Criminal revision admissibility: judge incompatibility due to prior participation in underlying conviction appeal

Asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 574 din 18 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 1081 din data de 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată, a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2018, la data de 6 august 2018, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009, modificată prin Decizia penală nr. 11 din data de 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2014.

S-a mai reţinut că revizuentul condamnat, în motivarea cererii (140 file), în esenţă, a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a C. proc. pen., arătând că, în cauză, soluţia de condamnare s-a bazat exclusiv pe mijloace de probă obţinute de către Serviciul Român de Informaţii în procedura de supraveghere tehnică începută înainte de sesizarea organului de urmărire penală şi, continuată pe întreaga durată a urmăririi penale, respectiv până în martie 2009, când a fost sesizată instanţa de judecată, cu ultimul rechizitoriu. A mai susţinut că, iniţial, instanţa a fost sesizată cu un singur dosar, iar ulterior, aşa cum rezultă din lucrările cauzei, s-a mai întocmit un rechizitoriu, instanţa fiind sesizată succesiv, iar urmărirea penală s-a efectuat în mod separat. Prin urmare, instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitorii separate, iar ulterior aceasta a dispus reunirea acestor cauze.

Revizuentul condamnat a mai subliniat că mijloacele de probă constând în notele de redare ale convorbirilor interceptate şi discuţiilor înregistrate, procese-verbale de ridicare de obiecte şi înscrisuri, percheziţii informatice şi domiciliare şi supravegheri în secret (în aşa numita procedură a filajului) au fost obţinute exclusiv de către Serviciul Român de Informaţii, care, în acelaşi timp, a făcut identificarea vorbitorilor şi traducerea convorbirilor purtate între cetăţeni străini (vorbitori de limbă engleză, franceză, italiană şi rusă), iar ulterior acelaşi serviciu secret le-a selectat numai pe acelea care aveau legătură cu acuzaţia, astfel că, în final, au fost puse la dispoziţia procurorului un număr de numai 2178 înscrisuri din totalul de 39861 convorbiri interceptate.

A conchis că cererea de revizuire îndeplineşte cumulativ cerinţele de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 459 C. proc. pen. şi a solicitat să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare a acestuia, conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Prima instanţă, analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, între alţii, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., cetăţean american, la pedeapsa principală de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.

A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispoziţiilor art. 159 C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de spionaj.

A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 35 (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen.

A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2006 la 23 ianuarie 2007.

Prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi de inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. x/2009.

A desfiinţat, în parte, hotărârea şi în rejudecare, între alţii, în baza dispoziţiilor art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza dispoziţiilor art. 47 raportat la art. 304 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În baza dispoziţiilor art. 38, 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2006 la 23 ianuarie 2007.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut în considerente, pe de o parte, că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri, şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, iar pe de altă parte, că revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Procedând la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., prin prisma dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că cererea a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1), teza a II-a C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin Sentinţa penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea inculpatului.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că revizuentul a invocat doar formal cazul de revizuire pe care îşi întemeiază cererea, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a C. proc. pen., susţinând faptul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză şi a apreciat că toate aspectele menţionate în susţinerea cererii de revizuire reprezintă apărări de fond, revizuirea nefiind o cale de atac devolutivă, iar motivul menţionat de revizuent în cuprinsul cererii nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

În altă ordine de idei, prima instanţă a constatat că au fost indicate, atât oral, cât şi în scris, o serie de înscrisuri, în cuprinsul cererilor de revizuire (508 pct. ), dar niciunul dintre acestea nu se poate circumscrie dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II a din C. proc. pen. şi, mai mult decât atât, toate înscrisurile la care s-a făcut referire, au fost avute în vedere de către instanţă la pronunţarea soluţiei, atât în fond, cât şi în apel, neexistând niciun înscris care să dovedească, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II a din C. proc. pen., netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

S-a mai apreciat de prima instanţă că nu pot fi primite argumentele invocate de revizuentul A. prin apărător ales în sensul că are dreptul de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întrucât instanţele de judecată au fost induse în eroare, fiind falsificat mijlocul de probă în baza căruia s-a pronunţat soluţia de condamnare, la dosarul cauzei regăsindu-se două înscrisuri provenind de la aceeaşi autoritate, unul care conţine anumite informaţii ce nu sunt de natură să atragă răspunderea penală şi, celălalt înscris, avut în vedere de instanţele de judecată, conţine informaţii olografe prin care se schimbă radical conţinutul acestui înscris, precum şi faptul că un număr de 39871 de convorbiri au fost obţinute numai într-o perioadă de două luni, vizând două dintre persoanele supravegheate, întrucât aceste aspecte reprezintă apărări pe fondul cauzei şi nu pot constitui motive de revizuire.

