Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 612/2020 AI generated

Challenge to inadmissibility ruling on motion to annul dismissed; costs awarded

Case Number Decizia nr. 612/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's contestation against the Pitești Court of Appeal's order of 25 February 2020, which had rejected as inadmissible the appellant's motion to annul a 2013 final ruling; the appellant was ordered to pay 100 RON in court costs. The case concerned the appellant's challenge to a prosecutor's decision not to commence criminal proceedings due to the statute of limitations, followed by an unsuccessful appeal under the former Criminal Procedure Code and a subsequent motion to annul. The Court held that the contested order was final and not subject to appeal, as Article 431 of the Criminal Procedure Code does not provide for a remedy against decisions in the admissibility stage of a motion to annul, and recognizing such a remedy would violate the constitutional principle of legality of remedies under Article 129 of the Romanian Constitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 259 C. pen, art. 260 C. pen, art. 266 C. pen, art. 239 alin. (2) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen; Challenge to inadmissibility ruling on motion to annul dismissed; costs awarded: The case concerned the appellant's challenge to a prosecutor's decision not to commence criminal proceedings due to the statute of limitations, followed by an unsuccessful appeal under the former Criminal Procedure Code and a subsequent motion to annul. The Court held that the contested order was final and not subject to appeal, as Article 431 of the Criminal Procedure Code does not provide for a remedy against decisions in the admissibility stage of a motion to annul, and recognizing such a remedy would violate the constitutional principle of legality of remedies under Article 129 of the Romanian Constitution.

Keywords

AI generated
annulment proceedings procedural costs statute of limitations code of criminal procedure principle of legality objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
x/2013, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
art. 259 C. pen
art. 260 C. pen
din 1969, respectiv, art. 260 C. pen.
art. 266 C. pen
art. 239 alin. (2) C. pen
de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 10 lit. g) C. proc. pen
din 1969, procurorul a constatat incidenţa situaţiei prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen.
art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen
de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., fiind, astfel, aplicabile disp.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 599/2014
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (reflectată, exemplificativ, în deciziile: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 599/2014; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Legal basis for rejecting the appeal as inadmissible, since it was lodged against a final decision not subject to appeal.

Art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay 100 RON in judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 10/F - CC - CP din data de 25 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 43/F din 21 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2013, dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Prin Sentinţa penală nr. 43/F din 21 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2013, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. din 1968, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva Rezoluţiei nr. x/P/2012 din data de 6 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, dispunându-se obligarea petentului la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În argumentarea acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că prin Rezoluţia nr. x/P/2012 din data de 6 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de: magistraţii B. şi C. - judecători la Tribunalul Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 259 C. pen. din 1969, respectiv, art. 260 C. pen. din 1969; magistratul D. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 266 C. pen. din 1969; E., F. şi G. - avocaţi în cadrul Baroului Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. din 1969 şi H. şi I. - pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. din 1969.

În cuprinsul rezoluţiei, procurorul a reţinut că, la data de 22 mai 2012, petentul A. a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală prin care solicita efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 259, art. 260 şi art. 266 C. pen. din 1969, plângere care, ulterior, raportat la calitatea persoanelor vizate, a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, spre competentă soluţionare.

În cuprinsul plângerii penale, petentul A. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de ex-procurorul D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prev. de art. 266 C. pen. din 1969, susţinând că, prin rechizitoriul nr. x/1992 din 9 martie 1993, magistratul a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, după ce, în prealabil, l-a arestat preventiv, deşi în dosar nu existau mijloacele de probă care să dovedească vinovăţia sa.

De asemenea, a solicitat să se efectueze cercetări faţă de judecătorul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi denunţare calomnioasă, arătând că în plângerea penală formulată împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, care a format obiectul dosarului nr. x/1992 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, magistratul a afirmat în mod mincinos că a fost victima unei infracţiuni de ultraj în timpul judecării dosarului civil nr. x/1993, în care l-a reprezentat, ca procurator, pe tatăl său, care a avut calitatea de intervenient în cauză.

Totodată, petentul a solicitat efectuarea de cercetări penale inclusiv faţă de avocaţii E., F. şi G. şi numiţii H. şi I., arătând că în declaraţiile date de aceştia, ca martori, în cursul urmăririi penale şi la instanţa de judecată, nu au spus adevărul.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, prin Rechizitoriul nr. x/1992 din 9 martie 1993 al Procuraturii Locale Râmnicu Vâlcea, întocmit de procurorul D., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de ultraj în formă continuată, prev. de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 41/1990.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în dosarul civil nr. x/1992 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la ultimul termen de judecată din 15 septembrie 1992, în timp ce şedinţa de judecată era în plină desfăşurare, inculpatul A. (procurator al tatălui său, J., intervenient în respectivul dosar) a făcut afirmaţii defăimătoare faţă de completul de judecată format din judecătorii B. şi K., iar în după-amiaza aceleiaşi zile, în jurul orelor 18:00, în timp ce partea vătămată B. se deplasa spre casă, inculpatul s-a manifestat violent faţă de acesta, fapt ce a determinat intervenţia martorilor L., I. şi C..

