Negligent homicide via unlit trailer on public road: conviction for fleeing accident upholding appellate finding of subjective intent despite lack of prior awareness of impact

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 78 din 31 mai 2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., (...) pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., (...) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea, pe o durata de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie şi tractoare agricole sau forestiere. Executarea pedepsei complementare va începe odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a dreptului de a conduce autovehicule, tramvaie şi tractoare agricole sau forestiere.

III. În baza art. 91, 92 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere a inculpatului de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria comunei Sânzieni, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc.

Conform art. 91 alin. (4) C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere:

- revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie;

- posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei.

În temeiul art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti va fi comunicat un exemplar şi către organul de poliţie competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

IV. În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (5) şi art. 86 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 şi următoarele C. civ.:

S-a luat act că nu s-au constituit parte civilă persoanele vătămate B., C., D., E., F., G., prin Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "H.".

A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către părţile civile I., J., K., L. şi M., toate părţile civile cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat "N.".

A fost obligat inculpatul A. să plătească, cu titlu de daune morale, în RON, la cursul de schimb al pieţei valutare stabilit de B.N.R. la data producerii accidentului, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 30.09.2016 (data producerii accidentului) şi până la data plăţii efective:

- câte 40.000 euro pentru fiecare dintre părţile civile J., K. şi M. (copiii victimelor)

- câte 30.000 euro pentru fiecare dintre părţile I. şi L. (soţiile victimelor),

A fost obligat inculpatul A. să plătească, cu titlu de daune materiale, următoarele sume, începând cu data de 30.09.2016 (data producerii accidentului):

- 1/3 din salariul minim net pe economie, lunar, până la majorat, respectiv până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se află în continuarea studiilor, în favoarea părţii civile M.;

- 1/6 din salariul minim net pe economie, lunar, până la majorat, respectiv până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se află în continuarea studiilor, în favoarea părţii civile J.;

- 1/6 din salariul minim net pe economie, lunar, până la majorat, respectiv până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se află în continuarea studiilor, în favoarea părţii civile K.;

- câte 1/3 din salariul minim net pe economie, lunar, prestaţie viageră, în favoarea fiecăreia dintre părţile civile I. şi L..

În temeiul art. 16 alin. (2) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) cu sediul în Bucureşti, Strada x nr. 40-40 bis.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a constatat că O. SA, cu sediul în Bucureşti, Strada x nr. 5-7, şi sediul comunicat în Bucureşti, Strada x nr. 95, are calitatea de asigurător de răspundere civilă, în baza poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sr. x nr. x şi că răspunde pentru plata despăgubirilor civile datorate de către inculpat, în limita poliţei de asigurare.

A fost obligată partea responsabilă civilmente O. SA, în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata către părţile civile a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile, în sarcina inculpatului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoare situaţia de fapt:

La data de 30.09.2016, ora 19:56, numitul P. conducea autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x în care se aflau ca pasageri numiţii Q. şi R., pe DN11 din direcţia Braşov spre Târgu Secuiesc, iar când a ajuns la km. 41+360 a intrat în coliziune cu ansamblul auto format din tractorul rutier marca x cu numărul de înmatriculare provizoriu x şi remorca cu numărul de înmatriculare x.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi al pasagerilor din autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x.

Celălalt vehicul implicat în accident a fost identificat în curtea unei ferme din apropiere. Conducătorul ansamblului auto a fost identificat în persoana inculpatului A..

Inculpatul, la data de 30.09.2016 în jurul orelor 13:30, s-a deplasat cu tractorul marca x cu numărul de înmatriculare x ce tracta remorca cu numărul de înmatriculare x la câmp unde se recoltau cartofi. Tractorul condus de inculpat este proprietatea ginerelui său S., iar remorca este proprietatea fiului său T..

În momentul în care a ataşat remorca la tractor, inculpatul a cuplat legătura la sistemul de frânare, însă nu a făcut legătura sistemului de iluminare întrucât mufele erau incompatibile. După ce a ajuns la câmp, remorca a fost încărcată cu saci de cartofi, această activitate finalizându-se în jurul orelor 19:00 şi întrucât se întuneca inculpatul a aprins sistemul de iluminare al tractorului, nu şi pe cel al remorcii deoarece acesta nu funcţiona. Acesta a condus ansamblul auto până la intersecţia drumului de câmp cu drumul naţional 11, unde a oprit şi s-a deplasat pe jos cca. 100 m pentru a deschide poarta de acces în curtea fermei. Inculpatul a condus ansamblul auto pe DN11 aproximativ 100 m, a virat la dreapta pe drumul de acces în curtea fermei şi când a ajuns cu roata faţă a tractorului în dreptul stâlpului porţii a simţit atât la scaun cât şi la volan o trepidaţie. Inculpatul a mai condus o anumită distanţă ansamblul auto în curtea fermei, apoi a oprit.

