Jurisdictional conflict between nullity appeal and execution objection in merging prison sentences
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, determining that the Tulcea Court of Appeal is the competent authority to adjudicate the prisoner's challenge, and ordered the case file transferred to that instance. The dispute centered on the correct procedural qualification of a prisoner's petition filed against a lower court judgment regarding the merger of multiple imprisonment sentences; the Court of Appeal initially classified the request as a motion for merger of sentences (contestație la executare), whereas the Court of First Instance (Tulcea Tribunal) had characterized it as a nullity appeal (contestație în anulare) based on a violation of the *ne bis in idem* principle. The High Court rejected the *ne bis in idem* argument, holding that the underlying convictions involved distinct factual acts rather than the same act, and ruled that the petition constituted a motion for merger of sentences under Article 585 of the Code of Criminal Procedure. Consequently, pursuant to Articles 36(2) and 597(7) of the Code of Criminal Procedure, jurisdiction was assigned to the Court of Appeal as the appellate body for sentences rendered by the Court of First Instance, and all judicial costs were borne by the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 47 C. proc. pen, art. 50 alin. (1) C. proc. pen, art. 36 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 426 lit. i) C. proc. pen; Jurisdictional conflict between nullity appeal and execution objection in merging prison sentences: Aşadar, Curtea de apel a constatat că obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea, pronunţată în materia executării pedepselor, instanţă competentă în lumina dispoziţiilor art. 585 alin. (2) C. proc. pen.. Ca atare, ţinând seama de dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (2) C. proc. pen., competenţa materială şi teritorială de soluţionare a contestaţiei formulate de petent împotriva sentinţei sus-menţionate aparţine Tribunalului Tulcea.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 938/A din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost calificată cererea introductivă formulată de persoana privată de libertate A. ca fiind contestaţie la executare-cerere de contopire a pedepselor.
În baza art. 47 C. proc. pen. a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, invocată din oficiu.
În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (2) C. proc. pen., a fost declinată competenţa materială de soluţionare a contestaţiei formulate de persoana privată de libertate A. împotriva sentinţei penale nr. 118/22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 313 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a constatat că în speţă contestatorul A. a formulat mai multe cereri, reunite la aceeaşi cauză, solicitând în esenţă lămurirea situaţiei sale juridice, în condiţiile în care execută mai multe mandate de executare a pedepsei, emise în temeiul unor hotărâri penale definitive. S-a stabilit că petentul execută MEPI nr. 907/13.06.2016 al Judecătoriei Craiova, având de executat şi MEPI nr. 825/07.04.2017 emis de Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi MEPI nr. 356/27.06.2017 emis de Judecătoria Sibiu.
Curtea de apel a apreciat că în mod greşit Tribunalul Tulcea a considerat că în speţă s-ar fi formulat, de fapt, o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen., iar nu o contestaţie la executare-cerere de contopire a pedepselor. Tribunalul Tulcea a apreciat că în speţă există o astfel de situaţie raportându-se la sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova şi la sentinţa penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; a precizat tribunalul că pedepsele din cele două hotărâri penale definitive sunt aplicate parţial pentru aceleaşi fapte, doar că unele au fost calificate infracţiuni de sine stătătoare, iar altele acte materiale, precum şi că prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală au fost desfiinţate pedepse care intră în conţinutul pedepsei rezultante stabilite prin sentinţa penală nr. 825/2017 a Judecătoriei Craiova.
Curtea de apel a apreciat că dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. sunt aplicabile numai în situaţia în care o persoană este, spre exemplu, condamnată de două ori pentru comiterea aceleiaşi fapte, privire în materialitate ei, cu încălcarea principiului ne bis in idem.
În speţă, faţă de contestatorul A. s-a dispus condamnarea prin sentinţa penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune la data de 05.12.2012 (aceasta fiind fapta dedusă judecăţii în respectiva cauză), în timp ce prin sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova a fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, la datele de 03.09.2014 şi 25.08.2014. Ca atare, prin hotărârile penale definitive sus-menţionate contestatorul nu a fost condamnat pentru comiterea aceloraşi fapte, în materialitatea lor, faptele deduse judecăţii în fiecare cauză în parte fiind distincte.