De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite nici dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., întrucât faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea şi a conchis că, prin cererea de revizuire formulată revizuentul A., nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale, conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., respingând în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009.

Împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în termen legal a formulat apel revizuentul condamnat, prin apărător ales, (la data de 5 noiembrie 2018, conform filei 2 dosar apel), cauza înregistrându-se la data 9 noiembrie 2018 pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1 sub nr. x/2018, cu prim termen iniţial fixat la 3 decembrie 2018.

Însă prin încheierea din data de 3 decembrie 2018, completul iniţial investit, cu majoritate, a acordat termen administrativ la data de 14 ianuarie 2019, urmând ca toate măsurile procesuale care se impun să fie dispuse de completul ce se va înfiinţa (conform filei 9 dosar apel).

La data de 12 decembrie 2018, prin rezoluţia administrativă a vicepreşedintelui instanţei, dată în baza punctului 3 lit. a) din Hotărârea nr. 156 din 6 decembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea repartizării aleatorii către Completurile de 5 Judecători nou înfiinţate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 1367 din 5 decembrie 2018, adoptată de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la efectele Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale (dosar apel).

Urmare repartizării aleatorii, cauza a revenit spre soluţionare Completului de 5 Judecători Penal 2-2018, nou înfiinţat, cu prim termen de judecată la data de 19 decembrie 2018, dosarul fiind ulterior amânat la data de 21 ianuarie 2019, pentru lipsă de procedură cu apelantul revizuent condamnat.

La termenul din 21 ianuarie 2019, cauza s-a amânat pentru motivul invocat din oficiu de instanţă, respectiv faţă de împrejurarea că la data de 31 ianuarie 2019 au fost convocate Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a decide dacă se modifică jurisprudenţa Completurilor de 5 Judecători cu privire la interpretarea şi aplicarea principiului continuităţii completului de judecată, subsumat regulii anualităţii ce guvernează activitatea acestor formaţiuni de judecată.

La termenul de judecată din 18 februarie 2019, apărătorul ales al apelantului condamnat revizuent A. a solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea apărării.

La termenul din 18 martie 2019, apelantul condamnat revizuent a lipsit, deşi a fost legal citat, însă a fost reprezentat de apărătorul ales, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a acordat cuvântul asupra apelului formulat, concluziile apărătorului ales al apelantului revizuent condamnat, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în detaliu în încheierea de şedinţă de la acel termen, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Totodată, apărătorul ales al apelantului revizuent condamnat, a depus la dosar, anterior pronunţării, la 21 martie 2019, astfel cum a precizat, în raport de considerentele Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, note de concluzii scrise însoţit de înscrisuri în susţinerea motivelor de apel, în care, în esenţă, a susţinut că: hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât cauza nu a fost repartizată corespunzător dispoziţiilor legale, completul de judecată fiind nelegal constituit; hotărârea a fost pronunţată de un complet din care a făcut parte doi judecători cu privire la care a existat un caz de incompatibilitate; instanţa s-a pronunţat cu neobservarea mecanismului legal stabilit pentru examinarea cererii de revizuire şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale; hotărârea pronunţată nu este motivată, în toate cele trei ipoteze privind neîndeplinirea acestei obligaţii legale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în majoritate, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate atât în scris (dosar apel), cât şi în susţinerile orale în faţa instanţei de apel şi a dispoziţiilor legale incidente, dar şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., constată că este fondat apelul formulat de condamnatul revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi în Dosarul nr. x/2018, urmând a desfiinţa sentinţa penală sus - menţionată şi a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă numai pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Astfel, analizând criticile invocate de apelantul revizuent condamnat A., prin apărător ales, prin raportare la dispoziţiile legale incidente şi la înscrisurile depuse în susţinerea apelului formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că motivul prioritar pentru care se impune admiterea apelului declarat îl vizează împrejurarea că din compunerea completului de colegial de 3 judecători din cadrul secţiei penale care a pronunţat sentinţa penală nr. 574 din 18 octombrie 2019 în Dosarul nr. x/2018, a cărei revizuire s-a solicitat, a făcut parte şi un judecător care a participat la judecarea cauzei în apel pronunţând Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015 în Dosarul nr. x/2014.