După ce a oprit ansamblul auto, inculpatul a observat pe drumul naţional mai multe vehicule care opresc şi a realizat că trepidaţia simţită a rezultat în urma producerii unui accident. În acest context, inculpatul A. l-a sunat pe ginerele său, S. şi i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta i-a spus că vine la fermă. În acest timp inculpatul a observat intervenţia la faţa locului a poliţiei şi ambulanţelor.

Inculpatul A. a recunoscut de faţă cu organele de poliţie că a condus ansamblul auto şi a observat că remorca este avariată în partea din stânga spate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x din 03.10.2016 rezultatul alcoolemiei la proba recoltată în data de 30.09.2016 ora 22:08 a fost de 0,00 g/l alcool pur în sânge.

Autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x a fost avariat în proporţie de 90%.

Prin Raportul de expertiză tehnică numărul 717/23.07.2017 s-a constatat că autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, condus de victima P. circula cu viteza de 87 - 92 km/h, iar impactul s-a produs în timpul de reacţie al conducătorului auto, respectiv acesta nu a avut timp şi spaţiu să frâneze la sesizarea remorcii neiluminate. Viteza autoturismului în momentul impactului este aceeaşi ca şi în momentele premergătoare acestuia şi a fost aproximată la 87 - 92 km/h.

În ceea ce priveşte posibilităţile de evitare a accidentului, din raportul de expertiză reiese faptul că inculpatul A. putea preveni producerea acestuia prin evitarea circulaţiei pe DN11 pe timp de noapte cu remorca neiluminată, cu sistem electric incompatibil, cu ITP expirat la data de 10.04.2014, necorespunzătoare circulaţiei pe drumurile publice. Conducătorul auto P. nu a dispus de timpul şi spaţiul necesar pentru a efectua manevre de evitare, aflându-se în imposibilitatea tehnică de evitare a impactului din cauza apariţiei surprinzătoare a unui obstacol imprevizibil - remorca x, în gabaritul autoturismului.

Prin Raportul medico-legal de necropsie nr. x din 03.10.2016 emis de S.M.L. Covasna s-a stabilit faptul că moartea numitului P. a fost violentă, ea s-a datorat multiplelor leziuni suferite care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure şi prin mecanism indirect, de hiperflexie-hiperextensie a coloanei cervicale în condiţiile unui accident rutier cu victima în calitate de conducător auto. Între leziunile tanatogeneratoare şi moarte există legătură de cauzalitate directă necondiţionată. De asemenea, sângele recoltat de la cadavru nu conţinea alcool.

Prin Raportul medico-legal de necropsie nr. x din 03.10.2016 emis de S.M.L. Covasna s-a stabilit faptul că moartea numitului Q. a fost violentă, ea s-a datorat siderării funcţiilor vitale consecinţa zdrobirii craniului şi creierului în cadrul unui politraumatism soldat şi cu alte leziuni. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire de şi comprimare-strivire între corpuri dure în condiţiile unui accident rutier cu victima în calitate de pasager. Între leziunile traumatice tanatogeneratoare şi moarte există legătură de cauzalitate directă necondiţionată. Sângele recoltat de la cadavru nu conţinea alcool.

Prin Raportul medico-legal de necropsie nr. x din 03.10.2016 emis de S.M.L. Covasna s-a stabilit faptul că moartea numitului R. a fost violentă, ea s-a datorat siderării funcţiilor vitale consecinţa zdrobirii craniului şi creierului în cadrul unui politraumatism soldat şi cu alte leziuni unele de asemenea cu caracter tanatogenerator. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire de şi comprimare-strivire între corpuri dure precum şi sfâşiere de corp dur cu muchie/margine ascuţită în condiţiile unui accident rutier cu victima în calitate de pasager. Între leziunile traumatice tanatogeneratoare şi moarte există legătură de cauzalitate directă necondiţionată. Sângele recoltat de la cadavru nu conţinea alcool.