Curtea de apel a constatat că nu se poate face confuzie între condamnarea aplicată pentru o faptă determinată şi tratamentul juridic al pluralităţii de infracţiuni sau de acte materiale. În acest sens, Curtea de apel a reţinut faptul că, împrejurarea că printr-o hotărâre s-a apreciat că există concurs între infracţiunea dedusă judecăţii şi alte infracţiuni pentru care s-au aplicat condamnări prin hotărâri penale distincte, iar prin cealaltă hotărâre s-a apreciat că infracţiunea dedusă judecăţii constituie un act material din conţinutul unei infracţiuni continuate, dispunându-se anularea altor hotărâri penale definitive şi aplicarea unei pedepse unice pentru toate actele materiale, nu poate avea semnificaţia că petentul a fost condamnat de două ori pentru comiterea aceleiaşi fapte. Dimpotrivă, în speţă, petentul a fost judecat în mai multe cauze penale, în care s-au pronunţat mai multe hotărâri definitive de condamnare, însă fiecare dintre aceste hotărâri vizau fapte distincte, privite în materialitatea lor. În consecinţă, nu se poate reţine că petentul a fost judecat şi condamnat în două cauze distincte pentru comiterea aceleiaşi fapte.
Curtea de apel a apreciat că, în condiţiile în care contestatorul A. are în executare mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii, cererea introductivă de instanţă are semnificaţia unei cereri prevăzute de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind formulată în faza de executare a unor hotărâri penale definitive, impunându-se analizarea situaţiei sale juridice din această perspectivă. Ca atare, Curtea a calificat cererea introductivă de instanţă formulată de persoana privată de libertate A. ca fiind contestaţie la executare-cerere de contopire a pedepselor.
Aşadar, Curtea de apel a constatat că obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea, pronunţată în materia executării pedepselor, instanţă competentă în lumina dispoziţiilor art. 585 alin. (2) C. proc. pen.. Ca atare, ţinând seama de dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (2) C. proc. pen., competenţa materială şi teritorială de soluţionare a contestaţiei formulate de petent împotriva sentinţei sus-menţionate aparţine Tribunalului Tulcea.
În condiţiile în care Tribunalul Tulcea nu şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, ci a dispus trimiterea cauzei către această instanţă, conform art. 429 alin. (2) C. proc. pen., pentru judecarea unei contestaţii în anulare, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 51 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., pentru a se constata un eventual conflict negativ de competenţă şi a se dispune sesizarea instanţei ierarhic superioare comune.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că la acest moment procesual cursul justiţiei nu este întrerupt, tribunalul fiind în măsură să judece contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea, cu atât mai mult cu cât nu s-a dispus o soluţie în calea de atac, care să vizeze fondul cererii introductive.
Prin decizia nr. 168 din 20 august 2019, pronunţată de Tribunalul Tulcea a fost scoasă cauza de pe rol şi a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Tulcea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 94 din 21 mai 2019 s-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea, astfel a fost calificată cererea petentului A. drept o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen.
Tribunalul a avut în vedere că prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea, A. a formulat contestaţie la executare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) (teza ultimă) C. proc. pen.. De fapt, petentul a formulat mai multe contestaţii, care, au fost reunite.
În motivarea contestaţiei sale, A. a arătat că execută un mandat, care în parte a fost anulat. Astfel, a învederat că "are un mandat de 10 ani şi o lună emis în 2017, unul de 9 ani şi 4 luni şi unul de 1 an şi 6 luni. În prezent execută un mandat de 9 ani şi 4 luni care a fost anulat în parte. Când a fost condamnat în 2012, a făcut apel, apoi la găsit cu o faptă săvârşită anterior iar pedeapsa finală a fost de 9 ani şi 4 luni. Din punctul său de vedere, în prezent execută un mandat inexistent deoarece condamnarea de 9 ani şi 4 luni este anulată. Prin sentinţa penală în baza căreia a fost emis mandatul de 10 ani şi o lună au fost anulate celelalte mandate de executare a pedepsei închisorii".
Prima instanţă, constatând că A. are de executat mai multe mandate, a considerat că acesta a formulat o cerere de contopire, astfel încât, prin sentinţa penală nr. 118 din 22 ianuarie 2019 a dispus admiterea acesteia, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a mai constatat că:
- prin sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul A. a fost condamnat la pedepsea de 9 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. S-a emis în acest sens MEPI nr. 907/13.06.2016.