Urmare schimbării practicii Completelor de 5 Judecători în materie de incompatibilităţi, s-a constatat incidenţa unei situaţii de incompatibilitate, care, la momentul pronunţării, nu fusese apreciată ca fiind incidentă, considerându-se atunci că, în situaţia în care unul sau unii dintre membrii completului de judecată a participat anterior la soluţionarea cauzei pe fond sau în apel, nu este incompatibil să participe şi la soluţionarea admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare sau a revizuirii, ceea ce, în fapt s-a şi întâmplat în cauza de faţă.

Astfel, făcându-se trimitere la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 542 din 14 iulie 2015 a instanţei de contencios constituţional paragraful 16, cu privire la etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prin analogie, în mod constant, în jurisprudenţa Completelor de 5 Judecători, dar şi a secţiei penale a Înaltei Curţi în materia incompatibilităţilor s-a reţinut anterior, până la începutul lunii decembrie 2018, că faţă de stadiul procesual al cauzei (apel la revizuire), prin natura şi conţinutul ei specific o astfel de procedură prealabilă, de examinare a admisibilităţii căii de atac promovată nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii formale a condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute de lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire, conturându-se, deci, o conduită obiectivă a judecătorului în raport cu imperativele legii, în analiza admisibilităţii căii de atac exercitate.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin raportare la jurisprudenţa Completelor de 5 Judecători de dată recentă, se constată că în perioada imediat ulterioară publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 şi după tragerile la sorţi ale membrilor titulari şi ai celor aflaţi pe listele de permanenţă ale Completurilor de 5 Judecători pentru anul 2018 şi pentru anul 2019, practica judiciară în materie s-a schimbat radical, însă din motive neimputabile vreunui magistrat judecător, în sensul că odată ce un judecător a participat la soluţionarea unei cauze în fond sau apel, devine incompatibil să mai participe la soluţionarea acelei cauze într-o cale extraordinară de atac, fie ea şi în faza admisibilităţii în principiu, legiuitorul nefăcând nicio distincţie între căile ordinare sau extraordinare de atac.

În speţă, apelantul revizuent condamnat, prin apărător ales, critică împrejurarea că domnii judecători J. şi K. care au făcut parte, alături de domnul judecător L., din completul de 3 judecători al secţiei penale al Înaltei Curţi care a soluţionat Dosarul nr. x/2018 şi au respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, erau incompatibili să participe la judecarea acelei cauze.

Astfel a invocat faptul că, pe de o parte, doamna judecător J. a exercitat funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi în acelaşi dosar, calitate în care s-a pronunţat în legătură cu existenţa infracţiunilor, identitatea şi vinovăţia inculpatului, precum şi asupra mijloacelor de probă administrate în cauză de Serviciul Român de Informaţii, iar pe de altă parte, că domnul judecător K. a făcut parte şi din Completul de 5 Judecători, care a pronunţat decizia penală din apel nr. 11 din 27 ianuarie 2015, motiv pentru care, în alte cauze i s-a admis la data de 4 februarie 2019 declaraţia de abţinere întemeiată pe art. 64 alin. (3) din C. proc. pen. [indicând cu titlu exemplificativ Dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestaţia în anulare exercitată de condamnatul E. împotriva deciziei nr. 11 din 27 ianuarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 (prin care s-a modificat Sentinţa penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 de condamnare şi a inculpatului A., pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi în Dosarul x/2009)] şi depunând la dosar procesele-verbale şi minutele încheierilor la care a făcut referire (dosar apel).

În ceea ce priveşte critica vizând presupusa stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat doamna judecător J. la momentul pronunţării Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., există caz de incompatibilitate a judecătorului, dacă "există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată".

În conţinutul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului a fost consacrată prevalenţa normelor europene în raport cu cele interne, şi, în aceeaşi măsură, s-a prevăzut, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, accesul la un tribunal imparţial (art. 6 paragraful 1 din Convenţie).

