Extension of detention for European Arrest Warrant execution due to pandemic-related force majeure

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 104 alin. (9) şi 10, art. 113 din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE şi a menţinut măsura arestării dispusă prin Sentinţa penală nr. 257/PI/08.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2020, definitivă, faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 25 de zile, până la data de 26.11.2020 inclusiv.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 13.10.2020 sub nr. dosar x/2020, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE, a solicitat prelungirea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare competente din Germania, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său, cu motivarea că Biroul SIRENE Germania a informat autorităţile din România că datorită efectelor pandemiei de Covid-19 şi a includerii României în categoria ţărilor cu risc, nu au posibilitatea de a prelua persoana solicitată până în data de 26.11.2020, solicitând a se avea în vedere dispoziţiile art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

În motivarea cererii formulate, s-a arătat că preluarea persoanei solicitate nu se poate realiza până la data expirării măsurii arestului preventiv şi luând în considerare prevederile art. 113 şi art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat luarea măsurile necesare în vederea prelungirii arestului faţă de persoana solicitată.

A fost anexat formularul M primit de la Biroul Sirene Germania prin care se indică data preluării persoanei solicitate ca fiind 26.11.2020.

Verificând actele aflate în dosarul cauzei, instanţa constată că sesizarea formulată în cauză este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa penală nr. 257/PI/08.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 19.06.2019, în Dosar nr. x AR 37/19, de către Judecătoria Aachen, Germania pe numele persoanei urmărite internaţional A., şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania; s-a constatat că persoana urmărită internaţional a consimţit la predarea sa autorităţilor judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004, s-a menţinut starea de arest a persoanei urmărite internaţional dispusă prin Mandatul de arestare nr. x/ME din 28.09.2020, pe o perioadă de 30 (treizeci) zile începând cu data de 08.10.2020 până în data de 06.11.2020 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania.

Sentinţa penală sus-menţionată este definitivă de la momentul pronunţării.

După pronunţarea deciziei definitive privind executarea mandatului european de arestare, urmează procedura de predare, persoana căutată impunându-se a fi predată în cel mai scurt timp.

În acest sens, art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI prevede:

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate."

Dispoziţiile au fost transpuse în legislaţia internă prin art. 113 din Legea nr. 3902/2004:

(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

În interpretare dispoziţiilor art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în cauza c-640/15 în sensul posibilităţii de a se conveni asupra unei unei noi date a predării şi a menţinerii obligaţiei de a continua procedura de executare a mandatului european de arestare şi după expirarea termenelor prevăzute de acest articolul în situaţia în care nerespectarea lor s-a datorat unui caz de forţă majoră.

Curtea de Apel a reţinut ca relevante următoarele considerente ale hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza c-640/15:

"32 În acest cadru, articolul 23 din decizia cadru vizează printre altele, la fel ca articolele 15 şi 17 din aceasta, să accelereze cooperarea judiciară prin impunerea unor termene de adoptare a deciziilor referitoare la mandatul european de arestare pe care statele membre sunt ţinute să le respecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, F, C 168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 58, şi Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 29 şi 33).

33 Or, a considera că autoritatea judiciară de executare nu poate beneficia de un nou termen pentru predarea persoanei căutate în cazul în care, în practică, predarea sa, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia cadru, este împiedicată de un caz de forţă majoră ar echivala cu a supune această autoritate unei obligaţii imposibil de îndeplinit şi nu ar contribui în niciun fel la obiectivul privind accelerarea cooperării judiciare urmărit.

34 Pe de altă parte, articolul 23 alin. (3) din decizia cadru trebuie interpretat ţinând seama şi de articolul 23 alin. (5) din aceasta.

35 Această din urmă dispoziţie prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la articolul 23 alin. (2)-(4) din decizia-cadru, în cazul în care persoana căutată se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate.

36 Rezultă că, dacă articolul 23 alin. (3) din decizia cadru ar trebui să fie interpretat în sensul că regula prevăzută în prima sa teză nu este aplicabilă atunci când predarea persoanei căutate, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziţii, este împiedicată de un caz de forţă majoră, această persoană ar trebui în mod obligatoriu, într-o astfel de situaţie, să fie pusă în libertate în cazul în care ea se mai află în detenţie, independent de împrejurările cauzei, întrucât termenul prevăzut la această dispoziţie a expirat.

