Human trafficking via forced labor: classification of exploitation through deception and coercion versus de-criminalized labor law violations

Deliberând asupra cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D.,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 427/2019 Tribunalul Galaţi în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în referire la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a unei infracţiuni de trafic de persoane (faptă comisă în perioada 2009 - 2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a interzis inculpatului C. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A constatat că fapta din prezentul dosar este săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, raportat la sentinţa penală nr. 300/F din data de 14.05.2012, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2010, definitivă la data de 31.07.2012, prin care inculpatul C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 8 ani (fapte săvârşite în perioada 2003 - august 2004).

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea 187/2002 raportat la art. 86 alin. (1) din C. pen. 1969 cu trimitere la art. 83 alin. (1) şi (4) din C. pen. de la 1969, a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 300/F din data de 14.05.2012, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2010, definitivă la data de 31.07.2012, şi a dispus executarea în întregime a pedepsei alături de cea din prezenta, inculpatul C. urmând a executa în final pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza disp. Art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. a aplicat inculpatului C., pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza disp. Art. 45 alin. (5) din C. pen. a aplicat inculpatului C., pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 300/F din data de 14.05.2012, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2010, definitivă la data de 31.07.2012.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în referire la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada reţinerii de 24 ore de la 30.08.2017 - ora 16:45, a arestului preventiv de la data de 31.08.2017 până la 31.05.2018, precum şi arestul la domiciliu măsură sub imperiul căreia s-a aflat până la 01.12.2018 inculpatul C..

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul C. în vederea introducerii profilului acestora genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

2. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în referire la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a unei infracţiuni de trafic de persoane (faptă comisă în perioada 2009 - 2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în referire la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada reţinerii de 24 ore de la 30.08.2017 ora 17:25 - 31.08.2017 ora 17:25.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul B. în vederea introducerii profilului acestora genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

3. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în referire la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a unei infracţiuni de trafic de persoane (faptă comisă în perioada 2009 - 2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a interzis inculpatului D. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul D. în vederea introducerii profilului acestora genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

4. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în referire la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a unei infracţiuni de trafic de persoane (faptă comisă în perioada 2009 - 2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului acestora genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

5. În temeiul art. 19, art. 25 şi 397 din C. proc. pen., în referire la art. 1357 şi următ. Din C. civ., a admis acţiunea civilă şi a obligat inculpaţii, în solidar, la plata următoarelor sume: pentru persoana vătămată E. suma de 2.500 euro (echivalentul în RON la data plăţii), reprezentând daune materiale; pentru persoana vătămată F., suma de 5.900 euro (echivalentul în RON la data plăţii) daune materiale, şi suma de 4.100 euro (echivalentul în RON la data plăţii) daune morale; pentru persoana vătămată G., suma de 5.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii), reprezentând daune materiale; pentru persoana vătămată H. suma de 1.600 euro (echivalentul în RON la data plăţii), reprezentând daune materiale; pentru persoana vătămată I., suma de 4.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii), reprezentând daune materiale.

6. În temeiul art. 249 din C. proc. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. e), a) confiscat de la inculpaţi, în cote egale, suma totală de 40.910 euro (echivalentul în RON la data plăţii), sumă reprezentând bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunilor, urmare a exploatării persoanelor vătămate care nu s-au constituit, ori au renunţat la calitatea de parte civilă (J. - 9.000 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), K. - 500 euro (declaraţii, dosar UP), L. - 700 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), M.- 260 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), N.- 1.500 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), O.- 1.500 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), P. - 6.000 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), Q.- 1.000 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), R.- 4.000 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), S. - 3.000 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), T.- 450 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), U.- 8.000 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP), V.- 5.000 euro (declaraţii, vol. II, dosar UP).

7. În temeiul art. 249 alin. (6) din C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii asiguratorii instituite prin ordonanţa nr. 183/D/P/2015 din 16.10.2017 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi.

8. În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum total de 11.000 RON (3.500 RON în sarcina inculpatului C., 2.500 RON în sarcina inculpatului B., 2.500 RON în sarcina inculpatului D., 2.500 RON în sarcina inculpatului A.), din care suma de 7.000 RON (2.500 RON în sarcina inculpatului C., 1.500 RON în sarcina inculpatului B., 1.500 RON în sarcina inculpatului D., 1.500 RON în sarcina inculpatului A.) fiind aferentă fazei de urmărire penală.

II. Prin decizia penală nr. 695/A din 28.08.2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de inculpaţii C., D., B. şi A..

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 427/2019 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

În baza disp. art. 91 şi art. 92 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor principale de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor B., D. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere de câte 3 ani pentru fiecare inculpat.

