Limits of execution objection: prohibition on re-evaluating substantive sentencing calculations and cross-border penalty recognition.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 597 din C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A., ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

La data de 8 mai 2020, petentul condamnat A., aflat în Penitenciarul Slobozia, s-a adresat cu o cerere Tribunalului Ialomiţa, solicitând contopirea pedepselor aplicate de către autorităţile italiene, conform dispoziţiilor C. pen. în vigoare sau C. pen. din 1969, întrucât contopirea care a fost operată prin Sentinţa penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din 28 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu îi este favorabilă, iar pedeapsa care ar trebui executată ar fi într-un cuantum mai mic.

Prin Sentinţa penală nr. 73/F pronunţată în data de 27 mai 2020 în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Ialomiţa a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulată de petentul condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Constanţa, conform art. 50 din C. proc. pen., combinat cu art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., apreciindu-se că, prin aspectele învederate, se solicită, în concret, lămurirea hotărârii Curţii de Apel Constanţa, în sensul de a se preciza cum au fost aplicate regulile concursului de infracţiuni cu privire la hotărârile care au fost recunoscute.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Constanţa a constatat că prin Sentinţa penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din data de 28 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind solicitarea autorităţii judiciare din Italia de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a Sentinţei penale nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006 şi a Sentinţei penale nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Juraţi din Florenţa, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013 privind persoana condamnată A.

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, au fost recunoscute şi puse în executare pe teritoriul României:

- Sentinţa penală nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 3 din Legea nr. 75/1958 şi amenda în cuantum de 150 euro;

- Sentinţa penală nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Juraţi din Florenţa, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârşirea unui număr de 5 infracţiuni de trafic şi comerţ de sclavi, în concurs, aducere în stare de sclavie, în concurs, favorizarea şi exploatarea activităţii de proxenetism în concurs, prev. de art. 110, art. 600, art. 601 alin. (1), art. 602 alin. (2), art. 81 alin. (2) toate din C. pen. italian, art. 3 pct. 8 din Legea nr. 75/1958 şi incriminate ca infracţiuni de: sclavie, prev. de art. 209 alin. (1) din C. pen. român cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. român, trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. român cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. român şi proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) şi (2) din C. pen. român cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. român (2 infracţiuni), aflate în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen. român.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. din Penitenciarul Alessandria - Italia într-un penitenciar de pe teritoriul României.

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, în referire la art. 555 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 20 ani şi 9 luni închisoare (7570 zile închisoare), aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârile recunoscute, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanţa de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florenţa nr. 1868/13 decembrie 2013.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 20 ani şi 9 luni închisoare (7570 zile închisoare) stabilită prin Ordonanţa emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florenţa nr. 1868 din 13 decembrie 2013, perioada executată în arest preventiv, de la 7 septembrie 2005 la 6 decembrie 2005 şi cele 1771 zile închisoare, executate în arest preventiv şi detenţie de la 10 iulie 2010 şi până la 20 mai 2015, precum şi detenţia executată în continuare la zi - 27 mai 2015.

Petentul condamnat A. şi-a întemeiat contestaţia la executare pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., invocând o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu a fost efectuată corect contopirea celor două pedepse recunoscute prin hotărârea Curţii de Apel Constanţa, deoarece trebuiau aplicate regulile concursului de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor C. pen. în vigoare sau C. pen. din 1969, sens în care pedeapsa care ar fi trebuit executată ar fi fost într-un cuantum mai mic.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestaţie la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Nelămurirea ivită trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privinţa textelor de lege şi a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii şi lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestaţii la executare în baza acestui temei (de exemplu, existenţa nelămuririi în privinţa perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă sau menţiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracţiunii, fără ca acestea să fie identificate).

Pe calea contestaţiei la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

În concluzie, pe calea unei contestaţii la executare nu se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate.

Prin prisma motivelor invocate, instanţa a constatat faptul că este nefondată contestaţia la executare, în cauză nefiind vorba despre existenţa unei nelămuriri privind hotărârea ce se execută şi nici de o împiedicare la executarea hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.

În speţă, petentul condamnat A. a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., solicitând ca, prin intermediul acestui mijloc procesual, să se reducă pedeapsa de 20 de ani şi 9 luni închisoare (7.570 zile închisoare) aplicată în străinătate, potrivit legii române, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, precum şi a unui număr de 5 infracţiuni de trafic şi comerţ de sclavi, aducere în stare de sclavie, favorizarea şi exploatarea activităţii de proxenetism, toate aflate în concurs, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanţa de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florenţa nr. 1868/13 decembrie 2013, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, în condiţiile dispoziţiilor C. pen. în vigoare sau a C. pen. din 1969.

Or, aceste aspecte nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât prin contestaţia la executare nu au fost relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, nici piedici în calea punerii ei în executare şi nici nu au intervenit modificări în sensul majorării sau micşorării cuantumului pedepsei ce se execută.

În fapt, a fost pusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoaşterea, prin Sentinţa penală nr. 67/P pronunţată în data de 26 mai 2016, în dosarul penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din 28 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a pedepsei aplicate contestatorului de autorităţile italiene.

