Aggravated abuse in office conviction upheld after appeal against final execution measure held inadmissible

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 108/C din data de 30 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7), (8) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 835 din data de 16 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (6) raportat la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului din oficiu desemnat pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 835 din data de 16 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 595 C. proc. pen.. raportat la art. 4 C. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind intervenirea unei legi penale noi, formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 387/28.10.2015, pronunţate de către Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. x/2015.

Dosarul s-a constituit ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare a Sentinţei penale nr. 2067/13.10.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, prin Decizia penală nr. 440/29.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 pronunţată de către Tribunalul Constanţa, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015, petentul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În sarcina petentului, s-a reţinut că, în perioada 2009 - 27.11.2013, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor care decurgeau din calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în mai multe rânduri şi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile care îi incumbau, potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006, în raport de funcţia publică deţinută, neasigurând finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa; neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia; dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a Centrului Militar Zonal Constanţa; încercând de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa; fapte care au provocat vătămări ale intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naţionale, din care face parte Centrul Militar Zonal Constanţa, a cărei activitate a fost grav tulburată şi căruia i s-a produs o pagubă în patrimoniu.

Prin Sentinţa penală nr. 2067/13.10.2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de constatare a dezincriminării formulată de către petentul A., apreciindu-se că există autoritate de lucru judecat prin raportare la Sentinţa penală nr. 37/F/15.03.2017, pronunţată de către Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 177/10.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Instanţa de fond a reţinut că cererea formulată de către persoana condamnată a mai fost analizată de către Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. x/2017.

S-a reţinut că Sentinţa penală nr. 2067/13.10.2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 440/29.11.2018 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Instanţa de control judiciar a dispus casarea cu rejudecare, pentru a asigura dublul grad de jurisdicţie, reţinând că soluţia instanţei de fond nu este legală, întrucât în momentul în care aceasta s-a pronunţat (13.10.2017), Sentinţa penală nr. 37/F/15.03.2017 a Tribunalului Ialomiţa nu era încă definitivă (această din urmă hotărâre a rămas definitivă în data de 10.05.2018 prin Decizia penală nr. 177/10.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală). În plus, instanţa de control judiciar a reţinut că soluţia pronunţată de către instanţa de fond nu este prevăzută printre soluţiile reglementate de dispoziţiile art. 599 C. proc. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 37/F/15.03.2017, pronunţată de către Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 177/10.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins o cerere identică formulată de către persoana condamnată, însă, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi vorba despre autoritate de lucru judecat în raport de această hotărâre (spre deosebire de instanţa de fond din acest dosar, în primul ciclu procesual). S-a reţinut că dispoziţiile art. 595 C. proc. pen.. nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, nu este vorba despre o lege penală nouă, întrucât deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi considerate "legi", nefiind acte emise de către puterea legiuitoare. S-a precizat că aceeaşi optică a avut-o şi instanţa de control judiciar, în Decizia penală nr. 177/10.05.2018 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Prin urmare, potrivit instanţei de fond şi instanţei de control judiciar, s-a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 nu intră sub incidenţa art. 595 alin. (1) C. proc. pen.

În legătură cu Decizia de neconstituţionalitate nr. 405/2016 şi incidenţa ei în cauză, instanţa de fond a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 vechiul C. pen. şi art. 297 alin. (1) N. C. pen. a fost invocată chiar în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Constanţa, în calea de atac a apelului. Prin urmare, s-a apreciat că persoana condamnată solicită, pe calea procedurii prevăzute de art. 595 alin. (1) C. proc. pen.., să i se aplice Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 şi să se constate dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 pronunţată de către Tribunalul Constanţa, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015, în condiţiile în care chiar în dosarul respectiv a invocat această excepţie, admisă de altfel.

Totodată, s-a reţinut că, întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost admisă de către Curtea Constituţională, persoana condamnată a beneficiat de calea de atac a recursului în casaţie [dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală], precum şi de calea de atac a revizuirii [dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată în cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate], ambele căi extraordinare de atac au fost respinse.

