Criminal cassation appeal denied: failure to establish legal error in factual evidence assessment for fraud, misappropriation, and tax evasion convictions

Deliberând asupra recursului în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 81/08.08.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bistriţa Năsăud a dispus condamnarea inculpatului A., la pedepsele de: 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., 7 ani şi 3 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 C. pen., 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 1 an, pentru comiterea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul se află în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., iar în baza art. 39 alin. (1).lit b C. pen. a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 3 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) C. pen. pe o durată de 3 ani, sporită cu 1 an şi 4 luni închisoare, în total 8 ani şi 7 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) C. pen. (rap. la art. 65 alin. (1) C. pen.), ca pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată (reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu), de la data de 12.11.2015 la data de 31.08.2017.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Statul Român - prin ANAF suma de 915.562,74 RON şi accesoriile la această sumă, calculate de la data săvârşirii faptei (6.04.2013) şi până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a respins cererea formulată de partea civilă Statul Român - prin ANAF împotriva părţii responsabile civilmente SC "B." SRL Năsăud ca fiind neîntemeiată.

S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa procurorului din data de 14.12.2015, asupra bunurilor inculpatului, până la concurenţa sumei datorate părţii civile Statul Român - prin ANAF, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC "B." SRL Năsăud suma de 219.090 RON şi dobânda legală la această sumă, calculată începând cu luna iunie 2013 şi până la data achitării debitului principal, cu titlu de despăgubiri civile, părţii civile C. suma de 219.090 RON şi dobânda legală la această sumă, calculată începând cu data de 23.04.2015 şi până la data achitării debitului principal, cu titlu de despăgubiri civile şi statului suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare aferente soluţiei de achitare, pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 au rămas în sarcina statului. A fost obligat inculpatul să plătească expertei D. suma de 4800 RON cu titlu de diferenţă onorariu expert, părţii civile C. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi suma de 14.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Conform disp. art. 7, art. 21 din Legea 26/1990, a dispus comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, şi comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, către cazierul fiscal.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., care în calitate de administrator împuternicit al SC "B." SRL Năsăud, la data de 23.04.2015, cu ocazia încheierii unui contract de cesiune a unor părţi sociale ale societăţii, l-a indus în eroare pe numitul E., împuternicitul numitei C., şi implicit pe aceasta, în calitate de reprezentantă a SC "B." SRL Năsăud, cu privire la existenţa unui stoc de 21.909 litri de alcool rafinat, în gestiunea societăţii, element esenţial la încheierea contractului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului A., care în calitate de administrator împuternicit, al SC "B." SRL Năsăud, în perioada februarie - iunie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut cantitatea de 21.909 litri alcool dublu rafinat din gestiunea societăţii, al cărei salariat era, obţinând venituri de 219.090 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A., care în calitate de administrator împuternicit, al SC "B." SRL Năsăud, în perioada februarie - iunie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut cantitatea de 21.909 litri alcool dublu rafinat din gestiunea societăţii, al cărei salariat era, în valoare de 219.090 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen., iar fapta inculpatului care, în aceeaşi perioadă, nu a înregistrat în evidenţa contabilă veniturile obţinute din vânzarea cantităţii de alcool, cauzând bugetului statului un prejudiciu de 915.562,74 RON (conform expertizei contabile şi completării la aceasta, întocmite de expert D.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte acuzaţia că inculpatul A., în perioada 19.02.2013 - 17.06.2013, din sumele obţinute din vânzarea cantităţii de 21.909 litri de alcool, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi pe care şi le-a însuşit, a creditat societatea în mai multe rânduri, după care le-a retras în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în 10 rânduri, cu titlu de restituire sume împrumutate în sumă totală de 59.900 RON (sumă a cărei origine a devenit ascunsă, "spălată"), ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (10 acte materiale), instanţa a apreciat că comiterea acestei infracţiuni nu este probată.

Astfel, probele administrate în cauză relevă faptul că inculpatul a desfăşurat activităţi comerciale în străinătate şi în ţară, nefiind demonstrat în aceste condiţii că sumele cu care inculpatul a creditat societatea, şi pe care ulterior le-ar fi retras, provin din infracţiunile de delapidare sau evaziune fiscală, circuitul acestora nefiind învederat.

