Prosecutor's appeal admitted, pre-trial detention reinstated in EAW surrender case.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 29 iulie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, a respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2020, cu privire la persoana solicitată A., în sensul menţinerii măsurii arestării provizorii în vederea predării către autorităţile judiciare din Republica Elenă.

În temeiul art. 242 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 218 din C. proc. pen., art. 202 alin. (1), (3), (4) lit. d) din C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu faţă de persoana solicitată A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii.

S-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. x/2020, emis de Curtea de Apel Ploieşti, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut, arestat sau în executarea altei pedepse privative de libertate, în altă cauză.

În temeiul art. 221 alin. (1) din C. proc. pen., s-a impus persoanei solicitate obligaţia de a nu părăsi imobilul din localitatea Târgşoru Vechi, strada x nr. 11, jud. Prahova, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

În temeiul art. 221 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, s-au impus persoanei solicitate următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată;

b) să nu ia legătura şi să nu comunice pe nicio cale cu B. şi cu C., persoane nominalizate în hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare elene.

În temeiul art. 221 alin. (4) din C. proc. pen., s-a atras atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, la data de 15.07.2020, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost înregistrată adresa nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a solicitat luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii măsurii arestului preventiv faţă de persoana solicitată A. având în vedere prevederile art. 113 şi art. 104 din Legea nr. 302/2004.

Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 50 din data de 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 109 rap. la art. 104 alin. (3), (7) şi (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Grecia prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data de 22 martie 2018 de autorităţile judiciare ale Republicii Elene, respectiv de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Creta faţă de persoana solicitată A..

S-a luat act că persoana solicitată A. a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare din Republica Elenă.

În baza art. 104 alin. (7) din Legea 302/2004, republicată, a fost autorizată predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Republica Elenă, pentru executarea unei pedepse de 8 (opt) ani închisoare, aplicată prin hotărârea judecătorească nr. 47/2014 a Curţii de Apel din Creta - Grecia pentru săvârşirea în perioada 11 februarie - 12 februarie 2008, pe teritoriul Greciei, a unei infracţiuni de "furt calificat săvârşită de două sau mai multe persoane care s-au unit pentru a comite tâlhării repetate ca profesie şi în mod obişnuit", prevăzută şi pedepsită de art. 1, 5, 12, 13f, 14, 16-19, 26.1, 27.1, 45, 51, 52, 60, 61, 63, 74, 79, 98, 374 d şi e, coroborate cu 372.1 din C. pen. grec, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată, exclusiv pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost dispusă arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 iunie 2020 până la data de 18 iulie 2020, inclusiv, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară din Republica Elenă, cu respectarea termenelor prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost emis de îndată mandatul de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Grecia.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore, începând cu data de 18 iunie 2020, ora 13:30 până la 19.06.2020 ora 13:30.

Ca urmare a afecţiunilor grave cu care persoana solicitată a fost diagnosticată, s-a dispus încarcerarea acesteia într-o unitate spital din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fiind aşteptată data organizării misiunii de transport către autorităţile judiciare din Republica Elenă.

La data de 08.07.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat menţinerea măsurii arestării în vederea predării faţă de A., învederând că până la acest moment, persoana solicitată nu a putut fi predată autorităţilor din Republica Elenă, data la care o asemenea misiune ar putea fi îndeplinită fiind 20 iulie 2020. S-a mai arătat că această situaţie a fost determinată de regimul curselor aeriene între România şi Grecia, existând un număr relativ redus de curse, precum şi necesitatea ca transportul persoanei solicitate în Grecia să fie asigurat prin prezenţa la bordul navei a unui medic, tocmai ca urmare a afecţiunilor medicale extrem de severe cu care persoana solicitată a fost diagnosticată.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la termenul din 10 iulie 2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2020, cu privire la persoana solicitată A. şi, în baza art. 104 alin. (9) şi (11) coroborat cu art. 113 alin. (1)-(3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus menţinerea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autorităţile judiciare din Republica Elenă a persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 30 zile, de la 19.07.2020 până la 17.08.2020, inclusiv.