În jurisprudenţa Curţii europene de contencios a drepturilor omului, imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces, noţiunea de "imparţialitate" la care face referire art. 6 paragraf 1 fiind apreciată într-un dublu sens: un sens subiectiv, care semnifică încercarea de determinare a convingerii personale a unui judecător, dar şi un sens obiectiv, adică, independent de conduita personală a judecătorului, sunt foarte importante şi aparenţele, pentru că într-o societate democratică tribunalele/instanţele judecătoreşti trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere în actul de justiţie,

Astfel, din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influenţa soluţionarea unei anumite cauze, iar din acela al criteriului obiectiv, dacă judecătorul oferă garanţii suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa. În acest din urmă sens, aparenţele prezintă o anumită importanţă în raport cu încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire publicului, într-o societate democratică şi, în primul rând, acuzatului, în cadrul unui proces penal.

De asemenea, este esenţial ca îndoielile privitoare la imparţialitate să poată fi justificate în mod rezonabil (cauzele Kyprianou împotriva Ciprului, Atanasiu împotriva României şi Hirschhorn împotriva României), iar dacă există o îndoială justificată, judecătorul trebuie să se abţină de la soluţionarea cauzei.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Hauschildt vs Danemarca, Hotărâre din 24 mai 1989 paragraful 48) a statuat că atunci când un judecător s-a pronunţat cu privire la necesitatea luării măsurii arestării preventive, înainte de judecarea pe fond a cauzei, această împrejurare nu duce la încălcarea obligaţiei de imparţialitate, decât în măsura în care ar exista bănuieli deosebit de puternice că persoana în cauză a săvârşit fapta de care este acuzată.

În consecinţă, din perspectiva garanţiilor furnizate de Convenţia europeană a drepturilor omului în materia imparţialităţii obiective funcţionează principiul potrivit căruia simplul fapt de a fi pronunţat, anterior judecării fondului cauzei, hotărâri privind privarea de libertate ori punerea sub acuzare nu împiedică un judecător de a participa la soluţionarea fondului aceleiaşi cauze.

Astfel în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a consacrat posibilitatea ca cel care a dispus arestarea preventivă (cauza Sainte-Marie vs. Franţa, 1992) ori a fost judecător de instrucţie (cauza Fey vs. Austria, 1993 şi Padovani vs Italia, 1993) să dea soluţia pe fond, sub rezerva analizării în concret a investigaţiilor efectuate de judecător în faza prealabilă judecăţii şi în măsura în care aceste investigaţii sunt sumare şi nu creează impresia că judecătorul şi-a format o prejudecată asupra fondului cauzei. Aşadar, simplul fapt că un judecător a luat cunoştinţă de un dosar înainte de proces nu justifică, în sine, o bănuială asupra imparţialităţii sale (cauza Nortier, vs. Olanda,1993, par. 33)

Prin Decizia nr. 8 din 6 iunie 2011 pronunţată în Secţii Unite, în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 722 din 14 octombrie 2011), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcând trimitere la jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios european, a statuat că judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs:

"Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că un complet de judecată care judecă în fond sau apel este format din judecători care anterior s-au pronunţat asupra măsurii arestării preventive şi nu constituie, în sine, o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului cu privire la imparţialitatea instanţei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează, în mod sumar, date existente în dosar în scopul stabilirii existenţei temeiurilor pentru suspiciunea privind comiterea unei infracţiuni de către acuzat.

Pe de altă parte, în cazul în care este pronunţată o hotărâre, instanţa trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente pentru a stabili vinovăţia acuzatului. Prin urmare, suspiciunea şi stabilirea formală a vinovăţiei nu pot fi tratate ca asemănătoare."

Totodată, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., stabileşte cu titlu de principiu, aplicarea imediată a legii procesuale noi tuturor proceselor şi procedurilor penale aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 255/2013, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul legii.

Se constată însă, că legea de punere în aplicare a noului C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii tranzitorii în materia incompatibilităţilor, aşa încât, judecătorul care s-a pronunţat în cursul urmăririi penale, în condiţiile Codului de procedură anterior cu privire la măsurile preventive sau la încuviinţarea percheziţiei domiciliare/informatice ori cu privire la autorizarea tehnicilor speciale de supraveghere şi cercetare nu este incompatibil să exercite în condiţiile C. proc. pen. în vigoare funcţia de cameră preliminară sau de judecată.

