Convicted person’s execution challenge quashed and remanded for retrial over prosecutor participation defect under art. 281(1)(d) Criminal Procedure Code.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., formulată şi completată de condamnata A., aceasta fiind obligată la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:

La data de 28 iunie 2020, a fost formulată contestaţie la executare de către condamnata A. întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. vizând Sentinţa penală de condamnare nr. 225/24.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 40/A/20.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Contestatoarea a susţinut că, începând cu data de 27.04.2018 când a fost transferată la Penitenciarul de femei Târgşorul Nou, şi-a exercitat dreptul de a participa la muncă în scopul reeducării, dar şi în vederea liberării condiţionate.

Contestatoarea a arătat că, în urma modificărilor legislative s-a redus numărul zilelor câştigate ca urmare a muncii prestate, aspect reflectat şi în situaţia lunară a zilelor câştigate afişate în sistem electronic la care deţinutul are acces, însă modificarea adusă art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu ar trebui să îi fie aplicabilă, legătura cu instituia liberării condiţionate dându-i caracterul unei norme de drept material fiind incidentă astfel legea penală mai favorabilă.

Prin urmare, contestatoarea a solicitat recalcularea numărului de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013 în forma anterioară modificării din data de 23.12.2019 şi scăderea perioadei rezultate în urma recalculării din durata pedepsei pe care o execută.

O altă problemă invocată de contestatoare, tot ca o cauză de micşorare a pedepsei este legată de situaţia participării la un curs de calificare sau recalificare profesională care atrage acordarea a 20 de zile executate pentru absolvirea unui astfel de curs. A precizat contestatoarea că a absolvit un astfel de curs de consilier de dezvoltare personală în perioada 16.12.2019 - 10.01.2020 organizat de AJOFM Prahova - Centrul de formare profesională în urma căruia a dobândit ocupaţia de consilier de dezvoltare personală primind 40 de credite fără a i se recunoaşte numărul de zile prevăzut de lege.

La data de 15.09.2020 a fost înregistrată la dosar o completare a contestaţiei la executare solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 551 Legea nr. 254/2013 începând cu luna decembrie 2019 şi în continuare până la executarea pedepsei întrucât raportul Ministrului Justiţiei cuprinde măsuri administrative şi legislative pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie până în 2024.

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Totodată au fost solicitate informaţii şi lămuri de la unitate de penitenciar, răspunsul primit fiind depus la dosar instanţă.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluţionării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Contestaţia la executare a fost definită, în literatura de specialitate, ca un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor, ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. În cadrul contestaţiei la executare nu pot fi administrate probe care tind să pună în discuţie ceea ce sa stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă.

În cauză contestatoarea a invocat existenta cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. respectiv d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Constituie cauză de stingere a pedepsei, de exemplu, intervenţia legii de dezincriminare ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Aceasta se poate invoca prin intermediul contestaţiei la executare, întrucât odată cu intrarea în vigoare a legii de dezincriminare încetează executarea pedepselor (principale, accesorii sau complementare), a măsurilor de siguranţă, a măsurilor educative ce au fost pronunţate în baza legii vechi şi a tuturor consecinţelor penale ale hotărârilor judecătoreşti referitoare la aceste fapte (interdicţii, incapacităţi şi decăderi).

Reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei, intervenţia unei legi penale mai favorabile ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, care se poate invoca în condiţiile art. 6 din noul C. pen.

Cu privire la acest caz de contestaţie la executare, noul Cod de procedură penală a eliminat textul care făcea referire la "orice alt incident ivit în cursul executării". Prin urmare, cele ce sunt considerate a fi incidente ivite în cursul executării, se vor soluţiona de către judecătorul delegat cu executarea, conform prevederilor din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Or, contestatoarea nu invocă vreo cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei aplicată de instanţa de judecată prin Sentinţa penală nr. 225/24.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 40/A/20.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci motive de reducere a perioadei de executare, îndeplinirea fracţiei dând naştere posibilităţii de a obţine liberarea condiţionată.

De altfel, chiar în cuprinsul contestaţiei la executare, contestatoarea arată că şi-a exercitat dreptul de a participa la muncă în scopul liberării condiţionate, fiind astfel conştientă că obţinerea unor zile recompensă nu poate conduce la reducerea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea 78/2000.

Practic, contestatoarea solicită recalcularea numărului de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate respectiv recunoaşterea numărului de 20 de zile ca urmare a absolvirii unui curs de consilier de dezvoltare personală, aspecte ce nu sunt date în competenta instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, nefiind incidente apărute în cursul executării în legătură cu hotărârea ce se execută.

Pentru admiterea unei contestaţii la executare este necesar ca invocarea cauzei de stingere sau de micşorare a pedepsei să aibă consecinţe asupra hotărârii de condamnare, concluzie întemeiată pe dispoziţiile art. 599 alin. (4) C. proc. pen. care stabilesc că "urmare a admiterii contestaţiei la executare se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute în prezentul titlu", respectiv se dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Or, în cauză contestatoarea invocă nelegalitatea unor măsuri luate de administraţia penitenciarului privind exercitarea drepturilor sale, aspecte ce nu pot conduce la emiterea unui nou mandat de executare, fiind incidente dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 potrivit cărora "Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată".

Tocmai din acest motiv, Curtea a considerat inutilă obţinerea informaţiilor referitoare la situaţia câştigului lunar, la modalitatea de calcul a zilelor câştigate prin muncă, la dispoziţiile legale aplicate sau aplicabile, fiind respinsă cererea contestatoarei de emitere a unei adrese către penitenciar.