De asemenea, instanţa a amintit faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României, în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.

În condiţiile în care pedeapsa de 20 de ani şi 9 luni închisoare (7.570 zile închisoare) a fost aplicată petentului condamnat A., în urma contopirii, conform Ordonanţei de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florenţa nr. 1868/13 decembrie 2013, s-a constatat că nu pot fi aduse modificări de conţinut, cu prilejul recunoaşterii hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare italiene, recunoaşterea acestora operând în baza principiului încrederii reciproce între autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene, iar instanţa de recunoaştere din România nu poate opera o nouă reindividualizare judiciară a executării pedepselor, întrucât ar fi afectat principiul autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti străine.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 597 din C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A., ca nefondată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 23 iulie 2020.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul condamnat A., invocând prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a susţinut că există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu a fost efectuată corect contopirea celor două pedepse recunoscute prin hotărârea Curţii de Apel Constanţa, deoarece trebuiau aplicate regulile concursului de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor C. pen. în vigoare sau C. pen. din 1969, sens în care pedeapsa care ar fi trebuit executată ar fi fost într-un cuantum mai mic.

Totodată, s-a susţinut că nu s-a realizat în mod corect deducerea perioadelor de privare de libertate.

Analizând hotărârea contestată, în raport de susţinerile contestatorului condamnat A. şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Invocând cazul prevăzut de dispoziţiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., contestatorul condamnat A. a susţinut, în esenţă, că există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu a fost efectuată corect contopirea celor două pedepse recunoscute prin hotărârea Curţii de Apel Constanţa, deoarece trebuiau aplicate regulile concursului de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor C. pen. în vigoare sau a C. pen. din 1969, sens în care cuantumul pedepsei care ar fi trebuit executată ar fi fost mai mic.

Cazul de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen. reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Nelămuririle cu privire la hotărârea judecătorească nu privesc aspecte de fond şi nu pun în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti.

În jurisprudenţa naţională au fost calificate ca nelămuriri ce pot forma obiectul contestaţiei la executare omisiunile de indicare, în cazul dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, a organului care va exercita supravegherea sau a obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a)-d) din C. pen. sau înlocuirea entităţilor în cadrul cărora persoana condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va presta munca neremunerată în folosul comunităţii.

În cauză, prin Sentinţa penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din data de 28 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind solicitarea autorităţii judiciare din Italia de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a Sentinţei penale nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006 şi a Sentinţei penale nr. 9-2012/28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Juraţi din Florenţa, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013 privind persoana condamnată A..

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, au fost recunoscute şi puse în executare pe teritoriul României:

- Sentinţa penală nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 1 an închisoare şi amenda în cuantum de 150 euro;

- Sentinţa penală nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Juraţi din Florenţa, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 20 de ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. din Penitenciarul Alessandria - Italia într-un penitenciar de pe teritoriul României.

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, în referire la art. 555 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 20 ani şi 9 luni închisoare (7570 zile închisoare), aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârile recunoscute, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanţa de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florenţa nr. 1868/13 decembrie 2013.

Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat A., cu privire la modalitatea de calcul a pedepsei, puteau fi formulate doar în cursul judecării fondului cauzei (la momentul soluţionării sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind solicitarea autorităţii judiciare din Italia de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a Sentinţei penale nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006 şi a Sentinţei penale nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Juraţi din Florenţa, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013), în primă instanţă sau prin exercitarea căii de atac a apelului, neputând face obiectul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Astfel cum s-a menţionat anterior, contestaţia la executare poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.

Drept urmare, aspectul invocat de contestatorul condamnat A. reprezintă o chestiune de fond, care a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2016, astfel încât nu poate fi încadrat în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru a fi examinat pe calea contestaţiei la executare.

Referitor la susţinerea contestatorului condamnat, în sensul că nu s-a realizat deducerea perioadelor de privare de libertate în mod corect, Înalta Curte constată că această situaţie nu reprezintă o nelămurire a hotărârii împotriva căreia a fost formulată contestaţia la executare, neputând fi circumscrisă cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Acest motiv poate fi analizat în cadrul cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.. Acest caz cuprinde situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (amnistia, prescripţia executării pedepsei, graţierea), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din data de 28 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 20 ani şi 9 luni închisoare (7570 zile închisoare) stabilită prin Ordonanţa emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florenţa nr. 1868 din 13 decembrie 2013, perioada executată în arest preventiv, de la 7 septembrie 2005 la 6 decembrie 2005 şi cele 1771 zile închisoare, executate în arest preventiv şi detenţie de la 10 iulie 2010 şi până la 20 mai 2015, precum şi detenţia executată în continuare la zi.

Pedeapsa recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României prin hotărârea împotriva căreia a fost formulată contestaţia la executare nu poate suferi modificări sub aspectul cuantumului pe calea contestaţiei la executare, în lipsa incidenţei unei cauze de micşorare a pedepsei, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 598 lit. d) din C. proc. pen.

Având în vedere motivele formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte constată că acesta nu a invocat incidenţa unei cauze de micşorare a pedepsei, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2020.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2020.

GGC - CL