Prin urmare, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii, judecătorul care, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. a soluţionat în cursul urmăririi penale căile de atac privind măsurile preventive ori s-a pronunţat cu privire la autorizarea tehnicilor speciale de supraveghere şi cercetare, nu devine incompatibil şi poate participa la judecarea aceleaşi cauze.

A interpreta în sens contrar ar însemna a se aplica, retroactiv, cu încălcarea art. 13 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţiile noii codificări procesual penale.

În contextul cauzei se observă că erau în vigoare dispoziţiile C. proc. pen. anterior în perioada ce a precedat momentului soluţionării pe fond a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2019 din data de 3 decembrie 2013 de către completul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosar în care apelantul revizuent susţine că doamna judecător J. ar fi desfăşurat activităţi specifice funcţiei de "judecător de drepturi şi libertăţi" având şi "competenţe administrative" şi cu această ocazie ar fi "cenzurat probele cauzei în relaţia dintre Serviciul Român de Informaţii - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi completul legal învestit cu soluţionarea cauzei"

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la contextul factual al cauzei şi prin prisma criticilor formulate de apelantul revizuent, se constată că nu exista o situaţie de incompatibilitate a doamnei judecător J., chiar dacă în faza a urmăririi penale şi până la pronunţarea Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 (soluţionarea pe fond a Dosarului nr. x/2000 al secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în calitate de judecător desemnat a dispus măsuri de supraveghere tehnică cu privire la unii dintre inculpaţii din dosar, pronunţându-se numai asupra oportunităţii şi necesităţii respectivelor măsuri de supraveghere, fără a face o analiză pe fond a cauzei din perspectiva existenţei unor probe suficiente şi apte a-i forma convingerea cu privire la vinovăţia/nevinovăţia inculpaţilor.

Raportând consideraţiile teoretice mai sus relevate la dispoziţiile legale incidente şi la contextul concret al cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că împrejurările învederate de apelantul revizuent condamnat în ceea ce o priveşte pe doamna judecător J. nu pot constitui/contura o suspiciune rezonabilă din perspectiva criteriului obiectiv şi nici din perspectiva criteriului subiectiv, în sensul că imparţialitatea sa în judecarea cererii de revizuire ce a format obiectul Dosarului nr. x/2018 ar fi putut fi afectată, ci dimpotrivă, se configurează o conduită obiectivă a judecătorului în raport cu imperativele legii, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că, în speţă, nu se conturează o suspiciune rezonabilă în sensul că imparţialitatea doamnei judecător J. ar fi fost afectată la momentul pronunţării Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, se apreciază că nu există temeiuri de fapt sau de drept în baza cărora să se constate că ar fi fondate criticile apelantului revizuent cu privire la acest aspect, deoarece motivele invocate nu pot genera acea lipsă de imparţialitate ori obiectivitate, fie chiar şi aparentă, pe care se grefează noţiunea de incompatibilitate, urmând a fi înlăturate ca atare.

Însă, referitor la cealaltă critică prin care apelantul revizuent A. susţine existenţa unei cauze de incompatibilitate în ceea ce îl priveşte pe domnul judecător K., care, într-adevăr, a pronunţat Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, hotărâre prin care au fost soluţionate apelurile împotriva sentinţei de condamnare a cărei revizuire s-a solicitat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că este întemeiată, urmând a fi admis apelul formulat sub acest aspect şi a se desfiinţa hotărârea atacată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa este afectată.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la un proces echitabil, una dintre garanţiile dreptului în acest sens fiind accesul la un tribunal imparţial.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces. Jurisprudenţa instanţei de contencios european analizează imparţialitatea judecătorilor, atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv.

Astfel, din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influenţa soluţionarea unei anumite cauze, iar sub aspectul criteriului obiectiv, trebuie analizat dacă judecătorul oferă garanţii suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa. În acest din urmă sens, aparenţele prezintă o anumită importanţă în raport cu încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire publicului, într-o societate democratică şi, în primul rând, acuzatului, în cadrul unui proces penal.

