Recusal appeal against retrial refusal in land restitution enforcement dismissed for lack of res judicata identity
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (5-judge panel) dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Section I Civil decision that had previously rejected the petition for retrial (revizuire), leaving in force the lower instance judgments that refused to include the local land fund commission as a debtor in the forced enforcement of property restitution titles. The dispute centered on an enforcement objection where the applicants argued that a specific statutory law on restitution to the original location rendered the local commission a debtor *ope legis*, and that the lower court violated the *res judicata* authority of a prior decision by the Complete for Legal Issues; however, the Court determined that the retrial ground under Art. 509(1)(8) of the Civil Procedure Code is inapplicable because the Complete’s decisions are not rendered in identical disputes involving the same parties, cause, and object, meaning the "mandatory nature" of such legal interpretations (Art. 521 C.P.C.) does not equate to *res judicata* authority between distinct litigants. Decisive legal bases included the strict requirements of the triple identity (party, cause, object) for *res judicata* (Art. 431, 509(1)(8) C.P.C.) versus the distinct legal effect of binding legal interpretations (Art. 521(3) C.P.C.), and the procedural bar against using retrial to re-evaluate the merits of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 632 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 521 alin. (3) C. proc. civ, art. 519 C. proc. civ, art. 424 C. proc. civ, art. 521 C. proc. civ; Recusal appeal against retrial refusal in land restitution enforcement dismissed for lack of res judicata identity: În raport cu dispoziţiile art. 431 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a reţinut că deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 C. proc. civ. au menirea să preîntâmpine apariţia unor practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu tranşarea, pe fond, a unor raporturi juridice litigioase, astfel că, nefiind hotărâri judecătoreşti în sensul art. 424 C. proc. civ., deciziile pronunţate în soluţionarea unor chestiuni de drept nu conţin acele elemente definitorii, în raport de care se poate analiza incidenţa autorităţii de lucru judecat, sub aspectul triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Contestaţia la executare
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2018, contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatul Birou Executori Judecătoreşti Asociaţi C., au solicitat anularea dispoziţiei prin care intimatul a respins, ca neîntemeiată, cererea îndreptată împotriva creditorului Comisia Locală de Fond Funciar Mădârjac, introducerea Comisiei Locale de Fond Funciar Mădârjac, în calitate de debitor, în dosarul de executare silită nr. x/2018 cu privire la punerea în aplicare a sentinţei civile nr. 24263/2002 a Judecătoriei Iaşi şi eliberarea unor titluri de proprietate, în cotă indiviză de câte 50% pentru fiecare dintre aceştia, pentru toate suprafeţele de teren restituite în proprietate prin sentinţele nr. 24263/2002 şi nr. 5432/2007 ale Judecătoriei Iaşi.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi
Prin sentinţa civilă nr. 12311/16.11.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iaşi a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare, reţinând că, din cele două titluri executorii exhibate de contestatori, reiese că au calitatea de debitori numai Comisia judeţeană de fond funciar Iaşi, conform sentinţei civile nr. 24263/2002, şi Comisia locală de fond funciar Ţibana şi Comisia judeţeană de fond funciar Iaşi, conform sentinţei civile nr. 5432/2007, în condiţiile stabilite prin fiecare hotărâre judecătorească. Prin urmare, în mod corect intimatul BEJA C. a respins cererea creditorilor împotriva Comisiei locale de fond funciar Mădârjac.
3. Apelul şi hotărârea pronunţată în apel
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2, au formulat apel petenţii A. şi B..
Prin decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019 ("Decizia nr. 1711/2019 a Tribunalului Iaşi"), Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins apelul, reţinând că în mod corect judecătoria a reţinut că executarea silită poate fi pornită doar pentru aducerea la îndeplinire a celor stabilite printr-un titlu executoriu, raportat la categoriile de titluri executorii enumerate în art. 632 alin. (2) C. proc. civ., şi, contrar susţinerilor contestatorilor, prevederile Legii nr. 165/2013 vizează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, neavând aplicabilitate în cauză. Prin urmare, în mod corect executorul judecătoresc a respins cererea petenţilor de introducere în cauză în calitate de debitoare a Comisiei locale de fond funciar Mădârjac.
4. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei pronunţate în apel, menţionată la pct. 3, contestatorii A. şi B. au formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, în raport cu dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., că decizia civilă nr. 1711/2019 a Tribunalului Iaşi încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2019.
5. Hotărârea pronunţată în revizuire
Prin Decizia nr. 2420 din 11 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B..
În raport cu dispoziţiile art. 431 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a reţinut că deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 C. proc. civ. au menirea să preîntâmpine apariţia unor practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu tranşarea, pe fond, a unor raporturi juridice litigioase, astfel că, nefiind hotărâri judecătoreşti în sensul art. 424 C. proc. civ., deciziile pronunţate în soluţionarea unor chestiuni de drept nu conţin acele elemente definitorii, în raport de care se poate analiza incidenţa autorităţii de lucru judecat, sub aspectul triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Cum judecata în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 19/2017 nu s-a purtat în privinţa unui drept, nu se poate realiza, în raport cu această decizie, o analiză a încălcării autorităţii de lucru judecat, condiţie sine qua non pentru incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Este adevărat că, potrivit art. 521 C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar aceasta nu presupune că, în caz de nerespectare, părţile au deschisă procedura revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
6. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. 5 au declarat recurs revizuenţii A. şi B., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ.
Recurenţii expun istoricul litigiului, iar, în susţinerea motivelor de recurs, formulează criticile arătate în continuare.
6.1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
a) Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei
În contestaţia la executare, în apel şi în cererea de revizuire s-a învederat că problema principală este conturată de următoarele elemente: (i) înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 punerea în aplicare a celor două titluri executorii ar fi trebuit să fie făcută în mod obligatoriu pe terenuri din Comuna Ţibana, conform celor menţionate în cuprinsul lor; (ii) titlurile nu au fost puse în aplicare nici până în prezent din motive imputabile debitorilor; (iii) după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, punerea în aplicare a titlurilor executorii trebuia făcută cu respectarea prevederilor imperative ale acestei legi în ceea ce priveşte restituirea în natură pe vechiul amplasament, iar acest fapt face ca, ope legis, Comisia locală Mădârjac să devină debitor în ceea ce priveşte porţiunile din vechiul amplasament situate în prezent pe raza unităţii administrativ-teritoriale Mădârjac; (iv) pentru aceste aspecte a fost contestată parţial încheierea de executare şi s-a solicitat instanţei aprobarea includerii Comisiei Locale Mădârjac în rândul debitorilor în ceea ce priveşte porţiunile din vechiul amplasament situate în prezent în raza comunei Mădârjac; (v) instanţa de revizuire a reţinut contrariului situaţiei expuse; (vi) punerea în executare cu întârziere a sentinţei civile nr. 24263/2002 a Judecătoriei Iaşi, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 165/2013, a făcut imposibilă reconstituirea dreptului de proprietate, aşa cum solicitaseră contestatorii, parţial pe vechiul amplasament şi parţial pe amplasamente care nu au aparţinut autorului acestora, aflate în rezerva statului, pe raza unităţii administrativ-teritoriale Ţibana; (vii) situaţia reţinută în decizia atacată este contrară realităţii faptice şi juridice a cauzei.
b) Hotărârea cuprinde motive contradictorii
Pe de o parte, în decizia atacată s-a reţinut că, potrivit art. 521 C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru celelalte instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, iar, pe de altă parte, s-a reţinut că împrejurarea că Tribunalul Iaşi ar fi pronunţat o soluţie care nu este în acord cu decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu reprezintă un caz de contrarietate, ci, eventual, de jurisprudenţă neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii.