În baza disp. art. 93 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpaţii B., D. şi A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza disp. art. 93 alin. (2) din C. pen. a dispus ca inculpaţii B., D. şi A. să frecventeze fiecare câte două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza disp. art. 93 alin. (3) C. pen. a dispus ca inculpaţii B., D. şi A. să execute fiecare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de câte 80 zile, astfel:

- Inculpatul D. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Şcoala Generală nr. 1- Băneasa sau la Şcoala Generală din judeţul Galaţi.

- inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Şcoala Gimnazială nr. 1, comuna Băleni, judeţul Galaţi sau la Primăria comunei Băleni, judeţul Galaţi.

- inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Şcoala Generală nr. 1- Băneasa sau la Şcoala Generală din judeţul Galaţi.

A atras atenţia inculpaţilor B., D. şi A. asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A înlăturat din conţinutul sentinţei penale apelate dispoziţiile referitoare la latura civilă a cauzei şi în rejudecare:

În temeiul art. 19, art. 25 şi 397 din C. pen. în referire la art. 1357 din C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate şi i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata următoarelor sume de bani în Euro sau echivalentul în RON de la data plăţii astfel:

- inculpaţii C., B. şi D. în solidar la plata sumei de 2500 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii) către persoana vătămată constituită parte civilă E..

- inculpaţii C., B., D. şi A. în solidar la plata sumei de 4000 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii) către persoana vătămată constituită parte civilă I.;

- inculpaţii C., B. şi D. în solidar la plata sumei de 5900 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii) către persoana vătămată constituită parte civilă F.;

- inculpaţii C., B., D. şi A. în solidar la plata sumei de 5000 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii) către persoana vătămată constituită parte civilă G.;

- inculpaţii C. şi D. în solidar la plata sumei de 1600 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), către persoana vătămată constituită parte civilă H..

În temeiul art. 249 din C. proc. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a confiscat de la fiecare dintre inculpaţi, în cote egale, sumele în Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), dobândite prin săvârşirea infracţiunilor ca urmare a exploatării persoanelor vătămate care nu s-au constituit, ori au renunţat la calitatea de parte civilă astfel:

- de la inculpaţii C., B. şi D. a sumei de câte 3000 Euro(sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate J..

- de la inculpaţii C., B. şi D. a sumei de câte 166 Euro(sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate K..

- de la inculpaţii C. şi B. a sumei de câte 350 Euro(sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate L..

- de la inculpaţii C., B., D. şi A. a sumei de câte 1250 Euro(sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate V..

- de la inculpaţii C. şi B. a sumei de câte 130 Euro(sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate M..

- de la inculpaţii C., B. şi D. a sumei de câte 500 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate N..

- de la inculpatul C. a sumei de 1500 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate O..

- de la inculpaţii C. şi D. a sumei de câte 4000 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate U..

- de la inculpaţii C.,B. şi D. a sumei de câte 2000 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate P..

- de la inculpaţii C. şi A. a sumei de câte 500 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate Q..

- de la inculpaţii C.,B. şi D. a sumei de câte 1333 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate R..

- de la inculpaţii C.,B., D. şi A. a sumei de câte 112 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate T..

- de la inculpaţii C.,B., D. şi A. a sumei de câte 750 Euro (sau echivalentul în RON la data plăţii), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate S..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de apel a apreciat că în mod judicios instanţa de fond având în vedere probele administrate în cauză a constatat săvârşirea faptelor cu vinovăţie de către inculpaţi şi a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Instanţa de fond într-o motivare pertinentă a arătat elementele de fapt şi de drept care au dus la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor şi la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestora.

Astfel, instanţa de fond analizând probele administrate în cauză a constatat următoarele:Exploatarea prin muncă se caracterizează prin: durata exagerată a timpului de lucru, munca suplimentară, muncă de noapte, lipsa repausului săptămânal, prestarea de activitate în zilele de sărbătoare legală, interzicerea sau împiedicarea revenirii la domiciliu, neplata salariului, îndatorarea imaginară şi acuzarea "angajaţilor" de producerea oricărei pagube, etc.

Totodată, s-a menţionat că exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate a avut loc prin supunerea la muncă în mod forţat. Astfel, privind toate actele materiale reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa constată că executarea muncii s-a făcut în mod forţat, deoarece persoanelor vătămate le-au fost prezentate condiţii de lucru care nu existau în realitate, au fost induse în eroare în ceea ce priveşte ziua de lucru, fiind nevoiţi deseori să lucreze şi până la 12 ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, fără a fi plăţi în plus faţă de suma de 4,3 euro, documentele multor dintre ei le erau reţinute de către angajatorul italian sub pretextul încheierii unor contracte care, fie erau inexistente material, fie nu erau înregistrate în mod legal în Italia, dovadă în acest sens stând declaraţiile persoanelor care, accidentate fiind (înţepături insecte, luxaţii picior, etc), erau nevoite să se trateze singure iar în eventualitatea unor controale din partea autorităţilor italiene aceştia erau învăţaţi să declare în mod mincinos că sunt turişti, spre exemplu.

