Competence for executing a European Investigation Order for temporary transfer of a detained person: territorial jurisdiction of the detention site versus the court of the European Arrest Warrant

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 16 C. civ. din 8 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În baza art. 47 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen. s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind soluţionarea Ordinului european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanţă din Paris, având ca obiect transferul temporar al numitului A., deţinut în Penitenciarul Bucureşti Rahova, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018, în baza art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat către Curtea de Apel Ploieşti, spre competentă soluţionare, Ordinul european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanţă din Paris având ca obiect transferul temporar al numitului A., deţinut în Penitenciarul Bucureşti Rahova.

În motivare s-a arătat că prin Hotărârea nr. 9/2017 din data de 20 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Ploieşti, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind executarea mandatului european de arestare emis faţă de A. de către Curtea de Apel din Paris - Tribunalul Instanţei Supreme din Paris şi s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele:

Aşa cum am arătat mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 a înaintat acestei instanţe Ordinul european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanţă din Paris având ca obiect transferul temporar al numitului A., deţinut în Penitenciarul Bucureşti Rahova.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, în speţă, temeiul de drept incident este art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Aşadar, art. 112 - reglementează predarea amânată sau temporară a acuzaţiilor, condiţiile privind predarea temporară fiind stabilite prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă fiind curtea de apel care a executat mandatul european de arestare. Preluarea persoanei predate şi returnarea acesteia se fac de către autorităţile competente ale statului emitent, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea şi returnarea persoanei predate sunt suportate de statul emitent, la alin. (1) fiind prevăzut că dispoziţiile art. 58 alin. (1) - (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător, acestea fiind:

Alin. (1) În situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Alin.(5) Atunci când cererea prevăzută la alin. (4) este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a soluţionat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu. La cererea preşedintelui secţiei penale a curţii de apel, organul judiciar pe rolul căruia se află cauza ori instanţa de executare transmite informaţiile solicitate.

Alin. (7) Dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.

În prezent, numitul A. este inculpat în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, iar prin încheierea pronunţată la data de 19 aprilie 2018 în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 420 alin. (11), art. 362 alin. (2) şi art. 208 alin. (4) din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A., măsură care a fost menţinută pentru o perioadă de 60 de zile.

Din ordinul european de anchetă, curtea a reţinut că Tribunalul de Mare Instanţă din Paris a solicitat transferul temporar al deţinutului A. fiind necesar a se lua declaraţii numitelor B. şi C. cu privire la fapte şi posibila lor implicare în investigaţiile ce se derulează în Franţa, totodată, fiind necesar a fi ascultat şi A., în calitate de simplu martor, deoarece sus-numitului i s-a notificat mandatul de arest.

În continuare, în ordinul european de anchetă s-a arătat că transferul lui provizoriu ar permite să se obţină versiunea acestuia privind derularea faptelor, cât şi pentru a se proceda la confruntarea lui cu inculpaţii cu scopul de a determina gradul de implicare al fiecăruia.

Tot în ordinul european de anchetă- dosar- la rubrica dacă se solicită un transfer temporar de către statul emitent al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate este bifată opţiunea de a se solicita obţinerea acordului persoanei în cauză.

În consecinţă, din cuprinsul ordinului european de anchetă, curtea a constatat că Tribunalul de Mare Instanţă din Paris a solicitat transferul temporar al numitului A., care este reglementat în art. 26816 din Legea nr. 302/2004 corob. cu art. 193 alin. (2), (4), (5) şi (7) din Legea nr. 302/2004, art. 26816 reglementând transferul temporar către statul emitent al persoanelor supuse unei măsuri privative de libertate în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă.

Astfel, alin. (1) prevede că un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul de executare în scopul aplicării unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezenţa respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiţia ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul de executare. Dispoziţiile art. 193 alin. (2), alin. (4), (5) şi alin. (7) - (10) se aplică în mod corespunzător. Modalităţile practice privind transferul temporar al persoanei, inclusiv detaliile condiţiilor sale de detenţie şi datele până la care aceasta trebuie să fie transferată şi returnată pe teritoriul statului de executare, sunt convenite între statul emitent şi statul de executare, asigurându-se că sunt luate în considerare starea fizică şi mentală a persoanei în cauză, precum şi nivelul de securitate necesar în statul emitent.

