Admissibility of unconstitutionality exception against void legal provision regarding civil liability grounds in criminal cassation

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 197/RC din 23 mai 2019, Înalta Curte, secţia penală, printre altele, a respins cererile formulate de recurenta inculpată A. şi de recurenta parte responsabilă civilmente SC B. SA Iaşi de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 din C. proc. pen. Prin aceeaşi încheiere a respins ca inadmisibilă şi cererea de suspendare a soluţionării cauzei.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă, în esenţă a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât criticile invocate vizează o omisiune legislativă.

Împotriva acestei dispoziţii din cadrul Încheierii nr. 197/RC din 23 mai 2019 inculpata A. a declarat recurs, solicitând, în esenţă, admiterea căii de atac şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Examinând încheierea prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019,în majoritate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Înalta Curte reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014).

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată art. 438 din C. proc. pen., astfel cum sunt în vigoare, prevăd că hotărârile sunt supuse casării când:

"1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi legale aflate în vigoare.

Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepţiei nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci în realitate se tinde la modificarea şi completarea legii, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Recurenta A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ale art. 438 din C. proc. pen. pe motivul că această reglementare exclude posibilitatea de a formula recurs în casaţie atât timp cât motivele care stau la baza acestei căi extraordinare de atac vizează aspecte referitoare la latura civilă a cauzei, încălcându-se astfel principiul supremaţiei legilor, legalităţii procesului penal prevăzut de art. 21 şi art. 23 alin. (12) din Constituţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi egalitatea în faţa legii.

Apărarea a susţinut admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, având în vedere că sunt îndeplinite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv apariţia acestui incident a avut loc în cadrul unei proceduri judiciare penale, norma este în vigoare şi există o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, cât timp motivele de recurs în casaţie au vizat şi greşita soluţionare a laturii civile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, constată că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că norma criticată ca fiind neconstituţională nu este în vigoare.

Este adevărat că dispoziţiile art. 438 C. proc. pen., în forma iniţială cuprindeau şi prevederi referitoare la recursul în casaţie pe latura civilă, însă norma nu a intrat niciodată în vigoare în acea formă. Astfel că, nu se poate invoca o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la o normă care nu există.

Constatând, aşadar, legalitatea şi temeinicia dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, din cuprinsul Încheierii nr. 197/RC din data de 23 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, cu majoritate, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A.

Va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, din cuprinsul Încheierii nr. 197/RC din data de 23 mai 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2010.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În analiza condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 din C. proc. pen., se constată că a fost invocată de o parte din proces - inculpata A., într-un dosar aflat pe rolul înaltei Curţi, are în vedere dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

Din economia prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reiese că, cererea de sesizare a instanţei constituţionale poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de soluţionarea unei căi extraordinare de atac, cum este cazul recursului în casaţie sau de soluţionarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În speţă, excepţia a fost invocată de o parte din proces, dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată vizează drepturile şi interesele recurentului şi au legătură cu soluţionarea cauzei aflată în calea extraordinară a recursului în casaţie, având în vedere că dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen. exclud posibilitatea analizei laturii civile a cauzei.

Procesat de GGC - LM