European arrest warrant for theft upheld; surrender postponed until Romanian sentence served

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 129 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 85 şi art. 103 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Portugalia prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind executarea Mandatului european de arestare nr. 3664/08.3P8LSB (nr. x) emis la data de 12.10.2020 de Instanţa Penală Centrală din Lisabona-Circumscripţia Lisabona, faţă de persoana solicitată A.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu consimte să fie predată autorităţilor judiciare din Portugalia, în baza a mandatului european de arestare nr. 3664/08.3P8LSB (nr. x) emis la data de 12.10. 2020 de Instanţa Penală Centrală din Lisabona-Circumscripţia Lisabona.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004, a fost autorizată predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Portugalia, pentru executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată de Circumscripţia Lisabona prin sentinţa pronunţată la 29.07.2016, rămasă definitivă la 02.07.2020, în Dosarul nr. x/08.3P8LSB, pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv furt simplu prevăzută de art. 203 alin. (1) din C. pen. portughez şi opunere a rezistenţei şi constrângerea exercitată asupra reprezentantului autorităţii, prevăzută şi pedepsită de art. 347 din C. pen. portughez, fapte comise în data de 17.07.2008.

Conform art. 104 alin. (10) şi 13 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea judiciară din Portugalia, respectiv Instanţa Penală Centrală din Lisabona - Circumscripţia Lisabona.

Conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă până la încetarea executării în regim de detenţie a pedepsei rezultante de 9 ani şi 3 luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 2269 din data de 6.12.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti sau până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate.

Conform art. 109 alin. (3) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă până la soluţionarea definitivă a Cauzei penale nr. 1560/P/2018 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în care persoana solicitată are calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din C. pen., iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Prin excepţie, la cererea expresă a statului solicitant, persoana solicitată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul portughez.

S-a dispus ca, în baza art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

De asemenea, s-a dispus ca hotărârea să fie notificată persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE, Penitenciarului Târgşor, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 16.12.2020 în Dosarul nr. x/2020, s-a solicitat instanţei să aprecieze cu privire la dispunerea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A., faţă de care autorităţile judiciare din Portugalia au emis un mandat european de arestare, pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicate pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt simplu, prevăzută de art. 203 alin. (1) din C. pen. portughez, faptă săvârşită în data de 17 iulie 2008 şi a unei infracţiuni de opunere a rezistenţei şi constrângerea exercitată asupra reprezentantului autorităţii, prevăzută de art. 347 din C. pen. portughez, faptă săvârşită în data de 7 iulie 2008.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a primit de la autorităţile judiciare din Portugalia mandatul european de arestare în limba statului solicitant şi traducerea în limba română, iar la data de 16 decembrie 2020 a solicitat administraţiei locului de detenţie să procedeze la prezentarea persoanei solicitate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi să fie înaintată situaţia juridică a persoanei private de libertate.

Ca urmare a acestei solicitări, Penitenciarul Ploieşti a comunicat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2571 din data de 13 ianuarie 2020 şi Sentinţa penală nr. 2269 din data de 6 decembrie 2019 emise de Judecătoria Ploieşti.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti o adresă din care rezultă că persoana solicitată A. are calitatea de suspect pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat în Dosarul penal nr. x/2018 al unităţii de parchet mai sus menţionate.

La data de 16.12.2020, persoana solicitată a fost prezentată la parchet pentru identificare, conform dispoziţiilor art. 100 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, încheindu-se în acest sens Procesul-verbal nr. x/II/5/2020.

Persoana solicitată a fost ascultată în prezenţa apărătorului din oficiu, prilej cu care i-a fost adus la cunoştinţă, în limba română, conţinutul mandatului european de arestare şi i s-au prezentat drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Totodată, i s-a înmânat o copie a mandatului în limba statului solicitant şi traducerea în limba română.

Conform referatului întocmit, în cauză nu s-a invocat şi nici nu s-a constatat niciunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate înscrise în dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, iar persoana solicitată nu este de acord să fie predată autorităţilor emitente.

S-a mai arătat că persoana solicitată A. a fost prezentată instanţei cu propunerea de luare a măsurii arestării, prin videoconferinţă. După aducerea la cunoştinţă a motivului pentru care a fost prezentat în faţa instanţei, persoana solicitată a arătat că nu renunţă la beneficiul principiului specialităţii.