- prin sentinţa penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. S-a emis în acest sens MEPI nr. 825/07.04.2017.
- prin sentinţa penală nr. 261 din 28.04.2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu in dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la 26.07.2017, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. S-a emis in acest sens MEPI nr. 356/27.06.2017.
- toate faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. sunt concurente.
Prin urmare a descontopit şi a repus in individualitatea lor următoarelor pedepse:
- pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru faptele din 25.08.2014 aplicată inculpatului în temeiul art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova;
- pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru faptele din 03.09.2014 aplicată inculpatului în temeiul art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova;
- pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din anul 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din anul 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale), aplicată prin s.p. nr. 2007/30.09.2014 a Judecătoriei Galaţi definitivă la data de 08.12.2014 prin decizia nr. 1164/08.12.2014 a Curţii de Apel Galaţi;
- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicata prin sentinţa penală nr. 261 din 28.04.2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu in dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la 26.07.2017;
Au fost recontopite toate aceste pedepse cu aplicarea regulilor prevăzute pentru concursul de infracţiuni, în sensul că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3(trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În final, inculpatul A. va executa in regim privativ de libertate pedeapsa principală de 12 (doisprezece zece) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
S-a stabilit, ca urmare a contopirii, că inculpatul A. va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65, alin. (1), C. pen. s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 404, alin. (4), lit. a), C. proc. pen. şi art. 72, alin. (1), C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul A. a fost deţinut, de la 10.01.2013 la zi.
S-a mai dispus anularea mandatelor de executarea a pedepsei anterior emise, nr. 907/13.06.2016 al Judecătoriei Craiova, nr. 825/07.04.2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, respectiv nr. 356/27.06.2017 al Judecătoriei Sibiu şi emiterea unui nou mandat în temeiul prezentei hotărâri.
Examinând sentinţele penale prin care petentul contestator a fost condamnat, respectiv nr. 873 din 2.03.2016 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 953 din 10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova şi nr. 367 din 6 mai 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a- I -a penală, se constată că aceste două hotărârii nu se pot concilia, ele referindu-se la aceleaşi fapte.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 873/2016 a Judecătoriei Craiova, s-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin mai multe sentinţe penale anterioare (nr. 2007/2014, 1036/2014, 2766/2014, 1266 şi 2351) sunt concurente şi prin urmare au fost contopite în pedeapsa principală de 9 ani şi 4 luni închisoare, fiind emis mandatul nr. x din 13.06.2016.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 367/2016 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la acelaşi infracţiuni (pentru care petentul a fost condamnat anterior prin diferitele sentinţe penale amintite) s-a constatat că de fapt, sunt acte materiale ale unei infracţiuni unice, continuate. Astfel, s-a constatat că "infracţiunea dedusă judecăţii (5.12.2012), cea compusă din 5 acte materiale (7.03.2012,5.10.2012,2.11.2012,17.11.2012,24.12.2012) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 2007 din 30.09.2014 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 164/A/8.12.2014, cea compusă din 7 acte materiale(24.09.2012, 2.10.2012, 8.10.2012, 11.10.2012, 29.11.2012, 13.12.2012, 9.01.2012) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, cea compusă din 2 acte materiale (03.12.2012, 06.12.2012) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curţii de Apel Galaţi, cea pentru a cărei săvârşire (10.12.2012) a fost stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1036/14.11.2014 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 148/12.02.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi cea compusă din 3 acte materiale (27.12.2012,28.12.2012,07.01.2013) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 2766/26.09.2014 a Judecătoriei Ploieşti definitivă prin neapelare la data de 4.11.2014, reprezintă acte materiale ce intră în compunerea unei singure infracţiuni continuate de înşelăciune.