Totodată, art. 193 reglementează transferul temporar al persoanelor deţinute, pe teritoriul statului solicitant prevăzând în alin. (2), (4), (5) şi (7):

(2) În cazul cererilor adresate autorităţilor judiciare române, competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. În acest sens, instanţa va dispune ascultarea persoanei deţinute, în prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu, precum şi a unui interpret, dacă este cazul, în camera de consiliu, cu participarea procurorului. Persoanei deţinute i se face cunoscut obiectul cererii, cerându-i-se să declare dacă este de acord să fie transferată temporar pe teritoriul statului solicitant în vederea audierii ca martor. Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal semnat de preşedintele completului de judecată, grefier, interpret şi inculpat.

(4) În cazul în care persoana deţinută consimte la transferarea sa temporară, instanţa va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (6), urmând a dispune, prin încheiere, admiterea sau respingerea cererii, după caz. Încheierea poate fi atacată cu contestaţie, în termen de 24 de ore de la pronunţare, de către procurorul competent. Contestaţia se soluţionează în termen de 3 zile.

(5) încheierea prevăzută la alin. (4) se comunică Ministerului Justiţiei, în termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive, care va informa autoritatea centrală a statului solicitant cu privire la decizia autorităţii judiciare române. Încheierea prin care instanţa a dispus transferarea temporară a persoanei deţinute se comunică şi Ministerului Afacerilor Interne, care asigură predarea sub escortă a persoanei deţinute potrivit alin. (8).

(7) Persoana transferată rămâne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afară de cazul în care autoritatea judiciară română competentă cere punerea acesteia în libertate, în condiţiile C. proc. pen.

În consecinţă, raportat la aceste considerente, curtea a constatat că pentru soluţionarea cauzei privind ordinul european de anchetă mai sus menţionat, competenţa îi revine Curţii de Apel Bucureşti.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în materia penală, are reglementări diferite în ceea ce priveşte perioada de detenţie pe care o execută persoana transferabilă.

Astfel, art. 36816 în alin. (6) prevede că perioada de detenţie pe teritoriul statului emitent se scade din perioada de detenţie pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o execute pe teritoriul statului de executare în timp ce în cazul predării temporare, iar art. 58 alin. (7) prevede că dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.

Raportat la cele mai sus menţionate, curtea a constatat că, în speţă, sunt aplicabile disp. art. 268 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 corob. cu disp. art. 193 alin. (2), (4), (5) şi (7) din Legea nr. 302/2004, iar art. 193 alin. (2) reglementează competenţa de soluţionare a cererii în sarcina instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

Din nota telefonică efectuată la dosar, cât şi din încheierea pronunţată la data de 19 aprilie 2018 în Dosarul nr. x/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, curtea a constatat că numitul A. se află în stare de arest preventiv în Penitenciarul Rahova

Faţă de aceste considerente, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar în baza art. 47 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind soluţionarea Ordinului european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanţă din Paris, având ca obiect transferul temporar al numitului A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 130 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Cauza a fost înaintată Curţii de Apel Bucureşti, care a înregistrat dosarul la data de 25 mai 2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa penală nr. 101/F din 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind transferul numitului A., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi sesizării instanţei competente.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, instanţa competentă să soluţioneze cererea de predare temporară este Curtea de Apel care a executat mandatul european în cauză, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 1 august 2018, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 7 august 2018.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei privind pe persoana solicitată A., constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că existenţa conflictului negativ de competenţă a fost determinată de calificarea juridică diferită dată de cele două instanţe solicitării formulate de autorităţile judiciare franceze şi, subsecvent, de normele legale aplicabile.

Sub un prim aspect, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apare ca fiind dincolo de orice îndoială faptul că autorităţile judiciare franceze au emis un ordin european de anchetă, întemeiat pe art. 22 din DIRECTIVA 2014/41/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală, având ca obiect: Transferul temporar către statul emitent al persoanelor private de libertate în scopul aplicării unei măsuri de investigare.

Directiva 2014/41/UE a fost transpusă în legislaţia română prin Legea nr. 236/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Nr. 993 din 14 decembrie 2017.

În consecinţă, orice recalificare juridică a solicitării autorităţii judiciare străine apare ca fiind nejustificată şi contravine obiectivului directivei menţionate şi anume, recunoaşterea reciprocă a deciziilor luate în vederea obţinerii de probe.