Tractorul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA - poliţa de asigurare de răspundere civilă auto seria x nr. x valabilă începând cu data de 29.09.2016 până la data de 28.10.2016.

Autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA - poliţa de asigurare de răspundere civilă auto seria x nr. x valabilă începând cu data de 18.04.2016 până la data de 17.04.2017.

Din adresa nr. x/31.01.2018 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară rezultă că remorca cu numărul de înmatriculare x nu figurează ca fiind înregistrată cu o poliţă RCA valabilă la data de 30.09.2016.

La data de 01.10.2016 ansamblul auto format din tractorul x cu numărul de înmatriculare CV provizoriu x şi remorca cu numărul de înmatriculare x a fost lăsat în custodia numitului S., căruia i s-a adus la cunoştinţă că are obligaţia de a le păstra şi conserva, precum şi de a le pune la dispoziţia organelor urmărire penală la cererea acestora.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care la data de 30.09.2016, orele 19:56, a condus ansamblul auto format din tractorul marca x cu numărul de înmatriculare provizoriu x şi remorca cu numărul de înmatriculare x pe DN11 la km 41+400 m, fără a pune în funcţiune sistemul de iluminare al remorcii, în acest mod cauzând impactul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x condus regulamentar de numitul P. cu remorca aflată în viraj pe drumul de acces la ferma, impact în urma căruia a rezultat decesul numiţilor P., Q. şi R., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de ucidere se exprimă printr-o acţiune, respectiv cea de accidentare în timpul conducerii unui autovehicul, care a dus în cele din urmă la decesul victimelor P., Q. şi R..

O condiţie esenţială a elementului material al infracţiunii pentru a se reţine varianta agravată a infracţiunii de ucidere din culpă reglementată de alin. (2) este ca acţiunea de ucidere să fie consecinţa, printre altele, a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru efectuarea unei anumite activităţi.

În cauză, această condiţie este îndeplinită, activitatea reglementată de lege fiind conducerea pe drumurile publice a vehiculelor. Dispoziţiile legale ce nu au fost respectate de inculpat sunt cele de la art. art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1391/2006, referitor la condiţiile minime de iluminare/semnalizare a remorcii pentru a circula pe drumurile publice (Autovehiculele, tractoarele folosite în exploatări agricole şi forestiere şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, tramvaiele şi remorcile trebuie să fie dotate, prin construcţie, cu instalaţii de iluminare, semnalizare luminoasă şi avertizare sonoră, omologate, care să corespundă condiţiilor tehnice stabilite de autoritatea competentă), coroborat cu art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind interdicţia de a circula pe drumurile publice impusă vehiculelor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat (Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor (...) al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat ori este anulată).

Condiţia privind agravanta de la alin. (3) al art. 192 C. pen. este de asemenea îndeplinită, fapta inculpatului cauzând decesul a 3 persoane.

Referitor la urmarea imediată, fiind o infracţiune de rezultat pentru a fi întrunite elementele constitutive se impune ca decesul victimei să fi intervenit efectiv. În cauză, victimele au decedat la 30.09.2016, după cum rezultă din certificatele de deces şi rapoartele medico-legale de necropsie.

Legătura de cauzalitate este evidentă, întrucât accidentul a produs leziunile care au condus la intervenirea deceselor. Morţile au fost consecutive traumatismelor produse prin accident rutier (aspecte care reies din rapoartele de constatare medico-legală de la dosar urmărire penală).

Elementul subiectiv al infracţiunii presupune existenţa unei culpe care în cauza de faţă se concretizează în forma culpei fără prevedere, întrucât inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale - moartea victimelor, deşi în raport cu conduita ipotetică a omului normal trebuia să îl prevadă, iar în raport cu persoana sa, putea să aibă previziunea lui, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen.

Cu privire la acuzarea că inculpatul a comis infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) din C. pen., instanţa de fond a reţinut următoarele împrejurări:

Pentru rigurozitate în stabilirea împrejurărilor cauzei, în raport de menţiunile din actul de sesizare în sensul că inculpatul a condus ansamblul auto aproximativ 70 m în curtea fermei, fără încuviinţarea poliţiei, instanţa constată că, prin procesul-verbal de cercetare la faţa locului se menţionează distanţa de 60,60 m a remorcii faţă de poarta de acces în fermă (zona accidentului) . Este singura menţiune în legătură cu distanţa exactă parcursă de inculpat de la locul accidentului în interiorul fermei dar care, coroborată cu explicaţiile fotografiei nr. 48 din procesul-verbal, ar putea fi chiar mai mică în condiţiile în care măsurătorile s-au efectuat, aşa cum se specifică, din faţa tractorului, a locului unde se află contragreutăţile. Astfel distanţa exactă parcursă de inculpat este fie de 60,60 m, fie mai mică cu 14,70 m, cât are întregul ansamblul auto (şi care constituie şi distanţa dintre partea din faţă a tractorului şi zona din spate a remorcii unde a avut loc coliziunea).

