Community service location and quantum under cassation review for statutory limit violations

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 125 din 27 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91 - 92 C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe serviciului de probaţiune, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă;

e) să comunice serviciului de probaţiune informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, la una dintre următoarele instituţii comunitare:

- Primăria Municipiului Sebeş

- Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) C. pen. au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, str. x.

S-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 21 mai 2018 dată în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

S-a dispus anularea următoarelor înscrisuri:

- facturile cu numerele x, emise în numele SC B. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC D. către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emisă în numele SC E. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC F. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC G. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC H. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC I. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC J. SRL către SC C. SRL;

- factura cu numărul x emisă în numele SC K. SRL către SC C. SRL.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 5 din O.G. nr. 39/2015, s-a dispus ca la data rămânerii definitive hotărârea să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba pentru a se face cuvenitele menţiuni în registrul comerţului şi, respectiv, în cazierul fiscal al inculpatului.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 450 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală nr. 334/2020 din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei penale nr. 125 din 27 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2019, pe care o desfiinţează sus aspectul laturii penale în ceea ce priveşte locul unde se va desfăşura munca în folosul comunităţii şi sub aspectul laturii civile, în ceea ce priveşte neobligarea inculpatului la plata accesoriilor în favoarea părţii civile precum şi a dispoziţiei de ridicare a sechestrului asigurator.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va presta un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, la una dintre următoarele instituţii comunitare:

- Primăria Municipiului Şugag

- Primăria Sebeş

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu inculpatul A. şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma reprezentând accesorii fiscale calculate la debitul principal de 33.586 de RON, de la data naşterii obligaţiei şi până la data plăţii efective a acestuia.

A fost menţinut sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa din data de 7 noiembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, dispusă în dosar nr. x/2017.

A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin deciziei din apel.

Împotriva Deciziei penale nr. 334/2020 din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat A. a susţinut că decizia penală recurată este nelegală sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate şi a locului de desfăşurare a muncii în folosul comunităţii.

Astfel, recurentul a arătat că instanţa de apel a dispus ca munca în folosul comunităţii să se desfăşoare la Primăria Municipiului Şugag sau Primăria Sebeş, în condiţiile în care domiciliul inculpatului este pe raza comunei Şugag. În aceste condiţii, a considerat că dispoziţia alternativă de desfăşurare a muncii pe raza municipiului Sebeş apare ca nelegală.

De asemenea, a arătat că s-a dispus prestarea unui număr de 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, considerat ca fiind excesiv faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, în condiţiile în care acesta se află la primul contact cu legea penală, a achitat prejudiciul datorat părţii civile, inclusiv penalităţile calculate la debitul principal, a avut o atitudine sinceră şi cooperantă pe parcursul procesului penal, fapt pentru care a solicitat reducerea numărului de zile de muncă ce trebuie să le presteze.

A mai susţinut recurentul inculpat A. că instanţa nu a procedat la aplicarea unei sancţiuni administrative raportat la faptul că a achitat prejudiciul cauzat părţii civile făcând trimitere la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005: "În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate... Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 1 septembrie 2020, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 25 septembrie 2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 6 noiembrie 2020, când, faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de recurent pentru angajarea unui apărător ales, pricina a fost amânată pentru termenul de judecată din data de 4 decembrie 2020, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat în cauză de către recurentul inculpat A., prevede că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa (principală ori complementară), stabilită şi aplicată, este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

În speţă, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel întrucât decizia penală recurată este nelegală sub aspectul greşitei individualizări a obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (3) C. pen. în ceea ce priveşte prestarea unui număr de 60 de zile de muncă în folosul comunităţii considerat de apărare ca fiind excesiv faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, dar şi în raport de faptul că inculpatul a achitat prejudiciul datorat părţii civile, a avut o atitudine sinceră şi cooperantă pe parcursul procesului penal, solicitându-se instanţei de casaţie reducerea numărului zilelor de muncă în folosul comunităţii ce trebuie să le presteze inculpatul.