În dosarul nr. x/1992, în calitate de parte vătămată a figurat B., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu faptul că, în mod repetat, a fost insultat, calomniat, ameninţat şi agresat fizic, în public şi prin mijloace de comunicare directă, pentru acte şi fapte îndeplinite în timpul exercitării atribuţiilor de funcţionar ce exercită autoritatea de stat, de către numitul A., solicitând cercetarea şi trimiterea acestuia în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

S-a mai arătat că, în respectiva cauză penală au fost audiaţi, în calitate de martori, numiţii C., E., F., G., H. şi I., referitor la săvârşirea infracţiunii de ultraj de către A. faţă de partea vătămată B..

În contextul factual prezentat, constatând că, raportat la data întocmirii de către procurorul D. a rechizitoriului nr. x, respectiv, 09 martie 1993, şi data pronunţării Sentinţei penale nr. 720 din 14 aprilie 1993 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr. x/1993, dosar în care au fost audiaţi, în calitate de parte vătămată, judecătorul B., iar în calitate de martori - judecătorul C., avocaţii E., F. şi G. şi numiţii H. şi I., în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunile prev. de art. 246, art. 259, art. 260 şi art. 266 C. pen. din 1969, procurorul a constatat incidenţa situaţiei prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968 şi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele reclamate, în virtutea acestui temei.

Nemulţumit de soluţia obţinută la nivelul Ministerului Public, petentul A. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care, prin Rezoluţia nr. x/II/2/2012 din 19 decembrie 2012, a respins-o ca neîntemeiată.

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut, în esenţă, că, evaluând aspectele reclamate de petiţionar prin prisma probatoriului administrat, procurorul de caz a ajuns la concluzia corectă că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale faţă de persoanele vizate de plângerea penală întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale prev. de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., fiind, astfel, aplicabile disp. art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968.

Împotriva soluţiei procurorului de caz, petentul A. a formulat plângere la instanţă, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. din 1968, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel învestită, Curtea a constatat că plângerea petentului este nefondată, reţinând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968, este legală şi temeinică în condiţiile în care, raportat la datele săvârşirii presupuselor fapte prev. de art. 246, art. 259, art. 260 şi art. 266 C. pen. din 1969, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969.

2. Împotriva Sentinţei nr. 43/F din 21 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2013, a formulat contestaţie în anulare petentul A., arătând, în esenţă, că: prin Sentinţa penală nr. 720 din 14 aprilie 1993 a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare; procurorul D. l-a arestat fără să fie judecat şi că acesta şi judecătorul B. sunt "cele mai mari bestii ale justiţiei vâlcene".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/2020.

Evaluând, în condiţiile art. 431 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de petentul A., Curtea de Apel Piteşti a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., care reglementează cazurile contestaţiei în anulare, rezultă că împotriva hotărârilor penale prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu se poate exercita calea extraordinară de atac anterior menţionată.

În plus, cazurile de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. a), c) - h) C. proc. pen. privesc judecata în apel, iar lit. b) şi i) ale aceluiaşi text de lege se referă la situaţiile când inculpatul a fost condamnat definitiv.

În contextul acestei constatări, Curtea a notat că, raportat la soluţiile ce puteau fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. din 1969, care nu implicau stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei făptuitorului, în accepţiunea prevederilor art. 396 C. proc. pen., hotărârea penală împotriva căreia contestatorul a formulat contestaţie în anulare (Sentinţa penală nr. 43/F din 21 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie) nu conţine o soluţie pe fondul cauzei.

A mai notat că, atâta vreme cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. din 1969, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 431 C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Prin memoriul transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 iunie 2020 (data poştei), contestatorul A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia cuprinsă în Încheierea penală nr. 10/F - CC - CP din data de 25 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cererea iniţial trimisă administrativ la Curtea de Apel Piteşti, a fost reînregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 iunie 2020, sub nr. x/2020, ca şi "contestaţie - contestaţie în anulare".

La termenul fixat în cauză, 2 octombrie 2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul cauzei, susţinând că aceasta este exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi atacată cu apel.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 10/F - CC - CP din data de 25 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de aceeaşi parte împotriva Sentinţei penale nr. 43/F din 21 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2013.

Încheierea contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 4251 C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.:

"calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

Dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (reflectată, exemplificativ, în deciziile: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 599/2014; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 392/A/2016; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 313/A/2017; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 319/A/2018; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 376/A/2019; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 251/A/2020) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015) reţinându-se explicit aplicabilitatea prevederilor art. 432 C. proc. pen. numai în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei, după admiterea acesteia în principiu.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speţă, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 10/F - CC - CP din data de 25 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2020.

GGC - CL