Prin urmare, s-a reţinut că distanţa parcursă de inculpat de la locul producerii accidentului este cuprinsă între 45,90 şi 60,60 metri.

S-a reţinut de asemenea că, accidentul s-a produs la orele 19:56, iar cercetarea la faţa locului a început 24 de minute mai târziu, respectiv la ora 20:20. Inculpatul a fost identificat cu ocazia cercetării la faţa locului, aşadar la scurt timp de la eveniment, el făcând declaraţii organelor de poliţie prezente, fiind testat cu aparatul etilotest marca x şi, ulterior condus pentru recoltare de probe biologice.

S-a mai reţinut şi răspunsul expertului tehnic auto U., dat prin Raportul de expertiză tehnică nr. x din 23 iulie 2017 la întrebarea dacă suspectul putea sesiza sau nu impactul violent de la spatele remorcii, părăsind locul producerii accidentului, acesta indicând că "este puţin probabil că suspectul ar fi putut sesiza impactul la colţul stâng al remorcii având în vedere următoarele elemente:

- izolaţia termo-fonică bună a cabinei tractorului

- ansamblul de autovehicule agabaritic (greutatea totală de cca 27.000 kg, lungimea totală de 14,50 m)

- şocurile remorcii la ieşirea de pe carosabilul cu asfalt pe drumul de acces pietruit al fermei, datorită diferenţei existente de nivel de cca 15 - 20 cm".

Cele expuse se coroborează cu declaraţiile inculpatului care arată că, după ce a condus până în interiorul fermei, a văzut că se opreau maşini la intrarea în fermă, a făcut legătura cu trepidaţia pe care a simţit-o la virajul spre dreapta, a văzut când a venit poliţia, a rămas în apropiere şi, fiind sunat de ginere să vină imediat, a sosit şi a dat explicaţii poliţiştilor.

Instanţa de fond a reţinut şi faptul că incriminarea faptei de a părăsi locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea la faţa locului se justifică prin necesitatea stabilirii cauzelor ce au provocat accidentul, a identificării persoanelor vinovate de producerea lui şi, pe cale de consecinţă, a tragerii la răspundere a acestora, precum şi de necesitatea acordării primului ajutor victimelor accidentelor de circulaţie. Niciuna dintre relaţiile sociale care sunt în legătură cu cele anterior expuse nu a fost afectată în prezenta cauză.

Mai mult, conduita inculpatului de a se deplasa pe distanţa de 45,9 - 60,6 m de locul coliziunii, în condiţiile în care, potrivit expertului în cauză, este improbabil să fi putut sesiza impactul vehiculelor, deplasarea acestuia fiind într-o zonă deschisă, accesibilă şi vizibilă, faptul de a se pune de îndată la dispoziţia organelor de cercetare ale poliţiei sosite la faţa locului, faptul de a oferi toate detaliile către poliţişti în legătură cu faptele sale, sunt apreciate de instanţă că nu pot avea înţelesul de părăsire a locului accidentului în sensul cerut de legiuitor.

În concluzie, reţinând dubiul cu privire la faptul că inculpatul a putut sesiza impactul cu ansamblul auto condus de acesta precum şi cele arătate în parag. anterior, instanţa de fond a apreciat că fapta nu există în materialitatea ei.

Prin urmare, cu privire la infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că se impune soluţia de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, inculpatul A., părţile civile J., I., K., L. şi M. şi partea responsabilă civilmente O. SA.

Prin Decizia penală nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, părţile civile J., I., K., partea responsabilă civilmente O. SA şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 31 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc, care a fost desfiinţată în parte.

