Post-conviction challenge to precautionary seizure: Conflict of jurisdiction between appeal and civil execution contestation procedures.

Deliberând asupra cauzei de faţă,în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 16 noiembrie 2018, Judecătoria Tulcea a calificat cererea având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii, formulată de A. ca fiind o cerere de apel, şi a trimis cauza Curţii de Apel Constanţa în vederea soluţionării cererii de apel.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia penală nr. 54/P din 23 ianuarie 2019 a calificat cererea formulată de condamnatul A. drept contestaţie privind executarea dispoziţiilor civile prev. de art. 600 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţie privind executarea dispoziţiilor civile, în favoarea Judecătoriei Tulcea. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1065 din 19.07.2017 în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Tulcea a dispus condamnarea inculpatului A., alături de alţi inculpaţi, la pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare. Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul A. a fost obligat în solidar la plata sumelor de 7531 RON către partea civilă Confecţia S.A. Tulcea, de 23675 RON către partea civilă B., de 1000 RON către partea civilă C., de 100 RON către partea civilă D.. Totodată, au fost menţinute măsurile de sechestru asigurător cu privire la autoturismul marca x de culoare negru cu nr. de înmatriculare x şi seria şasiu x, precum şi asupra sumei de 1276,5 RON. Această soluţie a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1205/P din 27.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii- inculpaţi E., A., F. şi G. împotriva sentinţei penale nr. 1065/19.07.2017.

Având în vedere acest aspect, Curtea a apreciat că în mod greşit cererea formulată de către condamnatul A. a fost calificată ca fiind apel, cauza parcurgând deja această cale ordinară de atac. Curtea a subliniat că cererea nu se poate încadra în procedura prevăzută de art. 250 sau art. 2501 C. proc. pen., aceste dispoziţii având aplicabilitate numai în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare sau al judecăţii în primă instanţă sau în apel, faze epuizate în speţă. Având în vedere că dispoziţiile cu privire la măsurile asigurătorii sunt aspecte ce ţin de soluţionarea acţiunii civile a cauzei, astfel cum rezultă din art. 397 C. proc. pen., cu denumire marginală "rezolvarea acţiunii civile", s-a apreciat că cererea formulată de condamnatul A. se încadrează în dispoziţiile art. 600 C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ce reglementează contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile.

Totodată, raportat la împrejurarea potrivit căreia instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută este Judecătoria Tulcea, a cărei soluţie nu a fost modificată în calea de atac, Curtea a constatat că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cererea potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, conform art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Prin cererea formulată, petentul condamnat A. a contestat sechestrul asigurator instituit asupra unui autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x şi asupra sumei de 1276,5lei, arătând că acestea nu provin din infracţiuni.

Se reţine că în cursul urmăririi penale procurorul a instituit măsura sechestrului asigurător pentru autoturismele achiziţionate de inculpaţii E., A. şi G., pentru sumele de bani găsite asupra lui A. şi G., precum şi a unui inel din aur achiziţionat de G.. Această măsură a fost menţinută atât prin sentinţa fondului, cât şi prin decizia instanţei de apel.

Ulterior, după soluţionarea definitivă a cauzei, A. a formulat cerere prin care solicita "scoaterea"sechestrului asigurator de pe un autoturism fără a indica temeiul de drept al acestei cereri.

Cele două instanţe între care s-a ivit conflictul negativ de competenţă au calificat, în mod diferit demersul procesual al petentului A. determinat şi de faptul că acesta a declarat că este interesat doar să îşi recupereze bunurile, oricare ar fi calea urmată.

Judecătoria a apreciat că este vorba despre un apel, în timp ce Curtea de Apel a apreciat că este vorba de o contestaţie la executare a dispoziţiilor civile.

Raportat la motivele cererii formulate de apelantul inculpat A., precum şi la faza procesuală, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 250 şi art. 2501 C. proc. pen., privind contestarea măsurilor asigurătorii, sunt incidente doar în cursul urmăririi penale, camerei preliminare şi în cursul judecăţii, nefiind aplicabile în speţă, dat fiind că această cauză a parcurs deja etapa judecăţii în fond şi în apel, decizia de condamnare fiind definitivă.

Fiind un incidente ivit în faza de executare a hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, cererea formulată de condamnatul A. se încadrează în dispoziţiile art. 600 C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ce reglementează contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile, iar competenţa aparţine instanţei a cărei hotărâre se execută, respectiv Judecătoria Tulcea.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe apelantul inculpat A. în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe apelantul inculpat A. în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2019.