Jurisdictional conflict between ICCJ and lower court: binding nature of Supreme Court competence allocation despite lack of special status of defendant

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 19 septembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie plângerea penală formulată de A. împotriva unui număr de 57 de persoane din cadrul mai multor instituţii publice din judeţul Iaşi, respectiv Primăria Municipiului Iaşi, Prefectura Iaşi, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, O.C.P.I., Judecătoria Iaşi, Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Baroul Iaşi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, secţia IV de Poliţie, Direcţia Generală a Finanţelor, precum şi împotriva unor reprezentanţi ai SC B. SA, petenta solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen.; inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 C. pen.; înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.; delapidare, prevăzută de art. 295 C. pen.; fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen.; fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C. pen.; fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen.; uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.; favorizarea infractorului, prevăzută de art. 269 C. pen.; tăinuire, prevăzută de art. 270 C. pen.; mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C. pen.; posibile fapte de corupţie, fără a indica infracţiunile şi conţinutul acestora.

În motivarea plângerii, petenta a susţinut că faptele reclamate au fost săvârşite de către C., complici ai acestuia, precum şi de către reprezentanţi ai instituţiilor statului, în perioada 1990 - 2014, în strânsă legătură cu procese civile şi penale intentate de familia D. în scopul revendicării unui teren în suprafaţă de 44.464 mp situat în municipiul Iaşi, str. x.

La data de 23 septembrie 2016, Serviciul Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost sesizat de E. cu privire la săvârşirea de către F. din cadrul D.G.R.F.P. Iaşi, de către avocaţii G. şi H. şi de către executorul judecătoresc I. a infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri oficiale, dosarul fiind înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, şi înregistrat sub nr. x/2016.

Prin Ordonanţa nr. 527/P/2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 301 C. pen., art. 308 C. pen. şi art. 322 C. pen.

La data de 28 octombrie 2016, Dosarul nr. x/2016 a fost înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, fiind înregistrat sub nr. x/2016, iar, prin Ordonanţa nr. 825/P/2016 din 14 iulie 2017, s-a dispus reunirea acestuia la Dosarul nr. x/2016.

Prin Ordonanţa nr. 443/P/2016 din 27 martie 2018 a secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conflict de interese, prevăzută de art. 301 C. pen., şi fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 322 C. pen., cu motivarea că, în urma cercetărilor efectuate nu au rezultat aspecte de natură a confirma susţinerile petentei în ceea ce-l priveşte pe C. şi nu au fost identificate probe sau indicii privind săvârşirea infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora imputate magistraţilor din cadrul unităţilor de parchet din judeţul Iaşi şi lucrătorilor de poliţie judiciară ce au instrumentat dosarele constituite în urma plângerilor formulate de A.

Împotriva acestei ordonanţe, petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în temeiul art. 339 alin. (4) C. proc. pen., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Ordonanţa nr. 219/II-2/2018 din 15 iunie 2018 a procurorului şef al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul art. 339 C. proc. pen. raportat la art. 222 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petenta A., apreciindu-se că pe această cale se urmăreşte, în esenţă, reformarea unor decizii definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti ori de organele de urmărire penală şi că, în lipsa unor minime indicii referitoare la săvârşirea unor infracţiuni concrete de corupţie ori de abuz în serviciu, activitatea de urmărire penală nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi nu poate realiza o nouă evaluare a temeiniciei soluţiilor dispuse anterior de alte organe judiciare.

Împotriva Ordonanţei nr. 443/P/2016 din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, la data de 9 iulie 2018, a formulat plângere petenta A., invocând dispoziţiile art. 340 - art. 341 C. proc. pen. şi reluând susţinerile din sesizarea iniţială. În esenţă, petenta a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la organul de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor faţă de persoanele indicate în cuprinsul plângerii penale, în vederea administrării tuturor probelor necesare pentru aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În cursul soluţionării plângerii de către judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petenta a precizat, în scris, pentru termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2018, precum şi oral, la termenul de judecată din data de 21 martie 2019, că îşi menţine plângerea formulată numai cu privire la soluţia de clasare dispusă faţă de intimatul C. şi că renunţă la judecata cauzei în ceea ce priveşte soluţia dispusă de procuror faţă de celelalte persoane reclamate.