În baza art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, faptă din data de 30.09.2016.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 30.09.2016, la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare (o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite), în final pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat alături de pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară aplicată prin sentinţa apelată pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la alin. (1) C. pen. s-a aplicat alături de pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie stabilită prin sentinţa apelată pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

S-au menţinut dispoziţiile art. 91 şi următoarele C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, precum şi durata termenului de supraveghere stabilit prin sentinţa apelată, de 3 ani.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

S-a înlăturat obligarea inculpatului A. la plata despăgubirilor civile (daune materiale şi daune morale) către părţile civile.

A fost obligată partea responsabilă civilmente O. SA la plata către părţile civile a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile prin sentinţa apelată, conform modificărilor de mai jos:

- majorează cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile J. şi K. la câte 60.000 euro pentru fiecare (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii);

- majorează cuantumul daunelor morale acordate părţii civile I. la 40.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii);

- reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile M. la 20.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii);

- menţine cuantumul daunelor morale acordate părţii civile L. la 30.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii);

- menţine daunele materiale acordate prin sentinţa apelată părţilor civile M. şi L..

- înlătură obligarea părţii responsabile civilmente la plata daunelor materiale către părţile civile J., I., K..

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile L. şi M. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Examinând cauza potrivit art. 420 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în limitele prevăzute de art. 417 C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte prima infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod just că fapta inculpatului A. care la data de 30.09.2016, orele 19:56, a condus ansamblul auto format din tractorul marca x cu numărul de înmatriculare provizoriu x şi remorca cu numărul de înmatriculare x pe DN11 la km 41+400 m, fără a pune în funcţiune sistemul de iluminare al remorcii, în acest mod cauzând impactul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x condus regulamentar de numitul P. cu remorca aflată în viraj pe drumul de acces la ferma, impact în urma căruia a rezultat decesul numiţilor P., Q. şi R. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen.

De altfel, acest aspect nu este criticat în niciunul dintre apelurile declarate în cauză.

Critica parchetului este întemeiată sub aspectul soluţiei eronate de achitare pronunţată de instanţa de fond cu privire la săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

S-a arătat mai întâi că în faza de judecată în primă instanţă inculpatul A. a declarat în şedinţa de judecată din data de 26.03.2019 că recunoaşte faptele săvârşite astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare a instanţei, necontestând probele administrate în cursul urmăririi penale şi a solicitat judecarea cauzei în baza acestor probe. Instanţa de fond a încuviinţat solicitarea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii şi a soluţionat cauza în consecinţă.

Apoi, soluţia de achitare pronunţată de judecătorie a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există. Or, acest temei juridic al soluţiei de achitare se poate reţine numai în situaţia în care nu a existat deloc o faptă, în mod obiectiv. În prezenta cauză nu se poate reţine că nu a existat nicio faptă; nici măcar inculpatul nu contestă faptul că după impact el a condus ansamblul compus din tractor şi remorcă până în curtea fermei.

Motivarea sentinţei cu privire la acest aspect se bazează în esenţă pe faptul că ar exista un dubiu cu privire la faptul că inculpatul a putut sesiza impactul autoturismului în care se aflau victimele cu ansamblul auto condus de acesta. Acest raţionament ar fi putut justifica pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., nu pe dispoziţiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Însă, prin Decizia nr. 4/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit că în ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din C. proc. pen.

În considerentele acestei decizii se arată, printre altele, că "din interpretarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. rezultă că noua codificare procesual penală nu exclude de plano pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri de achitare în cazul în care judecata s-a efectuat în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, însă cazurile în care aceasta se poate dispune sunt limitate chiar de condiţiile de admisibilitate ale cererii de parcurgere a unei atare proceduri (cu referire, în special, la recunoaşterea în totalitate a faptelor şi aprecierea caracterului suficient al probelor pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei), aşa încât, dacă se consideră că acestea sunt îndeplinite şi se face aplicarea art. 375 alin. (2) din C. proc. pen., o eventuală soluţie de achitare nu va putea depinde de evaluarea pe fond a probatoriului administrat (altfel decât prin prisma suficienţei probelor în stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului în comiterea ei), ci exclusiv de intervenţia unor cauze evidente care împiedică exercitarea, în continuare, a acţiunii penale, cum ar fi, spre exemplu, intrarea în vigoare a unei legi de dezincriminare, declararea neconstituţionalităţii normei de incriminare şi neintervenţia legiuitorului în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, absenţa discernământului în comiterea faptei, lipsa calităţii speciale prevăzute de lege pentru subiectul activ al infracţiunii etc.

