Jurisdiction of appellate review section determined by prior jurisdictional ruling's res judicata effect in administrative dispute

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârile pronunţate de instanţele (secţiile) aflate în conflict

1) Prin Decizia nr. 5.316 din 5 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a trimis secţiei I civile a instanţei supreme, spre soluţionare, cauza având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a pronunţa această soluţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că, în cauză, îşi găseşte aplicarea Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Raportat la această decizie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme a reţinut că recursul supus soluţionării în cauză vizează Decizia nr. 20 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a fost dată în soluţionarea căii de atac a apelului împotriva unei sentinţe a Tribunalului Ilfov.

Or, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu are competenţa materială de a soluţiona recursuri declarate împotriva unor decizii pronunţate în soluţionarea apelurilor, calea de atac în materia contenciosului administrativ fiind doar recursul, ce poate fi exercitat pentru motive de nelegalitate reglementate de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Competenţa materială de soluţionare a recursului, a apreciat secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revine secţiei civile a aceleiaşi instanţe, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (1) din acelaşi cod.

2) Prin încheierea nr. 1.466 din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, secţia I civilă, a instanţei supreme a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţinut că, prin Decizia nr. 720 din 9 mai 2017 - dată în rezolvarea conflictului de competenţă dintre secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi secţia a III-a civilă ale Curţii de Apel Bucureşti, apărut în faza procesuală a soluţionării apelului împotriva sentinţei de fond, în cauza de faţă - s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

S-a considerat că hotărârea pronunţată în soluţionarea conflictului de competenţă are autoritate de lucru judecat, astfel încât nu mai poate fi repusă în discuţie competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie în soluţionarea căii de atac a recursului, declarat în cauză împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în favoarea căreia s-a stabilit, prin regulatorul de competenţă, competenţa de soluţionare a cauzei.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, fiind repartizat aleatoriu completului Civil 2 - 2020, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

1) Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, reclamanţii unitatea administrativ-teritorială Domneşti, Consiliul Local Domneşti şi Primăria Comunei Domneşti au chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 312.821,4 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei Domneşti, în perioada în care acesta a deţinut funcţia de primar pentru faptele în urma cărora a fost condamnat penal.

Prin Sentinţa nr. 1.939 din 2 iulie 2015, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 312.821,40 RON, reprezentând despăgubiri, şi a sumei de 6.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat recurs, cu privire la a cărui judecată s-a ivit conflictul de competenţă între secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi secţia civilă ale Curţii de Apel Bucureşti.

Acest conflict a fost soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 720 din 9 mai 2017, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pe cale de consecinţă, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe, sub nr. x/2017*, calea de atac fiind recalificată drept apel şi soluţionată prin Decizia nr. 20 din 18 martie 2019, prin care au fost respinse, ca nefondate, atât excepţiile invocate de către părţi, cât şi apelul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 1.939 din 2 iulie 2015 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, şi a încheierii din 16 februarie 2015.

Împotriva Deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, A. a formulat recurs, cu privire la a cărui soluţionare s-a ivit conflictul de competenţă supus analizei, în cauza de faţă.

2) Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 135 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, la cap. I, în cauza de faţă, prin Decizia nr. 720 din 9 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, - având de soluţionat conflictul de competenţă cu privire la soluţionarea căii de atac formulate împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de fond, apărut între secţiile civilă şi a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti - a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă secţii (a VIII-a contencios administrativ şi fiscal).

Conform dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".

Întrucât hotărârea pronunţată de instanţa supremă în soluţionarea conflictului de competenţă are autoritate de lucru judecat, competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie în soluţionarea căii de atac a recursului nu mai poate fi repusă în discuţie.

Aşadar, în raport cu soluţia pronunţată cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia nr. 720 din 9 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, soluţionarea în apel a cauzei de către o secţie specializată în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti atrage competenţa aceleiaşi secţii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona recursul împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Criteriul materiei în stabilirea competenţei materiale, raportat la natura litigiului, nu mai poate fi repus în discuţie în recurs, în scopul determinării competenţei de soluţionare a căii de atac, pentru că s-ar încălca dispoziţiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. şi s-ar eluda autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competenţă pronunţat în cauză.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., "Recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."

Se constată, deci, că, prin pronunţarea regulatorului de competenţă, este tranşată chestiunea competenţei de soluţionare a cauzei, atât la nivelul instanţei în favoarea căreia a fost stabilită competenţa prin regulator, cât şi la nivelul instanţelor competente să soluţioneze căile de atac în pricina respectivă, nemaifiind posibilă repunerea în discuţie a competenţei de soluţionare a cauzei, prin raportare la criteriile de departajare după materie şi valoare.

În concluzie, competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona recursul împotriva Deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal, este atrasă în virtutea calităţii sale de instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pentru considerentele arătate, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a dosarului nr. x/2017 în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2020.

GGC - ED