Deşi corespunde realităţii că faţă de persoana vizată s-a mai derulat o procedură de cooperare judiciară internaţională, respectiv prin sentinţa penală nr. 9 din data de 20 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă sesizarea privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 10 ianuarie 2017 cu numărul de referinţă x de către Curtea de Apel din Paris -Tribunalul Instanţei Supreme din Paris şi s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea dosarului penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române, obiectul solicitării autorităţilor judiciare franceze care formează obiectul prezentei cauze nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 112 din Legea nr. 302/2004. Potrivit dispoziţiilor legale evocate, raportate la art. 58 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, în cazul predării amânate, respectiv după soluţionarea sesizării privind mandatul european de arestare, la cererea expresă a statului solicitant, persoana solicitată poate fi predată temporar, această predare fiind aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a soluţionat sesizarea privind mandatul european de arestare, prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu. Această procedură este însă aplicabilă exclusiv în ipoteza în care solicitare de predare temporară este formulată de autoritatea statului emitent în vederea continuării procedurii penale la care este supusă persoana solicitată, cu privire la fapta/faptele care au format obiectul mandatului european de arestare a cărui executare a fost admisă, însă s-a dispus amânarea predării până la soluţionarea cauzei de către statul de executare sau până la terminarea executării pedepsei.

Or, în cauza de faţă, din conţinutul documentului transmis de autoritatea judiciară din Franţa rezultă în mod explicit că acesta constituie un ordin european de anchetă care are ca obiectiv transferarea temporară a persoanei deţinute A., în vederea audierii acestuia în calitate de martor, menţionându-se expres că această calitate procesuală derivă din faptul că persoana se află în ipoteza condamnării sale definitive în România pentru aceleaşi fapte .

Având în vedere că obiectul cauzei în constituie solicitarea de executare a ordinului european de anchetă emis de Tribunal de Mare Instanţă din Paris, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că sunt incidente dispoziţiile Secţiunii a 6-a din Capitolul II al Titlului VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Potrivit art. 268 din actul normativ evocat, Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul de executare în scopul aplicării unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezenţa respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiţia ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul de executare. Dispoziţiile art. 193 alin. (2), alin. (4), (5) şi alin. (7) - (10) se aplică în mod corespunzător.

Totodată, dispoziţiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care reglementează în cadrul cererilor de asistenţă judiciară internaţională procedura de transfer temporar a persoanelor deţinute, pe teritoriul statului solicitant, stabilesc că în cazul cererilor adresate autorităţilor judiciare române, competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că norma de trimitere la dispoziţiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 vizează exclusiv competenţa teritorială a instanţei din statul membru de executare, astfel încât competenţa materială şi după calitatea persoanei urmează a fi determinată potrivit regulilor generale de competenţă în materia ordinului european de anchetă, prevăzute de art. 2683 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 2683 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, când România este stat de executare, recunoaşterea şi executarea unui ordin european de anchetă sunt de competenţa parchetului sau instanţei competente material şi după calitatea persoanei, potrivit legii române.

Infracţiunile care formează obiectul anchetei derulate de autorităţile judiciare franceze sunt, potrivit menţiunilor înscrise în ordinul european de anchetă aflat la dosar, cele de grup infracţional organizat, furt şi tâlhărie. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că persoana vizată de măsurile ce formează obiectul ordinului european de anchetă a fost condamnată definitiv în România prin Sentinţa penală nr. 2519 din 8 decembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 685 din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru aceleaşi infracţiuni cu cele care au stat la baza emiterii mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare franceze.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că potrivit art. 36 C. proc. pen., competenţa materială de judecare a cauzei având ca obiect infracţiunile menţionate ar reveni tribunalului, ceea ce determină, în baza art. 2683 din Legea nr. 302/2004 atragerea competenţei aceleiaşi instanţe şi pentru soluţionarea unui ordin european de anchetă, iar competenţa teritorială exclusivă revine conform 193 alin. (2) din acelaşi act normativ, instanţei corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei vizată de măsura de anchetă.

În consecinţă, având în vedere că persoana vizată este deţinută în Penitenciarul Bucureşti Rahova, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare privind pe persoana solicitată A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe persoana solicitată A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 august 2018.

Procesat de GGC - LM