Mai mult, când unele persoane vătămate erau nemulţumite de condiţiile de muncă ori de faptul că erau nevoiţi să achite o taxa lunară, erau ameninţate cu pierderea locului de muncă şi/sau vătămarea integrităţii corporale, inclusiv în ipoteza în care aceştia plecau de la fermă găsindu-şi pe cont propriu un alt job, întrucât, conform declaraţiilor martorilor "W. este a lui" C., astfel că acesta, avea impregnată ideea ca orice persoană ce a fost adusă la un moment dat în Italia de către el şi ceilalţi fraţi ai săi, îi datorează lunar această taxă.

Or având în vedere aceste aspecte precum şi împrejurarea că în schimbul fiecărei persoane vătămate, martor astfel "angajat" (fără a avea în mod evident vreo acreditare ori să reprezinte o societate ce s-ar fi ocupat în mod autorizat de plasarea de forţă de muncă în Italia), inculpaţii au primit sume între 100-150 euro lunar, faptele reţinute în sarcina acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.

Toate aceste elemente mai sus- arătate, au format convingerea instanţei de apel că inculpaţii în mod organizat, profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, respectiv lipsa de mijloace materiale de trai, prin promisiuni nereale i-au determinat pe aceştia să accepte să lucreze în străinătate în condiţii mult diferite decât cele promise de inculpaţi.

Victimele erau obligate să lucreze peste timpul normal de lucru, cu un salariu mult mai mic decât cel promis.

Erau ameninţate cu acte de violenţă de către inculpaţi în cazul în care ar fi dorit să plece şi să nu achite suma de bani solicitată lunar de către aceştia cu titlu de taxă.

De asemenea, victimele traficului de persoane erau ameninţate de către angajatorul italian că vor fi date afară dacă nu se conformează condiţiilor impuse, situaţie în care aceştia de teamă şi din lipsa mijloacelor de subzistenţă, fiind şi într-o ţară străină acceptau să lucreze în condiţii neconforme cu legislaţia europeană.

În plus, din probele administrate a rezultat că au fost cazuri când victimele pentru a putea fi exploatate cât mai uşor au fost deposedate de actele de identitate de către angajatorul italian.

În acest context instanţa a reţinut următoarele:

Dreptul la muncă este garantat de Constituţia României. Acest drept nu poate fi îngrădit. Toată lumea are o alegere liberă asupra profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei sale precum şi asupra locului de muncă. Lucrătorii au dreptul să-şi schimbe locul de muncă oricând doresc după un preaviz către angajator.

Ca şi în cazul sclaviei, incriminarea supunerii la muncă forţată sau obligatorie are un rol preponderent simbolic.

În practică, faptele de acest gen constituie de regulă infracţiunea de trafic de persoane.

Cele mai comune forme de muncă forţată sunt:-condiţiile degradante de locuit;-persoana nu este liberă să plece după cum doreşte dacă nu-i plac condiţiile de lucru,-este plătită foarte puţin,-munceşte foarte multe ore,a fost recrutată prin promisiuni false în legătura cu natura şi condiţiile muncii care trebuia efectuată,-nu are controlul la propriile documente de identitate,-ameninţări personale sau la adresa membrilor familiei dacă nu respectă condiţiile de muncă la care sunt supuşi.

Aţadar, s-a apreciat că toate aceste elemente se regăsesc în situaţia de fapt stabilită de către instanţa de fond.

Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că atât încadrarea juridică cât şi vinovăţia inculpaţilor au fost pe deplin stabilite, fiind respins motivul de apel al acestora, referitoar la încadrarea juridică a faptei şi la vinovăţia acestora.

Referitor la individualizarea pedepselor, s-a reţinut că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului cu scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor, trebuie să se ţină cont de următoarele criterii:

- Împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite;

- Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- Natura şi gravitatea rezultatului produs, ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

- Modul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit:

- Natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

- Conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

- Nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, starea familială şi socială;

Aşadar, înfăptuirea justiţiei penale impune stabilirea de pedepse care concomitent sunt rezultatul proporţionalizării în raport de aplicarea cumulată a criteriilor generale de individualizare mai sus-menţionate şi realizarea scopului sancţiunii penale.

Cu alte cuvinte, legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare este dată de existenţa proporţiei juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire şi aplicarea pedepsei şi gradul de pericol social al faptei precum şi persoana inculpatului.

Raportat la acest criterii de individualizare, fără a nega gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, Curtea a apreciat că în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D., B. şi A. executarea pedepsei prin privare de libertate pare ca fiind prea aspră în raport de persoana inculpaţilor care sunt la primul impact cu legea penală şi de contribuţia efectivă a acestora la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În consecinţă, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii mai sus-menţionaţi şi în rejudecare s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate de către instanţa de fond pe durata unui termen care să asigure pe deplin scopul sancţiunii penale prin măsurile la care urmează a se supune inculpaţii.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., în condiţiile în care acesta a fost liderul grupării infracţionale, având o contribuţie decisivă la săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, coroborat şi cu persoana acestuia care nu este la primul impact cu legea penală, pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare s-a reţinut că apar ca fiind legale şi temeinice, urmând a fi menţinute.

Latura civilă a cauzei s-a reţinut că:

a)În mod greşit instanţa de fond a obligat pe toţi inculpaţii în solidar la plata sumelor de bani solicitate de persoanele vătămate constituite părţi civile.

b)De asemenea, în mod greşit, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpaţi în cote egale a sumei totale de 40.910 Euro, reprezentând contravaloarea sumelor rezultate ca urmare a exploatării persoanelor vătămate care nu s-au constituit, ori au renunţat la calitatea de părţi civile.

a)Pe latură civilă, Curtea a preciat că în ceea ce priveşte obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor către persoanele vătămate care s-au constituit părţi civile, trebuie să se facă în solidar de la inculpaţii care au săvârşit infracţiunea de trafic de persoane faţă de fiecare parte vătămată.

Din probele administrate în cauză au rezultat următoarele:

La traficarea persoanei vătămate E. şi-au adus contribuţia infracţională inculpaţii C., B. şi D..

La traficarea persoanei vătămate I. şi-au adus contribuţia infracţională inculpaţii C., B., D. şi A..

La traficarea persoanei vătămate F. şi-au adus contribuţia infracţională inculpaţii C., B. şi D..

La traficarea persoanei vătămate G. şi-au adus contribuţia infracţională inculpaţii C., B., D. şi A..

La traficarea persoanei vătămate H. şi-au adus contribuţia infracţională inculpaţii C. şi D., aceştia au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile către persoanele vătămate mai sus-menţionate.

b)În ceea ce priveşte confiscarea specială în temeiul art. 249 din C. proc. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat, participant la traficarea persoanelor vătămate a sumelor de bani rezultate din infracţiune şi care nu au servit la despăgubirea acestora, conform contribuţiei infracţionale şi nu în mod global şi în solidar aşa cum a apreciat instanţa de fond.

Analizând probele administrate în cauză a rezultat că:- la traficarea persoanei vătămate J., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B. şi D..-la traficarea persoanei vătămate K., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B. şi D..-la traficarea persoanei vătămate L., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C. şi B..-la traficarea persoanei vătămate V., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B., D. şi A..-la traficarea persoanei vătămate M., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C. şi B..-la traficarea persoanei vătămate N., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B. şi D..-la traficarea persoanei vătămate O., care nu s-a constituit parte civilă a participat inculpatul C..-la traficarea persoanei vătămate U., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C. şi D..-la traficarea persoanei vătămate P., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B. şi D..-la traficarea persoanei vătămate Q., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C. şi A..-la traficarea persoanei vătămate R., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B. şi D..-la traficarea persoanei vătămate T., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B., D. şi A..-la traficarea persoanei vătămate S., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpaţii C., B., D. şi A..

Pe cale de consecinţă s-au admis apelurile declarate de inculpaţi pe latură civilă, pentru motivele mai sus menţionate, referitoare la modalitatea de obligare a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile către persoanele vătămate şi la modalitatea de confiscare a sumelor de bani însuşite de inculpaţi ca rezultat al activităţii infracţionale şi care nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

III. Împotriva deciziei penale nr. 695/A din data de 28 august 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat cerere de recurs în casaţie inculpaţii A., B., C. şi D..

La data de 03.12.2020 magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie.

În drept, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare s-a arătat că, în mod neîntemeiat, Curtea de Apel Galaţi a respins raţionamentul popus de către inculpat fără a face, însă, referire la argumentele invocate, limitându-se la a valida opinia tribunalului. Astfel, curtea în mod preponderent a reiterat elemente ale stării de fapt reţinute de tribunal, iar ulterior, ca unic element de noutate, a adăugat unele consideraţii generale cu privire la noţiunea de muncă forţată, fără a le aplica la situaţia concretă.