În consecinţă, inculpatul A. a fost condamnat la pedepsele de: 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., 7 ani şi 3 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. şi 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 1 an, pentru comiterea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

La individualizarea acestor pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., şi anume, gradul de pericol social al faptelor, natura acestora, împrejurările în care au fost comise, prejudiciul considerabil cauzat mai multor persoane, persoana inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptelor, limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunile comise.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A., părţile civile ANAF prin DGRFP Cluj - AJFP Bistriţa-Năsăud, SC B. SRL Năsăud şi C..

Prin Decizia penală nr. 490/A din 02.06.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi părţile civile ANAF prin DGRFP Cluj - AJFP Bistriţa-Năsăud, SC B. SRL Năsăud şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 08.08.2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 05.08.2020.

Prin cererea de recurs în casaţie, formulată prin apărător ales, avocat F. (ale cărei motive sunt prezentate in extenso în dosar recurs casaţie), inculpatul A. a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. şi a solicitat, în esenţă, achitarea pentru infracţiunile de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., delapidare prev. de art. 295 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., arătând că raportat la învinuirile care i se aduc şi la probele administrate, singura concluzie este că aceea că, în ce priveşte presupusa infracţiune de înşelăciune, fapta inculpatului s-ar putea circumscrie cel mult unei fapte de natură civilă. În urma administrării probei cu expertiza fiscala, se poate observa faptul că inculpatul a înregistrat în evidenţa contabilă toate operaţiunile comerciale, sens în care nu se poate reţine în sarcina acestuia infracţiunea de evaziune fiscală, iar o eventuală sustragere a alcoolului dintr-un bazin al societăţii, ulterior arestării inculpatului, în vara anului 2013, sau pierderea acestuia ca urmare a unei defecţiuni, similar, nu poate îmbrăca forma infracţiunii de delapidare.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.

S-a acordat termen la data de 17.11.2020, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat A., intimatelor părţi civile C., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, SC B. SRL, intimatei parte responsabilă civilmente SC B. SRL. S-a respins cererea formulată de recurentul-inculpat A., de suspendare a executării Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.

S-a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazurile de recurs în casaţie pe care se întemeiază şi motivarea acestora, precum şi semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casaţie respectă dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 438 din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.

Cu privire la cererea formulată de recurentul-inculpat A., de suspendare a executării Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a reţinut că inculpatul a fost condamnat prin decizia recurată la o pedeapsă de 8 ani şi 7 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) C. pen. pe o durată de 3 ani şi constatând că nu există un motiv justificat temeinic care să ducă la concluzia necesităţii suspendării executării acestei hotărâri şi a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

La termenul de judecată din 17 noiembrie 2020, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie invocând dispoziţiile art. 438 punctele 7 şi 12 din C. proc. pen. susţinând. În esenţă, a menţionat că în anul 2015 a încheiat un contract de cesiune cu persoana vătămată, apreciindu-se greşit de instanţe că încheierea contractului constituie săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în condiţiile în care, anterior a achitat către lichidatorul judiciar o sumă de 400.000 RON. De asemenea, nu se poate vorbi de tipicitatea infracţiunii de înşelăciune, pentru că nu exista nici măcar un scop din partea sa, care nu cunoştea la acel moment că societatea comercială nu deţinea cantitatea de alcool de 22.000 litri, iar infracţiunea de evaziune fiscală nu se regăseşte în cadrul faptei, întrucât, conform art. 56 lit. b) din O.U.G. nr. 158/2001, vânzarea alcoolului, în condiţiile în care nu se achită acciza către stat, reprezintă contravenţie şi ar trebui sancţionată ca atare. Referitor la infracţiunea de delapidare, a susţinut că instanţele au apreciat că cele 78 de înregistrări în contabilitate, care reprezentau operaţiuni de creditare societate, constituie momentul în care inculpatul vinde alcoolul societăţii şi face operaţiuni de creditare comite infracţiunea de spălare de bani, pentru care a fost achitat. Totodată, a mai susţinut că înregistrările video au dispărut de la Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, a fost înlăturat procesul-verbal de cercetare de la faţa locului, iar starea de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţa de fond şi menţinută de cea de apel, confirmă doar că alcoolul a existat, a dispărut, dar în perioada în care inculpatul se afla sub imperiul măsurii preventive la Bucureşti, nu în perioada când se afla la societate.

