Appeal dismissed: Exception of unconstitutionality against Article 426 C. proc. pen. deemed inadmissible as legislative reform request

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008, s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. şi de petenta S.C. G. S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din data de 10 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008.

S-au extins efectele apelurilor declarate de inculpatele C., D., E. şi F. şi în privinţa inculpatei H.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, a dispus următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi de art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracţiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privinţa inculpatului A.

În baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului A.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privinţa inculpatului I.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul I. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008, au formulat contestaţii în anulare, printre alţii, inculpaţii J., K., L., A. şi M.

Prin Decizia nr. 352/A din data de 8 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, au fost admise, în principiu, contestaţiile în anulare formulate de condamnaţii J., K., L., A. şi I., reţinându-se, în esenţă, că, acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admise în principiu.

La termenul de judecată din data de 9 martie 2020, termen stabilit pentru soluţionarea fondului contestaţiilor în anulare formulate, prin Decizia nr. 76/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de condamnaţii A., K., L., J. şi I. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.

Împotriva Deciziei nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, au formulat contestaţie în anulare contestatorii K., A. şi I.

La termenul fixat pentru discutarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate, contestatorii A. şi I., prin apărător ales, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. şi "instanţa de apel" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., motiv pentru care s-a procedat la formarea Dosarului asociat nr. x/2020

Prin încheierea din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea formulată de contestatorii A. şi I. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. şi "instanţa de apel" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea instanţei de control constituţional:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate reglementate de legea de organizare şi funcţionare a instanţei de control constituţional, secţia penală a Înaltei Curţi a constatat că, două condiţii sunt îndeplinite în mod neechivoc, în sensul că ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, şi s-a invocat neconstituţionalitatea unui text de lege în vigoare, respectiv a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. şi "instanţa de apel" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Cât priveşte cea de-a treia condiţie, respectiv ca instanţa de contencios constituţional să nu mai fi pronunţat o decizie în sensul admiterii în legătură cu această excepţie de neconstituţionalitate, s-a constatat că textul invocat nu a mai fost supus analizei Curţii Constituţionale.

Mai mult decât atât, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.

Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenţei unei legături directe între norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în acest proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

O altă condiţie necesară şi obligatorie este aceea a relevanţei excepţiei, aceasta trebuind să vizeze numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei.

Potrivit Legii nr. 42/1992 nu pot face obiectul sesizării Curţii Constituţionale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorităţii de contencios administrativ o intervenţie de natură legislativă asupra textului.

Astfel, instanţa supremă a apreciat că nu s-au invocat neconcordanţe ale textului de lege cu norme constituţionale, criticile vizând modalitatea de redactare a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. şi "instanţa de apel" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest context, instanţa supremă a apreciat că prin excepţia invocată se urmăreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei, criticându-se, în esenţă, faptul că o contestaţie în anulare nu poate fi atacată cu o altă contestaţie în anulare.

În concluzie, s-a opinat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, petenţii I. şi A. au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 16 noiembrie 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al recurenţilor petenţi I. şi A., precum şi ultimul cuvânt al recurentului petent A. fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurenţii petenţi I. şi A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de recurenţii petenţi I. şi A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenţii petenţi I. şi A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la sintagmele "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. şi "instanţa de apel" din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate tind la modificarea şi completarea textelor de lege, în sensul de a se reglementa posibilitatea părţii de a formula contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate într-o cale extraordinară de atac. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurenţii petenţi în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenţii A. şi I. împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii petenţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenţii A. şi I. împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii petenţi A. şi I. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2020.

GGC - NN