S-a reţinut că prin documentele înaintate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a solicitat prelungirea măsurii arestului preventiv faţă de persoana solicitată A., avându-se în vedere evoluţia epidemiei de COVID-19 pentru care a fost decretată starea de urgenţă şi ulterior instituită starea de alertă, autorităţile judiciare ale statului solicitant învederând că nu pot proceda la preluarea persoanei solicitate anterior datei de 20 iulie 2020, fiind în continuare în vigoare mai multe restricţii în materia transportului transfrontalier, astfel încât transferul persoanei solicitate nu este posibil în intervalul pentru care anterior a fost dispusă măsura restrictivă de libertate. Astfel, autorităţile elene au solicitat ca predarea persoanei solicitate să aibă loc la data de 20 iulie 2020, dată la care însă nu s-a realizat predarea.

Curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că din verificările efectuate pe cale telefonică la data de 28 iulie 2020 nu a rezultat că ar fi fost stabilit un nou termen pentru predarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte că, având în vedere starea de sănătate extrem de precară a persoanei solicitate, prin mesajul primit de la Biroul SIRENE Grecia la data de 13 iulie 2020, autorităţile judiciare elene au solicitat următoarele informaţii:

- dacă persoana solicitată doreşte să execute în România pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Grecia;

- care este opinia autorităţilor judiciare din România cu privire la posibilitatea executării pedepsei în România;

- dacă executarea pedepsei în România poate conduce la protejarea stării de sănătate, precum şi la reabilitarea socială a persoanei solicitate.

Ca urmare a acestei adrese, au fost solicitate opinii ale instituţiilor implicate - Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi PNT Spital DEJ, persoana solicitată opunându-se executării pedepsei în România, motivat de împrejurarea că în Republica Elenă este incidentă prescripţia executării pedepsei, conform unor modificări legislative intervenite în anul 2016.

În concluzie, s-a reţinut că nu a fost stabilită o nouă dată pentru predare, autorităţile judiciare străine fiind în aşteptarea unui răspuns al autorităţilor române care ar putea determina formularea unei cereri de recunoaştere a hotărârii pe cale principală.

Astfel, s-a constatat că deşi în acest stadiu al procedurii legea specială nu reglementează posibilitatea dispunerii unor măsuri preventive alternative stării de arest preventiv, lipsa unei noi date convenite pentru predare, ca şi posibilitatea formulării unei cereri de recunoaştere a hotărârii străine, justifică lipsa unei situaţii certe a persoanei solicitate, motiv pentru care, în opinia acesteia, măsura arestării preventive nu poate fi prelungită în temeiul posibilităţii formulării unei cereri ulterioare de recunoaştere a hotărârii şi nici în absenţa unei date noi de preluare de către autorităţile solicitante, necunoscându-se data până la care ar fi necesară menţinerea stării de arest.

Totodată, s-a reţinut că măsura arestării preventive, ce poate fi menţinută până la împlinirea termenului de 180 de zile, se impune a fi raportată la situaţia medicală extrem de dificilă a persoanei solicitate, care a pierdut un membru inferior şi este practic nevăzătoare, având dificultăţi serioase de a se deplasa în absenţa unui însoţitor.

Astfel, deşi privarea de libertate a persoanei solicitate prin arest preventiv s-a întemeiat la început pe necesitatea de a asigura buna desfăşurare a procedurii de transfer şi evitarea riscului ca persoana solicitată să se sustragă de la proces sau să încerce comiterea altor fapte de natură penală, la acest moment al procedurii, judecătorul este obligat să analizeze necesitatea continuării detenţiei sau luării unei măsuri preventive alternative, care să fie aptă să asigure prezenţa în cazul procedurii ulterioare.

În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, ţinând cont de conduita procesuală a persoanei solicitate, datele care circumstanţiază persoana acesteia, starea de sănătate fiind extrem de deteriorată, curtea de apel a apreciat că, la acest moment, apărarea ordinii publice şi asigurarea procedurii iniţiate se pot realiza şi pe calea unei măsuri mai puţin intruzive în substanţa dreptului la libertate, iar riscul exercitării unor presiuni asupra unor martori sau al influenţării bunei desfăşurări a urmăririi penale, pericolul de sustragere de la proceduri şi riscul săvârşirii unor noi infracţiuni pot fi eliminate şi prin incidenţa măsurii preventive a arestului la domiciliu.

S-a avut în vedere de instanţă, în aprecierea îndeplinirii condiţiei pericolului social pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea persoanei solicitate în libertate, gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârşite, modalitatea şi împrejurările în care s-au desfăşurat acestea, natura şi importanţa valorilor sociale pretins a fi fost lezate prin activitatea infracţională, tulburare socială produsă pe fondul potenţării fenomenului infracţional de acest tip, dar şi lipsa riscului de reiterare a acţiunilor prohibite de legea penală, cât timp stare de sănătate îi îngăduie cu mare dificultate să se deplaseze.