Astfel, în legătură cu motivarea curţii de apel a adus următoarele critici:

Cu privire la condiţiile degradante de locuit, pe care instanţele le-au reţinut, a arătat că, într-adevăr, unele persoane vătămate nu erau cazate în locaţii foarte spaţioase, mai multe persoane în cameră, uneori bărbaţi împreună cu femei, însă, majoritatea victimelor s-au declarat mulţumite de spaţiile de cazare, având în vedere şi condiţiile de care beneficiau în satul natal. A afirma că aceste condiţii erau degradante, prin raportare probabil la standardul de viaţă al unui magistrat, nu este altceva decât o exagerare lipsită de orice fel de fundament.

Cu privire la faptul că persoanele nu aveau libertatea de a pleca în măsura în care condiţiile de lucru nu erau satisfăcătoare, a arătat că un astfel de "argument" denotă o necunoaştere a stării de fapt, căci lucrătorii erau liberi să părăsească fermele în orice moment, unii chiar alegând această soluţie. În acest sens, a exemplificat că inculpatul C. a afirmat că îi este indiferent unde lucrează una dintre persoane, atâta timp cât i se va plăti remuneraţia cuvenită pentru serviciile de intermediere (deci. dl. I.).

Cu privire la faptul reţinut de instanţe, respectiv că remuneraţia corespunzătoare muncii era scăzută, în opinia sa, a precizat că nu pot decela care sunt standardele la care se raportează instanţa atunci când face această apreciere, însă, în realitate, salariul muncitorilor pornea de la 1000 euro/luna (suma iniţial promisă) şi putea ajunge chiar până la aproximativ 1300 euro/lună, în funcţie de volumul de muncă. A evidenţiat că sumele, în mod evident, nu sunt unele de neglijat, raportându-se la veniturile pe care victimele le-ar fi putut realiza în ţară, în lipsa oricărei calificări profesionale.

Referitor la programul îndelungat de muncă a argumentat că, în conformitate cu declaraţiille existente la dosarul cauzei, se poate concluziona că în anumite zile programul de lucru era de până la 10-12 ore. Or, inculpaţii nu aveau niciun control asupra condiţiilor concrete de muncă, ei având doar rolul de intermediari. Este relevant şi faptul că lucrătorii erau remuneraţi pentru orele muncite în plus faţa de programul iniţial convenit, de 8 ore/zi. Astfel, sancţiunea aplicată nu trebuia să fie de natură penală, aceasta privind, de fapt, dreptul muncii.

Cu privire la faptul că recrutarea ar fi avut loc prin promisiuni false în legătură cu natura şi condiţiile muncii. A precizat că această afirmaţie cu titlu general demonstrează dezinteresul manifest al instanţei de control judiciar pentru starea de fapt dedusă judecăţii. Astfel, sub aspectul naturii muncii a arătat că munca efectiv prestată viza munca la ferme agricole pe teritoriul Italiei, precizând că, în legătură cu programul de lucru şi remuneraţia a existat, într-adevăr, o neconcordanţă, însă, chiar şi aşa, orele efectuate suplimentar erau plătite, iar muncitorii aveau posibilitatea să părăsească fermele în cazul în care ar fi existat nemulţumiri.

Cu privire la lipsa posesiei asupra propriilor documente de identitate, a replicat, arătând că au existat situaţii izolate în care unor persoane (J., K. lonuţ) li s-au reţinut actele de identitate de către angajatorii italieni, în scopul încheierii contractelor de muncă. Ceea ce a omis instanţa este că problema era una izolată, majoritatea persoanelor vătămate declarând că li s-au încheiat contracte de muncă şi nu au avut probleme legate de acte.

Cât priveşte existenţa unor ameninţări la adresa muncitorilor în situaţia în care nu respectau condiţiile de muncă, a menţionat că în viziunea organelor judiciare, principalele acte de violenţă ar fi de natură economică, victimele fiind ameninţate cu pierderea locului de muncă în cazul neachitării către inculpaţi a comisionului de intermediere convenit. Or, o asemenea ameninţare nu se poate subsuma noţiunii de "pedeapsă", ca element constitutiv al muncii forţate, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi în viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului. A precizat că au existat, totuşi, acte de ameninţare cu violenţa fizică, însă nu au avut legătură cu prestarea muncii de către victime.

Ulterior, a făcut o prezentare comparativă a condiţiilor de incriminare a infracţiunii de trafic de persoane, cu modificările suferite de-a lungul timpului, concluzionând că fapta de trafic de persoane săvârşită în scopul executării unei munci sau îndeplinirii unui serviciu cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate a fost dezincriminată începând cu data de 24 octombrie 2012.

În esenţă, a arătat că, condiţiile în care au ajuns să lucreze "victimele" presupusei infracţiuni se subsumează noţiunii de muncă efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale, nicidecum celei de muncă forţată.

