Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 225/2020 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final judgment under abolished Criminal Procedure Code provisions

Case Number Decizia nr. 225/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Panel of 5 Judges) dismissed as inadmissible the appeal on the merits filed by the appellant against a prior definitive decision, ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state, thereby leaving the prior decisions of the Court of Appeal and the Supreme Court's Criminal Section in force. The dispute involved a procedural challenge to the dismissal of inadmissible appeals against a criminal court decision concerning the applicants' status as complainants and injured parties in a criminal case; the appellant had filed a "recurs" (cassation appeal) against the Supreme Court's decision, which had previously rejected their appeals as legally impermissible. The decisive legal basis was the principle of legality of appeal routes under the Criminal Procedure Code and Article 129 of the Romanian Constitution, which prohibit the exercise of appeal mechanisms not provided for by law, specifically because the "recurs" had been abolished by the new Criminal Procedure Code (Law No. 135/2010, applied pursuant to Law No. 255/2013) and the challenged judgment was a final one not subject to ordinary or extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 din Legea nr. 255/2013, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal against final judgment under abolished Criminal Procedure Code provisions: The dispute involved a procedural challenge to the dismissal of inadmissible appeals against a criminal court decision concerning the applicants' status as complainants and injured parties in a criminal case; the appellant had filed a "recurs" (cassation appeal) against the Supreme Court's decision, which had previously rejected their appeals as legally impermissible. The decisive legal basis was the principle of legality of appeal routes under the Criminal Procedure Code and Article 129 of the Romanian Constitution, which prohibit the exercise of appeal mechanisms not provided for by law, specifically because the "recurs" had been abolished by the new Criminal Procedure Code (Law No. 135/2010, applied pursuant to Law No. 255/2013) and the challenged judgment was a final one not subject to ordinary or extraordinary appeal.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure judicial law principle of legality legal status appealability of remand decision procedural costs

Cited Legislation

AI generated
art. 3 din Legea nr. 255/2013
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to impose the payment of judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to impose the payment of judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 373 din data de 15 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, au fost respinse, ca inadmisibile, apelurile declarate de A. şi B. împotriva încheierii penale din data de 4 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava.

Împotriva Deciziei penale nr. 373 din data de 15 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, petenţii A. şi B. au formulat din nou apel, cale de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 144/A din data de 10 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunţa această soluţie, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

De asemenea, s-a reţinut, în considerentele hotărârii recurate, că petenţii A. şi B. au formulat apel împotriva Deciziei penale nr. 373 din data de 15 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de introducere în cauză formulate de către numiţii B., în calitate de petent/denunţător, şi A., în calitate de parte vătămată, împotriva încheierii penale din data de 4 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava.

Prin urmare, s-a constatat că instanţa supremă a fost sesizată cu apelurile declarate de petenţii A. şi B. împotriva unei hotărâri definitive, fiind învestită cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În acest context, s-a reţinut şi faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Împotriva acestei decizii, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 16 noiembrie 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurentul apelant, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 144/A din data de 10 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost soluţionat anterior apelul formulat de petenţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 373 din data de 15 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, în cauză, A. a exercitat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legislaţia procesual penală împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 144/A din data de 10 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul apelant va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 144/A din data de 10 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă recurentul apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2020.

GGC - NN