Pornind de la dispoziţiile art. 6 Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care recunosc oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, principiu ce se regăseşte şi în legislaţia naţională în art. 8 C. proc. pen., legiuitorul a înţeles să instituie în art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. o garanţie care să asigure, în realizarea actului de justiţie, imparţialitatea celor chemaţi să dezlege raportul juridic dedus judecăţii, stabilind că, în situaţia existenţei unei suspiciuni rezonabile că judecătorul ar fi părtinitor faţă de una dintre părţi, acesta este obligat să se retragă de la judecată.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen. "Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.",

În prealabil, se impune a se menţiona că situaţia de incompatibilitate invocată de apelantul revizuent nu subzista la momentul la care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 574 în Dosarul nr. x/2018, hotărâre care este atacată cu prezentul apel, întrucât în acea perioadă, aşa cum s-a arătat anterior, jurisprudenţa constantă a Completelor de 5 Judecători în materia incompatibilităţilor era în sensul că în etapa admisibilităţii în principiu, inclusiv a cererii de revizuire, poate participa judecătorul care a pronunţat soluţia fie pe fond, fie în apel.

Prin urmare, situaţia de incompatibilitate nou ivită a domnului judecător K. nu este şi nu poate fi imputabilă acestuia, câtă vreme aceasta s-a datorat exclusiv împrejurării că, ulterior datei de la 18 octombrie 2018, s-a schimbat radical jurisprudenţa în materia incompatibilităţilor atât la nivelul Completelor de 5 Judecători, cât şi la nivelul secţiei Penale, astfel cum s-a relevat în cele mai sus menţionate.

Astfel, în speţă, Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a fost învestit cu soluţionarea apelului formulat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015 în Dosarul nr. x/2014 al Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi.

Or, în cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului prin raportare la criticile formulate în apel de apelantul revizuent condamnat, aspectele relevate pot justifica o anume suspiciune privind lipsa de imparţialitate la judecarea cauzei nr. x/1/2018 şi ar putea susţine afectarea obiectivităţii domnului judecător K. în legătură cu acest dosar, cu atât mai mult cu cât acesta a făcut parte din Completul de 5 Judecători învestit cu soluţionarea apelurilor declarate împotriva sentinţei penale de condamnare, cu privire la care s-a formulat o cerere de revizuire cenzurată în prezenta cale de atac, fiind furnizate astfel elemente concrete de natură a contura o anume îndoială asupra obiectivităţii sale în speţă.

Prin urmare, pentru considerentele expuse şi fiind identificate împrejurări apte să pună sub semnul îndoielii, fie şi la nivel de aparenţe, existenţa unor îndoieli/dubii cu privire la imparţialitatea magistratului în soluţionarea cauzei şi care s-ar putea circumscrie noţiunii de suspiciune rezonabilă, aşa cum o cere textul de lege anterior menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - cu majoritate apreciază se impune admiterea apelului formulat în cauză, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi retrimiterea cauzei la secţia penală în vederea rejudecării.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate în apel de revizuentul condamnat A., urmează a fi avute în vedere şi analizate de prima instanţă cu ocazia rejudecării.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi în Dosarul nr. x/2018 .

Desfiinţează sentinţa penală sus - menţionată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului apel rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

Cu titlu prealabil, soluţia de desfiinţare, în totalitate, a sentinţei penale apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, se impune, conform dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., în situaţia în care judecarea în primă instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegale citate sau care, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această imposibilitate, precum şi atunci când există vreunul din cazurile de nulitate absolută.

În speţă, în raport de motivele invocate de apărarea apelantului, se pune în discuţie incidenţa ultimei teze a dispoziţiilor legale precizate, respectiv încălcarea de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale sancţionate cu nulitatea absolută.

Potrivit art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., se sancţionează cu nulitatea absolută, încălcarea dispoziţiilor legale privind:

a) compunerea completului de judecată;

b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (respectiv, competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017);

c) publicitatea şedinţei de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

În raport de prevederile legale relevate anterior, urmează a se analiza incidenţa, în prezenta cauză, a cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., prin prisma motivului de apel, apreciat ca fiind întemeiat, în opinia majoritară, privind incompatibilitatea magistratului judecător K., membru în completul de judecată care a verificat admisibilitatea cererii de revizuire formulată de condamnatul A. la instanţa de fond.