37 Prin urmare, această interpretare ar fi de natură să limiteze în mod semnificativ eficienţa procedurilor prevăzute de decizia-cadru şi, în consecinţă, să împiedice realizarea deplină a obiectivului urmărit de aceasta, constând în facilitarea cooperării judiciare prin introducerea unui sistem mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală.

38 În plus, interpretarea menţionată ar putea determina punerea în libertate a persoanei căutate în situaţii în care prelungirea duratei detenţiei acesteia din urmă nu îşi are originea într-o lipsă de diligenţă a autorităţii de executare şi în care durata totală a detenţiei respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuţie a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeaşi persoană şi existenţa, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 59).

39 În aceste condiţii, este necesar să se considere că articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii, şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră.

40 Această concluzie nu este repusă în discuţie de obligaţia de interpretare a articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 54).

41 Desigur, interpretarea articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre implică faptul că autoritatea judiciară de executare nu este ţinută în mod necesar să pună în libertate persoana căutată în cazul în care ea se mai află în detenţie, dacă predarea acestei persoane, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziţii, este împiedicată de un caz de forţă majoră.

42 Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 37 din concluzii, această interpretare nu impune menţinerea în detenţie a persoanei căutate, articolul 12 din decizia-cadru precizând că revine autorităţii judiciare de executare sarcina de a decide dacă persoana respectivă trebuie să rămână în detenţie, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, şi că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul menţionat, cu condiţia ca autoritatea competentă să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei amintite.

43 În acest context, în cazul în care autorităţile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menţinerea în detenţie a persoanei căutate, în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent şi, prin urmare, dacă durata detenţiei nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr aşa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situaţiei în cauză, ţinând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 şi 59)."

Se observă că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene face trimitere la Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 şi 59:

"58 În consecinţă, dat fiind că emiterea unui mandat european de arestare nu poate, prin ea însăşi, să justifice o detenţie a persoanei căutate pentru o durată totală care depăşeşte timpul necesar executării acestui mandat, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menţinerea persoanei în detenţie, în conformitate cu articolul 6 din Cartă, decât dacă procedura de executare a mandatului european de arestare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent şi, prin urmare, dacă durata detenţiei nu are un caracter excesiv.

59 Pentru a se asigura că este într-adevăr aşa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situaţiei în cauză, ţinând seama de toate elementele pertinente în vederea evaluării justificării duratei procedurii, în special eventuala pasivitate a autorităţilor statelor membre în cauză şi, dacă este cazul, contribuţia persoanei căutate la această durată. Pedeapsa la care se expune această persoană sau pronunţată împotriva acesteia în ceea ce priveşte faptele care au justificat emiterea mandatului european de arestare al cărui obiect îl constituie persoana căutată, precum şi existenţa unui risc de fugă vor trebui de asemenea să fie luate în considerare."

Prin urmare, în situaţia intervenirii unui caz de forţă majoră care împiedică predarea persoanei urmărite şi stabilirii unei noi date pentru realizarea predării, autoritatea judiciară de executare are posibilitatea de a dispune menţinerea stării de arest după analiza concretă a necesităţii acesteia.

Cu privire la noţiunea de "forţă majoră", Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a precizat în cuprinsul Hotărârii C-640/15 elementele ce trebuie avute în vedere de autorităţi:

"53 Or, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C 218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C 99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).

54 Cu toate acestea, potrivit de asemenea unei jurisprudenţe constante, întrucât noţiunea de forţă majoră nu are un conţinut identic în diversele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii, semnificaţia acesteia trebuie să fie determinată în funcţie de cadrul legal în care este destinată să îşi producă efectele (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 25, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C 218/09, EU:C:2010:152, punctul 45, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C 99/12, EU:C:2013:487, punctul 32).