În acest sens, pentru delimitarea conceptuală a noţiunii de muncă forţată, a făcut referire la aceasta noţiune prin prisma dreptului intern, internaţional şi a Curţii Europeane a Drepturilor Omului.

A analizat punctual condiţiile în care victimele presupusei infracţiuni au prestat munca şi a concluziat că fapta inculpaţilor de a prezenta persoanelor interesate informaţii despre locuri de muncă în Italia şi de a-i transporta pe aceştia către fermele unde vor lucra, nu poate fi catalogată drept constrângere, deşi, prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut, în mod greşit, contrariul. Tot cu titlu de observaţie preliminară, a menţionat că pentru aceleaşi fapte, în cazul cetăţenilor italienii, s-a pronunţat o soluţie de achitare, motiv suplimentar pentru care aceeaşi soluţie se impune şi în prezenta cauză.

Totodată, a făcut o analiză proprie a ceea ce înseamnă programul de lucru şi a remuneraţiei. În acest sens, sub un prim aspect, a arătat că, inculpaţii nu au exercitat un control direct asupra aspectelor concrete legate de munca în Italia, ei având doar rolul de a recruta şi transporta muncitorii şi că, odată puşi în contact cu angajatorii italieni, inculpaţii nu mai aveau nicio atribuţie în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate la ferme. Pe de altă parte, serviciile lucrătorilor au fost remunerate echitabil, salariul final reflectând în mod corespunzător orele suplimentare de muncă.

În ceea ce priveşte condiţiile de cazare ale acestor persoane a precizat că nu există o acţiune de inducere în eroare, relevantă din perspectivă penală, deoarece înţelegerea iniţială dintre inculpaţi şi persoanele vătămate nu a vizat şi condiţiile de locuit, cu atât mai mult nu li s-a promis un nivel de trai la standarde înalte. Or, din declaraţiile persoanelor vătămate reiese cu certitudine faptul că majoritatea erau mulţumite. Desigur că unele persoane vătămate au declarat despre condiţiile de cazare că nu erau cele mai luxoase. În lumina acestor declaraţii, instanţele au considerat că respectivele aprecieri ale condiţiilor de cazare sunt făcute ca urmare a unui nivel scăzut de aşteptare a muncitorilor şi că în realitate condiţiile erau total neadecvate. În acest sens, a precizat că nu trebuie totuşi pierdut din vedere că persoanele proveneau din mediul rural, abandonate de propriul stat, care au acceptat sau chiar au solicitat din proprie iniţiativă să plece la muncă în Italia, tocmai din cauza condiţiilor precare pe care le aveau iniţial.

Referitor la perceperea comisionului a arătat că această activitate, în sine, nu este nelegală, precizând că activitatea de plasare a forţei de muncă în afara ţării este reglementată prin Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, iar la momentul comiterii faptelor (2009-2016), legea nu prevedea nicio interdicţie cu privire la perceperea acestui tip de comision.

Referitor la presupusele acte de constrângere, conform declaraţiilor persoanelor vătămate, instanţele au reţinut existenţa unor "ameninţări", în sensul că neplata acestor sume va atrage pierderea locurilor de muncă. Or, a arătat că asimilarea acestei consecinţe - de altfel fireşti - cu o constrângere în sensul legii penale este cel puţin surprinzătoare. Dimpotrivă, abordarea inculpaţilor se poate traduce în planul dreptului civil, astfel: neexecutarea obligaţiei va atrage rezilierea contractului.

A făcut referire la declaraţia lui I. care afirmă că, odată plecat de la ferma, a început să fie ameninţat de transportatorii români, această declaraţie primind o greutate deosebită atât pentru procuror, cât şi pentru instanţe. Însă, declaraţia domnului Q. care explică acest eveniment este trecută cu vederea în mod spectaculos.

Cu privire la declaraţiile conform cărora dl. C. a proferat ameninţări cu acte de violenţă fizică în scopul determinării unor persoane să achite în continuare comisionul stabilit (deci. dl. E.). A afirmat că această conduită rămâne deosebit de relevantă în ceea ce priveşte conturarea laturii subiective cu care s-a comis presupusa infracţiune. Or, este necesar ca actele de executare ale traficului de persoane să se realizeze în scopul supunerii la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat. Însă, aşa cum reiese din starea de fapt, unicul scop urmărit de recurent a fost obţinerea remuneraţiei cuvenite.

Cu privire la reţinerea actelor de identitate, a menţionat că organelor judiciare au reţinut că unora li s-a reţinut actele de identitate în scopul încheierii contractelor individuale de muncă. Or, a precizat că din declaraţiile celorlalte persoane vătămate, reiese că situaţia este una punctuală şi nu reprezinta regula.