Totodată, recurentul inculpat a susţinut nelegalitatea deciziei penale atacate sub aspectul greşitei stabiliri a locului de desfăşurare a muncii în folosul comunităţii, întrucât în opinia sa dispoziţia de desfăşurare a muncii în folosul comunităţii pe raza municipiului Sebeş este nelegală în condiţiile în care domiciliul inculpatului este pe raza comunei Şugag.

Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin Decizia penală nr. 334 din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91, art. 92 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Totodată, în cauză, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) C. pen., precum şi să execute obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.

De asemenea, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să presteze un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, la una dintre următoarele instituţii comunitare:

- Primăria Municipiului Şugag

- Primăria Sebeş.

Înalta Curte menţionează că dispoziţiile art. 404 C. proc. pen. reglementează conţinutul dispozitivului, iar la alin. (2) al art. 404 se prevăd următoarele:

Când instanţa dispune condamnarea, în dispozitiv se menţionează pedeapsa principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menţionează şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din C. pen., pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni şi se indică două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 93 alin. (3) din C. pen., după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate. Când instanţa dispune măsura educativă a supravegherii, în dispozitiv se menţionează persoana care realizează supravegherea şi îndrumarea minorului.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului inculpat, dispoziţia instanţei de apel privind desemnarea a două instituţii din comunitate în care urmează a se executa obligaţia de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunităţii stabilită în cauză este legală, în condiţiile în care ambele instituţii menţionate se află pe raza judeţului Alba şi având în vedere că pe raza domiciliul inculpatului, respectiv pe raza comunei Şugag, judeţul Alba, există o singură instituţie publică desemnată, respectiv Primăria com. Şugag, conform informaţiilor puse la dispoziţie de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunicate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 94 alin. (4) C. pen. Aşadar, indicarea în hotărâre şi celei de a doua instituţii, în speţă, Primăria Sebeş, este legală, fiind respectate dispoziţiile legale anterior menţionate.

Prin urmare, critica recurentului inculpat A. sub aspectul greşitei stabiliri a locului de desfăşurare a muncii în folosul comunităţii este nefondată.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurentul inculpat prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul analizei instanţei prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei, ci netemeinicia acesteia.

Recurentul inculpat a solicitat instanţei de casaţie reducerea numărului zilelor de muncă în folosul comunităţii stabilit de instanţă, considerat de apărare ca fiind excesiv faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, dar şi în raport de faptul că inculpatul a achitat prejudiciul datorat părţii civile, a avut o atitudine sinceră şi cooperantă pe parcursul procesului penal.

Or, susţinerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casaţie formulat în cauză sub acest aspect nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că aceste aspecte reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei, fie în primă instanţă, fie în apel, individualizarea pedepsei, inclusiv stabilirea măsurilor de supraveghere şi obligaţiile stabilite realizându-se de către aceste instanţe, neputând fi cenzurate în procedura recursului în casaţie.

În cadrul examinării unei cereri întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanţa analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunea dedusă judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel. Aşadar, aceste dispoziţii legale sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate şi, cu atât mai puţin, a unui aspect de netemeinicie care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei ori, în speţă, a obligaţiilor stabilite de instanţă pe durata termenului de supraveghere.

De asemenea, critica formulată în calea extraordinară de atac de faţă vizând dispoziţia de menţinere a sechestrului asigurator dispusă în cauză excede analizei cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Se constată aşadar că susţinerile invocate de recurentul inculpat A. în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte critica din cuprinsul motivelor de recurs în casaţie formulate în scris privind aplicarea unei sancţiuni administrative raportat la faptul că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat părţii civile, făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte constată că apărarea recurentului inculpat a arătat cu prilejul dezbaterilor faptul că nu înţelege să mai susţină acest motiv de recurs în casaţie formulat în scris. Pe de altă parte, se constată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în forma invocată de recurent nu mai erau în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnat în cauză inculpatul, iar aceste aspecte nu ar putea fi analizate prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat în cauză.

Concluzionând, Înalta Curte constată că aşa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală şi prin urmare, recursul în casaţie declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 334/2020 din data de 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, ca nefondat.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 334/2020 din data de 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2020.

GGC - CL