Intimatele părţi civile C. şi SC B. SRL, au depus concluzii scrise la dosar şi prin apărătorul ales au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a nelegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat A., prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, la declaraţiile martorilor, la interpretarea probelor, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârile instanţei de fond şi de apel este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat, respectiv infracţiunile de înşelăciune, delapidare şi evaziune fiscală.

Criticile invocate de recurentul inculpat A. referitoare la încheierea contractului de cesiune, la existenţa, producerea şi comercializarea alcoolului, aspectele referitoare la situaţia de fapt reţinută de instanţe şi modul de interpretare a probelor administrate, nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Aşadar, prin motivele de recurs formulate se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susţinând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege pentru infracţiunile de înşelăciune, delapidare şi evaziune fiscală, însă criticile acestuia vizează reaprecierea şi reinterpretarea probelor cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie, astfel cum solicită inculpatul prin motivele invocate în cauză.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul inculpat A. nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casaţie promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea aprecierii stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a interpretării probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect, s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de înşelăciune, delapidare şi evaziune fiscală pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., raportat la criticile formulate, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. nu a invocat aspecte de nelegalitate prin prisma cazului invocat referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci a criticat hotărârea instanţei de fond şi de control judiciar prin prisma interpretării probelor, solicitând practic achitarea sa.

Or, în procedura recursului în casaţie, prin prisma cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., se verifică legalitatea pedepsei aplicate, în raport cu încadrarea juridică şi circumstanţele de fapt reţinute, în mod definitiv, de instanţa care a judecat apelul.

Din această perspectivă, se constată că, în cauză, s-a aplicat o pedeapsă legală între limitele prevăzute de dispoziţiile legale incriminatoare. Astfel, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cu limite între 2 şi 13 ani, iar pedeapsa aplicată este de 7 ani şi 3 luni, pentru infracţiunea de înşelăciune pedeapsa prevăzută de lege este de la 6 luni la 3 ani, iar pedeapsa aplicată inculpatului este de 1 an, iar pentru infracţiunea de delapidare, pedeapsa prevăzută de legiuitor este de la 2 ani la 7 ani, iar pedeapsa aplicată de 3 ani. Totodată, s-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul se află în concurs real şi prin aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsă la care s-a adăugat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare, în total 8 ani şi 7 luni închisoare, aşadar pedeapsa stabilită este în limitele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., ar fi fost incident în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", altfel spus, dacă pedepsele aplicate nu s-ar fi încadrat în limitele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu este cazul.

Mai mult decât atât, în raport cu criticile invocate de inculpatul A. în cererea formulată, Înalta Curte reţine că în cadrul acestei căi de atac, nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe reaprecierea probelor, nu se poate analiza conţinutul mijloacelor de probă, nu se poate da o nouă apreciere materialului probator, nu se poate stabili o altă situaţie de fapt, întrucât excede cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 438 din C. proc. pen., acestea fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel.

Aşadar, motivele invocate în cauză de inculpatul A. nu pot fi circumscrise decât formal cazurilor de casare invocate. În plus, indiferent de aprecierea motivelor de recurs invocate de recurent, referitor la reevaluarea materialului probator în scopul verificării temeiniciei soluţiei atacate, ca reprezentând un motiv de nelegalitate ori netemeinicie, acesta nu poate fi valorificat în contextul cazurilor exprese şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Referitor la concluziile scrise depuse de partea civilă ANAF, prin care solicită obligarea în solidar a inculpatului A. alături de partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.200.000 RON, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere că aceasta nu a formulat un recurs în casaţie, hotărârea fiind definitivă sub acest aspect.

Concluzionând, având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 2000 RON către partea civilă SC B. SRL, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 noiembrie 2020.

GGC - GV