Cu privire la libertatea de voinţă a victimelor a arătat că legiuitorul a exclus expres consimţământul victimei din sfera cauzelor ce pot justifica infracţiunea de trafic de persoane, conform art. 210 alin. (3) din C. pen.

A precizat că noţiunea de muncă forţată presupune prestarea muncii în lipsa unui consimţământ valabil. A precizat că este evident că muncitorii au consimţit la obţinerea locurilor de muncă, deoarece inculpatul era cunoscut în satul natal pentru intermedierea obţinerii de locuri de muncă în Italia, iar iniţierea acestei intermedieri s-a bazat pe recomandări venite din partea rudelor sau consătenilor. Or, odată ajunse în Italia, persoanele în cauză nu au fost obligate sau private de libertate în vederea prestării muncii agricole la fermă, decizia de a rămâne să lucreze aparţinându-le în totalitate.

Faţă de aceste aspecte, a concluzionat că singura încadrare juridică raţională pe care o pot primi faptele descrise este aceea de trafic de persoane în scopul executării unei munci sau îndeplinirii unui serviciu cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate în prezent dezincriminată.

A solicitat achitarea inculpaţilor C., A., D. şi B. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 10 decembrie 2020, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 695/A din data de 28 august 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D.. A fixat termen la data de 14 ianuarie 2021, cu citarea părţilor, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpaţilor A., B., C. şi D., avocat X. şi a dispus şi desemnarea de apărători din oficiu pentru recurenţii inculpaţi.

A fost respinsă cererea formulată de inculpaţii A., B., C. şi D. privind suspendarea executării hotărârii, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

IV. Examinând, pe fond, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C. şi D. au fost admis în principiu cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prioritar analizei motivelor invocate de către recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază necesară expunerea unor consideraţii teoretice privind natura căii extraordinare de atac exercitată în prezenta cauză.

Potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile precizate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, instanţa de recurs în casaţie constată că recurenţii inculpaţi au formulat critici privind atât hotărârea primei instanţe, cât şi a instanţei de apel, apărarea inculpaţilor susţinând că aceste instanţe au depăşit cadrul legal prin condamnarea inculpaţilor pentru fapte ce nu au fost corect incadrate juridic, şi sub acest aspect, a concluzionat că singura încadrare juridică raţională pe care o pot primi faptele descrise este aceea de trafic de persoane în scopul executării unei munci sau îndeplinirii unui serviciu cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate în prezent dezincriminată.

Aşa cum s-a arătat, Înalta Curte verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârea recurată şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În speţă, inculpaţii A., B., C. şi D. au fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În fapt, s-au reţinut în sarcina inculpaţilor următoarele:

Fapta inculpatului C. care, în perioada 2009 - 2016, prin acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând prin inducere în eroare, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, a recrutat un număr de optsprezece victime majore - J., E., I., F., K., L., G., V., H., M., N., O., U., P., Q., R., T. şi S. pe care, personal sau împreună cu alte persoane, contra unei contribuţii lunare cuprinse între 100-150 de euro, le transporta în Italia, unde le preda cetăţenilor italieni Y., Z., AA. şi BB., în scopul exploatării acestora prin obligarea la executarea de muncă în mod forţat de către cetăţenii italieni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată şi în stare de recidivă, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B. care, în perioada 2009 - 2016, prin acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând prin inducere în eroare, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, a recrutat un număr de treisprezece victime majore - J., E., I., F., K., L., V., M., N., P., R., T. şi S. pe care, personal sau împreună cu alte persoane, contra unei contribuţii lunare cuprinse între 100-150 de euro, le transporta în Italia, unde le preda cetăţenilor italieni Y., Z., AA. şi BB., în scopul exploatării acestora prin obligarea la executarea de muncă în mod forţat de către cetăţenii italieni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului D. care, în perioada 2009 - 2016, prin acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând prin inducere în eroare, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, a recrutat un număr de treisprezece victime majore - J., I., F., K., G., V., H., N., U., P., R., T. şi S. pe care, personal sau împreună cu alte persoane, contra unei contribuţii lunare cuprinse între 100-150 de euro, le transporta în Italia, unde le preda cetăţenilor italieni Y., Z., AA. şi BB., în scopul exploatării acestora prin obligarea la executarea de muncă în mod forţat de către cetăţenii italieni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în perioada 2009 - 2016, prin acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând prin inducere în eroare, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, a recrutat un număr de opt victime majore - E., I., G., V., Q., T., N. şi S. pe care, personal sau împreună cu alte persoane, contra unei contribuţii lunare cuprinse între 100-150 de euro, le transporta în Italia, unde le preda cetăţenilor italieni Y., Z., AA. şi BB., în scopul exploatării acestora prin obligarea la executarea de muncă în mod forţat de către cetăţenii italieni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Analizând faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, Înalta Curte constată că acestea întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, prin expresia de "exploatare a unei persoane" în domeniul muncii se înţelege, prin altele, şi "supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat", definiţie ce se regăseşte, de altfel şi în Decizia - Cadru a Consiliului din 19 iulie 2002 (nr. 2002/629/JAI) privind combaterea traficului de persoane.

