Inadmissibility of appeal against final decision on execution challenge due to lack of re-individuation of sentences

Deliberând asupra contestaţiei formulată de condamnatul A., constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 205/2020 din data de 7 aprilie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 161/A din 23 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011, a desfiinţat decizia contestată şi, rejudecând, a dispus înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) şi art. 80 din C. pen. din 1969, reţinute în cuprinsul Sentinţei penale nr. 192 din 9 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Alba şi a Deciziei penale nr. 161/A din 23 februarie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, menţinând celelalte dispoziţii.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, prin contestaţia la executare formulată, condamnatul A. a solicitat instanţei să constate că în mod greşit a fost reţinută starea de recidivă postexecutorie, datele înscrise în cazierul judiciar fiind eronate, motiv pentru care, a solicitat înlăturarea stării de recidivă şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

În drept, contestatorul a arătat că cererea sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Analizând contestaţia exercitată, curtea de apel a reţinut că solicitarea contestatorului de a înlătura dispoziţiile art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (referitoare la recidiva postexecutorie) şi pe cele ale art. 80 din C. pen. din 1969 (referitoare la concursul dintre cauzele de atenuare şi agravare) din cuprinsul sentinţei şi deciziei de condamnare se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., respectiv "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută".

Astfel, s-a reţinut că nelămurirea care s-a ivit în faza de executare în legătură cu hotărârea care se execută vizează existenţa sau nu a stării de recidivă postexecutorie sub imperiul căreia condamnatul contestator a comis infracţiunile pentru care a fost definitiv condamnat la pedeapsa închisorii.

În acest sens, s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 192 din 9 octombrie 2015 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 161/A din 23 februarie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, contestatorul A., inculpat la acel moment, a fost condamnat definitiv la pedepsele de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 1 an închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969. Starea de recidivă postexecutorie a fost reţinută atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, în raport de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 544/1999 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă la data de 1 februarie 2000.

Ulterior, în urma solicitării condamnatului din data de 13 decembrie 2018, în cazierul judiciar s-a operat rectificarea referitoare la reţinerea stării de minoritate în cazul condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 544/1999 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă la data de 1 februarie 2000.

Prin urmare, la data pronunţării Sentinţei penale nr. 192 din 9 octombrie 2015 a Tribunalului Alba, respectiv a Deciziei penale nr. 161/A din 23 februarie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, instanţele nu au cunoscut existenţa stării de minoritate în cazul condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 544/1999 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă la data de 1 februarie 2000.

Concluzionând cu privire la acest prim aspect, s-a constatat că reţinerea stării de recidivă postexecutorie în cazul condamnatului este evident eronată în raport cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (nu atrag starea de recidivă condamnările pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii), motiv pentru care, reţinerea eronată a stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 se circumscrie cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Relativ la solicitarea subsecventă a contestatorului constând în reindividualizarea cuantumului pedepselor la care a fost condamnat, s-a reţinut prioritar că acestea sunt legale şi se încadrează între limitele minime şi maxime prevăzute de lege, indiferent de înlăturarea sau nu a stării de recidivă eronat reţinută, întrucât în cazul unei infracţiuni (constituire grup infracţional organizat) pedeapsa la care a fost condamnat (4 ani) a fost situată sub limita minimă prevăzută de lege (5 ani), iar în cazul celorlalte două infracţiuni a fost incidentă, pe lângă circumstanţele atenuante, şi o împrejurare de natură a agrava răspunderea penală (infracţiunea continuată), astfel încât coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

S-a mai reţinut că pe calea contestaţiei la executare nu se poate ajunge la o repunere în discuţie a temeiniciei pedepselor, la o reindividualizare a acestora, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

Astfel, s-a notat că în cadrul contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie temeinicia pedepselor la care contestatorul a fost definitiv condamnat, întrucât s-ar antama fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească definitivă.

Ca atare, s-a reţinut că prin procedura contestaţiei la executare nu se poate reclama netemeinicia hotărârilor penale definitive (netemeinicie atrasă în cauza pendinte de cuantumul aparent ridicat al pedepselor la care contestatorul a fost condamnat), ci doar nelegalitatea care s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, cuantumul pedepselor este legal, încadrându-se între limitele minime şi maxime prevăzute de lege, motiv pentru care, nu se poate ajunge la o reindividualizare a pedepselor la care contestatorul a fost definitiv condamnat prin exercitarea contestaţiei la executare fundamentată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 205/2020 din data de 7 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a formulat contestaţie condamnatul A., prin apărător ales B..

Prioritar, a arătat că în raport de dispoziţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârea atacată nu este definitivă, astfel cum în mod eronat se menţionează în dispozitivul deciziei, contestaţia fiind admisibilă întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă.

Pe fondul contestaţiei, a criticat hotărârea atacată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei arătând că ceea ce se solicită în concret este o reindividualizare a pedepsei la care a fost condamnat sub aspectul cuantumului, prin reducerea acesteia conform art. 74 lit. c) rap. la art. 76 din C. pen. din 1969, ceea ce nu afectează autoritatea de lucru judecat.

Astfel, condamnatul A. a susţinut că ceea ce contestă în concret este legalitatea Sentinţei penale nr. 192/2015 a Tribunalului Alba sub aspectul aplicării criteriilor de individualizare a pedepselor la care a fost condamnat, în sensul că reţinerea în mod greşit a stării de recidivă postexecutorie a condus la aplicarea unor pedepse mai mari decât a altor inculpaţi fără antecedente penale aflaţi în situaţii similare sau asemănătoare cu a sa, condamnaţi în acelaşi dosar penal.

Pe cale de consecinţă, contestatorul a susţinut că simpla înlăturare a dispoziţiilor privind reţinerea stării de recidivă postexecutorie din cuprinsul sentinţei penale nr. 192/2015, cu păstrarea efectelor acesteia în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor la care a fost condamnat, nu este suficientă pentru a se pune în acord conţinutul hotărârii de condamnare cu situaţia obiectivă de la momentul pronunţării acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 5 mai 2020, sub nr. x/2019, fixându-se, totodată, termen de judecată la data de 29 mai 2020.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită, în procedura prev. de art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., cu soluţionarea contestaţiei formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 205/2020 din data de 7 aprilie 2020, prin care Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală a admis contestaţia la executare formulată de condamnat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 161/A din 23 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin urmare, hotărârea împotriva căreia condamnatul A. a formulat contestaţia la executare ce face obiectul cauzei este o hotărâre judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, ca instanţă de apel.

Astfel, titlul reprezentat de o decizie pronunţată în ultimul grad de jurisdicţie ordinară nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de însăşi instanţa care a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită.

În acest sens, dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza finală din C. proc. pen. prevăd explicit că în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Notând, prin urmare, că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită în cauză este definitivă, Înalta Curte constată că şi hotărârea pronunţată în contestaţia împotriva executării acesteia, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., este definitivă, astfel că aceasta nu poate fi atacată în condiţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 205/2020 din data de 7 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 205/2020 din data de 7 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2020.

GGC - CL