Astfel, exemplificând, prin Decizia penală nr. 50/08.02.2017, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de persoana condamnată împotriva Deciziei penale nr. 768/29.06.2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015. De asemenea, s-a arătat că Tribunalul Constanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către persoana condamnată, prin Sentinţa penală nr. 601/08.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 504/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

S-a observat din ambele căi extraordinare de atac că persoana condamnată a reiterat aceleaşi apărări ca şi în prezentul dosar, însă, după o analiză pe fondul cererii, s-a constatat că instanţa de apel a analizat ambele apărări invocate de către persoana condamnată, şi anume: faptele pentru care petentul a fost condamnat nu constituie contravenţii, ci infracţiuni; petentul a încălcat norme de legislaţie primară, şi anume, dispoziţiile art. 76 - 78 din Legea nr. 446/2006, modificate prin Legea nr. 128/2012, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 53/1994, privind apărarea naţională, dispoziţiile art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi a apreciat că nu este incidentă Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016.

S-a menţionat că raţiunea pentru care instanţa de apel a făcut o amplă analiză a legislaţiei primare încălcate de către persoana condamnată a fost aceea că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa ei, iar, la momentul pronunţării Deciziei nr. 768/29.06.2016 (29.06.2016), Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial (08.07.2016), dar fusese pronunţată (15.06.2016). Pentru aceste motive, deşi, în mod formal, instanţa de apel nu a analizat incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, în considerente, s-au făcut aprecieri asupra aplicabilităţii acesteia în speţă, atunci când s-a respins cererea petentului de repunere pe rol, pentru a se relua dezbaterile după publicarea excepţiei, indicând în mod expres legislaţia primară încălcată.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în calea de atac a revizuirii nu s-a realizat o analiză pe fond a cererii, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de art. 459 C. proc. pen.., s-a pus în discuţie doar admisibilitatea în principiu. Astfel, s-a arătat că cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivul că publicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 nu este de natură să schimbe soluţia pe fond, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 453 alin. (4) C. proc. pen.. [cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. constituie motiv de revizuire, dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice].

Pentru motivele expuse, instanţa de fond a constatat că apărările formulate de persoana condamnată au fost amplu analizate atât de către instanţa de apel, cât şi în cadrul căilor extraordinare de atac ale recursului în casaţie, cât şi ale revizuirii.

S-a apreciat că, deşi legiuitorul a reglementat dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen.., care permit să se constate dezincriminarea unei infracţiuni după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, iar teoretic persoana condamnată din prezentul dosar s-a folosit de această posibilitate, totuşi, în concret, acesta a beneficiat şi de căile de atac ale revizuirii şi recursului în casaţie, ca o consecinţă a faptului că a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate în propria cauză. De aceea, deşi cererea nu poate fi respinsă, ca inadmisibilă, întrucât legiuitorul a reglementat instituţia prevăzută de art. 595 alin. (1) C. proc. pen.., totuşi, s-a apreciat că nu se pot reanaliza apărările persoanei condamnate, întrucât sunt identice cu cele din Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Constanţa şi nr. 3978/1/2016 al Înaltei Curţi, dosare în care s-au pronunţat hotărâri penale definitive.

Pentru aceste motive, în baza art. 595 C. proc. pen.. rap. la art. 4 C. pen., instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea privind intervenirea unei legi penale noi, formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 387/28.10.2015, pronunţată de către Tribunalul Constanţa în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. x/2015.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie condamnatul A. la data de 22 mai 2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat netemeinicia contestaţiei declarate în cauză pentru următoarele considerente:

Curtea a reţinut că, pe durata cercetării judecătoreşti în apel, în cauza anterior menţionată, inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 C. pen. 1969 şi art. 297 alin. (1) C. pen.

Ulterior condamnării sale în primă instanţă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din data de 08 iulie 2016, s-a stabilit că dispoziţiile art. 246 din C. pen. 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Curtea a mai reţinut că, dat fiind faptul că inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitatea în cursul cercetării judecătoreşti în cauza în care a fost condamnat definitiv, acesta avea dreptul de a formula calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală, care, după ce hotărârea a devenit definitivă a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Prin Sentinţa penală nr. 601/08.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 504/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 387/28.10.2015 pronunţate de către Tribunalul Constanţa, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015.