În concluzie, având în vedere că, potrivit prescripţiilor normative ce reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, pentru aplicarea acesteia este imperios necesar ca inculpatul să accepte integral şi necondiţionat faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu sau, după caz, prin încheierea pronunţată potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., sub aspectul tuturor elementelor de ordin obiectiv şi subiectiv [condiţie reglementată de art. 349 alin. (2) teza a II-a şi art. 374 alin. (4) teza finală din C. proc. pen..], dar şi ca instanţa să aprecieze că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei [cerinţă prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a III-a din C. proc. pen..], în situaţia admiterii cererii şi judecării cauzei într-o asemenea procedură, instanţa, la finalul cercetării judecătoreşti realizate potrivit art. 377 alin. (1)-(4) din C. proc. pen., nu va putea pronunţa o hotărâre de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din acelaşi cod."

Curtea de apel a reţinut că încă din cursul urmăririi penale, inculpatul A. a declarat că în momentul în care a condus respectivul ansamblu a simţit o zdruncinătură, însă aceasta a fost pusă pe seama faptului că ar fi intrat cu roata în şanţ. Mai mult, după ce a oprit ansamblul auto în curtea fermei, inculpatul a observat pe drumul naţional mai multe vehicule care opresc şi a realizat că trepidaţia simţită a rezultat în urma producerii unui accident. În acest context, inculpatul A. l-a sunat pe ginerele său, S. şi i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta i-a spus că vine la fermă. În acest timp inculpatul a observat intervenţia la faţa locului a poliţiei şi ambulanţelor.

În acest context, nu se poate reţine că inculpatul nu ar fi avut posibilitatea de a percepe că a avut loc un impact între ansamblul (tractor şi remorcă) pe care îl conducea şi alt autoturism. O conduită diligentă din partea acestuia ar fi impus ca el să se oprească şi să verifice ce s-a întâmplat, nu să conducă mai departe până în curtea fermei şi să îl sune pe ginerele său.

Curtea de apel nu a reţinut opinia expertului U. în ceea ce priveşte faptul că inculpatul nu ar fi putut percepe impactul. În primul rând, acest aspect nu a constituit un obiectiv al expertizei judiciare dispuse în cauză. În al doilea rând, nu este vorba despre o chestiune tehnică, un aspect vizat de dispoziţiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., ci despre o problemă care vizează întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii şi care face obiectul evaluării de către instanţă, pe baza tuturor probelor administrate în cauză. În al treilea rând, aşa cum s-a arătat mai sus, însuşi inculpatul a admis în cadrul declaraţiei date în faza de urmărire penală că a simţit o zdruncinătură, ceea ce impunea minima diligenţă de a opri şi de a verifica ce s-a întâmplat.

S-a reţinut deci că fapta inculpatului A. care la data de 30.09.2016, după producerea accidentului rutier, a părăsit locul faptei prin conducerea ansamblului auto până în curtea fermei, câteva zeci de metri, fără încuviinţarea poliţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

Constatând aşadar, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, curtea de apel a reţinut că se impune pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului pentru această infracţiune, apelul parchetului fiind fondat sub acest aspect.

Împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din 05 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 4 şi s-a fixat termen la data de 03 decembrie 2020, cu citarea părţilor şi desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Aşadar, a menţionat că fapta pe care instanţa de apel a apreciat-o că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia nu este prevăzută de legea penală.

A mai arătat că, nu avea reprezentarea accidentului în momentul producerii lui, iar după ce a dedus gravitatea celor întâmplate i-a fost teamă să se apropie de locul accidentului, însă nu s-a ascuns şi nu a modificat utilajul implicat în accident.

De asemenea, a susţinut că soluţia de achitare, pronunţată de instanţa de fond este legală şi nu intră în contradicţie cu Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casaţie este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului A. că la data la data de 30 septembrie 2016, după producerea accidentului rutier, a părăsit locul faptei prin conducerea ansamblului auto până în curtea fermei, câteva zeci de metri, fără încuviinţarea poliţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, situaţia premisă a infracţiunii este reprezentată de implicarea de către inculpat într-un accident de circulaţie soldat cu decesul a trei persoane. Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin acţiunea inculpatului care, după producerea accidentului rutier, a părăsit locul faptei prin conducerea ansamblului auto până în curtea fermei, câteva zeci de metri. Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, acesta având reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos. Vinovăţia inculpatului rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de instanţa inferioară, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 decembrie 2020.

GGC - GV