Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 422/RC/2020 AI generated

Cassation limits: prohibition of re-evaluating facts and evidence in reviewing the typicity of domestic homicide and sentencing legality.

Case Number Decizia nr. 422/RC/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the defendant, upholding the final conviction and sentence of 16 years of imprisonment imposed by the Suceava Court of Appeal, which had previously rejected the defendant's appeal against the first-instance judgment. The defendant challenged the conviction for domestic violence resulting in death (negligent homicide) and the applied penalty, arguing that the facts did not meet the elements of the crime and that the sentence exceeded legal limits. The Court held that the cassation grounds under Art. 438(1)(7) and (12) of the Code of Criminal Procedure were inapplicable because the lower courts' factual findings—establishing that the defendant, while intoxicated, deliberately induced fatal injuries with indirect intent—were legally sufficient to typify the offense, and the imposed sentence fell within the statutory range, thereby confirming the original criminal liability and accessory penalties including the forfeiture of certain civil rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 199 alin. (1) C. pen, art. 188 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 66 alin. (3) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen; Cassation limits: prohibition of re-evaluating facts and evidence in reviewing the typicity of domestic homicide and sentencing legality: The defendant challenged the conviction for domestic violence resulting in death (negligent homicide) and the applied penalty, arguing that the facts did not meet the elements of the crime and that the sentence exceeded legal limits. The Court held that the cassation grounds under Art. 438(1)(7) and (12) of the Code of Criminal Procedure were inapplicable because the lower courts' factual findings—establishing that the defendant, while intoxicated, deliberately induced fatal injuries with indirect intent—were legally sufficient to typify the offense, and the imposed sentence fell within the statutory range, thereby confirming the original criminal liability and accessory penalties including the forfeiture of certain civil rights.

Keywords

AI generated
grounds for cassation sentencing homicide statutory limits domestic violence factual grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 199 alin. (1) C. pen
de art. 199 alin. (1) C. pen.
art. 188 alin. (1) C. pen
la art. 188 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (1) C. pen
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., cu referire la art.
art. 66 alin. (3) C. pen
pen., cu referire la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
pen., pe o durată de 5 (cinci) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (3) C. pen
pen., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
art. 162 alin. (4) C. proc. pen
Potrivit art. 162 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for the dismissal of the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited to impose judicial costs on the appellant as part of the final orders.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision cited to rule that the fees for the ex officio defender remain in the state's charge.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 194 din 9 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2017, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 16 (şaisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 162 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a următorului bun ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului: telefon mobil marca x (ambalat în colet nr. 3), depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Suceava, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Potrivit art. 162 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către persoana vătămată B. a următoarelor bunuri: hanorac de culoare neagră (ambalat în colet nr. 1); vestă de culoare bleumarin (ambalat în colet nr. 2); pulover de culoare gri (ambalat în colet nr. 3); pulover de culoare albastră (ambalat în colet nr. 4); tricou de culoare albastră (ambalat în colet nr. 5); cămaşă de culoare gri cu negru (ambalată în colet nr. 6); o pereche de pantofi culoare maro şi două perechi de şosete (ambalate în colet nr. 7); pantaloni de culoare maro din stofă, pantaloni de culoare neagră din stofă, pantaloni de culoare maro tip colant (ambalate în colet nr. 8), depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Suceava, la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca în baza art. 5 alin. (5) cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, la rămânerea definitivă, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 19 şi art. 25 alin. (1) cu referire la art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 404 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349, 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată, obligând inculpatul la plata sumei de 400 RON reprezentând despăgubiri civile - cheltuieli ocazionate de echipajul de asistenţă medicală de urgenţă, către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2985 RON din cursul urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 986 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 194 din 9 iulie 2019 a Tribunalului Suceava.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant A. la plata către stat a sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Împotriva Deciziei nr. 986 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Prin Încheierea din 1 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A..

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 986 din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În motivarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că în raport de materialul probator administrat în cauză, fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Pentru aceleaşi motive a apreciat că şi pedeapsa aplicată este în limite nelegale, fiind incident şi cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Se reţine că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Deşi în susţinerea cererii de recurs în casaţie s-a făcut referire la lipsa de tipicitate a infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, criticile formulate vizează reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică şi reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal, posibilitate care este exclusă, raportat la dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac a recursului în casaţie, potrivit cărora controlul judiciar este limitat doar verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Examinând decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., se constată că dispoziţiile legale menţionate nu sunt incidente în cauză, întrucât fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. corespunde modelului legal incriminat de legiuitor prin infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 199 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Astfel, conform situaţiei de fapt, stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, rezultă că, fiind sub influenţa alcoolului, atât el cât şi fratele său C., inculpatul i-a aplicat fratelui său mai multe lovituri cu pumnii în zona cranio-cerebrală după care, în încercarea de a-l împiedica să se ridice, i-a imobilizat braţele, s-a urcat cel puţin cu un genunchi pe pieptul său, în acest mod apăsându-l sub greutatea corpului său la sol, provocându-i grave leziuni ce au condus la deces.

Totodată, s-a apreciat că, intensitatea presiunii exercitate într-o zonă vitală a victimei (zona toracică), cu consecinţa cauzării leziunilor deosebit de grave descrise în raportul medico-legal de necropsie, leziuni incompatibile cu viaţa, raportat şi la starea avansată de ebrietate a victimei (stare cunoscută de inculpat, conform propriilor declaraţii), conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind astfel infracţiunea de violenţă în familie (omor) cu intenţie indirectă.

Se constată că, recurentul inculpat a invocat aceleaşi critici şi în faţa instanţei de apel, iar curtea de apel, având competenţa examinării cauzei în fapt şi în drept, a analizat apărările acestuia şi a apreciat că nu sunt întemeiate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ("s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege") se constată că nu este incident în cauză.

Astfel, pedeapsa de 16 (şaisprezece) ani închisoare, la care a fost condamnat recurentul inculpat A., se situează între limita minimă şi cea maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 986 din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 986 din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.

GGC - CL