Criminal detention appeal declared inadmissible for lack of recourse against prior appellate decision.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120 din 24 aprilie 2003, Tribunalul Arad a condamnat, între alții, pe inculpatul R.I. la câte 3 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 87/1994, precum și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., dispunând, în baza art. 33 și 34 C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa privativă de libertate cea mai grea, sporită cu un an, în total 4 ani închisoare, precum și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

Prin aceeași sentință, inculpatul a mai fost condamnat la câte un an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., constatându-se că aceste două pedepse sunt grațiate în întregime, condiționat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 3 aprilie 2002 până la 24 aprilie 2003, menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinței, procurorul, partea civilă - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad - și inculpatul au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 386 din 24 octombrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis cele trei apeluri, a desființat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Arad, menținând starea de arest a inculpatului, cu prelungirea acesteia până la 22 noiembrie 2003. Totodată, a fost respinsă cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar.

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, vizând doar menținerea măsurii arestării preventive.

Prin decizia nr. 5873 din 12 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

Împotriva acestei ultime decizii, inculpatul a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs „deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor”.

Pe de altă parte, prin dispoziția de la lit. d) din același alineat, s-a reglementat posibilitatea atacării cu recurs doar a sentințelor pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu și a deciziilor pe care această secție le pronunță în recurs sau în recurs în anulare.

Mai este de observat că, prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, în care este reglementată competența Completului de 9 judecători al instanței supreme, se prevede că acest complet „judecă recursurile în cauzele judecate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și recursul în anulare în cauzele în care secțiile Curții au pronunțat sentințe rămase definitive prin nerecurare ori decizii în soluționarea recursurilor ordinare”.

Totodată, din nici o altă dispoziție a Legii nr. 56/1993 și nici din vreo prevedere a Codului de procedură penală nu rezultă posibilitatea de a fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de secția penală a instanței supreme în soluționarea recursurilor ordinare.

Așa fiind și cum exercitarea succesivă a căii de atac a recursului, împotriva unei decizii prin care a fost soluționat un recurs anterior, contravine principiilor ce guvernează sistemul căilor de atac în cadrul procesului penal român, care sunt în strânsă concordanță cu reglementările din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acestuia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva deciziei nr. 5873 din 12 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 24 martie 2004.