Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 864/2020 AI generated

Maintenance of preventive detention for surrender under European Arrest Warrant; inapplicability of house arrest and force majeure extension due to objective delays

Case Number Decizia nr. 864/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal’s order to maintain the preventive detention of the requested person for a further 30 days pending surrender to the issuing state. The case involved a dispute over the extension of detention under a European Arrest Warrant (EAW) issued by Italian authorities, where the requested individual challenged the continuation of custody citing pandemic-related travel restrictions and sought substitution with house arrest; the requesting authorities confirmed that surrender was impossible in December 2020 due to objective, force majeure circumstances beyond the control of the judicial systems. The Court held that under Article 104(9)-(10) and Article 113(2) of Law No. 302/2004, which transpose Article 23 of Framework Decision 2002/584/JU and align with the CJEU judgment in *Vilkas* (C-640/15), the executing authority is obligated to maintain detention if surrender is delayed by reasons independent of the authorities' will, provided the total duration does not exceed 180 days; consequently, the Court ruled that alternative preventive measures such as house arrest are legally unavailable at the post-surrender-authorization stage, as the law mandates mandatory detention for execution.

Legislator headnote

AI generated

art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 117 din Legea nr. 302/2004, art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, art. 4251 din C. proc. pen, art. 110 din Legea nr. 302/2004; Maintenance of preventive detention for surrender under European Arrest Warrant; inapplicability of house arrest and force majeure extension due to objective delays: Instanţa de fond a apreciat nefondată solicitarea apărării privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu având în vedere prevederile legale ce reglementează această procedură specială, respectiv cele ale art. 104 alin. (6) şi alin. (11) din Legea nr. 302/2004, reţinând că predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Keywords

AI generated
extension of detention European arrest warrant judicial law framework decision force majeure right to remain

Cited Legislation

AI generated
art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
(9) şi 10 şi art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută măsura arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia a persoanei solicitate A.
art. 117 din Legea nr. 302/2004
şi s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene cu respectarea regulii specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004.
art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
(9) şi 10 şi art. 113 alin.
art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004
În plus, având în vedere data luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată, respectiv 31.10.2020, se observă că sunt respectate şi dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, până la acest moment măsura preventivă nedepăşind durata maximă de 180 de zile.
art. 4251 din C. proc. pen
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 din C. proc. pen.
art. 110 din Legea nr. 302/2004
raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
art. 116 din Legea nr. 302/2004
215 din 04 decembrie 2020, Curtea de Apel Craiova a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 116 din Legea nr.
art. 116 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
302/2004, în acelaşi timp s-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 116 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi s-a dispus executarea cu prioritate a mandatului european de arestare emis la data de 21 octombrie 2020 pe numele aceleiaşi persoane de către autorităţile judiciare din Italia.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 114 din 15 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 104 alin. (9) şi 10 şi art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută măsura arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.12.2020 şi până la 14.01.2021 inclusiv.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că a fost sesizată la data de 14.12.2020 cu referatul Biroului Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Craiova cu propunerea de menţinere a măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile conform art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 196 din 12 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, definitivă, s-a dispus admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de 21.10.2020 de către autorităţile judiciare din Italia - Magistratul însărcinat cu ancheta preliminară de la Tribunalul din Belluno - în baza mandatului de arestare preventivă emis la data de 10.09.2020, în Dosarul nr. x/2020 R.G.N.R.-410/2020 R.G. G.I.P., pe numele cetăţeanului român A. şi s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene cu respectarea regulii specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004.

A fost menţinută măsura arestării persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.11.2020 până la data de 15.12.2020 inclusiv.

S-a constatat că, în respectiva procedură, persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 31.10.2020 la zi.

Deopotrivă, instanţa de fond a observat că hotărârea de predare pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 12.11.2020 a rămas definitivă la aceeaşi dată, situaţie în care, conform art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, predarea se realizează în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

S-a mai reţinut că a fost menţinută măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.11.2020 până la 15.12.2020 inclusiv.

Totodată, s-a constatat că, prin adresa din 04 decembrie 2020, Curtea de Apel Craiova a solicitat Biroului Naţional Sirene să comunice dacă în cauză a fost stabilită o dată pentru predarea persoanei solicitate către autorităţile italiene, având în vedere faptul că măsura arestării urmează să expire la data de 15 decembrie 2020.