Examinând actele şi lucrările cauzei prin raportare la solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Portugalia, privind executarea Mandatului european de arestare nr. 3664/08.3P8LSB (nr. x) emis la data de 12 octombrie 2020 de judecătorul din cadrul Circumscripţiei Lisabona, Instanţa Penală Centrală din Lisabona, curtea de apel a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi că decizia judiciară s-a luat în scopul executării unei pedepse de 2 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt simplu, prevăzută de art. 203 alin. (1) din C. pen. portughez, săvârşită în data de 17 iulie 2008 şi a unei infracţiuni de opunere a rezistenţei şi constrângerea exercitată asupra reprezentantului autorităţii, prevăzută de art. 347 C. pen. portughez, săvârşită în data de 7 iulie 2008.

În fapt, în motivarea soluţiei de condamnare s-a reţinut că persoana condamnată A. a săvârşit infracţiunea de furt simplu, constând în aceea că în data de 17 iulie 2008 a abordat un cuplu şi a sustras de la aceştia bunuri de valoare, iar în data de 7 iulie 2008 l-a muşcat de mâna stângă pe un agent al Poliţiei de securitate publică.

Fiind îndeplinite dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004 modificată, privind sesizarea instanţei de judecată, la termenul fixat pentru soluţionarea cererii, s-a procedat la identificarea persoanei solicitate, aceasta neformulând obiecţiuni.

Cu ocazia audierii în şedinţa publică din 16 decembrie 2020, prin videoconferinţă, persoana solicitată nu şi-a exprimat acordul de a fi arestată şi predată autorităţilor judiciare din Portugalia, întrucât nu doreşte să fie pusă la dispoziţia acestora pentru continuarea procedurii judiciare, având familia în România.

În raport cu situaţia de fapt expusă, curtea de apel a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare din Portugalia pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate anterior.

Chiar dacă persoana solicitată A. nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Portugalia, curtea de apel a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnată de autorităţile judiciare portugheze au corespondent în legislaţia penală română, după cum urmează: pentru furtul simplu, faptă prevăzută de art. 203 alin. (1) din C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen. român (Furtul), iar pentru infracţiunea de opunere a rezistenţei şi constrângerea exercitată asupra reprezentantului autorităţii, prevăzută de art. 347 din C. pen. portughez în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din C. pen. român, cu aplicarea art. 193 alin. (1) din C. pen. român (Ultrajul). S-a reţinut că pentru ambele infracţiuni, în modalitatea în care au fost săvârşite de persoana solicitată, legislaţia penală română prevede pedepse maxime de 3 ani închisoare.

Curtea de apel a constatat şi faptul că sunt întrunite condiţiile legale pentru arestarea preventivă a persoanei solicitate, pentru o perioadă de 30 de zile, urmând ca predarea să fie amânată până la liberarea condiţionată din pedeapsa de 9 ani şi 3 luni închisoare şi până la data finalizării anchetei penale în Dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

S-a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin excepţie de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din acelaşi act normativ, condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente.

Curtea de apel a respins apărările formulate de persoana solicitată, în sensul intervenirii prescripţiei răspunderii penale deoarece, fiind vorba de o hotărâre judecătorească rămasă definitivă în faţa instanţelor din Portugalia, instanţele din România nu au posibilitatea de a analiza dacă sunt întrunite condiţiile pentru prescripţia răspunderii penale.

În plus, s-a arătat că o eventuală prescripţie a executării pedepsei nu poate fi pusă în discuţie, deoarece hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa de 2 ani închisoare a rămas definitivă la data de 2 iulie 2020.

Curtea de apel a respins, ca nefondată şi apărarea referitoare la existenţa motivului de refuz al executării prevăzut de art. 99 lit. i) din Legea nr. 302/2004, care ar fi fost atras de absenţa persoanei solicitate de la judecarea cauzei de către instanţele portugheze, arătând că din mandatul european de arestare transmis de autorităţile portugheze rezultă faptul că persoana solicitată a primit o informare oficială despre proces, având cunoştinţă despre acesta.

S-a mai constatat că situaţia familială a persoanei solicitate nu este un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare din cauză.

Faţă de cele arătate, curtea de apel a apreciat că sunt întrunite cumulativ toate condiţiile de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare portugheze după rezolvarea celor două afaceri judiciare de pe teritoriul României.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., solicitând a se dispune executarea pedepsei într-un penitenciar din România, având în vedere situaţia sa familială (are 4 copii minori).