55 Prin urmare, în ceea ce priveşte noţiunea de forţă majoră, în sensul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, trebuie să se ţină seama de economia şi de finalitatea deciziei-cadru în vederea interpretării şi a aplicării elementelor constitutive ale forţei majore, astfel cum rezultă ele din jurisprudenţa Curţii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 26)."

Legislaţia internă prevede posibilitatea menţinerii arestării în art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004:

"(9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile."

Aplicând în cauză, principiile anterior expuse, Curtea de Apel a constatat că predarea persoanei urmărite către autoritatea judiciară solicitantă a fost împiedicată de situaţia creată de declanşarea pandemiei de Covid 19, de restricţiile de circulaţie şi măsurile medicale impuse de autorităţile celor două state în vederea protejării sănătăţii publice, ceea ce echivalează cu un caz de forţă majoră.

Autoritatea judiciară solicitantă a comunicat o dată precisă în care se va putea realiza preluarea persoanei urmărite (26.11.2020).

S-a arătat că, în cauză, nu se poate susţine că durata arestării ar fi una excesivă, aceasta fiind dispusă în data de 28.09.2020, iar obligaţia de a executa mandatul european de arestare şi de a dispune toate măsurile necesare pentru realizarea procedurii de predare, de a preveni riscul de fugă şi sustragerea al persoanei urmărite impun menţinerea măsurii arestării până la data convenită pentru predarea acesteia.

Împotriva Încheierii penale nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând înlocuirea măsurii cu măsura arestului la domiciliu.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 4251 din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării, pronunţându-se prin încheiere motivată, precum şi cele ale alin. (10) al aceluiaşi articol, care prevăd că, în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului, pe o perioadă iniţială de maxim 30 de zile, şi că durata totală a acesteia, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

Rezultă, aşadar, din interpretarea prevederilor legale anterior menţionate că, în situaţia în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea persoanei solicitate, din motive obiective, independente de voinţa autorităţilor implicate, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă să poată depăşi 180 de zile.

Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată, că prin Sentinţa penală nr. 257/PI/08.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 19.06.2019, în Dosar nr. x AR 37/19, de către Judecătoria Aachen, Germania pe numele persoanei urmărite internaţional A. şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania; s-a constatat că persoana urmărită internaţional a consimţit la predarea sa autorităţilor judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

Se reţine că Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE, a solicitat prelungirea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare competente din Germania, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său, cu motivarea că Biroul SIRENE Germania a informat autorităţile din România că datorită efectelor pandemiei de Covid-19 şi a includerii României în categoria ţărilor cu risc, nu au posibilitatea de a prelua persoana solicitată până în data de 26.11.2020, solicitând a se avea în vedere dispoziţiile art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

Raportat la aceste aspecte, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) şi art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, şi a prelungit măsura arestării faţă de persoana solicitată A. pe o durată de 25 de zile, până la data de 26.11.2020 inclusiv, imposibilitatea predării acesteia fiind determinată de motive obiective independente de voinţa autorităţilor implicate, în contextul nefavorabil generat de evoluţia pandemiei de COVID-19.

În condiţiile în care, ca efect al situaţiei epidemiologice internaţionale determinate de răspândirea infecţiilor cauzate de COVID-19, în prezent, printre altele, s-a înregistrat o reducere a numărului de zboruri dintre statul român şi cel german, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, de notorietate şi independent de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, în sensul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată iniţial.

În plus, având în vedere data luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată, respectiv 28.09.2020, se observă că sunt respectate şi dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, până la acest moment măsura preventivă nedepăşind durata maximă de 180 de zile, iar durata totală a detenţiei persoanei solicitate nu prezintă un caracter excesiv.

Faţă de natura faptelor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, Înalta Curte apreciază că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Evaluând solicitarea formulată de contestatorul persoană solicitată de a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte reţine, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării sunt obligatorii în situaţia dată, în care, prin sentinţă penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate. Această măsură este singura suficientă şi eficientă în vederea executării mandatului european de arestare.

Legea specială nu permite luarea unei măsuri alternative în această situaţie, întrucât predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acesteia în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea ei către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

În acest sens, notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.

GGC - NN