Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 82/2020 AI generated

Penal revision inadmissible: Acquittal of co-accused for false testimony does not constitute new facts invalidating conviction based on cumulative evidence

Case Number Decizia nr. 82/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Panel of 5 Judges) dismissed as unfounded the appeal of the convicted defendant, thereby upholding the lower appellate court’s decision to reject his petition for revision as inadmissible, confirming that the original criminal conviction remains in force. The dispute centered on a request to revise a final judgment for influence trafficking, where the defendant argued that a subsequent definitive acquittal of two co-accused persons for false testimony revealed new facts proving the initial verdict was unwarranted; however, the court determined that the evidence relied upon in the revision petition was not genuinely "new" as it had been previously known to the adjudicating bodies, and the broader evidentiary record supported the conviction independently of the specific intercepted communications questioned. The decisive legal basis was Article 453(1)(a) and Article 459 of the Code of Criminal Procedure, which require that a revision based on new facts or circumstances must involve issues unknown to the court at the time of the original decision and must clearly demonstrate the unreasonableness of the prior judgment, standards which the defendant failed to meet by attempting a re-evaluation of the existing probative material rather than presenting genuinely novel, exculpatory facts.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) C. pen, art. 75 lit. a) C. pen, art. 85 C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen, art. 396 alin. (5) C. proc. pen; Penal revision inadmissible: Acquittal of co-accused for false testimony does not constitute new facts invalidating conviction based on cumulative evidence: The dispute centered on a request to revise a final judgment for influence trafficking, where the defendant argued that a subsequent definitive acquittal of two co-accused persons for false testimony revealed new facts proving the initial verdict was unwarranted; however, the court determined that the evidence relied upon in the revision petition was not genuinely "new" as it had been previously known to the adjudicating bodies, and the broader evidentiary record supported the conviction independently of the specific intercepted communications questioned. The decisive legal basis was Article 453(1)(a) and Article 459 of the Code of Criminal Procedure, which require that a revision based on new facts or circumstances must involve issues unknown to the court at the time of the original decision and must clearly demonstrate the unreasonableness of the prior judgment, standards which the defendant failed to meet by attempting a re-evaluation of the existing probative material rather than presenting genuinely novel, exculpatory facts.

Keywords

AI generated
criminal revision false testimony evidentiary basis new evidence criminal record e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000
x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată raportat la art.
art. 257 alin. (1) C. pen
78/2000, republicată raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 75 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 85 C. pen
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
În baza art. 71 alin. (5) C. pen.
art. 396 alin. (5) C. proc. pen
şi K., sub aspectul săvârşirii de mărturie mincinoasă, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.
art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen
raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin sentinţa penală nr.
art. 459 alin. (1) C. proc. pen
Verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererii de revizuire formulate şi a cazului de revizuire invocat, în conformitate cu prevederile art. 459 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Provision cited to dismiss the appeal as unfounded, maintaining the lower court's decision.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited to impose judicial costs on the appellant for the unsuccessful appeal.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Provision cited to assign the fee of the ex officio defense counsel to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 76 din 12 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 914 din data de 24 octombrie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Totodată, revizuentul a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată, a reţinut:

Prin sentinţa penală nr. 914 din data de 24 octombrie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii.

În ceea ce priveşte vinovăţia revizuientului s-a reţinut că aceasta a fost stabilită de către instanţele ce au judecat acţiunea penală pe baza următoarele mijloace de probă, astfel cum au fost evidenţiate prin sentinţa penală a cărei revizuire se solicită:

- declaraţiile tuturor inculpaţilor şi a martorilor audiaţi, în principal, declaraţiile martorelor B. şi C. din care rezultă faptul că inculpatul A. a intrat singur la data de 05.02.2010 în biroul ei pentru a depune cererea de restituire a maşinii făcută în numele inculpatului D. insistând pe faptul că îl cunoaşte, că acesta ar fi cumpărător de bună credinţă, că a cumpărat maşina dintr-un târg şi că "nu i se pare normal ca poliţia să ridice maşinile oamenilor care le cumpără din târguri", respectiv declaraţiile martorei E., conform cărora la data de 05.02.2010 a fost procuror de serviciu la intervenţii şi a primit şi avizat cererea depusă de inculpatul F. care era însoţit de inculpatul A.;

- convorbirile telefonice efectuate de inculpatul D. din perioada 03.02-22.02.2010 şi SMS-urile transmise şi primite de acesta, respectiv:

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii D. şi G. din data de 05.02.2010 în care inculpatul D. face referiri clare la faptul că inculpatul H. i-a cerut banii înainte de a i se rezolva problema maşinii prin intervenţia inculpatului A. la procurorul de caz;

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii D. şi A. din data de 05.02.2010 orele 10:33:41 în care acesta din urmă îi dă asigurării explicite că a făcut demersurile necesare pentru a obţine restituirea maşini;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul D. cu inculpatul G., înainte de a se întâlni la barul "I." (orele 14:50) cu inculpaţii H. şi A. în care D. i-a comunicat faptul că a făcut rost de banii necesari iar inculpatul G. îi cere să se grăbească pentru ai remite celor doi ("ei") invocând temerea inculpatului A. ("ăla") că nu îşi va mai primi banii după rezolvarea problemei maşinii confirmă de asemenea, aspectul pretinderii;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul D. cu inculpatul G. imediat (orele 15:05:36) după întâlnirea avută cu inculpaţii H. şi A., convorbire ce conţine referiri la înţelegerea iniţială avută cu A. ("întâi iei şi pe urmă dai"), la faptul că inculpatul H. a cerut ulterior banii în avans ("pe urmă că înainte") şi în cursul căreia inculpatul D. îi comunică temerile sale referitoare la faptul că cei doi inculpaţi vor să îi ia banii fără a rezolva problema maşinii astfel cum i-au promis primind asigurări din partea inculpatului G. că aceştia nu se "pretează la aşa ceva";

- convorbirea telefonică avută de inculpatul D. cu numitul J. în seara zilei de 09.02.2010 orele 22:04:14, convorbire în cursul căreia primul îi comunică martorului temerile cu referiri evidente la discuţia avută cu inculpatul A. ("ăla înalt") în cursul dimineţii.

- convorbirea telefonică dintre inculpatul D. şi martorul K. din data de 04.02.2010 din care rezultă faptul că în dimineaţa zilei de 04.02.2010 (joi), inculpatul D. s-a întâlnit personal cu inculpaţii H. ("prietenul ăla al meu") şi A. ("cineva"), acesta din urmă verificând documentele legate de maşină şi dându-i asigurări că îl va ajuta să îşi recupereze autoturismul într-o săptămână;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul D. şi martorul K. din data de 05.02.2010 în care este menţionată condiţionarea materială la care au recurs inculpaţii A. şi H. ("ăştia"), precum şi decizia inculpatului D. de a le da suma de bani solicitată;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul D. şi martorul K. din data de 05.02.2010 în care inculpatul i-a cerut martorului să discute cu avocatul L. pentru ca acesta să îl reprezinte doar în dosarul penal şi să nu mai facă vreun demers procedural pentru a obţine ridicarea măsurii de indisponibilizare a maşini întrucât a "rezolvat" acest aspect cu cei doi inculpaţi şi că va reintra în posesia maşinii "marţi";

- schimbul de sms - uri (din ziua de 09.02.2010) dintre inculpatul D. şi martorul K. care se oferă să garanteze el plata banilor faţă de inculpatul H..

Prin cererea de revizuire formulată, înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 20.01.2020, revizuentul condamnat a solicitat instanţei să constate că în cauză s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate.

În esenţă, revizuientul a susţinut că faptele sau împrejurările noi necunoscute instanţei care a dispus condamnarea sunt conţinute în hotărârea definitivă de achitare a numiţilor M. şi K., sub aspectul săvârşirii de mărturie mincinoasă, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 1169 din 06.05.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Iaşi, soluţia rămasă definitivă prin respingerea apelului formulată de parchet prin decizia penală nr. 83/11.02.2015 a Curţii de Apel Iaşi.

Prin urmare, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că numiţii K. şi M. nu au făcut, în cuprinsul discuţiilor interceptate şi redate, referiri la inculpatul A. cu privire la primirea sau restituirea unor sume de bani, ci la alte persoane, aspecte ce rezultă indubitabil din motivarea instanţelor ce au dispus achitarea acestora cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, inculpatul a apreciat că prezenta cererea de revizuire este admisibilă, elementele de fapt noi evidenţiate urmând a fi coroborate cu toate celelalte probe administrate în cauză şi pronunţarea unei soluţii de achitare.

Verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererii de revizuire formulate şi a cazului de revizuire invocat, în conformitate cu prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Astfel, Înalta Curte a constatat că pentru a reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză"), este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate sa nu fi fost cunoscute de către instanţă la judecarea cauzei, iar acestea să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacate.

Examinând aspectele învederate în susţinerea cererii de revizuire instanţa a reţinut că faptele noi invocate de revizuent, nu sunt de natură a influenţa situaţia de fapt şi vinovăţia condamnatului, în sensul că acestea nu susţin o lipsă de participaţie a revizuientului la comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

În acest sens, s-a avut în vedere că instanţele de fond şi de apel nu au fundamentat soluţia de condamnare a inculpatului A. exclusiv pe convorbirile telefonice purtate de N., astfel cum în mod imprecis susţine apărarea, ci au avut în vedere un probatoriu mult mai amplu ce a determinat reţinerea vinovăţiei inculpatului, probatoriu ce a fost evidenţiat anterior.

Astfel, Înalta Curte a reţinut că aspectele invocate de revizuentul A. nu pot justifica netemeinicia hotărârii de condamnare atacate.

Mai mult, instanţa a subliniat că pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi, pentru instanţa de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute la momentul soluţionării acţiunii penale.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 76 din 12 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a declarat apel revizuentul A. dosarul fiind înregistrat la data de 2 martie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2020, fiind stabilit termen în mod aleatoriu la data de 6 aprilie 2020.

Prin rezoluţia din Camera de consiliu din data de 23 martie 2020, având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Preşedintele României, Ordinul nr. 71 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 3 martie 2020, forma consolidată la data de 17 martie 2020, constatând existenţa unor motive obiective ce pun instanţa în imposibilitatea desfăşurării şedinţei de judecată la termenul fixat în data de 06 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de drept judecarea cauzei aflată pe rolul Completului de 5 Judecători P1-2020 din şedinţa de judecată cu termen la data 06 aprilie 2020.

Prin rezoluţia din Camera de consiliu din data de 15 mai 2020, având în vedere, încetarea începând cu data de 15 mai 2020, a stării de urgenţă instituită pe o durată de 30 de zile pe întreg teritoriul României prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 212 din data de 16 martie 2020 şi prelungită prin dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 311 din data de 14 aprilie 2020; art. 1din Hotărârea nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS - Cov-2, emisă de Guvernul României - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit cărora începând cu data de 15 mai 2020, se declară Starea de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile; precum şi dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 311 din data de 14 aprilie 2020, potrivit cărora în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă vor fi luate măsuri pentru stabilirea termenului de judecată şi citarea părţilor s-a stabilit termen la data de 26 mai 2020.

La termenul din data de 26 mai 2020, deliberând asupra cererii de amânare formulată în scris de către apelantul revizuent A., văzând şi poziţia reprezentantului Ministerului Public, instanţa a apreciat-o ca fiind întemeiată, motiv pentru care a admis-o şi a acordat termen pentru lipsa de apărare a acestuia la data de 15 iunie 2020.

Criticile formulate de apărătorul apelantului revizuient şi de reprezentantul Ministerului Public la termenul din data de 15 iunie 2020au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând calea de atac declarată de revizuientul A. împotriva sentinţei atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, conform alin. (4) al art. 459 C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de revizuire atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei, dispuse potrivit art. 456, alin. (4) C. proc. pen.

Sub un prim aspect, în acord cu instanţa de fond, Completul de 5 Judecători constată că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de lege, în condiţiile în care cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată, conform art. 457 alin. (1) teza I C. proc. pen.

Totodată, se reţine că apleantul revizuent a fost parte în cauza în care s-a pronunţat sentinţa atacată, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar această hotărâre a rezolvat fondul cauzei, în sensul că a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Sub un al doilea aspect, Completul de 5 Judecători reţine că cererea a fost formulată şi motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Sub cel de al treilea aspect, instanţa de control judiciar reţine că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că, pe de o parte, trebuie sa fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pentru a determina dacă în speţă este îndeplinită condiţia existenţei unor "fapte şi împrejurări noi", în înţelesul textului art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de control judiciar consideră esenţial a lămuri, pe de o parte, dacă înscrisurile depuse la dosar pot constitui fapte şi împrejurări noi, necunoscute instanţei, iar, pe de altă parte, dacă aspectele vizate de acestea sunt de natură a conduce la netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, adică la pronunţarea unei soluţii opuse celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că instanţa de fond a examinat, în concret, împrejurările invocate de către revizuent, în susţinerea cererii de revizuire şi a apreciat în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispoziţiilor art. 452 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind, în fapt, apărări care au fost analizate prin raportare la probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Astfel, se constată că aspectele învederate de revizuient au fost cunoscute de instanţa de apel care a luat cunoştinţă de existenţa sentinţei nr. 1169/2014 pronunţată la data de 06 mai 2014 de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2013, prin care au fost achitaţi inculpaţii M. şi K., nedefinitivă la acea dată, aprecind înscrisul ca fiind relevant în contextul stabilirii vinovăţiei inculpaţilor din acea cauză.

Instanţa de control judiciar reţine că nu pot fi considerate "probe noi", în sensul cerut de lege, dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.

Se constată, totodată că faptele noi invocate de revizuent, nu au aptitudinea de a conduce spre pronunţarea unei soluţii de achitare a acestuia, nefiind de natură a influenţa situaţia de fapt şi vinovăţia condamnatului, în sensul că acestea nu susţin o lipsă de participaţie a revizuientului la comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

De altfel, aspectele analizate de către instanţa penală la aprecierea asupra vinovăţiei inculpatului nu pot fi invalidate de existenţa hotărârii definitivă de achitare a numiţilor M. şi K., sub aspectul săvârşirii de mărturie mincinoasă, în contextul în care soluţia de condamnare a inculpatului A. nu a fost fundamentată exclusiv pe convorbirile telefonice purtate de N. şi M., ci au avut în vedere un probatoriu mult mai amplu ce a determinat reţinerea vinovăţiei inculpatului.

Se constată că în realitate, circumscris cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apelantul revizuient solicită, în mod nepermis, o reapreciere a situaţiei de fapt, a vinovăţiei acestuia şi, în general, a probatoriului deja administrat sub aspectul laturii penale din cadrul dosarului penal.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 76 din 12 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul revizuent va fi obligat la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 76 din 12 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul revizuent la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2020.