Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 208/2020 AI generated

Inadmissibility of appeal against final high court criminal judgment violating coherent appellate system and uniqueness principle

Case Number Decizia nr. 208/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's appeal as inadmissible, upholding the finality of the prior decision that had rejected the initial recourse, and ordered the petitioner to pay 200 RON in court fees. The dispute involved a procedural challenge where the petitioner filed an appeal against a final judgment issued by the same court's five-judge panel, which had previously dismissed a recourse as inadmissible. The court ruled that the appeal was inadmissible because it targeted a definitive decision not subject to ordinary or extraordinary appellate remedies, thereby violating the coherence of the statutory appeal system and the principle of uniqueness of appeals. The decisive legal basis included Article 129 of the Romanian Constitution, Articles 21 and 13 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, and Articles 408 and 275 of the Code of Criminal Procedure, which restrict appeals to specific types of judgments and define the admissibility conditions for judicial review.

Legislator headnote

AI generated

art. 408 alin. (1) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final high court criminal judgment violating coherent appellate system and uniqueness principle: The dispute involved a procedural challenge where the petitioner filed an appeal against a final judgment issued by the same court's five-judge panel, which had previously dismissed a recourse as inadmissible. The court ruled that the appeal was inadmissible because it targeted a definitive decision not subject to ordinary or extraordinary appellate remedies, thereby violating the coherence of the statutory appeal system and the principle of uniqueness of appeals. The decisive legal basis included Article 129 of the Romanian Constitution, Articles 21 and 13 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, and Articles 408 and 275 of the Code of Criminal Procedure, which restrict appeals to specific types of judgments and define the admissibility conditions for judicial review.

Keywords

AI generated
judicial review legal systems procedural principle specific fundamental rights constitution code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 408 alin. (1) din C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Cited in the dispositive to impose the payment of judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Cited in the dispositive to impose the payment of judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 111 din 06 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 4 din 14 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză, petentul a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

II. Împotriva deciziei penale 111 din 06 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, petentul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 2 noiembrie 2020, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

III. Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil şi va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, se constată că petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că hotărârea atacată, respectiv decizia penală nr. 111 din 06 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători este definitivă, apelul formulat de petentul A. va fi respins, ca inadmisibil.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 111 din 06 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2020.