ordinea de zi a acestui dosar, mi s-a spus de hotărârea judecătorească din 2003 definitivă şi irevocabilă şi ulterior toate discuţiile s-au purtat în şedinţă".

De fapt, prin declaraţiile date, cei patru inculpaţi au încercat să translateze răspunderea cu privire la modul de examinare a actelor doveditoare depuse de solicitant la dosarul administrativ în sarcina membrilor colectivului de lucru, arătând, în esenţă, că, dat fiind volumul mare al documentelor, atribuţiile de serviciu suplimentare pe care membrii comisiei judeţene le mai îndeplineau şi lipsa lor de expertiză în domeniu, aceştia nu aveau posibilitatea reală de a le studia şi analiza, situaţie în care, în cele mai multe cazuri, se bazau în adoptarea soluţiilor pe aspectele constatate şi actele prezentate de funcţionarii din aparatul tehnic.

Într-adevăr, prin art. 4 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, s-a dispus constituirea, prin ordin al prefectului, a unui colectiv de lucru compus din specialişti, în vederea sprijinirii comisiei judeţene în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, aspect ce nu echivalează, însă, cu preluarea acestor atribuţii şi, implicit, a obligaţiilor subsumate lor de către persoanele din aparatul tehnic, cele din urmă, prin expertiza pe care o deţineau într-un anumit domeniu, dându-şi doar concursul la realizarea, în bune condiţii, a activităţilor prevăzute de art. 6 din acelaşi regulament, a căror aducere la îndeplinire rămâne, însă, în sarcina membrilor comisiei.

Ca atare, chiar dacă membrii colectivului de lucru, în baza documentelor depuse de solicitant în susţinerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, întocmeau un referat, cuprinzând şi soluţia propusă, pe care îl prezentau membrilor comisiei judeţene, acest lucru nu îi dispensa pe cei din urmă de îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei instituite în sarcina lor prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, constând în verificarea riguroasă a existenţei, pertinenţei, verosimilităţii, autenticităţii şi concludenţei actelor doveditoare prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, căci numai în urma unei asemenea analize minuţioase şi atente, aceştia se puteau pronunţa, în deplină cunoştinţă de cauză, asupra legalităţii propunerilor înaintate de comisiile locale, cu consecinţa validării sau, dimpotrivă, a invalidării acestora.

În cauză, examinarea cu scrupulozitate şi seriozitate a înscrisurilor depuse la dosarul administrativ se impunea cu atât mai mult cu cât anexa 37 fusese aprobată de Comisia locală Snagov cu obiecţiuni din partea reprezentantului Ocolului Silvic Snagov, poziţie menţinută de Direcţia Silvică Bucureşti şi în procedura de validare, iar, în şedinţa din data de 07.07.2006, fuseseră invocate mai multe chestiuni ce ar fi trebuit în mod necesar lămurite, întrucât de clarificarea acestora depindea stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare a inculpatului B. şi, implicit, modul de soluţionare a propunerii de validare cu care comisia judeţeană fusese învestită. În plus, referatul întocmit de colectivul de lucru era unul lapidar, incomplet, cuprinzând doar soluţia preconizată, fără a face referire la înscrisurile şi motivele care au fundamentat propunerea făcută, fiind, deci, total nerelevant pentru aprecierea asupra legalităţii cererii de validare adresată comisiei judeţene, cu atât mai mult cu cât, pe parcursul procedurii derulate în această fază, fuseseră depuse de solicitant înscrisuri noi, ce nu au fost avute în vedere în prima etapă a demersului administrativ.

Or, în cauză, deşi, în şedinţa din 07.07.2006, s-a ridicat problema îndrituirii inculpatului B. de a obţine restituirea, având în vedere, pe de o parte, că la data adoptării Legii nr. 1/2000, tatăl acestuia, ZZ., era în viaţă, iar, pe de parte, că terenul revendicat nu a fost preluat de la C., instituindu-se sechestrul asupra lui încă la data plecării sale din ţară şi, apoi, nefiind menţionat în Decretul nr. 38/1948, inculpaţii Q., T., R. şi S., fără a clarifica aceste chestiuni prin verificarea actelor doveditoare aflate la dosarul administrativ, astfel cum erau obligaţi potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei judeţene Ilfov, cu excepţia reprezentantului Direcţiei Silvice Bucureşti, au admis propunerea Comisiei locale Snagov şi au validat anexa 37, cu toate că îndreptăţirea solicitantului la retrocedare nu era dovedită de înscrisurile ataşate în susţinerea cererii (inclusiv de cele trimise în procedura administrativă de validare) nici din perspectiva existenţei dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat şi al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, şi nici din perspectiva existenţei calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, în sensul Legii nr. 1/2000.

Astfel, se constată, pe baza actelor ataşate la dosarul administrativ, că, prin procesul-verbal nr. x/4932A din 22.06.1932, Consiliul comunal general al Municipiului Bucureşti a aprobat propunerea primarului capitalei de a se dona C. trupul "Fundul Sacului" din Pădurea Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha, însă, pentru a opera efectul translativ de proprietate, s-a dispus "întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donaţiune" . De altfel, bunul imobil respectiv intrase în proprietatea Municipiului Bucureşti, tot prin "cedare cu titlu gratuit" de către Ministerul de Agricultură şi Domenii, ca efect al unui act normativ, respectiv a Legii nr. 716 bis pentru înfrumuseţarea împrejurimilor Capitalei, publicată în Monitorul Oficial nr. 32 din 09.02.1931 .

În speţă, însă, deşi i s-a cerut în mod expres acest lucru de către Comisia locală Snagov, prin adresa din 14.12.2005, solicitantul nu a dovedit, nici prin înscrisurile depuse iniţial şi nici prin cele transmise în procedura de validare, existenţa legii prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier revendicat a fost transferat, cu titlu gratuit, în patrimoniul C. sau, după caz, existenţa unui eventual act de donaţie perfectat cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute ad validitatem de art. 813 din C. civ. de la 1864, în vigoare la data faptelor, situaţie în care Comisia judeţeană Ilfov nu putea să constate îndeplinirea de către acesta a condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acel teren şi să valideze anexa 37 aprobată de comisia locală decât în urma unei examinări sumare şi superficiale a existenţei documentelor la care se referă art. 9 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 18/1991 şi art. 11 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 sau în lipsa efectuării oricărei verificări sub acest aspect, deci cu încălcarea obligaţiei instituite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din acelaşi regulament.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, prin Decretul-lege nr. 3767/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 266 din 12.11.1940, s-a dispus instituirea sechestrului asupra averii C., până la stabilirea definitivă a dreptului de proprietate cu privire la bunurile deţinute de acesta, sens în care, ulterior, a fost emisă de Ministerul Justiţiei Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 14.11.1940, prin care a fost desemnat administratorul sechestru "al tuturor bunurilor imobiliare care, sub orice titlu, au aparţinut sau aparţin fostului rege" . Aşadar, prin efectul Decretului-lege nr. 3767/1940, au fost puse sub sechestru nu doar bunurile aflate în proprietatea C., ci şi cele care se aflau în posesia sa, cum era şi Pădurea Snagov, în cazul căreia nu fusese adoptată o lege şi nici încheiat vreun act juridic pentru a opera transmisiunea dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului Bucureşti în patrimoniul acestuia. Or, în atare condiţii, cele două procese-verbale de instituire a sechestrului, din 23.11.1940 şi 25.08.1941, depuse de B., prin mandatar, la dosarul administrativ, nu prezentau aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate al C. asupra terenului cu vegetaţie forestieră, situat în Pădurea Snagov, a cărui retrocedare se solicita, chiar dacă în primul dintre acestea se făcea referire - fără a fi, însă, indicată în concret - la legea emisă în baza procesului-verbal nr. x/4932A/1932, din moment ce respectiva lege nu a fost identificată şi anexată cererii de reconstituire, după cum nu a fost ataşat niciun alt înscris care să dovedească dobândirea în proprietate a bunului de către autorul invocat de solicitant, aspect ce ar fi fost lesne de observat de către inculpaţii Q., T., R. şi S. dacă ar fi analizat corespunzător, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, actele de care inculpatul a înţeles să se folosească.

De altfel, aşa cum s-a arătat şi cu ocazia analizării acuzaţiilor aduse inculpaţilor O. şi P., nici celelalte înscrisuri indicate de judecătorul fondului în cuprinsul sentinţei apelate (procesul-verbal încheiat de o comisie constituită la GGGGGGGG. în datele de 27.09, 01, 04, 07, 11, 16 şi 23.10.1940; lista de imobile urbane şi rurale proprietatea fostului suveran; inventarul din 15.04.1941 cuprinzând averea imobiliară aparţinând fostului suveran C., care a fost pusă sub sechestru potrivit Decretului-lege nr. 3767/1940; nota informativă din 01.07.1946) nu dovedesc, contrar susţinerilor acestuia, că terenul forestier în suprafaţă de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, ar fi fost proprietatea C., ci doar realitatea, necontestată, că bunurile deţinute de acesta, cu orice titlu, inclusiv imobilul în discuţie, ulterior abdicării sale au fost puse sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr. 3767/1940, cu consecinţa pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra lor, situaţie care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. Într-adevăr, şi în cuprinsul inventarului din 15.04.1941, se face aceeaşi trimitere la "legea întocmită în baza procesului-verbal nr. x/4932A/1932", însă, dat fiind că o asemenea lege nu a fost adoptată, existenţa ei nefiind identificată nici de Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, nu s-a realizat nici transmisiunea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 46,78 ha teren forestier în patrimoniul C., bunul aflându-se doar în posesia acestuia.

În plus, deşi inculpatul B. s-a prevalat, în cuprinsul memoriilor depuse la dosarul administrativ pe întreg parcursul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, de faptul că bunul a cărui restituire a solicitat-o fusese trecut abuziv în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 38/1948, din conţinutul acestuia rezultă cu evidenţă că Pădurea Snagov nu a făcut obiectul preluării de către stat prin acest act, lucru cu neputinţă de realizat din moment ce imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea C. Sub acest aspect, nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe în sensul că Decretul nr. 38/1948, prin dispoziţiile art. II, se referea generic la toate bunurile ce au aparţinut fostei LLLL., în care se include şi Pădurea Snagov, din moment ce, în Deciziunea Consiliului de Miniştri, dată în aplicarea acestuia (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948), imobilele trecute în proprietatea statului au fost, pe larg, individualizate, iar între acestea nu se regăseşte şi terenul în discuţie, a cărei retrocedare s-a solicitat de către B. .

Deşi inculpaţii Q., T., R. şi S., în calitate de membri ai Comisiei judeţene Ilfov, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, şi, implicit, asupra legalităţii propunerii formulate în acest sens de Comisia locală Snagov, trebuiau să verifice dacă bunul revendicat a aparţinut în proprietate autorului solicitantului la momentul preluării lui de către stat, examinare ce ar fi fost pe deplin posibilă, de vreme ce Decretul nr. 38/1948 fusese depus la dosar de către B., prin mandatar, în cea de-a doua etapă a procedurii administrative, aceştia nu au efectuat minime diligenţe pentru stabilirea respectivei chestiuni, ce era, practic, de esenţa soluţionării cererii de retrocedare, considerând, fără vreo analiză în acest sens în raport cu actele doveditoare ataşate, care demonstrau contrariul, că imobilul s-a aflat în proprietatea C. şi că a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, acţiune ce se subsumează, deopotrivă, încălcării obligaţiei instituite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, dar şi de art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile potrivit art. 25 alin. (1) din primul act normativ menţionat.

Faptul că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat de către B. nu a constituit proprietatea C., aflându-se doar în posesia acestuia, şi prin, urmare, nu a făcut obiectul Decretului nr. 38/1948, a fost confirmat şi de Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care acesta a fost obligat să lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român mai multe bunuri, printre care şi Trupul de pădure "Fundul sacului" din Pădurea Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha, constatându-se, în esenţă, că deţinerea de către fostul suveran a terenului respectiv s-a realizat fără niciun titlu. În concret, s-a reţinut că " (…) fostul Primar General al Capitalei (…) a fost nevoit să cedeze în fapt 46,78 ha pădure la Snagov C., pe care acesta le posedă în fapt, fără a se fi elaborat legea necesară în baza căreia Primăria să poată ceda acea pădure şi fără a se fi întocmit un act pentru transmisiunea proprietăţii, existând numai o încuviinţare a Consiliului Comunal de a se dona trupul de pădure zis Fundul sacului cu o suprafaţă de 46,78 ha". În consecinţă, având în vedere că nu a existat "o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure în discuţiune", aspect recunoscut şi prin memoriul-întâmpinare depus de mandatarul C., în care se arată, "în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale" pentru această transmisiune, s-a constatat că "deţinerea ei de către fostul suveran este lipsită de un temei legal" şi, în consecinţă, se impune readucerea acesteia în patrimoniul Statului Român .

În ceea ce priveşte susţinerea, împărtăşită inclusiv de prima instanţă, potrivit căreia Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 ar fi fost plăsmuită de regimul comunist, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, considerând că nu poate fi reţinut ca un argument în acest sens faptul că hotărârea nu a fost identificată în evidenţele instanţei supreme şi nici în fondul arhivistic al acesteia de la Arhivele Naţionale, din moment ce a fost pronunţată ca urmare a cererii formulate de preşedintele ad interim al Consiliului de Miniştri, pentru şi în numele Statului Român, aspect de natură să justifice găsirea acesteia în fondul arhivistic Colecţia Consiliului de Miniştri .

Deopotrivă, trebuie avută în vedere împrejurarea că Deciziunea nr. 1/1941 nu a fost pronunţată potrivit dreptului comun, ci în temeiul art. 23 din Statutul membrilor familiei domnitoare, publicat în Monitorul Oficial nr. 166 din 16.07.1941, care atribuia Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa exclusivă de judecată a cererilor privind drepturi patrimoniale pentru neînţelegeri ivite între Statul Român şi membrii sau foştii membri ai LLLL., cereri care puteau fi formulate doar de preşedintele Consiliului de Miniştri şi care se judecau fără citarea părţilor şi cu excluderea publicităţii, hotărârea instanţei fiind, în acest caz, una definitivă, nesupusă, deci, căilor de atac.

Totodată, apare de neînţeles motivul pentru care regimul comunist ar fi recurs la plăsmuirea unei asemenea hotărâri, în condiţiile în care este de notorietate că, în acea perioadă, au existat cazuri în care proprietatea privată a fost preluată de Stat chiar şi în lipsa unui titlu formal. Mai mult, se constată că Deciziunea nr. 1/1941 a instanţei supreme a format obiectul analizei în mai multe procese civile şi a fost valorificată ca atare de către organele judiciare (spre exemplu, sentinţa civilă nr. 753 din 23.05.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin decizia nr. 68 din 19.01.2015 a Curţii de Apel Bucureşti - filele x d.u.p.; sentinţa civilă nr. 9891 din 22.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac - filele x d.u.p.; decizia civilă nr. 429/A din 14.11.2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2016, nepublicată, irevocabilă prin decizia nr. 567 din 22.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), reţinându-se chiar că aceasta a fost învestită cu formulă executorie la 23.12.1941.

De altfel, conţinutul hotărârii se coroborează cu alte acte a căror realitate nu a fost contestată, cum ar fi inventarul bunurilor aparţinând fostului GGG. şi membrilor fostei LLLL., stabilit prin Deciziunea Consiliului de Miniştri dată în aplicarea Decretului nr. 38/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948, constatându-se că imobilele menţionate în dispozitivul Deciziunii nr. 1/1941, pe care C. a fost obligat să le lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român, nu se mai regăsesc printre cele preluate de regimul comunist în baza actelor menţionate.

În plus, în referatul întocmit de administratorul sechestru la data de 10.11.1943, se face referire expresă la Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941, dată în temeiul art. 23 din Legea nr. 655/1941 pentru Statutul membrilor familiei domnitoare, în urma acţiunii preşedintelui ad interim al Consiliului de Miniştri, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a obligat pe fostul C. să lase în deplină proprietate şi posesie mai multe bunuri, enumerate ca atare în referat şi care corespund cu cele menţionate în dispozitivul deciziei a cărei realitate este contestată, precizându-se, totodată, bunurile rămase la acea dată sub sechestru .

În fine, trebuie subliniat că, deşi inculpaţii Q., S. şi B., precum şi membrii grupului infracţional organizat au cunoscut despre existenţa Deciziunii nr. 1/1941 încă din anul 2007, fiind găsită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul II. cu un stiker aplicat pe ea ce purta menţiunea "A NU SE FOLOSI ÎN NICI UN DOSAR!", aceasta nu a fost contestată până la declanşarea cercetărilor în prezenta cauză, iar o plângere penală cu privire la prezumtiva sa falsificare a fost formulată abia în anul 2019, finalizându-se cu o soluţie de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019 .

De altfel, martorii JJJJJJJJ. şi IIIIIIII., angajaţi la Arhivele Naţionale în perioada de referinţă, au explicat, în cuprinsul declaraţiilor date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti în fond, motivele obiective pentru care Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată în fondul arhivistic aparţinând acesteia, cel din urmă menţionând în faţa primei instanţe că "(…) punându-se la dispoziţie documentul liberat de noi în anul 2007 (n.n. avocatului OOOOOOOO.), s-a constatat că acesta era o copie a unui document din fondul preşedinţia consiliului de miniştri, fond care se află în arhiva fostului comitet central al Partidului Comunist Român pe care arhivele naţionale l-au primit în păstrare în perioada 1993-2008 de la arhivele militare naţionale. Acest document (n.n. Deciziunea nr. 1/1941) făcea parte practic dintr-o colecţie de documente pe care fostul comitet central al partidului comunist român a selectat-o din diverse alte fonduri istorice pentru a-şi crea practic o identitate istorică. Acesta a fost motivul pentru care documentul în anul 2014 nu a fost depistat şi nici nu se găseşte în fondul ÎCCJ, ci se găseşte, în copie, în cu totul altă locaţie". De asemenea, fiind întrebat de apărare dacă "Este posibil ca cineva să se ducă la arhive şi, neexistând un opis al dosarului, să introducă în dosar un document, după care să facă o cerere de eliberare a acelui document?", martorul a răspuns că "După părerea mea nu este posibil din mai multe considerente. În primul rând, dosarele sunt legate şi asta ar însemna să dezlege dosarul ca să poată să introducă noul document după care să îl lege la loc. După aceea, dosarele sunt numerotate, nu se dau nenumerotate la sală, iar la sfârşit este certificat nr. de file, practic orice filă în plus sau în minus se observă, iar lângă cercetători sunt întotdeauna supraveghetorii sălii de studiu (….). Apoi dacă cineva ar vrea să facă acest lucru, trebuie să ne gândim la calitatea hârtiei, cel care aduce documentul trebuie să fie un foarte bun cunoscător al epocii şi al hârtiei folosite la acea vreme. (…) Toate documentele din jurul ei (n.n. a Deciziunii nr. 1/1941) sunt pe acelaşi tip de hârtie".

Totodată, astfel cum atestă probatoriul administrat în cauză, îndreptăţirea inculpatului B. de a obţine reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, nu a fost analizată, cu scrupulozitate şi seriozitate, de inculpaţii Q., T., R. şi S. nici din perspectiva calităţii acestuia de moştenitor legal sau testamentar al autorului invocat (cu toate că, în şedinţa din 07.07.2006 a Comisiei judeţene Ilfov, s-a invocat această chestiune, arătându-se că solicitantul o moşteneşte pe YY., însă cel deposedat este C.), documentele ataşate în susţinerea cererii, inclusiv în procedura de validare, neprezentând pertinenţa şi concludenţa necesare pentru a concluziona că solicitantul era îndrituit la retrocedare, cu atât mai mult cu cât existau anumite dubii cu privire la verosimilitatea şi autenticitatea acestora.

Astfel, în condiţiile în care nu au realizat o verificare riguroasă a existenţei şi relevanţei înscrisurilor doveditoare sub acest aspect, cu toate că stabilirea calităţii de moştenitor al fostului proprietar reprezenta o chestiune esenţială pentru constatarea legalităţii propunerii de validare formulată de comisia locală, cu atât mai mult cu cât în şedinţa din 07.07.2006 fuseseră antamate anumite neclarităţi în această privinţă, cei patru membri ai Comisiei judeţene Ilfov nu au remarcat că, deşi B. a formulat cererile de restituire (din 06.09.2005 şi 01.11.2005) în nume propriu, invocând, iniţial, faptul că ar fi cumpărat drepturile succesorale ale numitei AAA., legatara universală a YY., în realitate, prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 02.08.2001 (ce a fost ataşat la dosarul administrativ), inculpatul nu a dobândit calitatea de moştenitor testamentar al soţiei supravieţuitoare a C., în sensul avut în vedere de art. 24 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 45 din Legea nr. 18/1991 (aplicabil potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000), respectiv acela de moştenitor al persoanei fizice proprietară a terenului forestier la data preluării lui de către stat prin efectul unor acte normative speciale.

În plus, pentru dovedirea calităţii de moştenitor a YY. după fostul C. nu era suficientă existenţa actelor de stare civilă depuse de solicitant, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, care să probeze, implicit, că acceptase succesiunea în termenul legal, însă, deşi un asemenea act nu a fost ataşat la dosarul administrativ, membrii Comisiei judeţene Ilfov, ca şi cei ai Comisiei comunale Snagov, nu au constatat şi sancţionat aceste lipsuri.

Mai mult, în certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005, singurul emis de pe urma defunctului C. şi de care inculpatul B. s-a prevalat abia în procedura administrativă de validare, este menţionat un singur moştenitor al fostului suveran, în persoana lui ZZ., iar nu şi fosta soţie YY., cu toate că certificatul a fost întocmit la solicitarea inculpatului .

Pe lângă faptul că acest înscris ridica serioase dubii sub aspectul verosimilităţii, al credibilităţii lui, din moment ce era de notorietate faptul că şi GGG. era fiu al fostului suveran C., se mai observă că, astfel cum s-a consemnat explicit în chiar cuprinsul său, acesta a fost eliberat în baza sentinţei civile nr. 1809 din 01.07.2002 a Tribunalului Teleorman, prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de A., efectele sentinţei nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui ZZ. faţă de C. Or, prin decizia nr. 1357/A din 29.09.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, respectiva sentinţă a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

În urma rejudecării, o nouă sentinţă în primă instanţă, cu nr. 182, a fost pronunţată abia în 29.12.2008, aceasta devenind irevocabilă prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Aşadar, ca efect al anulării sentinţei civile nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, în luna iulie 2006, când s-au comis faptele imputate celor patru inculpaţi, sentinţa nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona nu producea niciun efect pe teritoriul României, iar toate actele emise în baza acesteia, cum este şi cazul certificatului de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005, utilizat de inculpatul B. în faţa Comisiei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, erau lovite de caducitate şi nu mai puteau produce efecte juridice.

Împrejurarea că, ulterior, în anul 2012, s-au recunoscut în mod irevocabil efectele sentinţei nr. 132/1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui ZZ. faţă de C., este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor Q., T., R. şi S. trebuie analizate doar în raport cu înscrisurile pe care aceştia le-au avut la dispoziţie în luna iulie 2006, când a fost soluţionată propunerea Comisiei locale Snagov de validare a anexei 37 şi s-a stabilit de către membrii comisiei judeţene că B. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.

Or, este evident că, în măsura în care ar fi cunoscut adevărata situaţie de fapt, şi anume că, în luna iulie 2006, nu fusese, în realitate, stabilită filiaţia lui ZZ. faţă de C., şi ar fi fost respectate dispoziţiile legale, inculpaţii nu ar mai fi constatat că solicitantul are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 1/2000, ca nepot de fiu al fostului proprietar, fiind lipsit de orice relevanţă în această privinţă şi certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 24.05.2006, din moment ce, la data respectivă, tatăl inculpatului B. nu fusese încă recunoscut pe teritoriul României ca fiind fiul fostului suveran.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 02.08.2001, se mai observă, din conţinutul său, că acesta a vizat doar o parte din bunurile YY., respectiv acelea "lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către YY.", în condiţiile în care cea din urmă a trăit împreună cu fostul C. şi a decedat în Portugalia.

Or, aşa cum s-a menţionat mai sus, în privinţa suprafeţei de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona "Fundul Sacului", nu a fost adoptată vreo lege şi nici încheiat vreun act juridic prin care să se realizeze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului Bucureşti în patrimoniul C., astfel încât respectivul imobil nu ar fi putut să aparţină nici YY., nefiind, deci, "un bun lăsat pe teritoriul statului român" de către aceasta.

Pe de altă parte, deşi prin memoriile completatoare depuse ulterior la dosarul administrativ, inculpatul B. a susţinut şi faptul că este succesorul în linie directă (nepot de fiu) al C., acesta nu era îndrituit să formuleze, la data de 06.09.2005, cererea de retrocedare prevalându-se de această calitate, din moment ce tatăl său, ZZ., era în viaţă, astfel încât, teoretic, doar el (împreună cu GGG.) putea avea calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile imobile ce i-ar fi aparţinut fostului suveran.

În acest sens, este de menţionat că, potrivit principiilor generale ale devoluţiunii legale, aplicabile la data faptelor imputate inculpaţilor, rudele defunctului veneau la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali, iar, în interiorul unei clase, rudele mai apropiate în grad le înlăturau de la moştenire pe cele mai îndepărtate (principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă), astfel încât singurul care era îndreptăţit potrivit legii să vină la moştenirea C., alături de fostul GGG., era ZZ., în calitate de fiu, care a decedat abia la data de 27.01.2006, când deja expirase inclusiv termenul stabilit de art. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, respectiv 30.11.2005.

Mai mult, deşi a invocat în apărare acest aspect, inculpatul B. nu a ataşat la dosarul administrativ vreo procură specială prin care să fi fost împuternicit de tatăl său să introducă, în numele lui, cererea de restituire, dimpotrivă aceasta fiind formulată de inculpat în nume propriu.

De altfel, aceeaşi chestiune a fost evidenţiată şi de II. cu ocazia analizei efectuate cu privire la regimul juridic al unor bunuri ce au făcut obiectul contractului încheiat iniţial (în 21.09.2006) între S.C. F. S.R.L. şi B., menţionându-se în cuprinsul raportului întocmit, este adevărat, cu privire la alte imobile, dar aflate într-o situaţie similară, că termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 247/2005, a expirat la 30.11.2005, dată la care ZZ. trăia şi, prin urmare, acesta avea calitatea de persoană îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii. Ca atare, în ipoteza în care cel din urmă nu a depus cerere de reconstituire în termenul legal, orice notificare formulată de B., în nume propriu, poate fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană neîndreptăţită. De asemenea, s-a consemnat că, în ipoteza în care bunul revendicat nu era în proprietatea privată a C. la data naţionalizării, nefiind menţionat sub această denumire în Decretul nr. 38/1948, există riscul ca moştenitorii acestuia să nu fie consideraţi persoane îndreptăţite potrivit Legilor nr. 18/1991, nr. 167/1997, nr. 1/2000 şi nr. 247/2005 .

În cauză, însă, nefăcând o verificare riguroasă cu privire la existenţa la dosar a tuturor înscrisurilor necesare pentru a aprecia asupra întrunirii de către solicitant a calităţii prevăzute de lege pentru formularea cererii de retrocedare şi nici cu referire la pertinenţa, concludenţa, verosimilitatea şi autenticitatea sub acelaşi aspect a actelor depuse de acesta, chestiune esenţială pentru a stabili, apoi, legalitatea/nelegalitatea sesizării formulate de Comisia locală Snagov, inculpaţii Q., T., R. şi S., în calitate de membri ai Comisiei judeţene Ilfov, au considerat, contrar împrejurărilor atestate de documentele folosite de inculpatul B. în susţinerea solicitării, că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier revendicat şi, ca atare, propunerea de validare a anexei 37 este pe deplin justificată, nesocotind, astfel, prin maniera în care au acţionat şi în această privinţă, obligaţia ce le revenea potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

De altfel, aşa cum s-a reţinut anterior, inculpaţii au recunoscut că nu au verificat înscrisurile aflate la dosarul administrativ sau că le-au examinat în mod selectiv şi superficial, invocând, în acest sens, fie volumul mare de documente ce trebuiau studiate, fie atribuţiile de serviciu pe care le mai aveau de îndeplinit sau lipsa de expertiză în domeniu, motiv pentru care s-au bazat, în adoptarea soluţiei, pe materialul întocmit de colectivul de lucru care funcţiona pe lângă comisie. Apărările inculpaţilor sunt, însă, neîntemeiate, din moment ce obligaţia de a studia cu rigurozitate actele doveditoare depuse în susţinerea cererii de retrocedare incumbă, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, fiecărui membru al comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate, care răspunde personal pentru modul în care o aduce la îndeplinire, şi trebuie să poarte asupra mai multor aspecte, respectiv existenţa, pertinenţa, concludenţa, verosimilitatea şi autenticitatea respectivelor înscrisuri, ceea ce presupune, implicit, efectuarea de verificări pentru a se asigura că realitatea acestora nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială şi că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conţinutul lor şi aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinenţa) şi că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei (concludenţa).

De asemenea, inculpaţii au invocat, în cursul judecăţii, pentru a justifica faptul că nu au studiat în mod riguros ansamblul actelor doveditoare ataşate în susţinerea cererii de restituire şi, implicit, împrejurarea că au procedat la validarea anexei 37, existenţa sentinţei civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a constatat că inculpatul B. este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea suprafeţei de 10 ha pădure, situată în comuna Snagov, zona "Fundul Sacului", motivând, în esenţă, că, de vreme ce noua procedură administrativă viza acelaşi bun imobil, respectiv Pădurea Snagov (în suprafaţă totală de 46,78 ha), din care făcea parte şi suprafaţa de 10 ha, cererea de retrocedare pentru diferenţa de teren ce nu a format iniţial obiectul reconstituirii dreptului de proprietate trebuia să urmeze acelaşi regim juridic.

Susţinerile inculpaţilor nu sunt, însă, de natură să demonstreze netemeinicia acuzaţiilor formulate împotriva lor, din moment ce, nefiind parte în procesul în care s-a pronunţat, într-o acţiune în constatare, respectiva hotărâre judecătorească, aceasta nu era obligatorie pentru Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, situaţie în care membrii săi trebuiau să analizeze legalitatea propunerii de validare prin raportare la toate documentele depuse de solicitant în procedura administrativă.

Astfel, aşa cum s-a reţinut cu prilejul expunerii situaţiei factuale si cum reiese din actele dosarului nr. x/2003 al Judecătoriei Buftea, deşi inculpatul B. solicitase, pe cale administrativă, retrocedarea suprafeţei de 10,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, procedură ce nu era finalizată încă, acţiunea introductivă de instanţă a fost formulată de acesta, pe calea dreptului comun (art. 111 C. proc. civ. anterior), iar nu în temeiul legilor speciale aplicabile în materia retrocedării bunurilor imobile, împotriva Comunei Snagov, prin primar, pârâtă în contradictoriu cu care s-a derulat întreaga procedură contencioasă şi s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003, devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

Or, principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti (recunoscut atât de doctrină, cât şi de jurisprudenţă şi anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., cu toate că nu avea o reglementare expresă, ca în codificarea actuală), atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât părţilor din proces (ori succesorilor acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu fiind reprezentate de necesitatea respectării contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, efectele obligatorii ale hotărârii judecătoreşti se produc, de regulă, pentru părţile cauzei (şi succesorii acestora), respectiv pentru acele persoane care au stat, fie personal, fie prin reprezentant legal sau convenţional în proces, indiferent de calitatea lor de reclamant, pârât sau intervenient, însă, în demersul judiciar finalizat cu pronunţarea sentinţei civile nr. 1872 din 26.06.2003, Comisia judeţeană Ilfov nu a avut niciuna dintre respectivele calităţi procesuale, astfel încât hotărârea nu era obligatorie pentru aceasta.

Într-adevăr, ca o consecinţă a opozabilităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, orice persoană care nu a fost implicată în procedura judiciară trebuie să recunoască şi să respecte situaţia juridică născută din faptul existenţei acesteia, aspect care nu echivalează, însă, cu o extensiune a obligativităţii efectelor actului jurisdicţional sau a autorităţii sale de lucru judecat asupra terţilor ce nu au participat în proces, care sunt excluşi din câmpul de aplicare a relativităţii efectelor hotărârii.

Cu alte cuvinte, opozabilitatea hotărârii judecătoreşti nu presupune obligativitatea efectelor acesteia faţă de terţi şi nici imposibilitatea celor din urmă de a invoca o altă situaţie juridică decât cea tranşată pe cale jurisdicţională, în procesul în care nu au participat, faţă de ei actul jurisdicţional opunându-se ca realitate juridică, ca fapt juridic, ce poate fi combătut prin mijloace de probă ce dovedesc contrariul.

Ca atare, în condiţiile în care sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea nu se impunea prin forţa sa obligatorie Comisiei judeţene Ilfov, din moment ce aceasta nu a fost parte în procedura judiciară în care a fost pronunţată, procedură specifică, de altfel, dreptului comun privind acţiunea în constatare, iar nu legilor speciale în materia retrocedării, membrilor săi, inculpaţi în cauză, le revenea obligaţia legală de a verifica, cu seriozitate şi scrupulozitate, toate înscrisurile depuse la dosarul administrativ pentru a stabili calitatea inculpatului B. de persoană îndreptăţită la restituirea terenului cu vegetaţie forestieră situat în pădurea Snagov, atât sub aspectul existenţei titlului de proprietate al autorului invocat de solicitant şi al deposedării sale abuzive de către Statul Român, cât şi din perspectiva calităţii sale de moştenitor al celui din urmă, cu atât mai mult cu cât prin sentinţa civilă invocată în apărare de acuzaţi se constatase doar îndrituirea la retrocedarea unei părţi din imobilul revendicat (10 ha), ce fusese deja restituită prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, iar, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate nu mai putea opera decât pentru diferenţa dintre suprafaţa primită anterior şi cea avută în proprietate.

Mai mult, aşa cum atestă menţiunile din cuprinsul procesului-verbal de desfăşurare a şedinţei Comisiei judeţene Ilfov din 07.07.2006, cu acel prilej nu a fost invocată, astfel cum neîntemeiat a susţinut apărarea, existenţa sentinţei civile nr. 1872 din 26.06.2003 ca motiv de admitere a propunerii de validare şi nu s-a purtat nicio discuţie pe marginea acestui subiect, ce nici măcar nu a fost antamat, singurele aspecte ridicate, dar rămase, însă, nelămurite, deşi constituiau elemente esenţiale pentru modul de soluţionare a cauzei, fiind cele referitoare la existenţa/inexistenţa calităţii inculpatului B. de moştenitor al fostului proprietar şi a titlului de proprietate al fostului C. asupra terenului revendicat la data emiterii Decretului nr. 38/1948, solicitându-se, totodată, fără, însă, a fi supusă la vot, şi amânarea adoptării unei decizii până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile prin care EE. solicitase anularea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 privind retrocedarea suprafeţei de 10 ha teren.

Totodată, contrar susţinerii primei instanţe, nu se poate considera că, prin pronunţarea deciziei civile nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a recunoscut în România sentinţa nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, a fost consolidat retroactiv dreptul inculpatului B. la retrocedarea Pădurii Snagov, din moment ce, aşa cum s-a argumentat anterior, acesta nu a îndeplinit niciuna dintre condiţiile prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, neavând calitatea de persoană îndreptăţită nici din perspectiva existenţei dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat şi al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, şi nici din perspectiva existenţei calităţii de moştenitor al fostului proprietar, din moment ce terenul în discuţie nu s-a aflat niciodată în proprietatea C., ci în proprietatea publică/privată a statului.

În plus, astfel cum s-a mai arătat anterior, analiza efectuată de Înalta Curte nu se poate raporta decât la înscrisurile doveditoare în fiinţă la momentul comiterii faptelor imputate prin rechizitoriu, căci acestea trebuiau avute în vedere şi de inculpaţi, indiferent de calitatea lor, de funcţionari publici sau persoane particulare, şi de forma de participaţie penală ce li s-a reţinut în sarcină, respectiv autorat sau complicitate.

Cu toate că, în declaraţiile date ulterior primei audieri de către organele de anchetă penală, inculpaţii R. şi S. au susţinut că votul lor final în şedinţa Comisiei judeţene Ilfov din data de 07.07.2006 a fost unul negativ, fiind efectuate menţiuni în acest sens şi în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu acea ocazie, instanţa de apel nu poate reţine această apărare întrucât este contrazisă de întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, aşa cum s-a menţionat, nici inculpaţii nu au negat, cu prilejul primei lor audieri, împrejurarea că au fost de acord cu admiterea propunerii de validare, votând în acest sens, aspect confirmat de toţi ceilalţi membri ai Comisiei judeţene Ilfov ce au fost ascultaţi în calitate de inculpaţi (Q. şi T.) şi martori în cauză (NNN. şi TTT.), care au arătat că singura persoană care a votat împotrivă a fost reprezentantul Direcţiei Silvice Bucureşti, TTT., în acelaşi sens fiind şi depoziţiile martorilor ZZZ. şi MMM. Audiat sub acest aspect, inculpatul Q. a menţionat fără nicio rezervă că R. şi S. au votat în şedinţa din 07.07.2006 în favoarea validării anexei 37 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pe numele solicitantului B., invocând în acest sens întocmirea şi păstrarea, în calitate de preşedinte al comisiei, a unei evidenţe proprii cu privire la modul de exercitare a opţiunilor cu acel prilej, din consultarea căreia a rezultat că, la poziţia 30 de pe ordinea de zi, figurează 9 voturi "pentru" şi doar unul "împotrivă", care a aparţinut martorului TTT., împrejurare atestată, deopotrivă, şi de celelalte persoane ascultate în cauză, dar şi de modalitatea în care s-au purtat discuţiile în şedinţa respectivă, reprezentantul Direcţiei Silvice Bucureşti fiind singurul care s-a opus vehement şi argumentat admiterii propunerii formulate de Comisia locală Snagov. În plus, în aceeaşi zi, martorul TTT. a întocmit un raport, înregistrat la Direcţia Silvică Bucureşti sub nr. x/07.07.2006, prin care a adus la cunoştinţa conducerii instituţiei rezultatul votului exprimat în şedinţa Comisiei judeţene Ilfov, arătând că aceasta a validat anexa 37, înregistrată sub nr. x din 10.03.2006, cu 9 voturi "pentru" şi unul "împotrivă", care îi aparţine .

Într-adevăr, în cuprinsul procesului-verbal al şedinţei Comisiei judeţene Ilfov din 07.07.2006, s-a consemnat, cu privire la opţiunile exprimate, că "pentru" au fost înregistrate 1+8 voturi, printre care a fost trecută "R.", menţiune ce a fost, însă, tăiată, numele acesteia apărând înscris, cu caractere mai mici, la voturile "împotrivă", rubrică unde s-a notat "1+1 SSSSSSSSSSS., R.". Cu privire la aceste tăieri şi, respectiv, adăugiri, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 100 din 07.08.2017 întocmit de Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Braşov, s-a constatat că textele "+1" şi "R." de la rubrica "Împotrivă" prezintă dimensiune mică comparativ cu restul textului, precum şi faptul că paragraful "Se supune la vot … cu majoritate de voturi" este executat cu pastă de pix de culoare albastră de diferite nuanţe, în sensul că, printre altele, textele "+1", "R." (pe al patrulea rând) şi bara orizontală ce taie textul "R." (pe al doilea rând) sunt realizate cu material de scriere diferit faţă de restul paragrafului, concluzionându-se că acestea nu au fost efectuate în acelaşi timp cu restul documentului în litigiu. Ca atare, raportat la concluziile lucrării de specialitate, apare evident faptul că aceste modificări au fost operate ulterior exprimării, în şedinţă, a votului, care, în cazul inculpatei R. a fost unul favorabil validării anexei 37, aşa cum atestă fără urmă de îndoială consemnările iniţiale ale procesului-verbal şi probatoriul administrat în cauză, în acelaşi sens votând şi S., astfel cum reiese din conţinutul menţiunilor înscrise în acelaşi document, unde numele său a fost trecut primul la rubrica "Pentru".

Aşadar, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că validarea, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 - semnată de inculpatul T., pentru prefectul Q., şi de secretarul comisiei, R. - a anexei 37 aprobată de Comisia locală Snagov şi înregistrată sub nr. x din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ, inclusiv cele ataşate în cea de-a doua etapă a procedurii, nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, s-a realizat de către inculpaţii Q., T., R. şi S., în calitate de membri ai Comisiei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea legii, şi anume a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, şi a avut ca urmare prejudicierea Statului Român şi, corelativ, obţinerea unui folos material injust de către inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat, fiind, astfel, întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în varianta incriminată de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspect subiectiv, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzând că, prin acţiunile lor, grefate pe neexaminarea actelor doveditoare depuse în susţinerea cererii de retrocedare sau, după caz, pe verificarea lor superficială şi lipsită de orice rigurozitate, cu consecinţa reconstituirii, cu încălcarea obligaţiilor legale, a dreptului de proprietate privată asupra unui teren aparţinând Statului Român, creează atât un prejudiciu patrimonial acestuia, cât şi un folos material necuvenit solicitantului şi mandatarei sale, şi urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Astfel, relevant în ceea ce priveşte atitudinea psihică a inculpaţilor este faptul că, deşi anexa 37 ce se solicita a fi validată fusese semnată cu obiecţiuni de către reprezentantul Ocolului Silvic Snagov, martorul AAAA., iar, din partea Direcţiei Silvice Bucureşti exista aceeaşi poziţie fermă de opunere la retrocedare, pentru motivele expuse, atât în scris de instituţie, cât şi verbal, în şedinţa din 07.07.2007, de către martorul TTT. (care susţinuse inexistenţa unei dovezi în sensul preluării abuzive de către Statul Român, de la fostul C., a terenului revendicat), aceştia, în calitate de membri ai Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în loc să manifeste o diligenţă sporită pentru verificarea cu rigurozitate a înscrisurilor doveditoare prin raportare în special la aspectele tăgăduite, cu atât mai mult cu cât B. nu ataşase la dosarul administrativ legea/actul prin care imobilul revendicat a fost transmis în proprietatea C. şi dovada privind deposedarea lui abuzivă de către Statul Român, au procedat, totuşi, la admiterea propunerii şi confirmarea deciziei nelegale adoptate de Comisia locală Snagov, în condiţiile în care nu studiaseră efectiv actele dosarului administrativ sau, după caz, le verificaseră în mod selectiv şi superficial, iar practica comisiei în cazuri identice, când existau astfel de observaţii din partea instituţiei ce administra fondul forestier naţional, era aceea de a respinge cererea de validare.

Sub acest aspect, martorul MMM., cu ocazia audierii sale pe întreg parcursul procedurii judiciare, inclusiv de către instanţa de apel, a arătat, în mod constant, că, în cazul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, comisia judeţeană ţinea seama de opinia Direcţiei Silvice, astfel încât nu se dădea curs solicitărilor de retrocedare când existau obiecţiuni din partea acestei instituţii, sens în care au declarat şi alte persoane din cadrul colectivului de lucru care îşi desfăşura activitatea pe lângă comisie, respectiv martorii KKK. şi VVVVVVVVV., cea din urmă menţionând în faţa instanţei de control judiciar, când a reluat, practic, cele declarate anterior, că "niciodată în perioada cât eu mi-am desfăşurat activitatea în cadrul comisiei de fond funciar nu au fost atribuite solicitantului terenuri (păduri), dacă EE. se opunea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia". Acelaşi aspect a fost subliniat în declaraţiile sale şi de martorul OOO., membru al Comisiei judeţene Ilfov, care a arătat că, în afara datei de 07.07.2006, nu a participat la alte şedinţe în care punctul de vedere al Direcţiei Silvice să nu fi fost luat în considerare şi, ca atare, să se fi adoptat o decizie contrară acestuia.

Aşadar, cu toate că, în mod obişnuit, în aprecierea legalităţii propunerilor înaintate de comisiile locale şi, implicit, în adoptarea soluţiilor de validare sau, după caz, de invalidare a acestora, Comisia judeţeană Ilfov ţinea seama de opinia exprimată de Regia Naţională a Pădurilor - EE., în cazul cererii de confirmare a anexei 37 prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al inculpatului B. asupra suprafeţei de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, inculpaţii Q., T., R. şi S., în calitate de membrii ai comisiei, au ignorat punctul de vedere exprimat de instituţia ce administra fondul forestier naţional, în pofida tuturor argumentelor prezentate şi fără ca actele dosarului, pe care, însă, nu le-au verificat cu rigurozitate, să dovedească netemeinicia acestora, aspect ce demonstrează caracterul intenţionat al acţiunilor lor, în sensul că au avut reprezentarea clară a scoaterii ilegale a bunului imobil din patrimoniul Statului Român prin adoptarea hotărârii nr. 1156/07.07.2006, cu consecinţa producerii unui prejudiciu acestuia şi a procurării unui folos material necuvenit solicitantului şi mandatarei sale, şi au urmărit obţinerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Mai mult, deşi în şedinţa comisiei din data de 07.07.2006, au fost invocate o serie de aspecte ce puneau în discuţie îndreptăţirea solicitantului la retrocedare (calitatea de moştenitor legal sau testamentar, posibilitatea de a formula cererea de restituire în condiţiile în care tatăl solicitantului era în viaţă la momentul adoptării Legii nr. 247/2005, existenţa dreptului de proprietate al C. asupra terenului revendicat la data emiterii Decretului nr. 38/1948, existenţa pe rolul instanţelor a acţiunii civile prin care EE. contesta calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare a solicitantului), inculpatul Q., în calitate de preşedinte al comisiei, fără a interveni în vreun fel în dezbateri, fără a susţine sau a dezavua importanţa lămuririi chestiunilor ridicate pentru corecta rezolvare a cererii şi fără a pune măcar în discuţie amânarea lucrării într-o altă şedinţă pentru examinarea atentă a actelor dosarului, lăsând, astfel, să se înţeleagă, prin atitudinea sa, soluţia spre care se orientează, respectiv aceea de validare, a supus la vot propunerea Comisiei locale Snagov de confirmare a anexei 37, în condiţiile în care ştia că majoritatea celorlalţi membri, în lipsa unei verificări serioase şi minuţioase a înscrisurilor doveditoare şi fără a avea o clarificare a aspectelor invocate, vor vota conform poziţiei exprimate de el, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat în fapt.

La rândul lor, cu toate că au invocat o serie de chestiuni care puneau sub semnul întrebării calitatea solicitantului de persoană îndreptăţită la restituire, inculpaţii R. şi S., ca şi T., au acceptat să se treacă la exprimarea votului fără ca acele aspecte să fie clarificate prin analiza riguroasă a actelor depuse la dosarul administrativ, iar, ulterior, chiar au votat pentru validare, deci contrar poziţiei adoptate anterior, având, aşadar, reprezentarea clară a faptului că, prin soluţia adoptată cu nesocotirea prevederilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, imobilul revendicat este trecut în mod nelegal în proprietatea inculpatului B., cu consecinţa păgubirii Statului Român.

Totodată, sub aspectul poziţiei subiective avute la momentul comiterii faptelor, nu poate fi omisă împrejurarea, atestată de probatoriul testimonial şi înscrisurile administrate în cauză, că modalitatea în care au acţionat inculpaţii Q., T., R. şi S., cu ocazia soluţionării propunerii Comisiei locale Snagov de validare a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în persoana inculpatului B., a fost influenţată, în mod determinant, şi de conduita inculpatei N. - mandatara celui din urmă şi persoană direct interesată în restituirea, prin orice mijloace, a terenului revendicat, dată fiind valoarea folosului pe care urma să îl obţină din valorificarea ulterioară a acestuia - care, prin prisma relaţiei apropiate stabilite, prin intermediul senatorului XXX., cu prefectul judeţului Ilfov, a contribuit, prin intervenţia sa, la adoptarea de către acesta din urmă şi de către coinculpaţi a deciziei de confirmare a anexei 37, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante, purtarea unor discuţii, în afara cadrului legal, cu o parte dintre membrii comisiei şi ai colectivului de lucru care funcţiona pe lângă aceasta), în care a susţinut, contrar realităţii, ce îi era pe deplin cunoscută, că mandantul este persoană îndreptăţită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe aceştia să găsească o justificare pentru acţiunile întreprinse şi să dea o aparenţă de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Cu aceeaşi formă de vinovăţie au acţionat inculpaţii Q. şi R., în calitate de preşedinte şi, respectiv, secretar al Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, şi cu ocazia emiterii şi semnării hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, prin care s-a revocat decizia anterioară, nr. 1156 din 07.07.2006 a autorităţii administrative sus-menţionate ce viza acelaşi bun imobil, şi s-a dispus înscrierea în anexa 37, poziţia 1, a inculpatului B. cu suprafaţa de 36,78 ha teren cu vegetaţie forestieră situat în Pădurea Snagov, în calitate de moştenitor al C.

Aşadar, deşi cunoşteau că hotărârea nr. 1156/07.07.2006 a fost adoptată fără verificarea riguroasă, cu scrupulozitate şi atenţie, a actelor ataşate la dosar, care demonstrau, contrar dispoziţiilor acesteia, că solicitantul nu era persoană îndrituită la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului revendicat şi a preluării lui abuzive de către Statul Român şi nici din perspectiva existenţei calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, inculpaţii Q. şi R., cu încălcarea aceleiaşi obligaţii prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, deci fără a studia efectiv înscrisurile doveditoare ataşate cererii şi fără a întreprinde alte activităţi sub acest aspect în afara celor care au stat la baza adoptării actului administrativ iniţial, au emis, la data de 02.03.2007, hotărârea nr. 661, întemeiată pe aceeaşi constatare, nefundamentată de documentele pe care B. a înţeles să le folosească, referitoare la îndreptăţirea celui din urmă la retrocedare, sens în care, asemenea primei decizii, au menţinut dispoziţia de înscriere a acestuia în anexa 37 cu privire la terenul forestier situat în pădurea Snagov, aşa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafaţa de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), având în vedere că, între timp, litigiul declanşat de Regia Naţională a Pădurilor - EE. pentru anularea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 privind restituirea a 10 ha teren fusese tranşat definitiv prin decizia civilă nr. 73 din 22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori si de familie.

De fapt, emiterea hotărârii nr. 661/02.03.2007 s-a grefat, în mod determinant, pe activitatea desfăşurată şi constatările făcute de membrii Comisiei judeţene Ilfov, inclusiv de inculpaţii T. şi S., cu ocazia adoptării actului administrativ iniţial, aceasta transpunând, practic, în conţinutul său, aceleaşi aspecte de nelegalitate cu privire la recunoaşterea calităţii inculpatului B. de persoană îndreptăţită la retrocedare, dar preluând, deopotrivă, şi urmările în plan juridic pe care le-ar fi produs hotărârea nr. 1156/07.07.2006, constând în eliberarea în mod nelegal a titlului de proprietate asupra terenului restituit, cu consecinţa scoaterii frauduloase a bunului imobil din proprietatea Statului Român şi a transferării sale în patrimoniul solicitantului.

Cu alte cuvinte, deşi prin hotărârea nr. 661/02.03.2007 a fost revocată cea anterioară, cu nr. 1156/2006 (art. 1), totuşi, în cuprinsul său (art. 2), a fost menţinută aceeaşi dispoziţie contrară legii de reconstituire a dreptului de proprietate al inculpatului B. cu privire la terenul forestier situat în Pădurea Snagov, fundamentată exclusiv pe aprecierile realizate de membrii Comisiei judeţene Ilfov la data de 07.07.2006 (când a fost emisă hotărârea nr. 1156), în condiţiile în care aceştia nu au efectuat alte verificări suplimentare cu prilejul emiterii noului act administrativ, urmările produse de îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu cu acea ocazie translatându-se şi în privinţa celei de-a doua hotărâri, indisolubil legată, prin conţinutul său şi efectele produse, de cea dintâi.

Ca atare, nu se poate susţine că, prin revocarea hotărârii nr. 1156/07.07.2006, persoanele care au participat la adoptarea ei, inculpaţi în cauză (cu referire la T., S., Q. şi R.), sunt absolviţi de orice răspundere cu privire la modul defectuos în care şi-au îndeplinit atribuţiile specifice funcţiei cu acel prilej, din moment ce adoptarea deciziei ulterioare - ce nu poate fi disociată de împrejurările în care s-a emis prima hotărâre şi efectele ei specifice - s-a grefat tocmai pe această modalitate contrară legii de realizare a sarcinilor de serviciu, fapt ce a permis, în pofida actelor depuse în susţinerea cererii, constatarea îndreptăţirii solicitantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în pădurea Snagov, constatare ce a fost preluată şi se regăseşte întocmai şi în dispoziţia de la art. 2 a noului act administrativ, cu singura diferenţă referitoare la suprafaţa restituită, care, însă, nu prezintă relevanţă sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor, raportat la prevederile din legislaţia primară ce se susţine că au fost încălcate.

Ulterior adoptării, în condiţiile menţionate, a hotărârii nr. 661 din 02.03.2007 de către Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpatul Q., cu toate că aflase, între timp, de existenţa şi conţinutul Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a emis pe numele inculpatului B., în calitate de moştenitor al defunctului C. al României, în baza actului administrativ indicat, dar şi a hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 a aceleiaşi comisii, titlurile de proprietate nr. x din 07.08.2007 şi nr. 246 din 31.08.2007, pentru suprafeţele de 10 ha şi, respectiv, de 36,78 ha, ambele reprezentând teren forestier situat în Snagov, după ce, în prealabil, se procedase la punerea în posesie a solicitantului asupra acestor imobile, conform proceselor-verbale înregistrate la Primăria Snagov sub nr. x/29.06.2007 şi nr. y/15.08.2007.

Astfel cum rezultă din ansamblul probator al cauzei şi cum s-a reţinut cu ocazia expunerii situaţiei factuale, la data de 25.05.2007, după ce martorului TTT. îi fusese pusă la dispoziţie, în prealabil, de reprezentantul XX. Deciziunea nr. 1/1941 a instanţei supreme purtând menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale", ce a fost înregistrată la Direcţia Silvică Bucureşti sub nr. x din 22.05.2007, această hotărâre a fost transmisă de cea din urmă instituţie Prefecturii judeţului Ilfov, prin adresa nr. x/25.05.2007, cu solicitarea de a se proceda la anularea tuturor deciziilor de validare emise de Comisia judeţeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră situat în Pădurea Snagov, în suprafaţă totală de 46,78 ha. În acest sens, s-a subliniat, în cuprinsul adresei, că Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu claritate că fostul C. nu a avut în proprietate terenurile forestiere de la "Fundul Sacului", fapt atestat şi de evidenţele amenajamentelor silvice de arhivă, motiv pentru care a fost obligat să le restituie Statului Român.

Pentru a da o aparenţă de legalitate refuzului de a efectua demersuri în acest sens, prefectul Q., în calitate de preşedinte al Comisiei judeţene Ilfov, după fix o lună de la primirea hotărârii, a solicitat, în scris, Direcţiei Silvice Bucureşti să transmită Deciziunea nr. 1/1941 în integralitatea sa, certificată pentru conformitate, legalizată sau în original, pe motiv că exemplarul înaintat anterior în copie nu are nicio valoare juridică, cu toate că acesta, aşa cum s-a arătat, purta menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale" şi în pofida faptului că, în mare parte, actele doveditoare depuse de inculpatul B. în susţinerea cererilor de retrocedare şi pe care se întemeiaseră, cel puţin aparent, hotărârile de reconstituire a dreptului de proprietate date de aceeaşi comisie fuseseră acceptate la dosarul administrativ în copie xerox, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitant, aşa cum se prevedea în art. 9 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 18/1991 (la care face trimitere art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000) raportat la art. 11 alin. (3), alin. (6) şi alin. (7) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Mai mult, în acelaşi scop, inculpatul Q. a solicitat informaţii de la Arhivele Naţionale în legătură cu Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a indica, însă, în afara numărului hotărârii şi a soluţiei în extras, şi alte elemente pentru a fi mai lesne de găsit, raportat la faptul, cu siguranţă observat de acuzat, că aceasta nu fusese pronunţată potrivit dreptului comun, ci în temeiul art. 23 din Statutul membrilor familiei domnitoare, care atribuia Colegiului Prezidenţial al instanţei supreme competenţa exclusivă de judecată a cererilor formulate de preşedintele Consiliului de Miniştri privind neînţelegeri, de natură patrimonială, între Statul Român şi membrii sau foştii membri ai LLLL., astfel încât, în lipsa menţionării unor astfel de date suplimentare, ar fi fost dificil de identificat, neputând fi stabilit fondul arhivistic în care se regăseşte.

Or, în atare condiţii, acest lucru s-a şi întâmplat în fapt întrucât, prin adresa din 25.07.2007 a Arhivelor Naţionale, s-a comunicat că, în urma investigaţiilor efectuate asupra evidenţelor şi documentelor deţinute de la XX. - Administraţia Sechestră şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perioada 1940-1948, hotărârea nu a fost identificată, fără a se preciza, însă, că aceasta nu există, cu atât mai mult cu cât nu fusese cercetată şi Colecţia Consiliului de Miniştri, parte în acel dosar, iar, cu puţin timp înainte, aceeaşi instituţie eliberase o copie a hotărârii avocatului OOOOOOOO.

O dovadă a faptului că inculpatul Q. purtase toată această corespondenţă doar pentru a găsi un motiv aparent verosimil care să justifice lipsa demarării procedurii de revocare a hotărârilor de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea lui B., aşa cum solicitase Direcţia Silvică Bucureşti, o reprezintă şi împrejurarea că, deşi Arhivele Naţionale nu confirmaseră inexistenţa deciziunii, iar exemplarul transmis Prefecturii Ilfov purta chiar menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale", acuzatul nu a mai continuat demersurile la instituţia deţinătoare pentru certificarea păstrării ei într-unul dintre fondurile arhivistice, preferând să se prevaleze de absenţa originalului sau a unei copii conforme cu acesta pentru a aprecia, contrar evidenţei, că documentul nu există şi, ca atare, înscrisul înaintat de Direcţia Silvică nu poate fi valorificat, neavând forţă probatorie. Aceeaşi regulă nu a fost aplicată, însă, de preşedintele comisiei judeţene Ilfov şi în privinţa actelor doveditoare depuse de inculpatul B. în susţinerea cererii de retrocedare, acesta acceptând prezenţa la dosarul administrativ a unor simple copii xerox, inclusiv ale unor hotărâri judecătoreşti, în pofida dispoziţiilor legale şi regulamentare care obligau la ataşarea acestor înscrisuri în copie certificată de solicitant pentru conformitate cu originalul.

Aşa cum s-a menţionat, însă, în condiţiile în care purta menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale" şi, în plus, fusese înaintată Instituţiei prefectului Ilfov chiar de autoritatea ce administra fondul forestier naţional, care constatase corespondenţa dintre aspectele reţinute în considerentele hotărârii şi cele atestate de evidenţele amenajamentului silvic, existenţa Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conţinutul transmis de către Direcţia Silvică Bucureşti, nu putea fi pusă la îndoială de către inculpatul Q., cu atât mai mult cu cât aceasta era de natură să clarifice tocmai chestiunile invocate în şedinţa din 07.07.2006 a Comisiei judeţene Ilfov cu privire la lipsa calităţii solicitantului de persoană îndreptăţită la retrocedare, chestiuni ce rămăseseră nelămurite datorită înseşi atitudinii acuzatului care, fără a dispune, în calitate de preşedinte, anumite măsuri în vederea edificării problemelor controversate, a supus la vot propunerea Comisiei locale Snagov de confirmare a anexei 37, ştiind că majoritatea celorlalţi membri, în lipsa unei verificări riguroase a înscrisurilor doveditoare, sub aspectul existenţei, pertinenţei, verosimilităţii, concludenţei şi autenticităţii, vor vota conform poziţiei exprimate de el, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat în fapt, cu consecinţa aprobării hotărârii nr. 1156/2006.

Prin urmare, ca demers final al activităţii infracţionale desfăşurată în vederea trecerii unei importante suprafeţe de teren forestier situat în Pădurea Snagov din proprietatea Statului Român în patrimoniul inculpatului B., ce a debutat, în privinţa sa, cu adoptarea hotărârii nr. 1156/2006, ale cărei prevederi au fost preluate, ulterior, în limitele arătate mai sus, de hotărârea nr. 661/2007, ambele ale Comisiei judeţene Ilfov, inculpatul Q. a emis titlurile de proprietate nr. x din 07.08.2007 şi nr. 246 din 31.08.2007, cu toate că, în calitate de preşedinte al comisiei, cunoştea faptul că respectivele hotărâri fuseseră adoptate cu încălcarea de către membrii săi, coinculpaţi în cauză, a obligaţiei prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, adică fără studierea efectivă şi analizarea atentă şi minuţioasă a înscrisurilor doveditoare depuse în susţinerea cererilor de restituire, care demonstrau, contrar dispoziţiilor celor două acte administrative, că solicitantul nu era persoană îndreptăţită la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului revendicat şi a preluării lui abuzive de către Statul Român şi nici din perspectiva existenţei calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar. Mai mult, inculpatul a avut la dispoziţie Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care constatase, în mod definitiv, lipsa titlului de proprietate al C. asupra trupului de pădure "Fundul Sacului" din Pădurea Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha, cu consecinţa revenirii lui în patrimoniul Statului, însă a ignorat în mod voit dispoziţiile acesteia, recurgând la întreprinderea mai multor acţiuni pentru a da o aparenţă de legalitate demersului său ilicit.

Deopotrivă, în aceleaşi condiţii a fost emis şi titlul de proprietate nr. x din 07.08.2007, de vreme ce, la baza acestuia, a stat hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al inculpatului B. asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 10 ha situat în Snagov, acesta fiind parte din trupul de pădure "Fundul Sacului" pe care C. fusese obligat, prin Deciziunea nr. 1/1941 a instanţei supreme, să îl lase în deplina proprietate şi posesie a Statului Român, constatându-se că nu deţine un titlu de proprietate în privinţa lui.

Ca atare, reţinând că fostul suveran nu a fost proprietar al terenului revendicat de B. şi dispunând revenirea bunului în patrimoniul Statului, această deciziune, prin conţinutul său, dovedea, implicit, caracterul nelegal al hotărârii nr. 7/14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov, din perspectiva lipsei calităţii solicitantului de persoană îndreptăţită la retrocedare, însă inculpatul Q., fără o justificare valabilă şi în pofida faptului că exemplarul ce-i fusese înaintat purta menţiunea "executat la Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale", nu a luat-o în considerare, apreciind, în lipsa oricăror elemente care să dovedească acest lucru şi aplicând reguli diferite de cele folosite în privinţa înscrisurilor ataşate cererii de restituire, că nu poate fi valorificată în plan juridic, din moment ce nu a fost depusă în original sau în copie certificată pentru conformitate ori legalizată şi nu a fost identificată nici de Arhivele Naţionale în fondurile aparţinând instanţei supreme şi XX. - Administraţia Sechestră. Or, aşa cum s-a arătat anterior, după ce a corespondat, în vederea comunicării hotărârii în una din aceste forme, atât cu Direcţia Silvică Bucureşti, cât şi cu Arhivele Naţionale, şi în condiţiile în care nu fusese confirmată inexistenţa acesteia, inculpatul a renunţat la continuarea demersurilor la instituţia deţinătoare pentru certificarea păstrării ei într-unul dintre fondurile arhivistice, preferând să se prevaleze de absenţa originalului sau a unei copii conforme cu acesta pentru a aprecia, contrar evidenţei, că documentul nu există şi, ca atare, înscrisul înaintat de Direcţia Silvică nu prezintă valoare juridică.

Cu alte cuvinte, deşi a avut reprezentarea că hotărârea nr. 7/14.01.2004 a fost emisă cu încălcarea condiţiilor cerute de legislaţia aplicabilă în materia reconstituirii dreptului de proprietate, inculpatul B. neavând calitatea de persoană îndreptăţită la restituire din moment ce antecesorul său nu fusese proprietar al imobilului revendicat, astfel cum se stabilise, în mod definitiv, prin Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prefectul Q. şi-a continuat demersul infracţional ce urmărea transferarea dreptului de proprietate al statului asupra unei suprafeţe considerabile de teren forestier din pădurea Snagov în favoarea solicitantului, prin emiterea titlului de proprietate nr. x din 07.08.2007, sens în care, prin acţiunile prealabile întreprinse (emiterea unor adrese la Direcţia Silvică Bucureşti şi la Arhivele Naţionale), a încercat să acrediteze ideea falsă a inexistenţei, în fapt, a hotărârii instanţei supreme şi, implicit, a imposibilităţii valorificării exemplarului acesteia primit în data de 25.05.2007 la Prefectura judeţului Ilfov.

De altfel, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu împrejurările în care a fost emisă de către Comisia judeţeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, soluţie care, analizând aspecte de fond şi nefiind infirmată de procurorul ierarhic superior, din oficiu sau la plângere, se bucură de autoritate de lucru judecat în privinţa constatării de către organul de urmărire penală a caracterului nelegal al adoptării acesteia pentru motivele expuse, pe larg, în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, nelegalitate care afectează evident şi actele subsecvente emise în baza ei, respectiv titlul de proprietate nr. x din 07.08.2007.

Aşadar, pe lângă aspectele de nelegalitate rezultate din încălcarea, cu ocazia adoptării hotărârilor nr. 1156/07.07.2006 şi nr. 661/02.03.2007 ale Comisiei judeţene Ilfov, a obligaţiei de a verifica, în mod riguros, existenţa, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa actelor doveditoare depuse în susţinerea cererii de restituire, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aspectele anterior expuse relevă noi elemente de neconformitate cu legea a actelor administrative emise de inculpatul Q., respectiv a titlurilor de proprietate nr. x din 07.08.2007 şi nr. 246 din 31.08.2007, ce au fost întocmite de acesta cu toate că avea reprezentarea clară a faptului că se fundamentau pe decizii adoptate cu nesocotirea prescripţiilor normative în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind, astfel, la rândul lor, nelegale şi contribuind, împreună cu cele anterioare, pe care s-au bazat, la păgubirea patrimoniului Statului Român, prin trecerea fără drept a bunului imobil în suprafaţă de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, zona "Fundul Sacului", în proprietatea inculpatului B., persoană ce nu era îndreptăţită la retrocedare.

1.2.c) Deşi responsabilitatea pentru actele nelegale şi păgubitoare întocmite revine, în mod neîndoielnic, inculpaţilor O., P., Q., R., T. şi S., probatoriul testimonial şi înscrisurile administrate în speţă atestă că modalitatea în care aceştia au acţionat a fost influenţată, în mod determinant, şi de conduita altor persoane, viitori beneficiari imediaţi sau mediaţi ai deciziilor emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, care au contribuit, în mod direct sau indirect, la adoptarea, în atare condiţii, a acestora de către membrii comisiilor locale şi judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpaţi în cauză, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante şi care ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea şi autenticitatea lor, purtarea unor discuţii, în afara cadrului legal, cu o parte din membrii comisiilor şi a colectivului de lucru care funcţiona pe lângă una dintre acestea), în care au susţinut, contrar realităţii, ce le era pe deplin cunoscută, că solicitantul este persoană îndreptăţită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe cei din urmă să găsească o justificare pentru acţiunile întreprinse şi să dea o aparenţă de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Sub acest aspect, se impune a se menţiona că, din modalitatea în care a fost concepută şi s-a desfăşurat activitatea infracţională, astfel cum este relevată de probele administrate în cauză, rezultă că a existat un plan bine pus la punct pentru ca obţinerea de către inculpatul B. a terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, să se realizeze pe cale administrativă, ca urmare a realizării unor intervenţii la funcţionarii publici, şi nu pe cale jurisdicţională, atât acesta, cât şi persoanele la care a apelat sau, după caz, pe care le-a sprijinit ulterior, prin acţiunile sale, în vederea atingerii scopului infracţional cunoscând, pe baza înscrisurilor doveditoare puse la dispoziţie (care nu erau concludente, iar unele ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea şi autenticitatea lor), că nu este îndreptăţit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul suveran C.) asupra bunului revendicat şi al preluării lui abuzive de către Statul Român şi nici din perspectiva calităţii sale de moştenitor legal sau testamentar al acestuia, aspecte care, cu siguranţă, nu ar fi putut fi trecute cu vederea în cazul declanşării unei proceduri judiciare, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în cazul altor bunuri aflate în aceeaşi situaţie juridică (spre exemplu, Staţia de Montă Băneasa, ce a făcut obiectul Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care nu se regăseşte în enumerarea din cuprinsul Deciziunii Consiliului de Miniştri dată în aplicarea Decretului nr. 38/1048), când instanţele au constatat că acestea nu au aparţinut pretinsului proprietar (C.) la data naţionalizării şi că inculpatul nu era moştenitor al celui din urmă (sentinţa civilă nr. 753 din 23.05.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 68 din 19.01.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, filele x d.u.p.).

Acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care, deşi termenele de introducere a notificărilor prevăzute de legile speciale din materia reconstituirii dreptului de proprietate erau depăşite, iar Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Bucureşti, căreia i se adresase iniţial, îi comunicase că nu era aplicabilă în speţă Legea nr. 10/2001 şi că nu făcuse dovada calităţii de moştenitor şi a titlului de proprietate aparţinând C., inculpatul B. nu a sesizat instanţa civilă cu o acţiune în revendicare, ci a preferat să se adreseze, în 12.03.2003, cu o nouă notificare Primăriei Snagov, în care a invocat aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept, apelând de această dată, cu toate că beneficia de asistenţă juridică calificată din partea avocatului XXXXXXXXXX., la inculpatul BB., om de afaceri şi persoană influentă la nivelul judeţului Ilfov, ce era implicat, printre altele, în efectuarea de demersuri în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor şi care se afla în relaţii de prietenie cu primarul de la acea dată al localităţii, JJJ. Astfel, martorul SSSSSSSSS., la rândul său, fost avocat al inculpatului B. a declarat în legătură cu BB. că "era implicat în tot felul de retrocedări de terenuri", ştiind că "făcuse falsuri pentru a obţine hotărâri de retrocedare a unor terenuri, care apoi s-au anulat" (declaraţia din 28.04.2016, menţinută inclusiv în apel), iar martorul DDDDDDDDD. l-a caracterizat ca fiind "unul dintre descurcăreţii perioadei respective, fost preşedinte la III." (declaraţia din 23.03.2016, menţinută în fond), aceste aspecte reprezentând, în realitate, şi elementele pe care a contat inculpatul B. când l-a mandatat pe BB. să se ocupe de retrocedarea, în natură sau prin echivalent, a terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, din moment ce era pe deplin conştient că, neavând calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, nu putea obţine bunul imobil decât prin intervenţii la factorii de decizie, în concret la primarul Comunei Snagov, martorul JJJ.

De altfel, aşa cum se reţine în cuprinsul actului de sesizare în susţinerea soluţiei de clasare dispusă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu referitoare la împrejurările în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea şi emisă hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov (soluţie care, aşa cum s-a arătat anterior, analizând chestiuni de fond şi nefiind infirmată de procurorul ierarhic superior, din oficiu sau la plângere, se bucură de autoritate de lucru judecat în privinţa aspectelor constatate), primarul BBBBBB. a fost cel prin intermediul căruia inculpatul B. a reuşit să obţină fraudulos suprafaţa de 10 ha din terenul forestier situat în Pădurea Snagov, acesta abordându-l pe avocatul DDDDDDDDD. şi punându-l în legătură cu BB. pentru a formula, în contradictoriu cu Comuna Snagov, acţiunea în constatarea dreptului solicitantului de a beneficia de retrocedarea terenului respectiv, fără să se opună, ulterior, în calitate de reprezentant legal al pârâtei, admiterii cererii de chemare în judecată sau să exercite căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii pronunţate în cauză.

În mod similar a procedat inculpatul B. şi după ce a revocat mandatul acordat lui BB., căci, în loc să apeleze la serviciile specializate ale unor avocaţi, a efectuat demersuri în vederea identificării unei persoane care, prin relaţiile pe care le avea şi legăturile cu lumea politică, ar fi putut obţine pe cale administrativă restituirea bunului al cărui proprietar se pretindea, aspect ce demonstrează, o dată în plus, că acesta avea reprezentarea clară a faptului că nu era îndrituit la retrocedarea terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi, ca atare, nu putea beneficia, în mod legal, de reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra acestuia în baza actelor normative speciale aplicabile în materie.

Acest aspect i-a fost, de altfel, comunicat în mod expres inculpatului şi de avocatul XXXXXXXXXX., prin intermediul corespondenţei purtate de cei doi, din care transpare, deopotrivă, şi deschiderea primului în a accepta orice demers, chiar nelegal, în vederea stabilirii în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate, atitudine pe fondul căreia au fost întreprinse, ulterior, şi acţiunile pentru găsirea unei/unor persoane care, prin prisma statusului ei/lor social şi a conexiunilor cu lumea politică şi factori importanţi de decizie, ar fi putut asigura, chiar în lipsa deţinerii unor dovezi referitoare la dreptul de proprietate al autorului invocat şi la calitatea de moştenitor al acestuia, retrocedarea bunurilor imobile în privinţa cărora acuzatul îşi clama îndreptăţirea.

Astfel, în răspunsul adresat inculpatului, descoperit cu prilejul percheziţiei efectuate la sediul II., fostul său avocat, XXXXXXXXXX., îi atrăgea acestuia atenţia că "de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi în baza Legii 10/2001 nicio fostă proprietate YY., deoarece Legea 10/2001 se aplică doar terenurilor intravilane, preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile YY. au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire potrivit Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale C., în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii 18/1991. TTTTTTTT. şi celelalte, lăsate prin testament GGG., sunt ale acestuia şi recuperarea lor se poate face numai prin instanţele de judecată, şansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi fac pentru recuperare şi aţi fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD şi cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmaţiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră. (…) În ce priveşte eventuale sume de bani, v-am adus la cunoştinţă că nu am încasat nici un ban cu ocazia încheierii acestor convenţii şi vă confirm şi în scris, încă o dată că NU am încasat nici un ban, considerând că toate recuperările respective sunt ilegale. Toate sumele trecute în acele acte, au fost doar o asigurare a celor care s-au obligat să recupereze imobilele, deoarece nu aveau încredere în dumneavoastră că vă veţi ţine de cuvânt, în cazul în care reuşeau recuperarea" .

Ca atare, în contextul demersurilor efectuate în vederea identificării unor oameni cu conexiuni în sfera politică şi resurse financiare care, în schimbul cedării unei părţi importante din averea pretinsă, să influenţeze funcţionarii publici cu atribuţii în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în sensul aprobării, cu eludarea dispoziţiilor legale, a cererilor de retrocedare formulate, inculpatul B. a cunoscut-o, în vara anului 2005, pe inculpata N., persoană care corespundea profilului căutat, fiindu-i recomandată ca o femeie de afaceri de succes care, prin prisma contactelor "în domeniul justiţiei, avocaţi şi în mediul de afaceri", fiind, deopotrivă, conectată şi la mediul politic, putea să îl ajute în obţinerea bunurilor pretins confiscate de la C., cu toate că nu avea îndreptăţirea legală în acest sens.

Relevante sub aspectul raţiunilor avute în vedere de inculpat pentru a perfecta contractul de mandat şi asistenţă de specialitate cu N., în calitate de reprezentant legal al S.C. GG. S.R.L., în detrimentul contractării unor servicii de consultanţă/asistenţă juridică calificată din partea unor avocaţi, sunt depoziţiile martorului TTTTTTTTTTT., care a arătat în mod constant pe parcursul procedurii judiciare, inclusiv în apel, că inculpata i-a fost prezentată de B. ca fiind o persoană "care e în stare să-l conecteze cu oameni importanţi politici şi care are astfel influenţă pentru soluţionarea cererilor de revendicare", acesta fiind şi motivul pentru care a recurs la serviciile sale, solicitându-i martorului să îi predea acesteia toate înscrisurile aferente notificărilor formulate până la acel moment pentru restituirea unor imobile, dar care nu primiseră o rezolvare favorabilă. La rândul său, audiat fiind sub acest aspect, inculpatul a menţionat că "(…) am cunoscut-o pe N. la recomandarea unui prieten (…)" care "mi-a spus că N. mă poate ajuta să obţin bunurile confiscate lui C." întrucât este "o persoană cu contacte în domeniul justiţiei, avocaţi, şi în mediul de afaceri", dar şi că "Înainte să închei înţelegerea cu N., aceasta a spus că îl cunoaşte pe primarul de la Snagov, pe care apoi mi l-a şi prezentat. (…) A spus că are contacte bune, prefecţi, senatori. A menţionat lucruri de genul acesta. A mai spus că prietenul ei este de la SRI" (declaraţiile din 11.12.2015 şi 11.01.2016), împrejurări care, în esenţă, au fost iterate şi de martora SS., care a arătat că "N. ne-a spus că pentru a avea un rezultat pozitiv în legătură cu notificările, trebuie să dăm bacşiş funcţionarilor din administraţie" şi că "are relaţiile necesare pentru a face rost de documentele care fac dovada că bunurile aparţin" soţului său (declaraţia din 06.05.2015).

Aşadar, deşi numita N. nu avea expertiză în domeniul juridic sau imobiliar şi nici angajaţi specializaţi în retrocedări, inculpatul B. a mandatat-o pe aceasta, în calitate de reprezentant legal al S.C. GG. S.R.L., să se ocupe, printre altele, de restituirea terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, mizând exclusiv pe relaţiile inculpatei şi conexiunile sale cu lumea politică, prin prisma cărora putea interveni la funcţionarii publici ce aveau atribuţii în materia reconstituirii dreptului de proprietate, apreciind că aceasta era singura variantă posibilă pentru obţinerea efectivă a bunului imobil, din moment ce orice alt demers, mai ales o eventuală acţiune în instanţă, ar fi fost sortită eşecului în lipsa deţinerii unor dovezi cu privire la calitatea sa de moştenitor al C. şi la existenţa dreptului de proprietate al celui din urmă asupra bunului revendicat la data preluării lui de către stat.

Ca atare, fiind unicul motiv pentru care a perfectat înţelegerea cu inculpata, care a promis că are influenţa necesară, mai ales la nivelul judeţului Ilfov, pentru a obţine bunul pretins, B. a realizat pe deplin că aceasta - în condiţiile în care nu avea cunoştinţe juridice, iar avocatul OOOOO., cu care colabora, se ocupa doar de litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti -, pentru a beneficia de folosul patrimonial convenit prin contract (30% din valoarea bunului recuperat), va uza de relaţiile de care ea însăşi s-a prevalat pentru a interveni la persoanele cu putere de decizie din cadrul autorităţilor administrative competente şi a le influenţa în sensul admiterii solicitării de restituire a terenului forestier situat în Pădurea Snagov, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat şi pe care acuzatul l-a urmărit în fapt prin încheierea convenţiei, contribuind, astfel, în mod indirect, prin maniera în care a acţionat, la adoptarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a deciziilor de retrocedare a bunului imobil de către comisia locală şi cea judeţeană de fond funciar, cu consecinţa prejudicierii Statului Român şi a procurării unui avantaj material necuvenit pentru sine, coinculpată şi membrii grupului infracţional organizat.

Cu alte cuvinte, deşi inculpata N., aşa cum se va arăta în continuare, a fost cea care a intervenit la primarul localităţii Snagov şi la funcţionarii din cadrul Prefecturii Ilfov pentru soluţionarea favorabilă a cererii de restituire, intervenţie pe fondul căreia membrii comisiei locale Snagov şi ai celei judeţene Ilfov, inculpaţi în cauză, nu au mai procedat la verificarea riguroasă a actelor doveditoare depuse (sub aspectul existenţei, pertinenţei, verosimilităţii, autenticităţii şi concludenţei), încălcând, astfel, obligaţia instituită în sarcina lor de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, şi au admis solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în lipsa oricăror dovezi privind calitatea de proprietar a autorului şi cea de moştenitor a solicitantului, la adoptarea de către aceştia a hotărârilor nelegale de retrocedare a contribuit, în egală măsură, şi inculpatul B. care, acceptând să perfecteze contractul de mandat şi asistenţă de specialitate în condiţiile date (respectiv prin cedarea unei părţi considerabile din valoarea bunului ce urma a fi recuperat - 30% - în schimbul influenţei promise pe lângă factorii de decizie din cadrul autorităţilor administrative competente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor), a creat posibilitatea concretă ca inculpata să acţioneze în modul convenit de comun acord pentru obţinerea, cu nesocotirea prescripţiilor normative, a bunului imobil al cărui proprietar acesta se pretindea, contribuţia sa la emiterea de către funcţionarii publici a actelor nelegale fiind, aşadar, una indirectă, mijlocită, realizată prin intermediul reprezentantului legal al societăţii mandatare.

Mai mult, deşi era conştient de toate aspectele anterior expuse care îl împiedicau să dobândească în mod legal terenul în discuţie (lipsa unor dovezi privind calitatea de moştenitor al C. şi existenţa dreptului de proprietate al acestuia asupra bunului revendicat), inculpatul a susţinut contrariul în cuprinsul cererilor şi memoriilor formulate, prin mandatar, pe parcursul procedurii administrative, iar, în plus, pentru a induce ideea eronată a existenţei situaţiei de fapt invocată în conţinutul acestora şi a da, astfel, o aparenţă de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, ca urmare a intervenţiilor realizate de inculpata N., a depus la dosarul administrativ, în aceeaşi modalitate, o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea şi autenticitatea lor, activităţi care, dat fiind contextul şi scopul în care au fost comise, astfel cum acestea sunt conturate de materialul probator expus anterior, reprezintă, deopotrivă, acte de sprijinire mijlocită a membrilor Comisiei locale Snagov şi Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor specifice funcţiei deţinute.

Astfel, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, unul dintre argumentele invocate de inculpat în susţinerea calităţii de persoană îndreptăţită s-a referit la faptul că ar fi dobândit drepturile succesorale ale numitei AAA., legatara universală a YY., deşi cunoştea că acestea făcuseră obiectul a două contracte diferite, unul de donaţie şi altul de vânzare-cumpărare, încheiate la o distanţă în timp de doar câteva luni, or, câtă vreme drepturile fuseseră deja donate, ele nu mai puteau fi ulterior vândute, din moment ce nu se mai regăseau în patrimoniul vânzătorului.

În acest sens, se observă că, după ce, prin actul de donaţie din 02.04.2001, acceptat de B. la 21.05.2001, AAA. i-a donat acestuia "toate proprietăţile ce i-au aparţinut YY. şi pe care le-am moştenit, dar nu le-am putut pretinde până acum", ulterior, prin contractul încheiat la data de 02.08.2001, aceeaşi persoană (AAA.) i-a vândut inculpatului "drepturile succesorale privind bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către YY., drepturi la care am vocaţie conform testamentului de mai sus", vânzătoarea fiind reprezentată la perfectarea acestei din urmă convenţii de martora CCC., care de fapt era avocata cumpărătorului .

Relevante sub aspectul împrejurărilor în care au fost perfectate cele două contracte ce vizează aceleaşi drepturi sunt declaraţiile martorului SSSSSSSSS., care a arătat că l-a întrebat pe clientul său, inculpatul B., "cum de are două contracte diferite şi mi-a spus că a rezolvat-o şi a rezolvat cum să fie mai bine. L-am întrebat dacă a plătit ceva ca preţ şi mi-a spus că nu a dat nici un ban", deşi în contractul de vânzare-cumpărare s-a menţionat că "preţul vânzării este de 50.000 USD, adică echivalentul sumei de 1.481.900.000 RON, pe care, vânzătorul, l-am primit integral de la cumpărător azi, data notificării" (declaraţia din 28.04.2016, menţinută ulterior, inclusiv în apel).

Or, potrivit depoziţiei martorei CCC., care a semnat contractul ca mandatar al vânzătorului, însă la solicitarea cumpărătorului, aceasta nu s-a implicat în negocieri, nu a discutat de preţ, nu ştie dacă s-a dat vreo sumă de bani cu acest titlu şi care a fost cuantumul ei, nefăcând altceva decât să semneze convenţia, ale cărei clauze fuseseră deja stabilite (declaraţia din 17.02.2016).

Mai mult, inculpatul B. s-a prevalat în susţinerea solicitării de restituire a terenului forestier situat în Pădurea Snagov de certificatul de calitate de de moştenitor nr. x din 21.10.2002, care a fost obţinut, de asemenea, în circumstanţe îndoielnice, cu ajutorul aceleiaşi martore, CCC. Astfel, cu toate că nu deţinea o procură specială în acest sens, aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul notarial, cea existentă la fila x vizând exclusiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale, martora, în calitate de mandatară a numitei AAA., a solicitat, la data de 21.10.2002, deschiderea procedurii succesorale după YY., indicând-o pe aşa-zisa mandantă ca unic moştenitor şi menţionând că masa succesorală urmează să se stabilească la cererea succesibililor . În plus, deşi la dosar nu existau dovezi cu privire la existenţa/inexistenţa unor moştenitori legali ai defunctei, iar decesul acesteia intervenise în data de 29.06.1977, când martora SS. nici nu îl întâlnise încă pe viitorul său soţ, cea din urmă a dat o declaraţie, în faţa notarului, sub numele de SS., în care a menţionat că a cunoscut-o personal pe YY. şi că aceasta nu a avut moştenitori, cu toate că inculpatul B. a arătat, cu prilejul audierii în prezenta cauză, că "Soţia mea nu a cunoscut-o pe YY. Eu am cunoscut-o pe SS. în 1990 sau 1991. Nu a fost deschisă succesiunea după YY. în România. Aceasta a decedat în Portugalia" (declaraţia din 09.05.2016, filele 323-3271 vol. 5 d.u.p.).

Totodată, în dovedirea calităţii sale de succesor în linie directă (nepot de fiu) al C., pe care a invocat-o, deopotrivă, în susţinerea îndreptăţirii sale la retrocedare, inculpatul B. a depus în procedura de validare a anexei 37 certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005, deşi ştia, la nivelul anului 2006, că sentinţa civilă nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, care a stat la baza emiterii acestuia şi prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de A., efectele sentinţei nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui ZZ. faţă de C., fusese anulată prin decizia nr. 1357/A/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă, fără să se fi obţinut până la acel moment o nouă hotărâre în fond. În plus, acest înscris ridica serioase dubii sub aspectul verosimilităţii şi al credibilităţii lui, din moment ce menţiona un singur moştenitor al fostului suveran, în persoana lui ZZ., cu toate că era de notorietate faptul că şi GGG. era fiul lui C.

Prin urmare, în perioada cât s-a desfăşurat procedura de validare, nu era stabilită în mod legal calitatea inculpatului B. de nepot de fiu al fostului suveran C., o nouă sentinţa în primă instanţă, cu nr. 182, fiind pronunţată, în procedura de A., ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, abia în data de 29.12.2008, ce a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Mai mult, aşa cum deja s-a arătat, tatăl inculpatului, ZZ., era în viaţă la datele de 06.09.2005 şi 01.11.2005, când s-au formulat cererile de retrocedare, şi nu renunţase la moştenire, astfel încât, teoretic, doar acesta (împreună cu GGG.) putea avea calitate de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile imobile ce i-ar fi aparţinut fostului suveran.

Circumstanţele îndoielnice în care au fost emise aceste acte erau cunoscute de B. şi reprezentanţii săi convenţionali, din moment ce, în mare parte, au fost eliberate la solicitarea sa ori a avocatului pe care îl avea la acea vreme, martora CCC., şi, cu toate acestea, au fost folosite în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului forestier din Pădurea Snagov, dar şi a altor bunuri imobile, aspect ce demonstrează că, pe lângă preocuparea de identificare a unor persoane cu relaţii în lumea politică şi cu resurse financiare care, prin prisma influenţei lor, ar fi putut interveni la funcţionarii publici cu atribuţii în domeniu în vederea admiterii, cu eludarea dispoziţiilor legale, a cererilor de restituire formulate, planul infracţional conceput şi pus în practică de inculpat a vizat, deopotrivă, şi obţinerea unor asemenea înscrisuri a căror verosimilitate şi autenticitate ridicau serioase dubii, apreciate ca fiind necesare pentru a crea aparenţa îndreptăţirii lui la retrocedare, în condiţiile în care nu existau dovezi în această privinţă nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul C.) asupra bunului revendicat şi al deposedării lui abuzive de către Statul Român şi nici din perspectiva calităţii solicitantului de moştenitor legal sau testamentar al celui din urmă. De altfel, această împrejurare reiese şi din menţiunile inserate în contractul perfectat între inculpat şi S.C. F. S.R.L. la data de 01.11.2006, în care s-a precizat, la art. 12, că "cedentul recunoaşte că în prezent nu deţine toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale menţionate" şi că "se obligă ca, pe măsura dobândirii lor şi la cererea cesionarului, să le pună la dispoziţie în original sau în copii legalizate".

Totodată, contrar susţinerilor sale, şi inculpata N. a avut, la momentul perfectării înţelegerii cu B., deplina reprezentare a lipsei calităţii acestuia de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Snagov, împrejurare atestată de coordonatele în care s-au purtat discuţiile dintre cei doi, cu prilejul cărora prima s-a prevalat de influenţa necesară, mai ales la nivelul judeţului Ilfov, pentru a obţine bunul pretins, în schimbul cedării de către cel din urmă a unei părţi importante din valoarea acestuia (30%), realizând, astfel, că, în absenţa dovezilor cu privire la calitatea solicitantului de moştenitor al C. şi la existenţa dreptului de proprietate al celui din urmă asupra bunului revendicat, restituirea efectivă a terenului forestier nu se putea realiza decât pe cale administrativă, ca urmare a efectuării unor intervenţii la factorii de decizie din cadrul autorităţilor publice cu atribuţii în materia retrocedării bunurilor imobile în vederea soluţionării favorabile a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, demersuri pe care, contra folosului material convenit, situat cu mult peste onorariul de succes al oricărui avocat şi disproporţionat în raport cu activităţile inserate în contract, aceasta le putea realiza folosindu-se de relaţiile pe care le avea şi conexiunile sale cu lumea politică, pe care le-a şi invocat, de altfel, cu ocazia tratativelor preliminare purtate cu inculpatul şi de care acesta avea cunoştinţă, constituind, în realitate, singurul element pe care a mizat pentru încheierea contractului de mandat şi asistenţă de specialitate cu S.C. GG. S.R.L., în condiţiile în care reprezentantul legal al societăţii nu avea expertiză/experienţă în domeniul juridic ori imobiliar, iar angajaţii firmei nu erau specializaţi în retrocedări de bunuri imobile.

Astfel, audiat fiind pe parcursul procedurii judiciare, inculpatul B. a menţionat, în cuprinsul declaraţiilor din 11.12.2015 şi 11.01.2016, că "(…) am cunoscut-o pe N. la recomandarea unui prieten (…)" care "mi-a spus că N. mă poate ajuta să obţin bunurile confiscate lui C." întrucât este "o persoană cu contacte în domeniul justiţiei, avocaţi, şi în mediul de afaceri", dar şi că "Înainte să închei înţelegerea cu N., aceasta a spus că îl cunoaşte pe primarul de la Snagov, pe care apoi mi l-a şi prezentat. (…) A spus că are contacte bune, prefecţi, senatori. A menţionat lucruri de genul acesta. A mai spus că prietenul ei este de la SRI", aceleaşi împrejurări fiind învederate şi la data de 23.04.2015, când a arătat că "N. mi-a fost prezentată ca fiind o persoană care cunoaşte mulţi oameni şi mă poate ajuta să recuperez proprietăţile. M-am întâlnit cu N. (…), ocazie cu care mi-a spus că mă poate ajuta cu recuperarea proprietăţilor. (…) N. mi-a spus că are o relaţie bună cu primarul din Snagov, pe care l-a vizitat de mai multe ori. (…) Am discutat cu N. ca în schimbul ajutorului dat, aceasta să primească aproximativ 35% din valoarea imobilelor recuperate de ea (…)".

Relevantă, totodată, sub acelaşi aspect al cunoaşterii de către inculpată a împrejurării că B. nu are calitatea de persoană îndreptăţită, motiv pentru care era necesar să apeleze la folosirea influenţei sale sau la coruperea funcţionarilor publici pentru a obţine retrocedarea imobilelor al căror proprietar acesta se pretindea, este şi declaraţia martorei SS. din 06.05.2015, în care a arătat că "N. ne-a spus (…) că, din informaţiile ei, documentele care fac dovada că bunurile îi aparţin soţului meu ar fi ascunse din ordinul directorului Arhivelor Naţionale", context în care "ne-a spus că are relaţiile necesare pentru a face rost de documente în ciuda acestor piedici", dar şi că, "pentru a avea un rezultat pozitiv în legătură cu notificările, trebuie să dăm bacşiş funcţionarilor din administraţie".

Deopotrivă, martorul SSSSSSSSS., fost avocat al inculpatului B., a declarat în mod constant în etapa urmăririi penale, dar şi în faza cercetării judecătoreşti, inclusiv în apel, că acesta i-a prezentat-o pe N. ca fiind o persoană "care e în stare să-l conecteze cu oameni importanţi politici şi care are astfel influenţă pentru soluţionarea cererilor de revendicare", iar, la rândul său, SS. i-a relatat despre ea că "este foarte bine cunoscută în lumea politică", acestea fiind şi motivele pentru care acuzatul a recurs la serviciile sale, solicitându-i martorului să îi predea inculpatei toate înscrisurile aferente notificărilor formulate până la acel moment pentru restituirea unor imobile, dar care nu primiseră o rezolvare favorabilă.

Cu toate că inculpata N. a susţinut că reprezentarea sa a fost în sensul îndreptăţirii lui B. la retrocedarea terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, invocând în acest sens informaţiile ce i-ar fi fost furnizate de martorii OOOOO. şi NNNNN. în urma studierii înscrisurilor puse la dispoziţie de inculpat şi a celor procurate ulterior, Înalta Curte apreciază apărarea formulată ca fiind neîntemeiată, de vreme ce, astfel cum rezultă din materialul probator al cauzei (declaraţiile inculpatului B. şi ale martorilor SS. şi OOOOO.; declaraţiile inculpatei N. şi ale martorei NNNNN.), primul dintre aceştia nu s-a ocupat de reprezentarea/asistenţa juridică a mandantului în procedurile administrative, ci doar în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, chiar el declarând că "Nu am discutat cu N. despre cererile aflate în proceduri administrative şi nu am consiliat-o pe aceasta în nici un fel" şi că "nu am discutat vreodată cu N. despre temeinicia cererilor depuse de B. şi nici nu am consiliat-o pentru cererile aflate în proceduri administrative", iar cea de-a doua, jurist la Muzeul Ţăranului Român, neavând specializare în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra imobilelor, a fost cooptată exclusiv pentru "documentarea pe monitoare vechi, în arhive, pentru obţinerea anumitor acte" şi depunerea lor în susţinerea cererilor de restituire, iar nu pentru a o consilia pe inculpată sub aspectul îndeplinirii de către solicitant a cerinţelor impuse de lege pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actele normative speciale.

Mai mult, aşa cum a declarat martorul SSSSSSSSS., cel căruia B. îi relatase despre modul în care "a rezolvat cum să fie mai bine" anumite înscrisuri invocate în susţinerea cererilor de restituire, acesta i-a "povestit", la rândul său, inculpatei N. despre dosarele de retrocedare, în momentul în care a procedat la predarea lor, prilej cu care, deşi actele ataşate la acestea nu fuseseră încă studiate nici de OOOOO. şi NNNNN. şi nici de ea, cea din urmă l-a asigurat pe martor că "are posibilitatea să rezolve restituirea bunurilor şi o să-mi dea şi mie un onorariu", aspect care demonstrează, o dată în plus, că, pentru obţinerea terenului forestier din Pădurea Snagov importantă nu era relevanţa şi suficienţa documentelor depuse în dovedirea calităţii solicitantului de persoană îndreptăţită sau modul în care au fost procurate, ci demersurile pe care aceasta urma să le întreprindă, în conivenţă cu inculpatul B., la funcţionarii publici competenţi pentru a-i influenţa în sensul rezolvării favorabile a solicitării cu care fuseseră învestiţi.

De altfel, faptul că nu i-a fost prezentat niciun înscris care să ateste îndrituirea inculpatului B. la restituirea bunurilor a constituit principalul motiv pentru care martorul LLL., specialist în tranzacţii imobiliare, s-a retras din înţelegerea avută iniţial cu inculpata N., constând în colaborarea celor doi pentru a obţine, în numele primului, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor revendicate, lipsa unor astfel de documente fiind, deopotrivă, invocată şi de martorii XXXXX. şi NN., la rândul lor investitori în domeniul imobiliar, iar ultimul şi persoană interesată în achiziţionarea de drepturi litigioase vizând bunuri naţionalizate de regimul comunist, pentru a refuza propunerea inculpatei de cumpărare a unor asemenea drepturi în legătură cu imobilele cu privire la care B. reclama îndreptăţirea la retrocedare.

Într-adevăr, inculpata N. a afirmat în faţa organelor judiciare că respingerea ofertei de cumpărare a drepturilor cu privire la bunurile solicitate de B. s-a datorat cuantumului exagerat al sumei pretinse de inculpat cu titlu de avans, însă, aşa cum reiese din depoziţiile celor doi martori, constante sub acest aspect pe întreg parcursul procesului penal, principalul motiv al declinării propunerii nu a fost acesta, ci lipsa unor înscrisuri care să justifice îndreptăţirea solicitantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, printre care se afla şi terenul forestier situat în Pădurea Snagov.

Astfel, audiat fiind sub acest aspect, martorul XXXXX. a menţionat că "pentru bunuri revendicate de B., am fost contactat în anul 2006 (…), cred că în vară, de N., care mi-a făcut ofertă să cumpăr drepturile litigioase pentru respectivele bunuri cerând 2 milioane de euro", precizând, totodată, "că este în fază avansată de soluţionare pentru alte bunuri, spre exemplu la Snagov", însă acesta a refuzat propunerea întrucât "suma mi s-a părut exagerată (…), mai ales că N. nu mi-a arătat niciun act care să justifice dreptul pretins pentru acele imobile. (…) Am vorbit şi cu NN., spunându-i că a înnebunit lumea că cer atât de mulţi bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentaţie în sprijinul acestei solicitări" (declaraţie din 26.02.2016, menţinută în fond).

În acelaşi sens, martorul NN. a declarat cu prilejul ascultării sale de către prima instanţă, păstrându-şi, practic, poziţia exprimată în faza anchetei penale, că, în anul 2006, N. "a fost trimisă de primarul din Snagov, domnul LLLLL., la XXXXX. să încerce să vândă nişte drepturi pe care ea le avea cu B. A venit, a avut o întâlnire cu XXXXX." care, la final, i-a spus că inculpata "voia să vândă nişte drepturi ale B., cred că pretindea 2 milioane de euro, dar nu avea documente complete şi ce voia să vândă era o parte, nu erau toate drepturile. (…) XXXXX. m-a sfătuit să nu le cumpărăm că nu are documente".

Toate împrejurările expuse anterior dovedesc, fără dubiu, cunoaşterea de către inculpata N., încă din momentul perfectării înţelegerii, a situaţiei juridice reale a terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi, implicit, a faptului că B. nu era îndrituit la retrocedarea acestuia, neexistând dovezi cu privire la calitatea sa de moştenitor al C. şi la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat, situaţie în care includerea respectivului bun în contractul de mandat şi asistenţă de specialitate nu se putea realiza decât în considerarea intervenţiei, promisă de inculpată, la factorii de decizie din cadrul autorităţilor administrative cu atribuţii în materia retrocedării bunurilor imobile, în vederea aprobării, cu eludarea dispoziţiilor legale, a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, profitând în acest scop de relaţiile şi conexiunile sale cu lumea politică, de care, aşa cum s-a arătat deja, s-a prevalat la perfectarea convenţiei şi care au constituit singurele elemente avute în vedere de inculpatul B. pentru a accepta clauzele acesteia.

Astfel, realizând că, în condiţiile date, restituirea efectivă a bunului nu se putea realiza decât pe cale administrativă, orice acţiune în instanţă neavând nicio şansă de izbândă, N., în exercitarea influenţei de care s-a prevalat anterior, a intervenit la primarul localităţii Snagov şi la funcţionarii din cadrul Prefecturii Ilfov pentru soluţionarea favorabilă a cererii de restituire, demers pe fondul căruia membrii comisiei locale Snagov şi ai celei judeţene Ilfov, inculpaţi în cauză, nu au mai procedat la verificarea riguroasă a actelor doveditoare depuse (sub aspectul existenţei, pertinenţei, verosimilităţii, autenticităţii şi concludenţei), încălcând, astfel, obligaţia instituită în sarcina lor de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, şi au admis solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în lipsa oricăror dovezi privind calitatea de proprietar a autorului şi cea de moştenitor a solicitantului, inculpata contribuind, astfel, prin modalitatea în care a acţionat, la adoptarea de către cei din urmă, cu nesocotirea prescripţiilor normative, a deciziilor de retrocedare a imobilului, cu consecinţa prejudicierii Statului Român şi a procurării unui avantaj material necuvenit pentru sine, coinculpatul B. şi membrii grupului infracţional organizat.

Deopotrivă, deşi avea pe deplin reprezentarea aspectelor care îl împiedicau pe cel din urmă să dobândească în mod legal terenul în discuţie (lipsa unor dovezi privind calitatea de moştenitor al C. şi existenţa dreptului de proprietate al acestuia asupra bunului revendicat), inculpata, în calitate de reprezentant legal al mandatarei S.C. GG. S.R.L., a susţinut contrariul în cuprinsul cererilor şi memoriilor formulate, în numele mandantului, pe parcursul procedurii administrative, astfel cum au fost detaliate cu ocazia expunerii situaţiei factuale, iar, în plus, pentru a induce ideea eronată a existenţei situaţiei de fapt invocată în conţinutul acestora şi a da, astfel, o aparenţă de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, ca urmare a intervenţiilor pe care le-a realizat la nivelul Primăriei Snagov şi al Prefecturii Ilfov, a depus la dosarul administrativ o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea şi autenticitatea lor (certificatele de calitate de de moştenitor nr. x din 21.10.2002 şi nr. 55 din 26.05.2005, contractul de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale nr. 1489 din 02.08.2001), activităţi care, dat fiind contextul şi scopul în care au fost comise, astfel cum acestea sunt conturate de materialul probator administrat, reprezintă, în egală măsură, acte de sprijinire a membrilor Comisiei locale Snagov şi Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor specifice funcţiei deţinute.

Astfel, deşi cererile din 06.09.2005 şi 01.11.2005, prin care s-a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, zona "Fundul Sacului", au fost redactate şi depuse la Primăria Snagov, pentru inculpatul B., de martorul LLL., acesta, potrivit propriilor susţineri, s-a consultat, în prealabil, cu N. în legătură cu formularea şi conţinutul lor, sens în care a făcut trimitere la notificarea iniţială nr. 3476 din 03.12.2003, în care se invoca calitatea solicitantului de cumpărător al drepturilor succesorale aparţinând numitei AAA., legatara universală a soţiei supravieţuitoare a fostului suveran C., inculpata fiind, totodată, cea care, ulterior înregistrării ultimei cereri, a depus la dosarul administrativ, în copie, pentru a fi avute în vedere de Comisia locală Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, o serie înscrisuri, în mare parte acte de stare civilă sau care priveau succesiunea după YY., fără a fi, însă, ataşate documente referitoare la calitatea inculpatului de moştenitor al C., la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat şi la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948, în condiţiile în care imobilul a cărui retrocedare se solicita nu se regăsea în enumerarea realizată în cuprinsul Deciziunii Consiliului de Miniştri dată în aplicarea acestuia.

Totodată, împreună cu aceste înscrisuri, a fost depus şi un "memoriu" întocmit, în numele inculpatului B., de mandatara S.C. GG. S.R.L., prin reprezentant legal N., în cuprinsul căruia se justifica îndreptăţirea solicitantului la restituire prin prisma dreptului de proprietate ce a aparţinut C., arătându-se că descendenţa după acesta a tatălui inculpatului, ZZ., precum şi dreptul celui din urmă la moştenire au fost stabilite prin hotărârea definitivă şi executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955, cu toate că, la acea dată, respectiva hotărâre nu era recunoscută pe teritoriul României şi nu putea produce efecte juridice. Referitor la suprafaţa de teren revendicată, s-a menţionat, în esenţă, contrar evidenţei, că aceasta a intrat în proprietatea C. prin procesul-verbal nr. x/4932/1932 al Primăriei Municipiului Bucureşti, deşi chiar prin conţinutul respectivului document se dispusese emiterea unei legi în acest sens, pentru a putea opera efectul translativ de proprietate, act normativ care, însă, nu a fost identificat şi depus la dosar. De asemenea, s-a arătat că imobilul a fost, ulterior, trecut în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948, în ciuda faptului că, aşa cum s-a precizat anterior, nu era cuprins în enumerarea bunurilor preluate de Stat, realizată prin Deciziunea Consiliului de Miniştri dată în aplicarea acestuia.

Deşi se afla deja la dosarul administrativ, acelaşi memoriu a mai fost depus de inculpată şi în procedura de validare aflată pe rolul Comisiei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind transmis prin adresa din 07.07.2006, împreună cu un set de acte între care, însă, nu se regăseau nici de această dată documente referitoare la calitatea inculpatului B. de moştenitor al C., la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (legea emisă în baza procesului-verbal nr. x/4932/1932 al Primăriei Municipiului Bucureşti sau un alt înscris care să dovedească dobândirea unui asemenea drept de către autorul invocat) şi la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948.

În plus, la data de 19.06.2006, a fost înregistrat la Prefectura Ilfov un alt memoriu semnat de N., în calitate de reprezentant legal al S.C. GG. S.R.L., mandatară a inculpatului B., prin care s-a arătat, în esenţă, că, deşi terenul forestier a cărui restituire se solicită nu este cuprins în Dispoziţia nr. 905 din 19 iunie 1948, chiar aceasta prevedea, în art. 4, că lista bunurilor mobile şi imobile naţionalizate publicată în Monitorul Oficial nu este completă, fiind complinită cu alte acte ulterioare, fără a se menţiona, însă, care sunt respectivele acte şi ce dispoziţii cuprind cu referire la terenul în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, ce face obiectul cererii de retrocedare, şi fără a se proceda la depunerea lor la dosar, în dovedirea acestei susţineri.

Totodată, pentru a crea percepţia eronată a existenţei situaţiei de fapt şi a realităţii susţinerilor invocate în conţinutul cererilor şi memoriilor formulate şi a da, astfel, o aparenţă de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, ca urmare a intervenţiilor pe care le-a realizat la nivelul Primăriei Snagov şi al Prefecturii Ilfov, inculpata a depus la dosarul administrativ o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea şi autenticitatea lor, toate acestea fiind examinate, pe larg, cu ocazia analizării acuzaţiilor aduse inculpaţilor membri ai comisiei locale şi celei judeţene de fond funciar, precum şi inculpatului B., motiv pentru care argumentele prezentate cu acel prilej nu vor mai fi reluate, păstrându-şi pe deplin valabilitatea.

De altfel, aşa cum s-a menţionat în dezvoltările anterioare, lipsa de pertinenţă şi concludenţă a documentelor invocate în susţinerea solicitării de retrocedare erau pe deplin cunoscute de inculpată, care avea reprezentarea clară a faptului că B. nu era îndreptăţit la restituire, motiv pentru care s-a şi prevalat de influenţa sa pe lângă factorii de decizie din cadrul autorităţilor administrative competente pentru a încheia contractul de mandat şi asistenţă de specialitate cu acesta, influenţă de care, apoi, s-a şi folosit pentru a obţine soluţionarea favorabilă a cererii, prin încălcarea de către funcţionarii publici a dispoziţiilor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În plus, astfel cum reiese din probele administrate, după perfectarea înţelegerii cu inculpatul, N. a preluat toate dosarele privind bunurile revendicate de acesta şi aflate în procedura administrativă sau judiciară de la martorul SSSSSSSSS., fostul său avocat, cu care a purtat o discuţie pe marginea lor, în contextul în care martorul a fost şi persoana căreia acuzatul i-a relatat despre modul în care "a rezolvat cum să fie mai bine" anumite înscrisuri invocate în susţinerea cererilor de restituire, dată fiind nelămurirea acestuia legată de existenţa, pentru aceleaşi drepturi succesorale aparţinând numitei AAA., atât a unui contract de donaţie, cât şi a unuia de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care, odată donate, acestea nu mai puteau fi şi vândute.

Cu toate că inculpata N. a negat orice intervenţie la funcţionarii din cadrul autorităţilor administrative competente în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, materialul probator administrat în cauză, în ambele faza procesuale, inclusiv în apel, dovedeşte contrariul, respectiv faptul că aceasta, pentru a obţine admiterea cererii de retrocedare a bunului imobil în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov şi restituirea lui efectivă, a apelat la XXX., la data respectivă senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov a unui partid politic, cu care se afla în relaţii de prietenie şi care făcea parte din aceeaşi formaţiune politică cu inculpaţii O., primar al comunei Snagov şi preşedinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, şi Q., prefect al judeţului Ilfov şi preşedinte al Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cărora a recomandat-o.

Astfel, în cuprinsul declaraţiei din 06.05.2016, inculpatul O. a arătat că a cunoscut-o pe N. "atunci când a venit în legătură cu cererea formulată de B. Cred că a fost trimisă de XXX., care cred că era la acel moment preşedinte CJ Ilfov. La acel moment făceam parte din acelaşi partid cu XXX., acesta fiind preşedintele YYY. Ilfov", aspecte ce au fost confirmate şi de cel din urmă cu prilejul audierii sale în calitate de martor, când a menţionat că "Pe N. o cunosc de mai mulţi ani şi am o relaţie bună cu aceasta, dar nu suntem prieteni apropiaţi. (…) Am întâlnit-o de mai multe ori, cu diverse ocazii, întâlniri cu oameni de afaceri sau inaugurări de supermarket-uri şi mall-uri. M-am întâlnit cu aceasta şi la sediul central al UUUUUUUUUUU. şi am constatat că era o persoană cunoscută în partid. M-a abordat şi m-a întrebat dacă sunt preşedintele de la Ilfov (…) şi a venit apoi la mine, dar nu mai ştiu despre ce am discutat …" (depoziţia din 29.04.2016, menţinută în fond).

De altfel, aşa cum reiese din declaraţiile date de B., inculpata N. s-a prevalat de relaţia bună pe care o are cu primarul O. încă dinainte de perfectarea contractului, iar, apoi, i l-a şi prezentat, pentru ca, în discuţiile purtate de cei doi "pe tema Pădurii Snagov", să îi spună "că a mers în repetate rânduri la primarul din respectiva localitate, cu care spunea că are o relaţie bună" (declaraţii din 23.04.2015 şi 09.05.2016).

Mai mult, chiar inculpata a acceptat, cu ocazia audierii sale din data de 03.03.2016, că, în afara deplasării realizate cu prilejul demersurilor efectuate pentru punerea în posesia terenului, a mai mers o dată la Primăria Snagov, unde s-a întâlnit cu primarul, declaraţie care, deşi nu a mai fost menţinută sub acest aspect, ulterior, în faţa instanţei de fond, nu poate fi înlăturată din moment ce acuzata nu a oferit nicio explicaţie credibilă pentru schimbarea poziţiei sale procesuale.

Legăturile strânse dintre cei doi inculpaţi au fost confirmate şi de martorii XXXXX. şi NN. care au declarat, în mod concordant, pe întreg parcursul procedurii judiciare, că cel care le-a recomandat-o pe N. pentru a discuta despre cesionarea drepturilor cu privire la bunurile asupra cărora B. reclama îndreptăţirea la retrocedare, printre care se afla şi terenul forestier situat în Snagov, a fost primarul acestei localităţi, O., dovadă că cel din urmă cunoştea foarte bine situaţia juridică a imobilelor şi stadiul procedurilor de revendicare a acestora, aspecte pe care nu le putea afla decât prin prisma bunelor sale relaţii cu inculpata. Mai mult, martorul XXXXX. a declarat că o cunoştea dinainte pe N., fiindu-i prezentată de O. chiar în incinta Primăriei Snagov, dar şi faptul că aceasta "intermedia tot felul de tranzacţii de tipul acesta".

Deopotrivă, relevante pentru dovedirea relaţiei apropiate pe care N. o avea cu inculpatul O., dar şi a intervenţiei pe care aceasta a făcut-o la cel din urmă pentru soluţionarea favorabilă a cererii de retrocedare a terenului forestier situat în Pădurea Snagov sunt depoziţiile martorului AAAA., şef al Ocolului Silvic Snagov şi membru în Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ale cărui discuţii purtate cu primarul, în biroul său, pe marginea neajunsurilor cererii din perspectiva lipsei calităţii solicitantului de persoană îndreptăţită, discuţii ce nu au fost contestate de interlocutor, au fost puse de primar la dispoziţia persoanei care reprezenta interesele inculpatului B., motiv pentru care aceasta, aflând punctul de vedere al martorului, l-a sesizat pe unul dintre superiorii lui.

În concret, martorul a relatat că "anterior semnării anexei 37 am fost la primăria Snagov unde am purtat o discuţie cu primarul LLLLL. despre această retrocedare. Mi-am spus punctul de vedere în sensul că nu are dreptul la retrocedare şi nu semnez, iar în timpul acesta primarul se juca cu telefonul, sau cel puţin aşa am crezut. Primarul era oarecum pasiv şi ulterior la scurt timp, când eram în maşină am fost sunat de directorul tehnic care mi-a făcut observaţii că m-am apucat să vorbesc despre retrocedare. Acesta mi-a spus că în timp ce vorbeam cu primarul acesta a sunat pe cineva care reprezenta interesele prinţului şi am fost pus pe speaker şi a auzit punctul meu de vedere.

Nu mi-a spus despre ce persoană este vorba dar a fost deranjat de reacţia mea şi l-a sunat pe directorul tehnic, care era pentru retrocedare". Totodată, referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o, tot în biroul primarului LLLLL., cu inculpaţii N., U. şi B., cu ocazia primei încercări de punere în posesie a celui din urmă, martorul a menţionat că "percepţia mea a fost că domnul U. se cunoştea cu doamna N., dar nu şi cu Al României. Cred că şi domnul primar o cunoştea pe doamna N. întrucât anterior vorbise admirativ la adresa acesteia" (depoziţia din 21.02.2015, menţinută în fond), declaraţie ce se coroborează cu cea a martorului TTT., care a arătat că a "auzit de N. şi ştiu că a fost mandatarul lui Paul şi avea o relaţie bună cu primarul din Snagov, acesta susţinând-o în solicitările de retrocedare" (depoziţia din 26.02.2016, menţinută inclusiv în faţa instanţei de apel).

Elocvent, însă, pentru dovedirea influenţei pe care inculpata a exercitat-o asupra primarului şi, implicit, asupra secretarului comunei Snagov, în vederea soluţionării, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a solicitării de retrocedare, este faptul că, deşi, iniţial, aceştia, prin adresa din 14.12.2005, au transmis mandatarului de la acea dată al inculpatului B. necesitatea depunerii actului/legii prin care C. a primit cu titlu de donaţie Pădurea Snagov, apreciind că se impune trimiterea acestui document pentru soluţionarea cererilor înregistrate sub nr. x/06.09.2005 şi nr. y/01.11.2005, conform art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi art. 6 din Legea nr. 1/2000, iar, la rândul său, Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, a comunicat, prin adresa nr. x/23.02.2006, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. x/24.02.2006, că cererea de restituire nu îndeplineşte condiţiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al C. şi a deposedării sale abuzive de către Statul Român, înscrisuri care, însă, nu au fost înaintate la dosarul administrativ de către inculpata N., totuşi, în data de 09.03.2006, s-a întocmit procesul-verbal al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înregistrat sub nr. x din 10.03.2006, prin care s-a constatat, conform art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991, că persoana solicitantă îndeplineşte condiţiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha, aprobându-se anexa 37 şi dispunându-se înaintarea ei pentru validare comisiei judeţene.

Aşadar, deşi la început consideraseră că documentele depuse în susţinerea cererii de retrocedare formulată de B. nu dovedesc dreptul de proprietate al autorului acestuia asupra terenului revendicat, punct de vedere exprimat atât în scris, cât şi verbal, cu ocazia discuţiilor purtate cu cei doi, şi de şeful Ocolului Silvic Snagov, martorul AAAA., inculpaţii O. şi P., după aproximativ trei luni şi fără ca inculpatul B. să se conformeze, între timp, solicitării făcute chiar de ei prin adresa nr. x/14.12.2005, au revenit, fără o justificare obiectivă, asupra poziţiei anterioare şi, împreună cu alţi patru membri ai comisiei locale, au constatat existenţa dreptului la retrocedare pentru întreaga suprafaţă de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, semnând, în acest sens, atât procesul-verbal din 09.03.2006, cât şi anexa 37, înregistrată sub nr. x din 10.03.2006, singura explicaţie pertinentă cu privire la adoptarea unei asemenea atitudini diametral opusă celei iniţiale reprezentând-o intervenţia realizată de inculpata N. în sensul admiterii cererii, chiar dacă nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra respectivului bun imobil, aspect ce ar fi fost lesne de observat dacă cei doi inculpaţi şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de a studia riguros actele dosarului administrativ, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Un asemenea demers a fost efectuat de N. şi la nivelul funcţionarilor publici din cadrul Comisiei judeţene Ilfov de fond funciar, căci, conştientă fiind de lipsa dovezilor privind calitatea de persoană îndreptăţită a solicitantului B., împrejurare ce ar fi condus, dacă s-ar fi respectat legea, la invalidarea anexei 37, aceasta a demarat o serie de acţiuni pentru a intra în legătură cu factori de decizie ce ar fi putut influenţa modul de soluţionare a propunerii în sensul dorit de inculpată, context în care, prin intermediul aceluiaşi martor XXX., l-a cunoscut pe Q., prefect al judeţului Ilfov şi preşedinte al respectivei autorităţi publice cu atribuţii în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Astfel, aşa cum atestă amplul material probator administrat în cauză, XXX. era o persoană cunoscută la nivelul Prefecturii Ilfov, vizitându-i adesea la locul de muncă pe inculpaţii Q. şi T., prin prisma faptului că erau membri ai unor partide ce compuneau coaliţia politică aflată la guvernare, martorul fiind, totodată, preşedintele filialei Ilfov a uneia dintre respectivele formaţiuni, postură ce îi conferea puterea de a influenţa numirea unor persoane în funcţiile de prefect şi subprefect al judeţului Ilfov (declaraţiile inculpaţilor R., S., T., precum şi ale martorilor MMM., KKK., SSS.).

Ca atare, având în vedere poziţia importantă ocupată de XXX. în structura formaţiunii politice din care făcea parte, dar şi ascendentul pe care îl avea asupra prefectului Q. şi subprefectului T., ce erau, deopotrivă, şi membri ai Comisiei judeţene Ilfov de fond funciar, inculpata N., profitând de relaţiile apropiate pe care le avea cu acesta, împreună cu care participase la mai multe evenimente publice şi private, l-a abordat pe martor pentru a se plânge de modalitatea de derulare a procedurii de validare a deciziei de retrocedare a Pădurii Snagov, aflată pe rolul respectivei comisii, cel din urmă sfătuind-o "să fac o scrisoare oficială către prefect şi să mă duc să o duc direct la secretariat, iar dacă este liber prefectul să bat la uşă şi să intru să îi spun oful. Mi-a spus să îi zic prefectului că am făcut această scrisoare oficială la recomandarea lui" (declaraţia inculpatei din 03.03.2016, menţinută parţial în faţa instanţei de fond).

Prin urmare, având reprezentarea clară că, în condiţiile date (lipsa unor dovezi cu privire la calitatea lui B. de moştenitor al C. şi la existenţa dreptului de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat), confirmarea anexei 37 nu se putea realiza decât cu nesocotirea dispoziţiilor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, ceea ce presupunea influenţarea în acest sens a membrilor Comisiei judeţene Ilfov, inculpata, ulterior înregistrării pe rolul acesteia a propunerii de validare formulată de Comisia locală Snagov, s-a deplasat, sub pretextul depunerii unor înscrisuri suplimentare şi a lămuririi unor aspecte în legătură cu cererile de retrocedare a terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (deşi nu i se solicitaseră astfel de documente sau precizări), la sediul Prefecturii Ilfov, unde, profitând de relaţia sa de amiciţie cu XXX., ce făcea parte, aşa cum s-a arătat, din aceeaşi coaliţie politică cu inculpatul Q., pe care îl vizita adesea la locul de muncă, s-a prezentat la biroul celui din urmă, recomandându-se ca venind din partea primului, la îndemnul căruia ar fi întocmit "memoriul" pe care doreşte să îl depună. Cu această ocazie, au fost convocaţi şi inculpaţii R. şi S., precum şi martorul MMM., discutând toţi cinci pe marginea documentelor prezentate cu acel prilej de N., deşi nu exista o obligaţie legală în acest sens, cu atât mai mult cu cât acuzata nu venise în audienţă la prefect, ci la recomandarea martorului Rădulescu, şi nu depusese înscrisuri noi, care să nu se fi regăsit deja la dosar. Mai mult, dispoziţiile art. 11 alin. (9) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 permiteau prezenţa solicitantului, personal sau prin mandatar, doar cu ocazia soluţionării cererii, deci exclusiv în cadrul şedinţei în care aveau loc dezbaterile propriu-zise, în prezenţa tuturor membrilor comisiei, şi doar dacă acesta îşi exprimase în scris dorinţa, însă, în speţă, nu era îndeplinită niciuna dintre cele două condiţii, toată conversaţia purtându-se în afara cadrului legal.

Or, date fiind împrejurările concrete în care a avut loc întrevederea, respectiv în afara oricăror atribuţii şi drepturi recunoscute de lege în sarcina comisiei şi, respectiv, în favoarea solicitantului, N. prevalându-se de relaţiile sale cu XXX. pentru a obţine întâlnirea cu prefectul Q., dar şi cu ceilalţi doi membri ai comisiei judeţene care analizau, prealabil şedinţei propriu-zise, lucrările aflate pe rol şi a căror opinie era însuşită, de regulă, şi de ceilalţi membri, apare cu evidenţă faptul că susţinerile inculpatei cu acest prilej nu au vizat nicidecum clarificarea unor aspecte în legătură cu cererea de retrocedare în sensul stabilirii corecte a situaţiei rezultate din actele doveditoare, aşa cum neîntemeiat a susţinut acuzata, ci, dimpotrivă, inducerea în eroare asupra unor chestiuni de fapt şi, prin aceasta, influenţarea membrilor comisiei în sensul luării unei hotărâri favorabile, dar nelegale, în beneficiul solicitantului, dar şi al inculpatei, în calitate de mandatar al celui din urmă.

Cu alte cuvinte, prin iniţierea acestor discuţii, inculpata nu a urmărit altceva decât să creeze percepţia eronată a existenţei situaţiei de fapt invocată în cuprinsul cererilor şi memoriilor depuse şi să contribuie, astfel, prin susţinerile sale, la formarea concluziei greşite că B. este îndreptăţit la retrocedare, în calitate de moştenitor al C., căruia i-ar fi aparţinut în proprietate terenul revendicat, împrejurări ce erau contrazise, însă, de actele doveditoare ataşate la dosarul administrativ, aspect ce putea fi în mod facil observat de membrii Comisiei judeţene Ilfov, inculpaţi în cauză, dacă ar fi studiat cu scrupulozitate şi seriozitate respectivele înscrisuri, astfel cum erau obligaţi să procedeze în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, dar pe care, în fapt, le-au ignorat.

Ca atare, realizând că, pentru a obţine o decizie favorabilă în şedinţa comisiei judeţene, trebuie să intervină la acele persoane ce aveau autoritatea necesară pentru a influenţa votul celorlalţi membri care, în mare parte, nu aveau pregătire juridică, inculpata, prin relaţiile sale cu XXX., a apelat în acest scop la inculpatul Q., al cărui punct de vedere era decisiv în adoptarea oricărei hotărâri, iar, prin intermediul celui din urmă, la acei membri ai comisiei între care se purtau discuţiile prealabile şedinţei propriu-zise (R. şi S.) şi la şeful colectivului de lucru care aviza toate referatele cu propuneri (MMM.), având în vedere că, de regulă, concluzia la care ajungeau aceştia împreună cu prefectul, cu prilejul întâlnirii preliminare, era însuşită, apoi, şi de celelalte persoane ce compuneau comisia.

De altfel, conduita celor trei inculpaţi şi a martorului cu ocazia soluţionării cererii de validare a anexei 37 demonstrează cu evidenţă că influenţele exercitate asupra lor de inculpata N. au fost unele reale şi au avut efectul scontat, căci, după formularea de propuneri favorabile în cuprinsul referatului avizat de martorul MMM., în şedinţa Comisiei judeţene Ilfov din data de 07.07.2006, cu toate că s-a ridicat problema îndrituirii inculpatului B. de a obţine restituirea, având în vedere, pe de o parte, că la data adoptării Legii nr. 1/2000, tatăl acestuia, ZZ., era în viaţă, iar, pe de parte, că terenul revendicat nu a fost preluat de la C., instituindu-se sechestrul asupra lui încă la data plecării sale din ţară şi, apoi, nefiind menţionat în Decretul nr. 38/1948, inculpaţii Q., R. şi S., fără a clarifica aceste chestiuni prin verificarea actelor doveditoare aflate la dosarul administrativ, astfel cum erau obligaţi potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, împreună cu majoritatea celorlalţi membri (printre care şi inculpatul T.), cu excepţia reprezentantului Direcţiei Silvice Bucureşti, au admis propunerea Comisiei locale Snagov şi au confirmat anexa 37, deşi îndreptăţirea solicitantului la retrocedare nu era dovedită de înscrisurile ataşate în susţinerea cererii (inclusiv de cele trimise în procedura de validare) nici din perspectiva existenţei dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat şi al preluării lui abuzive de către stat prin efectul unor acte normative speciale şi nici din perspectiva existenţei calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, în sensul Legii nr. 1/2000.

Mai mult, cu toate că, în mod obişnuit, în aprecierea legalităţii propunerilor înaintate de comisiile locale şi, implicit, în adoptarea soluţiilor de validare sau, după caz, de invalidare a acestora, Comisia judeţeană Ilfov ţinea seama de opinia exprimată de Regia Naţională a Pădurilor - EE., în cazul cererii de confirmare a anexei 37 prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al inculpatului B. asupra suprafeţei de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, inculpaţii Q., R. şi S., dar şi T., în calitate de membri ai comisiei, au ignorat punctul de vedere exprimat de instituţia ce administra fondul forestier naţional, în pofida tuturor argumentelor prezentate şi fără ca actele dosarului, pe care, însă, nu le-au verificat cu rigurozitate, să dovedească netemeinicia acestora, aspect ce demonstrează, o dată în plus, că au acţionat pe fondul influenţei exercitate asupra lor de inculpata N., având reprezentarea clară a scoaterii ilegale a bunului imobil din patrimoniul Statului Român, prin adoptarea, cu contribuţia celei din urmă, a deciziei de validare, cu consecinţa producerii unui prejudiciu acestuia şi a procurării unui folos material necuvenit pentru solicitant, mandatara sa şi membrii grupului infracţional organizat.

Deşi inculpata R. a menţionat în faţa instanţei de fond că N. nu este persoana care s-a prezentat la sediul Prefecturii Ilfov şi cu care s-au purtat discuţiile pe marginea cererii de retrocedare formulată de B., această declaraţie nu poate fi reţinută şi valorificată de Înalta Curte, din moment ce nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, fiind contrazisă chiar de susţinerile aceleiaşi inculpate făcute în cursul anchetei penale, la o distanţă în timp mult mai redusă de momentul comiterii faptelor.

Astfel, cu ocazia audierii sale din data de 02.03.2016, întrebată fiind în mod expres de procuror "O cunoaşteţi pe N.", inculpata a răspuns iniţial, fără nicio ezitare, "A fost o singură dată la prefectură şi a adus nişte documente. Din câte îmi amintesc şi aceasta a participat la discuţia din colectivul de lucru la care am făcut referire mai sus". Într-adevăr, ulterior, atât în cuprinsul acestei depoziţii, cât şi a celei din 09.05.2006, acuzata a revenit parţial asupra celor menţionate anterior şi a arătat că nu ştie dacă persoana despre care a făcut vorbire este N., însă nici nu a negat o asemenea posibilitate, precizând că aceasta s-a prezentat ca fiind "avocata lui B." sau "avocata prinţului", or, la momentul respectiv, singurul avocat cu care cel din urmă încheiase un contract de asistenţă juridică era martorul OOOOO., care, însă, aşa cum s-a arătat, nu a asigurat asistenţa/reprezentarea juridică a clientului în proceduri administrative, ci doar în cadrul acţiunilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. În plus, în declaraţiile sale din cursul cercetării judecătoreşti din fond şi din apel (din 24.03.2017 şi 26.06.2020), martorul a învederat că nu s-a deplasat la Prefectura Ilfov pentru a depune documente în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov nici împreună cu B. şi nici cu inculpata N. sau cu martora NNNNN., aceasta din urmă confirmând, la rândul său, în depoziţia din 20.04.2016, menţinută în fond, că, într-adevăr, nu a fost niciodată la sediul respectivei instituţii "pentru a discuta cu cei din comisia de fond funciar".

Aşadar, singura persoană care se circumscrie, în condiţiile date, prezentării făcute de inculpata R. nu poate fi decât N., chiar aceasta recunoscând, în mod constant, prezenţa sa la Prefectura Ilfov, însă doar pentru a discuta cu prefectul Q., şi afirmând contrar realităţii, că martorii OOOOO. şi NNNNN. au fost cei care l-au însoţit pe B. la întrevederea cu membrii comisiei judeţene, pentru clarificarea anumitor chestiuni, împrejurare ce a fost, însă, negată nu doar de aceştia, dar şi de R. şi MMM., care au relatat despre participarea unei singure persoane la acea întâlnire, respectiv de "avocata lui B." sau "avocata prinţului" ori "o doamnă care s-a recomandat ca fiind avocat (…) venită pentru B.".

Aşadar, ansamblul probator al cauzei confirmă fără dubiu faptul că inculpata N. a fost cea care, prevalându-se de bunele sale relaţii cu XXX., s-a prezentat la biroul prefectului Q., recomandându-se ca venind din partea primului, şi a purtat o discuţie atât cu acesta, cât şi cu inculpaţii R. şi S. în legătură cu cererea de retrocedare formulată de B., prin susţinerile sale, în care a încercat să acrediteze ideea falsă că cel din urmă este persoană îndreptăţită la restituire şi pe fondul cărora acuzaţii nu au mai procedat, ulterior, la verificarea riguroasă a actelor doveditoare, pe care nu le-au mai studiat sau le-au evaluat în mod superficial, contribuind la adoptarea de către aceştia, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a deciziilor de validare a anexei 37 prin care se recunoscuse dreptul de proprietate al solicitantului asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu consecinţa prejudicierii Statului Român şi a procurării unui folos necuvenit pentru cel din urmă, coinculpată şi membrii grupului infracţional organizat.

Ca atare, Înalta Curte constată că probatoriul administrat atât în faza urmăririi penale, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, ce nu a fost avut în vedere şi analizat în totalitate de prima instanţă, demonstrează, pe de o parte, că stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate al inculpatului B. asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, zona "Fundul Sacului", s-a făcut de către membrii Comisiei locale Snagov şi cei ai Comisiei judeţene Ilfov de fond funciar, inculpaţi în cauză, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor din legislaţia primară şi cea secundară, iar, pe de altă parte, că această operaţiune a fost înlesnită, în mod direct sau, după caz, indirect de inculpaţii N. şi B., persoane ce au acţionat în propriul lor interes material, fiind, la momentul respectiv, beneficiarii mijlociţi şi, respectiv, nemijlociţi ai deciziilor de retrocedare adoptate în mod nelegal.

1.2.d) În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, instanţa de apel, contrar concluziei la care a ajuns judecătorul fondului, constată, în baza analizei coroborate a ansamblului probator existent la dosar, că faptele imputate prin actul de sesizare inculpaţilor O., P., Q., T., R., S., N. şi B., însă în limitele arătate cu ocazia analizării acuzaţiilor aduse fiecăruia, există, au fost săvârşite de aceştia şi se circumscriu sferei ilicitului penal, întrunind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii.

Astfel, Înalta Curte reţine, în dezacord cu cele stabilite de prima instanţă, că reconstituirea dreptului de proprietate al inculpatului B. asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov s-a realizat de inculpaţii O. şi P. cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, iar de către inculpaţii Q., T., R. şi S. cu nesocotirea prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din acelaşi regulament, emiterea nelegală de către aceştia a deciziilor de restituire având ca urmare producerea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.796 euro, sumă ce reprezintă, deopotrivă, şi un folos material necuvenit pentru inculpaţii B. şi N., dar şi pentru membrii grupului infracţional organizat.

Deşi, prin adresa nr. x/2016 din 22.07.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au fost indicate şi alte norme legale ce ar fi fost nesocotite de inculpaţii O., P., Q., T., R. şi S., în exerciţiul funcţiei deţinute, instanţa de apel constată că acestea nu pot fi reţinute în aprecierea defectuozităţii îndeplinirii actelor ce li se impută, având în vedere că fie nu sunt incidente în cauză prin raportare la acuzaţiile formulate prin rechizitoriu sau la situaţia de fapt rezultată din probe, astfel cum a fost expusă anterior (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, art. 5 lit. a), c), d) şi h), art. 6 lit. e) şi f), art. 7 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), fie, deşi se referă la aspecte aflate în strânsă legătură cu faptele ce li se reproşează, nu reglementează obligaţii concrete ce le reveneau acestora în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci chestiuni de ordin general privind organizarea şi funcţionarea autorităţii publice în cadrul căreia îşi desfăşurau activitatea, respectiv componenţa comisiilor locale şi a celor judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (art. 2 alin. (1) lit. a) şi c), art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), modalitatea în care se adoptau hotărârile acestora (art. 8 alin. (2) din acelaşi regulament) şi procedura de stabilire a dreptului de proprietate, cu referire exclusivă la titularul şi conţinutul cererii de reconstituire, precum şi la felul înscrisurilor doveditoare anexate acesteia (art. 11 alin. (1), (2) şi 3 din regulament).

Astfel, cu referire la prima categorie de norme, se observă că, în timp ce acuzaţiile aduse inculpaţilor vizează soluţionarea, cu încălcarea legii, a cererii de stabilire a dreptului de proprietate privată formulată de B. cu privire la terenul forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 se referă exclusiv la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, stabilind o suprafaţă maximă pentru care se poate dispune restituirea de 50 ha de proprietar deposedat, în timp ce, în privinţa bunurilor imobile de natura celui ce a format obiectul solicitării de retrocedare în prezenta cauză, respectiv terenurile forestiere, incidente sunt prevederile art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ, care nu fixează un asemenea prag, reconstituirea putând fi dispusă pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate, aceasta din urmă constituind, de altfel, şi limita maximă a suprafeţei de teren forestier ce poate fi restituită.

Cu referire la prevederile art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, se constată că acestea instituie obligaţia Guvernului de a modifica, într-un anumit termen, Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001 (în realitate cel aprobat prin H.G. nr. 890/2005), neavând, deci, nicio legătură cu acuzaţiile aduse inculpaţilor, aceeaşi concluzie fiind valabilă şi în privinţa dispoziţiilor art. 5 lit. a), c), d) şi h) şi art. 6 lit. e) şi f) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, din moment ce faptele reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu nu constau, în concret, în încălcarea unor atribuţii reglementate de textele respective, ci doar în nerespectarea îndatoririi de a verifica în mod riguros existenţa, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa actelor doveditoare anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, prevăzută de norma de reglementare primară în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 şi de legislaţia secundară în art. 5 lit. b), art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Totodată, deşi în actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că procesul-verbal din data de 09.03.2006, prin care s-a recunoscut îndreptăţirea inculpatului B. la retrocedarea unei suprafeţe de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov şi s-a aprobat anexa 37, a fost întocmit fără să fi avut loc o şedinţă a Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în care să fie analizată cererea de restituire, din probele administrate în cauză nu rezultă un asemenea aspect, ci, dimpotrivă, că respectiva comisie s-a întrunit, iar la lucrările ei au participat şase membri din opt, printre care şi inculpaţii O., în calitate de preşedinte, şi P., în calitate de secretar, toţi exprimându-şi votul în sensul soluţionării favorabile a solicitării de reconstituire, fapt atestat atât de declaraţiile celor doi, cât şi de înscrisul original aflat la fila x din volumul 16 al dosarului de urmărire penală. Or, în atare situaţie, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, din moment ce activitatea comisiei locale s-a desfăşurat în conformitate cu acestea, respectiv în plen, în prezenţa majorităţii membrilor ei şi cu prezenţa primarului, a cărui participare era obligatorie.