Prin Încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a trimis plângerea formulată de petenta A. împotriva Ordonanţei nr. 443/P/2016 din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, menţinută prin Ordonanţa nr. 219/II-2/2018 din 15 iunie 2018 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, în ceea ce-l priveşte pe intimatul C., spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi şi a luat act de retragerea plângerii formulată de petentă cu privire la ceilalţi intimaţi.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de cameră preliminară, raportându-se la dispoziţiile art. 414 C. proc. pen., art. 406 C. proc. civ. şi art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dar şi la cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. 27 din 2 iunie 2008 dată într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009 (ale cărei considerente îşi păstrează, pe deplin, valabilitatea şi în prezent, în lipsa unor alte dispoziţii contrare), şi având în vedere manifestarea de voinţă exprimată de petenta A., în mod expres, prin precizarea transmisă la dosar la termenul din 4 aprilie 2019, a luat act de retragerea plângerii formulată de aceasta împotriva Ordonanţei nr. 443/P/2016 din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, menţinută prin Ordonanţa nr. 219/II-2/2018 din 15 iunie 2018 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, cu privire la intimaţii J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL. şi MMM.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, raportându-se la precizările transmise în scris de petenta A., a constatat că intimatul C. (director general şi administrator al SC B. SA) nu deţine vreo calitate specială care să atragă competenţa instanţei supreme, neregăsindu-se în enumerarea limitativă prevăzută de dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., iar infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri, cu privire la care s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimat, nu sunt date în competenţa unei instanţe ierarhic superioare tribunalului. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la lipsa unei calităţi speciale a intimatului C. şi la infracţiunile ce fac obiectul cercetărilor, s-a observat că, în speţă, competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta A., astfel cum a fost precizată, revine Tribunalului Iaşi, instanţă în a cărei circumscripţie se află locul săvârşirii unora dintre faptele reclamate (referitoare la procesele penale şi civile intentate de familia D. în scopul revendicării unui teren situat în municipiul Iaşi, str. x), motiv pentru care s-a dispus trimiterea cauzei la această instanţă.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019 la Tribunalul Iaşi, secţia penală, fiind repartizată unui judecător de cameră preliminară, care, prin Încheierea nr. 255/CPG din 4 octombrie 2019, a admis excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, în temeiul art. 50 alin. (1) raportat la art. 47 şi art. 48 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta A. împotriva Ordonanţei nr. 443/P/2016 din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conflict de interese, prevăzută de art. 301 C. pen., şi fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 322 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., în favoarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - judecătorul de cameră preliminară. Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a arătat că, prin Ordonanţa nr. 443/P/2016 din 27 martie 2018 s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei în raport cu infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri oficiale, apreciindu-se că, din cercetările efectuate, nu au rezultat aspecte care să confirme susţinerile petentei referitor la intimatul C. şi nici nu au fost identificate probe sau indicii privind comiterea infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora imputate magistraţilor, lucrătorilor de poliţie sau altor persoane indicate ca făptuitori, soluţia fiind menţinută prin Ordonanţa nr. 219/II-2/2018 din data de 15 iunie 2018 a procurorului şef de secţie. Ca urmare, a apreciat că soluţia de clasare criticată de petenta A. se referă exclusiv la faptele reclamate de aceasta, iar nu la persoane, dosarul fiind soluţionat în faza de investigare a faptei.

Chiar dacă, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenta şi-a manifestat voinţa în sensul de a-şi retrage plângerea formulată în raport cu reprezentanţii instituţiilor publice menţionate, dar a precizat că insistă în finalizarea procedurii jurisdicţionale doar faţă de intimatul C., judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a constatat că pentru niciuna dintre faptele reclamate pentru care s-a dat o soluţie de clasare nu este incidentă instituţia plângerii prealabile, procesul penal declanşat fiind guvernat de principiul oficialităţii, subliniindu-se, totodată, că obiectul controlului jurisdicţional îl reprezintă soluţia de clasare cu privire la fapte, şi nu la persoane, cadrul procesual stabilit de organele de urmărire penală obligând pe judecător să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei în limitele respective, acesta neavând competenţa de a redefini obiectul cauzei în cadrul plângerii formulate în temeiul art. 340 - art. 341 C. proc. pen.