Cu adresa din 11 decembrie 2020, Biroul Naţional Sirene a informat Curtea de Apel Craiova cu privire la imposibilitatea realizării misiunii de predare către Italia a persoanei solicitate, având în vedere contextul actual al epidemiei de COVID-19.

La adresa înaintată, Biroul Naţional Sirene a ataşat formularul M primit de la Biroul Sirene Italia, prin care autorităţile judiciare italiene solicită prelungirea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate.

Prima instanţă a reţinut că, din datele transmise de Biroul Naţional Sirene, rezultă că persoana solicitată A. nu poate fi predată către autorităţile din Italia până la data de 15.12.2020, având în vedere imposibilitatea realizării misiunii de predare către Italia a persoanei solicitate, în contextul actual al epidemiei de COVID-19, situaţie în care se va stabili o altă dată, fiind incidente dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora:

"dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită."

Astfel, instanţa a constatat că această dată se situează dincolo de limita celor 30 de zile fixate prin hotărâre.

De asemenea, a reţinut că dispoziţiile legale menţionate constituie transpunerea în legea română a dispoziţiilor art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI cu denumirea "termenul pentru predarea persoanei", dispoziţii care au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în cauza C-640/15, hotărârea din 25 ianuarie 2017, cauza Vilkas. În această hotărâre s-a reţinut că "o interpretare a art. 15 alin. (1) şi a art. 23 din Decizia-cadru potrivit căreia autoritatea judiciară de executare nu ar mai trebui să procedeze la predarea persoanei căutate şi nici să convină, în acest scop asupra unei noi date a predării cu autoritatea judiciară emitentă după expirarea termenelor menţionate la art. 23, ar fi de natură să aducă atingere obiectivului de accelerare şi de simplificare a cooperării judiciare urmărit de decizia cadru, această interpretare fiind printre altele susceptibilă să oblige statul membru emitent să emită un al doilea mandat european de arestare pentru a permite desfăşurarea unei noi proceduri de predare în termenele prevăzute de decizia-cadru" (parag. 71) şi de asemenea că "simpla expirare a termenelor stabilite la art. 23 nu poate exonera statul membru de executare de obligaţia de a continua procedura de executare a unui mandat european de arestare şi de a proceda la predarea persoanei căutate, autorităţile în cauză trebuind să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării" (parag. 72).

Instanţa de fond a apreciat nefondată solicitarea apărării privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu având în vedere prevederile legale ce reglementează această procedură specială, respectiv cele ale art. 104 alin. (6) şi alin. (11) din Legea nr. 302/2004, reţinând că predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Curtea de apel a mai constatat că în acest stadiu al procedurii nu este depăşită nici durata totală a arestării preventive de 180 de zile prevăzută de dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, în cauză, persoana solicitată a fost arestată provizoriu la data de 31.10.2020.

Prin urmare, în vederea realizării efective a predării, în temeiul art. 104 alin. (9) şi 10 şi art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a menţinut măsura arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.12.2020 şi până la 14.01.2021 inclusiv.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat contestaţie persoana solicitată A., arătând că restricţiile severe de deplasare impuse în această perioadă pe teritoriul Italiei în contextul pandemiei de coronavirus nu îi pot fi imputate şi nu pot justifica menţinerea măsurii preventive provizorii luate în privinţa sa. Având în vedere că are un domiciliu stabil a apreciat că, în contextul anterior prezentat, se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Premergător, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor reprezentantului Ministerului Public, că în Dosarul nr. x/2020 (poziţia 1 pe lista de şedinţă de la termenul din 22 decembrie 2020), soluţionat în fond prin Sentinţa penală nr. 215 din 04 decembrie 2020, Curtea de Apel Craiova a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 302/2004, apreciind că, în ipoteza concursului de cereri formulate de cele două state membre (Germania şi Italia), se impune a se acorda prioritate la executare mandatului european de arestare emis la 21.10.2020 în Dosarul nr. x/2020 R.G.N.R.-410/2020 R.G. G.I.P. de către autorităţile judiciare italiene, care, deşi vizează acelaşi gen de fapte ce sunt sancţionate cu pedepse similare şi a fost emis tot în vederea efectuării urmăririi penale faţă de persoana solicitată, este anterior celui transmis de autorităţile judiciare germane (emis la 15.11.2020), iar punerea sa în executare a fost dispusă definitiv prin Sentinţa penală nr. 196 din 12 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în Dosarul nr. x/2020 (definitivă la data pronunţării).