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) şi facultative (alin. (2) de refuz, reţinând în alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Aşadar, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu este obligatorie pentru instanţă, ci facultativă.

Verificând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, din analiza conţinutului Mandatului european de arestare nr. 3664/08.3P8LSB (nr. x) întocmit la data de 12 octombrie 2020 de judecătorul din cadrul Circumscripţiei Lisabona, Instanţa Penală Centrală din Lisabona, că acesta a fost emis în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnată numita A. prin sentinţa pronunţată la 29.07.2016 în Dosarul nr. x/08.3P8LSB de către Circumscripţia Lisabona, rămasă definitivă la 02.07.2020, pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt simplu, prevăzută de art. 203 alin. (1) din C. pen. portughez şi opunere a rezistenţei şi constrângerea exercitată asupra reprezentantului autorităţii, prevăzută de art. 347 din C. pen. portughez, fapte comise în data de 17.07.2008, constând în aceea că a abordat un cuplu şi a sustras de la aceştia bunuri de valoare şi, respectiv, l-a muşcat de mâna stângă pe un agent al Poliţiei de securitate publică.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.

De asemenea, în cauză este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI din 13.07.2002, ca durata pedepsei pentru a cărei executare a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 4 luni.

Totodată, se observă că faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă sunt incriminate şi de legea penală română în art. 228 alin. (1) din C. pen. român (furtul) şi, respectiv, art. 257 alin. (1) şi (4) din C. pen. român, cu aplicarea art. 193 alin. (1) din C. pen. român (ultrajul), fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de maxim 3 ani, situaţie în care este întrunită şi condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte are în vedere, de asemenea, faptul că, fiind audiată, la termenul din 16 decembrie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea.

Deopotrivă, se observă că, în speţă, nu este incident nici vreunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat, iar executarea pedepsei care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române.

În ceea ce priveşte lipsa consimţământului la predare, Înalta Curte subliniază că, aşa cum s-a arătat anterior, acesta nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării, care să atragă automat respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, ci revine instanţei de judecată să aprecieze, de la caz la caz, dacă se impune reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. Or, procedând la analizarea acestei împrejurări, judecătorul fondului a apreciat că situaţia familială a persoanei solicitate şi lipsa consimţământului acesteia la predare nu reprezintă motive de refuz al executării mandatului european de arestare din prezenta cauză.

Sub acelaşi aspect, Înalta Curte reţine, în plus, că predarea nu va avea consecinţe grave asupra persoanei solicitate şi familiei sale dincolo de cele inerente privării sale de libertate în vederea executării pedepsei, iar privarea de libertate ar avea loc şi dacă executarea pedepsei ar avea loc în România. De altfel, autorităţile judiciare din Portugalia, fiind cele care au dispus pedeapsa, vor fi mult mai în măsură să o aplice în litera şi spiritul celor dispuse prin hotărârea de condamnare, fără a prejudicia interesele persoanei solicitate.

În plus, se constată că, în cauză, nu este incident nici motivul facultativ de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, potrivit menţiunilor din mandatul european de arestare, deşi nu a fost citată personal, persoana solicitată a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia în aşa mod încât s-a stabilit fără niciun echivoc faptul că aceasta a avut cunoştinţă despre procesul stabilit şi a fost informată cu privire la faptul că o decizie poate fi pronunţată în cazul în care nu se prezintă la proces.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea Mandatului european de arestare nr. 3664/08.3P8LSB (nr. x) întocmit la data de 12 octombrie 2020 de judecătorul din cadrul Circumscripţiei Lisabona, Instanţa Penală Centrală din Lisabona, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, se constată că instanţa de fond a aplicat judicios şi dispoziţiile art. 114 şi art. 58 din Legea nr. 302/2004, privind amânarea predării, sens în care a reţinut că persoana solicitată A. se află în executarea unei pedepse rezultante de 9 ani şi 3 luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 2269 din data de 06.12.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă la 13 ianuarie 2020 (pentru care s-a emis M.E.P.I. nr. 2571/2019 din 13 ianuarie 2020), iar faţă de aceasta se efectuează cercetări în Cauza penală nr. 1560/P/2018 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău (pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din C. pen.).

Pentru motivele de mai sus, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 129 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarea persoană solicitată se află în culpă procesuală şi va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 129 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 decembrie 2020.

GGC - NN