S-a mai arătat că, la pronunţarea Deciziei nr. 27 din 2 iunie 2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, s-a avut în vedere natura juridică a plângerii împotriva soluţiei procurorului, de cale de atac similară apelului sau recursului, precum şi faptul că exercitarea controlului jurisdicţional este posibilă doar în condiţiile exprimării manifestării de voinţă a persoanei interesate în acest sens. Or, atâta timp cât petenta şi-a menţinut plângerea formulată doar cu privire la intimatul C., iar soluţia de clasare criticată a fost dispusă cu privire la fapte, chiar dacă o parte dintre argumentele procurorului s-au referit la persoanele reclamate în calitate de făptuitori, însă nu se poate distinge între faptele comise în calitate de autor unic sau în diverse forme de participaţie penală, proprie sau improprie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a apreciat că, faţă de calitatea unora dintre persoanele reclamate ca făptuitori, care au grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cauzei după calitatea persoanei aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Fiind sesizată în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, nu există un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi, judecătorul de cameră preliminară, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară.

Astfel, Constituţia României prevede, în art. 126 alin. (1), că justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Implementând în legislaţia organică prevederile constituţionale amintite, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabileşte că justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de apel, tribunale, tribunale specializate, instanţe militare, judecătorii.

Rezultă, aşadar, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa ierarhic superioară tuturor celorlalte instanţe judecătoreşti din România.

Totodată, reglementând procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă, art. 51 alin. (1) C. proc. pen. prevede că rezolvarea situaţiilor în care două sau mai multe instanţe se recunosc competente ori îşi declină competenţa reciproc revine instanţei ierarhic superioare, pentru ca în alin. (6) să stipuleze că încheierea prin care această instanţă se pronunţă asupra conflictului nu este supusă niciunei căi de atac.

Se observă, de asemenea, că, atunci când foloseşte termenul de "instanţă" în cuprinsul art. 51 C. proc. pen., legiuitorul actual se referă la instanţele judecătoreşti prevăzute de lege, care pot fi de categorii diferite (civile şi militare) ori de grad diferit (judecătorii, tribunale, curţi de apel), fără, însă, a exclude din înţelesul acestei noţiuni pe judecătorul de cameră preliminară, de vreme ce una din atribuţiile acestuia în procedurile reglementate de art. 341 C. proc. pen. şi art. 342 şi urm. C. proc. pen. constă tocmai în verificarea competenţei sale.

Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează, printre altele, conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună celor aflate în conflict.

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus amintite, rezultă că, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa ierarhic superioară tuturor celorlalte instanţe judecătoreşti din România, hotărârea acesteia prin care trimite o cauză spre competentă soluţionare la o altă instanţă reprezintă atât declinator de competenţă, cât şi regulator de competenţă. Prin urmare, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa căreia i se trimite cauza spre soluţionare, care nu are dreptul de a refuza judecarea cauzei sub motivul că nu este competentă, cu excepţia cazului în care din cercetarea judecătorească rezultă elemente noi care atrag competenţa altei instanţe, situaţie care, însă, nu se regăseşte în speţă.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. (aplicabile potrivit art. 2 alin. (2) C. proc. civ.), în conformitate cu care nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

Se constată, astfel, că, faţă de consideraţiile teoretice expuse, pe larg, anterior, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui conflict de competenţă, deşi, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 51 C. proc. pen., de vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, cea din urmă, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat Încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 în Dosarul nr. x/2018 (prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, faţă de lipsa calităţii speciale a intimatului C. care să atragă incidenţa art. 40 alin. (1) C. proc. pen.), este instanţa ierarhic superioară comună tuturor celorlalte instanţe din ţară.

Ca urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine existenţa, în cauză, a unui conflict de competenţă între Tribunalul Iaşi, judecătorul de cameră preliminară, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară.

În aceste condiţii, având în vedere cele dispuse prin Încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, referitoare la competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petenta A. împotriva Ordonanţei nr. 443/P/2016 din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, menţinută prin Ordonanţa nr. 219/II-2/2018 din 15 iunie 2018 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, în ceea ce-l priveşte pe intimatul C., va trimite cauza privind pe petenta A. la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi, judecătorul de cameră preliminară, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară.

Trimite cauza privind pe petenta A. la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM