Scope of execution objection: exclusion of substantive legal qualification challenges from Art. 598(1)(c)-(d) CPP after res judicata

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 67 din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 25 iulie 2019.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 67 pronunţată la data de 4 iulie 2019 de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi, în consecinţă, a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunţată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017, prin care persoana transferabilă A., cetăţean român deţinut într-un penitenciar din Regatul Unit, a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de viol, prevăzute de secţiunea 1(1) din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003, care îşi regăseşte corespondenţa în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi (3) lit. c) şi f) din C. pen.

S-a luat act că persoana transferabilă şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord într-un penitenciar din România.

A fost adaptată pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de viol, prevăzute de secţiunea 1(1) din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003, prin aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi (3) lit. c) şi f) din C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare.

S-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive şi durata executată începând cu data de 1 iunie 2016 la zi - 4 iulie 2019 şi a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 25 iulie 2019.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 5 pronunţată la data de 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia a dedus suplimentar perioada cuprinsă între data pronunţării Sentinţei penale nr. 67/2019 şi data predării efective, respectiv de la 4 iulie 2019 până la data de 22 august 2019, când persoana condamnată în Marea Britanie a fost încarcerată într-un penitenciar din România.

Prin contestaţia la executare formulată în cauză, condamnatul a invocat iniţial nelămuriri cu privire la hotărârea de condamnare şi existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei, ipoteze prevăzute de art. 598 lit. c) şi d) din C. proc. pen.

Ulterior, apărătorul ales a precizat că A. a criticat greşita adaptare a pedepsei în funcţie de o încadrare juridică greşită, respectiv art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., în condiţiile în care victima împlinise 16 ani la data faptei, cu consecinţa reducerii maximului special al pedepsei închisorii la 10 ani. Totodată, s-a criticat pe fond soluţia instanţei britanice, contestându-se acuzaţiile autorităţilor străine.

Procedându-se la verificarea Sentinţei penale nr. 67/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a constat că prin aceasta a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunţată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de viol, prevăzute de secţiunea 1(1) din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003.

În concret, instanţa britanică a reţinut că, la data de 24 aprilie 2016, inculpatul, împreună cu B. (condamnat în aceeaşi cauză), a urmărit şi condus pe minora C. în vârstă de 16 ani, pe o alee întunecoasă şi îngustă, unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi ameninţări cu moartea, a întreţinut raporturi sexuale normale şi acte sexuale orale cu persoana vătămată.

Curtea de Apel Alba Iulia a adaptat pedeapsa de 14 ani închisoare, potrivit art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, observând că legea penală română incriminează fapta inculpatului (raport sexual normal şi act sexual oral) ca infracţiune unică (nu concurs de două infracţiuni ca şi legislaţia penală britanică), iar limita maximă de pedeapsă prevăzută de legea penală română este de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi (3) lit. c) şi f) din C. pen., sub limita de pedeapsă aplicată de instanţa emitentă - 14 ani închisoare.

Încadrarea juridică - art. 218 alin. (3) lit. c) şi f) din C. pen. - a fost făcută ţinând cont că violul a fost comis asupra unei persoane vătămate minore, împreună cu coinculpatul B.. Pedeapsa prevăzută de C. pen. este închisoarea de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

S-a reţinut că instanţa română nu are nicio pârghie legală prin care să analizeze temeinicia acuzaţiilor aduse condamnatului de către autorităţile britanice şi are obligaţia să se pronunţe asupra solicitării de recunoaştere, având în vedere starea de fapt şi încadrarea juridică reţinută de autorităţile solicitante. Singura modalitate de intervenţie se limitează la posibilitatea de adaptare a pedepsei în condiţiile legale expuse pe larg în hotărârea contestată.

În aceste limite, s-a subliniat că pedeapsa de 12 ani închisoare se încadrează în limitele prevăzute de art. 218 alin. (3) lit. c) şi f) din C. pen., că nu au fost aplicate pedepse complementare şi accesorii întrucât instanţa solicitantă nu a aplicat astfel de pedepse, deşi potrivit legii române sunt obligatorii în cazul infracţiunii de viol, că pedeapsa aplicată de instanţa străină a fost adaptată până la limita permisă de legislaţia română şi că nu a fost reţinută starea de recidivă postexecutorie (prin Sentinţa penală nr. 260 din 21 mai 2013 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă la 4 iunie 2013, inculpatul fusese condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de 4 ani, astfel că infracţiunea comisă în străinătate apare ca fiind comisă în termenul de încercare), întrucât instanţa străină nu a reţinut cauza de agravare.

Toate aceste analize au avut drept scop explicarea temeiniciei hotărârii contestate, pentru o completă lămurire a condamnatului, întrucât acesta a invocat iniţial pretinse nelămuriri cu privire la hotărârea pe care o execută. De altfel, condamnatul a înţeles că orice critică adusă hotărârii instanţei britanice nu poate face obiectul analizei instanţei române.

Pe de altă parte, s-a subliniat că Sentinţa penală nr. 67/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia a rămas definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019, astfel că aplicarea pedepsei adaptate de 12 ani închisoare a dobândit autoritate de lucru judecat. Aşadar, această pedeapsă nu poate suferi modificări sub aspectul cuantumului pe calea contestaţiei la executare, în lipsa intervenţiei unei cauze de micşorare intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 598 lit. d) din C. proc. pen.

În realitate, condamnatul a criticat, sub acest aspect, încadrarea juridică a faptei stabilită atât de autorităţile judiciare britanice, cât şi de instanţa solicitată română în procedura de recunoaştere şi executare, aspecte soluţionate cu titlu definitiv, care nu pot constitui cauze de micşorare a pedepsei.

Prin urmare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 67 din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 25 iulie 2019, având în vedere că nu există nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută şi nici nu se invocă vreo cauză de micşorare a pedepsei.

Împotriva sentinţei penale Sentinţei penale nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 2 iunie 2020.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul A. a precizat că motivele formulate vizează, în principal, modalitatea de adaptare a pedepsei. S-a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut forma agravantă a infracţiunii, respectiv art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., întrucât rezultă din actele de la dosar că victima avea 16 ani în momentul în care a fost săvârşită fapta şi art. 218 alin. (3) lit. f) din C. pen., întrucât, chiar dacă au fost mai mulţi participanţi, nu a existat vreo legătură între aceştia.

Analizând hotărârea contestată, în raport de susţinerile contestatorului condamnat A. şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Invocând cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi lit. d) din C. proc. pen., în esenţă, contestatorul condamnat A. a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut forma agravantă a infracţiunii, respectiv art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., întrucât din actele dosarului rezultă că victima avea 16 ani în momentul în care a fost săvârşită fapta şi art. 218 alin. (3) lit. f) din C. pen., întrucât, chiar dacă au fost mai mulţi participanţi, nu a existat vreo legătură între aceştia.

Cazul de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen. reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În jurisprudenţa naţională au fost calificate ca nelămuriri ce pot forma obiectul contestaţiei la executare omisiunile de indicare, în cazul dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, a organului care va exercita supravegherea sau a obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a) - d) din C. pen. sau înlocuirea entităţilor în cadrul cărora persoana condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va presta munca neremunerată în folosul comunităţii.

Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca astfel de situaţii: omisiunea instanţei de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absenţa dispoziţiei de arestare împiedică executarea dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare; existenţa unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.

Cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cuprinde situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (amnistia, prescripţia executării pedepsei, graţierea), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În cauză, prin Sentinţa penală nr. 67 pronunţată la data de 4 iulie 2019 de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi, în consecinţă, a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunţată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani (5.113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de viol, prevăzute de secţiunea 1(1) din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003, care îşi regăseşte corespondenţa în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi (3) lit. c) şi f) din C. pen.

A fost adaptată pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de viol, prevăzute de secţiunea 1(1) din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003, prin aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi (3) lit. c) şi f) din C. pen. şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare.

Prin contestaţia la executare formulată, contestatorul aduce critici referitor la raţionamentul instanţei avut în vedere la momentul recunoaşterii sentinţei penale din străinătate. Astfel, contestatorul A. a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut forma agravantă a infracţiunii, respectiv dispoziţiile art. 218 alin. (3) lit. c) (victima este un minor) şi lit. f) (fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună) din C. pen.

Înalta Curte constată că aceste critici puteau fi formulate doar în cursul judecării fondului cauzei, în primă instanţă sau prin exercitarea căii de atac a apelului, neputând face obiectul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) sau lit. d) din C. proc. pen.

Astfel cum s-a menţionat anterior, contestaţia la executare poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.

Drept urmare, întrucât aspectele invocate de contestatorul A. reprezintă chestiuni de fond, care au intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 67 pronunţată la data de 4 iulie 2019 de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019 (prin care a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunţată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017 şi a fost adaptată pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de viol, prevăzute de secţiunea 1(1) din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003, prin aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi (3) lit. c) şi f) din C. pen.), acestea nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) sau lit. d) din C. proc. pen., pentru a fi examinate pe calea contestaţiei la executare.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2020.

GGC - CL