Astfel, se observă că, deşi în Dosarul nr. x/2020 a fost încuviinţată cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 noiembrie 2019 de autorităţile judiciare din Germania - Judecătoria Heilbronn, în Dosarul nr. x Gs 3454/19, pe numele persoanei solicitate A. şi s-a dispus predarea acestuia către autorităţile judiciare germane, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, în acelaşi timp s-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 116 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi s-a dispus executarea cu prioritate a mandatului european de arestare emis la data de 21 octombrie 2020 pe numele aceleiaşi persoane de către autorităţile judiciare din Italia.

Prin urmare, soluţia din Dosarul nr. x/2020 nu are nicio influenţă asupra celei ce va fi dată în prezenta cauză, ce are, de altfel, ca obiect o contestaţie împotriva dispoziţiei de menţinere a măsurii preventive dispusă faţă de persoana solicitată A.

Procedând, în continuare, la analizarea pe fond a prezentei contestaţii, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării, pronunţându-se prin încheiere motivată, precum şi cele ale alin. (10) al aceluiaşi articol, care prevăd că, în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului, pe o perioadă iniţială de maxim 30 de zile, şi că durata totală a acesteia, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

Aşadar, din interpretarea prevederilor legale anterior menţionate, rezultă că, în situaţia în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea persoanei solicitate, din motive obiective, independente de voinţa autorităţilor implicate, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să poată depăşi 180 de zile.

Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că, în speţă, prin Sentinţa penală nr. 196 din 12 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, definitivă, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 21.10.2020 de către autorităţile judiciare din Italia - Magistratul însărcinat cu ancheta preliminară de la Tribunalul din Belluno (în baza mandatului de arestare preventivă emis la data de 10.09.2020, în Dosarul nr. x/2020 R.G.N.R.-410/2020 R.G. G.I.P.), pe numele persoanei solicitate A. şi s-a dispus predarea sa către aceste autorităţi cu respectarea regulii specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, fiind menţinută măsura arestării luată faţă de acesta în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.11.2020 până la data de 15.12.2020 inclusiv. Totodată, s-a constatat că, în respectiva procedură, persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 31.10.2020 la zi.

De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul de fond (adresa din 11 decembrie 2020 a Biroului Naţional Sirene şi formularul M primit de la Biroul Sirene Italia), rezultă că autorităţile judiciare din statul emitent au comunicat că preluarea persoanei solicitate nu se va putea efectua în cursul lunii decembrie 2020, din cauza restricţiilor de deplasare şi a situaţiei generate de pandemia de COVID-19, context în care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării în vederea predării dispuse faţă de contestator.

Raportat la aceste aspecte, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) şi art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi a menţinut arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 16.12.2020 şi până la 14.01.2021 inclusiv, imposibilitatea predării acesteia fiind determinată de motive obiective independente de voinţa autorităţilor implicate, respectiv de restricţiile severe de deplasare pe teritoriul statului italian în contextul nefavorabil generat de evoluţia rapidă a pandemiei de COVID-19. În plus, având în vedere data luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată, respectiv 31.10.2020, se observă că sunt respectate şi dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, până la acest moment măsura preventivă nedepăşind durata maximă de 180 de zile.

Deopotrivă, având în vedere dispoziţiile art. 104 alin. (6)-(11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte arată că, în calea de atac ce formează obiectul cauzei, nu poate fi analizată temeinicia măsurii arestării preventive, din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultând că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) şi d) din C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfăşurate în faţa instanţei, nu şi la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare solicitante, când, odată cu încuviinţarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată şi un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea/menţinerea măsurii arestării preventive faţă de persoana solicitată este obligatorie, iar nu facultativă.

Ca urmare, în această etapă a procedurii, ulterioară încuviinţării predării, nu există posibilitatea dispunerii măsurii arestului la domiciliu, aşa cum a solicitat contestatorul, având în vedere că predarea sa către autorităţile judiciare străine emitente ale mandatului european de arestare se poate face doar în stare de arest preventiv. În aceste condiţii nu poate fi primită solicitarea contestatorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Pentru motivele de mai sus, nefiind identificate motive de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii contestate, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 114 din 15 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 114 din 15 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 decembrie 2020.

GGC - NN