Tax evasion and forgery: inadmissibility of factual re-evaluation and intent defenses in cassation

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 126/P din 23 octombrie 2019 a Tribunalului Neamţ pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs şi au fost contopite cele două pedepse principale în pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 (un) an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) şi art. 92 C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare aplicată inculpatului şi stabileşte pentru inculpat un termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de această instituţie;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. a obligat pe inculpat să urmeze un curs de calificare profesională.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Roman, jud. Neamţ sau al Primăriei com. Horea, jud. Neamţ.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1373 C. civ. raportat la art. 119 alin. (1) şi art. 120 C. proc. fisc. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suma de 210.753 RON - despăgubiri civile, actualizată la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de C. proc. fisc. .

În temeiul art. 249 C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 210.753 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă împotriva părţii responsabile civilmente Î.I. "A.", cu sediul în mun. Roman, str. x bl. 15, jud. Neamţ.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. a obligat inculpatul să achite statului suma de 1.200 RON, cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 331 din 1 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 126/P din 23 octombrie 2019 a Tribunalul Neamţ pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Dosarul având ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 iunie 2020, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 17 septembrie 2020.

Prin Încheierea din 17 septembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 331 din 1 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018 şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul A. şi-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că, infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa nu întruneau elementele de tipicitate solicitate de textele incriminatoare, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Astfel, referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina sa, a arătat că în situaţia în care veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii anterior menţionate, deoarece nu s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile sau taxabile, în condiţiile în care organele fiscale competente pot lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului sau din alte evidenţe contabile.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a apreciat că la săvârşirea faptei nu a existat intenţia directă, întrucât a completat o serie de formulare în scopuri administrative în vederea înmatriculării, fără a urmări săvârşirea vreunei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. constând în aceea că inculpatul A., în perioada 2010 - 2015, ca urmare a comercializării mai multor autovehicule second-hand, a obţinut venituri impozabile, pe care nu le-a declarat la organele fiscale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma totală de 212.644,45 RON, respectiv: impozit pe venit- 19.794,66 RON; TVA - 188.422,80 RON şi CASS - 4.426,99 RON, iar pentru a putea înmatricula în România autoturismele second hand achiziţionate de la persoane fizice şi juridice a întocmit în fals un număr de 17 contracte de achiziţie autoturisme.

Or, criticile formulate de inculpatul A., deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reinterpretare a materialului probator, respectiv inexistenţa unei acţiuni de ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale pot lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului, lipsa obligaţiei de a ţine o evidenţă contabilă în condiţiile în care nu desfăşura activităţi comerciale, declaraţiile martorilor B., C. şi D. care au menţionat că inculpatul făcea deplasări în străinătate pentru a aduce autoturisme care erau deja achitate de către persoanele interesate, completarea formularelor în scop administrativ în vederea înmatriculării autoturismelor, ce impun stabilirea unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpatul critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Referitor la critica potrivit căreia în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă, Înalta Curte arată că elementul material al laturii obiective al infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, iar fapta ilicită ce caracterizează latura obiectivă constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din C. fisc. , veniturile din activităţi independente sunt supuse impozitului pe venit, iar art. 67 din C. fisc. defineşte noţiunea de activităţi independente ca fiind veniturile din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

Din analiza acestor reglementări se reţine că orice persoană fizică care obţine venituri are obligaţia declarării acestora la organul fiscal competent, în vederea stabilirii impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat.

Astfel, contribuabilul are obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat. Dacă persoana fizică nu le declară, atunci organul fiscal nu are de unde să le cunoască, astfel încât, nedeclararea se prezintă ca o formă de ascundere a sursei impozabile.

Or, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul A. a efectuat operaţiuni de comercializare a autoturismelor, a încasat venituri, fără a le declara organelor statului şi a întocmit în fals acte de vânzare - cumpărare, pentru a le putea folosi la înmatricularea lor şi în operaţiunile comerciale desfăşurate.

Cu privire la criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă, respectiv lipsa intenţiei la săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, Înalta Curte apreciază că susţinerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În aceste condiţii, Înalta Curte, raportându-se la situaţia de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, respectiv de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie formulat împotriva Deciziei penale nr. 331 din 1 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018 şi să oblige recurentul, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 331 din 1 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2020.

GGC - CL