În opinie separată, apreciez că, în speţă, nu este incident cazul de nulitate absolută vizând compunerea completului de judecată. Nerespectarea dispoziţiilor legale privind incompatibilitatea unuia dintre membrii completului de judecată de la instanţa de fond se sancţionează cu nulitatea relativă, incompatibilitatea nefiind subsumată noţiunii de "compunere a instanţei". În acest sens, lipsa de echivalenţă a celor două noţiuni rezultă din prevederile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., incompatibilitatea fiind prevăzută distinct, ca un caz de contestaţie în anulare, de compunerea completului de judecată, care reprezintă un alt caz de contestaţie în anulare. Or, dacă cele două noţiuni ar fi fost echivalente, ar fi fost suficient ca legiuitorul să reglementeze un unic caz de contestaţie în anulare, subsumându-se, astfel, noţiunii de "compunere a instanţei".

Faţă de cele arătate, nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., în speţă nu se impunea desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Pe de altă parte, rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă nu se impunea în condiţiile în care pretinsul motiv de nelegalitate - incompatibilitatea magistratului judecător K. - nu subzista la momentul la care s-a pronunţat sentinţa penală apelată, aspect relevat în opinia majoritară că ar fi survenit ulterior, situaţia de incompatibilitate nou ivită a domnului judecător datorându-se exclusiv schimbării jurisprudenţei instanţei în materia incompatibilităţilor. Or, încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal se realizează la momentul întocmirii actului procedural, şi nu ulterior. Astfel, motivul de nelegalitate trebuie să fie preexistent întocmirii actului pretins afectat de viciul de nelegalitate. Împrejurarea ulterioară pronunţării hotărârii atacate constând în schimbarea jurisprudenţei în materia incompatibilităţilor nu poate conduce la desfiinţarea hotărârii apelate, în condiţiile în care la momentul pronunţării sentinţei penale aceasta nu era afectată de vreun viciu de legalitate.

De altfel, nici apărarea revizuentului nu a apreciat că ar fi incidentă vreo situaţie de incompatibilitate cu privire la d-l judecător K., neinvocând acest aspect cu ocazia soluţionării cauzei la instanţa de fond. Relevant este faptul că revizuentul, prin apărător, a formulat cerere de recuzare a unui alt membru al completului de judecată, d-na judecător J., fapt ce denotă că acesta a verificat membrii completului de judecată din punctul de vedere al situaţiilor ce ar fi generat un caz de incompatibilitate.

Nu în ultimul rând, procedură reglementată de art. 459 din C. proc. pen., priveşte examinarea, admisibilităţii în drept, a cererii de revizuire şi nu vizează soluţionarea căii extraordinare de atac, în acest din urmă caz având loc rejudecarea cauzei şi, dacă se găseşte necesar, readministrarea probelor din cursul judecăţii în primă instanţă.

Prin urmare, în faza admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa este învestită a se pronunţa asupra unor aspecte de ordin pur legal, chestiuni de natură formală privind titularul, termenul de introducere a cererii şi formularea în scris a acesteia, cu arătarea cazului de revizuire şi a mijloacelor de probă, verificări privind formularea anterior a unor cereri similare, respectiv dacă faptele şi mijloacele de probă invocate conduc, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Pe cale de consecinţă, nu se decelează o situaţie de incompatibilitate a judecătorului care a pronunţat Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, neexistând elemente concrete de natură a contura o îndoială asupra obiectivităţii d-lui judecător K. în soluţionarea cererii de revizuire, sub aspectul verificării condiţiilor de admisibilitate prevăzute expres de legiuitor.

Faţă de cele arătate, se impunea soluţionarea căii de atac formulate de revizuentul A. de către instanţa de apel, cu privire la verificarea admisibilităţii cererii de revizuire.

Pe acest aspect, în acord cu instanţa de fond, apreciez că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de revizuire. În esenţă, motivele invocate în cererea de revizuire sunt veritabile apărări pe fondul cauzei, ce tind la rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac privind interpretarea materialului probator administrat în cauză. Revizuentul nu a invocat împrejurări faptice cu caracter de noutate de natura celor avute în vedere de legiuitor în art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., ci a contestat legalitatea probelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare.

Nici critica privind lipsa motivării sentinţei penale apelate nu poate fi primită, instanţa de fond analizând, în mod corespunzător, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Pentru toate motivele evocate anterior, apreciez că se impunea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Procesat de GGC - LM