Cu privire la motivul de contestaţie la executare cuprins în completarea din data de 15.09.2020 referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 începând cu luna decembrie 2019 şi în continuare până la executarea pedepsei întrucât raportul Ministrului Justiţiei cuprinde măsuri administrative şi legislative pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie până în 2024, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noţiunii de "cauză de micşorare a pedepsei" în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar cererile condamnaţilor având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia la executare. (...)

A stabilit instanţa supremă că, întrucât "compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare" nu se regăseşte în categoria drepturilor persoanelor condamnate, nu există un temei legal pentru stabilirea competenţei judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluţionarea cererilor prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Însă, prin dispozitivul deciziei menţionate, instanţa supremă a stabilit o situaţie premisă constând în existenta unei condamnări anterioare, acordarea zilelor compensatorii vizând acea condamnare anterioară care se regăseşte în pedeapsa ce se execută:

"Competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.".

În cauză, contestatoarea nu solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru un rest de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară, ci chiar pentru pedeapsa ce se execută, atât pentru trecut cât şi pentru viitor.

Calculul zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru pedeapsa în curs de executare este în competenţa exclusivă a administraţiei penitenciarului conform art. V alin. (3) din Legea nr. 169/2017 "În termenul prevăzut la alin. (1) Biroul evidenţă şi organizarea muncii va efectua calculul zilelor câştigate în raport cu perioada executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare de detenţie, în raport cu art. 551alin. (1) din Legea nr. 254/2013, cu modificările şi completările ulterioare".

Împotriva Sentinţei penale nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 05 octombrie 2020, contestatoarea condamnată A. a formulat prezenta contestaţie.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut că hotărârea atacată este contradictorie întrucât motivarea acesteia contrazice dispozitivul, precum şi faptul că nu a fost analizat fondul cauzei.

De asemenea, a fost invocat un caz de nulitate absolută, respectiv cazul prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în raport de conţinutul Deciziei nr. 3/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a stabilit că participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.

Analizând contestaţia formulată, cu prioritate prin prisma motivului de nulitate absolută invocat de către contestatoarea condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele considerente:

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018, începând cu 23 iulie 2018, dispoziţiile art. 881 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, prevăd că:

"În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii".

Conform art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, "Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei."

Potrivit dispoziţiilor tranzitorii ale art. III alin. (1) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a început să funcţioneze din data de 23 octombrie 2018.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 23 octombrie 2018, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Totodată, se constată că, prin Decizia nr. 3 din 2019, publicată în M. Of. nr. 526/27 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, procurorul competent să participe, începând cu data de 23 octombrie 2018, la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este exclusiv procurorul din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

În considerentele acestei decizii, s-a precizat că, începând cu data de 23 octombrie 2018, nu există niciun temei legal pentru participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a procurorilor care nu funcţionează în cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau în cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

S-a mai menţionat că, în raport cu norma generală cuprinsă în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 888 alin. (2) din acelaşi act normativ are caracterul unei norme speciale, aplicabilă exclusiv în cauzele de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

În prezenta cauză, contestaţia la executare priveşte Sentinţa penală nr. 225/F din 24 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40/A din 20 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În dosarul anterior menţionat, în ceea ce o priveşte pe contestatoare, s-a reţinut că aceasta, la data săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnată, avea calitatea de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

Astfel, este incidentă norma legală care statuează competenţa absolută de reprezentare a secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie la şedinţele de judecată, în cauzele de competenţa secţiei, de către procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Faptul că nu ne aflăm în faza de judecată în fond sau în calea de atac a apelului, nu are relevanţă în cauză întrucât dispoziţiile mai sus enunţate, precum şi Decizia nr. 3/2019 a Înaltei Curţi, anterior prezentată, privind reprezentarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie la şedinţele de judecată, în cauzele de competenţa secţiei, de către procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei, nu disting între judecata în fond, în calea de atac devolutivă a apelului ori într-o altă cale de atac, inclusiv în etapa contestaţiei la executare.

În consecinţă, nefăcându-se nicio distincţie cu privire la etapa procesuală în care s-ar aplica dispoziţiile menţionate, Înalta Curte constată că şi în cazul contestaţiei la executare participarea la şedinţa de judecată, în cauzele de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, implică participarea unui procuror din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Or, în cauză, se constată că la şedinţa de judecată a participat un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, deci cu încălcarea dispoziţiilor menţionate.

De asemenea, Înalta Curte constată că la judecarea cauzei împotriva căreia contestatoarea condamnată a formulat contestaţia la executare a participat un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă acest lucru se datorează faptului că data soluţionării acesteia a fost anterioară datei intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 prin care se înfiinţa secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie ce are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori.

Conform dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor legale privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie.

Or, participarea procurorului necompetent conform legii la şedinţele de judecată echivalează cu neparticiparea procurorului şi determină incidenţa sancţiunii nulităţii absolute prevăzute în art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În consecinţă, se constată nelegalitatea hotărârii contestate, având în vedere participarea la şedinţa de judecată a unui procuror din cadrul Direcţiei Naţională Anticorupţie şi nu a unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, potrivit dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, modificate prin Legea nr. 207/2018.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, desfiinţează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2020.

GGC - NN