Există mai multe decizii anterioare, definitive, obligatorii pentru toate instanţele, prin care s-a reţinut că Legea nr. 165/2013 se aplică situaţiei juridice deduse judecăţii. În acest sens, sunt menţionate Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 71 din 15 octombrie 2018 (pct. 53), nr. 42 din 21 noiembrie 2016 (pct. 49-52), nr. 80 din 12 noiembrie 2018 (pct. 60) şi nr. 45 din 14 octombrie 2019 (pct. 77), afirmând-se că, prin acestea, s-a statuat în mod constant că, în situaţia dedusă judecăţii, se aplică prevederile Legii nr. 165/2013. Totodată, se argumentează că nu au existat modificări legislative care să impună, cu privire la această problemă de drept, o modificare a jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar instanţa de revizuire a avut cunoştinţă de hotărârile menţionate.
6.2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În mod greşit instanţa a reţinut că decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este o hotărâre în sensul art. 424 C. proc. civ.. Făcând distincţie între hotărârile pronunţate în litigiile de drept comun şi hotărârile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de revizuire a adăugat la lege două categorii de hotărâri judecătoreşti nereglementate şi, astfel, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Se susţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti adăugând C. proc. civ. condiţionări suplimentare care ar anula caracterul de "obligatorie pentru toate instanţele" atribuit de lege tuturor hotărârilor emise de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Hotărârile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt reglementate de art. 521 C. proc. civ., în sensul că produc efecte în orice cauză, independent de părţile sau de particularităţile pricinii. Prin această prevedere se asigură, pe de o parte, efectul urmărit de legiuitor şi anume uniformitatea practicii instanţelor, iar, pe de altă parte, se asigură îndeplinirea din oficiu a cerinţelor triplei sau dublei identităţi, care guvernează instituţia autorităţii de lucru judecat fie în privinţa efectului negativ, fie în privinţa efectului pozitiv al acesteia.
Având în vedere considerentele Deciziilor nr. 11/2014, nr. 1/2017 şi nr. 19/2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că, pe calea acestui mecanism se oferă o rezolvare de principiu unei anumite chestiuni de drept şi se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii, susţin recurenţii că instanţa de revizuire a adăugat la lege afirmând că hotărârile prealabile nu ar beneficia de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat decât în cazul dublei sau triplei identităţi, deşi reglementarea specială, derogatorie de la dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., asigură condiţia identităţii.
II. Procedura de filtrare a recursului
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 18 iulie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018.
În cadrul procedurii de filtrare, a fost verificată îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, iar, prin încheierea din 15 iunie 2020, Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 6 iulie 2020.
III. Considerentele Înaltei Curţi
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin hotărârea recurată, a fost soluţionată o cerere de revizuire formulată pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia:
"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
[...]
8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."
De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora se verifică tripla identitate - părţi, cauză, obiect - din perspectiva respectării autorităţii de lucru judecat.
În raport cu circumstanţele cauzei, astfel cum au fost expuse la pct. I din prezenta decizie, se constată că instanţa de revizuire în mod corect a reţinut că nu pot verificate condiţiile triplei identităţi - părţi, cauză şi obiect - subsumat autorităţii de lucru judecat, în sensul art. 431 C. proc. civ. ("Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect"), întrucât decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu a fost pronunţată într-un litigiu identic celui în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sunt întemeiate susţinerile din recurs în sensul că deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt obligatorii pentru instanţe conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.. Însă, este necesar a se face distincţia între caracterul obligatoriu al acestor decizii şi ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care presupune existenţa a două hotărâri pronunţate în litigii care au aceleaşi părţi, obiect şi cauză, aspecte care nu se verifică în litigiul dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, criticile din recurs circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu pot primi relevanţa propusă de recurenţii-revizuenţi.
Prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii expun aspecte referitoare la fondul cauzei şi tind să obţină o reevaluare a litigiului în fond, analiză care excedează cadrului procesual al căii de atac extraordinare a revizuirii, în cadrul căreia, în virtutea principiului res judicata, instanţa de revizuire nu procedează la o evaluare a legalităţii ori temeiniciei hotărârii a cărei revizuire se cere.
Pentru considerentele arătate, se reţine că decizia atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2420 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iulie 2020.