Împotriva acestei încheieri penale a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, contestatorul parchet a arătat, în esenţă, că, din economia dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, rezultă că arestarea în vederea predării este singura măsură ce se poate dispune în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare. Astfel, art. 104 alin. (6) stipulează că, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

În baza alin. (8) al aceluiaşi articol, în cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

În plus, potrivit alin. (9) al aceluiaşi articol, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării, sens în care instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

Reprezentantul Ministerului Public a criticat faptul că la adoptarea soluţiei analizate, judecătorul fondului a invocat dispoziţiile art. 104 alin. (11) (teza I), fără însă a avea în vedere teza ultimă a aceluiaşi alineat, conform căreia în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Pe de altă parte, conform art. 113 alin. (2) din Legea 302/2004, dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt sa constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

Astfel, s-a arătat că din coroborarea dispoziţiilor legale enunţate rezultă că se impune menţinerea arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., nefiind depăşite termenele maxime pentru predare, iar înlocuirea măsurii arestării cu măsura controlului judiciar nu are temei legal.

De altfel, s-a susţinut că este nejustificată aprecierea primei instanţe potrivit căreia măsura arestului la domiciliu este oportună în momentul de faţă, în condiţiile în care, la data de 18.06.2020 a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării, Curtea considerând că măsura arestării se impune câtă vreme, în raport de natura, numărul şi specificul infracţiunilor pentru care s-a solicitat predarea, activitatea pretins infracţională are o gravitate deosebită.

Totodată, s-a învederat faptul că instanţa de fond a apreciat, la acel moment, că starea sănătăţii persoanei solicitate nu împietează asupra punerii în executare a mandatului european de arestare şi nu este de natură a amâna predarea acesteia, instituţiile implicate în procedurile de predare având obligaţia luării tuturor măsurilor necesare pentru a asigura sănătatea persoanei în cauză.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 110 din Legea nr. 302/2004 şi al dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, în sensul menţinerii arestării în vederea predării persoanei solicitate A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 30.07.2020, sub nr. x/2020, fixându-se, totodată, prim termen de judecată la data de 06.08.2020, preschimbat pe cale administrativă pentru data de 04.08.2020.

Examinând contestaţia formulată, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, reglementează procedura şi condiţiile predării persoanei solicitate şi prevede următoarele:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

Art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că "instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112".

Totodată, dispoziţiile art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile".

Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din acelaşi act normativ: "După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic până la predarea efectivă şi a cărei durată totală (care cuprinde durata arestului, atât în procedura de executare a mandatului european de arestare anterioară pronunţării hotărârii definitive de predare, cât şi procedura ce urmează după momentul rămânerii definitive a hotărârii de predare şi până la predarea efectivă) nu poate depăşi 180 de zile.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, la data de 15.07.2020, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost înregistrată adresa nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a solicitat luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii măsurii arestului preventiv faţă de persoana solicitată A. având în vedere prevederile art. 113 şi art. 104 din Legea nr. 302/2004, deoarece se intenţionează preluarea persoanei solicitate la data de 20 iulie 2020, având în vedere că nu sunt suficiente zboruri între Grecia şi România, dar şi din cauza măsurilor impuse din cauza pandemiei, precum şi a afecţiunilor pe care le are persoana solicitată, fiind necesară şi prezenţa unui cadru medical în timpul transportului.

În acest context, constatând că, pe fondul pandemiei de coronavirus, misiunea de predare a persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Grecia nu a putut fi realizată până la data de 18 iulie 2020, dată până la care s-a dispus arestarea acesteia în vederea predării prin sentinţa penală definitivă nr. 50 din data de 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, şi menţinută prin încheierea de şedinţă pronunţată la termenul din 10 iulie 2020, instanţa de fond, eludând dispoziţiile art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) şi (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 113 alin. (2) din acelaşi act normativ, a respins solicitarea de menţinere a măsurii arestării în vederea predării, dispuse prin hotărârea de predare, în privinţa persoanei solicitate A. şi a dispus punerea acesteia în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. x/2020, emis de Curtea de Apel Ploieşti, la data rămânerii definitive a încheierii pronunţate, dacă nu este reţinut, arestat sau în executarea altei pedepse privative de libertate, în altă cauză.