Astfel, s-a reţinut că, în cauză, pronunţarea şi publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 nu conferă în niciun caz caracter de nelegalitatea sau netemeinicie hotărârii de condamnare, iar motivul de revizuire că, prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 pronunţată de către Tribunalul Constanţa, secţia penală, în Dosar nr. x/2014, nu au fost indicate dispoziţiile legale încălcate de inculpatul (cele prevăzute de art. 76 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare), a fost invocat în mod formal de condamnat şi nu constituie un motiv de revizuire a sentinţei penale anterior menţionate.

În mod similar, s-a făcut trimitere la considerentele Deciziei penale nr. 504/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în care s-a menţionat că decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 nu este aplicabilă în cauză faţă de actele materiale constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată pentru care a fost condamnat revizuentul.

Curtea a constatat totodată că petentul condamnat a formulat şi recurs în casaţie împotriva deciziei penale 768/29.06.2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2015. Prin Decizia penală nr. 50/08.02.2017, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de către persoana condamnată împotriva Deciziei penale nr. 768/29.06.2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2015.

Instanţa de control judiciar a constatat că, în ambele căi de atac extraordinare exercitate de inculpat au fost analizate motivele pentru care inculpatul a formulat contestaţie la executare în prezenta cauză. Astfel, din considerentele hotărârilor penale anterior menţionate, a rezultat că faptele pentru care petentul a fost condamnat nu constituie contravenţii, ci infracţiuni; petentul a încălcat norme de legislaţie primară, şi anume dispoziţiile art. 76 - 78 din Legea nr. 446/2006, modificată prin Legea nr. 128/2012, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 53/1994, a apărării naţionale, dispoziţiile art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, situaţie în care s-a apreciat că nu este incidentă Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016.

Prin urmare, s-a precizat că argumentele invocate prin Sentinţa penală nr. 601/08.12.2017 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 504/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi prin Decizia penală nr. 50/08.02.2017, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, anterior expuse, se impun cu putere de lucru judecat prezentei instanţe de control judiciar, nemaiputându-se realiza o nouă verificare a apărărilor formulate de condamnat cu privire la pretinsa incidenţă a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 prin raportare la condamnarea sa definitiv stabilită.

Astfel, s-a apreciat că, în mod corect prima instanţă a respins contestaţia la executare formulată în cauză, contestaţia formulată de petent împotriva acestei din urmă sentinţe penale fiind neîntemeiată.

Împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, la data de 14.09.2020, sub nr. x/2017*.

Contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie motivat de faptul că abuzul în serviciu, prevăzut de dispoziţiile art. 297 C. pen. a suferit modificări ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/15.06.2016.

Examinând admisibilitatea contestaţiei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen.., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, iar potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (8) C. proc. pen.., decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. Instanţa se pronunţă prin decizie, care este definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen.., care prevăd expres că decizia dată în calea de atac a contestaţiei nu este supusă niciunei căi de atac.

Dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen. definesc cadrul general de promovare a căii ordinare de atac a contestaţiei, stabilind că se poate exercita această cale de atac numai atunci legea o prevede expres. Hotărârile supuse contestaţiei sunt, de regulă, încheierile prin care se dispun măsuri în cursul procesului penal şi sentinţele, inclusiv cele pronunţate conform dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

Înalta Curte notează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procesuală îndreptată împotriva unui act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

În acest context normativ şi teoretic, formularea contestaţiei de către condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia împotriva Sentinţei penale nr. 835 din data de 16 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind intervenirea unei legi penale noi împotriva Sentinţei penale nr. 387/28.10.2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. x/2015, reliefează exercitarea căii de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea acesteia, în condiţii nereglementate de legea procesual penală.

Prin urmare, condamnatul a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac care nu este prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. cu referire la art. 597 alin. (7) şi (8) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.

GGC - GV