Relevantă este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Doyen c. Franţei, Decizia nr. 39109/1997 din 9 septembrie 1998, prin care s-a statuat că "munca este forţată sau obligatorie dacă cel care o prestează este obligat la aceasta împotriva voinţei sale şi dacă obligaţia este injustă, opresivă sau constituie o situaţie ce nu putea fi evitată".

Având în vedere toate aceste argumente s-a dovedit în prezenta cauză, fără dubiu, că exploatarea persoanelor vătămate s-a făcut prin supunerea acestora la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat.

Totodată, se reţine că muncă forţată este atunci când o persoană începe sau asigură un serviciu împotriva voinţei sale şi nu poate pleca fără a fi penalizată sau ameninţată cu o pedeapsă anume. Munca forţată este o încălcare a drepturilor omului.

Exploatarea prin muncă se caracterizează prin: durata exagerată a timpului de lucru, munca suplimentară, muncă de noapte, lipsa repausului săptămânal, prestarea de activitate în zilele de sărbătoare legală, interzicerea sau împiedicarea revenirii la domiciliu, neplata salariului, îndatorarea imaginară şi acuzarea "angajaţilor" de producerea oricărei pagube, etc.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în accepţiunea dispoziţiilor art. 182 lit. a) din C. pen. cu referire la art. 210 din C. pen. privind infracţiunea de trafic de persoane, prin exploatarea unei persoane se înţelege supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat.

După cum a fost arătat anterior, exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate a avut loc prin supunerea la muncă în mod forţat. Astfel, privind toate actele materiale reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa a constatat că executarea muncii s-a făcut în mod forţat, deoarece persoanelor vătămate le-au fost prezentate condiţii de lucru care nu existau în realitate, au fost induse în eroare în ceea ce priveşte ziua de lucru, fiind nevoiţi deseori să lucreze şi până la 12 ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, fără a fi plăţi în plus faţă de suma de 4,3 euro, documentele multor dintre ei le erau reţinute de către angajatorul italian sub pretextul încheierii unor contracte care, fie erau inexistente material, fie nu erau înregistrate în mod legal în Italia, dovadă în acest sens stând declaraţiile persoanelor care, accidentate fiind (înţepături insecte, luxaţii picior, etc), erau nevoite să se trateze singure iar în eventualitatea unor controale din partea autorităţilor italiene aceştia erau învăţaţi să declare în mod mincinos că sunt turişti, spre exemplu.

Mai mult, când unele persoane vătămate erau nemulţumite de condiţiile de muncă ori de faptul că erau nevoiţi să achite o taxa lunară, erau ameninţate cu pierderea locului de muncă şi/sau vătămarea integrităţii corporale, inclusiv în ipoteza în care aceştia plecau de la fermă găsindu-şi pe cont propriu un alt job, întrucât, conform declaraţiilor martorilor "W. este a lui" C., astfel că acesta, avea impregnată ideea ca orice persoană ce a fost adusă la un moment dat în Italia de către el şi ceilalţi fraţi ai săi, îi datorează lunar această taxă.

Or având în vedere aceste aspecte precum şi împrejurarea că în schimbul fiecărei persoane vătămate, martor astfel "angajat" (fără a avea în mod evident vreo acreditare ori să reprezinte o societate ce s-ar fi ocupat în mod autorizat de plasarea de forţă de muncă în Italia), inculpaţii au primit sume între 100-150 euro lunar, faptele reţinute în sarcina acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.

Atfel, deşi apărarea a susţinut că singura încadrare juridică raţională pe care o pot primi faptele descrise este aceea de trafic de persoane în scopul executării unei munci sau îndeplinirii unui serviciu cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate şi care în prezent dezincriminată, nu poate fi primită.

Înalta Curte constată că această apărare este nefondată având în vedere că traficul de persoane comis în scopul exploatării victimei prin supunerea la executarea unei munci în mod forţat în condiţiile anterior descrise, este prevăzut de legea penală în dispoziţiile art. 210 din C. pen..(a se vedea Decizia nr. 76/RC din 26 februarie 2015).

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 695/A din data de 28 august 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 695/A din data de 28 august 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 157 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 ianuarie 2021.