Evaluând încheierea contestată prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată caracterul nelegal al acesteia, reţinând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, iar prin măsura arestării se asigură predarea şi prezenţa persoanei solicitate în faţa autorităţilor judiciare străine.

Mai exact, persoana solicitată trebuie să fie în custodia statului pentru a se asigura desfăşurarea cu celeritate şi în bune condiţii a procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia, iar măsura arestării în vederea predării este una complementară care asigură, aşa cum s-a arătat, punerea în executare a predării persoanei solicitate.

În acest sens, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Or, contrar aprecierilor instanţei de fond, prin punerea persoanei solicitate A. în stare de libertate nu se poate asigura o custodie sub autoritatea statului care să faciliteze predarea acesteia către autorităţile judiciare din Grecia, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) şi 11 teza finală cu referire la art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, redate în preambulul prezentelor considerente.

În continuare, Înalta Curte observă că deşi autorităţile elene nu au stabilit o nouă perioadă de preluare, dispoziţiile legale în materie prevăd în sarcina statului solicitat doar posibilitatea menţinerii măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate până la predarea efectivă sau până la împlinirea celor 180 de zile de detenţie, motiv pentru care, în contextul epidemiei de COVID-19 şi a măsurilor ce se impun pentru evitarea răspândirii virusului, este necesară continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare şi de predare a persoanei solicitate.

Deopotrivă, se observă că motivele invocate de autorităţile elene au caracter obiectiv, au la bază o situaţie pandemică care afectează întreaga lume, sunt justificate de măsurile impuse de state pentru a înlătura sau micşora riscul de răspândire a epidemiei de COVID-19 şi de asigurare a securităţii persoanelor care sunt implicate în procedura de predare.

Acest aspect trebuie coroborat cu diligenţele depuse de autorităţile elene de a stabili un termen de predare relativ apropiat de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit predarea persoanei solicitate, termen care nu justifică stoparea actualei proceduri şi reluarea acesteia la o altă dată.

Pe de altă parte, referitor la existenţa unor motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, care împiedică efectuarea predării, Înalta Curte constată că legiuitorul a reglementat în mod expres această situaţie, fiind cuprinse menţiuni clare în dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 redate mai sus şi care prevăd prelungirea termenului cu 10 zile în astfel de cazuri, iar situaţia la nivelul celor două state generată de epidemia de COVID-19 reprezintă un motiv temeinic care să împiedice efectuarea predării. Cu toate acestea, se constată că, faţă de persoana solicitată A., nu a fost depăşit termenul maxim de predare, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Grecia constituie o măsură privativă de libertate temporară, care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevăzute de art. 21 şi art. 23 din Constituţie, precum şi de art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, prin încheierea contestată, în mod eronat, a dispus punerea acesteia în libertate.

Totodată, se constată că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care s-a statuat, în interpretarea art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 că "autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii, şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră" (Cauza C-640/15, Hotărârea din 25 ianuarie 2017). Noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă, astfel cum a fost stabilită în jurisprudenţa constantă a Curţii, în sensul de "împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate", în pofida diligenţei manifestate de autorităţile implicate în procedura predării persoanei solicitate.

Prin urmare, în contextul pandemic actual, predarea persoanei solicitate nu s-a putut realiza din motive independente de voinţa autorităţilor solicitate, respectiv solicitante, motive care se circumscriu împrejurărilor relevate anterior, iar durata detenţiei persoanei solicitate A. nu are un caracter excesiv, fiind, totodată, inferioară limitei maxime prevăzute de lege.

În raport de această concluzie devin aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum au fost redate mai sus, iar în contextul anterior descris, persoana solicitată aflându-se în executarea mandatului european de arestare în vederea predării, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării către autorităţile elene.

Aşadar, în considerarea tuturor argumentelor anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva încheierii din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa încheierea atacată şi, rejudecând:

Va menţine măsura arestării provizorii în vederea predării către autorităţile judiciare din Republica Elenă a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.08.2020 până la 16 septembrie 2020, inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată A., în cuantum de 554 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva încheierii din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând, în fond:

Menţine măsura arestării provizorii în vederea predării către autorităţile judiciare din Republica Elenă a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.08.2020 până la 16 septembrie 2020, inclusiv.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 554 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 august 2020.

GGC - GV