Execution of European Arrest Warrant: Mandatory grounds for refusal and dual incrimination under Law No. 302/2004

Deliberând asupra contestaţiei declarate de persoana solicitată A., reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 59 din data de 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 104 raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, în dosarul cu nr. de referinţă x/19 pentru executarea mandatelor europene de arestare emise la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, fundamentate pe Ordonanţa de executarea pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27.09.2019 şi a următoarelor sentinţe: Sentinţa nr. 8192/18, emisă de Curtea de Apel din Torino în data de 13.12.2018 irevocabilă la 15.03.2019, nr. 130/09 emisă la data de 22.12. 2009 de Tribunalul pentru minori din Veneţia, irevocabilă la data de 24.05.2010, Sentinţa nr. 72/11, emisă la data de 19.04.2011 de Tribunalul pentru minori din Veneţia, irevocabilă la data de 20.11.2012, Sentinţa nr. 964/2012 emisă de Tribunalul din Torino, secţia I penală la data de 5.03.2012, irevocabilă la 22.12.2013, Sentinţa nr. 1253/2006 emisă de Tribunalul pentru Minori din Milano în data de 29.12.2006, irevocabilă la 15.03.2007 şi Sentinţa nr. 1204/2003 emisă de Tribunalul pentru Minori Milano în data de 7.11.2007, irevocabilă la 31.01.2008 privind pe persoana solicitată A., aflat în stare de reţinere în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Iaşi,.

A constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

A dispus predarea persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară emitentă - Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, în baza mandatelor europene de arestare emise la data de la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, fundamentate pe Ordonanţa de executarea a pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP, emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27.09.2019

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 11.08.2020, prin ordonanţa de reţinere nr. 17/2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi arestată provizoriu începând cu data de 12.08. 2020.

A menţinut măsura arestării preventive în vederea predării a persoanei solicitate A., aflat în stare de arest în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Iaşi, pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 17.09.2020 până la data de 16.10.2020, inclusiv.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, la data de 12.08.2020 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub numărul de dosar x/2020, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind predarea persoanei solicitate A., în baza mandatului european de arestare emis la data de 23.01.2020, de procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Torino, în dosarul cu număr de referinţă 110/697/19, în vederea executării unei pedepse de 5 ani, 10 luni şi 7 zile închisoare pentru săvârşirea, între altele, a infracţiunii de spălare a produselor infracţiunii prevăzute de art. 81 şi art. 648 din C. pen. italian, art. 55 C09 din Legea D.LVO 231/07.

Verificând semnalarea Schengen şi valoarea ei juridică, echivalentă cu mandatul european de arestare în baza căruia a fost emisă, prin încheierea din 12.08.2020, Curtea de Apel Iaşi, autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, competentă teritorial, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la 12.08.2020 şi până la 26.08.2020, inclusiv, în vederea predării, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, forma republicată.

Înainte de a se dispune arestarea provizorie, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 şi drepturile prevăzute de Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 şi Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013, un exemplar al notei privind aceste drepturi fiind înmânat, în scris, persoanei solicitate, prin administraţia locului de reţinere.

Ulterior datei la care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., instanţei de la Curtea de Apel Iaşi i-a fost comunicate suplimentar faţă de mandatul european emis la data de 23.01.2020, fundamentat pe Ordonanţa de executarea pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27.09.2019 încă 5 mandate europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate, emise la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia.

După primirea mandatelor europene de arestare, s-a adus la cunoştinţa persoanei solicitate conţinutul acestora, conţinutul şi efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimţământului dat şi caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimţământului dat.

După ce persoana solicitată a fost informată asupra tuturor aspectelor mai sus menţionate, la termenul din 21.08.2020, aceasta a arătat că nu are obiecţiuni asupra identităţii şi că nu este de acord sa fie predat autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare, răspunsul său fiind consemnat în formă scrisă şi ataşat dosarului cauzei.

Tot prin declaraţia dată la data de 21.08.2020, în şedinţă publică, persoana solicitată a declarat că a înţeles conţinutul regulii specialităţii şi că nu renunţă la efectele acestei reguli.

S-a arătat că potrivit precizărilor autorităţilor italiene se solicită executarea celor şase mandate europene de arestare emise, pedepsele indicate în cuprinsul acestora sunt de executat în totalitate, pedeapsa totală de executat în urma ordonanţei de cumulare a pedepselor concurente din 27.09.2019 fiind de 5 ani, 10 luni şi 7 zile de închisoare, fiind scăzută perioada de detenţie executată anticipat.

S-a arătat că, din declaraţia persoanei solicitate şi examinarea dosarului, rezultă că nu este incident în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatelor europene de arestare.

S-a reţinut că prescripţia executării pedepselor reprezintă doar un motiv opţional de refuz de executare care nu apare ca fiind întemeiat în cauză, cu atât mai mult cu cât situaţia juridică a persoanei solicitate pe teritoriul statului italian se impune a fi lămurită, potrivit criticilor invocate de apărare, exclusiv pe teritoriul statului italian, în contextul în care persoana solicitată s-a sustras executării pedepselor şi s-a prezentat sub o identitate falsă, în mod repetat, în faţa autorităţilor italiene.

S-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de validitate şi condiţiile de fond pentru emiterea şi executarea mandatelor europene de arestare.

Astfel, coroborând dispoziţiile legale în materia executării mandatelor europene de arestare, Curtea a reţinut că toate condiţiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare şi, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatelor europene de arestare, în virtutea principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi a încrederii reciproce între autorităţi judiciare pe care se fundamentează instituţia mandatului european de arestare, în conformitate cu art. 104 raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată, a admis sesizarea formulată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 59 din data de 17 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

În susţinerea contestaţiei, persoana solicitată a invocat faptul că mandatul conţine un calcul eronat al pedepselor, aspect ce atrage reţinerea unor date greşite în cuprinsul mandatului european de arestare.

De asemenea, a invocat faptul că nu s-a ţinut cont de solicitarea de a executa pedeapsa în România.

Totodată, având în vedere refuzul autorităţilor italiene de a comunica hotărârile solicitate de Curtea de Apel Iaşi, contestatorul a apreciat că se impunea respingerea sesizării.

În egală măsură, s-a arătat că mandatul cuprinde pedepse ce sunt deja executate, precum şi faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 care dau posibilitatea unei recunoaşteri incidentale a hotărârilor cuprinse în mandatul european de arestare.

A mai invocat faptul că instanţa de fond nu a pus în discuţie menţinerea măsurii preventive, deşi prin hotărârea pronunţată aceasta a fost menţinută, precum şi faptul că pentru un număr de 5 pedepse indicate în mandatul european de arestare a intervenit prescripţia executării pedepselor.

În concluzie, a solicitat admiterea contestaţiei, respingerea sesizării şi revocarea măsurii arestării provizorii.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandatului european de arestare emis la data de 2 iulie 2020 de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, fundamentate pe Ordonanţa de executarea pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27 .09. 2019 şi a următoarelor sentinţe: Sentinţa nr. 8192/18, emisă de Curtea de Apel din Torino în data de 13.12.2018 irevocabilă la 15.03.2019, nr. 130/09 emisă la data de 22.12. 2009 de Tribunalul pentru minori din Veneţia, irevocabilă la data de 24.05.2010, Sentinţa nr. 72/11, emisă la data de 19.04.2011 de Tribunalul pentru minori din Veneţia, irevocabilă la data de 20.11.2012, Sentinţa nr. 964/2012 emisă de Tribunalul din Torino, secţia I penală la data de 5.03.2012, irevocabilă la 22.12.2013, Sentinţa nr. 1253/2006 emisă de Tribunalul pentru Minori din Milano în data de 29.12.2006, irevocabilă la 15.03.2007 şi Sentinţa nr. 1204/2003 emisă de Tribunalul pentru Minori Milano în data de 7.11.2007, irevocabilă la 31.01.2008 privind pe persoana solicitată A..

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, infracţiunile reţinute de autorităţile italiene au corespondent în legislaţia română în dispoziţiile prevăzute de art. 228-229 din C. pen. şi art. 270 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, se constată că din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, art. 84 şi următoarele din Legea 302/2004, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi nu este incident vreunul din motivele opţionale de refuz.

În ceea ce priveşte refuzul autorităţilor italiene de a comunica hotărârile solicitate de Curtea de Apel Iaşi, instanţa de control judiciar constată că actele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a evalua îndeplinirea condiţiilor impuse de Legea nr. 302/2004 pentru soluţionarea cererii formulate de parchet.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 99 alin. (3) din Legea 302/2004, Înalta Curte reţine că textul de lege indicat prevede că: în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109. Or, astfel cum s-a arătat, în cauză nu este incident vreunul din motivele opţionale de refuz, inclusiv cazul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte solicitarea persoanei solicitate de a executa pedeapsa în România ca urmare întemeierii unei familii şi a refuzului de a-şi exprima consimţământul la predare, Înalta Curte nu poate ignora legătura caracterizată cu statul italian, durata îndelungată a şederii sale pe acel teritoriu, ce a ocazionat de altfel şi numeroasele condamnări pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul acestui stat.

Înalta Curte constată că informaţiile cuprinse în mandatul european de arestare sunt suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condiţiilor imperative impuse de lege.

În ceea ce priveşte susţinerile persoanei solicitate A. conform cărora instanţa de fond nu a pus în discuţie măsura preventivă, se constată că la termenul din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor în dezbateri, reprezentantul Ministerului Public solicitând menţinerea măsurii arestului provizoriu.

Evaluând cererea de revocare a măsurii, Înalta Curte reţine că potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004: "După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care se dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură, aceasta având caracter de utilitate şi eficienţă în raport cu punerea în executare a mandatului european de arestare.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii revocării sau înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei nr. 59 din data de 17 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 964 RON pentru contestatorul persoană solicitată, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei nr. 59 din data de 17 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 964 RON pentru contestatorul persoană solicitată, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 octombrie 2020.

GGC - GV