Au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, dispunându-se:
- descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curţii de Apel Galaţi, în pedepsele componente: 2 ani închisoare, 3 ani închisoare prin sentinţa penal nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curţii de Apel Ploieşti şi restul de 458 zile închisoare;
- descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 2007 din 30.09.2014 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 164/A/8.12.2014, în pedepsele componente: 3 ani închisoare, 3 ani închisoare (sentinţa penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curţii de Apel Ploieşti), restul de 458 zile (sentinţa penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curţii de Apel Ploieşti), 2 ani închisoare (sentinţa penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curţii de Apel Galaţi), restul de 458 de zile (sentinţa penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curţii de Apel Galaţi);
- descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1036/14.11.2014 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 148/12.02.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, în pedepsele componente: 4 ani închisoare, 3 ani închisoare (stabilită prin s.p. nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploieşti), 2 ani închisoare (stabilită prin s.p. nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila) şi restul de 458 zile închisoare rămas neexecutat;
- descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 2766/26.09.2014 a Judecătoriei Ploieşti definitivă prin neapelare la data de 4.11.2014 în pedepsele componente: 2 ani închisoare şi restul de 458 zile închisoare rămas neexecutat.
S-a menţinut dispoziţia de anulare a sentinţei penale nr. 2007/30.09.2014 a Judecătoriei Galaţi definitivă prin decizia penală nr. 164/A/8.12.2014 a Curţii de Apel Galaţi.
S-au anulat sentinţa penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curţii de Apel Galaţi, sentinţa penală nr. 1036/14.11.2014 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 148/12.02.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa penală nr. 2766/26.09.2014 a Judecătoriei Ploieşti definitivă prin neapelare la data de 4.11.2014.
În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune (19 acte materiale).
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. (1968) s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. -1 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. (1968) începând cu data deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen. (1968) s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1970 din 15.11.2010 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin nerecurare la data de 30.11.2010 şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 458 zile de închisoare cu pedeapsa de 9 ani închisoare pe care o sporeşte la 10 ani şi o lună închisoare.
A fost emis mandatul de executare nr. x din 7.04.2017 pentru executarea pedepsei principale de 10 ani şi 1 lună închisoare.
S-a mai reţinut, pe baza celor constatate că înainte de a dispune contopirea pedepselor, prima instanţă trebuia să constată că cele două pedepse examinate (de 9 ani şi 4 luni închisoare şi de 10 ani şi 1 lună închisoare) sunt aplicate parţial pentru aceleaşi fapte, doar că unele au fost calificate infracţiuni de sine stătătoare, iar altele, acte materiale, că prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a-I-a penală au fost desfiinţate pedepse care intră în conţinutul pedepsei rezultante stabilite prin sentinţa penală nr. 825/2017 a Judecătoriei Craiova. Astfel, susţinerea petentului conform căreia "condamnarea de 9 ani şi 4 luni închisoare este anulată" trebuia luată în considerare.
Chiar dacă petentul şi-a intitulat cererea contestaţie la executare, prima instanţă a procedat în mod greşit la contopirea pedepselor, fără să constate că există două hotărâri definitive pentru aceleaşi fapte, situaţie care constituie un caz de contestaţie în anulare, conform art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 938/A din 26.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus calificarea cererii formulate de petent drept o contestaţie la executare - cerere de contopire pedepse şi în consecinţă, cauza a fost declinată spre soluţionare Tribunalului Tulcea.
Curtea de apel a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. i) C. proc. pen. se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Tribunalul Tulcea a apreciat că în speţă există o astfel de situaţie, raportându-se la sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova şi la sentinţa penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; a precizat tribunalul că pedepsele din cele două hotărâri penale definitive sunt aplicate parţial pentru aceleaşi fapte, doar că unele au fost calificate infracţiuni de sine stătătoare, iar altele acte materiale, precum şi că prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală au fost desfiinţate pedepse care intră în conţinutul pedepsei rezultante stabilite prin sentinţa penală nr. 825/2017 a Judecătoriei Craiova.
Curtea de apel a constatat că dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. sunt aplicabile numai în situaţia în care o persoană este, spre exemplu, condamnată de două ori pentru comiterea aceleiaşi fapte, privire în materialitate ei, cu încălcarea principiului ne bis in idem.
În speţă, faţă de contestatorul A. s-a dispus condamnarea prin sentinţa penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune la data de 05.12.2012 (aceasta fiind fapta dedusă judecăţii în respectiva cauză), în timp ce prin sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova a fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, la datele de 03.09.2014 şi 25.08.2014. Ca atare, prin hotărârile penale definitive sus-menţionate contestatorul nu a fost condamnat pentru comiterea aceloraşi fapte, în materialitatea lor, faptele deduse judecăţii în fiecare cauză în parte fiind distincte.
Contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea a fost soluţionată prin decizia penală nr. 91 din 21 mai 2019 a Tribunalului Tulcea în sensul admiterii acesteia, soluţia fiind definitivă.
Prin urmare, obiectul cauzei, în opinia Tribunalului, nu poate fi decât contestaţie în anulare, calificare dată de Tribunalul Tulcea în urma chestionării petentului A. şi a examinării motivelor pe care s-a întemeiat cererea sa introductivă sau contestaţie la executare - cerere de contopire pedepse, calificare dată de Curtea de Apel Bucureşti.
S-a constatat că prin decizia nr. 938/A/26.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti nu a fost sesizată instanţa ierarhic superioară comună motivat de faptul că prin decizia Tribunalului Tulcea s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-penală, fără inserarea sintagmei "declină competenţa".
Cu toate acestea, s-a apreciat că situaţia este un veritabil conflict de competenţă care nu poate fi soluţionat decât de instanţa superioară comună, respectiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai ales că petentul A., fiind audiat la data de 25.06.2019 în faţa Curţii de Apel Bucureşti, a arătat că el consideră că prezenta cerere are conţinutul unei contestaţii în anulare deoarece a fost condamnat de două ori şi solicită anularea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalului Tulcea pentru următoarele considerente:
Conflictul de competenţă reprezintă situaţia juridică provocată de hotărârile a două instanţe care îşi declină reciproc judecarea aceleiaşi cauze, solicitând unei a treia instanţe stabilirea competenţei de soluţionare a respectivului dosar. În evaluarea competenţei instanţa care soluţionează conflictul trebuie să stabilească natura cauzei cu care instanţele au fost învestite. În mod similar în cauza de faţă fiecare dintre instanţele care au declinat competenţa au apreciat că cererea formulată de A. are o natură diferită, şi anume fie contestaţie în anulare, fie contestaţie la executare. În raport de stabilirea naturii juridice a cererii, astfel cum a fost evaluată de fiecare instanţă, Tribunalul Tulcea şi Curtea de Apel Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţele. În consecinţă, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a acuzei instanţa care soluţionează un conflict de competentă trebuie, la rândul său, să stabilească obiectul cererii, să evalueze natura acesteia şi, în raport de etapele ce preced, să stabilească şi competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că petentul A. a formulat contestaţie împotriva sentinţei penale nr. 118/22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea fără a arăta motivele de drept şi de fapt pe care se întemeiază aceasta, apreciind că este "nelegală şi nejustificată" . Ulterior, fiind prezent la judecată, acesta a precizat că este nemulţumit de modalitatea contopirii pedepse cu restul de 458 de zile de închisoare şi despre faptul că nu s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile. Contestatorul a precizat că obiectul cererii îl reprezintă contestaţie în anulare .
Tribunalul Tulcea, prin sentinţa penală nr. 94 din 21 mai 2019 a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea, a calificat cererea petentului A. drept o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând istoricul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 938/A din 26 iunie 2019, a constatat că obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea, pronunţată în materia executării pedepselor, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat că Tribunalul Tulcea este instanţa competentă material şi teritorial de soluţionare a contestaţiei formulate de petent împotriva sentinţei sus-menţionate.
În fapt, petentul condamnat a solicitat lămurirea situaţiei sale juridice având în vedere că se află în executarea mai multor mandate de executare a pedepsei, emise în baza unor hotărâri penale definitive. În mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in dosarul nr. x/2015 (modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti) şi prin sentinţa penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curţii de Apel Craiova) sunt infracţiuni distincte, astfel că solicitarea acestuia are semnificaţia unei cereri prevăzute de art. 585 C. proc. pen., fiind formulată în faza de executare a unor hotărâri penale definitive.
Aşadar, în raport de conţinutul cererii şi de ceea ce tinde să obţină petentul, precum şi de faptul că instanţa trebuie să analizeze obiectul cererii şi să stabilească natura juridică a cauzei astfel încât interesul procesual al celui care a sesizat instanţele să fie satisfăcut (şi anume cererea sa să fie admisibilă), în cauză se apreciază că solicitarea condamnatului A. se încadrează în conţinutul unei contestaţii la executare şi, pe cale de consecinţă, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Tulcea.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Tulcea, instanţă căreia i se trimite dosarul.
Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Tulcea, instanţă căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2019.