În ce priveşte textul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, se constată că acesta cuprinde norme juridice incomplete/nedeterminate, de trimitere, care pentru elementele de structură care le lipsesc (dispoziţia şi sancţiunea) fac trimitere la alte acte normative aflate în vigoare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor), astfel încât, din moment ce normele complete, la care se face trimitere, devin suportul juridic al celor incomplete, se vor avea în vedere doar primele dintre acestea în aprecierea defectuozităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, reţinându-se, astfel, încălcarea de către inculpaţii O. şi P. a dispoziţiilor art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, iar de către inculpaţii Q., T., R. şi S. a prevederilor art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din acelaşi regulament.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului material cauzat Statului Român prin comiterea de către inculpaţii O., P., Q., T., R., S., N. şi B. a acţiunilor frauduloase ce li se reţin în sarcină, Înalta Curte constată, în dezacord cu prima instanţă, că acesta depăşeşte pragul valoric de 2.000.000 RON stabilit de art. 183 C. pen. pentru existenţa consecinţelor deosebit de grave, fiind, astfel, incidentă varianta agravată a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii), prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, se apreciază că, în mod neîntemeiat, judecătorul fondului a valorificat, pentru a stabili inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 309 C. pen., concluziile raportului de expertiză în specialitatea evaluare imobiliară, întocmit de expertul AAAAA. şi înregistrat sub nr. x/11.06.2018, în detrimentul tuturor celorlalte mijloace de probă administrate în cauză sub acest aspect, care atestă, fără putinţă de tăgadă, că valoarea pagubei materiale cauzate de inculpaţi devansează suma de 2.000.000 RON, ignorând, astfel, faptul că lucrarea de specialitate realizată în etapa cercetării judecătoreşti nu a răspuns obiectivelor stabilite prin evaluarea tuturor criteriilor pe care trebuia să le aibă în vedere.

Se constată, sub acest aspect, că, deşi a fost invocată o atare chestiune, expertiza şi suplimentul la aceasta nu au analizat incidenţa dispoziţiilor art. 37 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care prevăd posibilitatea ca, în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha, un procent de 5% să fie scos definitiv din fondul forestier şi transformat în teren construibil, criteriu care, dacă ar fi fost valorificat corespunzător, ar fi condus, în mod cert, la creşterea considerabilă a valorii imobilului supus evaluării, mai ales dacă se avea în vedere şi ipoteza parcelării terenului pentru maximizarea procentului la care se referă textul de lege menţionat.

Totodată, având în vedere metoda de evaluare folosită de expert, şi anume aceea a comparaţiei directe, acesta ar fi trebuit să se raporteze la comparabile din acelaşi areal de dispunere cu imobilul supus estimării şi, pe cât posibil, cu aceleaşi caracteristici ale vegetaţiei forestiere, or, în procesul de analiză efectuat, fără a ţine seama de respectivele criterii, dar şi de importanţa din punct de vedere economic, social şi istoric pe care o are Pădurea Snagov (inclusă, parţial, în categoria zonelor naturale protejate prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate), s-au folosit ca etalon de comparaţie păduri situate în alte judeţe ale ţării, aplicându-se anumite corecţii de localizare, aspect ce a fost de natură să influenţeze în mod determinant rezultatul expertizei.

Mai mult, expertul nu a avut în vedere informaţii referitoare la natura şi calitatea masei lemnoase existente pe terenurile comparabile alese, situaţie în care, raportat şi la celelalte neajunsuri pe care le prezintă lucrarea întocmită, se poate afirma că, în fapt, nu s-a ţinut cont, în mod corespunzător, de prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare în ceea ce priveşte metoda comparaţiei directe pe care acesta a folosit-o pentru realizarea estimării valorii imobilului situat în Pădurea Snagov, ce a făcut obiectul titlurilor de proprietate nr. x din 07.08.2007 şi nr. 246 din 31.08.2007, astfel încât rezultatul la care a ajuns nu poate fi valorificat în cauză, aşa cum, în mod nefondat, a apreciat curtea de apel.

De altfel, faptul că suma stabilită prin raportul de expertiză întocmit în faza judecăţii nu este una reală, corectă, este atestat şi de celelalte probe administrate în cauză, a căror analiză coroborată conduce la concluzia certă că valoarea terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha şi, implicit, cuantumul prejudiciului cauzat Statului Român prin retrocedarea nelegală a acestuia depăşeşte pragul de 2.000.000 RON stabilit de art. 183 C. pen., ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 309 C. pen. privind varianta agravată a infracţiunii de abuz în serviciu comisă în forma specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, se impune a se avea în vedere, în primul rând, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cursul urmăririi penale de specialiştii D.N.A., prin care s-a stabilit, folosindu-se metoda comparaţiilor relative, sens în care au fost analizate proprietăţi comparabile (tranzacţii şi oferte) localizate în aceeaşi zonă cu cea în care este amplasat imobilul evaluat şi s-a ţinut cont de valoarea masei lemnoase aferente acestuia, că valoarea de piaţă a terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 99.700 m.p. (titlul de proprietate nr. x/07.08.2007) este de 1.814.323,11 euro, iar a celui în suprafaţă de 367.000 m.p. (titlul de proprietate nr. x/31.08.2007) este de 7.709.445,96 euro, deci, în total, de 9.523.769 euro, ceea ce echivalează cu suma de aproximativ 20 euro/m.p., spre deosebire de rezultatul la care a ajuns expertul judiciar, care a stabilit o valoare situată între 0,48 eurocenţi/m.p. (4835 euro/ha) şi 0,55 eurocenţi/m.p. (5550 euro/m.p.).

De asemenea, cu ocazia percheziţiei realizate la sediul II., au fost ridicate două rapoarte de expertiză efectuate chiar la solicitarea inculpaţilor, dintre care unul este anterior încheierii contractului din 01.11.2006 privind cesiunea/transmiterea de drepturi între B. şi S.C. F. S.R.L., prin care s-au stabilit valori ale terenului forestier situat în Pădurea Snagov cuprinse între 18.000.000 euro (aproximativ 40 euro/m.p.) şi 83.000.000 euro (circa 180 euro/m.p.), deci cu mult mai mari chiar decât cele calculate de specialiştii D.N.A. cu ocazia întocmirii lucrării de specialitate . Mai mult, unul dintre aceste rapoarte are în vedere inclusiv ipoteza scoaterii unor suprafeţe din fondul forestier naţional şi chiar posibilitatea delimitării terenului în parcele de câte 4000 m.p., tocmai pentru aplicarea procentului de 5% pentru fiecare dintre acestea, în vederea edificării unor construcţii.

Deopotrivă, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2007, încheiat între inculpaţii B. şi S.C. F. S.R.L., reprezentată de M., s-a prevăzut, cu titlu de preţ, pentru terenul ce a făcut obiectul titlurilor de proprietate nr. x/2007 şi nr. y/2007, suma de 500.000 euro, respectiv 1,0695 euro/m.p., în condiţiile în care, ulterior perfectării convenţiei din 01.11.2006, mai fusese achitat un avans de 4.000.000 euro pentru mai multe imobile, printre care şi cel în discuţie, care, spre deosebire de celelalte, se afla în fază avansată de retrocedare.

Relevant este şi antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30.03.2006 încheiat între B., în calitate de promitent vânzător, şi FF., soţia inculpatului M., în calitate de promitent cumpărător, cu privire la o suprafaţă de 2 ha teren forestier situat în Snagov, în corpul de pădure "Fundul Sacului", amenajamentul silvic 163C, pentru care s-a prevăzut un preţ de 300.000 de euro, şi anume 15 euro/m.p., sumă care, conform declaraţiei dată de cel din urmă în faţa instanţei de apel, a fost una reală şi s-a plătit efectiv . În plus, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 05.12.2007, soţii M. au cumpărat de la S.C. F. S.R.L. o suprafaţă totală de 23.300 m.p. din acelaşi teren cu vegetaţie forestieră, contra sumei de 278.580 euro, adică aproximativ 12 euro/m.p. .

De asemenea, terenul forestier în suprafaţă de 10.000 m.p. situat în comuna Snagov, achiziţionat de numitul JJJJJJJJJ. de la S.C. F. S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.08.2008 a fost, ulterior, ipotecat în favoarea VVVVVVVV. S.A., pentru garantarea unui credit, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/20.08.2008, fiind evaluat prin raportul nr. x din 18.08.2008 întocmit de S.C. QQQQQQQQQQQ. S.R.L. la valoarea de 3.400.000 de euro, ceea ce reprezintă chiar 340 euro/m.p. .

De altfel, din depoziţia martorei PPPPP., proprietara unei agenţii imobiliare, reiese că, la momentul comiterii faptelor, suprafeţele de teren forestier din Pădurea Snagov se tranzacţionau la preţul de 50-100 euro/m.p. (depoziţia din 18.06.2020, filele x ds. ÎCCJ), în acelaşi sens fiind şi declaraţiile martorului NN., investitor în domeniul imobiliar, care a indicat suma de 100 euro/m.p. pentru achiziţionarea/înstrăinarea unui astfel de bun imobil la nivelul anului 2008 (depoziţia din 05.05.2017).

Toate aceste mijloace de probă, neavute în vedere de judecătorul fondului, dar şi aspectele evidenţiate în debutul analizei, demonstrează modalitatea deficitară în care a fost elaborat, în faza de judecată, raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară şi, implicit, caracterul nereal al valorii terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Snagov, ce a fost stabilită de expertul desemnat de instanţă, Înalta Curte apreciind că estimarea corectă în această privinţă este cea realizată prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 17.02.2016 întocmit în faza de urmărire penală, ale cărui observaţii şi analize justifică întru-totul concluzia la care acesta a ajuns.

În acest context, instanţa de apel arată că, asemenea rapoartelor de expertiză, şi cele de constatare constituie mijloace de probă potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., dar şi faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) din acelaşi cod, probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci sunt apreciate de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Aceasta înseamnă că nu există probe cu valoare preferenţială, inclusiv din perspectiva etapei procesuale în care au fost obţinute.

Prin urmare, probele administrate în cursul urmăririi penale, a căror legalitate a fost constatată în faza camerei preliminare, sunt avute în vedere în egală măsură la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei ca şi cele obţinute în etapa cercetării judecătoreşti.

În privinţa raportului de expertiză, acesta nu are preeminenţă faţă de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, aşa cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond, chiar şi în situaţia în care, cum este cazul în speţă, cel din urmă a fost întocmit de specialişti încadraţi potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 43/2002 în cadrul parchetului care a efectuat urmărirea penală.

În consecinţă, împrejurarea că, în faza nepublică a procesului, a fost întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică nu atrage după sine obligativitatea efectuării unei/unor expertize în etapa judecăţii, după cum concluziile raportului de constatare nu pot fi puse automat sub semnul îndoielii doar prin prisma faptului că specialistul/specialiştii care l-a/l-au elaborat îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile legii, în cadrul parchetului care a instrumentat cauza, în condiţiile în care nu există o subordonare din punct de vedere profesional faţă de procuror, iar acesta/aceştia au o pregătire corespunzătoare domeniului în care s-a dispus întocmirea lucrării de specialitate, cum este cazul şi în speţa de faţă.

Prin urmare, valorificând, pentru toate considerentele anterior expuse, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii D.N.A. în cursul urmăririi penale, în detrimentul raportului de expertiză efectuat în etapa judecăţii, ale cărui concluzii sunt contrazise de întreg materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat mai sus, Înalta Curte constată că valoarea prejudiciului cauzat Statului Român prin restituirea, cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în materie, a terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov este în sumă de 9.523.769 euro, aşadar superior pragului instituit de art. 183 C. pen., motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 309 C. pen. privind varianta agravată a infracţiunii de abuz în serviciu comisă în forma specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, constatând, în acord cu susţinerile Ministerului Public şi ale apelantei părţi civile Regia Naţională a Pădurilor - EE. că, în mod greşit, prima instanţă a dispus, prin sentinţa penală atacată, schimbarea încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor în legătură cu retrocedarea terenului în suprafaţă de 46,78 ha aflat în comuna Snagov, în sensul neaplicării textului art. 309 C. pen., Înalta Curte, în urma rejudecării cauzei după desfiinţarea sub acest aspect a hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va înlătura respectiva dispoziţie, încadrarea juridică corectă a acestor fapte fiind cea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 (cu reţinerea autoratului sau, după caz, a complicităţii).

De asemenea, reţinând, pentru toate motivele prezentate în dezvoltările anterioare, că cele două căi de atac promovate de procuror şi de partea civilă EE. sunt fondate şi în privinţa greşitei achitări a inculpaţilor O., P., Q., T., R., S., N. şi B. pentru faptele comise în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului cu vegetaţie forestieră situat în Pădurea Snagov, va desfiinţa sentinţa primei instanţe şi sub acest aspect şi procedând, în temeiul aceloraşi dispoziţii procesual penale, la rejudecarea cauzei, va dispune condamnarea acestora după cum urmează:

- inculpatul O. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aprobarea, prin procesul-verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. x din 10.03.2006), şi, ulterior, semnarea de către acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a anexei 37 (înregistrată sub nr. x din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat;

- inculpatul P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aprobarea, prin procesul-verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. x din 10.03.2006), şi, ulterior, semnarea de către acesta, în calitate de secretar al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a anexei 37 (înregistrată sub nr. x din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat;

- inculpatul Q. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de prefect al judeţului Ilfov şi preşedinte al Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov şi înregistrată sub nr. x din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, iar, la data de 02.03.2007, a adoptat, în aceleaşi condiţii, hotărârea nr. 661, prin care, asemenea primei decizii, s-a menţinut dispoziţia de înscriere a solicitantului în anexa 37 cu privire la terenul forestier menţionat, aşa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafaţa de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), pentru ca, ulterior, deşi instituţia pe care o conducea fusese notificată în legătură cu existenţa Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi deşi cunoştea faptul că hotărârile de restituire fuseseră adoptate cu încălcarea normelor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, să emită titlurile de proprietate nr. x din 07.08.2007 şi nr. 246 din 31.08.2007 pe numele inculpatului B., în calitate de moştenitor al C., fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat;

- inculpata R. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de secretar al Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, pe care a şi iscălit-o, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov şi înregistrată sub nr. x din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, iar, ulterior, a adoptat şi semnat, în aceleaşi condiţii, hotărârea nr. 661 din 02.03.2007, prin care, asemenea primei decizii, s-a menţinut dispoziţia de înscriere a solicitantului în anexa 37 cu privire la terenul forestier menţionat, aşa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafaţa de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat;

- inculpatul S. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 (ale cărei constatări şi dispoziţii au fost preluate, ulterior, în cuprinsul hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, dar numai cu privire la suprafaţa de 36,78 ha), validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov şi înregistrată sub nr. x din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, faptă ce a avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat;

- inculpatul T. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 (ale cărei constatări şi dispoziţii au fost preluate, ulterior, în cuprinsul hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, dar numai cu privire la suprafaţa de 36,78 ha), pe care a şi semnat-o, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov şi înregistrată sub nr. x din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii B., N. şi membrii grupului infracţional organizat;

- inculpata N. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2005 - iulie 2006, în baza înţelegerii stabilite cu inculpatul B., deşi cunoştea că acesta nu este îndreptăţit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul C.) asupra bunului revendicat şi al preluării lui abuzive de către Statul Român şi nici din perspectiva calităţii sale de moştenitor legal sau testamentar al celui din urmă, aspecte care, de altfel, nu erau dovedite nici de înscrisurile depuse la dosarul administrativ, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei hotărâri, prin care a înlesnit adoptarea de către membrii Comisiei comunale Snagov şi ai Comisiei judeţene Ilfov de fond funciar, inculpaţi în cauză, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, a deciziilor de aprobare (în baza procesului-verbal din 09.03.2006) şi, respectiv, de validare (prin hotărârea nr. x din 07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661 din 02.03.2007) a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul B. a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele ataşate cererii de restituire nu atestau calitatea acestuia de persoană îndrituită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil restituit), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru acuzată, pentru coinculpat, dar şi pentru membrii grupului infracţional organizat;

- inculpatul B. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2005 - iulie 2006, în baza înţelegerii stabilite cu inculpata N., deşi cunoştea că nu este îndreptăţit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul C.) asupra bunului revendicat şi al preluării lui abuzive de către Statul Român şi nici din perspectiva calităţii sale de moştenitor legal sau testamentar al celui din urmă, aspecte care, de altfel, nu erau dovedite nici de înscrisurile depuse la dosarul administrativ, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei hotărâri, prin care a înlesnit adoptarea de către membrii Comisiei comunale Snagov şi ai Comisiei judeţene Ilfov de fond funciar, inculpaţi în cauză, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, a deciziilor de aprobare (în baza procesului-verbal din 09.03.2006) şi, respectiv, de validare (prin hotărârea nr. x din 07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661 din 02.03.2007) a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către acesta a condiţiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele ataşate cererii de restituire nu atestau calitatea lui de persoană îndrituită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil restituit), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru acuzat, pentru coinculpata N., dar şi pentru membrii grupului infracţional organizat.

Fiind o infracţiune de rezultat, abuzul în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în forma specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 se consumă în momentul producerii rezultatului descris în norma de incriminare, constând în cauzarea unei pagube persoanei fizice sau persoanei juridice şi, corelativ, în obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

În cauză, astfel cum s-a arătat, urmarea socialmente periculoasă s-a realizat la momentul trecerii frauduloase a terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov din proprietatea Statului Român în patrimoniul inculpatului B., operaţiune finalizată în 31.08.2007, odată cu emiterea titlului de proprietate nr. x, dată de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969). Ca atare, acesta nu era împlinit la data la care procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpaţi (1.03.2016).

În ce priveşte termenul special de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen. (1969) şi art. 155 alin. (4) C. pen., acesta s-ar fi împlinit în 31.08.2022, iar, conform legii penale în vigoare, în 31.08.2027, aşadar ulterior soluţionării definitive a prezentei cauze.

1.2.e) În ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului U., dispusă de curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor Ministerului Public şi ale apelantei părţi civile Regia Naţională a Pădurilor - EE., că aceasta este întemeiată, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de judecătorul fondului.

Astfel, se observă că, prin actul de sesizare, s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat pentru faptul că, în calitate de director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti, la cererea lui M. şi având drept justificare notificările depuse de E. pentru punerea în posesie a inculpatului B. asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, a semnat, în numele directorului instituţiei în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea, adresele nr. x din 26.06.2007 şi nr. 3096 din 14.08.2007 (menţionată eronat ca fiind din 15.08.2007), prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov punerea în posesie a celui din urmă cu terenul menţionat, deşi avea cunoştinţă despre existenţa Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, implicit, despre împrejurarea că acesta nu era îndreptăţit la restituire şi că, anterior, Direcţia Silvică Bucureşti se opusese constant unui asemenea demers.

Prin adresa nr. x/2016 din 22.07.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost indicate dispoziţiile legale ce se pretinde că ar fi fost încălcate de inculpatul U. în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv cele ale art. 10, art. 11, art. 16 şi art. 54 din Legea nr. 26/1996, art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 6 lit. A), prima liniuţă şi art. 9 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1105/2003.

Analizând, însă, conţinutul textelor legale invocate, prin raportare la exigenţele stabilite prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017 ale Curţii Constituţionale, se constată că acestea reglementează doar principii şi aspecte de ordin general cu privire la regimul juridic al bunurilor din domeniul public (art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/1998), la administrarea (art. 10 Legea nr. 26/1996), gospodărirea (art. 16 din aceeaşi lege) şi asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier proprietatea publică a statului (art. 54 din aceeaşi lege), la modul de funcţionare şi organizare a Regiei Naţionale a Pădurilor - EE. (art. 11 din aceeaşi lege), la atribuţiile principale ce revin respectivei autorităţi (art. 6 lit. A), prima liniuţă din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor - EE., ce constituie anexă la H.G. nr. 1105/2003), precum şi la structura organizatorică a unităţilor fără personalitate juridică din subordinea acesteia (art. 9 alin. (1) şi (2) din acelaşi regulament), fără a institui, însă, obligaţii concrete ce ar fi revenit directorului tehnic sau, după caz, directorului Direcţiei Silvice Bucureşti în exercitarea funcţiei deţinute, astfel încât, având o aplicabilitate extrem de generală, nu pot fi avute în vedere la aprecierea defectuozităţii în îndeplinirea actelor imputate inculpatului, ca element de tipicitate al infracţiunii de abuz în serviciu.

De altfel, aşa cum stipulează art. 9 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea EE., ce constituie anexă la H.G. nr. 1105/2003, atribuţiile directorului şi directorului tehnic ai direcţiilor silvice sunt stabilite prin regulament aprobat de Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor, astfel încât, fiind prevăzute doar în acte de reglementare secundară, eventuala nesocotire a acestora nu ar putea caracteriza, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului, în condiţiile în care comportamentul interzis care conduce la îndeplinirea în mod defectuos a unui act de serviciu trebuie impus prin legislaţia primară.

Mai mult, parchetul nu a făcut referire, în adresa nr. x/2016 din 22.07.2016, la asemenea dispoziţii din cuprinsul unor acte infralegale, dar nici la alte prevederi din legislaţia primară ce reglementează îndatoririle ce revin reprezentanţilor autorităţilor publice cu competenţe în domeniul punerii în posesie a terenurilor în privinţa cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate privată, complinirea unei atare omisiuni neputând fi realizată de instanţă întrucât ar contraveni principiului separării funcţiilor judiciare şi ar aduce atingere, în egală măsură, dreptului la apărare al inculpatului, în condiţiile în care limitele şi obiectul judecăţii stabilite prin rechizitoriu sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, fiind exclusă extinderea ulterioară a acestora în etapa judecăţii şi, cu atât mai puţin, cu ocazia pronunţării deciziei date în apel.

Ca atare, se observă că, deşi materialul probator administrat în cauză, ce a fost analizat, pe larg, cu ocazia prezentării situaţiei factuale, confirmă comiterea de către inculpatul U. a faptelor ce i-au fost reţinute în sarcină, acestea nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, neputându-se stabili, în condiţiile date, astfel cum au fost expuse anterior, că emiterea adreselor nr. x din 26.06.2007 şi nr. 3096 din 14.08.2007 (menţionată eronat ca fiind din 15.08.2007) s-a realizat de către acuzat în mod defectuos, în accepţiunea dată acestei sintagme prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017.

Aşadar, constatând că este incidentă cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., însă doar pentru motivele arătate anterior, profund diferite de cele reţinute în cuprinsul sentinţei penale atacate, Înalta Curte va menţine soluţia dată sub aspectul acestei infracţiuni de prima instanţă, considerând că solicitarea de condamnare a inculpatului U. formulată, în căile de atac, de către Ministerul Public şi de apelanta parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE. este nefondată.

În mod similar, se constată că, în sarcina inculpatului O., s-a reţinut, prin rechizitoriu, circumscris infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi împrejurarea că, pe parcursul anului 2007, acesta, la cererea lui M., deşi cunoştea că inculpatul B. nu este persoană îndreptăţită la restituire, a susţinut punerea lui în posesie asupra terenului în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, sens în care a păstrat legătura cu reprezentanţii celui din urmă şi a mediat întâlniri între funcţionarii publici şi M.

Deşi faptele imputate sunt dovedite de ansamblul probator al cauzei, ce a fost prezentat, în detaliu, în secţiunea dedicată expunerii situaţiei de fapt, acestea nu pot fi reţinute în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu pentru care se va dispune condamnarea inculpatului, din moment ce nu s-a stabilit că au fost îndeplinite în mod defectuos, respectiv cu încălcarea legii, aşa cum s-a statuat prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017 ale Curţii Constituţionale, prevederile legale indicate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în cuprinsul adresei nr. x/2016 din 22.07.2016, nereglementând obligaţii ce revin funcţionarilor publici cu ocazia activităţii de punere în posesie asupra terenurilor în privinţa cărora s-a stabilit dreptul de proprietate privată în una din ipotezele prevăzute de legile speciale în materie, ci fie îndatoriri instituite pentru membrii comisiei locale de fond funciar pe parcursul derulării procedurii de reconstituire (art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000, art. 5 lit. a), b), c), d) şi h) şi art. 79 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), fie reguli de ordin general privind organizarea şi funcţionarea respectivei autorităţi publice, cum ar fi componenţa acesteia (art. 2 alin. (1) lit.

a) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), modalitatea în care se adoptau hotărârile (art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (2) din acelaşi regulament) şi procedura de stabilire a dreptului de proprietate, cu referire exclusivă la titularul şi conţinutul cererii de retrocedare, precum şi la felul înscrisurilor doveditoare anexate acesteia (art. 11 alin. (1), (2) şi 3 din regulament), fie aspecte care nu au vreo legătură cu stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, care se referă exclusiv la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole; art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, care instituie obligaţia Guvernului de a modifica, într-un anumit termen, Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001).

Mai mult, aşa cum deja s-a arătat, textul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 cuprinde norme juridice incomplete, de trimitere, care pentru elementele de structură care le lipsesc (dispoziţia şi sancţiunea) fac trimitere la alte acte normative aflate în vigoare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor), or, nefiind indicate de parchet dispoziţii ale acestor din urmă acte normative care să instituie în sarcina funcţionarilor publici obligaţii pe parcursul procedurii de punere în posesie asupra terenurilor forestiere retrocedate, lipseşte însuşi suportul juridic al normelor incomplete, nefiind, astfel, posibilă raportarea acţiunilor inculpatului la un anume comportament interzis de lege.

Prin urmare, dispoziţiile legale invocate de Ministerul Public în cuprinsul adresei nr. x/2016 din 22.07.2016 nu pot fi reţinute în aprecierea defectuozităţii îndeplinirii de către inculpatul O. a actelor comise pe parcursul punerii în posesie a solicitantului B. cu privire la suprafaţa de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, motiv pentru care, nefiind întrunit în privinţa lor unul din elementele de tipicitate obiectivă instituit de norma de incriminare, acestea nu vor fi reţinute, contrar susţinerilor Ministerului Public şi ale apelantei părţi civile Regia Naţională a Pădurilor - EE., în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, faptele circumscrise acesteia limitându-se, exclusiv, la cele realizate de acuzat în procedura de stabilire, prin reconstituire, a dreptului de proprietate privată asupra terenului forestier menţionat, în calitate de preşedinte al Comisiei locale Snagov de fond funciar, astfel cum acestea au fost descrise, pe larg, în considerentele prezentei decizii şi prezentate sintetic cu ocazia realizării încadrării juridice.

Aşa cum s-a menţionat şi anterior, în actuala configuraţie a infracţiunii de abuz în serviciu, indicarea textelor legale presupus încălcate de persoana trimisă în judecată face parte din însăşi învinuirea formulată împotriva sa, reprezentând cauza acesteia, astfel încât nu este permis instanţei de judecată să se subroge procurorului în activitatea de stabilire a acuzaţiei penale sub toate aspectele de fapt şi de drept, în sensul identificării acelor prevederi din actele normative cu putere de lege a căror nesocotire ar putea să contureze elementele de tipicitate ale respectivei infracţiuni, căci, în caz contrar, s-ar aduce atingere nu doar principiului separării funcţiilor judiciare, consacrat în art. 3 C. proc. pen., ci şi dreptului la apărare al inculpatului care, încă de la momentul începerii judecăţii, trebuie să cunoască într-o manieră precisă şi detaliată faptele ce îi sunt imputate prin actul de sesizare, pentru a avea posibilitatea de a aduce toate argumentele în dovedirea nevinovăţiei sale.

În ceea ce priveşte soluţiile de achitare a inculpaţilor M. şi E., dispuse de prima instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor Ministerului Public şi ale apelantei părţi civile Regia Naţională a Pădurilor - EE., că acestea sunt întemeiate, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de judecătorul fondului.

Astfel, se observă că, prin actul de sesizare, inculpatul M. a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinându-se, în esenţă, că, în cursul anului 2007, urmărind realizarea scopului grupului infracţional organizat, a acţionat pentru a-i ajuta pe funcţionarii publici cu atribuţii în privinţa punerii în posesie a solicitantului B. asupra imobilului retrocedat, respectiv pe inculpaţii O. şi U., prin prezentarea sa la sediul Primăriei Snagov, prin convingerea lor că demersul realizat nu va avea consecinţe negative dată fiind influenţa sa politică şi prin oferirea de foloase necuvenite, determinându-i, astfel, pe aceştia să realizeze punerea în posesie la data de 26.06.2007 cu suprafaţa de 10 ha teren în zona "Fundul Sacului" şi în 15.08.2007 cu restul de 36,78 ha în Pădurea Snagov, deşi cunoştea faptul că B. nu avea vreun drept asupra bunului imobil efectiv restituit, fapte prin care a urmărit şi a obţinut pentru sine şi pentru alţii foloase necuvenite, cu consecinţa prejudicierii Statului Român.

Deopotrivă, pentru aceeaşi infracţiune de abuz în serviciu, în forma complicităţii, a fost deferit instanţei şi inculpatul E., în sarcina căruia s-a reţinut, în esenţă, că, în calitate de avocat al S.C. F. S.R.L., urmare a înţelegerii lui M. cu U. şi pentru a-l ajuta pe acesta să aibă justificarea pentru a ordona punerea în posesie în locul directorului Direcţiei Silvice Bucureşti, cunoscând opoziţia constantă a celui de urmă la retrocedarea pădurii, a făcut demersuri pentru punerea în posesie a inculpatului B. cu suprafaţa de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, semnând şi depunând, în cursul anului 2007, cereri şi notificări la Direcţia Silvică Bucureşti, ameninţând cu acţiuni pentru angajarea răspunderii persoanelor vinovate şi plata de către acestea de despăgubiri băneşti ca urmare a comportamentului "abuziv" al R.N.P. - EE. şi solicitând directorului "să intervină şi să remedieze" situaţia, cu toate că ştia că solicitantul nu avea calitatea de persoană îndreptăţită, acţiuni urmate de emiterea de către U. a celor două adrese pentru punerea în posesie şi de predarea efectivă a terenului în discuţie în prezenţa avocatului CCCC., din cadrul II., care l-a reprezentat pe B., cu consecinţa prejudicierii Statului Român şi a obţinerii unui folos necuvenit pentru sine şi pentru alţii.

Potrivit definiţiei legale dată complicelui, identică în cele două codificări penale generale succesive (art. 26 C. pen. din 1969 şi art. 48 C. pen.), acesta este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, precum şi persoana care promite, înainte sau în timpul comiterii ei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 C. pen. (1969), dar şi cele ale art. 48 C. pen., determinantă pentru existenţa acestei forme secundare de participaţie este săvârşirea nemijlocită de către autor a faptei incriminate (în forma consumată sau a tentativei pedepsibile), aspect care atribuie şi complicităţii sens juridico-penal, în lipsa unui asemenea act de executare activitatea complicelui rămânând fără semnificaţie penală. Sub acest aspect, este de menţionat că activitatea complicelui, alăturându-se celei prin care autorul realizează acţiunea ce formează elementul material al infracţiunii, se angrenează, în mod firesc, în antecedenţa cauzală a faptei prevăzute de legea penală, ceea ce imprimă caracterul de realitate unică a acestei fapte, realizată prin contribuţia participantului. Ca atare, fără activitatea autorului de comitere a faptei incriminate, nici acţiunile complicelui nu dobândesc specificul unor acte de participaţie, rămânând fără relevanţă din punct de vedere penal.

Or, în cauză, aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii M. şi E. au fost trimişi în judecată pentru acte de complicitate la acţiunile ce au fost săvârşite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de inculpatul U. în legătură cu emiterea adreselor nr. x din 26.06.2007 şi nr. 3096 din 14.08.2007 ale Direcţiei Silvice Bucureşti, iar primul dintre aceştia şi pentru sprijinirea inculpatului O. pe parcursul procedurii de punere în posesie a solicitantului B. asupra terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, însă, pentru motivele expuse mai sus, faptele pentru care au fost trimişi în judecată cei doi autori (inculpaţii U. şi O.) nu îndeplinesc cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, situaţie în care nici activitatea de sprijinire imputată inculpaţilor M. şi E. nu poate avea caracter penal, nefiind îndeplinită condiţia de bază, esenţială, pentru reţinerea acestei forme de participaţie penală.

Prin urmare, se observă că, deşi materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat, în detaliu, în debutul secţiunii V.1 a considerentelor, confirmă comiterea de către inculpaţii M. şi E. a faptelor ce le-au fost reţinute în sarcină, însă doar în limita arătată cu ocazia expunerii situaţiei factuale reţinute de instanţa de apel, acestea nu întrunesc elementele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu sub aspectul laturii obiective, din moment ce activitatea imputată autorilor excedează sfera ilicitului penal, context în care nici acţiunile complicilor nu pot prezenta caracteristicile unor acte de participaţie penală, rămânând fără nicio semnificaţie sub acest aspect.

Aşadar, constatând că este incidentă cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., însă numai pentru motivele arătate anterior, esenţialmente diferite de cele reţinute în cuprinsul sentinţei penale apelate, Înalta Curte va menţine soluţia dată de prima instanţă sub aspectul complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M. şi E., considerând că solicitarea de condamnare a acestora pentru respectiva infracţiune, ce a fost formulată, în căile de atac, de către Ministerul Public şi de apelanta parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE., este nefondată.

În acest sens, trebuie menţionat că instanţa de control judiciar va menţine soluţiile de achitare a inculpaţilor U., M. şi E. pentru infracţiunea de abuz în serviciu (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii) în încadrarea juridică reţinută de judecătorul fondului, înlăturarea în apel a măsurii de schimbare a calificării în drept a faptelor dispusă de acesta nefiind de natură să producă vreo consecinţă concretă în privinţa situaţiei juridice a celor trei inculpaţi, astfel încât să impună desfiinţarea şi sub acest aspect a hotărârii apelate.

În mod similar, având în vedere că acţiunile inculpatului O. comise pe parcursul procedurii de punere în posesie cu privire la terenul în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov nu se circumscriu, pentru motivele arătate anterior, laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care se va dispune condamnarea acestuia, nici în conţinutul constitutiv al complicităţii la aceeaşi infracţiune, reţinută în sarcina inculpaţilor N. şi B., nu pot fi incluse actele de sprijinire directă a autorului ce ar fi fost realizate de cei doi cu prilejul desfăşurării respectivei proceduri, după cum, în privinţa celui din urmă nu pot fi subsumate complicităţii mediate demersurile realizate, tot în etapa punerii în posesie, prin intermediul inculpaţilor M. şi E., de vreme ce faptele imputate acestora nu prezintă specificul unor acte de participaţie penală şi nu au nicio relevanţă sub acest aspect, aşa cum deja s-a menţionat.

V.2. Cu privire la criticile formulate de inculpaţii U., M. şi N. referitoare la infracţiunile de spălare a banilor

2.1. Analizând criticile formulate de apelantul inculpat U. în legătură cu soluţia de condamnare dispusă în privinţa sa sub aspectul participaţiei improprii la infracţiunea de spălare a banilor, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, prima instanţă realizând o analiză corespunzătoare a mijloacelor de probă administrate în cauză, pe baza căreia a apreciat, în mod justificat, că acţiunile reţinute în sarcina acestuia există şi au fost comise de acuzat, iar cele circumscrise încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 01.04.2008 întrunesc toate elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, pentru a solicita, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul respectivei infracţiuni, apelantul a susţinut, în esenţă, că, în cauză, nu s-a dovedit că terenul în suprafaţă de 1000 m.p., ce a făcut obiectul contractelor nr. x din 20.02.2008 şi nr. 1484 din 01.04.2008, provine din comiterea infracţiunii de luare de mită, neexistând la dosar probe care să ateste un asemenea lucru, cu atât mai mult cu cât organul de urmărire penală nu a procedat la începerea urmăririi penale în această privinţa, lipsa infracţiunii predicat atrăgând, implicit, şi inexistenţa infracţiunii de spălare a banilor, inclusiv în forma participaţiei improprii.

Prealabil analizării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data comiterii activităţilor imputate), infracţiunea de spălare a banilor constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei. Doctrina şi practica judiciară au definit acţiunea de schimbare ca fiind orice activitate prin intermediul căreia se substituie bunul provenit din săvârşirea unei infracţiuni cu altul de origine licită, iar cea de transfer ca reprezentând orice operaţiune prin care drepturile asupra unor fructe ilicite sunt transmise către o altă persoană, în timp ce ascunderea sau disimularea, în scopul realizării cărora infracţiunea se comite, constau în mascarea originii nelegale a bunurilor, prin operaţiuni de natură juridică, economică sau financiară.

Pentru a exista infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, este obligatoriu ca activităţile de schimbare sau transfer să fie precedate de săvârşirea unei alte infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste acţiuni fiind întotdeauna distincte de cele care formează latura obiectivă a infracţiunii predicat şi situate în timp la un moment ulterior comiterii celei din urmă. Ca atare, infracţiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ, derivat, întrucât depinde de preexistenţa alteia (considerată infracţiune principală, primară, predicat), din care rezultă bunul ce urmează a fi introdus în procesul de albire, săvârşirea acesteia constituind, astfel, situaţia premisă a infracţiunii reglementate de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, respectiv cerinţa prealabilă necesară, în lipsa căreia acţiunile circumscrise elementului material nu pot constitui infracţiunea de spălare a banilor.

Pe de altă parte, tragerea la răspundere penală a participanţilor la comiterea actelor de reciclare a bunurilor nu este condiţionată de pronunţarea anterioară sau concomitentă a unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea generatoare de fonduri ilicite, având în vedere caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor, aspect ce rezultă atât din modalitatea de reglementare a incriminării pentru această faptă, cât şi din standardele şi recomandările internaţionale, legislaţia europeană ratificată de România, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, precum şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conturată atât în cadrul mecanismelor ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii (decizia nr. 16 din 08 iunie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654/25.08.2016), cât şi prin deciziile de speţă (spre exemplu, decizia nr. 609/19.02.2014 a secţiei penale a instanţei supreme, pronunţată în dosarul nr. x/2013).

În această situaţie, organele judiciare sunt obligate să dovedească dincolo de orice dubiu că bunurile sau banii provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală, deci care îndeplineşte condiţiile de tipicitate instituite de o anumită normă de incriminare, neavând relevanţă dacă autorul infracţiunii primare a fost sau nu identificat sau condamnat ori dacă există în privinţa lui o cauză de neimputabilitate (constrângerea fizică/morală, minoritatea, iresponsabilitate), de nepedepsire sau care înlătură răspunderea sa penală (aministia, prescripţia, lipsa/retragerea plângerii prealabile, împăcarea). Altfel spus, infracţiunea de spălare a banilor poate subzista în lipsa sancţionării penale a autorului infracţiunii primare (cu excepţia situaţiei în care se stabileşte că fapta imputată acestuia nu există sau nu are caracter penal), deci inclusiv în ipoteza unei soluţii de clasare determinată de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea principală, însă numai dacă se constată că fapta premisă realizează elementele unei infracţiuni, fiind, astfel, exclusă cu certitudine provenienţa legală a bunurilor.

În cauză, aşa cum rezultă din materialul probator administrat şi cum s-a arătat cu ocazia expunerii situaţiei factuale, pentru a disimula originea ilicită a folosului material dat şi, respectiv, obţinut, cu titlu de mită, pentru îndeplinirea unor acte contrare atribuţiilor sale de serviciu, inculpatului U. i-a fost transferat, prin intermediul unor persoane interpuse, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 1000 m.p. teren forestier situat în zona "Fundul Sacului", ce a făcut obiectul restituirii, sens în care a fost încheiat, în mod fictiv, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008 între S.C. F. S.R.L., reprezentată de HHHH., şi martorul FFFF., cu privire la respectivul imobil, prevăzându-se un preţ în cuantum de 5000 euro.

Astfel, ulterior punerii la dispoziţia numitului B. a bunurilor imobile retrocedate, care au fost transmise imediat în proprietatea S.C. F. S.R.L. prin contractul nr. x/15.10.2007, inculpatul U. a apelat la martorul FFFF., cu care se afla în relaţii de prietenie, pentru a achiziţiona pe numele său terenul în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov, ce-i fusese promis anterior de M. în schimbul facilitării - prin prisma funcţiei deţinute în cadrul Direcţiei Silvice Bucureşti - punerii în posesie a solicitantului, în pofida documentelor care atestau lipsa calităţii sale de persoană îndreptăţită, inculpatul invocând în acest sens faptul că este persoană publică şi nu doreşte să fie implicat în astfel de operaţiuni cu terenuri retrocedate, întrucât acest lucru ar fi atras atenţia asupra sa, iar, în plus, ar fi trebuit să menţioneze în declaraţia de avere tranzacţia încheiată. Ca atare, având în vedere şi promisiunea inculpatului U. că va vinde în curând imobilul, martorul FFFF. a acceptat să achiziţioneze pe numele său terenul de 1000 m.p. situat în Snagov, sens în care s-a prezentat, însoţit de acesta, la biroul notarial şi a semnat, în calitate de cumpărător, contractul nr. x din 20.02.2008, fără, însă, a plăti vreo sumă de bani cu titlu de preţ.

După aproximativ o lună, FFFF. a fost anunţat de inculpat că a găsit un cumpărător pentru terenul achiziţionat, cel din urmă discutând cu acesta condiţiile perfectării convenţiei şi ocupându-se de toate formalităţile necesare în acest scop. Ca atare, la îndemnul lui U. şi împreună cu acesta, martorul, însoţit de soţia sa, GGGG., s-au deplasat la biroul unui notar public şi au semnat, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 01.04.2008, prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov a fost transferat către numitul IIII. Deşi în cuprinsul convenţiei s-a menţionat că preţul vânzării este de 5000 euro, inculpatul U. a încasat de la cumpărător o sumă cuprinsă între 45.000 şi 50.000 euro, din care 10.000 euro au fost remişi martorilor FFFF. şi GGGG. pentru serviciile prestate.

Într-adevăr, aşa cum a menţionat apelantul inculpat U., prin actul de sesizare a instanţei, s-a dispus în privinţa sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., clasarea cauzei pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, acesta fiind trimis în judecată doar pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit şi de spălare a banilor, în forma participaţiei improprii, în varianta normativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (fost art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002), reţinându-se, în esenţă, că i-a determinat pe martorii FFFF. şi GGGG. să încheie, în calitate de cumpărători, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008 (indicat greşit în rechizitoriu şi sentinţă ca având nr. x/22.02.2008) pentru terenul forestier în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov, primit cu titlu de mită de la M., prin intermediul S.C. F. S.R.L., pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, iar, apoi, să semneze, din postura de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 01.04.2008, prin care acelaşi imobil a fost înstrăinat numitului IIII., contra unei sume cuprinsă între 45.000 şi 50.000 euro.

Cu toate că existenţa infracţiunii de spălare a banilor nu este afectată, aşa cum s-a arătat anterior, de prescrierea răspunderii penale pentru infracţiunea premisă, în speţă cea de luare de mită, prevăzută art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, organului judiciar îi revine obligaţia să facă trimitere la acele probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că fapta din care provine bunul ce face obiectul albirii există şi se integrează în sfera ilicitului penal, îndatorire pe care, în condiţiile în care rechizitoriul nu analizează chestiuni de fond cu privire la acea faptă, prima instanţă a respectat-o, evaluând în mod corespunzător depoziţiile martorilor audiaţi în cauză şi ajungând la concluzia întemeiată că acestea sunt în măsură să contureze acele elementele de natură a imprima un caracter infracţional activităţii generatoare de fonduri ilicite.

Astfel, în mod corect, pentru a reliefa relaţiile de prietenie existente între inculpaţii M. şi U., precum şi influenţa pe care primul o avea asupra celui din urmă şi de care s-a folosit pentru a obţine punerea efectivă în posesie a solicitantului cu privire la terenul forestier situat în Pădurea Snagov, judecătorul fondului a valorificat declaraţiile martorilor HHHH., TTT., ZZZ. şi AAAA., pe care, contrar susţinerilor apărării, le-a interpretat într-o manieră corespunzătoare, reţinând întemeiat, pe baza lor, că respectiva procedură de punere în posesie nu s-ar fi putut finaliza fără intervenţia inculpatului U., la solicitarea lui M. şi în schimbul promisiunii acestuia de a-i procura un folos necuvenit pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu (emiterea adreselor nr. x/26.06.2007 şi nr. y/14.08.2007), folos ce a fost, ulterior, remis, prin intermediul S.C. F. S.R.L., sub forma unei suprafeţe de 1000 m.p. din terenul retrocedat care, la îndemnul acuzatului, a fost transferat pe numele martorului FFFF., prin încheierea fictivă a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.02.2008.

De asemenea, în mod justificat, prima instanţă a făcut trimitere, în dovedirea primirii de către U., cu titlu de mită, a terenului în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov, şi la susţinerile inculpatului B. din cuprinsul plângerii depuse la parchet în data de 23.01.2015, dar şi la depoziţiile constante ale martorilor FFFF. şi GGGG., care au arătat, în mod concordant, că bunul imobil transferat în patrimoniul lor de S.C. F. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008, şi pentru care nu s-a plătit vreo sumă de bani, era, în realitate al inculpatului U., ei acţionând, practic, ca interpuşi ai acestuia, pentru a ascunde faptul că provine din comiterea unei infracţiuni de corupţie.

Astfel, audiat fiind sub acest aspect, martorul FFFF. a declarat, în 01.03.2016, că inculpatul U. "mi-a spus că vrea să cumpere un teren forestier în Snagov lângă lac şi cantonul silvic şi m-a rugat să-l iau pe numele meu. Mi-a spus că nu-l ia pe numele său întrucât nu vrea să fie implicat în retrocedările de pădure. (…) Am mers împreună cu U. (…) la notar la data stabilită de acesta. Mi-a spus că voi cumpăra de la o firmă dar nu ştiam a cui este. (…) Nu l-am văzut să dea bani la notar", aceleaşi precizări fiind făcute de acesta şi în data de 25.04.2016, când a relatat că "U. mi-a cerut să achiziţionez un teren pentru el întrucât este persoană publică şi nu poate. (…) Rolul meu a fost de a mă deplasa la notar, la cererea lui U., pentru a semna actele. Nu m-am ocupat de găsirea unui cumpărător (…) Preţul vânzării a fost de 45.000 euro sau 50.000 euro. Eu am primit 10.000 euro …", dar şi în faţa instanţei de fond, ocazie cu care a menţionat că " (…) mi-a propus domnul U. să iau diverse bunuri pe numele meu cu motivaţia că este o persoană publică şi că între timp o să le treacă pe numele dânsului când se va rezolva problema. (…) Mi-a spus că o să aibă nişte terenuri pe care nu poate să le ia pe numele dumnealui şi să merg să le iau pe numele meu".

În acelaşi sens, martora GGGG. a declarat, la rândul său, că, în cursul anului 2008, soţul său i-a "spus că U. a achiziţionat un teren, dar că contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe numele soţului întrucât U. era o persoană publică şi acest lucru ar fi atras atenţia. În plus, automat, U. ar fi trebuit să menţioneze acest lucru în declaraţia de avere, iar el nu-şi dorea acest lucru. (…) în cursul aceluiaşi an (…) terenul în cauză a fost vândut de către U. În acest sens, la cererea soţului meu m-am deplasat la un birou notarial din Bucureşti unde am semnat contractul de vânzare-cumpărare. La această activitate a fost prezent şi U. De fapt, discuţiile legate de vânzarea terenului cu persoanele care au cumpărat terenul (…) au fost purtate exclusiv de U. Noi, eu şi soţul meu, am îndeplinit doar o simplă formalitate şi am semnat contractul de vânzare-cumpărare. (…) Ulterior am aflat de la soţul meu că după vânzarea terenului a primit de la U. un plic în care se aflau 10.000 de euro. Acasă am văzut şi eu plicul în care se afla suma menţionată" (depoziţia din 22.04.2016, menţinută în 02.03.2018).

Or, în situaţia în care martorii FFFF. şi GGGG. sunt muncitori, fără mari posibilităţi financiare, având, totodată, mai mulţi copii minori în întreţinere, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că declaraţiile acestora, în sensul că terenul cumpărat pe numele primului şi înstrăinat, ulterior, către numitul IIII. a aparţinut, în realitate, inculpatului U., sunt pe deplin credibile, cu atât mai mult cu cât cazul acestui imobil nu este unul izolat, existând, conform susţinerilor martorilor, mai multe bunuri, mobile şi imobile (trei autoturisme, două terenuri, o casă în Snagov), achiziţionate de cei doi în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi justificare din partea inculpatului. De altfel, în declaraţiile sale, chiar martorul TTT. sugerează posibila cumpărare a unei părţi din terenul retrocedat, pentru inculpatul U., de către unul dintre prietenii săi, acesta arătând că "terenul a fost achiziţionat de S.C. F. S.R.L. şi o parte a fost vândută către M. Am mai aflat acum câţiva ani de la colegi că un anume FFFF. din Snagov (Ciofliceni), care deţine un service, prieten cu U., a achiziţionat o suprafaţă de 1000 mp în zona Fundul Sacului din suprafaţa retrocedată" (depoziţia din 26.02.2016, menţinută în fond şi în apel).

Ca atare, se constată, aşa cum, de altfel, a stabilit şi prima instanţă, că, în cauză, există suficiente probe din care rezultă că inculpatul U. a primit de la M., cu titlu de mită, suprafaţa de 1000 m.p. din terenul retrocedat situat în Snagov, fiind lipsit de relevanţă faptul că, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, care a format, deopotrivă, obiectul acuzaţiei penale, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective, atâta timp cât ceea ce a urmărit, în realitate, acesta a fost obţinerea de foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de director în cadrul Direcţiei Silvice Bucureşti.

Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective nu exclude posibilitatea îndeplinirii de către funcţionarul public a unor acte contrare îndatoririlor de serviciu sau a îndeplinirii în mod necorespunzător a respectivelor atribuţii, căci numai defectuozitatea în realizarea actelor specifice funcţiei, în înţelesul dat acestei noţiuni prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017 ale Curţii Constituţionale, este sancţionată penal, prin dispoziţiile art. 297 C. pen. (fost art. 246 şi art. 248 C. pen. din 1969), în timp ce, în celelalte două situaţii, caracterul necorespunzător al exercitării atribuţiilor de serviciu ori efectuarea unui act potrivnic lor, se apreciază inclusiv prin raportare la dispoziţii din legislaţia secundară, neavând importanţă, din perspectiva subzistenţei infracţiunii de luare de mită, dacă îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea efectuării unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale autorului sau îndeplinirea unui act contrar acestora, în legătură cu care se realizează primirea folosului necuvenit, se încadrează sau nu în tiparul normei de incriminare a abuzului în serviciu.

Mai mult, faptul că inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu are nicio relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de spălare a banilor, aşa cum în mod neîntemeiat a apreciat apelantul, din moment ce bunul supus activităţii de reciclare nu provine din comiterea acestei infracţiuni, ci a celei de luare de mită, săvârşită în varianta normativă a primirii terenului în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov, neavând relevanţă sub acest aspect legalitatea sau, dimpotrivă, nelegalitatea procedurii administrative în care s-a reconstituit dreptul de proprietate privată asupra lui.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că materialul probator al cauzei este îndestulător pentru a face dovada activităţii infracţionale din care provine bunul supus procesului de albire, activitate săvârşită de inculpaţii U. şi M. în calitate de autori ai faptelor de luare şi, respectiv, de dare de mită pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, neputând fi, astfel, reţinute criticile formulate sub acest aspect de către apelant.

În acelaşi sens, instanţa de control judiciar mai arată, contrar celor susţinute de apărare, că modalitatea alternativă a infracţiunii de luare de mită constând în primirea unui folos necuvenit prezintă aptitudinea de a asigura obiectul material al spălării de bani, din moment ce presupune preluarea de către autor a bunului remis, susceptibil de a fi supus uneia dintre operaţiunile incriminate de textul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, astfel încât, fiind, în această variantă normativă, generatoare de fonduri ilicite, luarea de mită poate constitui infracţiunea predicat pentru cea de spălare a banilor.

În cauză, aşa cum s-a arătat anterior, bunul promis de M. în schimbul îndeplinirii de către inculpatul U. a unor acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv suprafaţa de 1000 m.p. din terenul retrocedat, a fost, ulterior, remis, prin intermediul S.C. F. S.R.L., celui din urmă, care, însă, pentru a intra în posesia acestuia, a apelat la persoane interpuse, şi anume la martorul FFFF. pentru a achiziţiona în mod fictiv bunul pe numele său, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008. Cu alte cuvinte, deşi în cuprinsul convenţiei figura, în calitate de cumpărător, o altă persoană, terenul aparţinea, în realitate, inculpatului U., cum, de altfel, au menţionat în mod concordant şi constant martorii FFFF. şi GGGG., perfectarea contractului pe numele altcuiva decât al adevăratului proprietar reprezentând modalitatea la care a recurs inculpatul pentru a masca primirea imobilului promis cu titlu de mită în scopul îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririle specifice funcţiei deţinute.

Ulterior, pentru a oculta sursa nelegală a obţinerii imobilului, inculpatul U. i-a determinat (prin îndemnuri) pe cei doi martori, care nu au avut reprezentarea naturii ilicite a operaţiunii, să semneze, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 01.04.2008, prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Snagov a fost transmis către numitul IIII., în schimbul unei sume cuprinse între 45.000 şi 50.000 euro, realizându-se, practic, prin acest demers, înlocuirea bunului rezultat din săvârşirea infracţiunii de luare de mită cu altul de provenienţă licită (suma de bani primită), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de spălare a banilor, în modalitatea normativă a schimbării bunului cu scopul disimulării originii ilicite a acestuia, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 656/2002.

Faptul că încheierea convenţiei de vânzare nu s-a realizat la iniţiativa martorilor, ci, dimpotrivă, la îndemnul inculpatului, căruia îi aparţinea în realitate terenul, rezultă din faptul că acesta a fost cel care s-a ocupat de găsirea cumpărătorului, de purtarea negocierilor şi stabilirea preţului, dar şi de toate formalităţile aferente tranzacţiei, context în care, după ce le-a solicitat celor doi să semneze actul de vânzare-cumpărare, fără măcar a le comunica identitatea cocontractantului şi termenii înţelegerii, i-a însoţit la notariat pentru autentificarea acestuia şi încasarea preţului, rolul lor fiind unul pur formal.

Aşadar, sintetizând, mai întâi s-a realizat primirea de către U., cu titlu de mită, a bunului imobil ce-i fusese promis iniţial pentru a-şi îndeplini necorespunzător îndatoririle de serviciu, operaţiune nelegală mascată prin încheierea fictivă a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008, după care, printr-o acţiune distinctă şi subsecventă celei dintâi, terenul provenit din infracţiunea predicat de luare de mită a fost introdus în procesul de reciclare, prin schimbarea lui cu un alt bun de provenienţă licită, activitate înfăptuită prin perfectarea unei alte convenţii cu caracter simulat, autentificată sub nr. x din 01.04.2008, prin care martorii FFFF. şi GGGG., în calitate de interpuşi ai inculpatului, au transferat, la îndemnul său, dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniul cumpărătorului de bună credinţă IIII., în schimbul unei sume de bani cuprinsă între 45.000 şi 50.000 euro, ce a intrat integral în posesia acestuia.

Ca atare, raportat la toate aspectele expuse în precedent, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea, în forma participaţiei improprii, a infracţiunii de spălare a banilor, nefiind incidentă cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aşa cum nejustificat a considerat apelantul.

Nefondată este şi solicitarea de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţa de apel constatând, în acord cu judecătorul fondului, că, raportat la data săvârşirii infracţiunii şi la termene fixate de norma penală generală, nu este incidentă, în speţă, această cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Astfel, pornind de la faptul că, în mod corect, a fost determinată ca lege penală mai favorabilă cea în vigoare la momentul comiterii infracţiunii, dată fiind şi durata mai redusă a termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, pe lângă efectele şi conţinutul măsurilor şi obligaţiilor impuse pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere, aplicată iniţial inculpatului, Înalta Curte constată că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, este de 10 ani şi curge de la data de 01.04.2008, când aceasta a fost comisă, împlinindu-se la 01.04.2018, când inculpatul fusese deja trimis în judecată, în timp ce prescripţia specială putea interveni, potrivit art. 124 din acelaşi cod, în vigoare la data faptei, în 01.04.2023, dacă procedura judiciară nu ar fi fost finalizată, în mod definitiv.

De altfel, termenul general de prescripţie a răspunderii penale nu ar fi fost împlinit nici dacă s-ar fi considerat că legea penală nouă este mai favorabilă, din moment ce acesta este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani (expirând în 01.04.2016) şi a fost întrerupt ca urmare a dispunerii, prin ordonanţa din 01.03.2016, a efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat, urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţa din 03.03.2016, cu efectul curgerii unor noi termene de prescripţie, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (2) din acelaşi cod. Totodată, prescripţia specială a răspunderii penale ar fi putut interveni, dacă nu se pronunţa, între timp, o hotărâre definitivă, în 01.04.2024.

Deşi apelantul a susţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă din 20.02.2008, când a fost perfectat între S.C. F. S.R.L. şi martorul FFFF. contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008, Înalta Curte arată că această dată marchează doar momentul în care s-a realizat primirea, cu titlu de mită, de către U. a bunului imobil promis anterior, însă acesta a fost supus procesului de albire, prin operaţiunea de schimbare cu un alt bun de provenienţă licită, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 656/2002, abia ulterior, în data de 01.04.2008, când martorii FFFF. şi GGGG. au semnat, la îndemnul inculpatului, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 01.04.2008, încheiat cu numitul IIII.

În consecinţă, constatând, pentru toate considerentele expuse, că aspectele de critică invocate de inculpatul U. nu sunt întemeiate, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va dispune respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de acesta.

2.2. În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul inculpat M. a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei sale condamnări pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în legătură cu transferarea dreptului de proprietate asupra terenului de 75.400 m.p. din Pădurea Snagov, solicitând, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, a unei soluţii de încetare a procesului penal, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Criticile apelantului inculpat sunt neîntemeiate pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că fapta inculpatului M. care, la data de 11 iunie 2009, a dobândit în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/2009, autentificat la notar, terenul în suprafaţă de 75.400 m.p. de la S.C. F. S.R.L. reprezentată de DDDD., la un preţ subevaluat de 310.789 RON, respectiv de 0,98 euro/m.p. (la cursul BNR de 4,1977 RON/euro din 11.06.2009), pe care acesta nu l-a achitat, întrucât reprezenta recompensa primită pentru activitatea infracţională pe care a desfăşurat-o în cadrul grupului infracţional organizat, cunoscând că bunul a fost obţinut prin fapte de corupţie la care a contribuit în mod direct prin traficarea influenţei şi a urmărit astfel să ascundă provenienţa ilicită a bunului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data comiterii faptei.

Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că, după punerea în posesie şi emiterea celor două titlurilor de proprietate pentru imobile retrocedate, inculpatul B., conform clauzelor contractului de cesiune de drepturi litigioase, încheiat la data de 1 noiembrie 2006, a transmis către F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., pentru suma de 500.000 euro, preţ subevaluat, proprietatea terenului de 46,78 ha din Pădurea Snagov (dezmembrat în 6 loturi, de 76.400 m.p., 14.000 m.p. 9.300 m.p., 106.500 m.p., 193.000 m.p. şi 68.300 m.p.), conform contractului de vânzare - cumpărare, autentificat la notar sub nr. x/15.10.2007 .

Preţul de vânzare stabilit în contract, la o valoare mult diminuată faţă de valoarea reală a terenului, care a fost estimată între 18 milioane şi 83 milioane de euro de societăţile VVVVVVVVVVV. şi WWWWWWWWWWW., documente identificate la sediul II. cu ocazia percheziţiei domiciliare, face dovada caracterului fictiv al acestei vânzări şi scopului urmărit de inculpaţi, disimularea originii ilicite a dobândirii bunului, în condiţiile în care toţi inculpaţii cunoşteau că provine din săvârşirea unei infracţiuni, chiar încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase în baza căruia s-a realizat tranzacţia a avut un caracter ilicit, reprezentând plata cumpărării, respectiv a traficului de influenţă promis şi realizat de inculpatul M. De altfel, şi în concluziile raportului de constatare întocmit de specialistul D.N.A. valoarea terenului de 46,78 ha, retrocedat abuziv inculpatului B., a fost estimată, raportat la data de 15 octombrie 2007, la peste 9 milioane euro.

Aşa cum s-a arătat, impunerea societăţii F. în realizarea înţelegerii frauduloase dintre inculpatul M. şi inculpatul B., concretizată iniţial în încheierea contractului din data de 21 septembrie 2006, preluată, ulterior, şi în contractul din 1 noiembrie 2006, reprezintă varianta la care inculpaţii au ajuns pentru realizarea scopului grupului infracţional organizat (obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B. şi la care nu era îndreptăţit) şi, implicit, pentru ascunderea naturii bunurilor pretinse, promise şi date în schimbul cumpărării-traficării influenţei pentru a le da aparenţă licită.

Înalta Curte reţine că pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor norma de incriminare presupune ca situaţie premisă existenţa unui bun care să fi provenit din săvârşirea unei infracţiuni. Or, în cauză, s-a făcut dovada, pe de o parte, a caracterul ilicit al contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat între inculpatul B. şi S.C. F. S.R.L. reprezentată de M., în contextul în care membrii grupului infracţional urmăreau obţinerea bunurilor revendicate de cedent, deşi nu era persoană îndreptăţită la retrocedare, şi cunoşteau faptul că reprezintă o modalitate de plată a cumpărării-traficării influenţei, iar pe de altă parte, a fost dovedit traficul realizat chiar de inculpatul M. pentru punerea în posesie pe terenul Pădurea Snagov a inculpatului B.

Astfel, situaţia premisă cerută de norma de incriminare este realizată în cauză, bunul (terenul de 46,78 ha din Pădurea Snagov) transmis de inculpatul B. către S.C.F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., a fost obţinut în mod nelegal prin săvârşirea unei infracţiuni (traficare influenţei), aspecte cunoscute de inculpatul M., fiind cel care a săvârşit fapta de corupţie ce a avut ca rezultat dobândirea terenului (urmare punerii în posesie a cumpărătorului de influenţă).

Prin urmare, inculpatul M., deşi reprezentase anterior S.C. F. S.R.L. în relaţia cu inculpatul B. privind cesiunea drepturilor litigioase (contract cu caracter ilicit), a cumpărat, ulterior, de la această societate, reprezentată de martorul EEEE., avocat la II., terenurile în suprafaţă de 14.000 m.p. şi 9.300 m.p., pentru suma de 278.580 euro, reprezentând 11,96 euro/m.p., fiind încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x din 5 decembrie 2007, în scopul disimulării naturii bunurilor, cunoscând că provin din comiterea unei fapte de corupţie, realizată chiar de inculpat. Deşi probele administrate au făcut dovada că prin încheierea acestuia s-a urmărit ascunderea naturii bunului obţinut din comiterea unei infracţiuni (traficul de influenţă realizat de M. asupra funcţionarilor chemaţi să aprecieze asupra cererii de punere în posesie pe terenul Pădurea Snagov), având în vedere data încheierii actului (7.08.2007), s-a constatat de acuzare că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripţia răspunderii penale.

Ulterior, în continuarea activităţii infracţionale de ascundere a provenienţei bunului dobândit ilicit (terenul forestier de la Snagov), inculpatul M. a încheiat cu S.C. F. S.R.L. reprezentată de DDDD. şi contractul de vânzare cumpărare nr. x din 11 iunie 2009, prin care a dobândit împreună cu soţia sa, FF., terenul cu vegetaţie forestieră de 75.400 m.p. din Pădurea Snagov, care face parte din suprafaţa totală de 46,78 - lotul dezmembrat de 76.4000 m.p. şi care reprezenta preţul pentru activitatea desfăşurată în cadrul grupului infracţional organizat şi al promisiunii traficării influenţei în modalitate descrisă în considerentele deciziei.

De menţionat că, din lotul de 76.400 m.p. ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. x/15.10.2007, suprafaţa de 1000 m.p. a fost vândută de S.C. F. S.R.L., prin mandatar HHHH., prieten al inculpatului M., martorilor FFFF. şi GGGG., reprezentând plata serviciilor întreprinse de inculpatul U. pentru punerea în posesie pe terenul de la Snagov a inculpatului B., urmare influenţei realizate de inculpatul M. (contractul de vânzare cumpărare nr. x/20.02.2008).

De asemenea, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că parcele din acest teren, astfel cum a fost lotizat la momentul transmiterii dreptului de proprietate prin contractului de vânzare - cumpărare, autentificat la notar sub nr. x/15.10.2007, au fost transmise în mod fictiv, prin mai multe contracte de vânzare cumpărare (nr. x/20.11.2007, nr. y/5.12.2007, nr. z/5.12.2007, nr. w/20.02.2008, nr. t/13.08.2008 şi nr. 2439/13.08.2008) şi altor persoane, care le-au dobândit la solicitarea martorului HHHH., iar ulterior, cu o parte din aceste terenuri au fost garantate credite mari, contractate de la o filială VVVVVVVV., de către inculpatul M., aspecte ce fac obiectul cercetărilor într-un alt dosar penal.

Toate aceste vânzări succesive ale bunurilor dobândite de S.C. F. S.R.L., tranzacţii în care societatea era reprezentată de persoane diferite (M., administrator de fapt, HHHH. interpus al inculpatului M.), fac dovada că scopul acestor tranzacţii a fost unul fictiv, pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestor terenuri şi a da o aparenţă legală dobândirii lor.

Sub acest ultim aspect se constată, contrar susţinerilor apărării, că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, în raport de activităţile desfăşurate de inculpatul M. la momentul vânzării acelor terenuri şi garantării împrumutului contractat de la VVVVVVVV. de acesta, fapt ce dovedeşte intenţia de disimulare a naturii ilicite a bunului de către inculpat, fiind fără relevanţă faptul că împrumutul a fost ulterior restituit, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte fac obiectul cercetărilor într-un alt dosar.

Revenind la terenul de 74.500 m.p., dobândit de inculpatul M. prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/11.06.2009, ce face obiectul cauzei, se constată că probele administrate au dovedit dincolo de orice îndoială că acesta cunoştea că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni, la care şi-a adus contribuţia în mod direct (traficarea influenţei), încă de la momentul când inculpatul B. a transmis dreptul de proprietate a terenului Pădurea Snagov către SC. F. S.R.L. (15.10.2007), reprezentată chiar de inculpatul M., şi, ulterior, a urmărit să ascundă provenienţa bunului astfel dobândit prin vânzarea lui succesivă către alte persoane pentru a-i schimba natura/transforma într-un bun licit, iar, în final, să beneficieze de acesta în interes personal.

Înalta Curte observă că, de cele mai multe ori, infracţiunea de spălare a banilor se realizează simultan în mai multe din variantele normative, motiv pentru care a fost privită ca fiind susceptibilă de epuizare în timp, şi nu de consumare instantanee. Astfel, deşi se consumă odată cu primul act, în cazul de faţă, transferul proprietăţii bunului între două părţi, ea se epuizează numai atunci când toate operaţiunile de disimulare a provenienţei s-au săvârşit, în modalitatea în care şi-a conceput făptuitorul activitatea infracţională sau în raport de natura bunului.

Or, în cauză inculpatul M. şi-a conceput activitatea infracţională prin supunerea bunului (terenului) mai multor operaţiuni succesive de disimulare, prin acte materiale de transfer dintr-un patrimoniu în altul şi, în final, acelaşi bun a fost dobândit efectiv chiar de inculpat (11.06.2009), acesta fiind momentul la care se definitivează aparenţa de legalitate a provenienţei bunului, precum şi disimularea provenienţei lui ilicite, şi nu atunci când s-a efectuat primul transfer al bunului, astfel cum susţine apărarea că s-ar fi realizat "spălarea bunului".

Întrucât legiuitorul a prevăzut în conţinutul normei de incriminare numai condiţia cunoaşterii provenienţei bunurilor şi nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să impună excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracţiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 23 alin. (1) lit. a) - b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, fiind realizată în această ipoteză şi condiţia premisă impusă de lege pentru existenţa infracţiunii (să cunoască că bunul provine din comiterea unei infracţiuni). Într-adevăr, Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, conferă, prin art. 9 paragraful 2 lit. b), posibilitatea statelor de a stabili în legislaţia internă că infracţiunea de spălare a banilor "nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat", însă legiuitorul român nu a utilizat în cuprinsul Legii nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, posibilitatea menţionată în Convenţie, în sensul că nu a exclus din sfera răspunderii penale persoanele care au săvârşit infracţiunea predicat.

De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 19 iulie 2018, au fost declarate neconstituţionale sub acest aspect doar dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, însă această modalitate alternativă de săvârşire a faptei (dobândire, deţinere sau folosire) nu a fost reţinută în sarcina inculpatului.

Referitor la calitatea inculpatului M. în cadrul S.C. F. S.R.L., din probele administrate în cauză, rezultă că acesta era o persoana ce reprezenta societatea în raporturile cu B., dar şi cu terţii, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpatului B. care a precizat că, atunci când a încheiat contractul de cesiune, a perceput că F. este reprezentată de M., afirmaţie susţinută de martora SS. în depoziţiile date în faza de urmărire penală, considerentele relevate de instanţa de control judiciar cu privire la veridicitatea acestor declaraţii fiind pe deplin aplicabile şi sub acest aspect.

Declaraţiile acestora se coroborează şi cu cele ale martorului NN. care a arătat că ştie de la H. că de F. se ocupau M. şi G., M. fiind un fel de administrator în România coordonat de G., precum şi ale martorilor HHHH., care a precizat că de F. din România se ocupa M., şi XXXXX., care a menţionat că a fost rugat de M. să îşi exprime opinia în legătură cu raportul de due diligence, întrucât era în negocieri cu privire la preluarea drepturilor litigioase de la inculpatul B.; tot martorul a susţinut că, într-o discuţie cu H., acesta a fost surprins de tranzacţiile făcute de M. şi din acest motiv l-a scos din proiect.

În dovedirea calităţii de administrator de fapt a inculpatului M. în cadrul S.C. F. S.R.L., relevant este chiar contractul de vânzare - cumpărare nr. x/15.10.2007 în care este menţionată calitatea acestuia de reprezentant al societăţii, deşi aceasta era administrată, de drept, de QQ., astfel cum rezultă din actele societăţii, iar S.C.F. S.R.L. potrivit contractului de cesiune, era reprezentată de II., prin urmare, este cert că implicarea inculpatului M. viza realizarea scopului pentru care s-a încheiat contractul de cesiune şi, în final, disimularea proveninţei ilicite a bunului dobândit în baza acestei convenţii.

Astfel, inculpatul M. nu s-a limitat doar la a obţine folosul bunului în schimbul traficării influenţei, ci a contribuit, ulterior, şi la disimularea proveninţei acestuia prin dobândirea suprafeţei de 75.4000 m.p., tranzacţie în care societatea F. este reprezentată de DDDD., deşi terenul obţinut de inculpat face parte din suprafaţa totală de 46,78 ha din Pădurea Snagov, transmisă de inculpatul B. către F. S.R.L., în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/15.10.2007, prin urmare, nu numai că ştia că bunul provine din comiterea unei fapte de corupţie la care a contribuit efectiv, dar a şi urmărit, încă de la acel moment, ascunderea proveninţei lui, acţiune infracţională realizată prin această din urmă tranzacţie când, practic, s-a definitivat disimularea provenienţei ilicite a terenului.

Împrejurarea că între inculpatul M. şi reprezentanţii F. S.R.L. au intervenit unele disensiuni legate tocmai de vânzarea acestor terenuri ce au condus, în final, la excluderea inculpatului din proiect în primăvara anului 2010, aspecte relevate şi de M. în declaraţiile date în cursul procesului penal, nu îl exonerează de răspundere penală, întrucât, aşa cum s-a arătat, acesta cunoştea la momentul încheierii tranzacţiei că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni, al cărui autor era chiar inculpatul, iar norma de incriminare nu prevede o calitate specială pentru subiectul activ, prin urmare, este lipsit de relevanţă dacă acesta mai reprezenta sau nu S.C.F. S.R.L. atunci când a dobândit bunul (11.06.2009).

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte nu poate primi criticile apelantului inculpat M. privind inexistenţa faptei de spălare a banilor, întrucât ansamblul probator administrat dovedeşte fără putinţă de tăgadă că acţiunile întreprinse de acesta, de trecere a bunului (suprafaţa de 75.400 m.p. teren) dintr-un patrimoniu în altul, cunoscând că provine din comiterea unei infracţiuni de corupţie la care a contribuit efectiv, au avut ca scop disimularea provenienţei ilicite şi crearea aparenţei caracterului licit al bunului pe care l-a dobândit în patrimoniul său, deşi, în realitate, reprezenta plata traficului de influenţă promis şi realizat în raporturile cu B., cumpărător de influenţă.

Prin urmare, solicitarea inculpatului M. de a se pronunţa o soluţie de achitare în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la momentul comiterii faptei, este neîntemeiată.

Totodată, neîntemeiată este şi critica apelantului inculpat M. referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale, având în vedere că infracţiunea de spălare a banilor este susceptibilă de epuizare în timp, şi nu de consumare instantanee, iar ultima operaţiune de disimulare a naturii bunului (suprafaţa de 74.500 m.p.) s-a realizat de inculpat prin încheierea contractului de vânzare- cumpărare nr. x din data de 11 iunie 2009. Întrucât termenul de prescripţie specială stabilit de dispoziţiile art. 124 raportat la art. 122 alin. (2) lit. c) C. pen. (1969) este de 15 ani, raportat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (11.06.2009) se constată că în cauză termenul de prescripţie se împlineşte la 11.06.2024, astfel că nu se poate dispune o soluţie de încetare a procesului penal, cum s-a solicitat de apărare.

În consecinţă, Înalta Curte urmează a respinge apelul formulat de apelantul inculpat M. şi sub acest aspect.

2.3. Criticile apelantei inculpate N. privind greşita sa condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse.

Analizând, cu prioritate, motivul de apel invocat cu ocazia dezbaterilor, pe care apărarea l-a circumscris unei cauze de nulitate absolută, în realitate, fiind relevată împrejurarea depăşirii limitelor judecăţii cu nesocotirea prevederilor art. 371 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de fond nu a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea descrisă în actul de sesizare.

Astfel, se constată că instanţa de fond, în mod corect a apreciat că probele administrate în cauză fac dovada comiterii infracţiunii de spălare a banilor de către inculpata N., constând în aceea că, pentru a ascunde provenienţa ilicită a terenului primit la Snagov, a încheiat, în anul 2008, contracte fictive de vânzare-cumpărare cu S.C. F. S.R.L. în numele societăţii sale, GG. S.R.L. (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/08.01.2008 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008), iar ulterior, după declanşarea cercetărilor în prezenta cauză, a transferat întreaga suprafaţă de teren, de 78.792 m.p., pe numele societăţii comerciale DD. S.R.L., înfiinţată la data de 27.07.2015, ca aport la capitalul social, devenind astfel acţionar majoritar, societate unde asociat unic şi administrator este fiica inculpatei.

Faptul că instanţa de fond a reţinut că inculpata N., atunci când a primit pe numele societăţii GG. S.R.L., prin cele două contracte de vânzare cumpărarea, suprafaţa totală de 78.792 m.p. şi, ulterior, când a transmis bunul către DD. S.R.L., cunoştea că terenul provine din comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, realizată de inculpatul M., nu poate conduce la aprecierea că a relevat o altă situaţie de fapt.

În concret, fapta de spălare a banilor ce face obiectul judecăţii priveşte doar împrejurarea că inculpata a adus ca aport la capitalul social al societăţii DD. S.R.L. terenul dobândit de S.C. GG. S.R.L. în urma comiterii faptei de traficare a influenţei descrise la pct. II din actul de sesizare, faptă pentru care s-a dispus o soluţie de clasare, urmare a interveniri prescripţie răspunderii penale, însă sub acest aspect au fost administrate probe care au făcut dovada acţiunilor ilicite desfăşurate de inculpată în baza contractului de mandat încheiat cu inculpatul B. şi a criteriilor pe care inculpata le-a avut în vedere atunci când a predat proiectul inculpatului M.

Faptul că în cauză s-a dispus o soluţie de clasare faţă de inculpată sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă (infracţiunea predicat), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale nu are relevanţă sub aspectul răspunderii juridice a autorului infracţiunii de spălare a banilor, deoarece infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, a cărei existenţă nu este condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, principiu statuat şi în conţinutul art. 9 paragraful 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 420/2006, asumându-şi astfel obligaţia de a nu condiţiona condamnarea pentru fapta de spălare a banilor de existenţa unei condamnării pentru infracţiunea predicat (infracţiunea în urma căreia a fost dobândit bunul).

Totodată, având în vedere soluţia spre care s-a orientat instanţa de control judiciar, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză, în legătură cu actele de complicitate la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave privind retrocedarea Pădurii Snagov, în sensul dovedirii existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatei N., susţinerile apărării că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare şi sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor sunt lipsite de fundament legal (s-a susţinut că inexistenţa infracţiunii predicat conduce implicit la inexistenţa infracţiunii de spălare a banilor în opinia apărării). Mai mult, chiar dacă s-ar fi menţinut soluţia de achitare pentru infracţiunea de abuz în serviciu sub forma complicităţii, acest aspect nu ar fi avut nicio relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de spălare a banilor, aşa cum în mod neîntemeiat a apreciat apelanta, din moment ce bunul supus activităţii de reciclare nu provine din comiterea acestei infracţiuni, ci a celei de trafic de influenţă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curtea apreciază că instanţa de fond nu a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea relevată de acuzare în actul de sesizare, astfel că nu se poate aprecia că au fost depăşite limitele judecăţii, cu nesocotirea prevederilor art. 371 C. proc. pen., aşa cum s-a susţinut de apărătorul apelantei inculpate N. cu ocazia dezbaterilor.

Analizând criticile de netemeinicie invocate de apelanta inculpată cu privire la greşita sa condamnare sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a apreciat asupra existenţei faptei, a elementelor de tipicitate ale infracţiunii şi vinovăţiei inculpatei, pronunţând o soluţie de condamnare.

Probele administrate dovedesc în mod cert că după dobândirea de către inculpatul B., în mod nelegal, a suprafeţei de 46,78 ha din Pădurea Snagov, acesta a transferat dreptul de proprietate asupra terenului către S.C. F. S.R.L., având în vedere înţelegerea frauduloasă făcută cu inculpatul M., reflectată şi prin clauzele contractului de cesiune de drepturi litigioase (procentele stabilite cu titlu de plată pentru cumpărătorul de influenţă într-un cuantum diminuat faţă de valoarea reală a bunului revendicat, recunoaşterea contractului de mandat încheiat cu S.C. GG. S.R.L.).

Cunoscând înţelegerea dintre părţi, în contextul în care chiar inculpata N. a promis şi realizat traficarea influenţei în legătură cu retrocedarea terenului forestier situat în Pădurea Snagov (contractul de mandat încheiat cu B. la 30.10.2005), demersuri continuate apoi de inculpatul M. pentru punerea în posesie a inculpatului B., în baza contractului de cesiune (01.11.2006), pentru a ascunde provenienţa ilicită a bunului, inculpata a încheiat, în anul 2008, contracte fictive de vânzare-cumpărare cu S.C. F. S.R.L. în numele societăţii sale, S.C. GG. S.R.L, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/08.01.2008 (privind suprafeţele de 6534 m.p. şi 43.459 m.p., la o valoare estimată de 199.972 euro, respectiv 4 euro/m.p.) şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008 (privind suprafaţa de 28.709 m.p., pentru preţul de 115.196 euro, respectiv 4 euro/mp), fapte pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, având în vedere data întocmirii celor două acte, însă, în cauză, au fost administrate probe care au dovedit în mod cert comiterea faptei de către inculpată şi care au relevanţă sub aspect probator în dovedirea acţiunilor sale ulterioare de disimulare a proveninţei bunului.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata N. cunoştea proveninţa ilicită a bunului, având în vedere că a participat în mod direct la negocierile dintre inculpatul B. şi M., pe care inculpata l-a prezentat celui dintâi, iar criteriile avute în vedere au fost tocmai poziţia şi influenţa acestuia în lumea politică, dar şi puterea financiară pentru a susţine demersurile ilegale ce urmau a fi realizate după semnarea contractului de cesiune de drepturi.

Aşa cum s-a arătat cu ocazia analizării infracţiunilor de cumpărare-traficare de influenţă, întrucât nu reuşise obţinerea în proceduri administrative a bunurilor revendicate, la care nu era îndreptăţit, în cursul anului 2005, inculpatul B. a cunoscut-o pe N., ca fiind o persoană cu relaţii şi influenţă, care i-a promis că prin relaţiile sale îl va ajuta să recupereze proprietăţile, în schimbul unui procent de 35% din valoarea bunurile obţinute.

Relevantă în acest sens este depoziţia martorului WWWWW. care a arătat că B. i-a spus că a găsit pe cineva care să îl conecteze cu oameni politici importanţi şi care are influenţă pentru soluţionarea cererilor lui de revendicare, făcând referire la N., căruia martorul i-a şi predat dosarele, iar după câteva săptămâni a fost trimis de inculpat la o întâlnire cu M.

În urma negocierilor dintre părţi s-a încheiat la data de 30.10.2005 contractul de mandat, prin care societatea S.C. GG. S.R.L. se obliga să acorde asistenţă de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor iniţiate de mandant, în schimbul unui procent din suma obţinută din vânzare bunurilor sau cotă parte în natură din aceste bunuri, ce ulterior a fost autentificat la notarul public CCCCCCCCCC., sub nr. x din 13.01.2006, plata mandatului fiind stabilită la valoarea de 30% din preţul de vânzare al bunului recuperat . În baza acestui contract au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare cumpărare a unor părţi din bunurile solicitate la retrocedare, corespunzătoare procentului de 30%, deşi obţinerea acestora nu era certă, aspecte ce au făcut obiectul cercetărilor, dar urmare a intervenirii prescripţiei, s-a dispus clasarea cauzei.

În urma eşecurilor de a obţine efectiv vreunul din bunurile revendicate de inculpatul B., în perioada 2005 - august 2006, inculpata N., la solicitarea şi presiunile exercitate de inculpat, care dorea obţinerea unor venituri mari şi imediate, date fiind dificultăţile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar şi mai bine ancoraţi în lumea politică care puteau să îl ajute în obţinerea bunurilor pentru care a depus mai multe cereri de retrocedare, respectiv de punere în posesie (în cazul Pădurii Snagov).

În acest context, l-a contactat, iniţial, pe martorul NN., cunoscut om de afaceri şi interesat de proiecte imobiliare şi, ulterior, pe M., acesta din urmă aflând despre bunurile revendicate de inculpatul B. cu ocazia încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare pentru o suprafaţă de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa (negocierile fiind purtate de M. cu N., reprezentant al S.C. GG. S.R.L., mandar al inculpatului B.).

În acest sens, martora NNNNN. a arătat că a participat cu N. la o întâlnire cu NN., la DDDDDD., întrucât aceasta intenţiona să cedeze drepturile inculpatului B. martorului, despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume martora nu şi-l aminteşte, dar şi-l reprezintă ca fiind "plinuţ şi cu ochelari". Martora a mai precizat că a prezentat martorului NN. şi consilierului juridic care îl însoţea dosarele întocmite până la acel moment, însă după vreo două săptămâni a aflat de la N. că NN. nu era interesat, iar după acest moment N. a început discuţiile cu M., în toamna anului 2006, dar nu ştie când au fost finalizate.

Aceste aspecte sunt confirmate de martorul NN. în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, în care arată că a cunoscut-o pe N. (în prezent N.) N. în anul 2006, când a venit la XXXXX., consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn LLLLL., cu o propunere pentru nişte drepturi litigioase legate de "B.", înainte ca M. să vină cu propunerea lui de afaceri, însă XXXXX., după ce a studiat actele, nu a fost de acord şi propunerea nu s-a realizat.

Şi martorul XXXXX., în declaraţia din data de 26.02.2016, confirmă împrejurarea că la biroul său a venit N. cu o ofertă de cumpărare de drepturi litigioase, împreună cu o listă de bunuri pentru care B. a solicitat retrocedarea şi pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă restituirea Pădurii Snagov, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că N. nu i-a prezentat niciun act din care să rezulte că inculpatul B. avea vreun drept la retrocedare.

În acest context, inculpata N. i-a comunicat lui B. că are nevoie de oameni puternici, implicaţi în mediul politic, care să îl ajute în demersurile sale la autorităţi, sens în care i-a propus şi a intermediat o întâlnire cu M., pe care l-a prezentat ca fiind fost consilier al lui HH. şi, la acel moment, consilier al lui WW., un baron al localităţii Snagov, unde deţine o casă, fiind în relaţii apropiate cu primarul comunei şi cu CCCCC.

Astfel, în depoziţiile sale inculpatul B. precizează că a întâlnit-o pe N. în anul 2005, că i-a promis că îl va ajuta să-şi recupereze bunurile, context în care i-a spus că îl cunoaşte pe primarul de la Snagov, pe care l-a vizitat de mai multe ori, în schimbul ajutorului urmând să primească un procent de 35% din valoarea imobilelor recuperate. Totodată, a precizat în conţinutul declaraţiei că după un an N. i l-a prezentat pe M., ca fost consilier al lui HH. şi consilier al lui WW. în domeniul afacerilor, la acel moment. (din data de 23.04.2015, filele x d.u.p.)

Martora SS., în declaraţia din 8.01.2016 confirmă cele susţinute de inculpatul B. în legătură cu promisiunile făcute de N. pentru recuperarea bunurilor revendicate de soţul său, că inculpata le-a spus că are relaţiile necesare pentru obţinerea de la Arhivele Naţionale a documentelor care fac dovada că bunurile aparţin acestuia, acte ce sunt ţinute ascunse din ordinul directorului XXXXXXXX.

Declaraţiile inculpatului B. se coroborează şi cu cele ale inculpatului O., ale martorilor ZZZ., TTT. şi AAAA., care confirmă împrejurarea că inculpata N. se cunoştea cu primarul O. care vorbea despre acesta în mod familiar şi era interesată de retrocedarea terenurilor revendicate de "B.", astfel că, prin intermediul senatorului XXX., a încercat să pună presiune asupra persoanelor ce aveau putere de decizie şi erau chemate să aprecieze asupra cererii de retrocedare, printre care era şi martorul ZZZ. Referitor la retrocedarea Pădurii Snagov, martorul ZZZ. a precizat că XXX. l-a chemat la biroul său şi i-a prezentat un bilet cu 4 retrocedări, printre care şi pădurea Snagov, context în care martorul i-a comunicat că sunt nelegale şi nu a luat biletul la plecarea din biroul senatorului.

Deşi inculpatul B. şi martora SS. au retractat sau şi-au nuanţat anumite aspecte din declaraţiile date în cursul urmăririi penale, ele nu pot fi înlăturate din ansamblul probator administrat în cauză, având în vedere acelaşi argumente ce au fost expuse la analizarea celor două infracţiuni de conivenţă reţinute în sarcina inculpaţilor M. şi B. (cumpărarea - traficul de influenţă).

În declaraţia din 3.03.2016, inculpata N. a precizat că îl cunoaşte pe preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, XXX., întrucât mergeau împreună la nunţi şi botezuri, precum şi faptul că i-a spus acestuia că a făcut demersuri la prefectură pentru retrocedarea pădurii, dar nu a primit nimic.

În ceea ce priveşte solicitarea apărării, de înlăturare a declaraţiei date, în calitate de martor, de către N. în 18.12.2015, Înalta Curte arată că, în analiza acuzaţiilor aduse acesteia prin rechizitoriu, respectiva depoziţie nu a fost valorificată în faza apelului, fiind avute în vedere exclusiv declaraţiile sale, date în calitate de suspect şi inculpat, în măsura în care acestea se coroborează cu celelalate mijloace de probă administrate în cauză.

Toate aceste elemente probatorii confirmă împrejurarea că inculpata N. a intervenit pentru retrocedarea terenului Pădurea Snagov revendicat de inculpatul B. şi că acesta nu era persoană îndreptăţită, contrar celor susţinute de inculpată în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti.

Realizarea înţelegerii frauduloase dintre inculpaţii M. şi B., concretizată în încheierea contractului din data de 21.09.2006, preluată ulterior şi în contractul din 1.11.2006, reprezintă varianta la care inculpaţii au ajuns pentru realizarea scopului urmărit (obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul B. şi la care nu era îndreptăţit) şi, implicit, pentru ascunderea naturii bunurilor pretinse, promise şi date în schimbul cumpărării-traficării influenţei pentru a le da aparenţă licită, înţelegere cunoscută de inculpata N., la care a contribuit în mod direct, având în vedere că i l-a prezentat inculpatului pe M., căruia i-a cedat în final proiectul, acesta fiind şi motivul pentru care în contractul de cesiune încheiat între părţi se recunosc obligaţiile asumate de inculpatul B. în relaţia cu mandatara S.C. GG. S.R.L., reprezentată de inculpată.

Potrivit menţiunilor de la pct. 31 al Cap. V "Alte clauze", inculpatul B. recunoaşte şi notifică cesionarul (SC F. SRL) în legătură cu existenţa convenţiei din 31.01.2006 cu S.C. GG., reprezentată de inculpata N., prin care societatea urma să facă demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce făceau obiectul acesteia, precum şi faptul că, prin încheierea prezentului contract, nu se revocă mandatul dat S.C. GG. S.R.L. Totodată, cesionarul se obligă faţă de această societate să respecte prevederile contractului de mandat şi să o încunoştinţeze în timp util despre eventualitatea oricărei tranzacţii în legătură cu bunurile imobile ce fac obiectul înţelegerii şi condiţiile de tranzacţionare. La momentul încheierii contractului, se menţiona că din avansul remis cedentului, un procent de 30% din sumă urmează a fi trecut de cedent în contul societăţii GG., iar pentru restul de 3 milioane de euro plata să se realizeze în aceleaşi procente între cedent şi S.C. GG. S.R.L.

Or, recunoaşterea contractului de mandat încheiat cu S.C. GG. S.R.L., cu obligaţiile impuse cesionarului, în condiţiile în care valabilitatea mandatului era limitată până la data de 31.12.2006, iar motivul pentru care B. a renunţat la serviciile inculpatei N. a fost eşecul acesteia în dobândirea efectivă a bunurilor revendicate şi necesitatea obţinerii unor resurse financiare imediate din valorificarea lor, nu are o justificare contractuală legală, cu atât mai mult cu cât toate dosarele privind procesele aflate pe rol au fost predate de martorul OOOOO. şi de acuzată inculpatului E., încă din perioada discuţiilor preliminare încheierii contractului de cesiune de drepturi.

Preluarea contractului de mandat nu este justificată nici raportat la activităţile ulterioare ce ar putea fi întreprinse de S.C. GG. S.R.L. în baza mandatului nerevocat, având în vedere că de acţiunile în justiţie şi procedurile administrative urma să se ocupe cesionarul, prin intermediul unei firme de avocatură renumite (II.), astfel că acordarea asistenţei de specialitate şi de reprezentare în cadrul unor proceduri administrative sau judiciare, chiar începute, nu mai subzistă. În realitate, menţinerea obligaţiei privind plata unui procent din valoarea bunurilor revendicate către societatea inculpatei N. reprezintă o modalitate de plată nu doar pentru intervenţiile sale la funcţionarii publici pentru retrocedarea Pădurii Snagov, ci şi pentru activitatea acesteia de a-l ajuta pe inculpatul B. să încheie contractul cu S.C. F. S.R.L., reprezentată de M., pe care inculpata l-a ales după criteriul influenţei şi poziţiei sale în mediul politic, precum şi a resurselor financiare necesare pentru realizarea promisiunilor de obţinere a bunurilor revendicate de inculpatul B., la care nu era îndreptăţit.

Faptul că inculpata N. a fost cea i-a cedat "afacerea" inculpatului M. şi a cunoscut că prin încheierea contractului de cesiune se realizează o plată a cumpărării-traficării influenţei promise de inculpatul M., în continuarea acţiunilor ilicite întreprinse chiar de ea, rezultă şi din declaraţiile martorului HHHH., în care a arătat că între inculpaţii M., N. şi E. exista un adevărat "circuit", că se discuta despre terenurile "B.", iar de la M. ştie că cea care a iniţiat proiectul şi l-a prezentat acestuia este N. Martorul a mai precizat că ştie că între cei doi existau disensiuni, M. fiind nemulţumit de pretenţiile emise de inculpată, că avea să primească bani şi că era implicată în demersurile pentru retrocedarea terenurilor.

Având în vedere că din probele administrate şi analizate mai sus rezultă că între inculpaţii N. şi B. a existat o înţelegere ilicită privind retrocedarea Pădurii Snagov prin intervenţia la funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens, continuată apoi prin promisiunea inculpatului M. de a definitiva aceste demersuri, în sensul dobândirii efective a bunului imobil, prin acţiuni similare (exercitarea influenţei sale asupra persoanelor competente în privinţa punerii în posesie), Înalta Curte apreciază că situaţia premisă cerută de norma de incriminare este realizată în cauză.

Prin urmare, la momentul încheierii celor două contracte fictive de vânzare- cumpărare cu S.C. F. S.R.L., reprezentată de EEEE., HHHH. şi JJJJ., respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/08.01.2008 (privind suprafeţele de 6534 mp şi 43.459 mp, la o valoare estimată de 199.972 euro, respectiv 4 euro/mp) şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008 (privind suprafaţa de 28.709 mp, pentru preţul de 115.196 euro, respectiv 4 euro/mp), inculpata N. cunoştea că terenul de 46,78 ha din Pădurea Snagov, transmis anterior de inculpatul B. către S.C. F. S.R.L., provenea din comiterea unei infracţiuni de corupţie.

Or, prin transferul terenurilor în patrimoniul S.C. GG. S.R.L., care reprezenta plata pentru activităţile ilicite întreprinse de inculpată anterior încheierii contractului de cesiune şi cedării proiectului privind bunurile revendicate de inculpatul B. către inculpatul M. - aspect ce rezultă cu evidenţă din probele administrate şi clauzele contractului de cesiune încheiat la 1.11.2006 -, inculpata N. a urmărit să ascundă provenienţa ilicită a bunului obţinut din comiterea unor infracţiuni.

Intenţia inculpatei de a ascunde provenienţa ilicită a bunului rezultă şi din aceea că, la scurt timp după formularea de către inculpatul B. a plângerii penale, la data de 23.01.2015, şi a denunţului, la data de 15.04.2015, împotriva inculpatului M. şi declanşarea cercetărilor în cauză, a transmis terenurile obţinute în schimbul acţiunilor întreprinse pentru retrocedarea Pădurii Snagov din proprietatea S.C. GG. S.R.L. în patrimoniul societăţii DD. S.R.L., înfiinţată la data de 24.07.2015, sub formă de aport la capitalul social, astfel cum rezultă din menţiunile din actul constitutiv al societăţii actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la 1 octombrie 2015, devenind, astfel, acţionar majoritar, în timp ce fiica sa, KKKK., a rămas cu un procent de 0,02 % .

Susţinerile apărării, în sensul că transferul acestor terenuri s-a realizat în mod licit şi la vedere, astfel că nu s-a urmărit disimularea naturii bunului, nu pot fi primite, având în vedere că inculpata N., aşa cum s-a arătat, cunoştea despre caracterul ilicit al contractului de cesiune de drepturi şi de provenienţa ilicită a bunului ce a fost transferat în proprietatea F. S.R.L., reprezentată de inculpatul M., ca atare, prin transferul bunului dintr-un patrimoniu în altul aceasta a urmărit ascunderea naturii sale ilicite.

Împrejurarea că inculpata a deţinut bunul în patrimoniul societăţii S.C. GG. S.R.L. o perioadă de aproximativ 7 ani, până la transmiterea acestuia către DD. S.R.L., nu poate conduce la aprecierea că tranzacţiile au fost la vedere şi licite, în condiţiile în care bunul dobândit de S.C. GG. S.R.L. a fost obţinut din comiterea unei infracţiuni de corupţie (traficarea influenţei de către inculpatul M. şi a demersurilor ilicite realizate chiar de inculpată), iar ulterior, acelaşi bun dobândit nelegal a fost transmis în patrimoniul S.C. DD. S.R.L., sub forma de aport la capitalul social, după formularea plângerii penale din data de 23.01.2015 şi denunţului din data de 14.04.2015 de către cumpărătorul de influenţă, inculpatul B., în care a prezentat în detaliu întreaga activitate infracţională a inculpaţilor, inclusiv cea desfăşurată de N.

Contrar susţinerilor apărării, suprafeţele de teren menţionate în cele două contracte de vânzare - cumpărare fictive au intrat în patrimoniul S.C. GG. S.R.L., tot în scopul disimulării naturii lor ilicite, iar inculpata a cunoscut că provin din comiterea unei fapte de corupţie, astfel că păstrarea bunului o perioadă îndelungată în patrimoniul unei societăţi ce derula o activitate comercială legală, nu conferă un caracter licit acestui produs al infracţiunii. Scopul pentru care autorul infracţiunii de spălare a banilor transferă bunul dintr-un patrimoniu în altul este acela de a-i ascunde proveninţa şi a-i da o aparenţă licită, astfel că, după transferul bunului, acesta are în continuare caracterul de bun dobândit din comiterea infracţiunii, indiferent cât timp a trecut de la momentul transferului.

Prin urmare, în condiţiile în care cercetările fuseseră deja începute în cauză, pentru a ascunde natura ilicită a bunului intrat în patrimoniul S.C. GG. S.R.L., inculpata N. l-a transferat din nou, sub forma aportului la capitalul social, în patrimoniul S.C. DD. S.R.L., devenind astfel acţionar majoritar al societăţii.

Deşi s-a susţinut de apărare că scopul acestei operaţiuni a fost acela al desfăşurării în viitor a unei activităţi comerciale cu o societate din China, din actele dosarului nu rezultă că s-a realizat derularea vreunui contract comercial sau a unor relaţii comerciale concrete care să fi justificat majorarea capitalului social al societăţii DD. S.R.L., conţinutul convorbirilor telefonice invocate de inculpată neputând fi avute în vedere, întrucât au fost excluse din ansamblul probator de către instanţa de control judiciar. Mai mult, constituirea societăţii cu puţin timp înainte de realizarea acestui transfer (24.07.2015) şi într-o perioadă apropiată de data sesizării şi începerii cercetărilor în cauză (ianuarie 2015, respectiv aprilie 2015), precum şi faptul că nu au fost derulate activităţi comerciale anterior majorării capitalului social, fac dovada că, în realitate, intenţia inculpatei a fost aceea de disimula natura bunului dobândit ca folos al comiterii unor infracţiuni.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte nu poate primi criticile apelantei inculpate N. privind inexistenţa faptei sau neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, întrucât ansamblul probator administrat dovedeşte fără putinţă de tăgadă că, prin acţiunile sale, inculpata a transferat cu intenţie terenurile dobândite prin contractele de vânzare - cumpărare fictive din patrimoniul S.C. GG. S.R.L. în patrimoniul S.C. DD. S.R.L., ca aport social la această din urmă societate, cunoscând că bunurile provin din comiterea unor infracţiuni de corupţie comise de aceasta şi de inculpatul M., în scopul ascunderii proveninţei ilicite acestora, în contextul în care, în cauză au fost declanşate cercetările în legătură cu dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul B.

Prin urmare, constatând că, în mod corect, a fost reţinută vinovăţia acesteia în comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, solicitarea inculpatei N. de a se pronunţa o soluţie de achitare în baza dispoziţiilor art. 16 lit. a) sau art. 16 lit. b) C. proc. pen., este neîntemeiată.

VI. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, referitoare la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit, reţinute în legătură cu retrocedarea D.

1. Din analiza materialului probator al cauzei, instanţa de control judiciar constată, în acord cu susţinerile Ministerului Public, că prima instanţă a procedat la valorificarea selectivă a acestuia, fără a prezenta, însă, motivele pentru care anumite mijloace de probă nu au fost valorizate, cu toate că furnizau informaţii relevante în legătură cu elementele de fapt ce formau obiectul probaţiunii, stabilind, astfel, o situaţie factuală incompletă, lacunară, şi ajungând la concluzia eronată că acţiunile majorităţii inculpaţilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în forma autoratului sau, după caz, a complicităţii.

Ca atare, evaluând, în mod coroborat întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, dar şi în faza cercetării judecătoreşti în fond şi în apel, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin notificarea nr. x din 13.02.2002, depusă la Primăria Municipiului Bucureşti (P.M.B.) prin intermediul executorului judecătoresc şi înregistrată sub nr. x, inculpatul B. a solicitat, în nume propriu, deşi la acea dată tatăl său, ZZ., era în viaţă, restituirea imobilului în suprafaţă totală de 26,8764 ha. teren, situat în str. x cunoscut ca fosta D. În motivarea notificării s-a arătat că imobilul a aparţinut C. al-II-lea, fiind compus din 23 ha. obţinute în baza titlului de proprietate nr. x din 2.10.1931, 3,5224 ha. cumpărate prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Illfov sub nr. x din 31.10.1936 şi 3540 mp. dobândiţi în baza legii publicate în Monitorul Oficial nr. 89/1940.

S-a arătat că imobilul a fost moştenit de către soţia supravieţuitoare YY., care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe AAA., ale cărei drepturi succesorale au fost cumpărate de inculpat în baza actului de vânzare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 2.08.2001.

În situaţia în care restituirea în natură nu era posibilă, s-a solicitat restituirea prin echivalent conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, estimând valoarea imobilului la suma de 2.100.000 dolari.

În drept, au fost invocate disp.art. 10 pct. 4 şi 5, art. 21 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Notificarea nu a fost însoţită de vreun act, deşi s-a menţionat anexarea copiei actului de identitate, a testamentului YY. şi a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale.

În privinţa terenului revendicat, este de reţinut că, deşi acesta a fost menţionat în Decizia Consiliului de Miniştri din 18.06.1948 emisă în baza Decretului nr. 38/1948, prin care treceau în proprietatea statului bunurile mobile şi imobile ale fostului GGG. şi ale membrilor fostei LLLL., întreaga avere a fostului C., inclusiv fosta D. fusese sechestrată de Statul Român încă din 1940, aşadar mai înainte de instaurarea regimului comunist, conform Decretului-lege nr. 3767/1940, act în baza căruia fostul suveran pierduse dreptul de dispoziţie asupra bunurilor sale.

Ulterior, la data de 13.03.2003, prin adresa înregistrată la P.M.B. sub nr. x, inculpatul B. a menţionat depunerea unor documente "în completarea notificării nr. x/14.02.2002" (acte de identitate, testamentul YY., contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, acte obţinute de la Arhivele Naţionale în legătură cu imobilul revendicat şi adrese emise de P.M.B.) - fil. 19, vol. 10 dup.

Totodată, la 8.02.2007, prin adresa înregistrată la P.M.B. sub nr. x din 8.02.2007, inculpatul B. a menţionat depunerea unor documente suplimentare în legătură cu aceeaşi notificare (istoricul imobilului, certificatele de calitate de moştenitor nr. 55/2005 şi nr. 129/2006, certificat de naştere ZZ., hotărârea Tribunalului din Lisabona din 6.02.1955, decretul nr. 38/1948, procesul-verbal din 23.11.1940). - fil. 25, vol. 10 dup.

Este de reţinut că, potrivit contractului nr. x din 1.11.2006 privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, încheiat între inculpatul B., în calitate de cedent, şi inculpata S.C.F. S.R.L., reprezentată la semnarea contractului de inculpatul M., în calitate de cesionar, inculpatul B. cesionase "ferm şi irevocabil, cu titlu oneros, fără nicio rezervă", toate drepturile sale asupra mai multor imobile, între care şi "imobilul denumit D., în suprafaţă de 28,63 ha.", pentru care formulase notificare (art. 1, 1.5 şi 2 din contract) - fil. 26, vol. 29 dup.

Fiind vorba despre o cesiune de drepturi, cesionarul ar fi trebuit să se substituie cedentului în toate procedurile pendinte, administrative sau judiciare, însă în contract s-a prevăzut dreptul inculpatei S.C.F. S.R.L. de a alege ca inculpatul B. să continue procedurile administrative şi judiciare, urmând ca acesta să fie "aparent titularul procedurilor desfăşurate, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel drepturile transmise/cesionate prin prezentul contract (…)" - art. 7 din contract.

Potrivit menţiunilor explicite de la finalul contractului, "în conformitate cu disp.art. 3 alin. (1) teza a-III-a din Legea nr. 51/1995", inculpatul E. a atestat în calitate de avocat "data, identitatea părţilor şi conţinutul prezentului act redactat de mine", astfel încât acesta nu doar cunoştea, ci fusese artizanul acestui mecanism care a permis ascunderea ulterioară a adevăratului titular al drepturilor revendicate.

Astfel, deşi toţi inculpaţii cunoşteau că, începând cu data intrării în vigoare a contractului, care coincidea cu data plăţii avansului de 1.000.000 de euro, drepturile care făceau obiectul diferitelor proceduri administrative şi/sau judiciare nu mai aparţineau inculpatului B., ci, conform art. 9 alin. (2) din contract, fuseseră cesionate efectiv inculpatei S.C.F. S.R.L., societate în spatele căreia se afla un grup de interese transfrontalier, ei au ascuns această situaţie de fapt autorităţilor cu care au intrat în contact şi s-au folosit în continuare de inculpatul B., pe care l-au prezentat ca fiind titularul drepturilor revendicate, tertip utilizat pentru a spori şansele de reuşită ale demersurilor lor de a obţine bunurile solicitate de acesta, prin invocarea calităţii sale de moştenitor al fostului C. şi de membru al fostei familii XX.

În aceste condiţii, deşi clientul II. şi al inculpatului E., în calitatea sa de avocat coordonator al proiectului Prinţul/F., era doar această din urmă societate, în relaţia cu autorităţile s-au prezentat ca reprezentanţi ai inculpatului B. şi au făcut demersuri în numele sau alături de acesta, ascunzând adevărata situaţie de fapt şi prezentându-l în continuare pe inculpatul B. ca fiind persoana îndreptăţită să obţină bunurile solicitate.

Astfel, la data de 28.08.2007, printr-o adresă emisă de II., în calitate de reprezentant al inculpatului B. şi înregistrată la P.M.B. sub nr. x, s-a menţionat depunerea unor documente suplimentare, parte din acestea regăsindu-se şi în adresele anterioare.

În ce priveşte dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în condiţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a arătat că inculpatul B. este succesor în linie directă (nepot de fiu) al C. al-II-lea, sens în care s-a făcut referire la certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005 şi la hotărârea Tribunalului de la Lisabona din 6.02.1955 .

În realitate, reprezentanţii II. cunoşteau că certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005 fusese eliberat în baza sentinţei civile nr. 1809 din 1.07.2002 a Tribunalului Teleorman, prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de A., efectele sentinţei pronunţate în anul 1955 de tribunalul de la Lisabona cu privire la paternitatea lui ZZ. faţă de fostul C., însă prin decizia nr. 1357 A din 29.09.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă, sentinţa sus-menţionată fusese anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman, situaţie care afecta valabilitatea certificatului de moştenitor sus-menţionat .

Prin Nota de reconstituire, nedatată, emisă de Direcţia patrimoniu, evidenţa proprietăţii şi cadastru din cadrul P.M.B. în legătură cu reconstituirea fostului amplasament cunoscut ca D., s-a arătat că în baza de date nu se regăsesc planuri care să permită identificarea cu precizie a fostului teren notificat şi s-a recomandat efectuarea unei expertize topografice de către un expert autorizat .

Prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de numitul XXXXXXXXXXX., la cererea inculpatului B., s-a constatat că terenul revendicat, în suprafaţă totală de 268.764 mp. este compus din patru loturi: 204.740 mp. în incinta Institutului de Cercetare pentru Protecţia Plantelor, 28.590 mp. în incinta Institutului de Microbiologie, Parazitologie şi Epidemiologie Dr. Cantacuzino, 28.780 mp. în incinta Romatsa şi 6.654 mp. ocupat de curţi şi construcţii.

Pentru a ajunge la această concluzie, expertul a utilizat planul proprietăţii Şcoalei de Horticultură Gr. II din anul 1938, anexa la actul de vanzare-cumpărare nr. x din 31.10.1936 şi planurile topografice actuale ale P.M.B., iar nu şi planurile/schiţele aferente celorlalte două titluri de proprietate indicate în notificare (pentru terenurile de 23 ha. şi 3540 mp.).

În urma întocmirii acestui raport de expertiză, Direcţia evidenţă imobiliară şi cadastrală din P.M.B. a emis Nota de reconstituire nr. x/10.2007, în care s-au preluat ca atare concluziile expertului şi s-a menţionat că, în cazul emiterii Dispoziţiei de retrocedare, se va folosi planul întocmit de acesta, "ce poartă răspunderea identificării".

În ce priveşte situaţia juridică a terenului revendicat, prin adresa din 30.10.2007 emisă de Serviciul evidenţa proprietăţii din cadrul Direcţiei sus-arătate s-a menţionat, în legătură cu loturile nr. x şi 2 din expertiză, că acestea reprezintă secţiuni din terenurile ocupate de Institutul de Cercetare pentru Protecţia Plantelor şi Institutul de Cercetare pentru Mecanizarea Agriculturii, respectiv de Institutul de Microbiologie Parazitologie şi Epidemiologie, înscrise în evidenţe din anul 1986, iar în ce priveşte lotul nr. x, acesta este ocupat de Romatsa.

Neexistând date cu privire la terenul notificat şi nici referitoare la actul de preluare a acestuia în proprietatea statului, s-a apreciat că este necesar ca Serviciul analiză dosare şi emitere avize - Legea nr. 10/2001 să se adreseze societăţilor care ocupă în prezent imobilele respective, precum şi Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1.

Prin Raportul întocmit de Direcţia juridică, contencios şi legislaţie din cadrul P.M.B. la data de 2.11.2007 şi însuşit de Comisia internă pentru analiza notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, s-a propus declinarea competenţei pentru loturile nr. 1,2 şi 4 identificate în raportul de expertiză, însuşit ca atare de Direcţia evidenţă imobiliară şi cadastru conform celor expuse anterior.

Astfel, prin Dispoziţia primarului general al Municipiului Bucureşti nr. 9134 din 23.11.2007, s-a declinat competenţa de soluţionare a notificării privind terenul în suprafaţă de 204.740 mp. situat în strada x, în favoarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti .

S-a reţinut astfel că terenul respectiv, identificat ca lotul nr. x în expertiza întocmită de numitul XXXXXXXXXXX., nu se află în administrarea P.M.B.

Această decizie a fost ridicată de inculpatul E., care a făcut referire la împuternicirea nr. x din 15.11.2007 şi care a declarat pe proprie răspundere că nu mai sunt alţi moştenitori îndreptăţiţi la restituire .

Este de reţinut că, deşi cunoştea că notificarea nr. 554 fusese adresată Primăriei Municipiului Bucureşti şi întemeiată pe Legea nr. 10/2001, în vara anului 2007, II. se adresase şi Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S.) în legătură cu acelaşi teren în suprafaţă de 26,87 ha., care a comunicat societăţii de avocatură că, în baza H.G. nr. 1881/2005, întreaga suprafaţă de teren aflată până atunci în administrarea A.D.S. a fost predată la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Protocolului nr. x din 15.11.2006 .

De asemenea, la data de 20.09.2007, în timp ce notificarea nr. 554 era încă pe rolul Comisiei din cadrul P.M.B., II. a notificat mai multe instituţii, inclusiv Prefectura Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 1, pentru a nu demara proceduri de vânzare-cumpărare, de înstrăinare ori de grevare în orice mod a imobilului de 26,87 ha., întrucât procedurile administrative cu privire la retrocederea imobilului către clientul "B., în calitate de persoană îndreptăţită", erau în curs de soluţionare. În completarea acestei notificări, la data de 8.11.2007, II. a transmis aceloraşi instituţii planurile cadastrale cu încadrarea în zonă a terenului .

Prin Hotărârea nr. 929 din 28.09.2007 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor fondului funciar s-a luat act de notificarea primită de la II. şi înregistrată la instituţia Prefectului sub nr. x/20.09.2007 şi s-a dispus ca această notificare să fie trimisă Subcomisiei de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1.

Extrasul hotărârii sus-menţionate, împreună cu documentaţia aferentă, au fost ridicate de reprezentantul Primăriei Sectorului 1 - Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar la data de 3.10.2007

De asemenea, extrasul aceleiaşi hotărâri a fost transmis şi la II. prin adresa nr. x/2.10.2007 .

Prin urmare, chiar dacă notificarea referitoare la interdicţia încheierii oricăror acte de dispoziţie cu privire la suprafaţa de teren de 26,87 ha. a fost adresată de II., în numele inculpatului B., instituţiei Prefectului, în final aceasta a ajuns la Subcomisia de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1, considerându-se că numai această instituţie, în procedura de aplicare a procedurilor de aplicare a legilor fondului funciar, ar putea dispune, în tot sau parte, de terenul menţionat în notificare.

De altfel, la data de 23.10.2007, ca răspuns la notificarea ce i-a fost adresată în mod direct de II., în condiţiile menţionate anterior, Primăria Sectorului 1, Serviciul fond funciar, registrul agricol a solicitat societăţii de avocaţi completarea expertizei tehnice, considerând că a fost învestită cu soluţionarea unei notificări vizând însăşi restituirea terenului în suprafaţă de 26,78 ha.

În urma verificărilor, s-a stabilit însă că la Primăria Sectorului 1 nu fusese înregistrată o notificare vizând restituirea aceluiaşi teren în baza legilor fondului funciar.

Prin urmare, primind extrasul Hotărârii nr. 929 din 28.09.2007 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor fondului funciar, reprezentanţii II., inclusiv inculpatul E., în calitatea sa de coordonator şi responsabil al proiectului Prinţul/F., au avut confirmarea faptului că terenul ce făcea obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, aflată încă în curs de soluţionare, era în realitate supus procedurilor de restituire prevăzute de legile fondului funciar, căci în mod evident, faţă de dispoziţiile extrem de clare ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unul şi acelaşi teren nu putea face atât obiectul acestei din urmă legi, cât şi a legilor fondului funciar.

În plus, potrivit reglementărilor în vigoare, fiind vorba despre un teren agricol aflat în domeniul public al statului şi în administrarea unui institut de cercetare, reconstituirea dreptului de proprietate pe acelaşi amplasament se putea face de comisia de fond funciar doar dacă terenul nu era indispensabil cercetării şi numai după trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.

Cu toate acestea, deşi cunoşteau reglementările legale în materie, la data de 28.02.2008, II., învocând calitatea de avocaţi ai inculpatului B., au notificat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pentru soluţionarea notificării iniţiale nr. 544 din 13.02.2002 în baza Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii terenului în suprafaţă de 204.740 mp. situat în str. x.

În cuprinsul notificării, s-a făcut trimitere, între altele, la corespondenţa purtată cu Agenţia Domeniilor Statului, inclusiv la anexa 11.c.) a H.G. nr. 1881/2005 în care era prevăzută suprafaţa de teren transmisă institutului de la A.D.S.

În ce priveşte temeiul legal al solicitării de soluţionare a notificării de către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, s-a făcut referire la disp.art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deşi era incidentă situaţia de excepţie prev. de art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, dispoziţii legale care nu permiteau institutului să soluţioneze cererea de restituire formulată de inculpatul B., aspect pe care II. l-a eludat în mod deliberat din conţinutul notificării.

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti a fost înfiinţat în baza H.G. nr. 1881/2005 privind înfiinţarea unor institute şi centre de cercetare-dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute, centre, staţiuni şi societăţi comerciale de cercetare şi producţie agricolă.

Potrivit anexei 11 la H.G. nr. 1881/2005, acest institut a fost înfiinţat prin reorganizarea Centrului de Cercetări pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, fiind o instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul social în Bd. x, aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti.

Conducerea institutului era asigurată de un director şi un consiliu de administraţie, format din 7 membri, din componenţa căruia făceau parte reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanţelor Publice, Academiei de Ştiinţe Agricole, preşedintele consiliului ştiinţific şi directorul unităţii, care era şi preşedintele consiliului de administraţie.

În ce priveşte patrimoniul institutului, acesta era constituit din bunuri proprietate publică a statului, bunuri proprietate privată a statului şi bunuri proprii.

Potrivit art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 1881/2005, suprafeţele de teren ale institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi concesionate institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, trec în administrarea institutelor şi centrelor de cercetare-dezvoltare agricolă nou înfiinţate şi au datele de identificare prevăzute în anexele 1.c)-6.c), 8.c)-11.c).

Astfel, în anexa 11.c) erau prevăzute datele de identificare a suprafeţelor de teren din domeniul public al statului care se dau în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti.

Potrivit datelor din anexă, suprafaţa totală aflată în domeniul public, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice şi dată în administrarea institutului, era de 31,409 ha., fiind compusă din teren agricol, în suprafaţă totală de 27,230 ha., şi teren neagricol, în suprafaţă totală de 4,179 ha.

Terenul agricol era compus din teren arabil (6,27 ha.), vie (4,54 ha.) şi livezi (16,42 ha.)

Terenul neagricol era compus din drumuri (2,31 ha.) şi construcţii-curţi (1,869 ha.).

În privinţa construcţiilor, făceau parte din domeniul public al statului şase imobile, menţionate în anexa 11.a: corp dependinţe x (1334 mp.), Laborator x (182 mp.), Clădire anexă (308 mp.), Clădire principală (58 de camere, 1470 mp.), x (349 mp.) şi Clădire pentru locuit (subsol, etaj, pe o suprafaţă de teren de 422,21 mp.).

Cu privire la suprafeţele de teren din domeniul public al statului aflate în administrarea institutelor de cercetare-dezvoltare agricolă, art. 3 din H.G. nr1881/2005 făcea trimitere explicită la "cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul prevederilor legilor fondului funciar", dar şi la disp.art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, potrivit cărora trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat se face doar prin hotărâre a Guvernului.

Faţă de toate aceste dispoziţii ale H.G. nr. 1881/2005 şi ale anexelor aferente acesteia, era evident că suprafaţa revendicată de inculpatul B. şi menţionată în notificarea II., de 204.740 mp. (20,474 ha.) era în realitate un teren agricol, aflat în domeniul public al statului, cu privire la care Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, ca instituţie publică cu personalitate juridică, nu avea decât un drept de administrare şi care nu putea face obiectul procedurilor reglementate de Legea nr. 10/2001.

Toate aceste aspecte erau cunoscute atât de către inculpatul B., cât şi de inculpatul E., în calitatea acestuia de coordonator al proiectului Prinţul/F.

În urma notificării din 28.02.2008 formulată de II., în numele inculpatului B., Oficiul Juridic al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, reprezentat de inculpata Z., a întocmit Nota juridică înregistrată sub nr. x din 14.04.2008, însuşită prin semnătură de directorul instituţiei, MMMM.

Este de reţinut că la întocmirea notei au fost avute în vedere notificarea nr. x din 13.02.2002, dispoziţia de declinare a competenţei nr. 9134 din 23.11.2007, precum şi actele anexate în susţinerea notificării, menţionate anterior.

În această Notă juridică s-au reţinut, între altele că:

- în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a inculpatului B., se impune completarea dosarului administrativ cu certificatul de moştenitor/de calitate de moştenitor al YY., ca urmare a decesului C. al-II-lea, precum şi cu certificatul de moştenitor/de calitate de moştenitor al lui AAA., ca urmare a decesului YY.

În legătură cu aceste acte, în Notă s-a precizat că în lipsa acestora nu se poate emite o dispoziţie/decizie motivată de restituire a imobilului ce face obiectul notifcării.

- notificarea a fost formulată de inculpatul B., în nume propriu, deşi la data formulării şi depunerii la executorul judecătoresc (13.02.2002), autorul său, ZZ., era în viaţă (a decedat la 26.01.2006).

Prin urmare, notificarea trebuia să fie făcută de acesta din urmă, fie în nume propriu, fie prin mandatar, ceea ce nu era cazul în speţă.

Sub acest aspect, în Notă s-a concluzionat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru a stabili calitatea de persoană îndreptăţită a inculpatului B.

- în ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, s-a constatat că nu a fost depus titlul de proprietate nr. x din 2.10.1931 care atestă dreptul de proprietate asupra celor 23 ha. din suprafaţa totală de teren revendicată şi nici încheierile de intabulare în legătură cu contractul de vanzare-cumpărare din 31.10.1936.

În acest sens, Nota juridică solicită completarea dosarului administrativ.

- în ce priveşte situaţia juridică a imobilului la data preluării către stat, s-a făcut trimitere la Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi explotaţiilor agricole din comuna Băneasa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948, în care a fost identificată D. în suprafaţă de 28 ha. şi 8760 mp., situată în hotarul satului, adică în extravilanul comunei Băneasa.

În aceste condiţii, în cuprinsul Notei s-a reţinut în mod explicit faptul că, fiind un teren extravilan la momentul preluării abuzive, cererea de restituire conform Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă şi "nu se poate emite o decizie motivată în favoarea B."

- în ce priveşte identificarea şi individualizarea terenului, s-a reţinut că expertiza efectuată de numitul XXXXXXXXXXX. a avut în vedere doar planul proprietăţii Şcoalei de Horticultură Gr. II din anul 1938, anexa la contractul de vânzare-cumpărare din 31.10.1936 (care însă privea doar 3,5224 ha., faţă de cele 26,87.ha revendicate), precum şi planurile topografice actuale deţinute de P.M.B.

Având în vedere dispoziţiile Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice din anul 1932, potrivit căreia institutul se înzestra cu 40 ha. din terenul de la Băneasa, în Nota juridică s-a menţionat că se impune stabilirea cu exactitate a vecinătăţilor proprietăţii C. al-II-lea şi, în funcţie de aceasta, suprafaţa de teren aflată în proprietatea institutului sus-arătat.

În atare situaţie, s-a considerat că se impune efectuarea unei noi expertize pentru identificarea şi individualizarea imobilului ce face obiectul notificării.

În concluzie, în vederea emiterii unei decizii motivate faţă de notificarea formulată, s-a arătat că Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor "susţine opinia exprimată în paragrafele de mai sus, motiv pentru care este imperios necesară completarea dosarului administrativ anexat notificării nr. x/2002 a B."

Nota juridică a fost însoţită de copia Borderoului populaţiei, proprietăţilor şi explotaţiilor agricole din comuna Băneasa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948, precum şi de copia Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice din anul 1932.

Faţă de cele reţinute în cuprinsul Notei juridice întocmită în 14.04.2008 de inculpata Z. şi însuşită de directorul MMMM., nu era însă vorba doar despre un dosar incomplet, fiind puse în discuţie inadmisibilitatea cererii prin raportare la disp.art. 8 din Legea nr. 10/2001, precum şi lipsa calităţii de persoană îndreptăţită în cazul inculpatului B.

Această Notă juridică a fost transmisă la II. de către Ministerul Agriculturii prin adresa din 5.05.2008. Deşi această instituţie nu era nici măcar formal implicată în soluţionarea notificării, ea a recomandat "pentru o soluţionare rapidă a cazului", completarea dosarului administrativ conform celor reţinute în Nota juridică .

Este de reţinut că Nota juridică nu a mai fost regăsită printre actele predate cu ocazia cercetărilor de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, fiind însă ridicată de la sediul II., cu ocazia percheziţiei.

Primind această notă şi cunoscând cadrul legal în vigoare, inclusiv apartenenţa terenului revendicat la domeniul public al statului, membrii grupului infracţional organizat au realizat că, pentru a obţine o soluţie favorabilă din partea Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, este necesar să se intervină asupra directorului MMMM., iar prin intermediul acestuia, asupra juristei instituţiei, inculpata Z., care întocmise Nota juridică. Susţinerea acestora era esenţială, în condiţiile în care, pe de o parte, directorul institutului era şi preşedintele Consiliului de Administraţie, iar, pe de altă parte, membrii acestui organ colectiv de conducere nu aveau pregătire juridică.

Astfel, în perioada în care notificarea s-a aflat pe rolul institutului, inculpatul M. l-a contactat şi a avut mai multe întâlniri cu directorul MMMM., la una dintre acestea fiind însoţit şi de inculpatul G., care a fost prezentat ca fiind consilierul de imagine al prim-ministrului din acea perioadă, WW. Discuţiile s-au purtat în legătură cu retrocedarea terenului ce forma obiectul notificării, deşi cel care formulase notificarea era inculpatul B., iar inculpaţii M. şi G. nu aveau aparent nicio legătură cu aceasta, ci doar un interes ascuns de a intra cât mai rapid în stăpânirea sa, ca urmare a implicării lor în HHHHHHHHHH./F., în baza contractului de cesiune de drepturi din 1.11.2006 ce a consfinţit vânzarea-cumpărarea de influenţă.

Intervenţia asupra directorului MMMM. nu s-a rezumat însă la simple discuţii, ci a presupus şi coruperea acestuia, în condiţiile în care inculpatul M. a suportat contravaloarea unei excursii a celui dintâi pe Coasta de Azur.

În egală măsură, intervenţia asupra directorului institutului, deşi necesară, nu era suficientă, ci trebuia să se obţină şi modificarea punctului de vedere exprimat de inculpata Z., în calitate de jurist al instituţiei, în conţinutul Notei juridice.

În aceste condiţii, inculpatul E., care coordona din punct de vedere legal HHHHHHHHHH./F., a hotărât să se ocupe personal şi exclusiv de retrocedarea D.

În acest sens, din dispoziţia directorului MMMM., inculpata Z. s-a deplasat la sediul II. şi a purtat discuţii cu inculpatul E. în legătură cu aspectele reţinute de ea în Nota juridică.

În urma discuţiilor purtate, deşi nu au fost ataşate documentele suplimentare menţionate în Nota juridică, inculpata Z. şi-a modificat poziţia iniţială şi a hotărât să susţină în faţa Consiliului de Administraţie soluţionarea favorabilă a notificării formulate de inculpatul B., fără a întocmi însă un nou punct de vedere în scris în care să explice această schimbare de poziţie, inclusiv în ce priveşte admisibilitatea notificării din perspectiva art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Este de reţinut că la data de 9.05.2008, sub semnătura inculpatului B., fusese înregistrat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor un memoriu ("precizări"), în care se răspundea obiecţiunilor cuprinse în Nota juridică din 14.04.2008, fără ca acesta să fie însoţit şi de alte documente.

Spre deosebire de notificările şi memoriile menţionate anterior, asumate în mod explicit de II., în calitate de aşa-zişi reprezentanţi ai inculpatului B., precizările din 9.05.2008 au fost făcute în nume propriu chiar de inculpat, care le-a şi semnat, deşi sunt redactate în mod evident într-un limbaj juridic.

În acest context, din actele aflate la dosar, rezultă că, în realitate, clientul II. nu era inculpatul B., ci F. Ltd. Cipru, care controla inculpata S.C.F. S.R.L.

Astfel, în înţelegerea încheiată la data de 1.10.2006 de inculpatul E., în calitate de partener al II. şi QQ., în calitate de director al F. Ltd., care deţinea S.C.F. S.R.L., calitatea de "client" al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare o avea F. Ltd., iar nu inculpatul B. .

De altfel, cu ocazia percheziţiilor efectuate în faza de urmărire penală, nu a fost identificat vreun contract de asistenţă juridică încheiat între II. şi inculpatul B., iar potrivit documentelor existente la dosar, acesta din urmă nu a plătit vreo sumă cu titlu de onorariu către II. pentru servicii de asistenţă juridică şi reprezentare, toate plăţile primite de societatea de avocatură fiind efectuate de inculpata S.C.F. S.R.L. .

De asemenea, onorariul de succes negociat de inculpatul E., în calitate de partener al II., de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor obţinute în proceduri administrative (cum era cazul şi fostei D.) şi/sau judiciare, urma a fi achitat de clientul F. Ltd, iar nu de către cel din urmă inculpat, în cuprinsul înţelegerii fiind detaliat mecanismul prin care II. avea să primească onorariul de succes, în funcţie de valoarea acestuia (mai mare sau mai mic de 300.000 de euro), calculat prin raportare la valoarea de piaţă a fiecărui bun obţinut de inculpata S.C.F. S.RL.

Revenind la memoriul asumat în nume propriu de către inculpatul B., s-a susţinut, în esenţă, că acesta este persoană îndreptăţită să revendice terenul în discuţie, atât ca descendent direct al C. al-II-lea, cât şi calitate de cumpărător al drepturilor ce au aparţinut numitei AAA., făcându-se referire la hotărârea Tribunalului de la Lisabona din 6.02.1955, deşi aceasta nu era recunoscută la acea dată în România printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aspect cunoscut atât de inculpatul B., cât şi de inculpatul E. De asemenea, s-a invocat, între altele, certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005, deşi atât inculpatul B., cât şi inculpatul E. cunoşteau că acesta fusese emis în baza sentinţei civile nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, care însă fusese între timp anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 1357/2005 a Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, s-a invocat faptul că la data notificării, ZZ. îi donase inculpatului B. drepturile de proprietate asupra a 37% din averea regală, omiţându-se să se precizeze că, deşi oferta de donaţie fusese făcută la 10.02.2002, în faţa unui avocat din străinătate, inculpatul B. a acceptat-o prin declaraţie autentică, în faţa unui notar din România, abia la 21.05.2002, aşadar după expirarea datei limită până la care puteau fi formulate notificări în baza Legii nr. 10/2001, respectiv 14.02.2002.

Nu este de omis faptul că, în justificarea calităţii sale de persoană îndreptăţită, inculpatul B. a invocat, ca precedent judiciar, chiar sentinţa civilă nr. 1872/2003 a Judecătoriei Buftea, care a fost utilizată pentru a obţine restituirea unei părţi din Pădurea Snagov, deşi atât acest inculpat, cât şi inculpatul E. cunoşteau caracterul nelegal al acestei restituiri, în condiţiile în care pădurea în cauză nu a aparţinut niciodată C. al-II-lea.

În ce priveşte incidenţa Legii nr. 10/2001, prin raportare la caracterul extravilan al terenului revendicat la data preluării abuzive, s-a susţinut că dispoziţia legală de excludere din art. 8 nu exista la data formulării notificării şi că menţiunea privind situarea terenului "în hotarul satului", conform recensământului din anul 1948, a avut în vedere doar faptul că acesta reprezenta limita de hotar a comunei Băneasa, iar nu că ar fi fost situat în extravilan, deşi atât din titlu, cât şi din conţinutul acestui document rezulta cu certitudine că respectivul teren era unul agricol.

În fine, în ce priveşte necesitatea efectuării unei expertize, s-a susţinut că nu există o obligaţie a petentului în acest sens, iar unitatea deţinătoare urmează a soluţiona notificarea pe baza înscrisurilor depuse la dosarul administrativ. În plus, înzestrarea Institutului de Cercetări Agronomice cu 40 de hectare, prin legea din 1932, nu afectează identificarea şi individualizarea imobilului revendicat de inculpat, fiind vorba despre imobile învecinate.

După transmiterea acestui memoriu, deşi cunoşteau că nu pot obţine în mod legal o soluţionare favorabilă a notificării din partea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, inculpaţii B. şi E. au exercitat presiuni pentru întrunirea Consilului de Administraţie a institutului şi restituirea terenului revendicat.

Demersurile întreprinse sub coordonarea inculpatului E. au urmărit, pe de o parte, să creeze o stare de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor pe care aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului B., iar, pe de altă parte, să influenţeze în mod direct membrii Consiliului de Administraţie, prin prezenţa inculpaţilor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului B., care avea să fie înfăţişat ca membru al familie XX., deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

Astfel, prin adresa din 24.07.2008 întocmită sub antetul "B.", făcându-se referire la "întrevederea avută, precum şi discuţiile purtate cu această ocazie" cu directorul MMMM., s-a solicitat convocarea Consiliului de Administraţie şi dezbaterea aprobării cererii inculpatului, cu participarea acestuia la lucrările organului de conducere, menţionându-se că "tergiversarea soluţionării cererii de către Instituţia dvs. îmi cauzează grave prejudicii" şi că "acest comportament urmează a fi sancţionat de către instanţele judecătoreşti".

În finalul adresei s-a exprimat speranţa că "demersurile actuale reprezintă începutul unei colaborări benefice pentru ambele părţi", deşi pierderea de către institut a unei suprafeţe esenţiale pentru desfăşurarea activităţii sale, ca urmare a soluţionării favorabile a notificării, nu reprezenta un beneficiu decât pentru inculpat.

Totodată, la aceeaşi dată, inculpatul B. s-a adresat şi Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (A.S.A.S), arătând că, după declinarea soluţionării notificării către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a avut "un dialog permanent cu Institutul menţionat", prin intermediul "reprezentantului meu legal" şi solicitând ca, în considerarea calităţii sale, de coordonare a activităţii institutului, A.S.A.S. să ia măsuri pentru convocarea de urgenţă a Consiliului de Administraţie al institutului pentru a supune dezbaterii notificarea sa, cu invitarea reprezentantului său legal la lucrările organului de conducere, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În aceeaşi adresă, inculpatul B. a mai precizat că "solicitarea de restituire în natură a imobilului are în vedere întocmai vechiul amplasament".

Totodată, prin memoriile succesive din 26.08.2008 şi 27.08.2008, având acelaşi conţinut, primul semnat exclusiv de inculpatul E., în numele II., în calitate de "avocaţi ai B.", iar cel de-al doilea, de inculpaţii B. şi E., după ce s-au reluat argumentele expuse în Precizările din 9.05.2008, într-un capitol distinct au fost expuse consecinţele legale ale tergiversării soluţionării cererii. .

Este de observat că, referindu-se la consecinţele penale, în cele două memorii s-a menţionat explicit că "fapta persoanelor abilitate de a soluţiona cererea subsemnatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzut de art. 315 C. pen.", deşi în acest articol al C. pen. din 1969, în vigoare la acea dată, era incriminată infracţiunea de lăsare fără ajutor, iar nu infracţiunea de abuz în serviciu. În realitate, referirea era la infracţiunea de abuz în serviciu incriminată într-un C. pen. care nu a fost niciodată în vigoare (C. pen. din 2004, aprobat prin Legea nr. 301/2004).

De asemenea, s-a menţionat că, "tot ca o consecinţă a tergiversării soluţionării prezentei notificări, vă învederăm faptul că, suntem îndreptăţiţi să iniţiem măsurile legale ce se impun pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului."

Deşi aparent chestiunea pusă în discuţie prin termenii ultimativi folosiţi în cele două memorii tindea doar la soluţionarea cu celeritate a notificării (în condiţiile în care de la data depunerii ei, 13.02.2002 şi până în anul 2007 nu existase însă vreun demers similar, cel puţin din partea inculpatului B.), în realitate acestea urmăreau să pună o presiune pe conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în sensul restituirii imobilului solicitat, fapt care rezultă atât din destinatarii memoriilor, indicaţi în antet (Consiliul de Administraţie şi directorul MMMM.), cât şi din ultima frază, în care era exprimată "încrederea că veţi da eficienţă dispoziţiilor legale incidente şi că veţi soluţiona prezenta cerere în cel mai scurt timp posibil, în sensul restituirii în natură a Terenului".

În baza înscrisului depus de inculpatul B. la 24.07.2008, A.S.A.S, în subordinea căreia funcţiona Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a emis adresa din 29.07.2008, semnată de inculpatul Y., în calitate de secretar general, în atenţia directorului institutului, numitul MMMM., în care s-a solicitat să se ia măsuri de convocare a Consiliului de Administraţie "la care să analizaţi solicitarea B. şi să invitaţi să participe reprezentantul legal al B.", conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare a adresei nr. x din 29.07.2008, la data de 20.08.2008, directorul MMMM. a convocat Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pentru ziua de 2.09.2008 şi a transmis convocatorul şedinţei membrilor consiliului, respectiv RRRR. (reprezentant al Ministerului Agriculturii), QQQQ. (reprezentant al A.S.A.S), PPPP. (secretar ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), OOOO. (director ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), în care era specificat că la pct. 1 se va dezbate poziţia institutului faţă de notificarea nr. x/2002 formulată de inculpatul B. .

Invitaţii similare au fost transmise inculpatului Y., în calitate de secretar general al A.S.A.S., precum şi inculpatului B., "prin reprezentanţii legali" II., fiind încunoştinţat totodată şi preşedintele A.S.A.S., YYYYYYYYYYY. .

În ce priveşte componenţa Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, aceasta a fost stabilită prin Decizia nr. 165 din 20.08.2008 a Preşedintelui A.S.A.S, YYYYYYYYYYY. şi îi includea, pe lângă cele patru persoane nominalizate anterior, şi pe directorul MMMM., în calitate de preşedinte, precum şi pe inculpata X., contabil şef, în calitate de membru.

Este de observat că, deşi potrivit Anexei la H.G. nr. 1881/2005, din Consiliul de Administraţie trebuia să facă parte şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor, acesta nu a fost nominalizat decât la data de 26.09.2008, în persoana lui ZZZZZZZZZZZ., iar prin Decizia nr. 175 emisă la aceeaşi dată de Preşedintele A.S.A.S, acesta a fost numit membru al Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, atât la şedinţa din 2.09.2008, cât şi la cea din 26.09.2008, când s-a luat în discuţie notificarea inculpatului B. şi s-a decis restituirea în natură a unei suprafeţe de 170.924,975 mp. teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, Consiliul de Administraţie al acestei instituţii nu a fost legal constituit, în condiţiile în care reprezentantul Ministerului Finanţelor, adică al Statului Român, nu fusese nominalizat pâna la acea dată, nefiind vorba aşadar despre o simplă neparticipare a acestuia, care ar putea fi compensată, din perspectiva cvorumului, de prezenţa celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie.

La şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008 au participat numitul MMMM., precum şi cei cinci membri numiţi prin Decizia nr. 165/2008.

Totodată, deşi nu făceau parte din Consiliul de Administraţie, la şedinţă au participat în calitate de invitaţi inculpata Z., juristul institutului, inculpatul Y., secretar general al A.S.A.S şi martora NNNN., juristul A.S.A.S.

De asemenea, au participat inculpatul B. şi inculpatul E., în calitate de avocat al celui dintâi, în condiţiile în care, potrivit celor expuse anterior, clientul II., în numele căruia acţiona inculpatul E., nu era în realitate inculpatul B., ci S.C.F. S.R.L., de la care urma să încaseze onorariul de succes de 2% din valoarea de piaţă a terenului restituit în condiţii nelegale.

Cu această ocazie, inculpatul E. a înmânat fiecărui membru al consiliului câte un dosar cu documente în care se prezenta că inculpatul B. este recunoscut ca membru al XX. şi că acesta are dreptul la retrocedarea imobilului solicitat, în acelaşi sens fiind şi demersul inculpatului B., care a înmânat aceloraşi persoane câte o broşură din care rezulta apartenenţa sa la familia regală, ca nepot al fostului C.

Din conţinutul procesului-verbal rezultă că problemele puse în discuţie au vizat identificarea cu exactitate a terenului revendicat, în condiţiile în care A.S.A.S. formulase o notificare în baza legilor fondului funciar pentru o suprafaţă de teren care îi aparţinuse în baza unei legi din 1932 şi care nu fusese soluţionată încă.

De asemenea, potrivit procesului-verbal, martorul OOOO. a ridicat problema stabilirii statutului de extravilan sau intravilan pentru terenul în discuţie, atrăgând atenţia "asupra necesităţii de a se reconsidera istoricul terenului şi a verifica dacă terenul corespunde Legii 10."

În privinţa inculpatului E., acesta s-a implicat activ în discuţii, contestând identificarea prin coordonate GPS a terenului, iar în ce priveşte aspectul esenţial pus în discuţie de martorul OOOO., de care depindea incidenţa Legii nr. 10/2001 şi, implicit, competenţa Consiliului de Administraţie de a soluţiona notificarea cu care fusese învestit, din procesul-verbal de şedinţă rezultă că singura persoană care a intervenit a fost inculpatul E., care nu a exprimat vreo opinie juridică, ci "a adus la cunoştinţă faptul că la momentul preluării terenului, acesta nu a fost extravilan. Terenul era situat în comuna Băneasa la acel moment, deci extravilan", deşi cunoştea că acest lucru nu este real şi că nu există niciun document care să-i susţină afirmaţia.

Deşi în cuprinsul procesului-verbal sunt doar câteva menţiuni neconcludente în legătură cu poziţia exprimată de directorul MMMM. şi inculpata Z., din probatoriul administrat în cauză a rezultat că aceştia au susţinut admiterea cererii inculpatului B., în condiţiile în care ştiau că această soluţie contravine legii, iar poziţia exprimată de ei a fost avută în vedere de ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie.

Cu toate că din dezbaterile consemnate în partea introductivă a procesului-verbal nu rezultă că s-ar fi luat o decizie pe fond, ci doar în sensul de a se efectua o expertiză, în dispozitivul actului întocmit s-a menţionat că, în unanimitate, membrii Consiliului de Administraţie au decis că:

- Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, are competenţa legală de a soluţiona notificarea şi de a emite o decizie motivată în acest sens, în calitate de unitate deţinătoare conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, deşi institutul nu exercita în numele statului dreptul de proprietate publică asupra terenului revendicat, ci era doar titularul unui drept de administrare;

- Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, recunoaşte calitatea inculpatului B., de persoană îndreptăţită la restituire, fiind nepot de fiu al fostului C. şi dobânditorul drepturilor succesorale de la AAA.;

- Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, recunoaşte dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către fostul C., în suprafaţă totală de 26,87 ha. şi compus din trei loturi alăturate;

- Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, recunoaşte faptul preluării abuzive a terenului de către statul român;

Abia la punctul 5 din dispozitiv s-a menţionat efectuarea unei expertize, cu luarea în considerare a planurilor avute în vedere la expertiza deja existentă (care fusese efectuată chiar la cererea inculpatului B. de către numitul XXXXXXXXXXX.) şi a prevederilor legii din 1932, prin care Institutul de Cercetări Agronomice fusese înzestrat cu 40 ha. "din terenul de la Băneasa".

Este de reţinut că ultimul obiectiv al expertizei avea în vedere "determinarea amplasamentului fostei D. deţinute de C. al-II-lea, în sensul stabilirii dacă acesta se află în limitele hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor (în intravilanul sau extravilanul comunei), aşa cum este definită această noţiune în prezent".

Or, faţă de acest obiectiv al expertizei, este evident că toate celelalte dispoziţii ale procesului-verbal, menţionate anterior, nu aveau nicio relevanţă căci, în ipoteza în care expertiza ar fi stabilit că terenul fusese extravilan la data preluării abuzive, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu ar mai fi fost competent să soluţioneze notificarea.

Deşi în cuprinsul procesului-verbal s-a reţinut că membrii Consiliului de Administraţie ar fi luat deciziile în unanimitate, în finalul acestuia s-a menţionat că au fost 5 voturi pentru şi o abţinere (martora RRRR.), care nici nu l-a semnat.

Procesul-verbal a fost semnat pe prima pagină de directorul MMMM., de 4 din cei 5 membri, precum şi de inculpata Z., deşi aceasta nu făcea parte din Consiliul de Administraţie.

În privinţa procesului-verbal, este de observat că, din comparaţia acestuia cu consemnările din Registrul de procese-verbale ale Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, rezultă că membrii acestuia nu au deliberat şi nu au decis în sensul că "Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, are competenţa legală de a soluţiona notificarea şi de a emite o decizie motivată în acest sens, în calitate de unitate deţinătoare conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2000", aspect esenţial, fără de care toate celelate dispoziţii ar fi devenit lipsite de relevanţă.

Tot astfel, în privinţa susţinerilor martorului OOOO. referitoare la necesitatea de a stabili statutul de extravilan sau intravilan pentru terenul în discuţie, în procesul-verbal nu a fost menţionată susţinerea exactă a martorului, astfel cum apare consemnată în Registrul de procese-verbale: "terenul era extravilan la momentul respectiv (preluarea de către stat).L.10 devine inaplicabilă (n.n). În 48-49 nu exista acest termen (noţiune)". Or, această menţiune punea în discuţie însăşi competenţa institutului de soluţionare a cererii, în directă legătură cu cele expuse anterior.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, procesul-verbal a fost tehnoredactat într-o primă formă de martora AAAAAAAAAAAA., care asigura secretariatul şedinţelor Consiliului de Administraţie şi a fost transmis în format electronic inculpatei Z. pentru verificare. Forma finală a fost listată de martora AAAAAAAAAAAA. după ce a primit-o, tot în format electronic, de la inculpata Z., iar ulterior a pus documentul la mapa de la secretariat spre a fi semnat.

În realitate, după ce a primit forma iniţială a procesului-verbal, inculpata Z. a transmis-o inculpatului E. Astfel, cu ocazia percheziţiei efectuate în faza de urmărire penală la sediul II., a fost descoperită o variantă a procesului-verbal a şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 2.09.2008, purtând menţiunea olografă "proiect" şi având menţiuni diferite de forma finală a procesului-verbal semnată de membrii Consiliului de Administraţie şi predată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor la cererea organelor de urmărire penală.

Astfel, din forma iniţială a procesului-verbal lipsea menţiunea esenţială potrivit căreia "Sub rezerva stabilirii exacte ale amplasamentului şi vecinătăţilor imobilului-teren ce face obiectul notificării, având în vedere actele anexate notificării nr. x/2002 formulate de B., se propune emiterea unei decizii motivate de către ICDPP, prin organele sale de conducere, de restituire în natură a imobilului solicitat. (n.n.- scrierea bolduită, ca şi sublinierea nu ne aparţine) Astfel, se va da curs principiului restituirii în natură care guvernează dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi statuat de art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 alin. (1) din acest act normativ."

De asemenea, au fost adăugate menţiuni care reglementau ipoteza în care pe terenul revendicat se aflau construcţii "noi şi autorizate" necesare desfăşurării activităţii de cercetare, servituţi legale şi amenajari de utilitate publică, situaţie în care s-a prevăzut posibilitatea compensării cu alte bunuri deţinute de institut şi aflate în proprietatea publică, după trecerea acestora în propietatea privată a statului .

Rezultă aşadar că forma finală a procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 2.09.2008 a fost stabilită de comun acord între inculpaţii E. şi Z., deşi teoretic cei doi aveau interese contrare, fapt care probează conivenţa infracţională dintre cei doi inculpaţi.

Astfel, dincolo de împrejurarea că nu era în realitate avocatul inculpatului B., inculpatul E. a intervenit în activitatea unei instituţii publice, implicându-se în definitivarea procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, în baza înţelegerii avute cu inculpata Z.

La rândul ei, inculpata Z., deşi era angajată a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, ale cărei interese trebuia să le apere, a pus la dispoziţia inculpatului E. un act intern al instituţiei, la care acesta nu trebuia să aibă acces şi a stabilit împreună cu el forma finală a procesului-verbal, în care au fost adăugate dispoziţii în favoarea inculpatului B.

În vederea efectuării expertizei tehnice aprobate în şedinţa din 2.09.2008, directorul MMMM. l-a contactat pe inculpatul AA. prin intermediul unui angajat al A.S.A.S.

Întrucât nu putea efectua expertiza în nume propriu, fiind consilier cadastru la Centrul Naţional de Cartografie, inculpatul AA. a utilizat ştampila de expert a unui coleg, numitul SSSS., pe care a aplicat-o pe lucrarea efectuată, atestând astfel în mod nereal că aceasta ar fi fost întocmită de sus-numitul, iar nu de către inculpatul AA.

Deşi expertiza avea printre obiective identificarea terenului ce făcea obiectul notificării şi delimitarea amplasamentului fostei D., în sensul de a se stabili dacă aceasta sa afla în limitele hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor, inculpatul nu a făcut o identificare a terenului pretins prin raportare la punctele din plan sau pe bază de coordonate, ci a delimitat terenul institutului, iar în cadrul acestuia a stabilit două variante de lotizare, după datele indicate de inculpata Z., care i-a impus cum să facă loturile, ca suprafaţă şi orientare în teren, discuţiile fiind purtate şi în prezenţa directorului MMMM. şi a contabilei institutului, X., mama inculpatei Z.

Mai mult, inculpatul AA. le-a adus la cunoştinţă acestora că nu poate răspunde la ultimul obiectiv (determinarea amplasamentului fostei D.) pentru că nu are date de la arhivă, planuri, schiţe, însă directorul i-a spus să facă lucrarea şi fără acel obiectiv, întrucât "se grăbeşte foarte tare."

Deşi verificarea suprapunerii terenului revendicat peste terenul institutului presupunea o expertiză topo, din discuţiile purtate cu directorul MMMM. şi inculpata X., inculpatul AA. a înţeles că retrocedarea fusese făcută şi că el trebuia doar să delimiteze suprafaţa şi loturile.

Prin urmare, inculpatul nu a răspuns obiectivelor stabilite în şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, ci a întocmit o lucrare, pe care a intitulat-o "expertiză tehnică imobiliară", în care a stabilit suprafaţa de teren neocupată de construcţii şi servituţi şi două variante de lotizare a acesteia "pentru negocieri".

Între timp, prin adresa din 12.09.2008, A.S.A.S. a informat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor că prin cererea nr. x din 23.11.2005, înregistrată la Primăria Sectorului 1 şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă totală de 66,74 ha. ce au aparţinut Institutului de Cercetări Agronomice al României în baza unor legi şi dispoziţii din 1932, respectiv 1940 şi care, potrivit expertizei topografice agreate de Primăria sectorului 1, s-ar fi suprapus cu amplasamentul mai multor instituţii din subordine, inclusiv Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Întrucât până la acea dată cererea formulată nu fusese soluţionată de Primăria Sectorului 1, în finalul adresei s-a solicitat "să nu întreprindeţi măsuri de înstrăinare a imobilului menţionat identificat conform expertizei topografice". Adresa a fost însoţită de copia notificării şi de alte înscrisuri.

În acest context, este de reţinut că respectiva notificare nu a fost soluţionată, cel puţin până în luna iulie 2013 .

La data de 24.09.2008, directorul MMMM. a convocat un nou Consiliu de Administraţie pentru data de 26.09.2008, pentru a se emite o decizie motivată în ceea ce priveşte notificarea inculpatului B., în raport de concluziile expertizei tehnice "întocmite de expertul tehnic cadastral dr.ing. SSSS." cu privire la suprafaţa de teren notificată.

Potrivit menţiunilor din procesul-verbal întocmit cu această ocazie, la şedinţa Consiliului de Administraţie din 26.09.2008 au participat numitul MMMM., precum şi cei cinci membri numiţi prin Decizia nr. 165/2008.

Totodată, deşi nu făceau parte din Consiliul de Administraţie, din procesul-verbal de şedinţă rezultă că la aceasta au participat în calitate de invitaţi inculpata Z., juristul institutului şi expertul tehnic cadastral, aspect negat de acesta din urmă.

De asemenea, a participat inculpatul E., în calitate de avocat al inculpatului B., în condiţiile în care, potrivit celor expuse anterior, clientul II., în numele căruia acţiona inculpatul E., nu era în realitate inculpatul B., ci S.C.F. S.R.L.

Discuţiile s-au purtat doar în legătură cu suprafeţele care pot fi restituite în natură, în condiţiile în care expertiza efectuată, care de altfel nu a fost pusă la dispoziţia membrilor Consiliului de Administraţie, nu răspundea obiectivelor stabilite în şedinţa din 2.09.2008, mai ales în legătură cu identificarea terenului revendicat şi stabilirea amplasamentului acestuia la data preluării sale de către stat, în funcţie de care depindea însăşi competenţa institutului de a soluţiona notificarea.

Inculpata Z. a prezentat "implicaţiile concluziilor raportului de expertiză asupra notificării B.", iar inculpata X. a arătat că a confruntat suprafeţele de teren din schiţele întocmite de expert cu cele din actele normative şi a constatat că diferenţele rezultate se încadrează în toleranţa admisă de 6%.

Este de reţinut că martorul OOOO. a învederat că, în cadrul proiectelor în derulare, există experimente care necesită înfiinţarea unei culturi de grâu şi a cerut acordul B. pentru un spaţiu de desfăşurare a experimentelor.

Inculpatul E., în calitate de reprezentant al inculpatului B., a arătat că este de acord cu acordarea unei suprafeţe de teren pentru experimentare, în proximitatea serei, pe o durată de 12 luni, urmând a se încheia un protocol între părţi în acest sens. Acest acord cu privire la o chestiune ulterioară restituirii terenului nu a fost exprimat de inculpatul B., ci de inculpatul E., deşi teoretic mandatul său de reprezentare ar fi trebuit să se rezume strict la procedura administrativă desfăşurată în baza Legii nr. 10/2001, care se finaliza odată cu soluţionarea notificării.

În realitate, potrivit planurilor întocmite de inculpatul AA., sera experimentală, bun din domeniul public al statului potrivit anexei 11.a.) la H.G. nr. 1881/2005, era situată cel puţin în parte pe terenul ce urma a fi restituit, fiind în mod evident necesară desfăşurării activităţii institutului, astfel încât acest teren nu putea fi restituit în natură conform art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, pe acelaşi teren se aflau şi alte construcţii, bunuri din domeniul public al statului enumerate în aceeaşi anexă, inclusiv o clădire pentru locuit, singura menţiune făcută cu ocazia dezbaterilor fiind aceea a necesităţii notificării titularilor contractelor de închiriere cu privire la faptul că "terenul în speţă este revendicat de B."

În ce priveşte notificarea care fusese formulată de A.S.A.S., s-a menţionat doar faptul că "până la soluţionarea definitivă a acestei cereri, ICDPP nu poate lua nicio decizie cu privire la acest teren", omiţându-se să se constate că pentru revendicarea unui teren situat în perimetrul institutului sau în vecinătatea acestuia A.S.A.S formulase o notificare adresată Comisiei Locale de Fond Funciar de pe lângă Primăria Sectorului 1, întemeiată pe legile fondului funciar, iar nu pe Legea nr. 10/2001, fiind vorba tot despre un teren agricol.

În urma deliberărilor, cu 5 voturi pentru şi o abţinere (martora RRRR.), Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi-a însuşit concluziile "raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert tehnic cadastral dr.ing. SSSS.", întocmit în realitate de inculpatul AA., şi a hotărât restituirea în natură inculpatului B. a imobilului compus din teren în suprafaţă de 170.924,975 mp. situat în bd. x, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea institutului, în condiţiile în care notificarea fusese întemeiată pe Legea nr. 10/2001 şi avusese ca obiect un teren agricol extravilan la data preluării acestuia de către stat, având şi la momentul soluţionării notificării aceeaşi destinaţie.

Totodată, s-a hotărât respingerea cererii de restituire în natură pentru o suprafaţă de 25.642,96 mp., întrucât aceasta era "ocupată de construcţii noi, durabile şi autorizate necesare desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare a ICDPP, precum şi căi de acces", urmând a se analiza acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, "având în vedere şi cererea A.S.A.S.".

De asemenea, s-a hotărât declinarea competenţei de soluţionare a cererii cu privire la alte suprafeţe de teren (1596,44 mp., 1296,18 mp. şi 4999,87 mp.) către alte instituţii (Direcţia Sanitară Veterinară Ilfov, Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante şi Produse Vegetale şi Autoritatea Naţională Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor), întrucât Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu avea în administrare aceste suprafeţe de teren.

În baza acestui proces-verbal, în aceeaşi zi, a fost întocmită Decizia nr. 30, prin care s-a restituit în natură inculpatului B. imobilul compus din teren în suprafaţă de 170.924,975 mp., identificat în baza "expertizei întocmite de expert tehnic cadastral dr.ing. SSSS.", cu menţiunea suplimentară, neregăsită în procesul-verbal al Consiliului de Administraţie, că terenul face parte din suprafaţa de 204.460,379 mp. rezultată conform "expertizei agreate ca făcând obiectul dispoziţiei nr. 9134/2007 emise de P.M.B. (n.n.- declinare a competenţei de soluţionare a notificării)", expertiză care fusese făcută de numitul XXXXXXXXXXX. la cererea inculpatului B.

De asemenea, tot în ziua de 26.09.2008, a fost întocmit şi protocolul de predare-preluare a suprafeţei restituite, care a fost semnat de inculpatul E., ca "împuternicit avocaţial" al inculpatului B. .

Este de reţinut că în niciunul dintre documentele întocmite (procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, Decizia nr. 30 şi protocolul de predare-preluare) nu s-a făcut vreo menţiune în legătură cu construcţiile aflate pe terenul restituit, deşi, conform anexei nr. 11.a) la H.G. nr. 1881/2005, toate aparţineau domeniului public al statului, iar, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, terenurile pe care se află construcţii care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare (aşa cum s-a apreciat de către Consiliul de Administraţie în şedinţa din 26.09.2008) puteau fi restituite în natură numai dacă persoana îndreptăţită achita o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiilor respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

Prin Actul de dezmembrare nr. 4 din 14.01.2009, terenul în suprafaţă totală de 170.924,975 mp., care în urma măsuratorilor cadastrale era de 150.972 mp., a fost dezmembrat în 3 loturi, de 5.583 mp., 18.200 mp. şi 127.138 mp.

Conform înţelegerii infracţionale materializată în contractul de cesiune din 1.11.2006 redactat şi atestat de inculpatul E. şi a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 17.04.2007, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15.01.2009 inculpatul B. a vândut S.C.F. S.R.L., reprezentată de QQ., toate cele trei loturi rezultate din dezmembrarea terenului dobândit de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Deciziei nr. 30 din 26.09.2008.

Preţul vânzării a fost stabilit la 3.216.316 euro, din care 2.456.316 euro primiţi ca avans în mai multe tranşe şi 760.000 euro rest de plată ce urma a fi achitat în două tranşe.

În aceeaşi zi, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15.01.2009, S.C.F. S.R.L. a vandut două din cele trei loturi abia cumpărate (5.583 mp. şi 18.200 mp.) S.C.CC. S.R.L., controlată de martorul XXXXX., în contul serviciilor prestate conform contractului de prestări servicii din 1.09.2008.

Este de reţinut că, deşi terenul restituit era situat pe bd. x, inculpatul B. a obţinut atribuirea provizorie a unei alte adrese, pe sos. x, pentru a se plăti taxe notariale şi impozite mai mici cu ocazia autentificării actului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care, din datele pe care le aveau inculpaţii, dacă imobilul era situat pe strada x de la Brad, acesta era evaluat la 1300 euro/mp (227.402.467,50 euro pentru suprafaţa restituită de 170.924,975 mp) şi ar fi atras plata unor taxe şi impozite în cuantum total de 6.836.694,99 euro - fil. 228, vol. 57 dup.

Astfel, la data de 14.12.2008 a fost înregistrată la P.M.B. o cerere în numele inculpatului B., cu o semnătură indescifrabilă, prin care s-a solicitat atribuirea unei adrese pe str. x, fără a indica şi motivele.

După numai două zile, cu o celeritate remarcabilă şi fără a fi indicate motivele, prin adresa din 16.12.2008, P.M.B. - Direcţia evidenţă imobiliară şi cadastrală a comunicat inculpatului B. că terenul va purta provizoriu numărul x, dar şi faptul că acesta se suprapune parţial cu un imobil ce facuse obiectul H.G. nr. 857/2003, aflat la nr. 8-10 şi care fusese trecut din domeniul public al statului în domeniul privat al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local sector 1.

În ce priveşte temeiul de drept al admiterii cererii, s-a făcut referire la art. 12 din Regulamentul privind atribuirea sau schimbarea de denumiri şi atribuirea numerelor poştale de imobile în Municipiul Bucureşti, care însă se referă doar la stabilirea numărului poştal sau renumerotarea imobilelor, în situaţii deosebite, iar nu şi la schimbarea adresei poştale .

Ulterior, la 8.07.2009, deşi vânduse întreaga suprafaţă de teren obţinută în baza deciziei nr. 30 din 26.09.2008, inculpatul B. s-a adresat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cu o "cerere de lămurire" a deciziei sus-menţionate, în sensul de a se preciza dacă prin aceasta s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 170.924,975 mp. sau a suprafeţei rezultate din măsurătorile cadastrale, de 150.972 mp.

Valoarea de piaţă a terenului restituit în mod nelegal, aflat în domeniul public al statului, estimată la data de 26.09.2008 (data la care acesta a fost predat inculpatului B.), era de 153.832.478 euro (900 euro/mp., 170.924,95 mp. suprafaţă din acte), respectiv de 135.874.800 euro (900 euro/mp., 150.972 mp. suprafaţa din măsurători).

2. Procedând la analiza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit rechizitoriului, în legătură cu soluţionarea notificării având ca obiect fosta D., au fost comise două infracţiuni:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, constând, în esenţă, în aceea că restituirea în natură a suprafeţei de 170.924,97 mp., teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 8, art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi ale H.G. nr. 1881/2005, cu consecinţa prejudicierii Statului Român cu suma de 135.874.800 euro (valoarea terenului care a ieşit în mod nelegal din domeniul public al statului), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat.

Această infracţiune a fost reţinută în sarcina inculpaţilor X. (în calitate de autor), E., M., B., Z., AA. şi Y. (fiecare în calitate de complice).

- dare de mită, constând în aceea că, pentru a-l determina pe directorul institutului, MMMM. (în prezent, decedat), să sprijine în Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cererea de retrocedare şi să aprobe în final retrocedarea, deşi nu erau întrunite condiţiile prevăzute de lege, inculpatul M. i-a oferit acestuia foloase necuvenite constând în plata unei excursii în străinătate în toamna anului 2008.

Această infracţiune a fost reţinută exclusiv în sarcina inculpatului M.

Prima instanţă a dispus în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achitarea tuturor inculpaţilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, întrucât, a apreciat că, deşi inculpaţii au săvârşit nişte fapte, acestea nu sunt prevăzute de legea penală, fiind fapte legale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că emiterea deciziei în baza căreia s-a dispus restituirea în natură către inculpatul B. a suprafeţei de 170.924,97 mp. din fosta D. nu a fost dată cu încălcarea vreunei dispoziţii legale, situaţie în care nu se poate reţine nici complicitatea la infracţiunea analizată în sarcina celor care au ajutat sau înlesnit adoptarea acestei decizii

În ce priveşte infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului M., prima instanţă a dispus în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa de fond a reţinut că din probele administate în cauză rezultă săvârşirea de către inculpatul M. a infracţiunii de dare de mită, însă în legătură cu îndeplinirea unui act legal de către fostul director al institutului, MMMM., în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu a fost criticată de Parchet, care a arătat, în esenţă, că aprecierile primei instanţe sunt contrazise de probele administrate în cauză şi care au fost ignorate, raţionamentul judecătorului de la instanţa de fond nefăcând trimitere în vreun fel la probele analizate în cuprinsul rechizitoriului şi care au fundamentat soluţia de trimitere în judecată, în condiţiile în care, pe de o parte, niciuna dintre probele din faza de urmărire penală nu a fost înlăturată de judecător, iar, pe de altă parte, în faza de judecată nu au fost administrate probe contrare, persoanele audiate menţinându-şi declaraţiile date anterior.

Judecătorul fondului s-a limitat să prezinte doar o parte din înscrisurile de la dosar, respectiv acte de stare civilă şi hotărâri ulterioare deciziei de retrocedare, cu referire la decizia civilă nr. 2146/2013 a Tribunalului Bucureşti, deşi aceasta din urmă nu a analizat întrunirea condiţiilor legale pentru retrocedarea imobilului, ci a fost tocmai în baza deciziei nr. 30/2008 emisă de Institutul de de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În acelaşi sens, apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P.Braşov a susţinut prin motivele de apel că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la D. s-ar fi făcut în mod legal.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, confirmă săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma autoratului, respectiv a complicităţii în legătură cu retrocedarea fostei D., pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Ca şi în cazul celorlalte infracţiuni care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, şi în privinţa infracţiunilor imputate inculpaţilor în legătură cu restituirea fostei D. instanţa de fond a avut în vedere doar o parte din mijloacele de probă aflate la dosar (unele înscrisuri şi declaraţiile martorilor RRRRRRR. şi SSSSSSS., ale căror depoziţii nici nu sunt esenţiale pentru a statua asupra acuzaţiilor), stabilind astfel în mod greşit situaţia de fapt şi ajungând în mod eronat la concluzia că faptele imputate inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală.

Mai înainte de a proceda la analiza faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor prin prisma probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte va face câteva observaţii, cu titlu preliminar.

Astfel, instanţa de apel reţine mai întâi că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare.

În aceste condiţii, instanţa este ţinută să analizeze şi să se pronunţe exclusiv cu privire la faptele imputate persoanelor trimise în judecată, fără a face referiri şi analize paralele cu privire la situaţia altor persoane. Soluţia de netrimitere în judecată adoptată faţă de acestea din urmă nu se răsfrânge automat şi asupra inculpaţilor din prezenta cauză şi nu poate duce, prin ea însăşi, la concluzia nevinovăţiei acestora, cu atât mai mult cu cât, aşa cum se va vedea, există anumite particularităţi care deosebesc persoane care doar aparent s-au aflat în aceeaşi situaţie.

În al doilea rând, infracţiunile imputate inculpaţilor prin actul de sesizare urmează a fi analizate prin prisma cadrului legal existent la data comiterii faptelor, dar şi a actelor doveditoare in fiinţă la acel moment, căci doar acestea trebuiau să fie avute în vedere de inculpaţi, indiferent de calitatea lor (funcţionari publici sau persoane particulare) şi de forma de participaţie care li se impută (autor sau complici).

Din această perspectivă, modificările legislative sau obţinerea de acte suplimentare, ulterior datei săvârşirii faptelor, sunt aspecte lipsite de relevanţă, căci infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 s-a consumat la data la care terenul a fost restituit de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi a intrat în proprietatea inculpatului B.

În acest context, împrejurarea că în anul 2012, odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii de A., s-a stabilit filiaţia lui ZZ., tatăl inculpatului B., faţă de fostul C., nu înlătură retroactiv eventualele elemente de nelegalitate sub acest aspect cuprinse în hotărârile Consiliului de Administraţie al Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, căci acest înscris nu a existat din punct de vedere probator la dosarul administrativ care trebuia analizat de organul colectiv de conducere al institutului.

Astfel, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, act normativ în baza căruia s-a formulat şi analizat notificarea în legătură cu fosta D., actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, puteau fi depuse până la data soluţionării notificării, astfel încât obţinerea ulterioară a altor înscrisuri doveditoare, cum este şi hotărârea de A., pronunţată în primă instanţă în decembrie 2008 şi rămasă irevocabilă abia în anul 2012, după 4 ani de la soluţionarea notificării de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, este lipsită de relevanţă şi nu conferă soluţiei pronunţate în acea procedură de către instanţa civilă valoarea unei chestiuni prealabile în prezenta cauză penală, în sensul prev.de art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

Tot astfel, în al treilea rând, cu referire la sentinţa civilă nr. 2146 din 6.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a civilă, Înalta Curte constată că aspectele soluţionate de instanţa civilă nu reprezintă o chestiune prealabilă şi, de aceea, acestă hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în instanţei penale în prezenta cauză, cu referire la legalitatea restituirii terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Astfel, prin această sentinţă, institutul a fost obligat "să emită dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 25642,96 mp. din imobilul cunoscut ca D. în condiţiile Legii nr. 165/2013", tribunalul "constatând îndeplinită situaţia premisă prevăzută de Legea nr. 10/2001 atât referitor la preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi referitor la calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubire, aspecte recunoscute în mod definitiv şi de către pârâtă pentru întreaga suprafaţă a fostei D., inclusiv pentru suprafaţa ce face obiectul prezentului litigiu" şi reţinând, în consecinţă, "obligaţia pârâtei de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită a suprafeţei de teren de 25642,96 mp. din imobilul cunoscut ca Ferma Regală Băneasa…".

Este de observat, pe de o parte, că această hotărâre civilă a fost pronunţată în anul 2013, în legătură cu alte aspecte decât cele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, respectiv acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren nerestituită în natură, iar pe de altă parte, a avut la bază "aspectele recunoscute în mod definitiv şi de către pârâtă (n.n- Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor)" cu privire la "preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi referitor la calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubiri".

Prin urmare, instanţa civilă nu a fost învestită cu cenzurarea, sub aspectul legalităţii, a deciziei nr. 30 din 26.09.2008 şi nici nu o putea face, ţinând seama de obiectul cauzei pe care a avut-o spre soluţionare, ci s-a bazat pe această decizie, valorificând-o ca atare, ca pe un dat, în cauza dedusă judecăţii. Practic, instanţa civilă a reţinut că, de vreme ce Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a soluţionat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, recunoscând anterior "preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubiri", avea obligaţia de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită, prin acordarea de măsuri reparatorii.

Or, ceea ce se impută inculpaţilor în prezenta cauză sunt împrejurările de fapt în care s-a ajuns la emiterea deciziei nr. 30/2008, inclusiv competenţa Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor de a dispune restituirea terenului prin raportare la legislaţia în vigoare la data săvârşirii faptelor (inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001, datorită incidenţei art. 8 alin. (1) din această lege), aspecte pe care instanţa civilă nici nu le-a analizat (constatarea acesteia vizând în mod explicit şi exclusiv doar preluarea abuzivă a imobilului şi calitatea inculpatului B. de persoană îndreptăţită la despăgubire), astfel încât hotărârea pronunţată de aceasta în anul 2013 nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale învestite cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

În fine, în al patrulea rând, soluţiile pronunţate pe parcursul cercetărilor în privinţa măsurilor preventive sub imperiul cărora s-au aflat temporar unii dintre inculpaţi nu au autoritate de lucru judecat cu privire la faptele imputate acestora prin actul de sesizare, în condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu verificarea legalităţii şi temeiniciei unei măsuri preventive nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei cercetate, acesta fiind atributul suveran al instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei pe fond, prin rechizitoriul întocmit de procuror.

Trecând la analiza faptelor cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine mai întâi dispoziţiile din legislaţia primară şi secundară, relevante în ce priveşte soluţionarea notificării referitoare la terenul fostei D., în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor:

- art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989: "Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare."

- art. V Titlul I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente:

"(1) Notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu (…) se vor înainta în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată."

- art. 8.2 din Norma metodologică din 7.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989: "În cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare."

- art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 1881/2005 privind înfiinţarea unor institute şi centre de cercetare-dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute, centre, staţiuni şi societăţi comerciale de cercetare şi producţie agricolă: "suprafeţele de teren ale institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi concesionate institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, trec în administrarea institutelor şi centrelor de cercetare-dezvoltare agricolă nou înfiinţate şi au datele de identificare prevăzute în anexele 1.c)-6.c), 8.c)-11.c)."

- art. 3 din H.G. nr. 1881/2005 privind înfiinţarea unor institute şi centre de cercetare-dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute, centre, staţiuni şi societăţi comerciale de cercetare şi producţie agricolă: "Pentru suprafeţele de teren din domeniul public al statului, prevăzute la art. 2 alin. (4) şi (6), pentru care se vor valida cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, se aplică prevederile art. III alin. (1)/1 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare."

- art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia:

"(1) Dreptul de proprietate publică încetează, dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.

(2) Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel."

- pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998 cuprinzând Lista bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale: "terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă"

- art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991: "Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, agricole şi silvice, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă, precum şi din administrarea Institutului pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultură şi a centrelor sale teritoriale aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora.(…)"

- art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997:

"(1) Persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute de institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, precum şi de regiile autonome cu profil agricol sau de societăţile naţionale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din proprietatea privată a statului.

(2) În situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri."

- art. 10 alin. (8) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005: " În aplicarea art. 9 alin. (1) şi a art. 24 alin. (6) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, reconstituirea dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se face în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole care nu sunt indispensabile cercetării."

- art. 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:

"(1) De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

(2) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi."

- art. 10 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:

"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

…………………………………………………………………………

(5) Se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

- art. 21 alin. (1) din din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989: "Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare."

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor are ca punct de plecare cadrul legal existent la data comiterii faptelor.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, notificarea depusă de inculpatul B. a vizat restituirea fostei D., în suprafaţă de 26,8764 ha. şi a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În esenţă, în privinţa terenurilor, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere era reglementată de Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, în timp ce regimul juridic al terenurilor situate în intravilanul localităţilor era reglementat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în privinţa terenurilor al căror regim juridic era reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, a fost consacrată de la bun început în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Ulterior, prin Legea nr. 247/2005, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost completat cu încă o situaţie de excepţie, respectiv terenurile care la data preluării abuzive sau la data notificării erau situate în extravilanul localităţilor.

Prin urmare, în temeiul noii reglementări, dacă la data preluării abuzive terenul fusese situat în extravilan, restituirea acestuia nu era posibilă în temeiul Legii nr. 10/2001, chiar dacă la data formulării notificării sau a analizării ei acesta se afla în intravilan.

Având în vedere că data limită de depunere a notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 a fost 14.02.2002, este evident că noile dispoziţii ale art. 8 erau incidente în privinţa notificărilor depuse în termenul legal, dar care nu fuseseră soluţionate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, aspect menţionat de altfel în mod explicit în art. V alin. (1) şi (2) Titlul I din această lege. O altă interpretare ar fi nu doar contrară legii, ci şi logicii elementare, căci, potrivit celor expuse anterior, la data intrării în vigoare a noilor dispoziţii nu se mai puteau depune notificări în baza Legii nr. 10/2001, aşa încât nu se poate susţine că aceste dispoziţii s-ar aplica numai unor eventuale notificări noi.

Prin urmare, instituţiile învestite cu soluţionarea unor notificări întemeiate pe Legea nr. 10/2001 şi care nu le soluţionaseră până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, aveau în primul rând obligaţia să verifice dacă sunt sau nu incidente disp.art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa păstrării şi soluţionării notificării conform procedurii reglementate de această lege sau, după caz, a trimiterii acesteia spre competentă soluţionare comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Acest mod de a proceda a fost consacrat explicit în disp.art. 8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, anterior citate, care reprezintă o normă de competenţă cu caracter exclusiv şi de la care nu se poate deroga, a cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii dispoziţiei emisă în aceste condiţii (a se vedea în acest sens decizia nr. 657 din 6.02.2012 a Î.C.C.J., secţia I civilă, publicată pe www.x.ro).

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia din speţă, Înalta Curte constată că, mai înainte şi independent de analiza condiţiilor referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită a inculpatului B. şi dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, Consiliul de Administraţie al Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor trebuia să verifice, prin raportare la actele aflate la dosarul administrativ sau pe care institutul le avea la dispoziţie, dacă terenul în litigiu putea face obiectul unei notificări întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Astfel, este de observat că în Decizia Consiliului de Miniştri din 18.06.1948, emisă în baza Decretului nr. 38/1948 şi depusă la dosarul administrativ, fuseseră precizate toate bunurile mobile şi imobile ale fostului GGG. şi ale membrilor fostei LLLL. În privinţa terenurilor, acestea erau împărţite în trei categorii: agricole, forestiere şi urbane, iar terenul de 28,43 ha. denumit "D." a fost menţionat în categoria "terenuri agricole", iar nu "terenuri urbane", fiind situat în comuna Băneasa, judeţul Ilfov, motiv pentru care a şi fost trecut în administrarea şi folosinţa Ministerului Agriculturii .

De asemenea, din Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna suburbană Băneasa, oraş Bucureşti, judeţul llfov din luna ianuarie 1948, D. figura cu 28,8760 ha. teren, compus din 8 ha.grădini de zarzavat irigate, 3,75 ha. fâneţe naturale, 7,1260 ha. păşuni, 1 ha.vii altoite, 3 ha. livezi cu pomi şi 6 ha.alte terenuri şi neproductive.

În acelaşi document se menţionează că întreaga suprafaţă de 28,8760 ha. este situată "în hotarul satului". .

Chiar dacă în perioada postbelică, în care statul comunist a preluat în mod abuziv imobile proprietate privată, nu exista terminologia "intravilan/extravilan", încadrarea terenurilor într-una dintre cele două categorii de către instituţia învestită cu soluţionarea unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 era obligatorie din perspectiva art. 8 alin. (1) şi se putea face prin raportare la terminologia folosită în epocă pentru a determina locul situării terenurilor, dar şi la înţelesul comun, uzual al celor două cuvinte.

Astfel, prin "intravilan" se înţelege zona care cuprinde suprafaţa construită şi construibilă a unui oraş sau a unui sat, iar prin "extravilan" se înţelege teritoriul aflat în afara spaţiului construit sau pe cale de construire al unei localităţi (a se vedea Dicţionarul explicativ al limbii române).

În ce priveşte sintagma "în hotarul satului", este de reţinut că satul românesc era/este alcătuit dintr-o aglomerare de case şi dependinţe, care formează "vatra satului" şi dintr-un teritoriu folosit pentru agricultură, numit "hotar", "moşie" sau "mereaua satului" (a se vedea noţiunea de "sat" explicată pe www. enciclopediaromâniei.ro).

Sintetizând, având în vedere cele expuse anterior, ţinând seama că, prin natura lor, terenurile agricole nu sunt destinate construcţiei, iar zona intravilană cuprinde suprafaţa construită/construibilă a unei localităţi, rezultă că terenurile situate în hotarul/moşia/mereaua satului, fiind folosite pentru agricultură, erau situate în extravilanul localităţilor.

Împrejurarea că respectivul teren agricol era menţionat ca făcând parte din comuna suburbană Băneasa nu atrage după sine concluzia că ar fi fost situat în intravilanul localităţii la data preluării sale de către stat, ştiut fiind faptul că pe raza administrativă a unei localităţi pot fi cuprinse nu numai terenuri intravilane, ci şi terenuri extravilane, destinate exploatării agricole, cum este şi cazul în speţă.

Chiar şi în lipsa cunoştinţelor referitoare la sintagma "hotarul satului", deşi toţi termenii menţionaţi anterior sunt cunoscuţi de profesioniştii dreptului familiarizaţi cu procedurile de restituire a imobilelor, căci se regăsesc în actele folosite în dovedirea dreptului de proprietate emise în perioada anterioară instaurării regimului comunist, având în vedere menţiunile referitoare la felul şi destinaţia terenurilor care intrau în componenţa fostei D., cuprinse în cele două acte emise în anul 1948, era evident că acestea nu făceau parte din intravilanul comunei Băneasa la data preluării de către stat şi, ca atare, nu puteau face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că în procesul-verbal din 2.09.2008 al Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, s-a menţionat că acesta, prin organele sale de conducere, "are competenţa legală de a soluţiona notificarea", în calitate de "unitate deţinătoare" a terenului, fără a se pronunţa asupra incidenţei disp.art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deşi cu ocazia dezbaterilor martorul OOOO. a pus în discuţie inaplicabilitatea acestei legi, ţinând seama de situarea în extravilan a terenului la data preluării terenului.

Mai mult, Consiliul de Administraţie a recunoscut că are competenţa de soluţionare a notificării, deşi unul dintre obiectivele expertizei dispuse în aceeaşi şedinţă era determinarea amplasamentului fostei D., în sensul dacă aceasta s-a aflat în limita hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor (în intravilanul sau extravilanul comunei), în raport de care se putea stabili incidenţa sau nu a Legii nr. 10/2001.

Ulterior, la şedinţa din 26.09.2008, fără a avea la dispoziţie raportul de expertiză, din care ar fi constatat că expertul nu a răspuns la obiectivele stabilite şi, cel mai important, nu a determinat amplasamentul intra/extravilan al terenului la data preluării sale de către stat, Consiliul de Administraţie a decis restituirea terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp., fiind emisă în acest sens decizia nr. 30 din 26.09.2008.

Procedând astfel, preşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor au încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi au cauzat un prejudiciu Statului Român, reprezentat de terenul restituit, care făcea parte din domeniul public, se afla doar în administrarea institutului şi a intrat în mod fraudulos în stăpânirea inculpatului B., iar ulterior - a inculpatei S.C.F. S.R.L.

Din declaraţiile membrilor Consiliului de Administraţie care au fost audiaţi în calitate de martori nu rezultă că în şedinţa din 2.09.2008 s-ar fi decis în sensul celor consemnate în procesul-verbal, cu referire la competenţa institutului de a soluţiona notificarea, aspect confirmat şi de menţiunile olografe din Registrul de procese-verbale existent la dosar.

Cu toate acestea, cu excepţia martorei RRRR., toţi ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie au semnat fără obiecţiuni ambele procese-verbale.

Din procesul-verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi a României la 12.10.2010 s-a reţinut de asemenea că "soluţia adoptării deciziei de retrocedare a terenului menţionat este rezultatul aplicării şi interpretării incorecte a legii, respectiv a art. 8 din Legea nr. 10/2001."

Astfel, făcând trimitere la Borderoul de inventariere din luna ianuarie 2008, menţionat anterior, Curtea de Conturi a constatat că "la data când a avut loc recensământul (ianuarie 1948) D. era fermă agricolă în extravilan şi nu imobil în zona intravilană a Comunei Băneasa", astfel încât, la momentul preluării abuzive de către stat, terenul era în extravilanul comunei Băneasa.

Prin urmare, "cererea de restituire în natură sau prin echivalent, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 devine inadmisibilă, caz în care nu se poate emite o decizie motivată în favoarea petentului."

În acest context, Curtea de Conturi a mai reţinut şi faptul că în expertiza tehnică imobiliară făcută în luna septembrie 2008 şi acceptată de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, "nu s-au făcut menţiuni privind situaţia juridică a terenului, respectiv intravilan sau extravilan".

În egală măsură, Înalta Curte constată că organul de conducere al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, învestit cu soluţionarea notificării formulată de inculpatul B. nu a avut în vedere nici destinaţia terenului, atât la momentul preluării sale de către stat, cât şi la data soluţionării notificării, în raport de care nu avea de asemenea competenţa de a dispune asupra acestuia.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe lângă terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, nu intrau sub incidenţa acestei legi nici terenurile al căror regim juridic era reglementat de Legea nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000, adică terenurile agricole sau forestiere, indiferent de locul situării acestora, în intra sau extravilanul localităţilor şi chiar dacă proprietarul sau moştenitorii săi nu au solicitat anterior restituirea potrivit legilor fondului funciar.

Nici în art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi nici la pct. 8 din Norma metodologică de aplicare a acestui articol nu este menţionată, ca o condiţie pentru incidenţa textului de lege sus-menţionat, formularea anterioară a unei cereri de restituire a acestor imobile în temeiul legilor fondului funciar.

Soluţia de excludere din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 a unor asemenea categorii de terenuri care au intrat sub incidenţa legilor fondului funciar, a fost opţiunea legiutorului, în baza "dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară." (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2005).

Prin urmare, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu destinaţie agricolă (în care intrau, printre altele, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, terenurile arabile, viile, livezile, păşunile, fâneţele, cum erau şi cele care făceau parte din fosta D.) se realiza potrivit legilor fondului funciar, iar nu potrivit Legii nr. 10/2001, indiferent că erau situate în intravilanul sau extravilanul localităţilor.

Din această perspectivă, împrejurarea că la data soluţionării notificării terenul solicitat era în intravilan, aspect rezultat şi din certificatul de urbanism nr. x din 27.03.2008 emis de Primăria sectorului 1, este lipsită de relevanţă, ţinând seama de destinaţia agricolă a acestuia, rezultată din actele normative în vigoare.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 1881/2005, Anexa 11.c) la această hotărâre şi pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998, terenul revendicat de inculpatul B. era unul agricol, aflat în domeniul public al statului, cu privire la care Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu exercita decât un drept de administrare.

Fiind vorba de un teren agricol, conform art. 8 alin. (1) teza a-II-a din Legea nr. 10/2001, acesta era de asemenea exceptat de la procedurile instituite de această lege, astfel încât şi din această perspectivă notificarea inculpatului B. nu putea fi legal analizată de către Consiliul de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, ci trebuia trimisă comisiei locale a sectorului 1 constituită conform legilor fondului funciar (Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000), potrivit art. 8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 1881/2005, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1), (3) şi 4 din Legea nr. 1/2000 şi art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri aflate în administrarea unor institute de cercetare, cum era şi Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, presupunea:

- identificarea şi delimitarea terenului supus retrocedării, operaţiune care trebuia desfăşurată de comisia locala sector 1 de fond funciar;

- validarea de către comisia Municipiului Bucureşti de fond funciar a procesului-verbal de delimitare şi a hotărârii comisiei locale;

- trecerea terenului din domeniul public al statului în domeniul privat al sectorului 1, prin Hotărâre de Guvern.

Potrivit art. 10 alin. (8) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se făcea în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole doar dacă acestea nu erau indispensabile cercetării.

Prin urmare, dreptul persoanei îndreptăţite la reconstituirea proprietăţii asupra terenului nu presupunea în mod obligatoriu că aceasta va primi terenul în natură, chiar în perimetrul institutului sau staţiunii de cercetare, putându-se atribui terenuri din rezerva aflată la dispoziţia comisiei locale sau chiar despăgubiri, în condiţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000.

Această interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la procedura de urmat în cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenuri aflate în perimetrul staţiunilor, instituţiilor şi centrelor de cercetare ori al unităţilor de învăţământ de profil agricol sau silvic, a fost ulterior confirmată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 23/2011.

Caracterul complinitor al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu putea fi invocat pentru eludarea dispoziţiilor restrictive prevăzute de alte acte normative reparatorii (a se vedea în acest sens decizia nr. 182 din 23.01.2013 a Î.C.C.J., secţia I civilă, publicată pe www.x.ro) şi nici pentru instituirea unor proceduri paralele de reparare a prejudiciilor, fiind evident că Legea nr. 10/2001 şi legile fondului funciar presupuneau proceduri diferite, inclusiv în cazul în care terenul solicitat făcea parte din domeniul public al statului. Legea 10/2001 nu putea în acelaşi timp să excludă de la aplicarea ei terenurile agricole şi forestiere, în baza art. 8 alin. (1), dar în acelaşi timp să le includă, prin invocarea caracterului ei complinitor, neexistând un drept de opţiune între legile fondului funciar şi Legea nr. 10/2001.

În speţă, în condiţiile în care terenul vizat fusese şi era unul agricol, aflat în administrarea unui institut de cercetare agricolă şi în domeniul public al statului, acesta era supus o dată în plus procedurilor prevăzute de legile fondului funciar, iar nu Legii nr. 10/2001, aspect prevăzut explicit la pct,8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a legii.

Rezultă aşadar că, soluţionând notificarea inculpatului B. şi restituind un teren agricol, aflat în domeniul public al statului, cu privire la care institutul avea doar un drept de administrare, Consiliul de Administraţie a Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a comis o dubla ilegalitate, întrucât, pe de o parte, a dispus restituirea unui teren agricol, deşi nu aveau această competenţă prin raportare la disp.art. 8 alin. (1) Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, a dispus restituirea unui teren agricol aflat în domeniul public al statului, cu nerespectarea competenţei şi procedurii de trecere din domeniul public în domeniul privat, reglementate de disp.art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, sancţionată cu nulitatea absolută conform art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege.

Încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 a fost constatată şi de Curtea de Conturi a României prin procesul-verbal de constatare din 12.10.2010, care a reţinut că "decizia nr. x/26.09.2008 nu a avut la bază o hotărâre de guvern, prin care să se reglementeze trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat" .

În ce priveşte încălcarea art. 8 alin. (1) teza a-II-a din Legea nr. 10/2001, prin raportare la destinaţia terenului şi apartenenţa acestuia la domeniul public, este de observat că această chestiune nici măcar nu a fost antamată cu ocazia discuţiilor care s-au purtat în cele două şedinţe din luna septembrie 2008 ale Consiliului de Administraţie, deşi din adresa trimisă de A.S.A.S în 12.09.2008 rezulta că Academia în subordinea căreia funcţiona institutul formulase încă din 2005 o solicitare de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de teren agricol, pe care o înregistrase la comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria sectorului 1 .

Or, în condiţiile în care A.S.A.S. invoca în adresa înaintată institutului că suprafaţa revendicată se suprapunea amplasamentului actual al acestuia, lucru pe care de altfel îl susţinea şi inculpatul B. în legătură cu terenul notificat de el, era evident că pentru restituirea aceluiaşi teren nu puteau fi competente două organisme diferire, în baza a două legi diferite, concluzia fiind aceeaşi şi în situaţia în care cele două terenuri nu se suprapuneau, ci doar se învecinau.

Cu toate acestea, nici unul dintre membrii Consiliului de Administraţie nu şi-a pus vreo problemă în legătură cu competenţa acestui organ de a soluţiona notificarea inculpatului B., prin raportare la dispoziţiile explicite ale legislaţiei în vigoare.

În concluzie, Înalta Curte reţine că motivele expuse până la acest punct al analizei sunt suficiente pentru a constata că restituirea terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. către inculpatul B. a fost făcută cu încălcarea legii, fapte care au avut urmare imediată prejudicierea Statului Român şi, corelativ, obţinerea unui folos material injust de către inculpatul B. şi membrii grupului infracţional organizat, fiind astfel întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în varianta incriminată în art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În ce priveşte calitatea inculpatului B. de persoană îndreptăţită la restituire, Consiliul de Administraţie a reţinut că acesta era succesorul în linie directă al C. al-II-lea şi cumpărător al drepturilor succesorale dobândite de la numita AAA.

În analiza calităţii de persoană îndreptăţită la restituire trebuie pornit de la constatarea că notificarea nr. x din 13.02.2002 a fost formulată de inculpatul B. în nume propriu, iar acesta şi-a justificat calitatea exclusiv prin raportare la cumpărarea drepturilor succesorale ale numitei AAA. Ulterior, prin memorii completatoare, s-a susţinut că inculpatul este şi succesorul în linie directă (nepot de fiu) al fostului C.

Potrivit disp.art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de această lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

În acelaşi timp, este de reţinut că termenul limită de depunere a notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 a expirat la 14.02.2002.

Din actele existente la dosar rezultă că la acea dată ZZ., tatăl inculpatului B. era în viaţă (a decedat abia la 26.01.2006), fiind astfel singura persoană care putea avea teoretic calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în legătură cu bunurile ce i-ar fi aparţinut tatălui său, fostul C.

În acest context, s-a susţinut că, de fapt, ZZ., tatăl inculpatului B., i-ar fi cedat acestuia drepturile în legătură cu averea fostului C., fiind invocată în acest sens copia traducerii unui act ce ar fi fost încheiat la 10.02.2002, în faţa avocatului ZZZZZZZ. din Londra .

Dincolo de dubiile cu privire la autenticitatea acestui înscris, ţinând seama că nu a fost prezentat exemplarul original, în limba engleză şi nici nu există vreo certitudine cu privire la identitatea şi calitatea pretinsului avocat, este de reţinut că, potrivit unei declaraţii prezentate de inculpatul B., acesta a acceptat oferta de donaţie din data de 10.02.2002 abia la data de 21.05.2002 .

Or, făcând din nou abstracţie de faptul că probatoriul administrat în cauză a demonstrat că la data indicată notarul nu a autentificat vreun înscris printr-o încheiere cu numărul respectiv, ci acesta apare menţionat abia în anul 2003 şi corespunde unui alt tip de operaţiune notarială (legalizare copii), că traducerea pretinsei oferte de donaţie s-a făcut la 15.01.2003, aşadar ulterior actului notarial de acceptare a donaţiei, ceea ce interesează este faptul că, potrivit art. 814 alin. (1) şi (2) din C. civ. de la 1864, în vigoare la data săvârşirii faptelor, acceptarea donaţiei printr-un act ulterior, cum este cazul în speţă, produce efecte numai pentru viitor, mai exact "din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare", care trebuie să fie exprimat printr-un act autentic, ca şi oferta de donaţie.

Prin urmare, câtă vreme atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea ei trebuie să îmbrace forma autentică pentru încheierea valabilă a contractului, înseamnă că până la exprimarea consimţământului de către donatar printr-un act autentic, contractul de donaţie nu este considerat încheiat.

Mai mult, faţă de dispoziţiile exprese menţionate anterior, în cazul încheierii contractului de donaţie între persoane absente (când donatorul şi donatarul nu sunt prezenţi fizic în acelaşi timp în faţa notarului), contractul va fi considerat încheiat atunci când donatorul a luat cunoştinţă de acceptarea donaţiei de către donatar, căci până atunci oferta de donaţie este revocabilă.

În speţă, chiar dacă s-ar accepta că această comunicare s-a făcut în ziua acceptării donaţiei, este de observat că data de 21.05.2002 este ulterioară datei de 14.02.2002 la care expirase termenul maxim până la care se puteau depune notificările în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă că notificarea formulată în nume propriu de către inculpatul B., ca urmare a acceptării presupusei oferte de donaţie din partea tatălui său, nu este valabilă.

Notificarea depusă la 13.02.2002 de către inculpatul B. nu poate avea semnificaţia unei acceptări a ofertei de donaţie, întrucât potrivit art. 814 alin. (1) şi (2) C. civ. aceasta trebuia să fie expresă şi să îmbrace forma autentică.

În egală măsură, în ce priveşte calitatea de moştenitor legal al lui ZZ. după fostul C., s-a invocat certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005, care însă, aşa cum s-a precizat în mod explicit în cuprinsul său, a fost eliberat în baza sentinţei civile nr. 1809 din 1.07.2002 a Tribunalului Teleorman, prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de A., efectele sentinţei pronunţate în anul 1955 de tribunalul de la Lisabona cu privire la paternitatea lui ZZ. faţă de fostul C. .

Or, prin decizia nr. 1357 A din 29.09.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă, sentinţa sus-menţionată a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

În urma rejudecării, o nouă sentinţă în primă instanţă, sub nr. 182, a fost pronunţată abia la 29.12.2008, care a devenit definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, ca efect al anulării sentinţei civile nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, rezultă că în luna septembrie 2008, când s-au comis faptele deduse judecăţii în prezenta cauză în legătură cu restituirea D., sentinţa din 1955 nu producea niciun efect pe teritoriul României, iar toate actele emise în baza acesteia, cum este şi cazul certificatului de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005 utilizat de inculpatul B. în faţa Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, erau lovite de caducitate şi nu mai puteau produce efecte juridice.

Împrejurarea că ulterior, în anul 2012, s-au recunoscut în mod definitiv şi irevocabil efectele sentinţei pronunţate în anul 1955 de tribunalul de la Lisabona cu privire la paternitatea lui ZZ. faţă de fostul C., este lipsită de relevanţă, căci faptele imputate inculpaţilor din prezenta cauză trebuie analizate în raport cu înscrisurile pe care aceştia le-au avut la dispoziţie în luna septembrie 2008, când a fost soluţionată notificarea inculpatului B., s-a stabilit că acesta este persoană îndreptăţită la restituire, iar bunurile au ieşit din domeniul public al statului, producându-se urmarea imediată prevăzută atât de varianta tip a infracţiunii de abuz în serviciu, cât şi de forma agravată prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Or, este evident că, în măsura în care ar fi cunoscut adevărata situaţie de fapt, cu referire la împrejurarea că în luna septembrie 2008 nu fusese în realitate stabilită filiaţia lui ZZ., tatăl inculpatului B., faţă de fostul C., membrii Consiliului de Administraţie, dacă ar fi respectat legea, nu ar mai fi constatat că acest inculpat are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, ca nepot de fiu al fostului proprietar.

În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din 2.08.2001, invocat de asemenea în susţinerea calităţii de persoană îndreptăţită a inculpatului B. la restituirea terenului ce a făcut parte din fosta D., este de reţinut mai întâi că aceleaşi drepturi succesorale făcuseră anterior obiectul unui contract de donaţie încheiat între persoane absente, prin acceptarea, la 21.05.2001, de către inculpatul B., a actului de donaţie întocmit de AAA. la 2.04.2001.

Prin urmare, aceleaşi drepturi nu mai puteau face ulterior obiectul vânzării.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar reţine valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, inculpatul B. nu a dobândit calitatea de moştenitor testamentar a fostei soţii a fostului C., YY., în sensul avut în vedere de Legea nr. 10/2001.

Scopul şi raţiunea acestei legi a fost acela de a se acorda măsuri reparatorii foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În acest sens, în art. 3 din lege, legiuitorul a enumerat limitativ persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, acestea fiind, între altele, persoanele fizice, proprietare la data preluării abuzive. Singura excepţie este prevăzută în art. 4 alin. (2) din lege, în sensul că de prevederile acesteia beneficiază şi "moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite". (a se vedea decizia nr. 3562 din 2004 a Î.C.C.J., secţia civilă, decizia 4982 din 15.06.2007 a Î.C.C.J., secţia civilă, fil. 108, vol. 29 dup)

Potrivit pct. 4.4 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române, astfel încât pentru dovedirea calităţii de moştenitor a YY. după fostul C. nu era suficientă existenţa unor acte de stare civilă, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, care să probeze implicit că respectiva persoană a acceptat succesiunea în termenul legal.

Or, în certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 26.05.2005, singurul emis de pe urma defunctului C. şi de care de care inculpatul s-a prevalat, este menţionat un singur moştenitor al fostului suveran, în persoana lui ZZ., iar nu şi fosta soţie YY., deşi certificatul a fost întocmit la solicitarea inculpatului B.

În egală măsură, potrivit testamentului YY., a cărui traducere se află doar în copie simplă la dosar, unica moştenitoare testamentară a fost desemnată AAA., care era în viaţă la data de 14.02.2002, când a expirat termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001.

În privinţa obiectului contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, acesta a vizat doar o parte din bunurile YY., respectiv "bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către YY.", în condiţiile în care aceasta a trăit împreună cu fostul C. şi a decedat în Portugalia.

Or, potrivit certificatului depus la dosar, fostul C. s-a căsătorit cu YY. la 3.07.1947, astfel încât fosta D., care ar fi fost dobândită prin trei acte încheiate în 1931,1936 şi 1940, nu i-a aparţinut niciodată acesteia, nefiind "un bun lăsat pe teritoriul statului român" de către YY.

Mai mult, în realitate, la data preluării bunului de către stat, averea fostului C., aşadar inclusiv fosta D., era sub sechestru încă din anul 1940, care fusese instituit prin Decretul-lege nr. 3767 din acelaşi an.

Odată cu instituirea acestui regim special, fostul C. a pierdut atât dreptul de administrare, cât şi dreptul de dispoziţie asupra bunurilor sale (art. 3 din Decretul-lege), situaţie care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist.

Rezultă aşadar că, odată cu instituirea sechestrului, fostul suveran nu a mai exercitat niciunul dintre atributele dreptului de proprietate (posesie, folosinţă, dispoziţie) asupra fostei D., aceasta fiind preluată de facto de către Statul Român încă din anul 1940 şi doar formal prin Decretul nr. 38/1948.

Deşi, aparent, preluarea de jure a fost una fără titlu, Înalta Curte constată, pe de o parte, că prin Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşadar mai înainte de instaurarea regimului comunist, fostul C. a fost obligat la plata sumei de 194.613.773 RON către Statul Român, sumă care nu a fost achitată vreodată, existând astfel un titlu executoriu al statului care afecta averea fostului suveran, iar pe de altă parte, că acelaşi stat instituise încă din 1940 un sechestru asupra bunurilor acestuia, între care se regăsea şi D.

De asemenea, prin aceeaşi decizie fostul C. a fost obligat să lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român mai multe imobile, între care şi cele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, respectiv Trupul de pădure "Fundul Sacului" din pădurea Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha, precum şi o parte din terenurile care constituiau D. - terenul de 3540 mp., care anterior a făcut parte din terenul Şcolii de Horticultură Băneasa şi care n-a ieşit niciodată din patrimoniul Statului, fiind predat doar în folosinţă fostului C. şi deţinut de acesta "fără cauză şi fără titlu legal."

În ce priveşte susţinerea, împărtăşită inclusiv de instanţa de fond, potrivit căreia Deciziunea nr. 1/1941 ar fi fost plăsmuită de regimul comunist, Înalta Curte constată că aceasta este o simplă afirmaţie, nesusţinută probator.

Împrejurarea că această decizie nu a fost identificată în arhiva instanţei supreme şi nici în fondul arhivistic al acesteia de la Arhivele Naţionale, ci în fondul arhivistic "Gospodăria de partid a C.C. a PCR/Consiliul de Ministri", nu poate conduce la concluzia că respectiva decizie ar fi plăsmuită de regimul comunist, ţinând seama că aceasta fusese pronunţată în urma unei cereri formulate de preşedintele ad interim al Consiliului de Miniştri, fapt care explică de ce nu a fost găsită în fondul arhivistic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Arhivele Naţionale.

Totodată, este de reţinut că aceasta nu a fost pronunţată potrivit dreptului comun, ci în baza art. 23 din Legea nr. 655/1941 privind Statutul Membrilor Familiei Domnitoare, care atribuia Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa exclusivă de judecată a cererilor privind drepturi patrimoniale pentru neînţelegeri ce s-ar ivi între Statul Român şi membrii sau foştii membri ai LLLL. Judecata unei asemenea cereri, care putea fi formulată doar de Preşedintele Consiliului de Miniştri, se făcea fără citarea părţilor şi cu excluderea publicităţii, hotărârea fiind definitivă, iar executarea se realiza în urma ordinului dat în acest sens de ministrul justiţiei (art. 23 alin. (4) şi (5) din lege - fil. 251, vol. 34 dup).

Dincolo de împrejurarea că nu se înţelege raţiunea pentru care regimul comunist ar fi recurs la plăsmuirea unei asemenea hotărâri, în condiţiile în care este de notorietate că, în acea perioadă, au existat cazuri în care proprietatea privată a fost preluată chiar şi în lipsa unui titlu formal, Înalta Curte constată că această decizie a format obiectul analizei în mai multe procese civile, iar instanţele au valorificat-o ca atare (a se vedea sentinţa civilă nr. 9891/2007, fil. 293, vol. 26 dup sau decizia nr. 429/A din 14.11.2017 a Curţii de Apel Tg. Mureş, nepublicată, definitivă prin decizia nr. 567 din 22.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), reţinându-se chiar că aceasta a fost învestită cu formulă executorie la 23.12.1941.

În plus, deşi inculpatul B. şi membrii grupului infracţional organizat au cunoscut despre existenţa Deciziunii nr. 1/1941 încă din anul 2007, care a fost găsită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul II. având ataşat un sticker cu menţiunea "A NU SE FOLOSI ÎN NICIUN DOSAR", aceasta a fost contestată abia după declanşarea cercetărilor în prezenta cauză, iar o plângere penală a fost formulată abia în anul 2019, finalizată prin soluţia de clasare dată în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În fine, conţinutul deciziei se coroborează cu alte acte a căror realitate nu a fost contestată, cum ar fi inventarul bunurilor aparţinând fostului GGG. şi membrilor fostei LLLL., stabilit prin decizia Consiliului de Miniştri publicată în M.Of. nr. 140 din 19.06.1948, dată în baza Decretului nr. 38 din 26.05.1948. Astfel, bunurile menţionate în dispozitivul Deciziunii nr. 1/1941, pe care fostul C. a fost obligat să le lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român, nu se mai regăsesc între cele preluate de statul comunist prin actele sus-arătate.

Mai mult, în referatul întocmit de administratorul sechestru la 10.11.1943 se face referire explicită la deciziunea nr. 1 din 26.11.1941, dată în temeiul art. 23 din Legea nr. 655/1941 pentru Statutul Membrilor Familiei Domnitoare, în urma acţiunii preşedintelui ad interim al Consiliului de Miniştri, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat pe fostul C. să lase în deplină proprietate şi posesie mai multe bunuri, enumerate ca atare de administratorul sechestru şi care corespund dispozitivului deciziei a cărei realitate este contestată, precizându-se totodată bunurile rămase în prezent (la acea dată) sub sechestru .

În concluzie, pe lângă aspectele de nelegalitate rezultate din lipsa de competenţă a Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin raportare la disp.art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, considerentele expuse anterior adaugă noi elemente de nelegalitate ale actelor întocmite de organul de conducere al institutului, care au avut ca urmare păgubirea domeniului public al Statului Român şi a patrimoniului Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cu terenul restituit inculpatului B.

Strict formal, responsabilitatea pentru actele ilegale şi păgubitoare revine fără îndoială membrilor Consiliului de Administraţie, aspect consacrat explicit în art. 20 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, conform căruia membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului, cu excepţia situaţiei în care s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institut, prin consemnarea expresă a punctului lor de vedere în registrul de şedinţe şi comunicarea în scris despre aceasta organului ierarhic superior. .

Probatoriul testimonial relevant readministrat în faza apelului, precum şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei au demonstrat însă că modul în care a acţionat cea mai mare parte a membrilor Consiliului de Administraţie şi, mai ales, deciziile ilegale şi păgubitoare pe care aceştia le-au luat, au fost influenţate în mod decisiv de conduita altor persoane, o parte dintre acestea având chiar funcţii de conducere sau fiind angajaţi esenţiali ai institutului, iar cealaltă parte fiind viitorii beneficiari, imediaţi sau mediaţi, ai acestor decizii, majoritatea membri ai unui grup infracţional organizat, care au reuşit să speculeze în favoarea lor lipsa cunoştinţelor juridice ale celor mai mulţi dintre membrii Consiliului de Administraţie, dar şi contextul faptic pe care l-au creat prin acţiunile lor conjugate.

Astfel, beneficiarii reali ai deciziilor ilegale şi păgubitoare au reuşit, pe de o parte, să influenţeze, inclusiv prin acte de corupţie, persoane cu funcţii de conducere ori cu atribuţii esenţiale pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de legalitate, iar pe de altă parte, au acţionat ei înşişi, în mod direct şi nemijlocit, pentru a-i determina pe membrii Consiliului de Administraţie să-şi asume deciziile ilegale menţionate anterior.

În acord cu scopul grupului infracţional pe care l-au constituit, inculpaţii M., E. şi G. au realizat că pentru a atinge obiectivul urmărit (intrarea cât mai rapidă în stăpânire a terenului administrat de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, aflat în domeniul public al statului), este nevoie să acţioneze în mod coordonat pe mai multe paliere:

- să obţină susţinere din partea unor persoane importante din interiorul institutului, care ulterior urmau să-i convingă pe membrii Consiliului de Administraţie că decizia de restituire a terenului către inculpatul B. este singura care poate fi luată;

- să creeze o stare de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului B.;

- să influenţeze în mod direct membrii Consiliului de Administraţie, prin prezenţa lor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului B., care avea să fie înfăţişat ca membru al familie XX., deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

Acţiunile membrilor grupului infracţional organizat s-au intensificat după ce aceştia au intrat în posesia Notei juridice întocmită de inculpata Z. la 14.04.2008, asumată sub semnătură de directorul institutului, MMMM., care era în mod evident defavorabilă restituirii terenului solicitat de inculpatul B.

Astfel, inculpaţii au acţionat pentru a intra în legătură cu factori de decizie din cadrul A.S.A.S, în subordinea căreia funcţiona Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, dar şi cu conducerea institutului.

În acest sens, din declaraţiile martorului YYYYYYYYYYY., preşedinte al A.S.A.S., rezultă că inculpatul B. i-a solicitat o audienţă, însă a fost refuzat de martor, care nu a avut contact cu acesta, întrucât martorul se opunea restituirii terenului către inculpat.

În aceste condiţii, inculpaţii s-au orientat către directorul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, numitul MMMM., culegând şi obţinând date în legătură cu acesta, inclusiv veniturile pe care le realizează. În acest context, este de reţinut că la sediul II., cu ocazia percheziţiei, printre alte înscrisuri, a fost descoperită decizia nr. 67 din 19.05.2006 emisă de A.S.A.S., prin care MMMM. fusese numit director al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi din care rezultau inclusiv veniturile acestuia (2800 RON salariu de încadrare şi 40% indemnizaţie de conducere), act pe care nici societatea de avocaţi şi nici clientul său, S.C.F. S.R.L. nu îl puteau obţine în mod legal şi nu avea nicio legătură cu vreo activitate de reprezentare avocaţială.

Inculpatul M. a fost cel care l-a contactat pe directorul MMMM. şi l-a influenţat în sensul susţinerii cererii de restituire a terenului în Consiliul de Administraţie, inclusiv prin mituirea acestuia.

Astfel, deşi poziţia iniţială a directorului institului a fost în sensul că inculpatul B. nu avea niciun drept să solicite suprafaţa de teren de la institut, fapt care rezultă din declaraţiile martorului YYYYYYYYYYY., dar şi din semnarea Notei juridice din 14.04.2008, ulterior, ca urmare a influenţelor exercitate de inculpatul M., dar şi a foloaselor oferite şi primite de la acesta, MMMM. şi-a schimbat punctul de vedere şi a susţinut activ în ambele şedinţe ale Consiliului de Administraţie restituirea terenului solicitat de inculpatul B.

Prezenţa la institut a inculpatului M., inclusiv împreună cu inculpatul G., în perioada discutării cererii de retrocedare, rezultă din declaraţiile constante ale martorului OOOO., menţinute cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, care a arătat că la una dintre întâlniri inculpatul M. a venit însoţit de un cetăţean străin, al cărui nume se termina în "stein" şi pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al premierului României. Cei doi i-au fost prezentaţi martorului chiar de directorul MMMM., care l-a chemat special pentru aceasta, martorul realizând după câteva luni "că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă. Pe moment am fost impresionat, dar ulterior am realizat care a fost scopul acestei întâlniri. La acea întâlnire nu s-a discutat despre acea retrocedare şi s-a pus problema ca şi cum ar fi fost realizată. Am înţeles că acea persoană este asociatul lui M. şi a venit pentru a vedea stadiul retrocedării. Tot atunci s-a discutat şi despre urgentarea trecerii din public în privat şi pe moment n-am înţeles."

De asemenea, martorul a mai arătat în faţa instanţei de apel că inculpatul M. i-a fost prezentat de MMMM. ca fiind "prieten cu B. şi îl ajută "cu detalii" în legătură cu retrocedările", relaţia dintre inculpatul M. şi directorul MMMM. fiind percepută de martor ca una "de preţuire reciprocă".

Rezultă aşadar că atât inculpatul M., cât şi inculpatul G. cunoşteau că terenul pe care-l vizau aparţinea domeniului public al statului şi că acesta nu putea fi restituit ca atare. Cu toate acestea, au continuat demersurile în sensul influenţării factorilor de decizie ai institutului, fiind pe deplin conştienţi că numai pe această cale vor obţine restituirea terenului.

Prezenţa inculpatului G. la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor rezultă şi din declaraţiile martorului HHHH. şi nu este infirmată de înscrisul provenind de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, căci acesta atestă intrările şi ieşirile din România ale inculpatului, însă doar în baza paşaportului israelian şi numai în ultimii 5 ani, aşadar până în 2010. . În plus, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că inculpatul G. era şi titularul unui paşaport emis de autorităţile franceze la data de 27.07.2005, valabil 10 ani, iar după intrarea României în Uniunea Europeană nu se mai stochează date cu privire la intrările/ieşirile în/din România efectuate de cetăţeni U.E., nexistând aşadar o evidenţă a situaţiilor în care inculpatul G. a intrat/ieşit în/din România, folosind cel de-al doilea paşaport .

În declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, inculpatul M. nu a negat prezenţa sa în mai multe rânduri la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi nici prezenţa inculpatului G. la una dintre întâlnirile avute cu MMMM., recunoscând inclusiv faptul că "scopul vizitei noastre este în legătură cu cererea de retrocedare a terenului aparţinând sau aflat în administrarea institutului".

De asemenea, inculpatul M. a arătat că "l-am informat pe directorul MMMM. despre faptul că exista o solicitare de retrocedare a terenului aflat în administrarea institutului şi aveam un cabinet de avocatură care se ocupă de toate aceste formalităţi".

În aparenţă însă, prezenţa inculpaţilor M. şi G. nu avea nicio justificare, în condiţiile în care notificarea fusese formulată de către inculpatul B., iar cei doi inculpaţi nu au devoalat directorului MMMM. contractul în baza căruia cel dintâi inculpat îşi cesionase drepturile, inclusiv cu privire la D., către S.C.F. S.R.L., în spatele căreia se aflau, între alţii, inculpaţii M. şi G.

Prezenţa inculpatului M. la institut rezultă şi din declaraţiile martorei PPPP., membră a Consiliului de Administraţie, care a arătat că acesta a participat chiar la şedinţa din 2.09.2008 şi "stătea la aceeaşi masă cu noi."

Prin urmare, prezenţa celor doi la institut şi discuţiile purtate cu directorului acestuia nu au avut o motivaţie legală, ci a avut ca unic scop influenţarea lui MMMM. pentru a obţine susţinerea acestuia pentru o decizie favorabilă retrocedării, scop pe care l-au şi atins.

De altfel, în legătură cu terenul fostei D., este de reţinut că, încă din perioada premergătoare încheierii contractului de cesiune din 1.11.2006, inculpatul M. îi dăduse asigurări inculpatului B. că "are conexiunile necesare pentru a recupera Băneasa într-o perioadă foarte scurtă de timp" (a se vedea declaraţia dată de SS., fil. 179 şi urm., vol. 4 dup) şi că "vor rezolva foarte repede obţinerea acestui teren pe cale administrativă, ceea ce s-a şi întâmplat." (a se vedea declaraţia inculpatului B., fil. 234 şi urm., vol. 3 dup).

Pentru a se asigura de susţinerea directorului institutului, MMMM., inculpatul M. a acţionat şi în direcţia coruperii acestuia.

Deşi inculpatul M. a negat această conduită ilegală, arătând în esenţă că doar a luat masa cu acesta, cu ocazia unei deplasări pe care cel dintâi a făcut-o la Monaco, în octombrie 2008, în realitate, mituirea directorului MMMM. de către inculpatul M. este probată prin declaraţiile martorilor HHHH. şi SS., ambii fiind reaudiaţi şi de către instanţa de apel.

Astfel, martorul HHHH., prieten apropiat al inculpatului M., a arătat că acesta a intervenit la directorul MMMM., "care în prima fază s-a opus (n.n- retrocedării), la un moment dat totul era blocat, pentru că directorul se tot opunea şi M. spunea că trebuie să găsească o soluţie, pentru că partenerii evrei nu vor să renunţe la nicio parte din teren în favoarea institutului şi ştiu că M. a fost la institut împreună cu I. (n.n- în realitate, G.) pentru a discuta".

În privinţa mituirii directorului, acelaşi martor a arătat că "ştiu că directorul institutului şi soţia acestuia au fost invitaţi de M. la Monaco. I-a cazat la un hotel, i-a plimbat cu barca, au ieşit la masă. Şi eu eram atunci la Monaco împreună cu M., aşa că i-am văzut chiar eu pe cei doi acolo în vizită.(…) Precizez că această vizită s-a desfăşurat în condiţiile în care M. trebuia să-l convingă pe MMMM. să semneze actul de punere în posesie a terenului de la Băneasa în favoarea lui M. şi asociaţilor lui. Ştiu aceste aspecte chiar de la M., pentru că l-am întrebat ce caută familia MMMM. acolo şi M. mi-a răspuns să trebuie să găsească o cale de a-l convinge să le semneze actele de punere în posesie. A fost prima şi singura dată când M. a invitat pe cineva şi a obţinut rezervare la BBBBBBBBBBBB., un restaurant cu 3 stele Michelin din Monaco, unde rezervările se făceau cu luni de zile înainte (…) M. şi MMMM. au avut mai multe discuţii pe barcă, unele private, pentru care se retrăgeau sub punte, discuţii la care eu nu am asistat, însă la finalul vizitei M. mi-a spus că e bucuros, că a rezolvat problema şi terenul de la Băneasa este al lui."

Deşi inculpatul M. a încercat să-l decredibilizeze pe martor, este de reţinut că acesta nu a fost doar un bun prieten al inculpatului, ci s-a implicat în vânzare unora dintre terenurile obţinute prin retrocedările ilegale ce fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză, în baza unor procuri obţinute chiar de la administratorul S.C.F. S.R.L., iar ulterior, de asemenea împreună cu inculpatul M., a garantat nişte credite chiar cu terenurile astfel vândute, fapte care fac obiectul unui alt dosar penal.

În sensul celor susţinute de martorul HHHH., cu referire la mituirea directorului MMMM., este şi declaraţia martorei SS., care a arătat că " M. ne-a spus că a vorbit cu directorul Institutului de Cercetare de la Băneasa, despre care spunea că este un om foarte dificil, dar ar putea fi mulţumit cu nişte excursii. Eu i-am cerut lămuriri suplimentare, dar M. mi-a spus să stau liniştită, că este vorba doar despre Monaco. Din câte ştiu eu, Băneasa a fost recuperată prin influenţa lui M. Reţin că la un moment dat, acesta ne-a spus că orice politician care se va opune retrocedării terenului de la Băneasa nu va mai fi reales."

Împrejurarea că foloasele ar fi fost primite de directorul institutului după ce decizia restituirii fusese luată, pe lângă că nu este probată, nici nu are vreo relevanţă, câtă vreme înţelegerea infracţională a avut loc anterior şi a fost determinată tocmai de conduita iniţială a directorului, potrivnică restituirii terenului.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse de inculpatul M., cu implicarea parţială şi a inculpatului G., directorul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi-a schimbat poziţia iniţială, asumată în scris prin semnarea Notei juridice din 14.04.2008, şi s-a transformat într-un susţinător al restituirii terenului aflat în administrarea institutului, în beneficiul inculpatului B. şi grupului infracţional organizat.

Astfel, acesta a susţinut activ restituirea terenului atât în şedinţa din 2.09.2008, cât şi în cea din 26.09.2008, iar poziţia sa, în calitate de director al institutului, alături de cea a inculpatei Z., în calitate de jurist al instituţiei, a cântărit semnificativ în luarea deciziilor ilegale şi păgubitoare de către membrii Consiliului de Administraţie, pe fondul lipsei lor de cunoştinţe juridice, dar şi a circumstanţelor în care au avut loc cele două şedinţe.

Poziţia favorabilă retrocedării, adoptată de directorul MMMM. după discuţiile cu membrii grupului infracţional organizat, nu s-a rezumat la a susţine că inculpatul B. este îndreptăţit să primească terenul, ci a avut în vedere şi întărirea stării de temere, creată prin demersurile aşa-zis legale, realizate sub coordonarea inculpatului E., cu referire la posibilele consecinţe, inclusiv de natură penală pe care membrii Consiliului de Administraţie le vor suporta în cazul în care nu vor încuviinţa restituirea terenului.

Astfel, martora PPPP., membru al consiliului, a arătat că "un rol determinant în convingerea noastră l-a avut şi directorul institutului MMMM., care ne atenţiona că prinţul a făcut poze cu terenul aflat în paragină, acesta inducându-ne ideea că ar exista un risc de răspundere penală dacă nu retrocedăm terenul solicitat prin faptul că îi încălcăm dreptul la reconstituirea proprietăţii şi prin faptul că nu putem justifica lăsarea în degradare a unor terenuri aflate în administrarea institutului (…) Din punct de vedere juridic dna Z. cunoştea cel mai bine situaţia, iar dl director MMMM. era cel mai hotărât pentru a se retroceda terenul."

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului OOOO., de asemenea membru al Consiliului de Administraţie, care a arătat că "iniţial, împreună cu colegii mei, am hotărât să pasăm răspunderea la instanţă, însă jurista A.S.A.S. şi domnul MMMM. ne-a spus că putem plăti daune cominatorii, sugerându-ne că trebuie să restituim pentru a nu pune institutul într-o situaţie defavorabilă."

Tot astfel, alt membru al Consiliului de Administraţie, martorul QQQQ., reaudiat în faţa instanţei de apel, a reiterat aspectele declarate iniţial, ocazie cu care a arătat că "această procedură de retrocedare nu mi s-a părut transparentă şi s-a făcut cu mare grabă din partea directorului. Îmi amintesc că chiar în prima şedinţă a spus că el îşi asumă retrocedarea, că este un act de dreptate."

Ulterior, după şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, directorul lliescu s-a implicat activ şi în efectuarea expertizei încuviinţate, luând legătura cu expertul AA. şi cerându-i să efectueze urgent expertiza fără a răspunde la chestiuni esenţiale, cum ar fi amplasarea terenului revendicat în intravilan sau extravilan la data preluării acestuia de către stat, de care depindea însăşi competenţa institutului de a soluţiona notificarea.

Deşi directorul MMMM. a decedat şi nu a putut fi cercetat în prezenta cauză, conduita adoptată de acesta demonstrează că influenţele exercitate de membrii grupului infracţional organizat asupra sa, în principal, ale inculpatului M., au fost unele reale şi au dat rezultate, aceştia reuşind să obţină schimbarea poziţiei iniţiale, defavorabile restituirii, într-una de susţinere a intereselor inculpatului B. şi ale grupării infracţionale, pe care şi le-a însuşit ca şi cum ar fi fost o cauză proprie.

Or, este evident că schimbarea poziţiei iniţiale nu s-a datorat unor împrejurări sau înscrisuri noi, în condiţiile în care nu au fost depuse documente suplimentare, iar dispoziţiile legale erau clare şi nu permiteau restituirea terenului de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, potrivit celor expuse anterior.

Influenţele exercitate de membrii grupului infracţional organizat nu au vizat doar schimbarea conduitei directorului instituţiei, ci, prin intermediul acestuia, şi pe cea a inculpatei Z., care întocmise, în calitate de jurist al institutului, Nota juridică din 14.04.2008, în care susţinuse nu doar caracterul incomplet al documentaţiei depuse, ci chiar inadmisibilitatea cererii, în condiţiile în care terenul fostei D. se situa în extravilanul comunei Băneasa la momentul preluării abuzive de către stat, iar aceste terenuri nu făceau obiectul Legii nr. 10/2001.

Membrii grupului infracţional organizat au realizat astfel că, pentru a obţine o decizie favorabilă în cadrul Consiliului de Administraţie, schimbarea poziţiei directorului institutului trebuie însoţită de modificarea punctului de vedere al juristului instituţiei, întrucât, pe de o parte, ambii semnaseră Nota juridică, iar pe de altă parte, membrii consiliului nu aveau pregătire juridică, fiind astfel previzibil că aceştia îşi vor însuşi opinia legală exprimată de inculpata Z.

Astfel, din declaraţiile martorului HHHH., rezultă că "înainte de vizita la Monaco a familiei MMMM., M. a fost de mai multe ori la institut, unde a discutat cu MMMM., asistat de Z., jurista institutului. Ştiu că aceasta s-a opus tot timpul, spunând că nu este normal să se dea terenul. S-a opus şi atunci când s-a discutat despre mutarea drumului de acces. La unele discuţii am participat şi eu în biroul directorului MMMM. sau pe terenul pe care M. îl dorea. Z. a fost prezentă la unele din aceste întâlniri, dar nu la toate. O dată sau de două ori a fost prezent şi G., pe care M. i l-a prezentat lui MMMM. ca fiind reprezentantul lui H."

Martorul XXXXX. a arătat, cu referire la notificarea în cazul D., că, după primirea Notei juridice din 14.04.2008, a fost o şedinţă la care a participat şi G., iar cu această ocazie s-a stabilit că avocaţii vor completa actele conform celor cerute de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi apoi "M. le va duce avocatului institutului sau directorului (…) Oricum, s-a făcut vorbire de avocatul institutului care gestionează procedura. Din câte am auzit apoi avocaţii au dat actele cu un memoriu, pe care le-a dus la institut sau la avocatul acestuia M. şi E. Oricum, legătura cu avocatul institutului era păstrată de cei doi."

Ca urmare a intervenţiilor inculpaţilor M. şi E., inclusiv a influenţelor şi actelor de corupţie săvârşite de cel dintâi asupra directorului institutului, numitul MMMM., aceştia au reuşit să o determine pe inculpata Z. să nu mai susţină poziţia exprimată în cuprinsul Notei juridice cu privire la caracterul extravilan a terenului la data preluării sale de către stat, condiţie esenţială pentru ca restituirea terenului să fie dispusă de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Legii nr. 10/2001.

Mai mult, Nota juridică din 14.04.2008, defavorabilă restituirii terenului, nici nu a mai fost găsită printre actele predate de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pe parcursul urmăririi penale, după cum nu a fost găsit integral nici Borderoul din 1948, din care rezulta amplasarea terenului la momentul preluării de către stat, ambele înscrisuri fiind descoperite, în copie, cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul II.

Schimbarea poziţiei oficiale a Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cu privire la inadmisibilitatea notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001 (în realitate, lipsa competenţei de a o soluţiona, prin raportare la disp.art. 8 alin. (1) era crucială, căci trimiterea notificării Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, care era soluţia legală, presupunea nu doar parcurgerea ulterioară a unei proceduri anevoioase, ci şi incertitudinea obţinerii terenului în natură, în locaţia respectivă, în condiţiile în care dispoziţiile legale în vigoare făceau trimitere la parcurgerea procedurii de trecere a terenului din domeniul public în domeniul privat sau chiar la acordarea de despăgubiri pentru terenul nerestituit în natură.

Or, obiectivul grupului infracţional era acela de a obţine într-un termen cât mai scurt chiar terenul pe care îl administra Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, iar nu altul, căci amplasarea deosebită a acestuia era cea interesa pentru afacerile care urmau să se deruleze în continuare.

În plus, membrii grupului infracţional cunoşteau atât situaţia exactă a actelor invocate în susţinerea notificării, inclusiv faptul că la acel moment nu putea fi stabilită calitatea inculpatului B. de moştenitor al fostului C., în condiţiile în care nu se obţinuse nici măcar o hotărâre în primă instanţă în procedura de A., ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, cât şi implicaţiile pronunţării unei eventuale soluţii nefavorabile în această procedură, cu referire la obţinerea bunurilor vizate.

Astfel, în Sinteza raportului legal referitor la proprietăţile inculpatului B., întocmit la 18.10.2006 de II., sub coordonarea inculpatului E., pentru societăţile PP. şi F. (în spatele cărora se afla inculpatul H.), s-a semnalat "riscul ca, în cazul respingerii în mod irevocabil a cererii de recunoaştere în România a Hotărârii de la Lisabona, orice persoană interesată să solicite modificarea certificatului de naştere contestând că ZZ. ar avea stabilită filiaţia faţă de tată. Consecinţa ar putea fi aceea a nerecunoaşterii calităţii lui ZZ. de moştenitor al C. Aşadar nici B. nu ar mai putea pretinde drepturi asupra unor bunuri ce au făcut parte din patrimoniul C. (n.n.-greşelile de exprimare aparţin autorului raportului legal".

Astfel, aşa cum chiar inculpata Z. a recunoscut, aceasta s-a deplasat la sediul II., însă nu din proprie iniţiativă, ci ca urmare a solicitării directorului MMMM., purtând discuţii cu inculpatul E. Deşi inculpata Z. nu a văzut nimic în neregulă în aceste deplasări la sediul II., a recunoscut că a primit "invitaţii prieteneşti" din partea inculpatului M. pentru a merge cu familia la el acasă, însă l-a refuzat .

În esenţă, inculpata Z. a negat că ar fi fost influenţată de inculpatul E., că ar fi avut o înţelegere cu acesta şi că ar fi urmărit favorizarea inculpaţilor, susţinând că a emis doar o opinie juridică, pe care şi-a format-o după analiza Legii nr. 10/2001, iar obligaţia de analiză şi decizie a revenit membrilor Consiliului de Administraţie.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează situaţia contrară, respectiv existenţa unei conivenţe infracţionale stabilite între membrii grupului infracţional organizat şi inculpatul B., pe de o parte, şi persoane cu funcţii de conducere din cadrul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi inculpata Z., pe de altă parte, în scopul retrocedării terenului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea institutului.

Dincolo de împrejurarea că acorda asistenţă juridică unei instituţii publice, ceea ce presupunea apărarea drepturilor şi intereselor acesteia, inculpata Z., în calitatea sa de avocat era obligată să respecte în primul rând dispoziţiile legale.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.

Potrivit art. 37 alin. (6) şi (7) din aceeaşi lege, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin. (5), în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului. Nerespectarea de către avocat a prevederilor alin. (6) constituie abatere disciplinară gravă, iar răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică penală sau civilă, după caz.

Potrivit art. 7 alin. (4) din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii şi să acţioneze numai în limitele legii, statutului, codului deontologic, potrivit crezului său profesional.

Potrivit art. 114 alin. (2) din acelaşi statut, activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.

Potrivit art. 144 alin. (2) şi (3) din statut, avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale. Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului, în cazul în care, acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale.

Potrivit deciziei nr. 1486 din 27.10.2007 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), începând cu 1.01.2007 Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană se aplică în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român.

Astfel, potrivit pct. 1.1 din acest cod, îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără.

De asemenea, sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu interesele confraţilor săi.

Rezultă aşadar că obligaţia avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispoziţiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă faţă de clientul său, fiind obligat să se abţină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activităţi ilicite şi, mai grav, infracţionale.

Într-o asemenea ipoteză, avocaţii nu beneficiază de imunitate în faţa legii penale, ci răspund pentru faptele penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta.

În apărarea sa, inculpata Z. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzată, susţinând că a exprimat doar opinii juridice şi că decizia de restituire a D. a aparţinut Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În speţă, contrar susţinerilor sale, inculpata Z. nu este acuzată de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite, săvârşite în contextul existenţei unui grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere, ce a avut ca scop însuşirea unor bunuri prin încălcarea legii, lucru care s-a şi realizat în cele două cazuri care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză (Pădurea Snagov şi D.).

Întrucât însuşirea acestor bunuri trebuia să aibă o aparenţă de legalitate, grupul infracţional organizat a presupus şi angrenarea unor profesionişti în domeniul dreptului în aceste fapte ilicite, fie prin cooptarea ca membru al grupării, cum a fost cazul inculpatului E., fie prin folosirea poziţiei deţinute în cadrul instituţiei publice care era învestită cu soluţionarea notificării, cum a fost cazul inculpatei Z., avocat angajat să acorde asistenţă juridică Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, inculpaţii Z. şi E. nu sunt acuzaţi pentru opinii juridice pe care le-au exprimat, şi care, teoretic, pot fi şi greşite, în situaţia unor avocaţi incompetenţi, ci pentru conlucrarea activă în atingerea unui scop ilicit, respectiv scoaterea din patrimoniul statului şi însuşirea a unui bun, în beneficiul unor terţi şi a grupului infracţional din care aceştia făceau parte.

În privinţa inculpatei Z., este de reţinut că iniţial s-a opus retrocedării terenului aflat în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, întocmind în acest sens Nota juridică din 14.04.2008, argumentată în fapt şi în drept.

Prin această notă, inculpata a acţionat nu doar în interesul instituţiei publice căreia îi acorda asistenţă juridică, ci şi în conformitate cu dispoziţiile legale.

Schimbarea punctului său de vedere nu a avut la bază alte documente decât cele deja existente la dosarul administrativ ori vreo reinterpretare, din proprie iniţiativă, a dispoziţiilor legale, ci s-a produs în urma discuţiilor purtate la sediul II. cu inculpatul E.

Deşi rigoarea juridică sau măcar principiul simetriei formelor ar fi impus întocmirea unui nou punct de vedere în scris, inculpata Z. nu a procedat astfel, ci a susţinut în şedinţa din 2.09.2008 a Consiliului de Administraţie că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se dispune retrocedarea terenului, aşa cum ea însăşi a recunoscut în declaraţia data în calitate de suspectă, care poate fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa conform art. 83 lit. a) C. proc. pen. .

Practic, membrilor Consiliului de Administraţie li s-a ascuns faptul că poziţia iniţială, consemnată într-un înscris oficial, care însă între timp dispăruse, fusese în sensul contrar celor susţinute atât de directorul MMMM., cât şi de inculpata Z. în şedinţa din 2.09.2008, căci dacă s-ar fi procedat astfel, exista riscul ca membrii consiliului să ceară detalii despre motivele şi, eventual, circumstanţele în care s-a ajuns la un punct de vedere diametral opus faţă de cel iniţial.

S-ar fi observat astfel că, iniţial, inculpata Z. a opinat pentru inadmisibilitatea notificării, prin raportare la amplasarea în extravilan a terenului la data preluării abuzive, aspect esenţial, menţionat explicit în cuprinsul Notei din 14.04.2008.

Or, aşa cum rezultă din răspunsul formulat la 9.05.2008 de inculpatul B. la Nota juridică din 14.04.2008, neasumat formal de II., s-a susţinut pur şi simplu că nu există dovezi privind situarea în extravilan a terenului, astfel încât o schimbare a opiniei contrare exprimată iniţial de inculpata Z. şi întemeiată pe acte, care au fost ulterior ascunse Consiliului de Administraţie, nu ar fi fost justificată.

De altfel, aşa cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, deşi martorul OOOO. a ridicat în mod explicit chestiunea situării terenului la data preluării de către stat, susţinând chiar că, dacă a fost în extravilan, Legea nr. 10/2001 este inaplicabilă, inculpata Z. nici măcar nu a încercat să lămurească acest aspect, dovedind implicit că nu avea niciun argument pentru schimbarea poziţiei exprimată în Nota din 14.04.2008 şi a cărei existenţă a ascuns-o membrilor Consiliului de Administraţie şi că, în realitate, această modificare s-a datorat influenţei inculpatului E.

Din probatoriul testimonial administrat în cauză a rezultat că rolul cel mai important în convingerea membrilor Consiliului de Administraţie să accepte retrocedarea l-au avut directorul MMMM. şi inculpata Z., în calitate de jurist al institutului, în condiţiile în care membrii consiliului nu aveau pregătire juridică.

Astfel, martora RRRR. a arătat că "jurista institutului a făcut o prezentare a acestui dosar, menţionând temeiul legal în baza căruia trebuie retrocedat terenul. Nu a spus expres că trebuie să votăm pentru retrocedare, dar din cele prezentate a rezultat că din punct de vedere legal aceasta ar fi soluţia", martora precizând că nu este juristă şi nu are competenţă în acest domeniu (declaraţia din 4.12.2015, fil. 104, vol. 6 dup., menţinută în declaraţia din 7.07.2017 dată în faţa primei instanţe şi în declaraţia din 24.09.2020 dată în faţa instanţei de apel).

Totodată, martorul OOOO. a menţionat că "atât Z., cât şi cealaltă juristă ne-a spus că B. are dreptul. Nu ne-a spus dacă s-a completat cererea, dar ne-a spus că totul este în regulă şi nu ne-am gândit să întrebăm" şi că "am fost convins de către juriştii prezenţi la acea şedinţă că noi facem un lucru corect" (declaraţiile din 9.12.2015 şi 13.04.2018, menţinute în declaraţia dată în faţa instanţei de apel la 26.06.2020)

De asemenea, martora PPPP. a arătat că "din punct de vedere juridic dna Z. cunoştea cel mai bine situaţia", că aceasta i-a convins că B. este persoană îndreptăţită la restituire şi că pentru martoră "în proporţie de 95% a contat părerea doamnei Z."

În acelaşi sens, inculpatul Y. a arătat că "jurista de la Institut, pe care nu o ştiam, a susţinut punctul de vedere al directorului MMMM., respectiv legalitatea retrocedării." (declaraţia din 15.02.2016)

Prin urmare, ţinând seama că inculpata Z. era o persoană specializată în domeniul dreptului, angajată totodată să reprezinte interesele legale ale institutului, era logic şi firesc ca membrii Consiliului de Administraţie să aibă încredere în susţinerile acesteia.

Astfel, deşi ştia că institutul nu poate dispune în mod legal restituirea terenului către inculpatul B., inculpata Z. a susţinut, împreună cu directorul MMMM., că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se dispune retrocedarea, având reprezentarea că o asemenea decizie încalcă legea şi este cauzatoare de prejudiciu, aşadar că urmează să se comită o infracţiune.

Aşa cum s-a reţinut anterior, inculpata nu a exprimat niciun punct de vedere în privinţa competenţei institutului de a soluţiona notificarea, deşi cunoştea inclusiv faptul că terenul solicitat era la acel moment unul agricol şi se afla în domeniul public al statului şi doar în administrarea institutului, astfel încât era supus procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate reglementate de legile fondului funciar, iar nu de Legea nr. 10/2001, dar şi a celor de trecere din domeniul public în domeniul privat, în legătură cu care Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu avea nicio competenţă legală.

Pregătirea juridică pe care inculpata Z. o avea prezuma în mod absolut că aceasta cunoaşte dispoziţiile legale relevante care stabileau fără dubiu aspectele menţionate anterior, în raport de care, cu atât mai mult, institutul nu putea dispune restituirea terenului.

Mai mult, inculpata Z. cunoştea că A.S.A.S. formulase o notificare pentru un teren similar, pe care însă o adresase Comisiei sectorului 1 de fond funciar, având astfel cel puţin un indiciu că notificarea inculpatului B. nu poate fi legal analizată şi soluţionată de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Conivenţa infracţională a inculpatei Z. rezultă cu evidenţa din conduita pe care aceasta a adoptat-o după şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Probatoriul administrat în cauză, constând în declaraţiile martorei AAAAAAAAAAAA. şi înscrisurile aflate la dosar, ridicate cu ocazia percheziţiilor şi predate de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a demonstrat că redactarea şi definitivarea procesului-verbal de şedinţă a fost făcută de inculpata Z. împreună cu inculpatul E., deşi acesta era un act intern al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Astfel, după ce martora AAAAAAAAAAAA., care asigura secretariatul lucrărilor consiliului, a redactat procesul-verbal pe baza notiţelor luate în cursul şedinţei, l-a transmis inculpatei Z. spre verificare, urmând ca după aceasta, inculpata să-l retransmită martorei pentru tipărire şi semnare.

Din compararea formei definitive a procesului-verbal cu Registrul de procese-verbale, au rezultat însă diferenţe esenţiale, atât cu privire la modul de redare a susţinerilor făcute de cei prezenţi la şedinţa din 2.09.20008, cât şi cu privire la cele hotărâte.

Mai grav, o copie a unei forme intermediare a procesului-verbal, diferită de forma definitivă semnată de membrii consiliului, a fost găsită cu ocazia percheziţiei la sediul II., purtând menţiunea "proiect".

Astfel, dacă potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptăţită avea dreptul de a fi invitată la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare, pentru a-şi susţine cererea de restituire, ea nu avea şi dreptul de a interveni în luarea deciziei şi motivarea acesteia, fiind atribute exclusive ale unităţii deţinătoare.

Toate acestea conduc la concluzia că forma definitivă a procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, care a fost semnată de membrii lui, a fost stabilită în realitate de inculpata Z., împreună cu inculpatul E., care s-au asigurat că, prin modul de consemnare a dezbaterilor şi, mai ales, a celor hotărâte de consiliu, actul întocmit va servi scopului urmărit de inculpatul B. şi de grupul infracţional organizat, respectiv dobândirea terenului aflat în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În acest fel, încă de la acel moment, cei doi inculpaţi au lipsit practic de efecte expertiza asupra căreia se decisese în şedinţa din 2.09.2008, în condiţiile în care au consemnat în procesul-verbal că institutul se recunoaşte competent să soluţioneze notificarea, ca unitate deţinătoare, în baza Legii nr. 10/2001, deşi amplasarea terenului în intra sau extravilan la data preluării sale de către stat, de care depindea însăşi incidenţa legii, constituia un obiectiv al expertizei neefectuate încă.

Conduita infracţională a inculpatei Z. s-a manifestat şi în ce priveşte întocmirea expertizei, întrucât, deşi nu avea vreo atribuţie în acest sens, a dat îndrumări expertului cu privire la conţinutul expertizei, contrar obiectivelor stabilite în scris prin procesul-verbal de şedinţă, în sensul de a face doar o delimitare a loturilor stabilite, iar nu o identificare a terenului menţionat în notificare, indicându-i expres orientarea loturilor în vederea retrocedării.

În acest sens, declaraţiile inculpatului AA. se coroborează cu conţinutul aşa-zisei expertize efectuate de acesta, care nu a răspuns în realitate obiectivelor menţionate în procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, inclusiv cel referitor la amplasarea terenului la data preluării de către stat.

Implicarea inculpatei Z. în efectuarea expertizei este dovedită implicit de conţinutul procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 26.09.2008, redactat integral de inculpată, în condiţiile în care martora AAAAAAAAAAAA. nu a participat la acea şedinţă.

Astfel, potrivit propriilor susţineri, inculpata Z. a prezentat membrilor Consiliului de Administraţie implicaţiile concluziilor raportului de expertiză asupra notificării inculpatului B.

Or, dacă inculpata Z. ar fi fost de bună-credinţă, ar fi constatat nu doar că raportul de expertiză nu fusese pus la dispoziţia consiliului, ci şi că acesta nu răspundea de fapt obiectivelor stabilite la şedinţa anterioară, inclusiv, şi mai ales, cel referitor la amplasarea terenului în intra sau extravilan la data preluării sale de către stat, aspecte cunoscute de inculpată din discuţiile purtate cu inculpatul AA. În aceste condiţii, nu se putea lua nicio hotărâre, câtă vreme nu fuseseră respectate cele stabilite la precedenta şedinţă de consiliu.

În plus, potrivit procesului-verbal al şedinţei din 26.09.2008, redactat de inculpata Z., restituirea terenului s-a făcut prin raportare la criterii neprevăzute de lege. Astfel, dincolo de lipsa de competenţă a institutului deja analizată, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare nu se putea face pe vechile amplasamente dacă acestea erau indispensabile cercetării, aspecte neanalizate în actele întocmite, în care s-a avut în vedere doar destinaţia construcţiilor amplasate pe acesta, iar nu a terenului.

Chiar şi în aceste condiţii, este de reţinut că, printre construcţiile care existau pe terenul restituit şi care, la rândul lor, făceau parte din domeniul public al statului, se afla amplasată şi o seră destinată cercetării, iar restituirea terenului s-a dispus fără a se achita o despăgubire pentru acestea, reprezentând valoarea de piaţă a contrucţiilor, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, în condiţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În fine, deşi se situează în timp după consumarea infracţiunii de abuz în serviciu, legăturile inculpatei Z. cu membrii grupului infracţional organizat au continuat, aceasta fiind prezentă în luna septembrie 2009 în biroul directorului MMMM., alături de reprezentantul inculpatului M., la înmânarea sumei de câte 2400 euro persoanelor care locuiseră cu chirie în imobilele aflate pe terenul retrocedat, dată pentru ca acestea să părăsească locuinţele.

Prin urmare, aşa cum se poate constata, activitatea inculpatei Z., în calitate de avocat al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, nu s-a rezumat la opinii juridice, ci a fost mult mai amplă, ea transformându-se într-un adevărat apărător al pretenţiilor nelegale ale inculpatului B., în detrimentul intereselor institutului.

În cazul inculpatei Z. nu este vorba despre o simplă neglijenţă sau de incapacitate profesională, în condiţiile în care aceasta a ştiut de la bun început, odată cu redactarea Notei juridice din 14.04.2008, că terenul nu poate fi restituit inculpatului B., având în vedere actele aflate la dosarul administrativ şi dispoziţiile legale în materie. Dimpotrivă, ca efect al influenţelor exercitate de inculpatul E., în calitatea sa de membru al unei grupări infracţionale, inculpata Z. a acţionat în mod deliberat, ştiind că va contribui la luarea unei decizii nelegale referitoare la restituirea unui teren aflat în administrarea institutului şi în domeniul public al statului, adică la săvârşirea unei infracţiuni.

Împrejurarea că inculpata nu a beneficiat de pe urma acestei infracţiuni, este lipsită de relevanţă, nefiind o condiţie pentru reţinerea vinovăţiei sale, urmând a fi avută în vedere doar în ce priveşte individualizarea pedepsei.

În privinţa inculpatului E., în esenţă, şi acesta a susţinut că şi-a exercitat profesia de avocat în limitele legii şi că a exprimat doar opinii juridice.

În realitate, prin apărările sale, inculpatul tinde la scoaterea din context şi minimalizarea contribuţiei sale la restituirea ilegală a terenului aflat în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în condiţiile în care acuzaţiile care i se aduc nu vizează simpla reprezentare/asistare a unui client în relaţia acestuia cu o instituţie publică, ci acţiuni multiple pe care inculpatul le-a întreprins, ca membru al unui grup infracţional organizat, având ca finalitate dobândirea ilegală a unui teren de către acest grup, din care şi inculpatul, în mod indirect, avea să profite.

În ce priveşte calitatea în care inculpatul E. a acţionat, este de reţinut că acesta a reuşit să creeze aparenţa că este reprezentantul legal al inculpatului B., prevalându-se în acest sens şi de împuternicirea avocaţială nr. x emisă la 2.09.2008 de II., semnată în calitate de client de către inculpatul B. Conform acesteia, inculpatul E. era împuternicit de către clientul său să-l asiste/reprezinte în faţa Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, obiect care a fost completat, prin menţiuni olografe efectuate ulterior pe aceeaşi împuternicire, cu "semnare protocol predare-primire şi alte protocoale primire acte", în baza cărora inculpatul E. a primit de la institut, între alte înscrisuri, decizia nr. 30 din 26.09.2008, protocolul de predare-primire a terenului restituit şi expertiza întocmită de expertul SSSS. (în realitate, inculpatul AA.) - fil. 305,306, vol. 10 dup.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.

Dincolo de împrejurarea că, potrivit împuternicirii sus-menţionate, aceasta ar fi fost emisă în baza contractului de asistenţă juridică încheiat în aceeaşi zi şi sub acelaşi număr (x din 2.09.2008), care însă nu se regăseşte printre actele ridicate de la II. cu ocazia percheziţiei, probatoriul administrat în cauză demonstrează că, în realitate, clientul II., în numele căruia a acţionat şi inculpatul E., nu era inculpatul B., ci F. Ltd. Cipru, care controla inculpata S.C.F. S.R.L. şi căreia inculpatul B. îi cesionase drepturile cu privire la imobilele aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire, potrivit contractului din 1.11.2006 întocmit de inculpatul E.

Împrejurarea că S.C.F. S.R.L. era în realitate clientul II. rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, potrivit scrisorii redactate la data de 1.10.2006 de inculpatul E., în calitate de partener al II. şi însuşită sub semătură de QQ., ca director al F. Ltd., care deţinea S.C.F. S.R.L., calitatea de "client" al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare o avea F. Ltd., iar nu inculpatul B. .

De asemenea, cu ocazia percheziţiilor efectuate în faza de urmărire penală, nu a fost identificat vreun contract de asistenţă juridică încheiat între II. şi inculpatul B., iar potrivit documentelor existente la dosar, acesta din urmă nu a plătit vreo sumă cu titlu de onorariu către II. pentru servicii de asistenţă juridică şi reprezentare, toate plăţile primite de societatea de avocatură fiind efectuate de inculpata S.C.F. S.R.L. .

De altfel, chestiunea lipsei unui contract de asistenţă juridică (caj) cu inculpatul B. rezultă şi din corespondenţa email găsită cu ocazia percheziţiilor, purtată la 2.04.2013 între avocata IIIIIIIIII., care îl înlocuise pe inculpatul E. în proiectul F., şi partenerul II. IIIIII.: "Am fost azi la o întâlnire cu K. la B., cică să ne semneze caj-urile. Problemele iau o întorsătură stranie, ăştia iar se ceartă, se acuză, probabil se doreşte intrarea în alte negocieri, până una alta noi nu avem mandat de la B., iar dacă nu ne dă, nu putem continua să-l reprezentăm (mai ales pe fondul unei ostilităţi evidente faţă de II./F.).Asta e f imp., cu atât mai mult cu cât B. era cu avocatul la întâlnire, care zicea că va reclama încheierea unor obligaţii contractuale de către F. şi alte alea. Tb să vorbesc neapărat mâine cu tine, dacă poţi. Este extrem de important, pt ca tb să ştim cum ne situăm în aceste dosare/demersuri de continuat. Mulţumesc, Cristina"

Această situaţie, ca şi consecinţele în cazul în care inculpatul B. nu semna un contract de asistenţă juridică cu II. a fost adusă şi la cunoştinţa inculpaţilor G., W. şi K. printr-un email transmis a doua zi, 3.04.2013, din care rezultă că II. nu va mai putea acorda asistenţă juridică şi reprezentare în cauzele aflate pe rolul instanţelor şi autorităţilor administrative deschise de inculpatul B. în lipsa unui contract de asistenţă juridică şi a unor împuterniciri avocaţiale semnate de inculpat, situaţie în care F. ar fi trebuit să continue aceste demersuri în baza contractului de cesiune de drepturi din 1.11.2006, ceea ce comporta anumite riscuri . În cele din urmă însă, inculpatul B. a semnat contractul şi împuternicirile, astfel cum rezultă din email-ul din 4.04.2013 .

Calitatea în care avocaţii II. şi, implicit, inculpatul E. au acţionat, inclusiv în cazul D., anume aceea de avocaţi ai F., rezultă şi din răspunsul transmis de această societate inculpatului B. la data de 5.07.2012, în contextul neînţelegerilor intervenite ulterior între inculpaţi, în care s-a menţionat, între altele că "în cei aproximativ 2 ani avuţi la dispoziţie (şi nu 6 ani, aşa cum în mod fals B. of Romania afirmă în adresa x din 26.06.2012), avocaţii F. au reuşit importante succese, precum obţinerea titlului de proprietate în legătură cu o parte din D. (aprox 17 hectare), anumite imobile din Sinaia (vilă şi teren), 46,7 hectare în Pădurea Snagov (Fundul Sacului), 50 hectare teren agricol în Zorleni (jud. Vaslui), Pădurea Iersig - 706 hectare de pădure." .

Tot astfel, în răspunsul trimis de societatea F., la 27.08.2012, ca răspuns la o scrisoare a inculpatului B. din 9.08.2012, s-a făcut referire la o "întâlnire de lucru" care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17:00, care a durat două ore şi zece minute şi la care "din partea F. au participat: domnul G., domnul VVVVVVV., domnul W., domnul J., domnul K., domnul L. şi, nu în ultimul rând, avocatul F., domnul E."

Este de reţinut, de asemenea, că în aceeaşi înţelegere de principiu încheiată la 1.10.2006, negociată şi semnată de inculpatul E., în calitate de partener al II., pe lângă un onorariu de 10.000 euro/lună, s-a prevăzut un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor recuperate, care urma a fi achitat de clientul F. Ltd, iar nu de către inculpatul B., în cuprinsul înţelegerii fiind detaliat mecanismul prin care II. avea să primească onorariul de succes, în funcţie de valoarea acestuia (mai mare sau mai mic de 300.000 de euro), calculat prin raportare la valoarea de piaţă a fiecărui bun obţinut de inculpata S.C.F. S.RL.

În legătură cu acest onorariu, cu ocazia percheziţiei efectuate în faza de urmărire penală a fost descoperit email-ul transmis la 5.12.2006 de inculpatul E. celorlalţi parteneri ai II. în care se arăta că:" Dragii mei evrei par a fi de treabă: Cu HHHHHHHHHH., M. mi-a dat ok pentru monthly invoices (to be totally deducted from any succes fee paid) to range between Eur 5.000-10.000 with fee structure Eur 150/100/80/h and succes fee: 3%. Aştept ok şi de la SSSSS. Eu vreau să închidem contractul cu succes 3,5% (discut cu M. să mai pună din partea lui pentru noi încă 0,5%)." - fil. 324, vol. 52 dup

În acest context, din email-urile descoperite cu ocazia percheziţiei rezultă că plata onorariului de succes pentru obţinerea D., ca parte a înţelegerii încheiate cu F., a suscitat ulterior preocupare în cadrul II., întrucât nu fusese achitat nici după trei ani de la dobândirea terenului, astfel încât s-a pus problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita.

Astfel, în luna aprilie 2013, când inculpatul E. fusese îndepărtat din HHHHHHHHHH./F., înlocuitoarea sa, IIIIIIIIII., i-a adus la cunoştinţă această problemă partenerului II., IIIIII., care la rândul său, l-a informat pe inculpatul E., redirecţionându-i mesajul primit de la sus-numita:

- email 4.04.2013 IIIIIIIIII./IIIIII.: "Bună AAAAAA., Am verificat. Este prescris. Contractul dintre B. şi F. ref Băneasa este încheiat în ianuarie 2009. Potrivit Engagement letter semnat de LL. în 2008, onorariul de succes este de 1,5% din val de piaţă a imobilului şi va fi plătit:dc este mai mic sau egal cu 300.000 Euro, în 3 luni de la emiterea facturii; dacă este mai mare, în 6 luni de la data plăţii sumei de mai sus. O declaraţie de recunoştere acum nu ne poate ajuta decât formal, dacă bineînţeles este urmată şi de plată (ca o obligaţie naturală, care nu poate fi pusă în executare silită).Fiind împlinit termenul de prescripţie, o asemenea declaraţie nu ne ajută pt că nu întrerupe termenul. Mă gândesc la un contract nou (pe care am de gând oricum să-l trimit) în care, alături de celelalte obligaţii pe care şi le vor asuma, să se nască practic o nouă obligaţie de plată cu privire la acest aspect (dacă, bineînţeles, nu li se va părea ciudat că reiterăm o obligaţie veche, asumată…)" - fil. 66, vol. 52 dup.

- email 4.04.2013 E./IIIIII.: "(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul. La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu SSSSS., după ce i-am făcut scandal lui G. că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu H. la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes. De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti AAAAAA. toate chestiunile astea. De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem JJJJJJJJJJ. (n.n.- proiectul KKKKKKKKKK., în care era implicat inculpatul H.) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc. Dacă vrea EEEEEEE. să te impresioneze, să o facă, dar firma pierde timp, bani şi nervi pe gratis. Şi tumbele doamnei mă enervează teribil" - fil. 64, vol. 52 dup.

- email 4.04.2013 IIIIII./E.:" Ţi-am dat ca să ştii. Atât. Nu fac anchete, nu am trimis nici lui II. sau CCCCCCCCCCCC. (n.n- alţi parteneri ai II.). Mi s-a părut important să ştii, atât. No offence. Stai liniştit."

Ulterior, în urma negocierilor cu inculpatul G., s-a stabilit ca onorariul de succes pentru obţinerea D. va rămâne de 1,5%, dar acesta se va plăti în momentul valorificării bunurilor de către F. către terţi .

Chiar dacă prevederea unui onorariu de succes nu este o chestiune prohibită, câtă vreme nu este vorba despre un pact de quota litis, şi nu i se cuvenea exclusiv inculpatului E., înscrisurile menţionate anterior demonstrează că exista şi un cert interes material, chiar indirect, al acestuia, având în vedere şi calitatea sa de partener la II., pentru a fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul B. Mai mult, acelaşi probatoriu dovedeşte că încasarea ulterioară a acestui onorariu, ca şi cel cuvenit pentru obţinerea Pădurii Snagov, a constituit o preocupare a inculpatului E., care a făcut demersuri în acest sens, chestiunea banilor reprezentând, în opinia sa, motivul pentru care a fost îndepărtat din HHHHHHHHHH./F.

Împrejurarea că acest onorariu de succes, calculat ca un procent din valoarea terenului obţinut în mod ilegal de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (circa 2,7 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea de piaţă a terenului, de 135.874.800 euro), nu a fost încasat efectiv, cel puţin până la îndepărtarea inculpatului E. din HHHHHHHHHH./F., este lipsită de relevanţă, întrucât nu s-a datorat lipsei de interes a II. şi, în particular, a inculpatului E., ci lipsei de voinţă a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, care se aflau în spatele F., de a-l plăti, în condiţiile în care bunul nu fusese valorificat.

Din toate cele expuse anterior, rezultă că adevăratul şi singurul client al inculpatului E., în calitatea sa de avocat la II., era F. Ltd. care controla inculpata S.C F. S.R.L., aspect pe care l-a ascuns în relaţia cu reprezentanţii Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. Acestora le-a fost creată aparenţa că acţionează în calitate de reprezentant al inculpatului B., deşi, potrivit contractului din 1.11.2006, redactat chiar de inculpatul E., cel dintâi inculpat îşi cesionase drepturile inculpatei S.C.F. S.R.L., stratagemă folosită pentru a maximiza şansele de reuşită a demersurilor de obţinere a terenului, prin prezentarea inculpatului B. ca membru al LLLL. şi moştenitor al C. Devoalarea contractului de cesiune din 1.11.2006 şi substituirea S.C.F. S.R.L. în procedurile judiciare şi administrative pornite de inculpatul B. cu privire la bunurile revendicate ar fi atras după sine riscul, semnalat ulterior membrilor grupului infracţional organizat (a se vedea email-ul menţionat anterior, din 3.04.2013), ca S.C.F. S.R.L., în calitate de cesionar de drepturi, să nu fie considerată persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, iar demersurile de obţinere a acestora să fie sortite eşecului.

Este adevărat că, teoretic, un contract de asistenţă juridică poate fi încheiat şi în beneficiul unui terţ, însă în speţă nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, în condiţiile în care împuternicirea avocaţială a fost semnată chiar de inculpatul B., în calitate de client.

Independent de existenţa sau nu a unui contract de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul B. (deşi în lipsa acestuia s-ar fi impus efectuarea de cercetări şi sub aspectul infracţiunilor de fals în înscrisuri şi uz de fals, cu referire la împuternicirea avocaţială aflată la dosar), pe fondul acuzaţiilor, Înalta Curte reţine că, în calitate de profesionist al dreptului, inculpatul E. a avut de la început reprezentarea faptului că, în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, pe care chiar şi el trebuia să le respecte, restituirea unui teren agricol, care nu se aflase în intravilan la data preluării sale de către stat, iar în prezent era în administrarea unui institut de cercetare şi în domeniul public al statului, nu poate fi dispusă în mod legal de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În acest context, este de reţinut că notificarea adresată de II. Prefecturii Municipiului Bucureşti pentru a nu demara proceduri de vânzare-cumpărare, de înstrăinare ori de grevare în orice mod a imobilului de 26,87 ha. până la soluţionarea notificării cu privire la retrocederea imobilului, a fost transmisă de această instituţie Subcomisiei de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1, aspect comunicat II. prin adresa nr. x/2.10.2007 .

Prin urmare, chiar dacă notificarea referitoare la interdicţia încheierii oricăror acte de dispoziţie cu privire la suprafaţa de teren de 26,87 ha. a fost adresată de II., în numele inculpatului B., instituţiei Prefectului, în final aceasta a ajuns la Subcomisia de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1, considerându-se că numai această instituţie, în procedura de aplicare a procedurilor de aplicare a legilor fondului funciar, ar putea dispune, în tot sau parte, de terenul menţionat în notificare, împrejurare care dovedeşte o dată în plus că inculpatul E. cunoştea care era instituţia competentă să dispună cu privire la această notificare.

Pe lângă reglementările în vigoare, analizate în detaliu anterior, în calitatea sa de coordonator din punct de vedere legal al proiectului Prinţul/F., inculpatul E. cunoştea nu doar conţinutul studiilor interne efectuate în cadrul II., cum ar cel referitor la regimul juridic al restituirii imobilelor preluate de regimul comunist, ci şi problemele care se ridicau în legătură cu fosta D.

Astfel, în tabelul transmis de inculpatul E. martorului XXXXX. la 14.01.2008, era menţionată explicit necesitatea stabilirii regimului terenului revendicat (dacă acesta era intra sau extravilan, dacă aparţinea domeniului public sau privat al statului), pentru a determina legea aplicabilă notificării formulate de inculpatul B. (Legea nr. 18/1991 sau Legea nr. 10/2001). În acest sens, s-a menţionat că, dacă terenul ar fi fost extravilan, agricol, legea aplicabilă era cea a fondului funciar nr. 18/1991, iar nu Legea nr. 10/2001 .

Or, apartenenţa la domeniul public al terenului vizat, ca şi destinaţia agricolă a acestuia rezultau cu certitudine din actele normative în vigoare, iar situarea terenului în extravilanul localităţii la data preluării de către stat, ca şi destinaţia agricolă a acestuia, inclusiv la acel moment, au fost invocate ulterior de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în Nota juridică din 14.04.2008, fiind probate de copia Recensământului agricol din 1948, ambele înscrisuri fiind descoperite cu ocazia percheziţiei de la sediul II.

De asemenea, inculpatul E. cunoştea şi corespondenţa pe care inculpatul B. o purtase anterior cu fostul său avocat, XXXXXXXXXX., descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la II., în care acesta din urmă îi atrăgea atenţia inculpatului că "de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi în baza Legii nr. 10/2001 nicio fostă proprietate YY., deoarece Legea 10/2001 se aplică doar imobilelor intravilane preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile YY. au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire, conform Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale C., în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii nr. 18/1991. TTTTTTTT. şi celelalte, lăsate prin testament GGG., sunt ale acestuia şi recuperarea lor se poate face numai prin instanţele de judecată, şansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi se fac pentru recuperare şi aţi fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD şi cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmaţiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră (…)" - fil. 494, vol. 30 dup.

Prin urmare, dincolo de orice alte discuţii în legătură cu îndeplinirea condiţiilor referitoare la calitatea de moştenitor a inculpatului B. ori la dovedirea dreptului de proprietate, inculpatul E. a ştiut că restituirea respectivului teren de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu se poate face decât prin încălcarea legii de către reprezentanţii săi, cu consecinţa producerii unui prejudiciu domeniului public al statului, ceea ce din perspectiva legii penale constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în calitatea sa de avocat, inculpatul E. era obligat să respecte în primul rând dispoziţiile legale.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.

Potrivit art. 37 alin. (6) şi (7) din aceeaşi lege, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin. (5), în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului. Nerespectarea de către avocat a prevederilor alin. (6) constituie abatere disciplinară gravă, iar răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică penală sau civilă, după caz.

Potrivit art. 7 alin. (4) din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii şi să acţioneze numai în limitele legii, statutului, codului deontologic, potrivit crezului său profesional.

Potrivit art. 114 alin. (2) din acelaşi statut, activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.

Potrivit art. 144 alin. (2) şi (3) din statut, avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale. Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului, în cazul în care, acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale.

Potrivit deciziei nr. 1486 din 27.10.2007 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), începând cu 1.01.2007 Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană se aplică în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român.

Astfel, potrivit pct. 1.1 din acest cod, îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără.

De asemenea, sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu interesele confraţilor săi.

Rezultă aşadar că obligaţia avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispoziţiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă faţă de clientul său, fiind obligat să se abţină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activităţi ilicite şi, mai grav, infracţionale.

Într-o asemenea ipoteză, avocaţii nu beneficiază de imunitate în faţa legii penale, ci răspund pentru faptele penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta.

În apărarea sa, inculpatul E. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, susţinând că a exprimat doar opinii juridice şi că a acţionat în interesul clientului său.

În speţă, contrar susţinerilor sale, inculpatul E. nu este acuzat de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite, săvârşite în contextul existenţei unui grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere din care a făcut parte încă de la data constituirii lui, ce a avut ca scop însuşirea unor bunuri prin încălcarea legii, lucru care s-a şi realizat în cele două cazuri care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză (Pădurea Snagov şi D.).

Întrucât însuşirea acestor bunuri trebuia să aibă o aparenţă de legalitate, grupul infracţional organizat a presupus şi angrenarea unor profesionişti în domeniul dreptului în aceste fapte ilicite, fie prin cooptarea ca membru al grupării, cum a fost cazul inculpatului E., fie prin folosirea poziţiei deţinute în cadrul instituţiei publice care era învestită cu soluţionarea notificării, cum a fost cazul inculpatei Z., avocat angajat să acorde asistenţă juridică Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, inculpaţii Z. şi E. nu sunt acuzaţi pentru opiniile juridice pe care le-au exprimat, şi care, teoretic, pot fi şi greşite, în situaţia unor avocaţi incompetenţi, ci pentru conlucrarea activă în atingerea unui scop ilicit, respectiv scoaterea din patrimoniul statului şi însuşirea a unui bun, în beneficiul unor terţi şi a grupului infracţional din care aceştia făceau parte.

În acest context, Înalta Curte reţine că opiniile juridice se fundamentează pe elemente factuale rezultate din mijloace de probă (înscrisuri). Or, aşa cum s-a arătat anterior în considerentele deciziei, documentele ataşate notificării, cunoscute de inculpaţii Z. şi E., nu dovedeau nici calitatea de persoană îndreptăţită a lui B. la restituirea D. şi nici incidenţa Legii nr. 10/2001 cu privire la respectivul teren, astfel încât orice demers efectuat în acest scop era unul ilicit.

Deşi inculpatul E. a fost conştient de la bun început că restituirea D. se poate face doar cu încălcarea legii, acesta nu doar că nu s-a abţinut de la desfăşurarea în continuare a unor demersuri cu evidentă conotaţie penală, ci a acţionat în sens contrar, forţând obţinerea unei decizii ilicite în beneficiul unor terţe persoane, care se aflau în spatele adevăratului său client, dar, aşa cum s-a reţinut anterior, şi în propriul beneficiu, în mod indirect.

Astfel, după ce au intrat în posesia Notei juridice întocmită de inculpata Z. la 14.04.2008 şi însuşită de directorul institutului, MMMM., din care rezulta, între altele, că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât se afla în extravilan la momentul preluării abuzive, membrii grupului infracţional organizat au realizat că pentru obţinerea unei soluţii favorabile este necesară schimbarea punctului de vedere sus-menţionat, prin influenţarea persoanelor care l-au semnat.

În acest sens, membrii grupului infracţional au conlucrat îndeaproape, iar demersurile lor s-au completat reciproc, în condiţiile în care cu toţii cunoşteau situaţia terenului revendicat. Probatoriul testimonial, dar şi declaraţiile inculpaţilor, analizate anterior, îi plasează în centrul acestor demersuri pe inculpaţii M. şi E., coordonaţi de inculpatul G., astfel încât nu se poate susţine că fiecare a acţionat independent şi fără vreo cunoştinţă despre acţiunile celuilalt.

Restituirea D. nu mai era o chestiune care-l privea strict pe inculpatul B., ci constituia o parte a înţelegerii ce a stat la baza încheierii contractului de cesiune din 1.11.2006, astfel încât interesul de a obţine acest bun aparţinea inculpaţilor care se aflau în spatele proiectului Prinţul/F.

Aşa cum rezultă din probatoriu, inculpaţii M. şi G. au acţionat "la vedere" în relaţia cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în particular, cu directorul acestuia, MMMM., astfel încât nu se poate susţine că inculpatul E. a fost străin de aceste demersuri, fiind o victimă inocentă a unor coincidenţe nefavorabile, cu atât mai mult cu cât prezenţa sa şi a inculpatului M. la sediul institutului a fost, cel puţin în parte (a se vedea şedinţa Consiliului de Administraţie), concomitentă.

Însuşi inculpatul E., în prima declaraţie dată în cauză a recunoscut implicarea celor doi, arătând că "G. sau M., nu mai reţin, ne-au cerut să depunem un punct de vedere juridic în legătură cu drepturile prinţului", iar ulterior, după ce s-a primit invitaţia de a participa la şedinţa Consiliului de Administraţie, "eu am fost sunat de M. sau de B., cerându-mi se să îl asist pe acesta în calitate de invitat la respectiva şedinţă."

Mai mult, în aceeaşi declaraţie, inculpatul E. a arătat că, într-o discuţie purtată cu inculpatul M. după câteva săptămâni de la obţinerea terenului, "acesta a spus că s-a ocupat de această revendicare cu domnul MMMM., dar la acel moment nu am înţeles sensul acelor cuvinte".

Deşi în faţa primei instanţe inculpatul E. a retractat această afirmaţie, arătând că a făcut-o la presiunea procurorului şi în condiţiile în care a resimţit oboseală şi stres, la care s-au adăugat "asigurările avocatului meu domnul DDDDDDDDDDDD. că trebuie să zic orice, ceva despre domnul MMMM. ca să plecăm acasa", este de reţinut, pe de o parte, că inculpatul E. avea cunoştinţe juridice şi a dat această declaraţie în deplină cunoştinţă de cauză, deşi putea să se prevaleze de dreptul la tăcere, iar, pe de altă parte, că este greu de crezut că propriul avocat (ales) al inculpatului, în loc să se opună presupuselor "presiuni ale procurorului", şi-ar fi instigat clientul să declare lucruri neadevărate, cu probabile consecinţe penale, cu privire la un terţ, dându-i "asigurări" că astfel vor merge acasă. În plus, în finalul declaraţiei, care a fost înregistrată audio-video, există menţiunea însuşită sub semnătură de inculpatul E., potrivit căreia "după ce am citit declaraţia în întregime constat că aceasta corespunde celor declarate de mine astfel că o semnez ca atare fără vreo obiecţie."

În ce priveşte afirmaţia retractată, aceasta punea în discuţie corectitudinea întregului proces desfăşurat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi finalizat cu restituirea terenului, dar şi implicarea inculpatului M. în soluţionarea revendicării, aspect pe care inculpatul E. îl cunoştea, în condiţiile în care, potrivit celor expuse anterior, a primit indicaţii de la acesta.

Dacă inculpatul M., ajutat şi de inculpatul G., s-a ocupat (cu succes) de directorul MMMM., inclusiv prin mituirea acestuia, inculpatului E. i-a revenit misiunea de a obţine susţinerea inculpatei Z., ţinând seama că membrii Consiliului de Administraţie, care urma să decidă asupra restituirii terenului, nu aveau pregătire juridică.

Astfel, susţinerea cauzei inculpaţilor de către directorul MMMM., deşi necesară, nu era suficientă, ci aceasta trebuia dublată de argumente cu aparenţă de legalitate, provenind din partea avocatului institutului.

În acest sens, ca urmare a influenţelor exercitate de inculpatul M. asupra directorului MMMM., acesta i-a cerut inculpatei Z. să se deplaseze la sediul II. şi să ia legătura cu inculpatul E.

Chiar dacă inculpaţii E. şi Z. au încercat să minimalizeze importanţa vizitelor efectuate de cea din urmă la sediul II., cei doi inculpaţi nu au reuşit să explice în mod convingător de ce era necesar un asemenea demers, în condiţiile în care, prin ipoteză, inculpatul E., în calitatea sa de "avocat" al inculpatului B., redactase şi transmisese în scris punctul de vedere al "clientului" său cu privire la aspectele menţionate în Nota juridică întocmită anterior de inculpata Z., iar aceasta din urmă putea să-şi reconsidere poziţia iniţială, desigur, în mod argumentat, exclusiv pe baza răspunsului primit în scris de la inculpatul B. şi a noilor înscrisuri eventual prezentate de acesta, toate acestea trebuind a fi raportate strict la dispoziţiile legale relevante în vigoare.

În realitate, după discuţiile purtate cu inculpatul E., inculpata Z. s-a transformat în al doilea avocat al inculpatului B. (presupunând că primul a fost, în mod legal, inculpatul E.), făcând abstracţie nu doar de Nota juridică pe care o întocmise anterior şi de împrejurarea că, formal, trebuia să apere interesele institutului, ci mai ales de dispoziţiile legale relevante în materie.

Această "colaborare" între cei doi avocaţi, care teoretic asistau clienţi cu interese contrare, nu s-a rezumat la vizitele făcute în această fază de inculpata Z. la sediul II., ci a avut în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, şi transmiterea unui document intern ale institului, respectiv procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, pe care, în spiritul "normalei exercitări a profesiei de avocat", cei doi inculpaţi cu pregătire juridică l-au definitivat împreună.

În acest context, este de precizat faptul că nu era pentru prima dată când II. şi, implicit, inculpatul E., în calitate de coordonator al proiectului Prinţul/F. au avut acces la documente interne ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în condiţiile în care la percheziţia efectuată la sediul societăţii de avocaţi a fost găsită decizia nr. 67 din 19.05.2006 emisă de A.S.A.S., prin care MMMM. fusese numit director al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi din care rezultau inclusiv veniturile acestuia (2800 RON salariu de încadrare şi 40% indemnizaţie de conducere), act pe care nici societatea de avocaţi şi nici clientul său, S.C. F. S.R.L., nu îl puteau obţine în mod legal şi nu putea avea vreo legătură cu "normala exercitare a profesiei de avocat" în legătură cu restituirea D.

Deşi inculpata Z. a negat că şi-ar fi schimbat punctul de vedere exprimat oficial la 14.04.2008, ca urmare a influenţelor exercitate de inculpatul E., este evident că această schimbare de atitudine a inculpatei Z. nu s-a datorat vreunei revelaţii juridice pe care a avut-o din proprie iniţiativă, recitind condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi actele aflate la dosarul administrativ, ci aceasta s-a produs doar după ce inculpata s-a deplasat la sediul II. şi a discutat cu inculpatul E.

Mai mult, inculpata Z. nu şi-a schimbat doar opinia juridică exprimată în Nota din 14.04.2008, ci s-a implicat activ şi în privinţa efectuării expertizei dispusă de Consiliul de Administraţie, deşi nu avea nimic de-a face cu "normala exercitare a profesiei de avocat".

Modificarea punctului de vedere al inculpatei Z. cu privire la competenţa institutului de a dispune asupra notificării în baza Legii nr. 10/2001 nu era însă suficientă, mai ales în condiţiile în care aceasta nu a întocmit o nouă Notă juridică, în sens contrar celei dintâi, în care să argumenteze schimbarea opiniei.

În acest sens, deşi cunoşteau că Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu putea să restituie în mod legal terenul revendicat, pentru a obţine efectul scontat prin susţinerea de către directorul şi avocatul institutului a pretenţiilor inculpatului B., membrii grupului infracţional organizat au acţionat şi pe alte două paliere, în care inculpatul E., în calitatea sa de coordonator al proiectului Prinţul/F., a avut rolul principal.

Astfel, strategia pusă la cale a urmărit, pe de o parte, crearea unei stări de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor pe care aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului B., iar, pe de altă parte, influenţarea în mod direct a membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezenţa inculpaţilor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului B., care avea să fie înfăţişat ca membru al familie XX. şi moştenitor al fostului C., deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

În acest sens, prin memoriile succesive din 26.08.2008 şi 27.08.2008, având acelaşi conţinut, primul semnat exclusiv de inculpatul E., în numele II., în calitate de "avocaţi ai B.", iar cel de-al doilea, de inculpaţii B. şi E., după ce s-au reluat argumentele expuse în Precizările din 9.05.2008, într-un capitol distinct au fost expuse "consecinţele legale ale tergiversării soluţionării cererii." .

Făcând referire la dispoziţii legale care nu erau şi nu au fost niciodată în vigoare (a se vedea art. 315 din C. pen. din 2004, aprobat prin Legea nr. 301/2004), inculpaţii au pus în vedere directorului şi Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor că "fapta persoanelor abilitate de a soluţiona (n.n.) cererea subsemnatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzut de art. 315 C. pen."

De asemenea, s-a menţionat că, "tot ca o consecinţă a tergiversării soluţionării prezentei notificări, vă învederăm faptul că, suntem îndreptăţiţi să iniţiem măsurile legale ce se impun pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului."

Deşi aparent chestiunea pusă în discuţie, prin termenii ultimativi folosiţi în cele două memorii, tindea doar la soluţionarea cu celeritate a notificării (în condiţiile în care de la data depunerii ei, 13.02.2002 şi până în anul 2007 nu existase însă vreun demers similar, cel puţin din partea inculpatului B.), în realitate acestea urmăreau să pună o presiune pe conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în sensul restituirii imobilului solicitat, fapt care rezultă atât din destinatarii memoriilor, indicaţi în antet (Consiliul de Administraţie şi directorul MMMM.), cât şi din ultima frază, în care era exprimată "încrederea că veţi da eficienţă dispoziţiilor legale incidente şi că veţi soluţiona prezenta cerere în cel mai scurt timp posibil, în sensul restituirii în natură a Terenului".

Aceste memorii-somaţii au fost utilizate în şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008 de directorul MMMM. pentru a justifica soluţia de admitere a cererii de restituire.

În acest sens, în faţa instanţei de apel, martorul OOOO., membru al Consiliului de Administraţie, a arătat că "singura presiune pe care am simţit-o în legătură cu opinia exprimată privind retrocedarea a fost momentul în care în cadrul şedinţei s-a susţinut că trebuie să avem în vedere şi daunele care se vor plăti în cazul în care nu se va da curs solicitării", care confirmă astfel cele relatate în faza de urmărire penală de un alt membru al Consiliului de Administraţie, martora PPPP., care a arătat că "un rol determinant în convingerea noastră l-a avut şi directorul MMMM., care ne atenţiona că prinţul a făcut poze cu terenul în paragină, acesta inducându-ne ideea că ar exista un risc de răspundere penală dacă nu retrocedăm terenul solicitat prin faptul că îi încălcăm dreptul la reconstituirea proprietăţii şi prin faptul că nu putem justifica lăsarea în degradare a unor terenuri aflate în administrarea institutului".

Prin urmare, efectul scontat prin cele două memorii-somaţii s-a produs, fiind fără relevanţă că ameninţările din cuprinsul lor au fost aduse în discuţie de directorul MMMM., în condiţiile în care, pe de o parte, memoriile proveneau de la inculpaţi, iar pe de altă parte, potrivit celor expuse anterior, directorul fusese mituit pentru a susţine retrocedarea terenului, acţionând aşadar în deplină înţelegere cu ceilalţi inculpaţi.

Prin comparaţie, este de reţinut modul contrar în care au procedat reprezentanţii unei alte instituţii publice care a fost notificată în condiţii similare cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pentru retrocedarea fostei D., respectiv Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA. Astfel, dincolo de împrejurarea că avocatul Romatsa nu s-a deplasat la sediul II., ci discuţiile s-au purtat la sediul regiei, fiind consemnate într-o minută, atât conducerea Romatsa, cât şi avocatul acesteia au insistat pentru completarea dosarului administrativ cu mai multe documente/informaţii cerute încă în urmă cu 2 ani, refuzând astfel să dea curs solicitării avocaţilor II. de soluţionare a notificării. În aceste condiţii, inculpatul B. s-a adresat şi instanţei civile, reclamând nesoluţionarea notificării, însă până în prezent cauza nu a fost soluţionată, fiind suspendată până la soluţionarea dosarului penal de faţă (a se vedea dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-IV-a civilă).

Or, această diferenţă de abordare a aceleiaşi probleme (soluţionarea unei notificări prin care se revendica aceeaşi suprafaţă de teren, fosta D.), se explică tocmai prin "legătura specială" stabilită între inculpatul B. şi "reprezentanţii" săi, în principal, inculpaţii M. şi E., pe de o parte, şi persoanele care au reprezentat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, respectiv directorul MMMM. şi inculpata Z., pe de altă parte, care au preferat să susţină interesele grupului infracţional organizat, iar nu să respecte legea.

Presiunea pentru a obţine o decizie nelegală din partea Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, creată prin cele două memorii-somaţii, a fost susţinută ulterior de prezenţa inculpaţilor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului B.

În acest sens, prevalându-se de disp.art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care permiteau invitarea persoanei îndreptăţite pentru a-şi susţine cererea în organului de conducere al unităţii deţinătoare, inculpatul B., însoţit de inculpatul E., care s-a prezentat ca fiind avocatul acestuia, au fost invitaţi şi au participat la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Cu această ocazie, inculpatul E. a înmânat fiecărui membru al consiliului câte un dosar cu documente în care se prezenta că inculpatul B. este recunoscut ca membru al XX. şi a susţinut că acesta are dreptul la retrocedarea imobilului solicitat.

Astfel, martorul QQQQ. a arătat că "avocatul E. a prezentat dosarul, respectiv că B. este moştenitorul lui C., că a achiziţionat drepturi litigioase de la o doamnă şi a prezentat arborele genealogic. A fost ceva foarte pompos şi nu pot să redau tot ce a prezentat, dar a spus că dosarul este complet." (declaraţia din 22.01.2016, fil. 224, vol. 5 dup, menţinută în declaraţia din 26.06.2020 dată în faţa instanţei de apel), în acelaşi sens fiind şi declaraţia dată în calitate de suspect de X., în prezenţa apărătorului ales al inculpatului E.

Tot astfel, martora PPPP. a arătat că la acea şedinţă inculpatul E. a prezentat documente din care rezulta că B. are dreptul la retocedare, încercând să-i convingă de apartenenţa acestuia la XX. şi de drepturile ce decurg din acest statut

În fine, martorul OOOO. a relatat în faţa primei instanţe că în şedinţa din 2.09.2008 "ni s-a explicat istoria XX., am înţeles cu toţii că domnul B. este un urmaş al C. Ni s-a spus că trebuie să facem restituirea în natură (…) am fost convins de către juriştii prezenţi la acea şedinţă că noi facem un lucru corect (…) Apoi am văzut că există o serie întreagă de argumente legale care arată că nu îndeplinea toate condiţiile solicitate de lege" (declaraţia din 13.04.2018, menţinută în faţa Înaltei Curţi), iar în depoziţia dată în apel a precizat că "în actele care mi-au fost prezentate şi care mi s-a indicat că atestă calitatea de moştenitor al lui B. îmi aduc aminte că a fost o hotărâre a unei instanţe române prin care se statua asupra faptului că B. este moştenitor al C. şi un alt document prin care B. cumpărase drepturile succesorale ale lui AAA., moştenitoare a YY. fosta soţie a lui C." (declaraţia din 26.06.2020)

În fapt, atât inculpatul B., cât şi inculpatul E. cunoşteau că la acea dată, 2.09.2008, hotărârea de A., prin care se recunoştea practic paternitatea lui ZZ., tatăl inculpatului B., faţă de fostul C. şi în baza căruia fusese emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 55/2005, fusese desfiinţată în căile de atac, iar cauza respectivă se afla din nou pe rolul primei instanţe, fără a se fi obţinut până la acea dată o hotărâre în fond.

Prin urmare, la data de 2.09.2008 nu era stabilită în mod legal calitatea inculpatului B., de nepot de fiu al C. şi, cu atât mai puţin, acesta nu era membru al familiei XX.

Mai mult, inculpatul E., în calitate de coordonator al proiectului Prinţul/F., cunoştea nu numai faptul că notificarea având ca obiect terenul fostei D. fusese formulată de inculpatul B. în nume propriu, iar nu de tatăl său, ZZ., care era în viaţa la acea dată, ci şi consecinţele juridice ale unui asemenea demers.

Astfel, în Sinteza raportului legal referitor la proprietăţile inculpatului B., întocmit la 18.10.2006 de II., sub coordonarea inculpatului E., pentru PP. şi F. (societăţi în spatele cărora se afla inculpatul H.), s-a reţinut explicit că: "există riscul ca, în cazul respingerii în mod irevocabil a cererii de recunoaştere în România a Hotărârii de la Lisabona, orice persoană interesată să solicite modificarea certificatului de naştere contestând că ZZ. ar avea stabilită filiaţia faţă de tată. Consecinţa ar putea fi aceea a nerecunoaşterii calităţii lui ZZ. de moştenitor al C. Aşadar nici B. nu ar mai putea pretinde drepturi asupra unor bunuri ce au făcut parte din patrimoniul C.

(…)Pentru a putea solicita restituirea bunurilor ce au aparţinut unor membri ai LLLL., B. trebuie să facă dovada calităţii sale de moştenitor/succesor al persoanei căreia i-a aparţinut bunul a cărui restituire se solicită. Această calitate trebuie să existe la momentul la care s-a solicitat restituirea bunului.

Sub acest aspect, semnalăm riscul respingerii acelor cereri de restituire formulate de către B. în nume propriu pentru bunuri moştenite de ZZ. şi care atâta timp cât era în viaţă, avea în realitate calitatea legală de a formula aceste cereri. Este vorba despre bunurile care au apaţinut C. al-II-lea al României şi EEEEEEEEEEEE."

Or, întreaga construcţie folosită în faţa Consiliului de Administraţie s-a făcut în jurul acestei calităţi a inculpatului B., aceasta fiind de fapt şi explicaţia prezenţei sale personale în şedinţa din 2.09.2008.

De asemenea, nici celelalte documente prezentate, analizate anterior în prezenta decizie, nu dovedeau că inculpatul B. este,persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.

Prin urmare, deşi inculpatul E. a susţinut că în faţa Consiliului de Administraţie al institutului a formulat doar opinii juridice, acesta eludează cu bună ştiinţă împrejurarea că, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea opinie s-a bazat pe ascunderea adevăratei situaţii de fapt rezultată din înscrisurile existente la acel moment şi care făceau imposibilă retrocedarea D. de către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Astfel, dincolo de condiţiile de fond prevăzute de Legea nr. 10/2001, una dintre chestiunile puse în discuţie de martorul OOOO. a fost necesitatea stabilirii statutului de extravilan sau intravilan a terenului la momentul preluării sale de către stat, în raport de care, aşa cum martorul a arătat în mod explicit (a se vedea însemnările olografe din Registrul de procese-verbale), "Legea 10 devine inaplicabilă".

Aşa cum rezultă atât din Registrul de procese-verbale, cât şi din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, singura persoană care a intervenit sub acest aspect, care punea în discuţie însăşi competenţa institutului de a soluţiona notificarea, a fost inculpatul E., care "aduce la cunoştinţă faptul că la momentul preluării terenului, acesta nu a fost extravilan. Terenul era situat în comuna Băneasa la acel moment, deci intravilan."

Problema pusă în discuţie de martorul OOOO. nu presupunea exprimarea unei "opinii juridice", ci era o chestiune de fapt afirmată de inculpat cu valoare de certitudine, care avea certe consecinţe juridice, întrucât în raport de aceasta Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor putea sau nu să soluţioneze notificarea cu care fusese învestit.

Aşa cum s-a arătat, pe lângă lipsa de cunoştinţe juridice, membrii Consiliului de Administraţie nu au avut la dispoziţie Nota juridică din 14.04.2008 şi nici documentul în baza căruia a fost întocmită, din care rezultau că notificarea nu putea să fie legal analizată de institut, având în vedere amplasarea terenului în extravilan la data preluării de către stat.

Or, la acel moment, ca şi inculpata Z., inculpatul E. cunoştea conţinutul documentului pus la dispoziţie de institut odată cu Nota juridică din 14.04.2008, singurul act din care rezulta categoria şi amplasarea terenului la data preluării de către stat, respectiv "Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna suburbană Băneasa", întocmit conform "Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948", descoperit cu ocazia percheziţiei efectuate la II. .

Din chiar titlul documentului rezulta că recensământul "agricol" a avut în vedere doar "proprietăţile şi explotaţiile agricole", iar terenurile ce compuneau la acea dată fosta D. (grădini de zarzavat, fâneţe naturale, păşuni, vii altoite, livezi cu pomi), erau situate în întregime "în hotarul satului", sintagmă care nu desemna, aşa cum s-a reţinut anterior în considerentele prezentei decizii, intravilanul comunei.

Mai mult, inculpatul E. cunoştea că, potrivit actelor normative în vigoare, terenul în cauză era şi la momentul soluţionării notificării unul în cea mai mare parte agricol (27,23 ha. din 31.409 ha.), aflat în administrarea unui institut de cercetări agricole şi în domeniul public al statului, astfel încât nici din această perspectivă terenul nu putea fi restituit de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Legii nr. 10/2001, decât cu încălcarea dispoziţiile art. 8 alin. (1) din lege.

Chiar dacă această din urmă chestiune nici măcar nu a fost amintită de cineva cu ocazia dezbaterilor din 2.09.2008, deşi aceasta putea şi trebuia să fie pusă în discuţie măcar de conducerea executivă şi/sau avocatul instituţiei publice, ea contribuie, alături de susţinerile sale explicite făcute în contra evidenţei în aceeaşi şedinţă, la conturarea formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul E.

Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 37 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin. (5), în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului.

Este evident că, prin susţinerile sale, inculpatul E. nu a avut în vedere "stabilirea adevărului", ci, dimpotrivă, inducerea în eroare asupra unei chestiuni de fapt şi, prin aceasta, influenţarea membrilor Consiliului de Administraţie în sensul luării unei hotărâri favorabile, dar ilegale, în beneficiul grupării infracţionale din care făcea parte. Această conduită a inculpatului E. nu se circumscrie unei "opinii juridice" şi nu reprezintă decât o parte din acuzaţiilor aduse inculpatului, în condiţiile în care acţiunile sale au fost mai numeroase şi nu s-au rezumat la prestaţia sa din şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Astfel, după finalizarea acesteia, deciziile adoptate trebuiau formalizate într-un proces-verbal, care a fost întocmit într-o primă formă de martora AAAAAAAAAAAA., iar aceasta l-a transmis inculpatei Z. spre verificare.

Înscrisurile predate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, constând în Registrul de procese-verbale şi procesul-verbal semnat de membrii Consiliului de Administraţie, ca şi înscrisul ridicat cu ocazia percheziţiei de la II., purtând menţiunea "proiect", demonstrează, pe de o parte, diferenţe între deciziile luate în şedinţa din 2.09.2008 şi cele menţionate în forma finală a procesului-verbal, iar, pe de altă parte, implicarea inculpatului E., alături de inculpata Z., în stabilirea acesteia.

Inculpatul E. a susţinut în declaraţia dată în primă instanţă că acest document i-ar fi fost predat la finalul şedinţei din 2.09.2008 şi că fiecare membru al consiliului ar fi primit un asemenea document, inclusiv inculpatul B., pentru a fi citit, a confirma că acesta a fost conţinutul şi a-l semna. În plus, inculpatul a susţinut că acest proiect de proces-verbal este identic cu cel semnat, adăugându-se doar nişte referiri privitoare la identificarea terenului.

Aceste susţineri ale inculpatului E. nu sunt confirmate de probatoriul administrat în cauză, ci reprezintă doar o încercare a acestuia de a scăpa de răspunderea care-i revine pentru faptele comise.

În primul rând, martora AAAAAAAAAAAA., care se ocupa de secretariatul şedinţelor de consiliu, nu a confirmat susţinerile inculpatului E., aceasta arătând în mod constant că, după ce a întocmit procesul-verbal, l-a trimis inculpatei Z. pentru a fi verificat din punct de vedere juridic şi abia apoi, după ce a primit forma finală, l-a tipărit şi pus la mapă pentru a fi semnat.

Martorul QQQQ., membru al Consiliului de Administraţie, a arătat că în şedinţă se luau notiţe de către martora AAAAAAAAAAAA., iar procesul-verbal se întocmea ulterior, poate la o săptămână, nu în aceeaşi zi.

De asemenea, din declaraţiile date de membrii Consiliului de Administraţie nu rezultă că vreunul dintre ei ar fi primit un proiect de proces-verbal la sfârşitul şedinţei pentru a-l citi, verifica şi semna.

Mai mult, chiar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, nu se vede motivul pentru care un proiect al procesului-verbal ar fi fost înmânat pentru citire, confirmare şi semnare unor persoane din exteriorul instituţiei, care au avut doar calitatea de invitaţi la şedinţa consiliului. Acest proces-verbal nu a fost o minută a unei întâlniri, întocmită ad-hoc, ci era un înscris oficial al organului de conducere al instituţiei, cu reguli clare de întocmire şi evidenţă, astfel încât terţii, fie ei şi invitaţi la şedinţele consiliului, nu puteau cenzura în niciun fel procesul-verbal întocmit cu acest prilej şi nu interferau în redactarea, verificarea şi semnarea acestuia.

De altfel, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, singurul act care se comunica persoanei îndreptăţite era decizia motivată a unităţii deţinătoare prin care aceasta a soluţionat notificarea, iar printre actele ridicate oficial de către inculpatul E. de la institut, conform înscrisului aflat la dosar, nu se află şi procesele-verbale ale celor două şedinţe ale Consiliului de Administraţie.

Prin urmare, dacă aceste procese-verbale nu se predau invitatului la şedinţele de consiliu şi nu erau semnate de acesta, nu se vede raţiunea pentru care i s-ar fi înmânat un proiect al unui asemenea act.

Astfel, aşa cum s-a arătat, nici din discuţiile redate în cuprinsul procesului-verbal semnat ori în varianta olografă a acestuia, din Registrul de procese-verbale, nu rezultă că membrii Consiliului de Administraţie s-ar fi pronunţat în sensul că institutul are competenţa legală de a soluţiona notitificarea în baza Legii nr. 10/2001, ca unitate deţinătoare.

Cu toate acestea, în dispozitivul procesului-verbal semnat de membrii Consiliului de Administraţie, prima menţiune este exact aceasta.

Or, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, inclusiv cel testimonial, singura discuţie purtată, care avea legătura cu competenţa institutului de a soluţiona notificarea, s-a referit la necesitatea stabilirii statutului de extravilan sau intravilan a terenului notificat la momentul preluării sale de către stat, iar nu în legătură cu calitatea institutului de unitate deţinătoare.

De altfel, această din urmă calitate nu se putea stabili decât după ce Consiliul de Administraţie ar fi hotărât că nu sunt incidente disp.art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care excludeau însăşi soluţionarea notificării în baza acestui act normativ.

De aceea, deşi s-ar putea susţine că statutul de extravilan sau intravilan a terenului la momentul preluării sale de către stat urma să se stabilească abia după efectuarea expertizei, în realitate, menţiunea adăugată în forma finală a procesului-verbal faţă de cea din Registrul de procese-verbale referitoare la calitatea institutului de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 făcea inutile concluziile raportului de expertiză în ce priveşte amplasarea terenului la momentul preluării de către stat, câtă vreme în procesul-verbal din 2.09.2008 se stabilise deja că este incidentă această lege.

De asemenea, faţă de proiectul de proces-verbal găsit la sediul II., varianta finală semnată de membrii Consiliului de Administraţie cuprinde suplimentar, pe mai mult de o pagină, dispoziţii referitoare la emiterea deciziei de restituire în natură, precum şi la acordarea de măsuri prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri aflate în administrarea institutului şi în proprietatea publică a statului, după trecerea lor în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ teritoriale.

Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatului E., între proiectul găsit la sediul II. şi procesul-verbal semnat de membrii Consiliului de Administraţie şi predat cu ocazia cercetărilor există deosebiri importante, care nu se rezumă la simpla identificare a terenului.

Toate aceste deosebiri demonstrează că inculpatul E., în calitate de coordonator al proiectului Prinţul/F. în cadrul II., care s-a ocupat personal de notificarea vizând restituirea D., în deplină conivenţă cu inculpata Z., s-a implicat în stabilirea formei finale a procesului-verbal al şedinţei din 2.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, acţionând astfel în afara oricăror atribuţii şi drepturi recunoscute de lege în favoarea unui avocat.

Dispoziţiile procesului-verbal al şedinţei din 2.09.2008 au fost ulterior valorificate ca atare, întrucât au stat la baza emiterii Deciziei nr. 30 din 26.09.2008, prin care inculpatului B. i-au fost restituite 17 ha. din cele 31,4 ha. (27,23 ha. fiind teren agricol), pe care Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor le avea în administrare şi care se aflau în domeniul public al statului.

În ce priveşte şedinţa Consiliului de Administraţie din 26.09.2008, aşa cum rezultă din conţinutul procesului-verbal, discuţiile au vizat exclusiv suprafaţa de teren concretă care va fi restituită, fără a se prezenta aşa-zisul raport de expertiză. Astfel, membrilor consiliului le-au fost prezentate de către directorul MMMM. şi inculpata Z. "implicaţiile concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică agreată de ICDPP asupra notificării B.", fără a li se preciza şi fără a avea posibilitatea de a constata personal că, în fapt, acest raport de expertiză nu răspundea obiectivelor stabilite de acelaşi consiliu la şedinţa precedentă, din 2.09.2008.

Astfel, cele mai importante obiective, cum ar fi identificarea terenului care făcea obiectul notificării şi amplasarea lui la data preluării de către stat, nu au primit răspuns din partea expertului, care, aşa cum s-a arătat, a efectuat expertiza în condiţiile impuse de conducerea restrânsă a institutului şi de inculpata Z.

Prin urmare, profitând de inserarea în procesul-verbal din 2.09.2010 a menţiunii vizând recunoaşterea competenţei institutului de a soluţiona notificarea, ca unitate deţinătoare, efectuată în condiţiile menţionate anterior, directorul MMMM. şi inculpata Z. au purtat discuţiile exclusiv cu privire la terenul pe care urma să-l primească în concret inculpatul B., fără a se mai clarifica dacă, în raport cu amplasarea terenului la momentul preluării sale de jure de către stat, acesta făcea sau nu obiectul Legii nr. 10/2001.

În şedinţa din 26.09.2008, inculpatul E. a exprimat, în numele inculpatului B., acordul cu privire la folosirea temporară de către institut, timp de un an, a unei părţi din suprafaţa de teren ce urma a fi restituită, în condiţiile în care, potrivit martorului OOOO., pe aceasta existau proiecte în derulare, care necesitau înfiinţarea unor culturi. Or, potrivit legislaţiei în vigoare, reconstituirea dreptului de proprietate (de către comisiile de fond funciar) pe vechile amplasamente pentru terenurile agricole aflate în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare nu se putea face decât dacă acestea nu erau indispensabile cercetării, ceea ce dovedeşte o dată în plus caracterul nelegal al hotărârilor adoptate de Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză, neavut în vedere în totalitate de prima instanţă, demonstrează, pe de o parte, că restituirea terenului fostei D. către inculpatul B. s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor din legislaţia primară şi cea secundară, iar pe de altă parte, că această operaţiune a fost înlesnită atât de persoane din interiorul institutului (cum este cazul inculpatei Z.), cât şi din afara lui (cum este cazul inculpaţilor M. şi E.), acestea din urmă acţionând în interesul unor terţe persoane (ceilalţi membri ai grupului infracţional constituit în spatele inculpatei S.C.F. S.R.L.), dar şi în propriul interes material, în condiţiile în care cu toţii aveau să câştige din această restituire ilegală.

În cazul inculpaţilor Z. şi E., actele săvârşite de aceştia nu se circumscriu exercitării profesiei de avocat în limitele prevăzute de dispoziţiile legale şi statutare, interne şi internaţionale, care reglementează această profesie. Ambii inculpaţi au avut reprezentarea faptului că, în raport cu înscrisurile existente în dosarul administrativ, dar şi cu dispoziţiile legale în vigoare, analizate în detaliu în considerentele prezentei decizii, restituirea de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a terenului solicitat de inculpatul B. nu se putea face decât prin încălcarea legii, astfel încât efectuarea de către ei a oricăror demersuri având drept finalitate ieşirea terenului din domeniul public al statului şi intrarea lui în stăpânirea inculpatului B., iar ulterior, a grupului infracţional organizat, reprezenta un act deliberat de înlesnire a unei decizii ilegale, cauzatoare de prejudiciu, adică de complicitate la săvârşirea unei infracţiuni.

De asemenea, contrar celor susţinute de inculpaţii Z. şi E., activitatea lor nu a constat în simpla expunere a unor opinii juridice, ci a fost una mult mai vastă, cei doi inculpaţi conlucrând activ (deşi teoretic reprezentau interese contrare) nu doar pentru a-i influenţa pe membrii Consiliului de Administraţie în luarea deciziei ilegale, dar favorabile grupului infracţional organizat, mizând pe lipsa cunoştinţelor juridice şi pe starea de temere ce le-a fost creată, ci şi pentru definitivarea actelor interne relevante emise de organul de conducere colectivă a institutului (a se vedea procesul-verbal de şedinţă din 2.09.2008), într-un sens favorabil restituirii terenului revendicat.

Deciziile ilegale de restituire a terenului au fost înlesnite şi prin activitatea sau actele întocmite de alţi inculpaţi.

Astfel, deşi prin contractul din 1.11.2006 îşi cesionase drepturile cu privire la fosta D. către inculpata S.C.F. S.R.L., inculpatul B., animat de dorinţa de intra în posesia procentului negociat din acest bun, a acceptat să facă parte din strategia pusă la cale de membrii grupului infracţional organizat, care a presupus, pe de o parte, crearea unei stări de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor aceştia pe care aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului B., iar, pe de altă parte, influenţarea în mod direct a membrilor Consiliului de Administraţie, inclusiv prin prezenţa personală a inculpatului B. la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea, care avea să fie înfăţişat ca membru al familie XX. şi moştenitor al fostului C., deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

În acest sens, inculpatul B. şi-a asumat prin semnătură, alături de inculpatul E., memoriul din 27.08.2008, analizat anterior, care relua în esenţă argumentele expuse în Precizările pe care inculpatul B. le transmisese institutului, sub semnătură proprie, în 9.05.2008, iar ca element de noutate, într-un capitol distinct, cuprindea "consecinţele legale ale tergiversării soluţionării cererii." .

Totodată, prevalându-se de disp.art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care permiteau invitarea persoanei îndreptăţite pentru a-şi susţine cererea în organului de conducere al unităţii deţinătoare, inculpatul B., însoţit de inculpatul E., care s-a prezentat ca fiind avocatul acestuia, au fost invitaţi şi au participat la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Este de reţinut că niciunul dintre inculpaţi nu a adus la cunoştinţa membrilor organului colectiv de conducere existenţa contractului de cesiune din 1.11.2006, deşi, odată cu intrarea lui în vigoare, toate drepturile invocate anterior de inculpatul B., care făceau obiectul unor proceduri administrative, cum era şi cazul fostei D., fuseseră cesionate inculpatei S.C.F. S.R.L., al cărei avocat era inculpatul E.

Or, acest mod de a proceda a fost unul deliberat, ca parte a strategiei pusă la cale de membrii grupului infracţional, căci astfel demersurile nelegale de obţinere a bunurilor aveau mai multe şanse de reuşită, prin folosirea numelui şi a prezenţei inculpatului B. în faţa autorităţilor administrative şi înfăţişarea sa ca membru al fostei LLLL. şi titular al drepturilor invocate, deşi acestea fuseseră deja cesionate.

În acest context, inculpatul B. nu doar că a participat în persoană la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, ci acesta, pe lângă documentele invocate în susţinerea notificării, a insistat ca membrilor Consiliului de Administraţie să li se înmâneze şi o broşură, pentru a dovedi că el este recunoscut ca membru al XX. şi că are dreptul la retrocedarea imobilului solicitat.

Aşa cum s-a arătat anterior, în considerentele prezentei decizii, prin semnarea contractului de cesiune din 1.11.2006, inculpatul B. a recunoscut în mod explicit, conform art. 12, că la acel moment "nu deţine toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale care făceau obiectul contractului" şi că a prezentat cesionarului "oricare şi toate documentele şi informaţiile pe care le deţine" cu privire la bunurile care fac obiectul contractului.

În fapt, inculpatul B. cunoştea în primul rând că în august- septembrie 2008, hotărârea de A., prin care se recunoştea practic paternitatea lui ZZ., tatăl inculpatului B., faţă de fostul C. şi în baza căruia fusese emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 55/2005, fusese desfiinţată în căile de atac, iar cauza respectivă se afla din nou pe rolul primei instanţe, fără a se fi obţinut până la acea dată o hotărâre în fond.

Prin urmare, în acea perioadă, nu era stabilită în mod legal calitatea inculpatului B., de nepot de fiu al fostului C. şi, cu atât mai puţin, acesta nu era membru al familiei XX., astfel încât susţinerile făcute de acesta prin memorii şi oral în faţa Consiliului de Administraţie nu corespundeau adevărului.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, tatăl inculpatului era în viaţă la data la care acesta depusese, în nume propriu, notificarea referitoare la D., iar referitor la oferta de donaţie făcută anterior de tatăl său, aceasta fusese acceptată de inculpat după expirarea termenului limită până la care puteau fi depuse notificări în baza Legii nr. 10/2001.

În privinţa drepturilor succesorale dobândite de la AAA., inculpatul B. cunoştea că acestea făcuseră obiectul a două contracte diferite, unul de donaţie şi altul de vânzare-cumpărare, încheiate la câteva luni unul de altul.

Or, câtă vreme drepturile fuseseră donate, ele nu mai puteau fi ulterior vândute.

Astfel, prin actul de donaţie din 2.04.2001, acceptat de inculpatul B. la 21.05.2001, AAA. i-a donat acestuia "toate proprietăţile ce i-au aparţinut YY. şi pe care le-am moştenit, dar nu le-am putut pretinde până acum", pentru ca prin contractul încheiat la 2.08.2001, aceeaşi AAA. i-a vândut inculpatului B. "drepturile succesorale privind bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către YY., drepturi la care am vocaţie conform testamentului de mai sus." . În acest din urmă act, vânzătoarea a fost reprezentată de CCC., care era de fapt avocata inculpatului B.

În legătură cu aceste două contracte diferite vizând aceleaşi drepturi, este relevantă declaraţia martorului WWWWW., fost avocat al inculpatului B., care a arătat că l-a întrebat pe acesta "cum de are două contracte diferite şi mi-a spus că a rezolvat-o şi a rezolvat cum să fie mai bine. L-am întrebat dacă a plătit ceva ca preţ şi mi-a spus că nu a dat niciun ban", deşi în contractul de vânzare s-a menţionat că "preţul vânzării este de 50.000 USD, adică echivalentul sumei de 1.481.900.000 RON, pe care eu, vânzătorul, l-am primit integral de la cumpărător azi, data notificării."

Or, potrivit declaraţiei martorei CCC., care a semnat contractul ca mandatar al vânzătorului, aceasta nu s-a implicat în negocieri, nu a discutat de preţ, nu ştie dacă s-a dat un preţ şi cât a fost acesta.

De asemenea, inculpatul B. cunoştea precaritatea dovezilor depuse pentru probarea dreptului de proprietate asupra presupusului său autor, în condiţiile în care, deşi suprafaţa revendicată, corespunzătoare fostei D., era de fapt compusă din trei terenuri diferite, el nu a depus titlul de proprietate nr. x din 2.10.1931 care atesta dreptul de proprietate al fostului C. pentru cel mai mare dintre aceste terenuri (23 ha.), iar cu privire la cel de-al treilea, acesta făcuse obiectul Deciziunii nr. 1/1941, aflată în posesia "avocaţilor" săi de la II., unde a fost descoperită la percheziţie purtând menţiunea "a nu se folosi în niciun proces".

Toate aceste aspecte referitoare la actele în baza cărora inculpatul B. susţinea că are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea fostei D., deşi erau cunoscute de acesta, au fost ascunse acelor membri ai Consiliului de Administraţie care nu se aflau în conivenţă cu grupul infracţional organizat.

Tot astfel, nici inculpatul B. şi niciunul dintre inculpaţii care l-au susţinut la şedinţa din 2.09.2008 nu au prezentat situaţia reală a fostei D. la data preluării ei de jure de către stat, atât cu privire la amplasarea acesteia în extravilanul localităţii, cât şi a împrejurării că aceasta fusese sechestrată de Statul Român încă din 1940, aşadar mai înainte de instaurarea regimului comunist, după cum tot din perioada anterioară data şi Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care avea relevanţă inclusiv cu privire la terenul revendicat.

Astfel, în ce priveşte fosta D., deşi inculpatul B. cunoştea din scrisoarea anterior citată, provenind de la un alt fost avocat al său, XXXXXXXXXX., că terenul era situat în extravilan la momentul preluării de către stat şi trebuia să fi fost revendicat în baza legii fondului funciar, acesta a insistat ca notificarea să fie soluţionată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Legii nr. 10/2001, deşi acest lucru nu era posibil conform art. 8 alin. (1) din lege.

Prin urmare, prin conduita sa, inculpatul B. a fost parte la o procedură desfăşurată cu încălcarea legii, înlesnind în mod direct adoptarea de către Consiliul de Administraţie al respectivului institut a deciziei nelegale de restituire în favoarea sa a mai mult de jumătate din suprafaţa de teren aflată doar în administrarea institutului şi în domeniul public al statului (17 din 31 de hectare), astfel încât actele îndeplinite de acest inculpat sunt circumscrise complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În privinţa inculpatului AA., din probatoriul administrat în cauză rezultă că acesta a efectuat expertiza dispusă de Consiliul de Administraţie la şedinţa din 2.09.2008, care avea 6 obiective, între care identificarea terenului ce face obiectul notificării, conform actelor depuse la dosar, în sensul stabilirii exacte a amplasamentului şi a vecinătăţilor, precum şi determinarea amplasamentului fostei D. deţinute de fostul C., în sensul stabilirii dacă aceasta se află în limitele hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor (în intravilanul sau extravilanul comunei, aşa cum este definită această noţiune în prezent).

În vederea efectuării expertizei s-a făcut trimitere la expertiza întocmită de XXXXXXXXXXX., la cererea inculpatului B., în perioada în care notificarea s-a aflat la Primăria Municipiului Bucureşti şi la planurile utilizate de acesta, dintre care doar unul prezenta relevanţă (cel care era anexă la contractul de vânzare-cumpărare prin care fusese dobândită doar o parte din terenul ce avea să constituie D., respectiv o suprafaţă de 3,5224 ha.)

Totodată, s-a dispus ca noua expertiză să ia în considerare şi prevederile Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice, modificată prin Legea promulgată cu înaltul decret regal nr. 1676 din 16.05.1932, în baza căreia acest institut se înzestrase cu 40 ha.de teren în aceeaşi zonă.

Luarea în considerare a acestei legi se explică prin aceea că în şedinţa din 2.09.2008 problema delimitării terenului solicitat s-a pus şi prin raportare la suprafaţa de teren revendicată de A.S.A.S şi pentru care era formulată notificare la Comisia sectorului 1 de fond funciar, aspect confirmat de adresa şi actele transmise de A.S.A.S. ulterior şedinţei din 2.09.2008.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă mai întâi că inculpatul AA. a întocmit o lucrare intitulată "expertiza tehnică imobiliară", folosind fără drept ştampila expertului SSSS., în condiţiile în care inculpatul era consilier cadastru la Centrul Naţional de Cartografie şi nu putea efectua expertize.

De altfel, în faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut că lucrarea întocmită era o ridicare topografică, o sinteză a calculului suprafeţelor, iar nu o expertiză, însă şi-a intitulat-o astfel în urma discuţiei cu directorul MMMM. şi inculpata Z., care a atras atenţia că în Consiliul de Administraţie s-a cerut o expertiză.

În al doilea rând, aşa cum chiar inculpatul a recunoscut în declaraţiile date în cauză, el nu a delimitat fosta D., care constituia de fapt obiectul notificării, ci terenul aflat în administrarea institutului, iar apoi, folosindu-se doar de planul întocmit anterior de XXXXXXXXXXX., pe care l-a preluat ca atare, a delimitat suprafaţa stabilită de acesta, de 204.740 mp. în interiorul suprafeţei administrate de institut.

Or, identificarea terenului ce face obiectul notificării, conform actelor depuse la dosar, în sensul stabilirii exacte a amplasamentului şi a vecinătăţilor, ca prim obiectiv al expertizei, presupunea în realitate delimitarea fostei D. şi verificarea suprapunerii acesteia cu actualul teren deţinut de institut, lucru pe care inculpatul AA. nu l-a făcut.

În acest context, este de reţinut că, aşa cum corect se menţionase în Nota juridică din 14.04.2008, la identificarea întregului imobil revendicat prin notificare, de 26,87 ha., şi stabilirea vecinătăţilor acestuia, expertul XXXXXXXXXXX. folosise doar anexa la actul de vânzare-cumpărare pentru o suprafaţă de 3,5224 ha., în condiţiile în care, aşa cum se precizase explicit în notificare, suprafaţa revendicată era compusă din trei terenuri diferite: 23 ha. dobândite în baza titlului de proprietate nr. x/1931, 3,5224 ha.dobândite prin actul de vânzare-cumpărare sus-menţionat şi 3540 mp. dobândiţi în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 1722/1940 (şi care ulterior au făcut obiectul Deciziunii nr. 1/1941, potrivit celor expuse anterior).

Prin urmare, pentru identificarea terenului iniţial şi verificarea suprapunerii sale cu terenul aflat în administrarea institutului, erau necesare planuri/schiţe din care să rezulte amplasarea tuturor celor trei terenuri componente la momentul dobândirii lor sau măcar la cel al preluării de către stat, nefiind suficiente acte referitoare la alte terenuri, aflate în aceeaşi zonă, cum era cazul terenurilor fostei Şcoli de Horticultură.

De altfel, aşa cum însuşi inculpatul AA. a arătat în declaraţia dată în primă instanţă, el nu a primit de la institut decât schiţa întocmită anterior de expertul XXXXXXXXXXX. şi pe baza acesteia a urmărit terenul, neavând aşadar în vedere nici măcar anexa la contractul de vânzare-cumpărare prin care fusese dobândită o parte din terenul ce avea să constituie D., menţionată explicit în procesul-verbal de şedinţă din 2.09.2008.

Mai mult, inculpatul AA. nu a identificat terenul nici prin raportare la prevederile Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice, modificată prin Legea promulgată cu înaltul decret regal nr. 1676 din 16.05.1932, în baza căreia acest institut se înzestrase cu 40 ha.de teren în aceeaşi zonă, deşi acest lucru fusese stabilit în mod explicit prin procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

În al treilea rând, inculpatul AA. a recunoscut că nu a răspuns la ultimul obiectiv, referitor la determinarea amplasamentului fostei D. prin raportare la intravilanul sau extravilanul comunei Băneasa. Din declaraţia sa de inculpat rezultă că a adus la cunoştinţa directorului MMMM., de faţă fiind şi inculpatele Z. şi X., că pentru a răspunde la acest obiectiv are nevoie de date de la arhivă, planuri şi schiţe.

În raport cu cele susţinute de inculpatul AA., directorul MMMM. i-a spus "să facă lucrarea fără acel obiectiv", pentru că "se grăbeşte foarte tare" şi nu-i interesează decât suprafeţele şi variantele de loturi.

De altfel, tot inculpatul a arătat că din discuţiile purtate cu directorul MMMM. şi inculpata X. a rezultat că interesul acestora era doar în legătură cu delimitarea terenului, iar nu acela de a verifica dacă terenul pretins se suprapunea peste terenul institutului.

De asemenea, din aceeaşi declaraţie a rezultat şi că inculpata Z. i-a impus cum să facă loturile, ca suprafaţă şi orientare şi a stabilit mai multe variante, aşa cum i-a cerut conducerea institutului.

Chiar dacă în faţa primei instanţe inculpatul AA. a încercat să dea o altă explicaţie intervenţiei inculpatei Z., arătând că aceasta i-ar fi pus la dispoziţie doar actele normative în baza cărora fuseseră cedate suprafeţe de teren către alte instituţii, care trebuiau excluse, o asemenea explicaţie nu poate fi primită, câtă vreme toate acestea erau anterioare H.G. nr. 1881/2005 şi a anexei 11c, în care era prevăzută suprafaţa de teren administrată de institut. În plus, aşa-zisele "enclave" de teren la care a făcut referire inculpatul nu apar figurate în planurile pe care le-a întocmit.

Mai mult, este evident că inculpatul AA. nu putea stabili singur cele două variante pentru negocieri şi nici varianta finală, care "a fost aleasă" şi pentru care a efectuat lotizarea suprafeţei care nu s-a retrocedat în natură.

Susţinerile sale sunt probate cu conţinutul raportului de expertiză, din care lipseşte orice referire la cel de-al şaselea obiectiv stabilit de Consiliul de Administraţie, deşi lista obiectivelor este ataşată la raport .

Din această declaraţie, pe care inculpatul a acceptat să o dea după ce i s-au pus în vedere drepturile prev.de art. 83 C. proc. pen., aşadar inclusiv împrejurarea că ceea ce declară poate fi folosit ca mijloc de probă împotriva sa, rezultă nu doar faptul că şi-a asumat efectuarea unui raport de expertiză incomplet, ci şi circumstanţele în care aceasta s-a întâmplat, adică la solicitarea directorului MMMM. şi în prezenţa inculpatelor Z. şi X., care au ştiu la rândul lor faptul că expertiza nu răspunde obiectivelor stabilite de Consiliul de Administraţie.

Cu toate acestea, cele două inculpate nu numai că nu au avut nicio reacţie, ba mai mult, nu au adus în discuţie acest aspect în şedinţa Consiliului de Administraţie din 26.09.2008, când, potrivit procesului-verbal, inculpata Z. "a prezentat membrilor Consiliului de Administraţie implicaţiile concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică agreate de ICDPP asupra notificării B.", iar inculpata X. s-a mărginit să spună doar că "a confruntat suprafeţele de teren rezultate din schiţele întocmite de expertul cadastral cu cele din actele normative" şi că "diferenţele rezultate se încadrează în toleranţa admisă de 6%".

Inducerea în eroare prin omisiune a membrilor Consiliului de Administraţie a fost favorizată de faptul că în şedinţa din 26.09.2008 acestora nu li s-a pus la dispoziţie raportul de expertiză, în materialitate lui, ci au fost prezentate doar concluziile acestuia de către directorul MMMM., susţinut de inculpatele Z. şi X., adică exact persoanele care s-au aflat în contact cu inculpatul AA., au participat la discuţiile cu acesta şi au cunoscut exact în ce a constat expertiza efectuată de acesta.

Mai mult, contrar celor menţionate în procesul-verbal de şedinţă, redactat în integralitate de inculpata Z., la şedinţa Consiliului de Administraţie nu a participat, în realitate, şi inculpatul AA.

Prin urmare, cunoscând atât obiectivele expertizei, cât şi finalitatea acesteia, inculpatul AA. a ştiut că lucrarea întocmită de el va fi avută în vedere de Consiliul de Administraţie la soluţionarea notificării, lucru care s-a şi întâmplat.

Astfel, având în vedere menţiunile din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, emiterea deciziei referitoare la terenul notificat era formal condiţionată de concluziile expertizei dispuse cu acelaşi prilej.

Prin urmare, şi inculpatul AA., prin lucrarea efectuată, a contribuit la emiterea deciziei în baza căreia terenul pe care l-a individualizat în aşa-zisa "expertiză" a fost restituit în mod nelegal inculpatului B.

În privinţa inculpatei X., deşi aceasta şi-a exprimat nedumerirea pentru faptul că este singurul membru al Consiliului de Administraţie trimis în judecată ca autor al infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de soluţionare a notificării referitoare la D., situaţia în care se găseşte această inculpată nu este identică cu cea în care s-au aflat ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie,

Făcând abstracţie de legătura de rudenie dintre ea şi inculpata Z., care probabil i-a permis inculpatei X. "să înţeleagă mai bine" documentele aflate la dosar, probatoriul administrat în cauză demonstrează că, spre deosebire de ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie, inculpata X. a cauţionat acţiunile inculpatei Z. şi ale directorului MMMM., care au avut ca finalitate restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea institutului şi în domeniul public al statului.

Inculpata X. a fost singurul membru al Consiliului de Administraţie (alături, evident, de directorul MMMM.) care a votat în favoarea restituirii terenului, deşi a avut cunoştinţă de Nota juridică întocmită de fiica sa la 14.04.2008, în care, dincolo de lipsa unor documente, care nu au fost complinite (cum ar fi certificatul de moştenitor al YY.), erau ridicate şi alte probleme, care puneau în discuţie însăşi admisibilitatea notificării prin raportare la disp.art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ce priveşte amplasarea terenului la momentul preluării sale, susţinerile inculpatei X., în sensul că "s-a discutat despre situaţia acestuia şi s-a ajuns la concluzia că este în intravilan, întrucât era situat în comuna Băneasa jud. Ilfov", nu corespund adevărului, fiind infirmate chiar de conţinutul procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, în ambele variante (din Registru şi cel semnat), dar şi de declaraţiile celorlalţi membri ai consiliului, audiaţi în calitate de martori. Astfel, cu excepţia martorului OOOO., cel care a şi ridicat această problemă în şedinţa din 2.09.2008, niciunul dintre ceilalţi membri nu a menţionat că "s-a ajuns la concluzia că este intravilan."

De altfel, din conţinutul procesului-verbal nu rezultă că inculpata X. ar fi exprimat un punct de vedere la chestiunea ridicată explicit de martorul OOOO., singura persoană care s-a exprimat cu acest prilej, afirmând un fapt nereal cu titlu de certitudine, fiind inculpatul E.

Mai mult, dacă această chestiune a fost tranşată în şedinţa din 2.09.2008, inculpata X. nu a putut explica de ce, totuşi, un obiectiv al expertizei dispuse cu această ocazie a fost chiar amplasamentul terenului la data preluării de către stat.

Tot astfel, inculpata X. a susţinut că discuţiile din şedinţa din 2.09.2008 au fost redate fidel în procesul-verbal, iar în urma acestora "s-au supus la vot toate aspectele cerinţei Legii nr. 10", aspecte care nu corespund adevărului, pentru motivele expuse anterior şi care nu vor mai fi reluate.

În realitate, prin susţinerile neadevărate făcute, inculpata X. nu şi-a susţinut doar propria nevinovăţie, ci a încercat să o apere astfel şi pe inculpata Z. şi, implicit, pe inculpatul E., în condiţiile în care varianta finală a procesului-verbal a fost stabilită de cei doi inculpaţi.

Însă dincolo de aceste susţineri necorespunzătoare adevărului, conduita inculpatei X. după şedinţa din 2.09.2008 demonstrează conivenţa sa infracţională, creându-i astfel o poziţie singulară printre membrii Consiliului de Administraţie (fără a-l lua în considerare şi pe directorul MMMM., care a decedat între timp).

Astfel, deşi inculpata a susţinut că nu s-a implicat în efectuarea expertizei şi nu i-a dat îndrumări expertului, din declaraţia inculpatului AA. rezultă că acesta a purtat discuţii cu directorul MMMM. şi inculpata X., din care a înţeles că interesul acestora era doar în legătură cu delimitarea terenului, iar nu acela de a verifica dacă terenul pretins se suprapunea peste terenul institutului, deşi acesta era esenţial.

În acest sens, din declaraţiile martorei PPPP., membru în Consiliul de Administraţie rezultă că l-a văzut pe expert în teren, fiind însoţit de inculpata X.

Totodată, inculpatul AA. a adus la cunoştinţa directorului MMMM., de faţă fiind şi inculpatele Z. şi X., că pentru a răspunde la obiectivul referitor la amplasarea terenului la data preluării de către stat are nevoie de date de la arhivă, planuri şi schiţe, condiţii în care directorul MMMM. i-a spus "să facă lucrarea fără acel obiectiv", pentru că "se grăbeşte foarte tare" şi nu-i interesează decât suprafeţele şi variantele de loturi.

În final, aşa cum rezultă din declaraţiile constante ale inculpatului AA., acesta a predat lucrarea efectuată inculpatei X., care a cunoscut conţinutul real al acesteia.

Prin urmare, deşi inculpata X. a cunoscut că aşa-zisa expertiză nu este conformă celor dispuse în şedinţa din 2.09.2008 a Consiliului de Administraţie din care făcea parte, nu a adus la cunoştinţă acest aspect în şedinţa din 26.09.2008, în condiţiile în care, potrivit convocatorului, urmau să se discute tocmai concluziile raportului de expertiză în vederea emiterii unei decizii în ce priveşte notificarea inculpatului B.

Cu această ocazie, inculpata X. s-a mărginit să susţină că a confruntat suprafeţele de teren rezultate din schiţele întocmite de inculpatul AA. cu cele din actele normative şi a constatat că diferenţele rezultate se încadrează în toleranţa admisă, de 6%, fiind din nou în consonanţă cu inculpata Z., care, deşi la rândul său cunoştea că inculpatul AA. nu răspunsese tuturor obiectivelor stabilite anterior, nu a adus acest aspect la cunoştinţa membrilor consiliului, ci le-a prezentat "implicaţiile concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică agreate de ICDPP asupra notificării B.".

De altfel, contrar realităţii, inculpata X. a susţinut în declaraţiile date în cauză că raportul de expertiză a fost prezentat fizic membrilor Consiliului de Administraţie, iar inculpatul AA. a fost prezent la şedinţă, aspect consemnat în mod neadevărat de inculpata Z., în procesul-verbal pe care aceasta l-a întocmit în mod exclusiv.

Astfel, membrii Consiliului de Administraţie au avut în vedere doar susţinerile orale ale directorului MMMM., precum şi ale inculpatelor Z. şi X., care au prezentat în mod omisiv conţinutul aşa-zisului raport de expertiză, deşi acesta trebuia analizat prin raportare la toate obiectivele stabilite în şedinţa din 2.09.2008. Or, dacă ar fi avut la dispoziţie lucrarea întocmită de inculpatul AA., ar fi realizat cu uşurinţă că, în realitate, el nu efectuase un raport de expertiză şi că, practic, nu a răspuns cerinţelor impuse anterior de consiliu, astfel încât această lucrare nu ar fi putut să stea la baza unei decizii în ce priveşte notificarea inculpatului B.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a conivenţei stabilite între directorul MMMM. şi inculpatele Z. şi X., în calitate de reprezentanţi ai institutului, şi inculpatul B. şi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat.

În cazul inculpatei X., împrejurarea că aceasta a acţionat în beneficiul acestor din urmă inculpaţi este probată şi de declaraţiile martorului OOOO., care a arătat în declaraţia dată în faţa primei instanţe, menţinută în apel, că legătura cu "reprezentanţii prinţului" se făcea prin intermediul inculpatelor Z. şi X.

Astfel, martorul a relatat discuţiile purtate în anul 2010 cu directorul MMMM. şi inculpata X., în contextul în care la institut era în desfăşurare controlul Curţii de Conturi, care s-a finalizat prin procesul-verbal de constatare întocmit la 12.10.2010 şi în care s-a reţinut că retrocedarea de către Consiliul de Administraţie al I.C.D.P.P. a terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p., proprietate publică a statului către inculpatul B. s-a făcut fără a avea competenţele legale de aprobare a acestei operaţiuni patrimoniale şi cu încălcarea prevederilor legale în domeniul proprietăţii publice .

Din aceste discuţii, martorul OOOO. a reţinut că directorul MMMM. făcea presiuni asupra inculpatei X. pentru obţinerea unei rezoluţii favorabile, printr-o intervenţie a inculpatului M. la Curtea de Conturi, în condiţiile în care, cu altă ocazie, acelaşi director îl îndrumase pe martor să ia legătura cu inculpata X. pentru ca aceasta "să vorbească" cu "prinţul".

Prin urmare, probatoriul administrat în cauză, inclusiv propriile declaraţii necorespunzătoare adevărului, o individualizează pe inculpata X. ca fiind acel membru al Consiliului de Administraţie (alături de directorul MMMM., decedat între timp), care a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea institutului către inculpatul B., aceasta acceptând atât păgubirea Statului Român (cu atât mai mult cu cât cunoştea cel mai bine situaţia patrimoniului institutului, prin prisma calităţii deţinute), cât şi obţinerea unui folos material necuvenit de către acest din urmă inculpat.

În privinţa inculpatului Y., din actul de sesizare rezultă că acestuia i s-au imputat două acţiuni, prin care ar fi ajutat la restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor: pe de o parte, semnarea adresei nr. x din 29.07.2008, iar, pe de altă parte, participarea la şedinţa Consiliului de Administraţie al institutului din 2.09.2008.

În ce priveşte adresa sus-menţionată, semnată de inculpatul Y., în calitate de secretar general al A.S.A.S, din conţinutul ei rezultă că aceasta a fost emisă în atenţia directorului institutului, numitul MMMM., ca urmare a faptului că la data de 29.07.2008 inculpatul Al României se adresase Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (A.S.A.S), solicitând ca, în considerarea calităţii sale, de coordonare a activităţii institutului, A.S.A.S. să ia măsuri pentru convocarea de urgenţă a Consiliului de Administraţie al institutului pentru a supune dezbaterii notificarea sa, cu invitarea reprezentantului său legal la lucrările organului de conducere, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, emiterea acestei adrese de către inculpatul Y., prin care se solicita convocarea Consiliului de Administraţie pentru discutarea notificării inculpatului B. şi invitarea reprezentantului acestuia la şedinţa în care urma să se ia în discuţie notificarea, nu a avut la bază vreo iniţiativă personală a inculpatului Y., ci solicitarea explicită a lui B., adresată în scris A.S.A.S., în subordinea căruia îşi desfăşura activitatea Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În condiţiile în care probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat existenţa unei legături între inculpatul Y., pe de o parte, şi membrii grupului infracţional şi inculpatul B., pe de altă parte, emiterea acestei adrese nu are în sine o conotaţie penală.

Mai mult, este de reţinut că în aceeaşi zi, 24.07.2008, o adresă cu un conţinut asemănător şi o solicitare identică fusese transmisă de inculpatul B. şi Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în atenţia directorului institutului, astfel încât convocarea Consiliului de Administraţie se putea face şi în temeiul acesteia, iar nu doar a adresei primite de la A.S.A.S.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, convocarea Consiliului de Administraţie se putea face doar de preşedinte (directorul institutului), vicepreşedinte sau la solicitarea a cel puţin 3 membri, iar nu şi a A.S.A.S.

Or, în speţă, aşa cum rezultă şi din invitaţiile transmise tuturor participanţilor la şedinţa din 2.09.2008, convocarea Consiliului de Administraţie s-a făcut de către directorul MMMM.

În ce priveşte participarea inculpatului Y. la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, este adevărat că aceasta a avut aparent un caracter neobişnuit, în condiţiile în care inculpatul nu făcea parte din consiliu şi nu mai participase anterior, chiar şi în calitate de invitat, la şedinţele acestuia.

În acest context, este de reţinut că participarea inculpatului Y. la şedinţa din 2.09.2008 a avut la bază invitaţia scrisă pe care i-a adresat-o în nume personal directorul institutului .

În condiţiile în care directorul MMMM. nu a fost audiat în prezenta cauză, fiind decedat, nu au putut fi stabilite motivele pentru care acesta a considerat necesară invitarea inculpatului Y., în calitate de secretar general al A.S.A.S, însă din declaraţiile acestuia din urmă, neinfirmate de celelalte mijloace de probă, rezultă că inculpatul a considerat că trebuie să răspundă invitaţiei primite, în contextul în care existau demersuri anterioare ale A.S.A.S., concretizate într-o notificare adresată comisiei de fond funciar a sectorului 1, prin care era revendicată o suprafaţă de teren în aceeaşi zonă, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, astfel încât exista riscul suprapunerii terenului solicitat de inculpatul B. cu terenul revendicat de A.S.A.S. În plus, poziţia exprimată până la acel moment de A.S.A.S. fusese în sensul protejării patrimoniului institutelor de cercetare din subordine, fiind vorba despre terenuri indispensabile cercetării, iar în ce priveşte notificarea inculpatului B., terenul solicitat era în extravilan şi nu putea face obiectul Legii nr. 10/2001.

Potrivit menţiunilor din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, singura poziţie exprimată de inculpatul Y. a vizat "necesitatea delimitării proprietăţii care se solicită", în condiţiile în care acesta a precizat că "o parte din terenul se află şi în proprietatea A.S.A.S.".

Atât inculpatul Y., cât şi martora NNNN., jurista A.S.A.S. care a participat la şedinţa din 2.09.2008, la solicitarea inculpatului, au contestat conţinutul procesului-verbal, care nu ar reda cu fidelitate şi în întregime discuţiile purtate şi, mai ales, susţinerilor lor, cu referire la regimul juridic al terenului (extravilan, care nu face obiectul Legii nr. 10/2001) şi la împrejurarea că acesta este indispensabil cercetării, iar A.S.A.S nu este de acord cu restituirea lui.

Deşi probatoriul testimonial administrat în cauză nu confirmă faptul că inculpatul Y. şi martora NNNN. ar fi avut şi alte susţineri decât cele menţionate în procesul-verbal, niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu au arătat că inculpatul ar fi susţinut în vreun fel legalitatea şi temeincia notificării sau că s-ar fi exprimat în favoarea restituirii terenului solicitat, ci doar că ar trebui identificat terenul pentru care s-a formulat cererea de retrocedare.

Potrivit martorului YYYYYYYYYYY., preşedintele de la acea vreme a A.S.A.S., acesta a fost informat de către inculpatul Y. şi martora NNNN. despre şedinţa la care au participat şi, ca urmare a acestei informări, a fost redactată adresa din 2.09.2008 prin care A.S.A.S. a încunoştinţat oficial institutul despre cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe care o formulase în baza Legii nr. 247/2005 pentru o suprafaţă totală de 62,74 ha. şi care fusese adresată Comisiei locale a sectorului 1 de fond funciar.

Mai mult, în această adresă s-a solicitat să nu se întreprindă măsuri de înstrăinare a imbilului identificat conform unei expertize topografice, care ar fi atestat suprapunerea suprafeţei revendicate de A.S.A.S. cu amplasamentul actual al mai multor instituţii, inclusiv Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, având în vedere că "dosarul nostru de fond funciar este în curs de soluţionare la Primăria sectorului 1."

Prin urmare, această adresă transmisă de A.S.A.S. institutului între cele două şedinţe ale Consiliului de Administraţie nu este în contradicţie cu poziţia exprimată de Y. în şedinţa din 2.09.2008, singura la care inculpatul a participat şi care dovedeşte că nu s-a exprimat în favoarea retrocedării terenului solicitat de României Paul.

În consecinţă, niciuna dintre acţiunile imputate inculpatului Y. prin actul de sesizare nu a constituit un ajutor acordat directorului MMMM. sau celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie pentru a dispune restituirea nelegală a terenului solicitat de inculpatul B., astfel încât nu se poate reţine în sarcina inculpatului Y. săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În concluzie, faţă de toate considerentele expuse anterior, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, pe baza întregului probatoriu aflat la dosarul cauzei, instanţa de apel constată că faptele imputate prin actul de sesizare în cazul restituirii fostei D., există, au fost săvârşite de inculpaţii indicaţi în rechizitoriu (cu excepţia inculpatului Y.) şi întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în forma autoratului, respectiv a complicităţii.

Astfel, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 170.924,97 mp. aflat în domeniul public al Statului Român şi în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor s-a făcut cu încălcarea 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu referire la art. V alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005, art. 8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi art. 3 din H.G. nr. 1881/2005, dar şi la art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1), (3) şi 4 din Legea nr. 1/2000, art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 şi art. 10 alin. (8) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, dar şi cu nesocotirea art. 10 alin. (1), (2) şi 5 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Restituirea nelegală a terenului sus-menţionat a avut ca urmare producerea unui prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro (reprezentând valoarea suprafeţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat.

În speţă, nu este vorba despre o simplă decizie eronată a Consiliului de Administraţie, pentru care ar fi responsabili doar membrii acestuia, ci despre deturnarea unei decizii a unei instituţii publice în beneficiul unui grup de interese transfrontatlier, ce a avut drept consecinţă prejudicierea Statului Român.

Tot astfel, restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea institutului şi în domeniul public al statului nu a fost doar o afacere personală a inculpatului M. şi a unui director corupt, care a şi decedat mai înainte de declanşarea cercetărilor penale, aşa cum s-a încercat să se acrediteze de către ceilalţi inculpaţi acuzaţi în prezenta cauză.

Restrângerea responsabilităţii pentru faptele ilegale cauzatoare de prejudicii la membrii Consiliului de Administraţie sau la directorul decedat face abstracţie de adevărata situaţie de fapt din speţă, potrivit căreia persoane din interiorul institutului au conlucrat perfect cu adevăraţii beneficiari ai restituirii ilegale, inclusiv, dar nu doar cu inculpatul M., aceştia reuşind să determine, pe fondul lipsei de cunoştinţe juridice, a ascunderii unor documente, inclusiv a contractului de cesiune de drepturi încheiat la 1.11.2006 între inculpaţii B. şi S.C.F. S.RL., dar şi a adevăratei legături stabilite între conducerea institutului şi membrii unui grup infracţional organizat, luarea de către Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin încălcarea legii, a unor hotărâri cu consecinţe păgubitoare atât pentru Statul Român, cât şi pentru institutul în care cei mai mulţi îşi desfăşurau activitatea.

Astfel, inculpaţii care au fost trimişi în judecată în legătură cu retrocedarea fostei D., în calitate de autor, respectiv complici, au prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor lor, urmărind sau doar acceptând păgubirea patrimoniului public al statului şi, corelativ, obţinerea unor foloase necuvenite de către alte persoane.

Prin urmare, criticile Parchetului şi ale părţii civile ce pun în discuţie greşita achitare a inculpaţilor (cu excepţia lui Y.) pentru faptele săvârşite în legătură cu restituirea fostei D. sunt întemeiate, astfel încât, admiţând căile de atac formulate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va proceda la rejudecarea cauzei după desfiinţarea sub acest aspect a sentinţei atacate şi va dispune condamnarea următorilor inculpaţi pentru:

- în cazul inculpatei X.: abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în luna septembrie 2008, a aprobat, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară menţionate anterior, restituirea în natură către inculpatul B. a terenului în suprafaţă de 170.924,97 mp. aflat în domeniul public al Statului Român şi în administrarea institutului, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

- în cazul inculpatului M.: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în perioada august- septembrie 2008, în baza înţelegerii stabilite cu inculpaţii G. şi E., deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu poate restitui în mod legal terenul ce a făcut obiectul notificării nr. x din 13.02.2002, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

- în cazul inculpatului E.: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în perioada august- septembrie 2008, în baza înţelegerii stabilite cu inculpaţii G. şi M., deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu poate restitui în mod legal terenul ce a făcut obiectul notificării nr. x din 13.02.2002, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 7 alin. (4) şi art. 144 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, precum şi art. 1.1 din Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

- în cazul inculpatei Z.: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în luna septembrie 2008, în calitate de avocat al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, institutul nu poate restitui în mod legal inculpatului B. terenul ce a făcut obiectul notificării nr. x din 13.02.2002, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 7 alin. (4) şi art. 144 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, precum şi art. 1.1 din Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

- în cazul inculpatului B.: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în perioada august- septembrie 2008, în baza înţelegerii stabilite cu inculpaţii M. şi E., deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, terenul ce a făcut obiectul notificării nr. x din 13.02.2002 nu-i poate fi restituit în mod legal de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

- în cazul inculpatului AA.: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în luna septembrie 2008, cunoscând că nu are dreptul de a efectua expertize, a întocmit o lucrare în numele altei persoane, utilizând în acest sens ştampila de expert autorizat a numitului SSSS., pe care a intitulat-o "expertiză tehnică imobiliară", lucrare care, deşi nu întrunea cerinţele unei asemenea expertize şi nu răspundea tuturor obiectivelor stabilite în şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, a fost folosită de directorul MMMM. şi de inculpatele X., Z. în şedinţa aceluiaşi consiliu din 26.09.2008 şi a stat la baza adoptării la aceeaşi dată, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a hotărârii şi dispoziţiei de restituire a suprafeţei de 170.924,97 mp. teren aflat în administrarea institutului, menţionat ca atare în cuprinsul lucrării, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii B., M. şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat.

Înalta Curte constată că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave s-a consumat la data când s-a produs paguba în patrimoniul Statului Român, care coincide cu data la care a fost realizat folosul necuvenit de inculpatul B., respectiv 26.09.2008.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., respectiv art. 122 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. (1969) termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, curge de la data săvârşirii infracţiunii, care este data consumării acesteia conform art. 174 C. pen., respectiv art. 144 C. pen. (1969), iar acesta nu s-a împlinit până la momentul la care s-a dispus faţă de inculpaţii sus-menţionaţi efectuarea în continuare a urmăririi penale.

În ce priveşte termenul special de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 124 C. pen.(1969) şi art. 155 alin. (4) C. pen., acesta s-ar fi împlinit în 26.09.2023, iar conform legii penale în vigoare în 26.09.2028, aşadar ulterior soluţionării definitive a prezentei cauze.

În ce priveşte infracţiunea de dare de mită imputată inculpatului M., Înalta Curte constată că fapta acestuia care, în toamna anului 2008, a plătit directorului Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, numitul MMMM. o excursie pe Coasta de Azur, pentru ca acesta să sprijine în Consiliul de Administraţie şi să aprobe restituirea terenului aferent fostei D., deşi ştia că aceasta este contrară legii, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită.

În acest sens, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că foloasele primite de directorul institutului de la inculpatul M. au fost în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că restituirea terenului aflat în administrarea institutului s-a făcut cu încălcarea legii, fapt cunoscut atât de mituitor, cât şi de cel mituit.

Cu toate acestea, deşi fapta imputată există, a fost săvârşită de inculpat şi întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită, răspunderea penală este înlăturată ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, aspect constatat şi de instanţa de fond prin sentinţa apelată.

Prin urmare, criticile formulate în apel de inculpatul M., care au pus în discuţie existenţa faptei şi condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită, sunt nefondate.

VII. Referitor la criticile formulate de Ministerul Public în legătură cu infracţiunea de mărturie mincinoasă

Acuzaţia adusă inculpatului BB. prin actul de sesizare a constat în aceea că, fiind audiat în calitate de martor la datele de 1.03.2016 şi 15.03.2016 în legătură cu mandatul avut de la inculpatul B. şi demersurile întreprinse pentru retrocedarea bunurilor revendicate de acesta, inculpatul BB. a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la împrejurările în care s-a formulat cererea de retrocedare la Primăria Snagov, legătura de prietenie cu primarul AAAAAAAAA. şi implicarea în obţinerea hotărârii, respectiv contactarea şi coordonarea avocaţilor pentru formularea unei acţiuni în instanţă, potrivit înţelegerii avute cu acesta.

Pe de o parte, în privinţa celor două declaraţii care formează obiectul acuzaţiilor, Înalta Curte constată că în prima declaraţie dată în calitate de martor, la 1.03.2016, inculpatul BB. a recunoscut că a încheiat un contract de mandat cu inculpatul B. pentru a întreprinde demersuri legale pentru revendicarea Pădurii Snagov, urmând să primească un procent din pădurea care s-ar fi obţinut.

În privinţa acestor demersuri, inculpatul BB. a arătat că doar a plătit avocaţii care s-au ocupat de procesul de la Judecătoria Buftea, însă nu a discutat cu aceştia, nu s-a prezentat în instanţă, nu a vorbit niciodată cu primarul BBBBBB.

În cea de-a doua declaraţie dată în calitate de martor, la 15.03.2016, inculpatul BB. a susţinut în esenţă aceleaşi aspecte, arătând suplimentar că, până la termenul de judecată din dosarul de la Judecătoria Buftea, nu a fost la primăria Snagov şi nu ştie dacă avocaţii au discutat cu primarul, viceprimarul sau jurista primăriei.

Avocaţii angajaţi i-ar fi fost sugeraţi de inculpatul B. şi avocatul acestuia, XXXXXXXXXX., însă nu a discutat chestiuni concrete despre acţiunea în justiţie, rolul său fiind doar acela de plăti avocaţii.

Inculpatul a arătat că nu ştie/nu-şi aminteşte cine s-a prezentat la proces, în calitate de avocat şi nici dacă procesul s-a pierdut sau s-a câştigat.

Pe de altă parte, examinând conţinutul actului de sesizare, Înalta Curte constată că inculpatul BB. a fost prezentat ca fiind un om de afaceri influent în judeţul Ilfov, cu care inculpatul B. a intrat în legătură, în contextul în care acesta era preocupat să găsească persoane cu influenţă politică şi resurse financiare, care, în schimbul cedării unei părţi din bunurile revendicate, puteau obţine aceste bunuri prin trafic de influenţă, în condiţiile în care toate persoanele implicate ştiau că Pădurea Snagov nu mai poate fi retrocedată legal.

În acest sens, s-a arătat că inculpatul BB. avea o relaţie apropiată cu primarul de la acea dată al localităţii Snagov, martorul JJJ. şi, de comun acord cu acesta, a apelat la martorul DDDDDDDDD., avocat, pentru a găsi o soluţie care să eludeze dispoziţiile legilor speciale de retrocedare.

S-a recurs astfel la o acţiune în constatare, admisă la primul termen de judecată, la care, potrivit înţelegerii cu martorul BBBBBB., primăria Snagov nu s-a opus şi nici măcar nu a depus întâmpinare. Din practicaua hotărâriri judecătoreşti, rezultă că, la primul şi unicul termen de judecată, singura susţinere a consilierului juridic al primăriei a fost că "lasă la aprecierea instanţei".Ulterior, aşa cum probează actele existente la dosar, pârâta nu a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din această situaţie de fapt expusă în actul de sesizare, rezultă că inculpatul BB. ar fi fost implicat în demersuri ilicite, finalizate cu obţinerea sentinţei civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, care ulterior a fost folosită de ceilalţi inculpaţi din prezenta cauza pentru a justifica restituirea nelegală a suprafeţei de 46,78 ha. din Pădurea Snagov.

Astfel, în rechizitoriu s-a precizat că inculpatul BB. ar fi acţionat cu intenţie pentru a obţine fără drept Pădurea Snagov, bazându-se pentru aceasta pe relaţiile avute la primăria Snagov.

Este cert că în ambele declaraţii pe care le-a dat în calitate de martor în faza de urmărire penală, inculpatul BB. nu a spus adevărul cu privire la aspecte esenţiale asupra cărora a fost întrebat, cum ar fi relaţiile pe care acesta le-a avut la primăria Snagov, mai exact cu fostul primar JJJ., precum şi demersurile pe care le-a făcut prin intermediul acestuia pentru a reuşi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti în favoarea inculpatului B., în condiţiile în care probatoriul testimonial administrat în cauză a demonstrat că, în baza înţelegerii avute cu primarul localităţii Snagov, această instituţie publică nu şi-a făcut în mod deliberat nicio apărare în respectiva cauză (nu a depus întâmpinare, nu a exprimat niciun punct de vedere cu ocazia dezbaterilor şi nu a atacat hotărârea pronunţată).

Având în vedere cele expuse anterior cu privire la situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare, este evident că aspectele pe care inculpatul BB. trebuia să le relateze, în calitate de martor, l-ar fi putut teoretic expune unei investigaţii penale cu privire la o săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau la o posibilă participaţie la infracţiunea de abuz în serviciu.

În aceste condiţii, inculpatul BB. a fost pus să aleagă între a spune adevărul, cu consecinţa furnizării de informaţii incriminatoare inclusiv cu privire la propria conduită ilicită, şi a minţi, cu consecinţa incriminării sale pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Împrejurarea că, la data audierii sale în calitate de martor, răspunderea penală pentru aceste infracţiuni era prescrisă, fiind împlinit termenul general de prescripţie, este lipsită de relevanţă din perspectiva reţinerii infracţiunii de mărturie mincinoasă, căci nu se poate pretinde martorului să cunoască amănunte în legătură cu actele îndeplinite şi stadiul procedurilor în cauza la momentul la care a fost audiat în această calitate, fiind suficient să aibă o temere in abstracto cu privire la o posibilă incriminare a sa pentru săvârşirea unor infracţiuni, inclusiv în legătură cu care este chemat să depună mărturie, chiar dacă in concreto aceasta nu mai era permisă de lege, întrucât era incidentă o cauză care înlătură răspunderea penală.

Aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, "martorul veritabil este acela care nu a participat în niciun fel la săvârşirea infracţiunii, ci doar are cunoştinţă despre aceasta, respectiv are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări esenţiale care determină soarta procesului. Participantul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are o strânsă legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, astfel încât, în cazul său, operează o prezumţie de parţialitate - similar părţilor şi subiecţilor procesuali principali. Or, martorul, de principiu, se situează în afara intereselor raportului juridic concret dedus judecăţii şi, tocmai de aceea, se pretinde ca el să fie obiectiv şi să contribuie la aflarea adevărului. Calitatea de martor presupune o participare corectă şi loială la proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane. Această calitate însă trebuie să se menţină pe toată durata procesului, pentru că doar atunci i se poate cere martorului să fie consecvent în relatarea adevărului." (decizia Curţii Constituţionale nr. 236/2020)

În speţă, în raport cu cele expuse anterior, inculpatul BB. nu a fost un "martor veritabil", iar prin conduita pe care a adoptat-o cu ocazia celor două declaraţii date în această calitate, a ales să-şi protejeze propria persoană faţă de o posibilă incriminare, fiind astfel lipsit de libertatea de voinţă şi acţiune pe care o are martorul asupra căreia nu planează vreun dubiu cu privire la participarea sa la săvârşirea unei infracţiuni.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către inculpatul BB. este legală, astfel încât critica Parchetului este nefondată.

VIII. Legea penală mai favorabilă

Deşi instanţa de fond a stabilit legea penală mai favorabilă, aceasta a fost determinată doar cu privire la inculpaţii care au fost condamnaţi prin sentinţa apelată.

Având în vedere soluţiile de condamnare dispuse de instanţa de apel, ca urmare a admiterii căii de atac exercitate de Parchet şi părţile civile R.N.P.EE. şi Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P.Braşov, se impune stabilirea legii penale mai favorabile şi cu privire la inculpaţii achitaţi în primă instanţă, în limitele în care vor fi admise aceste apeluri.

Înalta Curte constată astfel că de la data comiterii faptelor analizate anterior şi până la soluţionarea definitivă a cauzei prin prezenta decizie există o succesiune de legi penale în timp.

Astfel, infracţiunile imputate inculpaţilor au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, ale Legii nr. 78/2000 şi Legii nr. 39/2003, însă în prezent este în vigoare un alt C. pen., adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012.

Determinarea legii penale mai favorabile se face în concret, prin raportare la faptele comise de fiecare persoană în parte şi presupune analiza unor criterii referitoare la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi pedeapsă (cuantum şi modalitate de executare, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni).

Înalta Curte reţine mai întâi că activitatea infracţională analizată în considerentele prezentei decizii, incriminată iniţial în C. pen. din 1969, Legea nr. 78/2000 şi Legea nr. 39/2003, se regăseşte în infracţiunile prevăzute în C. pen. în vigoare, dar şi în Legea nr. 78/2000, inclusiv după modificarea sa prin Legea nr. 187/2012, neexistând diferenţe semnificative între legea nouă şi legea veche în privinţa condiţiilor de incriminare.

În al doilea rând, în privinţa condiţiilor de tragere la răspundere penală, nu se ridică problema prescripţiei răspunderii penale pentru niciuna dintre infracţiunile care fac obiectul judecăţii (cu excepţia celei de dare de mită, cu privire la care prima instanţă a dispus deja încetarea procesului penal), atât din perspectiva C. pen. din 1969, cât şi a C. pen. în vigoare.

În fine, în privinţa pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, instanţa de apel constată că limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală în vigoare (C. pen. şi Legea nr. 78/2000) sunt mai mici decât cele prevăzute de C. pen. din 1969, situaţia fiind similară şi în cazul infracţiunii prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000, după modificarea intervenită prin Legea nr. 187/2012, cât şi celei prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Astfel:

- în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave: 4-14 ani închisoare (art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 297 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen.) faţă de 5-15 ani închisoare (art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 248 C. pen. 1969 rap.la art. 2481 C. pen. 1969;

- în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat: 3-10 ani închisoare (art. 367 alin. (2) C. pen.) faţă de 5-20 ani închisoare, fără a se depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional oragnizat (art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003).

În cazul concursului de infracţiuni, legea în vigoare presupune aplicarea unui spor obligatoriu la pedeapsa cea mai grea, spre deosebire de C. pen. din 1969 sub imperiul căruia sporirea pedepsei era facultativă.

În egală măsură, din perspectiva circumstanţelor atenuante judiciare, ca şi a modalităţilor neprivative de libertate de executare a pedepselor, inclusiv cu referire la obligaţiile instituite şi la intervenirea reabilitării de drept, C. pen. din 1969 cuprinde reglementări mai favorabile.

Analizând situaţia fiecărui inculpat care urmează a fi condamnat ca efect al admiterii apelurilor Parchetului şi ale părţilor civile, prin raportare la criteriile menţionate anterior, Înalta Curte constată următoarele:

1. în cazul inculpaţilor O., P., Q., R., S. şi T., legea penală mai favorabilă este legea nouă (C. pen. în vigoare şi dispoziţiile Legii nr. 78/2000 modificate prin Legea nr. 187/2012).

În condiţiile în care aceşti inculpaţi urmează a fi condamnaţi doar pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fără luarea în considerare a unor circumstanţe atenuante judiciare şi cu executarea pedepsei prin privare efectivă de libertate, legea penală mai favorabilă va fi legea în vigoare, întrucât aceasta prevede limite de pedeapsă mai mici decât cele rezultate din aplicarea legii vechi (4-14 ani închisoare faţă de 5-15 ani închisoare).

2. În cazul inculpaţilor G., H., L., W. şi K., legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Astfel, faptele reţinute în sarcina acestor inculpaţi sunt incriminate atât de legea veche, reprezentată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cât şi de C. pen. în vigoare, în art. 367 alin. (2).

Faţă de limitele de pedepsă prevăzute de cele două legi penale succesive (5-20 de ani închisoare, fără se putea depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, faţă de 3-10 ani conform legii noi), rezultă că legea penală mai favorabilă în cazul acestor inculpaţi este C. pen. în vigoare.

3. În cazul inculpaţilor X., Z. şi AA., legea penală mai favorabilă este legea veche (C. pen. din 1969 şi dispoziţiile Legii nr. 78/2000 anterior modificării prin Legea nr. 187/2012).

Deşi legea nouă prevede pentru infracţiunile săvârşite limite mai mici de pedepse (4-14 ani închisoare faţă de 5-15 ani închisoare), având în vedere că în cazul acestor inculpaţi sunt incidente unele împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuate judiciare doar în condiţiile art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special, până la o limită care permite totodată stabilirea unei modalităţi neprivative de libertate de executare a pedepsei, ţinând seama şi de efectele acesteia, legea penală mai favorabilă aplicabilă acestor inculpaţi este legea veche.

4. În cazul inculpatului B., având în vedere incidenţa unor împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuate judiciare doar în condiţiile art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special, ca şi modalitatea de sancţionare a concursului de infracţiuni, legea penală mai favorabilă este legea veche (C. pen. din 1969 şi dispoziţiile Legii nr. 78/2000 anterior modificării prin Legea nr. 187/2012).

5. În cazul inculpatului E., având în vedere limitele mai mari ale pedepselor prevăzute de legea veche pentru cele două infracţiuni săvârşite, legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare, chiar în condiţiile în care în sarcina acestuia se reţine săvârşirea unui concurs de infracţiuni, care potrivit C. pen. în vigoare presupune aplicarea obligatorie a unui spor.

6. În cazul inculpatei N. legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare.

În condiţiile în care inculpata urmează a fi condamnată şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma complicităţii, fără luarea în considerare a unor circumstanţe atenuante judiciare şi cu executarea pedepsei prin privare efectivă de libertate, legea penală mai favorabilă va fi legea în vigoare, chiar în condiţiile existenţei unui concurs de infracţiuni, întrucât aceasta prevede pentru infracţiunea menţionată limite de pedeapsă mai mici decât cele rezultate din aplicarea legii vechi (4-14 ani închisoare faţă de 5-15 ani închisoare).

7. În cazul inculpatului M., condamnat în fond pentru săvârşirea a două infracţiuni, prima instanţă a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea veche.

În condiţiile în care, prin prezenta decizie, inculpatul urmează a fi condamnat şi pentru complicitate la abuz în serviciu, sancţionată mai sever conform legii penale în vigoare, ţinând seama totodată de modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul concursului de infracţiuni reglementată de C. pen. în vigoare, rezultă că legea penală mai favorabilă va ramâne legea veche (C. pen. din 1969 şi Legea nr. 39/2003).

IX. Individualizarea pedepselor

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor a căror vinovăţie a fost stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.(1969), respectiv art. 74 C. pen. în vigoare, în funcţie de legea penală mai favorabilă aplicabilă fiecărui inculpat.

În acest sens, instanţa de apel va avea în vedere gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, urmarea imediată produsă şi contribuţia concretă a fiecăruia la producerea acesteia.

În privinţa circumstanţelor personale, dincolo de împrejurarea că, cu puţine excepţii, inculpaţii nu au fost interesaţi să administreze probe în acest sens, influenţa acestora în stabilirea pedepselor de executat va fi în general una redusă, prin raportare la circumstanţele reale incidente în cauză.

Pregătirea superioară pe care cei mai mulţi dintre inculpaţi o au, ca şi împrejurarea că aceştia nu aveau antecedente penale ori erau integraţi social, nu i-au împiedicat să încalce cu bună ştiinţă legea penală, toate acestea fiind mai degrabă circumstanţe cu caracter agravant decât unele favorabile inculpaţilor în procesul de individualizare a pedepselor.

În ce priveşte gravitatea faptelor comise de inculpaţi, Înalta Curte va reţine că acestea au fost săvârşite în beneficiul unui grup de interese, din care au făcut parte inculpaţii B., N., precum şi inculpaţii H., G., M., E., L., W. şi K., aceştia, în calitate de membri ai unui grup infracţional organizat cu caracter transfrontalier, care a reunit persoane potente financiar, cu conexiuni certe la cel mai înalt nivel al statului român şi, în parte, cu pregătire juridică superioară, grupare al cărui scop a fost dobândirea prin mijloce nelegale a unor proprietăţi extrem de valoroase şi, ulterior, realizarea unor profituri uriaşe de pe urma acestora, întrucât după obţinerea lor, proprietăţile puteau fi vândute în schimbul unor sume de bani importante sau puteau face obiectul altor investiţii imobiliare derulate chiar de inculpaţi.

Acţiunile derulate de acest grup de interese s-au concretizat în infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora (trafic şi cumpărare de influenţă, dare şi luare de mită, abuz în serviciu), în care au fost antrenaţi şi funcţionari publici sau reprezentanţi ai unor instituţii publice, în urma cărora s-a reuşit devalizarea Statului Român cu zeci de hectare de terenuri agricole şi forestiere, situate inclusiv în domeniul public, care au intrat în stăpânirea efectivă a grupului infracţional organizat ascuns în spatele unei societăţi-paravan de tip offshore, dar şi a altor persoane care au avut legătură cu acesta, în baza unor înţelegeri de tip infracţional.

Faptul că o mare parte din bunurile obţinute în mod nelegal au fost găsite la inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză (M., F. - în spatele căreia se află inculpaţii I. şi G.) sau la alte societăţi controlate de aceştia (cum este cazul inculpatei N.), nu este vreun merit al inculpaţilor, ci doar urmarea neînţelegerilor intervenite între membrii grupului de interese în legătură cu împărţirea "prăzii", care i-au împiedicat să se bucure de emolumentul activităţii lor infracţionale, astfel încât această împrejurare nu poate constitui o circumstanţă favorabilă inculpaţilor în procesul de individualizare a pedepselor.

Tot astfel, în ce priveşte timpul scurs de la săvârşirea infracţiunilor, este real faptul că, în speţă, pronunţarea unei hotărâri definitive care statuează asupra faptelor şi vinovăţiei persoanelor cercetate are loc după mai mulţi ani de la data comiterii acestora, însă acest aspect nu atrage după sine concluzia că rezonanţa socială a infracţiunilor săvârşite s-ar fi diminuat într-o asemenea măsură încât să conducă la aplicarea unor sancţiuni derizorii.

În acest context, este de reţinut că faptele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză au ajuns la cunoştinţa publicului abia în anul 2015, când organele de urmărire penală au început să le cerceteze efectiv, dată în raport de care nu se poate susţine nici faptul că procedurile judiciare ar fi avut o durată excesivă, ţinând seama de complexitatea deosebită a cauzei şi numărul mare de persoane cercetate (23 de inculpaţi).

Prin urmare, fără a nega durata de timp scursă de la data comiterii infracţiunilor, Înalta Curte va avea în vedere acest aspect în procesul de individualizare a pedepselor, însă nu-i va da prevalenţă, urmând a fi apreciat în contextul celorlalte criterii de individualizare prevăzute de lege.

Astfel, în privinţa inculpaţilor H. şi G., chiar dacă au avut vizibilitate mai redusă în acţiunile concrete ale grupului infracţional, aceştia au cunoscut de la bun început termenii înţelegerii cu caracter infracţional, au asigurat finanţarea grupării şi au fost ţinuţi la curent permanent, direct sau prin reprezentanţi, în legătură cu stadiul demersurilor efectuate pentru atingerea scopului grupului infracţional, urmând a fi principalii beneficiari ai bunurilor restituite ilegal.

Ascunderea implicării acestor inculpaţi în HHHHHHHHHH./F. s-a făcut în mod deliberat, pentru a nu atrage atenţia asupra adevăraţilor beneficiari ai afacerii, prin utilizarea unei societăţi-paravan, F., pe care inculpaţii o controlau "din umbră", prin intermediul societăţilor care deţineau capitalul (părţile sociale) ale acesteia şi pe care tot ei urmau să o finanţeze, asigurând resursele necesare obţinerii bunurilor dorite.

Aşa cum s-a arătat anterior, împrejurarea că inculpaţii nu au reuşit să se bucure de beneficiile activităţii infracţionale pe care au pus-o la punct, s-a datorat numai neînţelegerilor intervenite ulterior între membrii grupării şi inculpatul B. cu privire la împărţirea celor două bunuri obţinute în mod fraudulos (Pădurea Snagov şi D.), care s-au prelungit în timp până la intervenţia organelor judiciare.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel îi va condamna pe inculpaţii H. şi G. la câte o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum moderat şi cu executare în regim de detenţie.

Totodată, având în vedere criteriile prev.de art. 67 alin. (1) C. pen., Înalta Curte va interzice acestor inculpaţi, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., iar doar ca pedeapsă complementară, în baza art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen., li se va interzice acestora să se afle pe teritoriul României pe durata stabilită prin prezenta decizie.

Alături de inculpaţii I. şi G., un rol esenţial în cadrul grupării infracţionale l-a avut inculpatul M., care a reprezentat interfaţa în relaţia cu inculpatul Paul, a purtat "negocierile" cu cel acesta, promiţându-i că bunurile dorite de acesta pot fi obţinute prin influenţa şi puterea pe care "ei" o au, şi a acţionat "la vedere" în acest scop, relaţionând cu funcţionarii de care depindea aducerea la îndeplinire a promisiunilor făcute şi reuşind, în final, ca prin demersurile sale ilicite să aducă în proprietatea grupării atât Pădurea Snagov, cât şi D.

Acţiunile concrete derulate de inculpatul M. pentru obţinerea bunurilor respective, reţinute deopotrivă în considerentele sentinţei apelate şi ale prezentei decizii, precum şi amploarea activităţii sale infracţionale justifică un tratament sancţionator mai sever aplicat acestuia, fără însă ca aceasta să echivaleze cu stabilirea unor pedepse derizorii pentru inculpaţii care au constituit împreună cu inculpatul M. nucleul grupării infracţionale, căci toate acţiunile acestuia, de la traficarea de influenţă şi până la intervenţiile asupra funcţionarilor implicaţi în restituirea bunurilor, s-a făcut cu acceptul şi în deplina cunoştinţă de cauză a inculpaţilor I. şi G.

Inculpatul M. a fost parte din proiectul "Prinţul/F.", fără a fi singura persoană implicată în această afacere, după cum societatea-paravan F., găsită vinovată la rândul său de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, nu era a inculpatului M., ci acesta a acţionat prin intermediul ei atât în propriul beneficiu, cât şi în interesul celorlalţi membri ai grupării infracţionale.

Cu alte cuvinte, chiar dacă inculpatul M. a fost persoana cea mai vizibilă atât în relaţia cu cumpărătorul de influenţă, cât şi în privinţa demersurilor concrete pentru obţinerea bunurilor, acţiunile sale nu înlătură răspunderea penală a celorlalţi inculpaţi, membri ai grupului infracţional organizat, ci justifică tratamentul sancţionator diferit aplicat membrilor grupării, în funcţie de rolul deţinut şi activitatea desfăşurată de aceştia în mod concret.

Prin urmare, în cazul inculpatului M., instanţa de apel apreciază că, pe de o parte, se impune admiterea apelului Parchetului şi în ce priveşte individualizarea pedepselor, în sensul majorării sancţiunilor aplicate pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar, pe de altă parte, condamnarea inculpatului la pedepse într-un cuantum moderat pentru infracţiunea prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, urmând ca pedeapsa cea mai grea rezultată în urma contopirii să fie sporită, în condiţiile prev.de art. 34 lit. b) C. pen. (1969).

Totodată, având în vedere criteriile prev. de art. 71 alin. (3) C. pen. 1969, instanţa de apel va interzice inculpatului M., ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi b C. pen. (1969).

Va deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestului la domiciliu.

În cazul inculpaţilor L., W. şi K., instanţa de apel va avea în vedere că aceştia s-au alăturat ulterior grupării infracţionale constituite de inculpaţii I., G., M., cu ajutorul inculpatului E., dar şi gradul de implicare a lor, ca durată şi/sau importanţă, în funcţionarea grupării, circumstanţe care justifică aplicarea unor pedepse mai reduse, fără executare în regim de detenţie, dar cu supravegherea conduitei lor pe durata unui termen de încercare şi obligarea la prestarea unei munci în folosul comunităţii, măsuri care, în aprecierea instanţei de apel, vor fi suficiente pentru îndreptarea comportamentului deviant de care aceştia au dat dovadă prin implicarea lor în activitatea infracţională care a făcut obiectul judecăţii, precum şi pentru respectarea pe viitor a valorilor apărate de legea penală.

Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind condiţiile în care suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va fi revocată.

Totodată, având în vedere criteriile prev.de art. 67 alin. (1) C. pen., Înalta Curte va interzice acestor inculpaţi, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Va constata că inculpaţii L., W. şi K. au fost reţinuţi câte 24 de ore.

În privinţa inculpatului E., Înalta Curte reţine că acesta s-a implicat activ în HHHHHHHHHH./F., a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea ilicită a terenului aferent fostei D.

Gravitatea faptelor comise de inculpatul E. este cu atât mai mare cu cât, dintre toţi inculpaţii, el nu doar că avea pregătire juridică, ci activa într-una dintre casele importante de avocatură din România, prezumându-se în mod absolut că acesta cunoaşte rigorile legii, inclusiv ale celei penale, pe care era obligat să le respecte, mai presus de interesele unui grup sau chiar a potenţialelor beneficii materiale pe care şi el urma să le obţină, ca procent din bunurile restituite în mod ilegal.

În ciuda celor susţinute de inculpatul E. pe parcursul cercetărilor, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că acesta a ales în mod deliberat să satisfacă interesele materiale ale unui grup infracţional organizat cu caracter transfrontalier în detrimentul respectării legii, implicându-se în mod activ şi fără scrupule în demersuri cu caracter ilegal, care au adus atingere inclusiv onoarei profesiei de avocat.

Din aceste motive, luând în considerare şi faptul că inculpatul E. se face vinovat de săvârşirea unui concurs de infracţiuni, instanţa de apel îl va condamna la pedepse cu închisoarea, orientate către minimul special, dar cu executare în regim de detenţie, nefiind posibilă şi nici justificată o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei rezultante, prin raportare la cuantumul acesteia.

În acelaşi timp, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, inclusiv calitatea de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunilor, Înalta Curte va interzice inculpatului E., ca pedepse complementare şi accesorii, nu numai exercitarea drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ci şi a dreptului de a exercita profesia de avocat, pe durata stabilită prin prezenta decizie

Va deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi a arestului la domiciliu.

În privinţa inculpatului B., deşi acesta nu a fost membru din grupul infracţional organizat, el a făcut parte din gruparea de interese care a gravitat în jurul acestuia şi care a avut ca scop intrarea în mod ilegal în stăpânirea unor bunuri din patrimoniul Statului Român.

Animat de dorinţa de îmbogăţire, prin invocarea legăturii cu fostul C., şi ştiind că bunurile revendicate nu pot fi obţinute în mod legal, inculpatul B. a acceptat să cumpere influenţa afirmată de inculpatul M., ca exponent al unor persoane care aveau puterea necesară, nu doar financiară, ci şi la nivel relaţional, pentru a obţine aceste bunuri, inclusiv prin influenţe exercitate asupra funcţionarilor aflaţi la diverse paliere de decizie.

Deşi interacţiunile directe ale inculpatului B. cu ceilalţi membri ai grupului, în principal, inculpatul M., dar şi inculpatul E., au fost sporadice, el aşteptând să obţină bunurile promise, în cotele înscrise în contractul ce a consfinţit vânzarea-cumpărarea de influenţă, inculpatul B. nu a ezitat să se implice personal în demersurile iniţiate de membrii grupului, atunci când aceasta a fost apreciată ca fiind necesară, acceptând astfel să contribuie la obţinerea ilicită a bunurilor revendicate.

În egală măsură, Înalta Curte va reţine, ca o circumstanţă atenuată judiciară, că, prin declaraţiile date în cauză, inculpatul B. a contribuit la devoalarea grupului infracţional organizat şi a modului în care acesta a funcţionat.

În consecinţă, instanţa de apel îl va condamna pe acest inculpat la pedepse orientate sub minimul special atât pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, cât şi pentru complicitate la cele două infracţiuni de abuz în serviciu, însă pedeapsa rezultantă va fi executată în regim de detenţie, nefiind posibilă şi nici justificată o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei rezultante, prin raportare la cuantumul acesteia.

Totodată, având în vedere criteriile prev. de art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), instanţa de apel va interzice inculpatului B., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi b C. pen. (1969).

Va deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestului la domiciliu.

Ca urmare a executării pedepsei rezultante în regim de detenţie, vor fi înlăturate disp.art. 861-864 C. pen. (1969) referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp.art. 71 alin. (5) din acelaşi cod referitoare la suspendarea executării pedepselor accesorii.

În privinţa inculpatei N., aceasta nu doar că a cunoscut provenienţa infracţională a terenului transferat ulterior pe numele unei societăţi comerciale pe care o controla, ci, aşa cum a rezultat din considerentele prezentei decizii, a contribuit, prin demersurile efectuate, la restituirea nelegală a suprafeţei de 46,78 ha. din Pădurea Snagov şi, prin aceasta, la prejudicierea Statului Român.

Astfel, bunurile a căror provenienţa ilicită a ascuns-o reprezintă un beneficiu al inculpatei din activitatea infracţională în care s-a implicat în mod direct, în condiţiile în care aceasta a participat în calitate de complice la infracţiunea de abuz în serviciu ce a avut ca urmare restituirea ilegală a Pădurii Snagov, nefiind vorba aşadar doar despre dobândirea unor bunuri provenite din infracţiuni săvârşite de terţi.

Ca şi în cazul altor inculpaţi, împrejurarea că terenul dobândit din săvârşirea infracţiunii a fost recuperat de la societatea pe numele căreia fusese transferat, nu este un merit al inculpatei şi nu poate conduce la concluzia că spălarea de bani săvârşită de inculpata N. nu ar avea o gravitate foarte mare.

Prin urmare, admiţând apelul Parchetului, Înalta Curte o va condamna pe această inculpată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu la o pedeapsă orientată către minimul special, pe care o va contopi cu cea aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de spălare a banilor, urmând însă ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenţie, neexistând motive care să justifice clemenţa manifestată de instanţa de fond.

În acest sens, vor fi înlăturate dispoziţiile referitoare la modalitatea neprivativă de libertate de executare a pedepsei, aplicate de prima instanţă.

Totodată, având în vedere criteriile prev.de art. 67 alin. (1) C. pen., Înalta Curte va interzice inculpatei, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Aşa cum a rezultat din considerentele prezentei decizii, atingerea scopului urmărit de membrii grupării de interese nu ar fi fost posibilă fără conduita ilicită a reprezentanţilor instituţiilor publice învestite cu soluţionarea cererilor de restituire, care, chiar dacă nu s-a probat (decât cu unele excepţii) că ar fi avut beneficii directe de pe urma acţiunilor lor ilegale, au încălcat legea cu bună ştiinţă, urmărind sau acceptând obţinerea unor foloase materiale necuvenite de către terţe persoane.

Dincolo de dispreţul pe care l-au dovedit pentru lege, este de observat că niciunul dintre inculpaţii implicaţi în procedurile de soluţionare a notificărilor formulate în cazul Pădurii Snagov şi D., în cea mai mare parte fiind vorba despre funcţionari publici, nu şi-a asumat vreo responsabilitate în legătură cu faptele imputate şi urmările produse, ci aceştia au încercat să-şi minimalizeze contribuţia, să o paseze în sarcina altor persoane, inclusiv decedate sau netrimise în judecată sau să se ascundă în spatele organului colectiv care a luat deciziile nelegale.

Astfel, în cazul restituirii D., inculpatele Z. şi X. au făcut abstracţie de dispoziţiile legale, dar şi de interesele instituţiei publice pe care o reprezentau şi au conlucrat perfect cu adevăraţii beneficiari ai restituirii ilegale, reuşind să determine, pe fondul lipsei de cunoştinţe juridice a membrilor Consiliului de Administraţie, a ascunderii unor documente, dar şi a adevăratei legături stabilite între conducerea institutului şi membrii unui grup infracţional organizat, luarea unor hotărâri prin încălcarea legii şi cu consecinţe păgubitoare atât pentru Statul Român, cât şi pentru institutul în care cei mai mulţi îşi desfăşurau activitatea.

În privinţa inculpatului AA., acesta a acceptat să efectueze o lucrare pe care a intitulat-o "expertiză", ştiind că nu are acest drept şi că aceasta nu răspunde obiectivelor fixate de Consiliul de Administraţie, ci indicaţiilor inculpatelor X., Z. şi ale directorului institutului, pe care aceştia din urmă au folosit-o ulterior pentru a dispune restituirea nelegală a suprafeţei de teren aflată în administrarea institutului şi în domeniul public al statului.

În egală măsură, luând însă în considerare, pe de o parte, înscrisurile depuse în faza apelului de inculpatele Z. şi X., care atestă situaţia familială şi starea de sănătate a acestora, iar, pe de altă parte, contribuţia concretă pe care inculpatului AA. a avut-o la luarea deciziei ilegale de restituire a terenului şi, prin aceasta, la producerea urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte constată că în cazul acestor inculpaţi pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), cu consecinţa stabilirii unor pedepse sub minimul special, a căror executare va fi suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare, care va fi stabilit diferenţiat, între limita minimă şi maximă prev.de art. 862 alin. (1) C. pen. (1969), în funcţie de gravitatea faptelor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi.

Totodată, având în vedere criteriile prev. de art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), instanţa de apel va interzice inculpaţilor, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi b C. pen. (1969), iar în cazul inculpatelor Z. şi X. - şi exerciţiul dreptului prev.de art. 64 lit. c) din acelaşi cod, cu referire la profesia de avocat, în cazul inculpatei Z. şi a funcţiei de contabil şef/director economic, în cazul inculpatei X.

Va atrage atenţia celor trei inculpaţi asupra condiţiilor în care se va dispune revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere, prev. de art. 864 rap.la art. 83 şi art. 84 C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare va fi suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În cazul restiturii Pădurii Snagov, inculpaţii O., P., Q., R., S. şi T. au dovedit un dispreţ suveran faţă de dispoziţiile legale, restituind în deplină cunoştinţă de cauză zeci de hectare de pădure în lipsa oricărei dovezi referitoare la dreptul de proprietate al persoanei care le-a solicitat şi acceptând atât prejudicierea Statului Român, cât şi obţinerea unui folos necuvenit de către inculpatul B. şi grupul de interese din care acesta făcea parte, motive care justifică aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, dar cu executare în regim de detenţie.

În acelaşi timp, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, Înalta Curte va interzice acestor inculpaţi, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În fine, în privinţa inculpaţilor S.C.F. S.R.L. şi U., Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, însă numai din perspectiva cuantumului acestora.

Astfel, în cazul inculpatului U., deşi acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, iar nu şi a celei de luare de mită, pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, nu se poate face abstracţie de gravitatea faptei care a format obiectul judecăţii, prin care inculpatul U. a ascuns provenienţa ilicită a terenului primit ca mită în anul 2008 de la S.C.F. S.R.L., pentru contribuţia sa esenţială la intrarea în stăpânirea inculpaţilor a Pădurii Snagov, ce fusese restituită ilegal de către membrii comisiilor de fond funciar.

Prin vânzarea ulterioară a proprietăţii primită ca mită, operaţiune efectuată tot prin persoane interpuse, care figurau ca proprietari "în acte" ai terenului respectiv, şi ascunderea originii ilicite a preţului obţinut din vânzare, inculpatul U. a putut să se bucure nestingherit de banii proveniţi din săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Aşa cum s-a reţinut anterior, timpul scurs de la săvârşirea infracţiunii nu poate justifica aplicare unor pedepse derizorii, inclusiv în ce priveşte modalitatea de executare. Mai mult, inculpatul U. a "beneficiat" deja de scurgerea timpului, în condiţiile în care, tocmai din această cauză, nu a mai fost posibilă tragerea sa la răspundere penală şi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, aceasta fiind prescrisă.

Având în vedere aceste considerente, este întemeiată critica Pachetului vizând individualizarea pedepsei aplicate inculpatului U., însă doar în ce priveşte modalitatea de executare a acesteia.

Astfel, vor fi înlăturate disp.art. 861-864 C. pen. (1969) referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp.art. 71 alin. (5) din acelaşi cod referitoare la suspendarea executării pedepselor accesorii, pedepsele urmând a fi executate efectiv.

X. Latura civilă

Ca efect al soluţiilor de achitare dispuse în privinţa infracţiunilor de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov şi a fostei D., întemeiate pe disp.art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., prima instanţă a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi R.N.P.-EE.

Soluţiile dispuse în apel în legătură cu cele două infracţiuni de abuz în serviciu, în latura penală, atrag după sine o altă soluţie şi în ce priveşte latura civilă a cauzei.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (2) C. proc. pen., când acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca lucrul să fie restituit părţii civile.

De asemenea, potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

În acest context, mai înainte de a analiza acţiunile civile formulate de părţile civile sus-menţionate, Înalta Curte reţine că încălcarea dispoziţiilor legale constatată în considerentele prezentei decizii, cu referire la restituirea Pădurii Snagov şi a fostei D., s-a concretizat în mai multe înscrisuri întocmite de instituţiile publice implicate în soluţionarea notificărilor formulate în legătură cu aceste terenuri, care au stat la baza împroprietării nelegale a inculpatului B., iar, ulterior, ca efect al contractelor de vânzare încheiate, şi a altor inculpaţi din prezenta cauză.

În consecinţă, ca efect al nelegalităţilor constatate şi a soluţiilor de condamnare dispuse cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, nu pot rămâne în fiinţă înscrisurile întocmite în mod nelegal în legătură cu restituirea celor două suprafeţe de teren, sens în care, consecutiv admiterii apelurilor declarate de Parchet şi de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P.Braşov şi R.N.P.-EE., în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. vor fi desfiinţate următoarele înscrisuri:

- Procesul-verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 2.09.2008;

- Procesul-verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 26.09.2008;

- Decizia nr. 30 din data de 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor;

- Protocolul de predare - preluare din data de 26.09.2008 încheiat între Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi B. privind suprafaţa de 170.924,975 m.p.;

- Hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Procesul-verbal din 9 martie 2006 al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Anexa nr. 37 (în parte, cu privire la cererea inculpatului B.);

- Hotărârea nr. 1156 din 07.06.2006 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului B. din data de 26.06.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 9,97 ha;

- Titlul de proprietate nr. x din 07.08.2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului B. nr. 16.085 din data de 15.08.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 36,78 ha;

- Titlul de proprietate nr. x din 31.08.2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a fostei D., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală, solicitând în principal restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziei nr. 30 din 26.09.2008 de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi a protocolului de predare-preluare încheiat în aceeaşi zi, prin reintegrarea în proprietatea publică a statului a terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp.

În subsidiar, în situaţia în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură, s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata echivalentului în RON a sumei de 135.874.500 euro, reprezentând valoarea terenului stabilită prin raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală.

S-a arătat astfel că terenul sus-menţionat face parte din suprafaţa de 31,409 ha. aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, conform H.G. nr. 1881/2005.

Potrivit Constituţiei României, noului C. civ. şi Legii nr. 213/1998, bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile, iar sancţiunea pentru actele emise cu încălcarea regimului juridic al proprietăţii publice este nulitatea absolută.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele prezentei decizii, apartenenţa la domeniul public al statului a terenului ce a format obiectul deciziei nr. 30 din 26.09.2008 emisă de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în suprafaţă de 170.924,975 mp., este fără echivoc, rezultând în mod explicit din art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 1881/2005, coroborate cu conţinutul anexei nr. 11c. a aceleaşi hotărâri, dar şi din Lista bunurilor aparţinând domeniului public al statului, anexă la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţia României, "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică."

Regimul juridic al bunurilor din domeniul public este detaliat prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Astfel, potrivit art. 11 din această lege:

"(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:

a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii;

b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;

c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută."

În consecinţă, având în vedere, pe de o parte, cele deja constatate de instanţa de apel cu privire la restituirea nelegală a terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, iar, pe de altă parte, reţinând caracterul inalienabil al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi sancţiunea aplicată actelor juridice încheiate cu încălcarea acestuia, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va admite apelul formulat de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, va desfiinţa sentinţa şi în ce priveşte latura civilă a cauzei şi, rejudecând, în baza art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. rap.la art. 256 şi art. 25 alin. (2) C. proc. pen. va admite acţiunea civilă formulată de această parte civilă, dispunând restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din 26.08.2009 şi a protocolului de predare-primire din aceeaşi zi, în proprietatea publică a statului.

Urmează ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, să întreprindă toate demersurile necesare în sensul celor dispuse anterior cu privire la întreaga suprafaţă de teren care a fost restituită nelegal, fiind fără relevanţă că o parte din aceasta (23.783 mp.) a fost ulterior înstrăinată S.C.CC. S.R.L., care, la rândul său, a înstrăinat-o, în tot sau parte, altor persoane.

Astfel, dincolo de dispoziţiile explicite cuprinse în art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 cu privire la sancţiunea aplicabilă tuturor actelor juridice încheiate cu încălcarea caracterului inalineabil al bunurilor din domeniul public al statului, este de reţinut că martorul XXXXX., care controla în fapt S.C.CC. S.R.L., a cunoscut circumstanţele în care a fost obţinut terenul pe care l-a dobândit.

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 15.01.2009 încheiat între inculpata S.C.F. S.R.L. şi S.C.CC. S.R.L., preţul de 530.000 de euro nu a fost achitat, ci a fost compensat cu suma datorată de inculpată în baza contractului de prestări servicii, datat 1.09.2008., care avea ca obiect reprezentarea S.C.F. S.R.L şi a inculpatului B. în faţa autorităţilor publice competente şi a instanţelor de judecată în legătură cu restituirea în natură a proprietăţilor.

Aşa cum a rezultat şi din considerentele prezentei decizii, martorul XXXXX. a relatat aspecte în legătură cu demersurile efectuate de inculpaţii M., G. şi E. pentru obţinerea terenului fostei D., cunoscând aşadar, inclusiv prin prisma contractului de prestări servicii invocat ca temei pentru dobândirea suprafeţei de 23.783 mp., circumstanţele în care a fost obţinut întreg terenul în suprafaţă de 170.924,975 mp.

Prin urmare, S.C.CC. S.R.L., prin persoana care o controla în fapt, a fost la curent cu procesul de restituire a terenului, cunoscând aşadar inclusiv faptul că acesta aparţinea domeniului public şi nu fusese parcursă procedura legală prevăzută în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat şi, implicit, asumându-şi riscul dobândirii unei părţi din terenul astfel obţinut.

În mod corespunzător, obligaţia de a verifica modul în care terenul a fost obţinut, cu referire la apartenenţa acestuia la domeniul public al statului şi la neparcurgerea procedurii legale de trecere în domeniul privat, incumba tuturor eventualilor dobânditori ulteriori ai unor suprafeţe din terenul iniţial.

În consecinţă, în cauză nu se pune problema obţinerii unor despăgubiri prin echivalent bănesc pentru partea de teren care a fost înstrăinată de inculpata S.C.F. S.R.L. către S.C.CC. S.R.L., ci a reintegrării efective în proprietatea publică a statului a întregii suprafeţe restituite nelegal.

Tot astfel, nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la confiscarea specială, întrucât, potrivit art. 118 lit. e) din C. pen. (1969), respectiv art. 112 lit. e) din C. pen. în vigoare, confiscarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (adică a infracţiunii de trafic de influenţă, conform hotărârii apelate) are un caracter subsidiar faţă de despăgubirea persoanei vătămate, în natură sau prin echivalent.

Astfel, aceste bunuri sunt supuse confiscării numai dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

În speţă, chiar dacă transmiterea terenului de la inculpatul B. la inculpata S.C.F. S.R.L. a reprezentat preţul traficării de influenţă stabilit în contractul de cesiune din 1.11.2006, este de reţinut că dobândirea efectivă a terenului de către primul inculpat a fost urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de reprezentanţii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, la care au concurat şi inculpaţii B., M. şi E., în calitate de complici.

Prin urmare, având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu, pentru care se va dispune condamnarea prin prezenta decizie, este o infracţiune de prejudiciu, iar în cauză va fi admisă acţiunea civilă, în sensul restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor şi reintegrării în proprietatea publică a statului a întregului teren în suprafaţă de 170.924,975 mp. ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din 26.08.2009, urmează a fi înlăturată dispoziţia de la pct. V.2 din sentinţa apelată cu privire la confiscarea de la inculpata S.C.F. S.R.L. a echivalentului în bani a unei părţi din acest teren, înstrăinată de inculpata S.C.F. S.R.L. către S.C.CC. S.R.L.

Tot în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu având ca obiect restituirea nelegală a fostei D., Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor la plata unor daune materiale (473.316,23 RON, reprezentând cheltuielile efectuate de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în perioada 2011-2015 pentru închirierea unor terenuri agricole în vederea desfăşurării activităţilor de cercetare, generată de lipsa de folosinţă a terenului restituit; 66.595 RON, reprezentând daune materiale ocazionate de scoaterea din funcţiune şi casarea unor construcţii anexe sediului principal necesare activităţii de cercetare-dezvoltare; contravaloarea gardului care a împrejmuit perimetrul institutului) şi morale (cuantificate la suma de 1.300.000 euro, ca urmare afectării dreptului la propria imagine).

În faza de judecată, pentru dovedirea pretenţiilor civile, a fost încuviinţată audierea în calitate de martor a numitei FFFFFFFFFFFF. şi s-a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească, pe baza înscrisurilor prezentate de partea civilă, valoarea construcţiilor edificate pe terenul retrocedat, care au fost demolate după retrocedare, precum şi a gardului împrejmuitor.

Data de referinţă pentru evaluarea bunurilor nu a fost cea la care acestea au ieşit din patrimoniul institutului, expertiza stabilind valoarea bunurilor la datele la care inculpatul B. a vândut terenurile retrocedate, respectiv 15.01.2009 (D.), 15.10.2007 (Pădurea Snagov), precum şi la data întocmirii raportului de expertiză (30.06.2017).

Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în faza de judecată a stabilit următoarele valori de piaţă ale gardului şi construcţiilor demolate ca urmare a deciziei nr. 30/2008:

- 44.700 euro la data de 15.01.2009 (data vânzării terenului D. de către inculpatul B. către inculpata S.C.F. S.R.L), din care 44.340 euro valoarea construcţiilor şi 360 euro valoarea gardului;

- 62.400 euro la data de 15.10.2007 (data vânzării Pădurii Snagov de către inculpatul B. către inculpata S.C.F. S.R.L), din care 61.220 euro valoarea construcţiilor şi 1.180 euro valoarea gardului;

- 17.850 euro la data de 30.06.2017 (data întocmirii raportului de expertiză), din care 17.850 euro valoarea construcţiilor şi 0 euro valoarea gardului.

Deşi valoarea prejudiciului trebuia raportată la data la care terenul pe care construcţiile se aflau au ieşit din patrimoniul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (26.09.2008) sau, cel puţin, la o dată ulterioară, apropiată acestui moment (cum era, de pildă, data vânzării terenului, 15.01.2009), partea civilă şi-a însuşit valoarea stabilită de expert în raport cu data întocmirii raportului de expertiză (30.06.2017), mult inferioară valorii de piaţă a construcţiilor la data comiterii faptelor care fac obiectul judecăţii (17.829,73 euro faţă de 44.700 euro).

În condiţiile în care acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii, instanţa de judecată nu poate trece peste manifestarea de voinţă a părţii civile, astfel încât, va admite apelul acesteia, va desfiinţa în parte sentinţa şi, rejudecând, constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 998, 999 rap.la art. 1003 C. civ. din 1864, în vigoare la data comiterii faptelor, îi va obliga în solidar pe inculpaţii condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a fostei D. la plata contravalorii în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii efective a sumei de 17.829,73 euro, cu titlu de despăgubiri civile materiale către partea civilă Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, reprezentând valoarea gardului şi a construcţiilor demolate, aflate pe terenul retrocedat în mod ilegal.

În privinţa celorlalte pretenţii formulate de aceeaşi parte civilă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, în privinţa daunelor materiale solicitate pentru lipsa de folosinţă a terenului restituit ilegal, probatoriul administrat în cauză a demonstrat doar că, în vederea desfăşurării activităţilor de cercetare, institutul a închiriat mai multe suprafeţe de teren, fără a se putea stabili dacă aceasta s-a datorat exclusiv diminuării terenului administrat de institut cu suprafaţa retrocedată ilegal. Dimpotrivă, din declaraţia martorei FFFFFFFFFFFF., audiată la solicitarea părţii civile, a rezultat că, dacă până în anul 2008, lucrările de testare biologică s-au efectuat exclusiv pe suprafaţa arabilă a institutului, ulterior, legislaţia europeană în domeniu a impus efectuarea testelor în mai multe locaţii, fără a rezulta din probatoriul administrat în cauză care a fost suprafaţa ce a compensat practic terenul restituit nelegal, cu consecinţa determinării cheltuielilor suplimentare efectuate de institut în perioada ulterioară.

În privinţa daunelor morale, acestea au fost motivate prin afectarea dreptului la proprie imagine a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. Or, aşa cum rezultă şi din art. 30 alin. (6) din Constituţia României, încălcarea acestui drept se analizează de regulă prin raportare la depăşirea libertăţii de exprimare, ceea ce nu este cazul în speţă, în condiţiile în care obiectul judecăţii l-a constituit infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora săvârşite de inculpaţi, una dintre acestea cauzând prejudicii materiale certe, în principal, Statului Român, iar în subsidiar, şi Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Credibilitatea şi onorabilitatea institutului nu au fost afectate în mod direct de activitatea infracţională care face obiectul judecăţii în prezenta cauză, ci de mediatizarea acesteia, după începerea urmăririi penale şi pe parcursul judecăţii.

Totodată, dacă s-ar accepta susţinerile părţii civile, ar însemna că, ori de câte ori a fost săvârşită o infracţiune de corupţie sau asimilată acesteia, va exista şi un prejudiciu nepatrimonial suferit de persoana juridică în cadrul căreia şi-au desfăşurat activitatea, în tot sau parte, inculpaţii cercetaţi în cauză, ceea ce este inadmisibil.

Lipsa de corectitudine a inculpaţilor, angajaţi sau reprezentanţi ai persoanei juridice, a fost sancţionată de legea penală, în abstract, prin incriminarea infracţiunilor de serviciu comise de aceaştia, iar, în concret, prin condamnarea acestora pentru faptele săvârşite efectiv.

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a Pădurii Snagov, Regia Naţională a Pădurilor - EE. s-a constituit parte civilă cu suma de 19.202,24 RON reprezentând valoarea masei lemnoase ce s-ar fi putut exploata, aferentă perioadei de la punerea în posesie şi până în anul 2009, precum şi cu suma de 3.746.522,45 RON reprezentând contravaloarea masei lemnoase existente pe această suprafaţă.

De asemenea, s-a constituit parte civilă cu contravaloarea terenului în suprafaţă de 46,78 ha.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că terenurile aferente titlurilor de proprietate nr. x din 7.08.2007 şi nr. 246 din 31.08.2007, emise nelegal, în suprafaţă totală de 46,75 ha.(9,97 ha şi 36,78 ha.) au fost vândute de inculpatul B. către inculpata S.C.F. S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.10.2007.

Din cele 6 loturi de teren care au făcut obiectul contractului sus-menţionat, o parte au rămas în proprietatea inculpatei S.C.F. S.R.L., iar o altă parte a fost înstrăinată de aceasta inculpatului M., S.C.GG. S.R.L. controlată de inculpata N., precum şi unor terţe persoane.

Cu privire la terenurile aflate încă în proprietatea inculpaţilor S.C.F. S.R.L., M., precum şi a societăţii S.C.DD. S.R.L., controlată de inculpata N., urmează a se dispune conform art. 25 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a Pădurii Snagov din care acestea provin şi reintegrarea lor în proprietatea statului sau, după caz, a unităţii administrativ teritoriale Snagov.

În acest context, este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatul M. a folosit terenurile dobândite pentru garantarea unor credite, în condiţiile în care s-a probat dubla provenienţă infracţională a acestora (trafic de influenţă, în cazul inculpatului M., dar şi abuz în serviciu). În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia paradoxală şi inadmisibilă din perspectiva legii penale, în care inculpatului M. i s-ar recunoaşte şi menţine un beneficiu infracţional, indiferent de valorificarea sau nu în viitor a ipotecii, în detrimentul acoperirii prejudiciului patrimonial cert cauzat părţii civile (în cazul valorificării ipotecii, inculpatul îşi va plăti practic creditul cu bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar în cazul în care această valorificare nu va avea loc, inculpatul va păstra aceleaşi bunuri, în materialitatea lor).

În privinţa celorlalte terenuri, acestea au făcut obiectul a 8 contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu terţi, după cum urmează:

- un teren de 10.000 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către HHHHHHHHH. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20.11.2007 cu suma de 111.592 RON;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 229.169,86 euro.

- un teren de 5.010 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către CCCCC. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 5.12.2007 cu suma de 12.500 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 94.707,34 euro.

- un teren de 5.000 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către CCCCC. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 5.12.2007 cu suma de 12.500 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 94.518,31 euro.

- un teren de 1.774 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către KKKKKKKKK. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008 cu suma de 8.000 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 62.090,57 euro.

- un teren de 1.000 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către FFFF. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2008 cu suma de 5.000 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 17.300,21 euro.

- un teren de 10.000 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către JJJJJJJJJ. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13.08.2008 cu suma de 65.817 RON;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 260.749,6 euro.

- un teren de 5.000 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către IIIIIIIII. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13.08.2008 cu suma de 32.909 RON;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 130.374,80 euro.

- un teren de 5.000 mp. vândut de S.C.F. S.R.L. către IIIIIIIII. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13.08.2008 cu suma de 32.909 RON.

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 130.374,80 euro.

Rezultă aşadar că valoarea de piaţă a celor 8 terenuri înstrăinate către terţi, în suprafaţă totală de 42.784 mp. este de 1.019.285,49 euro.

Deşi cumpărătorii acestor terenuri au fost audiaţi în calitate de martori pe parcursul cercetărilor, nu s-a putut stabili faptul că aceştia au cunoscut provenienţa reală a bunurilor dobândite, respectiv că acestea fac parte din cele două terenuri restituite în mod nelegal inculpatului B., în urma săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, care au fost apoi înstrăinate de acesta inculpatei S.C.F. S.R.L., ca preţ al infracţiunii de trafic de influenţă stabilit în contractul de cesiune din 1.11.2006.

În consecinţă, ţinând seama totodată că nu s-au administrat probe cu privire la apartenenţa vreunuia dintre aceste terenuri la domeniul public al statului sau, după caz, al U.A.T Snagov, rezultă că în privinţa lor va opera repararea prejudiciului prin echivalent bănesc, prin plata în solidar de către inculpaţii condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a Pădurii Snagov a contravalorii în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii efective a sumei de 1.019.285,49 euro, cu titlu de despăgubiri civile materiale către partea civilă R.N.P.EE.

În consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va admite şi apelul declarat de partea civilă R.N.P.EE., va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, în temeiul art. 397 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 256 şi art. 25 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., va admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE. şi va dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării următoarelor terenuri:

- terenul de 67393 m.p. înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;

- terenul de 110682 m.p., înscris în C.F nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;

- terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;

- terenul de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 41281,5 euro.

- terenul de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;

- terenul de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;

- terenul de 6534 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;

- terenul de 43459 m.p., înscris în C.F. iniţială nr. 7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale x şi

- terenul de 28799 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x în proprietatea statului sau, după caz, a unităţii administrativ teritoriale Snagov, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, şi unitatea administrativ teritorială să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.

În temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 C. civ. anterior, va obliga în solidar pe inculpaţii N., B., O., P., Q., R., T. şi S. la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE., în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

În privinţa celorlalte pretenţii civile, referitoare la lipsa de folosinţă a suprafeţei de 46,78 ha. teren forestier, acestea reprezintă valoarea materialului lemnos ce se putea valorifica de pe suprafaţa respectivă, "dacă era posibil să se recolteze" toată masa lemnoasă, aşa cum rezultă din însăşi cererea de constituire de parte civilă.

Prin urmare, din însăşi cererea formulată rezultă un element de incertitudine cu privire la întinderea prejudiciului a cărui acoperire se solicită, cu atât mai mult cu cât din actele depuse de partea civilă rezultă că volumele de masă lemnoasă aferente suprafeţelor restituite din Pădurea Snagov sunt unele estimative, stabilite conform Amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Snagov ediţia 2000.

În consecinţă, având în vedere incertitudinea întinderii prejudiciului cu referire la contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului forestier restituit ilegal, instanţa de apel va respinge celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă R.N.P.EE.

În privinţa confiscării speciale dispuse în baza art. 118 lit. e) C. pen., ca şi în cazul terenului fostei D., având în vedere caracter subsidiar al acestei măsuri de siguranţă în raport cu despăgubirea persoanei vătămate, constituită parte civilă, precum şi soluţia dispusă cu privire la apelul părţii civile R.N.P.EE., instanţa de apel va înlătura dispoziţia de la pct. V.3 din sentinţa apelată cu referire la măsura confiscării de la inculpatul M. al echivalentului bănesc al terenurilor menţionate, precum şi dispoziţia de la pct. V.5 cu referire la măsura confiscării terenurilor de la S.C.DD. S.R.L.

În privinţa măsurilor asigurătorii, având în vedere soluţiile dispuse cu privire la acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi R.N.P.EE., acestea vor fi menţinute pentru a garanta repararea prejudiciilor, în natură (prin restituirea terenurilor) sau prin echivalent bănesc, iar în cazul inculpatului B., şi pentru executarea măsurii confiscării speciale.

În consecinţă, vor fi menţinute următoarele măsuri asigurătorii:

- cu privire la inculpatul M. - cele instituite prin ordonanţa procurorului din 1.03.2016 asupra terenurilor de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x; de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x şi de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, iar cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 1.03.2016, 07.04.2016, 11.03.2016, 27.01.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro:

- cu privire la inculpatul B. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 01.03.2016, 11.03.2016, până la concurenţa sumei de 5.037.115,22 euro;

- cu privire la inculpata S.C. F. S.R.L. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015 şi 02.03.2016 asupra bunurilor imobile;

- cu privire la U. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 01.03.2016, 25.03.2016, 02.03.2016 şi 10.05.2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro;

- cu privire la S.C. DD. S.R.L. - cele instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04.03.2016;

- cu privire la E. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro;

- cu privire la inculpata N. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 11.03.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

- cu privire la inculpatul O. - cea instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

- cu privire la inculpatul P. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

- cu privire la inculpatul Q. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro.

În cazul măsurii asigurătorii institutită asupra conturilor inculpatei persoană juridică S.C.F. S.R.L., având în vedere înlăturarea dispoziţiei referitoare la confiscarea specială a echivalentului în bani a terenului înstrăinat, în condiţiile în care acesta se va întoarce în proprietatea publică a statului, va dispune ridicarea acestei măsuri.

XI. Cheltuieli judiciare

În privinţa cheltuielilor judiciare, având în vedere soluţiile de condamnare dispuse prin prezenta decizie, precum şi soluţiile dispuse cu privire la acţiunile civile, în baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., respectiv art. 276 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. pen. inculpaţii vor fi obligaţi atât la plata cheltuielilor judiciare către stat, cât şi a cheltuielilor judiciare efectuate de părţile civile, solicitate de acestea.

XII. În aceste limite şi pentru motivele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de părţile civile Regia Naţională a Pădurilor - EE., Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor vor fi admise, iar cauza rejudecată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

De asemenea, pentru motivele arătate în considerentele deciziei, în baza art,421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii inculpaţii M., S.C. F. S.R.L., N., L., K., W., B. şi U.

Va constata că prin încheierea din data de 4 iunie 2020 s-a luat act că inculpatul E. şi-a retras apelul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Va lua act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii H., G. şi J. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat pe inculpaţii care şi-au retras ori cărora li s-au respins căile de atac.

În privinţa cheltuielilor judiciare solicitate de intimata S.C.GGGGGGGGGGGG. S.R.L., Înalta Curte reţine ca aceasta şi-a manifestat voinţa de a participa la judecarea apelului declarat de partea civilă Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, cu referire la încheierea din 19.10.2018 prin care prima instanţă a respins cererea părţii civile de instituire a sechestrului asigurător asupra imobilului aflat în proprietatea intimatei, care face parte din terenul restituit ilegal prin decizia nr. 30 din 26.09.2008.

Având în vedere, pe de o parte, că partea civilă nu a criticat încheierea sus-menţionată, iar, pe de altă parte, şi soluţia dispusă prin prezenta decizie cu privire la reintegrarea întregului teren în proprietatea publică a statului, Înalta Curte va respinge cererea intimatei de obligare a părţii civile la plata cheltuielilor judiciare făcute în apel, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de părţile civile Regia Naţională a Pădurilor - EE., Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor împotriva sentinţei penale nr. 39 din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

I. Respinge cererile inculpaţilor E. şi S.C. F. S.R.L. formulate în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

II. Înlătură dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu reţinută în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov.

III.1 Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului M. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul M. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M. de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă descrisă în rechizitoriu la pct. 5 de la încadrarea în drept).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 26 C. pen. (1969) rap. la art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu D.).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului M. prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 88 C. pen. (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M. durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 09.12.2015 la 21.06.2016, inclusiv.

2. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861 - 864 şi art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.

În temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 26 C. pen. (1969) rap. la art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 26 C. pen. (1969) rap. la art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu D.).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului B. prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 88 C. pen. (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 12.12.2015 până la 21.06.2016, inclusiv.

3. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 91-93 C. pen. şi art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 96 C. pen. în ceea ce o priveşte pe inculpata N.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1), art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata N. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatei N., de 3 ani închisoare şi de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

4. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului E. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1), art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu D.).

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (2) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului E. prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. lit). a, b şi g C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 10.12.2015 până la 11.03.2016, inclusiv.

5. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului G. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul G. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

6. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului H. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul H. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

7. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului L. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul L. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării).

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L., pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul L. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Centrul de Asistenţă Integrată pentru Adicţii Bucureşti sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Constată că inculpatul L. a fost reţinut pe o durată de 24 ore de la 10.12.2015 până la 11.12.2015.

8. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului W. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul W. la pedeapsa de 3 închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării).

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului W., pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul W. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii Obregia sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Socială, Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Constată că inculpatul W. a fost reţinut pe o durată de 24 ore de la 9.12.2015 până la 10.12.2015.

9. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului K. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul K. la pedeapsa de 3 închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării).

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului K., pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul K. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Constată că inculpatul K. a fost reţinut pe o durată de 24 ore de la 9.12.2015 până la 10.12.2015.

10. În temeiul art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata X. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu D.).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei X., pe un termen de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata condamnată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

11. În temeiul art. 26 C. pen. (1969), art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata Z. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu D.).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei Z., pe un termen de încercare de 9 ani.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata condamnată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

12. În temeiul art. 26 C. pen. (1969), art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul AA. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu D.).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului AA., pe un termen de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul condamnat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

13. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul O. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 66 C. pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

14. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul P. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 66 C. pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

15. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul Q. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 66 C. pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

16. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata R. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 66 C. pen., interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

17. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul S. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 66 C. pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

18. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul T. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).

În temeiul art. 66 C. pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

19. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861 - 864 şi art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) în ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.

În temeiul art. 88 C. pen. (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U. durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 2.03.2016 până la 14.03.2016, inclusiv.

IV. În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desfiinţează următoarele înscrisuri:

- Procesul-verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 2.09.2008;

- Procesul-verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare- - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 26.09.2008;

- Decizia nr. 30 din data de 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor;

- Protocolul de predare - preluare din data de 26.09.2008 încheiat între Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi B. privind suprafaţa de 170.924,975 m.p.;

- Hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Procesul-verbal din 9 martie 2006 al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Anexa nr. 37 (în parte, cu privire la cererea inculpatului B.);

- Hotărârea nr. 1156 din 07.06.2006 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului B. din data de 26.06.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 9,97 ha;

- Titlul de proprietate nr. x din 07.08.2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului B. nr. 16.085 din data de 15.08.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 36,78 ha;

- Titlul de proprietate nr. x din 31.08.2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

V. Înlătură dispoziţia de la pct. V.2 din sentinţa apelată privind măsura confiscării speciale de la inculpata S.C. F. S.R.L.

În temeiul art. 397 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 256 şi art. 25 alin. (2) C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p., ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din data de 26.09.2008 şi a Protocolului de predare - preluare nr. 2847 din 26.09.2008, în proprietatea publică a statului, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.

Înlătură dispoziţiile de la pct. V.3 şi V.5 din sentinţa apelată cu privire la măsura confiscării speciale de la inculpatul M. şi de la S.C. DD. S.R.L.

În temeiul art. 397 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 256 şi art. 25 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE. şi dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării următoarelor terenuri:

- terenul de 67393 m.p. înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;

- terenul de 110682 m.p., înscris în C.F nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;

- terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;

- terenul de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 41281,5 euro.

- terenul de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;

- terenul de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;

- terenul de 6534 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;

- terenul de 43459 m.p., înscris în C.F. iniţială nr. 7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale x şi

- terenul de 28799 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x în proprietatea statului sau, după caz, a unităţii administrativ teritoriale Snagov, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, şi unitatea administrativ teritorială să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.

În temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 C. civ. anterior, obligă în solidar pe inculpaţii N., B., O., P., Q., R., T. şi S. la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - EE., în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

În temeiul art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi, în temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 C. civ. anterior, obligă în solidar pe inculpaţii M., E., B., X., Z. şi AA. la plata sumei de 17829,73 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

VI. Menţine următoarele măsuri asigurătorii:

- cu privire la inculpatul M. - cele instituite prin ordonanţa procurorului din 1.03.2016 asupra terenurilor de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x; de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x şi de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, iar cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 1.03.2016, 07.04.2016, 11.03.2016, 27.01.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro:

- cu privire la inculpatul B. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 01.03.2016, 11.03.2016, până la concurenţa sumei de 5.037.115,22 euro;

- cu privire la inculpata S.C. F. S.R.L. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015 şi 02.03.2016 asupra bunurilor imobile;

- cu privire la U. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 01.03.2016, 25.03.2016, 02.03.2016 şi 10.05.2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro;

- cu privire la S.C. DD. S.R.L. - cele instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04.03.2016;

- cu privire la E. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro;

- cu privire la inculpata N. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 11.03.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

- cu privire la inculpatul O. - cea instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

- cu privire la inculpatul P. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

- cu privire la inculpatul Q. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro.

Ridică măsura sechestrului asigurător cu privire la inculpata S.C. F. S.R.L. instituită prin ordonanţa din 08.12.2015 asupra conturilor societăţii.

VII. În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., obligă pe inculpaţii G. şi H. la câte 40.000 RON, pe inculpatul E. la 35.000 RON, pe inculpaţii L., W. şi K. la câte 20.000 RON, pe inculpatul O. la 6.000 RON, iar pe inculpaţii X., Z., AA., P., Q., R., S. şi T. la câte 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. pen., obligă pe inculpaţii M., E., B., X., Z. şi AA. la plata sumei de câte 2000 RON către partea civilă Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de câte 1000 RON contravaloarea onorariului pentru expertiză şi suma de câte 1000 RON contravaloarea onorariului avocatului ales.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. pen., obligă pe inculpaţii N., B., O., P., Q., R., T. şi S. la plata sumei de câte 3130 RON către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, reprezentând cheltuieli judiciare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii M., S.C. F. S.R.L., N., L., K., W., B. şi U. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Constată că prin încheierea din data de 4 iunie 2020 s-a luat act că inculpatul E. şi-a retras apelul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Ia act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii H., G. şi J. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 276 alin. (5) C. proc. pen., respinge cererea intimatei S.C. GGGGGGGGGGGG. S.R.L. de acordare a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanţii inculpaţi M., S.C. F. S.R.L., N., L., K., W., B. şi U. la plata sumei de câte 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanţii inculpaţi H., G. şi J. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe apelantul inculpat E. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi: S.C. F. S.R.L., W., B., L., N., U., K., M. şi pentru intimaţii inculpaţi: G., J., H., E., R., Z., BB., P., S., T., O., Q., Y. şi X., în sumă de câte 1100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat AA., în sumă de 1253 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit traducătorilor de limbă engleză pentru inculpatul B. şi martora SS. se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2020.